CMYK
Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
împotriva LUI! ADEVĂRU
)
Ieşirea din insolvenţă a CEH SA, pe înţelesul tuturor. Iată documentul
Curtea de Apel Alba Iulia a motivat Decizia 588/2016 din 08.11.2016, prin care CEH SA a ieşit din insolvenţă. Publicăm integral documentul, precizând că se desprind câteva idei importante, sintetizate în cele ce urmează. Curtea de Apel Alba Iulia a constatat incompatibilitatea Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului judecătorului Ioan Drăgan de la Tribunalul Hunedoara în rejudeRedacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani carea cauzei şi a admis toate apelurile, a anulat procedura „în faţa primei instanţe Curtea de Apel Alba Iulia Secția a II-a Civilă potriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA formulate de către creditorii: SC Romlink –Invest SRL Miercurea Ciuc, şi încheierea atacată şi va reţine cauza Dosar nr. 5194/97/2015/A1*/a1 jud. Harghita, SC Arteca Jilava SA Jilava, jud. Ilfov, Boştină şi Decizia Nr. 588/2016 spre rejudecare”. Asociaţii SPRL Bucureşti(actual Mocanu şi Asociaţii SPRL), SC Delta Şedinţa publică de la 08 noiembrie 2016. Completul compus din: „În rejudecare, se vor examina, în primul Preşedinte Marius Irimie Judecător Mircea Noşlăcan Plus Trading Piteşti, jud. Argeş, SC Meridian Electroconstruct SRL Piteşti, (înregistrată la 27.05.2015) SC Brenntag SRL Chiajna, jud. rând, acele susţineri privind legalitatea Grefier Luminiţa Ardelean demersului debitoarei (SC CEH SA) de a Pe rol se află pronunţarea asupra apelurilor declarate de Sindicatul Ilfov, Ureserv SA Brădet, jud. Gorj, SC Grupul Industrial Electrocontact SA Botoşani, jud. Botoşani. Pentru a pronunţa această soluţie Bun” Petroşani, de creditorii SC Armor Security SRL Criscior solicita deschiderea procedurii, invocate „Noroc judecătorul sindic a reţinut că, prin cererea înregistrată la această – în insolvenţă, SC Compact Security SRL Deva – în insolvenţă şi de de Sindicatul Noroc Bun”. instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 08.04.2015 creditoarea debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA împotriva Referitor la aplicarea Legii Minelor, încheierii nr. 78/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în SC Romlink –Invest SRL Miercurea Ciuc, jud. Harghita a solicitat în cu debitoarea Societatea Complexul Energetic HuneCurtea de Apel Alba Iulia nu exclude apli- dosar nr. 5194/97/2015/a1* al Tribunalului Hunedoara, precum şi contradictoriu doara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună apelul declarat de creditoarea SC Gerom International SA Petroşani carea Legii Insolvenţei în acest caz - „în împotriva încheierii nr. 100/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta conform art.3 cauză nu s-a făcut dovada faptului că so- sindic în dosar nr. 5194/97/2015/A1*/a1 al Tribunalului Hunedoara. al.1, art.38 al.1 si art.45 din Legea nr.85/2014 motivat de faptul că cietatea debitoare (SC CEH SA – n.r.) se Mersul dezbaterilor şi concluziile orale ale părţilor au fost consem- aceasta s-ar afla în stare de insolvenţă. S-a mai solicitat de asemenea ca în tem.art.45 al.1 lit.d din Legea 85/2014 să fie desemnat un în încheierea de şedinţă din 01.11.2016, când instanţa, faţă află în încetarea de activitate în sensul nate administrator judiciar dintre practicienii în insolvenţă care au depus de complexitatea cauzei şi lipsa de timp pentru a delibera, a amâart 51 şi 52 din Legea Minelor, invocată, nat pronunţarea la acest termen, încheiere care face parte ofertă la dosarul cauzei. În motivarea cererii de deschidere a pros-ar fi impus a fi depusă la dosar o de- integrantă din prezenta decizie. Se constată că, în interiorul ter- cedurii insolvenţei creditoarea a arătat că în baza unul contract de cizie a autorităţii competente”. Practic menului de pronunţare la dosar s-au înregistrat note scrise din furnizare încheiat cu debitoarea a furnizat acesteia pentru punctele de lucru din Livezeni, Lonea, Lupeni, şi Vulcan în perioada augustpartea apelantei debitoare Societatea Complexul Energetic instanţa arată faptul că SC CEH-SA ar tre- Hunedoara SA şi concluzii scrise din partea apelantei Compact Se- octombrie 2014 şnururi de ancoraj, că valoarea totală a mărfii bui să aibă iniţiativa, prin organizarea curity SRL – în insolvenţă şi Armor Security SRL – în insolvenţă, la livrată şi facturată s-a ridicat la suma de 79.112 lei din care s-a achiactivităţii şi să aplice Legea Minelor, care s-a ataşat şi chitanţa ce face dovada achitării taxei judiciare de tat doar suma de 2.769,76 lei , rămânând un sold restant neachitat în valoare totală de 76.342,24 lei şi că această creanţă are un carîn sumă de 100 lei. instanţa de judecată neputând obliga timbru acter cert lichid şi exigibil la data de 31.03.2015. Curtea de Apel, debitoarea în acest sens. Cererea a fost timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru. Asupra apelurilor de faţă, „În perioada în care procesul s-a aflat în I. Constată că prin Încheierea nr. 78/F/CC/2016 pronunţată de Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 rejudecare, debitoarea a făcut o serie de judecătorul sindic în dosar nr. 5194/97/2015/a1* al Tribunalului din data de 24.04.2015 creditoarea SC Instal Comimpex 2006 SRL Deva, jud. Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SoHunedoara s-a admis cererea formulată de către debitoarea Sociplăţi, unele considerabile, în favoarea etatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani şi s-a dispus de- cietatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, pronunţarea unora dintre creditori, ceea ce creează o schiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolserioasă îndoială asupra incapacităţii de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. S-a desemnat în cal- venţei faţă de aceasta,invocând în acest sens dispoziţiile art. 70 din Legea nr.85/2014. În motivarea cererii s-a arătat că a fost încheiat de administrator judiciar provizoriu în prezenta cauză Casa de plată. Sub acest aspect este de remarcat itate un contract de prestări servicii cu debitoarea având ca obiect „serInsolvenţă GMC Craiova, având o remuneraţie provizorie de 3.000 lei că doar plăţile făcute de către debitoare pentru întreaga procedură urmând a îndeplini atribuţiile prev. de vicii de întreţinere sistem de distribuţie agent termic stabilindu-se în perioada 05.04.2016 - 23.08.2016 în art. 58-59 şi art.100 din Legea nr.85/2014 şi orice atribuţii prevăzute ca preţ ferm al contractului suma de 586.061,03 lei exclusiv TVA, că favoarea creditorilor Primăria Municipiu- de lege stabilite de judecătorul - sindic în interesul procedurii. S-a la data formulării prezentei cereri societatea debitoare înregistrează debit restant faţă de SC Instal Comimpex 2006 SRL Deva, luat act că în prezenta cauză au fost înregistrate cererile de delui Vulcan de 3.194.709,83 lei şi a credi- schidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Societatea în sumă totală de 164.226,27 lei.(f.39-vol.VI). Creditoarea SC Instal toarei Constructiones Industrielles de la Complexul Energetic Hunedoara SA de către următorii creditori: SC Comimpex 2006 SRL Deva în finalul cererii de chemare în judecată Mediterrane de 10.665.579.03 lei, însu- Instal Comimpex 2006 SRL Deva, jud. Hunedoara, SC UPSROM SA a precizat că înţelege să indice practicianul în insolvenţă ce ar urma să fie desemnat în prezenta cauză în calitate de administrator jujud. Hunedoara, SC UPSROM Industry SRL Tg. Jiu, jud. mează aproape 14.000.000 lei ce depă- Petroşani, diciar provizoriu până la termenul de judecată.(f.40-Vol.VI). UlteGorj, SC Fortex Food Distributions SRL Petroşani, jud. Hunedoara, SC şeşte cu mult totalul creanţelor Telecerna SRL Deva, jud. Hunedoara, SC Artego SA TG. Jiu, jud. rior acestei cererii creditoarea SC Instal Comimpex 2006 SRL Deva cumulate ale creditorilor care au cerut Gorj, SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti, jud. Argeş, SC De- şi-a precizat la data de 25.05.2015 că valoarea creanţei ce o are deschiderea procedurii insolvenţei. vatrans SRL Deva, jud. Hunedoara, SC Deloitte Consultanţă SRL asupra debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani este de 100.954,04 lei (f.299-Vol.VI) şi apoi prin o a doua Bucureşti şi Muşat şi Asociaţii SPARL(în consorţiu) SC Thic Izolaţii TerStatul Român, cel mai mare creditor nu a mice SRL Paşcani, jud. Iaşi, SC Messystech SRL Bucureşti, SC UPSROM precizare a arătat că valoarea creanţe sale asupra acestei debitoarei formulat nici cerere de executare silită Industry SRL Petroşani,jud. Hunedoara, Grupul de Reparaţii Indus- este de 196.175. lei.(f.245-Vol.X) fără a mai preciza ce administrator judiciar provizoriu să propună. Cererea a fost timbrată cu 200 lei triale şi Montaj Excavatoare X (G.R.I.M.E.X) Tg .Jiu, SC Armor Senici intrarea în insolvenţă”. taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această SRL Crişcior - în insolvenţă prin adm. jud. CAPI Sonoc, SC Curtea de Apel Alba Iulia a constatat fap- curity instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 27.04.2015 creditoarea SC Constantin Grup SRL Bucureşti, SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, SC tul că cererea de insolvenţă a fost pre- Energo Montaj SA Bucureşti, SC Lazăr Company SRL Deva. S-a dispus, Arteca Jilava SA, jud. Ilfov a solicitat în contradictoriu cu debitoarea matur introdusă, deci cu rea voinţă. în baza art. 66 alin.6, teza II din Legea nr. 85/2014, ca cererile for- Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani Pentru Sindicatul “Noroc Bun” este clar mulate de creditorii mai sus menţionaţi să devină declaraţii de pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta, invocând prev. art.26 şi 31 din în prezenta cauză. S-a respins cererea de intervenţie în incă administraţia SC CEH SA încearcă voit creanţă Legea nr.85/2014 având în vedere debitul acesteia faţă de sine în teres propriu formulată de Sindicatul „Noroc Bun”, Petroşani faţă de intrarea în faliment a societăţii, ceea ce cererea debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA cuantum de 523.802,05 lei. (f.67-Vol.VI) . În motivarea cererii s-a i-a determinat să facă plângere în acest de deschidere a procedurii insolvenţei. S-a luat act de renunţarea arătat că debitoarea se află în situaţia de a nu-şi achita datoriile comerciale ajunse la scadenţă ,iar valoarea creanţei invocată este la judecată a cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei îmsens către DNA.
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,5093 lei 1$ = 4,2659 lei 1₤ = 5,3226 lei
vineri, 25 noiembrie 2016
Anul IX • nr. 2073 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
certă ,lichidă şi exigibilă mai mult de 60 de zile ,fiind îndeplinite condiţiile prev. de Legea insolvenţei. În baza art.138 din Legea 85/2006 s-a solicitat atragerea răspunderii administratorului societăţii debitoare, respectiv Niculescu Aurel în calitate de director general.(f.68-Vol.VI). Cererea a fost timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 28.04.2015 creditoarea Boştină & Asociaţii SPRL Bucureşti (devenită ulterior Mocanu Şi Asociaţii SPRL ) a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta conform art.65 raportat la art.70 şi art.5 al.1 punct.20 din Legea nr.85/2014. (f.132-Vol.VI). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea figurează în evidenţele sale cu o creanţă certă lichidă şi exigibilă în cuantum de 71.176 lei, reprezentând facturi fiscale în baza celor două contracte de consultanţă juridică şi respectiv de prestări servicii încheiate cu aceasta şi neachitate. Creditoarea a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei prev. de Legea nr.85/2014 faţă de aceasta. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la data de 12.05.2015 creditoarea Boştină & Asociaţii SPRL Bucureşti a solicitat, în baza .art.73 raportat la art.45 al.1 lit. d din Legea 85/2014 numirea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvenţă Expert Insolvenţă SPRL.(f.289 –VOL.VI). Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 07.05.2015 creditoarea SC Delta Plus Trading SRL Piteşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în conformitate cu dispoziţiile Legea nr.85/2014. (f.193-Vol.VI) . În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea îi datorează suma de 820.323,66 lei reprezentând debit restant la data de 06.05.2015 urmare a cesionării în favoarea sa a creanţei de la SC Meridian Electro Construct SRL,cesiune însuşită şi de către debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani sub toate aspectele. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 27.05.2015 creditoarea SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în conformitate cu dispoziţiile Legea nr.85/2014 (f.17-Vol.VII). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea îi datorează suma de 421.920,42 lei reprezentând debit restant la data de 21.05.2015 urmare a neachitării în totalitate a contravaloarea mărfii livrate. S-a mai arătat că suma mai sus indicată reprezintă o creanţă certă lichidă şi exigibilă trecând mai mult de 60 de zile de la data scadenţei debitului. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 29.05.2015 creditoarea SC Brenntag SRL Chiajna, jud. Ilfov a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în conformitate cu dispoziţiile art.65 şi următoarele din Legea nr.85/2014.(f.49-Vol.VII). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea îi datorează suma de 101.913,15 lei reprezentând diferenţă neachitată a facturilor fiscale emise şi neachitate, precum şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 22.05.2015. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă (continuare în paginile 3-4-5)
Comandat de: Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executant: SC Aldo Detail Direct SRL-D. CUI Mandatar Financiar: 11160007
2
PROMOVARE
Adrian David, candidat PNL pentru Senatul României:
„Domnul Andronache Daniel încasa în fiecare lună de la CEH cel puţin 24.000 lei (240 de milioane lei vechi). Au fost luni, într-adevăr, când a încasat şi 19.000 lei...”
„Conferinţa de presă organizată de mine azi este un răspuns, sau dacă vreţi o reacţie la anumite acuzaţii care mi-au fost aduse, sau mai bine zis la anumite afirmaţii făcute de unii pesedişti prin mass-media de o anumită perioadă de timp legate de calitatea mea de angajat al Complexului Energetic Hunedoara (...) Drept dovadă, azi mi-am luat o zi de concediu şi am ţinut să clarific, aici, în sediul PNL Petroşani, situaţia din toate punctele de vedere”. Astfel a început liberalul Adrian David conferinţa de presă de joi, intrând practic direct în subiectul principal propus.
„Într-un comunicat de presă, pe care n-aş vrea să-l calific, semnat de primarii PSD din Valea Jiului, am observat faptul că au confundat o şedinţă de lucru la care domniile lor au fost invitaţi de conducerea CEH pe tema termoficării Văii Jiului (...). Deşi acea şedinţă eu nici măcar n-am vrut s-o fac publică, nici pe pagina mea de Facebook n-am scris de ea şi n-am invitat nici presa, pentru că am considerat că a fost strict o şedinţă de lucru, îmi pare rău că acest lucru n-a fost tratat cu seriozitate şi de primarii care semnează comunicatul respectiv. Eu sper totuşi că vom face ceea ce am promis în cadrul şedinţei (...), a continuat Adrian David, vorbind despre prima dintre acuzaţiile aduse în acest. Referitor la o a doua acuzaţie, gravă, adusă de către primarii PSD în comunicatul emis presei, privind salariul său, Adrian David a spus joi că salariul său e mult mai mic decât cel de care se spune şi a dat exemple de alte câteva salarii luate de foşti directori CEH, membri PSD, de-a dreptul năucitoare: „În acelaşi comunicat am aflat cu stupoare că aceşti reprezentanţi înalţi ai comunităţii locale, respectiv primari de municipii şi oraşe au făcut o afirmaţie care este cu totul şi cu totul neadevărată. E vorba despre salariul pe care eu l-aş încasa în fiecare lună de la CEH, ei susţinând acolo că s-ar cifra în jurul sumei de 115 milioane lei vechi. Probabil că îşi aminteau o grilă de salarizare de pe vremea când membrii PSD conduceau CEH. Cum ar fi de exemplu domnul consilier judeţean PSD Andronache Daniel, care a condus destul de multă vreme CEH şi care a făcut-o foarte prost dacă e să ne luăm după datoriile care au crescut vertiginos în
)
Ziarul Vaii Jiului
Cioloș... zero!
Guvernul „tehnocratului” Cioloș a pierdut competiția în ce privește absorbția fondurilor europene. Acum vine pe ultima sută de metri cu măsuri de grăbire a absorbției, asumându-și, în mod de-a dreptul rușinos, intrarea unor fonduri care nu există decât pe hârtie. Băsescu însuși a recunoscut: ”Socoteala este simplă, zero absorbţie fonduri europene, zero proiecte aprobate pe programul de 300 miliarde al lui Juncker, zero proiecte de autostrăzi sau căi ferate modernizate, zero proiecte de regularizări de râuri pentru a diminua riscul de inundaţii, zero programe de refacere a sistemului de irigaţii, zero programe masive de reîmpădurire şi multe alte zerouri în zone ale economiei care sunt esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România şi ţările avansate ale Europei. Altfel spus, totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie… în alegeri!” Am trăit să o vedem și pe asta! Un Președinte care a ruinat aproape Țara, arătând cu degetul un Guvern Zero, care vrea să transforme România într-o colonie a Uniunii Europene, într-o feudă a firmelor transnaționale, și care execută orbește ordinele politrucilor de la Bruxelles! Dorin AvRAm
perioada cât a condus complexul energetic. Domnul Andronache Daniel încasa în fiecare lună de la CEH cel puţin 24.000 lei (240 de milioane lei vechi). Au fost luni, într-adevăr, când a încasat şi 19.000 lei... La fel şi domnul Drăgoi, care este tot membru PSD şi pentru o perioadă de timp a fost secretarul organizaţiei PSD Vulcan. tot între 19.000-24.000 lei pe lună încasa şi domnul Drăgoi cât a fost director la CEH. Ca să nu mai vorbesc de cât încasează în acest moment un alt membru PSD Vulcan, sau PSD Lupeni, nu-mi dau seama exact la ce organizaţie e înscris, dar ştiu că e membru al acestui partid şi cu siguranţă mai ştiu că este cumnatul candidatului Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni. Este vorba de domnul Aurel Anghel, directorul socieţii de închideri mine, care încasează 34.000 lei pe lună de la SNÎMVJ. Şi o să vă spun şi din ce se compune această sumă: în jur de 24.000 lei din această sumă e salariul pe care-l plătesc minerii de la CEH, plus 4.000 lei pe care-i încasează ca membru al CA, iar o altă sumă mai intră pentru performanţele pe care dânsul le înregistrează în fiecare an primind un bonus total pe an de 700 de milioane lei vechi. Eu vreau să vă spun că acum asemenea salarii nu există în CEH. Cel mai mare salariu îl are, firesc, domnul director general, apoi directorii generali adjuncţi, iar un consilier de specialitate al directorului general, cum sunt eu de exemplu, conform adeverinţei pe care am solicitat-o şi pe care şi v-o prezint, are salariul brut de încadrare de aproximativ 5.500 lei. Dacă scădem taxele, dacă scădem toate viramentele către bugetul de stat, rămân undeva probabil, cu sporul de vechime cu tot şi singurul care se mai aplică în cazul meu, în jur de 3.500 lei pe lună. Acesta este salariul pe care-l încasez. El nu se apropie nicicum de cele 11.500 lei pe lună de care se spune că le încasez în acest moment. Nu există alte bonusuri, nu mai există nimic, alte bonusuri care s-ar aplica în cazul meu este doar sporul de vechime, un spor pe care cred că-l merită, conform legii, orice salariat (...)”. tot acelaşi liberal ne-a spus şi cum a ajuns la CEH: „Eu
Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 n J20/1310/2008
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Până și Băsescu recunoaște
Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN - 0732.413134
Comandat de: Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara. Executant: SC Aldo Detail Direct SRL-D. CUI Mandatar Financiar: 11160007
aici nu lucrez pentru o perioadă nedeterminată. Eu sunt angajat al Primăriei municipiului Petroşani, suspendat pe o perioadă determinată. Sunt angajat al CEH pe o perioadă de doar trei luni de zile. Aş fi putut să fac două lucruri mari şi late ca să nu avem azi această discuţie. Dar nu sunt tipul ăla de politician care să se ascundă după tot felul de perdele. Aş fi putut de exemplu să mă angajez la CEH în luna decembrie, după alegeri. Dar am considerat împreună cu domnul director general Melczer – cel care mi-a solicitat să-i fiu consilier şi eu am acceptat - că având în vedere situaţia destul de delicată în care se află CEH, nu putem precupeţii din eforturi nicio zi de lucru. Dacă vrem să avem termoficare trebuie muncit, iar în mod practic dacă avem termoficare avem şi termocentrala Paroşeni. Dacă nu, nu! Şi eu vreau să vorbesc româneşte şi să spun lucrurile astea, deoarece în acest moment termocentrala de la Paroşeni contează foarte puţin din punctul de vedere al sistemului energetic naţional, singura valoare a ei fiind faptul că oferă termoficare pentru 2.500 de abonaţi în Valea Jiului (...). Şi mai vreau să spun un singur lucru: acest post de consilier al directorului general exista în organigramă şi era ocupat înainte să vin eu în CEH de către actualul director general, Horia Giurgiu (...)”. Corneliu BRAN Comandat de: Partidul Naţional Liberal Filiala Hunedoara. Executant: SC Confort Media Invest SRL. CUI Mandatar Financiar: 11160004
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Valeriu BUtULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU DTP: Daniela FILIMON, Robert BOGDAN şi Bogdan SOVAGO Administrativ / Publicitate: Oana CROItORU - 0735.727264 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
sub nr.2503/97/2015 din data de 05.06.2015 creditoarea SC Ureserv SA com. Mătăsari,jud. Gorj a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în conformitate cu dispoziţiile art.65 şi art.70 din Legea nr.85/2014. (f.77-Vol.VII) . În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea îi datorează suma de 698.995,43 lei reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere calculate conform art.12 alin 2 din Contractul APF/ 3776/22.07.2014, respectiv art.10 al.2 din Contractul CD 3660/26.02.2014. Cererea a fost timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 22.06.2015 creditoarea SC Upsrom SA Petroşani –în insolvenţă prin lichidator judiciar Art Insolv SPRL Craiova a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în conformitate cu dispoziţiile art.65 şi art.70 din Legea nr.85/2014. (f.217-Vol.VII). S-a mai solicitat ca în temeiul art.45 din Legea 85/2014 desemnarea în prezenta cauză în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvenţă Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova. În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea îi datorează suma de 41.167,32 lei reprezentând creanţă certă lichidă şi exigibilă. Cererea este scutită de plata taxei judiciară de timbru conform art.115 al.1 din Legea 85/2014. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 30.06.2015 creditoarea SC Grupul Industrial Electrocontact SRL Botoşani a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei Legea nr.85/2014 (f.1 -Vol.VIII). În motivarea cererii creditoarea arată că debitoarea are faţă de ea o obligaţie totală de plată în sumă de 1.098.729,55 lei reprezentând contravaloare facturi pentru care întârzierea la plată înregistrată este mai mare de 60 de zile de la data scadenţei ,precizând că această creanţă este creanţă certă lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 08.07.2015 creditoarea SC Upsrom Industry SRL Tg.Jiu a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei conform dispoziţiilor Legii nr.85/2014 (f.57 -Vol.VIII). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 737.971,34 lei, reprezentând creanţă certă lichidă şi exigibilă a cărei termen de plată a fost depăşit cu mult de 60 de zile. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 15.07.2015 creditoarea SC Fortex Food Distribution SRL (fosta SC GTS Company SRL Petroşani) a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei conform dispoziţiilor art.3 al.1 şi art.38 al.1 din Legea nr. nr.85/2014 (f.147 -Vol.VIII) . În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 2.564.201 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate,creanţă certă, lichidă şi exigibilă superioară pragului minim de 40.000 lei prev. de art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014 depăşind termenul de plată de 90 de zile. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 21.07.2015 creditoarea SC Telecerna SRL Deva a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei conform dispoziţiilor Legea nr. nr.85/2014 (f.1-Vol.IX). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 2.219.213,01 lei, reprezentând contravaloare facturi pentru care întârzierea la plata înregistrată este mai mare de 60 de zile de la data scadenţei, precizând că această creanţă este creanţă certă ,lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 07.09.2015 creditoarea SC Artego SA Tg.Jiu a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei conform dispoziţiilor art.70 din Legea nr.85/2014 (f.256 -Vol.X). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 1.198.433,88 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale în baza cărora s-a livrat marfa pentru care întârzierea la plată este mai mare de 60 de zile de la data scadenţei, precizând că această creanţă este creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 09.09.2015 creditoarea SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile Legii nr. nr.85/2014.(f.1 -Vol.XI). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 74.407,69 lei, reprezentând debit restant la data de 08.09.2015, precizând că această creanţă este creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. De precizat faptul că această creditoare a mai formulat anterior o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei faţă debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, respectiv la data de 27.05.2015 pentru o creanţă de 421.920,42 lei, dar la data de 18.06.2015 creditoarea SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti a solicitat a se lua act de renunţarea sa la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea sus menţionată.(f.150- VOL.VII). Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 16.09.2015 creditoarea SC Devatrans SRL Deva a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei în condiţiile Legii nr.85/2014 (f.24 -Vol.XI). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 494.499,84 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate ce depăşesc mai mult de 60 de zile de la scadenţa de plată, precizând că această creanţă este creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. La data de 06.01.2016 creditoarea SC Devatrans SRL Deva în completarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar provizoriu în cauză Consorţiu formatat din SP Expert Insolvenţă SPRL Deva şi SP Alfa & Quantum Consulting SPRL Timişoara. (f.54- Vol.XII). Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 26.10.2015 consorţiu alcătuit din creditoarele Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti şi Muşat Şi Asociaţii SPARL Bucureşti au solicitat în contradictoriu
8
www.zvj.ro vineri, 25 noiembrie 2016
cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile art.70 din Legea nr.85/2014 .(f.141.Vol.XI) . În motivarea cererii creditoarele au arătat că debitoarea are faţă de acestea o obligaţie de plată în sumă de 864.231,89 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate ce depăşesc mai mult de 60 de zile de scadenţa de plată, precizând că această creanţă este creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 26.10.2015 creditoarea SC Thic Izolaţii Termice SRL Paşcani a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei în condiţiile Legii nr.85/2014 (f.181 bis.-Vol.XI.). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 83.022,44 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate, precizând că această creanţă este creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2503/97/2015 din data de 17.10.2015 creditoarea SC Messystech SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului în condiţiile Legii nr.85/2014. (f.263 .Vol.XI.). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 116.941,04 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate ce depăşesc mai mult de 60 de zile de la scadenţa de plată ,precizând că această creanţă este creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5194/97/2015 din data de 29.12.2015 debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de sine în conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.10 din Legea nr.85/2014 arătând că se află în stare de insolvenţă. (f.2-14-Vol.I) . În motivarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarea a precizat că nu deţine în prezent lichidităţi băneşti disponibile să acopere datoriile în sumă de 1.672.398.873 lei, din care datorii exigibile mai vechi de 90 de zile în cuantum de 485.801.253 lei,iar singura şansă de salvare a societăţii fiind restructurarea acesteia în contextul procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2014. S-a mai solicitat de asemenea ca în tem.art.45 al.1 lit.d din Legea 85/2014 să fie desemnat drept administrator judiciar practicianul în insolvenţă Euro Insol SPRL Bucureşti. Cererea a fost timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5194/97/2015 din data de 30.12.2015 creditoarea SC Upsrom Industry SRL Petroşani a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei conform dispoziţiilor Legii nr.85/2014 .(f.1 -Vol.II). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 455.552,42 lei, reprezentând creanţă certă lichidă şi exigibilă ce depăşeşte termenul de 60 de zile. S-a mai solicitat de asemenea ca în tem. art.57 şi art.71 raportat la art.45 al.1 lit.d din Legea 85/2014 să fie desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvenţă Art Insolv SPRL Craiova. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5194/97/2015 din data de 04.01.2016 creditoarea Grupul De Reparaţii Industriale Şi Montaj Excavatoare X SRL Tg. Jiu (Grimex.) a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii a insolvenţei faţă de aceasta în conformitate cu prevederile art.45 alin 1 lit. d, art. 65, art.70 şi următoarele din Legea nr.85/2014 (f.118 -Vol.II). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 148.439,83 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, creanţă certă, lichidă şi exigibilă. S-a mai solicitat de asemenea ca în tem. art.57 şi art.71 raportat la art.45 al.1 lit.d din Legea 85/2014 să fie desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Siomax SPRL. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5194/97/2015 din data de 05.01.2016 creditoarea SC Armor Security SRL –în insolvenţă prin administrator judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă Sonoc Dorin şi Sonoc Rodica a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2014 (f.1.Vol.III ). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 3.131.950 lei, ca urmare a Contractului de Cesiune de la SC Compact Security SRL Deva reprezentând, creanţă certă lichidă şi exigibilă. S-a mai solicitat de asemenea ca în tem. art.45 alin.1 lit. d şi art.57 al.1 şi art.73 din Legea nr.85/2014 să fie desemnat în calitate de administrator judiciar consorţiul format din SP Euro Insol SPRL şi SP Expert Insolvenţă SPRL. Cererea este scutită de plata taxei judiciară de timbru conform art.115 al.1 din Legea 85/2014. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5194/97/2015 din data de 15.07.2015 creditoarea Sc Fortex Food Distribution SRL (fostă SC GTS Company SRL Petroşani) a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei conform dispoziţiilor art.3 al.1 şi art.38 al.1 din Legea nr. nr.85/2014.(f.16 -Vol. III). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de ea o obligaţie de plată în sumă de 2.414.680,79 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate,creanţă certă, lichidă şi exigibilă. De precizat faptul că SC Fortex Food Distribution SRL (fostă SC GTS Company SRL Petroşani) a mai formulat în prezenta cauză o altă cerere de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani la data de 15.07.2015 invocând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 2.564.201 lei .(pct. nr.12 din prezenta). Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5194/97/2015 din data de 06.01.2016 consorţiu format din creditoarele Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti şi Muşat Şi Asociaţii SPARL Bucureşti au solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile art.77 al.7 şi art.70 din Legea nr.85/2014 (f.125 -Vol.III). În motivarea cererii creditoarele au arătat că debitoarea are faţă de acestea o obligaţie de plată în sumă de 864.231,89 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate ,precizând că această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. În tem. art.45 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2014 au solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a SP Euro Insol SPRL Bucureşti. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5194/97/2015 din data de 06.01.2016.
SC Constantin Grup SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile art.66 al.7 şi art.70 din Legea nr.85/2014 (f.1 -Vol.IV). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de acestea o creanţă de 518.890,40 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate, precizând că această creanţă este certă ,lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. În tem. art.45 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2014 a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a SP Euro Insol SPRL Bucureşti. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5194/97/2015 din data de 06.01.2016 SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile art.66 al.7 şi art.70 din Legea nr.85/2014. (f.7 -Vol.IV). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de acestea o creanţă de 637.236,11 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate, precizând că această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. În tem. art.45 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2014 a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a SP Euro Insol SPRL Bucureşti. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5194/97/2015 din data de 06.01.2016 SC Energomontaj SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile art.66 al.7 şi art.70 din Legea nr.85/2014.(f.7 -Vol.IV). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de acestea o creanţă de 1.087.192,23 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate ,precizând faptul că,creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. În tem. art.45 alin.1 lit.d din Legea nr. 85/2014 a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a SP Euro Insol SPRL Bucureşti. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5194/97/2015 din data de 06.01.2016 SC Lazăr & Company SRL Deva solicitat în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta în condiţiile art. 70 din Legea nr.85/2014 .(f. 40 - Vol.IV). În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea are faţă de acestea o creanţă de 71.139,28 lei, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere,precizând faptul că această creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. Cererea a fost timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru. În tem. art.45 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2014 a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar Casa de Insolvenţă Hunedoara SPRL. Instanţa a constatat că la dosar a fost depus de către SC Alexandros Tur SRL Deva un înscris intitulat „Adresă”, solicitând în calitate de creditor în dosarul nr. 5194/97/2015 numirea ca administrator/lichidator judiciar SP Casa De Insolvenţă SPRL. (f.114-Vol.II). Având în vedere acest înscris instanţa a reţinut că SC Alexandros Tur SRL Deva nu a înregistrat până la această dată nici o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani astfel că acest înscris a fost apreciat ca superfluu. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5194/97/2015 din data de 06.01.2016 Sindicatul „NOROC BUN” a depus o cerere de intervenţie în interes propriu împotriva cererii debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani de deschidere a procedurii insolvenţei solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună respingerea acesteia ca nefondată (f.105 -Vol.IV). În motivarea cererii intervenientul a arătat că societatea debitoare sus menţionată are de recuperat sume importante de bani ,argument ce creează o suficientă îndoială asupra stării de insolvabilitate a acestei societăţii. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5194/97/2015 din data de 06.01.2016 SC Gerom Internaţional SA Petroşani a făcut cunoscut instanţei faptul că a fost formulată plângere penală împotriva Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani şi a reprezentanţilor acesteia motivat de introducerea cereri de deschidere a procedurii insolvenţei la cererea acesteia, ataşând copia acestei plângeri penale adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.(f.112114.Vol.IV) . În motivarea adresei SC Gerom Internaţional SA Petroşani a arătat că plângerea penală a fost formulată motivat de faptul că între cele două entităţi juridice au fost stabilite raporturi contractuale,în considerarea cărora SC Gerom Internaţional SA Petroşani a furnizat Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani produse şi a prestat servicii, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de aceasta a fost introdusă de aceasta cu rea - credinţă în scopul blocării acţiunilor creditorilor prejudiciind interesele acestora inclusiv ale sale. Prin înscrisul intitulat „Notificare„ depus la dosar sub nr. 5194/97/2015 din data de 06.01.2016 practicianul în insolvenţă Insol RE IPURL DEVA a sesizat instanţa de judecată invocând în acest sens dispoziţiile Legii nr.85/2014 şi OUG.nr.86/2006 – privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă reglementată prin statul UNPIR, starea de incompatibilitate a practicianului în insolvenţă propus de către debitoarea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani în cazul preluării poziţiei de administrator judiciar în această procedură (f.200Vol.III) motivat de faptul că: - ar îndeplini în acelaşi timp activităţi profesiei de practician în insolvenţă pentru persoane juridice cu interese contrare, respectiv pentru SC Hidroelectrica SA – procedură în care deţine în calitate de administrator judiciar şi pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani ,în cazul în care ar prelua poziţia de administrator judiciar şi în această procedură.
- se mai arată că cele două entităţi juridice au interese contrare, că ambele produc energie electrică şi sunt concurente pe piaţa energiei; - cele două entităţi juridice s-ar afla într-un litigiu în instanţă, pe poziţii contradictorii. Întrucât acestei Notificări nu i-au fost ataşate acte doveditoare privitor la cele două aspecte sesizate, instanţa a fost în imposibilitatea de a verifica cele afirmate prin acest înscris. Prin încheierea şedinţei din Camera de Consiliu din data de 06.01.2016,dată în dosarul sub nr. 5194/97/2015 având ca obiect cererea debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA judecătorul sindic a reţinut din verificările efectuate din oficiu că pe rolul judecătorului sindic al Tribunalului Hunedoara se află înregistrat dosarul nr.2503/97/2015 având ca obiect cererea mai multor creditori de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de această debitoare,repartizat la Completul C16-C5 sindic unde a fost fixat termen de judecată la data de 07.01.2016. Ţinând seama de dispoziţiile art.142 al.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, anexă la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/ 17.12.2015 potrivit cărora cauza astfel înregistrată se trimite ”primului judecător-sindic investit cu soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, indiferent că a fost formulată de către creditor sau de către debitor, îi vor fi repartizate cererile ulterioare de deschidere a procedurii privind acelaşi debitor, introduse înainte de soluţionarea dosarului de insolvenţă repartizat anterior”, dispunându-se astfel trimiterea prezentului dosar pe rolul primului judecător sindic iniţial investit, respectiv C16-C5 sindic. Instanţa constând că cererea debitoarei, formând obiectul dosarului 5194/97/2015 a îndeplinit toate cerinţele ,fiind depuse toate documentele prevăzute de art.67 din Legea nr.85/2104 a admis cererea debitoarei şi, în temeiul art. 71 alin. 1 teza I din Legea privind procedura de insolvenţă, a constatat că aceasta se află în stare de insolvenţă şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani. În temeiul disp.art.66 alin.6 şi 7 din Legea 85/2014 a dispus conexarea dosarului nr.2503/97/2015 al Tribunalului Hunedoara la dosarul nr.5194/97/2015 având ca obiect cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei,cerere ce a urmat a fi soluţionată în procedură necontencioasă. Privitor la desemnarea în calitate de administrator judiciar provizoriu în cauză instanţa a constatat că au fost propuşi – în ordinea cererilor formulate – următoarele societăţii profesionale de insolvenţă: Expert Insolvenţă SPRL propus de către creditoarea Boştină şi Asociaţii SPRL Bucureşti devenită ulterior Mocanu & Asociaţii SPRL ,dar care la data de 01.09 2015 a solicitat a se lua act de renunţarea la judecarea cererii(f.98-VOL X.); Casa de Insolvenţă GMC SPRL propusă de către creditoarea SC UPSROM SA Petroşani –în insolvenţă (f.217-Vol.VII); consorţiu Expert Insolvenţă SPRL şi Alfa & Quantum Consulting SPRL Timişoara propus de către creditoarea SC Devatrans SRL Deva (f.54-Vol.XII);SP Euro Insolv Bucureşti propus atât de către debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 30.12.2015 cât şi creditorii Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti şi Muşat şi Asociaţii SPARL Bucureşti la data de 06.01.2016; SC Constantin Grup SRL Bucureşti la data de 06.01.2016, SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, la data de 06.01.2016 şi SC Energomontaj SA Bucureşti la data de 06.01.2016 Art Insolv SPRL propus de creditoarea SC Upsrom Industry SRL Petroşani, la data de 30.12.2015 Siomax SPRL Tg. Jiu propus de creditoarea Grupul de Reparaţii Industriale şi Montaj Excavatoare X SRL Tg.Jiu (GRIMEX) la data de 04.01.2016 ,Heral Consult IPURL propus de către creditoarea SC Fortex Food Distribution SRL (fostă SC GTS Company SRL Petroşani) la data de 06.01.2016 şi Casa de Insolvenţă Hunedoara propusă de creditoarea SC Lazăr Company SRL Deva la data de 06.01.2016. Instanţa a reţinut că la data de 24.04.2015 la dosarul nr.5194/97/2015 a Tribunalului Hunedoara a fost înregistrată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA de către creditoarea SC Instal Comimpex SRL Deva precizând că până la termenul de judecată va propune administratorul judiciar provizoriu fără ca acest lucru să se mai realizeze.(f.40-Vol.VI). În cauză au mai fost depuse un număr de 42 de oferte de serviciu din partea practicienilor în insolvenţă organizaţi atât sub formă de societăţi profesionale cât şi cabinete individuale de practicieni în insolvenţă, membrii în U.N.P.I.R. Având în vederea multitudinea propunerilor în ceea ce priveşte desemnarea administratorului judiciar provizoriu, instanţa va da eficienţă dispoziţiilor art.45 al.1 lit.d .teza IV şi V din Legea nr.84/2014 potrivit căreia „în cazul în care atât creditorii cât şi debitorul au solicitat desemnarea câte unui administrator judiciar / lichidator judiciar va avea prevalenţă cererea creditorului. Dacă creditorii solicită a fi desemnaţi administratori judiciari /lichidator judiciar diferiţi, judecătorul – sindic va desemna motivat pe unul dintre aceştia”. De altfel desemnarea administratorului judiciar provizoriu de către judecătorul –sindic se va face pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. Pornind de la cele de mai sus arătate instanţa a analizat propunerile făcute de către creditori ,mai puţin cele care cuprind propunerea debitoarei. Cum toate cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate împotriva debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani au fost contestate prin întâmpinările depuse la dosar, neputându-se lua ca element definitoriu valoarea creanţelor invocate întrucât acestea nu au fost verificate deci fiind incerte, instanţa a dat eficienţă principiului de drept „prior tempori, potior iure” luând în considerare prima cerere de deschidere a procedurii insolvenţei în care s-a solicitat desemnarea unui anumit administrator judiciar,respectiv cererea formulată de către SC UPSROM SA Petroşani – în insolvenţă ( f.217-Vol.VII). Având în vedere cele de mai sus a desemnat în calitate de
Grupul TROTA asigură formare profesională şi lucru cu TIR-uri frigorifice pe Comunitate, pentru şoferi fără experienţă. Dacă ai permis C+E, sună la 0740.295418 sau trimite CV la soferitir@trota.ro Interviul se va ţine în zona ta.
