Spune „DA” la Hilton Sibiu și trăiește începutul unei povești de neuitat în Viena
Eleganță, rafinament și momente magice – totul într-un cadru de vis.
Rezervă-ți nunta acum pentru 2026 și descoperă avantajele oferite de noi:
Sejur de 2 nopți la Hilton în Viena pentru miri – startul perfect al lunii de miere
Cazare cu mic dejun și acces la The Spa pentru miri în noaptea nunții
Cupolă și grădina interioară – decorul ideal pentru ceremonii și fotografii
Welcome bar pentru invitați în grădina interioară
Degustare exclusivă a meniului ales pentru doi
Coordonator de eveniment dedicat
Oferta este valabilă pentru rezervările confirmate până la 31 martie 2026.
info.sibiu@hilton.com +40 269 505 600
Salut, Sibiu
Răzvan SĂDEAN, redactor
Prescripția culturală pentru starea de bine
În urmă cu câțiva ani, când am auzit că în unele țări occidentale medicii pot recomanda pacienților să meargă la muzeu, la teatru sau la un concert, mi s-a părut o idee excelentă, dar complet ruptă de realitatea din România. Genul de concept care sună bine într-un articol tradus din presa străină, dar care nu are nicio șansă să prindă contur aici, unde cultura este adesea tratată ca un moft, nu ca o necesitate. Și totuși, începutul lui 2026 vine cu o surpriză: la ClujNapoca, cultura poate fi prescrisă pe rețeta medicală în cadrul unui proiect-pilot inițiat de Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Opera Națională Română. Se vorbește tot mai des despre faptul că starea noastră de sănătate nu este influențată exclusiv de tratamente și medicamente, ci și de felul în care trăim, de relațiile pe care le avem, de emoții și de sentimentul că aparținem unui grup.
Din această perspectivă a apărut ceea ce se numește „prescripția culturală”, o abordare prin care medicii nu se mai limitează doar la indicații medicale, ci pot orienta pacienții către activități care îi ajută să se reconecteze cu ei înșiși și cu ceilalți. Astfel, participarea la un concert, la un spectacol de teatru,
Ediţia de Sibiu
Apare bilunar - gratuit nr. 01 (524) | 01 - 14 februarie
Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu /zilesinoptiSibiu
zilesinopti.ro
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60
la o expoziție, la ateliere de creație, la cercuri de lectură sau la evenimente sportive nu mai sunt doar activități de timp liber, ci pot deveni contexte în care oamenii își pot îmbunătăți sănătatea fizică și psihică. Ce mi se pare cu adevărat uimitor în povestea de la Cluj nu este doar prescrierea culturii pe o rețetă medicală, ci și faptul că niște instituții publice pot colabora în beneficiul cetățeanului. La Sibiu avem tot ce ne trebuie pentru a putea face și aici un astfel de pas, ne lipsește doar coordonarea între instituții. Cum ar fi ca medicul să te poată trimite la o „consulatație” cu actorii Naționalului sibian, la un cerc de lectură la Biblioteca ASTRA, la un concert simfonic la Filarmonică, să participi la Maraton sau, de ce nu, să te implici ca voluntar la unul dintre multele festivaluri sibiene. Și lista ar putea fi mult mai lungă pentru că „prescripția culturală” vorbește, de fapt, despre ieșirea din singurătate și din pasivitate, despre a fi implicat, prezent, pentru că adesea primul pas spre echilibru apare atunci când nu mai privești de pe margine, ci începi să faci ceva, orice ți se potrivește. Implementarea acestui concept la Sibiu ar fi un semn că ne pasă cu adevărat de felul în care trăiesc locuitorii acestui oraș și că tratăm cultura ca parte esențială din viața lor, nu ca un simplu divertisment.
Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10
Unde poți practica sporturi de iarnă în Sibiu și împrejurimi
CHESTIONAR DE #SIBIU
Amalia Schröder MUZICĂ
În turneu prin Europa anului 2026...între vis și realitate
ANIVERSARE
Granny 2026
Relații, dating și muzică pop
POINT OF VIEW
Sirāt
PREMIERĂ
Song Sung Blue
Viața privată
Jodie Foster
28
schimbări de prespectivă și pe umerașe
Fashion trends în 2026
Ovidiu Balaban
Despre punctele de Gastonomie Locală
Chftele de porc, mit si istorie
Ce și cum se bea acum 100 de ani
Cum schimbă 2026 experiența de eat & drink? TRENDS
Viața orașului...
Anul 2026 ne-a primit cu zăpadă și ger, practic cu o iarnă în adevăratul sens al cuvântului. Lucrurile încep să se mai dezmorțească în ultima lună de iarnă. Chiar și viața orașului începe să se anime, încetul cu încetul. Melodii, mai vechi și mai noi, ale trupei Phoenix vor răsuna la Oldies Pub. La Filarmonică avem Carnaval cu romanțe și simfonii celebre. Ziua Îndrăgostiților nu trece neobservată: „Romeo și Julieta. Rock Story” la Teatrul de Balet și Sibiu Wine Festival la Hotel Ramada. Pe zilesinopti.ro/sibiu avem și mai multe recomandări!
PHOeNiX
CarNaVaLuL fiLarMONiCii
Masca devine obligatorie la Filarmonica sibiană joi, 12 februarie, de la ora 19:00! Cea de-a VI-a ediție a Carnavalului Filarmonicii le propune publicului sibian romanțe și simfonii de Strauss, Bruch și Beethoven. Orchestrei sibiene li se vor alătura Marc Coppey, în calitate de dirijor și violoncelist, și fiul său, Emmanuel Coppey, violonist. Marc Coppey este considerat unul dintre cei mai importanți violonceliști la nivel mondial și cântă la un violoncel construit în atelierul venețian Matteo Gofriller, în 1711, cunoscut drept „Van Wilgenburg”. De asemenea, se bucură de un prestigiu tot mai mare și ca dirijor. Fiul său, Emmanuel Coppey, a studiat vioara de la vârsta de 4 ani și interpretează un excepțional Guarneri din colecția Guttman, construit în 1735.
Trupa Phoenix, simbol al rock-ului românesc, revine în forță pe scenă cu primele sale concerte din acest an, continuând tradiția spectacolelor electrizante care i-au consacrat de-a lungul decadelor. Fanii sibieni au ocazia să-și asculte idolii sâmbătă, 7 februarie, de la ora 19:00, la Oldies Pub.
rOM eO Și JuLieTa
Teatrul de Balet Sibiu marchează Ziua Îndrăgostiților cu unul dintre cele mai apreciate spectacole de dans contemporan din repertoriu: „Romeo și Julieta. Rock Story”, pe muzica Queen, creat de Marcello Algeri. Reprezentația va avea loc sâmbătă, 14 februarie, ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.
Sibiu WiNe feSTiVaL
Între 14 și 15 februarie, ridicăm și ciocnim din nou paharul la cea de-a doua ediție a Sibiu Wine Festival, care se va desfășura la Hotel Ramada. În cele două zile vor fi prezente aproximativ 30 de crame din întreaga țară, fiecare cu un portofoliu de 8-15 vinuri, însumând în jur de 300 de vinuri deschise. Programul include masterclass-uri, degustări ghidate, discuții cu producători, prezentări tematice și recomandări personalizate. Un eveniment pentru cei care știu să aprecieze vinul dincolo de etichetă!
Ce ne place și ce nu ne place la
arta imersivă
Pe final de 2025, Sibiul a primit un dublu „upgrade” cultural: două spații de artă imersivă s-au deschis simultan, promițând senzații noi pentru localnici și turiști. MINA Pop-Up a adus o serie de show-uri în Piața Mică, într-un format temporar. În schimb, Immersive Museum de pe pietonala Bălcescu rămâne deschis, gata să scoată pe oricine oricând din rutină. Iată ce impresii ne-au lăsat!
Ne place
Ne place că astfel de experiențe culturale inovatoare au ajuns și la Sibiu. La București sau Cluj spațiile dedicate artei imersive sunt deja un trend, așa că era timpul ca și orașul nostru să primească un astfel de concept.
Ne place că la MINA am călătorit prin Egiptul Antic, ne-am pierdut în operele marilor artiști și am zburat printre planete, stele și alte corpuri cerești. Fiecare show era o invitație să simți arta, nu doar să o privești.
Ne place că proiecțiile de la Immersive Museum sunt o adevărată provocare pentru minte și o bucurie pentru simțuri. Încăperile și instalațiile te pregătesc pentru un mod cu totul nou de a percepe arta.
Ne place că Immersive Museum este permanent, pe Bălcescu 13, și că instalațiile se schimbă constant. Astfel, fiecare vizită aduce ceva nou și surprinzător – o invitație să explorezi și să simți arta altfel.
Nu ne place
Nu ne place că ambele spații s-au deschis în aceeași zi, creând un pic de confuzie. Mulți sibieni au avut impresia că este vorba de un singur loc și nu știau dacă trebuie să meargă în Piața Mică sau pe Bălcescu.
Nu ne place că unele show-uri nu sunt 100% imersive. Într-o experiență imersivă, imaginile ar trebui să se deruleze pe toate suprafețele: pereți, tavan, podea. În ambele spații, la anumite show-uri, tavanul a fost... uitat.
Nu ne place că show-urile, mai ales cele de la MINA, puneau accent mai mult pe efecte vizuale și mai puțin pe informație. Impactul vizual este impresionant și rămâne cu tine, dar în rest nu afli nimic nou.
Nu ne place că sibienii sunt uneori destul de conservatori când vine vorba de experiențe culturale noi. S-a discutat dacă merită să plătești un bilet pentru așa ceva. Dar nu e o obligație, e doar un alt mod de a te simți bine.
