Skip to main content

2956 marti 27 oct 2020

Page 1

Ziarul Vaii Jiului

ANUNŢ

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Vulcan

Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,8731 lei 1$ = 4,1224 lei 1₤ = 5,3888 lei

marţi, 27 octombrie 2020

Anul XIII • nr. 2956 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Putea fi iniţiat unul mai puţin înaintat în vârstă

Joi dimineață, a avut loc prima întrunire oficială, să-i zic așa – a noilor aleși locali vulcăneni. Dar nu într-o ședință ordinară, cum mulți s-ar fi așteptat, ci cu ocazia uneia extraordinare.

TIBERIU IACOB-RIDZI Primarul municipiului Petroşani

perioadă de cel mult trei luni, care conduce ședințele consiliului și semnează hotărârile adoptate de acesta. Președintele de ședință se alege prin vot deschis cu majoritate simplă și va semna hotărârile adoptate de consiliul local”.

Referatul secretarului

general al municipiului Vulcan prin care s-a motivat „necesitatea convocării acestei ședințe extraordinare de îndată a consiliului local” - scrie în Dispoziția nr.951/2020 semnată de primarul Merișanu Cristian-Ion și contrasemnată de secretarul general Velea Gabriel - poartă numărul 32978/22.10.2020. Ordinea de zi a ședinței a conținut cinci proiecte de hotărâre, ale căror discutare și aprobare nu mai sufereau amânare. De aici și necesitatea acestei „ședințe extraordinare de îndată”. Nu înțeleg de ce, dacă a fost extraordinară, a mai trebuit să fie și de îndată, dar asta e!

La ședință au fost

prezenți 16 consilieri locali din 19 câți are Vulcanul. Doi care au lipsit sunt de la ProRomânia. E vorba despre cei care vor fi validați în locul lui Cristian Merișanu și al lui George Bălțatu, și ale căror nume le vom ști la sfârșitul acestei săptămâni. Al treilea absent este veteranul pesedist DanPetre Petculescu. Pe care, având în vedere primul punct de la ordinea de zi, primarul îl propusese să fie președinte de ședință în lunile octombrie, noiembrie și decembrie. Domnia sa lipsind, alegerea lui Cristian Merișanu s-a îndreptat spre Pompiliu Barbu.

Dacă ar fi

să ținem seama de vârstă, mai „tânăr” cu vreo trei ani ca Dan Petculescu este consilierul local Gheorghe Ile. Numai că, dacă e să judecăm drept, chestia cu numirea ca președinte de ședință a celui mai vârstnic consilier local este, de fapt, o tradiție. Valabilă, să admitem, la ședința de validare primarului, a aleșilor locali și la constituirea consiliului local. În rest, legea

În fiecare an, pe data de 1 noiembrie, credincioșii catolici, greco-catolici, ortodocși, protestanți, reformați din Transilvania, Banat și Maramureș celebrează „Luminația” sau „Ziua Mortilor”. Se spune că în această noapte sufletele morților vizitează lumea celor vii iar oamenii vin să aprindă lumânări la mormintelor celor dragi. Având în vedere faptul că în ultimele şapte zile indicele de cazuri active la 1000 de locuitori a fost sub 1/1000, iar astăzi este 0,47 nu se pune problema interzicerii accesului în cimitirele din localitatea noastră în data de 1 noiembrie. Rog însă cetăţenii municipiului Petroşani să respecte normele sanitare instituite în starea de alertă prelungită conform legislaţiei în vigoare.

Altfel spus,

nu vorbește nicăieri de treaba asta. În raportul de specialitate scrie clar că: „Potrivit art.123, alin. (1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, după declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi un președinte de ședință, pe

s-o nu mai lungesc, primarul Cristian Merișanu ar fi trebuit ca, în acest caz, s-o lase mai moale cu tradiția, să fi spart gheața și să fi făcut, din prima, o propunere nu neapărat șocantă. Dacă tot e să se fi petrecut o schimbare în Vulcan, sunt de părere că, în locul unui vârstnic, ca președinte de ședință, până la sfârșitul anului, i-ar fi stat mai bine unui consilier local tânăr care, astfel, ar fi putut fi inițiat în chestiunile care țin de legislativul local. Ca să nu mai zic de semnalul pozitiv pe care acest gest l-ar fi dat electoratului vulcănean. Gheorghe OLTEANU