ACTUALITATE
3
4
ACTUALITATE
Insolvenţă GMC Craiova, având o remuneraţie provizorie de 3.000 lei pentru întreaga procedură urmând a îndeplini atribuţiile prev. de art. 58-59 şi art.100 din Legea nr.85/2014 şi orice atribuţii prevăzute de lege stabilite de judecătorul - sindic în interesul procedurii. Contrar părerii unor „mari specialişti în insolvenţă” instanţa a stabilit în sarcina administratorului judiciar provizoriu atribuţiile prev. de art.58-59 şi art.100 din Legea nr.85/2014 fără a fi necesar a se stabili date concrete cu referire printre altele: la termenele limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii ,la cele privitoare la înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, de verificare a creanţelor ori de întocmire a tabelului preliminar al creanţelor debitoarei acestea în cazul care ar fi stabilite de către judecătorul sindic în majoritatea cazurilor neputând fi respectate ţinând seama că prezenta este supusă controlului judiciar,ori o soluţie definitivă de multe ori este pronunţată la o dată ulterioară cu depăşirea acestor termene. În baza art.66 al.6 teza II din Legea 85/2014 cererile formulate de creditorii: SC Instal Comimpex 2006 SRL Deva, jud. Hunedoara, SC UPSROM SA Petroşani, jud. Hunedoara, SC UPSROM Industry SRL Tg. Jiu, jud. Gorj, SC Fortex Food Distributions SRL Petroşani, jud. Hunedoara, SC Telecerna SRL Deva, jud. Hunedoara, SC Artego SA TG. Jiu, jud. Gorj, SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti, jud. Argeş, SC Devatrans SRL Deva, jud. Hunedoara, SC Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti şi Muşat şi Asociaţii SPARL (în consorţiu), SC Thic Izolaţii Termice SRL Paşcani, jud. Iaşi, SC Messystech SRL Bucureşti, SC UPSROM Industry SRL Petroşani, jud. Hunedoara, Grupul de Reparaţii Industriale şi Montaj Excavatoare X (G.R.I.M.E.X) Tg. Jiu, SC Armor Security SRL Crişcior - în insolvenţă prin adm. jud. CAPI Sonoc, SC Constantin Grup SRL Bucureşti, SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, SC Energo Montaj SA Bucureşti, SC Lazăr Company SRL Deva au devenit declaraţii de creanţă în prezenta cauză. Privitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Sindicatul „NOROC BUN” Petroşani faţă de solicitarea debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani,de deschidere a procedurii insolvenţei, instanţa a respins ca netemeinică având în vedere că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea acestei solicitări, iar documentele ataşate de către debitoare au făcut dovada stării de insolvenţă în care se află. Instanţa a luat act de renunţarea la judecată a cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA formulate de către creditorii: SC Romlink –Invest SRL Miercurea Ciuc, jud. Harghita, SC Arteca Jilava SA Jilava, jud. Ilfov, Boştină şi Asociaţii SPRL Bucureşti (actual Mocanu şi Asociaţii SPRL), SC Delta Plus Trading Piteşti, jud. Argeş, SC Meridian Electroconstruct SRL Piteşti,(înregistrată la 27.05.2015) SC Brenntag SRL Chiajna, jud. Ilfov, Ureserv SA Brădet, jud. Gorj, SC Grupul Industrial Electrocontact SA Botoşani, jud. Botoşani, iar în baza art.59 al.3 din Legea nr.85/2014 a fixat termen de control la data de 20.10.2016. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Sindicatul „Noroc Bun”,creditorii SC Constantin Grup SRL Bucureşti,SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti,SC Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti, şi SC Armor Secutity SRL Crişcior-în insolvenţă şi debitoarea Compexul Energetic Hunedoara SA Petroşani. La data de 26 aprilie 2016 instanţa de control judiciar a constat că în prezentul dosar s-a conexat, în apel dosarul nr.5194/972015/a2 în care a fost formulat apel creditoarea SC Gerom Internaţional SA. Prin decizia nr.279/2016 pronunţată în dosarul nr. 5194/ 972015/a1,Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia a II a Civilă: A respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de Sindicatul „Noroc Bun”, A admis apelul declarat de Sindicatul „Noroc Bun” Petroşani împotriva sentinţei nr.1/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.5194/97/2015. A anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A respins excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant a directorului general al debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani în formularea apelului. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale şi a inadmisibilităţii apelurilor declarate de creditorii SC Constantin Grup SRL Bucureşti, SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti,SC Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti, şi SC Armor Secutity SRL Crişcior-în insolvenţă. A respins ca rămasă fără obiect apelurilor declarate de creditorii SC Constantin Grup SRL Bucureşti,SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, SC Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti, şi SC Armor Secutity SRL Crişcior-în insolvenţă precum şi apelul debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani,declarat împotriva aceleiaşi sentinţe. Prin aceiaşi decizie s-a admis apelul declarat de creditoarea SC Gerom Internaţional SA Petroşani împotriva sentinţei nr.67/F/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.5194/97/2014 al Tribunalului Hunedoara şi a respins opoziţia formulată împotriva nr.1/F/CC/2016 ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunţa această decizie s-a apreciat că judecătorul sindic nu s-a pronunţat şi pe cererea de intervenţie a Sindicatului „Noroc Bun”,dispunând ca în rejudecarea cauzei să verifice apărările acestuia. În limitele de casare s-a dispus ca judecătorul sindic să verifice în temeiul prevederilor Cap.VII. art. 51.52 din Legea minelor nr.85/2003 societatea debitoare se află efectiv în derularea unor proceduri privind închiderea administrativă pe acest temei al acesteia urmând a evalua şi a dispune asupra consecinţelor juridice al unor asemenea demersuri în raport cu procedura insolenţei solicitată. Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.5194/97/2015/a1* urmând a fi soluţionată conform procedurii şi a termenelor impuse de dispoziţiile art.66 alin.10 din Legea nr.85/2014 şi a limitelor celor dispuse prin decizia de casare. Este adevărat că Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA are ca scop producţia,furnizarea şi comercializarea energiei electrice pe bază de huilă, desfăşurând şi activitate în explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea şi prelucrarea cărbunilor şi gazelor însoţitoare, argilelor, şlamului, balastului şi nisipurilor în perimetrele în care s-a obţinut licenţa. Dispoziţiile art.51.52 din Legea nr.85/2003legea minelor reglementează situaţiile în care activitatea minieră de exploatare a unui zăcământ minier încetează, respectiv încetarea activităţii într-un perimetru minier. În speţă nu suntem în situaţia reglementată de Legea minelor privind încetarea activităţii miniere de exploatare a zăcămintelor ci în cadrul unei proceduri speciale prevăzută de Legea nr.85/2015 –privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă în condiţiile în care debitoarea şi-a exprimat intenţia de reorganizare a activităţii. De altfel debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA este o societate comercială, cu capital integral de stat, supunându-se în ceea ce priveşte înfiinţarea,dizolvarea şi lichidarea Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr.85/2014-privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Totuşi, privitor la aspectele solicitate a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării,judecătorul-sindic a reţinut că administratorul judiciar provizoriu desemnat, respectiv Casa de Insolvenţă GMC Craiova, întocmind raportul cuprinzând cauzele şi împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă,a creionat posibili-
facebook.com/ziarulvaiijiului
tatea-în procedura reorganizării-împărţirii minelor din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA în două categorii şi transformarea acestora într-o altă societate comercială cu sprijinul Ministerului Energiei. De altfel şi apelantul Sindicatul „Noroc Bun” într-o precizare a apelului declarat a achiesat implicit la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei afirmând pentru termenul de judecată din 24.04.2016 următoarele: „Onorată instanţă în opinia noastră este imperios necesar ca SC Complexul Energetic Hunedoara să aplice Legea Minelor pentru cele patru exploatări miniere pe care le are în componenţa sa. Totodată vă solicităm să respingeţi apelul SC CEH –SA prin care solicită schimbarea administratorului judiciar având în vedere că în cadrul societăţii aflate în cauză s-au luat anumite măsuri,chiar Ministerul Energiei ca reprezentant al statului a făcut o anumită strategie,ori schimbarea acum a administratorului judiciar ar însemna din nou o bulversare care va avea ca efect posibile mişcări sociale „(fila 323,Vol.II,dosar 5194/97/2015/a1 a Curţii de Apel Alba Iulia). Privitor la desemnarea administratorului judiciar provizoriu a SP Casa de Insolvenţă GMC Craiova,instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art.45 al.1 lit.”d” teza IV şi V din Legea nr.85/2014, mergând pe acelaşi principiu: „prior tempore,potior iure” (expresie aleasă de judecătorul sindic în contextul dat) ţinând însă seama şi de suportul organizatoric şi logistic necesar supravegherii şi conducerii- procedurilor de insolvenţă de mare anvergură prezentat în oferta de serviciu şi confirmat apoi în perioada cuprinsă între 7.01.2016-3 mai 2016. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Sindicatul Noroc Bun al debitoarei, debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani şi creditorii Armor Security SRL Criscior - în insolvenţă, Compact Security SRL Deva - în insolvenţă. 1. Prin apelul său Sindicatul Noroc Bun solicită schimbarea sentinţei în sensul anulării încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare astfel încât soluţia ce se va pronunţa să corespundă din punct de vedere temeinic şi legal. În motivarea apelului arată că, prin încheierea atacată nu s-a verificat, în sensul Deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 279/2016, dacă în temeiul prevederilor Cap. VII art. 51 şi 52 din Legea minelor nr. 85/2003, societatea debitoare se află efectiv în derularea unor proceduri privind închiderea administrativă pe acest temei a societăţii, care este stadiul unor asemenea demersuri, perspectiva şi probabilitatea finalizării acesteia, urmând a evalua şi a dispune asupra unor asemenea demersuri în raport de procedura insolvenţei solicitată. Se susţine astfel că, judecătorul sindic nu a încuviinţat ca societatea debitoare să prezinte situaţia economică pe fiecare Exploatare minieră, pentru a se putea verifica dacă aceste unităţi miniere se află în situaţia prevăzută de Cap. VII art. 51 şi 52 din Legea minelor nr. 85/2003, care este stadiul unor asemenea demersuri (mai ales că o comisie de la nivelul Ministerului energiei, din care fac parte şi reprezentanţi ai Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA au ajuns la concluzia că anumite mine trebuie trecute pe program de închidere), perspectiva şi probabilitatea finalizării acesteia, să comunice adresă oficială Ministerului energiei, prin care să se solicite în mod expres poziţia faţă de situaţia economică a celor patru exploatări miniere din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, să încuviinţeze chemarea în garanţie a Ministerului Energiei, precum şi a Guvernului României, în condiţiile în care fiecare are atribuţii clare prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003, în sensul avizării, aprobării unor programe de închidere, emiterea unor hotărâri de Guvern, a finanţării şi a controlului tuturor activităţilor prevăzute de lege. Pe baza acestor solicitări, se apreciază că instanţa trebuia să dispună în sensul că, în eventualitatea în care minele din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA ar urma să fie închise, să se respecte Planul de Încetare a Activităţii (elaborat de posesorul licenţei de exploatare, cu termen de finalizare anul 2024), cu elaborarea programelor de protecţie socială şi prezentarea surselor de finanţare necesare (ajutor de stat etc.), iar în cazul în care Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, Ministerul Energiei are ca obiectiv închiderea doar a unor mine şi trecerea altora sub o formă juridică, să prezinte acest plan cu indicarea cadrului legal în care se poate realiza. Totodată, se susţine că prima instanţă trebuia să solicite debitoarei să prezinte situaţia creanţelor pe care le are de recuperat de la Societăţile de termoficare aflate sub tutela Primăriilor Deva, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Aninoasa, astfel încât instanţa de judecată să îşi facă o opinie pertinentă, cu privire la situaţia economică a societăţii. Se susţine, de asemenea, că prima instanţă era datoare să respingă ca prematură ori să suspende cauza, dat fiind că strategia energetică ce urmează a fi implementată la nivel naţional, în mod obligatoriu va constitui baza de funcţionare, inclusiv a exploatărilor miniere existente în Valea Jiului, iar un eventual plan de restructurare a activităţii miniere va putea fi elaborat şi garantat doar în conformitate cu această strategie. Se arată, în final, că Ministerul energiei şi Guvernul României au aplicat Legea minelor nr. 85/2003 în cazul celor trei unităţi miniere – Petrila, Paroşeni şi Uricani, care formează SNÎMVJ. În acest sens au fost emise HG care prevăd ajutor de stat pentru închidere (pentru acoperirea costurilor de producţie, pentru efectuarea lucrărilor de închidere, pentru protecţie socială). Prin întâmpinare, debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani solicită respingerea apelului declarat de Sindicatul Noroc Bun. Se arată astfel că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 51 şi 52 din legea minelor, în sensul în care societatea debitoare nu se află în situaţiile acolo reglementate, ci procedurii insolvenţei, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 85/2014, că s-au administrat în cauză toate probele relevante în funcţie de obiectul procesului, din care rezultă cu evidenţă starea de insolvabilitate a debitoarei, fiind, pe de o parte, incompatibilă cu procedura insolvenţei chemarea în garanţie a Ministerului Energiei şi a Guvernului României. Inclusiv Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova solicită respingerea apelului ca nefondat. 2. Prin apelul său debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani solicită modificarea în parte a încheierii prin care s-a dispus în cauză deschiderea procedurii insolvenţei, numai în ce priveşte numirea administratorului judiciar provizoriu, în sensul de a fi numit în această calitate Euro Insol SPRL Bucureşti. În motivarea apelului se arată că judecătorul sindic era obligat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 66 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2014, să numească administratorul judiciar propus de debitoare, iar nu un administrator judiciar propus de creditor, apreciind că, în speţă, în condiţiile în care nu a avut loc o judecată asupra cererilor creditorilor de deschidere a procedurii, acestea fiind considerate declaraţii de creanţă, prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile. 3. Prin apelul său creditoarea SC Armor Security SRL – în insolvenţă – solicită, de asemenea, anularea în parte a încheierii atacate şi reţinerea cauzei spre soluţionare cu privire la desemnarea administratorului judiciar provizoriu în sensul de a fi numit în această funcţie un consorţiu format din SP Euro Insol