100 de ani de TV
O istorie Pop a aparatului care a mutat cultura în sufragerie
Când John Logie Baird a făcut, în ianuarie 1926, prima demonstrație publică a unui televizor funcțional, aparatul nu promitea încă revoluția culturală pe care avea s-o declanșeze. În contextul centenarului televizorului ca aparat de transmisie, analiza evoluției sale devine esențială pentru înțelegerea modului în care cultura modernă s-a democratizat și s-a reconfigurat în ultimele decenii.
Anii ’20-’30: Nașterea unui obiect-dorință
Anii ’40-’50:
Epoca de Aur și domesticirea culturii înalte
Odată cu trecerea de la sistemele mecanice la cele electronice și cu adoptarea tubului catodic, televizorul capătă un statut aspirațional. Primele transmisii live, precum cele realizate de BBC în 1937 sau de RCA în 1939, nu aveau o vocație culturală, ci una informativă, dar impactul lor a fost suficient pentru a declanșa interesul public într-o epocă dominată de radio, cinema și presa tipărită.
Mediul artistic continua să fie experimentat preponderent în afara casei, iar muzeele, sălile de teatru și cinematografele rămâneau spațiile consacrate pentru consum cultural.
Totuși, aparatul începea să sugereze că viitorul va aduce o nouă formă de relaționare cu arta: una în care distanța fizică față de locul de producere a culturii devine irelevantă.
Prin apariția televiziunii color și cu extinderea posturilor de transmisiune, televizorul devine scena pe care cultura „înaltă” și cea populară încep să co-existe, iar tendința s-a intensificat în anii ’40-’50, perioadă numită adesea „Epoca de Aur” a televiziunii americane. Intrarea operei în grila de programe - prin difuzarea Otello, în 1948, iar apoi prin Amahl and the Night Visitors, compusă special pentru televizor - marchează o ruptură semnificativă în istoria accesului la artă cultă. În același timp, apariția Rock’n’Roll-ului în programele TV, exemplificată de difuzarea lui Rock Around the Clock în 1955, ilustrează capacitatea aparatului de a populariza rapid forme emergente ale culturii tinerei generații.
Anii ’60-’70: Televizorul ca scenă globală
De-a lungul anilor ’60 și ’70, pe măsură ce producția de televizoare devine industrializată și prețurile scad, aparatul devine un obiect de larg consum. Cultura transmisă prin televiziune se globalizează, iar evenimente precum concertul Aloha from Hawaii al lui Elvis Presley, vizionat în 1973
de aproximativ 1,5 miliarde de oameni, demonstrează puterea mediului de a crea experiențe simultane la scară globală. În anii ’70, odată cu apariția primelor console de jocuri, televizorul își extinde funcția de aparat de vizionare și devine un dispozitiv interactiv, transformând experiența domestică într-una participativă; practic, jocurile video inaugurează prima formă de interacțiune directă dintre utilizator și ecranul TV.
Anii ’80-’90: De la HDTV la MTV — epoca imaginii
Odată cu apariția tehnologiilor digitale și a standardelor HDTV, televiziunea se fragmentează în canale specializate, multe dintre ele dedicate culturii — precum emblematicul ARTE.
Epocă de Aur” a televiziunii, marcată de diversitate tematică. În esență, televizorul devine o platformă care, prin acumularea unor tradiții estetice diverse, atinge un nivel de sofisticare care îi permite să concureze cu formele consacrate ale artelor audiovizuale.
După 2010: Smart TV, streaming și era binge-ului
Pe de altă parte, MTV schimbă radical regula jocului: muzica nu mai este doar audio, ci un produs vizual total. Anii ’80 și ’90 aduc dezvoltarea tehnologiilor HDTV și trecerea treptată la digital, cu consecințe majore asupra organizării consumului cultural. Tot în această perioadă apare fenomenul home cinema: consumatorul preferă să aducă spectacolul în interiorul casei, fie pe televiziune, fie pe VHS și DVD.
Anii 2000-2010: Un zeu al lumii moderne
Apariția TV-urilor smart și integrarea platformelor de streaming transformă modul de raportare la conţinut, iar televizorul devine portalul unui univers în care televiziunea, internetul și social media se intersectează și experiența spectatorului se modifică radical. Binge-watching-ul devine normă, iar consumatorul își poate construi propriul parcurs cultural, neintermediat de o grilă liniară. Această democratizare deplină a accesului la conţinutde la spectacole de operă până la vloguri, de la documentare de artă până la reality show-uri - produce efecte antropologice complexe: pe de o parte, consolidarea consumului cultural domestic; pe de altă parte, fragmentarea criteriilor valorice și proliferarea unui model de cultură hiperpersonalizat, în care sistemele comune de referință se erodează.
Televizorul se maturizează ca mediu și devine vectorul principal al unor fenomene culturale transnaționale. Odată cu anii 2000 și extinderea televiziunii digitale, mediul intră într-o nouă fază de maturitate. Serialele devin complexe din punct de vedere narativ și estetic, iar producțiile capătă anvergura filmelor de cinema. Se vorbește frecvent despre o „a doua
La 100 de ani de la primele imagini transmise public, televizorul rămâne cel mai puternic aparat de popularizare a culturii, un artefact tehnologic transformat într-un actor social, care a redimensionat modul în care trăim cultura — acasă, împreună, separat, personalizat.
Sirāt
ÎSau Mad Max dacă asculta muzică techno
n traducere liberă, Sirāt înseamnă „cale” sau „drum”, dar în scriptura islamică se referă la un pod îngust care leagă Paradisul de Iad. Și cam de aici pornește și povestea noastră, a mulipremiatului film spaniol în regia lui Oliver Laxe.
Undeva în sudul Marocului, un tată disperat, împreună cu fiul său cel mic de nici 12 ani, își caută fata dispărută, despre care crede că a venit la un festival de muzică techno în mijlocul deșertului. Niște boxe, un grup mare de raveri și în rest doar nisip completează tabloul aproape rupt de realitate cu care se deschide filmul. Muzica bubuie și printre oamenii care dansează își face loc Luis, împărțind poze cu fata dispărută, în speranța că poate cineva o va recunoaște. După o serie de conversații scurte, care toate se termină la fel, cu un „nu, nu am văzut-o niciodată”, Luis dă de un alt grup de tineri care, pe lângă clasicul răspuns, îi mai oferă o informație: un alt festival care va avea loc undeva în deșert, unde s-ar putea ca fata lui să vină.
După ce un grup de soldați pun capăt petrecerii sub pretextul că cei prezenți sunt în pericol din pricina unui conflict armat, două dintre rulotele aliniate pe drumul spre casă fac cale întoarsă și o iau în altă direcție, păcălindu-i pe soldați. Pe urmele lor, în peisaj apare și o rulotă mai mică. Astfel, Luis cu fiul său și cățelușa Pipa, alături de Stef, Jade, Tonin, Bigui și Josh (grupul de tineri care au fugit de soldați) pornesc pe un drum într-o formulă inedită, unii în căutare de muzică, alții în căutarea unui membru al familiei.
LSD, ploaie, lacuri, drumuri periculoase, câini, petreceri și, în general, un sentiment
de descoperire sunt doar câteva elemente care completează acest tablou aproape postapocaliptic care pare o scenă din Mad Max, doar că mult mai actual și mai aproape de noi, oamenii.
Fără să dau prea mult din casă, filmul are niște momente șocante care funcționează foarte bine și lovesc exact când trebuie. Actoria este fără greș, de la copil la tinerii raveri și până la câini, iar locațiile în care Laxe a filmat îi servesc impecabil poveștii pe care alege să o spună. Singurul lucru pe care l-aș reproșa filmului este acela că uneori, poate pentru că așa a vrut regizorul, se abate puțin de la logică. Sunt mai multe momente în care nu am putut să nu mă întreb „de ce?”, ca mai apoi, răspunsul să vină la puțin timp sub forma unei secvențe și să îmi spun „a, de-aia”. Dar asta nu înseamnă automat că a avut sens sau în contextul scenariului a avut sens.
Per total, filmul e unul reușit, care propune o lume mai greu accesibilă nici echilibrează perfect realul cu metafora, dar nu pierde din vedere și valoarea de entertainment, astfel că poate fi accesibil pentru multă
Song Sung Blue Un vis second-hand lustruit până la diamant
Dacă ai dat play trailerului, știi deja că ai în față un film din același univers ca A Star Is Born, dar în Song Sung Blue (premiera: 9 ianuarie), regizorul Craig Brewer nu face decât să lase doi oameni să respire, să tremure, să cadă și să cânte. Și de acolo pornește totul. Hugh Jackman și Kate Hudson sunt Mike și Claire Sardina. Un cuplu care n-are nicio treabă cu Bonnie și Clyde sau Sid Vicious și Nancy, ci două jumătăți de viață muncită, îngropată în praf de provincie americană. Oameni obișnuiți, care trăiesc din mici trucuri de divertisment, având un Neil Diamond tribute band care cântă pe la nunți, în baruri, la aniversări. Își fac numărul, încasează banu’, o iau de la capăt.
în două vine, ironic, într-o curticică suburbană liniștită, unde nu se întâmplă niciodată nimic. Claire e lovită de o mașină. Așa, brutal, fără preludiu narativ. Pierde un picior, iar de aici totul se destramă... nu în stil hollywoodian, ci în mod real. Adică dureros și incomod.
