Skip to main content

Zile și Nopți București 8 iunie 2018

Page 1

WWW.ZILESINOPTI.RO

BUCUREȘTI | 8 - 14 IUNIE 2018

INTRĂ ACUM PE WWW.ZILESINOPTI.RO ŞI VEZI PROGRAMUL FILMELOR DIN BUCUREŞTI


SALUT, BUCUREȘTI

Cătălin Toader Publisher Zile și Nopți

Orașul în secțiune Vara începe să-și intre în drepturi, astfel că legea urbană reîncepe să fie dictată de terase, parcuri și malluri cu mult aer condiționat. Printre ele, mai găsim timp și pentru evenimente cu tentă culturală mai mult sau mai puțin evidentă. Între 15 și 18 iunie avem la Cinema Elvire Popesco o binevenită retrospectivă TIFF 2018, serie de proiecții care vor ajuta publicul bucureștean să ia contact direct cu toți premianții festivalului clujean ce tocmai s-a încheiat. Amatorii de muzică în format analog au ocazia să meargă sâmbătă la un târg dedicat discurilor de vinil organizat la clubul Boogie (Popa Petre 36). Organizat cu frecvență lunară, târgul propune câteva mii de viniluri din toate genurile, noi sau second hand, iar colecționarii sunt bineveniți pentru schimburi. Expozanții vor fi acolo între orele 11 și 18 iar intrarea este liberă. Nici de concerte nu ducem lipsă în această săptămână, iar pe cele mai importante le găsiți recomandate aici. Clubul Copper’s va fi gazda a două concerte de marcă – duminică, 10 iunie, Maria Răducanu concertează în grădină, iar miercuri, pe 13 iunie, maestrul muzicii electronice din România, Rodion GA, va susține un concert alături de Andrei Bucureci. În fine, unul dintre cele mai speciale momente muzicale ale săptămânii va avea loc joi, 14 iunie, în spațiul M60, atunci când artista JFDR va aduce vorbe și cânturi islandeze într-un recital foarte special, pus la cale de Musicalist într-o serie intitulată Music Storytellers, serie care debutează cu acest concert.

RADAR SOCIAL MEDIA

ZILE ȘI NOPȚI - EDIŢIA DE BUCUREȘTI apare săptămânal - gratuit | nr. 22 (433) | 8 - 14 iunie 2018

ISSN 2559-172X

Publisher: Cătălin Toader (catalin.toader@zilesinopti.ro) | Redactor: Ina Miruna Enescu (ina.miruna@gmail.com) | Colaboratori: Paul Vinicius, Alex Tocilescu, Maria Balabaș, Paul Dicu, Denis Dinulescu, Adi Munteanu  | Mica publicitate: Daniel Gheorghe (0731 791 051, daniel.gheorghe@zilesinopti.ro) Layout & DTP: Claudiu Oană (claudiu@zilesinopti.ro) | On-line: Ina Miruna Enescu, Diana Popa, Claudia Bodo | Distribuţie: Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro Juridic: Cabinet de avocatură Radu Sora (0744 592 595, office@radusora.ro) | Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: bucuresti@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT și SNA.

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Timişoara / Arad Bilunare: Cluj, Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. Lunare: Iaşi, Baia Mare


DIN REVISTĂ

SCORPIONS - CRAZY WORLD TOUR LA BUCUREȘTI PAGINA 20

Recomandarea Zile și Nopți - p.28

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ PAGINA 30

5 to do in București - p.12

Recomandări evenimente - p.22

Epicentrul lui „foarte bine” - p.24

PLUS: NOU ÎN ORAȘ P.10 / CITY LIFE P.06 / FREE IN BUCUREȘTI P.08

CITYZENII EDIȚIEI

Paul Vinicius P.14

Dan Byron ZILE ȘI NOPȚI | ORAȘUL XX - XX LUNA 2016 | 04 P.16


Texte de Ina Miruna Enescu; Cătălin Toader

Săptămâna acesta este sub semnul „Festivalului”, cu ascendent în „Film” și în conjuncție cu „Muzica”. Weekend-ul este pentru retrospectiva TIFF, filme „Super”, concerte eco-friendly în Parcul Izvor (Natura Fest), la iarbă verde în Grădina Botanică (The Fresh) sau concerte ca între prieteni în cafenele discrete. De luni continuăm cu BIFF 2018 și... restul previziunilor sunt tot favorabile.

RETROSPECTIVA TIFF 2018 LA BUCUREȘTI Cei care nu au reușit să ajungă la Cluj-Napoca în timpul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), au ocazia să vizioneze la Cinema Elvire Popesco, până pe 10 iunie, o selecție de aproape 30 de filme din programul ediției de anul acesta a festivalului. Retrospectiva cuprinde filmul câștigător al Trofeului Transilvania,

FESTIVAL Bucharest International Film Festival 2018 În perioada 11-16 iunie se desfășoară cea de-a XIV-a ediție Bucharest International Film Festival (BIFF 2018). Festivalul vine cu premiere ale unor filme premiate internațional (la Veneția, Berlin, Cannes etc.) și cu două noi secțiuni: scurt metraj și film israelian. Filmele vor fi proiectate la ARCUB, Cinema PRO, Institutul Cultural Român, Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Union. 06 | CITY LIFE | RECOMANDĂRI

Moștenitoarele / The Heiresses (r. Marcelo Martinessi), filmul distins cu Premiul Juriului Francofon, Rugăciunea / La prière (r. Cedric Kahn), precum și toate cele 7 filme incluse în „Close-up Ingmar Bergman”. Programul complet al proiecțiilor este disponibil pe site-ul www. elvirepopesco.ro.

CONCERT

FESTIVAL

Petra Acker & The Band Petra Acker & The Band (Albert Tajti, Michael Acker, Gabi Matei) ne invită la concertul de lansare a primului EP al trupei, intitulat „Never Been Better”. După 7 ani de prietenie muzicală, cei patru au dezvoltat un groove unic, cu ritmuri și armonii de nu-soul, afro, R’n’B, gospel, hip-hop, jazz și funk. Invitat special: Dan „Bozo” Mitrofan. - pe 10 iunie, ora 19:30, la Green Hours jazz-café.

The Fresh in The Garden Sâmbăta aceasta, pe 9 iunie, The Fresh ne-au pregătit o nouă sărbătoare într-un cadru potrivit distracției și muzicii proaspete, în Grădina Botanică. Trupa bristoleză indie rock Coasts vine pentru prima dată în România și va împărți scena cu Subcarpați (pentru prima dată acustic), Deliric x Silent Strike feat. Muse Quartet, Yarah Bravo și Valeria Stoica. – de la ora 14:00.


