Skip to main content

3640 luni 27 nov 2023

Page 1

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Ziarul Vaii Jiului

Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,9703 lei 1$ = 4,5559 lei 1₤ = 5,7252 lei

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului

luni, 27 noiembrie 2023

Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Anul XVI • nr. 3640 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Petroșani

Proiecte pe masa consilierilor locali. Cum ne duce primarul Iacob-Ridzi la nivelul următor Nu de puține ori, prin proiectele aduse în fața consilierilor locali, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a reușit să implementeze în Petroșani investiții în premieră postdecembristă la nivelul Văii Jiului. Ne vin în minte exemple precum primul bazin (didactic) de înot, trecerile de pietoni semnalizate vizual suplimentar pe timp de noapte (pentru o siguranță sporită a traficului rutier), centrul de informare turistică, Centrul Civic ori reabilitarea muzeului etalon al zonei la standarde europene. Astăzi, toate fac deja parte din peisajul urban firesc. Suntem pe drumul cel bun, avansăm. Dar, mai presus de toate, n-am uitat că am fost primii din Vale.

Trei proiecte... ... se află pe Ordinea de zi a ședinţei Consiliului Local al Municipiului Petroșani de luni, 27 noiembrie 2023. Două dintre acestea coincid afirmaţiei din titlu: primarul Iacob-Ridzi ne duce la nivelul următor. Consilierii locali sunt chemaţi să aprobe Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Sisteme de semafoare interconectate în municipiul Petroșani”. Încă o premieră, una absolut necesară, la nivelul Văii Jiului.

Cu finanțare prin... ... Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă, primarul Iacob-Ridzi și-a propus să înceapă dirijarea inteligentă a traficului auto și pietonal la nivelul municipiului Petroșani prin semafoare corelate, care să funcţioneze în cascadă și să permită un trafic auto cursiv, pe sistem „undă verde”. Spre exemplu, pentru un conducător auto, asta presupune să poată rula cursiv, nu „din roșu în roșu”, din punctul A până în

punctul B, indiferent de gradul de încărcare a traficului. Actualmente, lipsa sincronizării semafoarelor existente și lipsa dotării acestora cu senzori de vehicule / pietoni duc la apariţia unor timpi de fracţionare a traficului, chiar și atunci când nu este necesar, așa cum lipsa semaforizării la unele treceri de pietoni face ca fluxurile pietonale să se desfășoare cu dificultate. Specialiștii ArchiStudio SRL Petroșani (o societate de top înfiinţată în 2006, cu un portofoliu relevant la nivel naţional) au elaborat pentru administraţia locală un Studiu de fezabilitate care presupune implementarea unui sistem de semaforizare inteligent și monitorizarea trecerilor de pietoni, pentru început cu referire la intersecţia

str. 1 Decembrie 1918 cu str. N. Bălcescu, intersecţia str. N. Bălcescu cu str. A. Iancu și trecerile de pietoni de pe DN 66, în zonele Parângul, Piaţa Dacia și staţia de carburanţi OMV.

Costurile estimative... ... ale investiţiei se ridică la 2.048.642,87 lei (inclusiv TVA), din care construcţii și montaj în sumă de 946.119,97 lei (inclusiv TVA). Printre cele 11 avantaje imediate ale implementării acestui proiect, specialiștii de la ArchiStudio au identificat și creșterea atractivităţii și accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, bicicleta sau pietonale, cu efecte pozitive asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Parteneriat. Pentru nivelul următor Legislativul local este chemat, în aceeași ședinţă extraordinară, să aprobe acordul de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Petroșani, Direcţia Administrarea Domeniului Public și Privat Petroșani și Clubul Sportiv Municipal Jiul Petroșani în vederea

accesării de fonduri nerambursabile pentru proiectul „Construirea unei capacităţi de producţie a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru UAT Municipiul Petroșani”. Proiectul, la care am făcut recent referire în coloanele cotidianului nostru, presupune o investiţie totală de 9.781.450,64 lei (din care 9.753.033,64 lei finanţare nerambursabilă), fiind prevăzute capacităţi de producţie și stocare amplasate pe acoperișurile a cinci clădiri publice (Complexul Sportiv „Petre Libardi”, Biblioteca Municipală, Punctul de colectare a deșeurilor din str. Cărbunelui, Sala de sport de pe Oituz nr. 7, Centrul administrativ de pe 1 Decembrie 1918 nr. 90), dar și un teren în suprafaţă de 13.338 de mp, situat în str. Cucului.

Vestea bună. Pentru săptămâna aceasta S-a considerat oportună suplimentarea cu 5.000 de lei a sumei alocate în vederea organizării Zilei Naţionale a României. Iniţial s-au aprobat doar 3.500 de lei, bani necesari pentru momentul artistic asigurat de 1 Decembrie de Asociaţia Culturală „Lirica” din Petroșani. Cei 5.000 de lei, alocaţi suplimentar, vor fi utilizaţi pentru cheltuieli legate de achiziţionarea unor servicii de preparare și distribuire a hranei calde. Mai exact, cele 500 de porţi de iahnie cu fasole care vor fi oferite gratuit cetăţenilor participanţi la momentele prilejuite de sărbătorirea Marii Uniri, în Parcul Central „Carol Schreter”. Cătălin DOCEA


2

SPORT

Fotbal - Liga 3.

În sfârşit, victorie! Jiul Petroșani – Gilortul 3-0 (2-0) Au marcat: Gabriel Ciubotariu (13’), Andrei Istrate (45’+1), Aurel June (64’). Cartonașe galbene: Istrate, Paliu, June, Ciubotariu, Gașpar/Bărănescu, Gîlcescu. Jiul: Marcu – Filip, Ciubotariu (86’ Pencea), R. Stancu, Paliu (25’ Torkos) –

Sandu (cpt) – Iftimie, Geangălă, Gașpar – June (77’ Ferhaoui), Istrate (86’ Iorgulescu). Rezerve neutilizate: Erkedi – Turcu, V. Stancu, Fage. Antrenor: Adrian Enășescu. Gilortul: Iuţalîm – Bărănescu (46’ Șerbulescu), Gheorghe, Siewe, Marina – Avrămescu (cpt, 77’ Brujan), Pătrășcoiu (46’ Popescu) – Săulescu, Dănăricu (46’ Meliţă), Roncea (77’ Marica) – Gîlcescu. Rezerve neutilizate: Opriţa – Nejoiu, Lazăr.

Antrenori: Mario Găman, Boby Staicu. Arbitri: Sorin-Florin Saladea (Arad) Sergiu-Tudor Găluţi (Sântana), NicoletaElena Șușcă (Arad). Observator de arbitri: Lucian Ţiţii (Sibiu). Delegat de joc: Antonie Burtea (Reșiţa). Meci interesant în liga a treia, la Petroșani. Gilortul a plecat învinsă din Vale, după ce Jiul s-a impus cu scorul de 3-0. Oaspeţii au dat impresia că pot, au avut câteva ocazii. Dar, în fotbal, impresia artistică nu se punctează. Erorile din defensiva Gilortului au fost fructificate din plin de către jiuliști. Ciubotariu profită de o respingere greșită a defensivei oaspete și trimite mingea în poartă de la 13 m. Jiuliștii ridică scorul la 2-0 înainte de pauză. Gazdele intră la vestiare cu două goluri avans. Asta după ce, în minutele de prelungire, Istrate fructifică o minge deviată de apărătorii olteni și majorează diferenţa la 2-0. În partea secundă, June închide tabela cu un șut din apropierea colţului suprafeţei de poartă, după ce profită de un nou de un cadou nesperat oferit de defensiva lui Mario Găman. Astfel, Jiul câștigă trei puncte foarte importante în propriul fief.

Donaţii de sărbători A fost a doua sâmbătă de colectare a donaţiilor de către Asociaţia San Montan Petrila pentru evenimentul “De Crăciun, fii mai bun!”, o acţiune de caritate pe care asociaţia o face în fiecare an. Se întâmplă înaintea sărbătorilor de iarnă! Nașterea domnului nostru Isus Hristos este o sărbătoare sfântă care ne duce cu gândul la fapte bune faţă de cei cu condiţii de trai modeste. Ca în fiecare an, Asociaţia strânge jucării, hăinuţe, dulciuri, alimente pentru copii și familiile care au nevoie. Se pot face și donaţii și în bani. Acţiunea este coordonată de președintele San Montan, Erika Santa. Oamenii sunt receptivi la această acţiune și s-au mobilizat exemplar și în week-end-ul care a trecut. Donaţiile ajung prin renii lui Moș Crăciun, care sunt reprezentanţi de membrii acestei asociaţii.

Prima înfrângere pentru CSM Deva A venit și acest moment, cel al primului eșec din campionat pentru divizionara CSM Deva. S-a întâmplat în derby-ul etapei a XIV-a, în întâlnirea de la Turnu Severin, cu Viitorul Șimian, locurile 1 și 4 din seria 7 la ora disputării meciului. Mehedinţenii au început mai bine jocul și, în minutul 12, obţin o lovitură de pedeapsă la un fault al lui Rus la Blanchard. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Trip. Tot gazdele sunt mai periculoase, iar portarul devean, Frumuzache, se evidenţiază în minutul 22, când scoate un șut al lui Eshun, scăpat singur. Prima ocazie a celor de la CSM Deva vine în minutul 35, când Modan nu ajunge, cu poarta goală în faţă, la o centrare a lui Popescu, dar finalul de repriză le aparţine celor de la Șimian. În minutul 41, Eshun trage puţin pe lângă, iar în minutul 43 Frumuzache îl blochează oportun pe Trip, dar în ultimul minut al primei reprizei tânărul portar devean nu se mai poate opune unui șut al lui Amrichate. Acesta din urmă finalizează acţiunea personală și stabilește scorul la pauză, de 2-0, pentru Viitorul Șimian. Repriza a doua este începută ofensiv de trupa din Cetate și, imediat după reluare, Modan, liber în suprafaţa de pedeapsă adversă, ajunge cu o fracţiune de secundă mai târziu la întâlnirea cu centrarea trimisă de Buzan. Apoi, antrenorul Marius Sîrbu face două schimbări ofensive. Astfel vine șutul din minutul 61 al unuia dintre nou intraţi, Baidoo, șut blocat, în ultimă instanţă, de un apărător advers. Urmează, în minutul 65, o dublă ocazie a echipei devene. A fost întâi șutul lui Modan, respins în faţă de portarul celor de la Viitorul, iar mai apoi reluarea lui Popescu peste buturi. În minutul 80, același Bunea, goalkeeper-ul gazdelor, respinge greu un șut sănătos al lui

Stoica. Prima fază ofensivă a mehedinţenilor din mitanul secund este consemnată în minutul 81. Atunci, Toader întârzie la întâlnirea cu mingea dintr-o poziţie favorabilă. Peste câteva zeci de secunde, Stoica, în poziţie bună, este blocat în momentul șutului, iar în minutul 86 devenii înscriu, din penalty, prin Bedea. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma unui fault asupra lui Modan. Devenii speră în egalare, dar totul se năruie în cel de-al doilea minut de prelungire, când Trancă are un șut de excepţie, în vinclu, de la vreo 25 metri, și stabilește scorul final, de 3-1 pentru Viitorul Șimian. În urma acestei prime înfrângeri din campionat, CSM Deva, care are un meci mai puţin disputat, cade pe poziţia a patra, cu 26 de puncte, la două puncte de primele clasate, CSC Ghiroda și ACSO Filiași, și la un punct în spatele celor de la Șimian. Pentru deveni urmează, până la intrarea în pauza competiţională, două meciuri pe teren propriu. Primul meci este restanţa din etapa XIII-a, cu a cincea clasată, Universitatea 2 Craiova, care are 21 de puncte. Partida urmează a se disputa miercuri, 29 noiembrie, de la ora 14:00, intrarea publicului fiind liberă. O victorie a devenilor îi poate readuce pe primul loc. În etapa a XV-a, ultima din acest an, CSM va juca, pe stadionul „Cetate”, sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 14:00, cu ultima clasată, CSO Turceni, și la acest meci intrarea publicului fiind liberă. Revenind la meciul cu Viitorul Șimian, antrenorul Marius Sîrbu i-a folosit, în jocul de la Turnu Severin, pe Frumuzache – Buzan, Rus (56 Baidoo), Bărăitaru, Doboș (cpt.) - Stoi (56 Kayondo) – Toma, Bedea, Popescu (66 Stoica), Munteanu – Modan, iar pe banca de rezerve au fost Beke – Sabău, Gavrilă, Mocanu, Kelemen, Creciunesc.

Minerul Lupeni încheie anul cu încă o victorie Echipa de fotbal din liga a patra Minerul Lupeni a încheiat prima parte a sezonului cu încă o victorie. Trupa lui Dan Voicu s-a impus cu scorul de 5-0 împotriva celor de la Retezatul Haţeg. Scorul a fost deschis în minutul 13 de Dacian Mândreci. În minutul 25, Harangozo a ridicat scorul la 2-0. A mai punctat Sergiu Prem, min. 48, 3-0, iar în minutul 51 se face 4-0 prin golul aceluiași Harangozo. Scorul final, de 5-0, este stabilit în minutul 80, de

)

Ziarul Vaii Jiului

Băcăran. După această victorie, lupenenii își păstrează avantajul de 4 puncte faţă de locul 2. Lupenenii au devenit lideri și la capitolul golaveraj.Minerul a început meciul cu Haţegul în următoarea formulă: Tonca(p) - Mazilu, Arcuși, Ciocîrlan, Belei, Prem, Roșianu, Glăvan, Mândreci, Iepure, Harangozo. Rezerve: Sandu(p), Băcăran, Matei, Androne, Popescu, Șilip, Bănceanu, Ciorîia, Hărsan.

Editor: SC Aldo Detail Direct SRL Petroşani RO 32719137 n J20/82/2014

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

Pagină realizată de Loredana JUGLEA COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Confort Media Publicitate: Mirabela FLEŢAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

luni, 27 noiembrie 2023


Uricani

A trebuit reconstruită din temelii Uitându-te la clădirea modernă și cochetă care a apărut lângă de acum celebrul bloc-turn din Uricani, nici nu-ți Transformarea a intervenit odată ce primăria a hotărât ca, în locul fostei popicării, să fie construit un atelier școală destinat activităţilor practice desfășurate de către elevii Liceului Tehnologic Retezat. Numai că lucrările nu au decurs așa cum s-ar fi dorit. Au intervenit întârzieri cauzate, așa cum mi-a spus Dănuţ Buhăescu, de zidurile vechi și chiar de fundaţia făcută numai ca să fie. „Practic, cam trei sferturi din ce-i acolo a trebuie să fie reconstruit de la zero, inclusiv fundaţia”, spune primarul.

vine să crezi că, acum ceva vreme, acolo era un imobil vechi și ca vai de el căruia lumea-i zicea popicărie.

Uricani, prin munca patriotică a cetăţenilor. Acum a ieșit la iveală mizeria de fundaţie din zgură măcinată

pe care se sprijinea întreaga

construcţie. „Semn că, probabil, se fura la greu cimentul”, a dedus Dănuţ

Să nu uităm că popicăria a fost construită în 1962, de către Consiliul Popular al orașului

Buhăescu. În momentul de faţă se lucrează la reţeaua exterioară și cea interioară de gaz metan, la scările interioare și la grupurile sanitare noi. „Ne dorim ca totul să fie gata până la sfârșitul anului”, a menţionat primarul. Gheorghe OLTEANU

Craiova, ultimul loc de întâlnire pentru Conurbaţia Jiului Capitala Olteniei, Craiova, este locul unde va avea loc ultima întâlnire referitoare la oportunitățile economice sustenabile pentru Conurbația Jiului, din care și zona noastră face Conurbaţia Jiului, din care fac parte judeţele Dolj, Gorj și Hunedoara, are săptămâna aceasta, la Craiova, cea din urmă dezbatere. Acţiuni similare au avut loc la noi, în Vale, dar și în Gorj.

Se încheie astfel șirul discuţiilor despre oportunităţile de finanţare disponibile pe Tranziţie Justă. „Ne întâlnim la Craiova cu oamenii de afaceri și societatea civilă din Dolj, dar vor veni participanţi și din Gorj, chiar și Hunedoara. Este, într-adevăr, al treilea

parte. Marți, cei interesați de Tranziția Justă pot afla ultimele amănunte înainte de a aplica.

și ultimul atelier de lucru. De fapt, o continuitate a ceea ce am făcut la Petroșani și la Târgu Jiu”, a spus Adina Vinţan de la Valea Jiului Society. Ulterior, la Petroșani, între 13 și 15 decembrie, vor ajunge toţi cei implicaţi în acest proiect mare, printre care și reprezentanţi ai Comisiei Europene, oficiali din ministere, reprezentanţi locali și din întreaga comunitate implicată. „Toate lucrările acestea vor fi expuse, prezentate, în perioada 13-15 decembrie în Petroșani, unde așteptăm reprezentanţi de peste tot. Comisia Europeană, Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene, agenţiile de dezvoltare regională, consiliile judeţene, dar și societatea civilă și mediul privat din întreaga conurbaţie a Jiului”, a mai

adăugat Adina Vinţan. Scopul acestor desfășurări de forţe, pentru că în spatele organizării fiecărei întâlniri este o muncă asiduă, este acela ca toţi cei din Conurbaţia Jiului să fie pregătiţi pentru aplicare, și să pună astfel umărul spre tranziţia zonei de la industria poluantă la cea prietenoasă cu mediul. „Acest proiect, Just Transition Groundwork în Conurbaţia Jiului, are scopul să identifice oportunităţi economice sustenabile în zonele în tranziţie de la industria poluantă, așa cum este Conurbaţia Jiului, și în același timp să întărească colaborarea dintre

mediul privat și organizaţiile neguvernamentale. Și, bineînţeles, cu susţinerea autorităţilor publice, pentru că ne-am dat seama că doar împreună putem face ca această tranziţie despre care tot vorbim să fie una echitabilă pentru toţi locuitorii noștri, și să sporim calitatea vieţii în regiunile noastre”, a mai spus Adina Vinţan. Conferinţa finală de la jumătatea lunii decembrie va cuprinde o serie de vizite la proiecte din Valea Jiului, precum și evenimente de networking.

Euro-Riva Serv SRL Petroşani angajează

Manipulant Mărfuri (2 posturi), cu experiență. Contract de muncă full-time (8 ore). Solicităm și oferim seriozitate. Relații la telefon 0254.541011.

Vând casă “la căsuţe”, pe str. Viitorului Petroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea mare din faţă până în spate, necesită renovare. Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

www.zvj.ro

8 luni, 27 noiembrie 2023

ACTUALITATE

3


4

ACTUALITATE

Vulcan

Necesită intervenţie rapidă În mod normal, este bine să previi apariția unor situații neplăcute atunci când observi cauza care le-ar putea produce. Numai că, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori la noi, remedierea sau înlăturarea eventualelor cauze se face doar după ce necazul a avut loc. Nu știu

Treptele scării

în administrarea cui este scara care urcă spre intrarea centrului Mega China din Vulcan. Fostul miniMax Discount cu preţuri mici, cum mai este cunoscut, de la numele magazinului deschis de austrieci prin 2016-2017. Posibil să-i aparţină chinezului, fiindcă scara a apărut odată cu construcţia. Dar mai e posibil ca ea să ţină de administraţia publică locală. Eu înclin spre prima variantă, dar, oricare ar fi răspunsul, sunt de părere că problema pe care am constatat-o trebuie neapărat soluţionată.

sunt încadrate, de-o parte și de alta, de balustrade. E ceva firesc, fiindcă sunt persoane în vârstă care, fie la urcat, fie la coborât, simt nevoia unui sprijin. Necazul este că balustrada din partea dreaptă cum urci treptele este ca vai de lume. Cum pui mâna pe ea se duce într-o parte și, dacă nu ești atent, riști să te zbori odată cu ea. Cauza o afli dacă te uiţi la partea de jos, la locurile în care balustrada este prinsă de scară. În loc de patru șuruburi sunt capete la care a mai rămas doar câte

unul sau chiar niciunul.

De la un prieten am auzit că au fost un caz în care un vârstnic era cât pe ce să se rostogolească pe trepte. A avut noroc cu o persoană care era lângă el și care l-a

prins la timp. Omul a avut noroc, așadar, numai că nu întotdeauna se întâmplă să ai pe cineva care să te salveze. Ca atare, trebuie făcut ceva cu sistemul de prindere al balustradei. Asta până mai e acolo, fiindcă mai sunt și din aceia care, văzându-i defectul, vor avea alte gânduri cu ea. Gheorghe OLTEANU

Sobele pe lemn vor fi interzise. România şi-a asumat asta în faţa UE Zvonurile cum că sobele pe lemn s-ar “Rabla pentru sobe”, care s-ar interzice sunt tot mai dese, mai ales că România și-a asumat să facă asta față de Uniunea Europeană. Ministerul Mediului pregătește și un program,

Uniunea Europeană nu a renunţat la ideea de a interzice utilizarea sobelor pe lemn, considerate a fi foarte poluante, însă o problemă importantă vine din România, unde nu mai puţin de 3,5 milioane de gospodării folosesc acest tip de energie. UE şi-ar dori înlocuirea în totalitate a sobelor pe lemn cu cele pe bază de peleţi sau de biomasă, ceea ce în ţările din Vest s-a

facebook.com/ziarulvaiijiului

putea lansa la finalul anului. Este România pregătită să facă această schimbare? Ne spune chiar un hornar.

întâmplat deja, dar cu subvenţii din partea statului. Noile reglementări ar trebui să fie implementate până anul viitor, iar ţara noastră și-a asumat că va găsi soluţii prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă. În realitate, este aproape imposibil să se întâmple asta.

„Într-adevăr există directive europene care cer interzicerea arderii ca și combustibil a lemnelor și a gazului metan, dar acest lucru ne cere totodată ca toate casele să devină case pasive, să fie încălzite cu pompe de căldură, ceea ce astăzi, în 2023, nu pare a fi realizabil. Poate că în timp oamenii vor lua măsuri, își vor eficientiza casele în așa fel încât în 2050 să ajungem să vedem îndeplinită această directivă. Azi s-a dovedit că încălzirea cu combustibil solid este cea mai curată sursă de încălzire, amprenta de carbon fiind foarte mică”, spune Sorin Gabor (foto), acreditat în domeniu. Ministerul Mediului pregătește chiar și un program, “Rabla pentru sobe”, după modelul pentru autoturisme, care se vrea a fi lansat la finalul anului. Acest program prevede ca toţi românii care au sobe vechi în case să le înlocuiască cu unele eficiente energetic, pe peleţi sau brichete de foc. În momentul de

faţă, aproximativ 3,5 milioane de români încă se mai încălzesc la sobe cu lemn, cu o eficienţă de 20%. Noile sobe vor avea o eficienţă de 80%. Românii ar putea fi forţaţi să renunţe la soba cu lemne în condiţiile în care o directivă de la nivelul Uniunii Europene interzice încălzirea prin aceste mijloace. Conform reglementărilor de la nivelul Uniunii Europene, din 2024, oamenii aflaţi în această situaţie vor trebui să se reorienteze către alte surse de încălzire. De preferat dintre cele regenerabile, pentru că nici cărbunele nu va mai putea fi folosit mulţi ani. În 2032 se va renunţă și la utilizarea acestei resurse.

luni, 27 noiembrie 2023


Fără emoții

Petroşani - administraţia locală, gata să facă faţă iernii “În Consiliul Local... ... a fost aprobat planul de intervenţii, prin care aceste acţiuni specifice sunt prioritizate în funcţie de cantităţile de zăpadă care vor fi înregistrate în această iarnă. La fel ca și în anii precedenţi, vom interveni cu prioritate pe străzile care duc către spital, școli, grădiniţe și instituţii publice, după care se va acţiona în cartiere și, în etapa a treia, către zonele rurale. Potrivit graficului, în maximum 24 de ore, echipele de intervenţie trebuie să ajungă peste tot, însă acest lucru depinde și de condiţiile meteo și cantitatea de zăpadă”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a inspectat, vineri, utilajele de deszăpezire pregătite de Eolian Energy, societatea aflată sub contract cu administrația publică locală pentru activitatea de intervenție pe timp de iarnă, dar și stocurile de materiale necesare. Vestea bună Există suficiente stocuri de materiale, sare, nisip, clorură de calciu (pentru Centrul Civic), precum și utilajele necesare pentru străzi și trotuare. De asemenea, sunt circa 20 de oameni pentru intervenţiile manuale, acolo unde acest lucru se impune. Stocurile de materiale și unelte cu care Eolian Energy va înfrunta iarna nu sunt deloc de neglijat. Vorbim despre 2500 de tone de nisip, 2500 de tone de sare, 10 tone de clorură de calciu solidă, lopeţi pentru material antiderapant și lopeţi pentru zăpadă, târnăcoape, spărgătoare de gheaţă și mături.

Programul de intervenție... ... se va desfășura pe 3 schimburi, a câte 8 ore fiecare, în activităţile derulate pe timp de iarnă urmând a fi implicaţi 5 muncitori / schimb pentru efectuarea lucrărilor

manuale. 11 persoane vor deservi mijloacele de transport auto și utilajele. Coordonator al întregii activităţi este Marius Rogobete, directorul punctului de lucru Petroșani al Eolian Energy, activitatea de coordonare și control din partea administraţiei locale fiind asigurată de Călin Ţârlea și Petru Cristian Bolea.

Important de menționat Activitatea se va desfășura în strictă conformitate cu Planul Operativ de Acţiune pe timpul iernii 2023-2024 în municipiul Petroșani, aprobat în ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Petroșani din data de 23 noiembrie 2023. Tocmai pentru ca toţi cei interesaţi să afle, în detaliu, în ce fel se va interveni la nivelul localităţii (existând o ordine foarte precisă de intervenţie, dar și perimetre care sunt monitorizate cu caracter permanent ori doar periodic), cotidianul nostru pune la dispoziţie, în ediţia sa electronică, întreg Planul Operativ de Acţiune (sub forma

proiectului de hotărâre supus atenţiei legislativului local zilele trecute). Pentru situaţii speciale, care exced planului operativ menţionat, stau la dispoziţie Dispeceratul Eolian Energy (0254 542866) și cel al Poliţiei Locale (0254 541114).

