Skip to main content

3169 mie 6 oct 2021

Page 1

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Uricani

Curaj și ambiţie

Chiar și adversarii săi politici îi recunosc, vrând-nevrând, două dintre trăsăturile care fac din Dănuț Buhăescu un om care a reușit să răzbească și să meargă înainte: curajul și ambiția. Curajul de a spune lucrurilor pe nume oricui și oricând și ambiția de a duce la capăt tot ce a început. Și, de menționat,

că amândouă sunt puse în slujba cetățenilor din orașul al cărui primar este. Doar așa, lămurindu-i și ajutându-i pe oameni să constituie asociații de proprietari, Uricaniul, cu cele 11 blocuri finalizate și cu altele două aflate în curs de reabilitare termică, a reușit să ajungă în fruntea localităților din Valea Jiului în ceea ce privește acest gen de lucrări. „Toate fiind proiecte la care s-a lucrat din 2014-2016”, menționează Dănuț Buhăescu.

Director:

Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9479 lei 1$ = 4,2728 lei 1₤ = 5,7634 lei

miercuri, 6 octombrie 2021

Anul XIV • nr. 3169 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Încidenţa cazurilor SARS-CoV-2 (5 octombrie 2021)

Judeţul Hunedoara Petrila Petroşani Aninoasa Vulcan Lupeni Uricani

4,02 2,38 4,42 2,49 3,06 4,13 1,64

Sunt, de asemenea,

cunoscute demersurile sale, pentru ca locatarii blocurilor prinse în programul de reabilitare termică să-și poată achita partea de contribuție. A fost primul dintre edilii șefi care a facilitat plata în rate a acestei sume de bani, în zece ani, după ce primăria a achitat și partea care le revenea locatarilor. Ultimul său demers, poate mai puțin cunoscut, este acela care privește reducerea procentului de contribuție care le revine locatarilor din blocurile de locuințe care urmează să fie reabilitate prin programul „Just Transition”.

Dănuț Buhăescu a ridicat

problema la toate întâlnirile importante pe care le-a avut, inclusiv cu membri ai guvernului. A pledat convingător pentru a fi acceptat procentul de cofinanțare de 25 la sută al cetățenilor și de 15 la

sută în cazul primăriei, dar, până acum, după cum el însuși recunoaște, „nu avem un răspuns convingător”. Demersul primarului are loc în condițiile în care dispariția mineritului a diminuat vizibil resursele financiare ale uricănenilor și a făcut ca în bugetul local să nu se mai regăsească cele 63 la sută provenite din impozitul pe salarii. Gheorghe OLTEANU

PRIMA CARTE „CU DE TOATE” A PETROȘANIULUI


2

SPORT

Tenis de câmp

Fotbal. Liga a IV-a

Cupa Sisi

Vulcanul - noul lider de la judeţ

Sportivii de la secția de tenis de câmp CSM Petroșani au luat parte la prima ediție a Cupei Sisi.

Duminică s-au desfășurat jocurile din cadrul etapei a cincea, în Liga a IV-a, din județul Hunedoara.

Gabri Ular a ocupat locul 2 la categoria 14 ani, băieți. Sofia Tutunaru s-a clasat pe locul 3 la categoria 12 ani, fete. Liana Rusu a obținut locul 3 la categoria 10 ani, fete, iar Alexia Iuga a luat locul 3 la categoria 10 ani, fete. Felicitări si mult succes pe mai departe atât sportivilor cât și antrenorilor de la CSM Petroșani.

Fotbal. Liga a III-a

Deva a câștigat, Jiul a pierdut, Hunedoara a remizat

Etapa a șasea din Liga a treia a adus câ¬teva surprize în ambele serii, în care evoluează formațiile din județul nostru. CSM Deva,

condusă de Ște¬fan Nanu, a înregistrat vineri o nouă victorie pe terenul de la Orăștie, în partida în care a întâlnit formația Viitorul Pandurii II. Devenii sau impus la limită, scor 1-0. „Victoria este cea mai importantă, adică cele trei puncte obținute astăzi. Păcat de ocaziile irosite, ocaziile lui Sulea, ale lui Va¬silescu, am avut și o bară. Îmi felicit jucătorii, în special pe Kayondo, a jucat accidentat, a avut două ligamente rupte, vine după o pauză de trei săptămâni, este victoria lui. Mă așteptam mai mult de la Sulea, un atacant cu experiența lui nu are voie să rateze de pe linia porții. Sun¬tem în grafic, ne-am propus locurile 1–4, cu prezența în play-off. A fost un joc cu momente bune, am

)

Ziarul Vaii Jiului

întâlnit astăzi o echipă bine așezată în teren, care a venit să joace, îi felicit și pe ei. Urmează pentru noi un meci cu Bradul, unul al orgoliilor, din punctul acesta de vedere va fi cel mai greu din campionat”, a spus antrenorul Ștefan Nanu pe mesagerul.ro.

Hunedorenii au luat un punct, petroșenenii… Alte două formații hunedorene care evo¬luează în seria a VII-a, atât ASA Aurul Brad cât și CSM Jiul Petroșani, au fost învinse în deplasare. Ambele echipe rămân în coada clasamentului cu un singur punct. În seria a IX-a, CS Hunedoara a făcut un prim pas greșit finalizând partida din d¬e¬pla¬sare la egalitate, 1-1 cu formația CSO Ocna Mureș. Cu acest rezultat de ega¬li¬tate, CS Hunedoara se menține pe primul loc. Jiul rămâne fără victorie după disputarea a șase etape, cu un singur punct. Loredana JUGLEA

Editor: SC Aldo Detail Direct SRL Petroşani RO 32719137 n J20/82/2014

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Rezultatele înregistrate în fotbalul mic au schimbat fața clasamentului, astfel că avem un nou lider. Derbiul etapei s-a consumat la Călan, acolo unde echipa locală nu a reușit să treacă de Retezatul Hațeg. Hațeganii s-au impus prin golurile înscrise în prima repriză de către Darius Ștefoni (min. 18) și Darius Pușcă (min. 39). Vulcanul a trecut în stil de mare echipă cu scorul de 7-2 de CS HUNEDOARA 2. Acest rezultat a dus la urcarea pe primul loc în clasament a formației CSM Vulcan. Vulcănenii sunt urmați în clasament de Victoria Călan, cu 12 puncte, și Retezatul Hațeg cu 11 puncte. Minerul Uricani rămâne fără niciun punct și după această etapă, trupa din Uricani a pierdut la limită. „Este incredibil cât de mult ghinion avem. Am ratat foarte mult. Sunt convins ca va ieși soarele și pe strada noastră”, a spus președintele Vasile Scurtu, care a apelat la întăriri. Inter Petrila a triumfat, acasă, cu scorul de 3-1 în fața Gloriei Geoagiu. Iată rezultatele din etapa de duminică: CS Inter Petrila – C.S. „Gloria” al O. Geoagiu: 3-1 (3-0); ACS Şoimul Băiţa – CSM Deva: 6-1 (1-1); CSM M. Viteazul Vulcan - CS Hunedoara: 7-2 (3-1); AS Victoria Călan – CSO Retezatul Haţeg: 0-2 (0-2); ACS Minerul Uricani – CSM Dacia Orăştie 2010: 01- (0-1).

Un eveniment reușit „Castelul din Carpați” a fost un eveniment dedicat alergării montane în superbul peisaj oferit de Pasul Vâlcan.

San Montan a fost prezent în Pasul Vâlcan cu voluntari și alergători, care au ales să fie prezenți la acest frumos eveniment organizat de Daniel Hălăstăuan Daniel împreună cu Primăria orașului Vulcan! „Vă felicit pentru buna organizare, premii, dar și pentru că primarul și-a găsit timp și chiar a întreținut atmosfera până la finalul evenimentului! Felicitări, domnule primar, chiar dacă ați încercat să vorbiți mai mult decât mine. Sperăm să susțineti în continuare asemenea evenimente cu aceeași implicare! Respect.”, a fost mesajul celor de la Asociația San Montan.

Fotbal. Liga a V-a

Rezultatele etapei a treia

AS Zarandu Crişcior – AS Ponorul Vaţa: 3–3 (2-2); AS Unirea General Berthelot – AS Retezatul ,,Țara Hațegului”: 5–0 (3-0); ACS Mureșul Brănișca&Real Sântandrei – AS Măgura Pui 2010: 1–3 (1-2).

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

miercuri, 6 octombrie 2021


Magia administrației PSD în Lupeni

Cel mai urât dintre blocuri – transformat în cel mai frumos

În februarie anul acesta scriam în ZVJ că lucrările de reabilitare a „blocului fantomă” de pe strada Viitorului, M1, sunt gata în proporție de 90%.

Lucrările de reabilitare ale acestor 16 locuințe sociale, dar și ale casei scărilor, ale acoperișului, ale zonei exterioare clădirii, plus montarea de geamuri și uși noi și de rețele noi de electricitate, apă și canalizare au necesitat un efort financiar de 1,6 milioane lei, bani obținuți din visteria Uniunii Europene pe amplul proiect social „Bahtalo!”, despre care, la fel, am tot scris ce înseamnă el și ce impact pozitiv are pentru familiile de rromi din localitate și nu numai, vorbind aici de familiile vulnerabile cu copii. Acest bloc de care vorbim azi, cu două și patru camere, va face ca 16 familii cu posibilități financiare reduse să poată locui din acest moment în condiții mai mult decât decente. Iar când spunem „acest moment”, ne gândim la faptul că marți

Tot marți am stat de vorbă cu primarul Lucian Resmeriță despre acest moment, care scapă cartierul și localitatea de cel mai dizgrațios bloc posibil, dar care aduce mulțumire celor peste 100 de persoane cu mari probleme sociale. Toate au, de acum încolo, un acoperiș civilizat deasupra capului și o locuință mai mult decât unii dintre ei au visat vreodată. „Acest subproiect face parte din Proiectul Bahtalo!, un proiect european amplu, care s-a ocupat pe partea socială și umană de sute și sute de vieți din municipiul nostru și care a cuprins inclusiv latura școlară a copiilor din familiile vulnerabile, astfel încât ca aceștia să fie integrați în învățământul școlar și preșcolar, dar și să beneficieze de o masă caldă, de hăinuțe, de ghiozdane și rechizite școlare și de tot ce-i trebuie unui copil ca să trăiască decent.

Proiectul mare a avut și acest subproiect, prin care am putut reabilita o scară de bloc din municipiul Lupeni, formată din 16 apartamente, este vorba de blocul M1 de pe strada Viitorului. Am reușit să reabilităm în totalitate atât scara blocului, cât și

cetățenilor orașului, cel mai urât bloc. Practic, era un bloc fantomă, cum i se spunea de oameni, ploua în el, pereții erau praf și pulbere, iar când intrai în scară parcă ai fi intrat într-o catacombă. Cele 16 locații, apartamente cu două și patru camere, vor găzdui peste 130 de chiriași! Sunt bucuros când mă gândesc la reacția oamenilor, care au fost deosebit de mulțumiți și de încântați de noile case, toți mulțumind cu multă căldură de ceea ce au primit. Trebuie să mai completez faptul că acest bloc nu a beneficiat niciodată de instalații electrice și de apă și canalizare! Da, dacă vă vine să credeți, aceasta a fost situația. Schimbarea este radicală și mă bucur că prin acest proiect european am reușit să rezolvăm la Lupeni o problemă destul de mare, acest bloc trăgând în jos imaginea orașului și cartierului. Încet, dar sigur, punem pe picioare și Cartierul Viitorului, unul care numai de viitor nu arăta și unde am avut atâtea probleme. Odată cu grădinița nouă ce se pune pe picioare, cu locurile de parcări, noi sau reamenajate, cu reamenajarea spațiilor verzi, cu refacerea rețelei de apă și canalizare, cu asfaltarea drumurilor și refacerea trotuarelor, și multe altele la care lucrăm și la care vom lucra anii următori, și acest cartier va reintra în normalitate. Iar acest bloc M1 nu e decât un pas din tot acest tablou al refacerilor și modernizărilor din Cartierul Viitorului”, ne-a declarat primarul Lucian Resmeriță. Corneliu BRAN

5 octombrie primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță le-a înmânat cele 16 chei de la fiecare apartament chiriașilor. toate apartamentele, plus acoperișul și fațada. Acum blocul beneficiază de toate condițiile, are rețelele de energie electrică, apă și canalizare trase până în locuințe, inclusiv contoarele de curent și apometrele, toate sunt noi, băile sunt renovate, la fel bucătăria, parchet, gresie, faianță, geamuri și uși noi. Datoria proprietarilor care au obținut azi cheile și contractul de la noi, este aceea de a-și face contractele individuale la energia electrică și la apă și canalizare, pe de-o parte, iar pe de alta să păstreze apartamentul așa cum a fost preluat azi la cheie, fără a produce stricăciuni și deteriorări. Investiția prin acest proiect a fost undeva la 1,1 milioane lei, un bloc care era nu doar după părerea mea, dar și a

8

www.zvj.ro miercuri, 6 octombrie 2021

EDILITARE

3


4 Universitatea din Petroșani

învăţământ

A dat liber la noul an universitar

Anul universitar 2021-2022 a fost deschis oficial luni, 4 octombrie, la Universitatea din Petroșani,în parcarea din fața corpului principal, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare. Prezența

Alături de rector, prof.univ.dr. Radu Sorin, și de președintele Senatului, prof.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu, care s-au adresat de la tribuna amenajată „bobocilor” și celorlalți studenți prezenți, dorindu-le printre altele mult succes în noul an universitar și un bun venit la una dintre cele mai de tradiție universități de stat din țară, s-au aflat decanii celor trei facultăți, membrii Senatului și cadre didactice, invitați de la instituțiile cu care universitatea are parteneriate tradiționale, INSEMEX și CEH și universități din țară.

Cuvântul rectorului Radu Sorin

„Universitatea din Petroșani desfășoară un învățământ modern, diversificat și adaptat permanent la competențele versatile care să răspundă în mod adecvat cerințelor de mâine ale mediului socio-economic și care încercăm să fie o instituție de avangardă pentru această regiune. Vom pregăti tot mai mulți specialiști pentru industriile și serviciile cu valoare adăugată mare, pentru domeniile strategice de dezvoltare a României, dar și în alte domenii, care contribuie la o dezvoltare complexă și armonioasă a societății românești. Universitatea din Petroșani a fost evaluată instituțional în acest an de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învațământul Superior și acum 3 zile a obținut cel mai favorabil calificativ Grad de încredere ridicat. Acesta reflectă

facebook.com/ziarulvaiijiului

calitatea înaltă a activităților didactice și de cercetare care se desfășoară în cadrul instituției noastre de învațămant superior. Calitatea învățământului nostru superior înseamnă resursa umană (profesori și studenți), dascălii având în acest context nu numai rolul de a transmite cunoștințe necesare studenților pentru a deveni buni specialiști dar și de a modela caractere, a incita la creație, inițiativă și la munca în echipă. Cu toate aceste condiții realizate, prefigurăm apoi angajabilitatea. Companiile mari sau mici, firmele, societățile de stat, băncile sau societățile de asigurări, au nevoie de specialiști cu aceste calități și competențe, studenții noștri găsindu-și locuri de muncă în țară sau în străinătate, intrând în competiție, de la egal la egal, cu absolvenții oricărei alte universități din România sau Europa. Dovadă a acestei afirmații, a activității și a vizibilității din ultimii ani, Universitatea din Petroșani a devenit de anul trecut „Universitate Europeană", fiind între primele 10 universități românești cu acest onorant titlu. Universitatea europeană prin acest proiect denumit EURECA-PRO înseamnă accesul mai direct la programe de studiu europene, posibilitatea studenților de a învăța minim un an în universități de prestigiu din Germania, Austria, Spania, Polonia și Grecia, perfecționarea cadrelor didactice la aceste universități, dar și o mai bună cunoaștere a universității noastre de către partenerii europeni. Ne-am preocupat și ne preocupăm permanent de a dezvolta această universitate cu tradiție, dar în același timp modernă, pro-cunoaștere, și până acum rezultatele certifică evoluția ascendentă. În anul universitar precedent s-au pregătit în universitate 3.754 de studenți, în cadrul a 22 de specializări la învățământul de licență, 22 specializări la învățământul de masterat și 4 specializări de doctorat. Pe lângă aceștia se perfecționează anual la Universitatea din Petroșani peste 300 de cursanți prin cursuri postuniversitare. Atragerea de fonduri europene constituie o prioritate, cu ajutorul acestora realizând dezideratele de calitate, angajabilitate și durabilitate ale unui învățământ superior performant. În acest an se încheie 3 din 4 proiecte în cadrul POCU (Programul operațional capital uman), în valoare de 17 milioane lei, un program ROSE și 5 proiecte în cadrul F.D.I (Fondul de dezvoltare instituțională) în valoare de aproape un milion de lei.

miercuri, 6 octombrie 2021


Tot în cadrul Consorțiului EURECA-PRO, în anul universitar trecut s-a mai câștigat prin competiție un grant de cercetare în cadrul Orizont 2020, care se alătură altor granturi internaționale și naționale în valoare de peste 250.000 Euro și 500.000 lei. Continuă activitatea de implementare a proiectului POR de 3 milioane EURO, care înseamnă 500.000 EURO pentru creșterea eficienței energetice a corpului de învățământ C, dar și 2,5 milioane EURO pentru dotarea cu aparatură modernă a 55 de laboratoare didactice și de cercetare din cadrul Universității. Un ultim proiect câștigat de către Universitatea din Petroșani, în valoare de 1 milion de lei vizează creșterea capacității de cercetare a Universității Petroșani prin investiții in infrastructuri de tip Cloud si Big Data. Am datoria de a vă informa că în cadrul eforturilor de

atragere de fonduri prin proiecte, în urma solicitărilor noastre, suntem pe lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții cu un proiect estimat la 7 milioane de lei pentru refacerea întregii baze

această frumoasă călătorie spre performanță și consacrare! De un an și jumătate învățământul este puternic marcat ca mod de abordare, derulare și organizare de persistența și impredictibilitatea acestui inamic nevăzut, COVID 19, care a reușit să schimbe normalitatea întregii planete. Această schimbare a vremurilor, presupune adaptarea întregii societăți și implicit a tuturor actorilor implicați, iar educația pe toate palierele sale pare a fi una dintre cele mai afectate segmente ale societății, pentru care noi toți împreună trebuie să găsim cele mai bune soluții. Universitatea noastră s-a adaptat din mers acestor provocări căutând, pe măsura posibilităților să ne dotăm cu platforme performante, iar granturile recent câștigate ne vor permite asigurarea unor condiții mai bune de învățământ online. Dorm să începem noul an de învățământ față în față, sau mixt, dar acest lucru depinde de evoluția situației pandemice în zonă. Să privim totuși cu speranță și încredere spre viitor și să încercăm să trecem împreună peste această perioadă extrem de dificilă și complicată, cu participarea activă, a noastră tuturor în activitățile planificate în acest an în sistemele impuse de actuala situație. În încheiere îmi exprim convingerea că, pe baza eforturilor comune ale tuturor celor implicați, Universitatea din Petroșani poate deveni mai puternică și își poate confirma renumele pe care și l-a creat în timp. Vă doresc curaj și inițiativă în tot ceea ce vă propuneți și un an nou acedemic cu multă sănătate și împliniri. Declar deschis anul universitar 2021 – 2022!”, a fost cuvântul rectorului Radu Sorin.

Se intră pe scenariul doi

Ne oprim aici, nu înainte de a mai spune că Senatul Universității din Petroșani, conform ratei de incidență care la Petroșani depășește 3,00 infectări la mia de locuitori (se apropie de 4,00), să utilizeze scenariul doi (din trei câte au fost prevăzute săptămâna trecută la ședință). Acesta prevede, până la peste 6,00 cazuri de incidență la mia de locuitori, participare „în sistem mixt pentru toți studenții/ masteranzi/ doctoranzi/ cursanți de la toate ciclurile de învățământ, activitățile de curs și seminar fiind organizate on-line, iar activitățile de laborator, lucrările practice și proiectele se vor organiza cu prezență fizică”. În caz că la Petroșani se va trece de incidența 6,00 la mia de locuitori, se va intra pe scenariul trei, anume: toate activitățile se vor desfășura on-line. Luni la Petroșani a fost 3,84 la mia de locuitori, după ce cu o zi înainte era de 3,63. Păcat că Guvernul PNL-UDMR Câțu i-a aruncat, total nepregătiți, pe români în valul 4. Corneliu BRAN

sportive a Universității. Preocuparea continuă pentru internaționalizare înseamnă cooperarea universității cu țări din Uniunea Europeană, în baza proiectului ERASMUS + finanțat din fonduri europene nerambursabile prin care numai în anul universitar trecut, universitatea a avut alocate finanțări de 300.000 Euro pentru mobilitatea a 150 studenți. Am primit sprijin pentru activitățile desfășurate din partea Consiliului județean Hunedoara și a Primăriei municipiului Petroșani, cărora le mulțumim și pe această cale. Vom continua să dezvoltăm o mai bună colaborare cu CEH, INSEMEX și cu agenții economici din Valea Jiului și județ, cu alte instituții de învățământ și universități, cu ONG-uri și mass media. Dragi studenți, Bun venit în comunitatea Universității din Petroșani și mult succes în drumul pe care-l începeți astăzi în

8

www.zvj.ro miercuri, 6 octombrie 2021

învăţământ

5


6

din judeţ

Prefectul judeţului, Călin Petru Marian, a verificat respectarea măsurilor privind carantinarea în satul Zam

În localitate, la intersecțiile cu drumurile publice limitrofe, acționează echipe comune poliție – jandarmerie care verifică motivele intrării persoanelor în zona carantinată.

Totodată, potrivit primarului comunei, Sorin Nistor, agenții economici și instituțiile publice din zonă, efectuează la fiecare 48 ore dezinfecția spațiilor unde își desfășoară activitatea, iar pe întreg teritoriul satului Zam sunt respectate măsurile luate prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara. În comuna Zam, conform ultimelor informații primite de la Direcția de Sănătatea Publică, în ultimele 14 zile s-au înregistrat 29 de cazuri de persoane infectate cu

facebook.com/ziarulvaiijiului

SARS COV 2. 25 dintre acestea sunt nevaccinate împotriva „COVID 19”, pentru celelalte 4 cazuri formele de boală sunt ușoare. Reamintim că începând cu data de 2 octombrie, prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, s-a instituit măsura carantinării zonale în satul Zam, având în vedere incidența de aproape 19 cazuri la 1000 locuitori, înregistrată la acea dată. Prefectul Călin Petru Marian, totodată președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, luând în considerare persistența unui număr ridicat de persoane infectate în județul Hunedoara, recomandă respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară și, mai ales, vaccinarea ca o măsură suplimentară și foarte importantă pentru a ne proteja împotriva diferitelor forme ale bolii cauzată de virusul SARS COV 2. BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA

miercuri, 6 octombrie 2021


Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Atitudinea ta tonică, optimistă, încrezătoare e un exemplu demn de urmat de cei apatici şi pesimişti. Tu faci un pas în faţă şi arăţi tuturor că nimic nu e atât de greu încât să nu poată fi rezolvat, nimic nu e atât de trist încât să merite să-ţi torni cenuşă în cap.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

pierderi

mica publicitate

• Pierdut certificat de înregistrare în scopuri TVA , seria B nr. 453434, aparținând firmei Manu Consulting and Sales S.R.L cu sediul social în Petrila, str. Republicii nr.31, înregistrată la Orc sub nr. J20/801/2003 CUI RO15615411. Se declară nul.

Entuziasmul zilei e imens, energia la cote maxime, doar inima e slabă şi nu te susţine în demersurile curajoase spre care ai vrea să porneşti. Ba poţi, deci şi tu, inimă, hai!

Gemeni (22 Mai - 21 iun)

Munceşti cu sârg, convins că rezultatele proiectului pe care îl ridici pas cu pas depind numai de eforturile depuse de tine.

rac (22 iun - 22 iul)

Fă un efort să-ţi păstrezi atitudinea pozitivă în ciuda tratamentelor incorecte din partea celor din faţa ta, care uită de prietenie, şi de bune maniere, doar pentru a-şi impune propriile dorinţe.

Leu (23 iul - 22 Aug)

Când se adună la un loc atâtea minţi luminate, e clar că iese şi cu dispute de supremaţie, cu lupte de orgolii, pentru că nimeni nu-şi acceptă uşor poziţia de subaltern.

Fecioară (23 Aug - 21 sep)

Priveşti foarte serios problema pe care o analizezi azi cu imparţialitate şi atenţie, spre deosebire de cei din jur care încă nu s-au detaşat de spiritul sărbătorilor şi au chef de joacă.

Balanţă (22 sep - 22 oct)

Nimic nu durează veşnic, deci nici relaţiile în care eşti implicat nu pot continua la fel toată viaţa, ca atare fii oricând deschis spre schimbări şi din acest punct de vedere.

scorpion (23 oct - 21 Noi)

cu bucurie

Familia e alături de tine trup şi suflet într-un moment ca de sărbătoare. Aveţi ceva de celebrat împreună şi cei dragi ţi se alătură

săgetător (22 Noi - 20 dec)

Abia aştepţi un eveniment faţă de care ai o atracţie specială, pentru că îl priveşti ca pe o eliberare de stres, ca pe o evadare din cotidian.

capricorn (21 dec - 19 ian)

Relaţia ta cu reprezentanţii unor instituţii importante se va dovedi a fi fructuoasă, în ciuda birocraţiei supărătoare.

Vărsător (20 ian - 18 Feb)

N-ai cum să te simţi bine într-o atmosferă atât de sumbră ca cea în care nimereşti azi fără voia ta, ca atare, dacă vrei să salvezi ziua, trebuie să ieşi de urgenţă din acel spaţiu.

peşti (19 Feb - 20 Mar)

Nu eşti în apele tale, nici starea ta fizică nu e prea grozavă, şi nici anturajul nu e mai vesel ca să-ţi distragă atenţia de la probleme.

Horoscop

8

www.zvj.ro miercuri, 6 octombrie 2021

AuTo

mica publicitate

• Logan Prestige 1.0 SCE, înmatriculat 2018, alb, 119.000 km, 6500 euro sau predare leasing (mai sunt 24 rate) Telefon: 0761756839

DIVERSE

7


8

EDILITARE

Vulcan

Se face lumină în spatele fabricii

E îmbucurător atunci când câteva rânduri scrise la ziar fac să se miște lucruri sau să se rezolve chestiuni nebăgate în seamă, uitate sau amânate

la nesfârșit. Cum este cazul aglomerării de bălării din vecinătatea Spitalului municipal Vulcan și a liceului tehnologic. O junglă deasă,

cum am numit-o, care a inundat un teren pe care s-ar putea oricând construi ceva. Sâmbătă, după apariția reportajului din ZVJ, am fost plăcut surprins să constat că s-a început defrișarea de bălării a zonei. Cam timid, e drept, dar s-a început. Și sper ca lucrarea să fie dusă până la capăt. Odată ivit luminișul după ce bălăriile au fost tăiate, mi-a fost dat să constat un amănunt de neobservat până acum.

Gardul curții

fostei fabrici de confecții este mult mai în spate. Chiar lângă niște magazii. Cu alte cuvinte, bălăriile nu fuseseră lăsate să se întindă pe terenul acesteia, ci pe unul aparținând, în mod sigur, domeniului public sau celui privat al

facebook.com/ziarulvaiijiului

administrației publice locale. Cum situația care începe să fie remediată este de ani și ani de zile, este bine că actuala conducere a primăriei a purces grabnic la curățenie. Și mai e ceva. Care este, în prezent, statutul clădirii aflate imediat cum, venind de pe strada principală, faci la dreapta, ca să ajungi la spital? Pe când se construia știam că acolo ar urma să fie cazați specialiști veniți la fabrică. Acum ea pare părăsită. E de mirare cum de-a mai rămas întreagă… Gheorghe OLTEANU

miercuri, 6 octombrie 2021


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
3169 mie 6 oct 2021 by Ziarul Vaii Jiului - Issuu