Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Ziarul Vaii Jiului
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,9765 lei 1$ = 4,4668 lei 1₤ = 5,8613 lei
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului
vineri, 23 august 2024
Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Anul XVII • nr. 3796 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Paroșeni-Sohodol
Chiar şi aşa, arată incomparabil mai bine
Se pare că spiritele s-au mai liniștit pe străzile Piscului și Liliacului din colonia țărănească din Paroșeni-Sohodol. Ultima oară când am poposit aici câțiva Lucrările sunt în mare parte terminate, iar constructorii se ocupă acum de
ridicarea gurilor de cămin de la scurgerile apelor pluviale și a celor de canalizare la nivelul la care se va ajunge când se va turna asfaltul. De acum încolo, chiar dacă va ploua torenţial, apa nu se va mai revărsa pe drum. Asta, fiindcă, prin implicarea primăriei, a fost înlăturat lucrul de mântuială lăsat de cei care au executat canalizarea și, prin prelungirea conductei, apa
gospodari se arătau revoltați de modul în care fusese proiectată modernizarea străzilor. Acum, din câte mi-am dat seama, le-a mai trecut.
pluvială se va scurge, de acum încolo, acolo unde trebuie.
Și gazul a ajuns în locuinţele celor care și lau dorit. Specialiștii de la firma de profil au refăcut conducta din zona în care Dorel de pe excavator o făcuse de
nefolosit și au executat racordurile la locuinţe. Ceea ce așteaptă acum oamenii este să se asfalteze. Băieţii pe care i-am întrebat când se va întâmpla asta nu au putut să-mi dea o dată exactă, dar m-au asigurat că, totuși, nu mai este mult până atunci. Nivelate și fără nicio groapă, străzile din colonia ţărănească arată incomparabil mai bine faţă de acum un an. Gheorghe OLTEANU