Zile si Nopti Sibiu | 1-15 aprilie 2026

Salut, Sibiu

Răzvan SĂDEAN

, redactor

Riscul în cultură nu trebuie să ne sperie

Fiind în fața unui nou sezon festivalier care va începe curând la Sibiu, mă întreb ce aș vrea, de fapt, să văd mai des în peisajul cultural local. Autenticitate. Curaj. Risc. Trei cuvinte care, paradoxal, par să dispară exact din locul în care ar trebui să fie prezente: marile evenimente și festivaluri culturale. De ce? Motivul este simplu: cultura de masă nu prea știe să opereze cu ele. Sau, poate mai bine spus, nu își mai permite. Majoritatea organizatorilor sunt prinși în marele joc (amețitor) al zeilor finanțărilor și algoritmului care păzesc cultura și care glisează stângadreapta ce funcționează și ce nu, ce prinde și ce nu, ce contează și ce nu. Odată ce intri în spirala marilor producții, a finanțărilor, a cifrelor care trebuie bifate, începi să te îndepărtezi de tot ce înseamnă risc real. Și, odată intrat în acest joc, e greu, dacă nu imposibil, să mai faci un pas înapoi. Așa ajunge cultura să fie tratată ca un produs. Unul care trebuie să funcționeze, să adune public, să bifeze indicatori. Nu mai există spațiu pentru încercare, pentru eșec, pentru acel tip de autenticitate care nu vine la pachet cu garanții. Totul trebuie să fie validat

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 05 (528) | 01 - 15 aprilie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu

 /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

dinainte, să meargă la sigur. Iar efectele se văd. În Sibiu, evenimentele încep să semene între ele: comunică la fel, regăsești aceleași componente în programul lor, cultivă acel tip de frumos care nu deranjează pe nimeni, iar experiențele devin din ce în ce mai previzibile. A duce cultura în stradă, spre exemplu, nu înseamnă educație. Cel mult poate distra și distrage oamenii pentru câteva momente de la ritmul vieții lor.

Dar oare de aplatizarea culturii se fac vinovați doar organizatorii și finanțatorii? Curajul dispare și confortul se instalează bine mersi atunci când cultura produce, generează. Iar ca să producă trebuie să fie sigură, predictibilă și frumoasă. În toată această discuție, unde se plasează publicul? Mai ales acel segment de public care își dorește să fie provocat: provocat să afle, să aprofundeze dincolo de formule frumos stilizate. Până la urmă, cultura pe care o avem este și cultura pe care o acceptăm. Iar dacă nu mai cerem risc, nu ar trebui să ne mire că nu îl mai primim. Iar cultura e unul dintre puținele domenii ale vieții în care riscul chiar nu trebuie să ne sperie.

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Vânzări - Distrubuitie: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Denisa Ciocoiu | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Riscul în cultură nu trebuie să ne sperie

VIAȚA ORAȘULUI

CE NE PLACE ȘI CE NU NE PLACE LA

10 reconversia fostului Peda în spațiu cultural TÂRG

Târgul de Cariere se întoarce la Sibiu: ediția aniversară de 20 de ani aduce sute de oportunități profesionale

CHESTIONAR DE #SIBIU

Alexandra Tudor

DESIGN / ARHITECTURĂ

Casa Tătărăscu - actuala EkoGroup Vila

PREMIERĂ

Prietenul Tăcut PREMIERĂ

The Last Whale Singer

PREMIERĂ

Vânătoarea de vecini 2

POINT

28 Years Later: The Bone Temple

Chick Corea Electri Band

nu știu câtelea ceas

Primăvară reînvie satele și oamenii săi

GURMAND

Te saturi din privit BISCUIT.RO

Cât de aventuros ețti în farfurie?

Viața orașului...

În perioada 1-15 aprilie, toate evenimentele din Sibiu sunt croite în jurul sărbătorilor Pascale. Târgul de Paști aduce culoare, distracție și produse de sezon în Piața Mare. Filarmonica de Stat și Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” găzduiesc concerte și recitaluri în cadrul programului „Lumini Pascale”, iar Corul Madrigal sărbătorește Paștele catolic la Sala Transilvania, cu actori și copii invitați din Sibiu și regiune. Ca în fiecare an, cel mai frumos loc pentru a participa la Slujba de Înviere rămâne biserica din Bezded, din Muzeul ASTRA.

TÂrGUl De pa ȘTi

Piața Mare prinde culoare între 3 și 14 aprilie, când o nouă ediție a Târgului de Paști umple centrul Sibiului cu bunătăți, produse de artizanat și cadouri numai bune de pus în tolba iepurașului. Târgul de Paști va reuni, ca în fiecare an, meșteșugari talentați și artizani locali, care oferă o selecție variată de obiecte handmade, printre care aranjamente naturale de Paști și flori din pânză, lumânări pictate manual, tablouri cu păpuși din macrame, produse din lavandă, ceramică tradițională și obiecte sculptate în lemn, alături de piese vestimentare accesorizate. Oferta culinară este bogată și variată și include produse de sezon și bunătăți potrivite pentru masa de sărbătoare. Pe lângă obișnuitele căsuțe cu produse tematice, sunt amenajate și spații de joacă și relaxare pentru copii și adulți.

COrUl MaDriGal lUM iNi pa SCale

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, invită sibienii la „Săptămâna Patimilor”, pe 5 aprilie, de la ora 19:30, la Sala Transilvania. Evenimentul are loc cu participarea actorilor Marius Turdeanu și

Richard Bovnoczki și a copiilor din corurile județene și regionale.

SlUJBa De ÎNViere

Ca în fiecare an, Slujba de Înviere, oficiată la Biserica din Bezded –monument funcțional din cadrul Muzeului ASTRA din Dumbrava Sibiului, va avea loc în noaptea de 11 spre 12 aprilie. Accesul vizitatorilor este permis începând cu ora 23:00. Un loc special pentru a trăi acest moment de sărbătoare!

Seria de evenimente muzicale dedicate sărbătorii pascale continuă și în 2026, cu un concert simfonic dirijat de Gregor Böttcher, pe 7 aprilie, de la ora 19:00, când, la Filarmonica sibiană, se vor interpreta Sabin Păutza – „Cântarea Cântărilor”, Schumann – „Uvertura” și Camille Saint-Saëns – „Concert pentru violoncel și orchestră”. Pe 8 aprilie, de la ora 19:00, violoncelistul Ștefan Cazacu va susține un recital cu Suitele pentru violoncel nr. 4–6 de J.S. Bach, în Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” din Piața Mare.

Folosește codul ZN10 la achiziționarea biletelor de pe ariasibiu.ro/magazin pentru 10% reducere.

Ce ne place și ce nu ne place la

reconversia fostului Peda în spațiu cultural

Acum doi ani, sibienii se bucurau că un spațiu uriaș din centrul orașului intra în circuitul cultural și turistic, după ani buni în care stătuse abandonat. E vorba de imensa clădire a fostului Liceu Pedagogic. În 2024, cu ocazia SCAF, locul a fost curățat parțial și umplut cu artă, concerte și oameni. Anul acesta procesul de reconversie continuă. Iată câteva impresii despre transformarea acestui loc emblematic!

Ne place

 Ne place că un spațiu cu o asemenea importanță în istoria Sibiului a fost redat comunității, oferind sibienilor și turiștilor șansa să descopere și să retrăiască poveștile unui loc care altfel ar fi rămas uitat.

 Ne place că se fac intervenții semnificative pentru ca fostul Peda să devină un loc sigur pentru organizatori și participanți, cu spații bine întreținute și accesibile, chiar dacă anumite zone rămân închise pentru siguranța tuturor.

 Ne place că pentru următorii trei ani spațiul va fi administrat de o asociație culturală locală care promite să găzduiască evenimente culturale de amploare, mai ales că astfel de spații mari nu prea există în Sibiu.

 Ne place că primul eveniment major programat pentru 2026 este o expoziție retrospectivă a artistului Ștefan Câlția, care va fi vernisată chiar în perioada Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Nu ne place

 Nu ne place că autoritățile locale nu se implică întotdeauna în astfel de inițiative, lăsând de multe ori organizatorii culturali să caute singuri soluții și să transforma aceste spații abandonate în locuri animate.

 Nu ne place că, în lipsa unor investiții noi și planificate, evenimentele culturale ajung să se desfășoare în clădiri dezafectate sau în foste fabrici, spații care nu au fost concepute pentru public și care pun limite organizatorilor.

 Nu ne place că, oricâte intervenții se fac, astfel de clădiri nu pot fi aduse la standardele moderne de confort, siguranță și infrastructură, mai ales când ele sunt închiriate pe termen scurt și nu se pot face investiții majore.

 Nu ne place că acă aceste spații n-ar fi intrat în circuitul cultural și turistic, nu am fi descoperit comorile ascunse ale clădirii: catacombe, săli spectaculoase și curtea interioară care leagă trecutul de prezent.

POVEȘTI DIN CULISE

Ziua Mondială a Teatrului sibian

Acum 33 de ani, în 27 martie, porneam aventura Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Era o întâmplare fără precedent pentru această comunitate care a avut primul teatru din Estul și Centrul Europei în 1788, care a avut momente artistice exemplare de-a lungul timpului, dar care s-a confruntat, mai ales după evenimentele din decembrie ’89, cu o situație nu foarte favorabilă pentru tot ce însemna zona de spectacol și, în general, dimensiunea culturală. Poate că această situație delicată din Sibiu a fost cauzată și de faptul că teatrul german aproape se desființase, iar majoritatea actorilor au emigrat, în timp ce momentul de mare reviriment al prezenței lui Iulian Vișa la Sibiu se sfârșise brusc, atunci, la începutul anilor ’90. Am dedicat prima ediție FITS lui Iulian Vișa și, pe parcursul a două ediții de festival, am avut spectacolul făcut de Domnia sa în

perioada cât a condus teatrul din Sibiu, alături de o altă creație a lui Silviu Purcărete. Asta se întâmpla într-o zi de 27 martie, când, împreună cu 3 țări și 8 spectacole, porneam în această aventură. Iată azi, 33 de ani mai târziu, Ziua Mondială a Teatrului celebrată în 27 martie, vom pune în vânzare cel mai important spectacol creat de-a lungul timpului în România: Faust. Datorită numărului mare de doritori care vor să ajungă la Sibiu, vom pune până la final de iulie toate reprezentațiile, mai puțin cele 2 din festival, restricționând accesul la 6 bilete, în așa fel încât fiecare familie să poată să vadă acest spectacol. Vă așteptăm cu drag la Sibiu și, sperăm din toată inima că ediția cu numărul 33, care are tema

SUFLET să aducă dimensiunea reală a ceea ce înseamnă cu adevărat întâlnirea dintre suflete, sub semnul creației: sufletul artiștilor, sufletul realizatorilor și sufletul publicului. Să ne revedem cu bine!