2 ZVJ vă prezintă:

interviu

Primul interviu din noul mandat al primarului Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi

NOI PROIECTE PENTRU PETROȘĂNENI

- Suntem la trei zile după jurământul de credință pe care l-ați depus. Iată, un nou mandat de primar, noi gânduri și provocări, noi proiecte, noi experiențe… - Așa este, am depus jurământul vineri, încep un nou mandat și pot spune că e o mare onoare pentru mine să fiu ales de către cetățenii municipiului Petroșani în cea mai înaltă demnitate locală, în funcția de primar al Petroșaniului. Să sperăm că totul va fi bine și, întradevăr, mă gândesc, cum ați spus, că vor fi noi provocări, noi experiențe, noi proiecte și idealuri, toate pentru cetățenii care mi-au acordat încrederea și pentru acest frumos oraș.

SIGURANAȚ LOCURILOR DIN MINERIT

- Astăzi vom discuta pe parte administrativă, lăsând politica mai la o parte. De ce? Pentru că după o campanie electorală și alta ce dă să înceapă, oamenii dau semne de oboseală, de plictiseală. Din ce vedem și simțim, pe marea majoritate a oamenilor unei localități îi interesează mai mult cum arată sau cum va arăta orașul unde locuiesc, cum este pregătită administrația locală și primarul în acest sens, care sunt proiectele de viitor, spre ce se îndreaptă orașul și comunitatea, decât chestiunile politice. - Pe parte administrativă, în acest mandat, împreună cu echipa din primărie și cu cei din consiliul local, indiferent de culoarea politică a fiecăruia, va trebui să implementăm o serie întreagă de proiecte, în primul rând proiecte pe fonduri europene, fie că vorbim de POR, fie că vorbim de „Just Transition”. Reamintesc că acest fond „Just Transition” este un instrument financiar nou, care n-a mai fost până acum, acesta fiind dedicat în mod special zonelor miniere din Europa. Punctul meu de vedere a fost acela și este în continuare, că până la momentul la care vom reuși, practic, să înlocuim locurile de muncă din industria minieră cu altceva, trebuie să fie în continuare păstrate locurile de muncă din minerit. Că e vorba de zece ani, că e vorba de cincisprezece ani, sau de cinci, nu știm acum exact câți, dar aceste locuri de muncă trebuie păstrate până apar alte alternative clare, viabile. Trebuie păstrate cât se poate, până la momentul la care vom reuși să dezvoltăm altceva, ținta finală fiind aceea de emisii zero de carbon până în anul 2050, după cum s-a stabilit de toți decidenții europeni.

- Încă nu știm exact, sau mai degrabă concret, ce se va putea face pe „Just Tranzition”, asta pentru că încă nu au ieșit ghidurile de finanțare. Dar ca orientare, și din ce am înțeles eu din discuțiile de până acum, pe „Just Transition” vor fi finanțate acele domenii de activitate care vor putea să ducă la această schimbare a structurii socio-economice ale acestor zone miniere, cum este și Valea Jiului. Și atunci, accentul se pune, într-adevăr, pe energiile regenerabile, pe digitalizare, pe proiecte integrate în ceea ce privește Valea Jiului – fie că vorbim de infrastructură, fie că vorbim de dezvoltarea zonei, fie că vorbim de alte proiecte, fie că vorbim de mediul de afaceri, proiectele vor fi integrate, proiecte care să genereze noi locuri de muncă, sustenabile, într-o viitoare zonă nepoluantă. Pe parte socială, toate acestea vor însemna, dacă vreți, o reconversie profesională a celor care lucrează în minerit sau a celor care doresc să își schimbe domeniul de activitate sau profesia. Toate acestea nu doar pe hârtie, ci în concordanță cu ceea ce va fi. O altă țintă importantă pentru Valea Jiului, care va avea un capitol aparte în „Just Transition”, va fi turismul și finanțarea activităților care țin de turism, servicii, servicii conexe, servicii hoteliere, industria de „entertaiment” (divertisment) și așa mai departe.

AFACERIȘTII DIN TURISM SĂ NU MAI LUCREZE LA NEGRU

- Condiția fiind și aceea ca cei care au afaceri în turism să și le aducă la vedere, să nu mai stea la

negru… - Sigur că da, și aceasta este o condiție foarte importantă și e bine de subliniat și acest aspect.

PETROȘANIUL DUPĂ 4 ANI

- Cum vedeți Petroșaniul după patru ani de mandat, deci vorbim strict după ultimul dumneavoastră mandat? - Eu spun că Petroșaniul este mult mai dezvoltat azi decât acum patru ani, sau decât acum opt-zece ani. Prin implementarea proiectelor de infrastructură locală, prin implementarea proiectelor care privesc toată infrastructura, fie că vorbim de școli, de sănătate publică, sau de infrastructură rutieră, ori de infrastructură pentru petrecerea timpului liber, fie că vorbim de infrastructura utilităților, gaz metan, apă, canalizare, de turism și așa mai departe, Petroșaniul a evoluat foarte mult, dezvoltarea continuă a orașului fiind prezentă de la an la an. Peste patru ani, prin implementarea altor și altor proiecte importante, esențiale pentru Petroșani și cetățeni, îmi doresc ca, și nu spun doar așa, confortul personal al fiecărui cetățean al nostru crească. Sigur că îmi doresc foarte mult ca investițiile care vor fi în Petroșani să-i readucă pe cei care au plecat din localitate să se reîntoarcă acasă! Da, asta este o mare dorință! Sau, măcar, să nu mai plece atât de mulți tineri, așa cum au tot plecat până acum. Deși primăria nu poate să acționeze în mod direct în crearea de locuri de muncă, pentru că n-are acest atribut – eventual să facilităm anumite lucruri în concordanță cu legislația, cred că semnalele sunt destul de pozitive și în această zonă, ele fiind legate direct și de „Just Tranzition” și de altele, lucruri care vor ieși în evidență la timpul lor. Lumea va vedea că se vor repara multe în ceea ce privește viața cetățeanului din Vale sau din Petroșani.

„JUST TRANSITION” – O NEBULOASĂ… OFERTANTĂ

- Ați deschis discuția de „Just Transition”, cum ați tot vorbit de acest instrument financiar nou, cum lați denumit mai înainte și la conferințe de presă, emisiuni televizate sau alte acțiuni… ca să înțeleagă oamenii care vor citi acest interviu, ce se poate face, concret, pentru Petroșani, că aici sunteți primar, cu acest „Just Transition”. Că oamenii asta vor, esența dintr-o chestiune discutată, ceea ce se face prin treaba asta de care discutăm. Ce le spunem?

)

Ziarul Vaii Jiului

Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani  24348364 n J20/1310/2008

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0371.136393 (Vodafone fix); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC,  Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ,  Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO   Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839

marţi 27 octombrie 2020


TREI (PLUS DOUĂ…) PROIECTE DE SUFLET

- Domnule primar, trei proiecte care v-au fost dragi în mandatul trecut și ați reușit să le implementați… - Vă spun foarte repede: reabilitarea cinematografului, pentru că Petroșaniul, oamenii aveau nevoie de așa ceva, reabilitarea Muzeului Mineritului, pentru că Valea Jiului și județul Hunedoara, nu doar Petroșaniul, aveau nevoie de acest unic muzeu din țară în forma lui actuală, care e ca un respect de sine față de noi și față de istoria acestei zone miniere și anveloparea blocurilor, atâtea câte am reușit, sunt mulțumit și mi-am dorit mult acest fapt, iar eu sper că în actualul mandat să reușim să reabilităm și mai multe. Și ar mai fi un al patrulea proiect, foarte drag mie și foarte important pentru oraș: introducerea gazului metan în școli și prelungirea coloanei de gaz în Colonia Petroșani, lucru ce s-a întâmplat pe ultima sută de metri, dar sunt foarte mulțumit de asta! Iar un al cincilea proiect drag mie - și cu asta închei, dar e foarte

DESPRE PROIECTELE EUROPENE

- Domnule primar, am depășit campania electorală și nu am mai vrea să readucem în discuție ce s-a spus pe-acolo de unii sau de alții. Dar, ce a atras atenția cel mai tare petroșenenilor, dar am auzit discutându-se asta și de cetățeni din alte orașe, care au preluat de la politicieni, probabil, ideea, a fost faptul că s-a spus că Petroșaniul a stat cel mai prost în ultimii patru ani la capitolul proiecte europene. Cum comentați? - E o mare nedreptate. În ultimii șase ani am avut europene de peste 6 milioane de euro, vorbesc de exercițiul financiar 2014-2020. Și știți foarte bine, că pentru a atrage banii europeni pentru aceste proiecte, în primii doi ani nu s-a prea putut, au fost chestiuni birocratice de care s-au izbit toate primăriile din țară, nu doar noi. Însă, eu le aduc aminte tuturor, în exercițiul financiar 2007-2013, Petroșaniul a fost campion la atragerea fondurilor europene în județul Hunedoara! Păi, dacă multe proiecte le-am implementat atunci, pe ce se putea face – că în fiecare exercițiu financiar există și proiecte care nu pot fi finanțate cu bani europeni – normal că în actualul exercițiu financiar nu le-am mai făcut. Alții fac acum ce noi am făcut în exercițiul financiar trecut, acum vreo 7-8 ani.

O NEÎMPLINIRE…

important pentru oraș și zona noastră în general – ar fi continuarea lucrărilor la noul corp de la Spitalul de Urgență Petroșani. Nu puteam să nu amintesc aici acest lucru, ținând cont că sănătatea e mai presus de orice. Ori Petroșaniul și Valea Jiului au și vor avea nevoie de un spital modern, un spital ce deservește o zonă a județului cu peste 100.000 de locuitori.

PROIECTE CARE AȘTEAPTĂ DOAR FINANȚAREA….

- Numiți cinci obiective pe care vi le propuneți în actualul mandat? - 1. Finalizarea proiectului legat de Spitalul de Urgență Petroșani. 2. Accelerarea proiectului integrat legat de domeniul schiabil Parâng. Mi-aș dori dacă se poate chiar finalizarea acestui proiect în acest mandat. Dar, dacă nu, mi-aș dori să avansăm mult mai mult în ceea ce se poate face în acest proiect, asta însemnând investiții și bani, sprijin guvernamental. 3. Realizarea de piste de biciclete și a acelor pasarele care să viabilizeze circulația de dincolo de calea ferată. 4. Infrastructura rutieră – mai avem câteva zeci de drumuri care nu sunt asfaltate și pe care le doresc a fi asfaltate în actualul mandat. 5. Proiecte legate pe fonduri europene. Aici intră mult mai multe proiecte importante ce mi le doresc. Vom vedea ce vom putea accesa. Nu am uitat nici de parcarea subterană, nici de proiectul legat de Brădet cu monoraiul, n-am renunțat la aceste proiecte, astfel încât să putem să creștem gradul de confort al cetățenilor orașului. Ar mai fi și punctul 6, dacă nu vă supărați…: anveloparea și modernizarea tuturor școlilor – că vorbim de copii și de un punct sensibil, poate cel mai sensibil pentru noi toți: copiii noștri, viitorul orașului.

8

www.zvj.ro marţi, 27 octombrie 2020

- Care a fost cea mai mare neîmplinire a dumneavoastră în fostul mandat? - Faptul că n-am putut foarte mult să avansăm cu domeniul schiabil Parâng, din cauza procesului cu Romsilva și a piedicilor birocratice. - Credeți că în actualul mandat veți reuși mai mult pe această linie a domeniului schiabil, a dezvoltării stațiunii? - Să sperăm că da. Mi s-a promis sprijin guvernamental. Să sperăm că miercuri, săptămâna asta, vom avea în teren oameni de la Romsilva și din primărie, să ne punem împreună de acord cu ultimele documente pentru trecerea din fondul forestier a 7 hectare de pădure. - Ce sfaturi le dați cabanierilor care încă nu și-au scos afacerea din Parâng la vedere? - Eu nu pot să le dau sfaturi… Eu pot doar să spun că trebuie să se pună la punct. Este în primul rând în folosul dumnealor să ofere condiții cât mai bune, astfel încât să fie atractivi pentru turiști. Este problema fiecăruia cum își gestionează afacerea, și aici spun la modul general nu doar pentru cei din Parâng. Trebuie ca, în primul rând, serviciile pe care le oferă să fie de cea mai bună calitate și la un preț accesibil, dar care să nu afecteze afacerea.

UN VIITOR CONFORTABIL

- Suntem pe finalul interviului nostru. Câteva gânduri la început de mandat? - Am mare încredere, în primul rând, în cetățenii municipiului Petroșani. Pe dumnealor mă voi sprijini cel mai mult deoarece sunt cei care mi-au arătat toată încrederea, votându-mă recent din nou. Mă sprijin și pe colegii din consiliul local, precum și pe echipa din primărie. Să sperăm că vom găsi înțelegere și vom avea cu toții înțelepciune, mă refer la cei din consiliul local, încât să fie votate proiectele care privesc dezvoltarea municipiului nostru. Încă o dată, în încheiere, le mulțumesc tuturor cetățenilor care mi-au acordat încrederea pentru un nou mandat și le spun pe această cale, tuturor petroșenenilor, că voi fi primarul tuturor, împreună, noi toți, ducând Petroșaniul și comunitatea noastră spre prosperitate, spre un confort, așa cum ni-l dorim cu toții, spre liniște și pace sufletească, spre un viitor bun pentru copiii noștri și generațiile care vor veni. Interviu realizat de Corneliu BRAN

interviu

3


4

diverse

Un mic eseu dedicat - „omului cu mătura” Nu este o știre, este doar o simplă impresie a celui ce vă scrie. Mai rar o așa abnegație și o atâta poftă de lucru la un om, mai cu seamă dacă ținem cont că vorbim de un bărbat cu mătura… cum spun uneori femeile, „bărbații n-au talent la măturat” (dar cine are, se pune întrebarea?!). În prima zi a acestei săptămâni, omul din imagine a „lustruit” în circa un ceas tot perimetrul exterior al Muzeului Mineritului. N-a stat o clipă, cam un sfert de ceas l-am urmărit fără să vrem, stând cu cineva de vorbă, și mătura a mers una-întruna. Cum e toamnă și frunzele îngălbenite cad cu toptanul, rugina lor era pretutindeni împrăștiată prin scuarul din fața muzeului, inclusiv pe covorașul de iarbă încă de un verde crud. Lucrătorul din imagine a redat într-un ceas aspectul de îngrijit și

plăcut al zonei și, chiar dacă știm că și-a făcut treaba pentru care este plătit, merită felicitat pentru modul cum a lucrat și pentru zelul depus. Probabil că domnii Dumitrescu și Preda din primărie și-ar dori încă măcar zece astfel de muncitori ai firmei de salubritate și atunci, cu siguranță, multe din problemele lor zilnice, în materie de curățenie a orașului, s-ar mai diminua. Una peste alta, credem că a meritat să punctăm acest aspect. Asta și pentru că mereu sunt scoase în evidență, de către noi, toți,

că se asta tinde „lumea nouă” din nefericire, aspectele mondene mai puțin plăcute, sau doar „partea goală a paharului”,cum se spune... Bravo și felicitări om harnic! Corneliu BRAN În afara consumatorilor de la chioșcul de lângă muzeu, care lasă ca „exponate” ale nesimțirii doze de bere, sticle de suc ori pachete de țigări, și câteva doamne de la o bancă, de altfel bine îmbrăcate și corespunzător hrănite, își aduc obolul la mizeria din fața cochetului scuar din fața muzeului, aruncând cu nesimțire chiștoacele de țigări. Ce nu știu distinsele doamne e că întreaga lor „activitate” este depozitată la muzeu. Nu în vitrine, ci pe camerele de luat vederi…

Concursul „Decebal și dacii lui” aproape de final În contextul împlinirii în acest an a 170 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara și Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara au adresat, la începutul lunii iunie, invitația elevilor de a participa la concursul județean de creație artistică „Decebal și dacii lui”.

Tema concursului a pornit de la denumirea onorifică a Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara: „Decebal” şi a presupus realizarea de către elevi a unor lucrări artistice (sculpturi, picturi/opere grafice). Scopul concursului a fost implicarea elevilor în activități extrașcolare și în perioada vacanțelor școlare. Iniţial, înscrierea creaţiilor artistice în concurs a fost planificată perioada 6 iulie-7 august 2020 şi urma ca, în perioada 10-14 august 2020, să fie organizată o expoziţie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Însă, măsurile impuse de pandemie au impus prelungirea termenului de înscriere a creaţiilor artistice în concurs până la data de 15 octombrie 2020. Această prelungire de termen a făcut ca până la urmă să se înscrie în concurs 53 de elevi cu tot atâtea creaţii artistice. Având în vedere măsurile impuse pe timpul pandemiei, expunerea creaţiilor se va realiza doar pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara. În perioada 2-6 noiembrie a.c., un juriu, format de doi ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara şi doi profesori din Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, va desemna câştigătorii concursului. Autorii lucrărilor clasate pe primele cinci locuri vor fi premiaţi cu diplome şi sume în bani (locul I – 500 lei, locul II – 300 lei, locul III – 200 lei, mențiunea I – 100 lei, mențiunea a II-a – 100 lei). După finalizarea concursului, lucrările vor fi expuse permanent la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, care din acest an se află în Deva, pe strada Titu Maiorescu la nr. 30. ZVJ

facebook.com/ziarulvaiijiului

marţi 27 octombrie 2020


Feriți-vă de COVID 19! Alarmant!

În judeţul Hunedoara – 66 de localităţi cu incidenţa mai mare de 3/ 1.000 locuitori

• 207 hunedoreni – răpuşi de COVID • Focarele din infecţie din Valea Jiului Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara informează cu privire la situația din dimineața zilei de 26 octombrie 2020 a focarelor de COVID 19, cazurilor pozitive, și incidența la nivelul județului, astfel:

• Liceul Sportiv Deva=10 • Spitalul Municipal Lupeni (ATI=4, Neonatologie = 3). Total = 7 • Asociația „Zâmbind Copiilor Noștri”- Pui = 7 • Sucursala Electrocentrale Mintia = 8 • EM. Lupeni = 3

INCIDENTA CAZURILOR ACTIVE = 1,58/1000 locuitori • TOTAL POZITIVI :1403 • PERSOANE INTERNATE: 307 • PERSOANE ÎN EVALUARE LA SPITAL: 262

TOTAL DECESE: 207 (de la începutul pandemiei) TOTAL PERSOANE VINDECATE 2374 (de la începutul pandemiei)

FOCARE:

• Centru Rezidențial UAMS Hunedoara = 4 • Asociatia „Bunicii Văii Jiului” Centru Rezidențial = 9 • SEWS -DEVA = 74 • Spital Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara - Secția Neurologie = 14, Secția Cronici = 23. Total = 37 • DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ Deva = 24 • Club Sportiv Fotbal Hunedoara (Juniori) = 12 • Rețea de Case Familiale pentru Copii cu Dizabilități HD = 20 • Spitalul Județean de Urgență Deva = 18

8

www.zvj.ro marţi, 27 octombrie 2020

• „Confezioni Andreea RO” SRL Lupeni = 36 • DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ Hunedoara = 3 • Tribunalul Hunedoara = 5 • Club Sportiv „Jiul” Petroșani = 7 • Primăria Municipiului Orăștie = 6 • Casa „Betania”- Hațeg = 18 Localități cu incidenta sub 1,5/1000 locuitori = 374 Localități cu incidenta intre 1,5- 3/ 1000 locuitori = 35 Localități cu incidenta mai mare de 3/ 1000 locuitori = 66 BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA

sănătate

5


Karate

6

sport

Final de cantonament pentru „pantere”

O câștigătoare din Vale – Crina Buzgan

Printre câștigătorii competiției „Timișoara City Marathon” s-a aflat și atleta din Vale, Crina Buzgan.

Sportivii de la taekwon-do și cei de la karate nu și-au reluat activitățile la nivel de competiții.

Totul se rezumă la antrenamente și cantonamente. Astfel, a luat sfârșit cantonamentul de la lotul național pentru sportivii clubului „Pantera Neagră” Petroșani. Din această săptămână, cei trei sportivi prezenți la lot își vor relua pregătirile alături de colegii de la club. Alexandru Molnar, Anemona Nagy și Elena Șamota sunt sportivii care au fost în pregătire cu lotul național.

Alergare nocturnă

Triumful lui Codrea Silip la „Ultra Zarand”

„Ultra Zarand 49km/ 2200m” este un eveniment sportiv la care atletul din Vale, Codrea Silip, s-a clasat pe locul 1 în clasamentul general.

„Am revenit cu drag la Căsoaia, județul Arad, după ce anul trecut am participat la proba lungă de 80 km pe timpul nopții. Anul acesta

facebook.com/ziarulvaiijiului

Alergare pe asfalt

am vrut să mă bucur de peisajele pe care nu le-am văzut anul trecut, așa că m-am înscris la proba de 49 km, care a avut startul dimineața. Și nu mi-a părut rău deloc, din contră a fost o plăcere să alerg aproape tot traseul printr-o pădure frumoasă de

Într-o cursă ce s-a derulat pe asfalt, Crina s-a impus cu timpul de 3 ore 8 minute și 18 secunde. Concurenții au alergat pe pista de biciclete ce duce spre Timișoara din localitatea Otelec. O cursa clasică pe un traseu de 32 kilometri (asfalt), plus 10 kilometri prin parcurile de pe malul Begăi și prin istoricul cartier Fabric. Linia de finish a fost pe stadionul Știința al echipei Universitatea Politehnica Timișoara. „A fost primul meu maraton de asfalt. L-am făcut fără antrenamente specifice pentru maraton, având în vedere că anul acesta a fost dificil și nu am știut că o să ajung să particip și la un maraton de asfalt. Am alergat constant tot maratonul. Am reușit să țin același ritm și să am energie până la final. Traseul a fost în linie dreaptă, s-a pornit din localitatea Otelec și finișul a fost pe stadionul Universității Politehnica din Timișoara. Competiția a fost organizată foarte bine, având în vedere restricțiile legate de Covid. Eu sunt mulțumită de rezultatul de astăzi și sunt sigură că pot scoate și timp mai bun pe maraton”, a spus Crina Buzgan. stejar pictată în culorile toamnei, pe poteci acoperite de frunze, un traseu relaxant, de viteză, cu coborâri și urcări în mare parte alergabile. Chiar dacă evenimentul a fost organizat pentru prima dată de cineva nou (Eva Hochbauer), pot spune că a ieșit foarte bine. Eva a pus, pe lângă multă muncă, și mult suflet împreună cu cei pe care a reușit să-i aducă în jurul ei. A făcut o treabă

extraordinară pentru care o felicit din toată inima. Cât despre cursa mea, a fost o cursă pe care mi-am propus să o alerg toată. Au fost câteva porțiuni de urcări abrupte pe care nu am reușit să le alerg, dar mam simțit foarte bine pe întreg traseul și în cele din urmă am câștigat cursa cu un timp de 4 ore și 45 min. Felicitări organizatorilor și tuturor celor implicați în buna organizare a evenimentului. Să ne revedem cu bine și la edițiile viitoare. Eu voi reveni cu drag și voi recomanda și altora să o facă”, a mărturisit sportivul.

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

marţi 27 octombrie 2020


Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Toată investiţia ta de zile şi luni întregi se va materializa într-o reuşită de proporţii ce te va determina să spui mulţumit că a meritat aşteptarea!

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Conştiinţa te împinge într-o direcţie un pic cam îndrăzneaţă pentru tine, dar nu trebuie să stai prea mult pe gânduri.

PIERDERI

mica publicitate

• Pierdut carnet de student şi permis de bibliotecă emise de Universitatea din Petroşani pe numele Scarlat Valentina. Se declară nule. --------------------------------------------------------------------------• Pierdut carnet de student emis de Universitatea din Petroşani pe numele Grigoraş Alexandru. Se declară nulă.

IMOBILIARE

mica publicitate

• Vând apartament 3 cam., situat în Petroşani str. Aviatorilor bl. 15c (lângă ANL) et 6. Apartamentul este decomandat total, 2 băi, 2 cămări, utilat complet (locuibil). Suprafața 70 mp, geamuri termopan, izolat interior, gresiat, faianţat, centrală termică, mobilat complet! Preţ 22.000 euro negociabil! Relaţii la telefon 0726.185336.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Dacă te agiţi atât de tare, aşa cum eşti tentat să faci azi, fii sigur că-ţi vei epuiza repede toate resursele de energie. Nu merită să te zbaţi atât de mult, lucrurile pot evolua şi dacă le iei mai cu uşurelul.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Contactul cu reprezentanţii puterii (cu un părinte autoritar, cu un profesor sever sau cu un şef aspru) este dificil şi îşi dă numai motive de nemulţumire de câte ori te adresezi lor.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Oboseala îşi lasă amprenta pe activităţile zilei, pentru că nu prea dai randament în ceea ce faci. Nu ai nicio tragere de inimă.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Ceva nu merge tocmai bine la serviciu, din cauza anturajului nepotrivit şi neconstructiv în care lucrezi. Ai alături doar colegi negativişti, nepricepuţi.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Primeşti o veste despre felul în care ar putea evolua nişte evenimente în perioada următoare, dar nu eşti deloc mulţumit de ce auzi. Aluneci încet într-o stare de depresie.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Ai pornit un drum nou, interesant, dar primii paşi aduc deja şi primele piedici. Trebuie să-ţi menţii interesul viu, pentru că de hopuri nu scapă nimeni.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Eşti încurajat să începi un proiect nou în carieră, ceva ce ţi-ar pune foarte bine în valoare spiritul de conducător, inteligenţa, initiaţiva şi curajul.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Nu eşti lăsat să analizezi în linişte o situaţie care se desfăşoară într-un ritm infernal care te irită. Eşti obligat să iei decizii rapide, să găseşti soluţii imediate.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Nu eşti în apele tale, eşti copleşit de o durere, ori una fizică, ce generează boala, ori una emoţională, declanşând o stare de apatie, de pesimism, poate chiar şi o vagă depresie.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Nu prea ai cu cine discuta azi, la toate încercările tale de a comunica şi a colabora primeşti înapoi replici monosilabice, refuzuri şi chiar reacţii neplăcute.

HOROSCOP

8

www.zvj.ro marţi, 27 octombrie 2020

DIVERSE

7


8

Uricani

Cea mai bună alegere

Revin asupra știrii furnizate cu operativitate de colegul Corneliu Bran despre instalarea viceprimarului la Uricani, care nu a fost deloc o surpriză. Dimpotrivă, era de așteptat așa ceva, din moment ce, încă din campania electorală de la locale, primarul Dănuț Buhăescu a făcut cunoscut cine-i va fi vice.

politică

Fiindcă tandemul primar-viceprimar trebuie să fie legat nu doar de liantul pe care-l dau voturile „pentru”, ci, mai ales, prin încredere reciprocă. Aspect care, la Uricani, este probat și confirmat de anii pe care Dănuț Buhăescu și Corneliu Braia îi au de când sunt în aceste funcții.

Pot să spun

că îl cunosc bine pe Corneliu Braia. Ca

viceprimar, desigur, dar, în mod singur, este același om de omenie, calm și bine calculat, și în afara instituției publice locale uricănene. Am fost de față de nenumăratre ori când, la el în birou, discuta ba cu unul, ba cu altul. Nu am sesizat nicio diferență de ton, fie că era un coleg de partid sau de consiliu local, fie că i se adresa și-l sfătuia ce să facă pe vreun amărăștean venit la el cu diferite probleme. Nu am auzit să fi fost altfel nici când a trebuit să-l înlocuiască pe Dănuț Buhăescu plecat în concediu sau cu alte treburi. Cu alte cuvinte, este un om cu care poți să stai de vorbă. Iar eu o fac întotdeauna cu plăcere când, în așteptarea primarului, mă invită la o cafea la el în birou.

Gheorghe OLTEANU

Consilierul local

Corneliu Braia a fost ales cu majoritate de voturi și confirmat, ca viceprimar, de către legislativul local, în ședința de consiliu local care a avut loc săptămâna trecută. Asistăm, astfel, la o continuitate, una benefică pentru uricăneni.

facebook.com/ziarulvaiijiului

marţi 27 octombrie 2020


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook