Zile si Nopti Bucuresti | Aprilie 2026 Cover Story Diavolul se imbraca de la prada 2

„Timpul este cea mai lungă distanţă dintre două experienţe”

editorial

Ioan BIG, publisher

FO lună mai calmă din perspectiva propunerilor de going out

aptul că, la nivel naţional, luna aprilie nu este deosebit de bogată sau variată ca ofertă de going out pentru publicul larg nu reprezintă o surpriză, fiindcă vremea încă instabilă face ca evenimentele în aer liber să fie riscante şi atunci, organizatorii se concentrează asupra marilor reuniuni festivaliere din vară, iar, pe de altă parte, consumatorii uzuali de experienţe artistice, culturale sau de lifestyle, datorită sărbătorilor pascale, sunt mai înclinaţi în a-şi dedica timpul celor apropiaţi, putând fi tentaţi să iasă din cercul intim doar prin propuneri de proximitate care se mulează foarte bine pe gusturile lor personale. În plus faţă de aceşti factori deja tradiţionali, care îşi pun amprenta în fiecare primăvară asupra dinamicii evenimenţiale, anul acesta, situaţia e mult mai complicată, deoarece intervin şi crizele acute generate de contextul socio-politic ieşit din comun, fiindcă simţim şi trăim cu toţii - organizatori, creatori, promotori sau consumatori de experienţe - efectele comportamentului disruptiv al celor angrenaţi în jocurile de putere, indiferent că am privi dincolo de Atlantic sau spre Dâmboviţa, indivizi pentru care, oricum, artele şi cultura nu s-au numărat vreodată printre priorităţi. Altfel spus, dacă privim la ce (ni) se întâmplă, nu prea am avea motive de... going out, şi, totuşi, indiferent de urbea în care locuim, există din fericire şi luna aceasta suficiente experienţe inedite şi accesibile cărora merită să le acordăm timp şi atenţie. Am putea începe chiar prin a ne simţi bine făcând haz de necaz, pentru că avem parte de un vârf în materie de turnee naţionale de standup comedy, de la Vio (Rupt în Tour), Dan Badea (Domnu’ Dănuţ) sau Cătălin Bordea & Nelu Cortea (Nimic subtil) până la Costel & Maria Popovici,

Natanticu şi, nu în ultimul rând, Bobonete, cu noul său spectacol, Metamorfoza. Pe partea de muzică, dincolo de cântările curente din cluburile locale, sunt de urmărit, de exemplu, cele ale unor trupe care vin cu un reason-why aparte - The Motans (Simfonic), Trooper (aniversarea a 30 de ani) - sau, dacă preferinţele ţin de muzica cultă, finalul turneului

Săptămâna Patimilor al Corului Madrigal, precum şi Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală, având ca invitaţi artişti lirici de talie mondială.

După cum spuneam, evenimente spectaculoase sau incitante se întâmplă cam în toate marile oraşe, de la seria OVO a lui Cirque du Soleil din Cluj până la popularul East European Comic Con din Capitală, iar afirmaţia include şi artele vizuale, pentru că, în aprilie, au vernisajul expoziţii realmente valoroase, precum Capricii şi delicii, a lui Tudor Banuş (Palatul Braunstein, Iaşi), Muza și ispita. Reprezentări feminine în lucrările ex-libris din colecția Muzeului Țării Crișurilor (Oradea), ce reuneşte aproape 150 de lucrări ale unor artiști europeni, DRAFT pentru o retrospectivă comună, care, la ARCUB Bucureşti, pune în dialog operele lui Dan Perjovschi și ale Liei Perjovschi ca celebrare a 40 de ani de practică artistică, sau cele din cadrul primului festival de design contemporan din Oltenia, Craiova Design Days. Sigur, am putea vorbi aici şi de târgul galeriştilor RAD Art Fair, de Timişoara International Tattoo Convention sau de festivalul de film documentar One World Romania de la Bucureşti, însă, pentru mai multe propuneri de experienţe ce s-ar putea dovedi pe gustul vostru în aprilie, este de preferat să baleiaţi cu regularitate calendarul de evenimente Zile şi Nopţi!

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 4 (594) - Aprilie 2026

Tiraj: 10.000 exemplare, Bucuresti, Brasov + prin abonament la nivel național pe shop.zilesinopti.ro

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV:

Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

ABONEAZĂ-TE LA ZILE ȘI NOPȚI

N-ai prins revista în oraș? O aducem noi la tine! Detalii pe shop.zilesinopti.ro 

Autori & contributori

iOAN BiG pUBliSHer

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.

AliN GĂlĂȚeSCU SeNiOr eDiTOr

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

GrUiA DrAGOMir SeNiOr eDiTOr

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

AleX MUȘAT reDACTOr

Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

HOriA GHiBUȚiU reDACTOr ClAUDiA AlDeA reDACTOr

MĂDĂliNA leFTer reDACTOr

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

DeliA MiTrACHe reDACTOr TeODOrA BrATU reDACTOr iUliANA CiOCÎrlAN reDACTOr

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.

Contributori

Ioana Aldea

Alexandra Bujeniță

Ștefan Iancu

Cosmin Manolescu

Răzvan Sădean

Cosmin Dragomir

Laura Cozmîncă

Sorin Miron

Berti Barbera

Adriana Sohodoleanu

Ruxandra Păduraru

Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

Cezar Deli-Iorga

Andrada Dincă

Miruna Dragne

Sumar

POP-UP STORiEs:

SUSȚINUT DE

PAGINA 13

Moda în ficțiune: estetică și identitate

INTERVIU EXCLUSIV

PAGINA 16-17

CANDACE BUSHNELL:„Energia creativă care alimentează Sex and the City este reală”

P.13 | POP-UP STORiEs | Moda în ficțiune: estetică și identitate

Capitolul FILM

PAGINA 19

IOAN BIG: Jocuri video pe marile ecrane, între Super Mario şi Resident Evil

PAGINA 21

Premierele lunii

PAGINA 23

Sccapă cine poate 2

PAGINA 25

Vulturii Republicii

PAGINA 26-27

Super Mario Galaxia: Filmul PAGINA 29

Heidi – Legenda râsului din Alpi PAGINA 31

Tu, eu şi Toscana PAGINA 33

Disney Junior în Cinema PAGINA 35

Grațierea

PAGINA 36-37

Michael PAGINA 38-39

Diavolul se îmbracă de la Prada 2

PAGINA 42

POINT OF VIEW: Lawrence of Arabia

Capitolul ARTĂ

PAGINA 45

TEODORA BRATU: MARCEL

DUCHAMP Inovație și revoluție în lumea artei

PAGINA 46-47

DANS CONTEMPORAN:JOANNA LEŚNIEROWSKA:„Corpurile noastre spun povești care nu pot fi înțelese doar prin cuvinte”

PAGINA 48-49

ART (Hi)STORIES: Echilibrul ca spectacol în viziunea lui ALEXANDER CALDER

PAGINA 50-51

TEATRU: CRISTIAN BAN: „Mă inspiră capitolele încheiate pe care le pot redeschide prin teatru”

PAGINA 52-53

BODY ART: Andra Domnițanu

Capitolul MUZICĂ ELECTRO

SUSȚINUT DE

Electromures

PAGINA 55

IOAN BIG: CHARLOTTE COLACE

O tânără stea a muzicii Soul la Braşov Jazz & Blues Festival

PAGINA 57

INDIE STAR SNAIL MAIL | Despre trecerea timpului prin... „ricoşeu”

PAGINA 59

P.60-61 | DIALOGURI FĂRĂ NOTE | OLIVER ACKERMANN “Există ceva care mă intrigă în sunete, un fel de lume pe care încerc să o descriu”

MUZICĂ NOUĂ: Ce ascultăm în luna aprilie

PAGINA 60-61

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: OLIVER

ACKERMANN “Există ceva care mă intrigă în sunete, un fel de lume pe care încerc să o descriu”

PAGINA 62

REMIX: QUEEN II - Remixat și reîmpachetat

PAGINA 67

OMUL CU DISCURILE

Dayna Stephens | Monk'D

Capitolul EAT & DRINK

SUSȚINUT DE

PAGINA 65

ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Vinul de Paște: O călătorie în jurul lumii cu paharul în mână

PAGINA 66

GURMAND:

Horia Ghibuțiu | Odiseea unui calamar

PAGINA 67

TOP Eat: 6 restaurante din țară unde poți comanda un șnițel bun

PAGINA 68-69

Aprilie, la Sergiana, Fără păcăleli, doar sărbători cu bunătățuri și surprize!

PAGINA 71

PE GUSTUL NOSTRU:

Cosmin Dragomir | Stați cu ochii pe ei!

PAGINA 72-73

CULINARE: De la supă la cocktail: cum devine morcovul vedeta unor rețete (ne)obișnuite

PAGINA 74

Drink:

Horia Ghibuțiu | Vinul subiectiv

P.67 | TOP | 6 restaurante din țară unde

comanda un șnițel bun

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 79

ALIN GĂLĂŢESCU: PARIS FASHION WEEK, ultima piesă de domino

PAGINA 80-81

DESIGN: Assamblage pe scena internațională:

PAGINA 83

AWARDS: Parfumul lunii aprilie 2026

PAGINA 84-85

ANIVERSARE: Apple la 50 de ani. Cum să cucerești un viitor pe care l-ai creat

PAGINA 86-90

FASHION: SMILE - Un alt fel de abordare a modeion

PAGINA 91-93

ARHITECTURĂ: Arhitectura fără frontiere și universul proiectării globale

PAGINA 94-95

EXCLUSIV: În culisele marelui

PAGINA 76-77

PAGINA 76-77

MIXOLOGY: Băuturi cu note primăvară

Băuturi cu note florale pentru zilele blânde de

P.91-93 | DESIGN/ ARHITECTURĂ | Arhitectura fără frontiere și universul proiectării globale

CIRQUE DU SOLEIL, înaintea spectacolelor din România

PAGINA 96-98

FASHION EVENT: DENIS PREDESCU la Paris

Povești de succes

SUSȚINUT DE

PAGINA 40-41

BAD UNICORN

De la pasiune la distribuitorul european al anului

PAGINA 10

Descarcă aplicația

Activează-ți Extra Discounturile

magazin

Moda în ficțiune: estetică și identitate

Odată cu 1 mai și lansarea peliculei The Devil Wears Prada 2, publicul revine într-un univers în care moda nu este doar un element de decor, ci un motor narativ. Mai mult decât o simplă premieră, momentul devine un prilej de a reflecta asupra rolului modei în ficțiune nu doar ca detaliu estetic, ci ca limbaj, simbol social și instrument de definire a identității. pOp-Up STOries pOp-Up STOries

În ficțiune, moda nu este niciodată doar un element de fundal. Hainele și accesoriile sunt extensii ale personajelor, semnalând statutul lor social, evoluția psihologică sau legătura cu un anumit context cultural. O ținută poate transmite ambiție, conformism sau revoltă, devenind un cod pe care cititorul sau privitorul îl descifrează instinctiv.

În literatura universală, unde avem exemple precum Anna Karenina sau

Marele Gatsby, descrierile vestimentare nu sunt întâmplătoare. Rochiile și accesoriile personajelor feminine comunică nu doar poziția lor socială, ci și tensiunea dintre așteptările celor din jur și dorința de libertate, în timp ce costumele impecabile ale lui Gatsby sau bijuteriile strălucitoare ale lui Daisy devin metafore ale superficialității și fragilității visului american. În romanele lui Jane Austen, diferențele de stil evidențiază atât distincții de clasă și educație, cât și ambiții sociale.

La polul opus, în literatura distopică, moda dobândește o dimensiune politică, hainele devenind instrumente de control.

În 1984, vestimentația lipsită de orice element distinctiv reflectă ideologia unui regim totalitar care urmărește suprimarea identității individuale în favoarea colectivului. Un alt exemplu este Povestea Slujitoarei, de Margaret Atwood, unde codurile vestimentare au nenumărate semnificații.

Roșul intens al rochiilor, alături de bonetele albe, care sugerează restricționarea percepției și libertății, arată controlul asupra corpului feminin, fiind vorba despre o societate care există într-un sistem vizual rigid, prin urmare, ușor de controlat.

Odată cu evoluția cinematografiei și televiziunii, moda a căpătat o dimensiune vizuală și mai pregnantă. Costumul nu mai este sugerat, ci devine esențial în experiența privitorului. Pe ecran, o ținută devine memorabilă atunci când depășește funcția decorativă, definind atmosfera, psihologia personajului și structura narativă.

În In the Mood for Love, costumele purtate de Maggie Cheung, repetate aproape ritualic, creează un ritm vizual care reflectă reprimarea emoțională a personajului. În contrast, Belle de Jour explorează dualitatea identității printr-o garderobă semnată de Yves Saint Laurent. Personajul interpretat de Catherine Deneuve oscilează între eleganța impusă și fanteziile ascunse, iar hainele devin simbolul acestei vieți duble, amplificând tensiunea dintre dorință și realitate. Și imaginea lui

Jane Birkin, chiar fără a fi legată de o singură peliculă, a marcat spațiul Pop Culture prin naturalețea stilului său, definitoriu pentru o anumită perioadă culturală și valorile ei.

treningul roșu, accesoriile de tenis, blana, toate alegerile fixează eroii într-o identitate aproape mitologică, suspendată în timp.

Privind către anii ‘90, nu putem trece cu vederea filme precum Clueless, Pretty Woman, Pulp Fiction sau creațiile lui John Hughes, cum ar fi The Breakfast Club și Pretty in Pink. Întorcându-ne și mai mult în timp, un alt moment important este Breakfast at Tiffany’s, imaginea lui Audrey Hepburn în rochia neagră fiind una dintre cele mai recognoscibile din istoria filmului.

Într-o notă diferită, Kill Bill prezintă costumul ca simbol al puterii. Ținuta galbenă purtată de Uma Thurman, care amintește de estetica artelor marțiale, transformă personajul într-o figură aproape legendară. Același fenomen apare și în Star Wars, The Hunger Games, The Lord of the Rings sau în filmele cu

supereroi. personajelor. , Face, Ghibli.

Influența modei nu se limitează doar la costumele de pe ecran, ci se extinde și prin dorința publicului de a reproduce stilul personajelor. Filmele generează tendințe prin ținute, accesorii și estetica epocii sau subculturii prezentate. Aici putem vorbi despre The Matrix, A Clockwork Orange, La La Land, Annie Hall, Funny Barbie sau producțiile Studio

Tot în lumea filmului, Wes Anderson este un regizor care transformă moda într-un limbaj estetic complet. În

limbaj estetic complet. În The

Royal Tenenbaums, fiecare personaj este definit printr-o „uniformă”:

Carrie Bradshaw se remarcă prin iar hainele devin simbolul acestei vieți duble, amplificând tensiunea dintre a definitoriu

City unde

creatorii serialelor transmit, la rândul lor, mesaje despre personalitate, statut social și evoluția personajelor prin intermediul garderobei. Cel mai cunoscut exemplu este Sex and the , unde stilul fiecărei protagoniste reflectă trăsături distincte de caracter. Carrie Bradshaw se remarcă prin

combinații îndrăznețe și mixuri de piese, evidențiind libertatea de exprimare. Miranda Hobbes, prin costumele de inspirație masculină și culorile neutre, transmite seriozitatea profesională. Charlotte York optează pentru ținute elegante, clasic feminine (semnate de Dior sau Ralph Lauren), reprezentând o aparentă perfecțiune, în timp ce Samantha Jones își exprimă independența prin culori puternice, patternuri și accesorii statement.

Garderoba devine un instrument vizual de definire a statutului social și în Mad Men. Personajele masculine, în costumele lor „perfecte”, au rolul de a transmite respectabilitate, în timp ce evoluția vestimentară a personajelor feminine ilustrează independența lor și capacitatea de adaptare într-un mediu profesional dominat de bărbați.

În Gossip Girl, stilul protagoniștilor este esențial pentru a sublinia dinamicile de putere. Blair Waldorf, cu bentițele și ținutele impecabile, comunică ambiție și dorința de control, în timp ce Serena van der Woodsen adoptă un stil relaxat, potrivit pentru natura ei liberă și impulsivă.

Un alt exemplu care ilustrează modul în care hainele transmit personalitatea și evoluția interioară a personajelor este Love Story, o reinterpretare a poveștii de dragoste dintre John

F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette. Carolyn este portretizată ca o apariție sofisticată și discretă, iar eleganța ei minimalistă (piesele Prada și Yohji Yamamoto, ochelarii de soare, lipsa accesoriilor) vorbește despre natura sa privată. John, pe de altă parte, apare în costume perfect stilizate sau în ansambluri casual cu influențe preppy și sport, potrivite pentru moștenirea lui socială și politică. Contrastul dintre stiluri nu creează doar o imagine perfectă a scenei newyorkeze a anilor ‘90, ci oferă și indicii despre modul în care cei doi gestionează atenția mediatică și presiunile sociale.

Relația dintre modă și artă este una constantă. Cei mai mari designeri s-au orientat către picturi, sculpturi sau alte compoziții artistice pentru a-și alimenta creativitatea încă de la început. Printre aceștia se numără Vivienne Westwood, influențată de François Boucher, Yves Saint Laurent, care a preluat elemente de la Martial Raysse, Piet Mondrian, Henri Matisse sau Pablo Picasso, și Christian Dior, care, alături de iubirea lui pentru flori, s-a inspirat din tablourile lui Claude Monet.

Un alt limbaj vizual esențial este fotografia. De-a lungul timpului, fotografia de modă a evoluat sub influența artei contemporane, culturii populare și tehnologiei. Artiști precum Richard Avedon, Irving Penn sau Annie Leibovitz au redefinit modul în care percepem imaginea, provocând privitorul să vadă dincolo de simple obiecte și aparențe.

Fie că vorbim despre literatură, cinematografie, televiziune sau artă, moda se transformă într-un limbaj complex, în care fiecare apariție, piesă sau accesoriu deschide propriul univers narativ.

CANDACE BUSHNELL

Creatoarea francizei devenite un fenomen în Pop culture, Sex and the City, autoare a 10 bestseller-uri internaţionale, printre care se numără Lipstick Jungle, e Carrie Diaries şi One Fifth Avenue, CANDACE

BUSHNELL, scriitoarea americană supranumită “adevărata Carrie Bradshaw” pentru că şi-a imaginat ultrapopularul personaj interpretat în serial de către Sarah Jessica Parker plecând de la propriile experienţe în societatea newyorkeză, va veni în România pe 29 aprilie pentru a susţine la Circul Metropolitan din Bucureşti one-woman show-ul True Tales of Sex, Success, and Sex and the City. Caracterul autobiogra c al acestuia ne-a determinat să îi propunem un dialog transatlantic premergător, ţinând cont că Bushnell (n. 1958) a fost “de-a casei” în celebrul Studio 54, la nele anilor ’70, pe când de la pe podiumuri în fashion show-uri Punk, lua lecţii de actorie şi vindea reputatei edituri Simon & Schuster prima sa povestire, iar după aceea şi-a făcut rapid un nume ca freelancer în jurnalismul de lifestyle din Big Apple, înainte de a deveni un icon Pop - prezent în emisunea lui Oprah şi publicat în Time, New York Times şi Variety -, în special datorită antologiei sale Sex and the City, care, în 2026, aniversează 30 de ani de la publicare.

Candace, cele 10 cărţi pe care le-ai scris, alături de serialele TV şi filme, reflectă un bagaj experienţial extrem de bogat. Ce ai ales să prezinţi publicului din viaţa ta?

Acest show reprezintă, de fapt, povestea originii lui Sex and the City, cum am scris toate acele istorisiri [până să devină carte, acesta a fost numele rubricii pe care Candace Bushnell a avut-o în The New York Observer, în perioada 1994-1996 - n.r.], cât de mult am muncit pentru a ajunge acolo, de ce am inventat-o pe Carrie Bradshaw și ce s-a întâmplat cu mine după

aceea.... asta pentru că, desigur, Sex and the City continuă să fie cea mai cunoscută dintre toate lucrările mele. Fiind atât de populară în întreaga lumea, oamenii sunt curioși să afle mai multe despre cum am ajuns să o scriu în realitate, mai ales că există un public numeros de femei care au urmărit serialul sau încă o mai fac, astfel încât m-am gândit să le împărtăşesc unele lucruri despre intersecția dintre viața mea personală și Sex and the City ca ficţiune.

Cum a început însă acest solo show, pe care îl susţii anul acesta în doar şase ţări din Europa, printre care şi România?

Ideea mi-a venit în timpul pandemiei, când am cunoscut pe cineva care lucra la solo-urile de stand-up comedy ale lui David Foster, care mi-a spus: ‘Cred că şi tu ai putea face un one-woman show’. Nu mă gândisem până atunci la chestia asta, dar mi s-a părut interesant să o explorez, aşa că m-am așezat și am scris un prim draft de scenariu, iar oamenilor le-a plăcut foarte mult... de acolo a pornit totul, pentru că l-am dezvoltat apoi fără grabă, pe parcursul a cam șase săptămâni, la Bucks County Playhouse [hub cultural din

New Hope, Pennsylvania - n.r.], înainte de a-l pune în scenă pe Broadway. Prin urmare, nu a fost ceva planificat sau la care să mă fi așteptat, dar uite că, de la acea premieră din 2021 [de la Dayl Roth Theatre, Off-Broadway - n.r.], continui sa îl fac și acum, cinci ani mai târziu, deci presupun că rămâne atractiv pentru public. Pentru mine, cu siguranţă este o experienţă foarte distractivă, chiar dacă nu e ceva ce fac tot timpul. Eu aveam doi câini de care eram foarte ataşată şi unul dintre ei tocmai a murit, așa că nu mai pot călători atât de mult pe cât mi-aș dori, dar mi se pare interesant să ajung datorită acestui show în locuri în care, probabil, nu aș fi ajuns niciodată, cum ar fi Bucureștiul... da, abia aștept să văd Bucureștiul. [...]

Despre relații afective şi sociale ai scris încă de la începutul anilor '80, când colaborai cu revista Mademoiselle. Cât de mult a contat ulterior acea experiență pentru abordarea lui Sex and the City? Ai dreptate, încă din textele care au precedat scrierea rubricii Sex and the City se vede că era un subiect care m-a interesat dintotdeauna foarte mult, şi anume tinerele femei din mediul urban, tocmai pentru că aveau o legătură cu propriile experienţe pe care le trăiam sau doar observam în New York. Să ne remintim că în perioada aceea, a anilor '80, femeile americane aveau existențe foarte diferite în comparaţie cu cele de

dinaintea lor, pentru că multe dintre ele s-au mutat atunci în marile orașe în căutarea unor locuri de muncă mai potrivite aspiraţiilor care le motivau. Este vorba despre cele care mergeau la facultate nu pentru a-și găsi un soț, ci pentru a obține o diplomă, dintre care un mare număr se relocau după aceea într-o metropolă pentru a-şi clădi o carieră sau, mă rog, cu speranţa că ar putea avea parte de un anume succes. Viaţa acestor femei era mult diferită față de cea a mamelor lor, iar eu despre asta scriam, mai ales că, pe măsura trecerii timpului, în anii '90, multe dintre aceste femei au început, în sfârșit, să câștige mai mulți bani şi se simţea cu adevărat că s-a format un fel de camaraderie între ele. [...]

Citiţi interviul complet cu CANDACE BUSHNELL pe www.zilesinopti.ro

PJocuri video pe marile ecrane, între Super Mario și Resident Evil

Că o asemenea aglomerare nu este un accident şi face parte dintr-un trend hollywoodian devine astfel clară, mai ales că anul viitor se vor lansa noile Sonic the Hedgehog şi A Minecraft Movie, sequel-uri la singurele producţii care s-au apropiat de cel cu Super Mario ca succes de box-office, iar cauza principală, în afară de exploziva evoluţie a tehnologiei, care permite traspunerea pe ecran într-un mod mult mai spectaculos grafic al multiversurilor VG, pare a fi încrederea dobândită de producători că înţeleg mai bine aşteptările publicului larg, din care comunitatea de gameri reprezintă doar un segment de nişă. Francize care au debutat dezastruos în anii ’90, precum Super Mario Bros. cu Bob Hoskins şi Street Fighter cu Jean-Claude Van Damme, sau unele care au devenit dominant asociate cu staruri de cinema (Angelina Jolie - Lara Croft, Milla Jovovich - Alice), deci sensibile la trecerea

remiera din aprilie a filmului Super Mario Galaxia, continuarea aventurilor animate ale personajului lansat de Nintendo care s-au bucurat de un succes uimitor în 2023 - The Super Mario Bros. Movie a vândut bilete de peste un miliard de dolari şi rămâne singura adaptare după un video game în Top 20 al încasărilor globale din toate timpurile -, ne reaminteşte că, cel puţin în secolul XXI, nu a existat vreun an fără producţii cinematografice inspirate de platforme de jocuri ultra-populare şi că, în mare parte, acestea au generat odată cu trecerea timpului francize cu o viaţă proprie în noul mediu de expresie, indiferent că ne-am gândi la Pokémon, Lara Croft sau Five Nights at Freddy’s. Din această perspectivă, 2026 ar putea fi declarat anul adaptărilor de VG-uri, din moment ce în ianuarie am avut parte de Return to Silent Hill, iar după Super Mario Galaxy Movie vor urma Mortal Kombat II în mai, Resident Evil în septembrie şi, respectiv, Street Fighter în luna octombrie.

timpului, şi-au redefinit fanbase-ul prin trecerea de la live-action la animaţie, schimbarea radicală a abordării poveştilor-sursă în spirit “milenial”, sau, pur şi simplu, o atenţie sporită acordată coerenţei plot-urilor, în condiţiile în care premisele acestora sunt, de cele mai multe ori, infantile. Sigur că nu mereu rezultatele au fost cele sperate, dacă realizăm că următorul Resident Evil este, de fapt, un al doilea restart după eşecul Welcome to Racoon City sau că debuturi de potenţială franciză care s-au bucurat de o primire rezonabil de bună, precum Rampage, Warcraft sau Max Payne, nu au mai avut şi urmări, dar putem presupune că deplasarea centrului de interes al fabricanţilor de blockbustere dinspre Fantasy-ul de sorginte literară la cel de tip VG va continua, mai ales că, în ziua de azi, ne jucăm mai mult decât citim. În fine, poate vom afla de la Super Mario mai multe indicii despre ce ne rezervă viitorul sau... galaxia.

VULTURII REPUBLICII

PREMIERA 3 APRILIE

Independența Film 03 aprilie 2026 TO

Eagles of the Republic

Tarik Saleh

Fares Fares, Lyna Khoudri, Cherien Dabis, Amr Waked

Dramă, Thriller

129 de minute

SUPER MARIO GALAXIA: FILMUL

PREMIERA 1 APRILIE

TO

The Super Mario Galaxy Movie

Aaron Horvath, Michael Jelenic

Chris Pratt, Anya Taylor-Joy, Jack Black, Charlie Day

Animație, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF

98 de minute

Ro Image 2000 01 aprilie 2026

TU, EU ȘI TOSCANA

PREMIERA 17 APRILIE

TO

You, Me & Tuscany

Kat Coiro

Regé-Jean Page, Marco Calvani, Halle Bailey, Comedie, Romantic, Dragoste

104 minute

Ro Image 2000 17 aprilie 2026

HEIDI – LEGENDA RÂSULUI DIN ALPI

PREMIERA 17 APRILIE

TO

Hoppers

Daniel Chong

Jon Hamm, Bobby Moynihan, Piper Curda

Animație, Aventuri, Comedie, Familie, SF 105 minute

Forum Film România 06 martie 2026

DIAVOLUL DE ÎMBRACĂ DE LA PRADA 2

PREMIERA 29 APRILIE

SCAPĂ CINE POATE 2

PREMIERA 1 APRILIE

Ready or Not 2: Here I Come

Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett

Shawn Hatosy, Samara Weaving, Sarah Michelle Gellar

Comedie, Horror

104 minute

Forum Film România 01 aprilie 2026

LA GRAZIA

PREMIERA 17 APRILIE

La grazia Paolo Sorrentino

Toni Servillo, Anna Ferzetti, Orlando Cinque

Dramă

131 de minute

Independența Film 17 aprilie 2026

DISNEY JUNIOR ÎN CINEMA

PREMIERA 17 APRILIE

Disney Junior Cinema Club

Animație, Aventuri, Familie

60 de minute

Forum Film România 17 aprilie 2026

MICHAEL PREMIERA 24 APRILIE

TO

Michael Antoine Fuqua

Colman Domingo, Jaafar Jackson, Juliano Valdi

Biogra c, Dramă, Istoric, Muzical, Muzică

127 de minute

Ro Image 2000 24 aprilie 2026

TO

The Devil Wears Prada 2

David Frankel

Stanley Tucci, Anne Hathaway, Emily Blunt, Meryl Streep

Comedie, Familie, Fantastic, SF

120 de minute

Forum Film România 29 aprilie 2026

SCAPĂ CINE POATE 2

DJocul mortal continuă într-un sequel mult mai sângeros

upă succesul surprinzător al filmului Ready or Not (2019), care a reinventat horror-ul cu accente satirice, continuarea mult așteptată, Ready or Not 2: Here I Come, duce mai departe universul macabru al familiei Le Domas. Noul capitol promite să amplifice atât miza, cât și dimensiunea absurdă a jocului mortal care a captivat publicul în primul film. Acțiunea continuă povestea lui Grace, personajul interpretat de Samara Weaving, care a supraviețuit unei nopți de coșmar, în decursul căreia tradițiile bizare ale unei familii bogate s-au transformat într-o vânătoare sângeroasă. De această dată, filmul explorează consecințele acelor evenimente și extinde universul într-o direcție mai amplă, introducând noi personaje și o mitologie mai complexă.

în același timp haosul ordonat care a făcut din primul film un succes. Stilistic, Ready or Not 2: Here I Come își asumă pe deplin identitatea - nu încearcă să fie doar o copie sau reluare a formulei originale, ci vine cu o evoluție. Umorul este mai acid, momentele de tensiune mai elaborate, iar violența este tratată într-un mod care oscilează între grotesc și ironic. Pentru fanii primului film, continuarea oferă exact ceea ce își doresc, o reîntoarcere într-un univers familiar, dar cu suficiente surprize încât experiența să rămână proaspătă, iar pentru noii cinefili, filmul funcționează ca o poveste de sine stătătoare, construită inteligent pe o fundație deja existentă. Dacă primul Ready or Not a fost o combinație neașteptată între horror și satiră socială, sequel-

ul ridică miza și transformă totul într-un spectacol și mai intens, mai sângeros și mai ambițios.

Regizorii Matt BettinelliOlpin și Tyler Gillett revin pentru a păstra tonul inconfundabil al seriei - un mix de horror visceral și umor negru -, dar și pentru a experimenta o altă dimensiune a poveștii. Dacă primul film era centrat pe o singură noapte și o singură locație, sequel-ul promite să iasă din acest cadru și să ofere o perspectivă mai largă asupra „jocului” mortal. La temelia filmului rămâne aceeași întrebare, care pare să ne dea

fiori pe șirea spinării:

fiori pe șirea spinării: Cât de departe pot merge oamenii pentru a-și proteja privilegiile și tradițiile?