Cred că sunt o ființă solară. Spun asta nu pentru că mi-ar face vreo plăcere să fac plajă, ci pentru că absența soarelui îmi dă o stare...să zicem neplăcută. Cerul gri de iarnă e unul dintre cele mai puternice motive de nemulțumire. Dacă adăugăm la asta și greutatea hainelor de iarnă și a perechilor de încălțăminte care „să țină cald” și „să nu alunece”, ajungem la o stare tare neplăcută. Deci, de-abia aștept să vină primăvara în fiecare an. De-abia aștept să pun deoparte geaca de iarnă și încălțămintea îmblănită și să port geci ușoare și încălțăminte sport. Soarele strălucește mai des pe cer. Dacă văd o zi însorită sunt încântată că am scăpat de greutatea și rigiditatea hainelor, ies afară, în aerul de primăvară și... mă cutremur de frig.

Două luni pe ani (martie-aprilie), în fiecare an, mă păcălesc în acest mod. Da, verific temperaturile și da, scot nasul pe geam să văd

„cum se simte” temperatura. Dar tot nu reușesc să nimeresc de fiecare dată ținuta adecvată. Ori îmi e prea frig, ori îmi e prea cald, pentru că, dacă mă gândesc să fiu prevăzătoare, mă încalț cu cizmele cu blană și mă trezesc la 12 grade. Zilele trecute, încălțată în teniși, înghețam din cauza vântului tăios ce contrazicea soarele plin de viață și energie și cerul senin. Am privit în jur. Jumătate dintre persoanele de pe stradă purtau cizme. Cealaltă jumătate, teniși sau adidași. Enervantă situație. Dar, recunosc, prefer să îngheț decât să duc după mine amintirea iernii mai mult decât e absolut necesar.

Partea cea mai amuzantă? Știu că vremea asta schimbătoare se va termina în curând. Și mai știu că, de multe ori, vom trece direct la 35 de grade. Dar, ca în fiecare an, voi refuza să mă plâng de căldură. Sper doar să nu mai ningă încă o dată până atunci.

Sigur știți că urmează să ne pierdem locurile de muncă și vom primi cu toții în curând Universal Basic Income. De altfel, Zile și nopți tocmai ne-a anunțat pe noi cei care de aproape un deceniu umplem câte o jumătate de pagină aici, că un model LLM antrenat pe textele scrise de noi în trecut, e deja pregătit să scrie texte mai amuzante, mai corecte politic, fără să dezinformeze, lipsite de greșeli de ortografie și litere mâncat. Același model s-a dovedit capabil de performanța uluitoare de a trimite materialele la timp pentru tipărirea revistei, de fiecare dată.

Și asta nu e nici măcăr cel mai rău lucru. O cercetare de la finalul anului a Centrului pentru Tehnologie și Democrație arătă că 42% din elevii de gimnaziu și liceu spun că fie au o relație romantică cu un AI, fie cunosc pe cineva care are. Știu, noi aștia care încă scriem

sau citim litere scrise pe hârtie, nu. Dar ALȚI OAMENI depășesc tot mai multe limite în relațiile lor cu chatbotul care ar trebui să te ajute să-ți creezi o dietă echilibrată sau să scrii mesajul ală de rămas bun unui coleg care plecă din firmă. Și cine îi poate condamna. Relațiile cu oamenii sunt poate cele mai enervante, disperante lucruri care există. Oamenii mereu vor chestii de la tine, vor să fie ascultați, vor să se ventileze, vor să fie nedrepți și să le fie dată dreptate. Sau din contră, stau acolo ca niște monoliți din Insula Paștelui atunci când ai nevoie să scoți o părere, o reacție, ceva de la ei. În general o confirmare. Oamenii sunt nașpa, au zile proaste, sunt cifuți, sau exagerat de entuziasmați când nu e cazul. Nu te poți baza pe ei, nu-ți răspund la telefon, sau nu te mai lasă naibii în pace. Au prea multe sau prea puține cuvinte rămase pentru seara asta. Well.

în distributie: CAROL PUSCARIU, PAUL BONDANE, ALEXANDRA SERBAN/ LUCIA BARBU, ELIZA PAUNA; voci: VICTOR REBENGIUC, EMILIAN OPREA, ALEXANDRU POTOCEAN, CONRAD MERICOFFER, VLAD IVANOV, ALEXANDRU DABIJA, MIHAI SMARANDACHE muzica: ALEXEI TURCAN; video: DILMANA YORDANOVA, OVIDIU EFTIMIE asistent regie: ANDREI OSTROWSKI; asistent scenografie: SABINA REUS, ADRIAN VLAD, DIANA RIBANA, CLAUDIA BENCHEA , regia si dramaturgia: BOBI PRICOP decor si lightdesign: VELICA PANDURU costume si papusi: OANA MICU

Târgul de Cariere se întoarce la Sibiu:

ediția aniversară de 20 de ani aduce sute de oportunități profesionale

Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, revine la Sibiu cu ediția aniversară de 20 de ani! Târgul de Cariere | Sibiu va avea loc în 15 și 16 aprilie, la Hotel Ramada (sala Atlas), și reunește angajatori din diverse industrii. În prima zi, evenimentul se va derula în intervalul orar 11:00 - 18:00, iar în cea de-a doua zi între 11:00 și 17:00.

angajare sau oportunitățile pe care ți le pun la dispoziție, pentru a te convinge să li te alături. În mod cert, nu în fiecare zi ai ocazia să te afli față în față cu angajatori din sfere profesionale diverse și să discuți cu aceștia, într-un cadru relaxat, cu multe zâmbete și entuziasm. Napoleon Hill spune că nu trebuie să cauți oportunitățile la distanță, ci în apropiere, chiar în locul în care te afli. Așadar, vino să cauți oportunitățile chiar în orașul tău!

Companiile participante oferă peste 700 de locuri de muncă, de la roluri entry-level și internship-uri pentru studenți până la poziții de management. De menționat este și faptul că Târgul de Cariere nu revine la Sibiu doar

Angajatori din domenii de activitate precum: producție, automotive, IT, marketing, comunicare, BPO, consultanță sau energie sunt în căutare de talente și abia așteaptă să îți prezinte povestea companiei lor, ofertele de www.zilesinopti.ro

cu joburi. Astfel, la eveniment vor avea loc și quiz-uri, în cadrul cărora participanții care vor răspunde corect la întrebări vor câștiga premii oferite de companiile prezente.

„Ediția din această primăvară marchează 20 de ani de Târgul de Cariere și spune, în esență, o poveste despre oameni și conexiuni reale. Din 2006, Târgul de Cariere conectează candidații și angajatorii în orașe-cheie din România și în capitala Republicii Moldova, oferind un cadru de dialog direct într-o piață a muncii aflată în continuă schimbare. Sezonul aniversar continuă această direcție și oferă un cadru în care candidații pot explora opțiuni profesionale relevante, iar angajatorii pot descoperi oameni potriviți pentru echipele lor”, a declarat Maria Petruța, PR Manager la Târgul de Cariere.

Motive pentru care să participi la Târgul de Cariere

 iei pulsul pieței muncii și afli tot ce e nou;

 interacționezi direct cu angajatori din diverse domenii de activitate;

 te poți remarca în fața angajatorilor încă de la eveniment;

 ai șansa să îți găsești jobul potrivit sau să îl obții pe cel mult visat;

 ai acces la stagii de practică și diverse internship-uri;

 primești pe loc răspunsuri la întrebările tale;

 afli mai multe despre ce presupune procesul de recrutare;

 te informezi în detaliu despre domeniul de interes;

 descoperi domenii noi și, poate, te reprofilezi;

 poți testa în cadrul evenimentului produsele

companiilor prezente;

 participarea la eveniment te poate ajuta să alegi drumul profesional care ți se potrivește cel mai bine;

 poți afla care sunt, în linii mari, cerințele angajatorilor din diferite domenii de activitate;

 descoperi ce beneficii oferă diverse companii viitorilor angajați;

 adaugi contacte noi în agenda ta;

 rămâi conectat cu recrutorii, fapt care nu poate să fie decât benefic;

 afli cum să te pregătești pentru interviul de angajare;

 afli cum ar trebui să arate CV-ul tău pentru a impresiona angajatorii;

 ți se deschid noi orizonturi și perspective;

 ai șansa de a câștiga premii-surpriză.

20 de ani de conexiuni profesionale

De-a lungul celor două decenii de activitate, Târgul de Cariere a devenit una dintre cele mai importante platforme de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, conectând zeci de mii de candidați cu sute de angajatori în fiecare an. Astfel, în cadrul evenimentelor Târgul de Cariere, angajatorii și candidații au oportunitatea să interacționeze față în față, să schimbe impresii și să discute despre oportunități profesionale, cultura organizațională, procesul de recrutare sau mediul de lucru. Așadar, dacă ești în căutarea unui job sau dorești să afli care sunt noutățile și tendințele din mediul profesional, Târgul de Cariere este locul potrivit pentru tine!

p Op-U p STOr i es p Op-U p STOr i es

ELSA SCHIAPARELLI

Suprarealism

și Haute Couture

ncepând cu data de 28 martie, V&A Museum își deschide porțile pentru prima expoziție dedicată în întregime Elsei Schiaparelli, una dintre cele mai inedite figuri din moda secolului XX. Expoziția urmărește parcursul Casei Schiaparelli din anii 1920 până în prezent, evidențiind evoluția spectaculoasă a brandului aflat astăzi sub direcția creativă a lui Daniel Roseberry.

Născută la Roma, într-o familie de aristocrați care aveau legături istorice cu familia Medici, Elsa Schiaparelli a crescut într-un mediu profund intelectual. Tatăl ei, Celestino Schiaparelli, decan al Universității din Roma și director al Bibliotecii Accademia Nazionale dei Lincei e Corsiniana, i-a influențat decisiv formarea. După ce și-a petrecut copilăria între Roma, Londra și New York, ani mai târziu, Parisul a devenit orașul care i-a definit destinul.

André Breton a publicat primul manifest suprarealist în 1924, definind curentul ca o explorare liberă a inconștientului, visului și imaginației, care respinge normele raționale și convențiile estetice tradiționale. Prin promovarea asocierilor atipice, formelor neobișnuite și libertății de exprimare, suprarealismul a încurajat creatorii să depășească standardele momentului pentru a transforma banalul în extraordinar.

În 1927, inspirată de viziunea creatorului francez Paul Poiret, pe care îl cunoscuse la Paris cu câțiva ani înainte, Elsa Schiaparelli, pe atunci o prezență nouă în universul haute couture, a făcut primii pași în lumea modei. Debutul său a fost marcat de lansarea unei colecții de pulovere tricotate manual, realizate prin tehnica suprarealistă trompe-l’œil. Prin integrarea fundelor și cravatelor în structura materialului, ea a creat iluzia unor elemente

tridimensionale pe suprafețe bidimensionale. Abordarea a sfidat convențiile vestimentare ale epocii și a demonstrat cum principiile suprarealismului puteau fi transpuse în modă, transformând hainele și accesoriile în spații de experiment vizual.

Până în 1935, buticul Maison Schiaparelli, amenajat de celebrul designer de interior Jean-Michel Frank, era situat pe Place Vendôme și funcționa sub numele „Schiap Shop”, reflectând estetica suprarealistă și spiritul creatoarei. În acea perioadă, numele Elsei Schiaparelli devenise deja sinonim cu avangarda pariziană. Prin creațiile sale, ea provoca și reinventa norme sociale și vestimentare, explorând teme precum ironia, teatralitatea și imaginarul suprarealist. Atitudinea excentrică și opoziția față de sobrietatea clasică promovată de Coco Chanel i-au adus porecla „The Anti-Coco”.

vizuale ce simulau rupturi ale materialului, alături de celebra pălărie în formă de pantof cu toc au transpus imaginarul suprarealist în vestimentație, demonstrând că moda poate funcționa ca manifest artistic, capabil să provoace și să reconfigureze percepția privitorului.

Creatoarea și-a afirmat identitatea culturală și prin colecții inspirate de antichitatea și patrimoniul Italiei. Temele mitologice, Metamorfozele lui Ovidiu, fluturii sau silueta extinsă la infinit a femeii moderne au devenit constante ale esteticii sale. Colecțiile Zodiac (concepută ca un omagiu adus Palatului Versailles) și Circus (unde a introdus broderii cu cai, acrobați și elefanți) au transformat piesele vestimentare în compoziții simbolice, reafirmând caracterul narativ al modei.

În 1937, lansarea parfumului Shocking a consolidat dimensiunea provocatoare a brandului. Flaconul, inspirat de silueta actriței Mae West, a devenit la rândul său un obiect simbol. Tot atunci, Schiaparelli a consacrat nuanța Shocking Pink („I gave to pink the nerve of the red”), devenită semnătura ei vizuală și expresia feminității moderne, curajoase și independente. Culoarea, obținută prin adăugarea unei mici cantități de alb în magenta, a fost mai târziu preluată și de Charles James și Cristóbal Balenciaga.

Încă de la primele schițe, Schiaparelli a demonstrat o gândire vizuală orientată spre experiment și simbolism, refuzând tiparul eleganței tradiționale. Un capitol esențial al parcursului ei creativ este colaborarea cu Salvador Dalí. Rochia Lobster (1937), imprimată cu imaginea supradimensionată a unui homar, rochia Tears (1938), cu efecte

În imaginarul suprarealist, modelat de teoriile psihanalitice ale lui Sigmund Freud, artistul devine exploratorul propriului subconștient. Respingând logica rigidă a realității imediate, curentul propune eliberarea minții și expresiei creative prin accesarea visului și impulsului interior. Pentru Schiaparelli, hainele și obiectele de design nu sunt întotdeauna funcționale, ci simbolice. Reprezentanții suprarealismului au cultivat imaginea creatorului ca magician, clarvăzător sau alchimist, folosindu-se de simboluri oculte (îmbinarea formelor geometrice, existența

amuletelor, integrarea elementelor ezoterice, de folclor, astrologice, mitologice și din Tarot) pentru a crea un limbaj poetic care exprimă libertatea și purificarea spirituală.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elsa Schiaparelli s-a refugiat temporar în

Statele Unite, unde și-a continuat activitatea și a influențat scena americană prin colaborări cu artiști și designeri locali. După finalizarea conflictului, contextul cultural și estetic s-a schimbat profund, iar în 1947, Christian Dior a reorientat gustul publicului către o feminitate romantică și structurată prin colecția New Look

În 1954, la doi ani după ce Elsa Schiaparelli a creat costumele purtate de Zsa Zsa Gabor în filmul Moulin Rouge, regizat de John Huston, Casa Schiaparelli s-a închis. Numele a rămas un simbol al avangardei couture, iar moștenirea creatoarei a continuat să influențeze generații de designeri care au văzut în modă un teritoriu conceptual, nu doar comercial.

În ultima perioadă a vieții, fondatoarea s-a dedicat scrisului, publicând autobiografia Shocking Life, în care a vorbit despre copilărie, influențe artistice și anii de glorie din modă. Ea a continuat să frecventeze cercuri culturale fără a reveni activ în industrie, murind pe 13 noiembrie 1973, la Paris, la vârsta de 83 de ani.

După o îndelungată absență, Casa Schiaparelli a fost relansată în 2014, odată cu prezentarea

unei noi colecții haute couture la Paris. În 2019, Daniel Roseberry a fost numit director creativ, reușind să adapteze moștenirea brandului la sensibilitățile actuale. Roseberry a înțeles că ADN-ul Schiaparelli înseamnă curaj și imaginație. Colecțiile sale au reintrodus elemente specifice creatoarei (accentele aurii, bijuteriile supradimensionate, siluetele dramatice, referințele suprarealiste) în cultura vizuală a secolului XXI, în timp ce aparițiile spectaculoase semnate de Schiaparelli, unde le putem aminti pe Cate Blanchett, Lady Gaga, Maggie Gyllenhaal, Bella Hadid sau Margot Robbie, au readus casa în centrul conversației globale.

Afirmația artistei suprarealiste Méret Oppenheim, potrivit căreia „moștenirea Elsei Schiaparelli rămâne o poveste nespusă, în care putem vedea o puternică personalitate și un fantastic simț al umorului”, surprinde esența brandului. Elsa Schiaparelli nu a fost doar o creatoare de modă, ci o vizionară care a transformat hainele în experimente și experiențe vizuale.

Expoziția de la V&A nu reprezintă, astfel, doar o retrospectivă, ci o reafirmare a relevanței contemporane a fondatoarei, care a înțeles și trăit moda ca pe un act de imaginație radicală. Așa cum spunea Salvador Dalí, „Suprarealismul este distructiv, dar zdrobește doar cătușele care ne limitează viziunea”.

Industria jocurilor de noroc a intrat din nou în atenția autorităților și a opiniei publice, pe fondul dezbaterilor despre impactul pe care gamblingul îl are asupra sănătății mintale și asupra comunităților. Am discutat cu psihologul Mihai Copăceanu, specialist în adicții, despre riscurile reale ale acestei forme de dependență, semnele timpurii și vulnerabilitatea tinerilor în fața acestui fenomen.

Din perspectiva unui specialist în dependențe, cât de apropiată este dependența de jocuri de noroc de cea de substanțe și care sunt cele mai mari riscuri pe care le implică?

Am zis-o în mod repetat: „Să permiți jocurile de noroc în oraș este ca și cum ai legaliza drogurile”. Din punct de vedere psihologic și clinic, din perspectiva dependenței există foarte multe similarități între dependența de droguri și dependența de jocuri de noroc. Similarități în mecanismele cognitive, în afectarea funcțiilor

„Să permiți jocurile de noroc în oraș este ca și cum ai legaliza drogurile”

și structurii creierului, în efectele lor și în simptomele comportamentale. Mai mult, studiile de neuroștiință demonstrează faptul că disfuncțiile care implică regiuni similare ale creierului sunt asociate atât cu jocurile de noroc problematice, cât și cu tulburările de consum de substanțe. Ca să-ți răspund, să ne gândim la toate pericolele drogurilor și vom înțelege riscurile jocurilor de noroc: de la afectarea relațiilor personale, familiale, sociale și profesionale la depresie, ideație, tentative și suicid. Drept urmare, responsabilitatea primarilor e covârșitoare, iar deciziile și măsurile lor pot avea un impact major asupra sănătății comunităților, precum și asupra siguranței, integrității și vieții locuitorilor.

În percepția publică, dependența e asociată mai ales cu alcoolul sau cu drogurile, în timp ce jocurile de noroc sunt privite mai rar ca o problemă de sănătate. Cum se instalează dependența de gambling și care sunt primele semne care ar trebui să ne îngrijoreze?

Fiind o dependență comportamentală, tindem să minimalizăm mult dependența de jocuri de noroc mai ales când susținem că este o chestiune de voință, că oricând jucătorul se poate abține, că nimeni nu te împinge să intri într-o sală sau un cazinou. Fals! În ultimii ani, odată cu creșterea numărului de dependenți și cu discuțiile tot mai frecvente despre pierderi financiare, divorțuri și alte efecte negative, publicul a început să înțeleagă că nu e un aspect lipsit de gravitate, ci o tulburare. Primele semne sunt: imposibilitatea jucătorului de a se abține, dificultăți în a-și reduce, limita sau întrerupe comportamentul, preocupare cognitivă în mod excesiv, sevraj psihologic (neliniște, iritabilitate, anxietate, furie) și continuarea jocului în ciuda consecințelor negative. Să nu uităm de minciună.

Când vorbim despre tineri, există anumite trăsături de personalitate sau factori de mediu care îi fac mai vulnerabili la dependența de jocuri de noroc?

Avem studii care indică clar că o persoană care începe din tinerețe cu pariuri sportive are un risc mai mare de a juca la păcănele. Avem alte studii făcute pe trăsăturile de personalitate cu riscuri crescute la tinerii care se plictisesc cu ușurință, caută senzații, sunt impulsivi și nu respectă regulile. Disponibilitatea și normalizarea jocurilor reprezintă alți factori de risc, cu cât avem mai multe săli în jurul nostru, cu atât vom avea mai mulți jucători și totodată cu cât prietenii noștri (apropo de anturaj) joacă și ei sau cel puțin sunt relaxați cu privire la păcănele și noi vom avea un risc mai crescut de a juca și de a deveni dependenți.

În ultimii ani, tot mai multe persoane publice promovează platforme de jocuri de noroc. În ce măsură crezi că astfel de asocieri influențează percepția și comportamentul tinerilor care le urmăresc?

La persoanele care deja joacă și sunt influențabile, promovarea de către persoanele publice are o anume influență, la cei care nu joacă și nu sunt interesați nu există nicio influență. Există un anume transfer de credibilitate care te influențează să apelezi la un anume brand și de obicei persoanele publice sunt și cele care se

bucură de prestigiu public, de notorietate și dacă se poate și de resurse financiare considerabile. Deci contează profilul acestuia. Nu o să vedem un academician, un medic foarte celebru, un avocat sau un om de cultură foarte cunoscut, precum Mircea Cărtărescu care să facă reclamă. Nu pentru că unii dintre aceștia au valori morale și pentru că nu are nicio influență dacă Andrei Pleșu ar face reclamă la păcănele.

Deși în România accesul la jocuri de noroc e interzis minorilor, în spațiul public a apărut propunerea ca limita de vârstă să fie ridicată la 21 de ani. Crezi că o astfel de măsură ar avea un impact real în prevenirea dependenței în rândul tinerilor?

Categoric da! Există câteva argumente aici. În primul rând cele de ordin neurocognitiv. Maturizarea cerebrală nu se încheie la 18 ani, la 18 ani suntem doar majori, noi ne maturizăm și la 21 de ani. Cu cât amânăm jocurile de noroc, cu atât ne diminuăm riscul de a fi dependenți. În al doilea rând, până la 21 de ani cresc șansele ca acest tânăr să se ocupe de lucruri mai serioase în viață, fie că este vorba de studii superioare sau serviciu, ceea ce înseamnă nu doar alte preocupări, ci și alte tipuri de activități mult mai sănătoase, fără impulsivitate și cu mai mult control.

Dacă ne referim mai ales la jocurile de noroc din mediul online, mult mai ușor de accesat de tineri, ce măsuri ar putea preveni dependența și cum ar trebui împărțită responsabilitatea între autorități și părinți?

În prezent, urgența reglementării e în sarcina autorităților. Iată câteva măsuri eficiente: a) În Italia a avut eficiență ”Decreto Dignità” (2018) prin care a fost interzisă publicitatea directă sau indirectă, la televiziune, radio și în online. Deci, restricțiile cu privire la reclame. b) Măsuri stricte cu privire la verificarea identității (nu doar ID cât și limitarea la un singur cont per persoană). c) Măsuri rapide de autoexcludere. d) Cel mai eficient: limite cu privire la pierdere și depunere, Germania a impus din 2021 o valoare maximă de 1.000 de euro. e) În final, psihologic, limitarea designului care creează dependență (pauze obligatorii, limite de viteză la sloturi).

PRIETEN TĂCUT

Puterea naturii de a ne conecta

Primăvara aceasta, lasă-te fermecat de frumusețea naturii și de puterea ei de a ne reconecta cu lumea cu filmul Prieten tăcut. Ildikó Enyedi, regizoarea maghiară care a câștigat în 2017 Ursul de Aur pentru Despre trup și suflet, revine pe marile ecrane cu o nouă poveste tandră, care explorează atât natura umană, cât și natura care ne înconjoară.

În inima unei grădini botanice dintr-un vechi oraș universitar german se înalță un arbore maiestuos de ginkgo biloba. Timp de un secol, acest martor tăcut a însoțit, din umbră, transformările vieții umane. În trei momente distincte ale secolelor XX și XXI, trei oameni — fiecare cu propriile întrebări și frământări — ajung, inevitabil, în preajma acestui copac plin de mister și semnificație. Enyedi creează o experiență cinematografică cu adevărat fermecătoare, în care cele trei perioade de timp se împletesc armonios într-o tapiserie a vieții. Arborele de ginkgo este cel care ne invită să descoperim acest univers tăcut și puțin cunoscut al plantelor, iar noi reușim să-l explorăm datorită personajelor care au fost atrase de natură, de-a lungul anilor. În prezent îl urmărim pe Tony Wong (interpretat de Tony Leung Chiu-wai),

un neurocercetător care începe să studieze comunicarea plantelor la universitatea unde se află izolat. Datorită teoriilor lui Alice Sauvage (Léa Seydoux), Tony descoperă cu ajutorul tehnologiei moderne o lume cu totul nouă, cu un sistem complex de comunicare pe care puțini îl pot observa și aprecia. Apoi o întâlnim pe Grete (Luna Wedler), la începutul anilor 1900, fiind singura studentă de la universitate. Simțindu-se neînțeleasă în campus, ea găsește alinare în natură, iar arborele de ginkgo biloba îi oferă o nouă perspectivă asupra vieții. Și în anii '70, îi găsim pe Gundula (Marlene Burow) și Hannes (Enzo Brumm), doi studenți ale căror interese se împletesc și ajung să înflorească într-o pasiune pentru natură.

Enyedi reușește să redea această lume ascunsă a naturii cu un fond sonor deosebit, unde copacii și plantele comunică prin zumzete și vibrații care rezonează în sufletul tău. Prin stilul captivant și pictural al cinematografiei, filmul creează un adevărat tablou al vieții unde oamenii și natura coexistă și se înțeleg reciproc. Din 20 martie, Bad Unicorn aduce în cinematografele din România această nouă capodoperă a regizoarei Ildikó Enyedi. Întâmpină primăvara cu o odă adusă naturii care ne înconjoară.

The Last Whale Singer

O animaţie coming-of-age pentru toate vârstele

În mijlocul unei crize climatice, în adâncurile oceanului, unde lumina soarelui nu mai pătrunde, singura cale de salvare a ecosistemului marin este un mit care prinde viață: vocea ultimului cântăreț al oceanelor. Eroul? Un adolescent care nu crede în el însuși descoperă că singura armă împotriva distrugerii nu este forța brută, ci un cântec pe care s-a temut mereu să-l scoată la lumină. Aceasta este miza finală a lui Vincent, ultima balenă cu darul de a cânta, care înțelege că trebuie să-și găsească propriul ritm și propria voce, după ce rămâne fără tatăl său care să-l protejeze.

În The Last Whale Singer, povestea ne aruncă în mijlocul unei crize subacvatice. Atunci când un iceberg se topește și eliberează un monstru străvechi care începe să otrăvească apele, Vincent, fiul orfan al ultimului

„Cântăreț al Balenelor”, se trezește pus în fața unei moșteniri pe care nu vrea să o accepte. Speriat și măcinat de îndoieli, el alege o variantă de scurtătură și pleacă într-o expediție periculoasă spre un loc mitic numit Piscina Stelelor, sperând că își poate readuce părinții la viață ca să rezolve ei haosul. Nu călătorește singur, ci alături de Darya, o balenă ucigașă surdă care nu se teme de nimic, și de Walter, un pește remoră guraliv, care îi este un fel de dădacă. Împreună, acești prieteni neobișnuiți

înfruntă cele mai adânci hăuri pentru a demonstra că speranța nu moare niciodată, atâta timp cât mai există cineva care să o cânte.

Deși este o animație caldă, prin cadrele jucăușe, filmul explorează, de fapt, teme profunde ale umanității așa cum există ea astăzi. Fragilitatea lumii subacvatice este redată

printr-o poveste despre moștenire și datorie, unde un tânăr, care reprezintă speranța salvării, trebuie să decidă dacă va rămâne o victimă a circumstanțelor sau va deveni forța de care marea are nevoie. Vizual, filmul este o experiență care te absoarbe cu totul, reușind să creeze o lume subacvatică plină de detalii magice. Ce face acest proiect cu adevărat special este

colaborarea cu experții de la WDC, organizația mondială pentru protecția balenelor. Chiar dacă vorbim despre o poveste fantastică, felul în care balenele înoată și interacționează respectă realitatea biologică, oferind filmului o greutate și o autenticitate rar întâlnite în animație.

Dincolo de spectacolul de lumini și sunete, The Last Whale Singer este o lecție caldă despre maturizare și despre cum să faci pace cu pierderea celor dragi. Morala filmului este una valabilă pentru orice vârstă: puterea nu stă în încercarea de a copia trecutul sau de a te ascunde în spatele lui, ci în curajul de a-ți accepta propria voce, oricât de nesigură ar părea la început. Este o aventură care te învață că, uneori, pentru a salva lumea, trebuie mai întâi să înveți să crezi în tine. Descoper-o în cinematografe din 20 martie!

VÂNĂTOAREA DE VECINI 2

Capcana fenomenului viața la țară, într-o comedie savuroasă

Primăvara aduce pe marile ecrane continuarea comediei franco-belgiene Vânătoarea de vecini, regizată de același duo: Frédéric Forestier și Antonin Fourlon. La doi ani după ce Adélaïde și Simon, împreună cu cei doi copii ai lor, au schimbat apartamentul înghesuit din Paris cu o casă cu grădină în inima comunității rurale Saint Hubert și s-au confruntat cu vecinii pasionați de vânătoare, familia se bucură în sfârșit de farmecul vieții la țară și de liniștea câștigată. Dar pacea lor e curând tulburată de apariția unor noi vecini. Conflicte amuzante și tensiuni neașteptate se întrezăresc, iar umorul și absurdul rămân nelipsite. Vânătoarea de vecini 2 va ajunge în cinematografe pe 20 martie.

După ce, în prima parte, tânăra familie s-a confruntat cu vecinii pasionați de vânătoare care vânau pe terenul lor și le făceau imposibil traiul feeric la care visaseră atunci când s-au mutat la țară, acum liniștea câștigată cu greu le este din nou amenințată. Fiul fostului președinte al vânătorilor se întoarce în Saint Hubert, stârnind noi

tensiuni care se transformă în situații comice. Fidel tonului primei părți, Vânătoarea de vecini 2 combină satira socială cu umorul local, iar regia surprinde viața de sat și contrastele dintre vechii locuitori și noii veniți, explorând totodată și fenomenul „viața la țară”, romanțat și văzut prin filtre de către cei care aleg să lase orașul pentru sat, departe de realitatea de la firul ierbii.

Acest tipar de idealizare a vieții la țară este demontat cu umor, pe măsură ce filmul arată cât de repede micile certuri și rivalitățile vechi ies la iveală chiar și într-o comunitate aparent liniștită. Vecinii descoperă că regulile nescrise ale satului sunt mai complicate decât par, iar fiecare neînțelegere, oricât de banală

ar părea, se transformă într-o scenă comico-ridicolă. Totuși, în ciuda haosului din jurul lor, Adélaïde și Simon sunt dispuși să facă orice pentru a-și păstra liniștea, iar casa să rămână refugiul lor intim și relaxant.

Didier Bourdon (actor, scenarist și regizor francez), cel mai cunoscut nume din distribuția filmului, care îl interpretează pe Bernard, fostul președinte al asociației de vânătoare din Saint Hubert, s-a arătat încântat de continuarea comediei, mai ales după succesul primului film, care a strâns peste două milioane de spectatori în cinematografe. Despre scenariu și subiectul abordat, Didier Bourdon a spus că l-au convins imediat, afirmând întrun interviu recent: „Provincia este Franța pe care o iubesc!”.

28 Years Later: The Bone Temple

Zombi pe ritm de Iron Maiden

După o pauză de mai bine de 15 ani, Danny Boyle a revenit în 2025 în universul filmului

care l-a pus pe harta cinematografiei mondiale cu 28 Years Later, un fel de sequel indirect al unui sequel indirect, căruia îi precede deja celebrul 28 Days Later. Un horror care a căpătat în timp statutul de clasic, cu Cillian Murphy în tinerețe alergând de bezmetic pe străzile goale din centrul Londrei. Dar nu s-a oprit aici. Anul acesta franciza s-a mai îmbogățit cu un new entry, care deja este lăudat de critici și fani și mulți îl consideră cel mai ambițios film din toată seria, 28 Years Later: The Bone Temple.

Povestea reia firul de unde s-a întrerupt, cu tânărul Spike (Alfie Williams) inițiat în gașca brutală și fără milă condusă de Sir Jimmy Crystal, interpretat magistral de către Jack O’Connell, a cărui carieră pare că e pe o linie ascendentă. După ce l-a jucat pe vampirul Remmick în Sinners, O’Connell se întoarce acum cu o nouă partitură de antagonist, pe care o duce la bun sfârșit într-un stil memorabil. Sunt foarte sigur că va fi nelipsit de pe ecrane în anii ce urmează și, mai devreme sau mai târziu, va primi și un rol cu care va rupe gura târgului. Mark

propriu și care se situează undeva la granița dintre luciditate și nebunie. După ani întregi în care a făcut toate eforturile pentru a se proteja de ei, Kelson își dă seama că s-ar putea să existe o posibilitate să comunice cu zombi și că undeva acolo, în mintea bolnavă, încă există o fărâmă de umanitate. Astfel, pe parcursul filmului, în timp ce Sir Jimmy Crystal și ai lui torturează oameni în cele mai sinistre moduri cu putință, Kelson leagă o legătură aproape de basm cu Samson, unul dintre zombi alpha care îl vânează de ani buni.

Ralph Fiennes îl interpretează pe Kelson cu delicatețe și candoare, o combinație între Col. Kurtz al lui Brando din Apocalypse Now și Viktor Frankenstein, iar secvența din finalul filmului intră în discuție pentru unul dintre cele mai memorabile momente din cinematografia recentă. Pe o piesă a băieților

facă intrarea cu stil. În final, există și o surpriză - o apariție familiară - dar

Trimite textul ACTIV la 8844

și donează 2 euro lunar pentru ca o persoană cu dizabilități motorii să poată trăi activ și fără dureri, într-un scaun rulant recondiționat și adaptat nevoilor sale.

Călătoriile lui Gulliver De la pamflet politic la fenomen Pop culture

În 1726 apărea la Londra, sub titlul complet Travels into Several Remote Nations of the World, romanul semnat de Jonathan Swift - cleric anglican, eseist și polemist - text care avea să devină unul dintre cele mai traduse și adaptate volume ale modernității timpurii. La trei secole de la publicare, Gulliver’s Travels a devenit un sistem cultural global care a depășit timpul, spațiul și scopul pentru care a fost scris: o matrice narativă care a generat limbaj, arhetipuri vizuale, metafore politice și un flux continuu de adaptări transmediale. Pentru a înțelege amploarea fenomenului, este necesar să privim exemplele concrete ale impactului său cultural. Influența începe la nivel lexical. Termeni precum „lilliputian”, „brobdingnagian” și „yahoo” au intrat rapid în limbajul curent și au supraviețuit până azi. Aceste cuvinte nu mai necesită trimiterea la roman; ele funcționează ca unități semantice. Swift a creat de fapt categorii prin care lumea poate fi descrisă. Disproporția devine un mod de a gândi realitatea.

Dacă limbajul este prima formă de influență, iconografia este a doua. Gravurile din secolul al XVIII-lea au consacrat scena uriașului legat de liliputani. În secolul al XIX-lea, caricatura politică britanică a reutilizat constant această compoziție pentru a reprezenta state sau lideri constrânși de forțe aparent minuscule. Această simplificare a ideii nu este un accident: imaginea supraviețuiește pentru mai mult timp. Edițiile apărute ulterior, prescurtate și bogat ilustrate, au diminuat radicalismul textului și au privilegiat spectaculosul, convertind satira lui Swift într-o aventură pentru copii. În timp ce Lilliput domină Pop culture, Cartea IV rămâne segmentul cel mai incomod. Societatea Houyhnhnmilor și ființele Yahoo produc o critică a naturii umane care depășește registrul comic. Cu toate acestea, eseul lui George

Orwell din 1946, Politics vs. Literature: An Examination of Gulliver’s Travels, a repus în circulație dezbaterea privind presupusa mizantropie a lui Swift.

În teatru, Gulliver’s Travels a fost adaptat aproape imediat după publicare: încă din 1727 apar dramatizări londoneze inspirate din Lilliput, asociate cercului lui John Gay, care exploatau potențialul comic al disproporției. În secolul al XIX-lea, teatre precum Surrey Theatre sau Sadler’s Wells au montat versiuni spectaculoase pentru public familial, cu decoruri supradimensionate. În secolul XX, povestea a intrat în registrul musicalului și al teatrului pentru copii, iar montări contemporane precum Gulliver (2011), în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, au recuperat dimensiunea grotescă și politică a textului.

Travels, 1939

Cât despre preluările în cinematografie, filmul animat realizat de Fleischer Studios în 1939, Gulliver’s Travels, unul dintre primele lungmetraje animate produse în Statele Unite, a fixat iconografia lui Lilliput în cultura de masă. În 1960, producția britanică The 3 Worlds of Gulliver a surprins prin efectele speciale, iar miniseria NBC din 1996, cu Ted Danson, a fost una dintre puținele adaptări care a inclus și episodul Houyhnhnmilor. În 2010, filmul cu Jack Black a reinterpretat povestea într-o cheie comică contemporană, folosind mitul disproporției pentru a ironiza cultura media și a infantiliza adultul modern. Diferența dintre aceste versiuni demonstrează versatilitatea materialului narativ. Gulliver poate fi basm, film de familie, satiră geopolitică sau comedie corporatistă. Episodul insulei zburătoare Laputa a beneficiat de o posteritate aparte, conceptul orașului plutitor fiind recuperat de cinematografia și literatura SF, iar filmul de animație japonez Tenkū no Shiro Laputa (1986), de exemplu, al lui Hayao Miyazaki, preia explicit numele insulei. Ironia este evidentă: o satiră a științei speculative a devenit resursă pentru imaginarul tehnologic modern.

Călătoriile lui Guliver (TNRS), 2012 foto © Dragoș Dumitru

În benzile desenate contemporane, scena lui Gulliver legat este frecvent citată vizual, chiar fără a numi sursa. Serii precum The League of Extraordinary Gentlemen reintroduc universul swiftian în contextul literaturii fantastice victoriene. În cultura meme digitală, imaginea gigantului imobilizat a devenit schemă universală pentru a ilustra presiunea colectivă sau blocajul instituțional. Influența lui Gulliver’s Travels depășește însă sfera divertismentului: în muzică, compozitorul Georg Philipp Telemann a realizat încă din 1728 o suită orchestrală inspirată de Lilliput și Brobdingnag, iar referințe moderne apar și în zona rock-ului conceptual. În astronomie, formațiuni de pe satelitul marțian Phobos poartă nume precum Laputa, iar în informatică regăsim termenii „big-endian” și „little-endian”. Romanul a fost citat și în literatură, inclusiv de Dostoievski, mitul fiind preluat chiar și în radio, prin serialul radiofonic britanic Brian Gulliver’s Travels (BBC, 2011–2012). Așadar, Gulliver reprezintă o adevărată infrastructură simbolică. Când folosim cuvântul „liliputan” fără să-l asociem cu 1726 sau când recunoaștem instantaneu imaginea uriașului înlănțuit, asistăm la dovada supremă a impactului pe care cartea l-a avut: mitul a devenit parte din modul nostru de a gândi lumea.

Gulliver’s Travels, 2010

Gulliver's Travels (Unicorn Theatre), 2022

Foto © Marc Brenner

BTS revine pe scena K-Pop cu un nou album: Arirang

Primăvara aceasta marchează un moment important pentru iubitorii genului muzical K-Pop: BTS revine cu un nou album, după o pauză de aproape patru ani. După ce toți cei șapte membri - RM, Jin, Suga, J-Hope, Jimin, V și Jungkook - și-au finalizat serviciul militar obligatoriu, trupa a anunțat oficial că va lansa un nou album complet pe 20 martie, moment care simbolizează întoarcerea lor ca grup unit, întrucât în ultimii ani aceștia au avut albume exclusiv solo.

BTS a devenit un fenomen global prin capacitatea de a încorpora în piesele sale teme universale precum sănătatea mintală, presiunea socială sau maturizarea, într-o industrie dominată de formule superficiale. De asemenea, ceea ce îi diferențiază este autenticitatea, ce se reflectă în implicarea directă a membrilor în compoziția muzicală și storytelling, construind o discografie profund personală, dar coerentă, care a rezonat dincolo de barierele lingvistice.

Noul proiect poartă titlul Arirang, un nume cu rezonanță culturală

profundă în Coreea de Sud, fiind denumirea unui cântec tradițional vechi de sute de ani, inclus în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, devenit simbol al identității coreene și asociat cu idei precum dorul,

despărțirea, reziliența și speranța. Astfel, alegerea acestui titlu sugerează o legătură emoțională puternică cu rădăcinile culturale și simbolice ale trupei.

Conform informațiilor oficiale, albumul va include 14 piese care reflectă atât traseul artistic al grupului, cât și perspectivele personale ale membrilor. Lansarea albumului vine după aproape patru ani de la ultimul proiect colectiv al BTS și marchează o nouă etapă în evoluția lor ca artiști. Faptul că membrii au lucrat împreună la material după o perioadă în care fiecare a explorat stiluri diferite și și-a consolidat identitatea solo creează așteptări ca noul album să fie memorabil.

De asemenea, albumul Arirang este însoțit de un anunț adiacent important: BTS va porni într-un turneu mondial extins începând din aprilie 2026, cel mai amplu din cariera lor, care va include concerte în Asia, Europa și America de Nord. Pentru fani, această revenire nu este doar o nouă lansare muzicală, ci și o reconectare emoțională cu trupa după ani de așteptare. Dincolo de cifre și date, revenirea BTS are ecou pentru că simbolizează atât regenerarea creativă a unuia dintre cele mai influente grupuri K-Pop din acest moment, cât și modul în care cultura coreeană s-a extins pe plan global, continuând să creeze momente de reuniune și destindere.

Chick Corea Elektric Band

Întoarcere... la viitor

Multe lucruri au dominat peisajul culturii pop al Statelor Unite în anii ’80, fie că vorbim despre sâcâitoarea prezență pe radio a lui Phil Collins sau cântecele despre lupta clasei de mijloc scrise de Bruce Springsteen. În plus, moartea clinică a radioului și apariția sintetizatoarelor au transformat masiv felul în care muzica pop era produsă și consumată: Genesis au renunțat la măsurile compuse, Phil Collins a înlocuit complexitatea discursului progresiv la setul de tobe cu memorabilitatea baladelor de dragoste, iar spre coșmarul fanilor timpurii, Queen se îmbrăcau în femei și cântau disco, îmbrățișând fără rețineri inevitabilele schimbări ale industriei muzicale.

În 1986, an în care hard rock-ul celor de la Bon Jovi nu era o muzică gentrificată, ci din contră, domina playlist-ul MTV, Chick Corea Elektric Band își lansa albumul de debut în formula Chick Corea (pian și sintetizatoare), Dave Weckl (tobe), Scott Henderson și Carlos Rios (chitară) și John Patitucci (chitară bas).

Fără a renunța la virtuozitatea interpretativă specifică fiecărui instrumentist, LP-ul omonim reușește să se plaseze strategic în centrul modificărilor producției muzicale optzeciste: sintetizatoarele își fac simțită prezența în mod continuu, piesele sunt scurte și memorabile, iar setul de tobe al lui Weckl condimentează peisajul sonor cu bun gust, balans și intervenții tehnice complexe.

De fapt, una dintre esteticile sonore care plasează materialul discografic fix în centrul explorărilor celei de-a doua jumătăți a deceniului este efectul audio gated reverb, o descoperire accidentală de la finalul anilor ’70 a inginerului de sunet Hugh Padgham, prezentă pe hituri precum In The Air Tonight (Phil Collins) sau I Wanna Dance With Somebody

(Whitney Houston). Aplicat unei lovituri de tobă, ecoul este secționat brusc, fapt ce creează sunete fulgerătoare, perfecte pentru impactul cântecelor pop-rock. Astfel, fără să-și dorească, Padgham a schimbat decisiv sunetul muzicii de consum a anilor ’80, prin introducerea unui sunet de tobe masiv, original și plin de violență. Așadar, nu există nicio diferență între hiturile ’80 și explorările fusion ale lui Corea și Weckl, căci a fi cool în anii ’80 însemna să îmbrățișezi descoperirea lui Padgham și să renunți la sunetul mult mai organic al seturilor de tobe din deceniul precedent.

Spre deosebire de Return to Forever, proiectul lui Corea din anii ’70, Chick Corea Elektric Band adoptă fără rețineri noile descoperiri în materie de producție muzicală, înlocuind imperfecțiunile specifice înregistrărilor de studio cu piese în care virtuozitatea interpretativă și complexitatea compozițiilor se îmbină cu producții audio clare, aproape perfecte. În plus, dacă Return to Forever reprezenta o modalitate prin care Corea renunța la avangardă, cu scopul de a comunica mai bine cu publicul, atunci Elektric Band atinge un nou

apogeu în ceea ce privește accesibilitatea jazz fusion-ului, devenind un proiect cu un puternic succes comercial.

Desigur, reacțiile nu au întârziat să apară, mulți critici fiind dezamăgiți de producțiile „perfecte” și de estetica de „muzică de lift”. Cu toate acestea, istoria muzicii ne arată diverse asemenea schimbări de macaz primite cu rețineri, fie că aducem în discuție trecerea lui Bob Dylan de la acustic la electric sau transformarea Beatleșilor din puști din Liverpool în căutători spirituali cu barbă și plete. La 40 de ani de la lansare, se pare că singurul dezavantaj al discului Elektric Band este însăși dorința membrilor de a se racorda la sonoritățile vremii. Astfel, LP-ul pare mai degrabă un exponat de muzeu imposibil de extras din amalgamul de lansări cu producții audio identice, căci nu prezintă caracterul atemporal al unor discuri precum The Dark Side of the Moon (Pink Floyd) sau White Album (The Beatles). Cu toate acestea, poate că ar fi eronat să avem impresia că fiecare compozitor pleacă la drum cu scopul de a da naștere creațiilor nemuritoare. Până la urmă, știm că Chick și-a

dorit fix această apartenență la prezent, explorând noile posibilități tehnologice, cu riscul de a transforma albumul într-o capsulă a timpului.

În 2026, mulți utilizatori de pe Internet menționează faptul că albumul sună precum „muzica de mall”, iar recenziile condamnă sunetele „ieftine” ale sintetizatoarelor, lipsa dinamicii în interpretare și atmosfera sterilă, lipsită de emoție și profunzime. Totuși, dacă eliminăm producția controversată, muzicalitatea, entuziasmul și dialogul dintre legendarii muzicieni prezenți pe disc ne demonstrează genialitatea proiectului și ne oferă o porție de jazz-fusion autentic, ușor de ascultat, dar… greu de interpretat. La jumătatea anilor ’80, The Chick Corea Elektric Band flirta cu viitorul, îmbinând complexitatea compozițiilor cu accesibilitatea specifică muzicii pop. Astăzi, nu ne rămâne decât să (re)descoperim albumul pe YouTube sau pe platformele de streaming, îmbrățișând și noi invențiile prezentului, spre dezamăgirea colecționarilor de viniluri, CD-uri și casete.

Al nu știu câtelea ceas

Mi se pare că ratăm toate ocaziile și nu mă refer la doar la fotbal sau ping pong. Sau beer pong. Avem undeva în sânge, în ADN (mai dă-l în sânge de ADN), vocația învinsului. Chiar și atunci când putem performa pare că nu suntem în stare, că ne place sau ne complacem să fim pierzători. Noi contra noastră. Și nu aș vrea să par că sunt tenor sau aplaudac în corul de bocitoare al nației. Nici la tribună, nici la trianglu. Observ, și câteodată mă aprind vremelnic, câteodată mă costernez condescendent. Alba-neagra, deloc gri. Ne-am furat pe rând scoarța, covorul din sufragerie, mocheta și acum imitația minimalistă, aia cool și la modă, de sub picioare. Și insistăm.

Pe lângă toate problemele interne, majoritatea rezolvabile destul de ușor (nu mă refer la taxe, impozite, birocrație și multitudinea de controale care sufocă un business), ne construim o imagine în afară care ar fi, probabil, mai bună prin absența noastră de la cele mai importante evenimente de profil din străinătate: mă refer la tot felul de târguri de turism, de vinuri, de gastronomie ș.a.m.d. În ultimii ani, aproape că nu e existat caz fără scandal. Și nu e vorba de cârcotelile vituperante ale celor lăsați pe dinafară din diferite motive sau din invidii maligne. Nu, pur și simplu, modul în care ne prezentăm este nu doar defectuos, ci chiar dăunător sănătății turistice a României. De cele mai multe ori este vina statului, prin diferite instituții subordonate, cele care se ocupă de prezența României la diferite târguri. Uneori, aceste instituții se ocupă de tot, alteori sunt doar mijlocitoare între expozanți și organizatori, uneori închiriază spațiul și se ocupă de construcția standurilor. De cele mai

multe ori o dă în bară. Cel mai recent caz este Wine Paris 2026 (căutați pe net articole cât să vă faceți o idee despre ce s-a întâmplat acolo și cum cramele prezente au reușit să evite interzicerea României timp de 10 ani). Bugetele pentru Târgul de turism de la Belgrad și cel de la Berlin (cel mai important, cel puțin, din Europa) au fost aprobate cu doar câteva zile (trei săptămâni) înainte. Asta, deși agendele sunt prezentate și aprobate de instituții încă de anul trecut. Iar statul, deși parafează aceste participări, reușește să le transforme în fiasco.

Ce vede potențialul cumpărător? Standuri improvizate, organizare pe genunchi, coli A4 printate pe loc și prinse cu bolduri în perdele negre. În ochii viitorilor clienți, România este la fel de seducătoare precum Baba Cloanța. Asta ca să nu ne mirăm de ce anul trecut, România a avut mai puțini turiști decât în comunism. Bașca, turismul nu mai are minister, a devenit o agenție în subordinea celui al digitalizării. O trecere lină de la minister la misterul turismului.

Primăvară reînvie satele și oamenii săi

PrPrimăvara aduce în satele transilvănene o energie aparte, o reînviere a tradițiilor și a bucuriei de a fi împreună. Cu gândul că primăvara satele devin iar primitoare, evenimentele organizate de My Transylvania marchează începutul unui nou sezon dedicat autenticului, comunității și experiențelor locale. În acest spirit, Cisnădioara devine din nou gazda a două inițiative îndrăgite: Transylvanian Arts & Crafts și Transilvanian Brunch.

Târgurile de meșteșugari și mici producători de mâncare, reunite sub denumirea de Transylvanian Arts & Crafts, aduc în primplan priceperea și pasiunea oamenilor locului. Vizitatorii

au ocazia să descopere obiecte lucrate manual, de la ceramică și textile tradiționale până la podoabe și decorațiuni inspirate din patrimoniul local. În același timp, aromele autentice completează experiența: pâine coaptă pe vatră, brânzeturi maturate, dulcețuri și siropuri naturale, toate pregătite cu grijă și respect pentru rețetele moștenite. Atmosfera este una caldă, în care fiecare stand spune o poveste, iar fiecare produs poartă amprenta unei identități locale vii.

În paralel, deschiderea sezonului de evenimente gastronomice și de drumeție sub numele de Transilvanian Brunch invită participanții să redescopere legătura dintre natură și gust.

Conceptul îmbină plimbările în peisajele pitorești din jurul satului cu mese pregătite din ingrediente locale, de sezon. Drumețiile devin astfel nu doar o activitate recreativă, ci și o introducere în specificul zonei, ghidată de poveștile și tradițiile locului. La final, brunch-ul reunește participanții în jurul unei mese bogate, unde simplitatea și autenticitatea ingredientelor sunt vedetele. Prin aceste evenimente, Cisnădioara nu este doar un loc de vizitat, ci un spațiu de întâlnire între oameni, tradiții și natură. Primăvara capătă aici sensul unei reîntoarceri la esențial, la ritmuri mai lente și la bucuria lucrurilor făcute cu suflet.

Te saturi numai din privit!

Fenomenul pop culture al replicilor false, dar realiste și extrem de îmbietoare, create pentru a semăna cu mâncarea

Avem „Fake News” pe săturate, dar avem și „Fake Food” cu care să ne delectăm?

Nu de puține ori, când mai văd în HORECA de la noi replici ale unor legume sau ale unor fructe simulând vag un aspect natural, căpățâni de usturoi dolofane sau vinete obeze replicate la scară colosală, îmi vine pofta să le compar cu obiectele oribile pe care le făceam în primele clase de lucru manual din cocoloașe de hârtie înmuiate în apă, lăsate să se întărească și apoi vopsite naiv și nerealist - cel puțin, așa îmi ieșeau mie.

În alte locuri, însă, butaforia culinară e ridicată la rang de artă și integrată unui fenomen de pop culture masiv, incluzând expunerea lor ca la muzeu și comercializarea lor, spre bucuria ochilor unor colecționari. Despre acele locuri putem afla din prestigioasa publicație „The New Yorker”, grație articolului cu titlul „Delectați-vă ochii cu mâncarea falsă din Japonia” și subtitlul „Replicile realiste ale mâncării sunt de mult timp o parte integrantă a culturii culinare japoneze. Acum, într-o expoziție la Japan House, ele sunt prezentate ca opere de artă”, scris de Lauren Collins. Citez: „Japonezilor le place să spună că «mănâncă cu ochii», savurând culorile, formele și texturile unui fel de mâncare înainte ca acesta să ajungă pe limbă. Expresia se aplică cu atât mai mult cu cât felul de mâncare în cauză nu este destinat consumului. Anul trecut, am fost una dintre cele două sute de mii de persoane care au vizitat «Looks Delicious!», o expoziție organizată de centrul cultural Japan House London, care prezenta zeci și zeci de shokuhin

sampuru — replici handmade ale mâncărurilor, uimitor de realiste, care apar în vitrinele restaurantelor, chioșcurilor și barurilor din toată Japonia. Shokuhin sampuru reprezintă o industrie de aproximativ nouăzeci de milioane de dolari și o parte îndrăgită a culturii pop japoneze”.

Operele de artă nipone nu seamănă deloc cu obiectele ușor caraghioase din bucătăria de jucărie a copiilor, disponibile în magazinele de specialitate de aiurea. Dimpotrivă, sunt de un realism incredibil. Din 1932, când prima afacere dezvoltată pe seama fabricării și vânzării de shokuhin sampuru a apărut în Osaka, iar replicile alimentare necomestibile erau făcute din ceară banală ce risca să se topească la soare dacă erau expuse stradal, mâncarea falsă a evoluat fantastic. Azi, ele se fac dintr-o ceară de parafină rezistentă și se vopsesc cu aerograful. Dar nu progresul tehnologic trebuie evidențiat aici, ci meșteșugul, artizanatul. Articolul din „The New Yorker” se încheie cu o fostă funcționară bancară, reconvertită profesional ca producătoare de shokuhin sampuru, domeniu în care a lucrat un deceniu. Dar deoarece colorarea e mai dificilă decât modelarea în matrițe, i-ar mai trebui zece ani să se specializeze în pictarea petelor de pe burta unor păstrăvi. Uite o hrană pentru ochi pe gustul meu!

Cât de aventuros ești în farfurie?

Sennakji, așa se numește caracatița „vie” care îți umblă prin farfurie în piețele din Coreea de Sud, doar că numai numele și localizarea geografică sunt informații corecte în fraza anterioară. Caracatița e moartă deja când îți e pusă în față, dar nu de multă vreme - mișcarea brațului este doar un mușchi care a primit informația mai târziu. Pe de altă parte, balut, oul eclozat specific câtorva bucătării asiatice este ceea ce pare a fiun embrion de rață sau găină, cu vârsta intra-ou de 7-21 zile. Se mănâncă prin piețe ca streetfood, dar eu am tras linie, preferând greierii prăjiți în baie de ulei. Crocanți, sărați, dacă nu ai ști nu ai avea ce povesti. Nu-s vreo mironosiță, am un trecut greu de acceptat de puriști; am mâncat multe lucruri specifice unei culturi sau alteia, din cele considerate exotice, inumane, periculoase sau pur și simplu dezgustătoare –pește-balon în Seoul, balenă, delfin, puffin și hakarl (rechin fermentat) în Islanda, crocodil, struț și șarpe lângă Johanesburg, haggis (organe de oaie cu ceapă și ovăz, fierte în burta animalului), boudin noir (sângerete), stinky tofu în Beijing, supă cu salivă de pasăre în Singapore, furnici roșii în Phnom Penh ș.a.m.d. Nu mi-au plăcut toate, dar le-am considerate experiențe necesare prin prisma meseriei și semn de respect pentru țara gazdă. Să nu uităm că și occidentalilor li se pare scârbos șoricul crud adorat de noi. Diferențele culturale nu ar trebui să ducă la judecăți de valoare, dar până una-alta, multe „ciudățenii” culinare se pot gusta și la noi, pe malul Dâmboviței. Hai să vedem câte bifezi deja sau câte pui pe lista ta secretă must eat.

Preparat Unde îl găsești

Arici de mare Yoshi

Burta de vacă - ciorbă, tuslama, tocană

Zexe, Thalia, Sena African Cuisine

Cârnați de urs băcănii

Cârnați murați Shuyu

Carne de struț supermarket, magazine online

Ciuperca arbore de ceai Shuyu

Creier Zexe, Jariștea

Durian KJ Center (ca aromă în produse)

Egusi (tocană cu semințe de pepene sau dovleac pisate) Sena African Cuisine

Fufu („mămăligă”) Sena African Cuisine

Gheare de pui picante Shuyu

Intestin gros de vită Shuyu

Kokorec Imza, Circus Doner

Melci Ici et la

Penis de bou Shuyu

Picioare de găină Shuyu Fundeni

Pui cu aromă de pește Shuyu

Salivă de pui Shuyu

Sânge de rață coagulat Shuyu

Sângerete

în piețe și carmangerii în sezon

Sawda nayyeh la restaurante arăbești, dacă vă știți cu patronul

Stinky tofu Shuyu Herăstrău

Stridii La Pescaderia, La Fourchette, supermarket

Tavuk gogsu (budincă de lapte îngroșată cu piept de pui)

în meniurile restaurantelor turcești, dar cu amidon în loc de piept de pui

Anghilă Zen Sushi

David Lazăr

Te-ai întors pe terenul sibian după 16 ani, după ce la începutul anului ai semnat cu FCH. Cum ți se pare fotbalul din Sibiu astăzi, comparativ cu perioada în care ai debutat aici? În primul rând, mă bucur că m-am întors lângă familie, unde pot spune că sunt acasă. Chiar dacă m-am născut în Oradea, Sibiul este acum casa mea, fiind aici de mai bine de 16 ani. Pe plan fotbalistic, s-au schimbat foarte multe lucruri: infrastructura este la un nivel ridicat – stadionul este nou și ultramodern –, baza de pregătire este mult îmbunătățită, iar nivelul de joc a crescut considerabil. În plus, fotbalul sibian este la un alt nivel, având echipe în toate eșaloanele.

Care este atmosfera în echipă și cât de ușor ți-a fost să te acomodezi alături de noii colegi? Atmosfera într-o echipă este întotdeauna bună în funcție de colectiv și de rezultatele echipei. Aici, la FC Hermannstadt, am întâlnit un grup unit, iar băieții m-au ajutat să mă acomodez rapid. Având și foști colegi în echipă, integrarea mea a fost mai ușoară.

Ai peste 16 ani de experiență în fotbalul profesionist. Care sunt atuurile pe care le-ai șlefuit în tot acest timp și pe care te bazezi acum în meciurile pentru FCH? Cred că cel mai mult a contat faptul că mi-a plăcut

Deși este stabilit la Sibiu cu familia, portarul David Lazăr și-a făcut la începutul anului 2026 revenirea în fotbalul sibian, la 16 ani de la perioada în care evolua pentru Voința Sibiu. Am stat de vorbă cu el despre cum se simte la FC Hermannstadt, schimbările din fotbalul sibian și șansele echipei de a evita retrogradarea.

munca – să fac mereu ceva în plus și să acord o atenție deosebită refacerii după antrenamente, care contează enorm. Am și acasă diferite aparate de refacere și recuperare. Acum, cu experiența acumulată de-a lungul timpului, vreau să le transmit și colegilor mai tineri că fără muncă multă și refacere nu poți evolua și nu poți menține ritmul în viața unui sportiv.

Echipa se află într-un moment important al sezonului. Crezi că este un obiectiv realist în acest moment rămânerea în Liga 1?

Într-adevăr, nu este un moment plăcut pentru noi, dar sunt convins că avem toate atuurile și motivația necesară să luptăm până la final pentru a ne îndeplini obiectivul. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu susținerea necondiționată a suporterilor, cred că putem rămâne în Superligă.

Urme pe play găzduiește Campionatele

Naționale de a lergare Montană

Competiția Urme pe Play, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, face un pas important în dezvoltarea sa și a sportului montan din România. Proba de maraton a evenimentului a fost desemnată oficial să găzduiască ediția din acest an a Campionatelor Naționale de Alergare Montană.

Evenimentul va avea loc în perioada 2526 aprilie, pe traseele montane din zona Rășinari, unde cei mai buni alergători din țară vor concura pentru titlul național. Pentru prima dată, Clubul Sportiv Montan Sibiu va participa cu un lot propriu la o competiție de acest nivel, ceea ce înseamnă că județul Sibiu nu doar organizează întrecerea, ci intră și în lupta pentru medalii. Desemnarea Urme pe Play drept competiție oficială de Campionat Național confirmă valoarea organizatorică a evenimentului și atractivitatea traseelor din Mărginimea Sibiului. Astfel, zona devine un punct important pe harta sporturilor montane din România. Chiar dacă miza e una de nivel național, concursul rămâne deschis și alergătorilor amatori, care vor avea ocazia să concureze pe aceleași trasee cu sportivii de elită, la una dintre cele șase probe.

Arhitectura ca pedagogie invizibilă

Există o educație tăcută care nu se regăsește în programele școlare, ci în textura pereților, în generozitatea luminii și în modul în care o clădire invită la explorare sau, dimpotrivă, la izolare. Arhitectura spațiilor educaționale a depășit de mult miza tehnică a adăpostirii unor cursuri, devenind un manifest vizibil al valorilor unei comunități. Școala contemporană refuză să mai fie o succesiune de celule rigide din beton, tributare unui model industrial depășit, și caută să devină un ecosistem al frumosului, unde designul încurajează deschiderea și socializarea naturală.

Privind spre modelele internaționale, se distinge o filozofie a transparenței care redefinește radical experiența învățării. În țările nordice, eliminarea barierelor vizuale prin utilizarea masivă a sticlei nu este o simplă alegere estetică, ci una profund etică, menită să cultive autonomia și încrederea reciprocă. În oglindă, abordările asiatice mizează adesea pe o geometrie a mișcării continue, unde absența pereților tradiționali transformă școala într-un teritoriu al libertății fizice și mentale. Totodată, tendințele actuale din Europa și America mută centrul de greutate dinspre sala de clasă către zonele auxiliare. Holurile ample, nișele de lectură și atriile inundate de soare devin adevărate piețe publice la scară mică, spații de negociere și empatie unde se exersează, de fapt, marile competențe ale viitorului. O componentă vitală a acestui nou limbaj este rolul suprafețelor vitrate. Transparența nu doar că inundă interiorul cu viață, dar

dizolvă senzația de claustrare, conectând vizual elevul cu ritmul orașului sau al naturii. Această deschidere este susținută de finisaje care reușesc să fie durabile fără a sacrifica personalitatea spațiului. Materialele cinstite, precum lemnul stratificat sau piatra cu textură brută, oferă o ancoră senzorială esențială într-o lume tot mai digitalizată. Ele educă gustul estetic prin contact direct, învățându-i pe cei mici să prețuiască autenticitatea și calitatea execuției în detrimentul soluțiilor sterile.

Poate cea mai valoroasă dimensiune a acestor spații rămâne însă armonizarea subtilă a interiorului cu exteriorul, transformând vegetația într-o prelungire firească a sălii de curs. Această conexiune permanentă cu natura nu este un simplu artificiu decorativ, ci un fundal vital care hrănește creativitatea prin simpla sa prezență. Atunci când arhitectura lasă anotimpurile să participe discret la lecție, ritmul învățării

DESIGN/ ARHITECTURĂ

devine unul mai așezat, reducând presiunea și stimulând curiozitatea nativă. Grădina școlii sau curtea interioară nu mai sunt doar locuri de pauză, ci devin laboratoare vii, unde libertatea de mișcare se traduce natural în libertate de gândire. În cele din urmă, o arhitectură reușită este cea care poate să șteargă granițele rigide, oferindu-le copiilor certitudinea că mediul în care cresc este un loc primitor, coerent și deschis către toate posibilitățile lumii.

Un reper actual în acest sens, care reușește să traducă armonios aceste principii în realitatea locală, este proiectul de extindere a Colegiului Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely” din Odorheiu Secuiesc. Semnată de biroul 4zet architects, sub coordonarea arhitectului Várday Zsolt, alături de coautorii Nagy János și Várday Kinga, noua structură propusă pentru beneficiarul Eparhia Reformată din Ardeal demonstrează cum rigoarea unei instituții de prestigiu se poate întâlni cu deschiderea unei arhitecturi contemporane, profund integrate în spiritul locului.

Școala elementară, grădinița și sala de sport dau funcțiunea unei operații de chirurgie urbană, rezultând un nou edificiu semi-ascuns în versantul abrupt (cu 12m diferență de nivel) dintre școlile vechi, cel mai mare volum constuit în centrul istoric al orașului, realizat în ultimii 30 de ani. Noua clădire de școală își expune doar fragmente atât către stradă, cât și către curtea de acces dinspre vechiul colegiu reformat, iar adevăratul său volum, teșit printr-un plan imens, nu este perceput decât prin abundența spațiilor interioare. Suprafețele verzi de altădată, aferente amprentei construite, se redau peisajului fiind ridicate la nivelul acoperișului înverzit ce preia înclinația versantului. Pielea ca de cameleon își schimbă aspectul în relație cu vecinătățile ce definesc amplasamentul, strada cu casele etajate pe parcele minuscule de vis-a-vis își lasă amprenta pe fațada cutată expunând două niveluri în imaginea stradală dominată de clădirea secesionistă a Liceului „Tamási Áron”, fără să afecteze silueta istorică a dealului Sf. Nicolae, ce se înalță deasupra centrului istoric.

Către clădirea școlii pedagogice, proiect tip „aterizat” cu ceva întârziere chiar aici la începutul anilor 1990, noul edificiu își întoarce o față mai abstractă, cu pielea albă ritmată de goluri orizontale ce se înfășoară pe soclul masiv, ascunzând sala de sport ce își poartă curtea școlii pe acoperișul său imens.

Traseele interioare se desfășoară pe patru niveluri între holuri de acces poziționate în articulațiile funcțiunilor majore ce compun ansamblul. Trasee exterioare variate conectează cele trei curți din jurul clădirii, oferind un gradient de intimitate extins, pornind de la spațiul urban și ajungând la grădina ascunsă.

O astfel de intervenție demonstrează că spațiul școlar poate depăși rolul de simplă infrastructură, devenind un organism viu care negociază subtil cu memoria locului și libertatea de mișcare a copilului. În final, calitatea arhitecturală se măsoară în firescul cu care cei mici își însușesc aceste trasee, transformând clădirea dintr-un obiect static într-un partener tăcut de dialog și explorare.

Horoscop

Ești într-un punct de cotitură personală în care nu mai poți evita deciziile importante. În dragoste, relațiile devin directe și fără filtru: dacă ești într-un cuplu, apare o discuție clară despre viitor, despre implicare sau despre direcții diferite de viață.

Relațiile devin mai serioase, iar tu nu mai poți evita anumite discuții despre viitor. Este posibil ca partenerul să îți ceară mai multă implicare sau claritate.

Nu mai poți funcționa „la jumătate”: fie te implici real, fie începi să te îndepărtezi. Dacă ești într-un cuplu, pot apărea discuții legate de echitate — cine oferă mai mult, cine cedează mai des, cine evită deciziile. Este posibil ca partenerul să îți ceară o poziție fermă.

Dacă ești într-un cuplu, apar discuții clare despre responsabilități comune: cine ce face, cum vă organizați pe termen lung, ce planuri aveți legate de locuință sau stabilitate. Este posibil să simți o ușoară tensiune, nu din lipsă de afecțiune, ci pentru că amândoi sunteți preocupați de viitor.

Dacă ești într-un cuplu, pot apărea discuții concrete despre bani, locuință sau responsabilități comune. Este o lună în care se pune problema „ce construim împreună mai departe?”. Cei singuri pot relua o legătură din trecut sau pot începe o relație care evoluează.

Comunicarea devine un punct sensibil: mici neînțelegeri pot escalada dacă nu sunt clarificate la timp. Dacă ești într-o relație, partenerul poate simți că nu ești suficient de prezent sau implicat. Cei singuri pot avea mai multe opțiuni, dar vor realiza că doar una are potențial real.

Îți echilibrezi dorința de afirmare cu realitatea din jur. Relațiile devin intense și pot apărea tensiuni dacă nu există echilibru între tine și partener. Cei singuri pot trăi o atracție puternică, dar complicată.

Relațiile capătă o dimensiune mai serioasă, dar și mai vulnerabilă. Dacă ești într-un cuplu, pot apărea momente în care trebuie să spui lucruri pe care le-ai ținut în tine mult timp. Este o lună a adevărurilor, chiar dacă nu sunt confortabile.

Cei singuri pot întâlni pe cineva neașteptat, într-un context neobișnuit — poate o întâlnire profesională, un hobby sau un eveniment social neașteptat. Este o perioadă care testează capacitatea ta de a fi flexibil și de a accepta surprize.

Relațiile sunt analizate în detaliu, iar tu nu mai ești dispus să accepți compromisuri. Cei singuri pot începe o relație stabilă, dar lentă. În plus, pentru unii nativi apare o nevoie clară de a pune limite — fie în relația actuală, fie în modul în care se implică emoțional.

Relațiile devin mai spontane și mai vii. Dacă ești într-un cuplu, apare nevoia de a ieși din rutină: călătorii, activități noi sau planuri diferite care să readucă entuziasmul.

Este o perioadă în care se consolidează încrederea și se definesc limitele emoționale. Cei singuri pot întâlni o persoană calmă, dar cu un impact puternic asupra sufletului, iar conexiunea poate fi subtilă, dar profundă și durabilă.

Alexandra Tudor

Alexandra a plecat la studii în Copenhaga, unde a locuit timp de opt ani, iar de aproape doi ani s-a stabilit în Sibiu. Parcursul ei profesional a fost constant orientat către domeniul comunicării și marketingului, iar în prezent face parte din echipa Meron, unde ocupă rolul de manager al cafenelei. Se remarcă prin deschidere și curiozitate, inclusiv în fața lucrurilor mai puțin familiare.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru mine, Sibiu a devenit acasă nu cu mult timp în urmă, iar decizia s-a născut din faptul că îmi place extrem de mult ideea de comunitate, specifică unui oraș mic. Aici, oamenii nu sunt doar trecători, ci chipuri care devin familiare, iar fiecare stradă pare să te învețe, încet, că apartenența se construiește din lucruri simple: o fereastră deschisă, o cafea băută în liniște și pașii fără grabă pe străzi care, treptat, îți devin cunoscute.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ

ÎN SIBIU Strada Cetății, Parcul Sub Arini și Studio36 x The Loft Collective.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL FOCUS

IN THE PARK, fără ezitare! Pentru mine e festivalul care schimbă ritmul orașului fără să îl forțeze. A însemnat și prima mea experiență de festival în România, dar și prima experiență din culise, ceea ce l-a făcut și mai special. L-aș pune fără să stau pe gânduri pe lista de "to do" vara asta.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Mă inspiră oamenii pe care i-am întâlnit aici: fotografi, muzicieni, pictori și creatori de bijuterii, dar și micile businessuri locale, atelierele și galeriile, unde pasiunea nu e doar expusă, ci trăită zi de zi, ca o formă de curaj.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI

După timpul petrecut în Copenhaga, dorul avea gust de acasă, iar pentru mine, acel gust s-a adunat într-un gulaș de vită cald, cu un ardei iute lângă.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI La Kombinat, merită încercat!

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE

SIBIULUI Faptul că aud oameni vorbind limbi străine mă încântă de fiecare dată. Mă bucur enorm când văd turiști și simt că trăiesc

într-un oraș despre care oameni din colțuri diferite ale lumii au devenit curioși și au vrut să-l descopere.

UN

LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Cel mai ușor accesibil este Turnul

Sfatului, care îți dezvăluie orașul într-o clipă, iar pentru o priveliște mai ascunsă și liniștită, un refugiu pe drumul spre Păltiniș.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE

REVITALIZATE Sunt câteva zone care așteaptă să fie readuse la viață cu răbdare și imaginație, cum ar fi clădirile vechi și halele de pe malul Cibinului, care ar putea deveni spații frumoase cu zone de întâlnire pentru comunitate.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT

A SIBIULUI Echilibrul dintre liniște și viață, e un oraș care nu te copleșește, ci te învață să încetinești și să simți.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Poate doar un strop de curaj în a-și deschide și mai mult spațiile ascunse și energia tânără, ca povestea lui să fie spusă nu doar frumos, ci și mai îndrăzneț.

DIN SIBIU DIN SIBIU Târgul de Pasti Târgul de Pasti

3 - 14 APRILIE 2026, PIAȚA MARE

3 - 14 APRILIE 2026, PIAȚA MARE , ,

DISTRACȚII PENTRU COPII

LABIRINT DIN PAIE

CADOURI DE PAȘTI

MINI-GOLF ȘI PANOU DE CĂȚĂRARE

FOOD & DRINKS

ZOO CU IEPURAȘI ȘI RAȚE

CU SPRIJINUL: CU SPRIJINUL: