

Ziar ul Va i i J i u l u i
Prin Raportul de neconformitate nr 21143/13 02 2023, căruia i-a urmat Decizia nr 2607R/07 03 2023, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM), a constatat o serie de grave nereguli în derularea proiectelor europene la nivelul Apa Serv Valea Jiului (ASVJ) SA Petroşani Operatorul regional de apă şi canalizare a fost obligat la plată, concluziile celor de la Constatare Nereguli şi Antifraudă fiind cât se poate de clare: ASVJ SA a încălcat legea, sancţiunea aplicată fiind una însemnată, de ordin financiar De îndată, pentru că lucrurile erau clare, ASVJ SA a şi plătit, din propriul buget, oalele sparte
De fiecare dată când la nivelul unei entităţi publice apar prejudicii clare, există riscul ca la următoarea vizită a auditorilor de la Curtea de Conturi să se dispună recuperarea acestora, inclusiv de la angajaţii consideraţi vinovaţi De aceea, pentru a arăta că s-au preocupat pentru recuperarea banilor, instituţiile demarează litigii în instanţă până la ultima cale de atac posibilă, justificând astfel în faţa auditorilor faptul că a existat interes pentru remedierea situaţiei şi recuperarea sumelor la bugetul instituţiei. După cum spuneam, ASVJ SA a achitat sumele imputate de către MIPE, dar, mai mult ca sigur de teama unui control ulterior al Camerei de Conturi
Hunedoara, a şi demarat un litigiu în instanţă cu MIPE – AM POIM Litigiu care, după cum vom demonstra în cele ce urmează, a avut un caracter pur formal, ASVJ SA neluptând nici măcar o secundă pentru a se apăra în instanţă. La 04.05.2023, în dosarul
13782/3/2023, ASVJ SA a chemat în judecată Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene solicitând “anularea Deciziei nr 2607R/07 03 2023 şi a Raportului de neconformitate nr 21143/13 02 2023, precum şi restituirea sumelor achitate”.
Instanţa a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru
Dacă nu ar fi fost de acord cu cuantumul taxei de timbru (vorbim despre zeci de lei), sau nu şi-ar fi permis plata (nu e glumă, aşa e legea), ASVJ SA avea posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru sau cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru
Director: Cătălin
Curs valutar:
1€ = 5,0954 lei
1$ = 4,3231 lei
1₤ = 5,8340 lei


Deşi celor de la ASVJ SA li s-a pus în vedere, prin citaţia primită la data de 19 03 2024, să achite taxa judiciară de timbru, aceştia nu s-au conformat și, totodată, nu au formulat nici cerere de reexaminare ȋmpotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nici cerere de ajutor public judiciar Întrucât ASVJ SA nu a achitat taxa de timbru astfel cum i s-a pus în vedere, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu, şi a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată. Soluţia (Hotărârea nr. 2813 din 07.05.2024 a Tribunalului Bucureşti) a fost una cu drept de recurs
Mai pe româneşte: ASVJ SA a pierdut procesul în prima instanţă, la Tribunalul Bucureşti, pentru că nu a achitat o taxă modică Nici iniţial, nici după ce i-a fost cerut acest lucru în mod explicit de către instanţă. După ce s-au făcut că se apără la Tribunalul Bucureşti (mai mult ca sigur doar pentru a avea o justificare în faţa Camerei de Conturi), legendele priceperii de la ASVJ SA au formulat un recurs, acesta fiind înregistrat în 17 10 2024 la Curtea de Apel Bucureşti Şi instanţa de recurs a avut răbdare cu reprezentanţii ASVJ SA.

Prin rezoluţia instanţei din data de 18 10 2024 s-a stabilit în sarcina ASVJ SA obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei Prin adresa de comunicare emisă la 21.10.2024, intrată în posesia reprezentanţilor ASVJ SA la data de 25 10 2024, s-a adus la cunoştinţa operatorului de apă şi canalizare obligaţia de a achita, în termen de 10 zile de la comunicare, taxa
judiciară de timbru în cuantum de 20 lei
Până la termenul acordat în vederea îndeplinirii obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru – 04.11.2024, ASVJ SA nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa şi nici nu a formulat cerere de reexaminare sau cerere de acordare a unor facilităţi la plata taxei judiciare de timbru
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a anulat recursul declarat de ASVJ SA ca netimbrat, soluția instanței (Hotărârea nr. 86/14.02.2025) fiind definitivă. Cu alte cuv inte, pentru că, din 19.03.2024 (când procesul era la Tribunalul București) până la 14 02 2025 (termenul final al recursului, la Curtea de Apel București), ASVJ SA nu a reușit (a se citi “nu a vrut”) să achite taxa de timbru în valoare de 20 de lei, procesul a fost pierdut definitiv şi, împreună cu el, şansa de anulare a Deciziei nr. 2607R/07.03.2023 şi a Raportului de neconformitate nr 21143/13 02 2023, precum şi de recuperare la bugetul ASVJ SA a sumelor achitate către MIPE Să nu catalogaţi drept banale greşeli în sarcina angajaţilor şi a managementului ASVJ SA aspectele relatate mai sus. Nicidecum. În primul rând, pentru că au fost în mod repetat sancţionaţi pentru încălcarea legii (în arhiva publicaţiei noastre puteţi regăsi articole pe aceeaşi temă), angajaţii şi managementul ASVJ SA nu îşi permit să se încoarde la cei de la Constatare Nereguli şi Antifraudă În al doilea rând, niciun conflict deschis cu cei de la Camera de Conturi Hunedoara nu-i coafează pe cei de la operatorul regional de apă şi canalizare Drept urmare, tactica cu iz infracţional e simplă ASVJ SA primeşte sancţiuni, le achită, iar apoi se face că se preocupă de recuperarea prejudiciilor Doar se face
Cătălin DOCEA
2 DIVERSE
Vulcan
Înscrierea datelor în registrul agricol și actualizarea lor o dată la trei luni au și ele rolul și necesitatea lor în activitatea oricărei administrații publice locale. Cade în grija primarului ca analizarea stadiului de înscriere a datelor să fie adusă la cunoștința consiliului local, pentru a fi aprobată.

