CMYK
Ziarul Vaii Jiului )
lângă ce sume s-au scurs spre alte, absolut nesemnificative, organe media. Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul Compania Huilei, sub diversele sale forme de organizare de până acum, a Director: fost mereu printre entităţile care au soCătălin DOCEA licitat servicii de informare şi publiciNu există tate prin intermediul „Ziarul Văii Redactor şef: Jiului”. Indiferent de culoarea politică lege Marian BOBOC ori numele conducătorilor vremii. Aşadar, Bebe dragă, n-ar strica să mai şi împotriva Curs valutar: gândeşti înainte de a spune/ scrie ceva. 1€ = 4,5320 lei De altfel, dacă ne amintim bine, este LUI! 1$ = 4,1723 lei foarte posibil ca sumele încasate efecADEVĂRU 1₤ = 5,9604 lei tiv de cotidianul nostru să fie chiar ceva mai mari decât cele prezentate de marţi, 2 februarie 2016 Bebe. Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani Anul IX • nr. 1866 • 8 pagini • Preţ: 1 leu Adevărata mârlănie din postările lui Bebe este cu totul alta. El pune artiprestat serviciile care i s-au comandat colele „împotriva Sindicatului Muntele” (publicare anunţuri şi materiale in(deşi formularea corectă ar fi „referiformative) până la ultimul centimetru toare la persoana sa”) pe seama pătrat. Dacă Petre Bebe Nica ar fi încasărilor cotidianului nostru de la CEH prezentat întreaga listă de încasări SA. Bebe, te-ai dilit? Îi reamintim că, în s-ar fi văzut că, în realitate, încasările Nemaifiind familiarizat cu sub- lămurit. Pentru sumele încasate de la repetate rânduri, cu înscrisuri, am cotidianului nostru sunt bani de suc pe CEH SA, cotidianul „Ziarul Văii Jiului” a teranul, dl. Petre “Bebe” Nica, demonstrat că a fost un protejat al conducerii CEH SA, conducere care a liderul (ne)reprezentativ al închis ochii la pontaje fictive şi minerilor, o arde pe reţeaua de delegaţii asemenea. Numai în mintea socializare Facebook din zori lui Bebe cineva ar putea finanţa, cu până-n seară. asemenea sume colosale, adevăruri nescrise vreodată până la acel moment Şi, tare ca fularul de mohair vara fiind, despre CEH SA şi lideraşii de teapa sa. „Bebe” face pe războinicul pe nişte Bebe, dacă asta ţi-ai dorit, să ştii că grupuri pe care le frecventează cu prine-ai amuzat puţin. N-ai vrea să conetenii săi. E ca şi cum ar striga, la el în tinui publicând pe Facebook încasările debara, că e cel mai şmecher din şi deconturile tale lunare? Cu siguranţă apartamentul în care locuieşte. că, în raport cu cei 20.000 de lei Minerii, cei care – spre deosebire de munciţi de mai sus, ce ai băgat tu la “Bebe” – bagă subteran pentru fiecare buzunar a contribuit mult mai mult la leuţ pe care îl încasează, ar putea insolvenţa şi iminentul faliment al CEH crede că, ţinând cont de situaţia SA. Vom reveni, Bebe! Aşa cum ne actuală a Complexului Energetic Huneplace nouă şi deloc ţie: cu documente. doara SA, (ne)reprezentativul Bebe se Bebe, ai uitat că tu cu mâna ta ai semrăzboieşte cu mai marii zilei în speranţa nat protocolul de închidere a minelor? că, în acest fel, ar putea obţine un pic Dacă da, atunci ce mai dai prosteală la de speranţă pentru judeţul falimentat ortaci şi nu te retragi la pensie ca să sub domnia prietenului său Laurenţiu aştepţi poştaşul, că de ani buni puteai Nistor, cu care (vă reamintim) a colabosă ieşi la pensie? rat excelent. Nicidecum. Cătălin DOCEA “Bebe” Nica a găsit explicaţia pentru faptul că, astăzi, CEH SA se află în insolvenţă: în 2013 şi 2014, cotidianul Ziarul Văii Jiului a încasat de la CEH „colosala” sumă de 23.468,80 lei, din pagina care mai mult de 4.500 de lei reprezintă TVA. Deşi îl bănuiam că e doar şmecher, dar că îl duce capul, dl. Bebe mai scoate o imbecilitate pe gură: „Ziarul Văii Jiului publicaţie plătită gras din munca minerilor şi a energeticienilor” şi, ţineţi-vă bine!, „Acum îmi explic cine plătea articolele împotriva Sindicatului Muntele. Directorii politici care au dat într-un an aproape 200.000 lei, adică DOUĂ MILIARDE DE LEI presei”. Să începem... cu începutul! În mintea lui Bebe, o medie lunară de 977,86 de lei, cât ar fi încasat Ziarul Văii Jiului în 2013 şi 2014, ne-a transformat într-o publicaţie „plătită gras din munca minerilor şi a energeticienilor”. Chiar din documentul prezentat de acelaşi Bebe rezultă negru pe alb că unele facturi au fost plătite şi cu până la 6 (şase) luni întârziere! În realitate, media Vulcan: lunară „colosală” prezentată de Bebe nu reprezintă nici o treime din contravaloarea consumului de carburant al societăţii noastre. Bebe, şi când ne distrezi de la televizor, nota de plată a restaurantului e mai mare! Ar mai fi câteva aspecte importante de
Cum a mai rezolvat “Bebe” Nica o problemă a Văii Jiului
8
te p a o n e d z e i m în it u Apartament prăd
2
LA ORDINEA ZILEI ANUNŢ
În temeiul art. 39 aliniatul (2) şi (5) din Legea nr. 215/ 2001 privind Administraţia publică locală, republicată se convocă Consiliul local al Municipiului Lupeni în şedinţă extraordinară pentru marți, 2 februarie 2016, ora 13:00, în sala de şedinţe a Consiliului local al Municipiului Lupeni, cu următoarea
O R D I N E D E Z I:
1 – Proiect de hotărâre nr. 1/ 2016 privind aprobarea Bugetului local pe anul 2016 și a Programului de investiții publice pe anul 2016. Iniţiator: Cornel Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni Lupeni, 29 ianuarie 2016
PRIMAR CORNEL RESMERIȚĂ
Cupa „Crucii Roşii” Petroşani la fotbal
A fost câştigată de TSD Petroşani!
În intervalul 28-31 ianuarie, în sala de sport a Colegiului Economic „Hermes” din municipiul Petroşani s-a desfăşurat prima ediţie a Cupei Crucii Roşii Petroşani la fotbal.
Organizatorii, cei de la subfiliala de Cruce Roşie Petroşani, au înscris la start opt echipe. Parteneră a fost Primăria municipiului Petroşani, conform programului de acţiuni aprobat de consiliul local. În urma meciurilor aprig disputate, locul I a fost ocupat de echipa TSD Petroşani, urmată de echipa de fotbal a subfilialei de Cruce Roşie Vulcan. Pe locul al treilea s-a clasat echipa SVSU-SMURD Petrila, urmată de teamul S.C. Apa Serv Petroşani. În cadrul competiţiei s-au distins şi au fost premiaţi de organizatori cu diplome şi medali: Robert Perşe,
În aşteptarea unui audit extern
Cantina socială din Petrila oferă condiţii foarte bune
SPLAS Petrila se pregăteşte luna aceasta, pe linie de cantină socială, de un audit extern, necesar din câte am înţeles pentru o nouă recertificare ISO, după ce au trecut cinci ani de la data primirii certificării ISO 22:2005. Mia multe informaţii am aflat de la Susana Heljiu, şeful SPLAS: „Suntem de cinci ani certificaţi cu Certificare ISO 22:2005. Aceasta înseamnă că toate condiţiile pe care le oferim la această cantină sunt
La S.U.P.
Alte 24 de posturi scoase la concurs
Infirmieri, îngrijitori curăţenie şi brancardieri sunt posturile scoase la concurs ieri, 1 februarie, de Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Funcţiile vacante sunt pe perioadă nedeterminată. Este nevoie de 14 infirmieri, 6 îngrijitori la curăţenie şi 4 brancardieri. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale au fost: absolvirea şcolii generale; pentru postul de infirmier, curs organizat de O.A.M.G.M.A.M.R.
)
Ziarul Vaii Jiului
Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 n J20/1310/2008
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN - 0732.413134
de la Apa Serv, desemnat ca fiind cel mai bun marcator; Andrei Tonca de la Crucea Roşie Vulcan – cel mai bun portar; A. Vizitiu, Crucea Roşie Petroşani – cel mai bun jucător. Cea mai „fair-play” echipă a fost desemnată echipa de fotbal ce a reprezentat Mina Livezeni, iar cel mai bun arbitru a fost declarat (surpriză!)… Costel Postolache. Glumind puţin, poate că nu întâmplător TSD Petroşani a obţinut trofeul, „omul în negru” fiind pesedist convins... Poate că dacă arbitra Costel Avram, cei de la ape erau câştigători. Deşi cinstea sa e proverbială, nu ar fi înclinat balanţa înspre alor săi. „Ne bucurăm că am putut organiza această competiţie şi pe această cale mulţumim primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, viceprimarului Florin Nicolae şi consiliului local pentru sprijinul acordat, precum şi conducerii colegiului economic, mai cu seamă doamnei directoare, pentru faptul că ne-au pus la dispoziţie sala de sport şi utilităţile de-acolo”, ne-a declarat Felicia Vitan, directorul subfilialei petroşenene de Crucea Roşie. Corneliu BRAN de calitate şi la toate standardele europene privind alimentaţia publică. Circuitul HACCP este pus la punct, toate graficele sunt respectate. Vorbim aici de dezinfecţiile la băi şi în sala de mese sau bucătărie şi de testele pe care le efectuăm periodic la DSV, pe banii instituţiei, la alimente, apă sau masa de lucru. Din punct de vedere al clădirii care adăposteşte cantina socială, sala de mese este renovată cap-coadă, la fel bucătăria şi grupul sanitar. Oferim toate condiţiile pentru aceşti oameni la cele mai bune standarde şi ne bucurăm că putem face asta”. La cantina socială sunt înscrişi 60 de cetăţeni petrileni cu probleme sociale dintre cele mai grave, în fiecare zi fiindu-le oferite câte trei feluri de mâncare gătită, la echivalentul sumei de 12 lei/ zi. Corneliu BRAN
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 23 februarie 2016, ora 10.00: proba scrisă, 25 februarie 2016, ora 10.00: proba interviu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituţiei în termen de 10 zile de la publicarea anunţului. Spitalul de Urgenţă Petroşani a scăpat de perioada neagră a restricţionării angajărilor. Era mare nevoie şi încă este mare nevoie de personal la spital. În ultima perioadă au fost angajate atât asistente cât şi registratoare. La selecţia personalului a participat inclusiv managerul Alin Vasilescu, un fin observator al calităţilor angajaţilor, care este evident că îşi doreşte un personal cu dorinţă de muncă, implicat, răbdător. Relaţii suplimentare la sediul Spitalului de Urgenţă Petroşani, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 137A, judeţul Hunedoara, telefon: 0254.543.318, int. 113. Sonia LIBERESCU
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României
Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ioan LASCU, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA DTP: Daniela FILIMON, Robert BOGDAN şi Bogdan SOVAGO Administrativ / Publicitate: Oana CROITORU - 0735.727264 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
Ce pune în cămară Spitalul de Urgenţă Petroşani şi cât costă aprovizionarea pentru hrana pacienţilor?
