Ziar ul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,8418 lei 1$ = 4,2893 lei 1₤ = 5,4092 lei
luni, 13 iulie 2020
Anul XIII • nr. 2880 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Vulcan
Din nou promisiuni cu drumul din Crividia
Schimbare de ton la ședința de îndată de vineri, 10 iulie, a Consiliului Local Vulcan. După ce președintele de ședință l-a rugat să prezinte ordinea de zi, primele vorbe ale viceprimarului Pompiliu Barbu i-au fost adresate semnatarului acestui articol. El a salutat prezența mea în sală, ca reprezentant al ZVJ, fapt care – am observat - lăsat-o mască nu numai pe doamna consilier local Angela Stoica, aflată „peste drum” de mine, ci și pe alți colegi ai dumneaei. Înainte de a
se trece la fapte, domnul Spiridon Simion, în calitatea sa de președinte, le-a solicitat consilierilor locali să poarte corect masca facială. Pe bună dreptate, fiindcă unii o aveau sub bărbie, iar alții nu aveau acoperit și nasul. Oamenii s-au conformat rapid, dar, după câteva minute bune, câțiva au uitat de tot de avertismentul domnului președinte. Ordinea de zi inițială a avut patru puncte. Cu cele două suplimentare a venit în sală domnul jurist Gabriel Velea, așa cum, de fapt, anunțase, în prealabil, viceprimarul.
Proiectele de
la punctele al doilea și al treilea au avut un subiect asemănător, așa că au fost discutate la pachet. Primul, cel de la punctul doi, se referă la „aprobarea proiectului ‹‹Strategie de Dezvoltare Locală Vulcan 2017-2020 – Titlu proiect – Reabilitarea infrastructură rutieră zona Crividia, zona de acces auto și pietonal, str. Crividia, str. Tedora Lucaciu-Municipiul Vulcan, județul Hunedoara – Grup de Acțiune Locală municipiul Vulcan››, a bugetului proiectului în valoare de 4.101.558,93 lei, inclusiv TVA, din care cheltuieli eligibile 2.850.900,00 lei, și aprobarea alocării din bugetul local a cofinanțării de 2 la sută din valoarea
cheltuielilor eligibile, respectiv suma de 57.018,00 lei, și a cheltuielilor neeligibile în valoare de 1.250.658,93 lei”. Proiectul de hotărâre de la punctul al treilea vorbea despre „aprobarea documentației tehnico-economice, faza proiect tehnic, și a indicatorilor tehnicoeconomici actualizați pentru Strategie de Dezvoltare Locală Vulcan 2017-2020 – Titlu proiect – Reabilitare infrastructură rutieră zona Crividia, zona de acces auto și pietonal, str. Crividia, str. Teodora Lucaciu – Municipiul Vulcan, județul Hunedoara – Grup de Acțiune Locală municipiul Vulcan”.
Mai simplu și
cu puține cuvinte, problema se referă la atât de așteptata și întârziata modernizare a străzilor Teodora Lucaciu și Crividia. Adică a drumului care se face de la intersecția cu șoseaua națională și până la asfaltul dinspre Dealu Babii. Lucrare pentru efectuarea căreia Grupul de Acțiune Locală Vulcan a întocmit un proiect care, așa cum au fost promisiunile, ar fi trebuit să fie materializat de cel puțin doi ani. Numai că, la fel ca și în cazul de față, au intervenit fel de fel de modificări care au dus la întârzieri menite să-i dezamăgească pe oameni și să le înșele așteptările. Altfel numi explic prezența în sala de ședințe a doamnei ing. Rodica Peter, șefa GAL, și a doamnei ec. Monica Munteanu, șef birou proiecte, care au încercat să justifice în fel și chip de ce lucrarea nu a putut fi începută la timp și dusă la bun sfârșit la termenul pe care-l pomenise, de câteva ori, însuși primarul Gheorghe Ile.
Nici consilierii
locali, o parte dintre ei, mă rog, nu au fost convinși întru totul că, de data asta, lucrurile vor merge șnur și că modernizarea celor două străzi pe o
lungime de 3375, 09 ml va începe și va fi dusă la bun sfârșit. Ultima promisiune făcută de doamna economist de la biroul de proiecte a fost că termenul de începere ar putea fi undeva la sfârșitul lui septembrie sau începutul lui octombrie. „Cea mai optimistă previziune”, a recunoscut dumneaei,
dovadă că ar putea interveni situații neprevăzute. Dar demararea lucrărilor va fi posibilă numai dacă, în septembrie, se va semna contractul de finanțare, după care ar urma procedura de achiziție. Ca unul care a asistat la zeci de discuții pe tema modernizării drumului spre Crividia, am rezerve că va fi așa. Bine ar fi, însă, să mă-nșel de data asta. Gheorghe OLTEANU
administraţie
2
HOTĂRÂREA nr. 57/ 2020
privind aprobarea acordării unor facilităţi la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, pentru durata stării de urgenţă declarată potrivit prevederilor Decretului Preşedintelui României nr. 195/ 2020
hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi Consiliul local al Municipiului Lupeni, Analizând Proiectul de hotărâre nr. 52/2020 şi Referatul de aprobare nr. 6256/ 9 iunie 2020 prezentat în comun de domnul Lucian Marius Resmeriţă, Primar al Municipiului Lupeni, domnul Iacob Viorel Mesaroş, Viceprimar al Municipiului Lupeni şi consilieri locali din cadrul Consiliului local al Municipiului Lupeni prin care iniţiază proiectul de hotărâre privind aprobarea acordării unor facilităţi la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, pentru durata stării de urgenţă declarată potrivit prevederilor Decretului Preşedintelui României nr. 195/ 2020; Ţinând cont de faptul că prin declararea stării de urgenţă dar şi a stării de alertă pe întreg teritoriul României măsurile dispuse de Guvern au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijloci, persoane fizice autorizate dar în mod deosebit a aşa numitului sector HORECA din industria hoteliera, a serviciilor alimentare, în special a unităţilor care pregătesc şi servesc alimente şi băuturi; Văzând Raportul nr. 6271/09.06.2020 al Serviciului Venituri, Buget Local în comun cu Consilierul juridic; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico - financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; în conformitate cu prevederile articolelor V şi VI din O.U.G. nr. 69/ 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale; Cu respectarea prevederilor art. 7 al Legii nr. 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; în temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. “c” şi alin. (6) lit. “a” şi „b”, ale alin. (14) precum şi ale art. 139 din O.U.G. nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 - Pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/ taxă pe clădiri potrivit art. 462 din Legea nr. 227/ 2015, cu modificările şi completările ulterioare, aprobă: a) reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50 %, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în
)
Ziarul Vaii Jiului
proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARSCoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice; b) scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARSCoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică. Art. 2 - Pentru a beneficia de prevederile art. 1 lit. a), proprietarii clădirilor au obligaţia ca, până la data de 15 septembrie 2020 inclusiv, să depună la Serviciul Venituri Buget Local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni o cerere de acordare a reducerii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere. Art. 3 - (1) Proprietarii care deţin clădiri nerezidenţiale utilizate pentru activitatea economică proprie, în declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 2 vor menţiona fie întreruperea totală a activităţii economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parţială a activităţii economice. (2) Proprietarii care şi-au întrerupt parţial activitatea anexează la cererea prevăzută la art. 2 o copie a certificatului pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Art. 4 - In cazul proprietarilor care deţin clădiri nerezidenţiale date în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, pe perioada în care s-a instituit starea de urgenţă, din declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 2 trebuie să reiasă că aceştia se regăsesc concomitent în următoarele situaţii: a) au renunţat la cel puţin 50% din dreptul de a încasa contravaloarea chiriei, redevenţei sau altă formă de utilizare a clădirii, stabilită conform prevederilor contractuale, pe perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă; b) cel puţin 50% din suprafeţele totale deţinute şi afectate activităţilor economice nu au fost utilizate, ca urmare a faptului că titularii dreptului de folosinţă a clădirilor respective au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total şi/sau parţial activitatea economică. Art. 5 - Pentru încadrarea în situaţia prevăzută la art. 4 lit. b) proprietarii care deţin clădiri nerezidenţiale verifică dacă cel puţin 50% din suprafaţa totală deţinută şi dată în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice este afectată de întreruperea totală şi/ sau parţială a activităţii acestora la data de 14 mai
Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani 24348364 n J20/1310/2008
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0371.136393 (Vodafone fix); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN
2020. Art. 6 - Proprietarii care deţin clădiri nerezidenţiale date în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, la cererea prevăzută la art. 2 vor anexa declaraţia pe propria răspundere din care rezultă încadrarea cumulativă în situaţiile prevăzute la art. 4 lit. a) şi b), însoţită de declaraţiile pe propria răspundere a utilizatorilor cu privire la întreruperea totală a activităţii economice a acestora şi/ sau de certificatele pentru situaţii de urgenţă emise de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri în cazul utilizatorilor care şi-au întrerupt parţial activitatea economică, după caz. Art. 7 - în cazul în care persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, integral/ parţial, până la primul termen de plată, acestea pot solicita restituirea, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/ 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 8 - Pentru a beneficia de prevederile art. 1 lit. b), concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, au obligaţia ca până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, să depună la Serviciul Venituri Buget Local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni o cerere de acordare a scutirii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a contribuabilului în care va menţiona prevederile legale potrivit cărora a avut obligaţia întreruperii totale a activităţii proprii, pe perioada instituirii stării de urgenţă. Art. 9 - în cazul în care persoanele prevăzute la art. 1 lit. b) au plătit taxa lunară pe clădiri datorată pentru perioada în care s-a instituit starea de urgenţă, acestea pot solicita restituirea, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/ 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 10 - în cazul contribuabililor care beneficiază de prevederile art. 1 lit. a), impozitul anual pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de reducere şi a bonificaţiei de până la 10% prevăzută la art. 462 alin. (2) din Legea nr. 227/ 2015, cu modificările şi completările ulterioare, stabilită pentru anul 2020 prin hotărâre a Consiliului local al Municipiului Lupeni, asupra impozitului anual datorat pentru anul 2020. Art. 11 - Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 12 - (1) Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la îndeplinire de Primarul Municipiului Lupeni. (2) Aducerea la cunoştinţă publică se face prin afişare la sediul autorităţilor administraţiei publice locale, prin publicare în presa local/ Lupeni, 30 iunie Preşedinde de şedinţă Cntrasemneaza - secretar general ing. Dan Marcu Jr. Marius Claudiu Băloi COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
luni, 13 iulie 2020
La Cheile Tăii, timp de 3 zile
6 exerciţii ale jandarmilor hunedoreni
Jandarmii montani continuă și în vara aceasta să se pregătească pentru misiunile pe care le au în fișa postului.
Cea mai recentă pregătire a avut loc în perioada 7-9 iulie, în Rezervația Naturală „Cheile Tăii”, la circa 6 km nord de Petrila din Valea Jiului. 30 de jandarmi montani din structurile constituite la nivelul Inspectoratului de Jandarmi „Decebal” Hunedoara au participat la această sesiune de pregătire. Care a avut ca scop „coordonarea şi gestionarea misiunilor de căutare-salvare-evacuare în mediul montan”. Manevrele desfășurate au urmărit atent verificarea nivelului de pregătire a jandarmilor montani
hunedoreni în acest moment, precum şi cum arată dotarea materială ale structurilor montane de jandarmi la nivelul anului 2020. Acțiunile derulate pe parcursul a trei zile au cuprins 6 exerciţii, în care au fost materializate posibile situaţii în care jandarmii montani trebuie să intervină. Primul exercițiu a constat în „căutarea unui grup de persoane rătăcite în zona montană, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, după ce aceştia au comunicat coordonatele GPS”. Al doilea și al treilea exercițiu au constat în „coborârea unei persoane accidentate pe un perete de stâncă”, respectiv în „coborârea unui alpinist blocat pe un perete de stâncă”. „Traversarea de pe un versant pe un altul cu ajutorul tirolienei” și „coborârea unei persoane vârstnice care avea proteză la unul din membrele inferioare, printr-o tehnică individuală de salvare cu targa, folosindu-se procedeul de coborâre denumit rapel inversat”, au fost exercițiile 4 și 5. În fine, un ultim exercițiu, însă pe o temă extrem de importantă, o situație ce poate apărea destul de
frecvent în caz de inundații și dezastre în general. Situația, la care jandarmii montani trebuie să facă față cu brio și să se miște foarte rapid, a prevăzut „salvarea-evacuarea unui grup de 6 persoane, dintre care 4 copii, rămase blocate din cauza faptului că un pod s-a prăbuşit”. Exercițiile de pregătire au fost monitorizate și coordonate de patru instructori profesioniști din cadrul Centrului de Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi Montani „Regele Carol I” Sinaia. „Convocarea de pregătire a urmărit testarea capacităţii de reacţie a structurilor de jandarmi şi se circumscrie unei game mai largi de exerciţii organizate la nivelul Jandarmeriei Române pentru a verifica nivelul propriu de pregătire şi colaborare cu alte instituţii. Acest exerciţiu este un mesaj direct şi clar către populaţie: să apeleze cu încredere la structurile Jandarmeriei Române!”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara. Corneliu BRAN
În curând, la Petroșani:
Punct de lucru al Serviciului pentru Permise și Înmatriculări Auto Hunedoara
Vești bune pentru locuitorii Văii Jiului în ceea ce privește permisele și înmatriculările auto, după ce ani și ani de zile foarte mulți cetățeni au cerut ca și în zona noastră să existe un punct de lucru, astfel încât să nu mai fie necesară străbaterea distanței până la Deva și înapoi pentru o chestiune ce s-ar putea rezolva foarte simplu și la noi. Prezent la Deva, ministrul de Interne Marcel Velea a declarat: „O să procedăm și la o descentralizare a serviciilor de obținere a permiselor de conducere și de înmatriculare ale vehiculelor, în sensul că acolo unde există distanțe mari între reședința de județ și cetățenii dintr-un județ care are o întindere foarte mare – vă dau un exemplu, Hunedoara – am decis să facem un proiect care apropie acest Serviciu de cetățeni. Sediul
8
www.zvj.ro luni, 13 iulie 2020
județean de la Deva să poată avea un punct de lucru și la Petroșani. La fel și în alte județe care au această problemă de distanță…”. Și primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a reacționat la declarația ministrului: „Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că la Petroșani va funcționa un punct de lucru al Serviciului pentru Permise și Înmatriculări Auto Hunedoara. Este o normalizare a serviciilor care trebuie să fie în slujba cetățeanului, așa cum s-a întâmplat și în cazul biroului Casei de Asigurări de Sănătate, a Casei de Pensii, sau a Biroului Pașapoarte. Sunt pași concreți către descentralizarea serviciilor și apropierea acestora de oameni. Aceste demersuri nu se vor opri aici și voi face tot ce îmi stă în putere ca oamenii să aibă parte de cele mai bune condiții și să fie scutiți de drumuri costisitoare pentru rezolvarea unor probleme birocratice”. Corneliu BRAN
DIVERSE
3
4
DIVERSE
Instalarea subprefectului Marian
Sâmbătă, 11 iunie, avut loc la Deva depunerea jurământului de către Petru Călin MARIAN, subprefect al județului Hunedoara.
Subprefectul judeţului, Petru Călin MARIAN s-a născut în 27 septembrie 1971 în comuna Baia de Criș – județul Hunedoara,. A absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară – Cluj-Napoca și a urmat mai multe cursuri de specializare în domeniul agricol, economic și management și a fost, timp de doi ani, cadru universitar la USAMV- Cluj Napoca. Din 2016, până astăzi, în calitate de director executiv, a coordonat activitatea Direcției pentru Agricultură Județeană Hunedoara.
La ceremonia de învestire, care s-a desfășurat în amfiteatrul Inspectoratului Școlar Județean, au participat ministrul afacerilor interne – Marcel VELA, prefectul județului Hunedoara – Vasilică POTECĂ, subprefectul județului – Dorel Ovidiu BRETEAN și conducerea Inspectoratului de Poliție Județean, a Inspectoratului de Jandarmi Județean și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență. La depunerea jurământului, organizată cu un număr restrâns de persoane, pentru respectarea măsurilor de protecţie, au mai fost prezenţi, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, administratorul public al reşedinţei de judeţ, Adrian David, şi parlamentarii hunedoreni Carmen Hărău şi Lucian Heiuş. La finalul ceremoniei, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela a răspuns la întrebările jurnaliştilor din judeţul Hunedoara. Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara
Încă o victimă a Covidului 19:
Cupa Minerul la tir cu arcul
La finele săptămânii trecute, ar fi trebuit să aibă loc tradiționala competiție „Cupa Minerul” la tir cu arcul.
La competiție și-au anunțat participarea zeci de sportivi de la mai multe cluburi din țară. Din păcate, cazurile de Covid 19 apărute în Valea Jiului au amânat această competiție. „Pentru a fi mai precauți, s-a decis amânarea competiției din cauza Covidului. Sperăm să fie reprogramată cât mai curând, pentru că ne e dor de competiții. Noi am fost într-un stagiu de pregătire la Izvorul Mureșului, unde au fost respectate toate condițiile prevăzute de protocolul Covid. Ne-am pregătit pentru Cupa Minerul, dar, din păcate, nu va mai avea loc acum”, a spus antrenorul Gigi Pușcă. Alți arcași de la CSM Deva / Minerul Aninoasa au fost în pregătire cu lotul olimpic împreună cu antrenorul Viorel Habian. (L.J.)
Fotbal
Liga a cincea - reorganizată
Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, întrunit în data de 8 iulie 2020, a stabilit un nou mod de organizare a competiţiei de Liga a V-a.
Câştigătoarea campionatului Ligii a V-a, sezonul 2020-2021, va fi echipa care se va clasa pe locul 1 la sfârşitul turneului Final Four, în care vor evolua formaţiile clasate pe primele 4 locuri din sezonul regular. Aceste patru echipe îşi vor disputa locul 1 al campionatului Ligii a V-a, iar la final, formaţia care va obţine cele mai multe puncte va fi declarată campioana judeţului. Detalii organizatorice: Sistem regular (faza I) – fiecare echipă va disputa câte un joc în sistem tur – retur cu celelalte echipe. La finalul sezonului regular, se califică în faza a II-a „Final Four” primele 4 echipe clasate. Final Four (faza II): participă echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 1-4. Se vor juca 3 jocuri (un singur tur), primele 2 clasate vor juca câte 2 meciuri pe teren propriu şi un joc în deplasare, iar cele clasate pe locurile 3-4 vor disputa 1 joc pe teren propriu şi 2 în deplasare. Echipele vor intra în Final Four cu următoarele puncte: Locul 1 – 3 puncte; Locul 2 – 2 puncte; Locul 3 – 1 punct; Locul 4 – 0 puncte Fiecare grupare calificată în play-off va disputa 3 jocuri (doar tur) cu toate celelalte echipe calificate în Final Four. Câştigătoarea campionatului este formaţia clasată pe primul loc la finalul fazei a II-a Final Four. Celelalte echipe componente ale seriei de Liga 5 nu vor mai disputa jocuri în faza 2.
Penalități sportive
Tot în ultima şedinţă, Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a adoptat unele hotărâri importante pentru mişcarea fotbalistică din judeţul nostru: cele legate de cuantumul taxelor/vizelor/penalităţilor sportive aferente sezonului competiţional 2020-2021 şi datele de începere a campionatelor organizate de AJF Hunedoara, în sezonul 2020-2021, datele limită de înscriere în aceste competiţii şi condiţiile care trebuie să le îndeplinească cluburile de Liga 4 pentru a participa în campionatul Ligii a IVa, asupra cărora vom reveni.
Vești bune pentru transferuri
Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Hunedoara a aprobat efectuarea operațiunii de înregistrare a transferului gratuit pentru jucătorii legitimați în perioada intercompetițională a sezonului 2019-2020. Cu alte cuvinte, cluburile nu vor achita pentru acei jucători taxa de transfer. Loredana JUGLEA
facebook.com/ziarulvaiijiului
luni, 13 iulie 2020
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi despre utilajul de spălat containerele:
„Utilajul deţinut de Supercom este singurul din judeţul Hunedoara la acest moment”
Finalul săptămânii trecute a adus la Petroșani o nouă săpuneală a unor locuri publice, fiind vizate în primul rând zona Spitalului de Urgență Petroșani și centrul civic. Și în perioada următoare aceste acțiuni vor continua
8
www.zvj.ro luni, 13 iulie 2020
în alte zone și perimetre publice sau străzi unde circulația este mai aglomerată, precum piețele, parcurile sau străzile principale. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi spune că „Petroșaniul este primul oraș din județ care spală și dezinfectează containerele pentru deșeuri menajere”. „Pentru că sănătatea oamenilor este foarte importantă, și acum, mai mult ca oricând, trebuie să menținem curățenia în toate zonele din oraș pentru prevenirea răspândirii acestui virus periculos, am cerut societății care se ocupă de ridicarea deșeurilor menajere din municipiu să înceapă, cu noile și modernele utilaje pe care le au în dotare, o acțiune
de spălare și dezinfectare a containerelor și punctelor de colectare ale deșeurilor menajere din municipiul nostru. Utilajul deținut în acest sens de Supercom este singurul din județul Hunedoara la acest moment”. Sâmbătă dimineața primarul Petroșaniului a urmărit tot acest proces de spălare și dezinfectare a containerelor și a locurilor amenajate unde acestea stau pe raza localității, Tiberiu IacobRidzi fiind pe teren alături de angajații firmei „Supercom”, care se ocupă cu un profesionalism desăvârșit de colectarea deșeurilor menajere la Petroșani, conform contractului încheiat cu administrația publică locală. Edilul petroșenean ne-a anunțat sâmbătă că „vor continua și acțiunile de dezinfecție ale scărilor de blocuri, iar în paralel vor fi reumplute cu dezinfectant recipientele montate de primărie”. Corneliu BRAN
EDILITARE
5
6
facebook.com/ziarulvaiijiului
învăţământ
luni, 13 iulie 2020
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
Ai muncit mult, ai investit timp şi energie, dar rezultatele te satisfac pe deplin, este ceea ce ai sperat să obţii. Sunt rezultate concrete, palpabile, deci cum să nu fii mândru că ai ajuns aici?
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Eşti cam nervos şi, dacă nu ţii sub control manifestările agresive, poţi strica ziua altora! Fii mai atent ce spui şi cum te comporţi mai ales cu cei care ţin la tine.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Primeşti un sfat atât de bun, încât merită să îl pui imediat în practică! Este fundamentul perfect pentru proiectul pe care îl clădeşti pas cu pas.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Glumele nu se potrivesc în orice situaţie, ca atare fii atent cu cine îţi permiţi azi să faci poante, ca nu cumva să strice mai mult!
Leu (23 Iul - 22 Aug)
E timpul să spui foarte clar ce ai hotărât într-o situaţie dezechilibrată, pentru că nu mai poţi continua la fel. Caută ce anume îţi doreşti cel mai mult şi treci la fapte.
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Nimereşti într-un mediu nu tocmai plăcut, în care planează emoţii negative, tristete, probleme, dar la care tu, personal, nu ai nicio soluţie.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Azi poţi să te joci un pic de-a lista de dorinţe, pentru că numai aşa ai curajul să treci pe această lista idei cât mai multe, cât mai mărunte, cât mai variate.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Primeşti o veste cu tentă oficială care deschide o etapă nouă în cariera ta. Te poţi baza întru totul pe actul primit sau pe garanţia sosită ca să îţi clădeşti proiectele de care depind reputaţia, imaginea ta profesională, viitorul!
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Vii obosit acasă iar acasă te iau copiii în primire şi scot untul din tine! Distrează-te un pic cu ei, râzi cu ei, joacă-te cu ei, pentru că şi asupra ta ar avea un efect benefic!
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Pentru a putea trece la etapele următoare ale unei acţiuni, ar fi bine să deţii tu complet controlul acesteia. Azi ai mai multe idei bune care merită puse în valoare ca lider.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Cu unii oameni nu te poţi purta brutal, ci trebuie să-i menajezi ca şi cum ar fi nişte flori. E vorba de cei dragi, de copii, de femei sensibile, ca atare lasă atitudinea agresivă care te încearcă şi fii delicat.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Afacerile tale pot cunoaşte acum o înflorire, ceea ce te motivează să mergi mai departe. Eşti pe drumul cel bun, deja încep să se întrevadă succesele pe care le-ai sperat.
HOROSCOP
8
www.zvj.ro luni, 13 iulie 2020
IMOBILIARE
mica publicitate
• Vând apartament, 2 camere, etaj 1/2, strada Universității, bine întreținut, centrală termică schimbată în 2019, uși interioare lemn masiv, în camere parchet de fag, balcon cca. 6 mp, orientat spre sud, ideal pentru flori sau agricultură urbană + boxă, cca. 15 mp la demisol. 40.000 euro. 0755103422. ----------------------------------------------------------------------• Vând apartament 3 cam., situat în Petroşani str. Aviatorilor bl. 15c (lângă ANL) et 6. Apartamentul este decomandat total, 2 băi, 2 cămări, utilat complet (locuibil). Suprafața 70 mp, geamuri termopan, izolat interior, gresiat, faianţat, centrală termică, mobilat complet! Preţ 22.000 euro negociabil! Relaţii la telefon 0726.185336.
DIVERSE
7
8
DIVERSE
Uricani
Pentru ca orașul să nu rămână fără gaz
Pe o lungime de circa o sută cincizeci de metri, în zona care se află indicatorul rutier care te înștiințează că intri în Uricani, DN66A este crăpat și vizibil lăsat pe partea dinspre Jiul de Vest. Traficul rutier se desfășoară pe un singur sens de mers și încă nu se știe când se va reveni la normal. Problema este că,
din cauza malului care s-a prăvălit îngrijorător de mult, era cât pe ce ca orașul să rămână în aer cu alimentarea cu gaz metan. Conducta merge paralel
facebook.com/ziarulvaiijiului
cu șoseaua pe partea stângă cum te duci la Uricani și, pe porțiunea distrusă de viitura de acum două săptămâni și ceva, ea a fost puternic afectată. Pentru ca uricănenii să aibă gaz în continuare s-a apelat la o soluție de moment. Acum, lucrători de la DEL GAZ GRID materializează o altă variantă de transport al gazului metan în zona afectată.
Pe acei o sută
cincizeci de metri ei montează o nouă rețea de conducte. Dar pe partea cealaltă a drumului. Legătura de la cea afectată la aceasta și, apoi, recordul la cea principală se va face prin două conducte care vor subtraversa șoseaua. Pentru realizarea celor două treceri se așteaptă autorizația de la Drumuri și Poduri. Se merge pe varianta că această improvizație va fi provizorie. Mulți dintre cei cu care am discutat sunt convinși că nu va fi așa. Asta, fiindcă, se știe, la români orice improvizație rămâne ceva definitiv. Gheorghe OLTEANU
Lupeni
Un rătăcit a fost găsit de jandarmi
Săptămâna trecută, pe calea numărului unic de urgență 112, o femeie din vestul Văii Jiului făcea un apel disperat în legătură cu rătăcirea fiului ei într-o pădure.
Preluând cazul, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi 3 Lupeni au reușit să-l găsească pe fiul femeii, întrun timp foarte scurt, de doar două ore. Cu toate că bâjbâia prin pădurile vulcănene, bărbatul se afla într-o stare bună de sănătate. A fost condus de echipa de căutare-salvare a jandarmilor montani la domiciliu. Așa se întâmplă când te aventurezi pe munte de unul singur sau când nu cunoști prea bine zona și iei în derâdere pericolul muntelui… (C.B.)
luni, 13 iulie 2020