Brewer știe foarte bine textura acestor personaje, nu le adaugă sclipici, nu le oferă filtre Instagram. Mike are figura bărbatului care și-a pierdut cândva marea șansă, dar nu vrea să recunoască; Claire are acea lumină care apare doar la femeile care și-au înghițit multe lacrimi înainte să iasă din casă. Din punctul ăsta de vedere, filmul te cam face să crezi că ai mai întâlnit tipologiile astea, că le ai în familie. Un unchi, o mătușă. Momentul care rupe povestea
Kate Hudson joacă aici cel mai sincer rol al carierei: o femeie care nu vrea să pară eroină în fața camerei, ci pur și simplu o persoană îngrozită. Nu cere empatie, nu cere violoncel pe fundal. Cere, în schimb, timp. Și exact asta îi dă filmul, timp să se adune. Hugh Jackman, la rândul lui, renunță la magnetismul obișnuit. Mike nu e un „leading man”. Este obosit, uneori egoist, alteori pierdut în propriul rol. Dar încearcă și poate că asta e super puterea lui aici (când nu e Wolverine, în MCU).
De asemenea, muzica lui Neil Diamond este aici nu doar soundtrack, ci catalizator emoțional. Nu Sweet Caroline urlat pe stadioane, ci melancolia aceea liniștită care se insinuează în oase. Brewer o folosește exact cum ar folosi un medicament: în doze mici, precise, aplicate acolo unde doare cel mai tare. Și, în paradoxul ăla tipic filmelor independente americane, cuplul Sardina renaște nu într-un spital, nu într-o scenă lacrimogenă, ci într-un mic gig local, cu un public care nici nu știe exact ce vede. Muzica devine un soi de cârjă existențială, dar una care nu scoate sunete false. Jackman și Hudson dau vieți întregi unor personaje pe care, altfel, nu le-ar fi jucat nimeni, iar pentru asta cel puțin unul dintre ei ar putea să fie recompensat cu un Oscar.
Chiar şi psihiatrele mai plâng câteodată Viaţa privată
iaţa privată / Vie Privée este noul film regizat de Rebecca Zlotowski (Grand Central, Dear Prudence), cu Jodie Foster în rolul lui Lilian Steiner, o reputată psihiatră americană stabilită la Paris, care, profund tulburată de moartea misterioasă a uneia dintre paciente, devine convinsă că nu a fost vorba de un simplu gest tragic, ci de o crimă, şi pornește într-o anchetă care evoluează rapid într-o confruntare cu propriile limite, vinovății și adevăruri reprimate. Din distribuția acestui mix de dramedie şi thriller, prezentat în selecția oficială la Festivalul de la Cannes, mai fac parte actori francezi extrem de apreciaţi, precum Daniel Auteuil, Virginie Efira și Mathieu Amalric, într-o poveste sofisticată care explorează fragilitatea unei vieți aparent bine așezată și tensiunea dintre ascultare, tăcere și proiecție.
Despre Vie Privée, Jodie Foster a spus:
„Revenirea în cinema-ul francez după 20 de ani a fost o bucurie. Am vrut un film făcut în Franța, în franceză, nu o coproducție care să imite Hollywood-ul”, iar multipremiata cineasta Rebecca Zlotowski, co-autoare şi a scenariului, exact asta i-a oferit, convinsă fiind că „Jodie Foster captează inteligența în mișcare, numărându-se printre puținii actori pot face vizibil traseul unui gând”, iar personajul i se va potrivi mănuşă, ţinând cont de faptul că investigaţia demarată pe cont propriu o obligă pe Lilian să pună sub semnul întrebării tot ce credea că știe despre ceilalți, dar mai ales despre ea însăși.
Dublă câştigătoare de Oscar (The Accused, The Silence of the Lambs) şi nominalizată inclusiv anul trecut pentru rolul din Nyad, Jodie Foster este fascinantă deopotrivă în lupta pe care psihiatra o duce cu propriile fantasme şi în gestionarea relaţiilor sociale dintr-un mediu ce nu pare să o fi acceptat cu mare entuziasm, cu excepţia chimiei formidabile pe care o are cu fostul soţ (Daniel
Auteuil). Ea, un caracter cerebral, şi el, un tip emoţional, formează un savuros cuplu de detectivi amatori sexagenari, care aminteşte de Diane Keaton şi Woody Allen în Manhattan Murder Mystery şi animă o poveste ce altfel risca să devină prea intelectuală pentru publicul larg.
Dincolo însă de faţada de tip whodunit, clădită pe „sinuciderea” pacientei interpretate de Virginie Efira, Zlotowski tratează în scenariu psihologia şi psihanaliza cu umor fin şi o ironie oarecum detaşată, astfel încât, pentru o realizatoare asociată până acum eminamente cu cinematografia de artă, combinaţia rezultată se relevă a fi extrem de echilibrată şi surprinzător de entertaining, aşa că, din 9 ianuarie, avem o viaţă privată... la cinema.
PREMIERĂ
JODIE FOSTER
iaţa privată / Vie Privée, în regia
Rebeccăi Zlotowski, care se va vedea la noi în cinematografe începând din ianuarie, o are în rolul principal pe celebra actriţă Jodie Foster (The Silence of the Lambs, Taxi Driver, The Accused), la primul ei film vorbit în franceză după Un long dimanche de fiançailles (A Very Long Engagement, 2004), al lui Jean-Pierre Jeunet. JODIE FOSTER, multipremiată în carieră pe ambele ţărmuri ale Atlanticului cu Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi David di Donatello, joacă aici rolul unei renumite psihiatre care, în urma decesului unei paciente, demarează o investigaţie pe cont propriu, nefiind convinsă că a fost vorba de sinucidere. Prin amabilitatea distribuitorului acestui thriller în România, Independenţa Film, vă prezentăm un interviu în care vedeta americană oferă detalii despre experienţa lucrului la Viaţa privată.
„Folosesc filmele uneori ca pe o meditație asupra propriei mele
Rebecca Zlotowski nu și-a ascuns niciodată admirația față de tine, nici dorința de a lucra împreună. Îți era cunoscută activitatea ei înainte de acest proiect? Nu, nu știam absolut nimic despre ea. Am citit scenariul înainte să mă documentez sau să ne întâlnim. Așa procedez eu întotdeauna, iar faptul că regizorul este sau nu celebru e neimportant pentru mine. Scenariul este cel care mă interesează în primul rând, iar în acesta am simțit imediat puterea poveștii. Pentru mine, povestea înseamnă totul, probabil pentru că prima mea dragoste adevărată a fost cea pentru cărți. Am devenit actriță foarte tânără, aproape din întâmplare, însă, în adâncul meu, am fost mereu mai interesată de scris, de idei, de felul în care se spune o poveste şi, de aceea, scenariul acesta, fiind atât de frumos conceput, a reprezentat un veritabil dar. Recunosc însă că personajul Lilian Steiner, eroina din Viaţa privată, m-a intrigat din prima, aşa că am început să vizionez filmele Rebeccăi, începând cu An Easy Girl, înainte ca ea să vină să mă întâlnească la Los Angeles.
Prin urmare, ai putea spune că erai deja convinsă înainte să o cunoști?
Da, se poate spune că știam deja că vreau să fac filmul, însă momentul decisiv, cel care a schimbat cu adevărat totul între noi, a fost întâlnirea din Los Angeles. În loc să vorbim pe scurt despre personaj, să schimbăm politețuri sau să mâncăm ceva, așa cum se întâmplă de obicei la prima întâlnire cu un regizor, am parcurs întregul film, cuvânt cu cuvânt, timp de șase sau șapte ore. Aveam multe întrebări, iar fiecare răspuns de-al ei îmi dădea o energie incredibilă. M-a emoționat profund. Atunci am înțeles că Rebecca este extrem de serioasă în ceea ce face, că are o viziune precisă pentru fiecare moment, că a gândit totul în detaliu, pe scurt, că stăpânea pe deplin scenariul.
N-ai avut nicio ezitare?
Aş zice că a fost mai degrabă un fel de anticipare, adică i-am spus atunci că sper să aprofundeze mai mult scenariul în ceea ce priveşte aspectele care ţin pur de cinematografie şi aici mă refer la acele momente care atrag publicul într-o experiență cinematografică autentică. Secvența de hipnoză de la început care se deschide într-un vis și creează un mister ce captează întreaga atenţie a spectatorilor mi se pare un exemplu perfect pentru a ilustra forţa filmului. Asta nu era nicidecum o critică şi nici măcar un semn că aş avea vreo îndoială, doar că, atunci când nu ai mai lucrat cu un regizor, sunt lucruri de care nu ai cum să fii sigur în avans.
Vorbești perfect franceza, dar nu ai mai filmat în Franța din 2004, de la A Very Long Engagement. A contat cumva și dorința de a juca din nou întrun film francez?
Asta s-a situat pe locul doi, imediat după calitatea scenariului, dar da, este adevărat, îmi doream de foarte mult timp un film francez, care să fie vorbit integral în franceză şi realizat de un regizor francez, deci nu ceva care să fie perceput ca o imitaţie a unui film american sau, mai rău, să fie o co-producție cu Statele Unite. Căutam un film cu un ton mai discret, preocupat de idei, de viața interioară, dar asta nu înseamnă că vânam un proiect obscur sau ultraelitist din zona art-house! [râde] Viaţa privată e însă un film ambițios, în sensul că este un film important pentru Rebecca… și pentru mine.
Cum a decurs filmarea? Ți s-a părut dificil să te adaptezi unui alt fel de platou? În primul rând, trebuie să spun
că Rebecca este unul dintre cei mai dedicați regizori cu care am lucrat vreodată, iar eu, ca actriță, știu să mă descurc. Pentru mine, discuțiile profunde trebuie să se termine înainte de filmare şi, odată ajunsă pe platoul de filmare, e momentul să joci. Exact asta mi-a plăcut la Rebecca. Toată lumea o iubește pe set, pentru că este amuzantă, inteligentă, concentrată și extrem de umană, adică are grijă de oameni. În plus, lucrează cu aceeași echipă de ani de zile şi atunci există o reală loialitate de ambele părţi. De asemenea - ăsta e un aspect foarte important pentru ea - se implică în absolut tot. Orice decizie trece prin ea, de la cele mari până la unele aparent minore. Ştii că jumătate din hainele pe care le poartă personajul meu, Lilian, sunt chiar din garderoba Rebeccăi? Mi-a plăcut enorm asta! [...]
