Ziar ul Va i i J i u l u i

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar: 1€ = 4,9259 lei 1$ = 4,9289 lei 1₤ = 5,6737 lei
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar: 1€ = 4,9259 lei 1$ = 4,9289 lei 1₤ = 5,6737 lei
Luni după amiază, aproape de ora cinci, era plin de lume în fața cinematografului „Luceafărul” din Vulcan. Prilej de mare mirare pentru cineva care nu cunoștea ce urma să se petreacă înăuntru, mai ales că, și la 3D-uri, înainte de a se intra la spectacolele de film nu vezi prea multă lume laolaltă.
A fost, totuși, firesc să fie așa, mai ales că era vorba de evoluția, pentru prima dată în Valea Jiului, a coralei „Sarcerdotes”. Un cor format din preoți, aparținând Episcopiei Devei și Hunedoarei, al cărui dirijor este părintele Nicolae Daniel Balea. Prezența coralei la Vulcan cu programul de colinde numit „Dumnezeu dintru-nceput…” a fost posibilă prin strădania sfinției sale Florin Gherghina, preotul paroh al bisericuței din Coroești cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. El însuși membru al coralei.
Sala a fost plină-plină. Oamenii au venit fără să fie obligați s-o facă. Cei care nu au apucat loc pe scaune au stat în picioare. Mai puțin plăcut, dar a meritat. Amănunte despre această corală am aflat de la părintele protopop Petrache Crețu, care a vorbit în deschidere și care a amintit că momentul nașterii lui Hristos este bucuria întregii comuniuni. Corala „Sacerdotes”, înființată acum doisprezece ani, în 2010, la inițiativa fostului episcop Gurie, este alcătuită din preoți, diaconi și teologi din protopopiatele Deva, Orăștie, Baru, Hațeg și Petroșani. Ea are un repertoriu, mi-am notat din spusele părintelui protopop, alcătuit din imnuri religioase, colinde, cântări și pricesne. Unele piese scrise în stil monodic au fost schimbate și armonizate, pentru a fi interpretate de un cor bărbătesc cum este acesta.
Cele douăzeci de colinde interpretate au răsunat dumnezeiește în sala de spectacole. A fost ceva ce rar își este dat să vezi și să auzi.
Spre surprinderea multora, nu a fost nicio cameră de
a vreunei
dar, mulțumită unui însoțitor al corului, totul a fost transmis „live” pe Face Book. Cuvintele de încheiere au fost rostite tot de către părintele protopop Petrache Crețu. Vizibil emoționat a luat cuvântul și preotul paroh Florin Gherghina. În final, preotul-dirijor Nicolae Daniel Balea i-a rugat pe cei din sală ca, împreună, să cânte colindele „Trei păstori” și „O, ce veste minunată”. Întregul spectacol a fost ceva înălțător care nu poate fi uitat curând.
În „regina stațiunilor hunedorene”, Straja-Lupeni din Munții Vâlcan au început pregătirile pentru tot ceea ce înseamnă pârtii. 12 pârtii de schi dotate, fiecare, cu instalație de transport pe cablu.
Instalațiile pe cablu, pârtiile și tunurile de zăpadă – puterea absolută a celei mai populare stațiuni din județ
După curățarea pârtiilor, în vară, efectuată de către voluntari și iubitori ai muntelui, alături de angajați ai unor pensiuni și firme, dar și ai primăriei, acum, în apropierea sezonului rece, a început verificarea tuturor instalațiilor pe cablu. Mai mult, cum în ultimele seri la Straja temperaturile nocturne au scăzut bine de tot spre zero grade, ba chiar sub această valoare
funcțională până spre ore mai târzii, astfel încât schiorii să se poată bucura nu de puține ori și de 12 ore de schi pe zi, pe pârtii de bună calitate! „10 lănci au ajuns în Straja, am început montarea lor și sperăm să începem curând producția zăpezii artificiale. Nu mai este multă vreme!”, au transmis cei de la Complexul „Montana” din Straja.
Emil Părău e ferm convins că nu mai e mult și sezonul de schi va începe!
Primarul Lupeniului e mulțumit de cum s-a lucrat și investit până acum în Straja și are în vedere noi investiții pentru stațiune
Nu în ultimul rând, primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță, crede că „orașul de sus” al Lupeniului va fi plin și de această dată de sărbătorile din decembrie, mult așteptate de tot românul, dar și în ianuarie când elevii vor avea vacanță, așa cum a fost tot timpul în ultimii ani.
„Investițiile făcute de noi și de către cei din mediul privat, într-o armonie perfectă a ceea ce înseamnă colaborarea deplină între mediul public și mediul privat, au făcut ca Straja să devină una dintre cele mai căutate stațiuni de
uneori, și un schiat pe pârtie de calitate presupune și multă zăpadă, bine bătătorită, a început din timp și pregătirea tunurilor de zăpadă artificială. Pe lângă tunurile de zăpadă folosite anul trecut, aflăm că în Straja a mai fost montat încă unul, într-o zonă aflată între Pârtia Constantinescu și Pârtia Mutu. Reamintim faptul că Stațiunea Straja are cel mai mare domeniu schiabil din țară în acest moment, de aproximativ 26 de kilometri, din care 20 de kilometri sunt acoperiți iarna într-o mare măsură de această zăpadă artificială de care vorbim. Dacă vremea va permite și anul acesta, ca în ultimii ani, la Straja în județul Hunedoara se va putea schia din nou pentru prima dată în România (!), administratorii acestor pârtii întreținându-le și amenajându-le cu ajutorul utilajelor moderne de amenajat și bătătorit zăpada și a ratrack-urilor, creând astfel an de an cele mai bune condiții de schi, inclusiv seara, când multe din aceste pârtii au și nocturna
De asemenea, Emil Părău, administratorul firmei COMEXIM R Lupeni ne-a spus că speră ca și această iarnă să fie una bogată în ninsori, astfel încât zăpada artificială produsă și zăpada naturală căzută să asigure și anul acesta cele mai bune pârtii din țară pe cel mai mare domeniu schiabil din România.
„Straja este deja o stațiune iubită de foarte mulți turiști din țară și chiar și din străinătate. Muncim mult cu toții pentru a avea această stațiune la un nivel cât mai sus din toate punctele de vedere, cu prețuri accesibile pentru toate buzunarele, iar lucrurile nu se opresc aici, pentru că pentru viitor avem în vedere noi proiecte și investiții, atât noi, cei din mediul privat, cât și primăria. Numai așa se pot obține rezultate când toată lumea trage, cum se zice, la o singură căruță, sau sanie în cazul nostru, că tot vorbim de sporturile de iarnă. Straja va fi pregătită și anul acesta la deschiderea sezonului și nu mai e mult până atunci, firește și dacă ne ajută Dumnezeu cu vremea”, ne-a spus luni seară lupeneanul Emil Părău.
iarnă din țară. Iar, noi, cei din Lupeni ne mândrim cu asta și promitem că lucrurile nu se vor opri aici! Ca și Lupeniul și Stațiunea Straja se află în plin proces de dezvoltare, inclusiv pentru ceea ce înseamnă și turismul de vară. Cu toții, cei din administrația locală, precum și administratorii de cabane și de pârtii, vom pune la bătaie alte și alte proiecte care să aducă stațiunea din vestul Văii Jiului la cel mai ridicat nivel, astfel încât turiștii și localnicii să se simtă confortabil și să dorească să revină cu plăcere în Straja ori de câte ori vor avea ocazia și vor simți nevoia de aer curat, mișcare și relaxare”, ne-a transmis marți primarul Lucian Resmeriță.
Una peste alta și ca o concluzie, Straja vă așteaptă cu brațele deschise și sezonul de iarnă 2022-2023, care va debuta nu peste multă vreme, pasionații de munte, schi, zăpadă, sanie, mișcare, sport în aer liber și peisaje găsind în stațiunea de deasupra Lupeniului cele mai bune condiții. Iar cine nu crede, să urce și să vadă măcar o dată și cu siguranță vor reveni în această pitorească stațiune din Munții Vâlcan, Valea Jiului.
Corneliu BRANDouă blocuri de locuințe sociale se ridică în această perioadă în Aninoasa, în inima Văii Jiului. La unul dintre ele treaba merge „brici”, iar blocul social ar putea fi finalizat cu un an mai repede decât se credea la momentul începutului lucrărilor! Semn că și în România se poate atunci când se lucrează profesionist!
Primarul aninosean Nicolae Dunca ne-a spus marți, 22 noiembrie, că la una dintre construcții, „cea de peste drum de primărie”, lucrările sunt avansate, menționând încă o dată faptul că respectivul
atâtea familii. „După cum știți, că am mai discutat pe această temă, Primăria Aninoasa are două proiecte de construire de locuințe sociale. Unul dintre acestea are în vedere construirea a 73 de locuințe sociale în spațiul acelei clădiri dezafectate ce se vede de la mine din birou. Treaba merge, cum vă spuneam și în septembrie, foarte bine, brici, dacă e să folosesc un termen, constructorul e serios și se mișcă profesionist și repede, cu lucrări de calitate, iar dacă o ține tot așa, acele locuințe sociale vor putea primi la anul chiriașii. Foarte bine, deoarece avem o cerere foarte mare de astfel de locuințe, Aninoasa fiind un oraș cu multe probleme sociale, pe fondul închiderii în trecut a celor două mine și a situației sociale rezultate.
constructor este „unul foarte serios, cu oameni care se mișcă profesionist și cu talent și care-și fac bine treaba, lucrările fiind în grafic, ba chiar bine înaintate”. Lucrul acesta, în opinia primarului, va conduce la faptul că anul viitor lucrarea va fi gata, iar cele 73 de locuințe sociale din acea clădire dezafectată până nu demult vor putea primi tot
Iar ca să vă dau un exemplu, că treaba merge foarte bine la această investiție, eu merg periodic acolo să văd cum se muncește și să stau de vorbă cu cei ce se ocupă de lucrare. Și este vizibil cum înaintează lucrările. De altfel, după cum știți, am primit 1 milion de lei în acest an pentru lucrare, l-am decontat destul de repede, după care am mai solicitat la minister încă 2 milioane. Le-am primit și, la cum s-a lucrat, cu spor, le-am decontat și pe acestea. Alte milioane primite vor face să fie de lucru până la finalul anului. Eu deja sunt convins că în 2023 - și nu la sfârșitul anului, ci mai repede, lucrarea va fi gata, mult mai repede decât cealaltă lucrare, construcția celor trei corpuri de
apartamente sociale, 60 în total, ridicată de la zero, care credeam la început că va fi gata înaintea acesteia, de care vorbim azi. Revenind la lucrarea din clădirea dezafectată, acum nicio săptămână au început să lucreze la acoperișul de la corpul C al clădirii și deja au avansat foarte mult. Anul viitor vom acorda cu siguranță repartițiile solicitanților pentru cele 73 de unități locative! Pentru că e clar că vor termina lucrarea. Iar în afară de toate astea mai e ceva important: se schimbă automat și toată imaginea zonei! Ținând cont că această clădire e la doi pași de primărie, nu putem să nu ne bucurăm că am mai scăpat în oraș de o clădire fantomă! Și nu oricum, prin demolare să zicem, ci prin refacerea ei la modul cel mai practic cu putință, fiind vorba de apariția în timp relativ scurt a zeci de locuințe sociale. Ceea ce pentru un oraș mic, precum este orașul nostru, nu e deloc puțin lucru, în condițiile în care bugetul local este după cum știm, unul destul de mic și cu destule probleme an de an”, a declarat pentru ZVJ, primarul Nicolae Dunca.
Corneliu BRANȘtiința Petroșani a câștigat meciul cu Bucovina Suceava la masa verde. Trupa suceveană a abandonat, motivând că nu avea suficienți jucători în lot. Acum, atenția Științei se îndreaptă spre meciul de la Constanța.
„Pornim, vineri, la Constanța, pentru ultimul meci din acest an! Înaintea ultimei etape, Clujul s-a desprins pe locul 1, iar pe noi ne așteaptă un meci de luptă pentru medaliile de argint chiar acasă la CS Năvodari, devenită tradiționala adversară a ultimilor finale! Pornim de la un parcurs egal, fiecare are 7 victorii și doar un pas greșit cu Clujul, ambele jucând în deplasare la Cluj! Ei au avantajul terenului propriu, noi avem experiența și dorința de a câștiga un nou meci. Va fi, deci, care pe care! Sunt încrezător în băieții noștri. Mulțumesc Universității din Petroșani pentru suportul dat pe parcursul acestui an greu, jucat după mulți ani pe prima scena a Rugbyului Românesc și încă mai aștept și sper să își îndrepte privirea și ceilalți factori de decizie locali și județeni pentru a putea trece la un nou nivel! Dacă vrem să creștem trebuie să investim, dacă nu, rămâne să batem pasul pe loc sau să regresăm! Mulțumesc tuturor suporterilor! Hai Știința! Hai Știința Petroșani, ambasadorul sportului hunedorean și al Văii Jiului", a declarat pentru zvj.ro, antrenorul Alexandru Lupu.
AJF Hunedoara, în parteneriat cu Mind and Soul Therapy by Cristina Hăzulea și cu sprijinul Primăriei Municipiului Lupeni, a organizat primul seminar de psihologie sportivă dedicat staff-ului tehnic și părinților copiilor legitimați la cele patru cluburi care își desfășoară activitatea în municipiul Lupeni. Având ca obiectiv să înțeleagă și să optimizeze starea internă a sportivului pentru a exploata pe deplin potențialul fizic, psihologia sportivă ocupă un loc important în performanțele sportivilor.
Seminarul s-a desfășurat în urma analizei de nevoi din cadrul grupului de lucru organizat săptămâna trecută la Lupeni, activitate din cadrul proiectului ,,Fotbalul este mai mult decât un joc " - proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Cod MySMIS:150983, Cod SIPOCA:982.
Viorel Habian și Gigi Pușcă,
Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) a organizat în perioada 17–20.11.2022, la Predeal, cursurile de formare și perfecționare pentru arbitrii, antrenori și instructori, în care s-au prezentat anumite obiective și metodologii ce oferă o viziune interdisciplinară asupra tirului cu arcul.
La această acțiune au participat reprezentanți de la majoritatea cluburilor sportive importante din țară, repartizați în 2 grupe, iar curricula de bază a însemnat ponderea temelor de curs în planul de pregătire în funcție de categoriile de
antrenamentului sportiv, de metodică și de regulament de arbitraj, acestea fiind implementate de reprezentanți ai federației, precum și de lectori din instituțiile specifice de învățământ.
Prezent la curs, antrenorul lotului olimpic, Viorel Habian, a declarat pentru frta.ro: „Un curs foarte util, deoarece au fost prezentate și dezbătute subiecte foarte importante pentru antrenori, cum ar fi întocmirea planului anual de pregătire, conținutul unei lecții, factorii care influențează activitatea sportivă, problemele psihologice care apar la sportivi, dar și alte subiecte interesante. Au fost interesante și constructive dialogurile dintre lectori și cursanți. În concluzie, un curs reușit”.
De asemenea, unul dintre tehnicienii lotului național de seniori și de juniori I, Gigi Pușcă a oferit o declarație în dubla sa calitate, de antrenor și de arbitru: „Au fost discuții pe probleme apărute în timpul unor competiții unde au fost și greșeli raportate, au fost prezentate și modificările care au apărut în regulamentul de arbitraj al WA”.
„Această acțiune a fost de bun augur pentru cei care vor să devină arbitri, cât și pentru cei care vor o categorie superioară”, a mai adăugat Pușcă.
Președintele colegiului central al arbitrilor, Aurel Robu, a susținut în cadrul cursului o prelegere despre arbitraj, iar după lecție a oferit o declarație: „A fost pentru prima dată când s-au prezentat ultimele detalii privind regulamentul WA de desfășurare a competițiilor, ultima variantă, în care sunt incluse toate diviziile. Cu titlu de noutate, s-a dezbătut regulamentul pentru clasa master (+50)”.
„Am remarcat atitudinea interactivă a cursanților, motiv pentru care nutresc speranța pentru o evoluție privind un arbitraj de nivel mondial, care să fie reprezentativ pentru FRTA în competițiile internaționale”, a completat arbitrul continental.
vârstă și nivelul de performanță sportivă. Cursurile au fost realizate în cadrul calendarului oficial al FRTA pentru aprofundarea unor teme din domeniul psihologiei, teoriei
A fost un început bun pentru Alexandru Molnar la seniori devenind, campion balcanic la Tehnici Speciale, cât și la proba de Tull. Acesta a ocupat și locul 5 la lupta individual.
A avut, cu siguranță, un parcurs bun la nivel de juniori ieșind multiplu campion european. Iată că acesta își confirmă valoarea sa și la seniori, unde în această toamnă a fost la prima participare la seniori. „Felicitări, Alex, ești un sportiv valoros și de viitor", a afirmat antrenorul Ionuț Lascău.
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Astfel, toți participanții prezenți au avut șansa de a-și mări capitalul de informații și, totodată, de a-și verifica nivelul de cunoștințe din domeniu.
Echipele de juniori ale secției de fotbal de la CSM Deva participă la 13 competiții la nivel național sau județean.
În ultima săptămână, tinerii fotbaliști deveni au reușit noi rezultate foarte bune, chiar dacă în Interligă, unde participă patru grupe de la CSM Deva, cu jucători sub 10 ani, s-a intrat în vacanță. Astfel, evoluții foarte bune au avut și grupele de până la 13 ani, care evoluează în campionatele județene de juniori, unde rezultatele nu se contabilizează. Mai exact, echipa sub 10 ani de la CSM Deva, care evoluează în campionatul județean U11, a avut prestații remarcabile în jocurile din seria 2, atât în deplasarea de la Retezatul Hațeg, cât și cu CSC Sântămăria Orlea, în cadrul etapei desfășurate la Orăștie. Tot la Orăștie, unde s-a desfășurat întreaga etapă, au avut evoluții remarcabile, alte două formații de juniori de la CSM Deva, fiind vorba despre grupa 2 de la U11, în seria 1, în jocul cu Viitorul Șoimuș, precum și cei de la U12, în confruntarea cu concitadina Primavera. De asemenea, la U13 cei de la CSM Deva au evoluat excelent în jocul de acasă cu Viitorul Șoimuș. Totodată, trebuie subliniată prestația remarcabilă a grupei 1 de la U11, care a participat la un puternic turneu la Cluj, informează pagina de Facebook a clubului devean. De asemenea, un spectacol agreabil a fost oferit și la amicalul „în familie” dintre echipele U8 și U9 (grupa 2) de la CSM Deva. Și la grupele mai mari, unde, deja, se contabilizează rezultatele, tinerii fotbaliști de la CSM Deva merg bine. Cronologic vorbind, primii au jucat cei de la U19, care au câștigat, cu 3-0, deplasarea de la CSC Sântămăria Orlea, prin hattrick-ul lui Dan Boldor, în prima etapă din retur, iar în urma acestei victorii din meciul desfășurat la General Berthelot CSM Deva va începe 2023 de pe primul loc din campionatul județean al acestei categorii de vârstă. Apoi au evoluat juniorii de la CSM Deva care joacă în Liga Elitelor U16, în playout-ul seriei 4. Devenii, jucând pe teren propriu, au câștigat, cu 6-1, jocul cu Banatul Timișoara, prin golurile marcate de Alexandru Vișan (2), Alexandru Ciobanu, Richardo Dodoi, Alexandru Dodoi și Denis Lăcătuș, și sunt pe poziția secundă în serie. În Liga 4 seniori, unde evoluează, practic, tot echipa de U19, CSM Deva, deși a condus cu 2-0, prin reușitele lui Dario Penzeș și Dan Boldor, a pierdut jocul de acasă cu Șoimul Băița, care luptă pentru intrarea în play-off, cu 3-2, înfrângerea datorându-se lipsei de experiență, unei greșeli individuale și unui penalty ușor acordat. Cu toate acestea, CSM 2 Deva, așa cum este numită echipa din Liga 4, este pe locul al șaselea în clasament, mult mai bine ca în anii precedenți. În fine, în seria 12 din Liga Elitelor U15, cei de la CSM Deva au obținut o importantă victorie acasă, cu 2-1, prin „dubla” lui Alexandru Vișan, în fața liderului CSC Ghiroda. În urma acestui succes, devenii au egalat la puncte trupa din Timiș, și rămân pe locul secund, diferențierea fiind făcută de golaveraj. Mai jos vă prezentăm programul din această săptămână al grupelor de fotbal juniori de la CSM Deva din această săptămână, cu mențiunea că și grupele de la U13 în jos, pe lângă cele din Interligă, au intrat în pauza competițională: Joi, 24 noiembrie: 15.00 – Cupa României U19, faza
www.zvj.ro miercuri, 23 noiembrie 2022
județeană: Corvinul Hunedoara - CSM DEVA Sâmbătă, 26 noiembrie: 10.00 – Liga Elitelor U16,
play-out seria 4: LPS Satu Mare – CSM DEVA 11:00 – Liga 4 seniori: Inter Petrila – CSM 2 DEVA (U19)
Duminică, 27 noiembrie: 12.00 - Liga Elitelor U15, seria 12: UTA Arad – CSM DEVA
„de
O veste bună pentru suporterii echipei de fotbal Corvinul Hunedoara.
Reprezentanții FC Corvinul 1921 Hunedoara au anunțat un amical de lux pentru echipa fanion a orașului. Oficialii spun că miercuri hunedorenii vor fi oaspeţii campioanei României, CFR Cluj Napoca, într-o partidă de verificare care se va disputa pe arena
„Dr. Constantin Rădulescu”, din Cluj!
Loredana JUGLEA
Ai ajuns la finish aşa cum ai dorit, dar nu deţii tu toate meritele pentru acest final de capitol, pentru că ai fost ajutat permanent de cineva care a stat alături de tine.
Aşteaptă-te la discuţii în contradictoriu, la controverse şi animozitaţi în orice încercare de comunicare, pentru că nici tu, nici ceilalţi nu va puteţi abţine de la remarci acide.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Se apropie un eveniment ce va avea la origine un verdict, o judecată, un răspuns cu tentă oficială pe care îl aştepţi cu sufletul la gură.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Ai muncit mult, dar ai ajuns undeva la o răscruce de drumuri şi nu ştii încotro să mergi. Eşti influenţat de cei din jur pentru că auzi păreri foarte contradictorii şi fiecare te împinge într-o cu totul altă direcţie.
Leu (23 Iul - 22 Aug)
N-ai cum să te simţi bine într-o atmosfera atât de sumbră ca cea în care nimereşti azi fără voia ta, ca atare, dacă vrei să salvezi ziua, trebuie să ieşi de urgenţă din acel spaţiu.
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Fii cinstit cu tine însuşi şi spune-ţi, în sinea ta, că e timpul să te schimbi, să modifici ceva la tine. Nu are rost să-ţi fie frică de această renaştere, pentru că oricum presimţeai că vine.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Renunţă pentru o zi la orice grijă şi la orice frică, şi comportă-te ca un copil liber, care nu ştie nici ce probleme există pe lume, nici ce-i aduce viitorul.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Afacerile pot cunoaşte azi un moment de progres vizibil, ceea ce te încântă şi te motivează să dai naştere altor idei creative şi mai îndrăzneţe.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Eşti vajnic militant pentru dreptate şi adevăr şi ai fi în stare să lupţi până în pânzele albe ca să obţii ceea ce consideri că ţi se cuvine.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Mare atenţie la viaţa de cuplu, pentru că se infiltrează o mică minciună între parteneri. Iubirea declarată azi conţine un neadevăr.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Chiar dacă nu eşti pe deplin mulţumit de felul cum evoluează anumite planuri, printr-o simplă schimbare a polarităţii gândurilor tale, lucrurile ar putea reveni foarte uşor la normal.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Aveai de multă vreme gândul acesta să porneşti pe o altă cale (altă profesie, alt loc de muncă, alt proiect, alta relaţie), dar nu mai venea odată momentul potrivit, dar azi consideri că e perfect să-i dai startul!
• Pierdut contract de vânzare cumpărare casa emis de IGL Lupeni pe numele Mihai Liviu Alexandru și Bârjoveanu Vasilica-Alina. Se declară nul.
S.C. PETRA PAM S.R.L., cu sediul în Uricani, str. Principală, nr. 51 jud. Hunedoara, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,Construire complex hotelier, zona spa, piscină interioară și amenajare peisagistică„ propus a fi amplasat în Uricani, str.Principala.
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM HUNEDOARA din Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 25 în zilele de luni pana joi intre orele 800 – 1600 şi vineri intre orele 900 – 1300 si la sediul S.C. PETRA PAM S.R.L., str. Principală, nr. 51, Uricani , judetul Hunedoara în zilele de luni pana joi intre orele 8,00-14.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM HUNEDOARA.
Banii alocați orașului Uricani prin ultima rectificare de buget guvernamentală au fost mană cerească pentru administrația
publică locală. Pe lângă că, așa cum am relatat deja, a fost posibil să se înceapă lucrările de construcție la noua piața agroalimentară, ajutorul financiar de la București a oferit și alte oportunități.
Una dintre ele, am aflat de la Dănuț Buhăescu, este aceea de a se putea plăti necesarul de cofinanțare la proiectele prin care se accesează fonduri europene. La fel de important este faptul că, a adăugat primarul, „vom intra în 2023 fără datorii la linia de credit de 47 de miliarde de lei vechi, pentru cofinanțare, deschisă în urmă cu trei ani când am semnat contractele europene”. Prin efectuarea ultimei plăți la linia de credit, se va putea intra, în noul an, fără datorii la acest capitol. În plus, a menționat Dănuț Buhăescu, s-a reușit să se facă plățile către persoanele cu dizabilități și asistenții personali. A fost
completat fondul de salarii al primăriei cu suma de bani necesară sporului de bani care i se cuvine personalului care lucrează la proiectele care fac posibilă accesarea de fonduri europene. „Suntem pregătiți să semnăm contracte de peste douăzeci de milioane de euro câștigați din proiecte făcute de această echipă a primăriei noastre”, spune cu mândrie Dănuț Buhăescu. În treacă fie spus, administrația publică Uricani a atras mai mulți bani europeni decât municipiile Petroșani și Vulcan, luate împreună.
Gheorghe OLTEANU