Registrul agricol, impor tanţa sa şi necesitatea de a fi per manent actualizat
Analiza stadiului
de înscriere a datelor în Registrul agricol al municipiului Vulcan pentru trimestrele I-IV ale anului 2025 a fost efectuată în ședința ordinară din luna ianuarie La art 1 al proiectului de hotărâre, inițiat de primarul Cristian Merișanu și avizat de jr Mihaela Rogobete, secretar general, și aprobat în unanimitate către de consilierii locali, s-a luat act de datele din registrul agricol așa cum au fost ele înscrise la Compartimentul cadastru-agricultură din cadrul aparatului de specialitate al primarului
Pentru cei
mai puțin familiarizați menționez că registrul agricol
Pentru digitalizare

este un document oficial de evidență primară în care se înscriu dat cum ar fi componența gospodăriei/ exploatației agricole fără personalizate juridică, terenurile aflate în proprietate sau în folosință, identificate pe parcele și pe categorii de folosință, modul de deținere a terenurilor aflate în folosință, modul de utilizare a suprafețelor agricole, animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate și evoluția efectivelor de animale, echipamente, utilaje și instalații /agregate pentru agricultură și silvicultură, clădiri existente ș.a.m.d. Cu o altă ocazie am să vă
Fir mele aşteaptă lista finală
Interes masiv din partea antreprenorilor pentru fondurile europene: aproape 200 de firme au depus proiecte prin Programul Regional Vest pentru a-și transforma tehnologic business-urile. Miza? O infuzie de capital de aproape 13 milioane de euro care promite să schimbe fața economiei locale.
Antreprenorii din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș fac pasul decisiv către modernizare. Apelul dedicat digitalizării IMM-urilor s-a încheiat cu succes, reflectând o nevoie acută de adaptare la cerințele pieței moderne Valoarea totală a solicitărilor de finanțare se ridică la aproape 13 milioane de euro Aceste fonduri nu sunt doar simple cifre într-un tabel, ci reprezintă licențe software, echipamente de ultimă generație, sisteme de automatizare și soluții de securitate cibernetică. Scopul final este clar: optimizarea fluxurilor de lucru și eliminarea barierelor birocratice interne.
Reprezentanții Programului Regional Vest subliniază că numărul mare de cereri demonstrează o maturizare a mediului de afaceri regional. Companiile au înțeles că digitalizarea nu mai este un lux, ci singura cale pentru a rămâne relevante în fața concurenței internaționale și pentru a accesa portofolii noi de clienți După închiderea apelului, proiectele intră acum întro analiză riguroasă Experții vor verifica viabilitatea fiecărui plan de afaceri. Lista finală cu firmele care vor primi finanțarea va fi comunicată în perioada următoare.
În weekend


prezint amănunte privind suprafața de teren agricol, numărul speciilor de animale, cel al persoanelor fizice care le dețin etc

SMURD Petrila - 16 inter venţii
Echipajele ISU Hunedoara au intervenit în 179 de situații de urgență în ultimele trei zile. Cele mai multe misiuni au vizat acordarea asistenței medicale de urgență și anume 143 de solicitări.
Salvatorii de la SMURD Petrila au gestionat 16 intervenții, în timp ce Detașamentele Deva și Hunedoara au gestionat 20, respectiv 17 intervenții.
Tot în aceste zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 4 incendii. Dintre acestea, două s-au manifestat la vegetația uscată, în localitățile Zam și Sălciva, iar alte două incendii s-au produs la coșurile de fum ale unor locuințe din localitățile Roșcani și Hunedoara
„Datorită acțiunilor prompte ale colegilor noștri, incendiile au fost lichidate în limitele găsite, nu au fost înregistrate victime, iar pagubele materiale au fost reduse.

Totodată, în perioada menționată, echipajele operative au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 13 cazuri, au desfășurat 11 activități de recunoaștere, au acționat pentru deblocarea a 2 uși de acces în locuință, au asigurat măsurile specifice în urma producerii unui accident rutier pe raza municipiului Hunedoara și au intervenit în alte 5 situații pentru protecția comunității În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate”, informează reprezentanții ISU Hunedoara.
Andreea JURCA
Redacţia
Colaboratori permanenţi:Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP:Confort Media
Mirabela
COTIDIAN REGIONAL CU
Gheorghe OLTEANU
Petroşaniul va avea creşă funcţională
Municipiul Petroșani va avea, în premieră, prima sa creșă de stat funcțională. După zeci de ani în care acest serviciu a lipsit din sistemul public local, autoritățile anunță că lucrările sunt aproape de final, iar inaugurarea va fi în luna Mai. Investiția de milioane de lei promite condiții moderne pentru 40 de micuți. Însă marea provocare rămâne acum angajarea personalului specializat.
O necesitate de decenii în sistemul de învățământ din toată Valea Jiului este pe cale să fie rezolvată chiar dacă parțial. Prima creșă din municipiu Petroșani este aproape de finalizare, fiind o investiție vitală pentru tinerele familii care până acum nu aveau o soluție publică pentru îngrijirea copiilor sub 3 ani „Vă mai dau o veste bună, probabil undeva în luna

Vulcan
mai va fi finalizată și creșa, prima creșă, cu 40 de locuri, care va fi funcțională din septembrie. Până acum, Petroșani nu a mai avut creșă. Așadar, și această investiție este un lucru extrem de important”, a spus primarul din Petroșani Totodată, în acest timp, reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara trebuie să dea drumul angajărilor, asta dacă vor reuși, având în vedere constrângerile naționale ale Guvernului PSD Bolojan „Sigur că memorandumul trebuie să permită angajarea de personal Vom găsi înțelegere pentru pasul acesta de important”, a spus Robert Humel, inspector școlar pentru romi și arte. Creșa face parte din Programul Național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va avea 40 de locuri pentru antepreșcolari și va avea săli de

joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber.
Clădirea este prevăzută chiar și cu panouri solare, pentru a asigura un aport de energie Părinții, nu doar din Petroșani, ci din toată Valea Jiului, care sunt nevoiți să se întoarcă la muncă după ce copilul împlinește 2 ani, și n-au vreun membru al familiei care să se ocupe de cel mic, așteaptă cu sufletul la gură deschiderea creșei.
În Valea Jiului de la revoluție încoace nu a mai existat vreo creșă. Creșa este o facilitate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani La creșă, copiii sunt susținuți în dezvoltarea lor de personal special pregătit, în grupuri mici
Lucruri de mântuială pe bani europeni
Sunt cetățeni care s-au familiarizat deja cu prezența și utilitatea insulelor ecologice, dar mai sunt și din aceia pentru care colectarea și depunerea selective a deșeurilor menajere constituie un mister ale cărui taine nu se încumetă să le deslușească.
Instalațiile
acestea, menite să ne pună și pe noi la rânduiala occidentală în ce privește strângerea și aruncarea la gunoi în mod selectiv a reziduurilor din gospodărie nu sunt deloc afacerea unor primari, cum s-a spus, nu demult, la Vulcan Nu e deloc așa, apariția insulelor ecologice în mai toată țara ține de un proiect
finanțat din fonduri europene Așadar, e vorba de bani de la UE care au venit exact cu această destinație, fiind imposibilă deturnarea lor spre alte destinații. Cât despre vreo eventuală șmecherie sau ciordire, nici vorbă. Pușcărie ar scrie imediat pe cel care sar deda la astfel de operațiuni

Este clar, din ce se vede, că încă mai durează până ce lumea se obișnuiește cu prezența lor și cu modul în care se manevrează insulele De aceea se mai mențin containere din acelea vechi la punctele de

colectare a deșeurilor menajere Teoretic, compartimentele unui astfel de insule ecologice se deschid numai cu cartela pe care fiecare cetățean a primit-o S-a întâmplat, însă, ca ușițele câtorva să se deschidă și să ajungă la pământ fără să mai fie necesară acționarea echipamentului lor electronic Cazul de față e de la Vulcan
A fost
nevoie numai de un vânt mai puternic
care a realizat ceea ce numai cartelele ar trebui să facă. Prilej cu care s-a observat șubrezenia sistemului de prindere a ușilor. Poate că se găsește careva să le spună asta și celor de la societatea care le-a construit și le-a scos pe piață Nu de alta, dar s-au băgat bani mulți în acest proiect european și e păcat când vezi că din el rezultă și lucruri făcute de mântuială.
Gheorghe OLTEANU

Clubul Sportiv Școlar din Hunedoara,
Dotat
cu echipamente pentru antrenament
Clubul Sportiv Școlar din municipiul de pe Cerna a fost dotat recent cu benzi de alergare, saci de antrenament, mingi medicinale, gantere și numeroase alte echipamente și dispozitive necesare pregătirii sportive, prin intermediul proiectului „CRED în Hunedoara”.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență „Deși pare un proiect simplu, nu e deloc așa Este vorba despre a gestiona corect o sumă mare, este vorba despre proceduri de achiziții publice complexe, dar și despre implicarea reprezentanților școlilor În acest proiect eu cred că am pornit bine și am continuat în același mod De la bun început le-am solicitat directorilor de școli să ne spună de ce

anume au nevoie ca dotări În funcție de condițiile de finanțare, noi am încercat să le oferim, prin acest proiect, cât mai multe dintre dotările
Primăria investeşte considerabil
în baza spor tivă „Jiul"
Suma de 200.000 de euro (peste 10 miliarde de lei vechi) este o investiție considerabilă, mai ales când provine direct din taxele și impozitele locale.
Aceasta este suma pe care Primăria Petroșani o pune la bătaie pentru modernizarea bazei sportive Revenirea Ligii 1 la Petroșani pune orașul pe harta sportivă națională. Acest lucru poate atrage turiști de weekend, consum în HoReCa locală și o stare de spirit pozitivă în comunitate.
Faptul că Primăria Petroșani pune doar o parte (participația proprie), iar restul investiției vine de la Consiliul Județean Hunedoara, înseamnă că orașul beneficiază de o sumă mult mai mare decât cea cheltuită efectiv din bugetul local Este un efect de pârghie financiară.
Renovarea stadionului previne degradarea unei clădiri simbolice, care altfel ar fi necesitat sume mult mai mari pentru reconstrucție în viitor. Există și voci care sunt împotrivă Într-un oraș cu provocări economice, 200 000 de euro pot însemna asfaltarea câtorva străzi, modernizarea iluminatului public sau investiții în spitale și școli Întrebarea critică este ce se întâmplă după acel an de Liga 1? Dacă stadionul nu va fi folosit constant la capacitate maximă, costurile de întreținere ar putea deveni o altă povară. Investiția este justificată dacă stadionul devine un centru comunitar (pentru copii, tineret, evenimente), nu doar o scenă pentru un sezon de fotbal Dacă renovarea este făcută cu cap și atrage și alte fonduri, este un câștig pe termen lung

cerute, de la table inteligente, laptop-uri, imprimante și mobilier, până la dotări specifice laboratoarelor și sălilor de sport. Mai ales laboratoarele și sălile de sport ale multor școlilor din oraș nu mai primiseră dotări noi și consistente de vreo 40 de ani. Nu am putut lăsa de-o parte nici grădinițele, unde, de asemenea am
„Am votat astăzi, în ședința extraordinară de Consiliu local al Municipiului Petroșani, pentru aprobarea asocierii între Consiliul Județean Hunedoara și Municipiul Petroșani pentru realizarea unor lucrări de modernizare la Stadionul Petre Libardi Scopul acestui demers este aducerea arenei din Petroșani la standardele SuperLigii de fotbal și asigurarea condițiilor pentru organizarea meciurilor la nivel național Pe scurt, investițiile propuse vor fi pentru instalația de nocturnă, sistemul de dezghețare/ încălzire al terenului, sistemul de irigare, generator capacitate 350 kVA, sistemul de alimentare Car TV și VAR, panouri publicitare/ luminoase, tabelă de marcaj, lucrări la vestiare, scări de acces, grupuri sanitare, locuri VIP, sistem audio, turnicheți și supraveghere, tablou general alimentare Legat de costuri, în cadrul ședinței s-a menționat că din bugetul local al Municipiului Petroșani se va aloca aprox 1 000 000 lei, iar contribuția Consiliului Județean va fi de aprox. 3.700.000 lei.
asigurat cele necesare, dar nici unitățile educaționale conexe, așa că am reușit să asigurăm dotări și pentru Școala de Muzică, de exemplu, dar și pentru Clubul Sportiv Școlar, fapt care nu poate decât să mă bucure”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu „Cred în Hunedoara”, în valoare totală de 4 milioane de euro, este proiectul prin care primăria Hunedoara a reușit să doteze 304 săli de clasă cu echipamente IT&C și 5 laboratoare de informatică, 5 laboratoare multidisciplinare, 2 laboratoare de fizică, 8 cabinete medicale școlare, 8 cabinete de asistență psihopedagogică, 9 săli de sport și 7 laboratoare de practică cu echipamentele necesare.
Andreea JURCA

Apreciez foarte mult decizia Consiliului Județean Hunedoara de a se implica financiar în modernizarea Stadionului Petre Libardi Este un pas important pentru a readuce infrastructura sportivă la standarde moderne și pentru a susține în Valea Jiului competițiile de fotbal la nivel înalt Totuși, trebuie spus franc faptul că această mobilizare nu s-ar fi
produs dacă Municipiul Petroșani nu ar fi acceptat să găzduiască meciurile de acasă ale clubului Corvinul Hunedoara în primul eșalon al fotbalului românesc Consiliul Județean Hunedoara este acționar la Corvinul Hunedoara, diriguitorilor acestei instituții nu le-au păsat și nici nu s-ar fi gândit vreodată la vreun alt stadion din județul pe care îl administrează, dacă nu era vorba de echipa pe care o sponsorizează. Ca ales local, dar mai ales ca om care are expertiză în domeniul sportului, sigur că mă bucur că Stadionul Petre Libardi va fi adus la standarde de prim eșalon al fotbalului românesc Însă mi-ar fi plăcut să văd jucând în SuperLigă la Petroșani pe Jiul Petroșani Echipa fanion a Văii Jiului, nu rivala sa istorică”, a opinat consilierul local Cristian Cațan Loredana JUGLEA
Pentru detronarea liderului
SCM Râmnicu Vâlcea
Minerul Lupeni declanşează ofensiva totală
Minerul Lupeni, ocupanta locului secund în Seria 6 a Ligii 3, reia campionatul în 2026 cu un obiectiv îndrăzneț: recuperarea distanței de șapte puncte care o separă de liderul actual, SCM Râmnicu
Vâlcea. Deși conducerea nu a trasat oficial promovarea ca obiectiv obligatoriu, staff-ul tehnic și jucătorii sunt hotărâți să câștige fiecare meci.