Când vine vorba despre mâncarea de spital mulţi strâmbă din nas. Nici nu-i de mirare, la spital se găteşte mai puţin gras, mai nesărat, pentru că toţi clienţii bucătăreselor sunt persoane cu diferite afecţiuni. În plus, se lucrează cu resurse minime, cu tehnologie şi ingrediente puţin pretenţioase. Să nu mai punem la socoteală faptul că banii pentru acest capitol sunt puţini. De exemplu, pentru achiziţia de fructe şi legume pe o perioadă de 12 luni spitalul a alocat suma de 229.825 lei, fără TVA. Achiziţia de zarzavat s-a scos la licitaţie, aşadar, este posibil ca suma cheltuită să fie şi mai mică. Furnizorul care va câştiga contractul va trebui, timp de 12 luni, începând de la data atribuirii contractului, să livreze
fructele şi legumele din contract. Spitalul de Urgenţă Petroşani a întocmit o listă precisă cu produsele de achiziţionat, împărţită pe loturi. Este nevoie de albitură, adică rădăcină de ţelină, păstârnac şi pătrunjel, calitatea I, care să nu prezinte pete şi mucegai, ambalate în plase 20-30 de kg în valoare de 10.000 de lei fără TVA. Şi merele trebuie să fie de calitate superioară, din diverse soiuri, în valoare de 7.200 lei. Spitalul cumpără şi morcovi calitatea I, ambalaţi în plase, fără frunze şi pământ, în valoare de 6.750 lei fără TVA. Se vor cumpăra şi prune, cam 2.000 de kilograme pentru suma de
Primăria Vulcan
Loc liber la „Transporturi”
Primăria Vulcan organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de şef birou, gradul II – Biroul Transport.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor inginereşti; să fie absolvenţi de studii de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile Legii nr.
8
www.zvj.ro marţi, 2 februarie 2016
6.600 de lei, fără TVA. Este nevoie şi de roşii, în jurul a 2.500 de kilograme, pentru care spitalul este pregătit să achite 8.750 lei, fără TVA. Sfecla roşie este, de asemenea, importantă în meniul pacienţilor, aşadar se doreşte achiziţia a 3.000 de kilograme în valoare de 8.400 lei, fără TVA. Este pe listă usturoiul, varza albă, întreagă, în cantitate de 15.000 kg, pentru suma de 18.000 fără TVA. Se vor achiziţiona vinete, ardei gras, cartofi calitatea I, cam 50.000 de kilograme pentru preţul de 75.000 fără TVA, ceapă uscată, conopidă, dovlecei, fasole boabe uscată calitatea I, ambalată în saci de rafie - 10-50 kg, gogoşari, gulii. Sonia LIBERESCU
188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicare, (r2), cu modificările şi completările ulterioare; să deţină certificat de competenţă profesională pentru transportul rutier naţional şi internaţional de persoane; să deţină certificat de competenţă profesională pentru transportul rutier naţional şi internaţional de marfă. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 16 februarie 2016, ora 15.30: termenul limită de depunere a dosarelor; 2 martie 2016, ora 10.00: proba scrisă; 7 martie 2016, ora 10.00: interviul. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Vulcan din Vulcan, str. Mihai Viteazu nr. 31, Județul Hunedoara, telefon 0254.570.340, interior 217. Sonia LIBERESCU
Atenţie, se ia apa! SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru astăzi, 2 februarie 2016, în oraşul Vulcan, între orele 09:00-18:00, în Cartierul Sohodol, str. Piscului, str. Liliacului şi str. Straja, pentru a se putea remedia pierderea de pe str. Lăcrămioarelor, zona bl. F. Tot astăzi, în Lupeni, între orele 10:00-15:00, vor fi afectaţi de restricţia furnizării apei potabile locuitorii Cartierului Braia. Se va lucra pentru remedierea pierderilor la branşamentul scării 2 din blocul 31 de pe str. Tudor Vladimirescu.
Excedentul bugetar al Lupeniului,
Folosit la grădiniţa Şcolii Generale Nr. 1 şi la alte investiţii
Bugetul general al municipiului Lupeni pentru anul 2016 este stabilit la venituri în sumă de 61.545,99 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 66.791,02 mii.
Excedentul bugetului local pe anul 2015 este în sumă de 5.095,23 mii lei Şi va fi utilizat în anul bugetar 2016 ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, pentru obiectivele de investiţii Grădiniţa cu Program Normal Şcoala Gen. nr. 1 Lupeni şi modernizarea unor străzi, drumuri şi trotuare din Lupeni. Deficitul bugetar al Lupeniului este de 5.095,23 mii lei, şi este finanţat din excedentul anilor precedenţi. Sonia LIBERESCU
actualitate
3
4
SPORT
Şase competiţii naţionale de şah clasic
Se vor desfăşura în ţară paralel cu Cupa „Regina” de la Petroşani!
În organizarea CSM Jiul Petroşani, Hotel Petroşani şi SC Realcom SA Petroşani, în perioada 13-14 februarie 2016 la Şcoala Gimnazială „Avram Stanca” din Petroşani – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani va avea loc prima ediţie a concursului de şah clasic dotat cu premii Cupa „Regina”, rezervat copiilor şi juniorilor. Competiţia va fi omologată la Federația Română de Şah pentru calculul Civ şi pentru acordarea normelor sportive. Turneele se vor desfăşura pe grupe de vârstă, băieţi şi fete separat: Şcolari (clasa 0), 7 ani, 9 ani, 11 ani, 13 ani, 15 ani, 20 ani şi Boboci 8 ani.
Primii trei sportivi/sportive clasaţi din toate grupele vor fi recompensaţi cu trofee, medalii şi diplome. Se va juca în sistem elveţian 6 runde, cu un timp de joc de 61 minute/jucător pentru toată partida. Prima rundă va începe sâmbătă,13 februarie, de la ora 10:00. Tot sâmbătă, de la ora 15:00 va avea loc la Petroşani şi un concurs de şah dezlegări. „Până în prezent şi-au anunţat participarea şahişti din Mediaş, Deva, Gorj, Vulcan şi Petroşani. În aceeaşi perioadă, paralel cu competiţia de la Petroşani, se vor mai desfăşura în ţară încă şase competiţii naţionale. Este vorba de concursul Naţional Şcolar Elisabeta Polihroniade, care va avea loc la Căciulata, în perioada 5-14 februarie şi Semifinala Campionatului Naţional de seniori, care se va desfăşura în aceeaşi perioadă în şase localităţi consecutiv: Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Galaţi, Cluj şi Braşov, urmând ca primii cinci clasaţi din fiecare serie să se califice în faza finală”, a declarat Gheorghe Şcurhan, coordonator CSM Jiul Petroşani.
Jucătorii de la FC Hunedoara aleargă pe dealul de la Silvaș După obișnuita sesiune zilnică de alergare pe dealurile Silvașului, fotbaliștii Hunedoarei s-au împărțit în două echipe si s-au luptat pe terenul de zgură într-un meci „în familie”. Din lotul echipei hunedorene mai fac parte jucătorii Ciubotariu, Răzvan Drăgoescu și Sandu Remus din Valea Jiului. Coordonați de pe margine de antrenorii Mircea Alic și
Fotbal Liga a IV-a
Primul amical câștigat de Hercules
Echipa de fotbal Hercules Lupeni a câștigat primul meci din verificare din acest an, 5-4 împotriva echipei CS Vulcan. Golurile lupenenilor au fost marcate de: Filip - 2, Savu, Ursachi, Ciocârlan. “Am jucat pe un teren destul de alunecos care ne-a pus probleme. A fost un test util pentru noi. Vom continua perioada de pregătire la stadionul nostru din ograda domnului Nelu Hațegan. Am rulat un lot de 14 jucători pentru că acesta este lotul de care eu dispun la ora actuală”, a declarat antrenorul Dan Voicu. Raul Ungurianu, revenit din străinătate, nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei, și se pare că va opta pentru o altă echipă din județ. “Nu știu cu ce iau ochii jucătorilor alte echipe, dar la noi știu că banii puțini care se dau sunt sigur că îi luăm”, a mai afirmat Dan Voicu. Returul Diviziei Județene la fotbal se va relua pe data de 12 martie. Hercules, lotul de jucători: Farcaș, Chiorean, Ciorâia, Buțurcă, Curtean, Savu, Pop, Brândușe, Ciocârlan, Fillip, Andrei Harangozo, Andrei, Moldovan, Ursachi, Gârda jr., Șipoș, Konicika.
Inter Petrila s-a reunit
Favorită certă la primul loc în Campionatul Județean, echipa de fotbal Inter Petrila s-a reunit luni, 1 februarie, sub comanda antrenorilor Aurel Moldovan și Adrian Câmpeanu. Fără schimbări în lot, nu a plecat și nu a venit niciun jucător, Inter are același obiectiv - clasarea pe podium. Din programul de pregătire care va avea loc doar la stadion fac parte și câteva jocuri de pregătire în compania echipelor: CSM Jiul Petroșani, Măgura Pui, CS Vulcan, Universitatea Petroșani și Retezatul Hațeg.
Fără amicale
Din cauza terenurilor grele nici echipa de fotbal CSM Jiul Petroșani nu a putut să-și stabilească o listă cu meciuri de verificare. În aceste condiții jucătorii pregătiți de Sorin Ghițan se antrenează la stadion în mare în aceeași formulă ca și în turul de campionat. “Este bine că mergem înainte. Din păcate, starea proastă a terenurilor ne împiedică să jucăm meciuri de verificare”, a spus Sorin Ghițan. CSM Jiul Petroșani a fost prima echipă din Județeană care a dat startul pregătirilor.
Raul Spătaru și din teren de Ilie Anton, echipierii „galbenilor”, în formula Păduraru-Trascan, Sandu Remus, Butnariu, PetrescScorobete, Ionicescu, Opirlescu, Cr. Creciunesc-Bozian, Alin Grigore, au învins trupa „albaștrilor” Ciubotariu-Mercurean, Maghici, Ciucurescu, R. Cristian, Bloj, D. Creciunesc, Simionov, DrăgoescuTecsi, Darius Grigore. Scor final 1-0, unicul gol al testului fiind marcat de Bogdan Bozian. La finalul cantonamentului, sâmbătă, 6 februarie, va avea loc un nou meci de
verificare cu Măgura Cisnădie, tot pe teren propriu. În continuare, programul de jocuri de verificare al albalbaştrilor este următorul: 9 februarie, deplasare, cu Măgura Cisnădie; 12 februarie, deplasare, cu Millenium Giarmata; 17 februarie, acasă, cu Metalurgistul Cugir; 20 februarie, deplasare, cu Industria Galda; 27 februarie, acasă, cu Industria Galda.