Citiţi interviul complet cu JODIE FOSTER pe www.zilesinopti.ro
De la producătorul filmului premiat cu Oscar, Toy Story, pe marile ecrane vine North, animație inspirată din celebrul basm al lui Hans Christian Andersen. Adaptat de Bente Lohne, scriitoare de literatură fantasy, filmul te invită să pornești alături de Gerda într-o călătorie epică spre Nord, unde magia, prietenia și curajul sunt folosite ca arme în luptă cu frigul și singurătatea. „A fost odată ca niciodată…” devine astfel începutul unei aventuri pline de emoție și speranță.
O reinterpretare captivantă a basmului lui Andersen North
Magia iernii și a Crăciunului se transformă într-o aventură periculoasă atunci când Kai, prietenul cel mai bun al tinerei Gerda, este răpit de înfricoșătoarea Regină a Zăpezii și dus prizonier în palatul ei de gheață. Hotărâtă să nu-și lase prietenul în ghearele frigului, Gerda pornește imediat într-o misiune de salvare spre tărâmul veșnic înghețat. Pe drum, ea întâlnește și leagă prietenii cu aliați neașteptați, inclusiv un gânsac, un cal, un ren și o vrăjitoare blândă. Împreună, ei trebuie să continue drumul, deși sunt urmăriți îndeaproape
de un inamic amenințător, garguiul Louie, care le pune tot felul de piedici. Misiunea este una contracronometru, dar, în cele din urmă, Gerda și Kai reușesc să evadeze și se întorc acasă exact la timp pentru a salva spiritul sărbătorilor.
Animaţia este o aventură de familie fascinantă, ce se desfășoară pe fundalul frumuseții copleșitoare a peisajelor norvegiene, aducând la viață un tărâm magic, plin de feerie. Îmbinând imagini spectaculoase cu o ambianță sonoră bogată,
North devine o experiență de neuitat pentru toate vârstele. Este o animație emoționantă și vizual captivantă, care ne reamintește de puterea transformatoare a iubirii și a legăturilor autentice, acea magie capabilă să topească orice iarnă. Totodată, North este o pledoarie pentru curajul de a acționa atunci când cineva drag are nevoie de tine. Regizat și scris de Bente Lohne, filmul conturează o incitantă viziune scandinavă a unei povești care, altfel, a mai fost ecranizată în diferite variante. Cu o distribuție ce include vocea actorului Mads Mikkelsen și o narațiune convingătoare, animația îi învață pe cei mici că eroismul nu se naște neapărat din forță și puteri supranaturale, ci din hotărârea de a face binele, chiar și atunci când pare imposibil. Descoperă-l în cinematografe începând cu 16 ianuarie!
Portretul Primei Doamne a Americii, semnat de Brett Ratner „MELANIA”
După o pauză de mai bine de un deceniu, determinată de acuzațiile apărute în perioada mișcării #MeToo, regizorul american Brett Ratner –cunoscut pentru thrillerul Red Dragon, cu Anthony Hopkins și Edward Norton, dar și pentru colaborările din industria muzicală, unde a regizat videoclipuri pentru artiste precum Mariah Carey și Madonna – își face o revenire surprinzătoare în lumea filmului cu documentarul Melania, care o aduce în prim-plan pe Melania Trump.
Un element aparte al proiectului este implicarea directă a Melaniei Trump, care nu este doar subiectul documentarului, ci și producător executiv al acestuia. Este primul ei rol de acest fel, iar filmul marchează debutul Melaniei Trump în industria producției, prin compania recent înființată,
Muse Films. Această implicare îi oferă control asupra narațiunii și direcției creative a producției. Proiectul nu este doar personal, ci și unul de amploare financiară: Amazon MGM Studios a plătit în jur de 40 de milioane de dolari pentru drepturile asupra filmului, parte dintr-un acord ce include și distribuția exclusivă în cinematografe și pe platforma Prime Video. Documentarul vine firesc în continuarea succesului cărții de memorii „Melania”, lansată în toamna anului 2024 și devenită rapid bestseller internațional. Melania Trump a mărturisit că reacțiile cititorilor au fost un factor decisiv în dorința ei de a transforma povestea într-un proiect cinematografic. „Cartea a avut un succes atât de mare și sunt foarte mândră. Primesc atât de multe mesaje și scrisori
în care oamenii îmi spun cât de mult le-a plăcut și că ar vrea să audă mai multe de la mine”, a explicat Melania Trump și a adăugat: „Așa mi-a venit ideea de a face un film despre viața mea. Viața mea este incredibilă. Este incredibil de ocupată”. În acest sens, documentarul promite să extindă universul deja conturat în memoriile ei, oferind acces la momente intime, imagini exclusive și o perspectivă nemediată asupra unei perioade decisive din viața sa publică și personală. Filmul oferă publicului o privire detaliată și personală asupra unei perioade extrem de tensionate din viața Primei Doamne a Statelor Unite, concentrându-se în special pe ultimele 20 de zile înainte de ceremonia oficială din 2025, când Donald Trump a fost reinvestit pentru al doilea mandat. Documentarul, care va avea premiera pe 30 ianuarie, oferă o privire „pe gaura cheii” în locuri și momente până acum inaccesibile publicului, surprinzând întâlniri importante, discuții private și modul în care decurge o zi din viața Melaniei Trump.
DE 30 ANI ÎN SLUJBA
ARTEI INTERPRETATIVE
ANIVERSARE
GRAMMY 2026 Relații, dating și muzică pop
În turneu prin Europa anului 2026... între vis şi realitate
Cu vacanţa de iarnă aproape încheiată, lăsăm în urmă bilanţul amintirilor din 2025 şi privim deja spre viitor, iar dacă iubim experienţele muzicale live a sosit vremea să schiţăm o primă versiune de wish list a concertelor care ne tentează, ţinând cont de propriile preferinţe, dar şi de cât ne permitem să plătim pentru a ne asculta pe viu favoriţii, deoarece criza în care ne aflăm ne obligă la planuri făcute din timp, pentru a putea spera că se vor dovedi fezabile. Afectaţi de austeritate, organizatorii locali se arată pentru moment rezervaţi în a investi în staruri costisitoare şi, cu excepţia celor două mari concerte de pe Arena Naţională, Metallica şi Iron Maiden, restul evenimentelor din prima jumătate a lui 2026 - cele anunţate până acum -, mizează, fără excepţie, pe nostalgie şi pe reiterarea unor succese anterioare, fiind vorba de artişti care au mai performat deja în România: ZAZ, Mireille Mathieu, Mariza, Thomas Anders, Konstantinos Argiros, C.C. Catch, Eros Ramazzotti, Havasi, Emeli Sandé.
Întrucât nu vom avea parte de cântări în premieră la noi ale unor vedete internaţionale, n-ar trebui omis faptul că în metropole europene unde putem ajunge la preţuri rezonabile sunt anunţate evenimente cu potenţial real de memorabilitate, indiferent că ne gândim la cele 10 show-uri susţinute la Londra de Ariana Grande, în august, la concertul de pe Wembley, din 4 septembrie, al lui Bon Jovi, care n-a mai cântat în Europa după operaţia pe corzile vocale, la mega-turneul de stadioane al lui The Weeknd sau la cel al trupei Foo Fighters, primul cu toboşarul de turneu al NIN. Altfel, dacă ne limităm doar la această primăvară, dintre numeroasele turnee, cele cu un caracter inedit le au ca protagoniste pe Halsey, care cântă în Back to Badlands Tour chiar din ianuarie, Raye, de la care aşteptăm surprize, fiindcă This Tour May Contain New Music, Rosalia, la primul contact cu publicul după fabulosul Motomami World Tour şi, nu în ultimul
rând, Doja Cat, care îşi promovează recentul Vie, dar va oferi publicului şi hituri ca Juicy sau Boss Bitch Dincolo însă de orice parti-pris muzical, cea mai vânată experienţă muzicală a sezonului o reprezintă, fără îndoială, oricare dintre cele 10 concerte susţinute de Clapton în perioada aprilieaugust, fiindcă ar putea fi ultima şansă de a-l asculta performând live, ţinând cont că neuropatia îi creează dificultăţi tot mai mari legendarului chitarist, care, pe 30 martie, va împlini 80 de ani. Trăgând linie, pretexte incitante sunt destule să ne întărească dorinţa de a umbla la concerte prin Europa, însă urmează să vedem fiecare ce şi cât suntem dispuşi să facem pentru ca visurile să prindă concreteţe, iar experienţele trăite să genereze impresii de neuitat.
Eric Clapton
GRAMMY 2026
Relații, dating și muzică pop
Se pare că 2025 a fost un an în care o bună parte din muzica pop s-a dezis de superficialitate și s-a racordat la climatul socio-politic al Statelor Unite. Nu de alta, dar anul trecut, Sabrina Carpenter a ajuns în topuri cu Manchild, un cântec ce îi caracterizează iubitul drept „stupid, lent și incompetent”. În schimb, coperta albumului Man’s Best Friend a divizat Internetul, căci Sabrina s-a lăsat fotografiată în timp ce este trasă de păr de un bărbat necunoscut. Într-o societate în care divizarea între sexe pare că se adâncește, modelul de business al Sabrinei profită atât de dorința femeilor de a se separa de „bărbatul-copil”, cât și de deschiderea societății către discuții despre fetișuri, obiectificare și ,,privire masculină”.
