Interviu LILIANA TEMPEAN Fashion
Interviu COSMIN COSTEA Ciclism
TURISM: ADELA DADU
CHESTIONAR DE #SIBIU: IOANA STĂNILĂ
Fifa World cup 2026 Fifa World cup 2026
Meciuri live • Mega ecran HD în aer liber • Oferte speciale
Meciuri live • Mega ecran HD în aer liber • Oferte speciale
Răzvan SĂDEAN, redactor
De câțiva ani, Sibiul a reușit să iasă din tiparul care concentra aproape toată viața culturală în jurul Pieței Mari. Au apărut spații alternative, iar unele dintre ele au devenit, surprinzător de repede, repere importante pe harta orașului. Cel mai bun exemplu este fosta Mănăstire a Ursulinelor, un monument care, după decenii de uitare și degradare, își găsește un nou rol în circuitul cultural și turistic al Sibiului. Anul acesta a fost, probabil, cel mai important pentru renașterea sa: clădirea a beneficiat de intervenții esențiale de conservare și găzduiește în prezent experiențe diferite de ceea ce oferă Sibiul în mod obișnuit.
Ambulanța pentru Monumente a fost „minunea” de care această clădire avea nevoie urgentă pentru a putea găzdui în siguranță evenimentele planificate aici, printre care și expoziția retrospectivă a artistului Ștefan Câlția. Lucrările s-au concentrat pe repararea acoperișului, înlocuirea a aproximativ 50.000 de țigle degradate, consolidarea șarpantei clădirii principale și a fostei săli de sport, îndepărtarea elementelor deteriorate, refacerea sistemelor de evacuare a apelor pluviale și curățarea spațiilor din pod.
Ediţia de Sibiu
Apare bilunar - gratuit nr. 11 (534) | 01 - 15 iulie
Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu /zilesinoptiSibiu
zilesinopti.ro
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti
revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60
„Transilvania | Extravaganza” este o expoziție care ocupă 1.000 de metri pătrați în podul fostei Mănăstiri a Ursulinelor și găzduiește peste 130 de lucrări (picturi, desene, gravuri și cărți de artist) realizate din 1970 și până în primăvara acestui an. Parcursul expoziției urmărește felul în care lumea artistului Ștefan Câlția se dezvăluie treptat: locul, casa, natura, personajele și imaginarul său. Este o invitație de a privi dincolo de frumusețea imediată a imaginilor și de a descoperi mecanismele prin care lucrurile fragile – o plantă, o pasăre, un obiect sau o amintire – capătă forță și continuitate. Expoziția poate fi vizitată până în 16 august, de miercuri până duminică.
„Povești dincolo de ziduri. Pași în criptă” este o ocazie rară și inedită de a explora fosta Mănăstire a Ursulinelor printr-un tur ghidat performativ bazat pe storytelling și interpretare, parcurs la lumina felinarului printre vechile arcade și morminte. Inițiatoarele proiectului sunt Adela Dadu, ghid de turism și Raluca Pavel, actriță a Teatrului Gong. În luna iulie au fost deja programate cinci tururi.
Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10
Vânzări - Distrubuitie: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60
Administrativ -Vânzări: Denisa Ciocoiu | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39
Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro
Redactor colaborator: Monika Tompos
Layout & DTP: Gabriela Hogea
Fosta Mănăstire a Ursulinelor, hottest spot right now in Sibiu VIAȚA
CE NE PLACE ȘI CE NU NE PLACE LA 10 expoziția „Transilvania | Extravaganza”
CHESTIONAR DE #SIBIU
Ioana Stănilă
DESIGN / ARHITECTURĂ
Arhitectura fără frontiere și universul proiectării globale
De capul nostru
Minionii și monstrii
POP-u P STORi es
P STORi es
Ce beau când nu beau
Gin Season: ce bem în iunie, de la clasic la extravagant
De acum, weekendurile vor fi pline de forfotă, evenimente și oameni în căutare de experiențe cât mai inedite. În perioada 1-15 iulie aproape că nu trece o zi fără un eveniment, așa că am făcut o selecție a celor mai interesante manifestări în aer liber. Avem gastronomie, cultură și tradiții la Zilele Hungarikum. Cel mai îndrăgit festival de gastronomie urbană, VINO, își schimbă locația, dar nu și gusturile bune. Piața Huet găzduiește un târg de produse artizanale, iar Sibiu Fashion Days aduce un plus de rafinament. Avem de unde alege!
Tradițiile populare maghiare, produsele hungarikum și programele gastronomice și culturale revin în prim-plan la cea de-a 17-a ediție a Zilelor Hungarikum, care va avea loc între 3 și 5 iulie la Muzeul în aer liber ASTRA din Sibiu. Programul include demonstrații meșteșugărești, spectacole și concerte, printre care recitalul în aer liber al Grupului de Țitere din Sibiu și spectacolul Corului de Bărbați din Ditrău (sâmbătă), expoziția „Kallós 100” la Casa Artelor, precum și concertele trupei Skanzen și ale Szilviei Vajda și trupei Héva (duminică). Copiii sunt invitați la construcția unei iurte și într-un parc cu peste 50 de jocuri și jucării interactive din lemn. Nu va lipsi nici tradiționalul concurs de gătit de sâmbătă, când vizitatorii vor putea degusta preparate maghiare la ceaun, gătite de bucătarii invitați ai festivalului.
Zeci de food truck-uri, crame și muzică live sunt ingredientele noii ediții a evenimentului VINO, care se desfășoară între 2 și 5 iulie, în Parcul Sub Arini, în zona Stadionului. Atmosfera va fi menținută de Byron, The Mono Jacks, Nuanțe, Grimus, Snails, Helda, Nidal și Bob Ramanka. Între 10 și 12 iulie, Piața Huet va găzdui artizani și creatori locali care își vor expune și vinde produsele. Made Here e un eveniment dedicat procesului de creație, unde publicul poate descoperi cum iau naștere obiectele realizate manual și poate interacționa cu cei care le creează.
Ajuns la ediția cu numărul 15, Sibiu
Fashion Days a devenit o platformă de întâlnire între creatori și public, între artă, stil și comunitate. Ediția aniversară va avea loc în 3 și 4 iulie, într-o locație cu totul specială: Casa Altemberger. Aici vor avea loc prezentări de modă semnate de designeri și branduri precum Lena Criveanu, Kinga Varga, Barbara Langellotti, AK Design, Pălăria Dădârlat, Classy Store, Mineli, Mariana Anghel, Bardette, Gamuza, Mihaela Cîrlugea și Hellen Fashion.
Odată cu agitația și efervescența aduse de FITS, la Sibiu s-a deschis și „Transilvania | Extravaganza”, cea mai amplă expoziție dedicată până acum artistului Ștefan Câlția. După
câteva luni bune de pregătiri și transformări ale spațiului din fosta Mănăstire a Ursulinelor, expoziția a atras imediat interesul publicului. Cum poate fi vizitată până în 16 august, vă spunem și noi ce ne place și ce nu ne place la ea.
Ne place că cea mai amplă expoziție dedicată artistului Ștefan Câlția are loc la Sibiu, într-un spațiu cu o istorie de câteva secole. Mai bine de o sută de lucrări ocupă firesc cei peste 1.000 de mp destinați expoziției.
Ne place că are un aer de expoziție pe care o poți vedea oriunde în lume. Asta pentru că o echipă întreagă de profesioniști a fost implicată, printre care curatorul Liviana Dan și arhitecta Eliza Yokina.
Ne place că perioada festivalului, când expoziția a avut program de vizitare zilnic, a fost deschis și un satelit NOD. Organizatorii și-au ales bine partenerii de cafea, plus că era nevoie de un loc de pauză.
Ne place că fosta Mănăstire a Ursulinelor nu este doar spațiul gazdă al expoziției, ci devine parte din povestea expoziției. Sălile, coridoarele și urmele istoriei contribuie la experiența vizitatorilor.
Nu ne place că a fost nevoie de un efort venit tot din sectorul cultural și ONG-ist, adică exact din zona pe care politicienii o ignoră cel mai des, pentru ca acest spațiu să beneficieze de lucrări de consolidare.
Nu ne place că această expoziție ne reamintește că Sibiul nu are un centru de artă contemporană care să găzduiască astfel de proiecte frecvent, motiv pentru care ele ajung mereu în spații alternative.
Nu ne place că astfel de evenimente scot la iveală câte spații cu potențial există în Sibiu și cât de rar sunt acestea activate. De cele mai multe ori rămân simple ruine, pe lângă care trecem zilnic fără să le mai observăm.
Nu ne place că expoziții de o asemenea anvergură au loc mai degrabă în jurul marilor evenimente, cum este FITS. În restul anului, pare că organizatorii evită perioadele obișnuite de activitate culturală.
Catacombele din fosta Mănăstire a Ursulinelor au intrat în circuitul cultural și turistic al orașului relativ recent. Cât de importantă este deschiderea către public a unui spațiu pe lângă care mulți sibieni au trecut ani la rând fără să-i cunoască istoria?
Cu ale sale veacuri de istorie, Sibiul ascunde povești la fiecare pas. De multe ori trecem pe lângă clădiri vechi fără să știm ce emoții sau întâmplări
s-au consumat între zidurile lor. Vizita la fosta
Mănăstire a Ursulinelor și în criptă este o invitație de a privi dincolo de fațade și de a descoperi partea nevăzută a orașului. Pentru mine, deschiderea acestui spațiu către public înseamnă mai mult decât accesul într-un loc istoric: înseamnă șansa de a reconecta oamenii cu memoria orașului și cu poveștile care îi dau suflet și sens.
Fosta Mănăstire a Ursulinelor e unul dintre cele mai vechi ansambluri religioase din Sibiu, cu o istorie de peste 550 de ani. Ce ți-a atras cel mai mult atenția în timpul documentării despre acest loc?
Dacă ești în căutarea unei experiențe complet diferite în Sibiu, îți recomandăm un eveniment mai atipic: „Povești dincolo de ziduri. Pași în criptă”, conceput și prezentat de Adela Dadu, ghid de turism și Raluca Pavel, actriță a Teatrului Gong. Este un tur ghidat artistic bazat pe storytelling și interpretare, parcurs la lumina felinarului printre vechile arcade și morminte ale fostei Mănăstiri a Ursulinelor - un spațiu istoric aflat în restaurare și închis în mod normal publicului. Am aflat mai multe despre acest proiect care îmbină istoria, patrimoniul și arta de la Adela Dadu.
M-a impresionat rolul educațional pe care l-a avut, aproape neîntrerupt. În perioada dominicană a adăpostit o bibliotecă cu incunabule, în perioada lutherană a găzduit o mică școală, iar călugărițele Ursuline au transformat-o într-una dintre cele mai renumite școli de fete din Imperiu. Mai târziu, Colegiul Pedagogic a format generații de elevi, dintre care mulți au devenit, la rândul lor, profesori și mentori pentru alții. Iar azi, Asociația Brukenthal von Studio care a preluat administrarea clădirii, o transformă într-un hub cultural continuând această vocație educațională prin expoziții, evenimente culturale, ateliere și experiențe imersive inspirate din istoria locului.
Cum a apărut ideea de a transforma un tur ghidat clasic într-o experiență bazată pe storytelling și interpretare artistică? Ideea a apărut în urma unei discuții cu Raluca Pavel, prietenă și actriță la Teatrul Gong, care mi-a propus să realizăm împreună o vizită în
criptă. Apoi, alături de prietenii de la Asociația Brukenthal von Studio, am început să conturăm conceptul. A urmat o perioadă de documentare și repetiții, până când a prins contur experiența pe care o oferim astăzi. Sincer, îmi doream de mult timp să creez un astfel de proiect. Un tur ghidat clasic, bazat pe informații și date istorice, nu mi se părea suficient pentru un loc atât de special. Prin elementele de storytelling și interpretare artistică, istoria devine mai apropiată, mai umană și mai ușor de trăit emoțional. Cred că oamenii nu își amintesc neapărat toate datele și detaliile pe care le aud într-o vizită, însă își amintesc felul în care un loc i-a făcut să se simtă. Iar acesta a fost obiectivul nostru: să transformăm patrimoniul într-o experiență vie, care să stârnească emoție, reflecție și curiozitate.
Cum reușiți să păstrați echilibrul dintre rigoarea documentării și nevoia de a crea emoție și atmosferă? Cele două nu se exclud, dimpotrivă, se completează. Alături de documentarea istorică, componenta artistică este cea care ajută publicul să se conecteze emoțional cu povestea. Astfel, încercăm să facem istoria mai accesibilă și mai vie prin intermediul unui fir narativ și al unei atmosfere inedite. Am fost învățați să privim istoria ca pe o succesiune de date, evenimente și personaje importante. Însă istoria este alcătuită și
foto © Dani Farcașiu
din experiențele oamenilor obișnuiți, cu emoții și întâmplări care nu au ajuns în documente, dar care au influențat viețile unor comunități întregi. Prin acest mic moment artistic încercăm să aducem în primplan dimensiunea umană a trecutului și să-i ajutăm pe participanți să înțeleagă că istoria nu este doar ceva ce s-a întâmplat cândva, ci o experiență profund umană, în care ne putem regăsi și astăzi.
Ce locuri din incinta
fostei Mănăstiri a Ursulinelor sunt parcurse în timpul turului și care este momentul care îi impresionează cel mai mult pe participanți? Vizita se desfășoară prin câteva dintre spațiile reprezentative ale fostei Mănăstiri a Ursulinelor, incluzând parterul clădirii și curtea interioară. Traseul poate suferi mici ajustări în funcție de activitățile culturale și expozițiile găzduite aici (zilele acestea, până la mijlocul lunii august parterul găzduiește expoziția dedicată marelui artist Ștefan Câlția, spre exemplu), însă povestea și experiența rămân aceleași. Fără îndoială, momentul cel mai așteptat este coborârea în criptă și experiența emoțională.
Primele tururi s-au bucurat de un real succes, toate locurile fiind ocupate. Care este numărul maxim de participanți pentru un tur și când vor avea ocazia cei interesați să se înscrie la următoarele?
Ne-am bucurat mult de interesul și de reacțiile atât de frumoase primite din partea participanților. Mulți nu știau la ce să se aștepte. Pentru a păstra atmosfera intimă și interactivă a vizitei, considerăm că un grup de 25–30 de persoane este optim. În luna iulie vom organiza noi tururi în datele de 10, 14, 17, 22 și 29, de la ora 20:00. Înscrierile și rezervările se fac prin platforma Apropo.app, iar toate informațiile vor fi comunicate și pe canalele noastre de social media.
De-abia am tras cortina peste cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar ecoul acestor zile de poveste încă vibrează. Vă mulțumim din suflet vouă, spectatorilor noștri, pentru că ați fost alături de noi într-un număr de-a dreptul incredibil! Recunoștința noastră se îndreaptă, deopotrivă, către toți artiștii, echipele tehnice și partenerii care ne-au sprijinit, dar mai ales către echipa festivalului, o echipă cu adevărat excepțională!
Acest final de ediție nu înseamnă o pauză, ci transformarea unei energii uriașe într-o continuare firească a emoției și a dedicării noastre pentru publicul drag din Sibiu, din România și de pretutindeni. Ritmul rămâne intens, iar scena prinde noi forme. Continuăm aventura cu fenomenalul spectacol „Faust”: vom juca încă șase reprezentații în iulie (deja sold out de mult timp), urmând să reluăm producția în toamnă, cu alte patru reprezentații pe care le vom pune în vânzare în septembrie și încă patru în octombrie.
În paralel, deschidem porțile unor noi lumi fascinante. Ne vom lăsa purtați în povestea spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe…”, o creație
semnată de Ștefan Lupu ce propune o îmbinare armonioasă între secția română și germană. Tot sub îndrumarea sa, publicul va putea explora magia din „Alice în țara minunilor”.
La rândul ei, secția română se va bucura de viziunea regizorului Cristian Juncu, care va aduce pe scenă „Școala nevestelor”. Ne bucură și ne onorează prezența marelui regizor Luk Perceval, care ne va oferi o transpunere a capodoperei „Frații Karamazov” după Dostoievski, în timp ce Puiu Șerban revine să ne aducă zâmbete printr-o nouă comedie efervescentă.
Nici nu am reușit să respirăm bine după frenezia festivalului, iar noile proiecte prind deja viață. Acestea nu sunt doar simple cuvinte, ci lucruri împlinite pe care dorim să le ducem mai departe împreună cu voi, fiindcă voi sunteți rațiunea noastră de a fi.
Vă mulțumim și vă iubim! Oriunde v-ar purta pașii și vacanțele în lumea largă, vă dorim să fiți sănătoși, voioși și fericiți. Să ne revedem cu drag și cu sufletul plin la spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu!
Bibliotecile invizibile
În facultate (paradoxal, cea de Litere) am înțeles că nu toate bibliotecile sunt făcute din cărți. Până atunci, copilăria mea din anii ’90 fusese definită de un ritual simplu: mersul prin librării. Îmi amintesc perioada aceea în care editurile românești apăreau aproape peste noapte, iar una dintre marile bucurii era să descopăr ce titluri noi au mai ajuns pe rafturi. Pentru cine a crescut în acei ani, cartea era încă un obiect care trebuia vânat.
Apoi au venit anii de facultate și o frustrare neașteptată. Studiam literatura într-un moment în care internetul devenea suficient de matur încât să ofere acces la articole, arhive și texte în limba engleză. În câteva minute puteam găsi surse pe care altădată le-aș fi căutat zile întregi. În schimb, multe texte românești mai vechi rămâneau captive în biblioteci sau în ediții greu de găsit. Paradoxal, studiind literatura, am
început să mă îndrăgostesc de mediul digital. Privind în urmă, îmi dau seama că am avut șansa să asist la două revoluții similare. Prima a fost digitalizarea. A doua este apariția inteligenței artificiale generative. Și atunci, ca și acum, reacțiile au oscilat între entuziasm și teamă. Unele îngrijorări s-au dovedit justificate, altele nu. Cert este că tehnologiile cu adevărat transformatoare nu dispar. Se stabilizează și devin atât de obișnuite încât uităm că au fost cândva o noutate.
Nu mă mai gândesc astăzi la internet ca la o tehnologie. Este pur și simplu parte din viața noastră. Cred că, într-o formă sau alta, același lucru se va întâmpla și cu inteligența artificială.
Iar cea mai mare ironie este că, dacă vom învăța să o folosim bine, s-ar putea să ne ofere exact ceea ce ne-a lipsit mereu: timp. Timp pentru lectură, conversații și lucrurile care contează dincolo de ecrane.
Vineri, 20 Noiembrie
Alfonso Barón
LUCIANO ROSSO & DIR. HERMES GAIDO TEATRO FÍSICO
Când eram student, am luat o amendă pe 42 în
Cluj pentru că autobuzul plecase din stație și eu nu-mi compostasem biletul pe care îl țineam în mână.
La protestele mele, controlorul mi-a replicat prompt: „păi ce facem aici, visăm în autobuz?”. Și e adevărat, România nu prea e un loc bun pentru visători. Situațiile mereu speciale în care ne trezim zilnic ne pun într-o stare de permanentă adaptare.
Excepția nu confirmă regula, ci devine regula. Suntem programați de mici să ocolim regulile și tocmai asta e o tradiție. Un sondaj printre români ar putea arăta că până și polițiștii de la circulație sunt împărțiți când vine vorba despre cum se dă prioritatea într-un giratoriu. Constituția noastră e construită în așa fel încât, în loc să ne clarifice
viața politică, lasă spațiu pentru nenumărate interpretări care paralizează adesea numirea guvernelor, iar
Curtea Constituțională, deși decide adesea în probleme din afara jurisdicției sale, generează mai multă confuzie decât claritate.
Totuși, suntem 19 milioane de specialiști în drept constituțional. Pentru că avem mereu o situație excepțională de rezolvat, există mereu o scuză pentru ocolirea regulilor, precum întârziatul etern care are mereu o poveste nouă. Astfel că a fost inventată o nouă formă de idealism: una în care câțiva nebuni mai speră într-o ordine bazată pe reguli, în instituții publice și actori politici care-și respectă rolurile, în care judecătorii fac dreptate, partidele fac politică, oamenii merg la muncă ziua, iar seara se uită la un film și fac dragoste. Cum ar fi?
sâmbătă, 11 iulie, ora 11:00
duminică, 12 iulie, ora 11:00
60’ + 5 ani AVENTURILE LUI de Costel Popovici
după Carlo Collodi
ntre 4 iunie și 6 septembrie, National Portrait Gallery dedică centenarului Marilyn Monroe expoziția
Marilyn Monroe: A Portrait, readucând în atenția publicului una dintre cele mai recognoscibile personalități ale secolului XX. Prezentând fotografii, obiecte personale, scenarii, ținute și lucrări semnate de artiști precum Andy Warhol, Pauline Boty sau Marlene Dumas, organizatorii încearcă să reconstruiască nu doar imaginea unui star de cinema, ci realitatea din spatele mitului.
La 100 de ani de la nașterea sa și după aproape 64 de ani de la momentul în care ne-a părăsit, actrița continuă să fie mai mult decât o simplă prezență pe ecran. O putem numi, astfel, un simbol Popular culture, o reprezentare a feminității americane și o expresie a contradicțiilor care au definit secolul trecut.
Povestea ei începe departe de strălucirea de la Hollywood. Marilyn Monroe s-a născut Norma Jeane Mortenson, pe 1 iunie 1926, în Los Angeles, într-un context familial complicat și instabil. Mama ei, Gladys Baker, suferea de schizofrenie, o boală care îi afecta capacitatea de a percepe realitatea, iar copilăria i-a fost marcată de abandon, sărăcie și mutări repetate între familii adoptive și centre de plasament.
La doar 16 ani, Norma Jeane s-a căsătorit cu James Dougherty pentru a evita întoarcerea la orfelinat. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când lucra într-o fabrică de aeronave,
a fost descoperită de fotograful David Conover, care realiza imagini pentru a ridica moralul soldaților americani. Impresionat de prezența sa, Conover i-a propus să pozeze din nou, construind astfel un portofoliu pe care l-a prezentat agenției Blue Book Modeling. Acolo, Emmeline Snively a convins-o să-și îndrepte părul și să-l decoloreze, asigurând-o că blondele obțin mai multe contracte: „A pornit cu mai puțin decât orice altă fată pe
care am cunoscut-o vreodată, dar muncea mai mult decât toate. Voia să învețe și să devină cineva mai mult decât oricine am văzut în viața mea”. Pe 24 august 1946, Norma Jeane a semnat primul contract cu 20th Century Fox, începând căutarea unui nou nume de scenă. Directorul studioului din acea perioadă, Ben Lyon, este cel care i-a sugerat să devină Marilyn Monroe: „A fost un efort de echipă. La acel moment, Lyon considera că existau prea multe moduri posibile de a pronunța numele de familie al soțului ei. El a venit cu Marilyn, de la Marilyn Miller, iar Monroe este numele de familie din partea mamei”, relatează biograful Donald Spoto.
Ascensiunea sa la Hollywood nu a fost însă rapidă și nici ușoară. La început a primit roluri minore, fiind selectată exclusiv datorită aspectului său fizic. Studiourile vedeau în ea arhetipul „blondei naive și seducătoare” un stereotip foarte popular în cinematografia anilor ‘50. Marilyn a înțeles repede mecanismele industriei și a acceptat jocul, plănuind să depășească limitele tiparului mai târziu în carieră.
În volumul „Popular culture: modele, repere și practici contemporane”, Monica Spiridon scrie că starul aparține unui sistem simbolic care definește și conservă comportamente și valori percepute într-o societate ca fiind adecvate, personificând idealuri comunitare. Unele staruri devin cunoscute prin acceptarea și amplificarea procesului de tipizare, în timp ce altele o fac prin respingerea acestuia.
Marilyn este, ca mit mediatic, punctul de pornire al unui număr uriaș de produse culturale: „Un mit la care ne referim mult mai frecvent decât încercăm să ni-l explicăm, ca și când totul ar fi subînțeles. Imaginea sa reprezintă mitul în sensul vechi al termenului, de povestire menită să explice inexplicabilul sau de povești construite în jurul unor figuri exemplare (de zei sau eroi), care reflectă și legitimează anumite valori culturale”. În același volum, scriitoarea descrie seria de stereotipuri feminine prin care Marilyn a trecut de-a lungul vieții pentru a ajunge la statutul de mit. La început, ea a fost încadrată în categoria dumb blonde, care a coincis cu o Americă încă aflată în epoca abundenței economice și a glorificării visului american: orice individ, indiferent de locul în care se naște, poate deveni o poveste de succes.
Primele sale roluri importante au venit în filme precum Niagara, Gentlemen Prefer Blondes și How to Marry a Millionaire, publicul fiind fascinat de contrastul dintre inocența și senzualitatea afișate pe ecran. În
Gentlemen Prefer Blondes, scena în care interpretează piesa Diamonds Are a Girl’s Best Friend a intrat în istoria cinematografiei. Rochia roz, mănușile lungi, bijuteriile și coregrafia au devenit surse de inspirație pentru generații de artiști, printre care se numără Madonna, Christina Aguilera, Lady Gaga și Kylie Minogue. Actrița a creat, astfel, unul dintre cele mai puternice arhetipuri feminine ale secolului trecut: blonda seducătoare, aparent superficială, dar imposibil de ignorat.
În contextul anilor ‘50, succesul femeilor nu era apreciat în mod obișnuit pentru muncă, talent sau inteligență (chiar dacă Marilyn le avea pe toate), fiind adesea redus la aspectul fizic. Din această cauză, studiourile îi ofereau roluri repetitive, iar presa era mult mai interesată de viața ei personală decât de ceea ce prezenta pe marele ecran.
Deși citea foarte mult, era pasionată de literatură și își dorea să deschidă un studio de producție (lucru pe care îl face în 1954), aceasta era adesea subestimată din punct de vedere intelectual.
Astfel, într-o perioadă în care Hollywood-ul controla aproape fiecare detaliu din viața publică și personală a vedetelor, ea a avut curajul să se opună, să conteste stereotipurile și să își găsească propriul drum într-o societate profund patriarhală.
Tot în 1954 părăsește temporar Hollywoodul pentru a se muta la New York, unde studiază la prestigiosul Actors Studio sub îndrumarea lui Lee Strasberg. Chiar dacă gestul a fost privit cu scepticism de industrie, pentru Marilyn a reprezentat o încercare de reinventare artistică. Ea își dorea să demonstreze că nu era doar un simbol erotic, ci o actriță capabilă de roluri complexe.
Această ambiție s-a văzut în filme precum Bus Stop și The Misfits, unde a interpretat personaje marcate de singurătate și fragilitate, aflate în căutarea fericirii într-o lume dominată de iluzii.
Relația cu Arthur Miller a fost văzută inițial ca un semn că Marilyn reușise să depășească imaginea superficială construită de Hollywood. În spatele aparițiilor publice, actrița se confrunta însă cu anxietate, insomnie și dependență de medicamente, trăind constant cu teama de eșec și abandon. Întârzia frecvent la filmări, avea dificultăți de concentrare și trecea prin episoade
severe de depresie, în timp ce industria care o transformase într-un simbol global devenea din ce în ce mai puțin tolerantă.
În același timp, fiind una dintre cele mai fotografiate femei din lume, numele Marilyn Monroe se transformase într-un brand în sine. Chipul ei a devenit aproape omniprezent: reviste, reclame, afișe, lucrări de artă. Andy Warhol a dus și mai departe impersonalizarea imaginii actriței, golind-o de conținut, standardizând-o și transformând-o într-un tipar refolosibil, care arată obsesia societății pentru celebritate. Moartea sa, pe 5 august 1962, la doar 36 de ani, a alimentat și mai mult legenda.
Centenarul vine într-un moment în care cultura contemporană încearcă să reevalueze figurile feminine ale trecutului. Astăzi, Marilyn este analizată ca victimă a misoginismului din industria divertismentului, fiind recunoscută ca una dintre primele vedete care au încercat să-și controleze cariera într-un sistem dominat de bărbați. Inteligentă, ambițioasă și foarte conștientă de imaginea sa publică, ea rămâne o figură complexă, imposibil de redus la un singur clișeu.
Sibiu Fashion Days atinge o bornă importantă: ediția aniversară cu numărul 15, care va avea loc în 3 și 4 iulie, la Casa Altemberger, ocazie cu care am stat de vorbă cu Liliana Tempean, organizator.
Cât de mult și-a perfecționat „stilul” și „identitatea” Sibiu Fashion Days din 2012 până în prezent?
Sibiu Fashion Days a crescut odată cu orașul și cu publicul său. Dacă la început in 2012 era un proiect curajos, dedicat promovării modei românești, astăzi a devenit un eveniment de referință, care aduce anual la Sibiu designeri consacrați, colecții spectaculoase și colaborări importante. În acești 15 ani ne-am perfecționat constant, atât din punct de vedere organizatoric, cât și al conceptului. Ne-am construit o identitate bazată pe eleganță, profesionalism și susținerea creativității românești, iar fiecare ediție a contribuit la consolidarea acestui brand. Ediția aniversară reprezintă nu doar o celebrare a parcursului nostru, ci și începutul unei noi etape.
În ce măsură Sibiu Fashion Days a devenit o punte între creatori și publicul iubitor de modă? Cred că Sibiu Fashion Days a devenit mai mult decât un simplu eveniment de modă. Este o platformă de întâlnire între creatori și public, între artă, stil și comunitate. De-a lungul anilor am avut bucuria să vedem cum publicul sibian
a devenit tot mai interesat de moda românească și de poveștile din spatele colecțiilor prezentate.
Pentru mulți designeri, Sibiu Fashion Days a fost o oportunitate de a ajunge în fața unui public nou, iar pentru participanți, o sursă de inspirație și încredere. Ne mândrim că am reușit să construim aceste punți și să contribuim la promovarea creativității românești într-un mod autentic.
De ce este Casa Altemberger, noua locație, cea mai bună alegere pentru a marca ediția aniversară?
Ediția cu numărul 15 merita un decor pe măsură. Ne-am dorit un spațiu care să spună o poveste, să aibă personalitate și să ofere o experiență memorabilă atât invitaților, cât și designerilor. Casa Altemberger e unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale Sibiului și simbolizează perfect întâlnirea dintre trecut și prezent. Conceptul acestei ediții e construit în jurul dialogului dintre patrimoniu și creația contemporană, iar această locație oferă cadrul ideal pentru a evidenția frumusețea ambelor. În plus, ne dorim ca această ediție aniversară să deschidă o nouă direcție pentru eveniment, în care moda să fie prezentată în spații culturale și istorice deosebite.
Ce prezentări de modă vor prinde viață în cele două zile ale ediției aniversare?
Publicul se va bucura de două seri spectaculoase, în care designeri români consacrați și creatori apreciați la nivel național precum: Mariana Anghel – colecție de costume populare, Kinga Varga, Hellen Fashion, Store by Roxy, Gamuza, 9 Optiq, AK Design, Bardette, Lena Criveanu, Mineli, Classy Store, Palaria Dadarlad, Bardette, Mihaela Cirlugea, Uniq by Ioana Gata, Barbara Langellotti și Coze (brand de renume pentru cei mici), sunt doar o parte din cei care își vor prezenta cele mai noi colecții. Vom avea pe podium creații de seară, colecții couture, propuneri ready-to-wear și concepte care pun accent pe creativitate, identitate și inovație. Ne dorim ca fiecare prezentare să fie mai mult decât un simplu show de modă, să fie o experiență artistică în care arhitectura impresionantă a Casei Altemberger, muzica, lumina și designul vestimentar să se completeze armonios. Ediția aniversară va celebra atât moda românească, cât și frumusețea patrimoniului cultural sibian, oferind publicului un spectacol elegant și memorabil.
În vara lui 1986, Madonna era deja un fenomen global, o figură imposibil de ignorat și, pentru o bună parte din societatea conservatoare a epocii, un mic coșmar ambulant. Pe 30 iunie, odată cu lansarea albumului True Blue, artista a făcut pasul decisiv de la statutul de superstar provocator la acela de icon Pop culture. 40 de ani mai târziu, discul rămâne unul dintre cele mai importante albume pop realizate vreodată și, poate mai important, momentul în care Madonna a devenit oficial ceea ce presa avea să numească... „The First Lady of Pop”.
Privit retrospectiv, True Blue este un album iconic al anilor ’80, dar probabil și discul care definește cel mai bine ideea de „Madonna imperial phase” — perioada în care orice era legat de Madonna devenea automat reper vizual, muzical sau social. Totul funcționa simultan: muzica, imaginea, scandalul, sexualitatea calculată, cinematografia videoclipurilor, relația obsesiv urmărită cu Sean Penn.
Înainte de True Blue, Madonna lansase piese consacrate și redefinise imaginea femeii pop în mainstream, dar albumele anterioare păstrau încă energia unei artiste care încerca să cucerească lumea. True Blue este primul material realizat de cineva care știe deja că a câștigat. Madonna însăși avea să spună că este albumul ei „despre dragoste”, dedicat lui Sean Penn cu care se căsătorise în 1985, în perioada cea mai haotică și
mediatizată a relației lor. Presa tabloidă îi urmărea obsesiv, transformându-i într-un cuplu toxic și magnetic, un precursor al culturii paparazzi moderne. , albumul reprezintă unul dintre cele mai sofisticate produse pop. True reușește să îmbine dance-pop-ul cu influențe doo-wop, Motown, latin pop și chiar soul cinematic, fără să pară artificial. Este un album extrem de atent construit, în care fiecare piesă funcționează ca single
Papa Don’t Preach rămâne unul dintre cele mai curajoase momente pop mainstream ale anilor ’80 — o piesă despre sarcină adolescentină lansată într-o Americă profund conservatoare, aflată în plină eră Reagan. Madonna transformă subiectul într-o dramă pop gigantică, cu orchestrații inspirate din muzica clasică și o interpretare cinematografică. Desigur, controversa a fost mediatizată intens: grupurile religioase au atacat-o, presa a dezbătut mesajul
cântecului, iar Madonna a înțeles încă o dată că indignarea publică poate deveni cea mai eficientă formă de marketing cultural.
După aceea vine Open Your Heart, probabil una dintre cele mai pure demonstrații ale geniului ei pop. Sexy, jucăușă și catchy, piesa este construită pe acel echilibru specific Madonnei dintre inocență și provocare. Videoclipul, în care artista apare într-un cabaret inspirat vizual de estetica europeană underground, continuă înclinația ei pentru amestecul dintre sexualitate, artă și ironie.
Adevărata piesă emoțională a albumului este Live to Tell. Balada lentă și melancolică arată o Madonna complet diferită față de imaginea exuberantă cu care cucerise MTV-ul. Mulți critici consideră și astăzi că este una dintre cele mai bune interpretări din întreaga ei carieră. Apoi, există La Isla Bonita — cântecul care avea să schimbe definitiv relația dintre pop-ul american și influențele latino în mainstream. Astăzi pare ceva normal ca superstarurile pop să împrumute elemente hispanice, dar în 1986, Madonna făcea asta într-un mod complet diferit față de standardele industriei. Piesa are exotism, romantism, iar videoclipul consolidează imaginea artistei ca simbol global, capabil să traverseze culturi și estetici fără să își piardă identitatea.
Succesul albumului a fost gigantic. True Blue a ajuns pe primul loc în zeci de țări și a devenit unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile. La patru decenii de la lansare rămâne singurul album realizat de o artistă feminină în anii ’80 care se află încă în Top 50 al vânzărilor globale all-time — o performanță care spune multe despre impactul său cultural și comercial.
și glamour-ul artificial al lucrărilor lui Andy Warhol. Este imaginea perfectă pentru momentul în care Madonna încetează să mai fie doar un artist pop și devine o referință pop culture. Nu mai pare o persoană reală, ci un simbol construit pentru consum global — exact mecanismul pe care Warhol îl transformase în artă cu două decenii înainte.
Imaginea albumului a avut un rol crucial în acest proces. Coperta True Blue, fotografiată de Herb Ritts, este astăzi una dintre cele mai iconice imagini din istoria pop culture. Portretul stilizat al Madonnei, cu capul înclinat și lumina sculpturală, trimite direct la estetica Pop-Art
Iar aici stă poate marea forță a albumului: True Blue nu funcționează doar muzical, ci ca întreg ecosistem cultural. Discul surprinde perfect momentul în care muzica Pop începe să devină o experiență totală — sunet, fashion, sexualitate, cinema, scandal, televiziune și branding personal fuzionate într-un singur produs. Astăzi, fiecare superstar Pop operează după această logică. De la Lady Gaga la Britney Spears, Beyoncé, Dua Lipa, aproape fiecare mare artistă a ultimelor decenii a moștenit ceva din modelul construit de Madonna în era True Blue. În 1986, Madonna inventa practic regulile jocului.
elomanilor care au trăit măcar o dată în ultimii ani experienţa oferită de Braşov Jazz & Blues Festival, numele lui Sharrie Williams este asociat deja cu o explozie de energie şi vitalitate molipsitoare, indiferent că apariţiile ei au loc pe scena principală a festivalului, la Biserica Fortificată din Bod sau în session-urile nocturne care se întâmplă în Dean’s Pub, deci prezenţa celei supranumite The Princess of Gospel Rockin’ Blues pentru a șasea oară în orașul pe care îl numește adesea „a doua sa casă” îi va face să revină şi la această ediţie, care va avea loc în perioada 14-16 august, mai ales că Sharrie va susţine la Bod un concert realmente special alături de Sepsi Gospel Band şi Lars Kutschke Band, în care tradiția Gospel se întâlnește cu influențe contemporane.
Pentru pasionaţii de cântări live care vor ajunge pentru întâia oară la Braşov Jazz & Blues Festival, în al cărui program se regăsesc anul acesta artişti ca Walter Trout, Alfredo Rodriguez, A-C Leonte sau Janiva Magness, poate că nu e lipsit de interes să reamintim faptul că, pe parcursul a aproape 40 de ani de turnee şi înregistrări de studio, SHARRIE WILLIAMS (n. 1965) s-a impus drept una dintre cele mai apreciate voci ale Blues-ului contemporan, o artistă care îmbină în mod spectaculos influențe de Gospel, Soul și Rock, calitate confirmată de multiplele nominalizări la Blues Music Awards peste Ocean şi distincţii primite în Europa (inclusiv premiul L'Académie du jazz din Paris), precum şi colaborări cu muzicieni iconici, precum Koko Taylor, Buddy Guy, Dizzy Gillespie sau Van Morrison.
Sharrie are rădăcini profunde în Gospel ea începând să cânte la vârsta de 12 ani în corul bisericii, dar Marion McKinnie este cea care
a provocat-o pe tânără printr-o amplă pregătire vocală în Jazz, Gospel, muzică de concert și de teatru, care au făcut-o să combine cântatul cu actoria şi astfel a fost inclusă în distribuţia
Musical-ului de succes I Need A Man, în 1993, după care a devenit o prezenţă regulată în cluburile de Blues din Chicago cu propria trupă, The Wiseguys, cu care, de altfel, a şi primit o nominalizare la BMA pentru album live în 2001. De aici încolo, drumul ei în muzică a fost mereu asociat cu succesul de public, iar asta se datorează faptului că Sharrie Williams cântă Blues pentru că a trăit Blues-ul, fiind expusă în viaţă la abuzuri mentale şi fizice, dar şi la numeroase tragedii personale, deci Bluesul este ceea ce remarcabila artistă cunoaște cel mai bine, după cum putem afla ascultând The World is in Trouble şi Out of sau, cel mai bine, asistând la recitalurile ei din cadrul Braşov Jazz & Blues Festival.
În cel mai recent lungmetraj al său, Tudor Cristian Jurgiu abordează cu sensibilitate unul dintre cele mai dramatice fenomene sociale ale României contemporane: aproximativ 150.000 de copii și adolescenți au rămas „de capul lor” după ce părinții au plecat la muncă în Occident, în căutarea unor locuri de muncă mai bune și a unui trai mai prosper. Din această dinamică familială fracturată, care generează traume emoționale profunde și relații fragile, își trage seva filmul De capul nostru, care va avea premiera pe 26 iunie.
personajelor și în felul în care acești tineri încearcă să facă față unor situații ce le depășesc experiența și maturitatea, într-o societate care nu pare să aibă timp și înțelegere pentru ei. În acest al treilea lungmetraj al său, Jurgiu privilegiază psihologia și interioritatea personajelor în detrimentul realismului
specific Noului Val românesc.
Interesul regizorului pentru fragilitatea relațiilor umane și pentru personaje marcate de singurătate și dificultăți de comunicare se regăsește și în primele sale două filme, Câinele japonez (2013) și Poate mai trăiesc și azi (2020).
Un coming-of-age atipic, filmul dă glas unei întregi generații forțate prematur să se maturizeze și să-și poarte de grijă, explorând efectele absenței adulților în perioada formativă a adolescenței prin povestea mai multor personaje, interpretate de non-actori: Flavia (Denisa Vraja), Luca (Vlad Furtună), Tina (Mara Diaconu-Ducica), Lia (Sofia Vasiliu) și Dudu (Dominique Toma). Pentru ei, apelurile telefonice, banii veniți din străinătate și casele
în construcție, sunt singurele urme concrete ale părinților. Lipsiți de sprijin și de perspective clare, copiii își petrec timpul împreună și își construiesc
refugiu unii în alții. Astfel, se conturează un univers fragil, dar solidar, născut în absența reperelor adulte. Miza principală a filmului nostru
în felii de realitate specifice vârstei
De capul nostru și-a început cu dreptul parcursul în circuitul marilor festivaluri internaționale după selecția la Berlinale 2026, unde a fost proiectat în secțiunea Forum, recunoscută pentru deschiderea către cinemaul de autor contemporan, cu formule narative și estetice inovatoare și preocupări sociale puternic ancorate în realitatea prezentului. Filmul a fost distins cu premiul CICAE Art Cinema Award. Scenariul este semnat de Tudor Cristian Jurgiu și Anca Buja, iar filmul este produs de Tudor Giurgiu și Bogdan
MHollywood-ul are o problemă de dimensiuni monstru(oase)
inionii, aceste pastiluțe galbene cu ochelari și salopete albastre, îndrăgite de o lume întreagă, revin cu ambiții mărețe în cea mai nouă animație produsă de Illumination: cucerirea Hollywoodului. De data aceasta, gașca Minionilor are în mâini scenariul perfect pentru un film de groază cu monștri, dar le lipsește exact ingredientul esențial: monștrii. În filmul care va fi lansat în cinematografele din România pe 26 iunie, simpaticii Minioni ajung, din necesitate, să invoce și să elibereze dintr-o carte cu vrăji monștri reali, transformând platourile de filmare într-un haos cum nu s-a mai văzut vreodată la Hollywood.
Regizat și co-scris de Pierre Coffin, Minionii și monștrii este al treilea film dedicat exclusiv lor, după Minionii (2015) și Minionii 2: Ascensiunea lui Gru (2022). Această serie e un spin-off derivat din universul francizei Despicable Me, care a stat la baza popularității globale a personajelor. Și în acest nou capitol sunt păstrate limbajul și umorul specific, ritmul dinamic, gag-urile vizuale și comedia de situație care au consacrat filmele precedente, adăugând de această dată o doză de spectaculozitate inspirată din filmele clasice cu monștri, în plină epocă de aur a Hollywoodului, în anii ’20.
Aspiranți la statutul de cineaști, Minionii trec cât ai
zice „acțiune” de la realizarea de filme de groază la confruntări reale cu mumii, creaturi de tip lovecraftian și un răufăcător numit Vrăjitorul Umbrei. În mijlocul acestui scenariu care scapă rapid de sub control, Minionii sunt forțați să reacționeze nu ca niște creatori de film, ci ca o echipă capabilă să țină situația sub control, fiind nevoiți să se alieze cu o creatură verde misterioasă pentru a salva lumea.
Ca și în precedentele producții ale francizei, creatorii noului film Minionii și monștrii mizează pe un public larg, de la copii la adulți, construind o poveste accesibilă,
dar dinamică, bazată pe ritm, referințe vizuale și umor. Minionii și monștrii este de așteptat să continue succesul de box office al filmului Despicable Me 4, care a debutat cu încasări de 230 de milioane de dolari la nivel mondial în 2024. La mai bine de 15 ani de la lansarea primului film Despicable Me, franciza a generat peste 5 miliarde de dolari la box officeul global.
Cert este că Minionii revin pentru a șaptea oară pe marele ecran exact în formula în care publicul îi recunoaște cel mai ușor: imprevizibili, haotici, amuzanți și greu de
Sorrentino, între sinceritate și singurătate
n ultimii ani, filmografiei lui Sorrentino i s-au adăugat proiecte foarte personale, aproape autobiografice, dacă stăm să ne gândim la È stata la mano di Dio sau mai recentul Parthenope. Ele angajează mai mult o stare și pare că nu mai e vorba atât de mult despre un fir roșu cu o poveste clară, cu răsturnări de situație în sensul clasic. Și sentimentul predominant care reiese din proiectele mai recente ale lui Sorrentino e acela de melancolie, iar La Grazia nu face excepție.
Aici abandonează exuberanța și decadența din La Grande Bellezza și revine la ceva mai intim, chiar dacă poate nu la fel de personal ca celelalte două filme amintite mai sus. La Grazia e aproape auster pentru standardele lui, dar pare că fix asta și-a propus. Filmul urmărește ultimele luni din mandatul unui președinte italian fictiv, Mariano De Santis, interpretat de deja inevitabilul Toni Servillo. Un om aflat într-un moment complicat, prins cumva între credință, datorie și propria singurătate. De Santis se vede obligat să ia decizii morale imposibile într-un moment în care viața lui personală pare deja consumată de absențe și regrete, în special din cauza soției pe care a pierdut-o cu mulți ani în urmă. Cu toate că povestea urmărește un politician într-o funcție de putere, Sorrentino nu pe asta pune accentul. În centru e un om obosit. Un om care începe să realizeze că funcția pe care a purtat-o ani întregi nu i-a oferit neapărat sens, ci doar o formă elegantă de izolare. Există cadre lungi, dominate de tăcere, în care De Santis pare pierdut în propriul palat, de parcă ar fi o fantomă care rătăcește.
Vizual, ca mai toate filmele sale, filmul arată superb, dar fără să fie ostentativ. De data asta, Roma lui Sorrentino nu mai e decadentă și extravagantă, ci rece, solemnă și gri. Inclusiv cele destul de multe momente umoristice parcă păstrează o doză de tristețe. Se folosește de muzica hip-hop ca să puncteze și mai clar diferența între aparențele lui De Santis față de oameni și realitatea mult diferită în care se află, de parcă ar vrea să îl înstrăineze și mai tare de ceilalți. Pe alocuri, filmul e lent și uneori trenează, mai ales spre final. Dar, cumva, parcă exact ritmul ăsta i se potrivește. La Grazia nu are explozii, sex sau violență și nici nu încearcă să placă tuturor. Și cred că ăsta e și marele plus. Sorrentino vorbește despre bătrânețe, vinovăție și moarte. Despre momentele în care oamenii aflați în poziții uriașe de putere rămân, de fapt, incredibil de mici în fața propriilor îndoieli.
Nu cred că este cel mai spectaculos film al lui Sorrentino, însă La Grazia nici nu-și propune asta. Nu e nici un film politic. Ci mai degrabă e un film despre cât de greu este să împaci omul care ai fost cu omul care lumea a avut nevoie să devii, iar asta mi se pare cu atât mai valoros.
Burgeri care n-au mugit niciodată, dintr-un oraș în care vegetarienii nu mai arcuiesc sprâncenele
Apar șerifi noi în orașul meu și fac legea culinară. Ceea ce-i deosebește de ceilalți șerifi e că nu sunt carnivori. Deoarece sunt un gurmand care a mâncat destulă carne la viața lui ca să nu aprecieze un meniu din care aceasta să lipsească, miar plăcea să fie mai mulți - ca la Budapesta, de pildă. Bine, multe mi-ar mai plăcea mie. Bunăoară, un fast-food, deschis în București până târziu (încă numeri pe degete localurile care nu închid bucătăria la zece seara), cu mâncare sănătoasă și proaspătă, deși, știu, nu poți scoate profit din așa ceva și, în absența unui studiu privind obiceiurile de consum, nici nu poți deschide un local după ureche, doar cu ce visezi tu. Sau poți, desigur, doar că riști să tragi obloanele mai devreme decât ai socotit.
Localurile preponderent vegetariene sunt, într-un fel, un vis împlinit într-o industrie de ospitalitate care ani de-a rândul n-a putut oferi clienților decât preparate făcute din ceva ce a dat din coadă sau din aripi. Iar pentru cei care evitau carnea, doar coșmarul garniturilor care te făceau să te simți mofturos, un ciudat, un consumator cu hachițe. Din fericire, lucrurile se schimbă.
Profit de această schimbare pentru a comanda mâncare alternativă - preparate socotite îndeobște ca fiind apanajul consumatorilor de carne. De pildă, burgerii. E o dezbatere vie dacă
înlocuitorii pot avea savoarea chiflelor care au la mijloc o chiftea din carne, dar solicit să fie luată
în considerare și opinia celor din minoritatea vegetariană. Răspunsul, firește, nu poate fi unul singur, depinzând de foarte mulți factori.
Să intru direct în subiect: burgerul Beyond Meat de la Cafeneaua Nației - cea din București, am descoperit-o după ce am fost la cea din
Ploiești, unde ajunsesem ca să văd un spectacol de teatru - a fost savuros. Asta, pentru că au fost mai mulți factori ideali, depinzând de local sau nu: temperatura de aducere, asamblarea în farfurie, calitatea componentelor - chiflă, burger Beyond Meat, brânză cheddar, roșie, sos de maioneză și usturoi cu castraveți murați, cartofi dulci la cuptor, parmezan/ salată - servirea, ambianța, compania, pofta. Cred că aș fi avut aceeași apreciere și dacă optam pentru varianta din năut și fasole sau, respectiv, pentru cea din năut și sfeclă roșie. Felul principal pe care l-am cerut a fost pur și simplu bine făcut. Dar la savoarea lui, cum ziceam, a contribuit și faptul că la Cafeneaua Nației, splendid amplasată, e fain și înăuntru, și pe terasă, că mușteriii par să împărtășească același valori, că, poate ca și mine, oamenii care ajung acolo știu cine e patronul și au habar despre cum privește el alimentația etc. Cert e că am plecat mulțumit că burgerul meu n-a mugit în prealabil. Mai trec când ajung în oraș - la noi în cartier nu prea sunt d-astea.
resetare a obiceiurilor de consum nu înseamnă să-ți strunești drastic poftele și să nu te mai bucuri de gust
Am acum 17 kilograme mai puțin față de vara trecută și nu regret nimic. N-am renunțat definitiv la alcool, n-am devenit un zelot al abstinenței și nici n-am renunțat să mai beau, cu adevărat în mod excepțional, câte o răcoritoare carbogazoasă. Doar am devenit mult mai atent la ce înghit. Și mai conștient de sumedenia de opțiuni care să nu mă facă să mă simt că aș fi pus scaunele pe masă în materie de plăcere de a bea.
Sunt nenumărate rețete de slăbit pe lumea asta și n-am să ți le bag pe gât la o rubrică de băuturi. Eu am slăbit inclusiv cu metoda cititului, ceea ce presupune o acumulare lentă, ca să le poți băga la cap, a informațiilor pe care trebuie să le procesezi la rândul tău, chiar dacă sursele sunt credibile. Una dintre surse e un articol din „The New York Times” scris de Pete Wells, reporter culinar, fost șef al criticilor de restaurante de la acest ziar. Ca și el, „nu m-am gândit prea mult la tot alcoolul și zahărul din porțiunea lichidă a dietei mele. Știam suficient cât să mă feresc de sucurile carbogazoase, ceaiul îndulcit la sticlă și alte băuturi zaharoase, un sfat asupra căruia nutriționiștii par să fie unanimi”
Beau în continuare cafea cu mare plăcere, fără pic de zahăr, evident, ceea ce e o formă elementară de respect nu față de cafea, ci față de gustul în sine, pe care nu-l mai subminez de mulți ani. Conform articolului citat, „«cafeaua în sine este un aliment sănătos», susține Dr. David Ludwig, endocrinolog și cercetător la Spitalul de Copii din Boston. «Unul dintre lucrurile frumoase este că stoarce caloriile din celulele adipoase, astfel încât să-ți fie mai puțin foame», a spus el, citând studii potrivit
cărora cafeina stimulează lipoliza, procesul de descompunere a grăsimilor stocate”. Când ies în oraș la masă, beau apă cât pot de multă. Îmi comand și limonade, având însă grijă să precizez că nu doresc zahăr, miere sau îndulcitori - de multe ori, indiferent de combinația de fructe din pahar, iese o acreală, dar e suportabilă. Beau și ceai. Pentru că e vară, recomand un preparat banal, dar bun și sănătos: ceaiul de piersici cu gheață. Pentru că e banal, poate că e în meniul barului ori restaurantului de lângă tine. Iar dacă e lângă tine, îi poți ruga să ți-l prepare așa cum vrei tu. „Ceaiul cu gheață neîndulcit, acel vechi mijloc de preparare pentru abțineri, m-a salvat de multe ori. La fel ca vinul, ceaiul are taninuri”, remarcă ziarul american, care indică o rețetă cu ceai negru, de preferință Lipton (cititorii i-au sărit în cap, susținând că merge și ceai negru simplu, doar să nu fie stoarse pliculețele, fiindcă eliberează tanini). Ca trucuri, se sugereză puțin suc de lămâie, care accentuează aroma de piersică și ajută la echilibrarea dulceții naturale, precum și folosirea unui suc de piersici 100%, fără zahăr adăugat. Bea și savurează încet, că e rece și, oricum, prea se grăbește lumea în jurul tău.
2026. JÚLIUS 3 –5. 3–5 IULIE 2026
Pentru că vara deja s-a instalat și toată lumea profită de vremea frumoasă, luna iunie vine cu seri mai lungi, terasele devin din nou pline, iar orașul are un vibe pe care îl așteptam tot anul şi, dacă există o băutură care surprinde perfect începutul de sezon, aceea este ginul. Aromatic, fresh și incredibil de versatil, ginul are chiar și propria zi internațională, celebrată pe 13 iunie, așa că ridicăm paharul și vorbim despre cinci cocktailuri pe bază de gin, de la clasice până la combinații moderne, perfecte pentru vara aceasta.
Dry Martini este un cocktail clasic, apărut la sfârșitul secolului al XIXlea. Rețeta este simplă și îi definește caracterul: gin și vermut sec (dry vermouth), răcite și amestecate cu gheață, apoi strecurate într-un pahar de cocktail bine răcit. La garnitură se pot adăuga fie măsline verzi, fie o coajă de lămâie deasupra băuturii. Această alegere schimbă ușor profilul gustativ — măslina aduce o notă ușor sărată, în timp ce lămâia accentuează partea fresh și citrică. În final iese un cocktail rece, tăios, elegant, în care fiecare detaliu contează.
Un alt cocktail clasic, elegant și mai puțin complicat, dar cu o istorie discret rafinată, este Casino. Apărut la începutul secolului XX, Casino este una dintre acele băuturi care
păstrează spiritul barurilor vechi, fiind construit pe o bază simplă de gin, combinat cu lichior maraschino și suc proaspăt de lămâie. Gustul obţinut este unul citric și ușor fructat, fără să devină dulce în exces, ceea ce îl face ideal pentru cei care preferă cocktailurile elegante, dar directe. Rezultatul este un cocktail ușor, fresh și perfect pentru începutul unei seri de vară sau pentru momentele în care îți dorești ceva simplu, dar cu personalitate.
PeGu CluB
Departe de a fi o invenție recentă, această băutură își are originile în perioada colonială britanică din Birmania (Myanmar de astăzi), unde funcționa un club exclusivist numit Pegu Club. Acest cocktail este construit pe o bază de gin, la care se adaugă lichior de portocale (de tip triple sec sau curaçao), suc proaspăt de lime și câteva picături de bitters. Compoziția sa este una foarte bine echilibrată, unde aciditatea lime-ului se împletește cu notele citrice ușor dulci ale lichiorului de portocale, iar bitters-ul aduce o profunzime subtil amară, care îi dă caracter. Astfel, acesta devine un cocktail vibrant și foarte bine structurat, care păstrează eleganța rețetelor clasice și rămâne relevant în barurile moderne tocmai datorită mixului său între simplitate și complexitate aromatică.
Hanky Panky rămâne unul dintre acele cocktailuri cu personalitate, apărut la începutul secolului XX, în barul celebrului The Savoy Hotel din Londra, creat de Ada Coleman — una dintre primele figuri feminine importante din lumea bartending-ului clasic. Rețeta aparent simplă poate deveni extrem de expresivă: gin, vermut dulce și câteva picături de Fernet Branca. Din această combinație apare un gust dulceag cu note botanice care se termină cu o amăreală răcoroasă, aproape mentolată, ce îi dă caracterul distinctiv. Este completat la decor cu o coajă de portocală, care aduce o notă citrică subtilă și leagă elegant aromele dintre dulce și amar. Este genul de băutură care se potrivește cu nopțile calde în care orașul nu se mai grăbește, iar gusturile pot fi mai îndrăznețe, mai dense, mai memorabile.
RAMOS GiN FiZZ
Ramos Gin Fizz este unul dintre acele cocktailuri spectaculoase care îmbină perfect rafinamentul cu teatrul din spatele barului. Născut în New Orleans, la finalul secolului XIX, datorită lui Henry C. Ramos, acest cocktail a devenit celebru nu doar pentru gustul său, ci și pentru tehnica elaborată de preparare. Cu o bază de gin, suc proaspăt de lămâie și lime, zahăr, albuș de ou, smântână lichidă, apă de flori de portocal și un strop de apă minerală adăugată la final, Ramos Gin Fizz oferă o experiență gustativă complexă și surprinzătoare. Este genul de băutură care atrage privirea încă de la prima servire și care aduce un aer de spectacol chiar și celor mai simple întâlniri pe terasă sau la cină în aer liber. Ramos Gin Fizz devine astfel mai mult decât un cocktail clasic — este o experiență în sine, ideală pentru serile calde în care detaliile contează, iar gusturile fine fac diferența.
În final, putem spune că ginul rămâne firul roșu al verii, iar cocktailurile pe bază de gin devin mai mult decât un alcool... devin stări, dar și un pretext pentru nopți de vară care se prelungesc firesc, cu gusturi botanice, citrice sau extravagante, exact cât să țină loc de povești.
Curse în noroi cu scop caritabil pentru pacienții oncologici
Pe 25 iulie, Asociația SUS Inima transformă malul pârâului Trinkbach în cel mai distractiv eveniment caritabil: „Get Muddy – Race for Hope”, o cursă cu obstacole și un pic de noroi. Organizatorii au pregătit trei curse distincte, gândite pentru a transforma mișcarea
în distracție și spiritul de competiție în amintiri de neuitat. Muddy One e cursa individuală dedicată adulților, unde provocările traseului de 3 km sunt completate de porții generoase de distracție și noroi. Muddy Five se adresează grupurilor formate din cinci persoane și pune accent pe colaborare și spirit de echipă. Toți membrii echipei pornesc și ajung împreună la linia de sosire, transformând cursa într-un exercițiu de camaraderie și susținere reciprocă. Muddy Kiddo este competiția dedicată copiilor cu vârste între 7 și 13 ani, care vor avea ocazia să se aventureze prin obstacole și noroi într-un cadru sigur și plin de energie, sub privirile și încurajările părinților. Pe lângă competiții, participanții se vor putea bucura de o zonă de lounge, food trucks, activități pentru copii, un daytime party cu DJ și numeroase surprize pe parcursul zilei.
Trail running și ciclism MTB „deasupra” Sibiului
Duathlon Offroad by Wienerberger, organizat de ACS Aria pentru Sport, revine pe 18 iulie cu o nouă ediție desfășurată pe Dealul Gușteriței. Competiția are loc într-una dintre cele mai apreciate zone pentru activități outdoor din apropierea Sibiului, oferind participanților panorame spectaculoase
și trasee cu profil tehnic accesibil atât sportivilor experimentați, cât și amatorilor. Formatul consacrat al competiției presupune parcurgerea unei probe de alergare, urmată de o secțiune de ciclism MTB și de o nouă probă de alergare, toate desfășurate exclusiv pe trasee offroad. Pe lângă cursa individuală, Duathlon Offroad include și o probă de ștafetă, destinată echipelor formate dintr-un alergător și un ciclist, precum și curse dedicate copiilor, adaptate pe categorii de vârstă. Traseele de pe Dealul Gușteriței sunt recunoscute pentru combinația de poteci, drumuri de pământ, zone împădurite și porțiuni de creastă care oferă priveliști impresionante asupra Sibiului. Prin acest eveniment, ACS Aria pentru Sport promovează mișcarea în aer liber și valorifică traseele din jurul Sibiului.
Transmis live pe: ciclism.sibiu.ro fb.com/turulciclistalsibiului Digi Sport
Partener
Sponsorii Etapelor
Sponsori și
Parteneri
Gușterița MTB: șase curse pentru o zi memorabilă pe bicicletă
Dealul Gușteriței va deveni, pe 11 iulie, punctul de întâlnire al pasionaților de ciclism montan, odată cu desfășurarea competiției Gușterița MTB, un eveniment care a contribuit în ultimii ani la promovarea zonei pe harta mountain bike-ului românesc. Startul și sosirea vor avea loc la Turnul
Memorial, un loc cunoscut pentru panorama spectaculoasă asupra Sibiului și a munților din împrejurimi. Participanții vor pedala pe trasee care străbat păduri, drumuri de culme, sate cu istorie îndelungată, cătune de munte și zone aflate în apropierea unor vechi cetăți țărănești. Competiția propune șase curse diferite, adaptate tuturor categoriilor de participanți: Mini Gușter, Junior Gușter, Gușterul Turbo, Gușterul Gravel, Gușterul Mare și Gușterul Mic. Organizatorii au pregătit aproximativ 55 de kilometri de trasee, cu diferențe de nivel cuprinse între 523 și 1.280 de metri, oferind o experiență variată participanților, indiferent de vârstă sau nivelul de pregătire. Gușterița MTB se adresează unui public larg, de la riderii de elită care urmăresc performanța și clasările pe podium, până la familiile care își doresc o zi activă în natură.
20:30 SIBIU
Festivitatea de deschidere și prezentarea echipelor
Piața Mare
4 IULIE 2026
09:45 Startul Festiv al Semi-Etapei 1A
12:50 Startul Festiv al Etapei 3
Piața Mare
16:50 SIBIU Sosirea din Etapa 3
Startul Tehnic al Etapei 3
DJ 106 - Str. Podului, Ieșirea spre Agnita
10:00
SIBIU
12:20 SIBIU
Piața Mare
Startul Tehnic al Semi-Etapei 1A
PDJ 106A - Parcare Zoo
SIBIU Sosirea din Semi-Etapa 1A
Piața Mare
18:00 Startul Semi-Etapei 1B
SIBIU
20:10
SIBIU
Contratimp individual
Piața Mică
Sosirea ultimului rutier din Semi-Etapa 1B
Piața Mare
5 IULIE 2026
09:45 Startul Festiv al Etapei 2
Piața Mare
10:00
Bâlea Lac 13:00
15:20 Startul Festiv al Etapei 4
Piața Mare
19:20 SIBIU Sosirea din Etapa 4
Piața Mare 15:30
Startul Tehnic al Etapei 4
DJ 106 - Str. Podului, Ieșirea spre Agnita
19:45 SIBIU Festivitate finală de premiere Piața Mare
14:00 SIBIU Sosirea din Etapa 2
Startul Tehnic al Etapei 2
DJ 106B - Șura Mică
Păltiniș Arena
instagram.com/sibiucyclingtour office@tourofsibiu.ro ciclism.sibiu.ro facebook.com/TurulCiclistAlSibiului youtube.com/SibiuCyclingTourOfficial x.com/SibiuTourEn
Turul Ciclist al Sibiului revine între 4 și 7 iulie cu una dintre cele mai puternice ediții din istoria sa, reunind la start 26 de echipe și peste 100 de rutieri din întreaga lume. Prezența formațiilor WorldTour UAE Team Emirates – XRG și Red Bull – BORA –hansgrohe confirmă statutul competiției sibiene drept cea mai importantă cursă de ciclism din România și una dintre cele mai respectate din Europa de Sud-Est. În interviul de față, Cosmin Costea, organizator, vorbește despre nivelul suprem al startlistului, traseul de 610 kilometri, dar și despre provocările și ambițiile unei competiții care de peste un deceniu își păstrează statutul UCI 2.1. Totodată, aflăm ce nume merită urmărite în acest an și ce alte evenimente au pregătit pentru pasionații de ciclism.
Pentru ediția din acest an sunt anunțate 26 de echipe la start, inclusiv două WorldTeams. Ce spune acest tablou de start despre nivelul la care a ajuns, de-a lungul celor 16 ediții, Turul Ciclist al Sibiului? E simplu: acest lucru spune că Turul Ciclist al Sibiului rămâne și în 2026 singura competiție din România cu echipe de World Tour la start, cu foști, dar mai ales cu viitori câștigători de mari tururi, în luptă pentru prețiosul tricou galben de la Sibiu. După Jonas Vingegaard, Prinoz Roglic și Egan Bernal, cine poate ști ce stea va mai răsări dintre munții sibieni?
Încă de la prima ediție din iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus ca una dintre cele mai recunoscute competiții cicliste din sud-estul Europei. În cele cincisprezece ediții de până acum, spectatorii au avut ocazia să vadă debutând la Sibiu viitori mari campioni, precum cei enumerați mai sus, sau, mai recent, nume ca Isaac del Toro, Florian Lipowitz și Matthew Riccitello, care au concurat
pentru victorii în cele mai mari curse cicliste din lume. Având în vedere lista puternică de echipe confirmată pentru 2026, ar fi cumva firesc să vedem încă un nume foarte promițător adăugat la această listă.
Turul Ciclist al Sibiului 2026 va avea loc în perioada 4-7 iulie, iar o listă de 26 de echipe de top este confirmată pentru a participa la această a șaisprezecea ediție a cursei. Victorioasă de patru ori între 2020 și 2024, echipa Red BullBORA - hansgrohe urmează să revină la cursa 2.1 EuropeTour după o pauză de un an. Anul acesta, va concura cu UAE Team Emirates - XRG, actualul lider al clasamentului mondial pe echipe UCI și cu cele cinci echipe ProTeam: Equipo Kern Pharma, Modern Adventure Pro Cycling, Pinarello-Q36.5 Pro Cycling Team, Solution Tech NIPPO Rali și Unibet Rose Rockets. Plutonul este completat cu două echipe naționale și o selecție puternică de 18 echipe continentale. Ediția precedentă a fost câștigată de Matthew Riccitello, a cărui echipă își reunește anul acesta tinerele talente sub marca NSN Development Team.
În startlistul oficial apar peste 100 de rutieri. La ce nume consacrate sau debuturi promițătoare ar trebui să fim atenți?
Deși componența finală nu a fost încă stabilită, înscrierile provizorii includ deja o selecție solidă de cicliști care vor concura în Turul Ciclist al Sibiului din 2026. Printre
numele confirmate până acum se numără campionul mondial
U23 Lorenzo Finn (Red Bull - BORA - hansgrohe), Benoit
Cosnefroy și Ivo Oliveira (ambii UAE Team Emirates - XRG), câștigătorul TCS 2018 Iván Sosa (Equipo Kern Pharma), Walter Calzoni (Pinarello-Q36.5 Pro Cycling Team), Edgar Cadena (Team Storck - MRW Bau), Byron Munton și dublul câștigător de etapă la Sibiu, Riley Pickrell (ambii Modern Adventure Pro Cycling).
Cei mai buni cicliști români sunt așteptați din nou să fie prezenți la MENToRISE Teem
CCN (cu sibianul Iustin Văidian în postura de lider al echipei) și la Echipa Națională a României (cu proaspătul dublu campion național Cristi Răileanu și cu Edi Grosu - în căutarea unei noi victorii de etapă la Sibiu). Din cauza unor schimbări de planuri, Burgos Burpellet BH și BEAT CC p/b Saxo au fost nevoite să își anuleze participarea la cursă.
Din 2013, Turul Sibiului are statut UCI 2.1 în UCI Europe Tour și a rămas constant în această categorie. Cum ați reușit să mențineți acest statut timp de 13 ani, într-un context în care rămâne una dintre puținele curse din Europa de Sud-Est la acest nivel?
Aici merită făcută o observație dulce amăruie: Acum 1213 ani, Europa de Sud-Est avea o mână de competiții de clasa 1. Unele, puternic susținute financiar la nivel guvernamental (prin ministerul turismului, de cele mai multe ori), au ajuns acum în selecta serie PRO, un nivel intermediar
spre World Tour. Noi ne străduim mult să păstrăm ridicată ștacheta curselor de clasă 1 în România, deși trebuie să recunoaștem că este din ce în ce mai greu. Pe de altă parte, generozitatea cu care aleg să ne sprijine sponsorii noștri ne onorează și ne motivează să continuăm cu mândrie, pentru că am ajuns la performanțe remarcabile, numai datorită acestor minunați sponsori.
Turul Sibiului a reușit în ultimii ani să atragă la start echipe WorldTour și rutieri de top din plutonul internațional. Ce anume face atractivă pentru ei această competiție: nivelul traseului, punctele UCI sau poziționarea ei în calendarul competițional al verii?
Poziționarea aș vedea-o mai degrabă un dezavantaj, fiind în perioada Turului Franței. Recunoaștem, pe de altă parte, că începutul lui Iulie ne-a oferit, paradoxal, avantajul de care aveam nevoie în 2020, când am fost prima competiție de clasa 1 la reluarea calendarului sportiv după pandemie. Atunci, traseele grele din munți și zestrea considerabilă de puncte UCI, specifică unei curse 2.1, au fost suficiente să atragă echipe de
World Tour care au venit, le-a plăcut și au continuat să vină. Așadar răspunsul este da: atractivitatea vine atât de la traseul provocator, cât și de la numeroasele puncte UCI acordate. În mod special este apreciat confortul unei curse radiale, în care sportivii rămân la același hotel pe toate durata competiției, situație destul de rar întâlnită în ciclismul mondial.
Traseul din 2026 însumează aproximativ 610 km în patru zile, cu start și finish la Sibiu și un mix de etape de plat, contratimp și cățărări. Cum a fost gândit acest echilibru astfel încât să testeze complet un lider de clasament general?
Locația fericită, cu Transfăgărășanul și
Transalpina în apropiere și cu urcarea spre Păltiniș la noi în curte, este extrem de ofertantă. Adăugăm una-două etape pentru sprinteri, plus circuitul emblemă din Centrul Istoric al Sibiului și iată-ne la ediția a 16a. Dar să le luăm pe rând! După prezentarea echipelor din seara de vineri, 3 iulie, Turul Ciclist al Sibiului începe abrupt cu 2 semietape: sâmbătă, 4 iulie, Semietapa
1A îi poartă pe cicliști prin pitorescul Mărginimii Sibiului, cu Rășinariul lui Goga și
Cioran, dificila coborâre pe Călugărul și Gura Râului pentru a marca o premieră la sosire, intrarea în Sibiu fiind pentru prima oară pe
Calea Dumbrăvii, oferind un spectacol de primă mână prin viteza cu care sportivii se vor îndrepta spre sosire. Seara ne așteaptă deja celebrele pavate ale Contratimpului Individual din inima burgului sibian, cu succesiunea antrenantă de viraje și aliniamente, unde publicul poate urmări evoluția cicliștilor de foarte aproape, de-a lungul întregului traseu de 3,2 km, sau din comfortul unei terase de pe Bretter sau din
Piața Mare.
Duminică, 5 iulie explorăm zona de vest a județului și Țara Secașelor, plecând din
Piața Mare spre startul tehnic de la Șura Mică, de unde pornim spre Păuca, Roșia de Secaș, Spring și Sebeș, cu o mică tatonare a Transalpinei, pe care o părăsim la Săsciori
pentru a traversa frumoasele păduri ale Câlnicului spre Miercurea Sibiului și cățărarea de la Apold. Așa cum suntem obișnuiți, nu putem sta prea departe de munți, așa că finalul va fi la Păltiniș, pe cea mai dificilă variantă de urcare, prin Gura Râului și Călugărul. Luni, 6 iulie vine rândul
Munților Făgăraș să-i pună la încercare pe rutieri, pe un nou traseu care începe pe Valea Hârtibaciului, continuă prin Agnita și Cincu și care merge în premieră pe urmele
Sfântului Ardealului până la Mănăstirea Brâncoveanu, de unde ne îndreptăm prin Orașul Victoria și Cârțișoara spre
Bâlea Lac, cel mai înalt punct atins de Turul Ciclist al Sibiului 2026.
Marți, 7 iulie, etapa finală ne poartă din nou pe Valea Hârtibaciului, pentru a face o buclă prin Mediaș și
Dumbrăveni, de-a lungul
Târnavei Mari, cu trecerea pe lângă maiestuoasa Biserică
Fortificată de la Biertan și întoarcerea prin Nocrich spre
piatra cubică din Piața Mare, unde vor fi celebrați câștigătorii Ediției a 16-a a Turului Ciclist al Sibiului.
Contratimpul individual pornește din Piața Mică, în inima centrului istoric al Sibiului, unul dintre punctele emblematice ale orașului. Ce rol joacă acest start „din oraș” în identitatea cursei și în spectacolul pentru public?
Contratimpul din centrul istoric și-a câștigat încă de la început reputația de emblemă a Turului Ciclist al Sibiului prin paleta largă de suprafețe, care mai de care mai provocatoare. De asemenea, posibilitatea de a vedea cicliștii în cursă de la un metru distanță este un atu cu care puține curse se pot lăuda. Traseul extrem de tehnic obligă sportivii la un nivel de concentrare foarte ridicat, orice greșeală însemnând pierderi de timp ce pot fi considerabile. De asemenea, zona dedicată echipelor oferă o imagine deosebită în culisele acestui sport, cu tehnicile de încălzire, de pregătire a cursei, ori de recuperare după finish, care rămân de obicei ascunse publicului larg și care pot fi observate pe de-a întregul de cei interesați de aspectele mai puțin vizibile ale acestui sport minunat.
Etapa a treia aduce finalul la Bâlea Lac, una dintre cele mai dure ascensiuni din România, deja devenită „etapa regină” a Turului. Ce particularități are acest final la altitudine în comparație cu alte finish-uri montane din Europa?
Transfăgărășanul rămâne unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din România, cu cei 2.042 m altitudine și imaginea
spectaculoasă a serpentinelor din Căldarea Bâlii, unde eforturile cicliștilor pot fi urmărite continuu pe ultimii aproape 10 km de cățărare, unde atmosfera parcă își ridică temperatura cu fiecare ac de păr depășit de rutieri, ajungând la apogeu pe ultimul kilometru, când temerarii care au înfruntat balaurul de asfalt încolăcit pe coasta muntelui se îndreaptă spre Victorie!
M-am cam lăsat luat de val, dar atmosfera aceasta trebuie trăită, iar mulțimea de amatori care înfruntă, fiecare cu puterile lui, Transfăgărășanul, aduce mărturie vie pentru frumusețea acestui sport și pentru importanța dictonului „Mens sana in corpore sano”. Și pentru a răspunde la întrebare, urcarea la Bâlea are particularitatea de a fi una din foarte puținele curse cicliste din România unde se poate simți fizic vibrația și bucuria celor pasionați de ciclism, ca în oricare din celebrele ascensiuni montane din Europa.
An de an, Turul Sibiului propune și o serie de evenimente conexe.
Cum arată „pachetul complet” al ediției „sweet sixteen” din acest punct de vedere și ce rol au aceste momente în experiența generală a Turului?
„Sweet sixteen” este o perioadă din viață plină de vise frumoase, de incapacitate de a vedea greutățile vieții, când parcă nu există nicio limitare, unde totul pare minunat și ușor de realizat. Știm din experiență că nu este chiar așa, dar ne lăsăm impresionați de bucuria cu care iubitorii acestui sport vin să ne susțină prin participarea la evenimentele conexe Turului Ciclist al Sibiului. Prima este Cursa Sponsorilor, un eveniment dedicat exclusiv angajaților sponsorilor noștri, care va avea loc pe 28 iunie, pe traseul consacrat și îngustat de lucrări dintre Sibiu și Poplaca. Păltiniș Challenge și Transfăgărășan Challenge sunt deja evenimente mature, cu echipe de organizare care au
știut să coaguleze efervescența de început într-o fidelizare impresionantă a participanților, aceștia fiind cei mai în măsură să înțeleagă efortul profesioniștilor, fiind cu sutele alături de ei pe ultimii kilometri atât la Bâlea, cât și la Păltiniș. Păltiniș Challenge va pleca din Piața Mare, iar Transfăgărășan Challenge din locul consacrat: Păstrăvăria Albota. S-a ajuns la curse cu start festiv, cu motomarshali, așa cum le stă bine unor curse cu ștaif. Green Day Kids aduce energia copiilor la apogeu în Piața Mare în data de 5 iulie, când copiii pot câștiga o mulțime de premii dăruite de echipele de profesioniști, pe un traseu amenajat în centrul istoric al Sibiului. Mulțumim pe această cale tuturor celor care susțin Turul Ciclist al Sibiului și care cred că se poate și la noi ceea ce se vede atât de frumos în cursele cicliste consacrate din lume. Suntem în aceeași echipă!
Dincolo de ferestrele simetrice ale marilor ansambluri rezidențiale și de geometria riguroasă a arterelor urbane se ascunde o nevoie fundamentală, care refuză să fie standardizată - dorința de joacă. În acest peisaj al densității extreme, unde fiecare metru pătrat este disputat de funcțiuni pragmatice, locul de joacă nu mai poate fi privit doar ca o bifă în planul urbanistic, ci trebuie înțeles ca o ancoră esențială de conexiune umană și un laborator de învățare. Istoria acestor spații ne dezvăluie o evoluție fascinantă, de la simplele grădini de nisip apărute în Germania secolului al XIX-lea, menite să scoată copiii de pe străzile periculoase, până la viziunile radicale din Amsterdamul postbelic. Arhitectul olandez Aldo van Eyck a transformat terenurile virane în sute de micro locuri de joacă, demonstrând că o simplă structură geometrică poate deveni un catalizator pentru întreaga comunitate. Dacă primele echipamente din fier și lemn aveau un caracter aproape militar, fiind axate pe disciplină și exercițiu fizic, astăzi asistăm la o trecere spre designul abstract care invită la explorare și creativitate.
În ultimele decenii, densitatea urbană și capriciile climatice au generat o extensie necesară a acestui univers prin apariția spațiilor de joacă de interior. Aceste construcții specifice nu sunt doar alternative de avarie pentru zilele ploioase, ci reprezintă o mutație arhitecturală menită să asigure continuitatea procesului de învățare și socializare în orice anotimp.
Integrarea unor astfel de funcțiuni în clădiri rezidențiale sau centre comunitare transformă interiorul într-un peisaj tridimensional unde pereții de cățărare, labirinturile textile și zonele de joacă senzorială completează experiența oferită de parcurile exterioare. Această dualitate interior-exterior permite o stimulare constantă a curiozității celor mici, oferind totodată un mediu controlat și sigur, care răspunde nevoilor unei societăți mereu în mișcare.
În contextul locuirii dense, dotările pentru joacă depășesc funcția recreativă, devenind adevărate instrumente de pedagogie urbană. Un tobogan nu este doar o pantă înclinată, ci o lecție despre gravitație și curaj, în timp ce structurile de cățărare non prescriptive încurajează rezolvarea problemelor și dezvoltarea motorie fină. Mai mult decât atât, aceste enclave de veselie funcționează ca niște piețe publice în miniatură, unde barierele sociale dispar. Într-o lume dominată de ecrane, locul de joacă rămâne unul dintre puținele spații unde interacțiunea este fizică, imediată și autentică. Beneficiile se extind surprinzător și asupra adulților, pentru care aceste zone devin puncte de socializare și de destindere. În timp ce micuții învață negocierea și empatia prin joc, părinții și bunicii găsesc aici un spațiu de refugiu din calea izolării urbane, facilitând formarea unor rețele de sprijin între vecini.
Modernitatea ne provoacă să regândim materialitatea acestor spații. Betonul și plasticul lasă locul lemnului texturat, sforilor împletite și zonelor verzi care aduc natura în inima cartierelor aglomerate. Abordarea contemporană susține că un loc de joacă reușit este cel care nu se termină la marginea gardului, ci se înfășoară organic în jurul clădirilor și al trotuarelor transformând întregul parcurs urban într-o experiență ludică. Prin integrarea unor elemente de mobilier urban inteligent care pot fi folosite atât pentru sport, cât și pentru odihnă, arhitectura reușește să șteargă granița rigidă dintre spațiul copiilor și cel al adulților. La finalul zilei, un oraș care știe să se joace este un oraș mai sănătos, mai rezilient și, mai ales, mai uman, unde arhitectura nu doar găzduiește viața, ci o stimulează să înflorească în cele mai neașteptate forme.
Proiectul Little Town, semnat de biroul doipunctunu.ro prin arhitecții Cristina și Radu Caradim, prinde viață la periferia Craiovei într-o zonă rezidențială recent dezvoltată, unde densitatea mare de locuințe contrastează puternic cu absența spațiilor dedicate comunității. Echipa a asumat coordonarea integrală a proiectului, de la definirea identității de brand prin nume, logo și univers vizual până la proiectarea arhitecturală, designul interior, amenajarea peisageră și signalistică, integrând totodată un volum arhitectural distinct cu funcțiunea de restaurant. Little Town apare astfel ca o replică necesară la izolarea urbană, transformând un simplu spațiu de joacă într-o ancoră socială unde copiii și adulții se întâlnesc și interacționează în mod natural. Conceptul central propune aducerea exteriorului în interior prin crearea unui univers în miniatură care simulează
complexitatea vieții urbane într-un cadru sigur și creativ.
Arhitectura spațiului este organizată sub forma unui orășel compus din căsuțe tematice, străzi, marcaje rutiere și semafoare care îi invită pe cei mici să exploreze funcțiuni recognoscibile, precum un supermarket, un spital sau un mini șantier. Clădirea principală de 1.500 mp reunește zonele de joacă și educație, fiind completată de un restaurant independent de 250 mp și pavilioane exterioare care extind experiența în sezonul cald. Din punct de vedere estetic, paleta cromatică pastelată, texturile calde de lemn și pardoselile tip terrazzo creează o atmosferă luminoasă cu accente nordice. Fiecare căsuță este individualizată și beneficiază de o supantă de tip casă în casă, un refugiu accesibil doar copiilor, dotat cu tobogan de unde aceștia pot observa întregul regat ludic. Prin fuziunea dintre loc de joacă, restaurant, bibliotecă și spațiu de evenimente, proiectul devine un hub comunitar veritabil, unde joaca este folosită ca instrument de dezvoltare personală și platformă de explorare a lumii reale.
Credite:
Birou: Studio 2.1
Autori: arh. Cristina Caradim, arh. Radu Caradim
Te poți bucura de un carusel de evenimente sociale, alături de persoanele din anturajul apropiat. Sunt posibile întâlniri și discuții interesante, iar cele aflate acum îți vor fi de folos multă vreme de acum încolo.
Gândește-te pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Meditațiile în locuri sfinte, lecturarea cărților deosebite, dialogurile interioare sunt demne de folosit. Evită eforturile fizice și psihice mari și, de asemenea, spațiile închise și aglomerate.
Cultivă gândirea pozitivă și dialogurile armonioase. Mentalul este agitat, îți pierzi ușor răbdarea în relațiile cu ceilalți, astfel că ai putea fi etichetat drept o persoană conflictuală. Sunt posibile reîntâlniri cu persoane care aparțineau cândva anturajului tău.
Ai multe și mărunte de realizat la serviciu, iar forfota profesională te va duce până la urmă la oboseală accentuată și chiar la niscai probleme de sănătate. Colegii te vor solicita să le ții locul sau să te implice și în treburile lor.
Cheltuielile reprezintă o temă importantă pe tot parcursul lunii. Veniturile tale cresc suficient, încât să-ți permiți atât mofturilor personale, cât și să dăruiești celor dragi câte un mic cadou.
Ești foarte bine susținut de prieteni și de unele persoane din mediul de muncă. Se deschide o etapă favorabilă dezvoltării unor idei profesionale vechi sau pot apărea altele de mare anvergură. Controlează-ți entuziasmul, deoarece există, aspecte care pot răsturna bunul mers.
Cheltuiește și consumă strictul necesar, pentru că veniturile tale fluctuează sau chiar se diminuează pe parcursul lunii. Îți sunt favorizate activitățile spirituale, filozofice, întâlniri cu persoane erudite, lecturarea unor cărți îți sunt de mare folos pe termen lung.
Dorința de a petrece mai mult timp alături de persoana iubită sau de copii este la cote înalte și ușor de îndeplinit. Este o perioadă bună de a lămuri neplăceri vechi și de a alcătui planuri noi pentru petrecerea timpului liber împreună cu cei dragi.
Sunt șanse de înnoire pe toate planurile, de aceea lasă totul deoparte și ocupă-te mai mult de tine și treburile tale personale. Începe prin a-ți îngriji sănătatea, a schimba ceva în personalitatea ta sau în felul în care te aranjezi.
Ești susținut în proiectele tale de oameni de bună calitate, astfel că ar fi bine să-ți expui ideile cu claritate și răbdare. Unii se vor oferi să te ajute necondiționat, însă alții se vor retrage din lucrul cu tine din varii motive.
Relațiile parteneriale sunt foarte animate pe tot parcursul lunii. Sunt posibile reconfigurări ale relației cu partenerul de viață, în sensul că veți putea stabili de comun acord, fie activități recreative, fie planuri de investiții și afaceri. Poți primi oferte tentante de colaborare în segmentul profesional.
Petrece mai mult timp acasă, alături de membrii familiei și de rude, mai ales în prima parte a lunii. Este o perioadă favorabilă activităților gospodărești și planurilor de anvergură împreună cu cei dragi. Dialogurile cu ceilalți îți aduc lămuriri pentru situațiile în care ești implicat.
Ioana are 38 de ani și este legată de două orașe, primul este orașul natal, Mediaș, iar al doilea este Sibiul. Muncită în achiziții și vânzări, scrie neserios dintotdeauna, iar cu seriozitate de mai bine de doi ani. Tot ce o mișcă și o intrigă, în materie de lectură, apare pe pasaridehartie.ro, iar despre poezie, filme și teatru lasă impresii pe contul de Instagram (ioana_pasaridehartie).
DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru că e un oraș frumos și atunci când este soare, și atunci când plouă. Merge și cu tristețea, și cu bucuria, are pentru fiecare câte ceva. Pentru că distanțele se parcurg rapid. Spectacolele de teatru sunt minunate. Pentru cluburile de carte care înfloresc.
TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ
LE VADĂ ÎN SIBIU Piața Huet, Piața Schiller, Pasajul Scărilor.
UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Fără îndoială ESTE FILM Festival care aduce filme rare și scurt-metraje. Încă am genunchii moi și obrajii îmbujorați după cele cinci zile de festival.
ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Aerul tare de munte, vântul, ploile, teii, pescărușii, apusul pe strada Centumvirilor.
UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Cremșnit.
CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O
GĂSEȘTI Mănânc cu plăcere și poftă la Consommé Bistro, Hochmeister, Kulinarium, Spic.
TE
SIBIULUI Zâmbesc pentru că întâlnesc cunoscuți și necunoscuți, stăpâni cu animale de companie, la gândul că urmează să intru în librării după cărți și apoi să mă opresc la cafenea.
UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Turnul Bisericii Evanghelice.
REVITALIZATE Malul Cibinului și halele
Independența, fosta fabrică Libertatea de pe strada Abatorului, Piața Coroana.
A SIBIULUI Îmi imaginez orașul acesta ca pe o pasăre măiastră, care nu se arată des, însă cântă de fiecare dată. Și în cântecul ei îți prinde tălpile de pavaj și te plimbă pe străzi până ești tu acela care defilează prin fața clădirilor vechi.
SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Îmi doresc mai mulți copaci, mai multe spații verzi și visez la un loc de dans.