Vă aşteptăm în Petroşani - Complex Parângul facebook.com/ziarulvaiijiului
Hotel Petroşani
angajează urgent barmani-ospătari
CV-urile se depun la recepția HP, iar relații se pot obține la telefon 0254.542801 și 0755.065182.
Chiar dacă nu în formaţie completă
P
PNL şi-a lansat candidaţii pentru primării hunedorene reşedintele Consiliului Judeţean
Noul PNL a organizat, aşa cum am anunţat de ieri, la sfârşitul săptămânii trecute, un eveniment public, la Deva, pentru lansarea candidaţilor formaţiunii la posturile de primar în localităţile judeţului Hunedoara. Lansarea s-a făcut în prezenţa unor importanţi lideri naţionali ai formaţiunii, în frunte cu copreşedintele PNL Vasile Blaga.
Hunedoara, Adrian David, a gatorii şi în teritoriu, desubliniat într-un discurs memorabil cizii legate de modul în care vor fi alcătuite liscă este important ca viitoarea campanie tele cu consilieri. electorală să fie îndreptată în primul rând „Mai trebuie să facem două lucruri pe care par- pe nevoile oamenilor şi mai pe urmă pe tidul vi le cam ordonă, că disputa cu adversarii politici. împreună am luat nişte decizii. Unu: 30 la sută să înţelege nimic din ceea ce s-a întâmplat fie oameni noi, care n-au avut funcţii în ultimele patru luni nu vor avea viitor”, a mai declarat Vasile Blaga. Nevoia de unitate
42 de nominalizări din 69 de primării
În acest moment, noul PNL hunedorean are deja candidaţi pentru 42 de primării din cele 69 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului. Cei mai cunoscuţi candidaţi sunt Petru Mărginean, care va candida pentru un nou mandat la Deva, şi Viorel Arion, harnicul primar al Hunedoarei, care şi el va lupta pentru un nou
mandat. Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, în discursul său, că liberalii hunedoreni şi-au ales bine candidaţii: „V-aţi ales foarte bine candidaţii. Sper să vă alegeţi foarte bine şi candidaţii pentru consiliile locale. Oamenii să fie desemnaţi pe valoare şi pe muncă, şi nu cum vrea unul sau altul. Să fie răsplătiţi cei care astăzi sunt lângă noi, nu cei care vor veni pe urmă, pe diferite filiere şi spun că au muncit. Să vă bazaţi pe cei care astăzi muncesc”.
Cerinţe suplimentare
Vasile Blaga le-a transmis liberalilor hunedoreni că, la nivelul conducerii centrale a formaţiunii, s-au luat o serie de decizii care ar trebui să devină obli-
8
www.zvj.ro marţi, 2 februarie 2016
nici în partid, nici în administraţie. Asta dacă nu vreţi să fim înmormântaţi în organizaţiile locale de către aceiaşi oameni care trec de la PSD şi vin la noi, ei trăiesc bine şi noi ieşim prost. Şi am mai hotărât ceva, indiferent dacă apare legea ori nu: aş vrea ca 30 la sută să fie femei. Pentru asta v-aş ruga să aveţi mare-mare grijă. Nu că aşa vreau eu sau doamna Gorghiu, ci pentru că aşa vor oamenii. Partidele care nu vor
Deputatul liberal hunedorean Carmen Hărău, un om dedicat comunităţii, a ţinut, în faţa conducerii centrale a PNL şi a colegilor din judeţ, un discurs care s-a axat pe nevoia de unitate în partid, mai ales în condiţiile în care evenimentele din ultimul an afectat negativ activitatea organizaţiei hunedorene, prin ceea
ce numeşte „decapitarea” organizaţiei judeţene, ca urmare a anchetelor DNA care i-au scos de pe scena politică pe preşedintele Mircea Ioan Moloţ şi pe vicepreşedintele Tiberiu Balint. Mesajul lui Carmen Hărău a fost susţinut şi de liderul PNL Vasile Blaga: „Nu ne permitem să pierdem niciun om, nici în Hunedoara, nici în Gorj – nicăieri. Este loc pentru fiecare. Dacă suntem înţelepţi, dacă înţelegem să-i respectăm pe toţi, indiferent pe ce filieră au venit în PNL, atunci vom câştiga. Şi aş vrea
încă o dată să le mulţumesc celor 42 de primari care nu ne-au părăsit, care nu s-au lăsat cumpăraţi de Dragnea”.
Două tururi strict necesare
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a ţinut să vorbească despre lupta PNL pentru a impune votul în două tururi de scrutin la alegerile locale din iunie. El a spus că este convins că premierul Dacian Cioloş nu va putea fi păcălit de presiunile social-democraţilor. „Premierul trebuie să-şi aducă aminte că guvernează pentru poporul român şi în slujba poporului român şi trebuie să se gândească ce este mai bine pentru cetăţeanul României. Ce-i face mai bine democraţiei româneşti? Ca majoritatea să aleagă primarii şi minoritatea să se supună majorităţii sau o minoritate mai mare să facă o minoritate mai mică şi să avem primari aleşi cu 15-20-25 la sută? După ce domnul Cioloş se va gândi ce-i face mai bine cetăţeanului român, eu sunt convins că va avea bărbăţia, în săptămâna asta care urmează, să dea la o parte interesele partidelor, să pună în faţă interesul cetăţeanului român şi să dea o ordonanţă de urgenţă sau să vină în faţa Parlamentului să-şi asume răspunderea pentru alegeri în două tururi de scrutin”, a declarat Teodor Atanasiu. Mihaela PETROŞAN
politică
5
6
diverse
Vulcăneanul Cătălin Ţugulea lucrează la materializarea celei de-a treia ediţii a proiectului pus la punct şi pornit de el însuşi
Mai sunt aproape două luni până la începerea celei de-a III-a ediţii a Festivalului „Fii star în ţara ta!”, iar iniţiatorul acţiunii, vulcăneanul Cătălin Ţugulea, a efectuat deja preselecţii în două localităţi din Valea Jiului. La preselecţia
de la Uricani au rămas, ca să meargă mai departe, nouă persoane din cele venite la selecţie. La Lupeni, juriul a reţinut treisprezece concurenţi, iar de la Tg. Jiu şi-au anunţat participarea cincisprezece persoane. Următoarea preselecţie se va desfăşura la Vulcan, în data de 7 februarie, de la ora 11:00, la Restaurantul „Ţugu”.
Petrilenii care vor
să participe, în calitate de concurenţi, la festival sunt aşteptaţi, pentru preselecţie, în ziua de duminică, 14 februarie, ora 11:00, la Casa de Cultură din Petrila. La Petroşani, selectarea concurenţilor a fost programată pentru data de 27 februarie. Alte informaţii şi lămuriri pot fi primite la 0721.455417, numit, de altfel, numărul de telefon al Festivalului „Fii star în ţara ta!”. Ediţia din acest an se anunţă a fi mai spectaculoasă şi datorită faptului că, pe lângă sponsorii deja existenţi, şi CJH şi-a manifestat interesul în a o susţine. Gheorghe OLTEANU
facebook.com/ziarulvaiijiului
ANUNŢ Privind condiţiile specifice de participare la concursul organizat în perioada 23–29 februarie 2016 pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan
Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan, str. Mihai Viteazu, nr. 31 anunţă organizarea în intervalul 23-29 februarie 2016 a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, astfel: 1. Paznic – Serviciul public de pază – 6 posturi - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: absolvent de şcoală profesională sau liceu; atestat profesional pe baza certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională pentru agent de pază; apt medical pentru exercitarea funcţiei de paznic. 2. Casier – Serviciul public de interes local – Administrarea pieţelor şi târgurilor – 4 posturi - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: absolvent al învăţământului general obligatoriu; vechime în specialitatea studiilor: minim 6 luni. 3. Mediator şcolar, tr. II – Centrul de educaţie şi cultură “Şansa” – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: absolvent al învăţământului general obligatoriu; atestat profesional pe baza certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională pentru mediator şcolar. vechime în specialitatea studiilor: minim 6 luni. 4. Controlor bilete – Birou Administrare Cinematograf – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: absolvent al învăţământului general obligatoriu; 5. Plasator sală - Birou Administrare Cinematograf – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: absolvent al învăţământului general obligatoriu; 6. Inspector de specialitate (inginer proiecţie), tr. IA – Birou Administrare Cinematograf – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti; vechime în specialitatea studiilor: minim 1 an 7. Asistent social, grad principal – Birou Protecţie socială, autoritate tutelară, protecţia copilului – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul asistenţei sociale; este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România; vechime în specialitatea studiilor: minim 5 ani 8. Asistent social – Birou Protecţie socială, autoritate tutelară, protecţia copilului – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; diploma de asistent social echivalată conform legii; este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România; vechime în exercitarea meseriei de asistent social: minim 6 luni. 9. Asistent social – Centrul de urgenţă “Adăpostul cald” – 3 posturi - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; diploma de asistent social echivalată conform legii; este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România; vechime în exercitarea meseriei de asistent social: minim 6 luni. Concursul se organizează astfel: Proba scrisă: 23 februarie 2016 - orele 10:00 în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulcan. Interviul: 29 februarie 2016 - orele 10:00 în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulcan. Condiţiile generale sunt cele prevăzute la art. 3 din H.G. nr. 286/2011, republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Bibliografia şi actele necesare pentru dosarul de concurs se afişează la sediul Primăriei Municipiului Vulcan. Dosarele de înscriere se depun la compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan până la data de 15.02.2016, orele 16:00. Informaţii suplimentare la telefon 0254.570340, int. 217.
marți, 2 februarie 2016
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE extras conform art. 838 alin. 4 C.p.c.
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
tale.
Se naște o dorință nouă în adâncul sufletului care pune stăpânire pe tine! Te stimulează să urci și mai sus ștacheta viselor
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Nu te poți ocupa de mai multe lucruri simultan, ca atare trebuie să înveți să-ți etapizezi munca. Trece pe linie moartă unele proiecte: nu sunt stringente acum!
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Nu încerca să te descurci singur într-o situație în care lucrurile ar evolua mult mai bine în doi. Singur, ai bate mult timp pasul pe loc; în echipă, totul merge ca uns!
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Ca să-ți împlinești un vis, primul lucru pe care trebuie să-l faci e… să visezi, desigur, ca atare oprește-te un pic din agitația cotidiană și ai curajul să clădești acele castele pe care le dorești!
Leu (23 Iul - 22 Aug)
Succesul la care ajungi astăzi îți oferă minunate motive de satisfacție cu privire la ceea ce faci. Continuă-ți, așadar, procesul de dezvoltare și desăvârșire pe care l-ai pornit!
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Nu stai prea bine cu banii și nu te poți baza pe alte surse decât pe cele obișnuite, care provin din munca de zi cu zi, poate chiar nici pe acelea. Trebuie să fii foarte precaut în cheltuieli și investiții.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Ai tot sperat ca un anumit moment de care îți era teamă să se amâne sau să nu mai aibă loc deloc, dar iată că așteptarea ta a luat sfârșit și dai piept direct cu evenimentul cel mare.
În data de 24.02.2016, ora 10:00 la Birou Executor Judecătoresc Durbacă Claudia Bianca cu sediul în Petroşani, str. Anghel Saligny, nr. 12A, cod 332005, jud. Hunedoara, tel. 0723.509435; tel./fax. 0254.770288 va avea loc punerea în vânzare a imobilului situat în Petroșani, str. 1 Decembrie 1918, bl.95, sc.A, et. 7, ap.26, judeţul Hunedoara, imobil înscris în C.F. nr. 60061-C1-U8 Petroșani, nr. cadastral 60061C1-U8, nr. top. 527/46/2/2/2/C/2/8/A/VII/26, compus din apartament cu 2 camere şi dependințe în suprafață utilă de 43,35 mp, proprietatea Toma Maria.
LICITAȚII
Cu cât intri în contact cu mai multă lume, cu atât nervii tăi sunt mai întinși, pentru că ai de a face cu oameni extrem de diferiți și care nu pot coopera cu tine.
Ai tendința de a lua peste picior criticile sau judecățile celor din jur și bine faci, pentru că așa nu le pui la suflet. Totusi, n-ar strica să ții minte ceea ce vor ei să-ți spună.
mica publicitate
• Societate comercială angajează lucrător gestionar (bărbat), cu experiență, pentru magazin metalochimice, pe zona orașelor Vulcan-Lupeni. Cerem seriozitate. Telefon 0744.610683. ______________________________________________ • SC ELECTROUTIL ALISER SRL organizează preselecție pentru ocuparea următoarelor posturi: - șoferi autocamioane de mare tonaj pentru transport intern; - sudori; - electricieni. - absolvenți 2015 în domeniul electric și mecanic pentru formare profesională. CV-urile se depun la sediul societății din Aninoasa, str. Costeni, nr. 311 sau pe e-mail: electroutil@yahoo.com, telefon 0254.513325. ______________________________________________ • Societate de Transport angajează șoferi profesioniști pentru Comunitate, salariu atractiv. Informații la telefon 0257.274461 / 0744.496352. ______________________________________________
• S.C. AGROALIMENT S.R.L. angajează lucrător comercial pentru magazin tip market în Vulcan. Cerințe: calificare profesională și experiență în domeniu. CV-urile se pot transmite si electronic pe adresa de e-mail: agroaliment91@yahoo.com. Interviul va avea loc la data de 15.02.2016. Relații la telefon: 0724.044822.
• Angajăm muncitori calificați și necalificați construcții, inginer construcții și instalații. Telefon 0733.074546. ______________________________________________
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
• Sală de jocuri din Petroșani angajează personal. Relaţii la telefon 0735.650.483.
Disputele din familie sunt absolut normale la atmosfera ceva mai tensionată a acestei zile. De fapt, nu reușești să te rupi de motivele de enervare de peste zi și vii cu ele acasă...
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
VÂNZĂRI
mica publicitate
AUTo
mica publicitate
• Vând telefon LG L70-D320n, alb, în stare foarte bună, preț 350 lei. Relații la telefon 0786.489599.
Nu te compara cu ceilalți pentru că tu ai sigur un as în mânecă de care vei ști să profiți la momentul oportun. Merită să faci un pas în față cu încredere și să arăți la ce ești tu cel mai bun.
• Vând Golf4 - 2001, motor 1.4 benzină, 150.000 km, ESP, închidere centralizată, climatronic, taxa plătitănerecuperată, ITP valabil până în noiembrie 2017, cauciucuri de iarnă. Preţ 2100 euro. Telefon 0765.612101.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
HoRosCoP
ANGAJĂRI
• Angajăm șoferi cu și fără experiență, categoria C+E, posesori atestat profesional și card tahograf, pentru transport marfă comunitate. Asigurăm pregătirea profesională și oferim un pachet salarial avantajos. Telefon 0729.272272.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Oricât ai încerca să rămâi diplomat și amabil în mediul în care te afli, nu poți tolera la nesfârșit atitudinea agresivă a unora din jur.
mica publicitate
• OBȘTEA MOȘNENILOR TOPEȘTENI „NEDEIA MARE”, cu sediul în clădirea Obștii Peștișani din com. Peștișani, str. Principală nr. 2, jud. Gorj, organizează în anul 2016 la sediul Obștii în ziua de vineri din săptămână, ora 10, după caz: licitație, selecție de oferte, încredințare directă pentru vânzare masă lemnoasă, lucrări de curățiri și împăduriri, lucrări de investiții, închirieri și alte activități necesare Obștii. Relații suplimentare la telefon 0723.460103 sau 0253.277053, fax 0253.277070.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
În data de 25.02.2016, ora 10:00 la Birou Executor Judecătoresc Durbacă Claudia Bianca cu sediul în Petroşani, str. Anghel Saligny, nr. 12A, cod 332005, jud. Hunedoara, tel. 0723.509435; tel./fax. 0254.770288 va avea loc punerea în vânzare a imobilului situat în Lupeni 335600, B-dul Păcii, bl.57, sc.1, et. 3, ap.7, judeţul Hunedoara, imobil înscris în C.F. nr. 60596-C1-U1 Lupeni, transcris de pe hârtie 2953 UAT Lupeni, nr. cadastral 1152/2/28/3/10/I/III/7, nr. top. 1152/2/28/3/10/I/III/7, compus din apartament cu 2 camere şi anexe, proprietatea Mărginean Claudia.
mica publicitate
• INSOLVENT CONSULT SPRL lichidator judiciar al SC BAS INVEST SRL organizează licitaţie publică în data de 12.02.2016, ora 12:00, la sediul lichidatorului din Deva, str. M. Eminescu, nr. 11, ap. 2, pentru vânzarea imobilului: HALĂ PRODUCŢIE situată în Petroşani - Livezeni, str. Lunca, nr. 153, în suprafaţă de 234 mp, compusă din spaţiu de producţie, vestiar, birou, hol, grup sanitar. Preţul de pornire este de 17.199 lei. Terenul aferent construcţiei nu face obiectul vânzării, fiind proprietatea Municipiului Petroşani. Garanţia de participare la licitaţie este de 10% din preţul de pornire. Caietul de sarcini şi orice informaţii sunt la dispoziţia eventualilor cumpărători la tel. 0254.226006 sau 0722.344744.
DIVERsE
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE extras conform art. 838 alin. 4 C.p.c.
8
www.zvj.ro marți, 2 februarie 2016
PUBLICITATE
7
8
ACTUALITATE
Vulcan
Apartament prăduit în miez de noapte
Locuinţa altui om înstărit din Vulcan a fost luată în vizor şi prăduită în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Hoţii şi-au ales foarte bine ziua şi ora la care au dat lovitura, în sensul că au acţionat după ce bărbatul şi soţia sa au ieşit din bloc. Stelian Zanet, administratorul
cunoscutului restaurant „Valahia” din Lupeni, se afla, înconjurat de familie şi de prieteni, în cabana sa din Parâng, unde-şi serba ziua de naştere. Siguri de asta, hoţii au urcat cu uşurinţă în balconul de la etajul întâi al blocului în care el locuieşte. Au deschis uşa şi au pătruns într-una din camere. Infractorii nu aveau de unde să ştie că, în casă, se mai afla cineva.
Părinţii lui Stelu,
veniţi în vizită, dormeau în camera mică. La un moment dat, când s-a dus la baie, domnului Zanet senior i s-a părut că e lumină în camera fiului său. Era unu noaptea şi a rămas mirat că băiatul şi nora s-ar fi întors acasă. S-a dus la cameră şi a ciocnit încetişor. Uşa s-a deschis şi, pentru câteva clipe, a zărit chipul unui bărbat. Care nu era nicidecum băiatul lui. Apoi, individul i-a trântit uşa-n nas şi a zăvorât-o pe dinăuntru.
Ajutat de către câţiva
vecini, bătrânul a reuşit să pună uşa la pământ, dar, când a intrat în cameră, hoţii dispăruseră. Fireşte, totul era răvăşit. Anunţat, lui Stelu Zanet i-a zburat pe loc buna dispoziţie şi, de la munte, a plecat rapid spre Vulcan. Au sosit, fireşte, şi poliţiştii criminalişti care au făcut poze şi au prelevat urme. Administratorul restaurantului „Valahia” a declarat pentru ZVJ că i-au fost furate bunuri, în special bijuterii, în valoare de peste 35.000 de lei. Adică,
mai bine de trei sute cincizeci de milioane lei vechi.
La ora aceasta,
poliţiştii vulcăneni au constituit, deja, un grup de suspecţi. Reamintesc că, în Vulcan, ultima lovitură de acest gen a avut loc, la sfârşitul lunii decembrie, la o vilă de pe strada Morii. În acest caz, hoţii, patru la număr, au fost identificaţi şi reţinuţi în ultima zi a lui 2015. Ei apucaseră să-i vândă unui tip din Tg. Jiu bijuteriile furate, fiecăruia revenindu-i în jur de 1.700 de lei. Despre celelalte bunuri furate hoţii nu au suflat o vorbă, ei condiţionând restituirea lor de punerea lor în libertate. Gheorghe OLTEANu
În week-end
Pompierii n-au avut linişte
Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţ şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în intervalul 29–31 ianuarie, la 7 incendii, 1 accident rutier, 9 transporturi de la domiciliu la ambulanţă ale unor pacienţi din Deva, Petroşani, Lupeni şi Hunedoara.
Pompierii din Petroșani au intervenit pentru o deblocare a unei uşi de apartament din Petroşani. După pătrunderea în imobilul, situat pe strada Bucureşti, pompierii au găsit-o pe proprietară, o femeie de 80 de ani, căzută în dormitor. Femeia a fost preluată de echipajul de prim ajutor şi transportată la UPU Petroşani. Două echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară situată de strada Dănuţoni. Pompierii au stins rapid incendiul ce s-a manifestat pe aproximativ 5 metri pătraţi, concluzionând că, cel mai probabil, arderea a fost generată de un coş de fum neprotejat faţă de materialele combustibile. Un alt echipaj al pompierilor Petroşani a intervenit în oraș, pe strada Nicolae Bălcescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unei săli de jocuri. A ars o masă din lemn şi au fost degradate 1 filtru de cafea, 2 vitrine frigorifice şi 60 metri pătraţi de lambriuri de lemn. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric. Nici la Lupeni nu a fost liniște, Garda de intervenţie Lupeni a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un transformator electric, situat pe bulevardul Păcii, din Lupeni. Sonia LibErEScu
facebook.com/ziarulvaiijiului