Raye a ajuns Where Is My Husband?, o piesă pop cu influențe R&B în care protagonista își împărtășește dorința de a-și întâlni cât mai curând soțul. Inspirată din estetica anilor ’60, campania de promovare a cântecului contrastează cu libertatea autodescoperirii și navigării constante pe aplicațiile de dating. În 2026, a fi milenial sau membru al Generației Z nu este o treabă ușoară, dar se pare că muzica pop îmbrățișează imprevizibilitatea socio-economică și o transformă în strategii de business de succes. Așadar, nu este de mirare că este nominalizat la categoria „Record of the Year”, în timp ce Man’s așteaptă să primească trofeul Abracadabra (Bad Bunny), Anxiety (Kendrick Lamar & SZA), The Subway (Chappell Roan) se află pe lista celor mai bune cântece ale Swag (Justin (Clipse), GNX
www.zilesinopti.ro
Sabrina Carpenter
(Kendrick Lamar), Mutt (Leon Thomas) sau Chromakopia (Tyler, The Creator) concurează pentru titlul de cel mai bun album. Dan Auerbach, Cirkut, Dijon, Blake Mils și Sounwave sunt nominalizați la categoria „Producer of the Year”, iar printre numele care domină topurile platformelor de streaming se strecoară și artiști de renume ai secolului XX, precum Elton
John sau Joni Mitchell. Dacă Elton
John și Brandi Carlile au primit o nominalizare la categoria „Best Song Written for Visual Media”, Joni Mitchell s-ar putea să plece acasă cu trofeul „Best Historical Album”. Inspirați de energia tânărului producător Andrew Watt, Elton și Brandi au scos pe piață anul trecut Who Believes in Angels?, un material discografic care a reușit să vândă 40.000 de exemplare doar după ce site-ul lui John a pus la dispoziție mii de CD-uri și viniluri semnate în grabă de acesta. De altfel, acest fapt nu ar trebui să ne mire, căci a trecut peste jumătate de secol de când 3% din vânzările anuale de discuri la nivel global îi aparțineau lui Elton.
„Fiecare nouă generație scoate un erou din topuri”, cânta Paul Simon în anii ’80. În ceea ce privește premiile Grammy, 2025 este anul lui Kendrick Lamar (9 nominalizări), urmat de Lady GaGa, Jack Antonoff, Bad Bunny, Sabrina Carpenter și inginerul de sunet Șerban Ghenea. Plecat din România în 1976, Ghenea este responsabil pentru mixajele audio ale albumelor legendare din ultimii 30 de ani, printre care se numără The Tortured Poets Department (Taylor Swift), FutureSex/LoveSounds (Justin Timberlake) sau 25 (Adele).
În ceea ce privește categoria „Best New Artist”, nominalizările îi includ pe Olivia Dean, Addison Rae, Leon Thomas, Alex Warren și Lola Young, în timp ce ediția de anul acesta include o premieră: introducerea categoriei
„Best Album Cover”. Dacă ultimii ani ne-au oferit zvonuri conform cărora conceptul unui album nu mai prezintă interes pentru artiști
și case de discuri, iată că noua categorie a premiilor Grammy dorește să premieze artiștii vizuali din spatele împachetărilor materialelor discografice. Interesant este faptul că nicio copertă nominalizată la această categorie nu prezintă numele artistului sau al albumului, fapt ce ne demonstrează aplecarea creatorilor către bizarerie, sexualitate, controversă și... mister. Desigur, ideea nu este nouă, căci nici Beatles nu și-au trecut numele pe albumul omonim din 1968, iar acest fapt nu face decât să ne releve caracterul neliniar al trendurilor din industrie. Una peste alta, se pare 2025 a fost un an al individualității și al descoperirii de sine. Desigur, în timp, multe dintre aceste inovații vor îmbătrâni la fel de slab precum efectele speciale din videoclipurile anilor ’80. Pentru moment însă, pop-ul empatizează cu căutările spirituale și materiale ale tinerilor și le oferă înțelegere și modele de urmat. Nu ne rămâne decât să urmărim ceremonia Grammy ce va avea loc la arena Crypto.com din Los Angeles, pe 1 februarie, și să așteptăm surprizele muzicale ale noului an.
Kendrick Lamar
OViDiu baLabaN
Sibiu Wine Festival a luat naștere din pasiunea a trei prieteni pentru vinuri. Evenimentul își propune să creeze un spațiu de întâlnire între distribuitorii de vin din țară și industria HoReCa locală, oferind totodată sibienilor acces la o gamă variată de vinuri și informații despre ele. Despre cea de-a doua ediție, care va avea loc între 14 și 15 februarie, am stat de vorbă cu Ovidiu Balaban.
De unde a pornit ideea Sibiu Wine Festival și ce
te-a motivat să creezi un eveniment dedicat vinului în Sibiu?
Suntem trei pasionați de vin. Eu sunt pasionat de peste 10 ani și activez în distribuția de vinuri către restaurante prin casa de vinuri Wine Not?. Alexandru Macriș e în domeniul vinului de cel puțin 10 ani, ca reprezentant al cramei DaVino, iar Ovidiu Oroian e un mare pasionat de vin și unul dintre proprietarii restaurantului Hochmeister. Din dorința de a promova vinul ca produs de consum, un festival dedicat vinului era un pas necesar pentru a-l face și mai cunoscut decât este în prezent. Datorită relațiilor pe care le avem la nivel național, am identificat rapid producători dornici să își promoveze portofoliul în Sibiu. Având legături strânse cu HoReCa, am realizat proiectul cu acces gratuit pentru personalul din domeniu, dorind să fie mai mult decât un târg – un spațiu de educație și networking.
Cum a fost primită prima ediție a festivalului de către comunitatea locală și de pasionații de vin?
A fost primită extraordinar de bine, a fost o
primă ediție cu un nivel ridicat de eleganță și educație. S-au stabilit relații solide între crame și clienți, precum și între crame și restaurante. Spațiul ales pentru prima ediție (Sala Oglinzilor) a devenit neîncăpător pentru a doua ediție, motiv pentru care anul acesta ne mutăm la Hotel Ramada, unde beneficiem de o infrastructură dublă.
După experiența primei ediții, ai reușit să conturezi un portret al sibianului iubitor de vin?
Din natura noastră, a sibienilor, suntem ușor mai conservatori și mai rezervați, nu întotdeauna extrem de receptivi la nou. Noi am avut nevoie de 10 ani pentru a putea demara un astfel de proiect. Acum credem că Sibiul e pregătit pentru acest pas. A fost nevoie de foarte multă muncă și de sute de degustări pentru a ajunge la nivelul de performanță atins cu Sibiu Wine Festival. Sibianul, ca public, a răspuns foarte bine, dar ne dorim să creștem numărul vizitatorilor, pentru că ne aflăm întrun oraș cu peste 100.000 de locuitori. Există clar loc de creștere.
Ce ați pregătit pentru cea de-a doua ediție a festivalului, care va avea loc într-un weekend special, între 14 și 15 februarie? Weekendul a fost ales intenționat, deoarece vinul are o latură romantică, iar partenerii noștri de la Ramada organizează, în paralel, de Valentine’s Day, un eveniment care se îmbină perfect cu târgul nostru. Anul acesta vor participa aproximativ 25-30 de crame, fiecare cu un portofoliu de 8-15 vinuri, însumând în jur de 300 de vinuri deschise. Ediția a doua va include și masterclass-uri și degustări inedite pentru oraș. Nu e un târg cu vânzare, focusul nostru principal fiind să facilităm întâlnirea producătorilor cu piața din Sibiu, în special HoReCa. Aproximativ 60-70 de restaurante vor avea astfel ocazia să deguste toate vinurile și să selecteze ce vor include ulterior în meniurile lor.
Despre Punctele de Gastronomie Locală
Punctele de Gastronomie Locală (PGL) sunt locurile alea autorizate și fiscalizate unde te duci să mănânci ca la mama acasă. Mai precis ca la altă mamă acasă, fie că vorbim chiar de proprietară, fie că vorbim despre mama dânsei. Mănânci acasă la om, plătești și pleci. Ești musafir, oaspete, dar și client. Nu ții gazda la șuete interminabile, oricât de afabilă e, nu de alta, dar are și alte treburi, plus că trebuie să strângă după tine.
PGL-ul este un fel de restaurant domestic, cu destule limitări impuse de lege, aceeași lege care îi și permite autorizări mai laxe (nu și când e vorba de igienă). PGL-ul este forma prin care producătorul (trebuie musai să fii producător de ceva) își poate valorifica și altfel munca, nu doar la piață. Inițiativa, pornită de Ivan Patzaichin și Teodor Frolu, s-a dovedit seducătoare pentru mulți. Avem, în acest moment, aproximativ 600 de astfel de unități în România. Și pare că le merge bine, ritmul de deschidere e fabulos, falimentul destul de rar. E un business mai mult de weekend, de sărbătoare, care lasă producătorului timp să se ocupe și DE jobul principal.
Ce e însă important de menționat în acest context este specificul mâncării: la PGL-uri primești mâncăruri tradiționale și regionale nefrecvetate de restaurante, produse și băuturi locale care aduc plusvaloare incontestabilă ecosistemului economic din zonă. Un pariu pe care mâncarea autohtonă l-a câștigat. Un subiect despre care vorbesc de deja cam mulți ani și pe
care puțini îl monetizează. Să ne înțelegem, nu sunt vreo Mafaldă, nici măcar pioner, e vorba doar de a vedea trenduri care funționează în alte părți și a le prezenta și aici. Acum, în mod firesc, ar urma alți pași: rețetare regionale, standardizări (nu neapărat culinare), dar un fel de caiete de bune practici, promovare solidară și strategie zonală.
PGL-urile au devenit locomotive de turism, ba chiar și obiective turistice. Întrebați în stânga și-n dreapta! Fac asta valorificând patrimoniul gastronomic. Ei bine, succesul acesta care, chiar și însumat, pare micro ar trebui să fie scalat la nivel de țară. Gastronomia poate deveni brand principal într-o strategie guvernamentală. Există în lume, ba chiar și la vecinii noștri, destule exemple de locuri magnet pentru gurmanzi și gourmeți și care s-a dezvoltat uimitor datorită turismului culinar. Vedeți cât la sută din PIBurile Ungariei, Bulgariei și Republicii Moldova vine din turism și poate că acele cifre ar trebui să ne convingă că e loc de câștiguri semnificative. Nu cât să acopere deficitul, dar măcar să-l mai echilibreze.
Chiftele de porc, mit și istorie
Îmbietoarele sfere prăjite sunt în Top 10 al rețetelor căutate de români și sunt disponibile oriunde, însă n-a fost mereu
așa
Rețetă chiftele de porc” a prins în decembrie un loc 10 în căutările românilor pe Google la categoria aferentă (în top mai e și ciocolata Dubai, în rest, potrivit analistului culinar Ciprian Muntele, doar rețete de Paști).
Acasă le ziceam chifteluțe, ca să le deosebesc de pârjoale, și erau doar din porc. Erau un fel principal de sâmbătă, n-aveau rangul șnițelelor de duminică și îmi plăcea și așa-zisa chifteluță la cuptor - o ruladă din care vânam feliile de carne care încorporau ouă coapte. Nu mâncam chiftele de porc cu pâine și muștar, ci doar cu cartofi natur/ fierți și apoi prăjiți în ceapă, sau „goale”, furate din bol înainte să se prindă mama. Azi, chiftelele de porc sunt peste tot, de la localurile care îți mută nasul de cum ai ajuns pe stradă la „van”-urile hipsterești. Istoria acestor meleaguri ne indică și alte aspecte. În timpul războiului, în 1941, în București se făcea închisoare pentru comercializarea lor în zile nepotrivite - uite că pe timp de pace n-am știut de regula asta! - de către speculanți. „Acelaş tribunal a condamnat pe Ştefan Petcu, bufetierul Prefecturii Poliţiei Capitalei, la trei ani închisoare corecţională pentru că a vândut carne, fleicuţe şi chiftele de porc, cu preţ de speculă şi pe deasupra, în zile interzise”, vestea ziarul „Universul”. După război, deveniseră o garanție a belșugului socialist. „Mie îmi dați un kilogram de chiftele de porc și o jumătate de kilogram de ardei umpluți”,
consemna publicația „Zori noi”, în 1962, ca să ilustreze gama extinsă din rețeaua „Gospodina”. Trei ani mai târziu, în publicația „Steaua roșie”, ajungeau o chestiune de limbă. „Unele formulări suferă și din cauza topicii, adică a felului cum sînt aranjate cuvintele: chiftele prăjite din carne de porc (mai simplu, chiftele de porc prăjite)”, releva articolul „Linvistică și... artă culinară”! Închei cu un articol din „Flacăra”, trâmbiță comunistă, care ne băga pe gât în 1988, când nu se mai găsea nimic, mitul avantajelor „hrănirii științifice”. Adaug doar un sincer „huo, la oase!”: „Este vorba de «texturatele proteice vegetale», asemănătoare ca gust cu carnea tocată folosită in diverse preparate culinare. La o întrunire de specialitate, au fost aşezate pe o masă mai multe platouri cu chiftele proaspăt prăjite. Participanţii au fost apoi invitaţi să-şi spună părerea în legătură cu gustul şi calitatea preparatelor, fără să li se deconspire compoziţia chiftelelor, acestea fiind realizate în mai multe variante: din textură proteică vegetală simplă sau cu adaus de carne de porc, şi din tocătură obişnuită. La sfîrşit, consumatorii au fost rugaţi să indice platoul cu chiftele din carne de porc. Marea majoritate au fost de părere că acestea se află pe platoul unde se găseau în fapt texturatele proteice, opţiunile situînd platoul cu chiftele de porc 100% pe locul şapte!”.
Ce și cum se bea acum 100 de ani
În 1926, legea spirtoaselor făcea ravagii, rachiul era dat pe gât cu ocaua, iar negustorii de vin „îmbogățeau” marfa cu zaharină, var și pucioasă
În 1926, am avut un regat mare și probleme la fel. România era dodoloață, dar zguduită de frământări interne, lupte politice la baionetă, reforme administrative și ițe de succesiune ale Coroanei. Iar un înalt decret regal viza atențiunea marilor comercianți de lichior și a vânzătorilor de băuturi, care nu mai puteau fabrica marfa în regie de casă sau în condițiuni necorespunzătoare.
În București, se bea bere cu carul, la Caru' cu bere al fraților Mircea. În Bucuvina, se făcea reclamă la șampanie ,,MOTT“, calitate mult apreciată - de fapt, era doar un spumant la modă. În tot regatul, se bea vin, pe fondul avertizărilor privind otrăvirea populației din cauza lăcomiei de câștig, bunăoară, a podgorenilor ieșeni și a „falșificatorilor” de vinuri. Se vindea cu 25-30 de lei litrul, dar trebuia să fii atent la ce vin torni în tine. „Mici podgoreni susţin că majoritatea cârciumarilor îşi procură vinuri de cea mai proastă calitate, numai pentru că le obţineau cu preţuri derizorii. În schimb, negustorii de vin recurg la mijloace nepermise pentru prefacerea acestui vin de calitate proastă în produse scumpe. În acest scop, ei se folosesc de diferite substanţe chimice ca zaharină, var, pucioasă, precum şi hrean, ardei şi alte materii otrăvitoare. Vinurile trecute printr’o astfel de prefacere capătă un gust mai tare şi un miros plăcut, motive pentru care sunt preferate de consumatorii naivi”, consemna presa vremii. Dar să redevenim serioși și la pungă groși:
botezat sau trucat, vinul era fudulie, iar rachiultemelie (nu uităm de țuica preparată clandestin).
La țară, se bea un chilogram, așa se scria pe atunci, de rachiu zilnic - o normă doar pentru cei temerari - după cum aflăm dintr-un straniu material educativ apărut în „Dimineața copiilor”, avându-l ca erou pe Moș Clondir, care bea cu ocaua.
Și-n lume, 1926 a fost un an tulbure pentru băutură. În SUA, continua prohibiția și prolifera contrabanda. În Franța, se făcea haz pe seama faptului că americanii nu mai aveau „voe” cu băuturi alcoolice și se explica: „expresia americanizată «Cocktail» derivă din cuvântul francez «Coquetels», o specie de struguri, al căror vin se bea la anumite solemnităţi adăogându-i-se spirt şi siropuri din fructe”. În Rusia sovietică, potrivit unei depeșe de presă, se bea rachiu cu vadra: „se observă in Rusia o mare goană după rachiu a cărui vânzare a fost permisă începând dela 5 Octombrie 1925. În primele zile s’a băut rachiu ca apa. Numai în Moscova băutura nu este consumată cu o așa lăcomie ca la început când s’au deschis magaziile de rachiu, deoarece la cumpărarea rachiului i se face clientului o mulţime de greutăţi indirecte. La început s-a băut în Moscova 3000 de vedre pe zi, astăzi însă se bea numai 2000 vedre. Vânzătorii exploatează setea după rachiu obligând pe cumpărător ca pe lângă rachiu să mai cumpere şi alte mărfuri cari de altfel nu sunt de loc căutate pe piaţă”. Sănătate, 2026!
Cum schimbă 2026
experiența de eat & drink?
Este arhicunoscut faptul că, în zonele urbane, mesele luate pe fugă și cafeaua băută între două e-mail-uri au devenit o normalitate. Totuși, 2026 pare să vină cu o schimbare de perspectivă unde nu mai este vorba doar despre ce mâncăm sau bem, ci despre unde și cu cine o facem. Restaurantele și cafenelele devin spații de conectare, unde mâncarea și băutura nu mai urmăresc senzaționalul, ci un echilibru între gust și experiență.
Unul dintre cele mai clare trenduri în 2026 este simplificarea meniurilor. În locul preparatelor cu descrieri kilometrice, apar combinații precise: legume de sezon, carne bine aleasă și un sos care le complimentează. Accentul cade pe tehnici care scot în evidență gustul natural: coacere lentă, grill, abur, nu pe un plating spectaculos. Meniurile se reduc adesea la 10–12 preparate, iar această schimbare ne face să alegem mai ușor ceea ce ne dorim să mâncăm și să revenim în locații pentru gust, nu pentru varietatea excesivă a meniurilor. Tot mai prezentă este și utilizarea ingredientelor locale: legumele de sezon, fructele cultivate local sau brânzeturile artizanale apar adesea în preparate. Bucătăria devine una de context: ceea ce găsim în farfurie este în concordanță cu anotimpul, zona și disponibilitatea ingredientelor.
În același timp, noul an aduce o maturizare vizibilă în zona de băuturi fără alcool. Mocktailurile nu mai sunt doar alternative pentru cei care nu consumă alcool, ci băuturi pentru cei care își doresc să aibă o experiență în pahar, chiar și fără tăria alcoolului. Se folosesc infuzii din plante, sucuri presate la rece sau siropuri artizanale. Gustul acestor băuturi este și el complex: amărui, acrișor sau chiar ușor afumat. Prezentarea rămâne la fel de atentă ca în cazul cocktailurilor clasice, iar experiența nu mai este una „de compromis”. În 2026, vinul este tot mai des ales în funcție de context, nu de statut. Meniurile de vin sunt mai scurte, organizate după stări, momente ale zilei sau tipuri de preparate, nu după regiuni sau ani de recoltă. Accentul cade pe povestea vinului, nu pe etichete sau scoruri. Degustarea devine o experiență relaxată, nu una rezervată exclusiv celor care își doresc o seară rafinată.
În zona de „confort food” devin din ce în ce mai populare preparatele care evocă familiaritate și care sunt adaptate unui stil de viață echilibrat: mai puține grăsimi, mai puțin zahăr, mai multă atenție la textură și proporții. Piureurile sunt făcute mai degrabă din legume coapte, nu din cartofi, pastele au sosuri mai ușoare, pe bază de legume sau lactate, iar supele-cremă nu mai au drept ingredient principal smântâna de gătit. Carnea este făcută la cuptor sau la grătar, nu prăjită, sandwichurile folosesc adesea pâine artizanală și umpluturi simple, iar deserturile „de casă” vin în porții mai mici, cu mai puțin zahăr și accent pe ingrediente naturale sau locale.
Dacă tot am menționat deserturile, în 2026 acestea încetează să mai fie finalul previzibil al mesei. Cofetăriile și restaurantele mizează pe rețete simple, în care fiecare ingredient are un rol precis: o tartă cu aluat subțire și crocant, umplută cu cremă de brânză și fructe de sezon sau un mousse aerat de ciocolată servit alături de citrice confiate. Texturile deserturilor devin și ele din ce în ce mai importante: crocant lângă cremos, aerat lângă dens, iar prezentarea rămâne curată, fără decor inutil. Deserturile din 2026 nu caută să impresioneze prin abundență, ci prin echilibrul dintre ingrediente și texturi.
În 2026, atenția se mută dinspre concepte abstracte spre ingredientul în sine, care devine punctul de plecare al multor preparate. Totul pornește de la produse simple, pe care toți le cunoaștem, dar care sunt transformate în ingrediente-vedetă: legume, cereale, lactate sau ierburi aromatice.
Lintea, năutul sau fasolea apar în preparate gândite pentru gust și consistență, nu ca substitut, iar verdețurile proaspete, semințele și uleiurile presate la rece sunt folosite pentru a adăuga textură preparatelor. Acestea sunt construite astfel încât să fie sățioase, fără a da senzația de prea plin și să se integreze în mod natural în alimentația de zi cu zi.
În 2026, experiențele de eat & drink sunt tot mai des construite în jurul timpului petrecut la masă. Localurile își adaptează programul, spațiul și chiar meniurile pentru a încuraja șederea prelungită: porțiile gândite pentru a fi împărțite, serviciile mai puțin intruzive și muzica discretă devin un atu al localurilor nou deschise. Masa nu mai este tratată ca o oprire rapidă între două activități, ci ca un moment care merită timp. Trendurile de eat & drink nu mai sunt despre multitasking, ci despre timpul petrecut alături de cei dragi.
În 2026, mâncarea și băutura nu mai încearcă să impresioneze cu orice preț. În schimb, propun o formă de relaxare: gusturi clare, spații aerisite și experiențe care te fac să rămâi mai mult timp la masă. Farfuriile nu mai concurează pentru spectaculos, ci pentru armonie, iar băuturile nu mai caută senzaționalul, ci echilibrul dintre ingrediente.
fC Hermannstadt
întărit lotul pentru a evita
retrogradarea
FC Hermannstadt nu vrea să retrogradeze, așa că și-a consolidat lotul pentru a-și asigura rămânerea în Liga 1, semnând recent cu trei fotbaliști noi. Cel mai recent transfer este atacantul camerunez Christ Nkama Afalna, care poate evolua atât ca vârf central, cât și pe ambele
benzi. Afalna a jucat în Camerun pentru AS Matelots și în România la Somuz Fălticeni și Unirea Slobozia, unde a bifat 21 de meciuri în prima parte a sezonului, marcând patru goluri și oferind două pase decisive. La capitolul apărare, FCH l-a adus pe Bozhidar Chorbadzhiyski, fundaș central bulgar format la CSKA Sofia, cu experiență în echipe precum Stal Mielec, Widzew Lodz, Diosgyor și FCSB. Are în palmares 11 selecții pentru naționala Bulgariei, o Cupă a Bulgariei și o Cupă a României. În mijlocul terenului, FCH l-a transferat pe Eduard Florescu, mijlocaș central stângaci, ofensiv. Acesta a evoluat pentru echipe precum CS Mioveni, FC Argeș, FC Viitorul, FC Botoșani, Universitatea Craiova, Yelimay (Kazakhstan) și Unirea Slobozia, unde a bifat 16 meciuri și a marcat un gol în acest sezon.
Weekend dedicat schiului
și snowboardului la Păltiniș a rena
Primul weekend al lunii februarie aduce spectacolul sporturilor de iarnă la Păltiniș Arena, unde vor avea loc două competiții de tradiție dedicate schiului și snowboardului, programate în 7 și 8 februarie. Pe 7 februarie, Consulatul
Republicii Austria la Sibiu organizează cea de-a XV-a ediție a Cupei de Schi a Consulatului Austriei – Liqui Moly, competiție ce se va desfășura pe Pârtia B. Evenimentul își propune să promoveze practicarea schiului, sport național al Austriei, în județele Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita și Covasna. Concursul se adresează schiorilor amatori, iar înscrierea este gratuită, fiind deschisă tuturor iubitorilor sporturilor de iarnă. A doua zi, pe 8 februarie, va avea loc cea de-a 28-a ediție a Cupei Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu la Schi Alpin și Snowboard, pe pârtia Arena din cadrul aceluiași complex. Competiția este destinată elevilor și absolvenților colegiului, înscrierile realizându-se la Catedra de Educație Fizică și Sport, la profesorul Nan Ioan Dorin. Păltiniș Arena devine punctul central al pasionaților de schi și snowboard din regiune.
Unde poți practica sporturi de iarnă în Sibiu și împrejurimi
Au trecut câțiva ani de când iarna nu ne-a mai amintit cu adevărat de farmecul ei: zăpadă din belșug și zile întregi cu temperaturi sub zero grade. Tocmai de aceea, această iarnă a fost o adevărată bucurie pentru iubitorii sporturilor de sezon. Pârtiile, patinoarele și traseele montane din Sibiu și împrejurimi au prins din nou viață, devenind locuri ideale pentru mișcare, adrenalină și timp petrecut în aer liber. Chiar și pe final de sezon, există numeroase sporturi de iarnă care pot fi practicate în zonă.
La doar câțiva kilometri de Sibiu, Păltiniș Arena rămâne una dintre cele mai accesibile și populare destinații pentru sporturile de iarnă din zonă. Stațiunea dispune de mai multe pârtii, potrivite atât pentru începători, cât și pentru schiorii cu mai multă experiență, bine întreținute și deservite de instalații moderne de transport pe cablu. Zăpada este, de regulă,
bună pe tot parcursul sezonului, fie naturală, fie completată cu ajutorul sistemelor de producere a zăpezii artificiale, ceea ce permite condiții bune constante de schi.
Pe lângă schi alpin, Păltiniș Arena este frecventată și de pasionații de snowboard, dar și de familiile care se bucură de săniuș sau alte activități de iarnă. Stațiunea se află într-un
proces continuu de dezvoltare și oferă facilități variate pentru turiști: școli de schi, centre de închiriere echipamente, restaurant și pizzerie, ideale pentru o pauză după câteva ore petrecute pe pârtie, dar și evenimente și competiții locale care animă zilele de weekend. Apropierea de oraș și prețurile accesibile fac din Păltiniș Arena o opțiune practică atât pentru escapade de o zi, cât și pentru cei care doresc să se bucure constant de sezonul de iarnă.
Ca o opțiune în plus față de Păltiniș Arena, pârtia de la Onceșt i oferă o experiență de schi la fel de atractivă, potrivită atât pentru începători, cât și pentru cei cu mai multă experiență. Pantele bine întreținute și telescaunul care urcă până în vârful pârtiei asigură coborâri în condiții excelente. Pârtia de la Oncești este deschisă zilnic între orele 09:00
și 18:00 pe întreaga durată a sezonului, oferind flexibilitate pentru cei care vor să petreacă întreaga zi pe pârtie sau doar câteva ore de distracție. Tarifele sunt accesibile: skipass-
urile pentru intervalele 09:00 – 14:00 și 13:00 – 18:00 costă 120 de lei, iar cei care aleg să schieze întreaga zi plătesc 160 de lei, cu urcări nelimitate cu telescaunul incluse. Pârtia de la Oncești reprezintă astfel o completare practică și atractivă la opțiunile din Păltiniș, oferind condiții bune de schi și o atmosferă relaxată, aproape de oraș.
Pentru cei care preferă sporturile de iarnă la nivel urban, patinoarul din Parcul Sub Arini reprezintă singura opțiune după ce patinoarul din Piața Mare, amenajat în cadrul Târgului de Crăciun, a fost închis. Cu o suprafață de 1.200 mp, patinoarul este ușor accesibil prin strada Școala de Înot și funcționează de luni până vineri între 16:30 și 20:00, iar sâmbăta și duminica între 10:30 și 20:30. Chiar dacă nu este cel mai modern sau dotat patinoar, în acest an s-au făcut îmbunătățiri vizibile, iar vizitatorii se pot bucura nu doar de patinaj, ci și de gogoși calde, clătite și vin fiert, disponibile la căsuța amplasată chiar lângă patinoar. Intrarea pe patinoar costă 25 de lei, iar închirierea unei perechi de patine e tot 25 de lei, ceea ce face experiența accesibilă și perfectă pentru o dupăamiază sau o seară de distracție în aer liber. Pentru cei care vor să scape de agitația orașului și să se bucure de iarnă în forma ei cea mai autentică, drumețiile montane organizate de Anii Drumeției reprezintă o alegere ideală. Traseele sunt tematice, valorizează patrimoniul local și respectă natura, oferind o experiență completă în mijlocul peisajelor neatinse sau puțin umblate de om. Aerul curat, liniștea pădurilor, frumusețea sălbatică a munților și potecile care străbat natura transformă o drumeție montană pe final de sezon într-o experiență de neratat.
Schimbări de perspectivă și pe umerașe Fashion trends în 2026
Industria modei, ca multe altele, care însă nu fac subiectul discuției noastre de astăzi, navighează prin diverse instabilități și schimbări rapide de comportament ale consumatorilor pe care se încăpățânează, ca de fiecare dată, să le satisfacă prin excelență. Trenurile evoluează, iar raportul The State of Fashion 2026 arată că anul acesta are la bază ideea de recalibrare: luxul pare că se redefinește, accesoriile ocupă un loc central în cadrul ținutelor, tehnologia pare să schimbe modul în care industria modei își desfășoară activitatea, iar consumatorii caută sens și autenticitate. Deși fiecărui an i se alătură aceleași citate și credințe despre schimbări drastice, vă propunem pentru azi o ușoară îndepărtare de la acestea și o schimbare de perspectivă – care sperăm să se aplice atât la nivelul dulapului cu haine, cât și al atitudinilor de zi cu zi. Ca de fiecare dată la început de an, aducem în atenția voastră acele trenduri care fac subiectul revistelor specializate în fashion.
Punct de atracție: accesorii
Bijuteriile au un istoric vast și fascinant prin excelență, de la broșe fastuoase la bijuterii gablonț sau la pietre prețioase, ele reprezintă un punct de atracție și o completare armonioasă a fiecărei ținute. Tendințele de anul acesta în
materie de accesorii se concentrează îndeosebi pe eyewear inteligent – ochelarii smart, care par să redefinească întreaga categorie. Acestora li se adaugă bijuteriile cu mărgele, accesoriile statement – un detaliu simplu în aparență, dar care redirecționează privirea asupra lor.
Eșarfele și imprimeurile lor
Cu siguranță, eșarfele sunt parte dominantă a sezonului rece. Dincolo de rolul lor funcțional, ne pot permite să ne jucăm cu ele și să le transformăm în piese centrale de styling. Puteți opta pentru o eșarfă din mătase, simplă sau cu imprimeu, în nuanțe calde sau reci, puternice, care să fie complementare personalității fiecăruia. Poate fi purtată la gât, oferind un aer sofistict, în talie – pe post de curea sau prinsă la geantă sau în păr.
Un strop de culoare printre tonuri neutre
„Subtle pop of color” trece drept o metodă de a experimenta la nivelul trendurilor din 2026. În locul ținutelor încărcate din punct de vedere cromatic, se dorește ca accentul să cadă pe un singur element într-o culoare puternică – o geantă albastră, o pereche de pantofi roșii, o eșarfă verde smarald, un pulover într-o nuanță delicioasă de galben – ce poate fi integrat într-un outfit neutru. Această variantă pare o formă de expresie stilistică preferată în acest an, adăugând energie, prospețime și personalitate.
Culori și denim
Ne întoarcem privirile spre washed-out denim, acei jeans deschiși, cu un aer ușor vintage. Conform trendurilor din acest an, această versiune de jeans, indiferent de croiala pe care o are – straight-leg, bootcut, mid-rise, mom etc., redefinește denimul, oferindu-i statutul de casual-chic. Poate fi purtat împreună cu pulovere, tricouri, cămăși sau jachete supradimensionate. Această variantă de jeans își dorește să readucă spontaneitatea și autenticitatea ținutelor, imprimând ideea de confort și de libertate.
Despre reinterpretare
Așa cum am stabilit încă de la început, 2026 pune accent pe reinterpretare, astfel, sunteți invitate la jocuri creative folosindu-vă de piesele pe care le aveți deja în garderobă. Vă încurajăm ca înainte de a investi în piese noi să le mai dați o șansă celor deja prezente pe umerașele voastre. Un sacou clasic poate deveni o emblemă a unui outfit modern, o eșarfă vintage se poate remarca printre piesele unei ținute, iar o rochie simplă poate fi completată cu accesoriile pe care vi leam adus în atenție deja.
astfel, 2026 se anunță un an al flexibilității și al reinterpretării, un an care vrea să pună creativitatea în centrul atenției. Vă invităm să fiți creative și să presărați printre rezoluțiile de anul nou noi perspective asupra pieselor din dulap.
Berbecii riscă să creeze o gaură periculoasă în buget prin cheltuieli impulsive și frecvente. Deși sumele nu par mari la prima vedere, acumularea lor poate destabiliza venitul din casă. Este nevoie de autocontrol și o delimitare clară între dorințe și necesități.
Pentru Raci este o lună a introspecției și transformării. Se pot clarifica aspecte financiare legate de parteneriate, iar intuiția este mai puternică decât de obicei. Apar noi surse de venit, dar și tendința de a cheltui impulsiv.
Creativitatea și viața socială sunt accentuate. Poți primi invitații sau propuneri interesante prin intermediul prietenilor. Focusul se mută pe sănătate și echilibru. Financiar, sunt posibile surprize, așa că evită riscurile inutile.
Banii și valorile personale sunt tema principală a lunii. Este un moment bun pentru reorganizarea bugetului și clarificarea investițiilor. Se îmbunătățește comunicarea și investești în dezvoltare profesională.
Taurii se bucură de una dintre cele mai stabile luni din punct de vedere financiar. Banii sunt gestionați pragmatic, iar deciziile sunt luate cu calm.
Reușita financiară vine din lipsa greșelilor, nu din pariuri riscante. Prudența este, uneori, cea mai profitabilă strategie pentru Tauri.
Problema principală este haosul financiar. Banii circulă prin mai multe direcții, fără un plan clar, iar imaginea de ansamblu se pierde ușor. Fără o evidență atentă, există riscul ca finanțele să scape de sub control. Februarie este luna în care organizarea devine obligatorie, nu opțională.
Relațiile sunt în primplan, apar decizii importante și momente de asumare. Poți clarifica o relație sau un parteneriat esențial. Profesional, pot apărea schimbări bruște, motiv pentru care flexibilitatea este esențială.
Pentru Scorpioni apar transformări în plan familial și decizii legate de carieră. Luna Plină poate marca un moment-cheie profesional. Pot apărea tensiuni financiare sau relaționale.
Vărsătorii se confruntă cu schimbări rapide și greu de anticipat. Cheltuieli neprevăzute sau venituri instabile pot crea un dezechilibru serios în buget. Este esențial ca deciziile să fie luate pe baza informațiilor concrete, nu a intuiției.
Optimizarea cheltuielilor, renegocierea unor costuri sau micile ajustări făcute în ultimele luni devin eficiente. Nu este vorba despre câștiguri rapide, ci despre o reușită monetară stabilă, construită pe disciplină și consecvență.
Este stimulată dorința de explorare, studiu și comunicare. Pot apărea călătorii sau decizii legate de educație. Viața de familie se armonizează după jumătatea lunii, însă profesional sunt posibile fluctuații. Adaptabilitatea va face diferența.
Este o lună a introspecției și vindecării și a amplificării farmecul și a atrageri armonie în relații. Atenție la instabilitatea financiară de la finalul lunii. Se preconizează un un nou început personal și spiritual.
Berbec Capricorn
Vărsător
Pești
Balanță
Scorpion
Săgetător Rac
Taur Leu
Fecioară
Gemeni
Amalia Schröder
Născută în Sibiu și stabilită în Germania timp de 25 de ani, Amalia s-a întors în orașul natal în urmă cu 5 ani. Aici a pus bazele The Loft Collective, un spațiu în care oamenii pot savura o cafea și pot cumpăra haine vintage sau produse realizate de artiști locali. Amalia este un antreprenor pasionat în domeniile artei, modei și gastronomiei și mândră să se numească sibiancă.
DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru că
este un oraș liniștit și, totodată, profund internațional. În Sibiu respiri arta, chiar și atunci când nu este la vedere. Ea trăiește discret, în atelierele ascunse, acolo unde artiști și vizionari își dau viață ideilor.
TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ
LE VADĂ ÎN SIBIU Muzeul ASTRA, The Loft Collective și Podul Minciunilor din Piața Mică.
UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Festivalul Internațional de Teatru – FITS.
Absolutely!
ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Străzile și casele cu aer cald, o arhitectură care păstrează memoria istoriei lor.
UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI
Hencleș, poate fi găsit vinerea la târgul din Piața Huet.
CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI
Consommé Bistro, Deli11.
CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE
SIBIULUI Imperfecțiunea clădirilor.
UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Pe scările Bisericii Evanghelice, de unde se vede apusul soarelui. Recomand și priveliștea de la etajul 5 al Bibliotecii ASTRA.
SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE
REVITALIZATE Clădirile în care se află Teatrul Gong și Magazinul Dumbrava ar fi doar două exemple.
FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT
A SIBIULUI Este un echilibru rar între liniște și efervescență. Un oraș în care istoria respiră calm, arta trăiește discret, iar apusurile leagă trecutul de prezent.
SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Galerii de artă independente și mici afaceri cu produse realizate local, în sistem de manufactură.