FREE IN BUCUREȘTI

FESTIVAL

TÂRG

EXPOZIȚIE:

Natura Fest 2018 În perioada 8-10 iunie, în Parcul Izvor este a IV-a ediție Natura Fest – festival ce dorește să crească responsabilitatea față de mediu. Vor fi ateliere, activități tematice și concerte. În cele trei zile, pe scena festivalului vor urca trupele: Coma, Robin and the Backstabbers, Omul cu şobolani, Grimus, Firma, E.M.I.L., The Amsterdams, Eyedrops, Jinxy von D'ers și CnM. Intrarea liberă.

Vinilarium | Târg de viniluri Sâmbătă, 9 iunie, la Boogie Bar este o nouă ediție a târgului de viniluri Vinilarium. În intervalul 11:00- 18.00, pasionații de muzică în format analog vor putea alege dintre numeroasele titluri care vor fi expuse (jazz, rock, blues, electronică, disco, funk, pop, muzică clasică ș.a.m.d.). Intrarea este liberă, iar, între căutări, vizitatorii se pot odihni și la o cafea sau o bere rece.

Postindustrial | Zâne Expoziția „Postindustrial | Zâne” mai poate fi vizitată până pe 24 iunie, la Rezidența BRD Scena9. Ioana Cîrlig și Marin Raica, artiștii care semnează expoziția, se ocupă cu fotografia documentară, pentru acest proiect fotografiind în locuri îndepărtate de Capitală, în zone mono-industriale care se întorc încet la rural (Postindustrial) sau rurale, în viața intimă a satului (Zâne).

08 | CITY EVENTS | FREE IN BUCUREȘTI


NOU ÎN ORAȘ

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ BUCURESTI

KAYO GARDEN & KAYO SUMMER CLUB.

Sâmbătă, 9 iunie, de la ora 19:00 este petrecerea de deschidere a unui nou pol al petrecerilor de vară: KAYO Garden & KAYO Summer Club. Situat într-o zonă înverzită din zona Parcului Herăstrău, KAYO este creat cu un design inedit, decorurile fiind sofisticate și luxoase. Clubul de noapte va fi deschis de joi până sâmbătă, selecția muzicală fiind asigurată de dj-ul rezident, sau de dj internaționali invitați. Grădina urmează aceleași linii de design, terasa fiind concepută pentru relaxare sau întâlniri de peste zi, seara devenind scenă pentru petreceri sau concerte. Șoseaua Nordului 1, tel: 0765991991, rsvp@kayo. ro, www.kayo.ro

10 | CITY LIFE | NOU ÎN ORAȘ

SUPA DUPA

Producătorul de supe Supa Dupa, proaspăt apărut în peisajul culinar autohton, a lansat de curând Supa Duba – food truck-ul care va face supele mai accesibile gurmanzilor. Meniul variază în funcție de inspirația bucătarilor, dar cele mai cerute feluri revin constant în ofertă. Printre acestea se numără: crema africană de cartofi dulci cu alune, crema de ardei copti, crema de broccoli cu ananas și tabasco, de ciuperci cu bacon, crema de bere cu cedar, crema africană de cartofi dulci cu alune sau de vinete și roșii coapte. Pentru bucureșteni, „duba” Supa Dupa va „campa” frecvent la Food Circus. www.facebook.com/supadupa.ro


5 to do

București 8 - 14 iunie 2018

Sâmbătă, 9.06, 12.00-20.00

N•A•K•E•D Tiberiu Căpudean, la MNAC

Felicitări lui Tibi Căpudean, expoziția sa e un act modern de curaj și un îndemn la toleranță! Artistul a fotografiat și a adunat poveștile a peste 200 de bărbați gay și bisexuali din diverse țări ale lumii.

Duminică, 10.06, ora 20.00 Vineri, 8.06, ora 21.30

Sarmalele reci, la Fabrica

Am tot avut ocazia să mă văd în ultima vreme cu Zoltan Andras și cu Emil Viciu, ba să îi și ascult. Povestesc la fel de fermecător precum cântă. În tot cazul, o recomandare fierbinte pentru această porție de Sarmale reci!

Nebun din dragoste, TNB

La capătul unei ore și jumătate de spectacol pleci aproape epuizat de festele grotești ale destinului, de sarcasmul hazardului, de incalculabilele consecințe ale unei existențe duble asupra altor destine.

Marți, 12.06 2018, ora 18.30 Luni, 11.06, ora 19.00

Nightlosers, la Fabrica Clubul de pe strada 11 iunie aniversează un deceniu cu cea mai simpatică trupă de blues autohtonă. Pe câtă bucurie, pe atâta ironie încape în muzica trupei lui Hanno Hoefer, pentru care am un deosebit respect.

12 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI EVENIMENTE

Stampe japoneze din secolele XVIII și XIX, la TNB

În foaierele Sălii Studio va fi prezentată o selecție curatorială de peste 140 de stampe japoneze din secolele XVIII și XIX, cu Actori și scene de teatru Kabuki, provenind din colecția privată George Șerban.

Recomandări de Horia Ghibutiu Freelance journalist, horiaghibutiu.ro (în acte, Horea Adrian Ghibuţiu) s-a născut la Praga, în 1969; avea să fie adus în ţară la şase săptămâni de la naştere şi lăsat să crească aici. E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană („Tineretul liber”, „Evenimentul zilei”, „ProSport”, „Adevărul”) până la ghiduri TV („TV mania”) şi reviste lucioase („Viva!”).

BONUS RADIO Ascultă! Morning Glory, cu Razvan Exarhu de la 7 la 10 de luni până vineri pe ROCK FM. Horia Ghibuțiu e producătorul emisiunii matinale de la Rock FM. Îl puteți auzi râzând pe fundal, de luni până vineri.

BONUS web Intră pe pagina de Facebook a jurnalistului @horiaghibutiu.ro, unde Horia realizează zilnic cronica drumului său spre serviciu, sub genericul #ÎnTimpCeTuDormeai.


Halouri & Holograme (LXXVI)

Paul Vinicius Scriitor și Joker de Treflă în Statele Unite ale Poeziei, Muzicii & Insomniei

Aș prefera niște linii aeriene defalcate pe profesii. Spre exemplu, una care să nu deservească decât scriitori. Mereu ar întârzia câte unul, doi, șapte. O lună, două, cinșpe. Într-o zi, când toți pasagerii s-ar întruni, evident că l-ar invita și pe pilot cu acel prilej. Cheful ar dura vreo săptămână. Refacerea pilotului, două, trei zile. Din motive gingașe, efectivul va fi iarăși înjumătățit. Probabil că acel zbor nu va decola niciodată. Peste timp, nava scriitoricească, supusă unor reparații capitale, va deveni muzeu al literaturii române. # Alteori, doar cade câte-o vorbă. Întâmplător și fără vreo legătură cu tine. Însă cu gândurile tale, da. De la necunoscuți, la fel de pasageri ca și tine. Cade și-ți

14 | CITY ZEN | HALOURI & HOLOGRAME (LXXVI)

zdrelește firicelul acela pentru care trăiseși luni la rând. Așa, brusc, paf! Și din toată năuceala te trezești, precum un cercel ieftin de sticlă, legănat de urechiușa friguroasă a unei asiatice peste care trece, hurducăind, un camion gol dar doldora de gândurile tale. Cât să-ți ajungi în vârfurile unghiilor, dincolo de care nu mai ai unde te extinde. Și-n secunda doi îți dai seama că de fapt o privești din spate. Ea, adică făptura firavă, îndepărtându-se, cu tine cu tot, legănându-te, la urechea ei. Și atunci sonorul devine cu mult mai puternic decât imaginea. O privești asurzit de razele acelea răzlețe de soare care par a o lovi. Iar ea sună ca un clopot. Apoi, numai orașul.


Două albume faine din mai 2018 Luna mai a fost una cu probleme, mai ales pe partea românească, unde research-ul este o povară pentru că nu există o platformă dedicată, muzicienii sunt de multe ori prea artiști ca să-și promoveze materialele, iar discurile peste care dai cu chiu cu vai, nu sunt întotdeauna recomandabile. So:

Dan Byron Cântă de la 6 ani și-i știți vocea și flautul de la byron, Kumm și Urma. Compozitor, aranjor, scriitor de versuri și de blog pe danbyron.ro.

Gaz Coombes – World’s Strongest Man Gaz Coombes mi-a intrat în grații cu discul trecut, Matador, care, din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun pe care l-am ascultat în 2015, marcând momentul maturizării, depășirii vârstei inocenței fostei lui trupe, Supergrass. Gaz se ferește să spună în interviuri cine este World’s strongest man, dar mie mi

16 | CITY ZEN | DOUĂ ALBUME FAINE DIN MAI 2018

se pare că versurile piesei omonime fac referiri directe la papițoșenia sa, Donald Trump. Sound retro modern, ceva hidden Radiohead și niște groove-uri faine. Lunatic Soul – Under the Fragmented Sky Nu sunt vreun mare fan de Riverside, nu e o trupă rea, îmi place însă proiectul solo al vocalistului/basistului ei, Mariusz Duda, numit Lunatic Soul și ajuns la al șaselea material în doar zece ani. Atmosfera discului nu are cum să te lase indiferent, repetitivitatea lui induce un soi de transă care dă dependență. Mai mult de jumătate dintre piese sunt instrumentale și destul de dark, dar Tamed, cea care închide cercul, te scoate parcă la lumină.


Acces: 75 lei - la intrare / 50 lei - online pe blt.ro Copiii sub 12 ani însoțiți de un adult au acces liber Detalii pe musicalist.ro

JFDR – povești islandeze la București Musicalist vă invită la primul eveniment din seria Musical Storytellers. Artista islandeză Jófríður Ákadóttir (JFDR) va susține un concert la București, în Spatiul M60, pe data de 14 Iunie de la ora 20.00. JFDR, cel mai recent proiect al artistei islandeze Jófríður Ákadóttir, reprezintă un amestec ce combină părți ciclice de chitară, cu un sunet poetic al unei călătorii care se termină acolo unde a început. Având experiență în stilurile de muzică clasică, electronică și folclor islandez, JFDR vine cu un amalgam de sunete specifice fiecărui anotimp, iar vocea sa alunecă precum un curent care calmează și cele mai zbuciumate ape. JFDR surprinde cel mai mult prin calitatea sa de om

18 | CITY EVENTS | TITLU ARTICOL

iscusit în arta cuvintelor, folosinduse de o bogată imaginație pentru a evoca emoții subtile, ce sunt transpuse în fiecare cântec al său. Musical Storytellers își propune să prezinte într-un cadru intim de concert tineri artiști cu un mare potențial creativ, mai puțin cunoscuți publicului din Romania. Conceptul de Musical Storytellers este inspirat din binecunoscutele emisiuni ale anilor '90 VH1 Storytellers și MTV Unplugged. Artiștii pe care ne-am dori să-i ascultați sunt recunoscuți pe plan internațional pentru emoția transmisă în reprezentațiile lor live, cei mai mulți dintre ei aducând în compozițiile proprii sunete, tradiții, instrumente muzicale sau stiluri ce amintesc de țara lor de origine.


Scorpions Crazy World Tour la București

Puține trupe pot aduce la concerte un public atât de diferit ca Scorpions, public care știe versurile și care cântă la unison, din toată inima, Wind of Change. Noi generații de fani, probabil născute mult după anul în care se lansau Still Loving You sau Rock You Like a Hurricane, vor avea ocazia să își (re)vadă trupa preferată la București, pe 12 iunie, la Romexpo, în cadrul unui concert de colecție din cadrul Crazy World Tour, adus în România de Events (www.events.ro). Scorpions este una dintre cele mai longevive trupe de rock din lume, cu peste 50 de ani de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, a căror muzică sună la fel ca în prima zi și demonstrează cu fiecare concert că plăcerea lor a crea muzică și de a o interpreta este aproape de necrezut. Livrând un Crazy World Tour care îi va inspira pe toți cei cei prezenți, Scorpions vor readuce energia și emoția cu care și-au obișnuit fanii la toate concertele lor. Cinci decenii de muzică vor putea fi auzite într-o singură seară, la spectacolul ce se anunță exploziv. În deschiderea mega show-ului Scorpions de la Romexpo vor cânta Compact B (cu invitatul special Leo Iorga) și Salamandra. 20 | CITY EVENTS | SCORPIONS - CRAZY WORLD TOUR LA BUCUREȘTI

Biletele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti), la prețurile de de 350 lei (Tribună), 270 lei (Golden Ring), 190 lei (Gazon A) și 150 lei (Gazon B).

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ BUCURESTI


FESTIVAL:

Super 2018 CONCERT:

Mioritzza | multumult

Vineri, 8 iunie, ora 19:30 Multumult aduc pe scena de la Green Hours jazz-café Mioritzza, un poem electro-liric, cu instrumente țărănești de suflat. Povestea spune că „doi păstori moderni din București (un sat european) și-au pierdut oile. Le-au rămas totuși în desagă fluierele și mixerul. Cu care au început să se joace, spunându-le celorlalți o poveste veche, însă mereu nouă”.

Vineri-duminică, 8-10 iunie Pe 8 iunie începe a șasea ediție Super - festivalul de filme făcute de adolescenți, care se va desfășura timp de trei zile la Cinemateca Eforie. Pe lângă scurt-metraje, festivalul vine și cu o expoziție (în spațiul Cazul 101), ateliere și petreceri cu intrare liberă (începând cu ora 22:45: vineri și sâmbătă la Green Hours jazz-café, duminică la BEAT bar umanist ).

