WWW.ZILESINOPTI.RO
GALAȚI, BRĂILA, FOCȘANI | 3 - 16 AUGUST 2018
SALUT, GALAȚI
Dan Moţoc CityZEN Zile şi Nopţi
E suta noastră, române! Băieţi, mai centenărim şi noi puţin? Să lăsăm corectitudinea politică la scara ei, cu toate că uneori încurcăm noţiunile şi suntem regulamentari şi când nu este cazul, şi să ne aducem aminte că în 1918 intram în epoca modernă, cum ne etichetează de complezenţă premierul Ungariei, prezent zilele trecute în România. Modernizare, emancipare, openminded-izare, iată câteva etape parcurse de poporul român pe care, aşa cum se ştie, teoria îl urcă la nivelul de olimpic, dar e tras în jos de nota la practică. Să fie, nene, Centenarul, dar lasă-mă puţin să trag cu bormaşina asta nemţească în zid! Am alte griji acum: trebuie să-mi schimb smartphone-ul sud-coreean cu unul chinezesc, mă cam roade la stomac şi voi traversa numaidecât la fast-foodul americănesc şi, pentru că tot am rămas cu frigiderul polonez gol-goluţ, o să-mi trimit nevasta la supermarketul franţuzesc. Au acolo nişte fructe de mare spaniole, mama-mia, cum ar zice italianul de la care îmi iau pizza atunci când mă satur de
aripioarele mexicane. Da, da, cam aşa serbăm Centenarul Marii Uniri, susţinând fiecare naţiune în parte, mă refer la cele care au găsit în România o minunată piaţă de desfacere. Doar n-o să mergem la tarabe ca să luăm pepeni de Galaţi sau Tulcea, sunt mai zemoşi ăia din Grecia, iar cu roşiile rămâne cum s-a stabilit. Niciuna nu mai are gustul autentic, nu ştiu cine a tras această concluzie, dar am auzit-o mai peste tot, „deci n-o să le cresc şi eu profitul aroganţilor de la Matca”. Cele din Turcia ajung la noi şi în ianuarie. Cum? Ce facem? Noi suntem români? De la ce oră şi până când? Oare nu putem, măcar în 2018, să ne mai dăm şi singuri o mână de ajutor? Nu e ipocrizie, doar n-o să cer cultivarea de portocale şi banane la Craiova sau Buzău, însă există destui producători autohtoni pe care e posibil ca 1 Decembrie să-i prindă în faliment. Ne bântuie exemplul aşa-zisei peste porcine africane – de Crăciun vom călări şoriciul importat din Olanda. Române, măcar când ţi se umple suta, deşteaptă-te!
FACEBOOK.COM/PATRASCAN
ZILE ȘI NOPŢI - EDIŢIA DE GALAŢI / BRĂILA / FOCȘANI apare bilunar - gratuit | nr. 15 (381); 3 - 16 august 2018 Contact: e-mail: zilesinopti@gmail.com, website: http://galati.zilesinopti.ro/, fb: Facebook.com/zilesinoptigalatioficial | Director Revistă: Cristian Ureche, 0745.524.799 | Publicitate Galaţi: Vicu Russu - 0751 891 067 | Publicitate Focșani: Ovidiu Cristea - 0768 592 817 Financiar - contabilitate: Mihaela Anuţoiu | Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: office@zilesinopti.ro. Redacţia nu își asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile şi Nopţi este membru BRAT şi SNA.
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara / Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Iaşi, Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Tg. Mureş.
Oameni și câini
Oana Drăgănescu CityZen Zile și Nopți
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI
04 | CITY ZEN | OAMENI ȘI CÂINI
Responsabilitate. Dăruire. Timp. Iubire. Toate au un început. Legăturile se formează în ritmul lor, cu poticneli, cu timp care se trăieşte singur, în afara timpului tău. În afara ta. L-ai luat. Desigur, întâi te-a cucerit, pentru că şi tu, la un moment dat, ai fost mic şi iţi aduci aminte ce bine era când obţineai afecţiune. Da, obţineai. Pentru că ştiai că trebuie să te ,,guduri,, ca să primeşti. Și el ştie. A învăţat că dacă nu schiaună, nu e auzit. L-ai adus acasa. Eşti pregătit raţional pentru ce urmează:program complet de grijă faţă de mogâldeaţa blănoasă, investiţii în cea mai bună mâncare, veterinar, parc. Parc! Aici începe conştientizarea faptului că ai o responsabilitate în plus. De aici încolo începi să faci eforturi. Să fie greu. Incomod. Dar, continui. Trebuie să le demonstrezi tuturor că eşti în stare. A fi în stare să rămâi în relaţie cu câinele tău. Să-i simţi starea şi să te aşezi lângă el, să-l mângâi, să aştepţi să-şi întoarcă capul să-ţi odihneşti braţul pe grumazul lui! E cu tine, e lângă tine. Nu te judecă.
Nu te critică. Nu te linguşeşte. Te îngăduie! Îţi îngăduie să-l iubeşti! Și te aşteaptă, oricât e nevoie. Te caută şi-ţi arată ce-nseamnă credinţa că nu-l vei părăsi. Se incolăceşte la picioarele tale, nu ca pisicile, te domină cu corpurile lor zvârluge, ci îţi pune toată lumea lui la picioare. Ți se dăruieşte cu toată încrederea. Eşti din haită. Toţi câinii se cred lupi. De-acolo vin, indiferent de rasă, toti se cred lupii haitei celei dintâi. Responsabilitatea lor este să te apere, să te bucure, să te aducă acasă. Dăruirea lor este când îşi păstrează blândeţea în ochi, chiar dacă ai uitat să-i hrăneşti. Timpul lor este în întregime al tău. Iubirea, ei, cu iubirea e complicat. Câinii nu iubesc. Câinii îşi iubesc necondiţionat şi pentru totdeauna stăpânul, oricum ar fi acesta: ciung, orb, frumos, bogat, blond, înalt. Câinii ne arată ce e timpul, cum e dăruirea, de ce iubim, în ce fel suntem responsabili. Toate au un început... În memoria lor, a lui Bjondo, a lui Oscar şi a curajoasei Kira.
Cine ești tu?
Maria Cujba CityZen Zile și Nopți
06 | CITY ZEN | CINE EȘTI TU?
Viaţa e o căutare - o căutare permanentă, o căutare disperată, o căutare fără speranţă, o căutare a ceva ce nimeni nu ştie. Simţi o dorinţă intensă de a căuta, dar nu ştii ce cauţi. Și există o anumită stare de spirit în care indiferent ce obţii, nu simţi nici o satisfacţie. Frustrarea pare să fie destinul omenirii pentru că orice obţii devine fără sens chiar în clipa în care îl ai. Începi iar să cauţi. Pare irelevant ce ai, ce nu ai, căutarea continuă oricum. Săracii caută, bogaţii caută, bolnavii caută, sănătoşii caută, puternicii caută, neputincioşii caută, proştii caută, înţelepţii caută - nimeni nu ştie ce anume. Oamenii trăiesc toata viaţa crezând ce spun alţii, bazându-se pe alţii. De asta ne este foarte frică de părerile altora. Dacă alţii cred ca eşti rău, devii rău. Dacă ei te condamnă, începi să te condamni şi tu. Pentru că depinzi de părerile altora, trebuie să te conformezi continuu ideilor tale, altfel îşi vor schimba părerea. Asta creează sclavie, o sclavie foarte subtilă. Dacă vrei să fii cunoscut ca fiind bun, valoros,
frumos, inteligent trebuie să faci concesii, trebuie să faci permanent compromisuri cu oamenii de care depinzi. Intri in contact cu foarte mulţi oameni, şi fiecare îţi bagă în cap ideea lui. Ori nimeni nu te cunoaşte - nu te cunoşti nici chiar tu - aşa că toată această colecţie de idei devine în lăuntrul tău un talmeş-balmeş. În mod obişnuit, tot ce ştim despre noi înşine este părerea altora. Ei spun “eşti bun”, iar noi credem că suntem buni. Ei spun “eşti frumos”, şi noi credem că suntem frumoşi. Ei spun “eşti rău”, “eşti urât”, tot ce spun oamenii despre noi, ne însuşim. Asta devine identitatea noastră. E absolut fals, pentru că nimeni nu te poate cunoaşte, nimeni nu poate să ştie cine eşti, în afară de tine. Tot ce ştiu alţii sunt doar aspecte, iar acele aspecte sunt foarte superficiale. Tot ce ştiu alţii sunt numai nişte stări de moment, ei nu îţi pot pătrunde în centrul fiinţei. Nici măcăr iubitul sau iubita ta nu poate să pătrundă în miezul fiinţei tale. Acolo eşti absolut singur, şi numai acolo vei ajunge să ştii cine eşti.
Un deliciu italian a la Bella Vita Galaţi
Galaţi, str. Dr. Al. Carnabel 39a vizavi de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport BellaVitaGalati Rezervări: 0336.401.862
CHEF ROBERT PATRICHE
“Tartar de tonno rosso cu pinna gialla Carlo Forte/Sardenia, ceapa verde, avogado, pere kaiser - o adevărată provocare pentru papilele gustative, o explozie de gust şi culoare, ce combină savori ale Oceanului şi ale Pământului.”
08 | CITY FOOD | UN DELICIU ITALIAN A LA BELLA VITA GALAŢI
KISS FM, radioul nr 1 în România dă voce generaţiei Millenials! Un proiect Kiss FM şi DesignThinkers Academy Inițiativa Kiss FM de a afla „de la sursă” cum stau lucrurile cu generaţia Millenials (sau generaţia Y, tinerii născuţi în anii ’80 - ’90) are la bază o serie de informaţii, culese timp de doi ani dintr-o comunitate online de cercetare. Specialiști în studii de piață, la rândul lor reprezentanţi ai acestei generaţii, au stat de vorbă în fiecare zi cu 200 de millennials care au împărtășit stilul lor de viață, modul în care se raportează la diferite industrii, trenduri și chiar modul de implicare în evenimentele sociale care se întâmplă în România. Prin acest workshop Kiss FM a deschis dialogul între participanți, iar ideile generate au demonstrat încă o dată complexitatea acestei generatii, numita cu această ocazie și „Generația Căutătorilor”. De ce? Pentru că e una dintre primele generații care a început să pună întrebări „incomode”, să exploreze și să caute răspunsuri din mai multe surse, online si offline; este generația care explorează și caută să aplice și să dezvolte noi trenduri. Astfel a aparut booklet-ul „Milenialii: Generația Căutătorilor”, care prezinta profilurile acestor căutatori, ele diferențiindu-se, în principal, prin nevoile, valorile și chiar temerile pe care le au acești tineri. Iata cele mai importante profiluri: Căutătorul de Stabilitate - 27% - este cel care își dorește „liniștea, deoarece nu mă simt confortabil în zone de conflict. Îmi doresc stabilitate ca să nu am grija zilei de mâine”. Căutătorul de Conexiuni - 26% - se simte „ataşat de familia şi prietenii mei și cred că oamenii care ne înconjoară ne definesc! Sentimentele de apartenenţă, de iubire, de grijă, mă definesc cel mai bine!” . Căutătorul de Originalitate - 14%- spune despre el: „Îmi place să mă diferenţiez faţă de restul lumii! Îmi cunosc adevărata valoare, învăţ pentru a mă dezvolta şi pot mereu să demonstrez cât de înzestrat sunt!”.
Căutătorul de Succes - 13% - este mândru, în primul rând, de realizările profesionale: „Am obţinut un job conform aşteptărilor și muncii mele şi mă face să mă simt mândru de mine”. Deși există tendința de a caracteriza aceasta generatie „diferita” de generațiile anterioare, aceste 4 profiluri scot la iveala o tendință des intalnita la populatia tarii: toleranța scăzută la risc, căutarea zonei de confort și siguranța zilei de mâine. Astfel Generația Căutătorilor prefera produse și servicii care să îi ajute să aibă grijă de cei dragi (73%), care îi fac să se simtă relaxați și în siguranță (74%) sau care să îi ajute să uite de grijile zilnice și să se bucure de viață (67%) și mai puțin produse care să îi facă diferiți și originali (55%) sau puternici și influenți (52%). Toate aceste informatii relevante despre generaţia millennials din România au fost materia primă a workshop-ului. Pe baza informatiilor, participanții au replicat căutarea reprezentanţilor millennials într-un exercițiu creativ, folosind instrumente de cercetare specifice DesignThinking. DesignThinkers Academy este o organizație globală fondată în Olanda care inca de la înființare și-a propus să abordeze provocările de business dintr-o perspectivă centrată pe oameni și pe dezvoltarea capacității de a crea un impact pozitiv. Solutiile DesignThinkers Academy sunt utilizate de companii precum Google, Nike, Coca-Cola, MasterCard, Philips, iar începând din 2018 si în Europa de Est, prin deschiderea unei subsidiare în România. De la școala DesignThinkers Academy (designthinkersacademy.com/bucharest/ ), Thomas de Bresser (Senior Service Designer DesignThinkers Group Amsterdam) și Lăcrămioara Loghin (co-fondator DesignThinkers Academy Bucharest) au pus la lucru inovația și inspirația participanţilor, iar Exact şi WaveTree0 au pus la dispoziție specialiștii în studii de piață, la rândul lor reprezentanţi ai generaţiei millennials: Denisa Apreutesei (Senior Qualitative Researcher în cadrul Exact Business Solutions) și Adina Manta (Online/ Offline Research Lead în cadrul WaveTree0). Kiss FM este de 10 ani radioul numarul 1 în România cu o audiență zilnică de 2,5 milioane de ascultători la nivel național, targetul principal fiind ascultătorii din generația millennials. Alături de Kiss FM, din același grup media – AG Radio Holding – mai fac parte Magic FM și Rock FM, precum și televiziunile muzicale Kiss TV, Magic TV, Rock TV și publicația online unsitedemuzica.ro.
10 | CITY EVENTS | KISS FM, RADIOUL NR 1 ÎN ROMÂNIA DĂ VOCE GENERAŢIEI MILLENIALS!
12 | CITY FOOD | RECOMANDĂRI
14 | CITY LIFE | RECOMANDĂRI
Like Garden Pub sau când socoteala de acasă se potrivește peeerrfect cu cea din târg!
A
trecut aproape o lună de când vă povesteam despre Like Garden Pub – un local nou, amenajat cu bungust şi profesionalism, dominat de ideea de calitate la standarde vestice, la al cărui succes contribuie o întreagă echipă, formată din toţi cei care au iniţiat şi conturat acest proiect şi care au pus foarte mult suflet la realizarea acestuia. În Galaţi, se simţea nevoia unui astfel de loc - cu atmosferă plăcută, relaxantă, în care să simţi că evadezi din cotidian prin intermediul muzicii de bună calitate, întotdeauna live; iubitorii muzicii, dar mai ales ai dansului sunt bineveniţi şi aşteptaţi cu drag aici, deoarece localul dispune de un spaţiu generos, care se potriveşte perfect dorinţelor celor care vor să danseze şi să se simtă bine, să fie destinşi. Programul muzical zilnic cuprinde muzică de tip caféconcert, începând cu ora 14.00 până la ora 18.00, iar intervalul orar de după ora 20.00 este rezervat unor seri tematice, susţinute de trupe şi artişti locali. Publicul este deja familiarizat cu recitalurile susţinute de formaţii precum Andante, Pancronic, Atlantis, Alegria Band, Arco Band, Florin Chiriac & Hippie Band, Evergreen Duo&Vali, Ansamblul „Ciobănașul”, pianistul Daniel Bordeiu, Kessler Orchestra, dar şi de alţi artişti gălăţeni, la care se adaugă serile tematice – grecească, lăutărească, de jazz ori de cover-uri; seara de sâmbătă este întotdeauna dedicată pasionaţilor de muzică latino - atmosfera este electrizantă la Tropical Latino Party, petrecerea durând până târziu în noapte, iar iubitorilor de folk le este dedicată seara de duminică. Copiii şi adolescenţii pasionaţi de muzică, care studiază în cadrul Inedit Show Art, coordonaţi de profesoara Ana Condrea, sunt şi ei prezenţi cu minirecitaluri – micile talente au şansa de a interpreta pe o scenă amenajată profesionist, care beneficiază de echipamente de sonorizare de cea mai bună calitate. Like Garden Pub este locul în care artiştii gălăţeni profesionişti sunt mereu bineveniţi, reprezentând un mediu primitor atât pentru artiştii consacraţi, dar şi cei mai puţin cunoscuţi publicului larg. Toate informaţiile referitoare la programul muzical sunt afişate prompt la adresa: https://www.facebook.com/ likegardenpub/, programul fiind unul săptămânal, dar care poate fi ajustat în funcţie de cerinţele publicului, dar şi de disponibilitatea artiştilor. Clienţii îşi pot face rezervări la numărul de telefon afişat pe contul de facebook, precum şi
online, prin intermediul messengerului. Atmosfera caldă, familiară de la Like Garden Pub este unul din motivele pentru care oamenii revin aici, unii chiar şi de trei ori pe săptămână; un alt mare atú este că aici nu se percep taxe de intrare, nu există o consumaţie minimă obligatorie sau cerinţe specifice referitoare la vestimentaţie. Dacă ar fi să definesc Like Garden Pub, atunci acest loc este unul „făcut din dragoste pentru oameni, pentru semenii noştri”! Şi staţi pe aproape, pentru că ceea ce e mai bun, de-abia de acum urmează!
GALAȚI, STR. V. ALECSANDRI NR. 1 (ÎN SPATELE TEATRULUI MUZICAL) REZERVĂRI: 0734/316.216
16 | CITY FOOD | LIKE GARDEN PUB SAU CÂND SOCOTEALA DE ACASĂ SE POTRIVEŞTE PEEERRFECT CU CEA DIN TÂRG!
18 | CITY FOOD | RECOMANDĂRI
In a Blue Sun
Să nu uit – friptura era acoperită de un strat generos de sos demi-glace, printre care se observau şi boabe de piper verde. Mmm…poate ar fi fost mai bine ca sosul să fie plasat într-o sosieră, încât să îmi dozez eu cantitatea pe care o voi aşeza pe friptură – dar asta e doar opinia mea! Tot ce pot să vă spun este că sosul are o savoare plăcută (dacă o să căutaţi informaţii, veţi afla că are un proces laborios de preparare), dar ţinta principală e friptura. Aceasta are o textură fragedă; alături de sosul cu un parfum subtil de piper şi de cognac, friptura este foarte gustoasă, fragedă, iar legumele sotate sunt moi la exterior şi crocante în interior, în timp ce piureul de cartofi este relativ fin ca textură; salata de varză roşie, crocantă, se alătură acestui ansamblu armonios de gusturi şi texturi – frăgezimea cărnii, savoarea sosului şi legumele sotate. Vinul roşu demisec a fost completarea potrivită în acest context.
Dragilor, aproape că a trecut luna lui cuptor… Vremea e nehotărâtă, cam aşa sunt şi eu… unde să mănânc azi? Ce ar fi să mă duc la restaurantul Blue Sun, situat la parterul hotelului Galaţi Centrum, parte a unei cunoscute firme în domeniul hotelier şi turistic din oraş? După-amiază, după ora 17.30... v-am zis că vremea e capricioasă, nu? Ei bine, din cauza acesteia, terasa era închisă, ca atare am mers înăuntru - restaurantul e situat lângă recepţie şi beneficiază de locurile de parcare aferente hotelului, ambianţa e plăcută, la fel şi temperatura ambientală, datorită instalaţiei de aer condiţionat bine setate. Deserturile din meniu se înscriu în sfera celor Dacă până acum v-am tot povestit despre feluri de frecvent uzitate în multe restaurante din Galaţi; din mâncare bazate fie pe peşte, carne de berbecuţ sau cele efectiv disponibile în acel moment, adică clătite porc (indiscutabil, sunt un carnivor), azi aleg carnea cu diferite umpluturi, papanaşi, cred că şi îngheţată, de vită, în mod sigur. şi cheesecake, am ales cea din urmă prăjitură! Meniul restaurantului e bogat şi ceea ce am Cheesecake-ul se prezintă clasic, sub forma unei observat imediat este că la fiecare preparat culinar sunt indicate tipurile de vin (existente în meniu), care felii extrase dintr-o formă circulară, peste care este dulceaţă de cireşe. Prăjitura este cremoasă, se potrivesc cel mai bine cu acesta. Apreciez acest fapt, este aproape ca un mini-ghid pentru cei care nu moale, răcoritoare, se simte gustul brânzei, care e potrivit de dulce, iar dulceaţa dulce-acrişoară este s-au hotărât sau nu (prea) ştiu ce să aleagă. o contrapunere potrivită pentru brânză; gustând Pepper steak, adică muşchi de vită cu o crustă prăjitura, am avut senzaţia familiară a unui de piper verde, caramelizată în unt, cu un desert de casă îmbietor. sos demi-glace, însoţit de piure de cartofi, La final, foamea mea era potolită, iar morcovi şi broccoli sotaţi, la care se ZILE ȘI NOPȚI A REALIZAT nota de plată fost rezonabilă, ponderea adăugă şi o salată de varză roşie. Fireşte, ACEASTĂ RECENZIE cea mai mare i-a revenit, în mod evident, am optat pentru un vin roşu demisec. SUB ANONIMAT fripturii… Vizual, friptura arătă bine – 2 ȘI A ACHITAT NOTA DE PLATĂ. Ei, dragilor, sper că v-am făcut curioşi, medalioane de muşchi de vită, relativ mici, încât să vă duceţi şi voi la Blue Sun şi să piureul de cartofi în clasica formă rotundă, gustaţi preparatele din meniu! iar alături baby morcovii şi bucheţelele de broccoli sotate, iar într-un bol salata de varză roşie. AL VOSTRU SOUS-CHEF, LIVIU SOMN 20 | CITY FOOD | IN A BLUE SUN
Interviu cu Cornel Ilie, liderul şi solistul trupei Vunk: “Lucrăm la niște cântece noi şi urmează să scoatem o piesă cu Feli.” Joi, 26 iulie, în Gossip Café, trupa Vunk a susţinut un concert incendiar. Înainte de show, solistul trupei, Cornel, a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări. Pentru cei care nu știu, cum s-a născut Vunk? Aveți un om căruia această trupă îi datorează totul? Toată povestea asta o spunem cu imagini în “Jur să spun adevărul”, dar pe scurt, este o trupă născută din bucuria și joaca a doi copii care s-au împrietenit învățând să cânte. L-am întânit pe Nicu, bateristul trupei, la orele de muzică din clasa a III-a și, amândoi, intram în grupul și corul școlii. De-acolo începând ne-am zis să ne facem trupa noastră și, fără să știm atunci, să trăim din asta și pentru asta. Pe ceilalți doi prieteni din trupa inițială i-am luat cu noi din motivul cel mai simplu – să ne jucăm împreună. Pe unul dintre ei chiar l-am învățat să cânte la chitară. Trupa noastră s-a născut pur, naiv, dar salvator pentru sufletele noastre.
Cred că sunt mai conștient și asta nu este neapărat un lucru bun. Atunci când ești mai mic și faci lucrurile doar din pasiune ai un entuziasm și o inconștiență care te pot ajuta să nu flirtezi cu rațiunea.”O să placă!”,”O să prindă!”,”O să funcționeze!”.Din momentul în care începi să-ti pui diverse întrebări, s-ar putea să strice. La începuturile noastre, aveam doar răspunsuri și nici o întrebare. Făceam absolut tot ce ne trecea prin cap. Făceam totul din joacă, că să radem de cum sunt oamenii din jurul nostru. Vedeam lumea foarte ironic, iar asta se simțea și în cântecele noastre. Ce voiai să te faci când erai mic? Ceea ce sunt acum. Dintotdeauna mi-am dorit să am o trupă și să fac muzică. Nu m-am gândit niciodată la nimic altceva.
Cu toţii ştim că numele anterior al trupei era format din iniţialele membrilor. Noul nume are aceeaşi semnificaţie? Nu. Noul nume a rămas doar ca un brand. Chiar dacă de la conducerea unei firme pleacă patronul, brandul rămâne şi cineva trebuie să-l ducă în spate. Nu puteam să ne alegem noii membri după criteriul persoanelor ale căror iniţiale se potrivesc cu numele formaţiei noastre. Am creat prima dată numele VUNK, aşa am rămas, sub aceeaşi pălărie chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat. Să schimbăm şi numele ar fi însemnat să o luăm de la zero cu totul. Cu ce ești diferit acum față de momentul în care ai lansat prima ta piesă?
22 | CITY STORY | INTERVIU CU CORNEL ILIE, LIDERUL ŞI SOLISTUL TRUPEI VUNK
Ce artişti te-au influenţat de-a lungul timpului? Muzical – The Beatles, evident, şi muzica simfonică. Dintre trupele mai noi: The Killers, Kings of Leon, dar şi puţin mai vechi – Blur, Oasis, Depeche Mode, David Bowie, Abba etc. Majoritatea prin aria rock-pop-punk. Ce proiecte aveți implementate pentru viitorul apropiat? Lucrăm la niște cântece noi şi urmează să scoatem o piesă cu Feli. În principiu, anul ăsta vom lansa multe piese. În paralel, ne promovăm documentarul care este o premieră - primul documentar al unui artist român. Pe final, un mesaj fanilor voştri? Să fie toleranți cu toți cei din jurul lor, indiferent de ce gusturi au. Și să asculte muzică în limba română.
24 | CITY FOOD | RECOMANDĂRI
DAN MOȚOC
RECOMANDĂRI
va face tot weekendul. Sau, dacă vrei, îți va repara zilele de lucru tocmai încheiate.
Guitaria live session
Like Garden. Like
Marțea, ora 20. Galați. 90’s Pub. Țara arde, iar melomanilor le vine să cânte... Se cântă, e adevărat, dar marțea o fac cel mai bine Victor Udreș și Florin Chiriac Hippie în Guitaria live session.
„Guităreala” de miercuri
Miercurea, ora 19. Galați. 55 Pub. Miercurea, de pe la 7 după amiază așa, Hippie și Victor “guităresc” sus, pe terasă la noi și ne-am gândit că ar fi ok să știți și voi... Așadar, ne vedem pe terasă, sus, la 55!
Gossip Cafe Evergreen
Miercurea, ora 20.30. Galați. Gossip Cafe. Evergreen Duo & Valii – jazz standards & oldies. Asta dacă te întrebi cum poți petrece cât mai bine o seară de miercuri.
Mad Grooves. Union. Joia
Joia, ora 20. Galați. Union Jack. Trupa Mad Grooves, care crește constant, având și tangențe cu show-ul tv Vocea României, îți cântă în fiecare început de weekend. Da, joia seara, pentru tine nu atunci începe relaxarea?
Vinyl Station
Joia. Galați. Daily Pub. Seara iubitorilor de vinyl e seara de joi, iar gazda ta e Liviu. Ehei, ce vremuri când una dintre grijile tale era să ștergi capul pick-up-ului...
Gossip Lounge Night
Vinerea, ora 20.30. Galați. Gossip Cafe. Formația Mad Grooves te așteaptă vinerea la un Gossip Lounge Night care îți 26 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI
Zilnic. Galați. Like Garden. Avem în fiecare zi muzică live, cafe concert, piano bar, folk music, muzică lăutărească, seri grecești, cover bands și evenimente sportive televizate. Te așteptăm!
Cupa Horeca la fotbal
Vara aceasta. Galați, Brăila, Focșani. Cupa Horeca revine în forță vara aceasta! Opt echipe reprezentând restaurante/puburi/cafenele din Galați, Brăila și Focșani vor uita pentru câteva zile de industria ospitalității și vor veni să joace fotbal. Pentru mai multe detalii, urmăriți Zile și Nopți - Galați, Brăila, Focșani!
Documentare la KineDok Până la toamnă. Galați. Muzeul de Arte Vizuale. Este în plină desfășurare a patra ediție a programului european KineDok, proiect care se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Program: 20 septembrie, ora 18: Țara moartă; 27 septembrie, ora 18: Daliborek și lumea lui albă.
Soț de vânzare
9 august, ora 20. Brăila. The Music Pub. O comedie superbă, o piesă de teatru nemaipomenită – Soț de vânzare, după Mihail Zadornov, cu Maria Radu, Ana Odagiu și Marius Gîlea. Regia: Marius Gîlea.
Seara Grecească Galani
9 august, ora 21. Galați. Gossip Cafe. Ești binevenit la o Seară Grecească de pomină cu Ionuț Galani, unul dintre cei mai populari interpreți de muzică balcanică.
Kempes, adică Ovidiu Ioncu
10 august, ora 21. Brăila. The Music Pub. Ovidiu Ioncu “Kempes”, vocea etalon a rockului românesc este fondatorul și liderul trupei Kempes și fostul vocalist al trupei Cargo (19892003). Dacă mai era nevoie de vreo prezentare...
Taxi, Johnny Depp și PSD
19 august. Galați. Gossip Cafe. Dan Teodorescu și colega sa de la Taxi, Daria Corbu, prezintă spectacolul de standup oral-muzical-trivial „Johnny Depp și PSD-ul”. Dacă sunteți fani Johnny Depp, s-ar putea să vă simțiți bine; dacă sunteți fani PSD, s-ar putea să simțiți un ușor disconfort. Atenție: limbaj licențios!
Concert Provincialii
23 august, ora 21. Galați. Gossip Cafe. Ești așteptat la un concert de zile mari cu Provincialii. Vino să iei parte la un spectacol de muzică bună, energie, dans și multă bucurie!
Redescoperă-l pe Mircea Vintilă! 26 august, ora 20. Galați. Gossip Cafe. Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor ‚70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al trupei Pasărea Colibri.
RECOMANDARE ZILE ȘI NOPŢI
Take your fitness to Max Level! Încearcă antrenamentele personale alături de cei mai Dedicaţi Antrenori. Ei te vor ajuta să-ţi depăşeşti limitele. Try Before you Buy! La MaX FiT ai primul Antrenament la Fitness Gratuit! Acum cu mai mult de 200 de aparate Forţă şi Cardio şi peste 35 clase de grup, unde fiecare client poate găsi cea mai bună soluţie pentru atingerea obiectivului. ■ Vino să vezi noile Echipamente! ■ Program prelungit Luni-Vineri 06:00-23:00 ■ Freeze Time! ■ Solare-Sauna-Masaj-Suplimente Sportive!
28 | CITY LIFE | TAKE YOUR FITNESS TO MAX LEVEL!
CINEMA CITY BRĂILA Promenada Mall Brăila, Rezervări: 0239 60 67 67 www.cinemacity.ro
PREMIERĂ
PROGRAM: 3 - 9 AUGUST 2018 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
AVANPREMIERĂ MEG: CONFRUNTAREA ÎN ADÂNCURI $ / THE MEG AVANPREMIERĂ MINȚI PRIMEJDIOASE 2D / THE DARKEST MINDS PREMIERĂ MISIUNE: IMPOSIBILĂ. DECLINUL $ (INDISPONIBIL)/ MISSION: IMPOSSIBLE- FALLOUT 3 D
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
PREMIERĂ CHRISTOPHER ROBIN ȘI WINNIE DE PLUȘ / CHRISTOPHER ROBIN PRINȚUL FERMECĂTOR $ DUBBED / CHARMING $ DUBBED JIM BUTTON ȘI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ 2D / JIM BUTTON AND LUKE THE ENGINE DRIVER 2D SUPRAVIEȚUIND PE MARE / ADRIFT 2D OMUL FURNICĂ ȘI VIESPEA AG / ANT-MAN AND THE WASP TAG: DĂ-O MAI DEPARTE 2D / TAG 2D HOTEL TRANSILVANIA 3: MONȘTRII ÎN VACANȚĂ $ / HOTEL TRANSYLVANIA 3: SUMMER VACATION HOTEL TRANSILVANIA 3: MONȘTRII ÎN VACANȚĂ $ DUBLAT / HOTEL TRANSYLVANIA 3: SUMMER VACATION INFERNUL DIN ZGÂRIE -NORI $ / SKYSCRAPER $ MAMMA MIA!O LUĂM DE LA CAPĂT / MAMMA MIA! HERE WE GO AGAIN EQUALIZER 2 2D / THE EQUALIZER INCREDIBILII 2 / INCREDIBLES 2 $ INCREDIBILII 2 / INCREDIBLES 2 $ DUBLAT INCREDIBILII 2 2D DUB / INCREDIBLES
AVANPREMIERĂ MEG: CONFRUNTAREA ÎN ADÂNCURI $ 4DX / THE MEG PREMIERĂ MISIUNE: IMPOSIBILĂ. DECLINUL $ 4DX / MISSION: IMPOSSIBLEFALLOUT INCREDIBILII 2 $ 4DX DUBLAT / INCREDIBLES
DUPĂDIMINEAŢA ZIUA 10:00-13:00 AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
Mi - J
19:30
Mi - J
21:50
V-J
11:30
14:30
17:30, 18:30, 20:30, 21:30
V - Ma
12:20
14:50
17:20, 19:30, 21:45
Mi - J
12:20
14:50
17:20, 19:50, 22:10
V-J
11:40
V-J
12:00
14:20, 16:30 19:10, 21:20
V-J
13:50
V-J
V-J
21:00
V - Ma
21:10
14:10, 16:20
18:50
V - Ma
16:20
19:50, 22:10
Mi - J
16:20
20:50
13:40, 16:10
18:40
V - Ma
16:50
19:20, 21:50
Mi - J
16:50
19:20, 22:00
V-J
V-J
12:00
11:20
20:40
V-J V-J
11:40
V-J
11:10
Cand un grup de adolescenţi dezvoltă în mod misterios noi abilităţi puternice, ei sunt consideraţi de către Guvern o ameninţare şi sunt reţinuţi. Ruby un tânăr de 16 ani, unul dintre cei mai puternici tineri din câţi s-au întâlnit, scapă din tabără şi se alătură unui grup de tineri fugari în căutarea unui refugiu sigur. În curând noua familie realizează că într-o lume în care adulţii i-au trădat, fuga nu este suficientă şi trebuie să reziste folosindu-şi puterea comună pentru a prelua controlul asupra viitorului lor. Din 10 August în cinematografe.
MINȚI PRIMEJDIOASE
14:00
22:40
V - Ma
16:40
19:40, 22:40
Mi - J
16:40
19:40
11:20
Pentru tinerii deosebiţi care luptă cu toate puterile împotriva nedreptăţii. Și ce puteri!
14:20, 15:20 17:00, 18:00
Mi - J
V-J
Minţi primejdioase
13:50
Regia: Jennifer Yuh Cu: Amandla Stenberg, Harris Dickinson, Miya Cech, Skylan Brooks Gen film: SF, Thriller Premiera în Romania: 10.08.2018 Distribuit de: Odeon
32 | CITY FILM | PROGRAM / PREMIERE
LA CINEMA DIN 10 AUGUST VIZIONEAZÃ-L ÎN 3D
CINEMA CITY GALAȚI
Shopping City Galați, Bd. George Coșbuc, nr. 251 www.cinemacity.ro
PROGRAM: 3 - 9 AUGUST 2018
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
DUPĂDIMINEAŢA ZIUA 10:00-13:00 AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
AVANPREMIERĂ MEG: CONFRUNTAREA ÎN ADÂNCURI $ / THE MEG
Mi - J
20:40
AVANPREMIERĂ MINȚI PRIMEJDIOASE 2D / THE DARKEST MINDS
Mi - J
21:00
PREMIERĂ MISIUNE: IMPOSIBILĂ. DECLINUL $ (INDISPONIBIL)/ MISSION: IMPOSSIBLE- FALLOUT 3 D
V-J
11:20
13:00, 14:30, 17:30, 19:00, 16:00 20:30, 22:00
V - Ma
11:40
14:00, 16:20 18:40, 21:00
Mi - J
11:40
14:00, 16:20 18:40, 22:00
PRINȚUL FERMECĂTOR $ DUBBED / CHARMING $ DUBBED
V-J
11:40
SUPRAVIEȚUIND PE MARE / ADRIFT 2D
V-J
11:10
OMUL FURNICĂ ȘI VIESPEA AG / ANT-MAN AND THE WASP
V-J
TAG: DĂ-O MAI DEPARTE 2D / TAG 2D
V - Ma
HOTEL TRANSILVANIA 3: MONȘTRII ÎN VACANȚĂ $ DUBLAT / HOTEL TRANSYLVANIA 3: SUMMER VACATION
V-J
PREMIERĂ CHRISTOPHER ROBIN ȘI WINNIE DE PLUȘ / CHRISTOPHER ROBIN
18:10, 20:10, 22:20
15:00
22:10
11:00
13:40, 16:10
18:20
V - Ma
17:40, 19:50, 21:40
Mi - J
17:40, 19:50
INFERNUL DIN ZGÂRIE -NORI $ / SKYSCRAPER $
MAMMA MIA!O LUĂM DE LA CAPĂT / MAMMA MIA! HERE WE GO AGAIN
V-J
13:20
17:10
EQUALIZER 2 2D / THE EQUALIZER
V-J
14:40
19:30, 22:10
V - Ma
20:40
Mi - J
21:40
INCREDIBILII 2 / INCREDIBLES 2 $
INCREDIBILII 2 / INCREDIBLES 2 $ DUBLAT
V-J
11:10, 12:20
INCREDIBILII 2 2D DUB / INCREDIBLES
V-J
12:00
13:50, 15:40, 16:30
19:10
34 | CITY FILM | PROGRAM