Scapă cine poate 2 este un horror modern care distrează, provocând în același timp spectatorul să privească

nu doar sperie, ci și

Noul capitol aduce mai multă acțiune, mai mult sânge, dar și o doză mai accentuată de comentariu social, păstrând

social, păstrând

- acolo unde tradițiile devin periculoase, jocurile nu sunt niciodată doar jocuri, și unde regulile s-ar putea să fie complet diferite.

Din 1 aprilie în cinematografe!

VULTURII REPUBLICII

Un thriller de Tarik Saleh despre cinema ca instrument politic

Tarik Saleh, cunoscut pentru Incidentul de la Hilton (premiat la Sundance în 2017) și Conspirație la Cairo (premiat la Cannes în 2022), se distinge printr-un cinema politic care investighează critic mecanismele puterii la intersecția culturilor, într-un stil ce îmbină realismul european cu contextul politic al Orientului Mijlociu. Această voce distinctă în cinematografia contemporană este strâns legată de biografia sa: Saleh este fiul unui tată egiptean și al unei mame suedeze, un fundal bicultural care marchează temele și perspectivele filmelor sale. Înainte de a îmbrățișa cariera de regizor, s-a remarcat ca artist graffiti în Stockholm.

Al treilea film din trilogia sa despre Cairo, Vulturii Republicii, va avea premiera în România pe 3 aprilie. Filmul îl readuce pe marele ecran pe Fares Fares, actor prezent în toate filmele din trilogie și pe care l-a distribuit anterior în videoclipul piesei I Follow Rivers a artistei Lykke

PREMIERĂ

pe președintele Egiptului și ascensiunea sa glorioasă la putere într-un film comandat de autorități. Situația devine și mai umilitoare când pe platou apare „mâna dreaptă” a președintelui, care rescrie scenele și solicită duble suplimentare.

Ideea filmului Vulturii

Li. În acest nou thriller politic, Fares Fares îl interpretează pe cel mai iubit actor al Egiptului, George Fahmy, supranumit „Faraonul ecranului”, căzut în dizgrația autorităților. În pragul pierderii a tot ceea ce are, el este nevoit să accepte o ofertă de nerefuzat: să-l interpreteze

Republicii s-a conturat încă de la primele contacte ale lui Saleh cu cinematografia veche egipteană. Impresionat de legătura strânsă dintre film și autoritate, regizorul a început să se concentreze pe teme precum interogarea puterii și a autorității ca structuri care modelează vieți și arte, compromisurile și integritatea artistică, fragilitatea umană în fața mecanismelor autorității, precum și rolul cinema-ului ca instrument de critică socială și observație morală. Deși ar putea fi etichetat drept un regizor activist, Saleh susține că este mai degrabă un cineast fascinat de oameni aflați în poziții de putere: „În acest film am vrut să explorez cinema-ul ca mediu de putere, modul în care propaganda încercă să controleze imaginea și cum un artist încearcă să își păstreze integritatea într-un sistem care vrea să-l transforme în instrumentul său. În Europa, regizorul este cel care are controlul, dar într-un astfel de context autoritar, acel control dispare și devine o luptă pentru adevăr în mijlocul minciunilor”.

MSUPER MARIO, DAR CU STELE... UPGRADE-UL COSMIC AL UNUI POP ICON

ario nu ar trebui să funcționeze. Dacă ai încerca să-l vinzi astăzi într-un pitch de Hollywood, probabil ai fi dat afară din sală înainte să apuci să spui „instalator italian”. Nu are backstory complicat, nu are conflicte interioare și, în mod cert, nu are acel aer de „ales al destinului” pe care îl poartă eroii moderni ca pe un accesoriu obligatoriu. Este mic, rotund, cu o mustață discutabilă și o obsesie pentru sărit peste obstacole. Și totuși, Mario a ajuns unul dintre cele mai recognoscibile simboluri ale culturii pop și, în 2023, protagonistul celui mai profitabil proiect cinematografic al anului.

Dacă primul The Super Mario Bros. Movie a fost o declarație de forță - un blockbuster colorat și impecabil calibrat pentru publicul global - continuarea anunțată pentru 2026 pare să ridice miza la scară… intergalactică. Super Mario Galaxia: Filmul nu este doar o extensie firească a succesului anterior - cu încasări de 1,36 miliarde de dolari, prima parte a fost producția cinematografică cu cele mai mari încasări din 2023 și cea mai de succes adaptare pentru marele ecran după un joc video -, ci și un test major pentru viitorul adaptărilor de jocuri video în cinema.

Noua producție cinematografică, realizată de Illumination în parteneriat cu Nintendo și distribuită de Universal, îl aruncă pe Mario într-o aventură spațială inspirată direct din celebrul joc Super Mario Galaxy. Povestea îi reunește pe Mario, Luigi, Peach și Toad, alături de nou-veniți precum Yoshi și misterioasa Rosalina, într-o călătorie prin galaxii, în încercarea de a-l opri pe Bowser și pe fiul său, Bowser Jr.

Dacă primul proiect miza pe familiaritate și pe reconstrucția universului clasic, Super Mario Galaxia: Filmul promite o schimbare de registru: mai multă imaginație vizuală, lumi fragmentate în planete în miniatură și, inevitabil, o doză

mai mare de mitologie internă. Este, în esență, momentul în care franciza își permite să devină stranie, în sensul bun al cuvântului.

Actorii care-și împrumută vocile revin aproape integral: Chris Pratt (Mario), Charlie Day (Luigi), Anya Taylor-Joy (Princess Peach) și Jack Black (Bowser), dar filmul introduce și nume noi, precum Brie Larson (Rosalina) și Donald Glover (Yoshi), semn că producătorii caută să lărgească spectrul emoțional și carisma universului.

Scenariul semnat de Matthew Fogel încearcă, potrivit declarațiilor autorului, să aducă mai multă consistență emoțională, fără a pierde umorul care a definit primul film. Această echilibristică între spectacol și substanță este, de fapt, miza reală a sequel-ului care-și propune să răspundă la întrebarea: poate Mario să fie mai mult decât un carusel de referințe la jocul video și glumițe?

O INDUSTRIE, NU DOAR UN FILM

de specialitate au revenit figurinele sau colecțiile cu personaje din universul Mario. La fel și în lanțurile de magazine cu haine pentru copii. Mario e, din nou, peste tot.

Într-o industrie dominată

Super Mario Galaxia: Filmul apare într-un context în care adaptările de jocuri video au devenit, în sfârșit, profitabile și respectabile. După trendul supereroilor, care și-a trăit apogeul, acum pare că suntem în plină explozie a filmelor bazate pe video games. După succesul de peste un miliard de dolari al primului film, continuarea este deja proiectată să depășească praguri impresionante la box office. Mai mult, Universal a decis să acorde filmului o fereastră exclusivă extinsă în cinematografe, minimum cinci săptămâni, semn că studioul pariază serios pe performanța la box office a acestei producții. Într-o industrie dominată de streaming și fragmentare, decizia spune multe: Mario nu este doar conținut, ci eveniment. Acest sentiment de „eveniment” este marcat și de faptul că la rafturile cu jucării din supermarketuri sau în magazinele

Trailerele sugerează o avalanșă de referințe pentru fanii seriei, de la Luma și Power Stars până la elemente din Super Mario Odyssey. Dar aici apare și riscul: cât de mult poate evolua formula fără să devină sufocată de propriul bagaj nostalgic? Dacă primul film era o introducere, Super Mario Galaxia: Filmul trebuie să fie o demonstrație de maturitate, asta chiar și într-un univers în care un instalator italian sare între planete. Programat pentru lansare pe 1 aprilie, filmul nu este doar un sequel, ci pare să fie o piatră de temelie pentru un posibil

spectacolul cosmic cu o poveste memorabilă, putea un ca „minor” într-o sursă majoră

„Nintendo Cinematic Universe”. Pentru că dacă va reuși să combine spectacolul cosmic cu o poveste memorabilă, The Super Mario Galaxy Movie ar putea face pentru adaptările de jocuri video Nintendo ceea ce Marvel a făcut pentru benzile desenate: să transforme un mediu perceput ca „minor” într-o sursă majoră de cinema global. Cert este că în aprilie vom vedea dacă Mario, sărind din planetă în planetă, a ajuns în sfârșit exact unde trebuiaîn centrul universului Pop.

HEIDI – LEGENDA RÂSULUI DIN ALPI

Aceeași Heidi, într-o nouă aventură animată

în inima Alpilor

Animația Heidi – Legenda râsului din Alpi aduce pe marele ecran spiritul poveștii și al îndrăgitului personaj imaginat de scriitoarea elvețiană Johanna Spyri, dar într-o aventură cu totul nouă, potrivită pentru întreaga familie.

Regizat de Toby Schwarz și

Aizea Roca Berridi, filmul promite să cucerească publicul începând cu 17 aprilie, când intră în cinematografele din România, cu energia, bunătatea și râsul molipsitor ale lui Heidi, peisaje montane spectaculoase, animale simpatice, personaje și aventuri memorabile.

Heidi, a cărei popularitate nu s-a stins niciodată de la apariția nuvelei Heidi, fetița munților, la începutul anilor 1880, rămâne una dintre figurile emblematice ale literaturii pentru copii.

Orfană și plină de vitalitate, ea își trăiește copilăria în peisajul idilic al Alpilor elvețieni, într-o lume în care natura – munții, pădurile și animalele sălbatice –devine parte din identitatea ei. Personajul creat de Johanna Spyri a traversat generații și a inspirat numeroase adaptări pentru film și televiziune, dintre care cea mai cunoscută rămâne ecranizarea hollywoodiană din 1937, cu Shirley Temple în rolul principal.

Animația Heidi – Legenda râsului din Alpi nu urmează

fidel firul narativ al romanului original, dar păstrează atmosfera luminoasă a universului imaginat de Spyri și personajele care au devenit atât de îndrăgite de public: bunicul retras în munți, prietenul ei, Peter, și delicata Clara. Povestea pornește de la o întâmplare neașteptată: descoperirea unui pui de râs rănit, pe care Heidi decide să-l salveze. Gestul ei declanșează o aventură care îi poartă pe ea și pe Peter într-un conflict direct cu planurile unui om de afaceri lacom, hotărât să ridice o fabrică de cherestea, amenințând astfel ecosistemul muntelui și liniștea comunității alpine. Pe măsură ce încearcă să protejeze animalul și locul pe care îl numește acasă, Heidi descoperă secrete

măsură descoperă secrete

din trecutul bunicului său, înțelegând că misiunea ei nu e doar de a-și proteja familia, ci și natura care reprezintă adevărata sa casă. Filmul explorează teme universale, actuale și atât de importante în zilele noastre, precum prietenia și curajul, respectul față de natură, protecția pădurilor și a animalelor sălbatice, dar și legătura cu familia și comunitatea, reușind astfel să ofere atât copiilor, cât și adulților o experiență de vizionare plăcută și educativă. Heidi – Legenda râsului din Alpi reinventează un clasic elvețian, păstrându-i farmecul și mesajele pozitive, în timp ce le oferă spectatorilor o aventură modernă, plină de emoție și culoare.

TU, EU ȘI TOSCANA

Cum te

regăsești acolo

unde

nu trebuie

să

fii

„Uneori, locul nepotrivit este exact acolo unde trebuie să fii”. Cu atât mai bine dacă locul nepotrivit este într-o Italie însorită, unde planurile eșuează în cel mai plăcut mod, așteptările se schimbă, iar neprevăzutul nu mai e așa înspăimântător. Comediile romantice au o rețetă simplă, dar magică: protagoniști fermecători, o chimie dincolo de ecran, un cadru irezistibil și o situație improbabilă, dar suficient de credibilă pentru a ne convinge că iubirea este reală. Și cu toate că romantismul nu a dispărut de pe ecrane, de-a lungul timpului, ceva s-a schimbat, iar poveștile clasice și-au pierdut parcă din savoare şi efervescenţă.

Aici intervine Tu, eu şi Toscana, cu un scenariu de Ryan Engle și Kristin Engle și regizat de Kat Coiro (Matlock), cu toate ingredientele unei escapade romantice clasice, despre care interpreta rolului principal, actriţa şi cântăreaţa Halle Bailey (The Little Mermaid) a declarat: „Mi-am dorit să fac parte din acest proiect pentru că, atunci când am citit scenariul, mi-am spus: «Ăsta e genul de film pe care vreau să-l văd cu sora mea, filmul pe care vreau să-l văd cu prietenele mele, gen: ‘Doamne, l-ai văzut pe tip?’». Este un film care mă face să mă simt bine, e plin de bucurie și, în același timp, am fost inspirată de personajul Annei. M-a atras parcursul ei, felul în care își descoperă pasiunile, se regăsește și își dă seama, din nou, ce își dorește cu adevărat”.

Calvani, cunoscut din serialul The Four Seasons), un italian fermecător care este proprietarul unei vile nelocuite din Toscana, o împinge să ia o asemenea hotărâre puțin nesăbuită, și anume să urce într-un avion spre Italia, ignorând sfaturile și temerile exprimate de cea mai bună prietenă a sa.

Anna de care vorbeşte Halle Bailey este o tânără care a renunțat treptat la visul de a deveni un chef celebru și, precum destui alți tineri de 20 și ceva de ani, își consumă timpul luând impulsiv decizii îndoielnice. Când își pierde brusc atât slujba, cât și locuința, o întâlnire neașteptată cu Matteo (Marco

Planul părea simplu iniţial, să petreacă o noapte în casa aceea dintre podgorii fără ca cineva să o observe, doar că situația scapă rapid de sub control când mama tânărului sosește neanunțată. Luată prin surprindere, Anna intră în panică și o lasă pe Gabriella să creadă că este, de fapt, logodnica fiului său. Minciuna nu rămâne inofensivă prea mult timp, iar lucrurile se complică și mai mult când vărul lui Matteo, Michael, interpretat de Regé-Jean Page (Bridgerton), devine parte din jocul social, iar Anna își dă seama că idila dintre ei o face să reconsidere un viitor pe care credea că nu-l merită. Restul poveştii îl puteţi descoperi la cinema din 17 aprilie

Disney Junior în Cinema

revine din 17 aprilie, cu o experiență interactivă pentru cei mici

Mulți dintre noi știm deja că personajele Disney Junior fac parte din familie. Blue și familia ei, Mickey Mouse, Omul de Fier și Super Pisicuțele sunt prezenți zilnic în casă. Ei bine, din 17 aprilie, toate aceste personaje fac un pas mai departe, direct pe marele ecran al cinematografului.

Disney Junior în Cinema este o experiență de 60 de minute creată special pentru cei mici și familiile lor, disponibilă în cinematografele selectate din țară în perioada 17–30 aprilie. Nu este un film clasic, este ceva mult mai dinamic și mai interactiv. Copiii sunt încurajați să cânte cât pot de tare, să danseze și să participe activ la jocuri interactive pe ecran.

Pe marele ecran, Mickey Mouse este gazda acestei aventuri, iar spectacolul include episoade din serialele preferate ale celor mici: Omul de Fier și Prietenii lui Uimitori, Clubul lui Mickey Mouse+, Să ne jucăm cu Winnie de Pluș, Desene cu buticul lui Minnie: Hotelul Animăluțelor și Blue.

Gândită ca o introducere blândă în lumea cinematografului, experiența este adaptată ritmului și nevoilor copiilor: dinamică, prietenoasă și fără presiunea de a sta nemișcați pe toată durata proiecției.

Este tipul de experiență de care atât copiii, cât și părinții își vor aminti cu drag. Prima dată la cinema, o ieșire de weekend sau pur și simplu un moment împreună petrecut altfel, Disney Junior în Cinema se potrivește perfect cu orice ocazie din această primăvară. Biletele sunt disponibile pe siteurile cinematografelor partenere din țară.

Povara conștiinței în exercitarea puterii GRAȚIEREA

La grazia / Grațierea, cel mai recent film semnat de Paolo Sorrentino, confirmă încă o dată statutul de unul dintre cei mai rafinați autori europeni contemporani pentru regizorul italian. Programat pentru lansare în cinematografele din România pe 17 aprilie, filmul se înscrie în zona dramei politice, dar depășește rapid limitele genului, transformându-se într-o meditație profundă despre conștiință și responsabilitate.

În centrul poveștii se află Mariano De Santis, președintele Republicii Italiene, interpretat de Toni Servillo, actorul-fetiș al lui Sorrentino, aflat într-unul dintre cele mai nuanțate roluri ale sale. Văduv, catolic practicant și tată al unei fiice juriste, asemenea lui, De Santis se apropie de finalul mandatului său într-un moment în care liniștea aparentă a funcției este zdruncinată de două cereri de grațiere extrem de delicate. Aceste cazuri, departe de a fi simple formalități administrative, devin veritabile dileme morale, care îi pun sub semnul întrebării valorile, credința și întreaga traiectorie în viață.

Paolo Sorrentino construiește filmul cu o rigoare aproape austeră, surprinzătoare pentru stilul său cunoscut adesea ca fiind exuberant și baroc în filme precum La grande bellezza (2013) serialul The Young Pope(2016). Această sobrietate stilistică nu diminuează impactul emoțional, ci, dimpotrivă, îl amplifică. Interpretarea lui Toni Servillo este esențială pentru forța filmului. Actorul reușește să transmită tensiunea interioară a personajului aproape exclusiv prin gesturi

(2016)

minime și priviri încărcate de sens. Mariano De Santis nu este un lider carismatic în sensul clasic, ci un om împovărat de propria responsabilitate. În această construcție, Servillo evită orice exces melodramatic și oferă un portret profund uman, credibil și tulburător. Alături de el, Anna Ferzetti și Milvia Marigliano completează distribuția cu interpretări discrete, contribuind la atmosfera generală de introspecție. Relațiile dintre personaje sunt construite cu finețe, fără explicații redundante, lăsând spectatorului libertatea de a descoperi singur nuanțele emoționale.

Ceea ce diferențiază La grazia de alte filme politice este refuzul de a transforma povestea într-un spectacol al puterii. Nu există scandaluri grandioase, conspirații sau răsturnări dramatice de situație. În schimb, filmul se concentrează pe mecanismul interior al deciziei, pe acel moment fragil în care un om trebuie să aleagă între lege, morală și propriile convingeri. Sorrentino pare interesat nu de consecințele publice ale acestor decizii, ci de ecoul lor intim, de felul în care ele modelează conștiința celui care le ia.

conștiința celui care le ia.

Pe 24 aprilie, în cinematografele din toată lumea, va fi proiectat Michael, un biopic al unuia dintre cei mai influenți artiști pe care lumea i-a avut vreodată, un star pop care a cucerit miliarde de fani cu mult înainte de apariția internetului. Filmul spune povestea vieții lui Michael Jackson, urmărindu-i călătoria de la descoperirea talentului său extraordinar ca lider al formației Jackson Five până la artistul vizionar al cărui talent și ambiție artistică l-au transformat în cel mai mare entertainer din lume. Punând în prim-plan atât viața sa personală, cât și unele dintre cele mai emblematice momente ale carierei sale solo timpurii, filmul oferă fanilor un loc în primul rând pentru a-l urmări pe artist așa cum nu a mai fost văzut niciodată.

eCHipA De CreAȚie Și prODUCȚie

Pentru a garanta succesul filmului, echipa de creație și producție reunește nume de top din industria cinematografică hollywoodiană.

Regia este semnată de Antoine Fuqua, renumit pentru serialul Training Day, filmul Cei șapte magnifici și trilogia The Equalizer. Scenariul

poartă semnătura lui John Logan, triplu nominalizat la Premiile Oscar, iar producția este condusă de Graham King, cunoscut pentru că a produs filme precum Bohemian Rhapsody, Aviatorul, Hugo și Cârtița, toate nominalizate la Oscar pentru „Cel mai bun film”, ultimul dintre acestea câștigând trofeul în 2007. Filmul s-a realizat și cu sprijinul moștenitorilor și al membrilor familiei lui Jackson, care au colaborat îndeaproape cu echipa de producție pentru a reda cât mai fidel povestea artistului. În rolul legendarului Michael Jackson îl descoperim pe Jaafar Jackson, nepotul artistului, care cu acest rol își face debutul pe marele ecran cu o interpretare viscerală și autentică, reușind să surprindă atât talentul, cât și personalitatea complexă a „regelui muzicii pop”.

reGele MUZiCii p Op

Filmul își propune o portretizare amplă a artistului, evidențiind latura sa creativă, hotărârea și pasiunea pentru muzică. Sunt prezentate momentecheie din cariera sa, precum crearea și înregistrarea celor mai cunoscute albume, printre care Thriller, dar și reconstrucția unor scene legendare din videoclipuri și concerte, cum ar fi celebra scenă cu jacheta roșie din Thriller sau coregrafiile și pașii care l-au consacrat. În paralel, filmul oferă o privire asupra vieții sale cotidiene din spatele scenei, dezvăluind tensiunile familiale, dinamica cu oamenii apropiați și evenimente definitorii sau momente de cotitură din viața sa.

CriTiCi Și reACȚii

Încă dinainte de lansare, filmul a stârnit reacții și dezbateri, inclusiv în interiorul familiei Jackson. În timp ce administratorii patrimoniului artistului și mai mulți membri ai familiei susțin producția, au existat și voci critice. Fiica lui Michael Jackson, Paris Jackson, s-a distanțat public de film, explicând că a citit o versiune timpurie a scenariului și că anumite aspecte i s-au părut „inexacte”, motiv pentru care a ales să nu mai fie implicată în proiect.

Presa internațională a relatat că și sora artistului, Janet Jackson, ar fi avut o reacție rezervată după o proiecție privată pentru familie, criticând diverse elemente ale filmului, de la interpretări și machiaj până la modul în care sunt prezentate anumite momente din viața lui Michael. De asemenea, pelicula a stârnit numeroase dezbateri cu privire la modul în care abordează – sau, mai bine zis, evită – perioadele controversate din viața lui Michael Jackson, inclusiv acuzațiile care i-au marcat imaginea publică, unii critici temându-se că acestea vor fi tratate doar marginal sau chiar ocolite complet.

Mai mult de atât, Michael este o celebrare a muzicii care a schimbat istoria culturii Pop. Filmul aduce pe marele ecran peste 30 de momente muzicale din repertoriul artistului, reinterpretate sau recreate special pentru cinema, astfel încât publicul să le poată asculta și savura în cele mai bune condiții audio. Don’t Stop ’Til You Get Enough, Thriller, Billie Jean sau Beat It sunt doar câteva dintre hiturile incluse în cel mai așteptat biopic al anului.

În același timp, filmul e și o ocazie de a înțelege amploarea fenomenului muzical pe care Michael Jackson l-a creat: versurile și ritmurile sale au devenit parte din cultura pop, coregrafiile lui au inspirat milioane de oameni, iar melodiile pe care le-a lansat au schimbat felul în care este percepută muzica pop astăzi. Pentru mulți fani, ocazia de a le asculta în cinema este o experiență specială, aproape ca o întoarcere în acele momente în care au descoperit pentru prima dată aceste cântece care au definit generații întregi.

Cel MAi AȘTep TAT BiOpiC Al ANUlUi

Michael se anunță drept un eveniment cinematografic major pentru fanii muzicii pop. Cu o producție ambițioasă și cu zeci de hituri care au marcat generații, filmul promite o experiență de cinema memorabilă și o ocazie rară de a redescoperi, pe marele ecran și în cele mai bune condiții audio, moștenirea artistică a lui Michael Jackson.

DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRADA 2

Cum va supraviețui

Miranda Priestly într-o lume a algoritmilor?

Dragi cine li, pregătiți-vă pentru o revenire de proporții, căci Miranda Priestly se întoarce pe marile ecrane la fel de tenace și de tăioasă. Celebra replică „Gird your loins!” răsună din nou, de data aceasta pentru o confruntare pe care puțini o mai credeau posibilă într-o industrie a modei a ată într-o schimbare radicală. La două decenii după ce a de nit o întreagă generație, e Devil Wears Prada revine cu o continuare care promite să e mult mai mult decât un capitol învăluit în nostalgie.

Geneza unui fenomen

Totul a început cu un scandal literar transformat în bestseller. Povestea este ecranizarea romanului semiautobiografic al lui Lauren Weisberger, care a lucrat ca asistentă personală pentru celebra Anna Wintour, editor-șef la revista Vogue. Ceea ce a pornit ca o confesiune despre rigorile absurde ale industriei modei s-a transformat într-un succes cinematografic colosal în 2026. Cu încasări de peste 320 de milioane de dolari

38

și două nominalizări la Oscar, filmul regizat de David Frankel a reușit o performanță rară, cea de a transforma o lume aparent inaccesibilă într-un subiect de discuție global.

În centrul acțiunii o găsim pe Andy Sachs (Anne Hathaway), o jurnalistă aspirantă care privește moda cu un dispreț intelectual, până când ajunge asistenta „diavolului”, o șefă extraordinar de exigentă. Miranda Priestly (Meryl Streep), editorul-șef la revista (fictivă) Runway, ce are o influență atât de puternică, încât o simplă înclinare a capului poate lansa o carieră sau poate

distruge un destin. Ea a devenit rapid unul dintre cele mai iconice personaje negative din istoria filmului.

La început, Andy este „rățușca cea urâtă” a redacției Runway, ignorată și subestimată, dar și prinsă într-o competiție constantă cu Emily, colega ei mult mai experimentată și perfect adaptată acestui univers. Pe măsură ce învață regulile jocului, se transformă într-o adevărată lebădă. Sigură pe ea, impecabilă și din ce în ce mai adaptată cerințelor industriei. Însă această evoluție vine cu un cost pe măsură. În timp ce

urcă profesional și câștigă teren inclusiv în fața lui Emily, Andy începe să se îndepărteze de propria identitate și de oamenii din viața ei, fiind forțată să aleagă între succes și echilibru personal.

Intrigi de culise, rivalități subtile, transformări spectaculoase și răsturnări de situație pe cât de stilate, pe atât de tăioase, toate construiesc rețeta unui film care îmbină perfect glamourul cu tensiunea unui joc de putere. La toate acestea se adaugă jocul actoricesc al lui Meryl Streep, care a ridicat ștacheta producției, transformând o comedie ușoară într-o dramă psihologică despre ambiție și prețul succesului. Alături de ea, Emily Blunt (asistenta stresată) și Stanley Tucci (Nigel, mentorul estetic) au completat o distribuție care a funcționat impecabil, oferind filmului o greutate neașteptată. Totodată, mărturia Annei Wintour și viziunea regizorală a lui David Frankel au reușit să transforme o lume aparent inaccesibilă întrun fenomen pop-cultural.

Cei patru magi de la Hollywood revin acum în echipă completă

Echipa de aur (Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci) se reîntâlnește pe culoarele redacției Runway, dar, de data aceasta, într-o lume a ecranelor tactile și a bugetelor de marketing digital. Diavolul se îmbracă de la Prada 2, care va avea premiera pe 1 mai, schimbă complet regulile jocului. Ne întoarcem în universul „Runway”, dar peisajul s-a transformat radical. Regizorul David Frankel revine cu o nouă viziune, adaptată unei realități în care revistele glossy nu mai sunt singura autoritate. Acum, validarea nu mai vine de sus în jos, de la biroul Mirandei, ci de la algoritmi și influenceri care dictează trendurile în timp real pe TikTok.

Miza noului film este supraviețuirea. Miranda Priestly se întoarce la cârma

revistei, însă tronul ei este mai instabil ca niciodată, iar autoritatea ei pare un vestigiu al trecutului. Acum, succesul și popularitatea pot dispărea în câteva zile. Pe lângă asta, Miranda va concura și pentru lumina reflectoarelor, deoarece în Diavolul se îmbracă de la Prada 2, cea mai fascinantă evoluție este cea a lui Emily. Fosta asistentă, care în 2006 număra caloriile și trăia sub presiunea constantă a perfecțiunii, este acum CEO-ul unui gigant de lux. Ironia sorții este că tocmai ea controlează acum bugetele de publicitate de care Miranda are nevoie cu disperare. Astfel, conflictul dintre ele devine un soi de luptă a orgoliilor la cel mai înalt nivel. În acest peisaj, și Andy Sachs (Anne Hathaway) revine spectaculos. Sigură pe ea, rafinată și atât de schimbată, încât Miranda are nevoie de câteva secunde pentru a o recunoaște.

Din punct de vedere etic, filmul are o misiune dificilă în 2026, deoarece trebuie să regândească imaginea șefului toxic. Dacă acum 20 de ani, Miranda era privită ca un „geniu excentric”, astăzi, politicile de HR și sensibilitatea socială o obligă să se confrunte cu propriile limite. Rămâne de văzut dacă filmul va încerca să o umanizeze. Sau poate că adevărata miză nu este dacă ea va reuși să țină pasul cu schimbarea, ci dacă va accepta să se reinventeze.

Povești de succes

BAD UNICORN

De la pasiune la distribuitorul european al anului

Ce înseamnă pentru voi, personal și profesional, câștigarea EFM Distributor Award –

European Distributor of the Year la Berlinale?

Un premiu este, desigur, un motiv de bucurie, te simți văzut și pare că munca din toți acești ani este recunoscută, mai ales când acest premiu vine din partea unor profesioniști din Europa cu mai multă experiență decât noi. Pe de altă parte, vine și cu o responsabilitate în plus, aceea de a te ridica la nivelul unei industrii mai profesionalizată decât în România.

La ediția din 2026 a Berlin International Film Festival, premiul EFM Distributor Award, acordat în cadrul European Film Market, a ajuns pentru prima dată în România. Distincția a fost acordată companiei Bad Unicorn, fondată de Monica Felea și Ștefan Bradea, pentru angajamentul constant în promovarea cinema-ului european de autor și pentru campaniile creative prin care aduc aceste lme mai aproape de public. Cu peste 60 de titluri lansate în România - de la Aftersun și Close până la Perfect Days sau e Zone of Interest

platforme

- Bad Unicorn a construit în ultimii ani una dintre cele mai active și vizibile platforme de distribuție pentru lmul de autor. Vorbim cu MONICA FELEA despre acest parcurs, despre provocările pieței locale și despre ce înseamnă această recunoaștere la Berlinale.

Care credeți că au fost calitățile și realizările principale ale Bad Unicorn care v-au adus acest premiu?

Pornind de la motivația juriului, am zice că am atras atenția prin faptul că activăm pe o piață foarte dificilă pentru distribuția de film de artă,

și despre ce

în care am obținut rezultate remarcabile și cifre care concurează cu țări mai dezvoltate decât a noastră. Calitatea noastră a fost încăpățânarea de a nu renunța în acești ani.

Când ați realizat că distribuția de film nu e doar o pasiune, ci drumul vostru profesional?

De la început ne-am asumat asta 100%, nu doar ca pe o pasiune, ci ca pe o misiune, mai degrabă. Aveam experiența distribuției de film pe care o făcusem amândoi în alte circumstanțe, mai degrabă ca prestatori de servicii, iar atunci când am decis să achiziționăm titluri pentru piața din România am făcut-o, ce-i drept, cu mult entuziasm, dar și cu asumarea unor riscuri.

Care a fost cel mai mare obstacol în primii ani și cum l-ați depășit?

Cea mai dificilă perioadă a fost perioada 20202022. Pandemia ne-a prins în plină campanie Colectiv, în caravană cu filmul prin țară, într-o nebunie cu câte două spectacole de gală pe zi și, uneori, câte douăorașe într-o singură zi. Iar într-o zi, totul s-a oprit brusc. Ni s-a închis activitatea, nu am avut nici un fel de sprijin din partea statului, nici atunci, nici retroactiv, noi am intrat în șomaj, facturile au sosit în continuare. România a fost țara din Europa în care cinematografele au fost închise pe cea mai lungă perioadă de timp, mai bine de opt luni. Apoi pendularea aceea între închis și deschis, 30% capacitate și așa mai departe. Cumva, am supraviețuit. Și am luat-o de la capăt. Cum? Am avut inspirația de a reveni pe piață cu un titlu care s-a dovedit nu doar de succes, dar care conținea fix ceea ce publicul avea nevoie: chef de viață, optimism, puterea de a merge mai departe. Este vorba de Another Round, care a luat și Oscarul, de altfel. Filmul potrivit la momentul potrivit!

Care sunt criteriile principale după care decideți ce titluri să distribuiți?

/ important încât să-și merite locul pe marile ecrane, în ciuda riscurilor.

identificat cam care sunt

să aibă un potențial public

că

trezească la realitate), și

deoarece am considerat că filmul este suficient de puternic

După ce trece de etapa pur subiectivă despre care vorbeam mai sus, ne punem o listă destul de lungă de întrebări, majoritatea legate de posibilitatea ca acest film să aibă un potențial public în România și care ar fi acela. S-a întâmplat și să realizăm că acest public este total fictiv, în mintea noastră (de asta e bine să ai o voce critică să te mai trezească la realitate), dar s-a întâmplat și să mergem înainte, în pofida acestui lucru, deoarece am considerat că filmul este suficient de puternic

Cum combinați strategiile tradiționale de marketing cu inovația pentru a atrage publicul către filme de nișă? În toți acești ani am identificat cam care sunt canalele eficiente și care aduc rezultate. Am eliminat multe din lucrurile pe care le făceam și care ori erau prea costisitoare, ori ne ocupau prea mult timp cu modalitățile de promovare care știm că ne aduc rezultate. Încercăm pentru fiecare titlu în parte să găsim o modalitate de promovare specifică, fie că e un extra parteneriat sau o expunere într-un loc neconvențional. Diferă mult de la titlu la titlu, dar depinde mult și de resursele noastre de timp. Uite, de exemplu, pentru Silent încercăm un parteneriat cu Grădina Botanică, filmul are ca nucleu un arbore de ginkgo biloba, iar Grădina Botanică din București are patru astfel de arbori.

o modalitate de promovare

într-un loc neconvențional. Diferă mult de la titlu la

Uite, de exemplu, pentru Friend încercăm

Dincolo de premii și recunoaștere internațională, ce vă aduce cea mai mare satisfacție în ceea ce faceți la Bad Unicorn? Reacțiile pe care încă le primim de la spectatorii filmelor pe care le aducem în săli. Mesajele „de suflet”, în care oamenii ajung să ne povestească lucruri intime, dureri, traume și modul în care filmele au fost de ajutor. În privința cifrelor, deși sună cinic, când reușești să treci de 10.000 de spectatori la un film considerat „de artă”, e o mare victorie. Sau când un spectator vede de nouă ori același film la cinema (s-a întâmplat recent, cu No Other Choice).

LAWRENCE OF ARABIA

Blockbusterul de pe vremuri

Am început recent să citesc o antologie de povești ale celor patru actori supranumiți hellraiseri: Richard Burton, Peter O’Toole, Richard Harris și Oliver Reed. Odată cu anecdotele mai mult decât amuzante de prin baruri și de pe seturile de filmare, am ajuns să aflu mai multe și despre ei ca oameni, dar și ca staruri de film și de teatru și m-a fascinat de-a dreptul lumea asta din golden age-ul Hollywood-ului, care a apus de mult. Și pentru că fascinația mea pentru trecut, în general, nu are limite, am luat la rând filmografiile celor patru, am făcut o listă de pelicule pe care nu le văzusem (majoritatea) și m-am pus să le caut. Întrucât majoritatea au dublul vârstei mele, de multe ori, căutarea a fost mai dificilă, dar când a venit vorba de magnum opus-ul lui O’Toole, Netflix-ul a fost acolo sămi sară în ajutor. Și nu oricum: Lawrence of Arabia, în regia lui David Lean, se găsește în variantă 4k restaurată în toată splendoarea sa de trei ore și 47 de minute.

Filmul spune povestea ofițerului britanic T.E.

Lawrence, care reușește să unească triburile arabe în timpul Primului Război Mondial în fața turcilor. Rezumat așa, pare foarte simplu. Dar e ca și când ai rezuma un blockbuster actual al lui Nolan sau Villeneuve în câteva cuvinte. Diferența e că tot ce s-a filmat acolo, în deșertul ăla infinit, a fost acum mai bine de 50 de ani. M-am dus cu gândul instant la desfășurarea de forțe din spate, la numărul de figurație care trebuia să umple ecranul în absența CGI-ului, la faptul că O’Toole și mulți alții, precum Omar Sharif sau Alec Guinness, au fost nevoiți să învețe să călărească pe cămile, la explozii, avioane, soldați.

Este senzațional să vezi în fața ochilor tăi un film de o asemenea grandoare, care reușește să fie în același timp intim și personal. La nivel macro, dar și micro, Lean completează un tablou maiestuos,

care ajunge să emoționeze, să aibă poezie și o forță cum rar mi-a fost dat să văd în filme. Într-o secvență ești spectator la ceva care pare că e mult, mult mai mare decât tine, ca mai apoi să fii transpus în mijlocul unei discuții umane, simplă, pe care ai senzația că ai mai văzut-o în casă, în parc, sau undeva în viața ta. De multe ori am simțit că filmul mă depășește, că trebuie să țin pasul, că e ceva la care trebuie să fiu constant atent. De la apariția legendară a lui Omar Sharif pe cal, pe care încă o procesam, până la momentul atacului din final, mă simțeam copleșit de ceea ce se desfășura în fața ochilor mei. Lawrence of Arabia e de-a dreptul sublim. E o experiență cinematografică în adevăratul sens al cuvântului și încă una pe care orice cinefil ar trebui să o aibă, cel puțin o dată în viață.

MARCEL DUCHAMP

Inovație și revoluție în lumea artei

Cu toate că Duchamp a refuzat să se asocieze

cu o anumită mișcare artistică, opera sa s-a intersectat cu mai multe curente majore ale începutului secolului XX, printre care cubismul, suprarealismul și, mai târziu, Pop Art. Arta lui era descrisă ca voluntar inconsecventă, experimentală și contradictorie, o strategie abordată pentru a evita aderarea la gusturile personale. Anul acesta, în perioada 12 aprilie - 22 august, Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) va deschide prima retrospectivă dedicată lui Marcel Duchamp din ultima jumătate de secol, o călătorie într-o carieră de șase decenii, în care pictorul a contestat însăși definiția operei de artă, dând naștere unei noi ere a libertății creative, ale cărei ecouri se resimt și astăzi.

Refuzul coerenței stilistice a devenit o trăsătură definitorie a abordării sale artistice. A fost un pionier al Dadaismului în New York, mișcare care a pus sub semnul întrebării presupunerile de lungă durată despre ceea ce ar trebui să fie arta și cum ar trebui să fie creată. În anii anteriori Primului Război Mondial, Duchamp a cunoscut succesul ca pictor la Paris, un mediu la care avea să renunțe aproape în totalitate, fiind mai interesat de idei și concepte, decât de produsele vizuale.

Căutând o alternativă la reprezentarea obiectelor în pictură, Duchamp a început să

prezinte obiectele în sine ca opere de artă. Selecta produse fabricate în serie, disponibile în comerț, uzuale, desemnându-le ca artă și dându-le titluri. Aceste readymades, așa cum le numea, au tulburat secole întregi de gândire despre rolul artistului, originalitate și creativitate. În schimb, Duchamp susținea că un obiect obișnuit poate fi ridicat la rangul de operă de artă dacă este ales de un artist.

Piesa centrală a expoziției este „Box in a Valise” (1935-41),muzeul portabil al artistului, care conține reproduceri în miniatură ale operei sale. Este cea mai amplă prezentare a acestor ediții de lux de până acum, incluzând materiale preliminare care nu au mai fost expuse niciodată, create în timpul celui e-Al Doilea Război Mondial, în timp ce locuia la New York. Cu aproximativ 300 de lucrări de artă, expoziția reevaluează viziunea artistică multifațetată și oferă publicului contemporan o imagine de ansamblu fără precedent asupra întregului proces artistic al lui Duchamp, abordând în același timp miturile și preconcepțiile care persistă în jurul uneia dintre cele mai influente figuri ale artei moderne.

JOANNA LEŚNIEROWSKA

„Corpurile noastre spun povești care nu pot fi înțelese doar prin cuvinte”

Invitată în luna aprilie să susţină un laborator de dramaturgie vizuală în cadrul ediţiei din acest an a Academiei de Dans şi Performance CNDB (Centrul Naţional al Dansului Bucuresti), JOANNA

LEŚNIEROWSKA este coregrafă, dramaturgă vizuală, curatoare de dans și creatoare de performance-uri, care, din 2004 până în 2020, a condus centrul de dezvoltare coregra că din Poznań - Old Brewery New Dance - şi, de asemenea, a conceptualizat și curatoriat programul de re ecție coregra că Acziun Susch la Muzeum Susch din Elveția. Din 2022, artista poloneză, care predă dans și coregra e la Academia de Teatru din Varșovia, lucrează independent, colaborând cu instituții precum Institutul

Adam Mickiewicz, Muzeul Național din Varșovia, HKB Berna, Bienala Art Sa ental sau Tanzplatform Deutschland 2026, dar, în paralel cu activitatea sa curatorială, și-a dezvoltat propria practică artistică, extinzânduși activitatea la intersecția dintre artele vizuale și performance. Pe lângă creațiile sale individuale, precum Rekonstrukcja, seria Exercises in Looking sau Polifonias, JOANNA LEŚNIEROWSKA face parte din colectivul „cranky bodies a/company” din Berlin, ind interesată de compoziția imaginii și a luminii în timp real, dar a colaborat şi cu numeroși artiști polonezi și internaționali, plecând de la diverse formate dedicate dramaturgiei vizuale, componentă esenţială a practicii sale de peste un deceniu.

Joanna, publicul asociază de obicei dramaturgia cu un text scris sau rostit, prin urmare cu teatrul. Care este, de fapt, perspectiva ta asupra conceptului de dramaturgie vizuală într-un spaţiu artistic nelimitat la acesta? Într-adevăr, termenul dramaturgie vizuală provine din contextul teatral, fiind inventat la sfârșitul anilor '90, în secolul trecut, de către cercetătorii teatrului postdramatic. Acela a fost un moment foarte important în mișcarea teatrală globală, când cuvintele și-au pierdut poziția sau funcțiile primare în spectacole, iar compunerea imaginilor pe scenă prin aportul elementelor vizuale - decorul, costumele, mișcarea - a devenit un instrument relevant pentru crearea de performance-uri. De asemenea, a fost acea perioadă în care, pentru prima dată în teatru, oamenii au început să lucreze cu așa-numitele forme de devised theatre, ce presupuneau crearea de texte pe scenă, în baza a ceea ce dramaturgii

colectau şi scriau chiar în timpul orelor de repetiții şi improvizații... prin urmare, nu mai era un schelet pre-existent pentru spectacol, așa cum se întâmplă în teatrul tradițional... unde ai o dramă și regizorul decide să o pună în scenă, apoi actorii o lecturează și, dincolo de eventualele tăieturi, acel text-sursă rămâne în continuare mijlocul principal de comunicare. În teatrul postdramatic, s-a observat că sensul și narațiunea sunt create nu doar prin cuvinte și poveste, în sens literal, ci și prin layerele vizuale ale spectacolului, în special prin mișcarea corpului, prin folosirea acestuia ca vehicul pentru sens. Acest aspect a fost descris foarte frumos de Hans-Thies Lehmann, în celebra sa carte Teatrul Postdramatic, unde se referă la înțelegerea dramaturgiei mai degrabă ca o cartografie a spectacolului, ca o practică de creare a legăturilor între diferite layere ale sale, astfel încât acestea să comunice între ele într-un mod coerent, în care el accentuează traducerea semnificațiilor în constelații corporale. Pentru că atunci când sunt mai multe personaje pe scenă, relația dintre acestea e una şi de natură corporală, iar felul în care corpul poartă şi transmite semnificații au valoare chiar de cuvinte “adormite”. Corpul poate exprima ceea ce cuvintele nu reușesc să exprime mereu, ştim asta, iar cartografia de care vorbim înseamnă, de fapt, transpunerea acestor instrumente într-o singură şi frumoasă țesătură concepută de artist...

Cum se face însă translatarea de la conceptul teatral înspre o practică artistică eminamente non-verbală?

Ei bine, în felul acesta se susţine inclusiv ideea că, în esența lor, artele spectacolului sunt absolut transdisciplinare, deoarece se inspiră și utilizează tool-uri sau strategii creative din alte forme de expresie, precum artele vizuale, new media, dansul, în fine, domenii foarte diferite ce se reunesc pentru a crea acest univers pe care îl vedem apoi ca performance expus publicului. Un pic ciudat pentru mine rămâne faptul că acest termen nu a fost încă aplicat programelor de coregrafie în sine, mai ales că eu consider coregrafia ca fiind una dintre cele mai interesante practici transdisciplinare, undeva, așa cum a spus Trisha Brown, între dansul tradițional și artele vizuale. De fapt, ea situează dansul în falia dintre aceste două domenii de practică, una care se lărgește constant. Din punctul meu de vedere, coregrafia fiind atât o artă vizuală, cât și artă performativă, este foarte interesant să reflectăm asupra relevanței layerelor vizuale ale performance-urilor de dans și să înțelegem că, de fapt, toate sunt instrumente dramaturgice foarte puternice. [...]

Citiţi interviul complet cu JOANNA LEŚNIEROWSKA pe www.zilesinopti.ro

Echilibrul ca spectacol în viziunea lui ALEXANDER CALDER

Într-o genealogie a modernității artistice care privilegiază ruptura și manifestul, Alexander Calder apare ca o gură paradoxală: un artist care nu distruge formele existente, ci le pune în mișcare. La 50 de ani de la dispariția sa și în contextul unei ample expoziții deschise în aprilie la Fundația Louis Vuitton din Paris - Calder. Rêver en équilibre - este momentul ideal pentru a recon gura portretul unui creator care a gândit arta nu ca obiect sau subiect, ci ca ecosistem. Alexander Calder este, în primul rând, unul dintre cei mai importanți sculptori din arta modernă, dar această etichetă, deși corectă, nu îl de neşte în mod just, pentru că, dincolo de sculptură și de revoluția creată prin structurile sale mobile, americanul se relevă ca un artist transversal, a cărui practică se extinde organic spre teatru, bijuterie, pictură și forme neconvenționale de intervenție artistică. Este, în esență, un creator care refuză să se încadreze între granițe formale și tratează lumea ca pe un potențial spațiu de joc.

Formarea lui ca inginer mecanic nu este un simplu detaliu biografic, ci o cheie de lectură. Calder înțelege materia ca un sistem de forțe. Sculpturile sale cinetice - acele structuri suspendate, articulate, puse în mișcare de aer - sunt rezultatul unei cercetări precise asupra echilibrului. Fiecare element este calibrat în raport cu celelalte, fiecare curbă și fiecare suprafață participă la o coregrafie invizibilă. Nu întâmplător, termenul de mobile i-a fost sugerat de Marcel Duchamp, pentru că ceea ce produce Calder nu este doar formă, ci mișcare continuă. Această dimensiune cinetică schimbă radical statutul sculpturii. În locul unui obiect fix, destinat contemplării statice, Calder introduce instabilitatea controlată. Sculptura devine

foto © Foundation Louis Vuitton

un organism sensibil la mediul înconjurător, reacționează la aer, la lumină, la prezența umană. Dintr-o perspectivă antropologică, această mutație este esențială: arta devine parte dintrun sistem dinamic, în care hazardul și controlul coexistă. În paralel cu aceste structuri aeriene, Calder dezvoltă și seria de stabile — sculpturi monumentale, ancorate în sol, realizate din metal industrial. Dacă mobilele sunt despre levitație și fragilitate, stabilele sunt despre greutate și permanență. Împreună, ele definesc un spectru complet al relației dintre materie și spațiu. Calder nu alege între mișcare și stabilitate; le pune în dialog. Poate cea mai revelatoare dimensiune a operei sale se află însă în zona teatrului, iar Circul Calder, realizat începând cu anii

’20, este un performance complex în miniatură. Artistul creează figurine din sârmă, textile și diverse materiale, pe care le animă în fața publicului şi spectacolul este unul improvizat, ludic, dar profund sofisticat. Calder devine astfel, simultan, scenograf, regizor și performer. Această practică teatrală este fundamentală pentru înțelegerea întregii sale opere. Mobilele pot fi citite ca extensii ale acestui circ: scene suspendate, în care formele devin personaje. Nu există narațiune fixă, dar există o dramaturgie a mișcării. În acest sens, Alexander Calder anticipează multe dintre direcțiile artei performative și instalațiilor artistice din a doua jumătate a secolului XX. Într-un registru complet diferit, dar la fel de relevant, se situează bijuteriile sale. Realizate manual, din materiale simple, precum alamă sau sârmă, acestea sunt purtate de figuri importante ale epocii. Dincolo de statutul lor social, bijuteriile lui Calder au o funcție conceptuală de a aduce sculptura în proximitatea corpului. Dacă monumentele publice ocupă spațiul urban, aceste piese se mișcă odată cu purtătorul, reacționează la gesturi, devin parte dintr-o coregrafie

cotidiană. Este o democratizare a sculpturii, dar și o reîntoarcere la o dimensiune arhaică, ritualică a obiectului artistic.

Pictura reprezintă un alt teritoriu explorat constant de Calder. Lucrările sale bidimensionale, adesea realizate în guașă, folosesc aceleași forme organice și culori primare care apar și în sculptură. Nu există o ierarhie între aceste medii, ele se hrănesc reciproc. Pictura nu este un spațiu de retragere, ci un laborator formal. Această fluiditate între medii atinge un punct spectaculos în proiectele sale de „pictură aplicată” pe obiecte utilitare. În 1975, Calder realizează unul dintre primele BMW Art Cars, transformând automobilul într-o sculptură în mișcare. În mod similar, colaborarea cu compania aeriană Braniff duce la decorarea unor avioane, unde limbajul său vizual este transpus la scară mare. Arta devine inseparabilă de viteză, de globalizare — cu mult înainte ca aceste concepte să devină dominante în discursul contemporan. Privit în ansamblu, Alexander Calder (18981976) apare ca un artist complet. Expoziția de la Fundaţia Louis Vuitton este, în același timp, o retrospectivă și o reafirmare a acestei gândiri. Titlul ei, „Rêver en équilibre” („A visa în echilibru”), surprinde perfect tensiunea centrală a operei sale, între vis și structură, între joc și rigoare. La 50 de ani de la moartea sa, Alexander Calder nu pare un creator al trecutului, ci unul al prezentului continuu. Într-o lume definită de instabilitate, de fluxuri și reconfigurări permanente, mobilele sale sunt, pe lângă obiecte estetice, modele de gândire. Ele ne arată că echilibrul nu este o stare fixă, ci un proces — o negociere constantă între forțe vizibile și invizibile. În acest sens, arta lui Calder poate fi privită ca o metaforă a modernității.

CRISTIAN BAN

Dsau de procesul ideatic care l-a condus la o ), al lui

de la Baia Mare despre adolescenţa în playlist

upă spectacolul nominalizat la Premiul UNITER 2025 pentru cel mai bun text dramatic montat în premieră absolută - Părinţi, de la Teatrul Metropolis -, apreciatul regizor Cristian Ban recidivează primăvara aceasta printr-o altă dramatizare în cheie personală a unui roman contemporan, Muzici şi faze, de la Teatrul Excelsior din Bucureşti. Precum Părinţii Dianei Bădica, ludicul besteller al lui Ovidiu Verdeş ne poartă înspre copilărie şi adolescenţă, doar că incursiunea în trecut merge mai departe - dincolo de tranziţia din anii ‘90, în cei ai comunismului -, iar această nouă propunere de revalorizare a memoriei afective şi sociale pe care o face CRISTIAN BAN trimite cu gândul la un alt spectacol al său despre anii ‘70, Ai mei erau super!, montat în 2015 la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. De altfel, am putea spune că întrepătrunderea prezentului cu timpurile trecute reprezintă o trăsătură de nitorie a regizorului, indiferent de felul textului-sursă sau de procesul ideatic care l-a condus la o anume viziune scenică, e şi dacă ne amintim doar de Galaţiul contemporan în care a adus Iaşiul din 1844 (O repetiţie moldovenească de cum a transformat Oraşul nostru ornton Wilder în Aradul din 1910-1920 sau de savoarea acelor Poveşti din bucătărie de la Baia Mare despre adolescenţa în România post-’89, iar asta ne-a motivat încercarea de a con gura un personal al lui CRISTIAN BAN, plecând în dialog de la „muzici” şi „faze” relevante pentru propriul său parcurs artistic.

„Mă inspiră capitolele încheiate pe care

foto © Laurian Popa

Cristian, după cum e conceput şi scris, Muzici şi faze este un roman foarte dificil de adaptat şi, mai mult, tratează un subiect ce ar putea părea „datat” pentru publicul tânăr vizat de teatrul unde ai montat spectacolul. Ce te-a determinat, de fapt, să-ţi asumi transpunerea scenică?

Ca să dau un răspuns onest, ce m-a determinat a fost sfântul instinct de care mă folosesc mereu, un aliat al meu pe care încerc să îl respect tot timpul. Într-adevăr, Muzici şi faze este un roman greu de dramatizat, iar eu nu am venit neapărat cu un plan, adică să știu de la bun început că voi merge pe o anume pistă, ci a fost mai degrabă o situație de tip „Dumnezeu cu mila!”. Romanul mi-era familiar, aveam actorii și știam că, dacă voi putea controla întâlnirea dintre cele două entități, va ieși ceva relevant pentru publicul din ziua de azi, inclusiv cel tânăr, care nu a trăit perioada respectivă şi ar putea avea senzaţia că vede, după cum spui, niște lucruri datate. Cumva, cred că a fost un avantaj că sunt, ca vârstă, chiar la mijlocul distanței între tinerii de azi și cei

întâlnirea dintre cele două entități, va ieși ceva relevant cel perioada respectivă şi ar putea avea senzaţia că vede, după datate. Cumva, cred avantaj că sunt, între tinerii de azi și cei

din roman, pentru că am încercat și cu stânga, și cu și cu dreapta să unesc cele două timpuri. Dincolo însă de ce mi-a spus instinctul în privinţa alegerii, eu eram în căutarea unui roman pe care să îl simt ca fiind important în literatura română şi care, totodată, să fie pe măsura invitației de a lucra la Excelsior. Am simțit că este un teatru care e într-o formă foarte bună, cu o trupă foarte, foarte energică, talentată și pusă pe treabă, aşa că am vrut să aleg un text potrivit contextului în care urma să-l pun în scenă.

Dacă tot ai amintit de faptul că faci parte dintr-o generație aflată undeva între cea a personajelor și a publicului tânăr, cum te poziționezi în raport cu „muzicile” din romanul lui Ovidiu Verdeş?

Când am citit prima oară romanul, prin 2002 sau 2003, eu deja ascultam acea muzică de care se scria acolo, pentru că o descoperisem în anii de liceu, odată cu primele CD playere, fiindcă primisem unul de la unchiul meu, care emigrase în Austria chiar după Revoluție. Problema a fost la început că nu aveam CD-uri şi atunci, întruna din zilele alea dintre Crăciun și Revelion, am fost cu banii primiţi la colindat în piața din Arad, unde am luat la întâmplare niște discuri a căror copertă îmi spunea ceva sau pentru că recunoșteam niște nume. Ei bine, foarte multe dintre melodiile menţionate în roman se aflau pe compilații cumpărate atunci... Pink Floyd, în primul rând, care este o trupă ce a rămas cu mine

din liceu până în ziua de azi, pe care continui să o ascult și re-ascult. Dincolo de asta, muzica e singurul element, alături de text, cu care eu vin de acasă, adică foarte rar se întâmplă să caut în timpul repetițiilor o melodie sau alta. Dacă am textul și muzica înainte să încep repetițiile, mi-e cumva destul de clară zona în care se naște spectacolul, iar în cazul Muzici și faze am avut o listă foarte lungă de melodii...

Ca tip de text, am putea privi Muzici și faze ca un soi de închidere personală a unui cerc început cu Ai mei erau super! în 2015? Fiindcă şi în acel spectacol se vorbea de părinți și copii în comunismul anilor ‘70... În capul meu vreau să închid acest cerc de vreo zece ani, numai că nu mă pot opri. Pur și simplu, așa se leagă lucrurile, fiindcă eu simt că încă mai există alte feluri de a spune aceste povești. Eu am făcut Ai mei erau super! crezând că este doar o aventură izolată de-a mea cu tipul ăsta de teatru, doar că, pur si simplu, sunt copleșit atunci când găsesc o nouă poveste sau un nou mod de a povesti şi cred că reprezintă și o formă de a mă defini eu în peisajul teatral românesc. Iată însă că tocmai am început repetițiile la Unchiul Vania, deci cumva mai schimb şi eu planurile din când în când. [...]

Citiţi interviul complet cu CRISTIAN BAN pe www.zilesinopti.ro

„Gândesc în imagini” ANDrA DOMNiȚANU

Andra Domnițanu, aka @andraaad, s-a născut într-o noapte în care părinții ei au decis, pe drum, să plece din București spre Galați pentru ca ea să vină pe lume în orașul de origine al familiei. După primii ani petrecuți la Galați, s-a mutat înapoi în București, orașul în care a crescut și în care trăiește și astăzi, la 28 de ani. Pentru Andra, arta și durerea s-au împletit constant în pasiunile

ei. Este tatuatoare și practică pole dance, iar de aproximativ un an s-a dedicat stilului exotic, pe care îl explorează în performance-urile sale.

În paralel, se ocupă și de partea de marketing a companiei de familie.

Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor?

Primul tatuaj mi l-am făcut spontan în Londra, pentru că acolo se făcea ceva ce nu găseam în România. Se făceau tatuaje cu cerneală care reacționează la lumina UV. În timp ce mi se tatua un design cu o mandală făcută de mine într-o aplicație pe telefon cu două zile înainte, mă uitam în jurul meu prin salon. Observam cum lucrează artiștii, cum discută cu clienții, cum creează sau își aranjează stațiile de lucru și vedeam clar cât de mult le place ceea ce fac. Am stat și miam imaginat cum ar fi să fac chiar eu așa ceva și m-a cuprins un val de entuziasm, de curiozitate și de idei. Practic, dorința de a

face tatuaje a apărut odată cu primul meu tatuaj.

Ai o formare clasică sau ai învățat totul din practică?

Înainte să tatuez, eram pasionată de tatuaje ornamentale, geometrice, de tip mandală. Mi-am făcut un portofoliu cu astfel de desene și am început să-mi caut un apprenticeship pe la saloane. Am fost „adoptată” de Vlad Constantin, care mi-a spus că nu mă ia ca ucenic clasic care ar sta să facă ordine și curățenie după el. În schimb, mi-a făcut o listă cu tot ce trebuie să îmi cumpăr pentru a tatua, m-a ținut pe lângă el în timp ce lucra pentru a-mi explica în detaliu și m-a încurajat să exersez cât mai

mult pe piele artificială. Mi-a explicat că stilul care mă pasiona pe mine avea o cerere foarte mică în București și că ar trebui, la început, să lucrez și alte stiluri. Astfel, am început surprinzător de repede să am primii mei clienți.

Este șocant câți oameni cer tatuaje când acestea sunt gratis. Ulterior, am început să cer bani, să mă dezvolt și să îmi dau seama ce îmi place să tatuez. În prezent, fac tatuaje minimaliste și linework, uneori blackwork, și îmi place să includ accente whimsical sau ornamentale.

Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?

Un tatuaj reușit îi complimentează clientului corpul în viața de zi cu zi, ca un accesoriu timeless, îi intensifică identitatea fizică și îl face recognoscibil. Desigur, este obligatoriu ca tatuajul să fie lucrat curat și corect și să se apropie cât mai mult de viziunea clientului.

Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?

și cum vrei tatuat. Există mai multe stiluri de tatuaje. Descoperă-le și alege câteva care îți plac, apoi selectează două care se potrivesc bine între ele. Acest aspect este important pentru a avea un corp tatuat coerent. Cere modificări ale designului, indiferent de cât de multe sunt. Alege ce îți place ție, nu ce îi place prietenului care te însoțește. Cere o dimensiune diferită a stencilului

și repoziționarea lui până când ești mulțumit. Gândește-te și răzgândește-te de 100 de ori, dacă este nevoie. Este în regulă!

Nu trebuie să-ți fie rușine. Tatuatorul nu ar trebui să se supere pe tine. Dacă se comportă urât sau ciudat, pleacă. Există artiști drăguți și înțelegători. Meriți o primă experiență plăcută și confortabilă. Dacă tatuatorul îți recomandă o dimensiune mai mare pentru a se păstra mai bine tatuajul în timp, ascultă-l!

Gândesc în imagini, așa că atunci când el îmi explică ce „OZN-uri” are în cap (vorba unei cliente), îmi apar automat în minte câteva idei. Le pun în plan fizic pe tabletă grafică, adăugând detalii pe măsură ce desenez, iar astfel, eu și clientul avem un punct de plecare. Pornind de la acesta, se face treptat tranziția de la imaginea din mintea mea la imaginea din mintea lui. Clientul îmi cere să adaug, să scot și să modific părți ale designului până când aud: „Da! Este super așa, îmi place”.

Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?

Pe lângă ce vrei tatuat, trebuie să te gândești

Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România?

În ultimii ani au apărut mult mai multe cursuri de tatuat față de perioada în care m-am apucat eu, când era mai obișnuit să înveți direct de la un tatuator. Observ tot mai multe persoane care încep să tatueze, dar puține ajung să trăiască din asta. Partea bună este că oamenii sunt mai informați despre industrie și înțeleg mai bine procesul, ceea ce îi ajută să identifice nereguli în saloane. Piața începe să se suprasatureze, iar algoritmii de pe social media și contextul economic nu mai sunt la fel de favorabile ca înainte. În același timp, tatuajele sunt tot mai acceptate social, iar eu întâlnesc tot mai des persoane care își fac primul tatuaj. Industria continuă să se dezvolte, cu mai mult schimb internațional între artiști și cu turismul de tatuaje în creștere.

DiAlOGUri FĂrĂ NOTe

OLIVER ACKERMANN: “Există ceva care mă intrigă în sunete, un fel de lume pe care încerc să o descriu”

Capitolul Muzică este susținut de

Electromures

POP CULTURE MAGAZINE

iNDie STAr

SNAIL MAIL

Despre trecerea timpului prin... „ricoșeu”

CHARLOTTE COLACE

O tânără stea a muzicii Soul la Brașov Jazz & Blues Festival

Printre premierele notabile din programul ediţiei din acest an a Braşov Jazz & Blues Festival (14-16 august) se numără concertul susţinut de artista berlineză de Neo-Soul Charlotte Colace, câştigătoare în 2025 a premiului “Listen to Berlin Artist” - platforma dedicată tinerelor talente curatoriată de Berlin Music Commission -, ce a venit ca o confirmare a ceva ce publicul care asistase la captivantele ei interpretări live deja simțise, şi anume capacitatea uimitoare de a mișca profund oamenii. Pentru că Charlotte Colace (n. 2000), compozitoare și interpretă pe jumătate franceză, pe jumătate cubaneză, nu cântă doar Soul... întruchipează spiritul acestei muzici.

Charlotte s-a născut în Franța și acrescut în Cuba, într-o lume în care ritmul, povestirile și cântecul au făcut parte, la propriu, din viața ei de zi cu zi, pentru că tatăl ei i-a interpretat melodii din toate genurile, iar mama, actriță de profesie, a dus-o la o sumedenie de piese de teatru, performance-uri de dans și concerte. Totuși, drumul ei către a deveni artistă nu a fost liniar până la primul său pas major în cariera muzicală, făcut în 2018, când a fost acceptată la Institutul Britanic și Irlandez de Muzică Modernă din Berlin (BIMM), unde a absolvit în 2022, ca vocalistă profesionistă. Înainte de a se muta din Cuba la Berlin, artista emergentă colaborase însă cu mai mulți muzicieni cubanezi, precum Cimafunk, Interactivo, Telmary, Alexis Bosch, Elaín Morales și Nube Roja.

aparte ducând la colaborări și spectacole alături de artiști apreciaţi la nivel internațional (Omah Lay, Nick Hakim, Noah Slee), dar şi cooptarea în proiecte de fuziune, precum Sorvina - colectiv ce creează la răscrucea dintre Jazz, Rap, Neo-Soul, Gospel și Hip-hop -, care i-au oferit mai multă cunoaştere, dar și încredere, ambele necesare pentru a-și crea treptat propriul univers artistic.

Sound-ul tinerei artiste Indie, deja clar definit pe EP-ul său de debut, No Way But Through, conceput cu experimentatul producător

Odată stabilită în Germania, Charlotte a fost rapid adoptată de vibranta scenă de Soul și Jazz din Berlin, carisma și calităţile ei vocale

Tremendous Aron şi lansat cu doar câteva săptămâni în urmă, reflectă moștenirea ei franco-cubaneză: nostalgic, dar modern, şi, în același timp, brut, dar rafinat. Prin poveștile sale de dragoste, suferință și reziliență, Charlotte Colace te face să simți acel “soul” profund și autentic, iar asta face realmente din concertul său din cadrul Braşov Jazz & Blues Festival un must-see & listen al acestei veri.

RSNAIL MAIL

Despre trecerea timpului prin... „ricoșeu”

ecent lansat, Ricochet, noul album Snail Mail - proiectul solo al chitaristei şi compozitoarei americane Lindsey Erin Jordan -, vine la 10 ani după debutul oficial cu EP-ul Habit, iar valenţele sale incontestabile ne reamintesc faptul că Jordan aparţine unui val de artiste care s-au impus pe scena Indie de foarte devreme, încă din faza juvenilă, și ne-au oferit, fără a apela la niciun clișeu, unele dintre cele mai bune albume Indie-Rock ale acestui început de mileniu. Printre acestea de numără, de exemplu, Sophie Allison, care, la 20 de ani, a format Soccer Mommy, australianca Julia Jacklin, ce a făcut ca „o adolescentă incomodă” să sune distractiv, sau boygenius, adică trio-ul Phoebe Bridgers-Lucy Dacus-Julien Baker, care ne-a arătat ce înseamnă să ajungi cu adevărat celebru pe scena Indie. Aceste cantautoare ne-au oferit o lentilă pentru a privi lumea prin ochii unui tânăr adult sau chiar ai unui adolescent de... 16 ani, pentru că asta era vârsta lui Lindsey atunci când şi-a lansat acel EP sub pseudonimul Snail Mail.

cu maturitatea muzicală la care a

un simț al perspectivei, mai puțin consumată de disputele romantice

texturi de Alt-Rock cu rădăcini în

Primul album, Lush, care a venit în 2018, după apariţia de la Coachella, este o colecție de piese de Guitar-Pop care îi demonstrează talentul de chitaristă de formație clasică, precum și capacitatea de a exprima cu o sofisticare surprinzătoare curiozitatea și nesiguranța specifice tinereții. Prin stilul componistic, muzica reflectă o maturitate emoțională a cuiva de două ori mai în vârstă decât autoarea, dar fără autosuficienţa care se poate instala cu trecerea timpului, fiindcă atunci când ai 18 ani, nu știi cu adevărat cine ești, iar Lindsey nu încearcă niciodată să se prefacă mai sigură pe sine decât e în realitate. Referindu-se la procesul creativ pentru următorul album, Valentine, din 2021, ea vorbea chiar de „cel mai profund nivel de catharsis și terapie pe care l-am experimentat vreodată”, dar această vindecare nu e prea departe de ceea ce auzim pe Habit şi principala diferență o constituie încrederea nou-dobândită a lui Jordan, care și-a perfecționat vocea pentru a se potrivi cu maturitatea muzicală la care a ajuns prin acumularea de experienţă. Ricochet vine la cinci ani după Valentine și ne arată o artistă cu un simț al perspectivei, mai puțin consumată de disputele romantice și mai mult de timpul în sine și de conştientizarea faptului că lumea continuă să se învârtă, indiferent de ceea ce se întâmplă în propria viață. Muzical, albumul, un must-listen nu doar pentru fanii Snail Mail, propune aranjamente concepute pe texturi de Alt-Rock cu rădăcini în anii '90, canalizând aspectele luminoase ale Grunge-ului și Shoegaze-ului, dar fără a pierde francheţea care a făcut ca Lush și Valentine să aibă un succes atât de mare la publicul... de toate vârstele.

Ce ascultăm în luna aprilie

În aprilie ne delectăm cu muzică nouă americană, e că vorbim despre jazz, funk, afrobeat, R&B sau rock alternativ proaspăt. În timp ce un membru de marcă al uneia dintre cele mai mari formații ale ultimilor 40 de ani își face mult așteptatul debut discogra c, un nou reprezentant al funk-ului american își continuă călătoria discogra că. În plus, Foo Fighters revin și ei cu un nou LP exploziv, plin de energie și prospețime.

Flea

Honora

După ce a cucerit stadioanele planetei cu stilul său sălbatic, iată că a venit momentul ca basistul Red Hot Chili Peppers să își lanseze albumul solo de debut. Cu o copertă ce o înfățișează pe Shain Bayan, mama soției sale, LP-ul este o surprinzătoare și molipsitoare călătorie printr-un univers jazz, plin de interpretări muzicale și tehnice. Însoțit de invitați precum Thom Yorke (Radiohead) și Nick Cave, Flea oferă mesaje politice și ritmuri afrobeat, interpretând atât piese proprii, cât și cover-uri ale unor cântece compuse de Jimmy Webb, Eddie Hazel sau Ann Ronnell. Așa cum spune și cel mai votat comentariu al videoclipului single-ului A Plea, Flea ne demonstrează că ,,art is not dead”.

Thundercat

Distracted

După ce a in uențat puternic scena jazz, funk și soul a Statelor Unite, undercat revine cu cel de-al cincilea material discogra c, produs alături de legendarul Greg Kurstin, o gură multipremiată, ce a lucrat cu artiști precum Paul McCartney, Adele și Lana del Rey. Nepărăsind zona care l-a consacrat, albumul ne prezintă un amalgam de cântece funky, pline de optimism, puternic racordate la estetica actuală a R&B-ului american și perfecte de ascultat într-un context social actual plin de imprevizibilitate. Îmbinând aspectele fredonabile cu virtuozitatea interpretativă, undercat ne prezintă un LP funky și cât se poate de memorabil.

Foo Fighters

Your Favorite Toy

Ultimii ani nu au fost atât de blânzi cu membrii Foo Fighters, mai ales dacă ne gândim la moartea subită a bateristului Taylor Hawkins, în 2022, dar și la recenta concediere neprevăzută a noului baterist, Josh Freese. Produs alături de Oliver Roman, Your Favorite Toy a fost înregistrat în studioul formației din California și prezintă o întoarcere la stilul plin de energie al trupei, fără însă a renunța la accesibilitatea versurilor și a refrenelor fredonabile. Pregătiți de un nou turneu mondial și conduși de neînfricatul Dave Grohl, Foo Fighters sunt încă relevanți și neobosiți în experimentările cu rockul alternativ.

OLIVER ACKERMANN

“Există ceva care mă intrigă în sunete, un fel de lume pe care încerc să o descriu”

Ca lider al trupei americane A Place to Bury Strangers (APTBS), notorie pentru abordarea sa de tip ‘Wall of Sound’ a muzicii Rock, dar şi ca fondator al inovativei companii de echipamente customizate Death By Audio, ce-i numără printre clienţi pe e Edge (U2) şi Trent Reznor (NIN), OLIVER ACKERMANN este una dintre cele mai proeminente guri din spaţiul artei contemporane newyorkeze, nelimitat doar la muzică, întrucât Death By Audio a devenit, cu trecerea timpului, un veritabil hub creativ şi performativ, vizitat de personalităţi transdisciplinare, precum cineastul experimental Tony Conrad sau veteranul curentului lo- R. Stevie Moore. Am pro tat de concertul pe care APTBS îl va susţine în România, la Control Club din Bucureşti, pe 15 aprilie, pentru a sta de vorbă cu acest pionier al trendului DIY, care, dincolo de faptul că aniversează anul acesta 20 de ani de când a devenit celebru cu APTBS datorită concertului memorabil de la Webster Hall şi a seriei de EP-uri din 2006, împlineşte în toamnă rotunda vârstă de 50 de ani şi, drept urmare, momentul este potrivit pentru a răsfoi câteva le din povestea sa de viaţă dedicată... sunetelor.

Oliver, este interesant faptul că, deşi îți place enorm să experimentezi, ai păstrat întotdeauna A Place to Bury Strangers ca trio: chitară, bas și tobe. De ce rămâi convins că e formula ideală pentru muzica ta? N-ai fost niciodată tentat să adaugi alte voci sau instrumente?

Cred că întotdeauna există tentaţia asta, pentru că priveşti la lucruri bune care se întâmplă în jurul tău sau ai prieteni apropiaţi care sunt muzicieni grozavi și îți imaginezi că o schimbare ar putea fi distractivă sau, eventual, benefică, doar că, în cazul nostru, mai ales atunci când performăm live, soundul este atât de consistent și de intens, încât formula aceasta de interpretare s-a dovedit a fi absolut suficientă. În fond, mă interesează ca pe scenă să transpunem cu o claritate cât mai mare ceea ce încerc să exprim eu ca artist şi cred că, dacă am fi mai mulţi, ar exista riscul să dăm naştere la confuzie în privinţa asta. În felul în care cântăm acum se creează soiul ăla de breaking point perfect, în care fiecare dintre noi poate să se retragă, să vină în faţă, să tragă și să răsucească, deci să intervină instant în dinamica pieselor, păstrându-le în același timp fluiditatea și expresivitatea. Ca trupă eminamente live, trebuie să fim capabili să reacționăm la orice modificare care apare pe parcursul unui concert, adică ne poziţionăm complet diferit față de un big band, de exemplu, unde sunt prea mulți oameni care ar trebui să se schimbe pentru a

produce vreun efect nou la nivel de ansamblu, iar asta are drept consecinţă pierderea unei bune părţi din acea energie pură și brută pe care noi ne dorim să o transmitem publicului de fiecare dată.

Din cauza intensităţii modului în care concertaţi, APTBS a fost supranumită “cea mai zgomotoasă trupă din New York”. Cum te face să te simți această etichetare şi cât de corect definește esența muzicii voastre?

menită să socializezi sau să-ți cunoști partenerul sau partenera prin dans. Noi urcăm pe scenă cu intenţia de a oferi o experiență copleșitoare pentru întreg corpul și, chiar

Adevărul este că asta sună cam ridicol... groaznic, de fapt, adică nu pare a fi un lucru bun să fim consideraţi drept cea mai gălăgioasă trupă din lume şi este ca și cum ţi s-ar propune să mergi la un concert absolut oribil. Norocul nostru e acela că există și alte trupe zgomotoase foarte cool, pe care eu, personal, le apreciez foarte mult şi ale căror concerte, unele văzute când eram mult mai tânăr, se numără şi acum printre cele mai impresionante, inclusiv sonor, la care am fost vreodată. Mă refer, de exemplu, la Lightning Bolt, Swans, Dinosaur Jr. sau My Bloody Valentine... asta este lumea în care ne place să creăm muzică, știi, acel spaţiu aparte în care nu propunem doar un simplu fundal pentru divertismentul tău, o muzică

www.zilesinopti.ro

explorând și experimentând în studio, iar eu abordez procesul în felul acesta fiind conştient că există cu siguranță o deconectare de la ceea ce reprezintă experiența live, adică nu știu dacă am auzit vreodată un album care să mă facă să mă simt la fel cum m-am simțit la un concert.

și atunci când compunem sau înregistrăm muzică, ascultătorul are controlul asupra butonului de volum... înregistrăm muzică ca și cum am face-o pentru noi înșine, adică reprezintă un soi de soundtrack al modului în care ne-am petrecut acea zi

Formula APTBS din aceşti ultimi ani este completată de soţii John și Sandra Fedowitz la bas şi, respectiv, baterie. Îl cunoști pe John de foarte mult timp, însă în anii ’90, când l-ai cooptat în Skywave, prima ta trupă, bătea la tobe...

Într-adevăr, John este unul dintre oamenii cu care am crescut şi, cam în același timp, am descoperit alături de el toate aceste genuri diferite... Punk, Metal, Post-Punk, Shoegaze și aşa mai departe. Împărtășeam unul cu celălalt toate acestea, așa că, atunci când am început să cântăm împreună, cu mult timp în urmă, nu trebuia să mai vorbim prea mult, deoarece ambii compuneam pe cont propriu părțile pe care le consideram cele mai potrivite pentru o piesă sau alta, fiind pe aceeași lungime de undă. [...]

Citiţi interviul complet cu OLIVER ACKERMANN pe www.zilesinopti.ro

„Queen II” Remixat și reîmpachetat

În 1974, cu 10 ani înainte ca formația să scandalizeze publicul american, îmbrăcându-se în femei și parodiind telenovela britanică Coronation Street, Queen se lansau în discursuri prog-rock, cântând despre căpcăuni, bătălii și peisaje fantastice prezente în Rhye, tărâmul imaginar pe care Freddie l-a creat în copilărie alături de sora sa, Kashmira.

Adevărul este că rareori găsim personaje atât de cameleonice din punct de vedere muzical, căci complexitatea primelor albume Queen pare surprinzătoare în raport cu compozițiile mult mai radio-friendly ale anilor ’80. Înregistrat în condiții de studio nu tocmai ideale, cel de-al doilea album al trupei ne prezintă un cvartet curajos, puternic influențat de moștenirea rockului progresiv britanic: măsurile compuse se îmbină cu aranjamente armonice excentrice, iar livrările vocale sfioase ale lui Mercury sunt complementate de intervențiile pline de muzicalitate și virtuozitate ale lui Brian May. În 2024, Brian May și bateristul Roger Taylor au decis remixarea audio a albumului de debut, Queen I, nemulțumiți de sonoritatea îmbătrânită a acestuia. Desigur, criticile nu au întârziat să apară, căci fanii au sesizat imediat atât folosirea efectelor de corectare a vocii, cât și înlocuirea setului de tobe original cu elemente mult mai agresive, aproape anacronistice. La doi ani după acest demers curajos și scandalos, May și Taylor au revenit luna trecută cu un remix la Queen II, mult mai blând cu vocea lui Freddie și cu setul de tobe. Departe de a fi doar o simplă remasterizare,

remixarea audio a albumului curăță fiecare canal, împreunând instrumentele și dând materialului un nou suflu, gata să fie consumat și de melomanii neinteresați de perioada creativă a trupei din anii ’70.

Ascuns cu brio în catalogul formației, Queen II este un album care nu doar că a influențat personalități precum Axl Rose, Billy Corgan, Steve Vai, Muse sau My Chemical Romance, dar ne relevă o epocă pierdută în moștenirea celor de la Queen. Cu o copertă inspirată de Marlene Dietrich în Shanghai Express (reluată ulterior în videoclipul piesei Bohemian Rhapsody) și îmbinând rockul progresiv cu heavy metal, art rock și glam rock, Queen II este un material discografic extrem de violent și original, care prevestește ulterioarele jonglări ale trupei cu multiple genuri muzicale. ,,Acest nou mix stereo este aventuros, iar claritatea este fenomenală. Acum puteți asculta Queen II fără haos”, spunea recent Brian May. Nu ne rămâne decât să trăim și noi magia unei trupe care îmbrățișează fără rețineri excesul tineresc, plin de muzicalitate, virtuozitate și curaj.

Antonio Adolfo Carnaval-The Songs Were So Beautiful

Carnavalul de la Rio e foarte cunoscut, toată lumea a auzit de grozăvia care se petrece anual după Lăsata Secului. Din păcate, e cunoscută doar partea turistică, vulgară a carnavalului, mai puțin munca școlilor de samba, dar mai ales muzica specifică, repertoriul dezvoltat timp de un secol. A existat și o epocă

de aur a cântecelor de carnaval, cuprinsă între anii ’20 și ’50 ai secolului XX. Multe cântece au fost popularizate în timpul competițiilor peste tot în Brazilia, unde acest carnaval este popular. Unele au ajuns în repertoriul clasic al muzicii braziliene, iar Antonio Adolfo, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai rafinamentului muzical brazilian, a preluat câteva titluri pentru a le aranja într-un album extraordinar. Pentru că farmecul acelor piese cântate de blocos, grupurile care celebrează pe străzi sau în cluburile unde se adunau tinerii în anii ’50, înainte de bossa nova, este completat de aranjamentele unui muzician imens, care cunoaște atât limbajul jazz-ului, cât și proporția cu care să-l adauge la o muzică deja bogată și frumoasă, ascultăm astfel un album antrenant și cu importanță istorică. Antonio Adolfo ne delectează și, în același timp, păstrează muzica de carnaval carioca într-o formă actuală, universal accesibilă. CarnavalThe Songs Were So Beautiful este un album de jazz și, în același timp, de poveste braziliană.

TEXT DE ŞTEFAN CHIRIŢESCU

pe GUSTUl NOSTrU

COSMIN DRAGOMIR | Stați cu ochii pe ei!

Capitolul Eat & Drink este susținut de GUrMAND

HORIA GHIBUȚIU | Odiseea unui calamar

Vinul de Paște

O călătorie în jurul lumii cu paharul în mână

Există o întrebare pe care puțini și-o pun în agitația pregătirilor de Paște, printre cozonaci și ouă vopsite: ce beau, oare, oamenii din celelalte colțuri ale lumii când se așază la masa pascală?

La români: roșul care aduce aminte de acasă

Să începem, firesc, acasă. La masa pascală românească, vinul roșu a fost dintotdeauna regele necontestat. O

Fetească Neagră din Dealurile Munteniei se potrivește de minune cu mielul fript și cu drob. Vinul nostru are ceva din caracterul bucătăriei noastre: cald, dens, cu mirosuri de pădure și fructe uscate, generos și puțin rustic.

Italia: când Paștele și dolce vita se întâlnesc

Tradiția spune că masa pascală italiană se deschide cu un Prosecco sau cu un Franciacorta -bule fine, festive, care anunță că urmează ceva frumos.

Apoi intră în scenă mielul abbacchio în

Roma, agnello în nord — și odată cu el, vinurile roșii. În Toscana, un Chianti Classico sau un Morellino di Scansano. În Piemonte, un Barbera d'Asti, mai accesibil decât marele Barolo, dar cu personalitate convingătoare.

Grecia: o surpriză mediteraneană

Grecia are o tradiție viticolă de peste 4.000 de ani și, din fericire, a redescoperit în ultimele decenii soiurile sale autohtone. Un Xinomavro din Naoussa comparat adesea cu Nebbiolo-ul italian, este alegerea clasică pentru mielul de Paște: taninos, cu aromă de rodie și condimente. Cine vrea ceva mai ușor, un Agiorgitiko din Nemea, mai rotund și mai fructat, nu dezamăgește niciodată. Și nu uitați Assyrtiko-ul alb din Santorini mineral, salin, cu aciditate tăioasă. Un vin care miroase a mare și a piatră vulcanică. Imposibil de uitat!

Argentina: Paștele de toamnă, cu Malbec Emisfera sudică ne amintește că Paștele cade, acolo, în toamnă. În Argentina, masa pascală are loc pe răcoare, cu o lumină aurie de octombrie, și vine cu un Malbec în pahar, cine s-ar mira? Malbecul argentinian, mai ales cel din Mendoza, este generos, plin, cu arome de prune negre, ciocolată și un final catifelat. Se potrivește splendid cu carnea de miel sau cu asado-ul tradițional. Descoperirea argentiniană mai puțin știută: Torrontés, soiul alb aromatic specific țării, parfumat ca un trandafir, răcoritor și ușor. Perfect pentru aperitivele de Paște.

Georgia: vinul cel mai vechi de pe Pământ

Nu putem vorbi despre vinuri de Paște fără să ajungem în Georgiațara unde vinul a fost inventat acum 8.000 de ani. Georgiei i-a luat ceva timp să fie redescoperită de lumea vinului modern, dar odată descoperită, nu mai poți să dai înapoi. Vinurile qvevri- fermentate și maturate în vase mari de lut îngropate în pământ - au o textură și o complexitate unice. Albele cu macerare prelungită (numite „vinuri portocalii") par la prima vedere ciudate, dar devin fascinante: sunt uscate, tanicate ușor, cu arome de nucă, ghimbir și fructe uscate. Un Rkatsiteli sau un Mtsvane din Kakheti vă va face să regândiți tot ce știați despre vin alb.

Odiseea unui calamar

Am dat de Kalamari

gemisto în inima

Cotrocenilor

și mi-a părut bine de cunoștință.

a culinare pe care le public în presă de aproape

Am mâncat bine într-un loc care a devenit mai mult decât un restaurant grecesc din Cotroceni„la Kvala nu veni doar să mănânci. Vino să trăiești Grecia”, zic oamenii de aici - ca un vechi gurmand, viu preocupat de nou, ce mă aflu. Asta nu s-a schimbat în odiseea autohtonă a cronicilor culinare pe care le public în presă de aproape un sfert de veac. Zic de odisee întrucât până azi, când râd cu poftă descoperind recenzii culinare scrise cu inteligența artificială, criticii culinari au traversat nenumărate peripeții. Or, „din punctul de vedere al cititorilor, pertinența în domeniu nu mai este atât de importantă. Ceea ce contează este experiența personală”, observă Fabio Parasecoli, profesor de studii culinare la Universitatea din New York, citat de jurnalistul de specialitate Rafael Tonon în articolul „E o greșeală sfârșitul criticii culinare anonime?”. De aceea, vă și relatez experiența mea personală. Mi-am rezervat o masă la restaurantul Kvala, aflat într-o vilă interbelică renovată cu gust din cartierul pe care-l socotesc cel mai elegant din București. Mă interesasem de numele restaurantului și aflasem că omagiază orașul grecesc Kavala și zonele rurale înconjurătoare, având o capacitate maximă de 100 de locuri (interior intim, sală dedicată evenimentelor, terasă mare, umbroasă vara și încălzită iarna). Fusesem informat că „bucătăria este 100% autentică și proaspătă: kleftiko de miel care se desprinde de pe os, caracatiță gătită după rețeta de familie, souvlaki crocante, calamar umplut cu feta și legume, saganaki de halloumi, fructe de mare proaspete zilnic

și, desigur, Retsina rece sau un vin grec de calitate. Porțiile sunt generoase, prețurile corecte, iar gustul... exact ca pe insulele grecești”

Am luat loc în interior și mi-a trecut repede spaima de muzică live (nu sunt fan al acordurilor săltărețe unde mănânc), deoarece un chitarist interpreta discret, în stilul tavernelor de familie de la mama lor, muzică tradițională. Am comandat piesa de rezistență a cinei, „kalamari gemisto” (calamar la grătar, umplut cu feta, legume și busuioc), pe care o ochisem din recomandarea citată, și am fost foarte mulțumit - complimente lui Chef Ionuț Moraru. În secțiunea „Din mare” a meniului mi-a mai făcut cu ochiul o porție de creveți saganaki (creveți, sos de roșii, legume, feta, pită, verdeață), m-am îndestulat mai mult decât satisfăcător și cu ea.

Sigur că azi nu trebuie să cauți prea mult un calamar sau niște creveți bine făcuți. Dar ingredientul secret, adică nu doar ce se gustă și se simte - mâncăm și cu ochii, știți cum se spune - rămâne ambianța care potențează savoarea mâncării. Abia aceea se cuvine căutată. În Cotroceni, o găsești fără efort.

6 restaurante din țară unde poți comanda un șnițel bun

Dacă ar fi să ieși din casă pentru ceva simplu și perfect executat, șnițelul e genul ăla de pretext care nu dă greș. Am adunat mai jos câteva locuri din țară unde șnițelul nu e doar în meniu, ci chiar merită o ieșire, fie că e vorba de un prânz leneș sau o noapte care începe cu „hai să mâncăm ceva bun”.

București Alt.Shift

 Constantin Mille 4  0727.316.245

La Alt.Shift nu vii doar să mănânci, ci să stai. Meniul e modern, dar fără să forțeze nota, iar șnițelul se aliniază perfect filozofiei locului: corect făcut, cu ingrediente bune și plating atent, dar fără artificii inutile. E alegerea sigură pentru un prânz târziu care se prelungește natural în câteva pahare de vin.

Brașov Brauhaus Czell

 Piața Sfatului 2

 0741.554.477

Aici lucrurile sunt simple și serioase, exact cum te-ai aștepta de la un brauhaus autentic. Atmosfera e caldă, cu o energie de loc unde lumea vine pentru bere și mâncare consistentă. Șnițelul e în zona clasică, bine executat, fără reinterpretări - crocant, generos și potrivit lângă o halbă rece. Ideal pentru o seară fără complicații, după o zi de plimbat prin oraș.

Cluj Hubertus New Age

 B-dul 21 Decembrie

1989, nr. 22

 0774947438

Iași MUSE

 Bd. Carol I 48  0742.939.159

MUSE e locul acela unde mergi când vrei să simți orașul mai viu. Are o energie urbană, cu un public tânăr și o atmosferă care se animă pe măsură ce se lasă seara. Bucătăria e actuală, iar șnițelul intră în zona reinterpretată, dar fără excese. E bine gândit, bine prezentat și funcționează perfect într-o seară care începe cu mâncare și continuă cu cocktailuri.

Timișoara Casa Bunicii

 Eugeniu de Savoya nr. 7  0749.434.537

Casa Bunicii nu încearcă să fie altceva decât este: un loc de mâncare românească bine făcută, cu porții generoase și gusturi familiare. Șnițelul din cotlet cu sos stroganoff de ciuperci e exact genul de preparat care nu cere explicații, doar poftă. E bogat și sincer, perfect pentru o zi în care ai nevoie de ceva care să-ți ridice moralul fără să complice lucrurile.

Hubertus e genul de loc în care designul și meniul vorbesc aceeași limbă. Ce este ieșit din comun e că aici e probabil singurul loc din oraș unde poți comanda un șnițelul de struț. Bun pentru o ieșire de seară în Cluj, când vrei ceva deosebit, dar făcut cu grijă.

Constanța Rumen

 Unirii 96  0741.618.828

Rumen vine cu o abordare modernă, dar relaxată, potrivită pentru vibe-ul de oraș de coastă.

Șnițelul e bine integrat în meniu, cu o execuție atentă și un plating contemporan, fără să devină pretențios. Merge perfect într-o seară de primăvară, când vrei ceva bun și fără efort.

Fără păcăleli, doar sărbători

cu bunătățuri și surprize!

La Sergiana, aprilie a-nceput cu o răsturnare a tradiţiei. În loc de O zi a păcălelilor, în restaurantele Sergiana Horeca, 1 aprilie a fost O zi a cadourilor surpriză! Cei mai norocoşi dintre oaspeţii noştri au primit de la Ursus seturi de beri fără alcool şi un sfat: fără alcool la volan! Prin această nouă formulă a campaniilor FAV am distribuit peste 360 de sticle de Cooler cu aromă de lămâie şi de Ursus N.A. Însă surprizele au vizat şi concursurile de pe Facebook. Urmăritorilor noştri le-am lansat provocarea să aleagă unul dintre cele trei vinuri de la Domeniile Davidescu şi să ne

spună de ce îl preferă pe cel ales. Premiul a fost surpriza, pentru că toate cele trei vinuri - Viorica – Muscat Ottonel, Fetească Neagră & Saperavi şi Roze - au

ajuns la câştigător!

Concluzia: a fost un 1 aprilie cu surprize fără păcăleli, semnat Sergiana şi prietenii.

Stâna Turistică împlinește 7 ani!

Povestea renaşterii acestui loc a început pe 29 aprilie 2019. Atunci, în a doua zi de Paşti, la ora 12.00, în faţa porţilor aşteptau câteva perechi şi vreo două, trei familii mai numeroase. Am deschis şi, în mai puţin de două ore, Stâna s-a umplut de oaspeţi. După alte 60 de minute, cu greu mai găseai o masă, chiar şi în Grădină. Plite, grătare, cuptoarele din bucătărie

şi cele din exterior, ceaunele, toate clocoteau, totul sfârâia, iar aerul mirosea a sărbătoare. Nu vedeai decât mese-mbelşugate, oaspeţi veseli, ospătari alergând şi muzicanţii care ţineau hangul petrecerii.

Aşa a fost până la ora închiderii, iar a doua zi, la 12.00, în faţa porţilor erau mult mai mulţi oameni decât în ziua precedentă. Aşa a pornit Stâna.

Au apărut apoi focurile de tabără, iarna a adus

ţuica fiartă, vinul fiert şi Zilele de Ignat, cu colindători şi oaspeţi adunaţi în jurul focului.

Pentru că aţi răspuns întotdeauna la fiecare propunere pe care v-am făcut-o, am învăţat ce vă place.

SERGIANA

Am spus că aţi răspuns propunerilor noastre şi ne-aţi susţinut în tot ce am întreprins. Asta a făcut ca Stâna să urce mai rapid decât oricare restaurant din Sergiana Horeca în topurile ospitalităţii româneşti. În seara zilei de 25 noiembrie 2025, juriul Horeca Awards a dat verdictul: Stâna Turistică

Sergiana a urcat pe primul loc în topul naţional, la categoria

Cel Mai Bun Restaurant Cu Specific Românesc Tradiţional!

Iar asta nu înseamnă doar preferinţele voastre culinare, căci am descoperit că vă place să urmăriţi pregătirile pentru petrecerile din Grădină, aşa că le facem la vedere, ca o avanpremieră a spectocolului care va urma. Până şi opinteala de la aducerea ceaunelor poate fi un moment spectaculos, derulat printre îndemnuri şi poveţe glumeţe. Ca între prieteni.

E un parcurs excepţional, marcat de performanţe pe care nu ni le puteam închipui acum 7 ani. Succesul ştim însă că se datorează deopotrivă echipelor de Stână, partenerilor, furnizorilor şi vouă, oaspeţilor care ne treceţi pragul şi aveţi numai cuvinte de laudă pentru Stâna cu Bunătăţuri. De 7 ani! Iar pentru toate astea, voi sunteţi întotdeauna invitaţii de onoare atunci când Stâna e în sărbătoare. Haidaţi la Stâna cu Bunătăţuri!

Însă, fără nicio discuţie, Paştele este sărbătoarea care ne va lumina întreaga primăvară. Ca de ecare dată, bucătarii de la Sdelivery sunt pregătiţi să vă împlinească dorinţele culinare şi să v-aducă sărbătoare în casă, odată cu bunătăţurile de pe masă. În fruntea listei de meniu stau ouăle roșii şi drobul, dar nu lipsesc borşul de miel şi fripturile de porc, de curcan sau cea de miel. Însă, alături de mâncărurile tradiţionale, veţi găsi şi reţete bine alese din bucătării mai îndepărtate. Sunt 25 de feluri de mâncare, iar lista se încheie cu trei deserturi tradiționale: nelipsitul cozonac, pasca și celebra plăcintă înfoiată de la Stâna Turistică.

Sdelivery gătește pentru voi, scanați codul, alegeți ce vă place și comandați la 0737 35 35 35. S-aveți sărbători frumoase și gustoase!

Stați cu ochii pe ei!

O serie de recomandări de locuri, oameni, produse și concepte despre care știam sau am aflat de curând și pentru care aproape că aș băga mâna în foc. Cumva, toate aceste recomandări vin în urma vizitelor sau discuțiilor avute cu cei implicați, iar planurile lor sunt pe gustul meu.

Ferma Dacilor pregătește o serie de evenimente de anvergură dedicate producătorilor locali, probabil una dintre cele mai consistente campanii pentru acest tip de beneficiari. Primul, pe 13-14 iunie, Târg Gastronomic Experențial:

Vatră și Ogradă.

Porții mici cu Diana și Dragoș (pe contul de youtube ApropoTV), o serie de video-uri gastronomice cu Diana Popescu și Dragoș Vasile, unul dintre cele mai bine realizate proiecte de educație gastronomică, fun facts și recomandări de la noi.

Tu și Tulcea, aplicație, haștag și conturi de social media ale OMD Tulcea, prin care ni se arată că urbea de pe Dunăre merită mult mai mult decât să fie o imensă parcare pentru Deltă. Am descoperit, în cele peste cinci vizite din ultimii ani, un oraș în care merită cu prisosință să rămâi măcar o noapte.

Rețete Păstrate - Bulgarii din Izvoarele (comunitate etnică din Teleorman), care promovează bucătăria specifică, pun la cale un PGL în Câmpia Română și participă la tot felul de evenimente gastronomice prin țară.

Conturile de social media ele lui

Andrei Buhlea (sunteubully) în special pentru seria de video-uri dedicate producătorilor români, dar și pentru recomandările de restaurante. Andrei a prezentat și recomandat până acum zeci de produse, explicate și testate, astfel că acestă campanie e un ghid bun de cumpărături locale.

Restaurantul CamBun din București, deschis în toamnă și deja recompensat cu câteva premii și nominalizări la cele mai importante gale gastronomice de la noi. Îl știu personal pe Chef Andrei Chelaru, unul dintre bucătarii care înțeleg extrem de bine cum să valorifice patrimoniul gastronomic local.

Slow Food Buzău, cei care au organizat în martie un târg al producătorilor locali în București cu poate cel mai numeros public văzut vreodată de mine la astfel de evenimente. Organizația promovează gastronomia din Buzău și nu numai și este extrem de activă în special pe plan local.

Oltenia: la modul general. De ceva timp se întâmplă lucruri foarte bune acolo, și nu doar pentru că la unele dintre ele sunt co-organizator. Urmăriți site-ul și conturile economierurala.ro, locul unde se strâng cele mai importante știri culinare din zonă, pentru că urmează câteva câteva proiecte de anvergură care pot resuscita această regiune ce nu a reușit să performeze culinar în ultimele decenii.

La final, abuzând de poziția de autor, vă invit să îmi urmăriți conturile de social media: cosmindragomir_gastroart (pe instagram și tiktok), unde am început deja mai multe proiecte video dedicate mâncărilor regionale și unde o să încep alte serii despre pâine, dar și despre produse locale.

ADe la supă la cocktail: cum devine morcovul vedeta unor rețete (ne)obișnuite

desea, cele mai interesante preparate pornesc de la ingrediente pe care le avem deja în frigider și pe care le folosim atât de des, încât ajungem să nu le mai acordăm aproape deloc atenție. Morcovul este, probabil, unul dintre cele mai bune exemple. Îl folosim mai mereu în supe, tocănițe sau salate și îl considerăm mai degrabă un ingredient de bază decât unul care ar putea surprinde. Totuși, în bucătăriile moderne, morcovul începe să fie privit mai degrabă ca baza unor preparate surprinzătoare sau ca ingredient central în reinterpretarea unor mâncăruri clasice.

Un exemplu interesant este supa cremă de morcovi cu ghimbir și lapte de cocos. Deși supa de morcovi este cunoscută, această combinație se evidențiază tocmai prin aromele oferite de ingredientele-cheie. Dulceața naturală a morcovilor este echilibrată de gustul ușor picant al ghimbirului, în timp ce laptele de cocos oferă o textură cremoasă și o aromă ușor exotică.

Pentru cei care preferă combinațiile mai neobișnuite, există salata de morcovi cu portocale și fistic. Morcovii rași sau tăiați foarte subțire sunt combinați cu felii de portocală, fistic prăjit și uneori puțin coriandru proaspăt. Dressingul, pe bază de suc de lămâie și ulei de măsline, aduce un contrast plăcut între dulce, ușor-acrișor și crocant.

În zona preparatelor la cuptor, morcovii copți cu miere și cimbru au devenit o garnitură tot mai populară. Morcovii întregi sau tăiați pe lung sunt stropiți cu ulei de măsline, miere și presărați cu cimbru proaspăt, apoi sunt băgați la cuptor până ce se rumenesc și se caramelizează. Textura lor devine mai moale, iar dulceața se intensifică. Rezultatul poate însoți perfect preparate din carne sau chiar feluri vegetariene.

Un alt preparat care începe să apară în tot mai multe restaurante este hummusul de morcovi copți. În această variantă, morcovii sunt gătiți la cuptor până când se înmoaie, apoi sunt pasați împreună cu năut, tahini, usturoi și zeamă de lămâie. Preparatul păstrează textura cremoasă a hummusului clasic, dar capătă o culoare portocalie intensă și o dulceață naturală care îl face diferit.

Un preparat care începe să câștige popularitate în bucătăriile moderne este steak-ul de morcov. Morcovii mari sunt gătiți inițial la abur sau fierți în apă cu sare, apoi sunt rumeniți în tigaie sau pe grill până când capătă o crustă. De multe ori sunt serviți cu sosuri intense, precum tahini cu lămâie, iaurt cu usturoi sau chiar cu un sos chimichurri.

În zona deserturilor, morcovul apare în tot mai multe reinterpretări moderne, iar unul dintre cele mai remarcabile exemple este halvaua de morcovi, cunoscută în bucătăria indiană sub numele de gajar ka halwa. Preparatul este realizat din morcovi rași gătiți lent în lapte, unt și zahăr, la care se adaugă cardamon și, uneori, fistic sau migdale. Rezultatul este un desert în care dulceața naturală a morcovilor se îmbină cu aromele condimentelor.

lapte, zahăr,

Dacă halvaua nu ne face cu ochiul, un alt desert perfect pentru zilele călduroase ce urmează să vină este înghețata de morcovi cu vanilie și scorțișoară. Morcovii gătiți și pasați sunt integrați într-o bază cremoasă de înghețată, alături de vanilie, scorțișoară și, în unele variante, puțin ghimbir. Cei care au încercat până acum înghețata de morcov au menționat faptul că este surpinzător de cremoasă și că se aseamănă destul de mult cu gustul de carrot cake.

Pentru

Pentru cei care preferă băuturile inedite, Carrot & Turmeric Spritz începe să apară tot mai des în meniurile barurilor. Combinația pornește de la suc proaspăt de morcovi, la care se adaugă turmeric, puțin suc de portocală sau lămâie și un vin spumant sau prosecco. Rezultatul este o băutură cu o culoare portocaliu intens și cu un gust echilibrat dulce-acrișor.

Totuși, dacă ne dorim să încercăm o băutură cu morcov de-a dreptul neobișnuită, Golden Carrot Martini este o reinterpretare modernă a Martiniului clasic. În această variantă, ginul sau vodca sunt combinate cu suc de morcovi, lichior de portocale și puțin suc de lămâie. Deși poate părea o combinație neașteptată la prima vedere, morcovul adaugă o dulceață discretă care accentuează notele citrice. În multe baruri, cocktailul este decorat cu o panglică subțire de morcov sau cu puțin ghimbir ras.

Dincolo poate

Dincolo de toate aceste rețete, morcovul demonstrează că un ingredient aparent simplu poate deveni baza unor preparate surprinzătoare. Iar dacă avem nevoie de un motiv în plus pentru a explora potențialul acestui ingredient, merită să știm că pe 4 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Morcovului.

Morcovului

Vinul subiectiv

Noțiunile teoretice și aplicațiile practice ale unui traseu uid ghidat de un somelier de soi.

„Câteva sticle de vin, câteva povești, trebuie doar să-ți dorești să te relaxezi. Să fii cât mai sincer cu tine și cât mai subiectiv”, spune somelierul Bogdan Taus grupului aflat în crama Monterai Resort și format din jurnaliști sosiți la complexul din Poiana Brașov într-un press trip.

„Pentru a descoperi toate proprietățile vinului, în primul rând, trebuie să fim subiectivi, sinceri cu noi și să avem răbdare. Dacă acordăm suficientă răbdare vinului, ne va răsplăti cu aceeași monedă. Eu sunt somelier, iar în cele ce urmează, voi fi ghidul și prietenul dumneavoastră în lumea asta frumoasă a vinului”, adaugă specialistul, el însuși subiectiv în ceea ce privește reperele fluide ale unei degustări: „În această seară și în special aici, în cramă, avem posibilitatea să descoperim povestea doamnei Fetească Neagră de la Domeniile Săhăteni, Aurelia Vișinescu”.

Așa au început să curgă poveștile despre: Dealu Mare, capitala viticulturii din România, „locul unde se întâmplă cam toate lucrurile importante”; care e semnificația contemporană a noțiunii de „temperatura camerei” la care trebuie să fie băut un vin roșu; importanța asocierii vinului cu starea de spirit a consumatorului; cele mai cunoscute soiuri românești de vin, Fetească Albă, Fetească Regală, Tămâioasă Românească; adevărul legat de „vinul casei” și necesitatea de a reda acestui concept eleganța pierdută (în restaurantul complexului ospitalier, „vinul casei” înseamnă licori de soi, White Artisan și Red Artisan); secretele transformării unui degustător amator într-unul capabil să identifice un vin sec sau dulce, tânăr sau matur, fără să se uite pe etichetă.

Cu obiectivitate vă spun că, după ieșirea din cramă și intrarea în restaurantul Le Chalet

de la Monterai Resort, teoria a lăsat locul practicii: am participat la un eveniment Dine & Wine conceput de somelierul Bogdan Taus și de Chef Andrei Clavac, în care mesenii au testat împerecherea băuturii cu mâncarea. Cu subiectivitate vă spun că nu regret nimic (îmi țin greutatea sub control după ce am scăpat de 15 kilograme, dar asta nu exclude răsfățuri ocazionale, sigur, mai răruț, că-i mai drăguț). Iată cum se pupă vinul cu gastronomia rafinată: White Artisan - pateu de păstrăv afumat cu jeleu de castraveți proaspeți și mousse de hrean; Anima Chardonnay - balotină de pui cu mozzarella și pesto, broccoli sote și reducție de smântână cu hribi; Karakter Sauvignon Blanc - file de păstrăv de Făgăraș cu piure de mazăre, morcov confiat și crocant de pește, cu sos de lămâie cu șofran; Karakter Rose - piept de rață cu piure de morcov, morcov murat, morcov confiat și perișoară de rață în foaie de varză roșie; Anima Syrah - mușchi de cerb cu piure de ceapă arsă, ciuperci de pădure sote și sos de vin; Artisan Tămâioasă Românească Dulce - pară poșată în prosecco rose, cu nuci picante, bezea vegană și sorbet de lămâie. Teoretic și practic, mai vin.

6 terase pe care poți întâmpina primăvara așa cum se cuvine

Primăvara în oraș nu vine cu declarații oficiale, ci cu scaune scoase timid pe trotuar, cu pahare reci lăsate să transpire în lumină și cu oameni care redescoperă, aproape emoționați, plăcerea de a sta afară. Terasele nu sunt doar locuri, sunt mici ritualuri urbane. Iată șase dintre ele, din orașe diferite, unde primăvara este întâmpinată așa cum trebuie.

București Zona Liberă

 Schitu Măgureanu 31 (în Parcul Cișmigiu)

În Cișmigiu, printre alei care au văzut generații întregi de plimbări lente, Zona Liberă Butic e genul de loc care nu încearcă prea tare și tocmai de asta reușește. Fostul chioșc are aerul unei improvizații reușite: lemn, culori, lume relaxată și o selecție de beri artizanale care te țin acolo mai mult decât plănuiai.

Brașov Waldkafe

 Cloșca 28

 0744.557.902

Iași Krud

 Dimitrie Ralet 1  0771.103.904

Krud e unul dintre acele locuri care nu se limitează la mâncare, ci construiesc o experiență completă. Amplasat într-o vilă interbelică din Copou, restaurantul are o terasă care păstrează

eleganța discretă a zonei. Primăvara, terasa devine o extensie firească a casei, doar că una în care ești mereu binevenit.

Waldkafe nu e doar o terasă, e o bucată de timp conservată cu grijă. Deschisă în 1905, cafeneaua păstrează ceva din ritmul plimbărilor de duminică de altădată, când ieșitul în natură era evenimentul săptămânii. Terasa și grădina au un calm aproape terapeutic. E un loc unde primăvara nu vine brusc, ci se așază încet, ca o conversație bună.

Cluj Boema

 Iuliu Maniu 34

 0734.414.414

Fosta grădină de vară interbelică a revenit în circuit de ani buni cu un mix atent între autentic și contemporan. Lemnul masiv adus din Maramureș și peretele care domină terasa dau o greutate vizuală spațiului, în timp ce barul exterior și atmosfera relaxată îl ancorează în prezent. Vara începe aici încă din primele zile calde de primăvară, când arborii înalți și iedera creează senzația că ai scăpat din oraș, deși ești chiar în mijlocul lui.

www.zilesinopti.ro

Timișoara

Scârț Loc Lejer

 Laszlo Szekely/ Zoe no. 1  0751.892.340

Scârț nu e pentru toată lumea, și tocmai de asta e atât de iubit. Cu estetica lui ușor neglijentă și spiritul alternativ, locul funcționează ca un refugiu pentru cei care preferă autenticitatea în locul perfecțiunii.

Terasa e o extensie firească a acestui univers: mese simple, atmosferă relaxată, conversații care curg fără presiune.

Constanța The View

 Regina Elisabeta 2A  0770.117.777

Terasa rooftop de aici oferă exact ce promite numele: o perspectivă deschisă, vedere spre Cazinoul din Constanța, aer, spațiu și senzația că orașul rămâne undeva jos, în plan secund. E locul unde sezonul cald începe cu adevărat, chiar și înainte ca plajele să se umple.

Băuturi cu note florale pentru zilele blânde de primăvară

Primăvara și-a făcut deja simțită prezența în calendar, chiar dacă vremea rămâne schimbătoare și departe de temperaturile blânde pe care le-am aștepta de la acest sezon. În oraș însă apar treptat primele semne ale schimbării: pomii în oresc, culorile devin mai vii, iar atmosfera capătă un aer diferit față de lunile de iarnă. Odată cu această tranziție de sezon, se schimbă și preferințele noastre, inclusiv cele culinare. Preparatele și băuturile devin mai ușoare, iar aromele proaspete și orale încep să își facă loc în meniuri. Acestea ind spuse, vă propunem cinci cocktailuri potrivite pentru începutul primăverii – mixuri echilibrate, răcoritoare și ușor de preparat, care aduc în pahar note discrete ale noului sezon.

lAVANDer pAlOMA

HiBiSCUS MArGAriTA

Acest cocktail demn de încercat în zilele însorite de primăvară se numește Hibiscus Margarita. Este o reinterpretare plină de culoare a clasicului Margarita, care aduce un plus de prospețime și eleganță în fiecare pahar. Siropul de hibiscus îi conferă o nuanță roșu-intens și o aromă ușor acrișoară, care se potrivește perfect cu sucul proaspăt de lime. Tequila stă la baza băuturii, oferind echilibru, iar un strop de dulceață completează armonios notele citrice și florale.

Servită cu gheață și cu marginea paharului sărată sau decorată cu felii de lime, Hibiscus Margarita impresionează atât vizual, cât și prin gust. Este ideală pentru seri de primăvară, petreceri cu prietenii sau orice ocazie în care vrei să te bucuri de un cocktail clasic cu un twist neașteptat și plin de personalitate.

Inspirat de aromele delicate și luminoase ale primăverii, acest cocktail aduce în pahar prospețime, eleganță și o notă subtil florală. Lavender Paloma combină tequila cu suc proaspăt de grapefruit și sirop de lavandă, rezultând un mix perfect între acrișor, dulce și note parfumate. Fiecare înghițitură surprinde delicatețea lavandei, care se împletește armonios cu prospețimea citricelor, aducând aminte de câmpiile parfumate și luminoase ale primăverii. Apa minerală adaugă o efervescență ușoară, care transformă băutura într-o experiență răcoritoare. Pentru un plus de eleganță vizuală, se poate decora cu flori de lavandă sau felii subțiri de grapefruit, creând un efect spectaculos și, de ce nu, instagramabil. Este cocktailul ideal pentru momente de relaxare după o zi agitată, pentru brunch-uri cu prietenii sau seri în care vrei să aduci un strop de prospețime și rafinament primăvăratic în fiecare pahar. Lavender Paloma nu este doar o băutură, ci o mică evadare senzorială, o celebrare a aromelor fermecătoare ale primăverii.

ArMY AND NAVY

În zilele liniștite de primăvară, Army & Navy este cocktailul care aduce eleganță și rafinament în paharele voastre. Creat la începutul secolului XX pentru ofițerii militari americani, acest clasic pe bază de gin este apreciat pentru combinația subtilă dintre dulce, acrișor și ușor amar. Ginul servește ca bază, în timp ce sucul proaspăt de lămâie aduce finețe, iar siropul de migdale oferă o dulceață delicată și note ușor nucate. Uneori, un strop de lichior amaro adaugă complexitate, transformând cocktailul într-unul sofisticat.

Pentru un plus de farmec, se poate decora cu o spirală de coajă de lămâie sau o felie subțire de citrice. Army & Navy este ideal pentru seri liniștite de primăvară, lângă aperitive elegante și servit în momente speciale. O băutură ușor de preparat, dar cu un caracter aparte, care cucerește de la prima înghițitură.

SpriNG DAiQUiri

CHAMOMile OlD FASHiONeD

Un alt cocktail care merită explorat în această perioadă este Chamomile Old Fashioned, o reinterpretare a clasicului Old Fashioned, care aduce în pahar delicatețe și prospețime. Whiskey-ul, baza băuturii, se împletește armonios cu infuzia fină de mușețel, creând note florale subtile care amintesc de câmpiile însorite de primăvară. Siropul simplu completează echilibrul gustului, adăugând o dulceață caldă și blândă, în timp ce bitter-ul aromat oferă profunzime și o notă ușor condimentată.

Pentru un decor deosebit, se recomandă un garnish cu floare de mușețel sau o spirală de coajă de portocală, care intensifică subtil aroma și eleganța băuturii. Chamomile Old Fashioned este perfect în momentele de relaxare sau pentru a însoți conversațiile intime și inspirația creativă. Fiecare înghițitură evocă un calm aparte, transformând băutura într-o adevărată experiență senzorială.

În această perioadă, un ultim cocktail care merită cu siguranță o încercare este Spring Daiquiri, o reinterpretare fresh a clasicului cocktail cu rom. Afinele zdrobite adaugă o dulceață specială și o nuanță delicată, în timp ce siropul de lavandă și lichiorul de soc introduc note florale suave și atractive. Un strop de crème de violette completează băutura subtil, sporindu-i atât aspectul, cât și aroma.

rece,

Notele proaspete de lime și romul alb echilibrează perfect dulceața și aroma florală, rezultând un cocktail lejer, răcoritor și plin de caracter primăvăratic. Servit rece, decorat cu un fir de lavandă sau cu câteva afine, Spring Daiquiri devine nu doar o băutură, ci și un adevărat spectacol vizual, care transformă orice moment într-o celebrare elegantă și intimă a primăverii.

Pe lângă mixurile delicioase și ușor de preparat de mai sus, puteți încerca și alte drinks-uri ce vă vor duce cu gândul la parfumul primăverii, și anume: Cherry Blossom, Garden Mule, Lavander Collins, Lilac Lemon Fizz, Rows of Roses

DeSiGN Assamblage pe scena internațională | bijuteria românească la Inhorgenta și München Jewelry Week

ANiVerSAre

Apple la 50 de ani | Cum să cucerești un viitor pe care l-ai creat

FASHiON ALIN GĂLĂȚESCU | „SMILE” Un alt fel de abordare a modei

PARIS FASHION WEEK, ultima piesă de domino

Final de martie, început de aprilie. Sistemul modei îşi trage concluziile lungului şir de showuri care a început la New York, a trecut prin Londra şi Milano şi se finalizează acum în Paris, pentru un 2026-2027 ce promite a fi revoluţionar. Nici nu au luat sfârşit defilările şi deja marile case ETRO (Milano) şi NINA RICCI (Paris) au anunţat despărţirea de actualii lor designeri. A urmat apoi surprinzătoarea veste a preluării marelui JOHN GALLIANO, pentru doi ani, de către brandul de masă ZARA... este o premieră, pentru că niciodată nu a mai avut loc o asemenea conexiune, pe mai multe sezoane, a unui designer de haute couture cu un brand street fashion, reinventarea arhivelor făcând parte dintr-un plan mai amplu de sustenabilitate în lumea modei. Până atunci, JONATHAN ANDERSON reinventează DIOR cu o viziune fresh, surprinzătoare în multe detalii, dar cu un studiu aprofundat al arhivelor casei.

În premieră este lansată idea de „desezonabilizare” a colecţiilor de fashion, asta după ce, la Milano, un alt mare brand, GUCCI, reîncearcă experienţa nereuşită a lui RALPH LAUREN, BURBERRY şi TOM FORD cu „See Now, Buy Now” (creaţii sezon în sezon), deci nu cu șase luni înainte, precum toate celelalte. CHANEL, un alt brand gigant care şi-a schimbat designerul, aflat acum doar la a doua sa colecţie pentru noul angajator, dovedeşte că alegerea lui MATTHIEW BLAZY a fost una excelentă, acesta demonstrând echilibrul perfect între conservator şi explorator, între modernitate şi respectarea tradiţiilor casei, în fine, pilonii Chanel timp de atâtea decenii. Dincolo de asta, CELINE confirmă excelenta noua viziune a casei, JEAN PAUL GAULTIER by DURAN LANTINK se salvează după un sezon precedent dezastruos, iar BALENCIAGA by Pierpaolo Picioli încă balansează între viziunea veche a lui DEMNA şi

cea a maestrului CRISTOBAL. În schimb, SARAH BURTON la GIVENCHY a strălucit, dovedindu-şi din plin calitatea intrinsecă a viziunii - mult timp aşezată în umbra maestrului şi a istoriei acestuia - la McQUEEN. Publicul iubitor de Maison ALAIA regretă plecarea excelentului PETER MULIER la VERSACE, ultima colecţie a acestuia pentru casă fiind aclamată la scenă deschisă.

SCHIAPARELLI by DANIEL ROSEBERRY a fost, din nou, fabulos... cel mai „couture” dintre creatorii de prêt-à-porter. JUNYA WATANABE a avut poate cea mai reuşită colecţie a ultimelor sezoane, iar LANVIN by PETER COPPING a impresionat ca în vremea marelui şi regretatului ALBER ELBAZ. Aşa a arătat unul dintre cele mai speciale şi inspirate sezoane de PARIS FASHION WEEK din ultimii ani. Mă înclin!

Assamblage pe scena internațională:

bijuteria românească, la Inhorgenta și München Jewelry Week

În ințată în 2010, de designerul David Sandu și Ioana Andrei, cărora, la scurt timp, li s-a alăturat Andreia Gabriela Popescu, Assamblage este prima platformă educațională privată din România dedicată exclusiv designului de bijuterie contemporană. De-a lungul anilor, școala a format o nouă generație de creatori și a contribuit decisiv la dezvoltarea acestui domeniu în România. Prezentă constant pe scena internațională, Assamblage continuă să susțină și să promoveze noile generații de artiști bijutieri. Am stat de vorbă cu Andreia Gabriela Popescu, profesor în cadrul școlii și designer premiat internațional, despre cele mai recente participări ale școlii de bijuterie la Inhorgenta și München Jewelry Week, dar și despre parcursul bijuteriei românești în lume.

Ce designeri români au participat și cum ați ales colecțiile?

La invitația organizatorilor Inhorgenta, am organizat un grup de opt studenți ambasadori ai școlii Assamblage, care au prezentat câte trei piese fiecare, lucrate sub curatorierea mea, special pentru ediția din acest an. Aceștia au fost: Alexandrina Remescu-Simo, care a fost premiată în cadrul concursului

Talent Show - Milano Jewelry Week 2025 de către Irina Probst Exhibition Manager Inhorgenta Munich cu premiul „Best Talent by Inhorgenta” - piesele prezentate de ea fac parte din colecția „Liquid Motion - AlexiaMaria Rughiniș cu o colecție inspirată din simbolurile arhitecturii romane, Andreea-Marina Radu cu colecția „Chasing Clouds”, Flavia-Raluca Fabian cu colecția „Boundaries”, Huda Mahdi cu colecția „Shanasheel”, MiroslavaMelinda Vasilache cu colecția „Inner Architectures”, Romana Mateiaș cu colecția „The Nature Within”, Simona Vlăsceanu cu colecția: „ANIMA”.

Pentru München Jewelry Week 2026, în cadrul expoziției noastre din locația principală Handwerk&Design, Școala Assamblage a fost reprezentată de 11 studenți, de asemenea selectați şi curatoriaţi în cadrul şcolii noastre, mai exact cei opt de la Inhorgenta, plus trei aflaţi la prima lor participare la MJW: Franciska Gageatu cu colecția „Time Capsule”, Valentina Cziko cu colecția „Wisdom of Joy” și Veronica Tărcatu cu colecția: „Morning Light”. Pentru acest eveniment, toți studenții au lucrat câte cinci sau șase piese fiecare. Toate conceptele colecțiilor au fost alese cu multă atenție, iar piesele au fost lucrate în tehnici diferite pentru a exemplifica atât performanțele studenților noștri, cât și multitudinea de tehnici pe care școala noastră le predă în cadrul programei. www.zilesinopti.ro

Cum a fost primită bijuteria românească pe scena internațională?

Bijuteria românească și Școala Assamblage au fost extrem de bine primite și, mai mult decât atât, așteptate. Dacă, acum câțiva ani, publicul internațional ne remarca datorită originalității în design și curajului în alegerea materialelor folosite în bijuterie, am ajuns acum ca publicul să vină special să ne vadă în expoziții pentru a descoperi ce noutăți am mai pregătit. Întotdeauna am considerat că pentru promovarea bijuteriei contemporane, în general, atât la noi, cât și pe piața internațională, designerii și creativii ar trebui să aibă o prezență constantă, serioasă, asumată și continuă la evenimentele de profil specifice branșei noastre, și mă refer la marile evenimente dedicate bijuteriei contemporane. Într-adevăr, este o provocare să ajungi să faci parte din acest peisaj cultural internațional, deoarece implică participarea la concursuri, preselecții, deci investiții în timp și muncă, și bani, însă dacă o faci în mod consecvent ani la rând, lucrurile chiar se întâmplă. De aceea, prin participările mele de artist consacrat și premiat la concursuri internaționale, ori de câte ori am avut ocazia să vorbesc și să promovez designul românesc, şcoala noastră de bijuterie contemporană, studenții Assamblage, minunatul nostru eveniment Romanian Jewelry Week sau să „deschid uși” greu de deschis, am făcut-o cu toată inima!

A fost premiat designul românesc de bijuterie?

Da, iar rezultatele ne bucură și ne motivează. Anul acesta abia a început și mai avem încă participări în lucru, însă anul trecut, după cele patru expoziții internaționale de renumeInhorgenta, Munchen Jewelry Week - Handwerk & Design, Talent Show - Milano Jewelry Week, Roma Jewelry Week, dintre care trei au avut și concurs, ne-am întors acasă cu două premii și o nominalizare la premiu primite de elevii noștri ambasadori al școlii: Alexandrina Remescu-Simo cu premiul „Best Talent by Inhorgenta” la Talent Show - Milano Jewelry Week 2025, Smaranda Isar cu premiul Rossella Ugolini la Roma Jewelry Week, iar Marie Jianu a fost una dintre cei trei nominalizați la premiul Inhorgenta New Comer 2025.

Care sunt planurile următoare?

Am început deja pregătirea pentru expoziția școlii noastre la concursul Talent Show - Milano Jewelry Week 2026, anul acesta fiind pentru noi al cincilea an consecutiv de competiție si al șaptelea an în care Școala Assamblage este prezentă în cadrul evenimentului Milano Jewelry Week. Și da, urmează să începem pregătirea și pentru participarea școlii noastre la Roma Jewelry Week 2026, anul acesta pentru al treilea an consecutiv.

Citiţi interviul complet cu Andreia Gabriela Popescu pe www.zilesinopti.ro

Parfumul

lunii APRILIE: ROSE PREMIÈRE

by KELLY

RUTHERFORD

Casa Veronique Gabai, prin ELYSEE perfumery

„ROSE PREMIÈRE by KELLY RUTHERFORD” este cel mai recent parfum al renumitei case Veronique Gabai, lansat chiar în 2026, o aromă unisex ce povestește olfactiv venirea primăverii, magia acesteia pe Coasta de Azur, revelarea ei pe malul mării într-un mix intens şi ra nat simultan, care se regăseşte cumva în toţi cei care se bucură de aceste minunăţii. Este un nou tip de re ectare a ideii de personalitate publică, de succes, de lux într-o nouă formă, departe de opulenţă şi excese, mult mai raportat la oameni şi la subtilităţile existenţei ecăruia, în fapt, la unicitatea care ne caracterizează cel mai mult şi mai profund.

Note de bază: cedru, ambră și mosc

Note de mijloc: trandafir și pralină

Note de vârf: mandarină și bergamotă

Parfumul se concentrează pe reinventarea luxului de an 2026, ind mai degrabă axat pe subtilitate, pe bucuria su etului, pe momente de graţie pe care deseori ţi le oferă chiar aroma potrivită, dar şi pe magnetismul ecărei zile, pe confort şi autode nire. Aroma creată oferă această „lume nouă” - plină de nuanţe şi echilibru, de poveste şi căutare de sine, prin exprimarea optimă către ceilalţi - inclusiv prin parfumul ales. Reprezintă o ultimă frontieră, invizibilă, dar esenţială, a acestei expresii de sine optime, de nind cumva întregul tău mesaj.

Astăzi, totul este autenticitate, senzualitate, magnetism, viaţă trăită cotidian intens şi creativ, cu momente de intimitate profunde şi soft simultan, de forţă, dar şi de neţe... perfect evidenţiate de parfumul ecăruia. Aroma a fost creată în strânsă legătură cu o cunoscută actriţă americană, KELLY RUTHERFORD, iar rezultatul este ca o briză fresh de primăvară, de renaştere, plină de optimism şi de iubire... „ROSE PREMIÈRE” se anunţă a un mare succes al casei Veronique Gabai.

TEXT DE TEODORA BRATU

Apple la 50 de ani. Cum să cucerești un viitor pe care l-ai creat

Cum începe orice poveste de succes? Niște tineri ingenioși, o idee îndrăzneață și un garaj. Apple nu doar a inspirat acest mit, dar a contribuit la crearea lui. De la debutul modest din California de acum 50 de ani, Apple a devenit una dintre cele mai influente companii din lume, prima care a depășit o valoare de piață de 3 trilioane de dolari. Ceea ce a început cu doi tineri pasionați care asamblau manual computere a devenit, în cele din urmă, un brand global care a transformat industrii întregi, de la calculatoare și muzică până la smartphone-uri și servicii digitale. Astăzi, aproximativ 2,5 miliarde de oameni dețin cel puțin un dispozitiv Apple. Totuși, povestea companiei își are originea într-o întâlnire întâmplătoare din 1971, când geniul ingineriei Steve Wozniak s-a întâlnit cu un adolescent carismatic și rebel, pe nume Steve Jobs, în apropiere de Cupertino. Pe internet circulă numeroase legende urbane despre modul în care Apple și-a căpătat numele. De la un omagiu adus lui Alan Turing până la referința biblică a Evei în Grădina Edenului, dar adevărul e mult mai puțin spectaculos. Lui Jobs îi plăcea fructul, iar numele de Apple apărea înaintea lui Atari în cărțile de telefon.

Revenind însă la garaj, Apple Inc. nu a fost prima lor inițiativă de business. Totul a început cu așa-numitul „blue box”, un dispozitiv care le permitea utilizatorilor să efectueze apeluri telefonice interurbane gratuite, exploatând rețeaua AT&T. Proiectul nu a durat mult, dar impresia a fost de durată. Așa cum spunea Jobs mai târziu, dacă doi amatori pot construi un obiect care să influențeze un sistem global de telecomunicații, atunci aproape orice este posibil. Compania pe care o cunoaștem astăzi a luat naștere în1976, fiind fondată împreună cu un al treilea partener, Ronald Wayne. Primul lor produs, Apple I, a fost vândut sub forma unei plăci de circuit, fără tastatură, monitor sau carcasă, dar care a atras rapid atenția pasionaților. Au făcut și primele vânzări, 50 de bucăți către Byte Shop. Încurajat

de succesul inițial, Wozniak a început imediat să lucreze la un proiect mai ambițios: Apple II, un computer mai complex, cu grafică color, complet asamblat, conceput nu doar pentru pasionați, ci și pentru amatori. „Nu am prevăzut viitorul așa cum s-a întâmplat, dar ne-am spus că, pentru moment, facem un pas înaintea celorlalți”, a declarat

pasionați, ci și pentru amatori. prevăzut viitorul așa cum s-a întâmplat, acesta.

Lansarea computerului Macintosh în 1984 și iconica reclamă din cadrul Super Bowl au poziționat Apple ca un competitor puternic al lui IBM. În culise, însă, tensiunile creșteau. Pentru Wozniak compania devenise prea corporativă și birocratică pentru gustul său, astfel că implicarea sa în Apple se diminuează treptat, iar Jobs decide să îl angajeze CEO pe John Sculley. Totuși, această

mișcare s-a întors împotriva sa și, după multe controverse, co-fondatorul părăsește Apple, îndreptându-se către proiecte mai ambiţioase din perspectiva sa, precum înființarea propriei companii, NeXT Software, și achiziționarea Pixar. În 1990, profitul încă era în creștere, aspect datorat în mare parte planurilor pe care Steve Jobs le pusese deja în mișcare înainte de a pleca. Ulterior, Apple începe să-și piardă traiectoria, lansând o gamă de produse din ce în ce mai fragmentată și luptându-se cu influența Microsoft. În mod ironic, cele două companii ar fi putut fi parteneri, dacă Sculley nu ar fi respins propunerea lui Bill Gates de licențiere a software-ului. Abia în 1997, când Apple avea nevoie disperată de un sistem de

modul în care consumăm muzica. Apple

operare, compania a achiziționat NeXT Software, iar consiliul de administrație a decis să ceară ajutorul lui Jobs. Aflat în poziția de „iCEO”, cum se autointitula, adoptă o strategie de simplificare. Reduce gama de produse la doar câteva modele de bază și consolidează un parteneriat cu Microsoft pentru a crea o versiune Mac a popularului software. La scurt timp lansează iBook, urmat de iPod, care avea să revoluționeze modul în care consumăm muzica. Apple remodelează peisajul tehnologic cu lansarea iPhone-ului, un telefon mobil cu ecran tactil care împrumuta funcțiile unui iPod și a dispozitivelor cu acces la internet. O serie de decizii strategice au menținut acest elan. App Store, care apare un an mai târziu, transformă viziunea brandului într-un ecosistem digital complet. Produse precum iPad și Apple Watch au consolidat traiectoria companiei și i-au extins aria de influență. Pas cu pas, Apple a evoluat dincolo de domeniul hardware-ului, poziționându-se atât ca platformă și brand, dar și ca stil de viață.

eficiență și consecvență, consolidând operațiunile globale ale Apple. Jobs

După moartea lui Steve Jobs, în 2011, când mulți se întrebau dacă Apple își va putea menține succesul, Tim Cook preia funcția de CEO. Rezistă tentației de a conduce prin imitație sau prin inovații radicale și se concentrează pe eficiență și consecvență, consolidând operațiunile globale ale Apple. Jobs însuși condamna această mentalitate, văzând cum companii precum Disney au ajuns să eșueze din punct de vedere creativ, întrebânduse constant ce ar fi făcut fondatorii lor. Sfatul său pentru Cook a fost simplu: nu te întreba ce ar face Steve Jobs, fă doar ceea ce este corect.

simplu:

FASHION

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

SMILE

Un alt fel de abordare a modei

Fashionul se axează întotdeauna pe o atitudine serioasă a modelelor. Editorialele de tipul celui creat de noi sunt foarte rare. Asta pentru că şi cele mai frumoase modele, atunci când râd, pot să devină inestetice sau comice, uneori chiar hilare. Puţine femei se pot lăuda cu farmecul lor – mai ales în fotografiile de stil – în clipele în care zâmbesc.

Noi am găsit două doamne fermecătoare, MONICA PUŞCOIU şi VIORICA NEAGU, perfecte pentru acest semi-experiment, care s-a dovedit până la final o autentică reuşită, ajutaţi fiind de creaţiile ultrafeminine şi rafinate semnate de ALEHA TONCEA şi RALUCA SOARE, totul fiind pus în operă în ineditul şi exoticul LE GRAND HUB, sub direcţia mea artistică şi sub ochiul inspirat al fotografului BOGDAN MATEI.

A rezultat o pagină de editorialistică de modă plină de pozitivitate, feminitate, excentricitate urbană, farmec sofisticat, dar şi de o modernitate şi prospeţime evidente - caracteristici ale editorialelor cu mare capacitate de adaptare la evoluţia fashionului şi a reflectării acestuia într-un grad înalt de calitate, caracteristic zilelor noastre.

Arhitectura fără frontiere şi universul proiectării globale

ntr-o eră a interconectării totale, imaginea arhitectului legat de un birou local a devenit o relicvă a trecutului, fiind înlocuită de cea a unui navigator global al spaţiului. Astăzi, un proiect poate lua naştere pe un ecran din Bucureşti pentru a fi ancorat în solul vulcanic al Islandei sau în nisipurile fine ale unei plaje din Polinezia. Această libertate de a proiecta oriunde nu este doar o modă, ci demonstrează că ideile bune pot călători oriunde. Ea ne arată că arhitectura este un limbaj pe care îl înţelegem cu toţii, capabil să transforme dorinţele noastre în realitate, indiferent de climă sau de cultura locală. Arhitectul de astăzi a devenit un specialist care dă formă visurilor tale, folosind tehnologia pentru a simţi pulsul unui teren aflat la mii de kilometri distanţă, fără să fie blocat de barierele geografice.

Nucleul acestei transformări stă în planul casei, care a devenit un organism flexibil, modelat de date precise și intuiție. Pentru a proiecta într-o zonă exotică, arhitectul explorează locul mai întâi digital, studiind minuțios mișcarea soarelui, regimul ploilor și direcția vânturilor prin scanări laser și simulări 3D complexe. Aceste instrumente permit anticiparea comportamentului clădirii cu mult înainte ca prima cupă de pământ să fie excavată. Totuși, oricât de avansată ar fi tehnologia, ea rămâne doar o unealtă care pregătește terenul. Nimic nu poate înlocui

cu adevărat interacțiunea fizică cu locul respectiv. Există detalii pe care niciun senzor nu le poate surprinde complet: mirosul aerului sărat, textura pământului după o ploaie tropicală sau modul în care sunetele naturii se reflectă în jur. Prezența fizică a arhitectului pe sit aduce acea notă de autenticitate care face diferența între o clădire corectă și una care are suflet. Această experiență directă îi permite să ajusteze viziunea digitală la realitatea palpabilă, asigurându-se că locuința nu doar arată bine în poze, ci se simte ca o parte firească a peisajului.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Atunci când se proiectează pentru un context geografic îndepărtat, imaginația este forțată să depășească soluțiile standard pentru a răspunde unor provocări climatice specifice, precum umiditatea extremă sau solurile dificile, fără a sacrifica estetica imobilului. În acest punct intervine viziunea care permite combinarea materialelor moderne cu resursele locale și inventarea unor moduri noi de locuire. Rezultatul nu este doar o simplă construcție, ci un veritabil ecosistem în care tehnologia de ultimă oră învață din lecțiile arhitecturii vernaculare, care a supraviețuit secolelor prin soluții simple și oneste. Prin acest proces, orice teren, fie el un versant arid sau o zonă cu vegetație densă, este transformat într-un spațiu care ancorează identitatea locuitorului și îi reflectă valorile personale în armonie cu mediul înconjurător.

Această capacitate de a proiecta din orice colț al lumii și pentru orice destinație transformă arhitectul într-un adevărat cetățean al planetei. El nu mai livrează doar obiecte construite, ci livrează viziuni despre cum putem locui pământul cu respect și curaj. Arhitectura universală ne arată că, deși peisajele se schimbă și climatele ne provoacă, dorința de frumos și armonie este numitorul comun care ne unește pe toți, indiferent de meridianul la care alegem să ne construim visurile. Astăzi, mai mult ca oricând, arhitectul este cel care ne ajută să ne găsim locul în lume, demonstrând că acasă poate fi oriunde, atâta timp cât spațiul este desenat cu empatie, inteligență și o înțelegere profundă a naturii umane.

Un exemplu elocvent pentru această viziune este proiectul Lost Villa din Bali, realizat

de biroul Singleart Design & Architecture din Brașov, câștigător al premiului BIG SEE Architecture Award 2026 la categoria rezidențial. Înființat în 2006 de arhitectul Ștefan Vlad, biroul Singleart din Brașov s-a impus pe scena globală printr-o filozofie ce depășește limitările geografice și tehnice. Cu un portofoliu premiat ce cuprinde destinații precum Franța, Bali, Dubai și Insulele Cayman, echipa transformă fiecare proiect într-un limbaj arhitectural propriu, unde materialele naturale și sustenabilitatea se întâlnesc cu inovația de ultimă oră. De la restaurări istorice la reședințe moderne de lux, Singleart rămâne un reper al designului contextual, livrând experiențe spațiale unice, adaptate perfect identității fiecărui client, indiferent de meridian.

Acest proiect reprezintă materializarea conceptului de arhitectură fără frontiere.

Concepută dintr-un studio situat la mii de kilometri distanță, locuința este rezultatul unui proces riguros de analiză digitală și empatie față de contextul local din Indonezia. Proiectul demonstrează că distanța nu este o barieră, ci un catalizator pentru soluții inovatoare: structura principală, realizată cu precizie industrială, se împletește armonios cu texturile brute ale materialelor găsite în sit. Fiecare detaliu a fost modelat pentru a răspunde condițiilor climatice specifice, transformând provocările terenului în avantaje estetice. De la ventilația naturală, care elimină nevoia sistemelor mecanice, până la utilizarea măiestriei artizanilor locali, casa funcționează ca un ecosistem viu. Este o dovadă că arhitectura modernă poate fi în același timp globală ca viziune și profund locală ca simțire, oferind un adăpost care nu doar ocupă un loc, ci îi aparține pe deplin.

În culisele marelui

CIRQUE DU SOLEIL, înaintea spectacolelor din România

Aând de venirea în România cu un nou spectacol al revoluţionarului colectiv CIRQUE DU SOLEIL, am obţinut un interviu în premieră pentru ţara noastră, în exclusivitate pentru revista Zile şi Nopţi, cu JANIE MALLET, senior publicist al turneului mondial OVO, spectacol care va prezentat la Cluj în perioada 23-26 aprilie, pe BT Arena. Pe lângă detaliile inedite asupra istoriei acestui remarcabil fenomen cultural mondial care e Cirque du Soleil, discuţia noastră a avut ca subiect principal COSTUMELE acestui spectacol inedit şi cultura estetică unică, lansată în 1984 şi întreţinută apoi magistral până în prezent în spaţiul artelor performative de către un concept cultural transdisciplinar şi multi-senzorial.

Fiind specialist pe zona de fashion, sunt interesat de amploarea, complexitatea şi particularităţile referitoare la costume, elemente ce v-au distins de la început faţă de toţi ceilalţi creatori de artă a circului.

Toate costumele Cirque du Soleil sunt realizate la comandă, majoritatea fiind produse în cadrul atelierului de costume de la sediul internațional din Montreal. Acest atelier, unic în America de Nord, reunește specialiști în încălțăminte, design textil, dantelărie, realizarea perucilor, tipare, croitorie și pălării. Atelierul funcționează cu aproape 200 de angajați full-time. Pentru realizarea costumelor, Cirque du Soleil colaborează cu designeri recunoscuți atât în Canada, cât și la nivel internaţional, dar cercetarea și dezvoltarea joacă, de asemenea, un rol

nivel internaţional, dar cercetarea și dezvoltarea joacă, de asemenea, un rol

esențial în designul costumelor, în sensul că se caută constant materiale și tehnologii noi care pot extinde posibilitățile creative ale designerilor. De exemplu, unele materiale sunt folosite ca atare, iar altele sunt modificate pentru a crea texturi sau efecte vizuale speciale, aşa că în compoziția costumelor pot apărea materiale utilizate în domenii precum stomatologia, aviația sau sporturile acvatice. [...]

aviația sau sporturile acvatice. [...]

Cum se face însă racordul dintre ceea ce se creează şi se lucrează în atelierele de producție din Montreal cu nevoile specifice ale multitudinii de artişti din atâtea ţări diferite?

Aceşti specialiști din multiple domenii, de la croitori și designeri textili până la tâmplari și creatori de efecte speciale, realizează anual în

jur de 16.000 de piese necesare spectacolelor şi, de exemplu, pentru producția costumelor sunt folosiți aproape 50 de kilometri de material textil, dintre care circa 90% sunt procesaţi și vopsiți direct în atelier. Când un artist este angajat la Cirque du Soleil, trece pe la sediu şi, în primul rând, i se face o scanare 3D a capului pentru ca elementele pe care le va purta să fie perfect adaptate. Perucile sunt realizate exclusiv manual, folosind tehnica „ventilation”, în care fiecare fir de păr este inserat individual într-o bază textilă. Asta se face cu aceeaşi seriozitate şi complexitate în toate celelalte departamente, de la încălţăminte la make-up, pe care se pune mare accent. Dincolo de asta, se iau peste 100 de măsurători ale corpului, în diferite poziții și mișcări, pentru a asigura confortul maxim în timpul spectacolului. Fiecare costum este realizat individual, în funcție de artist și de rolul său. Având în vedere sutele de artiști implicați în spectacole și necesitatea dublurilor pentru fiecare costum, se estimează că aproximativ 4.500 de costume sunt utilizate simultan în

producțiile Cirque du Soleil... în fiecare seară. Încălțămintea este produsă manual, pe comandă, pentru fiecare artist. În unele cazuri, pantofii sport sau de dans sunt adaptați pentru cerințele specifice ale costumelor şi, într-un an, sunt realizate circa 1.200 de perechi. [...]

Dat fiind faptul că spectacolul care urmează să fie prezentat pe BT Arena, între 23 şi 26 aprilie, este OVO, ar fi interesante câteva detalii despre conceptul în sine şi modul în care a fost declinat în costume. Ştim că „ovo” înseamnă „ou” în portugheză...

În general, costumele din OVO sunt inspirate de insecte. Nu doar că reprezintă specii individuale, dar creatoarea de costume, Liz Vandal, le-a conceput și ca parte dintr-o „colonie”, astfel încât, privite împreună, culorile vibrante funcționează armonios. Sunt costume foarte vii, foarte colorate. În același timp, se urmărește îndepărtarea de aspectul uman, astfel că pielea este acoperită cât mai mult posibil, iar machiajul este complet, transformând artiștii în aceste personaje acrobatice inspirate de acele insecte multicolore. [...]

FASHION EVENT

DENIS PREDESCU la Paris

DENIS PREDESCU este un designer aparte în ansamblul creativ al modei româneşti. Cu un spirit ludic accentuat şi o tehnică a colajului vestimentar şi a personajelor cumva teatrale - aproape într-o anume măsură de lumea Doinei Levintza din anii ’90, dar adus totul în actualitate - Denis se relevă ca o voce distinctă în arealul creativ autohton. Cu o forţă de asumare a stilului personal de remarcat, a făcut pasul, accentuat de această dată, spre Paris.

Evenimentul colecţiei sale pariziene, o instalaţie stradală şi apoi expunerea din interiorul vestitului Hotel Ritz, a reprezentat o autentică reuşită în ansamblul său, mai ales că s-a materializat chiar în timpul Săptămânii Modei de la Paris 2026/2027. Narativul vizual al colecţiei urmăreşte un parcurs emoţional, din Grădina Secretă a Hotelului Ritz până în Place Vendôme.

Grădina interioară. Simbolizează originea ideii, locul unde designerul îşi cultivă viziunea în linişte şi introspecţie. Modelele apar printre ramuri goale şi ziduri de piatră, sugerând puritatea creaţiei.

Saloanele de lux. Aici, rochiile interacţionează cu cristalele, oglinzile şi vitrinele de bijuterii (Buccellati). Este spaţiul recunoaşterii valorii, unde moda devine obiect de cult.

Place Vendôme. Finalul apoteotic. Ieşirea în stradă este Strigătul. Modelele, impunătoare în faţa coloanei de bronz, devin ele însele monumente. Contrastul dintre fineţea tulului şi duritatea pietrei subliniază mesajul principal: arta este cea care dă viaţă oraşului.

Fundamentul noii colecţii este negrul de onix, griul perlat, auriul bizantin şi argintiul rece. Aceste nuanţe sincronizează colecţia cu peisajul arhitectural al Parisului, făcând trimitere la renumitele porţi de fier forjat, acoperişurile de zinc şi opulenţa saloanelor de recepţie.

Accentul este pus însă pe exotismFlorile Iernii - şi astfel sunt introduse piese de o intensitate cromatică rară pentru sezonul toamnă-iarnă, rochiile roşu-foc cu pelerină portocalie şi cea turcoaz-electric, purtate de Miss India-Franţa Worldwide 2024, funcţionând ca un centru vizual de greutate al colecţiei.

Reprezentând „florile” grădinii urbane a lui Denis Predescu, acestea au adus un suflu de căldură şi exotism în inima Parisului şi au concentrat interesul public pe universalitatea şi capacitatea designului de a uni culturi diferite sub semnul luxului. A rezultat un autentic eveniment românesc, în sincron perfect cu cea mai importantă Săptămână a Modei din lume.

EU CRED ÎN MODA ROMÂNEASCĂ!

BucureȘTi aliVe i liVe BucureȘTi aliVe ȘTi

 Jurnal de bucureștean  CLIN D’OEIL  Teatru  Premiere  Performing Arts

 Pentru cei mici  Art Expo  Musical  Sunetele Orașului  Cozerie cu Ruxandra

 La șosea  Povești din București  FitBucurEști  Concerte  Muzică live în București

CliN D’Oeil: IULIA GRIGORIU

pag. 104

„Ora Zero” (Teatrelli)

Salut, București!

Î10 motive (noi) pentru a merge la teatru în luna aprilie

n peisajul cultural bucureştean, primăvara a adus un binevenit aer de prospeţime şi, drept urmare, în repertoriul teatrelor au intrat deja spectacole ce merită cu siguranţă a fi avute în vedere, precum Muzici şi faze (Teatrul Excelsior), Despre oameni, doctori şi rinoceri (TNB), Lapte negru (Teatrul Nottara) sau Ulciorul sfărâmat (Teatrul Stela Popescu), dar celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului pe 27 martie a marcat intrarea într-o etapă mult mai efervescentă a stagiunii, luna aprilie fiind jalonată constant de premiere incitante, care acoperă un spectru foarte larg de preferinţe. Tonul a fost dat de Teatrul Mic, care, zilele acestea, îşi îmbogăţeşte oferta cu un combo de spectacole noi: Ellen Babić, a doua punere în scenă a lui Theodor-Cristian Popescu a unui text de Marius von Mayenburg, după remarcabilul EX, şi, respectiv, Strălucirea paraziţilor, în regia Dianei Păcurar, crâncena satiră cu implicaţii morale scrisă de Philip Ridley despre oameni care nu sunt niciodată mulţumiţi cu ce au. La început de aprilie are premiera şi ineditul spectacol de gaming theatre de la Teatrelli, Ora Zero, în care Iulia Grigoriu invită publicul să devină co-autor al poveştii prin modul în care îi modelează cursul cu decizii luate în timp real, dar şi Ceasu’ şi cămaşa miresii, continuare a debutului cu succes în dramaturgie al apreciatului actor Gavril Pătru, Moroi şi păpădii, care, la TNB, explorează mai departe în registru tragi-comic destinul personajelor din satul oltenesc, de data aceasta având ca fundal o nuntă... cu lăutarii, zaibărul şi sarmalele aferente.

Dintre spectacolele care atrag atenţia prin premisa atipică se numără cu certitudine cele pregătite de Sânziana Stoican la Nottara şi Bogdan Theodor Olteanu la Teatrul Masca. Regizoarea spectacolului Dincolo de tandreţe îi ia pe Adrian

Nicolae şi pe Ionuț Grama din Comedia erorilor, savuroasa ei montare de anul trecut, şi îi pune să stea De pază la Taj Mahal, piesa lui Rajiv Jodeph ce aminteşte ca pattern de Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi, dar vorbeşte despre arbitrarul puterii absolute, iar autorul distopiei

Aici nu moare nimeni niciodată de la Metropolis optează acum pentru un scenariu ‘sportiv’, Roşu direct (scene de la marginea fotbalului), despre confruntarea unui adolescent cu traumele provocate de un incident pe terenul de joc. Despre relaţiile tensionate şi, adesea, violente dintre adolescenţi şi adulţi e vorba şi în Monster, de la Metropolis, unde Nicolae Constantin Tănase pune în scenă piesa lui Duncan Macmillan despre bullying.

În afara acestor texte prezentate în premieră la noi, în aprilie avem parte şi de clasici precum Caragiale sau Cehov, pentru că Alexandru Dabija ne îndeamnă să găsim la Teatrul ACT O scrisoare pierdută şi musai trebuie să facem asta, ţinând cont că Dandanache este Marcel Iureş şi Trahanache e Marian Râlea, iar în Trei surori, în regia lui Dragoş Huluba, avem parte, la fel, de o distribuţie notabilă, în frunte cu „fratele” Vizante şi „surorile” Mirela Zeţa, Cătălina Mihai şi Smaranda Caragea. De Cehov ne amintim şi la Point prin one-man show-ul cu opt personaje regizat şi interpretat de Sorin Miron, Vanya, deoarece textul lui Simon Stephens este o rescriere contemporană a universului acestuia. În fine, ne oprim aici, fiindcă, până la urmă, fiecare îşi face agenda de going out în funcţie de propriile gusturi, dar important e că avem de unde alege. Prin urmare, în aprilie, ne vedem la teatru!

Film O’Clock International Festival

Film O’Clock International Festival , fondat în 2021 de cineasta și cercetătoarea Mirona Radu, aduce laolaltă iubitorii de cinema clasic și contemporan printr-o selecție atent curatoriată de filme rare, restaurate sau greu accesibile în circuitul comercial. Festivalul transformă fiecare proiecție într-o experiență completă, combinând filmele cu discuții, masterclass-uri, conferințe online și sesiuni de networking între cinefili, cineaști și critici de film.

Secțiunile dedicate filmelor clasice și scurtmetrajelor internaționale includ proiecții simultane în mai multe teritorii. Festivalul s-a desfășurat inițial în cinci țări și a ajuns, la cea de-a șasea ediție, să cuprindă proiecții simultane în 12 țări, oferind publicului șansa

de a trăi magia cinematografului colectiv. În paralel, festivalul promovează diversitatea și inovația, prezentând producții independente, filme experimentale și lucrări ale cineaștilor emergenți, alături de cele ale creatorilor consacrați, creând și susținând un dialog viu între trecut și prezent. Film O’Clock este un spațiu necesar de reflecție, educație și întâlnire interculturală. Vizionarea colectivă în spații fizice și discuțiile în timp real online intensifică experiența emoțională și estetică, transformând fiecare film într-o sărbătoare a cinematografiei, apropiind oameni conectați simultan în locuri diferite de pe glob. Festivalul celebrează dragostea pentru film și pentru oameni, arătând că arta cinematografică poate bate orice graniță.

Tot ce e mai bun în

„Despre oameni, doctori și rinoceri”

Distribuția spectacolului, structura piesei

și oglindirea racilelor cumplit de actuale iau ochii

în montarea lui Claudiu Goga

Am fost la premiera „Despre oameni, doctori și rinoceri”, de Claudiu Goga, după Arthur Schnitzler și cred că e un vârf al realizărilor teatrale, în condițiile date. Am putut pleca urechea la facerea acestui spectacol. N-au fost doar ghiocei și miresme primăvăratice. Voi trece peste, din respect pentru meșteșugul celor care au contribuit la spectacol, pentru TNB și pentru scenă, ca spațiu ideal de punere în dezbatere publică a ideilor.

În teatru, reușita depinde atât de tare de oamenii de pe scenă, din spatele ei și din sală („Trăim într-o lume oribilă. Oamenii, cei mai mulți dintre ei, fac tot ce e bine, tot ce e corect și e legal. Și ghici ce?

Lumea rămâne oribilă”, se spune în spectacol), încât e riscant să emiți judecăți de valoare după doar o reprezentație văzută. Poți s-o faci, că doar social media atât de temeinic prezentată în spectacol (textul lui Goga zămislește analize demne de profesori Bernhardi ai comunicării) ne-a făcut pe toți critici de teatru. Sau lăudători de teatru, condiție ce pare că încă e și scontată, și mult-gustată la noi. Poate nimerești, ca la premieră, într-un public cu exemplare detestabile ca personajele interpretate de George Ivașcu și Medeea Marinescu (atât persoanele cu ochii în micile ecrane luminoase, cât și cel care le-a înjurat sonor - mi-a stat ceasul, cât e el de smartwatch!). Pot fi și probleme de sonorizareeu am auzit bine, dar alții s-au plâns. Asemenea mici detalii îți strică ziua și n-ar trebui să se repercuteze asupra percepției actului artistic. Așa că prefer să enumăr tot ce am găsit mai bun la premiera oficială: alegerea distribuției, din care i-aș evidenția pe Mihai Călin, Ofelia Popii și Alexandru Potocean - e o artă, de aceea se dă mai nou Oscar pentru casting;

structura textului, având darul de a te ține cu sufletul la gură trei lungi ore - Claudiu Goga transformă ceea ce Arthur Schnitzler denumise înșelător „comedie în cinci acte” într-o acțiune cu suspans, de roman polițist; teoriile antagoniste și la 1912, și acum.

Fără o actualizare forțată, Goga paginează inteligent teme recurente, de la etica utilitară până la rolul societal al credinței. Interesantă, cutezătoare, provocatoare și introducerea în ecuație a Ucrainei.

Schnitzler e nebănuit de cunoscut în România. Și el ne știa. Fix acum 100 de ani, „Opinia” consemna vizita sa la Botoșani: „Cunoscutul nuvelist şi dramaturg Arthur Schnitzler se află de câteva zile oaspetele oraşului nostru. În afară de Eminescu, la care admiră în special muzicalitatea versului, are cuvinte frumoase pentru Topârceanu, Minulescu etc. Îi place mult romanul «Ion» al lui Rebreanu şi în special manifestarea literară a lui Sadoveanu, din prima sa epocă”. Dar, ca un spectator care a văzut recent două montări, ale altor teatre, inspirate de piesa lui Schnitzler, cred că mai sunt destui dramaturgi buni pe lume ca să putem evita aglomerația.

IULIA GRIGORIU

„Sunt interesată să explorez contexte și zone teatrale foarte vii”

Ora Zero, spectacolul de gaming theatre conceput și regizat de Iulia Grigoriu, prezentat în premieră zilele acestea la Teatrelli, reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai incitante propuneri adresate în această primăvară pasionaţilor de teatru, datorită faptului că, prin natura formatului ce adoptă logica game designului, publicul influențează direct evoluţia naraţiunii, fiind invitat să facă alegeri care pot avea influență asupra personajelor atât la nivel comportamental, cât şi a acțiunilor pe care le întreprind. Ora Zero marchează revenirea în peisajul teatral bucureştean a tinerei dramaturge şi regizoare IULIA GRIGORIU, care, de câţiva ani, a decis să îşi continue explorările artistice în Berlin, unde are o activitate remarcabilă în spectrul performativ, indiferent că am avea în vedere instalaţii ca Red Exit şi Dream Gallery sau puneri în scenă precum cele două spectacole din 2025, Billie & Maria de la Volksbühne și Elefantul din Cameră de la Fritz Theater. Dat fiind caracterul inedit al abordării din Ora Zero, am căutat să aflăm unele detalii despre modul în care aceasta s-a conturat creativ în contextul celorlalte proiecte ale Iuliei şi cum se poziţionează în evoluţia sa artistică, jalonată de unele repere de care ne amintim bine, precum instalaţia Vitrine imposibile de la Galateca sau longevivul spectacol al Vanner Collective, Lemons. Lemons. Lemons, şi, ca atare, am plecat în dialog chiar de la geneza jocului din spectacol.

Iulia, prin Ora Zero, propui publicului un format hibrid, aflat la intersecţia între dramaturgie și designul de joc video. Care au fost circumstanţele în care te-ai apropiat de conceptul de gaming theatre, inedit pentru mulţi dintre pasionaţii de teatru de la noi? Gaming theatre există deja de mult timp sub diverse forme, la fel cum există foarte multe genuri de jocuri în general, indiferent că vorbim de video games, de board games și așa mai departe. În teatru, ideea de joc poate căpăta, de exemplu, o formă de Bandersnatch [filmul interactiv din antologia Black Mirror de pe Netflix - n.r.], în care tu alegi practic ce să simtă personajul din spectacol și pe ce cale concretă să o ia, dar aceea este o zonă de experiment care mie nu mi-a plăcut, fiindcă omoară liberul arbitru al acelui personaj. M-a atras în schimb ideea de Point & Click analog, iar primul contact cu acest gen de gaming theater l-am avut la un workshop de la Deutsches Theater, în cadrul căruia am aflat despre raportarea asta în fibra dramaturgiei, prin care spectatorul nu alege ce să simtă sau să facă un personaj, ci ordinea în care acel om interacționează cu ceilalţi și modul în care el interacționează cu obiecte sau cu

spațiul în sine. Lucrurile devin astfel mult mai nuanțate și mai complexe și, de fapt, lucrăm cu o umanitate a personajului care se modifică subtil prin schimbările determinate de alegerile publicului, pentru că noi avem și în viața de zi cu zi niște reflexe umane de a ne apropia de o persoană care ni se pare interesantă. De fapt, pe mine m-a interesat să explorăm arta actorului într-o zonă care rămâne foarte, foarte vie, dar fără a fi șocant pentru performeri să treacă de la o stare la alta, căci, repet, asta se întâmplă într-un mod subtil. Ca actor, rămâi foarte viu, pentru că ești tot timpul în contact cu spectatorii și atunci construim împreună o narațiune care are o bază, are o dramaturgie, dar una modificabilă exact în fibra poveștii. Ideea asta m-a atras încă din acel workshop, iar după aceea am început să creez scenarii bazate pe conceptul de gaming theatre și să colaborez cu un game designer, care este foarte important, pentru că îmi dă structura de joc.

Înainte de a intra în culisele spectacolului, spune-mi însă de ce ţi-ai dorit atât de mult ca publicul să devină co-autor al acestuia... de fapt, ce vrei să îmi spui mie, ca spectator, prin Ora Zero?

Ce facem noi, inclusiv din perspectiva că este un joc - un game -, este să simulăm o realitate, şi anume aducerea unui om cu cele mai bune intenții într-un spațiu care îi contestă propriile valori. În acest mediu controlat, într-o oră şi jumătate de contextualizare, demonstrația

mea este că e posibil, în pofida acelor bune intenții iniţiale, să ajungi să te radicalizezi și să iei o decizie care poate ajunge să aibă chiar o sămânță genocidară. Pe mine mă interesează foarte mult cum reușim să ne adaptăm într-o perioadă în care, ca om, te întrebi ce sens au toate când există atâta suferinţă, iar eu sper că spectatorii își vor pune această întrebare pe bune în contextul pe care noi îl oferim, să decidă ce vor face cu răspunsul la întrebare și, în final, să-și asume această alegere. Plec de la premisa că toți spectatorii care vin la Ora Zero sunt exact ca acel personaj cu care ei pot să se joace, adică niște oameni care au bune intenții şi sunt conștienți de sine sau de lumea din jur, astfel încât pornim cu toții de la această “foaie albă” într-un context creat pentru a-i putea determina să facă unele alegeri la care, poate, nu s-au gândit mai înainte. Prin urmare, aș spune că mi-aș dori ca spectatorilor să li se deschidă o mică supapă de sens după acest spectacol și să realizeze că nu sunt singuri și că se pot uita de două ori înspre omul de lângă ei înainte să acționeze într-un fel sau altul. [...]

La POINT, Sorin Miron devine VANYA

Dacă la Cehov le numim angoase, la Stephens le numim anxietăți. Natura umană rămâne aceeași, indiferent de anul în care ne referim la ea, iar adaptarea extrem de puternică, dar plină de sensibilitate și tandrețe a textului cehovian m-a atras fix prin acest lucru. El nu încearcă să altereze sau să remodeleze esența textului original, ci să vorbească despre momentele noastre de ratare și de căutare a iubirii într-un limbaj si un context mai ușor de înțeles pentru publicul din prezent. Frumusețea textului cehovian mi se pare foarte bine potențată și revelată de rescrierea lui Simon Stephens și am simțit de la prima lectură că vreau să fac acest spectacol. Pentru mine este o provocare imensă, dar mai

ales o declarație de dragoste pentru teatru și puterea lui de a ne face să visăm cu ochii deschiși. Spectacolul VANYA depinde mult de disponibilitatea spectatorului și de imaginația lui activă. E un exercițiu de încredere, în care e nevoie să fim împreună. Acel împreună care înseamnă un transfer continuu de energie între actor și spectatori, iar sala de la Point ne oferă această șansă. De a fi aproape unii de alții, gata să ne spunem povestea.

VANYA

Premiera: 17, 18 și 19 aprilie

Text: Simon Stephens | Cu: Sorin Miron | Regia, adaptarea, universul sonor: Sorin Miron | Scenografia: Ariana Miron-Presan | Traducerea: Silvia Năstasie | Lighting design: Lucian Moga | O producție POINT

Aprilie într-o capitală a artelor vizuale

Recent vernisatul sezon Art Safari din Amzei 13, ce reuneşte expoziţii dedicate lui Nicolae Vermont, Felix Aftene şi, nu în ultimul rând, modului în care figura poetului Mihai Eminescu a fost reprezentată în artă, precum şi summit-ul galeriilor RAD Art Fair, care va pune în dialog la CARO artiști, galerii, curatori, colecționari și public interesat, printr-un mix de expoziții, performance-uri, talk-uri și experiențe interactive, contribuie semnificativ la aerul de inedit şi prospeţime primăvăratică adus în spaţiul cultural de artele vizuale, cel puţin luna aceasta, când oraşul surprinde plăcut prin consistenţa şi varietatea evenimentelor ce merită cu siguranţă a fi trecute în agenda noastră de going out.

Dacă ar fi să ne limităm doar la trei argumente de ilustrare a afirmaţiei anterioare, primul ar fi retrospectiva Shadows of the Mind, care aduce pentru prima dată la noi operele renumitului fotograf american Roger Ballen, vernisată în urmă cu puţine zile la SCÂNTEIA+ şi accesibilă publicului pe toată durata lunii aprilie. Expoziția prezintă opt serii fotografice, din diferite stadii ale operei lui Roger Ballen, de la stilul documentar al primelor sale lucrări sau teatrul psihologic care a devenit scena fotografiilor

www.zilesinopti.ro

sale la începutul anilor 2000 până la noua etapă în care acesta se află estetic, reprezentată de lucrările din noua serie Spirits and Spaces.

Urmează Connections: Forward, expoziție care se deschide pe 3 aprilie la Rezidenţa9 şi aduce împreună proiecte curatoriale emergente dezvoltate în cadrul FORWARD, un program gândit ca spațiu de experiment și mentorat pentru tineri curatori care își dezvoltă primele expoziții și își testează ideile în relaţie cu artiști și

instituții culturale. Cele șapte propuneri expoziționale reunesc lucrările a 29 de artiști și artiste pe un traseu non-linear, în care subiectele reflectă o paletă largă de preocupări şi schițează o imagine a temelor actuale ale scenei artistice tinere.

Cel mai important eveniment al lunii aprilie dedicat artelor vizuale îl constituie însă, fără îndoială, DRAFT pentru o retrospectivă comună (3 aprilie – 26 iulie, ARCUB), care marchează 40 de ani de practică artistică a două dintre cele mai reprezentative nume ale artei contemporane românești, Lia Perjovschi și Dan Perjovschi. Expoziția activează întreg Hanul Gabroveni și pune în dialog operele celor doi artiști, de la desenele și intervențiile murale ale lui Dan Perjovschi, inspirate de detaliul cotidian și de actualitatea politică, la proiectele de cercetare, arhivare și instalațiile conceptuale dezvoltate de Lia Perjovschi, bazate pe o perspectivă interdisciplinară asupra cunoașterii. În concluzie, din perspectiva artelor vizuale, Bucureştiul are multe de oferit în primăvara aceasta, aşa că ar trebui să profităm!

Art Safari New Museum

Un nou sezon, o nouă adresă, aceeași artă bună!

Art Safari New Museum și-a deschis oficial porțile într-una dintre cele mai efervescente zone ale Capitalei, Piața Amzei, într-un spațiu expozițional de aproximativ 4.500 de metri pătrați. În noul sezon

Art Safari, vă puteți bucura în Amzei 13 de cea mai frumoasă perioadă din istoria României - Belle Époque - prin tușele lui Nicolae Vermont, dar puteți descoperi și o latură mai puțin cunoscută a poetului

Mihai Eminescu - dincolo de canoane. Arta contemporană este bine reprezentată, de asemenea - o incursiune în universul unuia dintre cei mai apreciați artiști români contemporani, Felix Aftene, alături de expoziții în parteneriat cu Goethe Institut și Centrul Ceh, parte din Pavilionul Internațional.

Nicolae Vermont și

farmecul Belle Époque

În seria de expoziții prin care Art Safari readuce în actualitate mari maeștri ai artei românești se înscrie și expoziția dedicată lui Nicolae Vermont, curatoriată de Maria Munteanu. Aceasta ne propune o incursiune într-o perioadă de înflorire artistică și socială, cunoscută în istorie drept Belle Époque. Expoziția urmărește evoluția artistică a lui Vermont în paralel cu transformările epocii, de la arta academică și monumentală la deschiderea către curentele moderne. Parcursul artistic al lui Vermont se leagă de numele lui Nicolae Grigorescu, care i-a remarcat talentul timpuriu. Întâlnirea celor doi a avut loc la Bacău, Grigorescu având atelierul în imobilul în care locuia familia Vermont. Micul Vermont l-a însoțit pe Grigorescu în plimbările de lucru și a avut acces direct la procesul de

creație al acestuia, o experiență decisivă pentru formarea sa, continuată la Școala de Belle Arte din București și desăvârșită la Academia de Arte din München, alături de alte nume importante ale vremii. În 1896, alături de noua generație de artiști, printre care Ștefan Luchian și Constantin Artachino, Vermont rupe legătura cu sistemul oficial și afirmă libertatea de creație, deschizând drumul către modernitatea artei românești.

R: Eminescu. Poetul rațional

Expoziția „R: Eminescu. Poetul rațional”, orchestrată de Monica Dumitru, cu acompaniamentul lui Erwin Kessler, dezvăluie modul în care figura poetului a fost reprezentată în arta românească timp de peste un secol. De la primele portrete și ilustrații create la sfârșitul secolului al XIX-lea până la reinterpretările contemporane, expoziția reunește lucrări semnate de artiști precum Constantin Lecca, Gheorghe Anghel, Leonard Salmen, Corneliu Brudașcu sau Mircea Cantor. Demersul expozițional depășește imaginea rigidă a poetului canonizat și explorează modul în care opera și personalitatea lui Eminescu au fost filtrate, reinterpretate și recontextualizate de generații succesive de artiști. În cadrul expoziției, publicul poate descoperi și detalii mai puțin știute despre relația cu Veronica Micle, una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste din cultura română. Întâlnirea lor, petrecută la Viena, în 1872, a marcat începutul

unei legături profunde, consolidată, ulterior la Iași, care a influențat parcursul personal și creația literară a artistului.

Felix Aftene. Jurnal Expoziția este o incursiune în universul unuia dintre cei mai apreciați artiști români contemporani. Concepută ca un jurnal vizual, expoziția aduce împreună lucrări care reflectă teme recurente din practica artistului. Felix Aftene a debutat în 1988, la vârsta de doar 15 ani, cu o expoziție organizată la Liceul de Artă Octav Băncilă din Iași, unde a prezentat portrete ale bunicilor săi. Artistul explorează multiple medii de creație: pictură, sculptură, pictură murală și new media, având o practică intensă pe scena națională și internațională. A realizat peste 60 de expoziții personale, o parte din lucrările sale aflându-se în colecțiile unor importante muzee și galerii din România. Lucrarea sa Vestitor, a fost aleasă drept imagine oficială a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția 2025.

Pavilionul Internațional

În cadrul Pavilionului Internațional, publicul poate vedea expoziții realizate în parteneriat cu importante centre culturale europene, care aduc în prim-plan artiști și practici contemporane. O expoziție dedicată artistei Karoline Babette Kaiser, realizată în colaborare cu GoetheInstitut, explorează conceptul de „tricotat social”. O formă de artă colaborativă care transformă activitatea de grup într-un instrument de creare

a conexiunilor și de modelare a spațiului comun. În paralel, expoziția organizată în parteneriat cu Centrul Ceh propune instalația State of Flux a artistei Anastasiia Lisnycha, o reflecție asupra instabilității realității și asupra modului în care experiența personală și contextul istoric se intersectează într-un proces continuu de transformare.

Evenimente artistice dedicate publicului larg Noul sezon Art Safari este gândit ca o experiență accesibilă pentru categorii diverse de public. Vizitatorii pot explora în Amzei 13 expozițiile și în cadrul unor tururi ghidate – dedicate studenților, elevilor, seniorilor sau publicului larg. Programul este completat de evenimente speciale cu un twist modern: brunch-uri la muzeu, sesiuni de yoga și ateliere creative pentru adulți, copii și bebeluși. Mai multe detalii și bilete se regăsesc pe artsafari.ro

Muzica live se cântă în... duo

Există luni în care orașul pare să cânte pe mai multe voci, dar în aprilie se cântă mai mult... în doi. Fie că vorbim de muzica electronică, folk cu rădăcini locale, blues clasic sau hip-hop legendar, formula de duo aduce ceva mai direct și mai personal pe scenă, aşa că am ales ca recomandări patru concerte diferite ca vibe.

Paranoid London

3 aprilie 2026

Control Club

Duo-ul britanic vine cu un live set construit pe genuri ca acid house și techno în stil vechi. Sunetul lor e raw, bazat pe synth-uri analogice și beat-uri repetitive, un set live care evoluează pe parcurs. De multe ori, Paranoid London lucrează cu MC sau vocaliști, iar show-urile lor diferă de la o seară la alta. Cu siguranță veți recunoaște piese ca Eating Glue sau Paris Dub. Concertul face parte din seria lor de apariții europene și e genul de seară pentru cei care preferă clubbing-ul cu identitate, nu playlisturi safe.

Claudia Serdan & Jimi El Laco

5 aprilie 2026

The Pub Universității

Un concert care merge într-o zonă complet diferită: folk-rock cu influențe tradiționale. Claudia Serdan se întoarce în București

www.zilesinopti.ro

cu un proiect nou, după revenirea pe scenă în 2020. Alături de ea este Jimi El Laco, cunoscut mai ales din Nightlosers, dar și pentru colaborări cu artiști din zone foarte diferite, fiind genul de muzician care nu se limitează la un singur stil: chitară, vioară, bouzouki – toate apar în set. Concertul, care combină piese originale cu reinterpretări din zona Maramureșului, este un mix între folk, rock și piese cu influențe tradiționale.

Storytellers Acoustic

Blues Duo

23 aprilie 2026

The Coffee Shop

Dacă ai chef de ceva mai relaxat, dar foarte bine executat, concertul Storytellers e o alegere sigură. Duo-ul îi aduce împreună pe Marcian Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de blues de la noi, și chitaristul Angelo Eduard Stoica. Fiecare piesă vine cu o poveste — despre artiștii originali, despre cum au apărut melodiile sau despre

contextul lor. În set intră nume mari, precum Johnny Cash, Bob Dylan sau Sonny Boy Williamson, dar și compoziții proprii. Concertul are și o miză

specială: Marcian Petrescu celebrează 25 de ani de carieră.

Mobb Deep

26 apilie 2026

Club Quantic

Finalul lunii vine cu un nume sonor: Mobb Deep. Duo-ul din New York e unul dintre cele mai importante trupe din istoria hiphop-ului. Chiar dacă Prodigy nu mai este în viață, proiectul continuă, iar show-urile actuale păstrează focusul pe piesele care i-au făcut celebri: Shook Ones Pt. II, Survival of the Fittest sau Hell on Earth. Sunetul rămâne fidel stilului care i-a făcut cunoscuți: beat-uri simple, atmosferă dark și versuri directe. Pentru publicul din București, e una dintre puținele ocazii de a vedea live un nume atât de important al hip-hop-ului anilor ’90.

ZILE ȘI NOPȚI BUCUREŞTI

POVEȘTI DIN BUCUREȘTI

GRIVIȚA 53

Teatrul care s-a construit dintr-un vis

Teatrul Grivița 53 nu este doar o clădire, ci rezultatul unui pariu personal dus până la capăt de regizoarea Chris SimionMercurian, care a transformat un gest radical - vânzarea casei bunicii - într-un proiect colectiv susținut de mii de oameni și aproape un deceniu de efort. Despre cum se construiește, de fapt, un astfel de vis într-un oraș ca Bucureștiul vorbim cu Chris Simion-Mercurian

Cum a început povestea Teatrului

Grivița 53?

Povestea nu a început cu ideea unei clădiri, ci cu o nevoie personală foarte clară: nevoia de curățenie și adevăr. Simțeam că lipsește un spațiu în care să poți construi fără compromisuri, fără să te minți și fără să-i minți pe ceilalți. Nu a fost un plan strategic, ci o responsabilitate pe care am simțit-o. Dacă vezi că lipsește ceva și îți dorești cu adevărat acel lucru, atunci îl construiești și îți asumi parcursul lui. Așa a început totul, dintr-o nevoie interioară care, în timp, a devenit un demers colectiv. În timp am înțeles că nu visam doar un spațiu pentru spectacole, ci un loc în care artiștii și publicul să se întâlnească altfel. Nu din obligație culturală, ci din nevoie reală. Cred că teatrul apare atunci când simți că nu mai poți funcționa într-un sistem care nu te reprezintă și alegi să construiești unul în care crezi. Grivița 53 s-a născut exact din această nevoie de coerență între ce gândești, ce simți și ce faci.

Într-un oraș cu o tradiție teatrală atât de bogată, ce aveați în minte când ați decis că Bucureștiul merită un astfel de proiect?

Nu am pornit de la ideea că orașul „merită” ceva, ci de la faptul că orașul avea nevoie de un alt tip de spațiu. Bucureștiul are tradiție, dar tradiția trebuie completată permanent cu inițiativă și curaj. Mi-am dorit un loc viu, liber, unde artiștii să iasă din zona de confort și unde spectatorul să nu fie doar consumator, ci parte din experiență. Nu să construim încă un teatru, ci un teatru care încă nu există în România. Nu mi-am dorit să concurez cu nimeni și nici să demonstrez ceva. Mi-am dorit doar să existe un spațiu în care libertatea artistică să nu fie negociată permanent.

Bucureștiul e un oraș viu, dar are nevoie constantă de inițiativă personală.

Care a fost cel mai neașteptat obstacol?

Poate nu obstacolele administrative sau financiare au fost cele mai grele, ci așteptările. Am crezut că un astfel de demers va fi susținut unanim, pentru că e totuși un moment istoric. Nu a fost așa. Au fost și scepticism, și neîncredere. Am învățat însă că oamenii sunt liberi să aleagă în ce cred. Nu am luat nimic personal. Am rămas pe drum și am continuat. Fiecare ușă închisă a deschis alta. Important a fost să nu abandonăm sensul proiectului.

Povestiți-ne despre campania de strângere de fonduri „punem o cărămidă”.

Campania „Vindem cărămizi, construim un teatru” a fost momentul în care am înțeles cu adevărat puterea comunității. Aproximativ 14.000 de oameni au devenit ctitori ai acestui teatru. Nu a fost doar o donație financiară, ci un gest de încredere. Oamenii au ales să creadă înainte să vadă rezultatul final. Pentru mine, asta rămâne esența proiectului: Grivița 53 nu e reușita unui ego, ci reușita unei comunități care a ales să construiască împreună. A fost momentul în care am simțit cel mai puternic că teatrul nu mai e al nostru, ci al tuturor celor care au ales să creadă în el. Fiecare contribuție, indiferent cât de mică, venea cu o poveste. Și toate aceste povești au construit nu doar clădirea, ci energia locului. De aceea spun mereu că Grivița 53 nu s-a construit din bani, ci din încredere, cu oameni pentru care responsabilitatea culturală și educativă nu sunt cuvinte goale.

Cum v-a influențat comunitatea viziunea asupra teatrului pe care l-ați construit?

Comunitatea a schimbat perspectiva. Am înțeles că teatrul nu mai aparține celui care îl inițiază, ci celor care cred în el și îl susțin. Oamenii au devenit parte din poveste, iar asta te obligă la onestitate și consecvență. Nu mai construiești doar pentru tine, ci pentru o comunitate care își pune încrederea în tine. Comunitatea te obligă să rămâi consecvent. Pentru că oamenii nu investesc doar într-un proiect, ci într-un om și într-un set de valori. Și atunci nu mai ai voie să faci lucrurile superficial, devii mult mai atent la fiecare decizie, pentru că știi că impactul ei merge dincolo de tine.

Cum vă imaginați că va evolua viața culturală a orașului odată cu deschiderea oficială și ce rol doriți să joace teatrul în această evoluție?

Nu cred că un teatru schimbă singur un oraș, dar poate contribui la o energie nouă. Mi-aș dori ca Teatrul Grivița 53 să fie un spațiu viu, unde se nasc întâlniri, colaborări și experiențe care rămân. Rolul nostru e să aducem conținut relevant, să provocăm și să construim pe termen lung un reper cultural. Mi-aș dori ca Teatrul Grivița 53 să devină un loc de întâlnire constantă, nu doar un loc în care vii ocazional la un spectacol. Un spațiu care generează dialog și colaborare. Teatrul Grivița 53 e un pionier, incontestabil prin reușita istorică, pentru cadoul făcut orașului. Cultura nu schimbă lucrurile peste noapte, dar creează în timp o altă stare a orașului.

Dacă ar fi să redați într-o frază ce înseamnă pentru voi „teatru pentru comunitate”, cum ar suna?

Un teatru construit împreună și trăit împreună, în care spectatorul nu e în vizită, ci parte din poveste.

Singura dată când

Giacomo

Puccini a râs

Toată lumea știe că Puccini te face să plângi. „Tosca”, „Boema”, „Madama Butterfly” – un șir de tragedii magnifice care au făcut din sala de operă cel mai elegant loc în care e acceptabil să plângi. Tocmai de aceea „Gianni Schicchi” este o surpriză atât de plăcută: singura operă comică pe care marele maestru a scris-o vreodată, compusă în 1918, după ani de căutări și colaborări eșuate, a ieșit atât de bine, încât eclipsează adesea celelalte două piese din trilogia din care face parte.

Opera Comică pentru Copii o aduce acum în premieră pe scena Sălii Mari, într-o producție semnată de regizorul Cristian Mihăilescu. Acesta construiește un spectacol dinamic, plin de culoare și umor, în care energia partiturii lui Puccini se regăsește în fiecare detaliu scenic. Punctul de plecare e un singur vers din „Infernul” lui Dante: Gianni Schicchi, un florentin din secolul al XIII-lea, condamnat pentru că a falsificat un testament. Puccini și libretistul Giovacchino Forzano au văzut în această figură damnată potențialul unei satire sociale și au răsturnat perspectiva: din impostor pedepsit, Schicchi devine erou simpatic – un Păcală medieval care își folosește inteligența pentru a

pedepsi lăcomia și a apăra dragostea. Povestea se desfășoară în mai puțin de 60 de minute, cu o dramaturgie tăioasă și personaje conturate cu precizie: rudele avide ale răposatului Buoso Donati, fiecare cu slăbiciunea sa bine pusă în scenă, și cei doi îndrăgostiți – Lauretta și Rinuccio – care reprezintă singurul punct de lumină autentică într-o lume consumată de lăcomie. Ce face spectacolul cu adevărat interesant pentru un copil de peste 7 ani nu e doar farsa în sine, ci complexitatea ei morală: Gianni face un lucru greșit dintr-un motiv bun, asumându-și singur toată răspunderea. Nu e o lecție simplă și tocmai de aceea merită o conversație amplă după ce se trage cortina. Iar celebra arie „O mio babbino caro” e unul dintre acele momente în care muzica clasică oprește timpul, indiferent dacă ești la prima ta operă sau nu.

În fond, aceasta e marea promisiune a lui „Gianni Schicchi”: un Puccini pe care nu îl știai, o poveste care îl face pe copil să râdă și pe părinte să reflecteze, și o muzică pe care nu o vei uita prea curând. Pentru că spectacolele care contează nu se termină când se trage cortina, ci continuă în conversațiile care urmează.

„Cred în unicorni”

cheia spre magia poveștilor

Dacă cititul sau mersul la bibliotecă sunt subiecte mai puțin iubite de copii, poate că ideea de cărți/ magie/ lectură nu este suficient de bine înțeleasă. Noul spectacol TIC, „Cred în unicorni”, restabilește esența acestor cuvinte și reconsideră bucuria de a descoperi lumi noi.

În literatura de specialitate, după cum reiese din „Dicționarul de simboluri”, scris de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant (Ed. Artemis, București, ’95), unicornul, denumit și „licornă” sau „inorog”, este prezent pe embleme regale, în picturi, sculpturi, tapiserii și, neașteptat, pe planșele unor tratate de alchimie. Este asociat cu virtutea, fertilitatea, ploaia, dar și cu soarele sau puritatea. Însă contextul în care îl plasează scriitorul Michael Morpurgo, autorul textului de la baza noii dramatizări TIC, rămâne unic: o bibliotecă.

Biblioteca este locul unde Thomas, un băiețel de 9 ani, protagonistul întâmplărilor din „Cred în unicorni”, descoperă magica făptură. Nu vă închipuiți că Thomas este un pasionat al mersului la bibliotecă, el pare mai curând prototipul elevului zilelor noastre – obosit de presiunea temelor și de obligațiile școlare. Și, totuși, va ajunge să înțeleagă scopul real al lecturii prin simplul fapt că cineva îl va convinge

Imag inedintimpulrepetițiilor

să treacă pragul unei biblioteci. Și mai ales pentru că, ajuns aici, va întâlni un personaj la fel de semnificativ ca unicornul însuși: bibliotecara.

Întrebat de intenția spectacolului „Cred în unicorni”, regizorul Bobi Pricop a răspuns: „E un moment critic pentru biblioteci, în România și în toată lumea. Tocmai de aceea mi se pare important să vorbim despre puterea lecturii și despre magia poveștilor. Romanul I Believe in Unicorns m-a cucerit încă de când l-am descoperit: reflectă felul în care cărțile pot deveni un refugiu și o formă de libertate. Mi s-a părut și un rol extraordinar pentru doamna Halic. Îmi doream de mult timp să lucrăm împreună și am găsit acest proiect ca fiind contextul perfect. În același timp, sper că pentru Teatrul Ion Creangă va rămâne o perioadă îndelungată un titlu important, pentru că vorbește direct despre relația dintre copii, imaginație și povești”.

„Unicornului” i se adaugă noi sensuri – este asociat cu forța de a crede în lumi posibile, dar în special cu frumusețea mersului la bibliotecă. Mesajele sunt minunat redate de echipa de creație, compusă din Bobi Pricop (regia), Mihaela Michailov (adaptarea scenariului), Raul Cioabă (scenografia), iRonic Distors (muzică originală & video design) și Marius Beșu (Lighting design & cinematography). Iar actorii – Alexandrina Halic, Matei Nițulescu (10 ani), Andreea Mera, Alexandru Prica, Carmen Palcu, Marius Boboc, Ana Toda și Andra Mirescu – îi vor face pe spectatori să plece acasă cu convingerea clară că unicornii există. Detalii complete despre premieră urmează să fie publicate pe teatrulioncreanga.ro.

rAD Art Fair 2026

Maturizarea ecosistemului de artă contemporană din România

RAD Art Fair revine în București în perioada 23-26 aprilie și promite patru zile în care arta contemporană iese din spațiul galeriei și devine un fair în toată regula. Ajuns la a patra ediție, RAD a devenit unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artei contemporane din România, aducând împreună cele mai relevante galerii românești, dar și artiști și curatori activi atât pe scena locală, cât și pe cea internațională.

La CARO București vor fi prezente 31 de galerii din România și din Moldova, Austria, Ungaria, China, selectate riguros pentru consistența programelor curatoriale și pentru rolul activ pe care îl au în susținerea și definirea artei contemporane actuale. Fiecare galerie participantă reprezintă

artiști validați în circuitul artei, fie consacrați fie emergenți, ceea ce pentru public înseamnă acces direct la un conținut artistic de nivel înalt, atent filtrat.

Ediția din 2026 marchează și o etapă de maturizare a scenei locale. Trei galerii participante în sectorul PLATFORM, dedicat spațiilor tinere și mentoratului, trec în secțiunea principală GALLERIES, alături de cele mai consacrate galerii din România și de invitați internaționali relevanți. Această mobilitate internă arată că RAD este un mecanism real de creștere și validare profesională. În același timp, trei spații noi din București și Eforie intră în PLATFORM: RAD păstrează deschis accesul noilor generații.

Participarea internațională din acest an confirmă poziționarea evenimentului într-un dialog global. Galerii precum Einspach & Czapolai (Budapesta) sau Tabula Rasa (Beijing & Londra) aduc în București artiști și practici conectate la marile centre artistice ale lumii. Alături de ele, nume importante din Viena, Berlin sau Chișinău contribuie la o selecție care nu doar reprezintă scena locală, ci o plasează într-un context internațional competitiv. Prezența lor este un indicator clar al interesului tot mai mare pentru artiștii și pentru piața de artă din România.

Unul dintre programele definitorii din cadrul RAD este Curatorial Summit, aflat la a patra ediție. Acesta reunește 30+ curatori din peste 15 țări, invitați la București pentru a descoperi scena artistică locală și pentru a intra în dialog direct cu artiști, galerii și instituții. Programul include vizite în galerii, muzee și ateliere artistice, întâlniri cu artiști și colecționari, dar și o serie de discuții în cadrul evenimentului, oferind o perspectivă concentrată asupra practicilor artistice din România. Curatorial Summit funcționează astfel ca o platformă de conectare între scena locală și rețelele internaționale ale artei contemporane, contribuind la creșterea vizibilității artiștilor români și la integrarea lor în contexte curatoriale globale.

Dincolo de zona galeriilor, RAD extinde experiența prin Sculpture Park, ce ocupă grădinile Hotelului CARO, pe malul lacului Tei. Instalații și sculpturi de mari dimensiuni transformă spațiul într-un parc de artă în aer liber, interactiv, unde lucrările devin parte din experiența vizitatorilor. Accesul în Sculpture Park este gratuit, invitând publicul larg să descopere arta contemporană într-un context relaxat, în aer

liber. Este unul dintre punctele în care se simte cel mai clar ambiția noastră de a aduce arta mai aproape de public și de a o scoate din spațiile convenționale, iar durata sa este extinsă înainte și după zilele de fair.

RAD Design, ajuns la a treia ediție, continuă să exploreze relația dintre artă și obiect printr-o expoziție dedicată designului de colecție, curatoriată anul acesta de Ioana Chifu și Onar Stănescu (Muromuro Studio). Într-un context regional în care scena designului de colecție - sau collectible design - este încă în formare, RAD Design își propune să creeze vizibilitate pentru practici emergente și să construiască o platformă dedicată dialogului dintre design, artă și arhitectură.

Un alt program care revine la RAD este RAD Kids, o inițiativă dedicată publicului tânăr, gândită ca o introducere accesibilă și creativă în lumea artei contemporane. Conceput ca un program de mentorat pentru copii, RAD Kids propune ateliere coordonate de artiști, educatori și profesioniști din zona culturală, prin care cei mici pot experimenta direct procesele creative.

În doar câțiva ani, RAD Art Fair a reușit să devină unul dintre evenimentele care schimbă ritmul orașului pentru câteva zile. Între galerii, instalații în aer liber, conversații cu artiști, design de colecție și întâlniri spontane cu oameni din scena artistică, vizita la fair devine o ocazie de a vedea la un loc ideile, numele și direcțiile care definesc arta contemporană de azi. Pentru București, RAD Art Fair este momentul din an în care scena artistică locală se conectează direct la circuitul internațional, iar pentru public, o invitație deschisă de a descoperi arta într-un mod direct, viu și surprinzător.

Game of Life sau Dansurile Vieții

Întrebări dansante, dragoste nebună, dialoguri dificile, în căutarea sufletului, yoga cu Eva, sărutul aerului, ecstasy of life, timeless sorrow, mantre pentru suflete și ochi albaștri. Next stop: Game of Life. Teatrelli.

Game of Life este un proiect coregrafic hibrid și participativ despre simplitatea și intensitatea vieții, care revine la viață în această primăvară cu o o serie de noi ateliere, întâlniri și experiențe performative. Un format imersiv realizat de coregraful Cosmin Manolescu împreună cu Eva Danciu (coregrafie și interpretare) și

Lala Mișosniky (univers sonor), Ioana Buraga & Alina Ușurelu (video), Maria Mandea (obiect scenografic), proiectul este reluat și prezentat la București cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului sub forma unui atelier de dans contemporan și o instalație coregraficăexperiență performativă. Ce urmează în viața noastră? Care sunt lucrurile simple pe care ni le poate oferi viața în contextul lumii dificile în care trăim? Cum ne putem bucura de prezent și cum putem vorbi prin mișcare și dans despre emoțiile noastre? Eva și Cosmin propun în Game of Life o întâlnire performativă printre lumini și umbre, cu posibilitățile, eșecurile și șansele pe care jocul vieții ni le aduce în cale. Game of Life este o invitație la a privi corpul și mișcarea din unghiuri diferite. De a experimenta lucruri noi, de a pune întrebări sau de a vorbi

despre experiențe personale. Propunem o serie de momente de dans cu atmosferă foarte diferită, secvențe ludice sau mai întunecate, momente de dans butoh, dar și momente de reflecție și lumină. Zapăm însă continuu, ca în viața de zi cu zi, între plăcere și durere, iubire și moarte. Biletele pentru instalația coregrafică Game of Life: timeless experience for sorrow and love, din data de 30 aprilie, ora 19:00, sunt disponibile pe site-ul sau la casa de bilete Teatrelli.

Atelierul de dans, care va avea loc în zilele de 21, 27, 29 aprilie, între orele 18.00 – 21.00, este rezervat exclusiv publicului adult

și artiștilor interesați, indiferent de vârstă sau experiență în dans, şi vă propune să experimentați direct, în calitate de participanți activi și în final, ca posibil performeri, secvențe de mișcare legate de întrebări de viață esențiale. Informații și înscrieri la www.dans. ro, cosmin@danswanderer.ro sau WhatsApp 0722322366. Dacă vrei să te bucuri de venirea primăverii, să-ți (re)descoperi corpul și creativitatea, te aștept alături de mine, în luna aprilie, să explorăm împreună viața, prezentul și dansul contemporan.

Foraging de primăvară

Vine, vine, primăvara, / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm, copii.

Poate că este doar un cântecel care dă în vileag vârsta unora și-a altora, dar culesul spre consum al unor plante din flora spontană este o realitate din ce în ce mai prezentă. Unii chefs, din cei cu viziune și picioare zdravene, fac acest exercițiu constant — Alex Dumitru de la Singureni Manor obișnuiește să facă astfel de drumeții alături de Leontin, culegător faimos în București — deloc ușor să urci costișe abrupte și să le cobori cu kilograme de ciuperci în spate. Nici Andrei Chelaru de la Cam bun nu e străin de activitate — am în dulap un borcan de „capere” de leurdă de la el. Însă, înainte de a apărea în farfurii de restaurante, urzicile, ștevia, loboda, hribii, mugurii de brad, socul și leurda au completat dieta țăranilor timp de secole.

Pregătind recent un meniu pentru prânz în cadrul Oltentic Muse, proiect sub a cărui umbrelă se adună mai multe localități din Oltenia cu scopul unei dezvoltări sustenabile prin turism, am conștientizat încă o dată diversitatea incredibilă a dietei înaintașilor noștri. Zeci de plante și fructe care au dispărut din meniu, dar care încep să revină, scoase la iveală de bucătari de fine dining sau proprietari de pensiune / punct gastronomic local. În Oltenia, oamenii aveau pe masă urzici cu mălai, salată de păpădie și mujdei de leurdă mâncat simplu cu mămăligă. Muntenia are încă „foile cu lapte”, o ciorbă din toate verdețurile comestibile disponibile, apărute din vrerea agricultorului sau doar a vântului și păsărilor ce duc semințele de colocolo (se pun laolaltă să fiarbă ștevie, lobodă, urzici, ceapă verde etc. și se „îngroașă” cu lapte bătut și ouă, și mărar). Moldova mănâncă untișor și măcriș, învelește sarmale în podbal, înșiră ciuperci pe ață pentru iarnă. Banatul culege melci și îi pune la borcan, ca murături. Mai peste tot se mâncau ciuperci sălbatice fripte. În Maramureș, oamenii merg și acum

cu coșurile împletite la cules de hribe, ciuperci care, mai recent și mai simplu, sunt congelate. În Crișana, din pitoance se prepară și o zamă de pătură pârgălită (o mâncare scăzută cu tăieței de casă, hribi, cartofi și legume — rețete din bucătăria țărănească de altădată în „Sărut-mâna pentru masă”).

La Piața Artizanilor, adusă la București în martie de Slow Food Buzău, am găsit și muguri de ferigă în saramură cu oțet, dulceață de moșmoane, corcodușe sau bujori roz, zacuscă de piciorul căprioarei sau pitarcuțe. Atenție însă — foraging se face doar înarmați cu cunoștințe temeinice de botanică, despre reglementarea juridică a activității (culesul se face adesea pe proprietatea statului), gestionarea urșilor, a câinilor fără stăpân, dar și a culesului în sine, care trebuie făcut responsabil, cu grijă pentru viitorul speciei culese sau al animalelor a căror hrană sunt cele culese.

5 locuri nou deschise în oraș

Primăvara vine cu o serie de deschideri fresh în București – de la concepte inspirate din street food japonez până la brutării artizanale și bistro-uri cu aer franțuzesc. Dacă ești în căutare de locuri noi pentru ieșirile din oraș, acestea sunt câteva dintre cele mai interesante adrese apărute recent pe radarul urban.

À côté

 Calea Victoriei 134

Un nume franțuzesc care se traduce simplu „alături”, dar care spune multe despre vibe-ul locului: un bistro intim, gândit pentru întâlniri relaxate și seri petrecute fără grabă. Situat pe una dintre cele mai animate artere ale orașului, spațiul mizează pe o estetică elegantă, contemporană și pe o experiență casual refined, în care detaliile fac diferența.

rYU Sando Bar

 Nicolae Caramfil 63

 0755.461.111

Un concept fresh dedicat

sandvișurilor japoneze „sando” reinterpretate modern. RYU

Sando Bar propune un meniu concentrat pe combinații atent construite, în care textura pufoasă a pâinii milk bread întâlnește ingrediente premium și plating minimalist.

piața 9

 Calea Victoriei 145

Cunoscut deja pentru produsele sale artizanale, Piața 9 ajunge în București cu o brutărie-cafenea care pune accent pe ingrediente naturale și producție în loturi mici. Conceptul gravitează în jurul deserturilor atent lucrate, toate construite în jurul ideii de „slow baking” și atenție la detalii.

Cremma

 Strada Popa Soare 26  0769 295 923

Cremma vine cu un concept contemporary sweet shop, cu influențe moderne în cofetărie, dar și brunch cu plating atent gândit pentru social media.

Este genul de spațiu în care vii pentru o pauză dulce, o cafea bine făcută și câteva cadre „instagramabile”.

Festina panini

 Bulevardul Mihail

Kogălniceanu 49

 0742 420 000

Un concept simplu și eficient: panini făcute corect, rapid, dar fără compromis la calitate. Festina Panini mizează pe rețete inspirate din Italia, ingrediente bine alese și combinații clasice reinterpretate pentru ritmul orașului. Ideal pentru un lunch pe fugă sau o oprire casual.

Triburile Capitalei Cum redescoperim plăcerea de a fi împreună

Bucureștiul anului 2026 este nu doar un oraș al vitezei și al tranzitului individual, ci unul care învață să pună frână pentru a ne permite să-i vedem cu adevărat pe cei din preajma noastră. Trăim într-o eră în care suntem „conectați” digital 24/7, dar paradoxul singurătății urbane a lovit mai tare ca niciodată. În fața ecranelor care ne promit comunitate, dar ne livrează izolare, bucureștenii au început să caute antidotul acolo unde l-au lăsat în anii ’90: afară, în grup, pe viu. Din nostalgia jocurilor de cartier și din dorința viscerală de a nu lăsa pe nimeni în urmă, s-a născut o nouă geografie socială a orașului. Parcurile, cafenelele de specialitate și hub-urile culturale se transformă treptat în „sufragerii colective”, spații unde etichetele profesionale dispar și unde apartenența la grup devine forma supremă de reziliență urbană. Fie că e vorba de mișcare, lectură sau simple plimbări, aceste comunități nu oferă doar activități, ci vindecă sentimentul de alienare, transformând anonimatul betoanelor într-o rețea vie de suport reciproc.

reading corner

reading corner este o comunitate de tineri, în special din Gen Z, care reinterpretează ideea clasică de club de lectură. Departe de formatul rigid în care toată lumea citește aceeași carte și o discută ulterior, aici, fiecare vine cu propria lectură, iar accentul cade pe experiența de a citi împreună. Timp de o oră, participanții își lasă telefoanele deoparte și se afundă în pagini, într-un spațiu comun, dar profund personal. Ceea ce face reading corner cu adevărat atipic este felul în care scoate lectura din tiparele obișnuite și o duce în locuri neconvenționale: de la cafenele și galerii, la cinematografe sau spații culturale. După momentul de liniște, comunitatea prinde viață prin conversații, recomandări de cărți și conexiuni autentice, fără presiuni, fiind un pretext pentru întâlniri reale, pentru încetinire și pentru redescoperirea bucuriei de a citi împreună. Clubul de lectură este deschis tuturor, iar cei interesați pot afla mai multe și se pot înscrie prin intermediul paginii de Instagram a comunității.

MUV Outside

MUV Outside e o mișcare cu impact social care reinterpretează activitățile în aer liber, transformând spații ale Bucureștiului în locuri de joacă și dezvoltare colectivă. Departe de rigoarea antrenamentelor de performanță, unde rezultatul contează mai mult decât procesul, aici, accentul cade pe bucuria simplă de a fi activ alături de ceilalți, fiind un manifest dedicat celor care suferă de singurătate, dar și celor care își doresc să crească și să se dezvolte împreună cu ceilalți. Misiunea MUV Outside este de a combate izolarea urbană prin redescoperirea jocurilor de cartier (și nu numai), de la volei și baschet până la badminton sau activități indoor. Dincolo de efortul fizic, comunitatea devine o rețea de suport unde etichetele dispar, oferind un sentiment real de apartenență într-o eră a sedentarismului digital. Este un pretext pentru întâlniri autentice, unde mișcarea devine puntea de legătură între generații și categorii sociale diferite. Grupul este deschis tuturor celor care caută un partener de activități sau un cerc în care să fie acceptați, iar detaliile despre înscrieri sunt disponibile pe pagina lor de Instagram.

Tura de Duminică

Tura de Duminică reprezintă o inițiativă săptămânală care reîncadrează plimbarea în aer liber ca pe un ritual de deconectare colectivă de la ecrane și reconectare la natură. Departe de presiunea antrenamentelor cardio intense, aici, accentul cade pe simplitate și pe plăcerea de a descifra orașul la pas, alături de alți oameni faini care caută socializare autentică. Promisiunea este una onestă și accesibilă: chiar dacă nu rezonezi cu grupul din prima, măcar te întorci acasă cu cei 10.000 de pași recomandați pentru o stare de bine, bifați într-o atmosferă relaxată. Fenomenul s-a extins rapid la nivel național, întâlnirile având loc simultan în puncte-cheie din București (Herăstrău, IOR, Tineretului sau Lacul Morii), dar și în orașe precum Cluj, Constanța, Iași sau Timișoara. Fără nicio barieră de intrare, Tura de Duminică este pretextul ideal pentru a-ți începe ziua activ, într-un spațiu care încurajează dialogul și prezența conștientă. Tot ce trebuie să faci este să verifici punctele de întâlnire anunțate pe paginile lor oficiale și să vii la start.

Cineclub Film Menu

Cineclub Film Menu transformă vizionarea unui film într-o experiență de dialog colectiv, departe de consumul pasiv de blockbustere. În fiecare sâmbătă, la Sala Cinema a U.N.A.T.C., redacția revistei aduce în fața publicului bijuterii ale cinematografiei internaționale, oferind un spațiu de învățare unde pelicula este doar punctul de plecare. Nu este nevoie de studii de specialitate pentru a participa; interpretările personale și curiozitatea sunt singurele condiții pentru a te alătura acestui spațiu al pasionaților de imagine în mişcare. Elementul definitoriu este dialogul deschis de după proiecție, unde moderatorii și publicul analizează împreună contextul istoric sau procesul de filmare. Este locul ideal pentru a-ți rafina cultura cinematografică într-un cadru relaxat, unde intrarea este liberă pentru toată lumea, indiferent dacă ești student sau pur și simplu un iubitor de povești bine spuse. Programul proiecțiilor și noutățile sunt anunțate constant pe canalele lor de comunicare, oferindu-ți șansa să descoperi cinema-ul dincolo de ecranele de acasă.

VASILESCU FLORENTIN IULIU

„Antrenorul complet e cel care nu încetează niciodată să fie și sportiv”

Cu 21 de ani de experiență ca antrenor de lupte și cinci ani în MMA, Florentin Vasilescu este profesor titular gradul I la Clubul Sportiv Școlar Nr. 5 din București. De-a lungul carierei a pregătit numeroși sportivi medaliați la competiții naționale și internaționale. A fost antrenor principal al secției de lupte la Clubul Sportiv Dinamo București și coordonator al Lotului Național U15 de lupte greco-romane. În prezent, Florentin Vasilescu este membru al Comisiei Tehnice a Federației Române de Lupte și antrenor de MMA la Clubul Sportiv Combatant. Pe lângă activitatea din sală, are și o carieră academică solidă: este doctor în Știința sportului și educației fizice și autor al mai multor lucrări și articole științifice dedicate pregătirii în sporturile de contact.

De ce ați ales acest domeniu și prin ce alte joburi ați trecut până să ajungeți antrenor de lupte și MMA? Povestea mea în sporturile de luptă a început la doar 3 ani, când am făcut primii pași pe saltea sub îndrumarea tatălui meu, Vasilescu Iuliu, antrenor emerit și mentorul meu de-o viață. De la el am învățat că luptele nu înseamnă doar forță, ci disciplină, respect și caracter. Am intrat în lotul național înainte de facultate, iar anii care au urmat au adus medalii la campionatele naționale și, în 2003, titlul de campion mondial universitar la lupte grecoromane, la Istanbul. În paralel cu activitatea competițională, am urmat cursurile Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport din București, unde am completat experiența practică cu pregătirea teoretică. Între 2004 și 2006 am fost profesor suplinitor de educație fizică și autoapărare la Liceul de Poliție „Neagoe Basarab” din Buzău. Din 2006 sunt profesor și antrenor la Clubul Sportiv Școlar Nr. 5 din București, unde lucrez cu copii și juniori, contribuind la formarea și performanțele lor la nivel național și internațional. Între 2016 și 2019 am fost antrenor principal al Secției de Lupte a CS Dinamo, experiență care mi-a oferit contact direct cu managementul sportivilor de elită. Tranziția către MMA a venit natural, dar și datorită unei persoane speciale: Tiberiu Florescu, un bun prieten și coleg, cu care am o colaborare fructuoasă. El m-a introdus în lumea MMA-ului și împreună am început să adaptăm procedeele clasice din sporturile de contact la nevoile specifice ale MMA-ului modern. Așa am ajuns, în 2021, să antrenez la Clubul Sportiv Combatant, unde lucrez în prezent cu pasionați de arte marțiale mixte. Pentru mine, antrenorul complet este cel care nu încetează niciodată să fie și sportiv.

Spuneți-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de antrenor de lupte și MMA?

Un antrenor de lupte sau MMA este, de fapt, un fel de psiholog nevăzut. Publicul vede sportivul care câștigă sau pierde, vede tehnica, forța, viteza. Ceea ce nu vede este munca emoțională din spate: nopțile în care stai treaz să găsești cuvintele potrivite pentru un sportiv care tocmai a suferit o înfrângere devastatoare, momentele în care trebuie să-l convingi că încă poate, atunci când el nu mai crede în el sau, poate cel mai dificil, clipele în care trebuie să-l oprești când entuziasmul îl împinge prea departe și riști să-l pierzi.

Care este cea mai importantă calitate pe care un antrenor personal / antrenor de lupte și MMA trebuie să o aibă?

Dacă ar fi să aleg o singură calitate esențială, dincolo de pregătirea tehnico-tactică sau experiența competițională, aș spune că este capacitatea de a citi omul din fața ta, nu doar sportivul. Această calitate presupune, în primul rând, empatie autentică. Să înțelegi când un sportiv are nevoie să fie împins la limite, dar și când are nevoie să fie protejat de el însuși. Să simți când „nu pot” înseamnă de fapt „mi-e frică”, iar „mâine” înseamnă de fapt „acum”. Să știi să asculți nu doar cuvintele, ci și tăcerile, limbajul corpului, privirea.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ați da cuiva care-și dorește să se apuce de antrenamente de lupte / MMA ?

Să înceapă cu pași mici, dar să fie consecvent. Sună simplu, poate chiar banal, dar în spatele acestor cuvinte se ascunde experiența a sute de sportivi pe care i-am văzut venind și, din păcate, plecând. Cea mai frecventă capcană în care cad începătorii e exact aceasta: vor prea mult, prea repede. Vin în sală ca niște vulcani, se antrenează de cinci ori pe săptămână în primele două săptămâni, vor să învețe totul odată. Apoi, brusc, se epuizează fizic, dar mai ales mental și dispar.

Din experiența dumneavoastră, care sunt ideile preconcepute cu care vin oamenii la antrenamentele de lupte și MMA?

Una dintre ele e că aceste sporturi sunt doar pentru bărbați tineri și foarte puternici. În realitate, în sălile serioase găsești tot mai multe femei, copii și oameni de diferite vârste, pentru care antrenamentul devine o formă de dezvoltare personală. O altă idee frecventă e că trebuie să fii deja în formă ca să începi. De fapt, tocmai antrenamentul te aduce în formă, indiferent de nivelul de la care pornești. Există și percepția că luptele și MMA-ul înseamnă doar forță brută, însă tehnica este cea care face diferența, iar primele luni sunt dedicate învățării controlului și pozițiilor corecte. Nu în ultimul rând, mulți cred că dacă știu să lupte devin invincibili pe stradă. În realitate, artele marțiale te învață exact opusul: autocontrolul și evitarea conflictelor. Cei care știu cu adevărat să lupte sunt, de regulă, și cei mai calmi.

„Cozerie • cu Ruxandra”

Un dialog fără buton de pauză (), rewind () sau fast-forward ()

În discursul de acceptare a premiului pentru rolul din Sentimental Value, actorul Stellan Skarsgård a declarat la Globurile de Aur 2026 că filmele trebuie experimentate în cinema, nu ca „zgomot de fundal” în casele noastre. De ce să mergem la cinema când putem vedea filmele de acasă? a fost și una dintre întrebările călăuzitoare ale ediției din martie a Cozeriei cu Ruxandra, unde i-am avut invitați pe Monica Felea și Ștefan Bradea, fondatorii Bad Unicorn și cei care au adus în cinema-urile românești filmul Sentimental Value. Întrebarea, de fapt, poate fi extrapolată și deveni la fel de relevantă și pentru alte happeninguri. Ce ne convinge să consumăm experiențe în afara casei?

La șase ani de la starea de urgență din pandemie, obiceiul unor discuții intermediate de butoane a rămas. Mai tare, mai încet, pauză, căpătarea invizibilității

prin închiderea webcamului. Același lucru se întâmplă și în cazul podcasturilor: îți permit să alegi constant cât și cum asculți. Poți oricând să dai pauză sau să sari la segmentul care ți se pare mai interesant. Când ceva te deranjează, schimbi sau închizi. Ești parte din conversație doar cât timp îți dorești. Când totul se luptă pentru atenția noastră, orice ezitare, neconcordanță, moment care nu este (sau este prea mult) într-un intensafectiv sau într-un intens informativ riscă să te piardă.

Gândirea unor evenimente precum serile de Cozerie cu Ruxandra, care îți propun a fi parte dintr-un dialog live, fără butoane, fără a putea interveni în ritm, poate fi privită și ca un act de rezistență. Este ceva tandru și firav în a accepta disconfortul normalului, în a simți emoția alături de ceilalți, în a te abandona într-o conversație. Cozeria e o experiență colectivă, un mod de a fi împreună. Oameni, idei, pasiuni. Unghiuri care nu se regăsesc - de cele mai multe ori - în mainstream. În același timp, e și un act intim de a parcurge o poveste al cărei ritm este dat de invitatul sau invitata din acea seară. Da, cu digresiuni, da, cu acolade aparent anodine, dar care capătă substanță în context. Iar sunetele vin (!) să însoțească poveștile. În corelații provocatoare. La final, întrebările din public sunt încurajate. Există… și vin!

Cozeria cu Ruxandra continuă. În contexte diverse, înfrățită cu alte evenimente, cu dorința de a descoperi spații și comunitățile care le dau viață. Următoarele ediții vor fi anunțate pe rețelele de socializare și pe site –www.cozerie.com.

„Noi, Voi, Noi Toți Suntem Om La Lună”: Când muzica încetează să fie a lor și devine a noastră, a tuturor

O discuție cu Doru Pușcașu despre sinceritate, vulnerabilitate și conceptul din spatele concertului de la Arenele Romane, de pe 3 iulie, care marchează maturitatea trupei.

„Noi, Voi, Noi Toți Suntem Om La Lună” este fundamentul unei comunități în care fiecare se simte văzut. Am povestit cu Doru Pușcașu despre ce înseamnă să împarți succesul cu cei care te-au susținut de la început și despre acest moment de maturizare pentru om la lună.

„Noi, Voi, Noi Toți” este primul vostru concert de o asemenea anvergură. De câte ori vi s-a spus până acum că „nu este momentul” pentru un astfel de proiect și cum se simte, în sfârșit, pregătirea pentru Arenele Romane?

Am încercat mereu să luăm lucrurile așa cum vin. Să pornim mereu de la dorința și plăcerea de a cânta, de a scrie cântece, de a petrece timp împreună și să vedem unde ne duce drumul. De exemplu, noi pregăteam albumul de debut când a venit pandemia. Am renunțat să îl lansăm, pentru că nu ni s-a mai părut relevant pentru ce timpuri trăiam, și am scris cântece noi, despre ceea ce simțeam și trăiam atunci. Și am lansat albumul doi înaintea primului. Nu ni s-a părut nimic greșit în asta. Am fost mereu cinstiți cu noi înșine și cu ceilalți, am muncit foarte mult și am stat mereu atenți și curioși. Om la lună a crescut foarte mult în toți anii ăștia, fără să ardem etape și să ne propunem lucruri de neatins, iar comunitatea noastră de fani a crescut incredibil. Cred că acest lucru ne-a făcut să primim cu brațele deschise propunerea

concertului de la Arene. Pentru că în sfârșit avem un loc unde să încapă toți oamenii noștri de peste tot. Pentru că vor veni de prin toate locurile, și din țară, și de afară. E o mare bucurie și o mare mândrie să putem trăi o etapă ca asta. Cred că e fix la momentul potrivit. Nu e o aniversare, nu e o lansare de album, nu e nimic special de pomenit, ci tocmai asta este ideea – un loc unde să ne adunăm cu toții și să ne bucurăm de muzica asta pe care o iubim.

om la lună a devenit mai mult decât o trupă, oferind alinare și optimism fanilor. Care este prima amintire care vă vine în minte atunci când vă gândiți la oamenii care vă apreciază muzica?

Eu mă uit foarte des la oamenii din public. Și îi văd experimentând tot felul de stări, mai bune sau mai puțin bune. Emoții pe care le trăiesc și eu la rândul meu cântând pe scenă. E un lucru care ne leagă definitiv și pe care îl văd de fiecare dată în ochii celor din public – ideea că nu ești singur. Fiecare simte că i se cântă povestea, că e

despre el cântecul ăsta sau celălalt. Și apare așa o bucurie și o ușurare date de faptul că te poți uita în jurul tău și poți vedea oameni ca tine, cu aceleași emoții, cu aceleași neajunsuri sau frici, având cumva un drum de viață asemănător. Și nu se simt judecați, ci înțeleși, nu se mai simt greșiți, ci diferiți. Prin urmare, amintirile mele sunt legate de chipurile oamenilor. Îi văd, îi simt, mă bucur și mă întristez pentru ei, în aceeași măsură în care trăiesc lucrurile astea eu însumi.

Titlul concertului transformă acest moment într-o reușită a întregii comunități, nu doar a trupei. Ce ne puteți spune despre conceptul spectacolului și cum veți celebra pe scenă legătura cu toți cei care v-au adus aici?

Titlul concertului pleacă de la ceva ce spun aproape de fiecare dată când încheiem un concert. Noi, voi, noi toți, noi suntem om la lună. Vorbește despre fiecare dintre noi, despre puterea și importanța fiecăruia. Despre comunitate, dar mai ales despre individ. Prețuim fiecare moment petrecut împreună, ne considerăm extrem de privilegiați că putem să trăim timpul ăsta, iar concertul de la Arene e

un mare prilej de bucurie și recunoștință. E ca și cum fiecare dintre noi, oamenii de pe scenă și din fața ei, am reușit. Trupa ta favorită în care ai investit și timp, și energie, și bani a reușit. Tu ai reușit odată cu ea. Am ajuns să ne trăim visul. Să ne cântăm cântecele împreună. E un motiv de mândrie și de sărbătoare. Concertul de la Arene va avea tot ce e nevoie să petrecem împreună o seară de ținut minte mereu. O să avem un decor special, sunet excelent, lumini și vizualuri special pregătite pentru acest spectacol, vom avea invitați care vor da și mai multă greutate concertului și, înainte de toate, va fi un prilej de a petrece o seară de vară împreună, noi toți din toate colțurile lumii.

Un mesaj pentru cei care vor fi alături de voi la Arenele Romane?

Ne bucurăm mult că am ajuns aici împreună.

Abia așteptăm să ducem la capăt acest mare concert și să ne privim apoi în ochi, mulțumiți și cu subînțeles, transmițându-ne reciproc – wow, cât de frumos a fost, hai, ce facem mai departe?

Concertul „Noi, Voi, Noi Toți Suntem Om La Lună” va avea loc pe 3 iulie, la Arenele Romane. Un eveniment produs de KIMARO Entertainment, susținut de Rock FM. Biletele sunt disponibile pe www.get-in.ro!

14-16 august 2026

www.brasovjazz.ro