Toate informațiile sunt,... ... după cum spuneam, disponibile în Planul Operativ de Acţiune. Pe scurt, pentru cititorii ediţiei tipărite, trecem în revistă câteva aspecte relevante. La momentul la care se preconizează precipitaţii, prima grijă este aceea de a acţiona cu răspânditoare mecanice pentru a împrăștia material antiderapant pe suprafeţele carosabile

8

www.zvj.ro luni, 27 noiembrie 2023

ale podurilor și pantelor. Prioritate au str. Carol Schreter, str. Timișoarei, str. N. Bălcescu, intersecţia DN 66 – str. Ion Creangă, intersecţia 1 Decembrie 1918 – str. Aviatorilor, str. Dărănești – intrare Petrila și tronsoanele KM 122-123 și KM 121-120, precum și podurile Slătinioara, Sălătruc, Maleia, Dărănești, Anghel Saligny, Oituz, G. Enescu, Saturn, KM 123, KM 133, Aviatorilor, Jiul de Est și KM 122. Mai apoi, activitatea continuă pe tronsoanele cu nivel de viabilitate I, precum 1 Decembrie 1918 (intersecţia cu M. Viteazu - pod Sălătruc), pod

Sălătruc – intersecţie Livezeni, drum tranzit și străzile Horea, C. Schreter, N. Bălcescu, A. Iancu, I. Creangă, Carpaţi, 9 Mai, Aleea Florilor, 13 Septembrie, A. Saligny, Universităţii, I. Dragalina, Șt. O. Iosif, Muncii, 22 Decembrie, Slătinioara, N. Titulescu, Oituz, Unirii, Aviatorilor, Venus, Gociu Nicușor, Independenţei, Cuza Vodă, Lunca, G. Enescu, Transilvaniei și drumurile forestiere Roșia – Sașa – Bosnia. Ordinea de prioritate se păstrează și pentru intervenţiile derulate după apariţia precipitaţiilor.

Subliniem că... ... așa cum a arătat și primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, se intervine cu prioritate pe străzile care duc către spital, școli, grădiniţe și instituţii publice. Mai apoi, se acţionează în cartiere. În etapa a treia, utilajele ajung și către zonele rurale. În maximum 24 de ore, echipele de intervenţie trebuie să ajungă peste tot. Acest lucru depinde, după cum spunea și primarul, și de condiţiile meteo și cantitatea de zăpadă. Cătălin DOCEA

ADMINISTRAŢIE

5


6

LA ORDINEA ZILEI

Nici o zi fără proteste

Vineri, protest spontan al personalului TESA la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Iată lista revendicărilor - Actualizarea anuală a nivelului indemnizaţiei de hrană cu indicele preţului de consum comunicat anual de lnstitutul Naţional de Statistică, întrucât creșterea preţurilor alimentelor de bază este accelerată, practic această indemnizaţie devenind doar simbolică în condiţiile în care este menţinută în cuantum neschimbat până în anul 2025.

- Personalul TESA care asigură practic administrarea și întreţinerea spitalelor, personal fără de care nicio unitatea sanitară nu ar putea funcţiona, a fost total discriminat în actuala Lege a salarizării (Legea nr. 153/2017). În timp ce, pentru personalul medical, legea nu s-a aplicat etapizat, salariile reglementate pentru anul 2022 fiind acordate în mod efectiv încă din anul 2018, pentru personalul TESA, ca urmare a actelor normative anuale privind salarizarea în domeniul bugetar, nici măcar etapizarea iniţială nu a mai

fost respectată, astfel că nici în anul 2022 (când, conform variantei iniţiale a legii, salariul de baza ar fi trebuit să atingă maximul din grilă) salariul personalului TESA nu a atins acest nivel, în timp ce preţurile bunurilor de consum au explodat. - Acordarea/calcularea sporurilor la salariul de bază aflat în plată, la momentul actual calculul sporurilor fiind efectuat la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2018. - În noua lege a salarizării (indiferent de momentul în care va fi adoptată), salariile personalului TESA să fie reglementate în aceeași Anexă cu cele ale personalului medical, fără excepţii și derogări preferenţiale doar pentru anumite categorii de salariaţi din cadrul aceleiași instituţii. - Claritate legislativă, în sensul adoptării unor acte normative vizând salarizarea care să nu permită interpretări care pot da naștere unor conflicte individuale de muncă. - Orice eventuală majorare acordată în prezent să aibă în vedere și o eventuală majorare începând cu anul 2024 a

impozitului pe venitul salarial, în sensul ca o eventuală majorarea a impozitului să nu diminueze sau chiar să anuleze această creștere. Personalul cu studii medii și generale beneficiază de salarii profund demotivante, în timp ce de munca lor depinde aprovizionarea și funcţionarea în siguranţă a spitalelor. Personalul TESA este cel care contribuie în mod substanţial alături de personalul medical la acordarea unor servicii medicale de calitate. Calitatea condiţiilor de cazare ale pacienţilor (inclusiv prin efectuarea de lucrări de reparaţii curente, igienizări etc.), hrana acordată zilnic acestora (care presupune o muncă atentă și obositoare), achiziţionarea materialelor și medicamentelor indispensabile desfășurării actului medical, întocmirea la timp, corect și complet a situaţiilor de care depinde virarea salariilor întregului personal medical precum și a încasării de la CAS a sumelor pentru serviciile medicale realizate de spital (practic finanţarea

Iunară a unităţii ca furnizor de servicii medicale), întocmirea procedurilor și protocoalelor necesare desfășurării fluente și în conformitate cu standardele în vigoare a actului medical, desfășurarea procedurilor complexe de achiziţii publice care asigură bazele funcţionării unui spital,

plata facturilor furnizorilor, depind în mod direct de activităţile desfășurate de personalul TESA, atât cel cu studii superioare cât și cel cu studii medii și generale, nicio activitate medicală din spital neputând fi desfășurată fără suportul concret al personalului TESA.

Poliţiştii filează comercianţii de artificii În această perioadă, premergătoare sărbătorilor de iarnă, una în care sunt mai intens utilizate articolele pirotehnice, polițiștii desfăşoară verificări la societăţile autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice. Totul în scop preventiv pentru că, teoretic, aveţi voie să cumpăraţi doar petarde şi artificii cu risc scăzut, iar acest lucru trebuie să fie menţionat pe ambalajele produselor. În perioada 14 noiembrie 2023 - 5 ianuarie 2024, la nivel naţional vor fi intensificate activităţile de verificare în cadrul acţiunii „PIROTEHNIC”, în scopul prevenirii oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2023-2024.

facebook.com/ziarulvaiijiului

luni, 27 noiembrie 2023


La Gaudeamus, cu Ilie Pintea şi Chipurile războiului din Afganistan La București a avut loc cea de-a XXX-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus. Prin mulţimea de cărţi lansate, s-a numărat și „Afganistan. Chipuri ale războiului”, scrisă de Ilie Pintea, corespondentul RRA în Valea Jiului. Cel mai emoţionant moment a fost întâlnirea dintre Ilie și familia lui

Familia lui Mădălin Stoica, sublocotenentul în memoria căruia Ilie Pintea a scris cartea „Afganistan Chipuri ale războiului”, a fost vineri la Gaudeamus, acolo unde jurnalistul de război, corespondent al radioului public național, și-a lansat cartea. Camarazi, prieteni, oameni simpli și chiar oficialități de rang înalt, precum Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, au fost la lansarea cărții lui Ilie. Cu toții au avut numai cuvinte de laudă, apreciind în primul rând curajul de care Pintea a dat dovadă în toate misiunile de război.

Mădălin Stoica, sublocotenentul ucis de o mașină capcană, căruia autorul i-a dedicat cartea. „Vrem să vă mulţumim pentru că prin această carte cinstiţi memoria tatălui meu. A fost și va rămâne un erou, noi

Judeţul Hunedoara primeşte 26.000 de lei pentru prevenirea violenţei în şcoli Prevenirea violenței și a infracțiunilor în mediul școlar sunt susținute de programul “Împreună prindem curaj”. Județul Hunedoara beneficiază de un buget total de 26.000 de lei, bani destinați prevenirii violenței în școli. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 10 decembrie 2023. Ministerul Educaţiei a anunţat alocarea fondurilor pentru Programul “Împreună prindem curaj”, având ca obiectiv prevenirea violenţei și a infracţiunilor în mediul școlar. Bugetul total al programului se ridică la 1.407.473 de lei, iar aceste resurse vor fi direcţionate către cel puţin 250 de școli care depun proiecte până la data de 10 decembrie 2023 la Centrele Judeţene de Resurse și Asistenţă Educaţională. Scopul principal al programului îl reprezintă prevenirea comportamentelor agresive, a faptelor de violenţă și a infracţiunilor în rândul preșcolarilor, elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, implicând și părinţii/familiile acestora. Unităţile de învăţământ din judeţ Hunedoara pot primi, în mod individual, maximum 4.000 de lei pentru implementarea proiectelor destinate prevenirii violenţei în școli, termenul limită pentru depunerea proiectelor fiind 10 decembrie 2023.

nu-l vom uita niciodată și prin acţiuni precum cea de azi avem convingerea că va rămâne mereu în inimile și memoria noastră”, a spus Anca Stoica, fiica sublocotenentului Mădălin Stoica. Maria Ţoghină, fost președinte al RRA, l-a numit pe Ilie Pintea erou și jurnalist complet, multimedia. „El lucrează cu toate tipurile de exprimare jurnalistică existente în acest moment. El nu este doar cel care captează clipa şi o transmite ascultătorilor, el consemnează video, consemnează audio şi, de ce nu, pe hârtie tipărită. Îl salutăm şi îl felicităm din suflet pentru acest curaj, pentru această capacitate de a se reinventa şi dorim ca tot timpul să găsească speranţa acolo unde există durere şi să rămână întotdeauna acel corespondent pe care Radio România se bazează”, a spus Maria Ţoghină. La Gaudeamus, la lansarea cărţii lui Ilie Pintea, a ajuns și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, cel care a vorbit despre acest subiect greu, al războiului, pe care Ilie l-a transformat într-un mod excepţional arătând în rândurile cărţii lumina de speranţă din spatele câmpului de luptă. „E un subiect greu, pentru că Afganistanul a fost luptă, a fost

PIERDERE

complicat şi a lăsat urme. Am colegi la NATO care au avut chiar şi probleme de reacomodare cu munca din Bruxelles, după ce a trebuit să plecăm de acolo, să lăsăm în spatele nostru mulţi oameni, afgani care au lucrat şi au muncit pentru noi, prietenii noştri. Cu atât mai mult e bine să ne aducem aminte de acele momente, pentru că în politică şi în viaţa internaţională de multe ori un subiect capătă proeminenţă publică, războiul cu atât mai mult, iar după ce se închide începe oarecare amnezie selectivă. N-avem voie să uităm. Nu avem voie să-i uităm pe cei care s-au sacrificat, români sub steagul NATO, pentru ţară. Suntem mândri de voi, vă felicităm, și dacă ne faceţi onoarea, am să iau câteva exemplare pentru biblioteca NATO de la noi”, a spus Mircea Geoană. Ilie Pintea, cu modestia care îl caracterizează, vizibil emoţionat, a vorbit despre despre cartea sa ca despre un omagiu adus militarilor români din toate teatrele de război. „Cartea asta a mea, pe care în continuare mi-e foarte greu să o numesc a mea, este omagiul meu, decoraţia mea pentru toţi militarii români pe care i-am cunoscut sau nu, care au trecut prin praful fierbinte al Afganistanului şi care m-au făcut să îndrăgesc şi mai mult nu doar această ţară fascinantă, ci şi uniforma

militară”, a spus Ilie Pintea. Cartea lui Ilie Pintea, a fost lansată și în judeţ, la Deva, în toamna acestui an, iar mulţi o au deja în bibliotecă, cu siguranţă pe raftul celor citite. Cartea corespondentului de Valea Jiului are un design aparte, cuprinde fotografii, dar și coduri QR care pot fi scanate și care ne trimit către imagini video surprinse de autor. Ilie Pintea a fost de cinci ori în Afganistan, fiind chiar distins cu Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării pentru activitatea desfășurată alături de militarii români.

Pierdut legitimaţie și carnet de student emis de Universitate Petroșani pe numele Nicuţa Maria Alexandra. Se declară nule. mica publicitate

MATRIMONIALE

mica publicitate

Pensionar militar, 57 de ani, Vulcan. Raţional și echilibrat, guvernat de ideea de familie, doresc să cunosc o doamnă de vârstă apropiată pentru prietenie, căsătorie. Telefon 0745695053.

8

www.zvj.ro luni, 27 noiembrie 2023

ACTUALITATE

7


8

ACTUALITATE

Turişti salvaţi, sâmbătă din Parâng. Salvamontiştii, felicitaţi de primarul Iacob-Ridzi Salvamontiștii hunedoreni au intervenit sâmbătă după lăsarea întunericului, pentru salvarea unui grup de turiști rămași blocați în masivul Parâng. Codul portocaliu de viscol și ninsori emis de meteorologi a creat probleme grupului, care nu mai reușea să ajungă în stațiune. „Muntele are un farmec aparte, însă orice greșeală poate avea consecințe dramatice!” a fost mesajul primarului din Petroșani. Au plecat pe munte fără a ţine cont de avetizarea meteorologilor. S-a înoptat și, din cauza ninsorii abundente și a vântului - care la rafală sufla cu peste 60km/h - n-au mai știut să se întoarcă la bază. Vorbim despre un grup numeros de turiști, aproximativ 50 de persoane, care a fost salvat de salvamontiști în seara zilei de sâmbătă. La apelul reprezentantului grupului, salvamontiștii i-au localizat în zona Vf. Parângul Mic. Nimeni nu a avut nevoie de ajutor medical. Cei 50 de turiști făceau parte dintr-un grup organizat. Oamenii s-au expus unui risc major atunci când au ignorat avertismentele salvamontiștilor și s-au aventurat, încă de dimineaţă,

facebook.com/ziarulvaiijiului

pe un traseu de creastă, în Parângul Mic. În Masivul Parâng, stratul de zăpadă depășește o jumătate de metru, iar în această perioadă - de depunere a primului strat de zăpadă - astfel de expediţii sunt foarte periculoase. Singurul lucru bun a fost că toţi membrii grupului erau echipaţi corespunzător. Și după acest incident, salvamontiștii fac apel și recomandă ca, în această perioadă, să nu ieșim în traseele de creastă, la peste 1800 m altitudine vizibilitatea fiind foarte scăzută. „Din fericire, acţiunea s-a încheiat cu succes, iar grupul de turiști a fost condus în siguranţă în staţiune, fiind în afară de orice pericol. Acest lucru se datorează echipelor care au intervenit pentru salvarea și recuperarea celor care s-au aventurat în mod inconștient pe munte! În Masivul Parâng, stratul de zăpadă depășește o jumătate de metru, iar zona montană se află sub COD GALBEN de vreme severă urmând ca, de la noapte (sâmbătă noaptea – n.r.), să intre sub COD PORTOCALIU. Îi rog pe toţi iubitorii drumeţiilor montane să ţină cont de sfaturile salvamontiștilor și să nu se aventureze în astfel de acţiuni care le pot pune viaţa în pericol. Muntele are un farmec aparte, însă orice greșeală poate avea consecinţe dramatice!”, a transmis primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

luni, 27 noiembrie 2023


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook