Foaie pentru sufletul creştinilor † An I • Nr. 2 • Mai 2010 † ISSN 2067 – 9912
Pogorârea Duhului Sfânt –
întemeierea
Bisericii
Prefigurările directe ale Bisericii creştine ca locaş, ni le oferă Vechiul Testament, cu locaşurile lui pentru adorarea lui Iahve şi pregătirea evreilor şi prin ei a neamurilor în vederea venirii lui Mesia. Înainte de primirea Cortului Sfânt, Dumnezeu îi indică lui Avraam muntele Moria ca loc pe care sa ridice altaruri de jertfă (Facerea 12, 7). Evreii se închinau lui Iahve în preajma altarelor de piatră, aşezate pe locuri alese (Facerea 33, 20). După indicaţii amănunţite şi după modelul arătat în munte, Moise a construit Cortul Sfânt, cu care vor călători prin pustie pentru a ajunge în Canaan. Împăratul David a conceput apoi un templu (I Paral. 28, 2-19) pe care l-a zidit şi l-a împodobit fiul său Solomon în Ierusalim (III Regi 5, 6, 7). Biserica creştină – lăcaş de cult implică locul în care Se jertfeşte în continuare, dar nesângeros, Hristos pentru mântuirea noastră, prin lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea (Rusaliile) este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Duhul Sfânt coboară în chipul limbilor de foc peste apostoli, peste fiecare în mod distinct (Fapte 2, 1, 3, 4), precum şi peste cei care, ascultând predica apostolilor, s-au botezat (Fapte 2, 37, 38), dând naştere Bisericii. Biserica cuprinde pe toţi cei încorporaţi în Hristos prin botez, mirungere şi euharistie, pe cei care cred şi mărturisesc ceea ce crede şi mărturiseşte Biserica. Membrii Bisericii sunt credincioşii împreună cu ierarhia. Credincioşii nu sunt elemente pasive în Biserică, ci împreună lucrători cu preoţii pentru mântuirea lor, dar după măsura darului primit de ei, silindu-se să cunoască şi să aprofundeze adevărurile de credinţă, să se purifice de patimi, dăruindu-se lui Dumnezeu ca făpturi noi în Hristos. Biserica este o comunitate concretă de credincioşi, organizată după imaginea Sfântului Apostol Pavel "Precum într-un singur trup avem mădulare şi mădularele nu au aceeaşi lucrare, aşa şi noi cei mulţi suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora şi avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. (Romani 12, 4-8). "Iar când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi." (Fapte 2, 1-13). Trebuie să înţelegem că atât în Faptele Apostolilor, cât şi în Epistola întâi către Corinteni se vorbeşte despre glosolalie ca despre vorbirea în limbi omeneşti, în limbile deja vorbite de unele popoare. (I Corinteni 12, 28, 30); ( Fapte 2, 8-12). Nu poate fi vorba despre vreo limba a îngerilor, pentru că în loc să uşureze răspândirea Evangheliei printre neamuri, ar fi îngreunat acest lucru. Odată cu vestirea Evangheliei la alte neamuri acest dar excepţional a încetat. Prin apostoli Hristos a încredinţat Bisericii întregul adevăr dumnezeiesc revelat, cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Prof. Steliana Pîrlea
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” Marcu 9, 24