22 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI EVENIMENTE

CONCERT:

Rodion G.A.

Miercuri, 13 iunie, ora 20:00 Rodion G.A., unul dintre parinții muzicii electronice românești (cu albume lansate în UK și cu o prezență constantă în topurile muzicale electro underground) vine pentru prima dată pe scena Copper's Pub. La concert va fi disponibil pentru vânzare și cel mai nou album al artistului, „Rozalia”, pe disc de vinil, cu autograf. În deschidere va mixa Andrei Bucureci (Crowd Control).


Copper’s

ZILE ȘI NOPȚI A REALIZAT ACEASTĂ RECENZIE SUB ANONIMAT ȘI A ACHITAT NOTA DE PLATĂ.

Epicentrul lui „foarte bine” Două baruri, o terasă spectaculoasă și câteva dintre cele mai tari evenimente urbane, iată motivele pentru care la Copper's Pub nu te plictisești nicio secundă! Meniul e american style oriented, cu burgeri și sandvișuri, dar găsiți de toate aici, de la tartar de ton roșu și carpaccio de vită cu rucola și caju, până la coaste de porc, cotlete de vițel sau de berbecuț și câteva variante de paste. Colorat, primitor și de obicei aglomerat, locul găzduiește multe concerte de jazz (dar și alte genuri), proiecții de filme clasice, petreceri și seri dedicate muzicii pe vinil. Mansarda este una dintre cele mai spectaculoase și mai dotate (pentru concerte) din câte am găsit prin puburile bucureștene, astfel că există chiar și premisele unor evenimente de anvergură (poate un festival de jazz?). Mâncarea ne făcuse de multe ori cu ochiul, dar de data asta am hotărât că e cazul s-o și testăm. Aperitivul a fost spectaculos: Haloumi cu salată și un excelent sos de iaurt cu sfeclă roșie, usturoi și lămâie (rozaliu, de la sfeclă, dar incredibil de gustos!). Combinație foarte bună de culori, arome și texturi, un fel inventat parcă pentru seri de vară cu beri și muzică bună. Burgerul casei (nivelul 1, au și variantă dublă, pentru oaspeți foarte înfometați) s-a dovedit a fi în aceeași notă foarte reușită. Carnea ideal făcută, sosurile și chifla cu semințe foarte nimerite în context și un accent sărat indus excelent în ecuație de felia de bacon prăjit. Una peste alta, o experiență foarte bună și un loc pe care vi-l recomand sincer. 24 | CITY FOOD | COPPER’S - EPICENTRUL LUI „FOARTE BINE”

• Copper’s se află pe strada Hristo Botev la numărul 25, foarte aproape de vărsarea în Calea Călărașilor. • Loc excelent pentru mâncat, băut și socializat, mai ales în contextul unora dintre multele evenimente care se organizează aici.

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ BUCURESTI


RECOMANDAREA ZILE ȘI NOPȚI

Modelier Duzilor 12

Cocoțat simpatic, ca o omidă gastronomică, pe strada Duzilor (destul de aproape de UNATC), Modelier a devenit, în ultima vreme, sinonim cu locul în care poți mânca unii dintre cei mai buni burgeri din București. Beneficiind de un sediu colorat și foarte haios decorat, localul este epicentrul experimentelor burgeristice din centrul orașului. Aici poți să-ți croiești propriul burger, dar poți alege, în același timp, și variantele consacrate ale casei. Limonadele sunt la fel de faimoase ca și burgerii (și cartofii prăjiți, aș completa), dar există și alte variante de mâncare la fel de gustoase (coastele de porc, de exemplu). Locul este foarte plăcut, muzica decentă și ne-agresivă, atmosferă relaxată și prietenoasă. Uneori sunt ceva probleme cu timpul de servire, dar dacă nu vă grăbiți merită să așteptați.

28 | CITY FOOD | RECOMANDAREA ZILE ȘI NOPȚI


REVISTĂ.SITE.APLICAŢIE

DESCOPERĂ NOUL

ZILE ªI NOPŢI!

Pentru noi, timpul tău liber contează ZILE ȘI NOPȚI | 8 - 14 iunie 2018 | 29


PREMIERĂ

Jurassic World: Un regat în ruină

JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM

Regia: J.A. Bayona Cu: Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Jeff Goldblum, BD Wong Gen film: Acţiune, Aventuri, SF Premiera în România: 08.06.2018 Distribuitor: RO Image 2000

La trei ani după ce parcul tematic și stațiunea de lux Jurassic World au fost distruse de dinozaurii care au scăpat din captivitate, insula Nubar este abandonată. Oameni nu mai sunt acolo, ci doar dinozauri – cei care au supraviețuit și care sunt pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit de pe insulă dă semne de reactivare, Owen și Claire se lansează într-o cursă contracronometru pentru a salva dinozaurii rămași. Owen e hotărât să-l găsească pe Blue, care e dispărut în sălbăticie, iar Claire a ajuns să respecte aceste creaturi care au devenit acum o cauză în care crede și pentru care se luptă. Cei doi ajung pe insulă, dar descoperă o conspirație care ar putea reîntoarce întreaga noastră planetă la o stare de lucruri extrem de periculoasă și care nu a mai fost văzută din timpuri preistorice.

30 | CITY FILM | JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ

De ce să-l vezi

E lumea Jurrasic, nu poți decât să te entuziasmezi și să suferi alături de dinozaurii din serie.


PREMIERĂ

Foxtrot

FOXTROT

Regia: Samuel Maoz Cu: Lior Ashkenazi, Sarah Adler, Yonaton Shiray, Shira Haas Gen film: Dramă Durata: 108 minute Premiera în România: 08.06.2018 Distribuitor: Transilvania Film

32 | CITY FILM | PREMIERE

Michael și Dafna se confruntă cu o durere sfâșietoare când niște oficiali ai armatei sosesc să îi anunțe moartea fiului lor, Jonathan. Michael devine din ce în ce mai deranjat de doliul excesiv al rudelor și de încurajările seci ale birocraților. În timp ce soția lui se odihnește, sedată fiind pentru a face față traumei, Michael este cuprins într-un vortex de furie, situație care ulterior se schimbă într-un mod neașteptat. „Foxtrot” este o dramă care se apleacă asupra noțiunii de putere, dar și a celei de serviciu militar – care se dovedește a fi deseori absurd. Povestea aceasta despre război ne arată câtă distrugere poate apărea atunci când tinerii soldați, atât de tineri încât abia reușesc să apese pe trăgaci, trăiesc privare și singurătate.

Este o poveste necesară despre absurditatea războiului.


PREMIERĂ

Charleston

CHARLESTON

Regia: Andrei Crețulescu Cu: Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Gabriela Popescu, Dorian Boguță Gen film: Dramă Durata: 119 minute Premiera în România: 08.06.2018 Distribuitor: Kinosseur

34 | CITY FILM | PREMIERE

Un trio amoros atipic, spus într-o dramă cu Șerban Pavlu și Radu Iacoban, poveste din care iubita amândurora trăiește doar în amintirile acestora. La câteva săptămâni după moartea soției sale, Ioana, și chiar în seara în care împlinește vârsta de 42 de ani, Alexandru (jucat de Șerban Pavlu) primește o vizită ciudată, neașteptată, care-l scoate din monotonia durerii sale. Sebastian (Radu Iacoban), cel care vine în vizită, pretinde că a fost iubitul soției lui Alexandru în ultimele luni. „Charleston” este povestea dulce-amară a unui triunghi „defect”, căci nu au mai rămas din el decât doi bărbați care încearcă să dezlege misterele femeii pe care amândoi se pare că au iubit-o, dar despre care știe, fiecare-n parte, că nu o merita. Ana Ularu o joacă pe această dispărută Ioana, elementul-cheie în jurul căruia se învârte misterul.

Pentru triunghiul amoros din care al treilea element este judecat în lipsă.


CINEMA CITY COTROCENI AFI Palace Cotroceni, Etaj 1, Rezervări 021.407.00.00 www.cinemacity.ro

VIP PROGRAM 8 - 14 iunie 2018 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

Rating

Gen

AVANPREMIERĂ PRINŢUL FERMECĂTOR $ DUBLAT/CHARMING $ DUBBED

AG

AN,CO

AVANPREMIERĂ MOŞTENIRE DIABOLICĂ 2D (INDISPONIBIL)HEREDITARY 2D

N-15

DR,HO

IUBINDU-L PE PABLO, URANDU-L PE ESCOBAR 2D (N-15)

N-15

DR

DEADPOOL 2 2D/DEADPOOL 2 2D

SOLO: O POVESTE STAR WARS $/SOLO: A STAR WARS STORY $

JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

N-15

AP-12

AP-12

CO, AC

SF, AC

AC, AV

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

S

14:00

D

14:10

J

SEARA 17:00 - 24:00

20:10

Mi

20:10

V, L - Ma

20:20, 22:45

S-D

16:20

20:20, 22:45

Mi - J

22:50

V, D - Ma

17:40

S

15:00

17:40

Mi - J

17:20

V, L - J

17:00, 18:20, 19:40, 21:00, 22:20

S

14:20

17:00, 18:50, 19:40, 21:30, 22:20

D

14:30

17:00, 18:50, 19:40, 21:30, 22:20

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

PROGRAM 8 - 14 iunie 2018 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

AVANPREMIERĂ IUBINDU-L PE PABLO, URANDU-L PE ESCOBAR 2D (N-15) PREMIERĂ FOXTROT 2D /FOXTROT 2D AVANPREMIERĂ PRINŢUL FERMECĂTOR $ DUBLAT/CHARMING $ DUBBED PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $ ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED

INTERZIS LA...SEX 2D/BLOCKERS 2D

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D

AMNEZIE CU SURPRIZE 2D / OVERBOARD 2D

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

Rating

Gen

N-15

DR

Mi - J

0

DR

V-J

12:00

14:20, 16:40

AG

AN,CO

S-D

11:40

13:40

V, L - J

12:10

13:40, 15:20, 16:20

18:00, 19:00, 20:40, 21:40

AP-12

AC, AV

S-D

11:00, 12:40

13:40, 15:20, 16:20

18:00, 19:00, 20:40, 21:40

AG

AN, FA, AV,

S-D

11:10

N-15

CO

19:10, 21:30

V, L - Ma

19:20

S-D

19:10

Mi - J

21:50

AG

DOC

S-D

N-15

HO, TH

V - Ma

21:30

V, L - J

18:10, 20:30, 22:50

AG

CO, RO, DR

S-D

SUB SOARELE NOPȚII 2D / MIDNIGHT SUN 2D

19:20

AP-12

14:00

15:50

18:10, 20:30, 22:50

V, L - J

17:10

S-D

17:00

DR, RO


CINEMA CITY COTROCENI AFI Palace Cotroceni, Etaj 1, Rezervări 021.407.00.00 www.cinemacity.ro

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

Rating

Gen

RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

AP-12

AC, AV,

AVENTURI FĂRĂ PERECHE 2D DUBLAT/LICHOZROUTI 2D DUBBED

AG

AN, FA, AV,

PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

AG

AN, FA, AV,

HAI, CĂ SUNT BELEA ! 2D/ I FEEL PRETTY 2D

ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

V, L - J

12:20

S-D

AP-12

N-15

CO,

AP-12

SF

DEADPOOL 2 2D/DEADPOOL 2 2D

N-15

CO, AC

S-D

12:50

14:50

S

12:20

14:30

D

11:50, 12:20

14:30 21:20

S-D

21:00

Mi - J

22:30

V - Ma

20:20, 22:30

Mi - J

20:20

V-J

18:20

11:30, 12:20

V, L - J

14:10, 15:00, 16:40

17:40, 19:20, 20:20, 21:50

14:10, 15:00, 16:40

17:40, 19:20, 20:20, 21:50

14:50

SF, AC

S-D

12:00

V, L - J AG

13:10, 15:30

17:50

13:10, 15:30

17:50

AV, FA

S-D

11:00

V, L - J

TAXI 5 2D/ TAXI 5 2D

AP-12

17:00, 19:10, 20:10, 22:20

AV, CO

Cinema City își rezervă dreptul de a opera modificări în program.

S-D

MOSTENIRE DIABOLICA 2D (INDISPONIBIL)/HEREDITARY 2D

N-15

DR,HO

PROIECTUL FLORIDA 2D/THE FLORIDA PROJECT 2D

N-15

DR

16:40

21:20

V, L - J

20:10, 22:30 13:10

20:10, 22:30

V, L - J

CHARLESTON 2D/CHARLESTON 2D

AG

0

18:50, 20:10, 22:20

Mi - J

S-D

FAMILIA MEA NEBUNĂ 2D/LA CH'TITE FAMILLE 2D

17:40, 20:50

V, L - Ma

S-D

JIM BUTTON ŞI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ 2D/JIM KNOPF UND LUKAS DER LOKOMOTIVFÜHRER 2D

17:40, 20:50 14:40

V, L - J

AP-12

SEARA 17:00 - 24:00

HO, MI

TOXIC 2D/DANS LA BRUME 2D

SOLO: O POVESTE STAR WARS $/SOLO: A STAR WARS STORY $

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

17:50

CO

DR

S-D

11:00

15:30

17:50

V-J

12:20

14:40

17:10, 19:40, 22:10

LEGENDA

AVENTURI  AV ACȚIUNE  AC ANIMAȚIE  AN COMEDIE  CO DRAMĂ  DR FANTASTIC  FA THRILLER  TH HORROR  H CRIMA  CR MISTER  MI SCIENCE FICTION  SF ROMANTIC RO


SALA

CINEMA CITY COTROCENI

AFI Palace Cotroceni, Etaj 1, Rezervări 021.407.00.00 www.cinemacity.ro

PROGRAM 8 - 14 iunie 2018 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

Rating

Gen

AP-12

AC, AV

V-J

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

12:00

14:40

17:20, 20:00, 22:40

LEGENDA

Jurassic World: Un regat în ruină La trei ani după ce parcul tematic și stațiunea de lux Jurassic World au fost distruse de dinozaurii care au scăpat din captivitate, insula Nubar este abandonată. Oameni nu mai sunt acolo, ci doar dinozauri – cei care au supraviețuit și care sunt pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit de pe insulă dă semne de reactivare, Owen și Claire se lansează într-o cursă contracronometru pentru a salva dinozaurii rămași. Owen e hotărât să-l găsească pe Blue, care e dispărut în sălbăticie, iar Claire a ajuns să respecte aceste creaturi care au devenit acum o cauză în care crede și pentru care se luptă. Cei doi ajung pe insulă, dar descoperă o conspirație care ar putea reîntoarce întreaga noastră planetă la o stare de lucruri extrem de periculoasă și care nu a mai fost văzută din timpuri preistorice.

JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM

Regia: J.A. Bayona Cu: Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Jeff Goldblum, BD Wong Gen film: Acţiune, Aventuri, SF Premiera în România: 08.06.2018 Distribuitor: RO Image 2000

Cinema City își rezervă dreptul de a opera modificări în program.

AVENTURI  AV ACȚIUNE  AC ANIMAȚIE  AN COMEDIE  CO DRAMĂ  DR FANTASTIC  FA THRILLER  TH HORROR  H CRIMA  CR MISTER  MI SCIENCE FICTION  SF ROMANTIC RO


Rezervări: 021 407 00 00

www.cinemacity.ro


CINEMA CITY SUN PLAZA Calea Văcărești nr. 391, etaj 2, sector 4, rezervări: 021-386 0600 www.cinemacity.ro

PROGRAM 8 - 14 iunie 2018 DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

Rating

Gen

AVANPREMIERĂ PRINŢUL FERMECĂTOR $ DUBLAT/CHARMING $ DUBBED

AG

AN,CO

S-D

AVANPREMIERĂ MOSTENIRE DIABOLICA 2D (INDISPONIBIL)/HEREDITARY 2D

N-15

HO

Mi - J

21:40

AVANPREMIERĂ IUBINDU-L PE PABLO, URANDU-L PE ESCOBAR 2D (N-15)/ LOVING PABLO 2D

N-15

RO,DR

Mi - J

19:00

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

AP-12

AC, AV

ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED INTERZIS LA...SEX 2D/BLOCKERS 2D ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D AMNEZIE CU SURPRIZE 2D / OVERBOARD 2D RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

AG

AN, FA, AV,

N-15

CO

AG

DOC

N-15

HO, TH

AG

CO, RO, DR

AP-12

AC, AV,

AG

AN, FA, AV,

PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

AG

AN, FA, AV,

HAI, CĂ SUNT BELEA ! 2D/ I FEEL PRETTY 2D

AP-12

CO,

ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D

N-15

HO, MI

TOXIC 2D/DANS LA BRUME 2D

AP-12

SF

DEADPOOL 2 2D/DEADPOOL 2 2D

V, L - J

12:00

13:40, 14:40, 16:20

S-D

11:00, 12:00

13:40, 14:40, 16:20

S-D

11:20

V - Ma

N-15

CO, AC

17:50

V, L - J S-D

13:20 11:10

CLUBUL FEMEILOR DEZLĂNŢUITE 2D/BOOK CLUB 2D OPERAŢIUNEA HAM-HAM 2D/ SHOW DOGS 2D OPERAŢIUNEA HAM-HAM 2D DUBLAT/ SHOW DOGS 2D DUBBED SOLO: O POVESTE STAR WARS $ DUBLAT/SOLO: A STAR WARS STORY $ DUBBED JIM BUTTON ŞI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ 2D/JIM KNOPF UND LUKAS DER LOKOMOTIVFÜHRER 2D TAXI 5 2D/ TAXI 5 2D FAMILIA MEA NEBUNĂ 2D/LA CH'TITE FAMILLE 2D

AP-12

AP-12

SF, AC

CO

AG

CO FA AV

AG

CO FA AV

AP-12

SF, AC

AG

AV, FA

AP-12

AV, CO

AG

CO

13:20

V - Ma

21:10

Mi - J

22:40

V-J

19:30, 22:10 12:10

S-D Mi - J

12:10

V, L - J

12:50

S-D V-J

15:10

18:10, 21:10

15:10

18:10, 21:10

15:10

20:10

13:10 14:50

17:00

V - Ma

12:40

15:20

22:10

Mi - J

15:20

21:00

V - Ma

18:20, 20:30, 22:40

Mi - J

18:20, 20:30

V-J V, L - J

19:00 12:30

V, L - Ma

SOLO: O POVESTE STAR WARS $/SOLO: A STAR WARS STORY $

17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40 17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40

17:40, 20:00

Mi - J

V, L - Ma

AVENTURI FĂRĂ PERECHE 2D DUBLAT/LICHOZROUTI 2D DUBBED

11:00, 12:10

S-D

14:10, 15:00, 16:50 14:20

12:10

14:20

17:30, 19:20, 20:00, 21:50, 22:30 17:00, 18:40, 19:40, 21:20, 22:20 17:00, 18:40, 19:40, 21:20, 22:20 17:00, 18:30, 19:40, 21:20, 22:20

Mi - J

14:20

V, L - Ma

13:20, 15:40

17:50, 20:10, 22:30

13:20, 15:40

17:50, 20:10, 22:30

S-D

11:10

Mi - J

13:20, 15:40

18:00, 20:20, 22:30

Mi - J

13:20, 15:40

18:00, 20:20, 22:30

V-J

19:50, 22:00

V, L - J

12:00

S-D

11:10, 12:00

V-J

V-J

V-J

17:40 17:40

13:20, 16:00

12:30

V, L - J S-D

13:20, 14:10, 15:30, 16:15 13:20, 14:10, 15:30, 16:15

11:50

14:50

17:10

14:00, 16:10

18:20, 20:40, 22:50

14:00, 16:10

18:20, 20:40, 22:50

15:00

17:30, 19:50, 22:10

Cinema City își rezervă dreptul de a opera modificări în program.

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL


CINEMA CITY MEGA MALL Pierre de Coubertin nr. 3-5, lângă Arena Națională Rezervări: 0372 839 066, www.cinemacity.ro

V - J,

12:00

14:40

17:20, 20:00, 22:40

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

SEARA 17:00 - 24:00

HAI, CĂ SUNT BELEA ! 2D/ I FEEL PRETTY 2D

ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D

Gen

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

19:40, 22:10

Mi - J

20:30, 22:50

V-J

20:40, 22:50

N-15

17:00, 18:40, 19:30, 21:10, 22:00

14:30, 15:30

17:10, 18:10, 19:50, 21:00, 22:30

14:30, 15:30

17:10, 18:10, 19:50, 21:00, 22:30

13:10, 15:20

17:30, 19:50, 21:30

12:30

16:50

19:10, 21:30

14:30

17:30, 18:20, 20:30, 21:20

14:30

17:30, 18:20, 20:30, 21:20

14:30

17:30, 18:20, 21:20

13:00

11:20

13:20

SOLO: O POVESTE STAR WARS $ DUBLAT/SOLO: A STAR WARS STORY $ DUBBED JIM BUTTON ŞI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ 2D/JIM KNOPF UND LUKAS DER LOKOMOTIVFÜHRER 2D TAXI 5 2D/ TAXI 5 2D MOSTENIRE DIABOLICA 2D (INDISPONIBIL)/ HEREDITARY 2D

13:10, 15:20

17:30, 19:50, 21:30

SF, AC

AP-12 AP-12

CO CO FA AV

AG AG

OPERAŢIUNEA HAMHAM 2D DUBLAT/ SHOW DOGS 2D DUBBED

11:00

V-J

19:20

V, L - J

12:10

13:40, 15:00, 16:00

17:10, 18:10

S-D

11:30, 12:10

13:40, 15:00, 16:00

17:10, 18:10

CO FA AV

14:50

V, L - J AP-12

OPERAŢIUNEA HAM-HAM 2D/ SHOW DOGS 2D

S-D

15:00

SF, AC

19:30, 22:10

11:50

V, L - J

AG

12:30

V, L - J

S-D

13:40, 14:20, 16:10

S-D

11:40

15:00

V, L - J

12:00

14:20

17:00

S-D

11:10, 12:00

14:20

17:00

13:40, 15:50

18:00, 20:20, 22:40

AV, FA

14:10, 16:50

CLUBUL FEMEILOR DEZLĂNŢUITE 2D/ BOOK CLUB 2D

AP-12

19:30, 22:10

S-D

AV, CO

AP-12

AC, AV, AN, FA, AV,

AG

14:10, 16:50

22:10

S-D

Mi - J

PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

13:00

V-J

N-15

V-J

17:00, 18:40, 19:30, 21:10, 22:00

CO, AC

Gen

V-J

11:10

V, L - J

DR,HO

N-15

DR AN,CO

AG AP-12

V-J

V, L Ma

RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

SOLO: O POVESTE STAR WARS $/ SOLO: A STAR WARS STORY $

AC, AV

AG

12:40

AN, FA, AV,

AMNEZIE CU SURPRIZE 2D / OVERBOARD 2D

12:50

AG

FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D

11:30

DOC

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D

11:00

S-D

V-J

13:40, 14:20, 16:10

19:20

V, L - J

N-15

ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED

S-D

HO, TH

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

Mi - J

AG

AVANPREMIERĂ PRINŢUL FERMECĂTOR $ DUBLAT/CHARMING $ DUBBED

S-D

CO, RO, DR

AVANPREMIERĂ IUBINDU-L PE PABLO, URANDU-L PE ESCOBAR 2D (N-15)/ LOVING PABLO

SEARA 17:00 - 24:00

V - Ma

V, L - J

DEADPOOL 2 2D/ DEADPOOL 2 2D

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

CO,

SEARA 17:00 - 24:00

AP-12

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

N-15

Gen

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

HO, MI

AP-12

TITLU FILM

AC, AV

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

Rating

TITLU FILM

Rating

TITLU FILM

Rating

PROGRAM 8 - 14 iunie 2018

Mi - J

LEGENDA

AVENTURI  AV ACȚIUNE  AC ANIMAȚIE  AN COMEDIE  CO DRAMĂ  DR FANTASTIC FA THRILLER  TH HORROR  H CRIMA CR MISTER MI SCIENCE FICTION  SF ROMANTIC RO

21:50


CINEMA CITY PARKLAKE

Str. Liviu Rebreanu, nr. 4, ParkLake Plaza, București Rezervări: 0314 032 700, www.cinemacity.ro

Mi - J

SEARA 17:00 - 24:00

18:50

Mi - J

21:30

V, L - J

12:00

13:40, 14:40, 16:20

S-D

11:00, 12:00

13:40, 14:40, 16:20

17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40 17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40

OPERAŢIUNEA HAMHAM 2D DUBLAT/ SHOW DOGS 2D DUBBED SOLO: O POVESTE STAR WARS $ DUBLAT/SOLO: A STAR WARS STORY $ DUBBED JIM BUTTON ŞI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ 2D/JIM KNOPF UND LUKAS DER LOKOMOTIVFÜHRER 2D TAXI 5 2D/ TAXI 5 2D

S-D 11:50, 13:50

FAMILIA MEA NEBUNĂ 2D/LA CH'TITE FAMILLE 2D

Gen

AN, FA, AV,

AG AG

CO, RO, DR AC, AV,

AP-12 AG

AN, FA, AV,

N-15

Gen

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

HO, MI

Rating

N-15

DR.HO

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

N-15

22:45

CO, AC

J

CLUBUL FEMEILOR DEZLĂNŢUITE 2D/ BOOK CLUB 2D

AP-12

17:50

V-J

SF, AC

J

SOLO: O POVESTE STAR WARS $/ SOLO: A STAR WARS STORY $

V-J

V-J

CO

22:45

13:30, 15:20

AP-12

V - Mi

11:20

V-J

AG

DEADPOOL 2 2D/ DEADPOOL 2 2D

15:10

S-D

13:30, 15:20

CO FA AV

S-D

V, L - J

15:30

V-J

AG

20:10

12:20

CO FA AV

Mi - J

ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D

17:40, 20:50

V-J

12:00

14:10, 16:15

AP-12

17:30, 20:10

14:40

SF, AC

CO, AC

V - Ma

PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

17:30, 19:50, 22:10

V-J

Mi - J

V-J

12:30

15:50

V, L - J

12:20

14:40

17:00

S-D

11:30, 12:20

14:40

17:00

V-J

16:10

20:40, 22:50

V-J

13:50

18:30

AG

AC, AV

AP-12 N-15

15:30

17:00, 18:10, 19:40, 20:50, 22:20 17:00, 18:10, 19:40, 20:50, 22:20

11:00, 12:50

20:30, 22:40

12:00

14:30

17:00, 19:30, 22:00

12:20

15:00

17:40, 18:30, 20:20, 21:20

15:40

18:00, 20:10, 22:20

19:20, 21:30

18:20

AV, FA

17:40

S-D

SEARA 17:00 - 24:00

13:50

V - Ma

AP-12

Mi

RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

V, L - J

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

AV, CO

Gen

Rating

AG

AN,CO DR

N-15

AMNEZIE CU SURPRIZE 2D / OVERBOARD 2D

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

CO

PREMIERĂ PRINŢUL FERMECĂTOR $ DUBLAT/CHARMING $ DUBBED

CO

N-15

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

AV, CO

AP-12

AVANPREMIERĂ MOSTENIRE DIABOLICA 2D (INDISPONIBIL)/ HEREDITARY 2D

N-15

AVANPREMIERĂ IUBINDU-L PE PABLO, URANDU-L PE ESCOBAR 2D (N-15)/ LOVING PABLO 2D

AP-12

TITLU FILM

ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED

OPERAŢIUNEA HAM-HAM 2D/ SHOW DOGS 2D

AG

MOSTENIRE DIABOLICA 2D (INDISPONIBIL)/ HEREDITARY 2D

AP-12

CLUBUL FEMEILOR DEZLĂNŢUITE 2D/ BOOK CLUB 2D

SEARA 17:00 - 24:00

S-D 14:30

S-D

DEADPOOL 2 2D/ DEADPOOL 2 2D

TAXI 5 2D/ TAXI 5 2D

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

V, L - J

HO

PREMIERĂ JURASSIC WORLD: UN REGAT ÎN RUINĂ $/ JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM $

DR,HO

AVANPREMIERĂ IUBINDU-L PE PABLO, URANDU-L PE ESCOBAR 2D (N-15)/ LOVING PABLO 2D

DIMINEAŢA 10:00 - 13:00

AC, AV

AVANPREMIERĂ PRINŢUL FERMECĂTOR $ DUBLAT/CHARMING $ DUBBED

AN,CO

TITLU FILM

TITLU FILM

AG

ZONA VIP

Rating

PROGRAM 8 - 14 iunie 2018

LEGENDA

AVENTURI  AV ACȚIUNE  AC ANIMAȚIE  AN COMEDIE  CO DRAMĂ  DR FANTASTIC FA THRILLER  TH HORROR  H CRIMA  CR MISTER  MI SCIENCE FICTION  SF ROMANTIC RO


8 - 14 iunie

HOLLYWOOD MULTIPLEX

BUCUREŞTI MALL Calea Vitan 55-59

AVANPREMIERĂ

2D

Loving Pablo - N-15

AVANPREMIERĂ Hereditary - N-15

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar

Moștenire diabolică

Miercuri, Joi 21:45

Miercuri, Joi 20:45

2D

PREMIERĂ Charleston - A.P.-12

2D

PREMIERĂ Jurassic World: Fallen Kingdom - A.P.-12

Vineri, Duminică 16:30 21:45

Jurassic World: Un regat în ruină

Sâmbătă, Luni, Marți, Joi 19:00

Vineri, Miercuri 12:45 14:15 15:30 17:00 18:30 19:45

Miercuri 16:30

21:30 22:30 Sâmbătă, Duminică 11:15 12:45 14:15 15:30 17:00 18:30

Solo: A Star Wars Story - A.P.-12

19:45 21:30 22:30

Solo: O poveste Star Wars Vineri-Duminică, Miercuri 13:00 15:00 16:00 19:00 21:00 22:00 Luni, Marți, Joi 15:00 16:00 19:00 21:00 22:00

22:30 Show Dogs - dublat - A.G.

2D

Deadpool 2 - N-15

Luni, Marți, Joi 14:15 15:30 17:00 18:30 19:45 21:30

Operațiunea Ham Ham

Vineri, Luni-Joi 14:45 17:30 20:15 22:45

Vineri, Luni-Joi 15:30 17:45

Sâmbătă, Duminică 12:15 14:45 17:30 20:15 22:45

Sâmbătă, Duminică 11:00 13:15 15:30 17:45

Jim Button and Luke the Engine Driver - dublat - A.G.

2D

Book Club - A.P.-12

Jim Button și Lukas, mecanicul de locomotivă

Clubul femeilor dezlănțuite

Vineri, Luni-Joi 14:00

Vineri, Sâmbătă, Miercuri 16:15 18:45 21:15 23:30

Sâmbătă, Duminică 11:30 14:00

Duminică-Marți, Joi 16:15 18:45 21:15

Miercuri, cu Orange Film ai 2 bilete la preţ de 1

2D

2D

Din motive obiective, Hollywood Multiplex își *În cazul în care din motive obiective un specatol se anulează, oferim posibilitat *Persoanele care prezintă certificate de încadrare în grad de handicap grav și grav intervalul 10:00 - 16:59, de luni până joi cu excepția avanpremierelor (pentru el și p această categorie. Accesul la film se face pe baza certificatului de încadrare în gra în limita


Rezervări - Telefon: 021.327.70.20; 021.327.70.21; 021.327.70.22; www.hmultiplex.ro aplicația WhatsApp: 0744.22.00.55

AVANPREMIERĂ

Taxi 5 - A.P.-12

Charming - dublat - A.G.

Vineri, Luni-Joi 13:45 20:00 22:15

Prințul Fermecător

Sâmbătă, Duminică 11:30 13:45 20:00 22:15

Sâmbătă, Duminică 11:00 PREMIERĂ

2D

Foxtrot - N-15

Avengers: Infinity War - A.P.-12 Răzbunătorii: Războiul Infinitului Vineri-Joi 18:00

Vineri, Duminică, Miercuri 19:15 Sâmbătă, Luni, Marți 16:30 21:45

Solo: A Star Wars Story - dublat - A.P.-12

Joi 16:30

Solo: O poveste Star Wars

Overboard - A.G.

2D

Sâmbătă, Duminică 12:00

Amnezie cu surprize Vineri-Duminică 13:15 15:45 20:45 Luni, Marți 15:45 20:45 Miercuri 13:15 15:45 18:15 23:30 Joi 15:45 18:15 La ch’tite famille - A.G.

2D

Familia mea nebună Vineri 18:15 23:15 Sâmbătă 11:00 18:15 23:15 Duminică 11:00 18:15 Luni, Marți 18:15

rezervă dreptul de a opera modificări în programul filmelor. tea returnării banilor sau a vizionării la o altă oră a aceluiași film sau a unui alt film la alegere. accentuat beneficiază de două bilete gratuite pentru fiecare film care rulează în cinematograf în pentru însoțitor); un film poate fi văzut o singură dată în aceste condiții, de către o persoană din ad de handicap emis de unitatea administrativ teritorială de domiciliu, cât și a cărții de identitate, a locurilor disponibile.

2D


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Zile și Nopți București 8 iunie 2018 by Zile si Nopti - Issuu