Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
împotriva LUI! ADEVĂRU
)
Nu există lege
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia:str. Tineretului, nr. 1, parter, camera 307, Petroşani
Mărturia supraviețuitorului Doru Valache:
Director:
Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 5,0901 lei
1$ = 4,3946 lei
1₤ = 5,8106 lei
vineri, 28 noiembrie 2025
Anul XVIII • nr. 4093 • 8 pagini • Preţ:2 lei
45 DE ANI DE LA TRAGEDIA DE LA MINA LIVEZENI
„Am 23 de ani şi nu vreau să mor...”
Mâine, sâmbătă, 29 noiembrie se împlinesc 45 de ani de la explozia de la Mina Livezeni, soldată cu moartea 53 de lucrători, dintre care 18 militari. Sperăm ca măcar acum, la un moment jubiliar negru, să nu se bată câmpii și să nu să politizeze comemorarea din
Premoniție cu o zi înainte
„Chiar cu o zi înaintea exploziei, pe 28 noiembrie, 1980, un coleg de tură m-a rugat să vin schimbul II. Am acceptat. Îmi aduc aminte că pe la ora 17,20 s-a rupt cablul la combină. Am fost solicitat să remediez defectul. Era rupt cam pe la vreo 10 metri de combină. Drăgan, șeful de schimb, mi-a spus să înnod repede cablul, ca să ajungă combina pe stație. Eu am refuzat și el m-a înjurat, amenințându-mă chiar că voi rămâne fără loc de muncă. Îmi amintesc exact că acest șef de schimb mi-a spus: Mâine, unul dintre noi o să dispară. Nu știa nici el cât adevăr ascundeau vorbele lui”.
Am auzit o bubuitură
„Pe 29 noiembrie nu au fost semnalate probleme deosebite. Totuși, la TR 3, chiar deasupra suitorului era defectă turbina. Lăcătușul Roșca și maistrul Danco lucrau la remedierea acestui defect, încercau să bage turbina pe axul motorului. Eu trebuia să cobor suitorul. Atunci lăcătușul Roșca m-a rugat să-i caut o pană, pentru că aceea pe care o avea el nu se potrivea pe canal. Am răspuns rugăminții sale. Atunci s-a produs deflagrația. Am auzit o bubuitură. Pe maistrul Danco l-a aruncat peste mine, în rol, unde m-am aruncat”.
O sete cumplită și o lampă salvatoare
„Am căzut peste alți morți, sub suitor. Am stat acolo circa două ore. Nu puteam să-mi mișc nici o parte a corpului. Îmi era foarte sete. Strigam după ajutor. Încetul cu încetul am început să mă obișnuiesc cu întunericul. Îmi era o sete... Maistrul Danco era căzut cu capul în cărbune. După aproximativ două ore, am văzut o lampă. Am strigat după ajutor. Respectivul s-a îndreptat spre mine. L-am întrebat ce s-a întâmplat”.
incinta minei Livezeni, așa cum s-a mai practicat, aruncându-se istoria în derizoriu. Dintr-una din cărțile lui Marian Boboc dedicate tragediei publicăm, ca remember, preluăm cu acordul autorului, câteva interviuri, un comentariu și un document. (ZVJ)
ce mă dezbrăcau, mă întrebau cum mă cheamă. Cred că le-am repetat numele meu de vreo 5-6 ori”.
Inconștient până la spitalul de arși din București
Am 23 de ani și nu vreau să mor
„El mi-a răspuns: Explozie, măi băiete! I-am spus: Te rog frumos să mă iei de aici, că am 23 de ani și nu vreau să mor. Mi-a spus că dacă a venit el, nu o să mai mor. Ulterior am aflat că este vorba de inginerul Călugăru. Acesta mi-a zis că merge să aducă o targă”.
O femeie frumoasă mă chema
„După ce a plecat el, am avut o viziune: O femeie frumoasă mă lua de omoplat și mă tot chema la ea. Eu nu voiam deloc să merg cu ea. De teamă, am țipat o dată. Atunci ea a plecat. Mi-era atât de sete încât am lins niște emulsie”.
Un salvator a leșinat
„În sfârșit au venit salvatorii. Au pus targa între mine și morți. Controlau să vadă care sunt morți. Atunci, un salvator mi-a auzit vocea. De frică a leșinat. A vrut să mă ajute să mă așez pe targă, însă m-am așezat singur. Nu suportam să mă atingă cineva. Am simțit tot drumul parcurs...”
Am fost conștient tot timpul
„Când m-au scos afară, la ziuă, au sărit pe mine cu pături. Iar eu ceream apă. Atunci a sărit un momârlan cu un bidon de 5 kile cu apă. Nu mi-a dat să beau. Doar mi-a udat buzele. Cât timp m-au transportat la spital, am fost mereu conștient. La urgență, în timp
Meșterul Gliga
„Când mi-am văzut mâinile cum arătau, în ce hal ajunseseră, leam mai spus o dată cum mă numesc, după care nu îmi mai amintesc nimic. M-am trezit în Spitalul clinic de arși din București. Când mi-am revenit un pic, am văzut că aveam aparate pe tot corpul. Fusesem supus la tot felul de intervenții chirurgicale”.
„Țin bine minte că atunci când mi-am revenit la spitalul din București, l-am văzut lângă mine pe maistrul Gliga, care mi-a zis să stăm cuminți că o să ne facem bine amândoi și o să ne întoarcem acasă. Din păcate, după 7 zile, meșterul Gliga a murit”.
„Să nu vorbești, că-l omori!”
„După vreo două săptămâni, a venit la București, să mă vadă în ce stare sunt, fratele meu, Ion Valache. Acesta a făcut rost tare greu de o carte de vizită a doctoriței Agripa Ionescu. A urcat la mine, însoțit de un asistent. Acesta i-a spus fratelui meu pe un ton categoric, amenințător chiar, să nu comenteze deloc starea mea, să nu-mi spună cum arăt, pentru a nu mă descuraja: Să nu vorbești, că-l omori!”.
12.000 de lei de la ADAS
„M-a recunoscut doar atunci când mi-a văzut un semn particular, pe care îl am din naștere. Am fost internat în spitalul din București vreo două luni și jumătate. Îmi amintesc că ADAS-ul m-a despăgubit cu 12.000 de lei, fiindcă eram asigurat. Sindicatul de atunci i-a oferit fratelui meu 5.000 de lei, ca să poată veni la mine la București”. A consemnat Marian Boboc
Următoarea ediţie tipărită apare miercuri, 3 decembrie 2025