Skip to main content

3155 joi 16 sept 2021

Page 1

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Rectorul Radu Sorin a fost gazda unei întâlniri importante La Universitatea Petroșani, în Sala Senatului, a avut loc miercuri, 15 septembrie, o întâlnire de lucru între conducerea Instituției Prefectului – Județul Hunedoara și reprezentanți ai organizațiilor civice implicate în constituirea „Asociației pentru Dezvoltare Integrată a Văii Jiului”.

Temele abordate au fost referitoare la Mecanismul pentru Tranziție Justă și la constituirea I.T.I (Investiții Teritoriale Integrate), ca formă de guvernanță pentru accesarea fondurilor europene în vederea aplicării Strategiei de Dezvoltare și a Planului de acțiuni pentru Valea Jiului, aferent tranziției de la cărbune. Pentru a participa la discuțiile inițiate de prefectul județului, Călin Petru Marian, au fost prezenți primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, rectorul Universității, Radu Sorin, iar din partea ONG-urilor au participat Adina Vințan („Valea Jiului Development Society Project”), Daniel Benea („Comitetul de Inițiativă Valea Jiului”) și Alexandru Kelemen („Autism Helping Hands”). Din echipa Instituției Prefectului au mai făcut parte subprefectul Lorincz Szell și secretarul general al prefecturii, Marius Munteanu. Scopul întâlnirii de la Petroșani a fost identificarea principalelor probleme constatate până acum dar și a soluțiilor care să ducă la accelerarea procesului de constituire a organismelor de interfață necesare procesului de accesare a fondurilor europene pe cele două paliere: funcționarea Mecanismului pentru o tranziție justă și aplicarea măsurilor prevăzute în Strategia de Dezvoltare Economică, Socială și de Mediu a Văii Jiului. Prefectul județului, Călin Petru Marian, a declarat că se va implica în centralizarea ideilor și propunerilor concrete venite din partea societății civile și a mediului de afaceri și le va transmite decidenților din instituțiile implicate, pentru a crește ritmul parcurgerii etapelor de înființare a organismelor hunedorene cu activitate în accesarea fondurilor europene. „Instituția Prefectului va avea un rol activ în crearea mecanismului de accesare de fonduri europene pentru zonă, având în vedere impactul maxim pe care implementarea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană trebuie sa-l producă asupra dezvoltării zonei și, mai ales, să răspundă așteptărilor populației din cele 6 orașe ale Văii Jiului.”- le-a transmis celor prezenți prefectul Călin Petru Marian. BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA

Director:

Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9481 lei 1$ = 4,1843 lei 1₤ = 5,7879 lei

joi, 16 septembrie 2021

Anul XIV • nr. 3155 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Incidenţa cazurilor SARS-CoV-2 (15 septembrie 2021)

Judeţul Hunedoara Petrila Petroşani Aninoasa Vulcan Lupeni Uricani

0,63 0,25 0,65 0,00 0,33 0,63 0,54

Vulcan

În fine, se mai gândește cineva și la drumurile de pământ

La sfârșitul lunii iulie, consilierii locali ai municipiului Vulcan au avut în mapa de lucru a ședinței ordinare trei proiecte de hotărâre referitoare la pregătirea părții de scriptologie, necesară începerii modernizării, în viitor, a unor străzi care, momentan, sunt simple drumuri de pământ.

Chestiunea li s-o

fi părând unora inutilă, din moment ce nu se știe exact când vor fi începute lucrările. Numai că explicația primarului Cristian Merișanu a lămurit pe deplin necesitatea acestui demers. „Încet, încet, a spus el, să începem să facem documentațiile. În caz că vor fi finanțări (europene sau guvernamentale n.a.), să le avem deja executate. Dacă nu vor veni finanțări, să le facem de la bugetul local!”.

În speță,

s-au luat în discuție și aprobat nota conceptuală și tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Muntelui”. Acesta este drumul aflat peste drum de Termocentrala Paroșeni, un pic la stânga cum stai cu spatele la poarta principală a acesteia. Are o lungime de circa 480 metri, e lat de cinci și se întinde pe o suprafață de aproximativ 2400 mp. În preajma alegerilor locale, strada, să-i zic așa,

este bătută de către toți cei cu visuri de mărire la primărie, numai că, de fiecare dată, promisiunile făcute locuitorilor în schimbul votului sunt uitate imediat după procesul electoral.

Celelalte drumuri

de pământ la care, în 30 iulie, s-a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici sunt cele din Colonia Țărănească Sohodol. Străzi care, în mandatele anterioare, au fost blagoslovite cu rețea de canalizare, iar de curând au beneficiat de lucrări care le-au oferit un oarecare confort din punct de vedere al traficului rutier. Străzile despre care a fost vorba aici nu sunt, însă, singurele din Vulcan care așteaptă asfaltul de ani și ani sau măcar să fie aranjate cât de cât. Să nu uităm de Valea Arsului, de Plesnitoarea sau de Valea Ungurului. Or fi mai și altele, dar astea mi-au venit în gând pe moment. Gheorghe OLTEANU

PRIMA CARTE „CU DE TOATE” A PETROȘANIULUI


2

SPORT

Premii atractive la

minute și 26 secunde în 2018. Tu crezi că poți bate telescaunul din Parâng? Înscriete acum și fii tu cel care setează un nou record al competiției! Vârsta minimă: 18 ani la data înscrierii în competiție. Numărul limită de participanți: 300. Taxa de participare: 100 lei (TVA inclus).

Red Bull Outrun the Lift

Pe data de 9 octombrie 2021, de la Telescaunul Vechi, Stațiunea Parâng, Romania reîncepe nebunia la Aleargă cu liftul în Parâng.

Premii:

A cincea ediție a competiției Red Bull Outrun the Lift este ceea ce organizatorii numesc o cucerire montană supremă. Toma Coconea lansează și anul acesta provocarea către cei mai buni alergători montani din România. Viteză, contratimp și un oponent mecanic. Acestea vor fi obstacolele pe care anduranța ta va trebui să le depășească pentru a intra în istoria competiției. Sportivii vor înfrunta ascensiunea telescaunului stațiunii Parâng de la cota 1.070 la 1.685. Cei mai buni alergători trebuie să ajungă la finish înaintea telescaunului, parcurgând distanța de 2,5 km, cu o diferență de altitudine de 615m, în sub 25 de minute, durata pe care o parcurge telescaunul de la start la finish. Până acum, doar 11 alergători au reușit! Gyorgy Szabolcs Istvan a scos cel mai bun timp - 20 de

Ce echipe vor lua startul în Liga a cincea AS Ponorul Vața, Zarandul Criscior, Mureșul Branișca & Real Sântandrei, Unirea General Berthelot, ACS Retezatul Montana 2020 Țara Hategului și Măgura Pui sunt cele șase echipe

Masculin: Locul 1 – 1.500 lei, Locul 2 – 1.000 lei, Locul 3 – 500 lei Feminin: Locul 1 – 1.500 lei, Locul 2 – 1.000 lei, Locul 3 – 500 lei Bonus: Cei care reușesc să ajungă înaintea telescaunului la finish, primesc 500 lei. Startul se dă pe 9 octombrie, la ora 12:00, cu plecare de la baza telescaunului în grupe de câte 20 alergători, concomitent cu telescaunul. Doritorii se pot înscrie până pe 7 octombrie, ora 23:59. Organizatorii anunță că nu se pot face înscrieri la fața locului. Concursul se va desfășura în zona telescaunului vechi din Stațiunea Parâng, accesul se poate face prin Petroșani. Startul se va da de la baza telescaunului (cota 1.070) la ora 12:00. Concursul se va desfășura pe sub telescaun, pe o distanță de 2,5 km, până la cota 1.685 (615m diferență pozitivă de nivel).

participante care se vor afla la startul Ligii a cincea. Competiția de la sate va debuta pe data de 18 septembrie. Turul de campionat va avea 9 etape, dat fiind numărul mic de participante. Fotbalul mic se reia după o lungă pauză, iar echipele vor fi obligate să respecte protocolul Covid, efectuând testele rapide dinainte de meciurile oficiale. În noul sezon, din motive mai mult sau mai puțin obiective, nu mai participă echipele Santămaria Orlea, Ilia, Băcia, și Certej.

Călanul l-a surprins pe președintele AJF Hunedoara Campionatul Ligii a patra a început fulminant, cu rezultate surpriză. Cea mai plăcută surpriză a acestui început de campionat este Victoria Călan. Trupa care în trecut era ciuca bătăilor s-a reorganizat iar și își surprinde adversarii. În etapa trecută, Victoria a învins pe Inter Petrila. "Pot spune și eu că pentru mine surpriza acestui început de sezon vine de la Victoria Călan care are două victorii din două meciuri", a spus președintele AJF, Cristian Petrean. Pe de altă parte o altă trupă care s-a întărit și care este o amenințare pentru formațiile din Vale este Retezatul Hațeg. "Din punctul meu de vedere Hațegul are cel mai puternic lot. Dar în meciul

)

Ziarul Vaii Jiului

07:00 – 10:00 – efectuare testare rapidă 08:00-11:30 - ridicarea kit-urilor (de la Sala de evenimente Ayana) 11:30-11:45 - şedinţa tehnică (la baza telescaunului) 11:45-11:55 - încălzirea înainte de cursă 12:00 - START 16:00 - festivitatea de premiere Startul se va da în grupe de câte 20 alergători. Grupele vor fi comunicate la ridicarea kit-ului de participare și pe pagina de Facebook a evenimentului. Având în vedere locul de desfășurare a evenimentului, participanții sunt invitați să își organizeze transportul la și de la eveniment prin mijloace proprii. Echipament obligatoriu: încălțăminte sport adecvată alergării pe teren accidentat (cărare de munte); un schimb de haine uscate (pantalon lung, bluză groasă cu mânecă lungă, căciulă, mănuși) - acesta va fi transportat cu telescaunul la finish, astfel încât concurenții să îl poată purta la călătoria de întoarcere cu telescaunul, care durează 25 de minute; telefon funcțional, cu bateria încărcată; număr de concurs, care va fi ridicat de la organizator. Numărul trebuie purtat la vedere, pe piept sau în partea din față, fără a fi deteriorat sau modificat. Toți cei prezenți vor primi o medalie de participare.

Din retur

Știinţa va mai avea o colegă

Veste bună pentru rugbyul românesc: Iașiul are din nou echipă de rugby XV. Sprijinită financiar de Primăria Iași, Poli va evolua în Divizia Națională de Seniori, din returul acestei ediții, care se va relua sâmbătă, 18 septembrie, cu etapa a X-a. Echipa din Iași va disputa toate partidele în deplasare, fără să puncteze în clasament, și va juca cu echipa care nu va evolua în etapa respectivă sau la o dată de comun acord stabilită cu adversara. Până atunci sâmbătă, 18 septembrie, se va da startul în Divizia Națională de Rugby. În prima etapă, Știința va sta.

cu ei noi am avut cele mai mari ocazii", a spus antrenorul lui CSM Vulcan, Dan Voicu. Hațegul și Vulcanul au remizat în etapa trecută.

Editor: SC Aldo Detail Direct SRL Petroşani RO 32719137 n J20/82/2014

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Program

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

joi, 16 septembrie 2021


Trei pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată dublă și o serie de piste de biciclete vor fi realizate de primărie la Petroșani în perioada următoare cu bani europeni!

Printr-o informare de presă, miercuri 15 septembrie, Primăria municipiului Petroșani arată că „municipiul Petroșani are șansa reală de a se dezvolta cu fonduri europene”, în condițiile în care un proiect al primăriei pentru realizarea a trei pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată dublă, precum și a unor piste de bicicletă și a creării unor centre de închiriere de biciclete, a fost selectat pentru finanțare de către ADR Vest, urmând să fie semnat și contractul de finanțare. Municipiul Petroșani „are șansa reală de a se dezvolta cu fonduri europene”, după cum precizează cei din primărie. Un proiect al Primăriei Municipiului Petroșani, care vizează întocmirea documentațiilor tehnico - economice pentru realizarea pasarelelor pietonale peste DN 66 și calea ferată dublă, precum și amenajarea unor piste de biciclete și a centrelor de închiriere a bicicletelor, a fost selectat pentru finanțare de către ADR Vest, iar următorul pas este

De „Ziua Crucii”

Schitul Straja și-a sărbătorit hramul

La 22 de ani de când familia Părău din Lupeni a construit bisericuța de lemn și cele câteva chilii din apropierea Crucii Eroilor, marți 14 septembrie, de Ziua Înălțarea Sfintei Cruci, Schitul de lemn și-a sărbători hramul (mai există și un al doilea hram în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena).

La slujba religioasă specială dedicată acestei zile Sfinte pentru toți creștinii-ortodocși au fost prezenți peste 100 de credincioși. Emil Părău, ctitorul de bază al acestei splendide mănăstiri de lemn din vârf de munte, de la peste 1.400 de metri, a fost prezent, rugându-se cu evlavie ca de fiecare dată când pășește în curtea unei mănăstiri sau biserici, dar și stând ca o gazdă bună alături de cei prezenți, cum an de an se întâmplă nu doar la cele două hramuri, ci și duminica la Sfânta Liturghie sau în zilele de sărbătoare când se țin slujbe. Starețul mănăstirii din Straja, Dimitrie, a oficiat slujba alături de un invitat special, iubit de credincioșii din Valea Jiului și de gazdele din Lupeni, starețul Mănăstirii Lainici, Ioachim Pârvulescu. Vremea foarte bună a permis ca slujba să poată fi ținută afară, oamenii putându-se bucura astfel de slujbă, dar și de soarele călduț de septembrie și priveliștea superbă ce se vede de jur-împrejurul lăcașului de cult. Fiind Ziua Crucii, firește că nu putea lipsi nici Crucea de dimensiunile Crucii Mântuitorului, de peste 100 kg, adăpostită în Straja până în Săptămâna Patimilor,

8

www.zvj.ro joi, 16 septembrie 2021

semnarea contractului de finanțare! „Municipiul Petroșani a fost inclus în acest proiect mare al ADR Vest, al cărui obiectiv specific este tocmai creșterea capacității autorităților publice locale de a pregăti documentațiile tehnico economice pentru proiectele investiționale ce vor fi depuse pentru finanțare, și vizează dezvoltarea mobilității urbane în municipiul Petroșani”. Valoarea aferentă elaborării documentațiilor tehnico economice este de 1.087.155 lei cu TVA, ceea ce reprezintă aproape 3 procente din valoarea estimată a investiției totale. Bugetul eligibil estimat al investiției: 8.010.396,53 euro. ADR Vest a depus deja cererea de finanțare către AM POAT, iar următorul pas este semnarea contractului de finanțare. Din informarea făcută miercuri de către Primăria municipiului Petroșani, am extras câteva date în Vinerea Patimilor, atunci când ea este mutată în centrul Lupeniului și readusă prin procesiune de mulțimea de oameni și preoți, cale de peste 10 km și 14 popasuri, atât cât le-a făcut și Mântuitorul în drumul său cu Crucea în spate pe Muntele Golgota. Crucea mare de lemn, încrustată cu Sfinte Moaște și bucăți originale din Crucea Mântuitorului, aduse cu multă evlavie și prețuire de către același Emil Părău, a fost scoasă afară din bisericuță, iar în timpul slujbei cei prezenți au putut să se închine și să se roage pentru sufletele lor și ale familiilor lor, într-un gest suprem de iubire de Dumnezeu și de cele Sfinte. Trebuie remarcat la final că Starețul Mănăstirii Lainici are o legătură foarte mare cu ceea ce înseamnă Schitul din Straja și familia Părău. Scriam demult faptul că la Cabana Montana, în 1996, deci cu trei ani să apară bisericuța de lemn, flama unui bec făcută de filamentul acestuia a imprimat pe sticlă o cruce. Dacă acest bec a fost spart din greșeală, la al doilea bec la care s-a petrecut tot așa, chiar de Sfinții Împărați Constantin și Elena semnele iau dat serios de gândit lui Emil Părău. Astfel, după ce sa gândit ce să facă și ce-i cu aceste semne, mai cu seamă că aflase că în acele locuri din Straja muriseră în Primul Război Mondial, în lupte, peste 800 de soldați, Emil Părău s-a dus să se consulte și să ceară sfatul starețului de la Mănăstirea Lainici de pe Defileul Jiului. „Semnele dumnezeiești de pe becuri”, cum au fost numite acele cruci ulterior de călugări, l-au făcut pe stareț să-i dea sfatul de a ridica o Cruce. Astfel a apărut Crucea Eroilor și apoi, Schitul din Straja, prin voia lui Dumnezeu și în cinstea Sa! O istorie mai mult decât frumoasă și interesantă a ceea ce numim noi azi ansamblul monahal din Straja și Crucea Eroilor! Dumnezeu să ne ajute pe toți în mare mila Sa! Corneliu BRAN

referitoare la acest proiect. • Pasarela 1 va fi amplasată în zona Stadionul „Jiul” și va avea o lungime de 110 m; • Pasarela 2 va fi amplasată în Cartierul Aeroport (zona Complex „Parângul”), și va avea o lungime de 51 m; • Pasarela 3 va fi amplasată în Cartierul Aeroport, în apropiere de zona industrială Livezeni=Parângul (la intersecția DN 66 cu str. Cucului) și va avea o lungime de 32 m; În ceea ce privește amenajarea unor piste de biciclete, acestea vor fi realizate pe următoarele trasee: • Traseul 1: Str. Aviatorilor - Str. 1 Iunie - Str. Independenței - Str. Oituz - Str. 1 Decembrie 1918 Str. Nicolae Bălcescu (legătura cu Str. Avram Iancu, unde există deja o asemenea pistă, realizată tot printr-un proiect european) - Piața Victoriei, lungime 4,2 km; • Traseul 2: Str. Ion Creangă - Str. 1 Decembrie 1918 (DN 66) - Piața Victoriei, lungime 1,5 km • Traseul 3: intersecția Str. Ion Creangă cu Str. 1 Decembrie 1918 (DN 66) - sens giratoriu Kaufland, lungime 3,3 km Proiectul mai prevede înființarea a 5 centre de închiriere pentru biciclete în zonele: zona centrală (parcarea Liceului Teoretic și Piața Victoriei), zona pieței agroalimentare, la capetele traseelor pistelor (Str. Aviatorilor și Kaufland). Corneliu BRAN

ACTUALITATE

3


4

ALPINISM

Relatarea unui alpinist petroșenean, care a urcat în sandale de trekking până la 3.830 m altitudine

Cum a început

Povestea a început încă de acum câteva luni când mia venit ideea să urc pe Matterhorn și să fac o traversare integrală a crestei (creasta Leone+

Hornligrat). După o discuție cu un prieten alpinist, am ajuns la concluzia că trebuie să încep un program de antrenament, că va fi nevoie de câteva luni de cățărare în regim alpin/ de iarnă, însă călătoria nu stă în destinație, ci în drumul parcurs. Planul nostru inițial pentru a urca Matterhorn a fost în jurul a 12 septembrie, când am făcut prima rezervare la refugiul Carrel, ca să avem timp să ne aclimatizăm și să facem o încălzire pe câteva vârfuri mai ușoare în săptămâna de dinainte.

Cu telecabina spre ghețar

După două zile de condus, ajunși în Italia, forțați de cele două zile rămase din fereastra de vreme bună, am luat decizia să urcăm atunci, cu plecare către refugiul Carrel ziua ulterioară, urmând să urcăm pe vârf și să facem traversarea după o noapte petrecută la refugiu. În consecință, am luat rapid o telecabină care ne-a dus pe ghețar, la cota 3548, ca să facem o scurtă aclimatizare. După aproximativ 3 ore petrecute între 3500 și 4000 de metri, am coborât cu aceeași telecabină în Cervinia.

telecabina până la cota 2500 m. Am început ascensiunea în sandale de trekking și am continuat așa până la refugiul Carrel (3.830 de metri altitudine). Odată ajunși acolo, am fost felicitați pentru dârzenia noastră de a urca în sandale până la refugiu de niște alpiniști care se pregăteau să urce vârful ziua următoare.

Gânduri de noapte la refugiu

În sandale de trekking

Următoarea zi, în jurul orei 12, am plecat din Cervinia cu

Noaptea petrecută la refugiu a fost groaznică. Nu am reușit să dorm deloc, auzeam cum plecau avalanșele de bolovani și tot felul de gânduri: că nu avem aclimatizarea făcută, că nu am reușit să termin tot programul de antrenament, că vin după o accidentare și o pauză de 2 săptămâni etc.

Echiparea și la drum!

Puțin după ora 3 noaptea, ne-am ridicat din paturi, ne-am echipat, am mâncat două batoane proteice și colegul meu a spus: trebuie să plecăm repede, ca să nu pierdem timp așteptând după ei. Colegul meu vorbea de celelalte 4-5 echipe din cămăruța aceea mică care se echipau și ele să urce pe vârf.

facebook.com/ziarulvaiijiului

joi, 16 septembrie 2021


Emoții

După ce am ieșit din refugiu, starea mea de rău (probabil din cauza unui cumul de factori, printre care cei mai importanți fiind: lipsa aclimatizării și a somnului) s-a accentuat dând ochii cu gigantul perete de stânca. I-am zis colegului meu că nu cred că pot să fac asta. M-a încurajat, deși nici el nu se simțea grozav după un somn destul de prost și a zis glumind el: „Hai să vedem ce iese! Avem Solvay-ul pe coborâre în caz de urgență”. Spusele lui accentuau ideea că nu ne abatem de la planul inițial, și o să facem întreaga traversare, nu doar vârful. Bivuacul Solvay este o construcție pe partea elvețiană a crestei, la altitudinea de 4000 de metri cu regim de confort minim, gândit pentru adăpostirea alpiniștilor în cazul unor condiții neprevăzute.

Cățărarea

După o oră și jumătate de cățărare, am început să mă simt mult mai bine. Programul nostru presupunea să atingem vârful în cel mult 5 ore. Pe partea italiană, în pasajele mai dificile, sunt corzi fixe si cățărarea se poate face pe ele. Ai nevoie de brațe puternice pentru asta. La un moment dat, simțind cum îmi alunecau mănușile, mi le-am dat jos și mi-au înghețat mâinile imediat. Am hotărât să îmi pun mănușile înapoi. Deși m-am antrenat mult în ultima vreme, au fost porțiuni în care nu mam simțit deloc bine, deoarece eram foarte expus, posibilitatea de

8

www.zvj.ro joi, 16 septembrie 2021

asigurare era redusă și nu aveam voie să cad. Când a răsărit soarele, eram chiar în penultima lungime și aproape că simțeam vârful, nu-mi venea să cred că visul meu devenea realitate.

Ora 7,16: ceasul victoriei! Ne-am mișcat cu o precizie de ceas elvețian și chiar mai bine decât ne-am propus, la ora 7 și 16 minute am ajuns pe vârf. URAAAA! Colegul meu ma privit în ochi și a spus: „Nu te bucura prea mult, greul cu adevărat abia acum începe!”.

Traversarea crestei

Ne-am echipat cu colțari și piolet și am plecat mai departe să facem traversarea crestei, care s-a prezentat în condiții excelente, dar trebuia parcursă cu mare grijă, deoarece în stânga și în dreapta se afla un gol de 1500 de metri.

Descățărarea

După ce am făcut traversarea și am ajuns pe partea elvețiană, trebuia să descățărăm. Aici s-a văzut lipsa mea de antrenament. Mă uitam în

jos și vedeam cum lucea efectiv gheața și nu prea puteai să asiguri, fiindcă pioletul nu intra mai mult de 3-4 cm în gheață. Fiecare pas era sfânt, deoarece orice mică greșeală ne-ar fi putut costa viața.

Coborâre fără nici un rapel

Coborârea a fost mai lentă, durând aproximativ 6 ore. Suntem mândri că nu am făcut nici un rapel pe

coborâre, descățărând toate pasajele până la Hornlihute (3260 metri altitudine). La refugiul Hornli ne-am dat jos echipamentele de pe noi, bocancii din picioare și am început lungul drum până în Zermatt, în sandale.

Totul e bine, când se termină cu bine

Îi mulțumesc partenerului meu de coardă, pe care l-aș urma peste tot în lume, profesorului Roman Cornel care mi-a deschis ochii către acest sport și apropiaților si prietenilor mei care m-au susținut și încurajat tot timpul. Alexandru Emilian POPESCU

ALPINISM

5


6

facebook.com/ziarulvaiijiului

învăţământ

joi, 16 septembrie 2021


Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Călătoria pe care o faci acum – că e una la propriu sau la figurat – are efecte puternice asupra ta, pentru că te întorci acasă cu alt tonus. Mai bun, mai încrezător, mai optimist

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Chiar dacă aşteptai ceva mai deosebit, astăzi, măcar e linişte şi calm în jurul tău, starea perfectă pentru a te relaxa şi pentru a te detaşa de toată agitaţia prin care ai trecut recent.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Priveşte cu atenţie direcţia în care vâsleşti! Nu ţi se pare că mergi împotriva curentului? De aceea ai impresia că nimic nu evoluează, deci ar fi bine să nu te mai opui atâta.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Un succes profesional te scoate azi mai mult în evidenţă, deci ai numai motive de sărbătoare. Nu e un succes propriu, au participat şi alţii la acest moment.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Trebuie să fii prezent într-o altă locaţie decât cele cu care erai obişnuit în programul zilnic, căci prezenţa ta este folositoare pentru rezolvarea cu succes a unor sarcini concrete.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Nici n-ai început bine, că deja se termină un proiect de la care aveai mari speranţe, semn că n-ai pornit cu dreptul. Ai nevoie de o analiză retrospectivă foarte rapidă înainte de a trece mai departe.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Nu pune sare pe rana unui prieten care trece prin clipe dificile. Ai putea fi tentat să-l critici, să-l judeci, să-i arunci în spate tot felul de acuze, or el numai de asta nu are nevoie.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Te complaci într-o stare de lene şi renunţare care nu te reprezintă, dar nu te afli în cea mai stimulativă companie. Cei din jurul tău par învinşi şi te influenţează şi pe tine să aluneci pe panta pesimismului alături de ei.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Faci ce faci şi tot la trecut te raportezi, de parcă ai trăi şi astăzi din vechi succese sau de parcă tu,c el de azi, ai fi tot una cu cel de acum un an sau zece.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Criticile celor din jur îţi taie tot elanul cu care ai început o activitate nouă şi, în loc să scoţi la iveală latura ta luptătoare, care trece peste orice, te laşi copleşit de atitudinea lor agresivă.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Ai cu ce te mândri şi cu ce te lăuda, îţi mai trebuie doar un dram de tupeu şi de încredere în propriile forţe. Aici trebuie să lucrezi cel mai mult!

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Nu pune la suflet finalul de drum cu care dai piept astăzi. Da, primul şoc e sever şi dureros, dar, după o vreme, privind înapoi, îţi vei da seama că acest final era exact ceea ce aveai nevoie. H HO OR RO OS SC CO OP P

8

www.zvj.ro joi, 16 septembrie 2021

DIVERSE

7


8 Vulcan

sănătate

Pus la punct de către viceprimar

„În mandatul trecut spitalul mergea spre închidere, dar, iată, acum e cu totul o altă situație!”. Remarca îi aparține consilierului local liberal Dănuț Anghel și a fost făcută în ședința ordinară din iulie.

fost bine primit de către aleșii locali.

Doamna viceprimar

Malvine Socaci l-a felicitat pe George Bălțatu „pentru lărgirea paletei de asistență medicală” și a subliniat că „încet, încet, vom avea toate serviciile medicale”. La fel a considerat această intenție și domnul Pompiliu Barbu. În schimb, consilierul local Constantin Marinescu a considerat că trebuie „să fim mai des informați despre schimbările care au loc la spital”. Dumnealui a făcut referire la demisia doamnei Dorina Băncilă, fost director economic, care a plecat de bună voie din funcția pe care o deținea. „Am aflat pe Face Book despre asta”, și-a motivat el demersul. „Mi se pare total irelevant că nu ați știut de demisia doamnei Băncilă” , i-a tăiat elanul doamna Malvine Socaci, în condițiile în care subiectul proiectului de hotărâre discutat era cu totul altul. Gheorghe OLTEANU

Atunci când

George Bălțatu, managerul Spitalului municipal Vulcan, a venit, ca să-și susțină și să informeze despre intenția conducerii instituției spitalicești, în vederea organizării secțiilor de oncologie și psihiatrie. În speță de transformarea unor posturi deja existente în altele, cu specificarea că „rămâne numărul de posturi aprobate” inițial de către consiliul local. Demersul managerului a

facebook.com/ziarulvaiijiului

joi, 16 septembrie 2021


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
3155 joi 16 sept 2021 by Ziarul Vaii Jiului - Issuu