SPRL Bucureşti şi SP Expert Insolvenţă SPRL Deva. În motivarea apelului arată că se impune în cauză anularea încheierii, întrucât judecătorul sindic era incompatibil absolut de a soluţiona în rejudecare prezenta cauză, incompatibilitate expres prevăzută de dispoziţiile art. 41 alin. 1 C.pr.civ., prevederi aplicabile în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Se arată, pe de altă parte, că cererea sa de recuzare, pe acest motiv, a fost greşit respinsă pe motivul că nu ar avea calitate procesuală activă în cauză, apreciind că această calitate i-a fost recunoscută prin Decizia nr. 279/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare. Cât priveşte numirea administratorului judiciar provizoriu, se apreciază că, în mod greşit a fost numit actualul administrator judiciar în condiţiile în care, pe de o parte, creanţa creditorului SC UPSROM SA Petroşani, care l-a propus, era deja plătită la momentul pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, încă din luna august 2015, iar pe de altă parte, este străin de litera şi spiritul Legii nr. 85/2014 desemnarea administratorului judiciar potrivit criteriului prior tempori potitor iure. Se susţine astfel, că a fost ignorată calitatea sa de creditor deţinând în cauză cea mai mare creanţă, de 3.131.950 lei, precum şi propunerea sa de numire a consorţiului format din SP Euro Insol SPRL Bucureşti şi SP Expert Insolvenţă SPRL Deva, care deţine o vastă experienţă în domeniul insolvenţei şi logistica necesară pentru a derula o activitate corespunzătoare. Prin întâmpinare, administratorul judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova solicită respingerea apelurilor declarate de debitoare şi SC Armor Security SRL. Se arată astfel că, potrivit art. 66 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2014 prin raportare la prevederile art. 45 alin. 1 lit. d din acelaşi act normativ, judecătorul sindic era obligat să ţină seama inclusiv de cererea formulată în cauză de creditori, iar pe de altă parte, actuala lege a insolvenţei nu prevede vreun criteriu anume pentru desemnarea acestuia, singura obligaţie fiind aceea de motivare de către judecător a opţiunii, obligaţie îndeplinită. Se mai arată că pretenţia apelantelor de schimbare la acest moment a administratorului judiciar provizoriu este lipsită de interes în condiţiile în care la data de 31.08.2016 a fost convocată prim Adunare a creditorilor debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, ce a avut la ordinea de zi: desemnare comitet creditori; confirmare administrator judiciar; stabilire onorariu administrator judiciar. În ce priveşte ultimele două puncte de pe ordinea de zi, creditorii au hotărât prorogarea luării unor hotărâri până când comisia cu atribuţii de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de la nivelul ANAF va selecta un practician în insolvenţă pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, stabilind, de asemenea, ca administratorul judiciar provizoriu să îşi exercite atribuţiile conform dispoziţiilor legale. 4. Prin apelul său, creditoarea Compact Security SRL Deva, în insolvenţă, solicită anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara. În motivarea apelului arată că hotărârea a fost pronunţată de către judecătorul sindic cu încălcarea cazului de incompatibilitate absolută, prevăzut de art. 41 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Tot astfel, se arată că judecătorul sindic a ignorat exercitarea atribuţiei prevăzute în sarcina sa de art. 45 alin. 1 lit. p coroborat cu art. 50 alin. 4, cu art. 57 alin. 2, cu art. 100 alin. 1 lit. b, c şi e şi alin. 2 din Legea nr. 85/2014, nepronunţându-se asupra termenelor procedurii ca şi chestiune de legalitate ce intră în atribuţiile exclusive ale judecătorului sindic, conform art. 45 alin. 2I din acelaşi act normativ. Prin întâmpinare administrator judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova solicită respingerea celor două apeluri, cu motivarea că, pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 3 C.pr.civ. trimiterea cauzei spre rejudecare poate fi dispusă de către instanţa de control judiciar doar o singură dată în cursul procesului, realizată deja prin Decizia nr. 279/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, iar pe de altă parte, judecătorul sindic nu a pronunţat în cauză o încheiere interlocutorie ori o hotărâre prin care să fi soluţionat cauza în sensul art. 41 alin. 1 C.pr.civ., ci o încheiere într-o procedură necontencioasă, astfel că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile. Pe de altă parte, se arată că SC Armor Security SRL nu avea calitate procesuală activă pentru a formula în cauză o cerere de recuzare, astfel încât, în mod justificat a fost respinsă. Cât priveşte îndeplinirea de către judecătorul sindic a prevederilor art. 45 din Legea nr. 85/2014, respectiv nepronunţarea asupra termenelor în care urmau a fi îndeplinite în cauză lucrările în dosar, se arată că, în acest sens, s-a pronunţat judecătorul sindic prin încheierea din 02.08.2016. Prin întâmpinare, inclusiv debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA solicită respingerea apelului creditoarei Compact Security SRL, arătând, pe de o parte, că judecătorul sindic nu era incompatibil de a pronunţa soluţia atacată, neregăsindu-se în situaţia prevăzută de art. 41 alin. 1 C.pr.civ., în condiţiile în care nu a soluţionat o stare conflictuală, iar în ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. p din Legea nr. 85/2014 se arată că această dispoziţie legală nu obligă judecătorul sindic să convoace adunarea creditorilor, acesta putând dispune convocarea doar dacă administratorul sau lichidatorul judiciar nu îşi îndeplineşte această obligaţie. Pe de altă parte, se arată că legea insolvenţei nu pune în sarcina judecătorului sindic obligaţia stabilirii termenelor procedurale prevăzute la art. 100 din lege, cu atât mai mult cu cât acesta a pus prin încheierea atacată în sarcina administratorului judiciar de a îndeplini aceste obligaţii II. Prin Încheierea nr. 100/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 5194/97/2015/A1*/a1 s-a respins opoziţia formulată de creditoarea SC Gerom International SA Petroşani împotriva Încheierii nr. 78/F/CC/2016, prin care judecătorul sindic a admis, în rejudecare, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut că motivele invocate de oponentă nu sunt în măsură să conducă la revocarea soluţiei de deschidere împotriva debitoarei a procedurii insolvenţei. Se arată astfel, că susţinerea acesteia în sensul că debitoarea nu se află în insolvenţă, întrucât deţine bunuri în patrimoniu, este eronată, făcându-se confuzie între starea de insolvenţă a unei societăţi comerciale, pe de o parte, şi starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a unei societăţi comerciale, pe de altă parte. Solvabilitatea este situaţia în care valoarea activelor de care dispune un agent economic este mai mare decât valoarea obligaţiilor acestuia faţă de terţi,iar insolvabilitatea este situaţia în care valoarea activelor de care dispune un agent economic este mai mică decât valoarea obligaţiilor acestuia faţă de terţi, pe când insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor certe,lichide şi exigibile. Chiar dacă în patrimoniul debitoarei s-ar găsi bunuri mobile sau imobile care ar urma vânzării ar acoperii creanţele, imposibilitatea dispunerii de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA la
scadenţă a sumelor de bani în vederea acoperirii creanţelor dovedeşte insolvenţa debitoarei întrucât la scadenţa acestor datorii,acele bunuri nu pot fi valorificate astfel încât debitoarea să-şi achite în mod imediat măcar o parte din datoriile scadente. De fapt nici creditoarea SC Gerom Internaţional SA Petroşani nu prezintă niciun înscris din care să rezulte existenţa unor disponibilităţi financiare suficiente pentru achitarea măcar a datoriilor scadente faţă de creditori. Împrejurarea că între părţi se derulează relaţii comerciale în baza contractelor aflate în derulare şi că SC Gerom Internaţional SA ar fi obligată să furnizeze /presteze bunuri/servicii nu are nici o relevanţă în cauză,situaţia acestor contracte aflate în derulare la data deschiderii procedurii insolvenţei este clar reglementată de Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea oponentă SC Gerom Internaţional SA Petroşani solicitând schimbarea soluţiei pronunţate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii formulate împotriva debitoarei. În motivarea apelului arată că judecătorul sindic nu a analizat motivele invocate în opoziţia formulată. Se arată astfel, că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei încalcă prevederile cap. VII art. 51 şi 52 din Legea minelor nr. 85/2003, potrivit cu care debitoarea era obligată să deruleze în cauză un program de încetare a exploatării miniere în momentul în care a constatat că activitatea de exploatare minieră a devenit nerentabilă. De asemenea, se arată că cererea debitoarei încalcă prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice, a Actului constitutiv al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de administraţie al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, a Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale. Se arată astfel, că Hotărârea Consiliului de administraţie al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA nr. 36/28.12.2015, prin care s-a aprobat formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei este nelegală, consiliul de administraţie fiind format din 4 membri, iar nu din 5 membri, contrar prevederilor art. 28 alin. 1 din OUG nr. 109/2011, cap. 5 din Actul constitutiv al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, art. 137/2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990 şi art. 18 alin. 8 din Actul constitutiv al debitoarei. Prin demisia unui membru al consiliului de administraţie, numărul administratorilor a scăzut sub minimul legal. Funcţia de organizare a societăţii comerciale, se arată în continuare, este una esenţială pentru activitatea acesteia, de aceea, orice perturbare în administrarea societăţii trebuie eliminată cu promptitudine pentru a repune societatea în poziţia de a-şi urmări obiectivele cu maximă eficienţă. Imposibilitatea exercitării funcţiei administrative în plenitudinea sa este o asemenea perturbare pentru remedierea căreia legiuitorul a reglementat mai multe măsuri. Prevederile legale privind măsurile ce trebuie luate în caz de vacanţă a postului de administrator şi scăderea numărului acestora sub minimul legal au fost încălcate de către consiliul de administraţie al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, acesta neîndeplinindu-şi obligaţia de a convoca de îndată Adunarea generală a acţionarilor având pe ordinea de zi completarea numărului de membri. Raportat la starea de insolvenţă a debitoarei, se arată că aceasta a introdus cerere de deschidere a procedurii cu rea credinţă, prejudiciind interesele creditorilor, starea de insolvenţă invocată de debitoare fiind una indusă, reaua-credinţa a acesteia fiind dovedită şi de plata cu prioritate a unora dintre creditori. Astfel, se susţine că debitoarea a plătit în perioada 05.04.2016 – 23.08.2016 suma de 3.194.709,83 lei în favoarea Primăriei Municipiului Vulcan şi suma de 10.665.579,03 în favoarea creditoarei Constructiones Industrielles de la Mediterranee. Prin întâmpinare, debitoarea solicită respingerea apelului creditoarei oponente ca nefundat, reiterând susţinerile invocate în faţa primei instanţe. Se mai susţine de către debitoare că intenţionează să propună un plan de reorganizare, iar în cazul în care exploatarea minieră devine nerentabilă va propune înce-tarea activităţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2003, procedură care se poate derula în cursul reorganizării în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 1 din Legea minelor nr. 85/2003. Se susţine, de asemenea, că hotărârea nr. 36/28.12.2015 a fost luată cu respectarea prevederilor legale privind cvorumul necesar adoptării acesteia adunarea generală fiind singurul organ care se poate pronunţa asupra legalităţii şi oportunităţii luării măsurii iar pe de altă parte, plata unor creanţe în perioada ulterioară Deciziei nr. 279/2016 a Curţii de Apel alba Iulia se susţine că a fost îndreptăţită în lipsa unei dispoziţii de suspendare a plăţilor în conformitate cu prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014. Verificând, din prisma criticilor formulate, legalitatea şi temeinicia încheierii nr. 78/F/CC/2016 prin care în rejudecare s-a admis în cauză cererea creditoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei acesteia, se vor avea în vedere, în primul rând, acele critici care vizează anularea încheierii, respectiv cele privind încălcarea de către judecătorul sindic a dispoziţiilor art. 41 alin. 1 şi 42 alin. 1, punctul 1 Cod procedură civilă, privind incompatibilitatea acestuia de a pronunţa în rejudecare o soluţie în legătură cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în prezenta cauză. Sub acest aspect, se constată, că de esenţa incompatibilităţii absolute, astfel cum aceasta este reglementată de textul art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, este ca judecătorul să fi pronunţat o hotărâre prin care să fi soluţionat cauza, în totalitate la momentul pronunţării hotărârii sau parţial, prin hotărâri (încheieri) interlocutorii pe parcursul procesului, care să prefigureze soluţia pronunţată, dezinvestindu-se în acelaşi timp. Din această perspectivă, este indiferent dacă prin hotărârea pronunţată, cauza s-a soluţionat pe fond sau pe cale de excepţie. Judecarea pe fond a cauzei se apreciază în funcţie de obiectul acesteia. Judecătorul nu pronunţă o hotărâre pe fondul cauzei atunci când pronunţă o încheiere interlocutorie şi nici atunci când dispune anularea cererii pe diferite motive, când respinge cererea pentru necompetenţa instanţelor judecătoreşti ori declină competenţa sau ia act de renunţarea la judecată şi altele asemenea. În speţă, judecătorul sindic era chemat să pronunţe pe fond o soluţie în legătură cu cererea formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani de deschidere a procedurii insolvenţei în condiţiile art. 65 şi urm. din Legea nr. 85/2014 în concurs cu cereri similare ale creditorilor şi, adiacent, de a soluţiona inclusiv o chestiune legată de numirea administratorului judiciar provizoriu faţă de propunerile avansate atât de debitoare cât şi de unii creditori. Aceste chestiuni au făcut obiectul judecăţii atât în primul ciclu procesual în care judecătorul sindic a pronunţat încheierea nr. 1/F/CC/2016 cât şi în al doilea ciclu procesual când a pronunţat încheierea nr. 78/F/CC/2016 atacată în prezentul dosar, aşa încât, sub acest aspect acesta se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă. Este lipsit de relevanţă în acest caz de incompatibilitate, denumirea hotărârii pronunţate în cauză, în sensul
dacă aceasta este denumită ca fiind o sentinţă sau o încheiere, precum în speţă. Întradevăr, deşi potrivit art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în caz de deschidere a procedurii insolvenţei la cererea debitorului, judecătorul sindic pronunţă o încheiere, aceasta nu este o încheiere interlocutorie întrucât soluţionează în totalitate cauza iar nu parţial, precum este cazul încheierii interlocutorii, care doar anticipează soluţia finală, şi cu atât mai mult o încheiere preparatorie. În oricare din aceste cazuri, instanţa nu se dezinvesteşte prin eventuale astfel de încheieri pronunţate, ceea ce o deosebeşte astfel de încheierea în discuţie, prin care judecătorul sindic se pronunţă asupra deschiderii procedurii insolvenţei, dezinvestindu-se. Aşa fiind, încheierea astfel pronunţată reprezintă însăşi hotărârea judecătorească, prin care se soluţionează cauza iar nu o încheiere de pregătire a judecăţii ori de soluţionare parţială, anticipată a unora dintre aspectele cauzei, în sensul încheierilor interlocutorii, deşi textul art. 41 alin.1 C.p.civ, în discuţie, are în vedere inclusiv situaţia în care judecătorul soluţionează astfel de aspecte printr-o încheiere interlocutorie. Pe de altă parte, condiţia „soluţionării cauzei” din textul art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, nu face distincţie sub aspectul naturii juridice a procedurii desfăşurate, ca fiind una desfăşurată în procedura contencioasă ori necontencioasă, relevant fiind doar aspectul privind soluţionarea de către instanţă a fondului cauzei, respectiv a cererii formulate, total, prin hotărârea finală ori parţial, pe parcursul procesului prin hotărâri interlocutorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât deşi textul art. 66 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2014 fac vorbire despre procedura necontencioasă în care urmează a se soluţiona cererea debitoarei, procedura insolvenţei în reglementarea acestei legi are o serie de reglementări derogatorii faţă de procedura necontencioasă reglementată în Cartea a IIa a Codului de procedură civilă, dacă ar fi să amintim doar cele referitoare la competenţă la căile de atac, care este similară indiferent de procedura urmată în primă instanţă sub acest aspect. În al treilea rând, aşa după cum s-a menţionat deja, urmare a deciziei de anulare şi de trimitere spre rejudecare nr. 279/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, judecătorul sindic era obligat să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate, respectiv să se pronunţe asupra cererii debitoarei de deschidere a procedurii, a cererii creditorilor şi a Sindicatului Noroc Bun, cu privire la aceasta din urmă în sensul de a examina pe fond susţinerile acestuia privind eventuala aplicabilitate în cauză a procedurilor de închidere a exploataţiilor miniere aferente în conformitate cu dispoziţiile legale indicate precum şi cu privire la efectele acesteia asupra cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei solicitate în cauză, iar nu să analizeze cauza în privinţa susţinerilor acestuia, hotărârea atacată fiind anulată în totalitate. Într-adevăr, deşi este adevărat că în cazul trimiterii spre rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 3 teza finală, dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, obligativitatea vizează doar faptul că respectivele aspecte nu vor mai fi puse în discuţie în sensul de a nu primi o eventuală altă soluţie, însă, din perspectiva părţilor, suspiciunea privind imparţialitatea judecătorului, apărată de textul art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, rămâne asupra întregii cauze. Scopul noii reglementări este de a apăra imparţialitatea judecătorului chiar şi în caz de simplă aparenţă, aşa încât constatările din decizia instanţei de trimitere şi îndrumările date instanţei de rejudecare, nu vor putea să conducă la concluzia unei judecăţi imparţiale în rejudecare asupra întregii cauze, caz în care, judecătorul devine incompatibil. Cum, în speţă, judecătorul sindic a pronunţat în rejudecare o soluţie asupra întregii cauze, a devenit incompatibil în sensul art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, aşa cum s-a arătat. În acelaşi sens, se interpretează şi dispoziţiile art. 46 alin. 2 teza finală din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care judecătorul sindic devine incompatibil în situaţia rejudecării atunci când prima hotărâre a fost anulată de către instanţa de apel, cazul în speţă. Aşa fiind, judecătorul sindic s-a aflat atât în cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, cât şi în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. 1 punctul 1 Cod procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură civilă, în cazurile de incompatibilitate absolută prevăzută de art. 41 Cod procedură Civilă, judecătorul nu poate participa la judecată chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii. În raport de aceste prevederi legale, este fără relevanţă, dacă în cauză s-a formulat de către creditoarea SC Armor Security SRL o cerere de recuzare a judecătorului sindic şi a fost respinsă, respectiv pentru lipsa calităţii procesual active a acestui creditor, de vreme ce aceasta neregularitate poate fi invocată în orice stare a pricinii, deci şi în prezentul apel, calitatea procesuală
a creditoarei în legătură cu numirea administratorului judiciar provizoriu în prezenta cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitoare fiind recunoscută, în contextul art.45 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2014, prin decizia Curţii de apel nr.279/2016. Neavând o reglementare expresă în textul art. 45, cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă poate fi invocat de orice parte interesată, precum în speţă cei doi creditori, respectiv SC Armor Security SRL şi Compact Security SRL care au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. În mod evident, dispoziţiile art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă sunt de ordine publică fiind evidenţiate în scopul apărării unor valori privind buna funcţionare a justiţiei, a imparţialităţii judecătorilor, astfel că încălcarea acestora se sancţionează cu nulitatea absolută a actului îndeplinit de către judecător, în conformitate cu prevederile art. 174 alin. 2 Cod procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 480 alin. 6 Cod procedură civilă, când se constată un alt motive de nulitate decât cel privind propria competenţă, instanţa de apel va anula în tot sau în parte procedura de urmat în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată şi va reţine procesul spre rejudecare. În acelaşi timp, cum în cauză s-a mai dispus trimiterea spre rejudecare iar textul art.480 alin.3 C.pr.civ. interzice o nouă trimitere în acest sen, instanţa se va pronunţa în fond asupra tuturor cererilor formulate în cauză. Aşa fiind, Curtea, în lumina acestor prevederi legale, va admite toate apelurile declarate împotriva încheierii judecătorului sindic nr. 78/F/CC/2016 precum şi a încheierii nr. 100/F/CC/2016 prin care s-a soluţionat de către acelaşi judecător opoziţia creditoarei SC Gerom Internaţional SA la deschiderea procedurii insolvenţei, indiferent dacă au criticat sau nu acest aspect, o hotărâre nulă neputând fi valabil examinată sub nici un alt aspect, va anula procedura în faţa primei instanţe şi încheierea atacată şi va reţine cauza spre rejudecare. III. În rejudecare, se vor examina, în primul rând, acele susţineri privind legalitatea demersului debitoarei de a solicita deschiderea procedurii, invocate de Sindicatul Noroc Bun şi creditoarea SC Gerom International SA formulate în opoziţia privind deschiderea procedurii. Raportat la susţinerile Sindicatului Noroc Bun şi care, în esenţă, se reduc la solicitarea ca exploatările miniere din componenţa debitoarei să fie supuse unui program de încetare a activităţii în conformitate cu prevederile art. 51 şi art. 52 din Legea minelor nr. 85/2003, se constată următoarele: Aşa după cum s-a remarcat, debitoarea este o societate comercială, supusă din acest punct de vedere prevederilor Legii nr. 31/1990. Din perspectiva activităţii desfăşurate, aceasta are ca scop producţia, furnizarea şi comercializarea energiei electrice pe bază de huilă, sens în care, desfăşoară inclusiv activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare, preparare şi prelucrare a cărbunilor şi gazelor însoţitoare, argile, şlam, balast şi nisipuri în perimetrul în care desfăşoară activitatea. Desfăşurarea acestor activităţi se realizează în conformitate cu licenţe de exploatare specifice. Textul art. 51 din Legea minelor nr. 85/2003 prevede unele cazuri în care activitatea se consideră a fi încetată, între care, lit. c) a acestui articol prevede situaţia în care exploatarea minieră a devenit nerentabilă. În conformitate cu prevederile alin. 2 al acestui articol, după ce titularul licenţei de exploatare constată întrunit vreunul din aceste cazuri de încetare a activităţii, supune autorităţii competente avizarea încetării exploatării, la autoritatea competentă, pe baza unui plan întocmit în acest sens. În conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 din lege, iniţiativa de încetare a activităţii unei mine sau cariere, aparţine titularului licenţei de exploatare, care va întocmi în acest sens documentele aferente, legal prevăzute sub lit. a) – e) privind justificarea soluţiei de încetare a activităţii şi măsuri de ordin social, de dezafectare şi conservare a exploatării, măsuri de protecţia mediului, dezafectare şi eliberare a terenului. În conformitate cu prevederile art. 52 alin. 2 din acelaşi act normativ, activitatea minieră încetează efectiv prin decizie a autorităţii componente, după analizarea şi acceptarea de către autoritatea competentă şi ministrul de resort a planului de încetare a activităţii şi după punerea lui în aplicare. Decizia de conservare/ închidere a unei mine sau a carierei aparţinând companiilor şi societăţilor naţionale miniere va fi aprobată de Guvern, conservarea/închiderea urmând a fi finanţată şi din fonduri bugetare. Raportat la aceste dispoziţii legale, se remarcă următoarele aspecte: În primul rând, nici dispoziţiile legale menţionate şi nici altele din conţinutul acestei legi ori alte reglementări nu cuprind dispoziţii care să excludă în mod expres aplicabilitatea procedurilor de insolvenţă, actualmente reglementate prin legea nr. 85/2014. Aşa cum s-a arătat, debitoarea este din punct de vedere juridic o societate comercială pe acţiuni în sensul Legii nr. 31/1990 republicată, supusă astfel procedurilor de insolvenţă ale Legii nr. 85/2014, textul art. 3 alin. 1 al acestei legi având prevederi exprese în acest sens. Singurele excepţii, în care această procedură nu se aplică sunt cele de sub alin. 3 al aceluiaşi articol, în care însă debitoarea, nu se regăseşte. În al doilea rând, aşa după cum s-a remarcat, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că societatea debitoare se află în încetare de activitate în sensul art. 51 şi 52 din Legea nr.85/2003 invocată, sens în care, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din lege, s-ar fi impus a fi depusă la dosar o decizie a autorităţii competente, ceea ce, este recunoscut că nu există. Aşa fiind, este prematur a se examina de către instanţa un eventual concurs între procedura închiderii exploatărilor miniere şi procedura insolvenţei. În al treilea rând, aşa după cum rezultă în mod expres din prevederile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 85/2003 menţionate, iniţiativa de încetare a activităţii unei mine sau cariere, aparţine titularului licenţei de exploatare, în speţă, debitoarei. Din perspectivă juridică, acest act de iniţiativă a debitoarei, este un act de oportunitate, ce ţine de modul în care acesta înţelege să îşi organizeze activitatea şi să ia măsurile care se impun în raport de situaţiile întâlnite, aspecte ce scapă cenzurii instanţelor judecătoreşti, instanţa nefiind astfel în măsură să determine conducerea societăţii debitoare de a proceda în sensul de a adopta o iniţiativă în sensul iniţierii unui program de închidere a minelor aşa după cum se propune de către sindicat. Aceasta cu atât mai mult cu cât legea nu prevede vreo sancţiune în acest sens, lucru firesc de altfel atâta vreme cât luarea acestei măsuri este, în final, nu doar un simplu act de voinţă ci unul de analiză economică, tehnică, cu componente sociale şi de mediu, ce presupune măsuri adecvate în conformitate cu un plan propus şi aprobat în acest sens, aspecte ce scapă astfel controlului judecătoresc, atât sub aspectul adoptării unei asemenea iniţiative cât şi din perspectiva momentului ori a formelor sau a unui anumit model potrivit cu care ar putea avea loc o încetare a exploatărilor miniere din componenţa debitoarei. O atare activitate, de închidere a minelor în condiţiile reglementărilor invocate, presupune cheltuieli aferente, inclusiv fonduri bugetare, după cum rezultă din textul art. 52 alin. 3 partea finală, asupra cărora instanţa nu poate dispune. În aceste condiţii, criticile sindicatului Noroc Bun nu sunt de natură a afecta, în sensul solicitat, cererea debitoarei de deschidere în cauză a procedurii Legii nr. 85/2014, astfel încât vor fi respinse. În ce priveşte legalitatea hotărârii Consiliului de administraţie al societăţii debitoare din 28.12.2015, prin care s-a aprobat introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, şi în legătură cu care se invocă neregularităţi privind constituirea consiliului de administraţie care a adoptat hotărârea, se constată că dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, nu conţine norme exprese privitoare la posibilitatea verificării legalităţii şi în consecinţă a anulării hotărârilor consiliului de administraţie, astfel încât în considerarea prevederilor art. 25 din acest act normativ, chestiunea privind valabilitatea hotărârii în discuţie se va examina din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată. Sub acest aspect, se remarcă, în primul rând, că hotărârea în discuţie prin care s-a hotărât de către consiliul de administraţie al societăţii debitoare promovarea unei cereri de insolvenţă, este un act de gestiune, în sensul art. 111 alin. 2 lit. d din Legea nr. 31/1990 şi care, potrivit acestui text de lege, poate fi cenzurat doar de către adunarea generală a acţionarilor societăţii iar nu de către Comandat de: Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE - Filiala Teritorială Hunedoara. Executant: SC Aldo Detail Direct SRL-D. CUI Mandatar Financiar: 11160008 creditoarea oponentă în prezenta procedură a insolvenţei. Într-
8
www.zvj.ro vineri, 25 noiembrie 2016
adevăr, conferind creditorului posibilitatea contestării deschiderii procedurii insolvenţei dispusă la cererea debitorului, legiuitorul nu a intenţionat a-i conferi acestuia posibilitatea de a formula critici decât din perspectiva condiţiilor legal cerute unei asemenea cereri debitorului şi care au făcut obiectul verificării judecătorului sindic la momentul încuviinţării cererii. În acest sens, pot fi, eventual, criticate aspecte privind condiţiile formale ale cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, astfel acestea sunt reglementate de prevederile art. 66 şi 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, fără a putea însă critica aspecte ce ţin de modalitatea în care voinţa debitorului de a proceda la intrarea în insolvenţă a fost exprimată. Aceste aspecte, ce ţin de gestionarea activităţii debitoarei, sunt acte de oportunitate, ce scapă controlului judecătoresc, fiind tocmai de aceea date de legiuitor în componenta adunărilor generale ale acţionarilor, singurii în măsură să hotărască asupra adoptării unei asemenea măsuri. În acelaşi timp, singură adunarea generală a acţionarilor este în măsură ca atunci când constată încălcări ale legii cu ocazia activităţii de administrare/ gestionare săvârşită de consiliul de administraţie şi să ia măsurile ce se impun, de restabilire a legalităţii ori de sancţionare a acestora, sesizând organele abilitate în cazul în care constată săvârşirea de fapte ilicite, acţionarii având la dispoziţie organe de control specifice în acest, precum sunt comisiile de cenzori. Pe de altă parte, este greşită premisa creditoarei contestatoare potrivit cu care, consiliul de administraţie al debitoarei nu ar fi putut funcţiona cu un număr scriptic de 4 membrii, ca urmare a eliminării la 10.12.2015 a numitului Sârbu Negrea Partenie Nicolae. În realitate, prin această demisie nu s-a redus numărul scriptic de membrii ai consiliului de administraţie al debitoarei, care a rămas acelaşi, ci numărul efectiv de membrii care s-ar fi putut prezenta pentru luarea deciziilor. Prin urmare, raportarea textului art. 19 alin. 3 din actul constitutiv al societăţii debitoare la numărul de cel puţin jumătate din membrii consiliului de administraţie pentru valabilitatea luării deciziilor, se face la numărul scriptic de 5 persoane. Textul art. 137 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 invocat de apelantă privind numărul impar de membri ai consiliului de administraţie se referă tot la numărul scriptic de membri ai acestuia. Au fost prezenţi la adunare un număr de 4 membri din totalul de 5 ai consiliului de administraţie, care au votat în unanimitate introducerea cererii de insolvenţă. Deşi este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 administratorii rămaşi după vacantarea unuia sau a mai multor membri ai consiliului de administraţie sunt obligaţi să convoace de îndată adunarea generală pentru înlocuire , iar textul art. 275 alin. 1 pct. 2 pedepseşte neluarea acestei măsuri, sancţiunea nu poate avea efect cu privire la valabilitatea hotărârii consiliului de administraţie care, la momentul adoptării hotărârii era legal constituit. Pe de altă parte, nu s-a făcut de către creditoarea oponentă dovada că în termenul de 18 zile de la demisia numitului Sârbu Negrea Partenie Nicolae din 10.12.2015 şi până în data de 28.12.2015 debitoarea era în măsură ca, în mod rezonabil, să organizeze convocarea şi numirea unui nou membru al consiliului de administraţie. Cât priveşte starea de insolvenţă a debitoarei, Curtea de apel constată că sunt întemeiate criticile din opoziţia creditoarei SC Gerom International SA Petroşani şi din cererea de intervenţie principală în interes propriu formulată de Sindicatul „Noroc Bun” Petroşani care vor fi admise pentru următoarele considerente: Pentru a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, se impune ca, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, acesta să se afle în stare de insolvenţă. În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 29 din acelaşi act normativ, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, dovadă care, în speţă, este în sarcina debitorului care a cerut deschiderea procedurii insolvenţei. În concret, debitorul este obligat să facă dovada că se află în încetare de plăţi, respectiv că nu poate face faţă acestor datorii cu sumele de bani disponibile. Deşi este adevărat că, în principiu încetarea de plăţi se verifică din perspectiva actelor contabile ale debitorului, care, în speţă, dovedesc, într-adevăr, un cuantum mare al datoriilor, nu mai puţin adevărat că atât în perioada apropiată formulării cererii de deschidere a procedurii, cât şi în timpul procesului, inclusiv în perioada în care procesul s-a aflat în rejudecare, debitoarea a făcut o serie de plăţi, unele considerabile, în favoarea unora dintre creditori, ceea ce creează o serioasă îndoială asupra incapacităţii sale de plată. Sub acest aspect, este de remarcat că doar plăţile făcute către debitoare în perioada 05.04.2016 – 23.08.2016, în favoarea creditorilor Primăria Municipiului Vulcan de 3.194.709,83 şi a creditoarei Constructiones Industrielles de la Mediterranee de 10.665.579,03 de lei însumează aproape 14.000.000 lei, ceea ce depăşeşte cu mult totalul creanţelor cumulate ale creditorilor care au cerut deschiderea procedurii insolvenţei. Cât priveşte presiunea exercitată de către creditori prin cererile de executare silită formulate şi care astfel au determinat-o la introducerea cererii, se constată că majoritatea covârşitoare a acestora, respectiv statul prin diferite instituţii ale sale, având creanţe bugetare şi garantate nu au formulat cereri de executare silită în acest sens. Pe de altă parte, deşi este adevărat că unul dintre efectele deschiderii procedurii insolvenţei este suspendarea şi încetarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită în conformitate cu prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 ori suspendarea în condiţiile art.80 din acelaşi act normativ a majorărilor, dobânzilor ori a penalităţilor sunt consecinţe subsecvente deschiderii procedurii insolvenţei şi care, astfel, nu pot fi direct urmărite prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei. Tot astfel, fiind o chestiune subsecventă deschiderii procedurii insolvenţei, nu vor putea fi primite apărările debitoarei în sensul în care a urmărit, în fapt, o reorganizare a activităţii iar în această perioadă activitatea societăţii nu va înceta. Aceasta întrucât, pe de o parte, în legătură cu reorganizarea, debitorul poate doar să îşi declare intenţia de reorganizare la momentul formulării cererii, admisibilitatea ori viabilitatea unui asemenea plan de reorganizare nu poate fi la acest moment examinată. Aşa după cum s-a remarcat tocmai de către debitoare, un atare plan nu va putea face abstracţie de reglementările speciale ale Legii minelor nr. 85/2003 în privinţa funcţionări exploataţiilor miniere, care deşi prevăd, pe de o parte, posibilitatea transferului licenţa de exploatare unei alte persoane juridice în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 1 din acest act normativ, nu pot face abstracţie de prevederile art. 33 alin. 1 lit. b din lege, potrivit cu care autoritatea competentă suspendă licenţa de exploatare a minei în cazul în care titularul este supus procedurii reorganizării şi/sau a falimentului. Aşa fiind, faţă de cele menţionate, Curtea va respinge pe fond cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei precum şi, raportat la dispoziţiile art. 480 alin.3 C.pr.civ. menţionat, cererile creditorilor în acest sens formulate. Celelalte cereri privind numirea administratorului judiciar provizoriu rămân în aceste condiţii fără obiect, inclusiv cele privind exercitarea de către administratorul judiciar a unora dintre atribuţii ulterior deschiderii procedurii, invocate de creditoarea Compact Security SRL. Urmare a pronunţării prezentei soluţii, instanţa va dispune în temeiul art. 57 alin. 13 din Legea nr. 85/2014 plata către administratorul judiciar provizoriu a sumei de 40.000 lei, cu titlu de onorariu şi cheltuieli de procedură, din averea debitoarei, apreciind că nivelul acestora, de 8000 lei pe lună, reflectă în mod rezonabil activitatea depusă de administratorul judiciar provizoriu. Văzând şi încheierea nr. 61/ 09.11.2016 de îndreptare a erorii materiale, Pentru aceste motive, în numele legii, decide: Admite apelurile declarate de Sindicatul „Noroc Bun” Petroşani, de debitoarea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, de creditorii SC Armor Security SRL Criscior – în insolvenţă, SC Compact Security SRL Deva – în insolvenţă împotriva încheierii nr. 78/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 5194/97/2015/a1* al Tribunalului Hunedoara, precum şi apelul declarat de creditoarea SC Gerom International SA Petroşani împotriva încheierii nr. 100/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 5194/97/2015/A1*/a1 al Tribunalului Hunedoara, şi, în consecinţă: Anulează încheierile atacate şi, procedând la rejudecare: Admite cererea în interes propriu formulată de Sindicatul „Noroc Bun” Petroşani şi opoziţia formulată de creditoarea SC Gerom International SA Petroşani şi, în consecinţă: Respinge cererea formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, precum şi de către creditorii SC Instal Comimpex 2006 SRL Deva, SC UPSROM SA Petroşani, SC UPSROM Industry SRL Tg. Jiu, SC Fortex Food Distributions SRL Petroşani, SC Telecerna SRL Deva, SC Artego SA Tg. Jiu, SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti, SC Devatrans SRL Deva, SC Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti şi Muşat şi Asociaţii SPARL (în consorţiu), SC Thic Izolaţii Termice SRL Paşcani, SC Messytech SRL Bucureşti, SC UPSROM Industry SRL Petroşani, Grupul de Reparaţii Industriale şi Montaj Excavatoare (GRIMEX) Tg. Jiu, SC Armor Security SRL Crişcior – în insolvenţă prin administrator judiciar CAPI Sonoc, SC Constantin Grup SRL Bucureşti, SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, SC Energo Montaj SA Bucureşti, SC Lazăr Company SRL Deva privind deschiderea procedurii generale insolvenţei debitoarei. Admite cererea formulată de administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova şi dispune plata în favoarea acestuia a sumei de 40.000 lei aferentă perioadei 23.06.2016 – 08.11.2016 cu titlu de onorariu şi cheltuieli de procedură. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 08.11.2016. Președinte, Judecător, Grefier, Marius Irimie Mircea Noșlăcan Luminița Ardelean
ACTUALITATE
5
6
ACTUALITATE Lucrări de intervenţie la magistrala de termoficare Paroşeni - Petroşani
S. CEH-SA Petroşani: Furnizarea agentului termic va fi întreruptă în perioada cuprinsă între 25.11.2016, ora 0:00 - 27.11.2016, ora 8:00
Măsura va afecta consumatorii beneficiari ai sistemului centralizat de termoficare din Municipiului Petroşani, agenţi economici şi consumatori racordaţi direct la magistrala de termoficare. Întreruperea furnizării agentului termic este necesară pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la magistrala de termoficare Paroşeni – Petroşani, în zonele: SC Energoconstrucţia SA Şantier Paroşeni, triaj Gara Vulcan, Gara Iscroni, E.ON Aninoasa, Petroşani – pârâu Sălătruc. Deciziei de întrerupere a furnizării agentului ter-
Piaţa muncii
Despre o ordonanţă de urgenţă…
Patrula Parâng - votaţi singurul proiect de mediu din judeţ, pe Ţara lui Andrei
15.000 de euro pot ajunge în Valea Jiului în urma unui proiect conceput și depus spre finanțare la Țara lui Andrei. Țara lui Andrei este un sistem de finanțare conceput de OMV Petrom, în vederea susținerii comunităților locale. Proiectul „Patrula Parâng”, inițiat de Nicu Rotaru (Asociația Activ), singurul depus în județul Hunedoara, este un demers pilot la nivel local, constând în activități de educare a tinerilor față de protecția mediului, precum și în instruirea acestora pentru a ști cum să se comporte în situații de calamități naturale. Dă și tu click și votează: http://itla.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-patrula-parangid-2064-cmsid-65 Dacă finanțarea va fi câștigată se va desfășura în cele 4 colegii din municipiul Petroșani sub formă de prezentări interactive, workshop-uri și concursuri pe teme specifice, precum și în masivul Parâng, unde, timp de o săptămână, 25 de elevi vor participa la acțiuni de ecologizare, amenajare, plantare de puieți de brad în zone de importanță strategică și de întreținere a zonelor plantate, activități de învățare prin experiență. În timpul taberei din Parâng, ce este gândită a se derula în perioada „Școala Altfel”, tinerii vor participa la activități facilitate de cadre didactice de la specializarea Ingineria Mediului (Universitatea din Petroșani), personalul Salvamont sau specialiștii de la Situații de Urgență. Activitățile și rezultatele proiectului „Patrula Parâng” vor fi prezentate în cadrul unui ghid de bune practici ce va fi distribuit în unitățile de învățământ la începutul anului școlar 2017-2018. De asemenea, tinerii vor concepe un kit inovativ de promovare turistică a masivului Parâng. Conceptul proiectului va continua ca un program de sine stătător al Asociației Activ, reprezentând un cadru formal de voluntariat de mediu pentru tineri, fiind lansat oficial în septembrie 2017. Proiectul are sustenabilitate putând continua ulterior sub forma unui program de tineret al Asociației Activ, sub denumirea de „Patrula Parâng”, unde tinerii vor putea participa la activități de voluntariat comunitar de protecție a mediului, promovare turistică și pregătire pentru situații de urgență. Proiectele depuse pentru finanțare la Țara lui Andrei obțin finanțare în funcție de punctajul obținut, formlat din 70 la sută decizia juriului și 30 la sută votul publicului. (A.P.)
facebook.com/ziarulvaiijiului
Una din veştile bune de final de an pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă din postura de şomeri vine din partea Guvernului României, supranumit pe bună dreptate „Guvernul Zero”. În ultima şedinţă din această săptămână a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care cuprinde un set de măsuri privind stimularea şomerilor în ceea ce priveşte căutarea şi ocuparea locurilor de muncă disponibile pe piaţa muncii, dar şi a angajatorilor care îi vor prelua. Tot în aceste măsuri intră şi românii aflaţi în străinătate care doresc să se reîntoarcă în ţară şi care în acest moment nu lucrează la negru sau sunt şomeri cu acte în regulă.
Primă de activare
De la Ministrul Muncii am aflat că prin această ordonanţă s-a introdus o primă de activare de 500 lei pentru orice şomer de lungă durată indemnizat cu venitul minim garantat care după intrarea în vigoare a ordonanţei, începând cu data de 1 decembrie, va semna un contract de muncă. Ministrul a mai menţionat faptul că persoanele care vor beneficia de aceşti bani trebuie să rămână angajate minim trei luni la acelaşi angajator, altfel, dacă nu, vor trebui să restituie aceşti bani. Pentru şomerii de lungă durată ministrul Muncii a mai menţionat că s-a înfiinţat în această Ordonanţă un nou pachet de măsuri active prin acordarea în acest sens a unor prime de activare, de încadrare în muncă şi de instalare pe postul respectiv. Aici ministerul dă ca exemplu cazul unui şomer care decide să-şi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 km pentru a se angaja. Acest fost şomer va primi o primă de instalare de 12.500 lei. Finanţarea va fi făcută din fonduri externe nerambursabile şi din „fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj”, după cum precizează cei din ministerul de resort. La acest tip de „mobilitate” intră şi cei care azi lucrează legal în străinătate şi doresc să se întoarcă în ţară, sau
mic în această perioadă a avut la bază următoarele considerente: - prognoza meteo favorabilă, cu temperaturi pozitive de până la 11o C; - programul de funcţionare în regim de weekend al instituţiilor publice şi al unităţilor şcolare. Biroul de presă al S.CEH.SA care sunt şomeri cu acte-n regulă în ţările din Europa şi nu numai.
O prevedere
cuprinsă în Ordonanţă are legătură directă şi cu Valea Jiului. Conform celor expuse de ministrul Muncii, pentru a preveni depopularea zonelor cu grad înalt şi sărăcie, cum e cazul Văii Jiului, zonei Roşiei Montane şi sud-estului Moldovei, „pachetul de mobilitate” introdus în Ordonanţă „încurajează investitorii din zonele respective să-şi atragă personal calificat şi din alte zone”. Ministrul a explicat că dacă un investitor dintr-o zonă defavorizată nu găseşte forţă de muncă specializată poate angaja şomeri din alte zone, calificaţi, care vor primi de la stat 12.500 lei în două tranşe, practic 50% în momentul semnării contractului şi 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
3.000 lei pentru „deplasarea familiilor” şi 900 lei/ lună pentru angajator!
În ceea ce priveşte „deplasarea familiilor”, în Ordonanţă este prevăzut faptul că o persoană care-şi găseşte un loc de muncă mai departe de 50 km de domiciliul actual, luându-şi cu el şi o persoană din familie (soţ, soţie sau copil), va beneficia în plus de cele de mai înainte explicate şi de o subvenţie suplimentară de 3.000 lei. Subvenţii vor primi în aceste cazuri şi angajatorii, plafonul pentru aceştia crescând în acest moment la 900 lei/nou angajat din rândul şomerilor timp de 12 luni, sau 900 lei/nou angajat din rândul persoanelor cu handicap timp de 18 luni.
Navetişti pe distanţe lungi, favorizaţi
Tot de interes şi pentru navetiştii din Valea Jiului sunt şi prevederile cuprinse în ordonanţă pentru cei care fac naveta. Ministrul Muncii a explicat că „prima de încadrare care permite ca orice om din această ţară care doreşte să se angajeze, fiind în şomaj, la mai mult de 15 km de domiciliul său să beneficieze de o subvenţie de 0,5 lei/ km, plafonată la maxim 55 lei/ zi, care să îi permită să se ducă să lucreze la distanţă faţă de domiciliu”. Aici întrebăm şi noi: de ce sunt luaţi în calcul doar navetiştii care parcurg zilnic de la 15 km în sus, şi nu şi cei care parcurg până la 15 km? Corneliu BRAN
ANUNŢ
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
Nu știi unde să mergi, pentru că ai avea la dispoziție două destinații la fel de tentante. Nu fugi după doi iepuri în același timp, pentru că știi că s-ar putea să nu prinzi niciunul, ca atare cântărește atent și alege!
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Lași o impresie bună, de profesionist bine pregatit, încât intri în vizorul celor mai interesante evenimente. Se aud vești dintre cele mai bune cu privire la cariera ta.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Nu calcula prea mult bugetul de care dispui, pentru că nu vei fi mulțumit de rezultat. Trebuie să începi să mai iei unele măsuri cu privire la banii personali, că s-au cam împuținat rezervele.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Dacă vezi că planurile făcute pentru azi nu înaintează orice ai face, nu insista. Schimbă imediat macazul spre o altă activitate, care ar putea avea rezultate mult mai bune.
Leu (23 Iul - 22 Aug)
Ești un pic cam agitat și ai tendința de a-i irita și pe alții cu modul tău ceva mai agresiv de comunicare. Poartă-te cu mănuși cu cineva din preajma ta care e ca un butoi cu pulbere și abia așteaptă cea mai mică scânteie...
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Te cam joci cu sentimentele celui drag. E o atitudine veselă care te prinde de minune, totul e să nu creadă despre tine că glumești pe seama sentimentelor sale.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Ai un mare vis în minte dar parcă nu-l mai poți păstra doar pentru tine. Începi să-l împărtășești cu alții și vei descoperi atâția oameni care au aceleași vise.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Nu prea îți ies treburile așa cum ai fi dorit, încât vei spune că e o zi înțesată de ghinioane și piedici. Mai fă și tu o pauză în care să nu mai faci nimic!
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
În orice colectiv, cineva trebuie să-și asume rolul de lider pentru că are ceva mai mult curaj. De data aceasta tu ai putea fi omul potrivit pentru a trasa direcția.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
ostilitatea.
Deși ai chef de discuții, de socializare, nu ai parte de cei mai potriviți interlocutori. Nimerești într-un anturaj în care planează
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Cel mai de preț lucru pe lume, în acest moment, ți se pare iubirea care are de oferit pentru tine cele mai plăcute senzații. Ești gata să te îndrăgostești.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
O gafă infantilă comisă de un coleg te ține pe tine acum pe loc. Trebuie să lupți alături de el să repare greșeala, dar cel mai tare te doare faptul că tu nu ai avut nicio vină.
Horoscop
În temeiul art. 39 alineatul (1) şi (5) din Legea nr. 215/ 2001, privind administraţia publică locală, republicată, se convocă Consiliul Local al Municipiului Lupeni în şedinţă ordinară pentru marți 29 noiembrie 2016, ora 14:00 în sala de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Lupeni, cu următoarea ORDINE DE ZI: 1 – Proiect de hotărâre nr. 140/ 2016 privind stabilirea unei măsuri administrative de circulație rutieră pe sectorul de drum din municipiul Lupeni reprezentat de Bulevardul Păcii (DN 66A) între km 12+950 și km 15. Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 2 – Proiect de hotărâre nr. 142/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al unui spectacol de muzică și dansuri susținut de elevi din cadrul Clubului Elevilor Lupeni 3 – Proiect de hotărâre nr. 143/ 2016 privind aprobarea participării în calitate de coorganizator al unui spectacol de teatru împreună cu Teatrul de Artă Deva și Asociația Pro Thalia – Pro Dacia Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 4 – Proiect de hotărâre nr. 144/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al spectacolului de dansuri și muzică populară românească împreună cu Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, Școala Gimnazială nr. 2. Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 5 – Proiect de hotărâre nr. 145/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al serbării de Crăciun a Școlii Gimnaziale nr. 2 din cadrul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 6 – Proiect de hotărâre nr. 146/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al concertului de colinde „Noi venim să colindăm” împreună cu Schitul Straja Lupeni al Bisericii Ortodoxe Române Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 7 – Proiect de hotărâre nr. 147/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al serbării de Crăciun împreună cu Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă „Rudolf Steiner” Hunedoara Lupeni Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 8 – Proiect de hotărâre nr. 148/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al concertului de colinde creștine împreună cu Biserica Baptistă „Sfânta Treime” Lupeni Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 9 – Proiect de hotărâre nr. 149/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al spectacolului de Crăciun împreună cu Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, Școala Gimnazială nr. 1 Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 10 – Proiect de hotărâre nr. 150/ 2016 privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Lupeni în calitate de coorganizator al spectacolului „Seară de colinde creștine” împreună cu Biserica Penticostală Maranata Lupeni Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 11 – Proiect de hotărâre nr. 151/ 2016 pentru revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lupeni nr. 130/ 2016 privind aprobarea repartizării locuinţei situate administrativ în blocul 56 – ANL sc.2, parter, ap. 3, Bulevardul Păcii, Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, conform listei anuale de priorităţi Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni
8
www.zvj.ro vineri, 25 noiembrie 2016
12 – Proiect de hotărâre nr. 152/ 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lupeni nr. 2/ 2016 privind aprobarea Listei anuale de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 13 – Proiect de hotărâre nr. 153/ 2016 privind aprobarea repartizării locuinţei situate administrativ în blocul 56 – ANL sc.2, parter, ap. 3, Bulevardul Păcii, Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, conform listei anuale de priorităţi Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 14 – Proiect de hotărâre nr. 154/ 2016 privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru lunile decembrie 2016 – ianuarie 2017 Iniţiator: Iacob Viorel Mesaroș, Viceprimar al Municipiului Lupeni 15 – Proiect de hotărâre nr. 155/ 2016 pentru rectificarea Bugetului local pe anul 2016 aprobat potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lupeni nr. 7/ 02.02.2016 privind aprobarea Bugetului local pe anul 2016, a Programului de investiţii publice pe anul 2016 şi a estimărilor pentru anii 2017 – 2019. Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 16 – Proiect de hotărâre nr. 156/ 2016 privind aprobarea organizării de către Consiliul Local al Municipiului Lupeni a două spectacole de colinde creștine susținute de cantautorul Ducu Bertzi. Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 17 – Proiect de hotărâre nr. 157/ 2016 privind aprobarea participării în calitate de coorganizator al serbărilor prilejuite de deschiderea sezonului de schi 2016-2017 împreună cu Asociația Pro Straja Lupeni Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 18 – Proiect de hotărâre nr. 158/ 2016 privind aprobarea premierii sportivilor și a antrenorului echipei de fotbal-tenis a Clubului Sportiv Comexim Lupeni Iniţiator: Cornel Cristian Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni 19 – Proiect de hotărâre nr. 159/ 2016 pentru însuşirea raportul informării şi consultării publicului, aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) “CONSTRUIRE SPAŢIU COMERCIAL” nr. P16/ 2016 şi acordarea avizului de principiu pentru realizarea construcţiei propuse prin documentație Iniţiator: Iacob Viorel Mesaroș, Viceprimar al Municipiului Lupeni 20 – Diverse. Lupeni, 23 noiembrie 2016
ANGAJĂrI
PRIMAR CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ mica publicitate
• Angajăm secretară, vorbitoare cursiv de limba italiană, cunoştinţe operare PC în world şi excel, seriozitate, dorinţă de a învăţa. Salariu motivant. CV-urile pot fi trimise pe adresa: office.peromar@gmail.com. Relaţii la telefon 0722.956498. ______________________________________________ • Angajăm instalatori, electricieni, muncitori calificaţi şi necalificaţi, inginer construcţii şi instalaţii. Oferim cazare şi salarii atractive. Telefon 0726.310726. ______________________________________________ • Hotel Gambrinus angajează bucătar, cu experienţă minim 3 ani în domeniu. Relaţii la telefon 0721.322662. • Firmă de transport cu acţionariat german angajează şoferi profesionişti, categoria c+E, posesori atestat profesional şi cartelă tahograf, experienţă minim 2 ani, pentru comunitate. plata la zi. Telefon 0729.272272.
DIVERSE
7
8
ACTUALITATE
Se dă căldură în Vulcan, dar nu în tot oraşul “Dacă termocentrala este de acord, vom putea furniza căldură chiar de luni încolo!”, mi-a spus ing. Marius Danci, directorul SC Pregoterm SA Vulcan. Societate care, în şedinţa extraordinară de consiliu local de ieri, se va ocupa, în iarna asta, de distribuţia agentului termic produs de SE Paroşeni. Vestea mai puţin bună este că agentul termic va ajunge doar în caloriferele instituţiilor publice şi în cele ale agenţilor economici. Primarul Ile i-a răspuns, înainte de a fi puse, unei întrebări care, mai mult ca sigur, că i-ar fi fost pusă: “Dar populaţia nu primeşte căldură?”. Nu, cetăţenii, cum i-a numit Ile pe abonaţii casnici, nu primesc, până la achitarea integrală a datoriilor pe care le au la defuncta societate de termoficare vulcăneană. “Or, nu puteam să aşteptăm asta şi de asta am venit astăzi cu acest proiect de hotărâre”. Acum, că tot vorbeam de plata căldurii, trebuie musai spus că, pentru iarna trecută, primăria vulcăneană a achitat integral factura pentru instituţiile publice pe care, împreună cu consiliul local, le are în subordine. Ba, mai mult, a dat banii şi pentru subvenţiile la căldură cuvenite “cetăţenilor”, numai că aceştia nu şi-au efectuat partea lor de plată. Ceea ce, este cunoscut de acum, a dus la sistarea furnizării energiei termice în luna februarie.
În şedinţa extraordinară de joi dimineaţă, s-a aprobat şi “tariful de distribuţie a energiei termice pentru instituţiile publice de pe raza municipiului
Vulcan”. Ce-mi place mie expresia asta cu raza, pe care o găsesc în mai toate proiectele iniţiate de către consiliile locale! S-a uitat, văd, să fie menţionaţi agenţii economici. Nu-i bai, îi amintesc eu, acum şi aici. Preţul perceput pentru gigacaloria de energie termică este de 257 de lei, Cu TVA cu tot. În preţul acesta intră şi cât îşi ia uzina care furnizează agentul termic, şi cât îşi trage Pregoterm-ul, în calitate de distribuitor. Ing. Marius Danci a estimat că necesarul de energie termică pentru lunile de iarnă ar fi undeva la 360-400 de gigacalorii. Da, în absenţa falimentatei SC Termoficare Vulcan SA, Pregoterm-ul, care are autorizările necesare, a acceptat să facă pe distribuitorul. Numai că, prevăzător, Marius Danci a vrut neapărat să se acopere cu o hârtie care să cuprindă o menţiune foarte importantă. El le-a cerut consilierilor locali vulcăneni ca proiectul de hotărâre pus în discuţie să aibă un amendament. Ceva de genul că forumul legislativ local vulcănean aprobă distribuirea agentului termic pentru instituţiile publice şi pentru agenţii economici. Marius Danci a explicat că nu este suficient să aibă doar tariful trimis deja spre aprobare. Acordul de distribuţie a energiei termice, aprobat de către consiliul local, este necesar pentru autorităţile centrale şi pentru Termocentrala Paroşeni. Nu au fost probleme cu formularea acestui amendament, lucru făcut de consilierul local Barbu Pompiliu. Mai mult, după redactarea lui, la sugestia doamnei jurist Rodica Peter, secretarul municipiului Vulcan, el a fost integrat ca art.1 al proiectului de hotărâre. Şi cu asta, basta. Documentul a fost votat în unanimitate şi a devenit hotărâre de consiliu local în toată regula. Să vedem, acum, în caloriferele căror instituţii publice va intra agentul termic distribuit de SC Pregoterm SA. Înainte de asta, v-aş aminti
cele două puncte termice care vor fi înviate pentru câteva luni. Este punctul termic nr.2, cel dintre blocurile F din vecinătatea colegiului tehnic, şi punctual termic nr.5, de peste drum de Şcoala Gimnazială nr.5. De la astea două căldura va ajunge la Grădiniţa nr.4 aflată în curtea şcolii 5, la sala de sport din curtea Şcolii Gimnaziale nr.4, şi la grădiniţele cu program normal şi program prelungit, care, structural, ţin de şcoala 4. În privinţa agenţilor economici, desigur, primesc căldură cei care vor solicita serviciul acesta. Unul dintre aceşti agenţi economici care, negreşit, se va bucura că va avea căldură este cel care funcţionează în clădirea fostei fabrici de confecţii. Asta, fiindcă, după ce a cumpărat imobilul, prima grijă a investitorului a fost aceea de a o racorda la sistemul centralizat de încălzire centrală. Pe cheltuiala lui, desigur.
Minciuna lui Ile Sunt sigur că, la prima întâlnire, Gheorghe Ile o să mă măgulească din nou, prieteneşte, cu urarea “te ...”, mă rog, cu care mă copleşeşte de fiecare dată când, la şedinţele de consiliu local vulcănean, se duce spre locul lui din faţă. Nu am ce să fac, mă expun din nou, fiindcă, ieri, l-am prins din nou cum el însuşi şi-a dat cu dreptul în stângul. M-am exprimat elegant, ca să nu zic c-a rostit o minciună. La discuţiile pe marginea proiectului cu furnizarea agentului termic, consilierul local liberal Dănuţ Anghel a vrut să ştie dacă şi blocurile sociale din vecinătatea “A”-urilor de pe strada Traian vor primi căldură. Asta, fiindcă ele sunt ale primăriei. Da, da - s-a grăbit Ile să răspundă -, sigur c-or să primească! Nimic mai fals! Zicerea primarului nu-i infirmată de mine, ci de către ing. Marius Danci, directorul SC Pregoterm SA Vulcan. Societate care, pentru lunile de iarnă din 2016-2017, a preluat distribuirea agentului termic în Vulcan. “Este foarte puţin probabil ca agentul termic să ajungă până la ele. Vom încerca, totuşi!”, a încercat, finuţ, Marius Danci să repare minciuna lui Ile.
Este cât se poate de clar că, punându-se în funcţiune doar două puncte termice, ambele aflate aproape unul de altul, nr.2 pe strada Preparaţiei şi numărul 5 pe Nicolae Titulescu, de la racordul de peste drum de colegiul tehnic agentul termic va fi oprit să ajungă la punctul termic 8, aflat la subsolul unuia dintre fostele cămine de nefamilişti de pe Traian, şi la punctul 16. Cel din spatele primăriei. Din câte s-a vorbit, pare-se că serviciul de termoficare de la Termocentrala Paroşeni nici nu vrea să audă despre deschiderea acestui tronson al cărui punct final este punctul termic nr.23 din Cocoşvar. Cel de pe strada Pinului. Tronson cu mari pierderi de agent termic pe porţiunea în care nu s-au schimbat conductele vechi şi făcute sită. Aşadar, dacă tot vrea să le dea căldură chiriaşilor din blocurile sociale, Ile ar trebui ori să-i ia la el acasă, ori să-i îngrămădească în primărie. La alegere. (Gheorghe OLTEANU)
facebook.com/ziarulvaiijiului
Comandat de: Partidul Naţional Liberal Filiala Hunedoara. Executant: SC Confort Media Invest SRL. CUI Mandatar Financiar: 11160004
Vulcan:
Nu am prins în enumerarea de dinainte Şcoala Gimnazială nr.6. Asta, pentru că, pe strada Traian, nu va ajunge gram de calorie. Dar Ile a amintit-o în vorbele sale. A zis că se lucrează la repararea pompelor şi a panourilor solare. Şi că, atunci când vor fi obţinute aprobările de la societatea E.ON, va fi pornită şi centrala termică pe gaz. Se vrea, s-a împăunat primarul, ca toate şcolile să beneficieze de trei surse de căldură: încălzire din sistemul centralizat, de la panourile solare şi de la centralele pe gaz existente în mai toate instituţiile de învăţământ vulcănene. Numai că, aşa cum s-a putut constata, la şcoala 6 pompele şi panourile solare defecte au început să fie reparate de abia acum, după ce s-a pus vremea rece, iar copiilor le-a ajuns frigul la os. Asta cum s-ar putea explica, domnule primar? Gheorghe OLTEANU
Acoperişul dărâmat de vânt va fi reparat
Porţiunea de acoperiş a blocului EVNS din Vulcan, distrusă de vântul puternic care a afectat Valea Jiului, va fi reparată începând de luni. Locatarii din cele treisprezece scări ale imobilului au fost de acord să contribuie financiar. În plus, după cum am aflat de la Ioan Dorel Şchiopu, consilier local şi iniţiator al proiectului materializat prin amenajarea unui acoperiş peste terasa acestui bloc datând din anii ’50, şi constructorul va da o mână de ajutor substanţială. Asta, cu toate că lucrarea a ieşit din garanţie în vară. Concret, s-au strâns aproape 6000 de lei, dar mai sunt locatari care vor să contribuie cu bani. Firma constructoare petroşeneană nu va lua niciun ban pe manoperă, ba, mai mult, va veni şi cu o parte din materialele necesare. Maldărul de lemne şi tablă dat jos de vânt nu a fost luat de acolo, pentru că s-ar putea să existe materiale care să fie refolosite.
În timpul intervenţiei, pompierii au constatat pe pielea lor, aflată sub echipamentul profesional de protecţie, cât de tare bătea sus vântul, în comparaţie cu ceea ce se simţea jos. Acoperişul a fost smuls cu tot cu betonul din terasa blocului pe care a fost montat. E drept, uitându-te la diblurile utilizate, îţi dai seama că nici ancorarea lui nu a fost una dintre cele mai inspirate, deşi constructorul a sesizat asta şi ar fi vrut să să-l ancoreze cu ceva mai solid, el a fost nevoit să respecte proiectul întocmit. Se estimează ca lucrările de reparare să dureze câteva zile. Totul este să ţină vremea asta cât de cât frumoasă, pentru ca să nu le plouă în casele celor de la ultimul etaj. (Gheorghe OLTEANU)