Skip to main content

2964 fri 6 nov 2020

Page 1

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,8657 lei 1$ = 4,1210 lei 1₤ = 5,3854 lei

vineri, 6 noiembrie 2020

Anul XIII • nr. 2964 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Primarul Iacob-Ridzi a semnat pentru o investiție importantă pentru Petroșani:

Bază sportivă din incinta Complexului Sportiv „Jiul Petroșani!

O nouă investiție de milioane de lei se pregătește în municipiul Petroșani și este legată de sport, mai exact de CSM Jiul Petroșani. Ea vine pe filiera UEFA, care a decis ca România să fie una dintre țările organizatoare a Campionatului European „Euro 2020” (competiție europeană de tradiție ce s-a amânat, pentru prima oară în istoria sa, pentru anul viitor, motivul fiind, firește, pandemia), fiind strâns legată de cele 400 de terenuri de fotbal pe care UEFA le dorește a fi construite în România pentru sprijinirea sportului și al celor ce îl iubesc și-l practică, țara noastră asumându-și prin Guvernul României acest lucru. Prezență importantă

Joi, 5 noiembrie, în sala mare de ședințe a Primăriei Petroșani, în prezența primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, și a secretarului de stat din cadrul Ministerului

Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), Vetuța Stănescu, directorul general al CNI, Manuela Pătrășcoiu, și reprezentantul constructorului – un grup de trei firme timișorene – au semnat contractul de lucrări pentru construcția terenului și a noii baze sportive din incinta Complexului Sportiv „Jiul Petroșani”, din cadrul subprogramului de investiții „Complexuri sportive”, ce aparține „Programului național de construcții de interes public”, finanțat de CNI.

Declarația primarului

Înainte de semnarea contractului, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a făcut o declarație publică legată de această investiție de la Petroșani. „Vorbim de un teren de fotbal cu suprafață artificială, cu 500 de locuri în tribună și instalație de nocturnă, cu spații administrative alăturate și un mini teren pe care se va putea juca baschet, handbal, volei sau alte sporturi. Îi mulțumesc doamnei secretar de stat Vetuța Stănescu pentru sprijin, pentru implicare și pentru faptul că este prezentă azi, aici. Îi mulțumesc, de asemenea, doamnei Pătrășcoiu, care este directorul CNI, iar dumneaei este, practic, titularul de contract. Mulțumesc și reprezentantului constructorului, care azi este aici alături de noi, pentru parafarea acestui contract de lucrări. Încă o dată, o promisiune pe care am avut-o și care iată că se realizează va deveni o altă investiție pe care Compania Națională de Investiții o realizează la Petroșani. Noi avem o istorie mai veche cu CNI, am lucrat foarte bine împreună și pe această cale îi mulțumesc încă o dată doamnei director și îi spun: bine ați revenit la Petroșani!”.

Secretarul de stat Vetuța Stănescu

Câteva gânduri a exprimat după aceea și secretarul de stat Vetuța Stănescu, legat de această investiție: „(…) Prezența doamnei director al CNI la Petroșani este o dovadă clară că MLPDA este un partener onest și continuu al Primăriei municipiului Petroșani, condusă de

primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Astăzi se concretizează un prim proiect, pe care eu, când am ajuns în MLPDA l-am găsit acolo. Un prim proiect pentru județul Hunedoara pe care l-am găsit cumva abandonat și pe care împreună cu colegii mei de la CNI, am reușit săl reanimăm, astfel încât, astăzi, să devină un lucru concret și să putem să semnăm contractul. O viitoare bază sportivă nouă și modernă și care pentru municipiul Petroșani va reprezenta extrem de mult, în primul rând din punct de vedere al tradiției fotbalistice care există aici - și știm cu toții că Jiul Petroșani este un brand al zonei Văii Jiului (nota re. și al județului Hunedoara!) (…). Evenimentul de azi reprezintă un pas important pentru noi, reprezintă un lucru foarte important, în primul rând, pentru Valea. Sprijinim în continuare toate investițiile ce se vor derula prin CNI, pentru proiectele ce se vor depune din județ, prin Agenția Națională de Locuințe, prin MLPDA și prin POR, suntem alături de dumneavoastră și de cetățenii Văii Jiului”. (continuare în pagina 4) Corneliu BRAN


2

ACTUALITATE

Primăria a instalat 150 de camere video

O veste bună ne-a parvenit de la Lupeni, în condițiile în care infracționalitatea în pandemie a crescut în mai toate localitățile țării. Fapt evident și de netăgăduit cauzat și de „păsărilor călătoare” care au „lucrat” și au mărit infracționalitatea în țările europene dezvoltate la capitolele „spargeri de locuințe”, „furturi și spargeri de mașini”, sau la diversificarea cu mult „profesionalism” la diverse metode de furt legate de atmurile bancare. Începând cu această lună, municipiul din vestul Văii Jiului are funcțional un sistem public de monitorizare video ce conține 156 de camere video, prin care este asigurată monitorizarea la peste 20 de obiective importante din localitate, cum ar fi artera principală și zonele adiacente acesteia, parcurile, monumentul „Lupeni 29” și zona adiacentă, zona spitalului, unitățile de învățământ, centrul cu zonele ce cuprind primăria și Palatul Culturii, o serie de parcări și zone verzi.

)

Ziarul Vaii Jiului

„Siguranța cetățeanului a fost, este și va fi o prioritate pentru administrația publică locală din municipiul Lupeni și pentru mine personal. Începând cu data de 3 noiembrie a fost pus în funcțiune un sistem de monitorizare și supraveghere a peste 20 de obiective publice. O serie de străzi, parcări, zone verzi și parcuri, instituții de învățământ și așa mai departe vor fi monitorizate atent de către cei ce se ocupă de acest sistem, astfel încât cetățenii noștri să se simtă mai în siguranță. Vom continua în anii ce vin să extindem acest sistem de monitorizare în cât mai multe cartiere, astfel încât Lupeniul să fie cât mai protejat de infracționalitate și de fapte antisociale”, ne-a declarat primarul Lucian Resmeriță. Cele 150 de camere de luat vederi sunt amplasate, mai exact, pe artera principală – Bulevardul Păcii/ str. Tudor Vladimirescu,

Amenzi în valoare de 8.000 lei

Două acțiuni desfășurate de jandarmii montani ne-au fost relatate de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara, ambele derulate pe parcursul zilei de miercuri, 4 noiembrie. PETROȘANI

Miercuri dimineața, în jurul orei 9,00, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi „Pasul Vâlcan” au observat în zona „Gambrinus” o autoutilitară cu care se transporta lemn de foc, de esenţă fag. În urma verificărilor în S.U.M.A.L., jandarmii montani au constatat faptul că pentru acel transport nu era întocmit aviz de însoţire. După ce au oprit mijlocul de transport, jandarmii montani au solicitat conducătorului auto documentele de transport, care însă nu le-a putut prezenta. Jandarmii montani au sancţionat conducătorul autoutilitarei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Materialul lemnos transportat, în valoare de 180,4 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Lupeni.

BRAD zona Cinema „Cultural”, și intrarea în piață din Braia, zona Monumentului „Lupeni 29”, zona pietonală de la „Nivelt”, zona de la fosta poștă, strada Tineretului și blocurile D1, D2, D3, D4, parcurile „Bucura”, CAP, și zona Bărbăteni, zonele din apropiere de școli. Corneliu BRAN

Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani 24348364 n J20/1310/2008

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0371.136393 (Vodafone fix); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Transporturi ilegale de lemn

Tot miercuri, dar seara, în jurul orei 20.00, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi „Vaţa de Jos” au observat în municipiul Brad un camion înmatriculat în judeţul Alba, încărcat cu material lemnos prelucrat. În urma verificării avizului de însoțire, jandarmii montani au constatat faptul că nu era înscrisă valabilitatea acestuia. Jandarmii montani au sancţionat conducătorul autocamionului cu amendă contravenţională în valoare de 3.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Corneliu BRAN

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

vineri, 6 noiembrie 2020


Vulcan

Ei sunt răspunzători de ordinea și siguranţa publică

Așa cum se cade după ce au alegeri la nivel local, în fiecare comună, oraș și municipiu se schimbă și componența comisiei locale de ordine publică. Fapt petrecut și la nivelul municipiului Vulcan. Comisia respectivă

ale cărei ședințe sunt conduse de primar are, oriunde ar fi, următoarele atribuțiuni. Am să le înșir așa cum apar ele în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre al ședinței din 30 octombrie. Așadar, „asigură cooperarea dintre instituțiile și serviciile publice cu atribuții în domeniul ordinii și al siguranței publice la nivelul unității/ subdiviziunii administrativteritoriale; avizează proiectul regulamentului de organizare și funcționare a poliției locale; elaborează proiectul planului de ordine și siguranță publică al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pe care îl actualizează anual; analizează periodic activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice la nivelul unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și face propuneri pentru soluționarea deficienților constatate și pentru prevenirea faptelor care afectează climatul social; evaluează cerințele specifice și face propuneri privind necesarul de personal al poliției locale; prezintă autorității deliberative rapoarte anuale asupra modului de îndeplinire a prevederilor planului de ordine și

Vulcan

Lauda de sine…

Dacă, atunci când, în ședința ordinară din 30 octombrie, au existat puncte de vedere contradictorii referitoare la necesitatea achiziționării sau nu a unor ornamente noi de Crăciun care ar urma să coste un miliard de lei vechi, consensul a fost unanim în privința prevederii din subcapitolul 70.07.00 din Secțiunea de Dezvoltare a bugetului local.

siguranță publică al unității/subdiviziunii administrativ teritoriale. În baza concluziilor desprinse din analizele efectuate, propune autorităților administrației publice locale inițierea unor proiecte de hotărâri prin care să prevină faptele care afectează climatul social”.

Odată ce ordinul

prefectului nr.586/ 21.10.2020 a ajuns la Primăria Vulcan, s-a impus constituirea comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în municipiul Vulcan. Adică a comisiei despre care am vorbit până acum și a cărei componență de acum este următoarea: 1) Cristian-Ion Merișanu - primarul municipiului Vulcan; 2) Iosif Arcana - șeful Poliției municipiului Vulcan; 3) Mihai Mezambrovschi - șeful Poliției locale; 4) Velea Gabriel - secretarul general al municipiului Vulcan; 5) Daniel Neamțu - consilier local; 6) Pompiliu Barbu - consilier local; 7) Șirițeanu Herțug-Adrian - consilier local. Gheorghe OLTEANU fezabilitate care permite extinderea rețelei de gaze naturale, a fost consilierul USR Dan-Constantin Marinescu.

Pe lângă salutul

său de mulțumire, fostul candidat la funcția de primar a venit și cu o întrebare. Postată, ulterior, și pe pagina sa de Face Book. El a vrut să afle „dacă acest proiect este pe POIM8 și dacă banii plătiți de

Subcapitolul respectiv

este cel de „Alimentare cu gaze naturale în localități” la care titlul 71 „cheltuieli de capital” creditele de angajament și creditele bugetare se majorează cu suma de 211,00 mii lei. Problema extinderii rețelei de gaze naturale în Vulcan este una mai veche și ea a stat, de fapt, și în atenția fostei administrații publice locale. La vremea aceea, însuși Gheorghe Ile a promis că, odată ce va veni verde de la guvern, iar societatea de distribuție va fi obligat să efectueze aceste extinderi, gazele naturale vor ajunge negreșit și în cartiere marginașe, cum ar fi Coroești, Paroșeni, Crividia și Colonia de Jos.

Acum se pare

că acest moment este mult mai aproape de a fi înfăptuit, de unde și majorarea cu două miliarde de lei vechi a cheltuielilor care țin de acest aspect. Cel care a ținut neapărat să salute demersul, motivând că el însuși a militat permanent, chiar înainte de a deveni ales local, pentru efectuarea studiului de

8

www.zvj.ro vineri, 6 noiembrie 2020

către vor fi deduși din finanțare!”. Neprimind răspunsul așteptat, consilierul local USR a considerat că primarul și managerul public nu cunosc chestiunea și că sunt complet în ceață în privința ei. „Eu am făcut astfel de SF-uri și așa s-a procedat mai ales că DA, acest proiect este pe POIM8, iar termenul din Octombrie a fost prelungit in Decembrie!”, s-a lăudat, ulterior, Dan-Constantin Marinescu vizavi de tăcerea celor doi edili. Nu a precizat, însă, când, unde și cum și cu cine a efectuat astfel de studii de fezabilitate. Era interesant de aflat. Gheorghe OLTEANU

ACTUALITATE

3


4

ACTUALITATE

Primarul Iacob-Ridzi a semnat pentru o investiție importantă pentru Petroșani:

Bază sportivă din incinta Complexului Sportiv „Jiul Petroșani!

(urmare din pagina 1) Directorul general CNI, Manuela Pătrășcoi, a transmis următoarele: „Mă bucur că am revenit în Petroșani, de data aceasta pentru semnarea unui contract pentru un proiect nou. Această bază sportivă este în cadrul Programului „Euro 2020”. Un angajament al României a fost construirea de 400 de terenuri de sport în țară, localitatea Petroșani a fost selectată de Federația Română de Fotbal și va beneficia întrun an de zile, cel mult, de o bază sportivă pentru antrenament, la cele mai înalte cerințe, cu terenuri de fotbal de dimensiuni omologate, cu un sediu administrativ, cabinet medical, vestiare și un teren mic, pe zgură, pentru handbal, baschet și volei. Terenul este sintetic, va fi dotat cu toate accesoriile necesare pentru a putea fi exploatat în siguranță de către cei care vor juca pe el. Valoarea contractului este de 6,275 milioane lei cu TVA, iar durata de execuție este de 12 luni, dintre care trei luni intră proiectarea (…)”.

Importanța investiției

După semnarea contractului, Tiberiu Iacob-Ridzi a declarat: „Eu spun că această investiție e foarte importantă din cel puțin două puncte de vedere: 1. Știți foarte bine cum este clima în Valea Jiului. Avem 5-6 luni pe an sezon de toamnă-iarnă, ploi, frig… și atunci sigur că terenurile pe care le avem acum, vorbesc de arenele de fotbal 1 și 2, se distruge gazonul repede din cauza ploilor. Prin această suprafață artificială, omologată la dimensiune standard și care poate fi folosită în competițiile naționale și chiar internaționale dacă va fi cazul, e un lucru mai mult decât binevenit

pentru baza sportivă de la Jiul Petroșani. 2. La Petroșani, prin clubul sportiv municipal vom pune foarte mult accent pe copii și juniori. Această bază sportivă nouă și modernă va fi o facilitate foarte bună pentru cei mici. Vom avea o suprafață de joc care se pretează la acest tip de activitate sportivă, cu o protecție mult mai mare pentru cei mici în momentul în care cad pe teren, că doar știm cu siguranță că la fotbal mai se și cade. Această suprafață artificială protejează foarte bine în acest sens. Această bază sportivă va aduce un plus pentru ceea ce ne dorim la Clubul Sportiv Municipal Jiul Petroșani”.

Vetuţa Stănescu acuză conducerea CEH Referitor la problemele din minerit, secretarul de Stat Vetuța Stănescu a declarat: „În calitate de reprezentant al Guvernului României, astăzi, aici, pot să vă spun următorul lucru: Guvernul Orban a emis o Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumelor necesare pentru reabilitarea Minei Lupeni, în urmă cu două luni de zile. Faptul că astăzi ne găsim într-o situație oarecum neplăcută, este mai degrabă o chestiune tehnică, care ține de elaborarea documentelor, care ține mai degrabă de conducerea Complexului Energetic și nicidecum pentru ceea ce face Guvernul României pentru oamenii din Valea

Jiului”, a venit răspunsul. Legat de demisia sau de demiterea celor din conducerea CEH, Vetuța Stănescu a menționat: „Repet, este mai degrabă o chestiune tehnică. Știm cu toții că acest complex energetic este în subordinea Ministerului Economiei, dumnealor sunt factorii competenți și decidenți pentru destinele acestui complex”. Corneliu BRAN

facebook.com/ziarulvaiijiului

vineri, 6 noiembrie 2020


Jurnalul lui Tataie Roman

Însemnările unui ţăran teleormănean

Îi spuneam „Tataie Roman”. Era fratele mamaiei mele, unchiul mamei. A fost un țăran gospodar din Furculești, județul Teleorman, căruia comunismul i-a luat toată agoniseala lui de-o viață, băgându-l cu de-a sila în CAP. Vacanțele de vară mi le petreceam în casa lui mare, răcoroasă, dotată cu un nuc falnic. Din când în când, nota pe un caiet, nu chestiuni filozofice și lucruri concrete din viața unui țăran din Cîmpia Burnasului, de la câțiva kilometri de satul lui Moromete. După ani și ani, caietul a ajuns la mine. Și acum mă întreb dacă nu cumva moștenesc de la tataie Roman „tainele scrisului?”. Căci nu cred să fie ceva întâmplător pe acest pământ… Marian BOBOC

1953

Atunci am schimbat boii în luna octombrie. I-am luat de la un om de la Verişoara, preţul - 90 duble de grâu. I-am dat în schimb pe ăia roşii. Boii ăştia pe care-i am acum sunt vânat şi bălan. (Notaţie făcută în 1957)

1956 Martie

Astăzi, Duminică, ziua 5 martie, este o zi o frumoasă, cu soare şi cald. S-a topit zăpada mai toată pe câmp, dar maşinile tot nu pot umbla, căci şoseaua nu este desfundată, căci a fost pe ziua de 20 februarie o ploaie mare şi a îngheţat şi nu s-a putut desfunda cu nimic, aşa că până în prezent nu umblă maşina. 14 martie. A fost un vânt puternic şi cu ceva viscol. 14 noaptea înspre 15 a dat zăpadă, chiar multă, 10 şi 15 cm, şi chiar ziua de 15 a nins toată ziua, drumu’ este iar înfundat. Maşinile nu mai umblă, a astupat vântul din 14 martie (drumul - n. editorului) 19 martie. Este un vânt puternic cu ninsoare, nici maşinile nu pot să circule, dar chiar este răceală, că au îngheţat geamurile.

Aprilie

Întâi aprilie. Purceaua verită cu vierul lui Mitică. Pe ziua de 5 aprilie am pus ceapa. Şi pe ziua de 6 aprilie am pus sfecla cu semănătoarea fabricii. Am început la tăiatul viei pe ziua de 11 aprilie, miercuri 1956. Am pus floarea soarelui pe ziua de 13 aprilie. Pe 13 aprilie ne-a luat oile Florea lui Vasile, nu plătim ierbărit. Îl plăteşte el, dar nici el nu ne dă lapte, dar cota îl priveşte pe el. Oile le păzeşte până la Sfântul Dumitru. În această tocmeală însă este obligat până la iernat, însă de la Sfântul Dumitru îi plătim una jumătate dublă de fiecare arie. Via săpată pe ziua de 16 aprilie, sapa întâi. Astăzi, 20 aprilie, am pus bumbacul. Un pogon şi jumătate l-am pus cu maşina noastră.

Mai

Ziua de marţi, întâi mai, a plouat, şi pe ziua de 2 mai la fel a plouat. Este cerul acoperit cu nori. A plouat pe ziua de 3 mai, 4 mai şi 5 mai, adică de la 2 mai şi până la 5 mai, sâmbăta Paştelui.

7, marţi, luna mai, vaca fătată.

Astăzi, 9 mai, ziua de miercuri, am pus bumbacul de la pogonul şi jumătate, adică ăla de l-am pus la 20 aprilie, l-am întors pe ziua de 8 mai 1956. (Am pus data mai în urmă, în loc mai înainte de 9 mai, adică trebuia scrisă dincolo). Astăzi, 17 mai, ziua de joi, am dat lui Florea, adică ciobanului, una dublă grâu în contul plăţii de la

8

www.zvj.ro vineri, 6 noiembrie 2020

Sfântul Ilie până la zăpadă. Astăzi, 18 mai, vineri, am cosit secara. A fost un timp frumos. Astăzi, marţi, 22 mai, am arat locul care l-am avut cu secară. Tot astăzi, 22 mai, am săpat via, adică sapa a doua. Astăzi, martie 29, am întors porumbul de la rest.

Iunie

Am făcut de gardă pe ziua de 13 înspre 14 iunie. Astăzi, 14 iunie, i-am dat lui Iordan Văcaru, din Spătărei, pentru vaci una dublă porumb. Astăzi, 16 iunie, am săpat via, sapa a 3-a. (Ne-a bătut piatra pe ziua de 14 iunie 1956, adică la grâul de la Furculescu - 2 pogoane) Astăzi, vineri, 22 iunie, ne-a plouat de dimineaţa până seara tot într-una. Am fost la sapă la bumbac, la pogonul şi jumătate din comună, şi doar am ajuns până acolo şi ne-a luat ploaia. Până şi toată ziua de vineri a fost timp urât. Tot pe ziua de 22 iunie am dat porcul la Contractare, care lam luat de la Dracea, 141 kg. A rămas să se ducă Mitică să ia banii. Astăzi, 26 iunie, am dat mâncare la văcari, adică 2 zile, marţi şi miercuri. Adică, zilele Rusaliilor.

Iulie

Am început la secere pe ziua de 5 Iulie şi am sfârşit pe ziua de 10 iulie, dar două pogoane le-am tăiat cu mâna cu Traian, adică am secerat cu ei. A fost bătută de piatră. Am început la căratul snopilor pe ziua de 13 iulie. Purceaua fătată pe ziua de 22 iulie, 8 purcei. Rămas grâu, 1.269 kg. Am intrat în ceată pe ziua de 23 iulie şi am terminat pe ziua de 30 iulie şi pe ziua de 31, m-am dus cu cota greşit.

August

Astăzi, luni, 6 august, şi 7 august am dat mâncare la văcari. Astăzi, 8 august, s-a terminat aria cu totul, grâu, orz, secară, tot ce aparţine de treierat pe anul 1956. Vaca gonită în ziua de 15 august cu taurul comunei. Iam dat 5 lei lui Costică. Purceaua verită pe ziua de marţi, 27, şi miercuri, 28, luna august.

Noiembrie

Lipsă de toc, am scris cu creion. Astăzi, 19 înspre 20, a fost un vânt şi un viscol. Chiar am luat oile de la păstori şi le-am strâns la adăpost. Zăpada care ne-a dat pe ziua 20 noiembrie s-a luat până la 30 noiembrie. Au şi ieşit oile la iarbă. 30 noiembrie, am fost la Alexandria să-mi iau porc şi n-am luat. Astăzi, 6 decembrie 1956, i-am dat dubla de porumb lui Ion Pinteac pentru anul 1957, dar i-am dat-o din toamna din 1956. Acum când scriu este timpul bun, însă ceaţă multă, ziua şi noaptea. Oile merg la iarbă. I le-am dat lui Budică de la 5 decembrie şi Budică le-a păzit până la 18 decembrie.

Astăzi, luna decembrie 18.

Acum când scriu este ora 5. Este timpul bun. Adică, până acum pământul este negru, cu toate că a dat zăpada la 20 noiembrie, dar s-a luat şi acuma este timpul bun.

Astăzi, 19 decembrie 1956

Purceaua fătată pe ziua de 19 decembrie 1956. A fătat 10 purcei: 5 porci şi 5 purcele.

Astăzi, 24 decembrie 1956

Astăzi, luni, am tăiat purceaua şi a fost un timp bun. După masă a început să bureze, dar foarte cald pe ziua aceasta de 24. Chiar au fost şi oile la iarbă. Acuma când scriu este ora 4 şi este pământul negru şi chiar poteci şi e un timp liniştit, fără vânt. Nu ştiu mâine ce o fi, adică în ziua de Crăciun, dar am să scriu şi ce e şi cum este timpul. Acum scriu cum a fost în ziua de Crăciun. A fost moină, puţină lapoviţă. A doua zi a fost la fel, a treia zi a fost zăpadă dată în ziua de 26, începând din seara zilei de 26 Decembrie.

Vineri, 28 decembrie

A fost timpul bun, cu toate că a fost zăpadă, dar a fost cald, dar pe la ora 3 după masă a început să cure de sus, dar puţin şi mărunt, însă zăpada a căzut fără vânt.

Septembrie

Am început la culesul porumbului pe ziua de 13 septembrie şi la culesul viilor pe ziua de 12 septembrie.

Octombrie

Am cules sfecla pe ziua de 5 octombrie. Am început la semănatul grâului pe ziua de 8 octombrie, luni. Am luat purceii pe ziua de 7 octombrie, Duminică, preţul - 130 pe amândoi. După ce am arătat două pogoane la rest cu grâu, adică pe ziua de 8 octombrie, adică luni, am plecat de acolo şi a început să picure, şi noaptea s-a pus ploaia. Dar a plouat aşa de mărunt şi s-a udat pământul până jos. Adică a plouat pe ziua de 9 şi 10 înspre 11 toată noaptea.

prăvălia cu istorii

5


6

SPORT

Miruna Mălăuță:

„Nu regret că nu am avut o viaţă obișnuită ca toţi ceilalţi”

Frumoasa Miruna Mălăuță a fost declarată cea mai bună sportivă a județului Hunedoara, la probe neolimpice. Joi, tânără sportivă a împlinit 20 de ani. Un motiv tocmai bun de a-i ura un sincer „La multi ani' și de afla cât mai multe despre performanțele sale.

O sportivă precoce

„Fac karate de la vârsta de 3 ani și 9 luni. De la 12 ani, am început să fac parte din topul celor mai buni sportivi pe plan național, fiind campioană națională chiar de atunci. Pe plan internațional, de la 16 ani până în prezent, am reușit să mă mențin în top 10 sportivi pe plan mondial. În momentul de față, reprezint România la categoria mea de vârstă și greutate (U21 -61kg) pe locul 5 mondial”, ne povestește Miruna.

Performanțe

Performanțele mele au început chiar de la o vârsta fragedă. Prima medalie internațională am obținuto la vârsta de 11 ani (locul 3 balcanic). De-a lungul timpului, am reușit să obțin medalii internaționale. Dintre acestea, performanțele remarcabile au fost locul 1 la Karate1 Youth League, Croația (o competiție unde vin cei mai buni sportivi din lume, la care am reușit să pășesc pe prima treaptă a podiumului din 70 de sportive), locul 5 la Campionatul European de Karate WKF - proba olimpică - (unde doar cel mai bun sportiv din fiecare țară poate concura) și locul 1 la Campionatul Mondial de Karate Goju-ryu”, ne spune sportiva legitimată la secția de karate, CSM Jiul Petroșani.

Studentă la Educație fizică și sport

Atât în sala de lupte, cât și în afara ei, Miruna are o tactică și o disciplină bine puse la punct. Notele bune obținute la învățătură nu sunt deloc întâmplătoare. „Pe lângă faptul că am reușit să am multe performanțe sportive, nu am lăsat niciodată școala pe locul doi. În liceu mi-a fost puțin mai greu să echilibrez balanța dintre școală și sport. În final, am reușit să obțin o medie bună, peste nota 9, la examenul de Bacalaureat. În prezent, sunt studentă la Universitatea de Educație Fizică și Sport din București", spune cu mândrie sportivă pregătită de Radu Polifronie.

Fotbal. Liga 3

Jiuliștii „covidaţi” au revenit la antrenamente

După ce o perioadă de timp aceștia au fost izolați, jucătorii Jiului testați pozitiv cu Covid-19 au revenit la antrenamente.

Din fericire, jiuliștii au fost asimptomatici, starea lor de sănătate fiind una normală. „Toată echipa face antrenamente și este aptă pentru meciul de vineri de la Sibiu. Conform protocolului, echipa va face deplasarea în ziua meciului", ne-a declarat Radu Polifronie, directorul de la CSM Jiul Petroșani.

Avancronică ultimei etapei CSM DEVA

În ultima etapă din tur, echipele hunedorene din seria a VII-a vor evolua astfel: CSM Deva (locul 7, cu un total de 7 puncte acumulate, are un joc încă neomologat) va evolua în deplasarea de la Viitorul Dăești, formație clasată un loc mai jos, adică pe șapte, cu un total de 7 puncte din 8 jocuri disputate.

CSM JIUL PETROȘANI

Este posibil ca devenii să obțină un rezultat bun în această partidă. În aceeași serie, CSM Jiul Petroșani (locul 8, cu un total de 6 puncte din 7 jocuri disputate) joacă tot în

deplasare, dar la Hermannstadt 2, echipă clasată pe ultimul loc în serie, cu doar 4 puncte acumulate. Cu o mobilizare bună, echipa lui Toni Sedecaru poate aduce acasă un rezultat bun.

CS HUNEDOARA

Cealaltă echipă din județ care a avut de disputat o restanță în campionat, CS Hunedoara, a pierdut miercuri la Unirea Dej, cu 2-1, în condițiile în care hunedorenii au avut doar 13 jucători trecuţi pe foaia de joc din cauza celor şapte absenţe cauzate de covid. Unirea Dej a deschis scorul prin Andrei Pop, hunedorenii au egalat prin Săndulache, iar golul victoriei a fost înscris de Kereki. Sâmbătă hunedorenii (locul 7 în serie cu 8 puncte) au un meci greu acasă cu Unirea Alba Iulia (locul 4 cu 15 puncte din 8 jocuri).

ETAPA

Iată programul etapei a noua, ultima din turul de campionat: Seria VII-a: ACS Minerul Costeşti – ACS Flacăra Horezu; CS Viitorul Dăeşti – CSM Deva; ACS Viitorul Șelimbăr – CS Gaz Metan Mediaş 2; CS Gilortul Tg. Cărbuneşti – CS Măgura Cisnădie; AFC Hermannstadt 2 – CSM Jiul Petroşani. Seria a IX-a: CSM Avântul Reghin – FC Unirea Dej; ACS Industria Galda – CS Ocna Mureş; ACS Sticla Arieşul Turda – CS Unirea Ungheni; CS Hunedoara – AFC Unirea 1924 Alba Iulia; CSO Cugir – CS Sănătatea Cluj-Napoca.

Luni,

Liga a patra merge la teste

Luni, 9 noiembrie, jucătorii și antrenorii din liga a patra vor efectua pentru a doua oară testele de Covid.

Pentru echipele din Valea Jiului centrul de testare va fi la Vulcan, iar pentru echipele din afara Văii testele se vor face la Hunedoara. Dacă totul va fi în ordine, cel de-al doilea mini-turneu va porni pe data de 12 noiembrie și se va întinde pe durata a două săptămâni cu patru meciuri. „Toată lumea este dornică să reîncepem. Am avut oameni mulțumiți de modul de desfășurare și disponibili pentru campionat. Vestea buna este că Ministerul încearcă să introducă efectuarea unor teste pentru Covid mai puțin costisitoare", ne-a declarat președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean. Cam 10.000 de lei de echipă au scos cluburile din buget pentru a suporta cele două testări. Efortul tuturor merită apreciat.

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

În privința viitorului,

momentan Miruna se axează cel mai mult pe partea sportivă. „Îmi doresc nespus să ajung pe podiumul de la competițiile europene sau mondiale WKF (proba olimpică) la seniori și, bineînțeles, la calificările de la Olimpiada de la Tokio. Este foarte greu, dar nu este imposibil. Prin muncă și dorință sunt sigură că voi reuși. Nu pot sa enumăr câte sacrificii am făcut pentru a ajunge aici, de când eram mică îmi sacrificam timpul de joacă la bloc pentru a veni la antrenamente. Chiar de atunci antrenamentele și competițiile au devenit prioritare în viața mea, iar cu toate acestea nu regret că nu am avut o viață obișnuită ca toți ceilalți", a conchis sportivă care ne face atâta fală.

facebook.com/ziarulvaiijiului

vineri, 6 noiembrie 2020


Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Nimic nu se vindecă peste noapte, orice rană (fizică sau emoţională) are nevoie de timp ca să se refacă. Aşa eşti şi tu acum, în faza de recuperare după un moment critic ce a lăsat urme.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

transmite.

Ai norocul de a discuta azi cu o persoană inteligentă, care îţi inspiră respect şi încredere. Te poţi baza întru totul pe informaţiile pe care ţi le

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

tale.

Nu te aştepta ca toate să-ţi meargă strună la serviciu, deoarece vei avea mereu impresia că există ceva sau cineva care se opune planurilor

rac (22 Iun - 22 Iul)

Este o zi riscantă pentru unele planuri, pentru că poate apărea o surpriză neplăcută care strică tot. Fii pregătit pentru orice, mai ales pentru eşecuri sau finaluri bruşte de drum.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

O vreme, nimic nu părea să mai înainteze, dar pesemne că era doar liniştea de dinaintea unui mare salt cu câteva etape mai în faţă.

Fecioară (23 Aug - 21 sep)

Dacă cineva îţi dă azi o veste proastă, nu te lua după ce spune acesta, ci mai informează-te şi din alte surse. N-are rost să-ţi strici ziua.

Balanţă (22 sep - 22 oct)

Priveşte în jurul tău să vezi persoanele în vârstă care ar avea mare nevoie de o vorbă bună, de un sprijin, de prezenţa ta. Oferă-le ca dar în această zi câteva minute din viaţa ta.

scorpion (23 oct - 21 Noi)

Pregăteşte-te pentru un hop greu de trecut, mai bine zis imposibil de trecut, ca atare poate fi finalul brusc al unei etape.

săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Indiferent cum e vremea afară, ai nevoie urgentă de aer curat! Permite-ţi această evadare în natură ca o salvare, pentru că acolo parcă toate se aşează altfel în viaţa ta.

capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Găseşti portiţa de ieşire dintr-o situaţie complicată care te duce la etapa următoare, dar nu te lăsa furat de nereguli. Dacă intuiţia îţi spune că există un preţ de plătit pentru acest succes, mai bine nu accepţi ceea ce ţi se oferă.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Ai grijă la atitudinea agresivă pe care o adopţi astăzi, pentru că, deşi pe tine te ajută să-ţi atingi scopurile, s-ar putea să-l deranjeze pe altul. Cineva are de suferit din cauza nervilor tăi.

peşti (19 Feb - 20 Mar)

Tot ce ai nevoie există deja în calea ta, totul e să întinzi tu mâna şi să iei! Nu visa la ceva ce nu e pentru tine, ci bucură-te cu ce ai deja la îndemână!

Horoscop

8

www.zvj.ro vineri, 6 noiembrie 2020

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „ Extindere reţele gaz metan la gospodăriile aflate pe drumul naţional DN66A şi pe raza oraşului Uricani, inclusiv localităţile componente Valea de Brazi şi Câmpu lui Neag”, ce va fi realizat în oraşul Uricani, localităţile componente Valea de Brazi şi Câmpu lui Neag, judeţul Hunedoara, titular de proiect ORAŞ URICANI. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr. 25, în zilele de luni-joi, între orele 8,00-16,00, iar vineri între orele 8.00-13.00, precum şi la următoarea adresa de internet: http://apmhd.anpm.ro Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ.

ANuNţ

mica publicitate

IMoBILIAre

mica publicitate

ANuNţ

mica publicitate

• Meseriaşi profesionişti executăm reparaţii la acoperiş , placări polistiren, dulgherie şi mansardări, asterială, folie şi şipci, tiglă metalică, tiglă ceramică, jgeaburi, burlane, izolaţii case şi blocuri cu carton bituminos. Relaţii la telefon 0730.497442/0744.133290

• Vând apartament 3 cam., situat în Petroşani str. Aviatorilor bl. 15c (lângă ANL) et 6. Apartamentul este decomandat total, 2 băi, 2 cămări, utilat complet (locuibil). Suprafața 70 mp, geamuri termopan, izolat interior, gresiat, faianţat, centrală termică, mobilat complet! Preţ 22.000 euro negociabil! Relaţii la telefon 0726.185336.

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sediul în localitatea Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 26, judeţul Hunedoara, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de: - Bibliotecar cu studii superioare debutant, în cadrul Serviciului Completare, Evidență, Catalogarea colecțiilor, Compartiment Completare, Evidență - 1 post. Concursul se va desfăşura astfel: - Proba scrisă, în data de 02.12.2020, ora 10:00, la sediul bibliotecii. - Interviul, în data de 08.12.2020, ora 10:00, la sediul bibliotecii. Pentru participarea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență; - cunoştinţe de operare PC: MS Office (Word, Excel), Internet. Candidaţii vor depune dosarele de participare la concurs până în data de 23.11.2020, ora 1530, la Serviciul Financiar - Contabil, Resurse Umane, Administrativ, Întreţinere. Relaţii suplimentare, la sediul instituţiei, persoană de contact: Mihaela Şandru, nr. de telefon 0254/216457 (interior 9).

ANGAjărI

mica publicitate

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU SECURITATE MINIERĂ ŞI PROTECŢIE ANTIEXPLOZIVĂ - INSEMEX PETROŞANI, cu sediul în localitatea Petroşani, Str. G-ral. Vasile Milea, nr. 32-34, cod 332047, Jud. Hunedoara, organizează concurs pentru ocuparea unui post de manipulant mărfuri, cu contract individual de muncă pe durată determinată - 12 luni, cu normă întreagă (8 ore / zi şi 40 ore / săptămână), în cadrul Departamentului Securitatea Explozivilor şi Articolelor Pirotehnice (D.S.E.A.P.) - Laborator Materii Explozive şi Articole Pirotehnice (L.M.E.A.P.). Depunerea dosarelor de concurs la secretariatul institutului se face în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării anunţului în ziar (până la data de 20.11.2020), ora 16—. Concursul se va desfăşură în data de 23.11.2020, ora 10— la sediul institutului. Informaţii suplimentare privind eligibilitatea candidaţilor, conţinutul dosarelor de concurs, criteriile şi probele de concurs, tematica şi bibliografia de concurs se pot obţine de la sediul institutului - Comp. Resurse Umane, ing. Olga Miclea, tel. 0254 / 541621- 541622 int. 192.

DIVERSE

7


8

cultură

Marian BOBOC – un poet notabil din Valea Jiului

Poezia erotică – și erotizantă – a petroșeneanului Marian Boboc pare, la prima vedere, descinsă din versulmanifest al tânărului Geo Bogza: „Cred într-o viziune sexuală a întregului univers viu”.

Textele din noul său volum de versuri – al treilea –, „timpuri grele femei ușoare”, aștern peste pansexualismul viziunii o tandră melancolie boemă, dezabuzată. Seduse de voluptățile decorative ale metaforei, poemele îmbracă și dezbracă fără complexe, în registrul unei confesiuni bine temperate ludic, tristeți cotidiene. Frazarea liberă, dezinvoltă, experimentală fără excese, e întotdeauna bine controlată. Trăitor in „timpuri grele“, locatar al unui mediu de provincie industrială și centru minier, personajul liric își tratează urâtul existențial cu imagini de femei „ușoare“. Plăcerea textului nu vine doar din erotizarea propriu-zisă a acestuia, ci din farmecul nostalgic al intimității (și al însingurării), din prospețimea imaginativă și din bonomia pe alocuri ușor cinică: „stai tolănită transpirația ți se scurge/ printre sânii plictisiți un firicel de sânge/ izvorăște din

facebook.com/ziarulvaiijiului

buza-ți cărnoasă/ poemele zac în dezordine la tine pe masă// privești prin geamurile murdare/ gunoierii containerele pline de vată/ soarele abia de se mai vede in zare/ ca în turner albumul tău preferat de artă” („carmen la ce folosește femeia”). Autorul nu e un „dur”, ci un fantezist ironic, sentimental și afectiv. Textul de prezentare de pe coperta a patra – semnat de poetul Ion Mureșan – identifică în această carte „proiectul unei Erotici blânddemonice”, în care „misoginismul e vecin cu admirația, violența cochetează cu tandrețea, brutalitatea cu grația, mirosul alcoolurilor ordinare e străbătut de alcooluri fine” – observație corectă, care, în paranteză fie spus, îl plasează pe Marian Boboc mai degrabă în vecinătatea poeziei lui Emil Brumaru decât în proximitatea exhibiționismului și mizerabilismului „nouăzecist“. Prefațate de graficianul Adrian Cerchez cu imagini ale unor femei goale, cele cinci secțiuni ale volumului („boemele de la café 72”, „negrul ciorapilor”, „timpuri grele femei ușoare”, „manele vesele și triste”, „tristele de la Lupeni”) fac cu ochiul în direcția unor cunoscuți poeți ai „artei iubirii“. Exilat în negativitatea spațiului subteran al Văii Jiului precum Ovidiu la Tomis, Marian Boboc se joaca mixând

dezinvolt baladele culte ale lui Topârceanu cu… manelele lui Adrian Copilul Minune: „o viața mea/ printre șobolani uriași urât mirositori/ […] când la lumina lămpii/ pe galerii și planuri de aeraj/ te vedeam pe tine rodica/ în vizită la casa memoriala m. boboc/…/ o viața ei/ o cascadă voltaică de spermă multicoloră/ și fragedă/ ejaculată precoce-n/ containerul lumii” (o viața mea) sau rimează cruzimi fals-naive, ca-n „balada ucigașului maruth” a lui Bogza, ca în versurile de oracol școlar sau, de ce nu, ca în textele hip-hop: „treci din bărbat în bărbat albină/ dimineața când bărbații intră în mină”/…/ la ore târzii ore venerice/ când tristețea se ascunde-n generice” („timpuri grele femei ușoare”), în care obsedantă rămâne caverna erotică a

minei… Erotizarea mizeriei existențiale trădează, la tot pasul, estetul care se „bodlărește“ ironic (de la Baudelaire!): „îți pipăiam bodlărește femurul/…/ îmi plăcea să fac pe melancolicul/ pe durul/ te pipăiam bodlărește te pipăiam/ tu îmi trăseseși mănușa sexului/ peste deșce/ «oh jeanne oh duval nu mă mai strânge/ atâta de mult […]” („boemele de la café 72”). Marian Boboc: un poet notabil din Valea Jiului.

Șerban GHEORGHIU („Observatorul cultural”, nr. 159/ 2003)

vineri, 6 noiembrie 2020


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
2964 fri 6 nov 2020 by Ziarul Vaii Jiului - Issuu