Ziarul Vaii Jiului
O CARTE VIE A LOREDANEI JUGLEA
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
SPORT PE TOCURI!
Director:
Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9225 lei 1$ = 4,1367 lei
1₤ = 5,6963 lei
miercuri, 14 aprilie 2021
Anul XIV • nr. 3064 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Deși situația a fost reclamată de zeci de vulcăneni,
Bârnele inutile și periculoase, totodată, sunt tot la locul lor
Luni eram în zona Ciupercii, actualul sediul al Poliției Locale Vulcan, când am fost abordat de către un domn: Întrebarea dumnealui a fost directă: ”Sunteți șofer, da?”. Prima dată
mi-am zis că omul mă confundă cu vreun posesor de permis de conducere cu categoriile B, C, chiar și D. Nu, nu sunt, i-a răspuns crezând că mă confundase cu vreun șofer profesionist. Dar nu. Bărbatul chiar cu mine voia să discute. ”Dar conduceți, nu?”, a insistat el. Acum mi-am dat seama că se referea la ”B”-ul meu de amator, așa că am dat-o pe vorbă.
Problema pe care
o are dumnealui este comună cu a mai tuturor
Volumul poate fi achiziţionat, cu rezervare telefonică prealabilă, de la Redacţia Ziarul Văii Jiului.
conductorilor auto – profesioniști sau amatori – din Vulcan. E vorba de bârnele de lemn masiv cu care au fost împânzite, de la Coroești spre piață, strada Nicolae Titulescu și intersecția acesteia cu strada
Preparației. La intersecția asta e buba pe care o reclamă bărbatul. Ditamai bârnele obturează și fac dificilă vizibilitatea pentru conducătorii auto care, venind dinspre bulevard, vor să intre pe Nicolae Titulescu. Dar și a celor care, dorind să facă aceeași manevră, vin de pe tronsonul nordic al străzii care duce la fosta preparație Coroești.
Interlocutorul mi-a
mai vorbit despre reclamația în scris pe care a depuso la primărie și prin care solicită demontarea acestor împrejmuiri de prost gust. Până acum nu a primit nici un răspuns. L-am asigurat că acesta va apărea după ce cele reclamate de el vor fi publicate în ZVJ. În altă ordine de idei, solicitantul are perfectă dreptate, iar ZVJ a scris despre kitsch-rile de lemn masiv cu care fosta administrație publică vulcăneană – actualul primar era vice pe vremea aceea - a umplut îndeosebi latura estică a șoselei căreia i-a rămas numele ca fiind tot cea principală.
De obturarea
vizibilității se plâng și conducătorii auto care dau să iasă de pe aleile de la D-urile vecine școlii 5. Apoi, să ne amintim de accidentul în care era cât pe ce să-și piardă viața o doctoriță, al cărei autoturism a intrat în bârnele de lângă pizzerie, sau de celălalt eveniment rutier, similar, petrecut în dreptul liceului. Ca să nu mai zic de bancurile care au ieșit atunci când ele au fost montate. După cum îmi dădeam cu părerea pe vremea aceea, apariția acestor bârne de lemn masive n-ar fi fost chiar întâmplătoare. În mod sigur, ziceam atunci, precis c-o fi fost nevoie de acest material lemnos la cine mai știe ce construcție a cine știe cărui boss, așa că s-a găsit lesne motivul achiziționării lor. Cum, de atunci și până acum, nimeni a ieșit la interval, ca să infirme această supoziție, pare-se că ziarul a cam avut dreptate. Gheorghe OLTEANU
2
SPORT
Rezultate bune la Cupa României Federația Română de Lupte libere a organizat la Putna întrecerile etapei finale din cadrul competiției naționale CUPA ROMÂNIEI, la juniori. Sportiva de la CSȘ Petroșani, Alexandra Chiș, a urcat pe podiumul de premiere, cucerind medalia de argint la categria 76 de kg. Rezultate bune au mai obținut: Sebastian Borbely, categoria 65 kg, dar și Daniela Angheloiu, 59 kg. Ambii s-au clasat pe locul V. Un alt sportiv petroșenean, Claudiu Căldăraș, de la categoria 63 kg, a ocupat locul VII. De pregătirea acestor sportivi se ocupă antrenorii Gheorghe Răducu și Cristian Popa. Peste două săptămâni va avea loc finala pe țară la juniori U15, competiție care se va ține la Odorheiu Secuiesc.
Revolta cluburilor mici
Dan Voicu, CSM Vulcan: "Federația ne-a îngrămădit. Practic nu dă nicio șansă cluburilor mici să promoveze"
Decizia FRF ca până pe data de 8 mai cluburile din liga a patra să își desemneze o campioană a stârnit nemulțumire în rândul multor echipe. Primul care a spus lucrurilor pe nume este antrenorul de la CSM Vulcan, Dan Voicu. "Sunt dezamăgit și consternat. Ne-a îngrămădit să jucăm cinci meciuri într-o săptămână. Practic, nu avem nicio șansă la promovare noi, echipele astea mici. Restanțele nu sunt din vina echipei mele. Noi am vrut să jucăm. Cum voi putea eu juca din două în două zile în condițiile în care jucătorii mei sunt la muncă?! Dacă li se face rău pe teren, cine răspunde? Am cinci meciuri de foc cu cele mai bune, Geoagiu, Brad, Deva, Hațeg şi Lonea. Sunt doar niște meciuri jucate la normă, fără calitate. Mai bine nu se juca. Este incalificabil ce se întâmplă, ne batem joc de fotbal și de jucători. Dacă primăriile nu ne mai dau bani ce se va întâmpla?!", a spus tehnicianul. CSM Vulcan deschide balul miercuri de la ora 17:30, acasă, cu Gloria Geoagiu. "Noi am făcut tot testele PCR care sunt valabile două săptămâni. Cele rapide sunt valabile o săptămână și tot acolo am fi ajuns cu costurile", a mai adăugat Voicu.
Cum stă situația în celelalte județe
Județul Olt este primul din țară care anunță că nu va avea reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, ediția 2021/2022. Asociația Județeană de Fotbal, condusă de președintele George Constantinescu, a primit răspuns negativ din partea tututor echipelor din Liga a 4-a în vederea reluării campionatului în termenii impuși de Federația Română de Fotbal. Conform liga2.ro, cluburile din Liga a 4-a Olt au refuzat înscrierea în campionat în noile condiții impuse de FRF. AJF Olt a organizat o “Ședință de lucru” cu reprezentanții echipelor participante în campionatul Ligii 4, cu 13 dintre cei 14 (cel al clubului Valea
)
Ziarul Vaii Jiului
PRO FOTBAL face înscrieri Școala PRO Fotbal face înscrieri pentru grupele de copii născuți în anii 20092015. Nimic nu este mai frumos și mai bun decăt a învața din tainele sportului rege: Fotbalul! "Puteți face asta doar făcând parte din familia noastră - PRO FOTBAL. Deci, nu mai stați pe gânduri și haideți la mișcare! Sănătatea e mai bună decât toate! Doar prin mișcare vom avea copii sănătoși", este anunțul făcut de antrenorii Marin Tudorache și Cornel Irina.
"Este și vina echipelor. Nu trebuia să se ajungă la atâtea restanţe"
Echipa de fotbal din liga a patra Minerul Uricani este formația cu cele mai puține meciuri restanțe. Doar un joc are restant trupa din Uricani. "AJF Hunedoara nu a avut încotro. Așa a fost decizia de la FRF, să se comprime campionatul. Cred că este și vina echipelor că au acumulat atâtea meciuri restante. Până la urmă eu cred că este un lucru bun că se joacă", a declarat președintele Vasile Scurtu. Minerul Uricani este echipa de pe ultimul loc, care nu a bifat nicio victorie, dar în schimb a bifat prezența în majoritatea meciurilor, un lucru demn de apreciat.
Oltului Cilieni absentând), iar răspunsul tuturor privind reluarea competiției în cel mai scurt timp, pentru a respecta condițiile impuse de FRF pentru a avea o campioană la ediția din vară a barajului de promovare în Liga 3, a fost unul negativ. În aceste condiții, Liga a 4-a Olt nu se va relua prea curând, iar județul nu va avea o reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, așa cum e de așteptat și în cazul multor altor județe din țară. Acestea, conform noilor condiții impuse de FRF, trebuie să dea start unui campionat cu minimum patru echipe, care să joace cel puțin șapte meciuri, iar câștigătoarea să fie anunțată până cel târziu în data de 8 mai, la ora 24:00, deci în mai puțin de o lună. Județul Alba nu va avea nici el reprezentantă la barajul de promovare în Liga 3, în această vară, alăturându-se, astfel, județului Olt. Timpul extrem de scurt (o lună, în momentul anunțului) impus de Federația Română de Fotbal Asociațiilor Județene de Fotbal pentru a-și desemna campioana județeană până în data de 8 mai, chiar și în condițiile în care testele RT-PCR au fost înlocuite cu cele rapide, le determină pe echipele din Liga a 4-a Alba să nu participe la o competiție organizată de forul condus de Cristian Petropulos, președintele AJF Alba. Nicio echipă din Alba nu vrea să reia campionatul în condițiile impuse de FRF! Pe hârtie, toamna trecută, ediția 2021/ 2022 a Ligii a 4-a Alba avea 16 echipe, însă discuțiile purtate de reprezentanții forului fotbalistic cu oficialii formațiilor în cauză pe tema unui eventual debut al campionatului celui de-al patrulea eșalon au dus la un deznodământ trist: nicio echipă nu a vrut să joace, interesată fiind doar Industria Galda de Jos II (care activează în Liga a 5-a)! FRF a decis miercuri, 7 aprilie, ca AJF-urile, respectiv AMFB, să beneficieze de mai puţin de o lună de zile pentru a organiza un așa-zis campionat în care să desemneze o campioană. Competiția trebuie să fie formată din minimum patru echipe care să aibă posibilitatea financiară de a juca și să fie pregătite pentru o posibilă promovare în Liga 3, iar fiecare componentă să dispute cel puțin șapte meciuri pentru
Editor: SC Aldo Detail Direct SRL Petroşani RO 32719137 n J20/82/2014
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Vasile Scurtu
Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN
ca învingătoarea să fie recunoscută de FRF drept reprezentanta județului la primul baraj de accedere în Liga 3. Câștigătoarea trebuie anunțată cel târziu în data de 8 mai, la ora 24:00, deci, practic, trebuia să joace un meci la un interval de patru zile până atunci. Cristian Petropulos, președinte AJF Alba: ”Nu putem începe doar de dragul de a începe!” Președintele Asociației Județene de Fotbal Alba a explicat motivul pentru care Liga a 4-a nu va fi începe doar de dragul de a fi reluată, în orice condiții. ”Din păcate, protocolul medical nu este ceea ce ne așteptam, condițiile sunt relativ aceleași. Este clar că fi vrut să repornim activitatea, dar nu putem începe campionatul doar de dragul de a începe. Am înțeles argumentele prezentate”, a spus Cristian Petropulos pentru Ziarul Unirea. Echipele din Liga a 4-a Vâlcea au avut termen până ieri, ora 17:00, să se înscrie în minicampionatul care trebuie finalizat până pe 8 mai, deci în mai puțin de o lună, conform noilor cerințe ale FRF privind reluarea principalei competiții la nivel de județ și participarea la barajul de promovare în Liga 3. Deși, verbal, șapte echipe erau doritoare să ia startul, până la urmă, doar patru cluburi au depus cerere de înscriere pentru sezonul 2021 la Liga a 4-a Vâlcea, fix minimul impus de forul condus de Răzvan Burleanu. Cele patru echipe sunt Chimia Râmnicu Vâlcea, CS Mădulari, AFC Băbeni și ASFC Păușești Otăsău. Dintre acestea, trei dețin Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) obligatoriu pentru a participa la un baraj de promovare: Mădulari, Păușești Otăsău și Chimia. Practic, cealaltă, Băbeni, va juca degeaba, fiindcă nu va avea dreptul să se lupte pentru Liga 3, dacă va termina pe un loc care să permită acest lucru. Surpinzător, una din echipele puternice de la Liga a 4a, Cozia Călimănești, nu s-a înscris. De asemenea, echipa cu cel mai bun lot din acest moment de la județ, Sparta Râmnicu Vâlcea, nu a fost acceptată de AJF, pentru că a fost înființată abia anul trecut și nu a evoluat până acum în nicio competiție. Hunedoara începe astăzi cu meciurile restante, iar apoi va continua cu Final FOUR.
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
miercuri, 14 aprilie 2021
20 de milioane de lei pentru proiecte de investiţii în municipiul Petroșani
În conformitate cu mandatul primit din partea cetățenilor, administrația publică din Petroșani are ca principal obiectiv realizarea dezvoltării durabile a comunității locale și asigurarea, către toți membrii comunității, de servicii publice de calitate. În acest deziderat se înscrie și creditul pe care municipalitatea are în vedere să îl contracteze în vederea asigurării cofinanțării pentru implementarea unor proiecte de interes comunitar.
mai multor proiecte de investiții, respectiv pentru asigurarea cofinanțării necesare. Este vorba despre creșterea eficienței energetice la 13 blocuri de locuințe (valoare totală de 14 milioane de lei), respectiv reabilitarea străzilor Maleia și General Vasile Milea din municipiului Petroșani (în valoare de 6 milioane de lei). Înainte de a propune contractarea acestei finanțări rambursabile, aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Petroșani a identificat obiectivele de interes public local necesar a fi realizate pentru dezvoltarea municipiului. În același timp, însă, conform studiilor de fezabilitate și a indicatorilor tehnico - economici aprobați prin hotărâre de Consiliul Local Petroșani, bugetul local nu poate suporta în integralitate valoarea necesară pentru realizarea acestor investiții. Tocmai din acest motiv rezidă necesitatea contractării acestei finanțări rambursabile, care nu va pune presiune pe buget. De precizat că Primăria municipiului Petroșani nu a fost niciodată și nici nu este în pericol de a intra în incapacitate de plată sau în faliment, așa cum s-a întâmplat în cazul altor administrații publice din țară, iar pentru implementarea unor proiecte în vederea creșterii calității vieții în municipiul Petroșani este necesară contractarea acestei linii de credit. ”Pentru a atrage cât mai multe fonduri europene, este absolut necesar să asigurăm cota de cofinanțare a proiectelor depuse și aprobate la finanțare. Datorită bunei gestionări a bugetului local, gradul de îndatorare
la Petroșani este de 12,74%, iar legea permite un grad de îndatorare de până la 30%. Creditul nu va pune presiune pe bugetul local, dar, pentru a ne putea dezvolta, este necesar să asigurăm cofinanțarea proiectelor implementate, inclusiv a celor cu finanțare europeană nerambursabilă. Cota de participare la
cheltuielile eligibile este de 40%, iar la cheltuielile neeligibile este de 100%, iar bugetul local nu poate suporta integral această sumă. Din acest motiv apelăm la această linie de credit, care reprezintă un exercițiu financiar firesc pentru administrațiile publice locale și județene”, a explicat Tiberiu Iacob - Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Biroul de presă al Primăriei Municipiului Petroșani
20 de milioane de lei, cu o perioadă de maturitate de maximum 12 ani, intenționează să contracteze Primăria Municipiului Petroșani pentru implementarea
8
www.zvj.ro miercuri, 14 aprilie 2021
ACTUALITATE
3
4
ACTUALITATE
În cel mai scurt timp,
La Spitalul de Urgenţă Petroșani va putea demara imunizarea cu vaccinul Moderna
Ca urmare a demersurilor primarului Tiberiu IacobRizi, unul dintre fluxurile de vaccinare AstraZeneca de
la Spitalul de Urgență Petroșani va fi transformat în flux de imunizare cu vaccinul Moderna. Solicitarea în acest sens a fost făcută către Direcția de Sănătate Publică Hunedoara pe fondul interesului mai scăzut al populației pentru vaccinarea cu serul Oxford - AstraZeneca, iar coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, șia dat acordul în acest sens. Astfel, în cel mai scurt timp, la centrul de vaccinare amenajat la Spitalul de Urgență Petroșani va putea demara imunizarea cu vaccinul Moderna.
Persoanele fizice din Petroșani au depășit anul acesta, pe 31 martie, recordul de anul trecut la plata dărilor locale:
Peste 91% dintre petroșeneni sunt cu impozitele și taxele locale la zi, beneficiind astfel și de bonificaţia de 10%!
• Firmele petroșenene: una din cinci, deocamdată, cu plata la zi a taxelor și impozitelor locale.
Taxele și impozitele locale au fost plătite de către petroșeneni, anul acesta, în număr record, peste 91% dintre persoanele fizice din municipiul Petroșani achitând dările locale până la 31 martie 2021. Acest fapt l-am aflat marți, 13 aprilie, de la șeful Taxelor și Impozitelor Locale din Petroșani, Alin Mihai Gal. „Da, este un procent foarte ridicat, cred că mai bun cu ceva decât anul trecut, oamenii au venit și au plătit, beneficiind astfel de bonificația de 10%”, ne-a spus Gal. De cealaltă parte, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi este impresionat de acest procent: „Mă bucur că cetățenii noștri își plătesc taxele și impozitele locale. Şi nu doar în acest an ci de fiecare dată. Este încă o dovadă că avem în localitate oameni minunați, oameni care-și asumă responsabilități civice în orice perioade, mai ușoare sau mai grele cum e acum cu această pandemie, oameni deosebiți care fac cinste
facebook.com/ziarulvaiijiului
Centrul din cadrul SUP, cu două fluxuri de vaccinare, a fost deschis la jumătatea lunii martie, inclusiv pentru persoanele cuprinse în etapa a III-a, respectiv cele care au împlinit 18 ani. În Petroșani mai este funcțional un centru de vaccinare, la Școala Generală nr. 7, de asemenea cu două fluxuri, pentru imunizarea cu serurile Pfizer BioNTech și Moderna.
comunității locale și care duc Petroșaniul la loc de cinste”. Schimbând registrul, aflaţi că persoanele juridice au un procent de plată până acum de aproximativ 21%. Practic, una din cinci firme și-a plătit dările locale până la 31 martie. Dar Alin Gal susține că până la finalul anului se va ajunge undeva spre jumătate, deoarece persoanele juridice, multe dintre ele nu sunt neapărat interesate de acea bonificație de 10%. „Fiecare firmă își face calculul ei, plătește în funcție de încasări, de situația existentă, de afacerea în sine. Sigur că e un câștig, 10%, vorbesc de acea bonificație, dar nu întotdeauna un patron își face calculul așa, preferând să plătească când și cum poate, în funcție de calculele pe care le face ca treaba să funcționeze bine. Să nu uităm și că suntem încă în pandemie, unele firme din industria HORECA, de exemplu, au ceva probleme, la fel și alte firme din alte domenii de activitate, astfel că e de înțeles oarecum acest procent. Dar până la finalul anului se va ajunge undeva spre 50%, sunt convins de asta”, susține Alin Gal. Corneliu BRAN
miercuri, 14 aprilie 2021
Astăzi, în detaliu despre impozitele și taxele locale.
pentru dumneavoastră cu șeful de la Taxe și Impozite Petroșani, din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, domnul Alin Mihai Gal. „Conform Codului Fiscal, articolul 491, suntem obligați în fiecare an, atât timp cât rata inflației este pozitivă, ca până în 30 aprilie să emitem o hotărâre de consiliu local prin care urmează să majorăm aceste sume fixe în lei. Adică, sunt anumiți coeficienți care intră în calcul impozitului pentru clădire, pentru teren, pentru mijloacele de transport, iar Codul Fiscal ne impune acest lucru. Acest Cod Fiscal a fost modificat în 2015 și începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare. Acest Cod Fiscal a fost adoptat de Parlamentul României. Aceste sume, de 4, 5, 6, 7, 8, 10 lei, cât sunt, provin de la majorarea acelor coeficienți care intră în calculul impozitului pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport. Repet, an de an se întâmplă aceste mici majorări, dacă rata inflației e pozitivă. Când această rată va fi zero sau negativă, atunci impozitele, în acel an, vor rămâne neschimbate. Dar mi-e greu să cred că va fi vreodată rata inflației negativă, nu prea are cum și nici nu ar fi cel mai sănătos lucru pentru economie, însă ea trebuie păstrată cât mai mică, deci nici lăsată să crească mult nu e sănătos pentru economie și, implicit, cetățeni. Lla Petroșani de 3 ani nu s-au mai majorat impozitele și taxele locale printr-o decizie la nivel local. Ultima oară creșterea a fost de 5% din câte țin minte. Joi, 15 aprilie, la ședința ordinară, va exista un proiect pe ordinea de zi cu majorarea de 2,6 % a taxelor și impozitelor locale, dar din 2022. Așa ne cere însă Legea 227/2015, Legea Codului Fiscal, acolo este prevăzut ca până în 30 aprilie noi să dăm o hotărâre, în sensul de a majora de la 1 ianuarie. În decembrie, anul acesta, va mai urma emisă o hotărâre, în care sunt depuse toate impozitele și taxele locale care vor avea un anumit cuantum la 1 ianuarie 2022. În principiu cam asta ar fi, iar această situație de la Petroșani, dacă ne referim la zona noastră, este valabilă la nivel de toate localitățile Văii Jiului. Dar și la nivel național e tot la fel, toată lumea e obligată să majoreze cu rata inflației. Anul acesta rata inflației e mai mică, e de 2,6%, ceea ce înseamnă că la anul creșterea impozitelor va fi mai mică decât a fost anul acesta. Da, dacă stăm să adunăm, ajungem în trei ani spre 10%, ceea ce nu-i puțin pentru cetățeni. Dar, aceste majorări NU depind de funcționarii de la taxe și impozite locale, nici de primari, nici de consilierii locali”, a declarat pentru ZVJ, șeful de la Taxe și Impozite Locale Petroșani, Alin Mihai Gal. Credem că prin toate aceste spuse și scrise, am reușit să explicăm cât mai clar, cetățenilor cum stă treaba cu aceste majorări de taxe și impozite locale. Corneliu BRAN
Cine este răspunzător de creșterea în fiecare an a impozitelor pe clădiri, terenuri sau autovehicule?
Din ce în ce mai multă lume auzim că se plânge de majorarea an de an a taxelor și impozitelor locale pentru imobilele proprietate personală, terenuri sau autovehiculele, acuzând că de această treabă primăriile și primarii sunt de vină… Mărirea impozitelor locale din ultimii ani NU ține de primării, primari sau consilieri locali
Nefiind o comunicare întotdeauna bună între reprezentanții administrațiilor locale și cetățeni, este normal ca nu de puține ori adevărul să fie denaturat, iar cei blamați și înjurați să fie primarii și consilierii locali. Trebuie însă știut că, ținându-se cont de starea de fapt a Văii Jiului, apoi de pandemia ce ne-a făcut zile grele tuturor, dar și de situația grea prin care trece mineritul Văii Jiului și lipsa pe moment a unor alternative clare, viabile, care să scoată economia zonei la liman și să redea liniștea cetățenilor, cele șase primării ale noastre NU au mai majorat taxele și impozitele locale de minim trei ani de zile! Da, de minim trei ani (sunt primării care au și patru ani!) în Vale nici un consilier local n-a primit la ședințe un
poate deduce cât au crescut aceste taxe și cine ar fi „vinovații”, la Petroșani am primit informații clare pe exemple de apartamente și mașini, astfel încât să înțeleagă toată lumea cam cum a stat treaba în anii 2020 și 2021. Să începem cu Petroșaniul. Pentru un imobil de trei camere situat în Petroșani, de exemplu, pe Aleea Poporului, deci într-o zonă centrală a orașului, impozitul aferent anului 2020 era de 222 lei, fără bonificația de 10% (cea care se dă dacă plătești la începutul anului impozitul pe locuință – până la 31 martie a fiecărui an). Pentru același imobil de pe Aleea Poporului, impozitul aferent anului 2021 este de 230 lei, fără bonificația de 10%. Deci, dacă ne uităm, creșterea de la un an la altul a fost de 8 lei. Dar acești 8 lei nu au apărut în plus pentru că primăria și consiliul local au mărit cu puțin acest impozit, ci pur și simplu pentru că așa spune Codul Fiscal, că trebuie mărit cu un coeficient egal cu rata inflației. Legat de mașini, tot la Petroșani, de exemplu, pentru un mijloc de transport cu capacitatea de până în 1.600 cmc, impozitul aferent anului 2020 era de 80 lei fără bonificație. Ei bine, un an mai târziu, în 2021, pentru același mijloc de transport, cetățeanul plătește 88 lei, fără bonificație. Iată, 8 lei în plus și aici, dar și de această dată nu factorii locali ar fi de vină, ci „legea”, bat-o vina!
Lupeniul n-a făcut majorări de ani de zile
Să mergem în vestul Văii Jiului, în municipiul Lupeni. „Majorarea impozitelor locale și în acest an s-a făcut cu rata inflației, conform legii, în acest an această rată fiind de 3,8%. Deci, lumea să înțeleagă, n-a depins de noi această creștere. Mică, mare, nu primăria și nici consiliul local nu Alin Mihai Gal, șeful de la Taxe și sunt de vină cu această creștere anuală. De ani Impozite Locale Petroșani de zile primăria și consiliul local nu au făcut majorări la taxe și impozite locale, mergem la limită deoarece știm că toată lumea are greutăți, a mai venit și această pandemie, nu e ușor astfel de proiect, prin care să se mărească aceste pentru nimeni!”, ne spune primarul Lucian Resmeriță. taxe și impozite locale. Ce s-a mărit, s-a făcut Revenind la clădiri și mașini, la impozitele locale conform Codului Fiscal adoptat de parlamentari, de pentru acestea, cei de la Taxe și Impozite Locale din care răspunzători sunt guvernanții care au condus sau Lupeni arată: conduc țara, în general măririle acestea ținând cont de inflație, deci de acel procent care există în țară an „Calculul impozitului diferă, pentru clădiri se face în funcție de de an, mai mare sau mai mic, și care, într-adevăr, suprafață și astfel pot apărea dacă îl adunăm an de an, la vreo trei ani ajunge să diferențe în funcție de vechimea dea o mărire de vreo 10%. Așa încet, pe nesimțite, în clădirii, în sensul reducerii acestui vreo 10 ani se strânge ceva în plus, timp în care în raport de vechimea clădirii. De sectorul privat salariile cresc foarte puțin și foarte rar, dar e totuși o creștere reală și nu una mincinoasă, aceea nu putem da un exemplu precum în sectorul de stat, unde în ultimii ani s-a cam concret. Dar ce putem să vă spunem este că, de exemplu, spart „butoiul” și vinul dă pe-afară… Dar de aceste pentru o clădire la care anul lucruri nu sunt răspunzători nici primarii noștri, nici trecut s-a plătit 100 lei, anul funcționarii de la taxe și impozite locale, nici acesta impozitul este de 104 lei. consilierii locali, și o spun pe limba tuturor, cât mai La mașini, de exemplu, unde s-a simplu, ca să se înțeleagă perfect de către toată plătit 59 lei, anul acesta impozitul lumea. este de 62 lei”.
Petroșaniul n-a mai majorat taxele și impozitele de 3 ani – exemplu de majorare ce NU ține de primărie și consiliu local Venind în sprijinul celor scrise mai sus, vă dăm și două exemple, de la Petroșani și Lupeni. Dacă la Lupeni ni s-au dat informații mai generale, dar din care se
8
www.zvj.ro miercuri, 14 aprilie 2021
Alin Gal explică mecanismul Codului Fiscal Pentru a înțelege și mai bine cum stă treaba și cum merge acest mecanism, am stat de vorbă
administraţie
5
6
prăvălia cu istorii
Evoluţia condiţiilor miniere la minele de cărbuni din Ardeal şi Banat (VII) Scopul (organizării) scuză mijloacele
Scopurile organizării muncitorilor din toată lumea sunt: 1) a cere cât mai multe drepturi din rezultatul economic al muncii productive, adică a încerca să-şi crească cât mai mult salariile; 2) a micşora timpul de lucru; 3) a se strădui să poată trăi într-un climat cultural cât mai favorabil. Economia naţională a ţări noastre a şi ajuns, deja, în contextul internaţional al acestor curente de idei, iar mineritul nostru a gustat din amarul acestor lucruri. Prin aceasta, s-a înmulţit şi s-a îngreunat sarcina conducătorilor care se află între capital şi muncă, adică a inginerilor şi conductorilor minieri (un fel de subingineri n.a.). Astăzi, inginerii şi conductorii minieri buni se ocupă nu doar cu tehnica, ci şi cu o ştiinţă nouă, cu sociologia, dacă vor să ajungă la un nivel modern. (...)
Probleme, probleme muncitoreşti...
Problema muncitorească are două laturi: una economică, alta socială. Acestea două, într-adevăr, nu se pot separa, dar fiecare trebuie tratate cu atenţie. Ce e drept, partea economică este în strânsă legătură cu referinţele tehnice, însă nu trebuie uitate nici problemele vieţii particulare a muncitorilor. Se vorbeşte mult despre problema salarizării muncitorilor. Cei mai mulţi economişti şi analişti pornesc de la principiul că interesele întreprinderii coincid cu cele ale muncitorimii. Ambele se vor bucura de roadele muncii lor, doar dacă rezultatele muncii ambelor părţi sunt bune.
facebook.com/ziarulvaiijiului
Minerii să fie părtaşi la câştigul net al minei
Acum, se naşte întrebarea dacă nu ar fi oare mai bine, ca pe muncitor să-l facem părtaş şi la câştigul curat al întreprinderii şi a-i atribui şi lui o parte din acesta. În acest scop, am putea propune două modalităţi: 1) între muncitori ar trebui să se împartă o parte a acestui câştig, proporţional cu meritele acestora ori cu cantitatea de cărbuni dată; 2) ar trebui să se emită acţiuni pentru muncitori ca prin acestea, atât muncitorii, cât şi patronii, să fie cointeresaţi reciproc. E neîndoielnic faptul că în aceste propoziţii se manifestă un ideal paşnic social şi economic şi cele două modalităţi de mai sus ar putea să motiveze munca şi străduinţa minerului, prevenind astfel înveninarea mişcărilor muncitoreşti.
Sistemul de gradaţii
Ar trebui judecat însă şi sistemul de gradaţii, care corespund, întradevăr, problemelor reale ale muncii. Dacă s-ar răsplăti fidelitatea, munca şi chiar viaţa morala ar fi un lucru elevator. Acest sistem ar corespunde intereselor crescânde ale unei familii muncitoreşti şi la uşurarea sarcinii de a susţine
şi de a educa copiii muncitorilor. Acest sistem ar duce la o creştere demografică în rândul muncitorilor. Aşadar, aceste gradaţii s-au dovedit a fi un mijloc foarte bun de a forma o adevărată masă muncitorească.
miercuri, 14 aprilie 2021
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
Nu te grăbi la decizii bruşte pe care ai putea să le regreţi, ca atare permite-ţi un răgaz intim de gândire la rece, fără nervi,
fără grabă.
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Ai putea fi invitat la o plimbare, la o cafea, la o petrecere chiar şi pe moment eşti tentat să refuzi, dar gândeşte-te mai bine înainte.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
AUTO
mica publicitate
• Logan Prestige 1.0 SCE, înmatriculat 2018, alb, 119.000 km, 6500 euro sau predare leasing (mai sunt 24 rate) Telefon: 0761756839
E vremea să te opreşti un pic din iureşul cotidian şi să te concentrezi asupra unui singur scop pe care să-l duci la îndeplinire. Mult mai bine ai da randament dacă le-ai lua pe toate pe rând, pas cu pas.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Nu te mai compara cu nivelul altora, pentru că fiecare are norocul său, destinul său, propriul său sens de mers, deci nu poţi fi şi tu ca ceilalţi. Fii tu însuţi în situaţia de faţă.
Leu (23 Iul - 22 Aug)
Veştile legate de viitorul profesional sună foarte serios, de aceea starea generală seamănă mai degrabă a deprimare şi a lipsă de curaj faţă de ce ar putea urma. Ai grijă în ce te bagi!
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Primeşti o veste cu tentă oficială pe care te poţi baza în proiectele tale profesionale de viitor. E ca şi cum ai primi un document de necontestat ce va sta la temelia ascensiunii tale în carieră.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Te simţi blocat într-o situaţie neclară cu privire la bani, dar azi se poate ivi de undeva o soluţie prin care îţi poţi acoperi nişte cheltuieli stringente.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
La ce visezi tu în acest moment cel mai mult? La eliberare, nu-i aşa? Indiferent în ce te simţi tu acum blocat ca într-o capcană sau închis ca într-o colivie, e momentul să cauţi o cale urgentă de ieşire de aici.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Dacă vezi că lumea apreciază ce faci, tu de ce te critici întruna? Încearcă să te priveşti prin ochii celor din faţa ta, care văd la tine şi lucruri grozave, demne de laudă!
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
ocazii rare!
Nu te juca prea mult cu şansele care ţi se oferă, pentru că spiritul uşuratic ce te copleşeşte acum te poate face să ratezi
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Nimic nu se construieşte peste noapte. Ca atare nici relaţia pe care tocmai o începi acum nu poate ajunge la punctul său maxim cât ai clipi. Ai răbdare, investeşte tot ce ai mai bun în ea, fă în aşa fel încât să vă cunoaşteţi mai bine.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Ţi se cere o mai bună comunicare directă cu ceilalţi, ca să vă spuneţi fiecare părerea. Cu siguranţă ai în jur colegi prietenoşi, deci trebuie să le ceri sfatul şi ajutorul chiar dacă nu ai nevoie de ele.
H HO OR RO OS SC CO OP P
8
www.zvj.ro miercuri, 14 aprilie 2021
DIVERSE
7
8 Vulcan
sănătate
Niciun caz de reacţie adversă
Numărul vulcănenilor care așteaptă pentru administrarea unui vaccin Pfizer s-a mărit constat de la deschiderea, în incinta cinematografului ”Luceafărul”, a centrului de vaccinare. Totodată, așa cum m-am convins eu însumi trecând pe lângă cinematograf, a crescut și încrederea oamenilor care vin aici, ca să se imunizeze.
primi vaccinul Pfizer. Am fost interesat să aflu dacă s-au înregistrat reacții adverse la acest vaccin. Nu am avut nici un caz, mi-a răspuns medicul
Luni, în jurul amiezii,
am profitat de faptul că personalul medical de la centrul de vaccinare avea un moment de relaș, o pauză, așa că am intrat în hol. Domnul doctor Remus Hîrșan, medic specialist ATI, era la recepție, împreună cu echipa de vaccinare din ziua aceea. Da, mi-a confirmat dumnealui cele bănuite de mine, lumea vine cu tot mai multă încredere, ca să se vaccineze. Și nu e vorba doar de locuitori ai Vulcanului. Pe platforma de programare apar și numele unor cetățeni din alte localități.
Registratorul Octavian Ianc
mi-a vorbit despre numărul celor care s-au imunizat, până acum, la Vulcan. În jur de o mie trei sute și ceva de persoane. Zilnic, asta în funcție de programări, cam șaptezeci de persoane vin, pentru a
facebook.com/ziarulvaiijiului
coordonator al punctului de vaccinare, și sperăm că așa va fi și în continuare. Nu am mai putut discuta altceva cu dumnealui, fiindcă pe ușă au intrat un domn și o doamnă pe care, așa cum e protocolul, polițistul i-a îndrumat spre biroul de recepție. De fapt, a fost suficient cât am aflat. Gheorghe OLTEANU
miercuri, 14 aprilie 2021