Zile si Nopti Sibiu 1-15 iunie 2026

Salut, Sibiu

Răzvan SĂDEAN, redactor

4 idei care au rămas cu mine după Eurovision

Anul acesta m-am uitat pentru prima dată la Eurovision cap-coadă și am rămas cu câteva idei despre presiune, eșec, relaxare și felul în care alegem să ne raportăm la noi înșine. Să râzi de propriul eșec e magie. Inițial, reacția artistului care a reprezentat UK în momentul în care a fost anunțat punctajul său final (dezastruos) m-a dezarmat. Cum să râzi de propriul eșec în fața a milioane de oameni care te urmăresc? Nouă, aici, în spațiul românesc, ni se inoculează de mici să plecăm capul atunci când greșim, să nu îndrăznim să ridicăm privirea – nici măcar să ni se vadă ochii nu merităm în astfel de momente. Să nu te lași doborât, să nu-ți reduci întreaga viață la un singur moment, să primești cu zâmbetul pe buze chiar și un eșec usturător – asta e o superputere despre care nu prea ne învață nimeni. Să fii relaxat poate fi cartea câștigătoare. Mulți dintre concurenții din acest an au fost foarte tineri. Iar asta s-a simțit și în mentalitatea lor, în relaxarea pe care o afișau în fața camerelor, când performau sau dădeau interviuri. Să fii relaxat nu înseamnă să nu-ți pese, să nu te implici. Câți dintre noi n-am învățat că trebuie să tragem „cu dinții” atunci

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 09 (532) | 01 - 15 iunie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu  /zilesinoptiSibiu  zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

când ne dorim ceva? Adică cu îndârjire, cu patimă, cu gândul „totul sau nimic”. Iată, un artist vine în fața a milioane de oameni și tot ce își dorește e să performeze – câștigul e doar un bonus. Lipsa lui nu anulează experiența și valoarea ei.

Să nu compensezi lipsa unui premiu prin hate. E calea cea mai ușoară să crezi că cineva a complotat împotriva ta atunci când un premiu la care ai râvnit ți-a scăpat printre degete. Și începi să creezi scenarii și să îți canalizezi toată energia și furia spre acel element care ți-a perturbat traseul către succes. În loc să te bucuri de „gustul” experienței, al parcursului pe care l-ai avut, nu faci altceva decât să lași ura să iasă la suprafață și să șteargă cu buretele tot ce ai reușit să obții. Este și asta o alegere personală, definitorie: cu ce „gust” vrei să rămâi la finalul unei experiențe. Să nu te lași sufocat de vocile critice interioare. Adică exact mesajul melodiei interpretată de Alexandra Căpitănescu. Să ai simț critic e necesar, dar acesta nu ar trebui niciodată să devină distructiv, sufocant sau să te paralizeze. Stima de sine nu se învață în școli, dar poate fi insuflată atunci când lipsește — de oameni, de muzică, de cultură în general.

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Vânzări - Distrubuitie: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Denisa Ciocoiu | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

4 idei care au rămas cu mine după Eurovision

VIAȚA ORAȘULUI

CE NE PLACE ȘI CE NU NE PLACE

Focus Festival

CHESTIONAR

DESIGN / ARHITECTURĂ

Arhitectura fără frontiere și universul proiectării globale

Jojo‘s bizarre adventure> steel ball

Kill Bill

Ce să nu ratezi la ESTE FILM Festival 2026 PREMIERĂ

DIALOGURI FĂRĂ

Combinații (ne)așteptate de burgeri din jurul umii

Tortul aniversar

Viața orașului...

Sezonul cultural estival se deschide la Sibiu cu filme europene premiate, muzică bună și teatru. Ediția aniversară a ESTE FILM Festival aduce zeci de proiecții și evenimente dedicate cinefililor, Focus Festival revine în Parcul Sub Arini cu artiști din scena alternativă și mainstream, iar concursul „Carl Filtsch” transformă Filarmonica de Stat Sibiu într-un punct de întâlnire pentru tinerii pianiști ai lumii. În același timp, TNRS propune o nouă producție despre protest, schimbare și vocea noilor generații. Hai în oraș!

eSTe FiLM FeSTiVAL

În prima săptămână de vară, la Sibiu, între 3 și 7 iunie, sibienii pot vedea filme europene selectate și premiate la festivaluri majore precum Berlinale, San Sebastián, Locarno sau Toronto, în programul ediției aniversare a ESTE FILM Festival. În premieră la această ediție aniversară, programul introduce o secțiune competițională dedicată scurtmetrajelor internaționale realizate de studenți, care, alături de cea de-a șaptea ediție a competiției de scurtmetraj românesc, aduc în prim-plan o nouă generație de cineaști din țară și din întreaga lume. Programul mai include secțiunile Best of Europe, In Frame (cu un focus pe Valul Negru Iugoslav), Dormitorul cu Filme, Visuali Italiane și CinExplorez. În total, peste 50 de filme vor fi proiectate în cele 5 zile de festival. Proiecțiile și evenimentele se vor desfășura în 7 spații din Sibiu.

Ajuns la cea de-a 30-a ediție, concursul internațional de interpretare pianistică și compoziție

„Carl Filtsch” va avea loc în perioada 6-11 iunie, la Filarmonica de Stat

Sibiu. Concursul își propune să sprijine dezvoltarea artistică a tinerilor pianiști încă din primii ani ai carierei lor.

FOCuS FeSTiVAL

Proaspăt întoarsă de la Eurovision cu locul 3, Alexandra Căpitănescu e una dintre artistele care vor urca pe scena Focus Festival, care are loc între 4 și 7 iunie în Parcul Sub Arini. I se alătură Subcarpați, Puya, Alternosfera, The Motans, Mihail, HVNDS, Erika Isac și mulți alții.

Vara începe cu o nouă premieră la Naționalul sibian: „Dicționar pentru revoluții”. Spectacolul explorează ideea de schimbare și rolul noilor generații într-o lume aflată în continuă transformare. Zece studente și studenți se baricadează în propria lor sală de curs, în semn de protest, și, după aproape o lună, ajung să schimbe lumea. Avanpremiera va avea loc în data de 3 iunie, urmată de premiera oficială în 4 iunie și de o a treia reprezentație în 10 iunie, toate de la ora 19:00, la Sala Studio a TNRS.

Ce ne place și ce nu ne place la

Focus Festival

Mutat din ultima în prima lună de vară, Focus Festival ne „încălzește” la început de vară, între 4 și 7 iunie 2026, în Parcul Sub Arini, pentru noul sezon cultural estival care stă să înceapă.

Muzica bună, dansul în inima verde a Sibiului, atmosfera de festival – sunt toate garantate. Totuși, sunt și aspecte care ne dau de gândit. Iată, așadar, ce ne place și ce nu ne place la Focus Festival.

Ne place

 Ne place că în ciuda dificultăților financiare cu care se confruntă cultura în acest an – cu festivaluri și evenimente anulate – Focus reușește să meargă mai departe, ba chiar să revină la acces gratuit.

 Ne place că pe scena Focus va urca una dintre cele mai apreciate artiste românce ale momentului, Alexandra Căpitănescu. A făcut o figură foarte bună la Eurovision, iar acum sibienii o pot asculta live.

 Ne place că indiferent de schimbările prin care trece festivalul – denumire, perioada de desfășurare, locație – miza rămâne aceeași: muzică bună pentru o comunitate fidelă construită de-a lungul anilor.

 Ne place că festivalul a reușit să-și formeze o identitate proprie. Știi exact cu ce fel de oameni te vei întâlni, că atmosfera e faină de fiecare dată, că dansul în mijlocul naturii e acela ceva al festivalului.

Nu ne place

 Nu ne place că în primul weekend de vară se desfășoară simultan trei festivaluri mari și late, două în

Sibiu – Focus Festival și ESTE FILM Festival – și unul la Cluj, Jazz in the Park. Cum ne împărțim între toate?

 Nu ne place că distracția se oprește la miezul nopții, adică exact când te simți mai bine. Parcul Sub Arini e un loc minunat pentru un daytime festival, dar Focus Festival pare că-și dorește să fie mai mult de atât.

 Nu ne place că animalele sălbatice pentru care Parcul Sub Arini înseamnă „acasă” trebuie să îndure atât de mult zgomot și atâta aglomerație. Festivalurile de muzică din oraș au nevoie de infrastructură proprie.

 Nu ne place că în line up se cam repetă an de an aceleași nume de artiști și formații. Se practică și la case mai mari, precum Untold, dar parcă lipsește factorul de noutate. Voi ce alți artiști ați vrea să vină?

Proiect cultural finanțat de

SOUL SUFLET

CONSTANTIN CHIRIAC

„Tot ceea ce facem, facem din Suflet, cu Suflet și pentru Sufletele spectatorilor noștri”

Ajuns la ediția cu numărul 33, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS transformă din nou orașul, între 19 și 28 iunie, într-un adevărat centru al artelor spectacolului. Festivalul aduce la Sibiu unele dintre cele mai importante nume ale scenei internaționale: de la actrița franceză Fanny Ardant și regizorul elvețian Milo Rau până la regizoarea italiană Emma Dante, coregraful belgian Wim Vandekeybus sau regizorul Luk Perceval. Dar farmecul FITS nu stă doar în marile nume de pe afiș. Timp de zece zile, orașul devine scena a sute de spectacole și locul care adună artiști, studenți, voluntari și spectatori veniți din toate colțurile lumii, pentru aceeași bucurie a întâlnirii prin artă. Sub tema „Suflet”, ediția din acest an vorbește despre nevoia de emoție și de conexiune umană, într-o lume dominată tot mai mult de tehnologie și de ritmul accelerat al informației. Despre toate acestea am stat de vorbă cu Constantin Chiriac, președintele FITS.

Pentru că tema ediției cu numărul 33 este „Suflet”, aș vrea să vă întreb din capul locului cât din sufletul dumneavoastră și al echipei alături de care ați pornit și construit, timp de peste trei decenii, acest festival-emblemă al Sibiului se regăsește astăzi în esența sa?

FITS este ceea ce este pentru Sibiu, pentru România și pentru întreaga lume, în primul rând datorită faptului că toți cei cu care am lucrat de peste 30 de ani nu numai că au pus suflet, ci au reușit să dea tot ce e mai bun din fiecare dintre ei, împreună cu mine, pentru ca acest festivalemblemă, cum îl numiți dumneavoastră, să fie astăzi ceea ce este. Fără o implicare sută la sută, fără această jertfă, festivalul nu ar fi ajuns unde este astăzi.

Și era firesc ca, într-o perioadă atât de grea și de dificilă pentru omenire – nu doar pentru România sau pentru Europa, ci pentru întreaga lume – să punem în centru tema Sufletului. Dacă noi, ființele umane, vom neglija sufletul și vom trăi numai în ceea ce înseamnă zona informației și ușurința de a găsi răspunsuri într-o lume atât de simplu de manipulat prin informație, probabil că vom dispărea ca specie.

Identitatea vizuală a ediției din acest an poartă amprenta artistului Ștefan Câlțea, prin lucrarea sa „Acrobatul”. De ce ați ales această imagine pentru afiș și în ce fel simțiți că dialoghează cu modul în care au fost asamblate programul și viziunea acestei ediții?

Ștefan Câlțea este unul dintre marii artiști ai României și ai lumii. Acum mulți ani, George Banu m-a rugat să aduc un triptic teatral al domnului Câlțea. Nu îl cunoșteam personal, dar îi știam o parte din operă și îi cunoșteam influența asupra altor artiști.

Astăzi pot spune că provocarea de a realiza, în deschiderea festivalului și pe întreaga perioadă a acestuia, această expoziție a fost una dintre cele mai frumoase „nebunii” pe care le-am acceptat și încurajat în festival. În primul rând pentru că expoziția va avea loc într-un spațiu extraordinar: fostul Liceu Pedagogic, pe care l-am cunoscut foarte bine în tinerețe, când am venit la Sibiu. Are o sală de spectacole minunată, o sală de sport extraordinară, iar, cunoscând treptat întregul spațiu al fostei Mănăstiri a Ursulinelor, am realizat ce bogăție avem în centrul orașului.

Faptul că atâtea forțe s-au adunat – de la Muzeul Național Brukenthal până la Fundația „Ștefan Câlțea” și toți voluntarii care au contribuit la reabilitarea acestui monument - pentru ca spațiul să poată fi măcar acoperit și pregătit pentru expoziție înseamnă un lucru fără precedent.

Uitându-mă la opera domnului Câlțea, am simțit că această imagine este foarte aproape de ceea ce înseamnă concretizarea sufletului.

„Acrobatul”, cu aripi de înger, aflat pe o sfoară invizibilă a lumii, între cer și pământ, ca pe o cale a luminii, este probabil cea mai frumoasă simbolistică a Sufletului, dar și a forței, fragilității și puterii de a visa a Artistului.

Pentru că vorbim despre unul dintre cei mai provocatori ani pentru sectorul cultural, cu întârzieri de buget și multă incertitudine, ce fel de „acrobații” au fost necesare pentru ca această ediție să se poată desfășura exact așa cum v-ați propus?

Întotdeauna au existat provocări mari, pentru că de fiecare dată ne-am dorit ca Festivalul să crească, să fie mai puternic, mai divers. În fiecare

an gândim lucruri noi pe care le adăugăm.

Ediția din acest an, cu atât de multe provocări în țară și în lume, cu atât de multe războaie, face din echipa Festivalului o echipă absolut eroică. Vreau să le mulțumesc tuturor, pentru că sunt acolo, între cer și pământ, între dorința de a face și capacitatea de a împlini tot ceea ce trebuie făcut, astfel încât ediția să fie una exemplară.

Totuși, ca un contrapunct la acest peisaj nesigur, avem publicul: biletele se epuizează imediat ce sunt puse în vânzare. Ce anume din cele 32 de ediții anterioare considerați că a construit această relație de încredere atât de solidă și ce garanții ați reușit să consolidați, în timp, în raport cu publicul?

Publicul este rațiunea noastră de a fi. Visăm la zâmbetele spectatorilor, la lacrimile lor, la bucuria de a fi împreună cu noi și de a ne răsplăti cu aplauze. În cele 32 de ediții am construit un public extraordinar, care vine din Sibiu, din județ, din România și de pretutindeni. Respectându-l, iubindu-l și dorindu-ne să-i dăruim ce e mai frumos și mai bun din Sufletul nostru, publicul a înțeles cât de mult ne pasă de el.

Faptul că le oferim o săptămână pentru a consulta programul, pentru a putea descoperi spectacolele din piețele publice, din biserici și din toate spațiile Festivalului, dar și marile producții, astfel încât să poată veni cu familia și prietenii, i-a făcut să înțeleagă cât de mult îi iubim și îi prețuim. S-a creat o relație cum nimeni altcineva nu are și vrem să facem o plecăciune în fața lor.

„Faust” rămâne unul dintre spectacolele care continuă să se afle în preferințele publicului,

deși se joacă de aproape 20 de ani, an de an, în cadrul festivalului. Cât de mult considerați că s-au împletit FITS și „Faust” în conturarea succesului pe care îl reprezintă astăzi fiecare dintre ele?

Fără Festival nu ar fi existat „Faust”. Iar „Faust” a dat, firesc, statornicia și dimensiunea de spectacol de patrimoniu, Festivalului. De la el am plecat atunci când am creat conceptul de „spectacole de patrimoniu”, cum au devenit apoi și alte producții, precum „Povestea prințesei deocheate”, „Jocuri, vorbe, greieri...”, „Așteptându-l pe Godot” și altele.

Sunt spectacole unice, care au bulversat publicul din România și din întreaga lume. Iar „Faust” este probabil cel mai bun exemplu de spectacol unic din lume. Este dorit pretutindeni!

Ediția din acest an reunește o serie de nume importante ale scenei internaționale, de la actori precum Fanny Ardant la regizori precum Milo Rau și Emma Dante sau coregrafi precum Caroline Guiela Nguyen și Wim Vandekeybus. Cum ați conturat programul acestei ediții și care sunt spectacolele sau direcțiile artistice pe care le considerați definitorii și pe care ați dori să le evidențiați?

Mi-ar fi imposibil să răspund la această întrebare în câteva cuvinte. Tot ceea ce aducem este unic prin valoare, diversitate și forța creației artistice. Faptul că avem asemenea nume, la care marile festivaluri ale lumii abia visează, este garanția calității muncii pe care o facem pentru public, pentru comunitate, pentru jurnaliști și pentru toți cei care vin la Sibiu.

Criteriul esențial care stă la baza acestor alegeri este valoarea excepțională a contribuției artistice și impactul profund pe care acești

Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie | foto © TNRS

creatori l-au avut asupra culturii internaționale și asupra generațiilor de artiști și spectatori din întreaga lume.

De asemenea, o parte dintre invitații menționați vor primi în acest an stele pe Aleea Celebrităților, urmând să se adauge astfel încă 7 nume celor 77 deja existente. Care e lista completă și ce repere care au stat la baza acestor alegeri?

Aleea Celebrităților reprezintă una dintre cele mai importante forme prin care FITS onorează personalitățile care au schimbat istoria artelor spectacolului și care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturii mondiale. Anul acesta, pe Aleea Celebrităților vor fi omagiați Fanny Ardant, Cristian Măcelaru, Yamamoto Noh Theater, Wim Vandekeybus, Emma Dante, Elfriede Jelinek, Margareta Niculescu și Ofelia Popii - nume excepționale care au redefinit, fiecare în domeniul său, relația dintre artă și public.

Este o selecție care reflectă diversitatea extraordinară a Festivalului: de la teatru și dans contemporan, la muzică, dramaturgie, teatru

tradițional japonez și teatru de animație. În același timp, ne bucură enorm faptul că printre aceste personalități se află și artiști români care au dus cultura noastră la cel mai înalt nivel internațional, precum Cristian Măcelaru, Margareta Niculescu și Ofelia Popii.

Un moment aparte îl reprezintă omagierea Margaretei Niculescu, figură fundamentală a teatrului de animație mondial, celebrată anul acesta la 100 de ani de la naștere. Este cea care a dat numele UNIMA și al Institutului Internațional al Marionetei și Centrului de Cercetare al Păpușii din Franța. De asemenea, prezența unei laureate a Premiului Nobel pentru Literatură, Elfriede Jelinek, confirmă dimensiunea culturală și intelectuală pe care FITS o cultivă constant.

Programul FITS nu se rezumă doar la spectacole de teatru, ci reunește o serie de structuri importante pentru artele spectacolului, care implică și profesioniștii din domeniu. Cât de importante sunt aceste componente în arhitectura festivalului?

După cum bine știți, este singurul festival din lume care are în interiorul său un Festival al Universităților de Teatru și Artele Spectacolului, o Platformă Doctorală, un program extraordinar de voluntari și Bursa de Spectacole – marcă înregistrată și singura bursă de acest fel din România, recunoscută și la nivel internațional.

De asemenea, reușim să aducem la Sibiu Adunarea Generală a reţelei Circostrada, cea mai importantă structură pentru artele spectacolului de stradă și a circului contemporan din lume. Nota bene, pe banii lor, nu pe banii publici ai românilor. Totul este gândit astfel încât complementaritatea acestor componente să slujească creației, dezvoltării comunităților și, mai ales, publicului.

Aș reveni, pe final, la tema acestei ediții, „Suflet”, și v-aș propune un exercițiu de imaginație: dacă ar fi să descrieți în câteva cuvinte sufletul FITS și al oamenilor care îl compun, care ar fi acele cuvinte?

Tot ceea ce facem, facem din Suflet, cu Suflet și pentru Sufletele spectatorilor noștri.

Despre război și alți demoni

Previziunile optimiste despre sfârșitul istoriei și al războaielor ei nu mai sunt atât de credibile în contextul actual. „Generalul armatei moarte”, o meditație sumbră despre reverberațiile războiului, e cea mai cunoscută carte a scriitorului albanez Ismail Kadare. Un general italian, complexat de lipsa de experiență în confruntările reale, vine în Albania cu o misiune aparent sacră: aceea de a recupera osemintele soldaților îngropați în pământ străin, la douăzeci de ani de la încheierea războiului. Impresia inițială a sacralității se risipește pe parcursul acestui periplu în infern. Generalul face o incursiune nu doar într-o lume bântuită încă de spectrul violenței, ci și în propria-i minte, pustiită de regrete și vinovăție. Personajele sunt generice, lipsite de consistență, iar dialogurile refac uneori dinamica din teatrul absurdului.

Atmosfera e impregnată de ploaie și de moarte. În ultimele zile ale epopeii sale albaneze, generalul ia decizia impulsivă de a profita de ospitalitatea locală și merge, neinvitat, la o nuntă. Actul e un sacrilegiu, așa cum îl avertizează preotul. Aici se confruntă cu revolta care mocnește și cu disperarea neîmblânzită a unei bătrâne care și-a pierdut familia, dar care și-a răzbunat morții ucigându-l, în mod misterios, pe colonelul Z — cea mai importantă piesă din armata dispărută, pe care generalul trebuia să o reconstruiască sac cu sac, os cu os. Aruncarea ulterioară a acestor oseminte prețioase într-o prăpastie simbolizează abandonarea definitivă a crezului în sfințenia misiunii sale. Mesajul cărții e fără echivoc: războiul e imund, eroismul e rezervat doar celor care șiau pierdut apropiații, violența e contagioasă, iar timpul nu vindecă rănile care au rămas deschise.

Aleg să fiu copil.

Firele albe și-au făcut loc prima oară pe capul meu, apoi în barbă, dar niciodată în suflet. Indiferent de câte aniversări am sărbătorit, copilul din oameni rămâne ascuns undeva în noi. Oamenii nu îmbătrânesc atunci când apar ridurile sau când obosesc mai repede, ci atunci când încetează să fie uimiți de frumusețea vieții. Adulții fiind, devenim experți în planuri, griji și explicații. Învățăm să fim eficienți, dar uităm să fim vii. Ne preocupă timpul atât de mult, încât uităm să-l mai simțim.

Și totuși, în fiecare dintre noi există încă acel copil care se emoționează înaintea unei călătorii, care caută cerul după ploaie, care încă speră, chiar și după dezamăgiri. Îl ascundem sub responsabilități, sub seriozitate și sub expresia aceea pe care o folosim atât de des: „așa e viața”. Dar viața nu este doar despre a rezista.

HÄNSEL GRETELși

după Frații Grimm

REGIA: Oana Leahu; SCENOGRAFIA: Gavril Siriteanu

sâmbătă, 6 iunie, ora 11:00

duminică, 7 iunie, ora 11:00

bilete online pe www.teatrulgong.ro

Hai să ne permitem o zi a lunii în care să ne dăm voia să fim din nou copii și să trăim fără rezerve. Se ne bucurăm de lucruri mici, să punem întrebări fără teamă și să transformăm orice colț banal într-o aventură. Poate că maturitatea adevărată nu înseamnă să renunți la copilul din tine, ci să îl protejezi. Să îi faci loc între ședințe, facturi și termenelimită. Să îți permiți să râzi tare, să fii curios, să visezi fără să te justifici.

De 1 iunie, ar trebui să spunem “la mulți ani“ colegilor, prietenilor, familiei, fără să ținem cont de vârstă. De 1 iunie, prefer să sărbătoresc acea parte fragilă și sinceră din mine care încă mai știe să creadă în oameni, în începuturi și în frumusețea lucrurilor simple. Pentru că dintre toate alegerile pe care le-am făcut în viață, uneori simt că cea mai curajoasă este aceasta: să aleg să rămân copil.

+3 50 min

POP-u P STORi es POP-u P P STORi es

Din Paradis în Middle Earth: Evoluția Imaginarului Fantasy

În urmă cu 100 de ani, în luna mai a anului 1926, J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis se întâlneau pentru prima dată la Oxford, începând una dintre cele mai celebre prietenii din istoria literaturii. După acest moment, între anii ‘30 și ‘40, pub-ul The Eagle and Child, situat pe St Giles Street, a devenit faimosul loc de întâlnire al grupului literar The Inklings.

Ceea ce a început ca un exercițiu s-a transformat, în timp, într-un curent cultural global care domină astăzi industriile creative, de la film, jocuri video și benzi desenate până la arte vizuale.

Trăind într-o realitate descrisă de autori precum Umberto Eco ca fiind greu de suportat, oamenii au căutat, de-a lungul istoriei, refugii care să îi îndepărteze de existența lor de zi cu zi. La început, acest spațiu idealizat, lipsit de probleme și desprins de realitatea obiectivă, s-a numit Paradis. Primele forme ale acestui Paradis sunt alături de noi de milenii. Ne putem gândi la Grădina Edenului, unde omul trăiește fără a cunoaște răul sau păcatul, la Insula Fericiților, un paradis terestru aflat, simbolic, după Insula Infernului, la Eldorado, asociat cu mituri, precum izvorul tinereții eterne și apa vieții sau la Paradisul Lumii Noi, care ia naștere la sfârșitul Evului Mediu, când Columb descoperă America (pe

www.zilesinopti.ro

care o consideră, la momentul respectiv, pământul făgăduinței).

Deși pare un domeniu al imaginației, fantasy-ul este profund ancorat în nevoia oamenilor de a explica lumea, de a da un sens necunoscutului și de a explora limitele realității, având la bază mitologiile antice. Regăsim universuri populate de zei, figuri eroice, ființe fantastice și tărâmuri supranaturale în multiple moșteniri culturale, de la Mesopotamia și Egipt, până în Grecia, China, Japonia sau spațiul scandinav.

Narațiunile de acest tip aveau inițial semnificații religioase, educative și simbolice. Scrieri precum Iliada și Odiseea sau Epopeea lui Ghilgameș, alături de mituri nordice despre Odin și Thor, au consacrat teme esențiale ale genului fantasy: lupta dintre bine și rău, destinul, sacrificiul și intervenția forțelor supranaturale asupra vieților oamenilor.

Texte precum Metamorfozele lui Ovidiu au introdus idei despre fluiditatea existenței: oameni transformați în arbori sau animale, zei care își schimbă forma, realități instabile. Și Paracelsus a încercat să ordoneze invizibilul, construind o taxonomie a spiritelor elementare care aveau să populeze imaginarul european pentru secole.

Mai departe, Evul Mediu a adus o nouă etapă în dezvoltarea sferei ficționale prin literatura cavalerească, legendele despre Regele Arthur, Merlin și Cavalerii Mesei Rotunde combinând elementele istorice cu cele mistice. Este și perioada în care basmele populare, transmise oral și culese ulterior de autori precum Frații Grimm sau Charles Perrault, își fac apariția cu noi arhetipuri: eroul inocent, vrăjitoarea, ajutoarele magice și călătoria inițiatică (prezentată perfect de Tolkien prin hobbiți). În acest proces, influența spațiului anglosaxon a fost fundamentală. Shakespeare, de exemplu, a schimbat complet percepția omului modern asupra zânelor prin A Midsummer Night’s Dream, transformând personajele în simboluri ale unei realități alternative, unde logica umană este

suspendată. Mihail Bahtin numea acest fenomen carnavalizare. Spațiul Pop Culture are puterea de a genera spații temporare de eliberare, unde normele și ierarhiile sociale sunt inversate pentru a ridiculiza autoritatea.

În secolul al XIX-lea, George MacDonald, pe care C.S. Lewis l-a considerat mentorul său, a fost printre primii autori care au tratat fantasyul ca pe un limbaj al adevărurilor metafizice. Perspectiva, alimentată de curentul romantic și de interesul reînnoit pentru folclor și mit, a fost continuată de Hans Christian Andersen, care a transformat basmul într-un instrument de explorare a sensibilității umane.

Această tendință se maturizează în secolul XX, când J.R.R. Tolkien redefinește genul prin Stăpânul Inelelor, introducând un nou standard pentru literatura fantasy contemporană. Astfel, în loc să spună o simplă poveste, el dă naștere conceptului de hard worldbuilding, creând o lume în sens aproape total.

În construirea unei narațiuni, înclinația creierului de a umple goluri și de a forma tipare oferă iluzia că ceea ce trăim prin storytelling este real. Atunci când un autor ne sugerează un loc, un sunet, un miros sau ne descrie o nouă limbă vorbită de personajele sale (cum sunt Elvish sau dialectele din Mordor), creierul nostru își imaginează totul pus în scenă. Noi, cititorii, nu parcurgem un simplu text. Intrăm în casa lui Bilbo, deschidem ușa rotundă din lemn, simțim aerul curat, mirosim bunătățile din cămară, fumul din pipă și auzim cântecele ca și cum am fi prezenți fizic acolo.

Divertismentul reprezintă o dimensiune semnificativă a spațiului Pop Culture, care se poate manifesta ori pentru a elibera consumatorul din realitate prin escapism, ori pentru a-l anestezia din dorința de a-i oferi iluzia libertății.

Așa cum în realitate oamenii formează prin amintiri lumi fictive care au la bază lucruri, mirosuri, locuri, sunete și texturi, procesul de worldbuilding oferă personajelor o autenticitate similară, ancorându-le în detalii concrete, care ne fac să credem că universul lui Tolkien nu este o simplă invenție, ci o lume reală, ascunsă undeva.

Scriitori precum C.S. Lewis sau Ursula K. Le Guin au extins teritoriul narativ, explorând teme religioase, filosofice și sociale, fantasy-ul devenind astfel nu doar o evadare din realitate, ci un mod de a reflecta asupra acesteia.

la Dungeons & Dragons la Skyrim, nu fac decât să extindă această logică. Jucătorul se implică activ în univers pentru a trăi, prin tehnologie, diferite tipuri de identități și experiențe.

În lumea contemporană, transmedialitatea amplă construiește un tip de consum (fandom) care oferă membrilor săi identitate, încurajând mimetismul și modificând experiențele de zi cu zi prin integrarea elementelor imaginare în realitate. Publicul pasiv și receptiv devine activ și implicat în procesul de creare și dezvoltare a conținutului, contribuind la expansiunea sa. Astfel, procesul de storytelling oferă, prin ceea ce Samuel Taylor Coleridge numea „suspendare voluntară a neîncrederii”, o continuitate între experiența transmedială a fanilor și viața cotidiană.

Maturizarea genului, marcată de trecerea de la poveste la sistem, este ceea ce permite ulterior explozia în Popular Culture. Când Peter Jackson a adus Stăpânul Inelelor pe marele ecran, el nu a adaptat doar seria, ci a transpus un întreg univers deja funcțional, populat de personaje distincte și guvernat de reguli interne clare. Jocurile video, de

Pornind de la acest aspect, industria divertismentului simplifică și standardizează anumite arhetipuri, Studiourile Disney fiind renumite pentru preluarea miturilor și poveștilor pentru a le transforma în simboluri universale (copilăria eternă, iubirea absolută, puterea speranței). În paralel, creatorii Studio Ghibli reinterpretează figurile mitologice pentru a ilustra elementele importante în sistemul lor de valori: natura, spiritualitatea și conexiunea umană. Privind în urmă, întâlnirea dintre

J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis nu pare deloc întâmplătoare. Ea marchează momentul în care istoria, mitologia, folclorul, literatura și inovația au ajuns într-o formă coerentă, capabilă să traverseze medii, tehnologii și generații. Din acel punct, fantasy-ul a încetat să mai fie o simplă formă de evadare, devenind un limbaj comun al imaginarului contemporan.

Kurt Rosenwinkel

„The Brahms Project”

Chitaristul Kurt Rosenwinkel și pianistul/aranjorul Jean-Paul Brodbeck revin pe terenul fertil al muzicii clasice reimaginate, după succesul cu „The Chopin Project”, preluând muzica lui Johannes Brahms, a cărui bogăție melodică și armonică poate fi provocatoare pentru o transpunere în limbaj jazzistic.

Cu Lukas Traxel la bas și Jorge Rossy la baterie, cvartetul ne oferă o perspectivă aprofundată a muzicii lui Brahms.

Frumusețea e strălucitoare, iar totul stă în echilibru. Frazarea fluidă a lui Rosenwinkel și construcția armonică a lui Brodbeck, susținute inventiv și nuanțat de secția ritmică, aranjează meticulos

un ansamblu organic, în continuă evoluție.

Cred că i-ar fi plăcut lui Brahms să asculte, să realizeze că și improvizația poate servi ca formă de comentariu interpretativ.

Compozițiile lui sunt tratate ca forme flexibile, pentru a fi extinse și aduse într-un context european. Și oricum s-ar modifica, piesele rămân cu ADN-ul Brahms.

„The Brahms Project” este un model atractiv de jazz, un exemplu de integritate stilistică, de inovație fără distorsiune.

Un proiect pentru intelect și inimă care unește secole și tradiții și ne arată teritoriul comun dintre rigoare și libertate, dintre jazz și muzica clasică.

DARIUS TATU

La Immersive Museum Sibiu, arta nu se privește, ci te înconjoară din toate părțile. La aproape șase luni de la deschidere, muzeul introduce un nou program de vară cu trei lucrări imersive, fiecare propunând o experiență vizuală și sonoră distinctă, de la peisaje fractale la lumi acvatice și teritorii interioare abstracte. Despre felul în care a fost primit muzeul de publicul sibian, despre noile lucrări și planurile de viitor, am stat de vorbă cu Darius Tatu, fondatorul muzeului.

Atunci când a apărut ideea deschiderii unui muzeu de artă imersivă, ce te-a făcut să crezi că Sibiul este locul potrivit pentru un astfel de proiect cultural?

Sibiul a fost răspunsul natural. Este un oraș care înțelege de mult arta ca eveniment public, de la FITS la moștenirea anului de Capitală Culturală Europeană și unde publicul vine la cultură fără să trebuiască invitat de fiecare dată. În același timp, simțeam că lipsește un loc dedicat artei new-media, unei arte care implică în mod unic privitorul. Sibiul are scara potrivită: suficient de mare pentru a primi tot felul de publicuri, suficient de uman pentru ca o vizită să rămână o experiență, nu o trecere. Așezarea, chiar lângă Bulevardul Bălcescu, era încă un argument. Voiam un muzeu pe care îl găsești mergând prin oraș, nu unul către care faci o expediție.

Se împlinesc aproape șase luni de la deschiderea Immersiv Museum Sibiu. Cum a fost primit de către publicul sibian?

Cu o căldură pe care nu o luăm de la sine. De la deschidere am văzut intrând împreună familii cu copii, cupluri, grupuri de prieteni, profesori cu elevii lor, exact publicul amestecat la care speram. Reacția pe care o observăm aproape constant e aceeași: nu le vine să creadă că avem așa ceva în Sibiu. Ne bucură mai ales că vedem cum IMS devine felul în care sibienii își arată orașul prietenilor veniți în vizită, alături de centru, de Brukenthal, de Pasajul Scărilor. Dincolo de orice cifre, acesta este semnul care ne spune cel mai mult: că oamenii își fac loc în program pentru noi.

Totuși, pentru mulți sibieni, conceptul de artă imersivă este încă o noutate. Cum ai descrie experiența vizitării unui muzeu imersiv

și ce o diferențiază cel mai mult de vizita într-un muzeu clasic?

Diferența este, înainte de toate, a poziției pe care o ai față de operă. Într-un muzeu clasic, lucrarea stă pe un perete și tu o privești din afară. La noi, lucrarea te înconjoară, podea, pereți, iar imaginea și sunetul lucrează împreună, ca un singur gest. Nu te uiți la o operă, ești înăuntrul ei. De aici vine și ritmul vizitei: nu mai treci de la o ramă la alta, ci stai într-un spațiu care se transformă în timp, până când lucrarea își încheie ciclul. Pentru mulți vizitatori este prima oară când timpul petrecut în fața unei opere se măsoară în minute, nu în secunde.

Publicul poate descoperi acum noi showuri imersive în încăperile muzeului. Ce ne poți spune despre felul în care s-a conturat noul program expozițional?

Vara este momentul în care Sibiul își dublează publicul, vin turiști din toată Europa, români din alte orașe, familii care fac un popas între munte și mare. Pentru acest sezon am gândit programul marii săli imersive ca o triadă: trei lucrări care pot fi văzute împreună într-o singură vizită, fiecare cu propria temperatură. „Foreign Nature”, semnată de Julius Horsthuis, ne duce prin peisaje fractale, lumi construite cu precizie matematică, riguroase și amețitoare deopotrivă. „Exo Cortex”, piesa nouă a artistului francez Jeremy Oury, propune o lectură mai aproape de un peisaj interior, un teritoriu în care vizitatorul intră fără hartă. Iar „Nautilus”, semnată de H3, aduce o respirație mai organică, o călătorie printr-un univers acvatic într-un submarin ce te poate duce la 20.000 de leghe sub mări. Trei viziuni, trei experiențe inedite pe care nu le găsești altundeva în România.

Tot mai mulți artiști experimentează în prezent zona artei imersive. Care sunt criteriile după care sunt selectate lucrările incluse în programul muzeului?

Căutăm lucrări în care ideea este la fel de puternică precum imaginea – opere care au ceva de spus, nu doar de arătat. Imaginea și sunetul sunt, pentru noi, un singur material; nu programăm niciodată o piesă vizuală fără ca designul ei sonor să fie la același nivel. Apoi e o întrebare aproape simplă: lasă lucrarea spațiu privitorului? Cele mai bune piese de artă imersivă sunt cele care îți permit să aduci ceva al tău în ele, nu cele care îți spun ce să simți. Și, foarte important, ținem deschise ușile către artiști români, vrem ca programul să fie un dialog între voci internaționale recunoscute și creatori din țară care descoperă acest limbaj.

Arta imersivă se intersectează tot mai des cu alte forme de expresie artistică, precum teatru, muzică, gastronomie etc. Există în plan ca, pe viitor, să dezvoltați și astfel de experiențe în cadrul muzeului?

Da, și credem că e direcția firească. Arta imersivă nu e, până la urmă, o formă închisă, sunetul lucrează deja la nivelul muzicii în fiecare dintre lucrările pe care le programăm, iar spațiul în sine se comportă ca o scenă. Pregătim formate care vor aduce mai aproape muzica live, performance-ul și, da, chiar gastronomia, ca parte a unei seri petrecute în muzeu. Nu credem că trebuie să rămânem doar un loc în care te uiți la imagini; vrem ca, în timp, IMS să devină un spațiu unde mai multe forme de expresie se întâlnesc în aceeași sală, fără frică de hibridizare. Spațiul a fost gândit, încă de la început, ca un loc care să poată găzdui mai multe limbaje deodată, iar pașii următori urmează firesc această alegere.

„JOJO’S BIZARRE ADVENTURE: STEEL BALL RUN”

Magie, cowboy și curse cu cai

Mare mi-a fost bucuria, când, în urmă cu câteva zile, am aflat că cei de la Netflix au animat următorul sezon din JoJo’s Bizarre Adventure, intitulat Steel Ball Run, despre care citisem foarte multe lucruri bune și pe care lumea îl tot lăuda ca fiind cel mai bun de până acum. Pentru cine nu a auzit până acum de acest serial, imaginați-vă un mix nebun între acțiune, stil exagerat (de multe ori dus la patetism) și personaje care par scoase dintr-o prezentare de modă combinată cu un concert rock. E ceva foarte aparte, care chiar nu seamănă cu nimic. Fiecare sezon spune o poveste diferită, cu alți protagoniști, dar toate sunt legate printr-o linie de familie. E fix tipul ăla de serie care ori te pierde după două episoade, ori te prinde definitiv. Pe mine m-a prins ireversibil!

De la începuturile cu Phantom Blood și Battle Tendency, unde totul era mai mult despre onoare, mușchi și vampiri, până la călătoria în jurul lumii, unde tonul poveștii a căpătat o cu totul altă valență în Stardust Crusaders, seria a evoluat fără să își piardă identitatea. Diamond is Unbreakable a concentrat acțiunea de tip murder-mystery întrun oraș cu personaje care mai de care, iar Stone Ocean a închis un capitol mare al poveștii într-o închisoare pentru fete.

Și, după toate astea… apare Steel Ball Run. Nu doar un nou sezon, ci practic un reboot mascat, bazat pe manga cu același nume, scrisă de Hirohiko Araki între 2004 și 2011. Da, omul ăsta scrie JoJo de la finalul anilor ’80 și pare că nu se lasă prea curând. Acțiunea se mută într-o Americă alternativă, într-o cursă nebună de cai peste tot continentul. Pare simplu, dar credeți-mă că nu e. Ai cowboy, ai conspirații, ai puteri bizare și, evident, ai personaje cu stil cât pentru trei anime-

uri la un loc. Johnny Joestar și Gyro Zeppeli (cei doi protagoniști) formează genul de duo care nu doar că funcționează, dar te prinde rapid în dinamica sa: unul e broken (la propriu și la figurat), celălalt e carismatic și misterios. Legătura cu sezoanele anterioare e mai subtilă: nu mai e continuarea directă a poveștii familiei Joestar, ci un fel de univers paralel. Nu pot să nu vorbesc aici și despre referințele muzicale. Araki e obsedat de muzică, și asta se vede peste tot. Aproape toate personajele sau puterile lor au trimiteri la piese sau artiști (în principal rock). Și dacă ești ca mine și rezonezi cu genul ăsta de muzică, sigur o să-ți placă. Per total, Steel Ball Run nu e doar „încă un sezon de JoJo”. E un refresh total, care păstrează ADN-ul seriei, dar îl reinterpretează. E mai matur, mai cinematic și, în același timp, la fel de absurd cum te aștepți. Abia aștept să văd ce ne-a pregătit Araki!

DKILL BILL THE WHOLE BLOODY AFFAIR

upă mai bine de douăzeci de ani de la lansare, fenomenul Kill Bill se întoarce pe marele ecran. Setea neînduplecată de răzbunare a Umei Thurman, costumul galben cu dungi negre (asemănător cu cel purtat de Bruce Lee în filmul kung-fu spectaculos coregrafiate de dueluri cu sabia (printre care confruntarea memorabilă cu O-Ren Ishii, interpretată de Lucy Liu), universul sonor eclectic (de la Nancy Sinatra la Gheorghe Zamfir și fluieratul sinistru inspirat din Twisted Nerve

într-un film cult al începutului anilor 2000, consolidând reputația lui

Tarantino de regizor vizionar care nu se teme să îmbine genurile.

Saga lui Tarantino într-un singur lungmetraj reeditat și necenzurat

Începând din 29 mai, în cinematografele din România va intra

Kill Bill: The Whole Bloody Affair, versiunea completă, necenzurată și reeditată a filmului lui Tarantino, care unește Vol. 1 (2003) și Vol. 2 (2004), adăugând scene suplimentare, o cronologie ușor diferită, dar și o secvență anime complet nouă, despre care regizorul a vorbit încă din 2014, la San Diego Comic-Con. În plus, acest eveniment cinematografic oferă, totodată, și oportunitatea de a experimenta filmul așa cum regizorul îl imaginase încă de la bun

început: un singur lungmetraj, dar care la momentul lansării, din motive comerciale, a fost împărțit în două volume. Kill Bill: The Whole Bloody

Affair prezintă povestea Miresei / The Bride (interpretată de Uma Thurman)

ca o experiență cinematică neîntreruptă, care va ține publicul cinefil în sală timp de 4 ore și 35 de minute, cu o pauză de 15 minute.

Despre versiunea integrală a filmului, Tarantino a declarat: „ ca pe un singur film și sunt atât de bucuros să le ofer fanilor șansa de a-l vedea ca pe un singur film. Cel mai bun mod de a vedea

Whole Bloody Affair într-un cinematograf. Sânge și măruntaie pe un ecran mare în toată splendoarea lor!

Filmul se învârte în jurul poveștii unei femei asasin, care a redefinit eroina de acțiune. Aproape ucisă la nunta ei de fostul șef, Bill, și

de echipa din care făcuse și ea cândva parte, Deadly Viper Assassination Squad, Mireasa își revine după patru ani de comă și se aventurează direct în propria misiune: răzbunarea ca singura modalitate de a merge mai departe. Așa cum indică și titlul, tema centrală a filmului este răzbunarea, uciderea rând pe rând a tuturor celor care au trădat-o. În plus, filmul se deschide cu un vechi proverb klingonian: „Răzbunarea este un fel de mâncare ce trebuie servit rece”.

Așa apare Death List Five –transformată în poster de fanii filmului – pe care sunt scrise cu roșu numele celor cinci ținte pe care Mireasa urmează să le înfrunte: Vernita Green (Vivica A. Fox), O-Ren Ishii (Lucy Liu), Budd (Michael Madsen), Elle Driver (Daryl Hannah) și Bill (David Carradine).

Prima țintă a Miresei este Vernita. Scena de luptă este întreruptă de apariția fiicei Vernitei, care schimbă complet dinamica dintre cele două: de la lovituri corporale și luptă cu cuțitele, ajung să stea la o cafea („O bei tot cu frișcă și zahăr, nu?”), înainte ca totul să se încheie cu crima finală. Drumul răzbunării o poartă apoi pe Mireasă în celălalt colț al lumii, la Tokyo, pentru a o întâlni pe O-Ren Ishii, fostă asasină în cadrul Deadly Viper Assassination Squad și lider suprem al Yakuza din Tokyo. Duelul include cadre lente cu săbiile și schimburi de replici precum cea a lui O-Ren Ishii: „O fetișcană caucaziană prostuță care se joacă cu săbiile de samurai”. După O-Ren, Mireasa se întoarce în America și îl prinde pe Budd, fratele acesteia, într-o capcană. Urmează

Elle Driver, iar în cele din urmă, Mireasa

ajunge la Bill, unde motivele și trădările trecutului ies la lumină, încheind cercul răzbunării.

Quentin Tarantino este cunoscut ca un regizor pentru care chestiile sângeroase dau mai bine la cameră. Violența este un trademark al cineastului. Pentru realizarea celor două volume ale filmului s-au folosit aproximativ 1800 de litri de sânge fals, iar aproximativ 60.000 de dolari din bugetul filmului au fost cheltuiți pentru achiziția de săbii și accesorii. Kill Bill funcționează ca un omagiu postmodern adus genurilor care l-au influențat pe Tarantino: filmele kung-fu din anii ’70, cinema-ul cu samurai și western-urile spaghetti.

Impactul peliculei nu a fost doar estetic, ci și unul recunoscut în industrie. Kill Bill: Vol. 1 a obținut 30 de premii și 103 nominalizări, în timp ce Kill Bill: Vol. 2 a fost recompensat cu 23 de premii și 84 de nominalizări, confirmând statutul filmului ca unul dintre cele mai importante proiecte din cariera regizorului. În același timp, filmul a construit, în timp, un capital solid de fani, devenind un reper al culturii Pop, cu imagini, replici și personaje care continuă să circule și să fie reinterpretate la mai bine de două decenii de la lansare. Revenirea sa în cinematografe nu este doar o relansare, ci și o reconfirmare a unui film care și-a depășit statutul de producție de gen, devenind un clasic cult.

Ce să nu ratezi la ESTE FILM Festival 2026 Î

n prima săptămână de vară, ESTE FILM Festival marchează cea de-a zecea ediție și un deceniu de existență, între 3 și 7 iunie. Programul ediției aniversare reunește peste 50 de filme, structurate în secțiuni consacrate, dar și în secțiuni noi și formate inedite de vizionare, alături de extensii ale experienței cinematografice în zona artei culinare. Iată patru recomandări pentru (încă) o ediție memorabilă de ESTE FILM Festival!

Filmul de deschiderel

(miercuri, 3 iunie, ora 20:00, la Cine Gold)

este debutul în lungmetraj al cineastului sârb

Stefan Đorđević – „Wind, Talk to Me”, o docuficțiune autobiografică în care regizorul revine în spațiul familial după moartea mamei sale și încearcă să finalizeze un film dedicat acesteia. Filmul a fost prezent în peste 20 de festivaluri internaționale și a fost distins cu Marele Premiu „Heart of Sarajevo”.

Dormitorul cu filme (vineri, 5 iunie, ora 21:00, la Cine Gold) propune în acest an o experiență inedită: spectatorii vor viziona, în premieră, mai multe documentare scurte despre viața sportivă și culturală din Sibiu și împrejurimi, realizate între 1932 și 1936 de medicul sibian Gustav Wagner, pe muzică realizată special de duoul K not K (Karpov not Kasparov). În a doua parte a serii va rula „Vampiru’ Zombi”, în regia lui Sebastian Mihăilescu.

Secțiunile competiționale (joi, 4 iunie și vineri, 5 iunie, la Teatrul Gong) reunesc 23 de scurtmetraje de pe trei continente, care vor intra în cursa pentru cele trei premii, în valoare totală de 5.500 de euro. Noutatea acestei ediții este Competiția internațională de scurtmetraj studențesc de ficțiune, în timp ce Competiția de scurtmetraje românești de ficțiune ajunge la cea de-a șaptea ediție. Filmele vor fi evaluate de două jurii distincte și un singur scurtmetraj va primi Premiul publicului.

Film+Cină (vineri, 5 iunie, ora 18:00, la Cine Gold & ora 20:00 la Consommé Bistro) este un format nou care invită publicul la o explorare a fostului spațiu iugoslav prin cinema și gastronomie. Pachetul include proiecția filmului „Love Affair, or the Case of the Missing Switchboard Operator”, inclus în secțiunea In Frame, cu un focus pe Valul Negru Iugoslav, și o cină cu un meniu inspirat din bucătăria iugoslavă, cu preparate precum musaca macedoneană sau yufki lasagne.

PASSENGER

Nu ştii niciodată peste cine dai în drum

În fiecare an, mii de oameni dispar fără urmă pe autostrăzile lumii, lăsând în urmă doar întrebări. În noul său proiect, regizorul André Øvredal, maestrul tensiunii claustrofobice din The Autopsy of Jane Doe, preia această întrebare și îi dă o explicație paranormală, transformând promisiunea unui drum liber într-un coșmar existențial. Ce se întâmplă atunci când realitatea se fracturează brusc în urma unui accident și realizezi că, deși ești singur în mașină, cineva (sau ceva) s-a așezat invizibil pe bancheta din spate?

Filmul urmărește un cuplu tânăr, interpretat de Jacob Scipio și Lou Llobell, a cărui escapadă banală este mutilată de un incident rutier fatal. Din acest moment, restul drumului este învăluit într-un sentiment de neliniște paralizantă, culminând cu un moment de șoc brutal când un corp aruncat prin parbriz sfidează legile fizicii și ale logicii. „Passenger”, entitatea care dă numele filmului, începe să îi hărțuiască printr-o prezență sugerată, o forță care pare să se hrănească cu vinovăția și trauma lor. Mașina, odinioară un spațiu intim și sigur, devine o capcană metalică în mișcare, în timp ce exteriorul, dominat de noapte și păduri dese, se transformă într-un necunoscut total.

Øvredal alege să exploreze subgenul contained road movie cu o precizie chirurgicală. Stilul său regizoral este aici mai calculat ca niciodată, mizând pe ceea ce spectatorul nu vede, dar știe că este acolo. Imaginea exploatează contrastul dintre infinitul drumului și spațiul strâmt al mașinii, ceea ce creează o senzație de claustrofobie paradoxală, având în vedere că se află în aer liber, pe o șosea de cele mai multe ori goală. La această senzație contribuie și modul în care

camera de filmat sugerează permanent că amenințarea se află chiar în afara cadrului, forțând ochiul să caute indicii în întuneric.

Succesul unui film de suspans atât de intim depinde aproape în totalitate de chimia și vulnerabilitatea protagoniștilor, iar trio-ul ales de Øvredal este unul magnetic. Jacob Scipio și Lou Llobell reușesc să transmită o teroare pe care o poți simți pe piele, trecând cu o naturalețe inconfortabilă de la momentele de tandrețe ale unui cuplu obișnuit la disperarea animalică a celui hăituit. Alături de ei, veterana Melissa Leo aduce o greutate dramatică necesară într-o poveste unde tensiunea psihologică primează în fața efectelor speciale, transformând filmul într-o experiență organică și tulburătoare.

Passenger este cu siguranță genul acela de horror de atmosferă care lasă paranoia să se instaleze lent. Dacă în producțiile tipice de gen vedem o vânătoare, aici asistăm la o disoluție a controlului, unde fiecare kilometru parcurs pare să-i ducă pe protagoniști mai aproape de un deznodământ inevitabil. Care va fi acela? Descoperă din 28 mai în cinematografele din țară!

OIGĂN

“Nu cred că o să scap în viața asta de ideea de album”

În această primăvară, peisajul muzical autohton s-a îmbogăţit cu nişte... grădini suspendate. Apărute nu ca prin minune, ci ca rod al creativităţii unuia dintre cei mai originali şi, prin urmare, inclasificabili cantautori români contemporani, EUGEN NUŢESCU, aka OIGĂN - co-fondator cu aproape trei decenii în urmă a trupei Kumm şi de mulţi ani membru în Robin & The Backstabbers -, care şi-a lansat de curând noul album, Grădinile suspendate ale indiferenței. Ceea ce cultivă acum Oigăn în ale sale grădini muzicale sunt cuvintele, pentru că, aşa cum ne zice în piesa Puteţi uita, acestea “creează cea mai mare dependenţă”, iar al treilea LP din cariera lui solo se relevă a fi un remarcabil potpuriu Spoken word de povestiri urbane, bazate în mare parte pe întâmplări reale, ce se aşează cumva natural pe ritmuri asamblate din obiecte casnice sau mini-instrumente şi layere de noise & beat-uri adăugate chiar de fiul său, Dávid Dáné. Rezultatul acestei schimbări radicale de optică - faţă de albumul-concept Antimaterie din 2022 - în tratamentul raportului dintre rostire şi cântare trimite ascultătorul înapoi în timp, inevitabil, la apropierea lui Oigăn de poetica urbană a lui Lou Reed şi John Cale, ce s-a manifestat constant, fie prin piese ca Programs and Songs sau Friendly Foes de pe LP-ul său de debut Sex With Onions (2009), fie prin concerte antologice, precum tributul Andy Warhol din 2011, pe care l-a susţinut la Kulturhaus alături de Kovács András, celălalt co-fondator Kumm. Dat fiind caracterul cu totul aparte şi foarte personal al demersului artistic, experimental deopotrivă în formă şi conţinut, era firesc să încercăm a afla mai multe despre cum au apărut noile “grădini” chiar de la creatorul acestora.

Eugen, titlul albumului, Grădinile suspendate ale indiferenței, trimite cu gândul, inevitabil, la cele ale Semiramidei. Care e, de fapt, semnificația? Să înțelegem că indiferența este o “regină” a ta, pe care o omagiezi prin grădini de cuvinte?

Ca să fiu foarte onest, de multe ori îmi vin idei, fie că sunt muzicale, fie că sunt în cuvinte, şi abia după aia sap mai departe, eu gândind mai mult când sunt pe drumuri. Un artist celebru care-mi place foarte mult a descris asta mai bine decât o fac eu... deci Peter Gabriel a spus, la un moment dat, că oricând are de lucrat la versuri, se urcă în mașină sau în tren, fiindcă și-a dat seama că, atunci când se schimbă peisajul şi îi lucrează foarte mult vederea periferică, îi merge creierul altfel. Am testat şi eu asta în nenumărate rânduri și... funcționează. În privinţa “grădinilor”, când mi-a venit în minte acest titlu, inițial, îmi suna mai degrabă ca unul de volum de versuri sau de texte, dar mi l-am notat inclusiv în telefon şi a rămas cu mine multă, multă vreme înainte de a merge cu gândul mai departe. Bine, trimiterea la doamna regină și la minunile lumii antice este foarte la îndemână, dar cred că indiferenţa se referă, strict în cazul meu, la cantitatea de informații cu care suntem bombardați zilnic și care, inevitabil, ne face să devenim indiferenți. Nu poți să fii un suflet de vioară plăpând și să citești zilnic despre atâtea războaie, catastrofe sau politicieni şi să spui că totul e

OK. Cred că de aici vine indiferența din titlu, ca o consecință aproape firească, aș spune, a modului în care suntem absolut căptușiți cu informație, din care o mare parte este negativă sau poate mai corect ar fi să spun... bad news.

Dacă multe idei îți vin în mișcare, a devenit aceasta pentru tine un scop odată cu trecerea timpului, adică o faci pentru a căuta inspirație? De fapt, care e spațiul lui Oigăn ce se defineşte prin mișcare?

Cred că nu contează atât de mult, deşi, dacă am de ales și am timp, bineînțeles că prefer locuri pitorești. Eu mă simt însă ca un perpetuum mobile, adică starea mea firească este aia în mișcare, fie că merg cu bicicleta, fie că sunt la volan - conduc des în oraș, prin natura meseriei pe care mi-am ales-o - şi nici de alergat nu mă las, cu toate că m-am reapucat de fumat și

mi-e un pic mai greu. Știu că multă lume asociază gânditul și concentrarea cu inactivitatea fizică, dar mie asta mi se pare total nefiresc. Uite, mi-a intrat pe telefon o reclamă cu unii care fac tricouri cu natura şi chiar am vrut să-mi comand unul pe care scria ceva de felul: ‘Le-am spus tuturor că merg să mă plimb, dar, de fapt, mă duc să mă gândesc!’. Ei bine, cam aşa sunt şi eu... inclusiv pentru terapie - pe care o fac de câțiva ani -, nu am stat niciodată într-o cameră. Intru în dialog

cu o voce din capul meu pe care nu o cunosc, pentru că respectiva femeie nu locuiește în țară, dar pentru asta, mă duc undeva și merg o oră. Aproape tot ce ține de organizarea folderelor din creier, pentru mine, este deja automat asociat cu mișcarea.

Grădinile suspendate s-au născut, zici tu, “într-o cameră cu o chitară, un looper și-o carte”. Chitara o ştim de vreo 15 ani, dar care carte? Volumul tău de poezii, Piese de schimb pentru păsări călătoare?

Da, pentru că peste jumătate din texte sunt din Piese de schimb. Bineînţeles, le-am modificat pentru rostitul de pe disc, însă, în mare parte, inspirația este acolo, iar acele poezii, la rândul lor, înainte de a fi fi ajuns într-o carte, au fost scrise în mișcare... asta dacă vrei să rotunjim cercul. [...]

Citiţi interviul complet cu OIGĂN pe www.zilesinopti.ro

AI, ‘ai noroc!

Cum

influențează ce bem inteligența artificială generativă (AI)

Stimați comeseni, anul ăsta, viitorul a picat într-o vineri, în care am aflat că Starbucks a lansat fix ce ne lipsea ca să bem și noi, ca oamenii: ChatGPT face recomandări personalizate de băuturi folosind inteligența artificială. Concret, acest instrument digital analizează descrierile stărilor de spirit ale utilizatorilor sau imaginile încărcate, după care sugerează anumite băuturi din meniul companiei. Să nu vorbesc cu păcatsper că AI poate deduce de pe dispoziția afișată de moaca mea și dacă azi vreau lapte de ovăz și nu de vacă sau dacă sunt dispus să las minimum de bacșiș când plătesc!

Observați că nu-i dau credit automat inteligenței artificiale, că doar n-a băut cot la cot cu mine, nici n-a lovit-o setea ca să celebreze victoria „alor noștri” în 1996, când în oraș nu se mai găseau decât cutiuțe fără paie, așa-numitele, în jargonul cunoscătorilor, „Motorole”. Dar asta nu înseamnă că nu poftesc AI la masa mea, e loc pentru oricine sau orice e în consonanță cu interesele mele. Iar unul dintre aceste interese, ale unui om care iese în oraș și îi pasă de ce (i se) toarnă în pahar, e să fiu la curent cu tendințele industriei. Dacă această industrie poate produce o licoare mai inteligentă - dar tot cât de cât naturală, aici îmi păstrez exigențele - decât cea cu care sunt obișnuit, nu zic ba. Dacă algoritmii vor putea anticipa ce vreau să dau peste cap, n-o să refuz să ciocnesc.

Am citit cu interes cum Berry Gerrits, cercetător postdoctoral la University of Twente

din Enschede, studiază modul în care inteligența artificială transformă procesul de fabricare a berii, plecând de la conceperea rețetelor și ajungând la sprijinul acordat fabricilor de bere (mai mici, locale) și barurilor să ia decizii superioare. Am apreciat faptul că lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Sigur că AI poate furniza o rețetă nouă, bazată pe cele mai populare opțiuni, însă competența umană nu e exclusă - va fi în continuare nevoie de un berar care să ajusteze combinația: „O IPA este plină de hamei, o bere stout este închisă la culoare și grea. Nu poți să amesteci acele arome, pur și simplu”, remarcă Berry, adăugând: „dacă oferiți zece IPA-uri, dar clienții dvs. au nevoie doar de una, pierdeți oportunități”. AI poate evalua cu precizie și unde există cerere pentru malț organic, care e mai scump, și unde nu. În plus, se prinde mai iute decât orice antreprenor că diferă volumul de bere dintr-un oraș care e centru universitar față de unul unde nu sunt atâția consumatori tineri.

Am citit și de barmanul cu inteligență artificială de la Aeroportul Changi din Singapore. Aflu că Toni nu doar că prepară martini-uri delicioase, dar se asigură și că proporțiile diferitelor lichide din băutura ta sunt corecte. Situat, ca să zic așa, în magazinele Lotte Duty Free din Terminalele 2 și 3, Toni are capacitatea de a mixa și crea până la 80 de băuturi pe oră. Hai noroc!

Combinații (ne)așteptate de burgeri din jurul lumii

Burgerul nu mai este de mult doar despre carne, chiflă și câteva toppinguri previzibile și poate că a venit momentul să admitem că acest preparat a evoluat dincolo de granițele fast-food-ului american. În bucătăriile din întreaga lume, produsul a fost reinterpretat și uneori dus la stadiul de neobișnuit, iar rezultatele sunt, adesea, exact ceea ce căutăm atunci când vrem să încercăm ceva diferit.

Un prim exemplu care merită toată atenția este Sushi Burger. Originar din bucătăriile lanțului japonez MOS Burger, acest preparat a devenit un fenomen global pe social media. Tehnica presupune înlocuirea chiflei clasice cu două discuri de orez, adesea rumenite ușor pe grătar pentru a căpăta o textură crocantă la exterior, dar moale la interior. Umplutura variază de la somon sau ton și avocado până la creveți tempura sau vită teriyaki.

Pentru cei pasionați de mâncarea asiatică, există Ramen Burger. Creat de Keizo Shimamoto în 2013, în New York, acest burger a creat cozi kilometrice la momentul lansării. Secretul stă în chiflă: tăițeii pentru ramen sunt fierți, amestecați cu ou, formați în discuri și apoi prăjiți. Textura este cea care surprinde: tăițeii sunt crocanți la margini și elastici la interior. În mod tradițional, acesta se servește cu o chiftea de vită, sos de soia și ceapă verde.

Dacă iarna ne va prinde pe pârtiile din Alpii Francezi, vom descoperi

Tartiflette Burger. Inspirat de celebra mâncare savoyardă, acest burger înlocuiește cheddarul cu brânza Reblochon. Chifteaua de vită, alături de ceapa caramelizată, feliile subțiri de cartofi copți și baconul sunt acoperite de un strat generos de Reblochon topit. Acest burger este servit adesea într-o chiflă brioche unsă cu maioneză cu usturoi.

În zona combinațiilor care par „imposibile”, există Luther Burger. Se spune că a fost numit după cântărețul Luther Vandross. Ceea ce face acest burger deosebit este faptul că în loc de o chiflă obișnuită, se folosește o gogoașă glazurată tăiată pe jumătate. Deși poate părea o combinație nereușită, cei care l-au încercat menționează că dulceața gogoșii funcționează surprinzător de bine cu sarea din bacon și condimentele cărnii.

Pentru cei care comandă adesea cartofi prăjiți alături de burgerul lor, în Brazilia există X-Tudo. Într-un X-Tudo autentic, pe lângă chifteaua de vită și brânza topită, se adaugă porumb dulce, mazăre, bacon crocant, șuncă, cârnați și ouă prăjite. La final se adaugă un strat generos de batata palha, fâșii de cartofi prăjiți foarte subțiri.

Un exemplu care devine din ce în ce mai popular este Banh Mi Burger, inspirat de celebrul sandviș vietnamez. Carnea (adesea porc sau vită condimentată cu lemongrass) este acompaniată de morcovi și ridiche daikon murată, felii de castravete, mult coriandru și maioneză cu sriracha. Rezultatul este un preparat picant cu un gust aparte, după spusele celor care l-au încercat.

Dacă una dintre destinațiile viitoare de vacanță este Marocul, vom descoperi că vita trece în plan secund, lăsând loc Camel Burger ului. Carnea de cămilă este celebră pentru profilul său nutrițional, fiind mult mai slabă și mai bogată în proteine decât carnea de vită tradițională, însă gustul este cel care surprinde cu adevărat. Are o aromă ușor dulceagă, amintind de vânat, dar cu o textură surprinzător de fină. Acest burger nu este acompaniat de clasicul ketchup, ci de un strat generos de hummus, sos de iaurt cu mentă și, uneori, chiar de sirop de curmale.

Un alt burger care ne poate surprinde este Chimichurri Burger din Republica Dominicană. Ceea ce îl face cu adevărat inedit este utilizarea unui tip special de pâine, numit pan de agua, o chiflă ușoară și crocantă, dar mai ales prezența obligatorie a verzei proaspăt rase, care este călită ușor pe plită împreună cu carnea. Totul este înecat într-un sos roz secret (o combinație de maioneză și ketchup cu mirodenii locale), rezultând un burger care prioritizează textura crocantă.

Dincolo de rețete, acești burgeri (ne)obișnuiți sunt o dovadă a curajului de a experimenta. Ei ne arată că o idee simplă poate fi reinterpretată la infinit. Nu sunt poate burgerii pe care îi vom comanda în fiecare seară, dar sunt exact ce avem nevoie atunci când ne dorim să fim surprinși. Iar dacă ne trebuie un motiv oficial pentru a încerca ceva care ne va face „să ridicăm din sprâncene”, pe 28 mai sărbătorim Ziua Internațională a Burgerului. Poate fi momentul ideal să lăsăm deoparte clasicul cheeseburger și să dăm o șansă unei gogoși sau unui disc de orez.

Lavanda Fest se mută în

Piața Mare

În primul weekend de vară, parfumul de lavandă se va simți din plin în inima Sibiului. Lavanda Fest se mută în Piața Mare și aduce și mai mulți expozanți. Este al cincilea an în care festivalul are loc la Sibiu, iar programul este completat cu concerte, momente artistice și Gala micilor creatori. Evenimentul va avea loc între 4 și 7 iunie, între orele 10:00 și 22:00. Intrarea este liberă.

Peste 60 de expozanți din Brașov, Arad, București, Timișoara, Cluj-Napoca, Pitești, Brăila, Galați, Giurgiu, Iași, Constanța, Suceava sau Bacău, precum Purple Lands, Armour, ArtCreative Suceava, Art Crafts, Candle Art, Aura Essential sau White Lilly Naturals, aduc în centrul Sibiului produse și delicii culinare pe bază de lavandă. Vizitatorii vor găsi cosmetice naturale, aranjamente florale, flori și plante aromatice la ghiveci, bijuterii și accesorii unice, haine din materiale naturale, jucării handmade și decorațiuni artistice.

Vedeta festivalului se va regăsi și în preparatele culinare: înghețată, kürtőskalács, limonadă, macarons, miere, dulceață și multe alte produse inedite. Tot lavanda va fi și atracția atelierelor pentru copii și a colțurilor foto instagramabile. În ultima zi de festival, duminică, 7 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Lavanda Fest va avea loc Gala micilor creatori români, unul dintre momentele speciale ale ediției. Evenimentul va fi prezentat de Gianina Corondan și va aduce pe scenă o parte dintre expozanții prezenți la festival, alături de alte mici afaceri creative românești. În cadrul galei vor fi acordate premii pentru perseverență, originalitate și pentru modul în care micii antreprenori au reușit să transforme ideile creative în produse apreciate de public. Gala face parte din seria momentelor artistice pregătite în fiecare seară la Lavanda Fest și își propune să susțină și să promoveze producătorii locali și creativitatea românească.

„Lavanda Fest îi întâmpină pe sibieni cu multe zâmbete împletite cu povești scrise cu inima de micii producători români și cu sute de produse unice, făurite cu suflet”, este mesajul transmis de organizatorii evenimentului.

Tortul aniversar

Dacă ai decide tu conținutul tortului de ziua ta, ce ai alege? Eu aș avea o opțiune vegană.

Ceea ce găsesc că e foarte amuzant pe lumea asta tot mai personalizată algoritmic este că nu de fiecare dată un tort aniversar, comandat special pentru a marca o zi de naștere, e pe gustul sărbătoritului.

Ca un făcut, ingredientele și toată compoziția în sine - în afară de mesajul scris, „La mulți ani, Gigel!” - par să țină cont mai mult de gusturile celorlalți decât de cele ale aniversatului. E ca la nuntă, când se presupune că ai vrea să asculți, o dată-n viață, fix doar ceea ce îți place, dar rogi DJ-ul să pună și niște săltărețe, că au venit rubedeniile din mediul rural.

cocos din belșug și ganache de ciocolată, acest desert vegan, fără zahăr, e perfect pentru toate momentele speciale. Valoare energetică: 1473

KJ, Valoare calorică: 352 Kcal”.

Trag în mod public un semnal de alarmă și cer tratarea acestui fleac cu toată responsabilitatea - hai să mâncăm la aniversarea noastră ce e, în primul rând, pe placul nostru. Tortul aniversar să redevină ceea ce ar trebui să fie - strict o definiție gastronomică a ceea ce suntem, a ceea ce ne place acum.

În acest moment al vieții mele - în luna mai vine ziua mea, urările sunt așteptate în scris pe adresa redacției - îmi doresc să mănânc ceva sănătos și care nu îngrașă. Poate ceva ce am mâncat cu poftă luna trecută pe terasa de la NOOD (numele face trimitere la „Nude”, e o aluzie la transparența ingredientelor), în mijlocul metropolei în care locuiesc de aproape 57 de ani: un tort de cocos și ciocolată, fără zahăr, vegan. Fiindcă asta mă reprezintă mai nou: plăcerea de a gusta dulciuri fără zahăr și fără ingrediente artificiale. Descrierea celor care fac acest preparat corespunde cu ceea ce e în farfurie: „tort de cocos și ciocolată, intens și reconfortant. Cu blat crocant de biscuiți,

După cum vedeți, deoarece nu sunt celebru și nu trăiesc în America, n-am preferințe fistichii: nu râvnesc, ca Nick Jonas, la un tort personalizat cu două etaje, în formă de sticlă de tequila, n-am bucurii, precum Khloé Kardashian, la un tort personalizat cu o bancnotă de o sută de dolari pe care să apară chipul meu, nici nu am un stil de viață care să-mi traducă personalitatea și hobby-urile sub forma unui tort uriaș în formă de joint, cum a primit Rihanna la a 24-a aniversare.

De-a lungul unei existențe care, iată, se îndreaptă spre cote la care lumânările costă mai mult decât tortul, mi-au plăcut o sumedenie de lucruri de ziua mea - probabil nimic care să detroneze tortul făcut în casă de mama, cu blat însiropat, nucă și cremă albă, de unt și miere. Torturile „mascotă” sau „Joffre” au fost ani de-a rândul în topul preferințelor mele. Și azi cred că e greu să fie depășite combinații cu cremă de ciocolată și stafide sau fructe din vișinată. Cu toate astea, prefer ceva vegan, care mă menține sănătos și suplu. Ceea ce vă urez și dumneavoastră!

Criteriul Primăverii 2026: două trasee de ciclism rutier la Sibiu

Criteriul Primăverii, cursă de ciclism rutier dedicată tuturor pasionaților de pedalat, va avea loc în acest an pe 7 iunie, începând cu ora 9:00. Participarea e gratuită și se face pe bază de înscriere, deschisă până la data de 6 iunie. Vârsta minimă de participare este de 14 ani. Ediția

a XIII-a propune două trasee. Primul are o lungime de 27 km și include următorul parcurs: Calea Poplăcii - zona Inspectoratului Județean de Jandarmi - DJ 106R - Poplaca - DJ 106D - Rășinari - DJ 106A - CisnădioaraDJ 106A - Sibiu - Muzeul ASTRA. Al doilea traseu are 20 km și urmează ruta Calea Poplăcii - zona Inspectoratului Județean de Jandarmi - DJ 106RPoplaca - DJ 106D - Rășinari - DJ 106A - Muzeul ASTRA. Traseele sunt concepute pentru a pune în valoare anduranța, viteza și strategia participanților, atât pentru amatori, cât și pentru sportivi mai experimentați. Pentru fiecare categorie vor fi acordate premiile I, II și III, constând în cupe, diplome și premii oferite de sponsori. Evenimentul își propune să încurajeze mișcarea, un stil de viață sănătos, dezvoltarea spiritului competitiv și a disciplinei sportive.

Sebastian Ritivoi

Cât de importantă a fost perioada ta de formare, mai ales că ai crescut și ai făcut primii pași în fotbal la Sibiu?

Perioada de formare a fost foarte importantă pentru dezvoltarea mea, mai ales că a avut loc în orașul natal. Aici am învățat bazele fotbalului și am înțeles ce înseamnă disciplina și munca zilnică.

M-a ajutat mult în evoluția mea ca jucător și cred că a avut un rol important în drumul spre debutul în Liga 1 la 16 ani.

După parcursul de la juniorii U17, alături de care ai bifat o finală de Cupă, ai făcut rapid trecerea la profesioniști și ai semnat cu FCH. Ce înseamnă pentru tine, ca sibian, să reprezinți orașul natal în Liga 1?

Pentru mine este ceva foarte special să joc pentru orașul meu în Liga 1. Am crescut în Sibiu și mereu am visat să ajung aici. Mă bucur mult că pot reprezenta FC Hermannstadt și încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare antrenament.

Care crezi că sunt calitățile care te definesc cel mai bine pe teren și care te-au ajutat să faci pasul spre o echipă de Liga 1 atât de tânăr?

Cred că cel mai mult mă definesc seriozitatea și dorința de a nu renunța

Cel mai tânăr jucător din echipa FC Hermannstadt, atacantul Sebastian Ritivoi a fost legitimat la doar 16 ani și a făcut pasul spre fotbalul profesionist direct în Liga 1. Născut, crescut și format la Sibiu, Ritivoi este considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale. Am stat de vorbă cu el despre parcursul său, debutul timpuriu în fotbalul mare și despre responsabilitatea de a reprezenta orașul natal la cel mai înalt nivel.

indiferent de situație. Încerc mereu să fiu concentrat și să muncesc la fiecare antrenament. Viteza și tehnica sunt calitățile mele, care mă ajută mult în dueluri unu la unu și în fazele ofensive și defensive.

În momentul în care vorbim, sezonul 20252026 se apropie de final. Cât de puternic se simte din interiorul echipei dorința de a păstra Sibiul în Liga 1?

Se simte foarte puternic din interiorul echipei. Suntem conștienți cât de important este pentru noi și pentru suporterii Sibiului să ținem FCH în Liga 1. Luptăm la fiecare antrenament și la fiecare meci pentru asta. Știm că nu este ușor, dar avem încredere că prin muncă și unitate de grup putem reuși.

Fiind atât de familiar cu Sibiul, cum arată timpul petrecut în afara terenului? Ai locuri, evenimente sau festivaluri preferate?

Viața extra-sportivă este destul de liniștită. Nu sunt atras de festivaluri sau evenimente.

Plimbările prin oraș mă relaxează și mă bucur cât pot de mult de timpul petrecut cu familia și cei dragi.

Halep revine pe teren la

Cluj într-o seară de gală cu staruri ale tenisului

Simona Halep, cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României, își încheie cariera sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17:00, la BT Arena din Cluj, în cadrul Sports Festival. Publicul va trăi alături de Simona Halep o seară încărcată de emoție, recunoștință și inspirație, într-un eveniment care

va aduce în același loc mari nume ale tenisului mondial, momente surpriză și o atmosferă de neuitat. Printre invitați se numără Andrei Pavel - fost locul 13 mondial, Elina Svitolina - jucătoare de Top 10 mondial și una dintre cele mai mari rivale ale Simonei de-a lungul anilor, Gaël Monfils - unul dintre cei mai spectaculoși jucători din istoria tenisului, Darren Cahill - omul care a contribuit decisiv la evoluția Simonei până în vârful tenisului mondial. Evenimentul va fi prezentat de Andrew Krasny, vocea legendară a tenisului mondial, și Andi Moisescu, unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori din România. Fost lider mondial WTA timp de 64 de săptămâni (2017 - 2018), câștigătoare a două titluri de Grand Slam, Simona Halep este o sportivă care, în ultimul deceniu, a dus România în elita tenisului mondial.

Arhitectura credinței, între rigoare canonică și identitate urbană

Arhitectura sacră a reprezentat dintotdeauna o oglindă a spiritului uman, un efort material de a încapsula imaterialul și de a oferi comunităților un punct de sprijin în fața infinitului. Atunci când vorbim despre edificarea unui lăcaș de cult în context contemporan, procesul depășește sfera simplului act de a construi, devenind o negociere complexă între dogmă, estetică și integrare socială. O primă analiză ne obligă să privim spre rigoarea urbanistică, acea condiție indispensabilă care dictează relația dintre obiectul arhitectural și oraș. Un lăcaș de cult nu poate fi o insulă izolată, ci trebuie să respire odată cu țesutul urban, fiind definit de o accesibilitate organică și de o amplasare strategică în inima comunității căreia i se adresează. Dincolo de funcționalitate, aceste structuri au misiunea de a deveni repere vizuale și de orientare, puncte cardinale în geografia subiectivă a locuitorilor, transformând spațiul public într-un loc al apartenenței.

Această prezență fizică este dublată de o a doua sferă de constrângeri, mult mai profundă și plină de semnificații: rigorile confesionale. Fiecare religie își impune propriile canoane, transformând piatra și sticla în simboluri vii. În timp ce o moschee se organizează în jurul orientării către Mecca și

al purității geometrice, in arhitectura creștină, esența construcției este dictată de principiul ce presupune așezarea altarului spre răsărit. În această zonă, arhitectura oscilează între tradiționalismul protector și modernismul curajos, însă simbolismul rămâne coloana vertebrală a oricărui proiect reușit. Interesant

DESIGN/ ARHITECTURĂ

este modul în care istoria a forțat aceste spații să fie poliglote din punct de vedere arhitectural. Există monumente care poartă în zidurile lor straturi succesive de identitate, fiind martore ale schimbărilor demografice și politice. Un exemplu elocvent este Catedrala Sfântului Iosif din Sofia sau, mai aproape de contextul nostru transilvănean, numeroasele biserici care au pendulat între catolicism, reformă și ortodoxie, păstrând în structura lor elemente gotice sub o estetică bizantină. Totuși, prezentul ne pune în față o realitate melancolică: fenomenul desacralizării și al reconversiei. În ultimele decenii, dispariția unor comunități a lăsat în urmă structuri monumentale care și-au pierdut suflul spiritual, dar nu și valoarea arhitecturală. În Europa Occidentală, transformarea bisericilor în biblioteci, centre culturale sau chiar locuințe private a devenit o soluție ingenioasă

de prezervare a patrimoniului, evitânduse degradarea prin abandon. Această metamorfoză ridică întrebări etice și estetice delicate, însă demonstrează că un obiect de cult este, înainte de toate, un spațiu de o calitate excepțională, capabil să găzduiască viața sub diverse forme.

Dincolo de funcția lor strict religioasă, multe lăcașuri de cult s-au metamorfozat în adevărate hub-uri culturale unde sacrul întâlnește avangarda. Un exemplu emblematic este Paradiso din Amsterdam, o fostă biserică transformată într-un templu al muzicii moderne, unde vitraliile iluminează astăzi concerte rock și electronice. În același spirit, Sinagoga Spaniolă din Praga folosește acustica sa excepțională pentru a găzdui concerte de jazz și klezmer modern, în timp ce catedrale precum Southwark din Londra devin scene pentru piese de teatru imersiv

sau instalații de artă contemporană. Această deschidere transformă arhitectura sacră dintr-o relicvă a trecutului întrun spațiu viu, capabil să atragă publicul larg prin evenimente care celebrează creativitatea actuală sub bolți încărcate de istorie. În antiteză cu această nostalgie a spațiilor refolosite, construcțiile noi de cult caută să propună o redefinire a conceptului de reper. Arhitectura contemporană de profil nu se mai mulțumește să bifeze o nevoie funcțională, ci aspiră să devină o operă de artă care îmbogățește peisajul local. Nu mai este vorba doar despre a ridica o cupolă sau o turlă, ci despre a manipula lumina și materialele inovatoare pentru a crea o experiență senzorială unică. Noile lăcașuri de cult, atunci când sunt proiectate cu viziune, devin catalizatori ai regenerării urbane, aducând un plus de prestigiu și o dimensiune estetică superioară localității. Ele nu sunt doar locuri de rugăciune, ci declarații de intenție ale unei civilizații

care, deși tehnologizată, simte încă nevoia de a ancora sacrul în forme palpabile, durabile și, mai ales, provocatoare pentru mintea și spiritul privitorului contemporan. Astfel, arhitectura de cult rămâne un exercițiu continuu de echilibru între cer și pământ, între rigoarea legii și libertatea creatoare.

Biserica Sfântul Iosif Muncitorul din Piatra

Neamț, proiectată de arhitectului Răzvan Fodor, reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură sacră contemporană care reușește să redefinească un amplasament urban complex. Proiectul propune o volumetrie asimetrică și dinamică, fiind articulat în trei corpuri distincte: turnulclopotniță, naosul și altarul. Turnul, cu o înălțime de 36 de metri și un dom de sticlă transparent, funcționează ca un semnal vizual puternic, deschizându-se spre intersecția bulevardelor pentru a invita comunitatea la explorare. Interiorul este marcat de succesiunea arcadelor din lemn stratificat, o trimitere subtilă la stilul gotic, completată de o cromatică sobră în alb și ocrul lemnului băițuit. Lumina naturală, gestionată prin retrageri succesive și ferestre ritmate, este direcționată strategic spre altar, transformând edificiul într-un reper de o calitate estetică și spirituală excepțională pentru oraș.

Dacă ai o mică rezervă care îți permite să faci față unor eventuale cheltuieli neprevăzute, meriți felicitări. La fel și dacă ești un om întreprinzător și ți-ai propus să investești într-o afacere sau să câștigi un ban în plus în timpul liber, în afara ocupației principale.

Beneficiezi de multă energie, pe care ai face bine să o consumi în mediul tău social, ieșind mai mult, mai ales dacă ești în căutarea dragostei. Lași lucrurile să evolueze firesc, fără să forțezi nota ca să captezi atenția altora.

Dacă ești deocamdată liber de angajamente sentimentale, alegi cu atenție oamenii cu care îți petreci timpul liber sau de care merită să te apropii mai mult, pornind de la criterii sănătoase precum caracterul și sistemul de valori.

Dacă ești căsătorit sau într-o relație stabilă, este posibilitatea să lămurești și să rezolvi eventualele probleme legate de viața în doi sau să te bucuri de plăcere și armonie în relația cu perechea ta.

Este vremea să lași deoparte resentimentele, să uiți de diverse probleme ale trecutului și să privești înainte cu optimism, spre ceea ce aveți amândoi de făcut ca să fiți fericiți împreună. Fii atent dacă partenerul tău are nevoie de cineva alături, care să îl susțină.

Nu este exclus să faci cunoștință cu o persoană cu totul deosebită, sau să ajungi să vezi cu alți ochi persoana cu care te vezi de un timp încoace. Un alt scenariu posibil este că o persoană din anturaj te surprinde într-atât încât îți trezește curiozitatea, te determină să îți dorești să o cunoști mai bine.

Ai parte de o satisfacție majoră în plan sentimental și relațional. Ar putea fi vorba despre o relație din trecut sau despre eventualele sentimente pe care le păstrezi secrete. Pe de altă parte, nu este exclus să fii dispus să te destăinui cuiva.

În cazul în care încă nu ai pe nimeni, nu este exclus ca în viața ta să apară cineva care pare să ți se potrivească foarte bine. Ar putea fi vorba despre o persoană cu care faci cunoștință online, într-o călătorie ori cu prilejul unor cursuri, sau pe care ți-o prezintă o cunoștință.

Ai posibilitatea să iei decizii importante, cu efecte pe termen lung în ceea ce privește relația cu perechea ta. Să nu încerci să îți impui punctul de vedere, ci să faci în așa fel încât să luați decizii de comun acord, care să sporească armonia în cuplu.

Fecioarele care sunt deocamdată singure și care doresc să își găsească pereche, pentru că le stimulează să iasă mai mult în societate, la diverse evenimente, să se distreze și să își creeze ocazii de a face cunoștință cu persoane interesante.

Îți ții în frâu eventuala tendință de a căuta distracție ori plăcere în afara relației de cuplu sau de a avea secrete față de partener. În acest context există riscul să te trădezi destul de ușor și să zdruncini fundația relației voastre.

Peștii necăsătoriți sau care sunt deocamdată în căutarea iubirii nu duc lipsă de ocazii de a îmbunătăți relația existentă sau de a începe o nouă relație sentimentală (după caz).

Teodora Pop

Mamă a doi copii minunați, Iris (6 ani) și

Artur (2 ani), Teodora trăiește prin artă, muzică și design. E cântăreață, are un band cu care merge la evenimente și deține magazinul Gossip Tree, oaza ei de liniște sau al treilea copil, cum îi place să îl alinte. Acolo colaborează cu peste 40 de artiști și designeri români, care expun haine și accesorii unicat, un mic univers creat pentru iubitoarele de frumos.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU E ca și cum ai trăi într-o poveste cu străzi pietruite și clădiri istorice la tot pasul. Atmosfera e relaxată, comunitatea e faină, ai tot ce-ți trebuie aproape, iar cultura și evenimentele sunt mereu în floare. E un loc în care te simți acasă, un loc în care îți poți crește copiii în liniște și să ai timp să te bucuri de viață, e cu un strop de magie la fiecare colț.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ

ÎN SIBIU (1) Centrul vechi; (2) Muzeul ASTRA –călătorind prin lume, mi-am dat seama ce oază de liniște și ce comoară avem la Sibiu cu acest muzeu în aer liber, mereu mă încarc mergând acolo; (3) Cisnădioara – are o cetate fortificată pe deal, de unde priveliștea e de poveste, atmosfera e autentică, liniștea e de neprețuit.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Vara

Sibiul e un întreg festival în sine. Îmi place foarte mult ce fac cei cu petrecerile de pe strada Turnului. Să vezi cum o stradă se umple de energie, veselie și dans, e absolut superb.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Simplitatea a tot ce ne înconjoară. E mult haos în lume, dar la Sibiu liniștea și ciripitul păsărilor îmi dau inspirație mereu.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI

Cel mai bun gust pentru mine e mămăligă cu brânză și telemea de Sibiu. Oricând și la orice oră.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O

GĂSEȘTI Sunt multe locuri unde mănânci calitativ în Sibiu, dar în același timp descopăr locuri noi cu mâncare absolut delicioasă.

Printre preferatele mele sunt La Cuptor și A Camponeza.

CE

TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE

SIBIULUI Îmi place să observ tiparele oamenilor, iar la Sibiu omul e simplu și sincer. Zâmbesc când oamenii vorbesc tare și le auzi poveștile fără să vrei, zâmbesc când lumea se împrietenește rapid fără prea multe protocoale.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT

ORAȘUL Păltinișul are o priveliște de poveste, te încarci vizual cu o imagine care îți rămâne frumos pe retină.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE

REVITALIZATE Mi-ar plăcea să avem acces la curțile interioare ascunse din centru, care ar putea deveni oaze urbane, pline de viață.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT

A SIBIULUI Un amestec de liniște istorică, creativitate contemporană și ospitalitate autentică. E un oraș în care trecutul și prezentul se împletesc natural, iar oamenii trăiesc calm, dar plin de culoare.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Sibiul e perfect, are de toate! Cred că sibienilor le lipsește, câteodată, curajul de a trăi în fiecare zi și indiferent de anotimp cu un zâmbet pe buze, cu dorința de a ieși mai mult afară, de a susține afacerile locale care se bazează pe ei, de a se bucura din plin de ceea ce are Sibiul să le ofere.