Sub îndrumarea preparatorului fizic Cosmin Frimu, echipa a traversat o perioadă de cantonament riguroasă, cu câte două antrenamente pe zi Lotul a fost întărit prin șase achiziții strategice făcute în această iarnă: Atac/Mijloc: Albert Voinea, Alexandru Moise și Alexandru Raicea (fost la FCU Craiova)
Apărare/Juniori: Daniel Creciunesc și tinerii Cosmin Stana și Mario Andrei Pancu (veniți de la Universitatea Craiova).
Toți jucătorii noi au reușit deja să marcheze în meciurile amicale, demonstrând o integrare rapidă facilitată de căpitanul Adrian Bledea, descris de Frimu ca fiind un adevărat lider și un jucător cu o tehnică deosebită
Primul test este cel cu Inter Stars Sibiu Sâmbătă, 28 februarie, de la ora 14:00, Minerul Lupeni va juca pe teren propriu împotriva celor de la Inter Stars Sibiu Meciul se anunță unul de luptă, unde condiția fizică va fi decisivă, mai ales că suprafața de joc ar putea fi afectată de condițiile meteo recente „Fizic suntem la un nivel foarte bun. Nu avem presiunea de a promova, însă cu gândul ăsta începem meciurile: să facem o figură frumoasă pentru comunitate cu o promovare”, a declarat Cosmin Frimu pentru liga2prosport.
Chiar dacă nu vor reuși să depășească Vâlcea în sezonul regulat, „minerii” au la dispoziție varianta barajului de promovare Noul sistem permite și echipelor de pe locul secund să lupte pentru un bilet spre eșalonul secund prin meciuri de tip semifinală și finală
Programul următoarelor etape: Inter Stars Sibiu (acasă); Vulturii Fărcășești (deplasare); SCM Râmnicu Vâlcea (acasă) - derby-ul seriei; CSM Târgu Jiu (acasă); Unirea Bascov (deplasare).
Tir cu arcul
Două medalii - la Europene
Sezonul internațional de tir cu arcul a debutat în forță sub cerul Bulgariei, acolo unde delegația României a demonstrat că „drept la țintă” nu este doar un simplu motto, ci o stare de spirit.
Campionatele Europene Indoor, desfășurate în perioada 16-21 februarie 2026 la Plovdiv, au adus în palmaresul nostru
două medalii prețioase și promisiunea unui an în care
performanța va fi la ea acasă
Momentul culminant al competiției a fost oferit de echipa mixtă de seniori, divizia barebow
Elena Topliceanu și
Ciprian Baican au tras cu o precizie
Deva Vizita vicepreşedintelui ANS
Deva nu este doar un punct pe hartă, ci un simbol al performanței românești care începe să respire un aer nou Recent, orașul de la poalele Cetății a fost gazda unei vizite oficiale de importanță strategică pentru viitorul sportului local. Cosmin Tabără, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), a sosit la Deva pentru a pune bazele unor proiecte care vor readuce strălucirea de altădată
Întâlnirea cu primarul Lucian Rus, managerul Ciprian Luca și coordonatorul CSM Deva, Eduard Daniel Kovacs, nu a fost doar o formalitate protocolară S-au discutat teme arzătoare, precum susținerea secțiilor de performanță și, mai ales, modul în care instituțiile pot lucra împreună pentru ca sportivii să nu mai simtă greutatea unor păsuri financiare sau administrative, ci doar dorința de a câștiga
„Anul Nadia” începe la Deva Cel mai emoționant punct al discuțiilor a fost proiectul „Anul Nadia” Este simbolic și necesar ca acest omagiu adus „Zeiței de la Montreal” să debuteze chiar aici, la Deva, în luna aprilie, odată cu Campionatul Național de Gimnastică pentru Junioare.
Vicepreședintele ANS a avut o întrevedere și cu antrenorul emerit Nicolae Forminte, cel care șlefuiește viitorul gimnasticii românești, reconfirmând faptul că lotul național rămâne o prioritate națională pe agenda de la București
Vizita s-a încheiat pe terenul de luptă, stadionul Cetate. Oficialii au inspectat lucrările de modernizare Vestea cea bună? Infrastructura este pe drumul cel bun! Din această primăvară, pista de atletism ar putea găzdui din nou competiții naționale pentru juniori. Modernizarea stadionului înseamnă o bază solidă pentru viitorii campioni ai Devei
CSM Deva își consolidează poziția de motor al sportului local. Cu o administrație implicată și susținere de la centru, 2026 se anunță a fi un an de referință
chirurgicală, croindu-și drumul până în marea finală
Deși au înfruntat selecționata Italiei, marea favorită a probei, „tricolorii” noștri au devenit vicecampioni continentali, demonstrând că distanța dintre vis și realitate se măsoară în mii de ore de antrenament și o concentrare de fier.
Echipa masculină de barebow seniori a confirmat, încă o dată, valoarea școlii românești de profil Trio-ul format din Ciprian Baican, Alexandru Koteleș și Ionuț Ghizdăveț a urcat pe treapta a treia a podiumului, repetând performanța de anul trecut Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor Cezar

Alexandrescu și Viorel Hăbian, acești sportivi au arătat că stabilitatea la nivel înalt este cheia succesului pe termen lung, oferindu-ne motive de mândrie națională. România nu s-a rezumat doar la medalii, ci a fost prezentă constant în elita competiției prin cele trei „finale mici” disputate. Rezultatele de la limită obținute de Elena Topliceanu (locul 4 la barebow individual feminin), de echipa mixtă de arc olimpic formată din Mădălina Amăistroaie și Nectarios Condurache, precum și de echipa feminină de barebow (Cristina Bacin, Elena Topliceanu și Loredana Mogoș), confirmă forma sportivă excelentă a lotului.

Chiar și acolo unde medalia a scăpat printre degete, clasările pe locurile 9 ale Mădălinei Amăistroaie și ale lui Nectarios Condurache la individual recurve ne dau certitudinea că suntem acolo, în topul european Într-un an pe care îl simțim cu toții ca fiind unul al realizărilor, aceste succese sunt scânteia care aprinde dorința de mai mult.
Felicitări sportivilor noștri pentru că ne fac să privim cu încredere spre fiecare nouă provocare!
Pagină realizată de Loredana JUGLEA

Reclamă exterioară – localizare,
identificare, promovare
Rolul strategic al plăcii de reclamă
O placă de reclamă exterioară nu este doar un indicator de adresă; este cartea de vizită vizuală a afacerii tale Ea comunică instantaneu potențialilor clienți:
Identitatea brandului: logo-ul, culorile și designul reflectă personalitatea afacerii tale. Locația: ghidând clienții direct către ușa ta. Obiectul de activ itate este transmis într-o fracțiune de secundă ce oferi Într-o clădire de birouri, de exemplu, unde mai multe companii își desfășoară activitatea, o placă de reclamă exterioară clară și profesională, montată la intrare sau pe fațadă, este vitală Ea distinge afacerea ta de celelalte și asigură o navigare facilă pentru vizitatori. Fără o semnalizare adecvată, chiar și cel mai bun produs sau serviciu riscă să rămână necunoscut.
De ce materialul contează
Când alegi o reclamă exterioară, materialul din care este confecționată placa este de o importanță capitală, mai ales având în vedere expunerea constantă la intemperii Noi realizăm reclame din plăci de alucobond, soluție excelentă pentru reclama de exterior
Alucobondul este un material compozit, format din două foi de aluminiu care încadrează un miez de polietilenă. Această structură îi conferă o serie de avantaje esențiale pentru aplicațiile exterioare:
Rezistență excepțională – este robust, nu se deformează și rezistă șocurilor mecanice
Stabilitate dimensională – nu se dilată și nu se contractă semnificativ la variațiile de temperatură. Greutate redusă – deși solid, este relativ ușor, facilitând montajul.
Aspect modern și profesional – are suprafață netedă, ideală pentru tipărirea de înaltă calitate
Sunt business-uri care nu au nevoie de planuri mărețe de promovare, au nevoie doar de vizibilitate și identificare facilă. În fața unei clădiri de birouri, un client poate fi derutat atunci când caută un birou notarial sau unul de asigurări, de exemplu. Aici intervine rolul esențial al unei plăci de reclamă exterioară, cel mai simplu instrument de promovare exterioară, dar incredibil de eficient, pentru identificarea și promovarea business-ului tău.

Imprimare de durată cu rezistența la intemperii
Un alt aspect crucial este calitatea tiparului. Degeaba ai un material rezistent, dacă imaginea sau textul se deteriorează rapid. Placa este tipărită, ultrarezistentă în timp. Tiparul nu este afectat de ploaie, soare, îngheţ!
Acest lucru înseamnă că mesajul tău publicitar își va păstra claritatea și culorile vii pe termen lung, fără a fi nevoie de înlocuiri frecvente Rezistența la ploaie, soare și îngheț asigură o investiție durabilă, reducând costurile de mentenanță și garantând că afacerea ta va fi vizibilă și profesională în orice condiții meteorologice

Flexibilitate în dimensiuni și design – adaptează-ți mesajul
Capacitatea de a personaliza dimensiunile pentru o plăcă de reclamă exterioară, ceea ce este un avantaj major Placa exterioară reclamă magazin, cafenea, restaurant, de dimensiuni: maxim 300 x 200 cm, tu alegi dimensiunile dorite Printul se face direct pe placa de alucobond, deci rezistă foarte bine în timp, indiferent de vremea de afară și expunerea la soare. Această flexibilitate îți permite să adaptezi placa exact spațiului disponibil și impactului vizual pe care vrei să-l creezi Fie că ai nevoie de o placă discretă pentru intrarea într-un birou sau de una impunătoare pentru fațada unui magazin, poți alege dimensiunile optime pentru a-ți maximiza vizibilitatea
Instalarea unei plăci de reclamă exterioară
1. Cum se face instalarea pentru o placă de reclamă exterioară
pe un balcon: Montajul pe un balcon poate oferi o vizibilitate excelentă, mai ales la etaje superioare
De ce ai nevoie suplimentar de:
Distanțiere din inox sau aluminiu, care creează un spațiu între placă și perete, oferind un aspect mai elegant și permițând curățarea ușoară. Ele sunt livrate de obicei cu dibluri și șuruburi. Șuruburi și dibluri potrivite pentru materialul peretelui balconului (beton, cărămidă, metal etc )
Asigură-te că sunt rezistente la intemperii
Nivelă lungă pentru a asigura o poziționare perfect orizontală
2. Cum se face instalarea pentru o placă de reclamă exterioară deasupra unei intrări:
Acest tip de instalare este similar cu cel pe balcon, dar poate implica o înălțime mai mare și necesită o atenție sporită la vizibilitate și la tipul de perete
De ce ai nevoie suplimentar de:
Sistem de prindere robust Pe lângă distanțiere, poți opta pentru console metalice sau profile de aluminiu care să susțină placa, mai ales dacă este mare sau montată la înălțime.
Echipament de acces la înălțime: scară profesională, schelă sau platformă, în funcție de înălțime.
Ancore chimice (opțional), pentru o fixare extrem de sigură în zidărie sau beton, în special pentru plăci mari sau expuse la vânt puternic
Comandă acum accesând confortmedia.ro!
Invitaţie la nuntă. Modelul paşapor t, cu bilet de avion şi etichetă de confir mări

Căror cupluri
li se potrivește modelul de invitație la nuntă pașaport Inv itațiile la nuntă modelul pașaport sunt potrivite pentru evenimente care ies din tipare și pentru cuplurile care vor să transmită o poveste încă din momentul în care invitații primesc vestea Acest concept combină creativitatea cu utilitatea și creează o experiență memorabilă pentru invitați, fiind ideal pentru mai multe tipuri de evenimente și stiluri de nuntă
Modelul de invitație pașaport
se potrivește în special l cuplurilor care organizează o nuntă în alt oraș sau în străinătate l mirilor pasionați de călătorii, aventuri și tematici travel l cuplurilor care aleg o nuntă tematică inspirată din vacanțe sau aeroporturi l piloților sau cuplurilor în care unul dintre parteneri lucrează în aviație l stewardeselor și însoțitorilor de bord l controlorilor de trafic aerian
l cuplurilor care lucrează în agenții de voiaj sau turism
l persoanelor care au o poveste de dragoste legată de călătorii, parașutism etc
Design complet: pașaport cu bilet de avion
și etichetă de confirmări
Invitațiile de tip pașaport cu design inclus sunt realizate cu atenție la detalii și materiale de calitate. Toate cele trei elemente sunt tipărite full color, față și verso, cu aspect premium Pașaportul și eticheta de confirmări sunt realizate pe carton de 300 gr/mp, de aceea sunt durabilitate, în timp ce biletul de avion este tipărit pe carton de 200 gr/mp, păstrând aspectul autentic al unui boarding pass. Setul conține trei elemente principale: l Pașaportul – elementul central al invitației, unde sunt trecute detaliile evenimentului
l Biletul de av ion – include informații precum data, ora și locația ceremoniei sau a petrecerii.
l Eticheta pentru confirmări – utilă pentru RSVP, astfel încât invitații să poată confirma participarea
Dimensiuni standard pentru un aspect realist
Un avantaj major al acestui model este respectarea unor dimensiuni care imită fidel documentele de călătorie reale Astfel, invitația devine nu doar informativă, ci și interactivă și memorabilă
Dimensiune pașaport: 178×124 mm
Dimensiune bilet de avion: 210×90 mm
Dimensiune etichetă confirmări: 70×50 mm

Termen de execuție și livrare
Pentru organizarea eficientă a evenimentului, este important să știi și timpul de producție
Termenul standard de execuție pentru invitațiile tip pașaport este de 5–8 zile lucrătoare, calculat din momentul confirmării plății.
Acest interval permite realizarea unui produs de calitate, fără compromisuri la nivel de tipar sau finisaje
Livrarea se face în toată țara, astfel încât poți comanda inv itațiile indiferent de orașul în care locuiești sau unde va avea loc evenimentul.
Este o soluție practică pentru cuplurile care își organizează nunta sau botezul în alte localități decât cele de domiciliu
De ce să alegi invitații la nuntă modelul pașaport
Dacă vrei o invitație care să
Îți dorești o invitație la nuntă originală, diferită de modelele clasice?
Avem o propunere inedită pentru cuplurile moderne, care-și doresc evenimente elegante, dar creative: o invitație la nuntă modelul pașaport. Ne adresăm mirilor care vor invitații memorabile, păstrate ca amintire, și cuplurilor care preferă designul personalizat și elementele grafice detaliate.
impresioneze și să rămână în amintirea invitaților, modelul pașaport este o alegere inspirată
Este mai mult decât o invitație: este începutul unei călătorii simbolice către ziua cea mare.
Comandă acum accesând confortmedia.ro!


Unde e frica de Inteligenţa Ar tificială?
Suntem fericiți că există IA în tehnologie. Spre exemplu, în medicină, roboții pot opera cu precizie maximă, mai mult, pot opera de la mii de kilometri

Mărțișoare cu suflet,
Suntem nefericiți că există IA în politică. Spre exemplu, în alegerile electorale, populimea poate fi ușor manipulată prin cantitatea imensă de mesaje în spatele cărora se află troli sau boți Nu e bine Dar manipularea este rațiunea suficientă, dar nu necesară, a practicii politice E bine?
Suntem fericiți că există IA în producția de piese de teatru, de filme. Spre exemplu, în „Matrix”, în happening, performance, totul e uluitor E bine Dar ne întoarcem acasă, adică în propriul creier, și ne dăm seama că totul e ficțiune Nu e bine
Suntem nefericiți când IA-ul intră în poezie și muzică. Aici vreau să mă opresc, adicătelea să gândesc mai mult. E bine sau nu e bine?
Pornesc de la premisa că poezia și muzica sunt considerate activități specific umane Și, bineînțeles, recuzi un poem bun și o melodie bună făcută de IA Adicătelea IA-ul
distanță de pacient. E bine. Tot în medicină, bioetica ne spune că putem fi controlați. Dar aici medicina se intersectează cu politica. Nu e bine.

compilează creația umană, spus brut, fură. Așadar, mă întreb: Ce au adus nou poeții și muzicienii în ultimele cincișase decenii? Compilație În așa-numita postmodernitate nu mai poți aduce nimic nou, toate experiențele artistice au fost epuizate de avangardiști. IA-ul, și el, compilează. Rămâne însă întrebarea filosofică: Contează produsul sau procesul? IA-ul scoate, dacă e bine manipulat de o ființă umană, produse foarte bune și relativ repede Dacă mă extaziază produsul, mai contează procesul?
Oamenii au fost tot timpul fascinați de extratereștri Iată, extratereștrii sunt printre noi, îi folosim, ne folosesc, nu au organisme fizice, au organisme virtuale, specia lor se numește IA. Cititorii atenți ai acestor gânduri și-au dat seama că nu mi-am propus să răspund la întrebarea din titlu, dimpotrivă, să nasc alte întrebări care mă macină și pe mine
A sosit momentul istoric să ne gândim la utopii și distopii
Putem ajunge în starea paradisiacă în care nu vom mai avea nevoie de muncă IA va prelua totul?
Sau oamenii din spatele IA vor prelua totul?
Trebuie să ne gândim la postcapitalism! Gilbert DANCO
P S https://youtube com/@florinmaghiar?si
=M5Hp8kpD wWNorKW
Un link cu muzică foarte bună generată prin AI de către un profesionist într-ale muzicii, unul la care mai particip și eu din când în când cu versuri.
Copiii care aduc primăvara la azil
Primăvara nu vine doar cu ghiocei, ci și cu gesturi care încălzesc inimi.

transformă tradiția mărțișorului într-o misiune nobilă.

De cinci ani, comunitate unită de copii din cartierul Brătianu al orașului
Biserica a devenit, pentru ei, a doua casă Ceea ce a început în urmă cu cinci ani ca un grup restrâns, s-a transformat astăzi într-o familie extinsă: 35 de copii de toate vârstele care aleg să „facă binele” împreună
Sub îndrumarea comunității, acești tineri își dedică timpul liber activităților creative, iar în prag de martie, mâinile lor dibace au

pentru a le face bătrânețea mai ușoară celor singuri.

Sub aripa bisericii ortodoxe, peste 35 de tineri și-au pus creativitatea la
confecționat mărțișoare pline de speranță
Scopul este unul emoționant: bănuții strânși din vânzarea simbolurilor primăverii vor fi folosiți pentru a le trece pragul bunicilor de la azilul din Brătianu Este o tradiție de la care micuții nu se abat în niciun an, dorind să ducă un zâmbet celor care au cea mai mare nevoie de el

Unde puteți găsi mărțișoarele lor, aflați în materialul următor.
Dacă vreți să sprijiniți inițiativa lor și să purtați un mărțișor cu poveste, îi puteți găsi la finalul acestei săptămâni în trei locații: 28 Februarie și 1 Martie: În Petroșani, la Biserica „Sfânta Treime” (lângă Onix), în aceeași perioadă: în Petrila, zona Brujan, dar și în Brătianu, la Biserica „Sfântul Nicolae”, acolo unde slujește Părintele Flavius Țîrlea
Pe lângă vizita la azil, copiii speră ca, după Sfintele Sărbători Pascale, efortul lor să fie răsplătit cu o excursie la Timișoara, un moment de bucurie pentru „familia cea mare” de la biserică Într-o lume a vitezei, acești 35 de copii ne demonstrează că timpul dăruit aproapelui este, de fapt, cel mai frumos mărțișor
Petrila