Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Vulcan
Dezamăgirea profesorului octogenar
Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara CUI 21200012
Veste cumplită pentru Știința Petroșani:
A murit antrenorul Adrian Costache
La 15 septembrie s-au împlinit 60 de ani de la înființarea liceului din Vulcan. În 15 septembrie 2010, dată la care se aniversase o jumătate de secol de când acesta există, momentul festiv a fost sărbătorit în mod oficial, de față fiind foști profesori și elevi din anul 1960. „Acum, nimic, tăcere…”.
Cuvintele dintre P. 3
ghilimele sunt ale domnului profesor octogenar Francisc Czimbalmos, care și-a început și a terminat activitatea didactică la liceul vulcănean. Domnia sa este unul dintre profesorii fondatori (1960-1964) ai liceului. Și, fiindcă am spus acest lucru, fie-mi permis să-i amintesc și pe ceilalți, mai ales că mulți dintre dumnealor mi-au fost și mie profesori în anii în care am fost elev al Liceului Teoretic din Vulcan. Numele domniilor lor sunt în ordinea făcută de domnul profesor Francisc Czimbolmos în pliantul pe care dumnealui l-a editat, pe banii săi, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de existență a liceului vulcănean. Sărbătoare care, în 15 septembrie 2020, nici măcar nu a fost amintită.
Primii profesori
pe care i-a avut liceul sunt Antoce Gheorghe, Antoce Maria, Francisc Czimbalmos, Bal Margareta, Bâldea Gheorghe, Hăprean Vasile, Macea Liviu, Filip Elisabeta, Jurca Gheorghe, Licker Gheorghe, Poenaru Mircea și Bâja Ileana. Nume care nu le spun mare lucru generațiilor mai noi de liceeni, dar care au rămas vii în amintirea celor care au fost elevi din 1960, an în care liceul a început cu o singură clasă, și până-n 1980. Tot domnul profesor Francisc Czimbalmos face o etapizare istorică a instituției de învățământ vulcănene. Prima
Comandat de PSD - Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI 21200019
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,8583 lei 1$ = 4,1224 lei 1₤ = 5,2937 lei
marţi, 22 septembrie 2020
Anul XIII • nr. 2931 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
etapă este cea a începutului în care „atmosfera în liceu era una entuziastă, bucuria începutului de învățământ liceal era împărtășită deopotrivă atât de profesori, cât și de elevi”. Este etapa care înregistrează un moment special, așa cum îl numește domnul profesor octogenar. Este vorba despre „repartizarea la Vulcan a profesorilor de educație fizică Marta și Bela Karoly, ai căror bunici erau învățători la Școala maghiară din Vulcan. Aici a început acea carieră care va fi cunoscută în toată lumea și prin care soții Karoly, stabiliți la Onești, au schimbat gimnastica feminină prin lansarea Nadiei Comăneci”.
Perioada cuprinsă
in intervalul de timp 19781990 este denumită de venerabilul profesor ca fiind „Industrializarea liceului”. Perioadă în care „se pune accent pe pregătirea tehnică (industrială) a elevilor, în concordanță cu dezvoltarea economică generală”. Citez mai departe: „Liceul se reorganizează complet. Crește foarte mult numărul claselor, cu excepția a 2-3 clase, toate având un profil industrial. Învățământul profesional este înlocuit cu învățământul liceal. Crește foarte mult și numărul elevilor, în anul școlar 1982-1983 existau 48 de clase cu un total de 1.713 elevi. Pentru a satisface nevoia de predare, au fost aduși profesori și ingineri noi. Tot atunci, liceul avea 73 de cadre didactice. De asemenea, chiar și director este numit un inginer: Rodica Flaidăr. Noul profil presupune o intensă activitate a atelierelor, care erau aprovizionate de către cele două mine din localitate. Un aspect al activității liceului era participarea elevilor la șantiere naționale sau județene (Canalul Dunăre-Marea Neagră, Râul Mare-Retezat etc). O realizare remarcabilă a acelei perioade a fost darea în folosință a sălii de sport, cea mai modernă din județ la acea vreme”. (continuare în pagina 2) Gheorghe OLTEANU
Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara CUI 21200012
2
actualitate
Vulcan
Dezamăgirea profesorului octogenar (urmare din pagina 1)
Intervalul 1990-2020
este denumit de domnul profesor Francisc Czimabalmos „Regăsirea trecutului”. Iată ce spune domnia sa despre el. „Perioada democrației sau a libertății – citez din materialul realizat de către profesorul octogenar – aduce condiții de lucru noi, dar și revenirea la forme din trecut. Încetează cenzura comunistă. Se reorganizează clasele, se revine la un număr mai mare de clase de liceu real și uman, se repartizează noi profesori, dispar unii vechi. Influența negativă a mijloacelor tehnice (TV, telefon, computer, internet etc) va diminua foarte mult rolul cărții în procesul educativ. Instabilitatea caracteristică societății post-
Ziarul Vaii Jiului
decembrieste se va răsfrânge și în activitatea liceului, mai ales prin frecventa schimbare a directorilor (5 directori în perioada 1990-2010). Din 2010, directorul liceului este prof. Malvine Socaci, care a îmbogățit considerabil baza materială și aspectul, atât exterior, cât și interior, al liceului”.
Asta a scris
domnul profesor Francisc Czimbalmos despre liceul vulcănean, ajuns, în 15 septembrie a acestui an, la a șaizecea sa aniversare. Ce nu a scris este întrebarea care-l frământă și acum. Domnia sa înțelege că o festivitate asemănătoare celei de acum zece ani ar fi fost imposibil de organizat în condițiile în care peste tot bântuie pandemia de Covid-19. „Dar de ce nu s-a amintit asta măcar în liceu? Printr-un anunț sau mai știu eu ce”, este întrebarea căreia nu-i poate găsi răspuns. Dar și cealaltă, „oare ce gândesc cei câțiva elevi și singurul profesor care au fost la deschiderea școlii în 15 septembrie 1960?”, este pe deplin justificată. Mi le-a spus mai mult retoric, fiindcă nu a așteptat vreun răspuns de la mine. Și l-a dat tot domnia sa prin cele două cuvinte rostite în încheiere. Iată-le: „Jalnică aniversare!”.
Comandat de PSD - Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI 21200019
)
Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani 24348364 n J20/1310/2008
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0371.136393 (Vodafone fix); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
marţi, 22 septembrie 2020
Veste cumplită pentru Știința Petroșani:
A murit antrenorul Adrian Costache
S-a stins din viață Adrian Costache, antrenorul Științei Petroșani. Îndrăgit, iubit, adulat acesta a lăsat rugby-ul îndoliat.
Fost jucător al Științei Petroșani, fost antrenor la loturile naționale, România U19 și România U20, director tehnic al Centrului de Pregătire pentru Juniori, și de 2 ani antrenor al Științei Petroșani, Adrian Costache a plecat tiptil. A lăsat în urmă sa lacrimi, regrete, multe regrete.
Uricani
Federația Română de Rugby își exprimă regretul față de dispariția fulgerătoare a fostului jucător și antrenor, Adrian Costache. Acesta a încetat din viață la 53 de ani, la Petroșani. Fost jucător la Triumf și la Știința Petroșani, el a făcut pasul spre antrenorat, întâi la juniorii de la LAV, apoi la RC Grivița și în ultimii ani, la Știința Petroșani. De numele lui se leagă revirimentul sportului cu balonul oval în Valea Jiului, cel mai recent proiect al său fiind înființarea din anul școlar 2021-2022 a unei clase cu profil special de rugby la Liceul „Dimitrie Leonida” din Petroșani și un Centru de Pregătire a juniorilor din Valea Jiului. Dumnezeu să-l odihnească! Loredana JUGLEA
Lucrarea pe care Dănuţ Buhăescu o consideră ca fiind de urgenţă
Este de prisos să mai amintesc, mai ales că toată lumea știe asta, despre preocuparea constantă a lui Dănuț Buhăescu pentru sănătatea uricănenilor. Sunt cunoscute eforturile sale mai vechi, pentru înființarea, în corpul „B” al clădirii cunoscute de localnici ca fiind policlinica, a „Centrului de Îngrijire și Asistență Uricani”, dar și cele mai noi care țin de prevenirea răspândirii Covid-19.
Comandat de PSD - Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI 21200019
Mai puțin cunoscută
pentru unii ar putea fi recenta decizie a actualului și, mai mult ca sigur, viitorului primar din Uricani de a repara urgent acoperișul corpului „A” al clădirii, în care își au cabinetele medicii de familie. „Dumnealor sunt cei care mi-au sesizat că țigla a
Atenție, lupeneni!
cedat și că acoperișul trebuie neapărat reparat”, spune Dănuț Buhăescu. Ca atare, primarul a luat decizia ca lucrarea să fie executată în regim de urgență. „Vrem ca ea să fie încheiată înainte de începerea ploilor, așa că, în cursul acestei săptămâni, firma de construcții va intra în forță, ca să zis așa, pentru a executa lucrarea!”. Gheorghe OLTEANU
„Supercom” colectează deșeuri vechi
Lupenenii vor putea scăpa în această săptămână de saltele vechi, mobilă veche, oglinzi de dimensiuni mari, care nu le mai sunt necesare în locuințe, mochete vechi, schiuri „antice”, damigene și alte lucruri uzate și nefolositoare, fără să mai polueze zonele din apropierea containerelor de gunoi, cum, din păcate unii, cetățeni mai procedează și acum.
Angajații primăriei le tot atrag atenția că acest fapt se pedepsește cu amendă și că acest procedeu nu este un lucru normal. Pentru astfel de vechituri, precum și pentru materialele provenite din construcții sau renovări trebuie plătită o taxă la primărie, cum se întâmplă peste tot prin lumea civilizată. Firma „Supercom” a trimis o adresă Primăriei municipiului Lupeni, prin care îl înștiințează pe primarul Lucian Resmeriță de faptul că sâmbătă, 26 septembrie 2020, pe raza localității va realiza colectarea deșeurilor voluminoase în intervalul orar 12,00-16,00. „Deșeurile voluminoase vor fi depozitate până la orele 11,00 de către proprietari, la platformele (punctele gospodărești) amplasate în municipiul dumneavoastră, astfel încât să nu încurce circulația și să permită accesul utilajelor în vederea colectării acestor deșeuri”, se mai arată în comunicat. Corneliu BRAN
8
www.zvj.ro marţi, 22 septembrie 2020
actualitate
3
4
diverse
Comandat de Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) - Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI 21200022
facebook.com/ziarulvaiijiului
marţi, 22 septembrie 2020
Aninoasa - doar în 2020:
fost prevăzute în bugetul local de la început de an, după discuțiile și dezbaterile pe care le-am avut cu cetățenii. Și așa cum am promis cetățenilor, nu va trece această toamnă ca ele să nu fie gata. Mai mult, cred că în maxim două săptămâni vor fi finalizate”, ne-a declarat luni primarul aninosean Nicolae Dunca. Fiindcă vorbim de cele opt străzi, este cazul să le și reamintim: Gheorghe Lazăr, București, Eminescu, Sadoveanu, Cimitirului, Stadion, Libertății și Izvorului. 350.000 lei s-au alocat de la bugetul local pentru aceste lucrări de reabilitare de drumuri. Corneliu BRAN
8+8 = 16 drumuri reabilitate
După „pachetul” de 8 străzi finalizate pe Programul PNDL-2, pentru Aninoasa urmează un nou set de lucrări de modernizare de alte 8 străzi, de data aceasta cu bani de la bugetul local, conform bugetului anual aprobat la început de an.
„Pregătirea la aceste străzi, de care vorbim este făcută încă din toamna trecută. A venit iarna și a trebuit să ne oprim, iar în primăvară ne-am apucat de finalizarea celor opt străzi pe PNDL-2. La începutul verii ele au fost finalizate, iar acum, pentru că și vremea o permite, dar este și prevăzut în planul nostru de lucrări, ne apucăm să finalizăm cele 8 străzi pregătite încă de toamna trecută. Aceste străzi au
CSM Jiul Petroșani,
După un egal acasă, o înfrângere tot acasă
CSM Jiul Petroșani a bifat prima înfrângere în Liga 3.
Pe teren propriu, trupa lui Damian Militrau a cedat cu scorul de 1-0 în fața celor de la Măgura Cisnădie.
Vești bune pentru sporturile de contact Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anun¬ţat că Hotărârea de Guvern care prelungeşte sta¬rea de alertă a eliminat restricţiile pentru sporturile de contact.
Demnitarul a subliniat că sporturile de contact precum box, judo, lupte sau karate îşi vor putea relua ac¬ti¬vitatea în condiţiile care urmează a fi anunţate în Ordi¬nul comun al MTS şi MS care va fi emis în aceste zile. „Veşti bune. Hotărârea de Guvern care prelungeşte starea de alertă a eliminat restricţiile pentru sporturile de contact (box, lupte, karate şi altele). În câteva zile, după publicarea în Monitorul Oficial, vom emite Ordinul comun de ministru MTS-MS care va detalia condiţiile pentru desfăşurarea acestor activităţi sportive”, a scris Stroe pe site-ul de socializare citat. Mai mulţi reprezentanţi ai sporturilor de contact s-au arătat nemulţumiţi în ultima perioadă de faptul că nu îşi pot desfăşura activitatea din cauza restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus. Preşedinţii federaţiilor de lupte, box şi judo au reclamat faptul că nu pot organiza competiţii interne, iar sportivii nu pot efectua antrenamente specifice, fiind în acest fel dezavantajaţi faţă de cei străini în momentul în care vor participa la concursuri internaţionale. Loredana JUGLEA
8
www.zvj.ro marţi, 22 septembrie 2020
„Nu am făcut un meci rău. Meritam chiar un rezultat de egalitate. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, pentru că noi, românii, suntem obișnuiți să dăm vina pe arbitraj. Au fost unele erori, dar sunt și ei tineri. Din păcate, noi nu rezistăm fizic mai mult de 50-60 de minute. Nu suntem încă pregătiți la capacitatea maximă. Am stat mult în izolare, nu am avut meciuri amicale. Să nu uităm că avem doar jucători din Valea Jiului. Eu sper însă că vom face o figură frumoasă și vom mai aduna puncte. Adversarii au fost mai proaspeți decât noi. Eu îmi felicit echipa. Abia aștept să se de-a drumul la spectatori pentru că avem nevoie de fanii noștri", a punctat Damian Militaru. Loredana JUGLEA
A murit și legenda Mircea Pascu Încet, încet, viață trage cortina. Peste oameni însemnați. Asta pentru că viața cerne. Așa e în legea nescrisă. Rămân amintiri și regrete. A murit și Mircea Pascu. Ioan Danciu i-a fost alături pe ultimul drum.
„L-am însoțit pe ultimul drum pe marele om de sport, de cultură care a fost profesorul Mircea Pascu. Fost președinte al cluburilor Jiul Petroșani, Corvinul, Rapid și Politehnica Timișoara, dar și vicepreședinte și președinte al FRF și membru în UEFA. El a plecat dintr-o lume cu dor, într-o lume fără dor. Suferea de mai multe afecțiuni. În 6 noiembrie, dacă mai trăia, împlinea 86 de ani. A decedat la Spitalul V. Babeș din București, fiind diagnosticat și cu Covid 19. Din această cauză nu a fost permis să participe la înmormântare decât membrii familiei și câțiva apropiați, printre care profesorul Irimie Ghiță, fost reputat cadru universitar și antrenor la Știința, dar și alți apropiați. Ca o tristă coincidență, cu 32 de ani în urmă, pleca la ceruri, în 18 septembrie 1988 si regretatul om de fotbal care și-a legat toată viața de Minerul Lupeni și de Jiul, unde a făcut ani de-a rândul parte din conducerea clubului, KARPINECZ IOAN. Dumnezeu să-i odihnească", a spus Ioan Danciu. Loredana JUGLEA
Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara CUI 21200012
Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara CUI 21200012
diverse
5
6
politică
Comunicat PSD Petrila Primarul Vasile Jurca are nu doar o viziune pentru următorul mandat, ci și proiecte de dezvoltare deja aprobate, cu investiții europene în valoare de zeci de milioane de euro. Zilele acestea, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că a fost semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene, care va aduce autorităților locale de la Petrila alte peste 19 milioane de lei pentru dezvoltare, pentru un proiect care vizează îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila, această investiție fiind cea de-a III –a etapă pe Axa 13, completând cele peste 32 milioane de lei atribuite deja în primele două etape. În opinia primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, acest lucru reprezintă încununarea eforturilor depuse de echipa pe care o conduce și o dovadă în plus a faptului că în acest mandat, a acționat nu doar pentru implementarea de noi și noi proiecte, ci și pentru pregătirea celor care vor face obiectul următorului său mandat de primar. ”Mă bucur că, în sfârșit, și acest proiect pe fonduri europene, pe care l-am demarat încă din 2017, a ajuns în etapa aprobării pentru finanțare. Desigur, faptul că este vorba despre un proiect pe fonduri europene, ne dă și garanția că acesta va fi implementat, pentru că deși sunt mai greu de obținut, banii europeni sunt garanția că schimbările politice la nivel național nu vor influența implementarea acestor proiecte”, spune primarul Petrilei, Vasile Jurca. Acest proiect european este, în opinia primarului social-democrat al Petrilei, unul deosebit de important, atât prin complexitatea sa, cât și prin obiectivele pe care și le propune. ”Când am aplicat pentru acest proiect am avut în vedere atât chestiuni ce țin de infrastructura publică, dar și elemente de dezvoltare. Spre exemplu, vreau să vă spun că acest proiect presupune reabilitarea unor străzi din orașul Petrila, precum strada Minei, strada I.D. Sîrbu, strada Al. Sahia, strada T. Vladimirescu, strada 8 Martie, strada Lunca, strada Tăii, strada 6 august. De asemenea, acest proiect presupune
Comandat de PSD - Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI 21200019
facebook.com/ziarulvaiijiului
asfaltarea străzii Colonie Cimpa-Birăoni, începând de la podul Colonie Cimpa, pe strada Birăoni, până la Biserica Ortodoxă din Cimpa. Tot în acest proiect am inclus construirea unui Muzeu al Satului, pe o suprafață de 2 hectare, la intrarea în Jieț, care este o zonă de tranzit a turiștilor pe traseul Petrila-Cheile JiețuluiTransalpina și care va pune în valoare zestrea și tradițiile momârlanilor noștri. În plus, am inclus în acest proiect și modernizarea Parcului ”Regele Mihai I”, parcul istoric al Petrilei, unde vom reface inclusiv foișorul în care a fost primit Regele Mihai I când a fost prezent în orașul Petrila și credem că acest parc va fi nu doar încă un frumos loc de odihnă și recreere pentru petrileni, ci și un punct de referință pe viitoarea hartă turistică a Petrilei. Aș mai evidenția de asemenea faptul că, în acest complex pachet de proiecte am inclus și reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși”, cu structura arondată, respectiv Grădinița cu PN nr. 2 din zona 8 Martie”, explică primarul Vasile Jurca. Acesta mai precizează că proiectul menționat nu este unul singular, practic întregul său program politic fiind bazat pe proiecte deja aprobate, cea mai mare parte pe fonduri europene, care vor fi în mod cert realizate în următorii ani. Primarul Vasile Jurca spune că deja au fost obținuți banii europeni pentru implementarea mai multor proiecte de investiții, după cum urmează: * Construire bloc de locuințe sociale în str. T. Vladimirescu, în spatele Ambulatoriului; * Reabilitare Școala Primară nr.3 corp 2 - Grădinița Cimpa; * Dotări școli: Școala gimnazială ”ID Sîrbu”, Colegiul
Tehnic ”C. Brâncuși” - Școlile gimnaziale nr. 2 și nr. 3, Școala gimnazială nr. 5 și Școala gimnazială nr.6; * Reabilitarea străzilor de interes local: Prislop, Roșia, Cocoșului, Digului, Minei, T. Vladimirescu, Taia. Mai mult, Primăria Petrila a atribuit deja contractele pentru întocmirea proiectelor tehnice de execuție și pentru alte obiective ce urmează a fi realizate în cadrul POR 2014-2020, după cum urmează: * Construire bloc de locuințe sociale, în strada Prundului; * Construire bloc de locuințe sociale, în strada Republicii; * Reabilitare străzilor de interes public: str. Primăverii, str. 1 Iunie, str. Rândunicii, str. Vulturului, str. Minei, str. T. Vladimirescu (zona Ambulatoriu), str. Republicii, str. Lunca, str. Predoni, str. Dobrești, str. Carpați, str. Apaductului, str. Izvorului, str. Jieț. * Dotări pentru Biblioteca orașului Petrila. Similar, la Petrila au fost deja semnate contractele pentru realizarea unor lucrări de intervenție în scopul creșterii eficienței energetice la unele clădiri publice, după cum urmează: * Școala gimnazială ”I.D. Sîrbu” - structura Școala gimnazială nr. 6 Petrila; * Colegiul tehnic ”Constantin Brâncuși”, respectiv Liceul, Școala nr. 2 Lonea, Școala gimnazială nr. 5 Petrila; * Școala gimnazială ”I.D. Sîrbu” Petrila; * Centrul de Sănătate Multifuncional de la Petrila al SUP. O serie de alte proiecte pentru care există deja certitudinea realizării în următorul mandat al primarului Vasile Jurca și al echipei PSD Petrila se numără cele care au drept scop regenerarea urbană și mobilitatea. Câteva exemple de proiecte de acest fel sunt: * Introducerea gazului metan pe mai multe străzi din orașul Petrila și localitățile aparținătoare Cimpa (Tirici, Răscoala), Taia și Jieț; * Construirea unui pod de legătură între drumul de centură și cel principal, la intrarea în Petrila; * Construirea de noi săli de sport la Școala nr. 1, Școala nr.2 și Școala nr. 6; * Realizarea Parcului UNEX Jieț; * Reabilitarea zonelor verzi din cartierele 8 Martie, Al. Sahia și Muncii; * Realizarea liniei verde de autobuze electrice Green line Valea Jiului; * Podul Prieteniei de la Lonea; * Centru de Inovare și transfer tehnologic în parteneriat cu Universitatea din Petroșani; * Reabilitarea altor străzi de interes local, precum: Dobrești 1și 2, Jiului, Mesteacănului, Predoni, Prevescior, Traian Vuia, T. Vladimirescu, Avram Iancu, 1 și 2, T. Vuia legătură cu centura orașului ș.a. ”Avem în plan realizarea investițiilor publice prin care să creștem gradul de confort al cetățenilor, dar și să valorificăm o serie de oportunități de dezvoltare locală. Proiectele pe fonduri europene trebuie să răspundă nevoilor incluse în Planul Regional de Dezvoltare, iar administrația pe care o conduc acordă cea mai mare atenție absorbției acestor fonduri. Drept urmare,. ADR Vest a realizat un raport cu situația proiectelor publice depuse pentru atragerea finanțărilor europene, iar în topul orașelor hunedorene conduce detașat orașul Petrila, având depuse un număr de 18 proiecte în mandatul care se încheie acum, acestea vizând peste 35 de investiții care răspund nevoilor comunității noastre. Împreună cu echipa PSD Petrila, am demonstrat că Petrila e pe drumul cel bun și vă asigur că așa va rămâne și în anii următori”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Comandat de PSD Organizația județeană Hunedoara CUI 21200019
marţi, 22 septembrie 2020
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
Întâlneşti exact persoana de care aveai nevoie pentru a-ţi oferi o viziune imparţială din afară asupra problemei care te preocupă - fără implicaţii sentimentale şi cântăreşte situaţia corect.
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Există subiecte oarecum tabu de care e bine să nu discuţi, pentru că s-ar putea să nu primeşti prea multe aplauze. Nu toată lumea gândeşte ca tine, nu toată lumea crede în aceleaşi principii.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Apare o perspectivă nouă care pe altul l-ar entuziasma, dar nu şi pe tine. Rămâi foarte precaut în faţa noului, pentru că nu eşti sigur că duce într-o direcţie atât de bună pe cât pare.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Nu ai motive să-ţi faci atâtea griji! S-a născut un gând fragil în mintea ta, dar suficient de puternic încât să te irite, ca un ghimpe de frică care nu merita nici măcar observat!
Leu (23 Iul - 22 Aug)
Succesul deplin se află în mâinile tale: tu eşti creatorul, tu eşti inginerul, tu eşti constructorul cel mai potrivit pentru marele scop la care visezi, deci nu aştepta miracole din altă parte.
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Priveşte adânc în inima ta ca să descoperi imense resurse de a ierta şi de a trece cu vederea aspecte care ţi-au încărcat inutil sufletul cu nemulţumiri.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Eşti implicat într-o acţiune dificilă, ce necesită un consum imens de energie şi concentrare, dar deşi sursa de efort eşti tu, capul acestei acţiuni trebuie să fie altcineva.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Astăzi, mulţi vor spune că eşti un rebel, că nu ţii cont de nimic, şi îţi arăţi originalitatea în fel şi chip. Una din direcţiile ciudate în care îţi demonstrezi modul diferit de a te comporta e căsătoria.
„Țibleș Maraton - 22km/1.000 m”
Alergare din prietenie, finish cu produse tradiţionale
Atletul Codrea Silip a mai bifat un concurs de alergare. De data acesta un concurs amical, prietenesc. Un semimaraton pe dealurile de la poalele Țibleșului, un traseu foarte frumos cu de toate, în mare parte pe poteci și pădure.
DEcEsE
clubul sportiv "Știința" din petroșani, își exprimă regretul fațăde dispariția fulgerătoare a fostului jucător și antrenor, cosTAcHE ADriAN Acesta a încetat din viațăla vârsta de 53 de ani. Dumnezeu să-l odihnească !!!
„Mi-a amintit de nenumăratele concursuri din anii trecuți la care am fost, deoarece în timp ce alergam asociam segmente din traseu cu segmente asemănătoare ca frumusețe din zecile de curse la care am alergat în ultimii ani. A fost o cursă prietenească, care a adus la start câteva zeci de participanți, cu puncte de alimentare pe traseu, un traseu foarte bine marcat, iar la finish organizatorii ne-au așteptat cu fructe de pădure proaspete, mâncare tradițională săsească, prăjitură, bere din belșug și voie bună cât cuprinde. Chiar dacă a fost o cursă prietenească, eu mi-am propus să alerg pe tot traseul și să scot un timp sub două ore, ceea ce am reușit în final, chiar dacă a trebuit să mă întrebuințez aproape la maxim ținând pasul cu colegul de alergare, Vasile Tompa cu care am trecut linia de finish împreună cu același timp, 1 oră, 58 min. 43 sec. Mii de mulțumiri prietenilor din Bistrița pentru organizare și pentru ziua frumoasă petrecută împreună”, a spus Codrea Silip. Loredana JUGLEA
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
La toate gesturile tale de generozitate şi de prietenie ţi se răspunde sub aşteptări, încât nici nu ar mai merita să fii atât de darnic. Fii un pic mai egoist, nu-ţi mai oferi tot sprijinul.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Visele tale au mari şanse să se materializeze, pentru că sunt planuri pe care ţi le programezi mental cu încredere. Pentru tine viaţa de familie ideală e aşa cum o vezi acum cu ochii minţii!
iMobiLiArE
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Dai dovadă de totală încredere faţă de planurile pe care le dezvolţi pas cu pas. Nici urmă de îndoială, niciun semn de întrebare cu privire la direcţia în care mergi şi cu asemenea atitudine succesul nu e departe!
• Vând apartament 3 cam., situat în Petroşani str. Aviatorilor bl. 15c (lângă ANL) et 6. Apartamentul este decomandat total, 2 băi, 2 cămări, utilat complet (locuibil). Suprafața 70 mp, geamuri termopan, izolat interior, gresiat, faianţat, centrală termică, mobilat complet! Preţ 22.000 euro negociabil! Relaţii la telefon 0726.185336.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Ai toate motivele să priveşti cu încredere spre un proiect care evoluează excelent spre rezultatele visate. Gândeşte pozitiv şi spune cu încredere: da, se poate!
H Ho or ro os sc co op p
mica publicitate
8
www.zvj.ro marţi, 22 septembrie 2020
DIVERSE
7
8
politică
HUNEDOARA NOUĂ – „Hunedoara de legendă” Avem un județ bogat, unde istoria și natura și-au dat mâna într-un mod atât de fericit. Hunedoara este județul cu peste 30 de atracții turistice de talie națională și este inadmisibil ca acestea să nu fie puse în valoare, să nu contribuie la dezvoltarea economică a acestei zone. Am gândit programe concrete, proiecte viabile de punere în valoare a acestor bogății ale județului Hunedoara, astfel încât să putem crește numărul celor care ne vizitează, să-i determinăm pe turiști să aleagă județul Hunedoara drept destinație de vacanță. Echipa PNL – UDMR – PNTCD, cu spriinul USR+ și al FDGR, și-a propus dublarea numărului de turiști până în anul 2024, turiști care să revină și în anii următori la noi în județ și să povestească și altora despre Hunedoara de legendă. Dublarea numărului de turiști înseamnă venituri bugetare suplimentare, înseamnă creșterea salariilor, dar și dezvoltare economică, iar acest lucru și l-a propus echipa de profesioniști cu care venim în fața dumneavoastră. În acest scop, este necesară o abordare unitară și organizată, este nevoie de o autoritate județeană care să sprijine și să
facebook.com/ziarulvaiijiului
îndrume investitorul și producătorul local deopotrivă. De asemenea, pentru ca țelul pe care ni l-am propus să fie atins, vor fi organizate evenimente permanente în județul Hunedoara, pentru creșterea capacităților
turistice, precum și primul târg anual de turism. În plus, am gândit un pachet de prezentare media a județului, un film de prezentare a atracțiilor turistice, dar și un concurs tematic de fotografie/blogging/vlogging. Pentru ca informațiile despre atracțiile turistice ale județului Hunedoara să ajungă la cât mai mulți potențiali turiști, vrem să introducem aceste obiective în portofoliul agențiilor de publicitate și al caselor de producție video, pentru o cât mai bună vizibilitate. Ne dorim să sprijinim și investitorii din domeniul HORECA, grav afectați de criza generată de noul coronavirus, și pentru ei am gândit un plan urgent de măsuri, cu termen luna decembrie 2020. Echipa PNL – UDMR – PNȚCD, cu sprijinul USR+ și FDGR, este garanția unei administrații publice performante. Sunt lucruri pe care dorim să le implementăm, cu o echipă puternică formată din oameni cu multă experiență și cu multă dăruire, dar și prin proiectele pe care le propunem pentru județul Hunedoara, Hunedoara în care SE POATE. Împreună vom construi Hunedoara Nouă – Hunedoara de legendă! Adrian Nicolae David, Prim-vicepreședinte PNL Hunedoara Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara CUI 21200012
marţi, 22 septembrie 2020