Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
împotriva LUI! ADEVĂRU
)
Nu există lege
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia:str. Tineretului, nr. 1, parter, camera 307, Petroşani
Director:
Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 5,0923 lei
1$ = 4,3442 lei
1₤ = 5,7920 lei
joi, 18 decembrie 2025
Anul XVIII • nr. 4105 • 8 pagini • Preţ:2 lei
de două ori oraș! Localitatea declarată
La 18 Decembrie 2025 se împlinesc 85 de ani de la prima declarare ca oraş a Lupeniului Din Mica Americă la Marea Americă. Prima carte despre Valea Jiului scrisă peste Ocean
În urmă cu ceva timp, am publicat în „Prăvălia cu istorii”, suplimentul cotidianului „Ziarul Văii Jiului”, un documentar dedicat declarării Lupeniului oraș. Atunci am descoperit că Lupeniul a fost declarat oraș, nu o dată ca orice localitate, ci de două ori. Mi-am propus să lărgesc subiectul și să reconstitui Lupeniul anului 1940, anul primei sale deveniri sale urbane. În urma cercetărilor desfășurate în biblioteci, am adunat relatări diverse - de la cea mai mică informație, la reportaje - din presa locală, județeană, regională, centrală, economică, informativă. O altă documentare am realizat-o la Serviciul arhivelor statului din Deva, unde am cercetat mai multe fonduri, identificând diverse documente interesante pentru istoria Lupeniului din anul 1940. Volumul „Lupeni 1940” dă seama despre realitățile culturale, sociale, sportive, edilitare, educative, religioase, industriale, administrative, sindicale, infracționale, agricole, politice, caritabile, etnice ș.a. din anul 1940. Volumul „Lupeni 1940” reface, ca un puzzle, imaginea Lupeniului - la suprafață, dar și în subteranele lui - în anul în care a făcut un pas important administrativ, e drept efemer, trecând de la comuna rurală la comună urbană (oraș). Acest volum marchează și un alt moment mai deosebit pentru mine. Din cele peste 60 de volume publicate de mine până în prezent, „Lupeni 1940” este primul pe care nu l-am scris în România, ci peste... Oceanul Atlantic. Mai exact, în Canada, la Toronto și Montreal. Fapt pentru care îi mulțumesc prietenului meu Liviu Slăvei pentru ospitalitate. Acum, e drept că el nu m-a invitat în „Țara arțarului” ca să-i transform casa (sau camera de hotel la Montreal) într-un atelier scriitoricesc, cu documente înșiruite peste tot locul. Însă, văzându-mi determinarea, m-a încurajat și sprijinit logistic. Poate și pentru că lui Liviu, Valea
O nouă carte de Marian Boboc: „Lupeni 1940”
Jiului nu-i este deloc străină, în pânza de păianjen a amintirilor sale aflându-se, captiv, dulce-amărui, și Lupeniul. În Canada o adevărată provocare a fost pentru mine fusul orar. Aflat pe alte meridiane orare, mi-am dat peste cap metabolismul scriitoricesc. Începeam să scriu de la 7 dimineața (ora Canadei), până pe la orele 13-14 (tot ora Canadei). Adică, în România: de pe la orele 24 la 7-8 dimineața. Deci, în Canada am scris contrar bioritmului meu diurn, eu în România neavând activitate nocturnă (desigur, scriitoricească...)... Poate că scrierea unei cărți despre Valea Jiului, departe de patrie, la mii de kilometri de Lupeni, ține de structura mea de „patriot local”, care nu-și pot uita istoria oriunde s-ar afla. Aflat în avion, la kilometri înălțime, m-am gândit, printre altele, ca să-mi mai alung spaimele, și la primii emigranți din Lupeni. De aceea, ca un bonus al acestei cărți, i-am amintit în această carte pe cei care au avut curajul să plece din Mica America (cum se numea Valea Jiului, din care făcea parte și Lupeniul) în Marea Americă. Desigur, ei nu au zburat deasupra Atlanticului câteva ore ca mine (îmbiat cu amabilitate cu bucate, cafea, apă, sucuri, și vinuri la alegere), ci au plutit săptămâni întregi, în condiții de voiaj nu mereu liniștite. La revenirea în Valea Jiului, am încercat să mă documentez cine au fost aceștia și unde au emigrat peste Ocean. Din păcate, nu am găsit niciun emigrant din Lupeni în Canada. Aceasta nu înseamnă că nu au fost și că nu voi mai cerceta. Mi s-a părut interesant că emigranții lupeneni nu sunt oamenii de pământ din Lupeni, ci venetici, barabe (cum le spun momârlanii), cei care au venit la lucru, din diversele colțuri ale Imperiului Austro-Ungar, la minele din Valea Jiului, cu speranța unui trai mai îndestulător, ca într-o (Mică) Americă. Și care au mai făcut voltă, de la Mica Americă la Marea Americă. Statistica timpului consemnează doar numele capului familie, nu și numărul membrilor de familie, astfel încât nu cunoaștem exact numărul celor care au
emigrat din Lupeni. 112 lupeneni de adopție (singuri sau însoțiți de membrii familiei) de diferite etnii (maghiară, germană, cehoslovacă, polonă, română) au emigrat, între anii 1921-1926, cu familia sau singuri, în diferite țări din America de Sud și America de Nord. Cei mai mulți, 74 (în cazul celor care aplecat cu familiile se adaugă și numărul membrilor de familie), au ajuns în America (adică, SUA). În America lupenenii au îmbrățișat meserii diferite: la căile ferate, tâmplari, tinichigii la fabrica de tinichea, strungari de fier, funcționari, la fabrica de sticlă, mecanici, în agricultură, brutari, măsari, mineri, papucari, comercianți, frizeri, conductori de tramvaie, cojocari, electricieni, fierari, ceasornicari, hotelieri, măcelari, muzicanți. În evidență sunt trecuți 37 de lupeneni care au emigrat în Brazilia. Dar numărul lor e mai mare, deoarece și în cazul lor nu este consemnat numărul membrilor de familie care l-au însoțit pe capul familiei. Din cauza acestor emigranți, o parte a unui cartier lupenean s-a numit „Brazilia”. În Argentina nu a plecat decât o singură lupeneancă Ida Koller (maghiară, fără familie, 1926). Sau, cel puțin una e consemnată în documentele cercetate de mine. „Lupeni 1940” face parte din ciclul „Viețile Văii Jiului”, seria - administrație locală, din care până în prezent am publicat: „Petru Iacob - primul primar al orașului Petroșani. Cronicile urbei (1918-1924)” și „Petroșaniul în timpul primarului Gheorghe Drăgan. Cronicile urbei (1924-1925)”. Cum anul acesta, chiar pe 18 decembrie, se împlinesc 85 de ani de la prima declarare oraș a Lupeniului, eveniment important pentru istoria Lupeniului, mi-am propus să finalizez volumul „Lupeni 1940” până la această dată. Le mulțumesc mult tuturor acelora care m-au ajutat să-mi finalizez proiectul editorial. Iar celor care au ridicat din umeri când am apelat la ei, le doresc Sărbători Fericite! Sănătate!... Și, bineînțeles, nu le voi pomeni numele... Marian BOBOC