Zile si Nopti Brasov | Mai 2026

Conține supliment

Craiova

International Shakespeare Festival

Editorial

Ioan BIG, publisher

DMai, o lună de warm-up festivalier

acă ţinem cont de profunzimea crizei pe care o traversăm pe multiple planuri, dar şi de faptul că organizatorii dau prioritate în această perioadă finalizării planurilor legate de marile reuniuni festivaliere estivale, luna mai n-ar trebui să fie una extrem de bogată în evenimente culturale ieşite din comun. Cu toate acestea, aproape în fiecare oraş mare al ţării sunt marcate în calendar experienţe incitante cărora merită să le acordăm timp în săptămânile ce urmează, indiferent că suntem atraşi de hrana pentru suflet

- Romanian Mental Health Film Festival (6-10 mai, Iaşi), festivalul de literatură contemporană SepsiBook (14-17 mai, Sfântu Gheorghe) - sau trup (Food Truck Festival Braşov (1-3 mai), Street FOOD Festival (7-10 mai, Iaşi), RO-Wine Spring Edition (22-24 mai), de la Bucureşti). Cele mai importante manifestări festivaliere ale sfârşitului de primăvară sunt însă cele profilate pe arte şi design, iar în privinţa asta, firesc, atrag atentia summit-urile industriilor creative autohtone în care sunt prezente arhitectura, artele vizuale şi ale spectacolului, new media, designul şi fashion-ul deopotrivă, mai exact Romanian Creative Week (13-24 mai) de la Iaşi şi Romanian Design Week de la Bucureşti, cea din urmă înglobată anul acesta, împreună cu DIPLOMA Show și Cartierul Creativ, într-un nou conglomerat evenimenţial, Bucharest Design Festival, care se va desfăşura în perioada 20 mai-21 iunie. Acestora li se alătură cu propuneri nu mai puţin interesante Beta - Bienala de Arhitectură de la Timişoara, care, deşi se va deschide pentru publicul larg în toamnă, are în weekendul 15-16 mai un preview public, precum şi Iarmaroc la Sat – Festivalul Creaţiei şi

Artelor (15-17 mai) de la Cluj-Napoca, în al cărui Parc Etnografic se vor regăsi peste 100 de branduri independente, selectate din toate colțurile țării.

Până vom ajunge acolo în vară pentru TIFF, vin filmele spre noi, odată cu Festivalul Filmului European, care programează vizionări în zece oraşe, printre care Botoşani, Arad, Brăila, Târgu Mureş şi Tulcea, dar dacă tot am amintit de urbea ardeleană, trebuie spus că aici muzica e cea care va domni zilele astea, datorită Cluj Chamber Music Festival (7-15 mai), Rock the Camp (15-17 mai) şi, nu în ultimul rand, Cluj Folk Fest (22-24 mai). Pentru melomanii veterani, cel mai atractiv continuă să fie însă, totuşi, Festivalul Internaţional Timişoara muzicală, care se desfăşoară pe parcursul întregii luni şi reuneşte sute de artişti de operă şi muzică simfonică, printre care personalităţi remarcabile, precum dirijorii Lawrence Foster şi Leo Hussain, pianistul Alexei Volodin şi soprana Nadine Koutcher. Dintre artele performative nu putea lipsi teatrul, mai ales că avem parte de o nouă ediţie a impresionantului Craiova Shakespeare International Festival (21-31 mai), dar, în agendă, merită trecute de asemenea, în funcţie de proximitate, Zilele Teatrului “Matei Vişniec” (30 mai-7 iunie) de la Suceava sau Festivalul de teatru Piatra Neamţ (10-17 mai).

Datorită acestor exemple, ne putem da uşor seama că, indiferent de gusturi, oferta din luna aceasta se constituie într-un warm-up neaşteptat de consistent la sezonul festivalier estival, despre care puteţi afla oricând mai multe detalii din secţiunea dedicată acestor evenimente de pe site-ul Zile şi Nopţi. Important este că avem o sumedenie de pretexte pentru a ieşi în oraş după întoarcerea din vacanţa de 1 Mai.

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE

MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 5 (595) - Mai 2026

Tiraj: 10.000 exemplare, Bucuresti, Brasov + prin abonament la nivel național pe shop.zilesinopti.ro

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

ABONEAZĂ-TE LA ZILE ȘI NOPȚI

N-ai prins revista în oraș? O aducem noi la tine! Detalii pe shop.zilesinopti.ro 

Autori & contributori

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

ia M i TR aCHE REDaCTOR

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

TEODOR a BR aTU REDaCTOR i UL ia Na C iOCÎRL a N REDaCTOR

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, film și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.

Contributori

Ioana Aldea

Alexandra Bujeniță Ștefan Iancu

Laura Ducu

Răzvan Sădean

Cosmin Dragomir

Laura Cozmîncă

Anca Macoviciuc

Berti Barbera

Adriana Sohodoleanu

Ruxandra Păduraru

Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

Cezar Deli-Iorga

Andrada Dincă

POP-UP STORiEs:

SUSȚINUT DE

PAGINA 13

Din Paradis în Middle Earth: Evoluția Imaginarului Fantasy

Capitolul MUZICĂ

SUSȚINUT DE

PAGINA 17

Electromures

IOAN BIG: A-C LEONTE pe scena Brașov Jazz & Blues Festival

PAGINA 19

MUZICĂ NOUĂ: Ce ascultăm în luna mai

PAGINA 20-21

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: OIGĂN “Nu cred că o să scap în viața asta de ideea de album”

PAGINA 22-23

ANIVERSARE: Între ordine și haos:

reinventările lui MILES DAVIS

PAGINA 24-25

Jazz in the Park: locul unde descoperi muzica pe care nu știai că o cauți

PAGINA 26

PLAYLIST: METALLICA

PAGINA 277

OMUL CU DISCURILE

Kurt Rosenwinkel | The Brahms Project

Capitolul FILM

PAGINA 29

IOAN BIG: În căutare de prospeţime la cinema în mai

PAGINA 31-33

Premierele lunii

PAGINA 35

Ultima transhumanță

PAGINA 37

Turma vede urma

PAGINA 39

Iron Maiden: Burning Ambition

PAGINA 41

TOP GUN 40TH ANNIVERSARY

Sumar

PAGINA 44-45

Star Wars: The Mandalorian and Grogu

PAGINA 47

Passenger

PAGINA 48-49

Kill Bill: The Whole Bloody Affair

PAGINA 51

POINT OF VIEW: JoJo’s Bizarre Adventure: Steel Ball Run

Capitolul ARTĂ

PAGINA 53

TEODORA BRATU: Craiova la scenă deschisă: Festivalul Internațional Shakespeare

PAGINA 54-55

PERFORMING ARTS: IRINA BROOK:„Pentru mine, teatrul este ca o religie”

PAGINA 56-57

ART EXPO: Repere artistice în timpul Bienalei de la Veneția

PAGINA 58-59

TEATRU: CALIȚA NANTU: “Caut să privesc umanitatea din fiecare personaj pe care-l joc”

PAGINA 60-61

CENTENAR: Castelul lui Kafka

PAGINA 62-63

BODY ART: Alex Petcu

Capitolul EAT & DRINK

SUSȚINUT DE

PAGINA 65

ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Vinul pe simplu

PAGINA 66

GURMAND:

Horia Ghibuțiu | Tortul aniversar

PAGINA 67

TOP Eat: 6 brunch spots perfecte pentru weekendurile de mai

PAGINA 68-69

De la Munte, la Mare, Sergiana-i Gazdă În Vacanţa Mare

PAGINA 71

PE GUSTUL NOSTRU:

Cosmin Dragomir | Ură, uraaa! sau Teoria pepenelui plat

PAGINA 72-73

CULINARE: Combinații (ne)așteptate de burgeri din jurul lumii

PAGINA 74

Drink: Horia Ghibuțiu | AI, ‘ai noroc!

PAGINA 75

TOP Drink: 6 rooftop-uri unde serile de primăvară capătă alt aer

PAGINA 76-77

MIXOLOGY: Mai în pahar: cocktailuri în sezonul cireșelor

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 79

ALIN GĂLĂŢESCU: MAI... o nouă lună a modei

PAGINA 80-81

DESIGN: Interviu cu DAVID SANDU, Romanian Jewelry Week

PAGINA 82-85

FASHION: CHROMATIQUE by Laura TITOR

PAGINA 86-88

ARHITECTURĂ: Arhitectura credinței, între rigoare canonică și identitate urbană

PAGINA 89

AWARDS: Parfumul lunii mai 2026

PAGINA 90-91

TRENDS: Haine noi și castele de nisipTrenduri pentru vară

PAGINA 94-98

FASHION EVENT: In memoriam

GIORGIO ARMANI / VALENTINO

GARAVANI

Povești de succes

SUSȚINUT DE

PAGINA 92-93

“Muzeul de la Ureche” Arta pe care o porți

Descarcă aplicația

Activează-ți

magazin

POP-UP STORiEs POP-UP STORiEs

Din Paradis în Middle Earth: Evoluția Imaginarului Fantasy

În urmă cu 100 de ani, în luna mai a anului 1926, J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis se întâlneau pentru prima dată la Oxford, începând una dintre cele mai celebre prietenii din istoria literaturii. După acest moment, între anii ‘30 și ‘40, pub-ul The Eagle and Child, situat pe St Giles Street, a devenit faimosul loc de întâlnire al grupului literar The Inklings.

Ceea ce a început ca un exercițiu s-a transformat, în timp, într-un curent cultural global care domină astăzi industriile creative, de la film, jocuri video și benzi desenate până la arte vizuale.

Trăind într-o realitate descrisă de autori precum Umberto Eco ca fiind greu de suportat, oamenii au căutat, de-a lungul istoriei, refugii care să îi îndepărteze de existența lor de zi cu zi. La început, acest spațiu idealizat, lipsit de probleme și desprins de realitatea obiectivă, s-a numit Paradis. Primele forme ale acestui Paradis sunt alături de noi de milenii. Ne putem gândi la Grădina Edenului, unde omul trăiește fără a cunoaște răul sau păcatul, la Insula Fericiților, un paradis terestru aflat, simbolic, după Insula Infernului, la Eldorado, asociat cu mituri, precum izvorul tinereții eterne și apa vieții sau la Paradisul Lumii Noi, care ia naștere la sfârșitul Evului Mediu, când Columb descoperă America (pe

www.zilesinopti.ro

care o consideră, la momentul respectiv, pământul făgăduinței).

Deși pare un domeniu al imaginației, fantasy-ul este profund ancorat în nevoia oamenilor de a explica lumea, de a da un sens necunoscutului și de a explora limitele realității, având la bază mitologiile antice. Regăsim universuri populate de zei, figuri eroice, ființe fantastice și tărâmuri supranaturale în multiple moșteniri culturale, de la Mesopotamia și Egipt, până în Grecia, China, Japonia sau spațiul scandinav.

Narațiunile de acest tip aveau inițial semnificații religioase, educative și simbolice. Scrieri precum Iliada și Odiseea sau Epopeea lui Ghilgameș, alături de mituri nordice despre Odin și Thor, au consacrat teme esențiale ale genului fantasy: lupta dintre bine și rău, destinul, sacrificiul și intervenția forțelor supranaturale asupra vieților oamenilor.

Texte precum Metamorfozele lui Ovidiu au introdus idei despre fluiditatea existenței: oameni transformați în arbori sau animale, zei care își schimbă forma, realități instabile. Și Paracelsus a încercat să ordoneze invizibilul, construind o taxonomie a spiritelor elementare care aveau să populeze imaginarul european pentru secole.

Mai departe, Evul Mediu a adus o nouă etapă în dezvoltarea sferei ficționale prin literatura cavalerească, legendele despre Regele Arthur, Merlin și Cavalerii Mesei Rotunde combinând elementele istorice cu cele mistice. Este și perioada în care basmele populare, transmise oral și culese ulterior de autori precum Frații Grimm sau Charles Perrault, își fac apariția cu noi arhetipuri: eroul inocent, vrăjitoarea, ajutoarele magice și călătoria inițiatică (prezentată perfect de Tolkien prin hobbiți). În acest proces, influența spațiului anglosaxon a fost fundamentală. Shakespeare, de exemplu, a schimbat complet percepția omului modern asupra zânelor prin A Midsummer Night’s Dream, transformând personajele în simboluri ale unei realități alternative, unde logica umană este

suspendată. Mihail Bahtin numea acest fenomen carnavalizare. Spațiul Pop Culture are puterea de a genera spații temporare de eliberare, unde normele și ierarhiile sociale sunt inversate pentru a ridiculiza autoritatea.

În secolul al XIX-lea, George MacDonald, pe care C.S. Lewis l-a considerat mentorul său, a fost printre primii autori care au tratat fantasyul ca pe un limbaj al adevărurilor metafizice. Perspectiva, alimentată de curentul romantic și de interesul reînnoit pentru folclor și mit, a fost continuată de Hans Christian Andersen, care a transformat basmul într-un instrument de explorare a sensibilității umane.

Această tendință se maturizează în secolul XX, când J.R.R. Tolkien redefinește genul prin Stăpânul Inelelor, introducând un nou standard pentru literatura fantasy contemporană. Astfel, în loc să spună o simplă poveste, el dă naștere conceptului de hard worldbuilding, creând o lume în sens aproape total.

În construirea unei narațiuni, înclinația creierului de a umple goluri și de a forma tipare oferă iluzia că ceea ce trăim prin storytelling este real. Atunci când un autor ne sugerează un loc, un sunet, un miros sau ne descrie o nouă limbă vorbită de personajele sale (cum sunt Elvish sau dialectele din Mordor), creierul nostru își imaginează totul pus în scenă. Noi, cititorii, nu parcurgem un simplu text. Intrăm în casa lui Bilbo, deschidem ușa rotundă din lemn, simțim aerul curat, mirosim bunătățile din cămară, fumul din pipă și auzim cântecele ca și cum am fi prezenți fizic acolo.

Divertismentul reprezintă o dimensiune semnificativă a spațiului Pop Culture, care se poate manifesta ori pentru a elibera consumatorul din realitate prin escapism, ori pentru a-l anestezia din dorința de a-i oferi iluzia libertății.

Așa cum în realitate oamenii formează prin amintiri lumi fictive care au la bază lucruri, mirosuri, locuri, sunete și texturi, procesul de worldbuilding oferă personajelor o autenticitate similară, ancorându-le în detalii concrete, care ne fac să credem că universul lui Tolkien nu este o simplă invenție, ci o lume reală, ascunsă undeva.

Scriitori precum C.S. Lewis sau Ursula K. Le Guin au extins teritoriul narativ, explorând teme religioase, filosofice și sociale, fantasy-ul devenind astfel nu doar o evadare din realitate, ci un mod de a reflecta asupra acesteia.

la Dungeons & Dragons la Skyrim, nu fac decât să extindă această logică. Jucătorul se implică activ în univers pentru a trăi, prin tehnologie, diferite tipuri de identități și experiențe.

În lumea contemporană, transmedialitatea amplă construiește un tip de consum (fandom) care oferă membrilor săi identitate, încurajând mimetismul și modificând experiențele de zi cu zi prin integrarea elementelor imaginare în realitate. Publicul pasiv și receptiv devine activ și implicat în procesul de creare și dezvoltare a conținutului, contribuind la expansiunea sa. Astfel, procesul de storytelling oferă, prin ceea ce Samuel Taylor Coleridge numea „suspendare voluntară a neîncrederii”, o continuitate între experiența transmedială a fanilor și viața cotidiană.

Maturizarea genului, marcată de trecerea de la poveste la sistem, este ceea ce permite ulterior explozia în Popular Culture. Când Peter Jackson a adus Stăpânul Inelelor pe marele ecran, el nu a adaptat doar seria, ci a transpus un întreg univers deja funcțional, populat de personaje distincte și guvernat de reguli interne clare. Jocurile video, de

Pornind de la acest aspect, industria divertismentului simplifică și standardizează anumite arhetipuri, Studiourile Disney fiind renumite pentru preluarea miturilor și poveștilor pentru a le transforma în simboluri universale (copilăria eternă, iubirea absolută, puterea speranței). În paralel, creatorii Studio Ghibli reinterpretează figurile mitologice pentru a ilustra elementele importante în sistemul lor de valori: natura, spiritualitatea și conexiunea umană.

Privind în urmă, întâlnirea dintre

J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis nu pare deloc întâmplătoare. Ea marchează momentul în care istoria, mitologia, folclorul, literatura și inovația au ajuns într-o formă coerentă, capabilă să traverseze medii, tehnologii și generații. Din acel punct, fantasy-ul a încetat să mai fie o simplă formă de evadare, devenind un limbaj comun al imaginarului contemporan.

DiaLOGURi FĂRĂ NOTE

OIGĂN:

“Nu cred că o să scap în viața asta de ideea de album”

Capitolul Muzică este susținut de

Electromures

aNiVERSaRE

Între ordine și haos: reinventările lui MILES DAVIS

A-C LEONTE pe scena Brașov Jazz & Blues Festival

Una dintre cele mai originale și distincte voci din întreg spaţiul muzical autohton, Ana-Cristina

Leonte va deschide ediția din acest an a Brașov Jazz & Blues Festival (14-16 august) cu cel mai recent proiect al său, „Now to Now”, care îmbină Contemporary Jazz-ul cu muzica electronică și poezia vorbită pentru a genera un ritual sonor colectiv, menit a face din muzică un spaţiu de reflecţie foarte personal, o “călătorie către sine” care explorează paşii transformării interioare, de la oprire la conectare, trecând prin faze precum acceptarea sau reamintirea.

Referitor la Now to Now, care este primul album de Spoken word jazz dezvoltat în

România, apreciata artistă a subliniat faptul că “nu este rigid sau ancorat în solemnitate, având acest dans permanent între puțină glumă şi auto-ironie, pe de-o parte, și momente profunde, legate de prezent, spiritual, iubire de sine, de cealaltă parte”. Drept urmare, concertul “va fi foarte fun, adică Now to Now are un concept prețios și important, dar acesta e abordat într-un mod cu adevărat plăcut, iar compoziţiile reprezintă fiecare câte o piesă de puzzle a unei transformări continue și a unui discurs muzical incitant. Cred că va fi interesant pentru oameni să se expună la acest ritual foarte, foarte contemporan și care nu dezminte ceea ce suntem și unde suntem, împreună, în acest punct al umanității noastre”.

Concertul din cadrul Brașov Jazz & Blues Festival, la fel ca albumul, reunește într-o combinaţie eclectică zece muzicieni extrem de talentaţi şi de versatili, care contribuie cu un impact cinematic la o construcție sonoră fluidă,

intuitivă și profundă, pe scena festivalului din Piața Sf. Ioan, alături de A-C Leonte, urmând să performeze Alex Arcuș (saxofon tenor, flaut), Paolo Profeti (saxofon alto, flaut), Vaughn Roberts (trompetă), Robert Cozma (trombon), Iulian Nicolau (tobe), Florian Nicolau (bas electric, synth, contrabas), Bogdan Tănase (chitară), Lukács Márton (clape, synth) și Philip Goron (percuție).

foto ©OrsolyaBalint

Dacă ne reamintim că acesta e primul LP al apreciatei cantautoare de la Dream House, din 2019, deci aşteptarea fanilor a fost una lungă, dar şi că Now to Now a fost conceput din start de către A-C Leonte ca o experiență imersivă ce explorează legătura dintre emoție, conștiință și vibrația muzicii, prezentarea sa în concert la Brașov, în seara de 14

East European Music Conference

Ediția din 2026 a East European Music Conference aduce la București una dintre cele mai importante întâlniri dedicate industriei muzicii live din Europa Centrală și de Est. Gândită ca o platformă care leagă artiștii, organizatorii de evenimente și instituțiile culturale, conferința pune în centru o întrebare esențială: cum poate muzica live să rămână relevantă, liberă și sustenabilă într-o lume în continuă schimbare?

Într-un context marcat de presiuni asupra libertății artistice, schimbări rapide în industrie și nevoia tot mai mare de diversitate și incluziune, EEMC devine un spațiu de dialog real. Aici se întâlnesc profesioniști din toată Europa – de la manageri de festivaluri și bookeri până la cercetători și decidenți politici – pentru a discuta deschis despre provocările momentului și despre soluțiile posibile.

Speakeri invitați

Programul din acest an este construit pe mai multe direcții clare. Pe de o parte, sunt dezbateri despre valori și politici culturale, realizate alături de organizații importante, precum YOUROPE. Pe de altă parte, conferința explorează cum funcționează industria muzicii live astăzi – cine controlează scenele, cum se dezvoltă artiștii și ce înseamnă diversitatea în acest ecosistem – în parteneriat cu platforme europene precum Eurosonic Noorderslag sau Reeperbahn Festival. La acestea se adaugă workshopuri practice, studii de caz și sesiuni de networking, dar și concerte și evenimente culturale în mai multe spații din oraș.

În spatele conferinței stă un consorțiu solid de parteneri din România și din străinătate, care contribuie la relevanța și impactul său european. Printre aceștia se numără AROC, FoMC, Live Europe și Live DMA. Împreună, acești parteneri transformă EEMC într-un punct de întâlnire esențial pentru cei care construiesc, zi de zi, scena muzicii live din Europa.

PROGRAM

East European Music Conference

East European Music Conference 2026 debutează pe 20 mai, cu un eveniment de deschidere care aduce în prim-plan energia autentică a scenei locale. La Control Club, publicul este invitat la o seară de concert susținută de Balkan Taksim, una dintre cele mai originale prezențe din peisajul muzical românesc actual. Cu un stil care combină in uențe tradiționale cu beat-uri electronice, trupa creează un sound vibrant și surprinzător, con rmat de apariții pe scene internaționale și de aprecierea unor nume importante din industria muzicală globală. Concertul deschide seria de showcase-uri EEMC și oferă participanților o primă întâlnire cu pulsul real al muzicii live din oraș.

Pe 21 mai, conferința continuă cu unul dintre cele mai așteptate momente ale sale: EEMC Gala, găzduită de Teatrul Național București. Evenimentul marchează punctul culminant al ediției și aduce împreună profesioniști din întreaga Europă, într-un cadru care combină dimensiunea industriei cu cea artistică. Seara este completată de concertul susținut de Alternosfera, o trupă cu un parcurs solid și un public del, care reușește de ecare dată să transforme aparițiile live în experiențe intense și memorabile.

Dincolo de muzică, deschiderea conferinței propune și un moment de re ecție asupra valorilor care stau la baza întregului program. Panelul „VALUES FIRST”, realizat alături de YOUROPE, aduce în prim-plan teme precum libertatea de expresie, democrația și rolul artei în societate. Prin vocile invitaților – artiști, organizatori și lideri culturali – discuția setează direcția întregii conferințe, punând accent pe responsabilitatea industriei muzicii live într-un context global tot mai complex.

Biletele pentru conferință și pentru evenimentele conexe sunt disponibile pe eemusic.ro.

Ce ascultăm în luna mai

În anii ’70, criticii se întrebau dacă McCartney, în vârstă de 33 de ani, ar mai putea susține turnee cu casa închisă, fiind prea „bătrân pentru rock and roll”. 50 de ani mai târziu, luna mai aduce vești îmbucurătoare pentru fanii Beatles, căci Paul și Ringo revin cu albume proaspete, pline de originalitate și producții moderne. Se pare că ne-am schimbat total percepția în legătură cu îmbătrânirea starurilor noastre preferate, iar cei doi sunt exemplul perfect. Departe de a mai urca în topuri așa cum o făceau acum jumătate de secol, Paul și Ringo rămân totuși relevanți într-o eră rapidă a social-media și a schimbărilor brutale ale gusturilor muzicale mainstream.

Ringo Starr – Long, Long Road

Se pare că dieta cu broccoli și afine a lui Ringo dă roade, căci la aproape 86 de ani, acesta se întoarce cu un nou album inspirat de stilul muzicii country. Desigur, nu ne dăm seama dacă fostul toboșar Beatles s-a lăsat ghidat de explozia country popularizată în ultima perioadă de Beyonce și Lana del Rey, însă noul album este binevenit în catalogul eclectic al muzicianului care a influențat felul în care percuționiștii rock-ului se raportează la setul de tobe. În plus, trebuie să recunoaștem că Ringo interpreta country încă din perioada în care Paul și John îi compuneau piese precum Act Naturally, Don’t Pass Me By sau What Goes On. Așadar, plin de energie și forță creativă, Ringo ne oferă o nouă porție de muzică americană în interpretare britanică, gata să satisfacă atât fanii Beatles, cât și noile generații care îi descoperă carisma molipsitoare.

Paul McCartney – Long, Long Road

Nu ne-am gândi că Paul este un individ prea nostalgic, însă noul său album cu tente conceptuale ne-ar putea demonstra contrariul, căci piesele noului LP sunt inspirate de copilăria sa în Liverpool, în perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial. O scurtă căutare pe Google Maps ne arată că Dungeon Lane este o stradă micuță și părăsită, situată în apropierea Aeroportului John Lennon (un loc unde Paul și John obișnuiau să-și petreacă după-amiezile, privind păsări). Produs de tânărul și inovatorul Andrew Watt (responsabil atât pentru albumul Rolling Stones, Hackney Diamonds, cât și pentru recentul LP al lui Elton John, Who Believes in Angels?), noul material discografic al lui Paul ne oferă inclusiv un duet cu Ringo pe piesa Home to Us. Ce-i drept, la aproape 84 de ani, până și cel mai optimist ex-Beatle tinde să privească înapoi cu o oarecare nostalgie, fără însă a da dovadă de siropoșenii inutile.

OIGĂN

“Nu cred că o să scap în viața asta de ideea de album”

În această primăvară, peisajul muzical autohton s-a îmbogăţit cu nişte... grădini suspendate. Apărute nu ca prin minune, ci ca rod al creativităţii unuia dintre cei mai originali şi, prin urmare, inclasificabili cantautori români contemporani, EUGEN NUŢESCU, aka OIGĂN - co-fondator cu aproape trei decenii în urmă a trupei Kumm şi de mulţi ani membru în Robin & The Backstabbers -, care şi-a lansat de curând noul album, Grădinile suspendate ale indiferenței. Ceea ce cultivă acum Oigăn în ale sale grădini muzicale sunt cuvintele, pentru că, aşa cum ne zice în piesa Puteţi uita, acestea “creează cea mai mare dependenţă”, iar al treilea LP din cariera lui solo se relevă a fi un remarcabil potpuriu Spoken word de povestiri urbane, bazate în mare parte pe întâmplări reale, ce se aşează cumva natural pe ritmuri asamblate din obiecte casnice sau mini-instrumente şi layere de noise & beat-uri adăugate chiar de fiul său, Dávid Dáné. Rezultatul acestei schimbări radicale de optică - faţă de albumul-concept Antimaterie din 2022 - în tratamentul raportului dintre rostire şi cântare trimite ascultătorul înapoi în timp, inevitabil, la apropierea lui Oigăn de poetica urbană a lui Lou Reed şi John Cale, ce s-a manifestat constant, fie prin piese ca Programs and Songs sau Friendly Foes de pe LP-ul său de debut Sex With Onions (2009), fie prin concerte antologice, precum tributul Andy Warhol din 2011, pe care l-a susţinut la Kulturhaus alături de Kovács András, celălalt co-fondator Kumm. Dat fiind caracterul cu totul aparte şi foarte personal al demersului artistic, experimental deopotrivă în formă şi conţinut, era firesc să încercăm a afla mai multe despre cum au apărut noile “grădini” chiar de la creatorul acestora.

Eugen, titlul albumului, Grădinile suspendate ale indiferenței, trimite cu gândul, inevitabil, la cele ale Semiramidei. Care e, de fapt, semnificația? Să înțelegem că indiferența este o “regină” a ta, pe care o omagiezi prin grădini de cuvinte?

Ca să fiu foarte onest, de multe ori îmi vin idei, fie că sunt muzicale, fie că sunt în cuvinte, şi abia după aia sap mai departe, eu gândind mai mult când sunt pe drumuri. Un artist celebru care-mi place foarte mult a descris asta mai bine decât o fac eu... deci Peter Gabriel a spus, la un moment dat, că oricând are de lucrat la versuri, se urcă în mașină sau în tren, fiindcă și-a dat seama că, atunci când se schimbă peisajul şi îi lucrează foarte mult vederea periferică, îi merge creierul altfel. Am testat şi eu asta în nenumărate rânduri și... funcționează. În privinţa “grădinilor”, când mi-a venit în minte acest titlu, inițial, îmi suna mai degrabă ca unul de volum de versuri sau de texte, dar mi l-am notat inclusiv în telefon şi a rămas cu mine multă, multă vreme înainte de a merge cu gândul mai departe. Bine, trimiterea la doamna regină și la minunile lumii antice este foarte la îndemână, dar cred că indiferenţa se referă, strict în cazul meu, la cantitatea de informații cu care suntem bombardați zilnic și care, inevitabil, ne face să devenim indiferenți. Nu poți să fii un suflet de vioară plăpând și să citești zilnic despre atâtea războaie, catastrofe sau politicieni şi să spui că totul e

OK. Cred că de aici vine indiferența din titlu, ca o consecință aproape firească, aș spune, a modului în care suntem absolut căptușiți cu informație, din care o mare parte este negativă sau poate mai corect ar fi să spun... bad news.

Dacă multe idei îți vin în mișcare, a devenit aceasta pentru tine un scop odată cu trecerea timpului, adică o faci pentru a căuta inspirație? De fapt, care e spațiul lui Oigăn ce se defineşte prin mișcare?

Cred că nu contează atât de mult, deşi, dacă am de ales și am timp, bineînțeles că prefer locuri pitorești. Eu mă simt însă ca un perpetuum mobile, adică starea mea firească este aia în mișcare, fie că merg cu bicicleta, fie că sunt la volan - conduc des în oraș, prin natura meseriei pe care mi-am ales-o - şi nici de alergat nu mă las, cu toate că m-am reapucat de fumat și

mi-e un pic mai greu. Știu că multă lume asociază gânditul și concentrarea cu inactivitatea fizică, dar mie asta mi se pare total nefiresc. Uite, mi-a intrat pe telefon o reclamă cu unii care fac tricouri cu natura şi chiar am vrut să-mi comand unul pe care scria ceva de felul: ‘Le-am spus tuturor că merg să mă plimb, dar, de fapt, mă duc să mă gândesc!’. Ei bine, cam aşa sunt şi eu... inclusiv pentru terapie - pe care o fac de câțiva ani -, nu am stat niciodată într-o cameră. Intru în dialog

cu o voce din capul meu pe care nu o cunosc, pentru că respectiva femeie nu locuiește în țară, dar pentru asta, mă duc undeva și merg o oră. Aproape tot ce ține de organizarea folderelor din creier, pentru mine, este deja automat asociat cu mișcarea.

Grădinile suspendate s-au născut, zici tu, “într-o cameră cu o chitară, un looper și-o carte”. Chitara o ştim de vreo 15 ani, dar care carte? Volumul tău de poezii, Piese de schimb pentru păsări călătoare?

Da, pentru că peste jumătate din texte sunt din Piese de schimb. Bineînţeles, le-am modificat pentru rostitul de pe disc, însă, în mare parte, inspirația este acolo, iar acele poezii, la rândul lor, înainte de a fi fi ajuns într-o carte, au fost scrise în mișcare... asta dacă vrei să rotunjim cercul. [...]

Citiţi interviul complet cu OIGĂN pe www.zilesinopti.ro

Între ordine și haos: reinventările lui

MILES DAVIS

Multiple schimbări de macaz stilistic au marcat muzica secolului XX, fie că vorbim despre îmbrățișarea distorsiunii chitarei electrice la Bob Dylan sau metamorfozarea beatleșilor din băieți drăguți în mesageri ai avangardei experimentale din perioada hippie. În anii ’80, un deceniu marcat de extinderea frontierelor muzicii pop prin intermediul MTV-ului și al videoclipurilor muzicale, Miles Davis diviza publicul și criticii prin realizarea coverurilor instrumentale după Cindy Lauper și Michael Jackson, atât dintr-o dorință sinceră de a rămâne relevant din punct de vedere cultural, cât și din aspirația de a demonstra abilitatea jazz-ului de a reconstrui cântece prin reorchestrări și improvizație.

De altfel, schimbarea este un concept ce îl însoțește pe Miles încă de la debut, căci aflat în prim-planul modificărilor stilistice ale jazzului pe tot parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, acesta țopăie cu entuziasm printre genuri, influențând felul în care muzica americană este produsă și consumată. Acest șotron al lui Davis debutează în frenezia bebop-ului anilor ’40 și se termină cu îmbrățișarea esteticilor hip-hop în anii ’80, trecând cu ușurință prin cool jazz, hard bop, jazz modal, rock și funk. În timp ce complexitatea tehnică a execuțiilor bebopului poate fi asemuită ambuteiajelor constante din Manhattan, spațialitatea și relaxarea cool jazz-ului ne pot aminti de lejeritatea după-amiezilor petrecute pe coasta de vest

a Statelor Unite. În acest context, Davis pare că abandonează tempo-urile alerte din bebop, orientându-se către textură și culoare în cool, odată cu lansarea LP-ului Birth of the Cool, în 1957. Desigur, deși am fi tentați să vedem acești doi termeni în puternică opoziție, istoria muzicii ne învață adesea că lucrurile nu sunt atât de simple. Spre exemplu, cool jazz-ul încă folosește armonii din bebop, iar mulți muzicieni migrează constant între cele două lumi.

Doi ani mai târziu, Miles își schimbă din nou cu brutalitate stilul, de data aceasta demolând întregul sistem de compoziție și improvizație, îmbrățișând sonoritatea jazz-ului modal, pe albumul Kind of Blue. Astfel, dacă bebop-ul cerea modificări constante de tempo și armonie, jazzul modal înclina către explorare lentă, bazată pe game și moduri muzicale, oferind interpreților spațiu de joacă neîntrerupt de haosul ritmic și armonic. Prezentând publiculului o accesibilitate crescută a genului, Kind of Blue popularizează primordialitatea atmosferei, tonului și spațialității, schimbând felul în care ascultătorii și publicul se raportează la sonoritățile jazz. Ne-ar fi foarte greu să separăm inițiativele artistice de contextul social, cultural și politic,

așa că inovațiile lui Miles sunt strâns legate și de evoluția societății americane, aceasta experimentând schimbări majore după cea de-a doua jumătate a anilor ’60. Eliminarea codului Hays de la Hollywood (un „manual de instrucțiuni” pus în aplicare în anii ’30, care implementa puternice îndrumări morale, interzicând conținutul de natură sexuală sau relații interrasiale), apariția contraculturii hippie, dar și dominația muzicii rock aveau să schimbe peisajul muzical inițiat de Miles. În plus, nu sunt de neglijat nici instabilitatea economică a țării, mișcarea drepturilor civile și popularizarea funk-ului. În acest context, Davis se reorientează către muzică electrică, lansând controversatul și influentul

LP Bitches Brew, în 1970. Astfel, compozițiile nu mai sunt construite pe baza schimbărilor de acorduri, ci pe baza celulelor ritmice, a repetiției și a transformări graduale. Testând cu bună știință limitele jazz-ului, albumul pare că ne pune următoarea întrebare: cât de mult putem extinde genul până când devine în întregime altceva?

Doi ani mai târziu, Miles lansează On the Corner, un album adesea neînțeles, ce îmbină percuția latină și ritmurile rock cu editări brutale de studio precum looping-ul sau tăierea benzilor audio, cuprinzând modificările aduse de muzica afro-americană și accentuând importanța pulsațiilor ritmice constante. De altfel, dacă ascultăm Birth of the Cool și îl completăm cu On The Corner, diferența este brutală: texturile

cool jazz devin colaje curajoase, iar armoniile controlate se metamorfozează în sunete

,,murdare” și improvizații haotice și colective. În plus, o privire asupra societății americane ne demonstrează că schimbările muzicale au ilustrat și modificările unei țări complet diferite, optimismul și liniștea suburbiilor de după cel De-al Doilea Război Mondial fiind înlocuite cu stresul urban, neîncredere în politicieni și apariția culturilor experimentale și fragmentate.

În anii ’80, Miles își încheie cariera cu albume precum You’re Under Arrest (1985), Tutu (1986) sau Amandla (1988), împrumutând tehnici de producție ce-l apropie de Phil Collins, Eric Clapton sau Michael Jackson. Cu o durată a cântecelor ce le apropie de piesele pop, albumele optzeciste ale lui Miles ne demonstrează încă o dată abilitatea sa de a jongla cu stiluri diferite, oferind o importanță crescută muzicii mainstream, trecută prin filtrele improvizației jazz.

Într-o lună în care Miles Davis ar fi împlinit 100 de ani, ne aducem aminte de un cameleon al muzicii secolului XX, un muzician care s-a reinventat constant pe parcursul unei cariere de aproape jumătate de secol. Testând cu îndrăzneală limitele jazz-ului și gusturile publicului, Miles rămâne un icon al culturii americane și un exemplu de curaj, deschidere și excentricitate artistică.

Jazz in the Park: locul unde descoperi muzica pe care nu știai că o cauți

De 13 ani, Jazz in the Park construiește un tip de experiență rar, acela în care vii atât pentru artiștii pe care îi știi deja, dar mai ales pentru cei pe care urmează să-i descoperi. Și mai vii pentru ceva. Pentru atmosfera relaxată și prietenoasă, fără aglomerație inutilă sau presiune, o atmosferă într-un loc în care poți sta liniștit, să asculți muzică și să te bucuri de timpul petrecut acolo.

Iar după primul val de artiști anunțat la început de an, revenim acum cu nume noi, care completează un lineup deja extrem de divers. Printre ele, două apariții care spun foarte bine povestea acestui festival: Arooj Aftab și Ghost-Note.

Arooj Aftab - Pakistan foto © jazzinthepark.ro

Contraste muzicale, aceeași

experiență

Arooj Aftab, care vine pentru prima dată în România, este genul de artist care nu este încadrat ușor într-o categorie. La doar 18 ani, ea a contribuit la lansarea scenei indie din Pakistan, iar parcursul ei a trecut prin Berklee College of Music, scena jazz din Brooklyn și marile festivaluri ale lumii, precum Coachella, Glastonbury Festival și Primavera Sound. Câștigătoare a unui premiu Grammy și prima artistă pakistaneză care a ajuns la acest nivel, muzica ei e o combinație fină de jazz, influențe clasice și tradiții sud-asiatice.

La polul opus, Ghost-Note vine cu energie pură. Un supergrup de muzicieni care au cântat alături de artiști precum Prince, Kendrick Lamar sau Herbie Hancock și care transformă fiecare concert într-un show de ritm și improvizație. Vor aduce cu ei punk, jazz și mult groove și vom asista la genul de concert care te ridică în picioare fără să-ți dai seama când s-a întâmplat. Între aceste două extreme se construiește, de fapt, identitatea Jazz in the Park: un loc în care descoperi lucruri foarte diferite, dar la fel de valoroase.

Mai mult decât nume cunoscute

Headlinerii anunțați deja sunt

Lisa Simone Quartet, Marcos Valle, Venna și Nik Bärtsch. Lineup-ul se extinde și cu alte prezențe internaționale și colaborări speciale, precum Ola Onabulé alături de Transylvania Jazz Ensemble, London Elektricity într-un takeover Quite Lucky sau artiști precum Ziggy Zeitgeist, Sha și Jeremias Keller. Fiecare vine cu propriul univers sonor și cu o poveste diferită.

În același timp, scena locală rămâne o parte esențială din festival. Anul acesta îi avem pe Vlad Dobrescu & The Jam Community, Implant pentru Refuz în variantă acustică, A-C Leonte, Vița de Vie Acustic, care împlinesc anul acesta 30 de ani de la primul lor concert, dar și proiecte mai noi, precum Platonic Band. Se adaugă și DJ set-uri semnate de Andi Moisescu, Bianca Oance și DJ Bully, care completează atmosfera de festival dincolo de concertele live.

Alți artiști care merită menționați sunt JEMMA și MINDTHEGAP Trio, câștigători ai competiției Jazz in the Park din 2025. JEMMA a obținut locul I, iar MINDTHEGAP Trio a fost desemnată cea mai bună trupă românească din concurs. Revenirea lor pe scenă, ca parte din lineup, subliniază încă o dată rolul festivalului nu doar în a aduce muzică bună, ci și în a susține și promova artiștii.

Un festival care crește odată cu publicul

Publicul a crescut odată cu noi încă din 2013, de la prima ediție Jazz in the Park. Pe măsură ce a evoluat, a devenit mai curios, mai deschis și mai dispus să aprecieze diversitatea, iar în același timp, noi am devenit tot mai experimentați în a crea experiențe care te fac să rămâi, să asculți și să descoperi mai mult.

De la jazz american la bossa nova, de la funk la influențe electronice sau world music, lineup-ul din acest an funcționează ca un „bufet suedez” muzical. Vii, experimentezi, alegi ce îți place, rămâi la scena la care te simți cel mai bine. Important e să descoperi ceva. Și la Jazz in the Park ai ocazia să descoperi chiar noul tău artist favorit.

Au rămas mai puțin de 900 de abonamente la ediția din acest an, așa că grăbește-te și asigurăți locul la primul festival al verii. Biletele sunt disponibile pe site-ul nostru, jazzinthepark.ro.

Ne vedem între 5 și 7 iunie 2026, în Parcul Etnografic din ClujNapoca.

METALLICA

Patru decenii de piese, o singură trupă-legendă

Există trupe pe care le ascultăm ocazional și trupe care sunt în playlist-ul nostru constant. Metallica face parte, fără îndoială, din a doua categorie. Muzica lor vorbește despre stări greu de transpus în cuvinte: furie, dorință de libertate sau nevoia de a înțelege lumea din jur. De aceea, fiecare album și piesă Metallica par să ajungă la noi diferit, în funcție de momentul în care le ascultăm.

Primul lor album, Kill ’Em All (1983), a adus în prim-plan un stil agresiv, nemaîntâlnit până la acel moment. Piese precum Seek & Destroy sau Whiplash au devenit rapid piese ascultate pe repeat. Kill 'Em All nu a fost un mare succes din punct de vedere financiar, însă a atras atenția marilor case de discuri, motiv pentru care în 1984 a urmat Ride the Lightning, un album care a surprins pe toată lumea: versuri mai clare, producție mai bună, dar aceeași agresivitate specifică. Piese precum Fade to Black sau piesa instrumentală ce închide albumul, The Call of Ktulu, au surprins prin sensibilitate, acest album conținând și una dintre piesele preferate ale fanilor Metallica, For Whom The Bell Tolls. În 1986, lansarea albumului Master of Puppets a consolidat statutul trupei ca pionier al mișcării Thrash. Considerat unul dintre cele mai influente albume metal din toate timpurile, acesta include piese precum Battery și Master of Puppets, care abordează teme precum dependența și manipularea. Lansat în 1988, … And Justice for All marchează o etapă mai tehnică în parcursul Metallica. Este primul album realizat după moartea basistului Cliff Burton, iar tensiunea și furia resimțite de trupă se reflectă în acest album. Versurile devin mai critice, abordând teme precum corupția și pierderea valorilor. One, una dintre cele mai cunoscute piese

ale albumului, îmbină agresivitatea cu momente de vulnerabilitate, spunând povestea unui soldat prins între viață și moarte.

Anii ’90 au adus o schimbare majoră de direcție. Albumul Metallica (1991), cunoscut și ca „The Black Album”, a introdus piese mult mai simple, fără a pierde însă din intensitate. Enter Sandman, Nothing Else Matters și The Unforgiven au devenit hituri globale, extinzând publicul trupei dincolo de zona metalului. În anii care au urmat, Metallica a venit cu albumele Load (1996) și Reload (1997), care au marcat o ruptură clară față de mișcarea thrash, aducând influențe de hard rock. Piese precum Until It Sleeps au arătat o altă latură a lor, mai melodicǎ și mai introspectivă. Ulterior, St. Anger (2003) a surprins printr-o energie dură, ca o reacție la tensiunile din interiorul trupei. În contrast, Death Magnetic (2008) a readus în prim-plan energia specifică începuturilor.

Lansările recente, Hardwired... to SelfDestruct (2016) și 72 Seasons (2023), arată o trupă care și-a păstrat identitatea, dar continuă să evolueze. Povestea Metallica nu se oprește aici. Pe 13 mai, trupa ajunge din nou în România, în cadrul turneului mondial, oferind fanilor ocazia de a (re)trăi live energia unei trupe care a redefinit istoria metalului.

Kurt Rosenwinkel

„The Brahms Project”

Chitaristul Kurt Rosenwinkel și pianistul/aranjorul

Jean-Paul Brodbeck revin pe terenul fertil al muzicii clasice reimaginate, după succesul cu „The Chopin Project”, preluând muzica lui Johannes Brahms, a cărui

bogăție melodică și armonică poate fi provocatoare pentru o transpunere în limbaj jazzistic. Cu Lukas Traxel la bas și Jorge Rossy la baterie, cvartetul ne oferă o

perspectivă aprofundată a muzicii lui Brahms.

Frumusețea e strălucitoare, iar totul stă în echilibru. Frazarea fluidă a lui Rosenwinkel și construcția armonică a lui Brodbeck, susținute inventiv și nuanțat de secția ritmică, aranjează meticulos

un ansamblu organic, în continuă evoluție.

Cred că i-ar fi plăcut lui Brahms să asculte, să realizeze că și improvizația poate servi ca formă de comentariu interpretativ.

Compozițiile lui sunt tratate ca forme flexibile, pentru a fi extinse și aduse într-un context european. Și oricum s-ar modifica, piesele rămân cu ADN-ul Brahms.

„The Brahms Project” este un model atractiv de jazz, un exemplu de integritate stilistică, de inovație fără distorsiune.

Un proiect pentru intelect și inimă care unește secole și tradiții și ne arată teritoriul comun dintre rigoare și libertate, dintre jazz și muzica clasică.

În căutare de prospeţime la cinema în mai

Mai, ultima lună a primăverii, se arată a fi extrem de bogată în privinţa poveştilor din lumi fantastice sau reale care ne sunt deja familiare, astfel încât prilejuri incitante de a ajunge la cinema în virtutea reîntâlnirii cu personaje pe care le-am păstrat în memorie, indiferent că se numesc Grogu (Star Wars: The Mandalorian and Grogu), Miranda Priestly (The Devil Wears Prada 2), Maverick (Top Gun), Rimuru Tempest (That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea), The Bride (Kill Bill: The Whole Bloody Affair), Iron Maiden (Burning Ambition) sau... Putin (Vrăjitorul din Kremlin), sunt foarte numeroase şi ne vor ocupa cu siguranţă o mare parte din agenda de going out, fără a mai fi nevoie de cine ştie ce imbolduri exterioare.

Dincolo de acestea, în peisajul lunii mai avem însă parte şi de câteva tuşe notabile de prospeţime care merită atenţie, fie că sunt lungmetraje menite a ne pune pe gânduri, apropo de realitatea în care trăim, fie că au potenţialul de a ne face să evadăm pentru moment din aceasta. De exemplu, avem parte zilele astea pe marile ecrane de multe, foarte multe... oi. Unele au calităţi de detectiv şi rezolvă mistere în Turma vede urma, adaptarea bestsellerului scris de Leonie Swann, Three Bags Full, netradus la noi, despre nişte ovine mult mai pricepute la funcționarea minții umane decât bipezii, iar altele ni se arată călătorind pe distanțe foarte mari în căutarea hranei, conduse de ciobani, în remarcabilul documentar al lui Dragoș Lumpan, Ultima transhumanță, despre un mod de viață străvechi, incompatibil cu lumea modernă. De asemenea, tot în luna mai, putem (re) face cunoştintă cu cinematograful de cameră (Kammerspielfilm), gen cinematografic care privilegiază spațiul restrâns, psihologia personajelor și forța interpretării actoricești, prin intermediul a două lungmetraje care, ambele, se constituie în meditații

asupra relațiilor familiale dintre generații. Este vorba de Miroirs No. 3, al reputatului cineast german Christian Petzold (Undine, Barbara), în care muza cineastului, Paula Beer, interpretează rolul unei conservatoriste deprimate prinsă în plasa secretelor unei (alte) familii, şi de Jocul luminii, realizat de regizorul român Ovidiu Georgescu (3 Păzește, Ultimul Zburător), care propune o experiență intimistă, situată la granița dintre film și teatru, centrată pe relația dintre părinte și copil. Filmul merită vizionat inclusiv pentru faptul că în prim-plan sunt actorii Nicu Mihoc și Marius Turdeanu, ambii nominalizați la Premiile UNITER 2026 pentru rolurile făcute în teatru la Sibiu şi Bucureşti. Acestea au fost doar câteva exemple de poveşti inedite, însă pare limpede că luna aceasta avem destule motive să ne vedem la cinema!

DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRADA 2

PREMIERA 1 MAI

The Devil Wears Prada 2

David Frankel

Stanley Tucci, Anne Hathaway, Emily Blunt, Meryl Streep

Comedie, Familie, Fantastic, SF

120 de minute

Forum Film România 1 mai 2026

ULTIMA TRANSHUMANȚĂ

PREMIERA 1 MAI

Ultima transhumanță

Dragoș Lumpan

Documentar

90 de minute

Ro Image 2000 aprilie-mai 2026

MORTAL KOMBAT II

PREMIERA 8 MAI

Mortal Kombat II

Simon McQuoid

Karl Urban, Hiroyuki Sanada, Damon Herriman, Acțiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller

116 minute

Vertical Entertainment 08 mai 2026

TURMA VEDE URMA

PREMIERA 8 MAI

Eagles of the Republic

Tarik Saleh

Fares Fares, Lyna Khoudri, Cherien Dabis, Amr Waked

Dramă, Thriller

129 de minute

Independența Film 8 mai 2026

IRON MAIDEN: BURNING AMBITION

PREMIERA 8 MAI

Iron Maiden: Burning Ambition

Malcolm Venville

Steve Harris, Bruce Dickinson, Nicko McBrain

Documentar, Muzică

106 minute

Ro Image 2000 8 mai 2026

HOKUM

PREMIERA 8 MAI

Hokum

Damian Mc Carthy

Adam Scott, David Wilmot, Florence Ordesh, Peter Coonan

Horror

101 minute

CAY Films

8 mai 2026

TOP GUN 40TH ANNIVERSARY

PREMIERA 15 MAI

TOP GUN 40TH ANNIVERSARY

Tony Scott

Tom Cruise, Kelly McGillis

Acțiune

110 minute

Ro Image 2000 15 mai 2026

CÂND MUMBO JUMBO S-A FĂCUT URIAȘ

PREMIERA 15 MAI

Mumbo Jumbo

Karsten Kiilerich

Lars Mikkelsen, Dick Kaysø, Peter Frödin, Annevig Schelde Ebbe

Animație, Familie

83 de minute

CAY Films 15 mai 2026

STAR WARS: THE MANDALORIAN AND GROGU

PREMIERA 22 MAI

Star Wars: The Mandalorian and Grogu

Jon Favreau

Pedro Pascal, Sigourney Weaver

Acțiune, Aventuri, Fantastic, SF

132 de minute

Forum Film România 22 mai 2026

PASSENGER

PREMIERA 29 MAI

Passenger

André Øvredal

KILL BILL: THE WHOLE BLOODY AFFAIR

PREMIERA 29 MAI

Kill Bill: The Whole Bloody Affair

Quentin Tarantino

Uma Thurman, Lucy Liu, Vivica A. Fox, Michael Madsen, Daryl Hannah

Acțiune, thriller, crimă

275 de minute

Prorom , Bad Unicorn 29 mai 2026

Melissa Leo, Jacob Scipio, Lou Llobell, Devielle Johnson, Bonni Dichone

Horror

94 de minute

Ro Image 2000 29 mai 2026

ULTIMA TRANSHUMANȚĂ

Fascinanta lume a ciobanilor, pe cale de dispariție

Într-o lume permanent interconectată, în care aproape totul a devenit instant, fotograful și regizorul de film Dragoș Lumpan urmărește de aproape două decenii, cu o curiozitate constantă și inepuizabilă, un mod de viață vechi de peste 10.000 de ani. Proiectul său, Ultima transhumanță, a evoluat organic de la cercetare de teren și documentare antropologică la fotografie, expoziții și album de autor, continuând și sub forma unui film documentar care poate fi văzut zilele acestea în cinematografe.

Filmat în șase țări (România, Turcia, Grecia, Albania, Italia și Țara Galilor), Ultima transhumanță este un documentar narat de Dragoș Lumpan, care evocă o lume aproape în totalitate apusă: oameni și turme de oi pendulează între câmp și munte (peste 50.000 de km parcurşi în timpul filmărilor), punând în mișcare un mecanism care ticăie de mii de ani și e gata să stea. Ceasul transhumanței se oprește cu fiecare familie de ciobani care alege să nu mai meargă la drum. Dar el continuă să mai bată cu încăpăţânarea celor care încă mai dorm cu turmele de oi sub cerul liber, chiar dacă sunt din ce în ce mai puțini. Ultima transhumanță spune povestea lor.

Acest mod de viață străvechi, incompatibil cu lumea modernă, presupune drumuri anevoioase și lungi pe care ciobanii le parcurg toamna și primăvara pentru a hrăni și proteja turmele de animale. Dar transhumanța nu este doar un mijloc de supraviețuire, ci o filosofie, o relație cu timpul și pământul, desprinsă parcă din basmele populare, greu de înțeles într-o lume în care oamenii sunt tot mai absorbiți de ecrane, algoritmi și inteligență artificială. Firul roşu al documentaruluiîl reprezintă ciobanii, iar în toate ţările în care a filmat, regizorul a descoperit același lucru: „Dincolo de diferențele de limbă sau de peisaj, ei au un numitor comun, sunt oameni deosebit de puternici, fizic și interior, obișnuiți cu un ritm

de viață pe care foarte puțini dintre noi îl mai pot înțelege”. Documentarul a fost proiectat în cadrul a numeroase festivaluri, printre care TIFF din Cluj-Napoca, Alpin Mountain Film Festival din Brașov, Festivalul Pastoralismes et Grands Espaces din Grenoble, Nature Film Festival din Innsbruck sau ETNOFILM din Bratislava, unde a fost distins cu Marele Premiu. În motivația acordării premiului, juriul a subliniat importanța demersului artistic al regizorului Dragoș Lumpan în zilele noastre: „Acest documentar nu este doar o mărturie a realității cotidiene a păstorilor, ci și o reflecție profundă a determinării lor de a păstra tradițiile, în ciuda presiunii modernizării”.

Când oile nu rămân indiferente TURMA VEDE URMA

Toată lumea adoră un film polițist bun, cu o dispariție misterioasă și un detectiv sclipitor, nu-i aşa? Doar că, de data aceasta, misterul este ceva mai… lânos. Turma vede urma, ecranizarea romanului cult Glennkill (Three Bags Full), de Leonie Swann, tradus actualmente în peste 30 de limbi, ne propune o premisă pe cât de absurdă, pe atât de delicioasă: o investigație criminal de amuzantă, unde principalii suspecți sunt oameni, iar geniile deducției sunt o turmă de oi care decid să rezolve o crimă folosind tacticile învățate din romanele polițiste.

Hugh Jackman, într-o notă interpretativă caldă, oferă ancora emoțională a filmului, în timp ce distribuția secundară, care include nume grele, precum Emma Thompson, Bryan Cranston și Patrick Stewart, aduce un plus de profunzime britanică acestui puzzle pastoral. La nivel de regie, Kyle Balda (cunoscut pentru universul Minions) face o echipă grozavă cu scenaristul Craig Mazin (cunoscut pentru producții precum The Last of Us sau Chernobyl) pentru a crea o estetică vizuală hibridă. De admirat este utilizarea CGI-ului pentru a conferi oilor expresivitatea necesară unei anchete complexe. Deși mișcările „hiperreale” pot părea inițial artificiale pentru ochiul critic, alegerea este una etică și lăudabilă, eliminând stresul la care ar fi fost supuse animalele vii.

Povestea ni-l prezintă pe George Hardy (Hugh Jackman), un păstor blând care își petrece serile citindu-le cu voce tare oilor sale din romane de investigație, convins că acestea nu pricep un cuvânt. Totul se schimbă radical când George este găsit mort în circumstanțe suspecte. Contrar așteptărilor umane, turma nu se resemnează, ci realizează că stăpânește toate uneltele necesare pentru a elucida misterul. Sub conducerea unei „minți luminate” din grup, oile încep să observe indicii pe care poliția le ignoră, investigând suspecții umani cu o rigoare demnă de Sherlock Holmes, demonstrând că unitatea grupului poate învinge orice barieră de comunicare.

Din punct de vedere tehnic, filmul reușește să evite capcana unei simple comedii pentru copii, păstrând structura riguroasă a unui roman polițist clasic, dar având și farmecul micilor detalii de comportament animalier care ascund, de fapt, piese importante din puzzle-ul crimei. Începând cu 8 mai, descoperă în cinematografele din țară cine este criminalul în Turma vede urma (The Sheep Detectives), un film în care cele mai ascuțite minți poartă cojoace pufoase!

RIRON MAIDEN: BURNING AMBITION

Aniversarea unei trupe iconice la cinema

ecent inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, Iron Maiden este una dintre cele mai influente și longevive formaţii de Rock din lume, care, pe parcursul a 50 de ani de carieră, a lansat 17 albume de studio, a vândut peste 130 de milioane de discuri și a susținut aproape 2.500 de concerte în 64 de țări. Documentarul aniversar Iron Maiden: Burning Ambition, regizat de Malcolm Venville (Henry’s Crime, Churchill at War) și produs de Dominic Freeman (Spirits In The Forest – A Depeche Mode Film), care va avea premiera la noi pe 8 mai, nu prezintă doar apariții ale trupei fondate în 1975 și interviuri special realizate cu membrii consacraţi ai acesteia –Steve Harris, Dave Murray, Adrian Smith, Bruce Dickinson, Janick Gers și Nicko McBrain –, ci include și contribuţii inedite ale legendarului lor manager Rod Smallwood, plus feluriţi artiști celebri, precum Javier Bardem, Lars Ulrich, Gene Simmons sau Chuck D.

Mai mult, filmul, care urmărește parcursul Iron

Maiden încă de la cântările din mici cluburi din anii ‘70 pentru a ajunge la triumful britanicilor ca legende ale Heavy Metal-ului în anii '80, apoi la seria de experimente din anii '90 și renașterea formației după reunirea memorabilă cu vocalistul Bruce Dickinson și chitaristul Adrian Smith în

anii 2000, va revela detalii rămase până acum în umbră din povestea Maiden, după cum confirmă chiar Adrian Smith, care l-a vizionat în avanpremieră și a mărturisit că sunt amintite acolo unele lucruri care aproape l-au determinat să se ascundă în spatele scaunului, dar tocmai asta îl face un must-see pentru fani. La rândul său, Steve Harris a subliniat că Burning Ambition este un film despre Iron Maiden și nu unul de Iron Maiden, pentru că, dacă muzicienii ar fi avut controlul creativ, ar fi operat unele schimbări, însă a îndemnat publicul să îl vadă pentru a-și construi propria perspectivă asupra evoluţiei semi-seculare a trupei.

Acest documentar retrospectiv, care promite declasificarea unor pagini inedite din “dosarele” Maiden, oficiale și personale, precum și secvențe animate complet noi cu iconica mascotă a trupei, Eddie, se lansează în timp ce formaţia își continuă turneul aniversar mondial Run

For Your Lives și prefaţează în mod fericit pentru melomanii români concertul pe care Iron Maiden îl va susţine în seara de 29 mai, pe Arena Naţională, astfel încât (măcar) o trecere prin sala de cinema se impune ca o haltă absolut necesară. Aces High!

Dublă întâlnire cu personajul care a făcut

din Tom Cruise un megastar

În 1986 se lansa filmul Top Gun, în regia lui Tony Scott, care îl aducea în prim-plan pe Tom Cruise, pe atunci în vârstă de 24 de ani, în rolul pilotului de vânătoare Maverick. La 40 de ani distanță, filmul despre care putem spune cu certitudine că a devenit un adevărat fenomen cultural și cinematografic va avea parte de o relansare aniversară în cinematografe. În România poate fi văzut începând cu 15 mai, în combo cu sequel-ul din 2022, Top Gun: Maverick.

Cu 40 de ani în urmă, Top Gun propunea un combo perfect pentru anii lansării: îmbina intriga de război cu cea de acțiune și transporta spectatorul într-o veritabilă „zonă de pericol”, cu scene palpitante, cascadorii aeriene spectaculoase și momente devenite emblematice pentru cultura pop. Iar peste toate acestea se adăuga una dintre cele mai populare coloane sonore din istoria filmului: piesa Take My Breath Away a trupei Berlin, care s-a bucurat de un succes uriaș și a fost recompensată cu Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original. Dincolo de spectacolul vizual, Top Gun propulsat pe Tom Cruise la statutul de superstar

internațional. Maverick, cunoscut pentru „nevoia lui de viteză”, l-a determinat pe actorul american să își obțină licența de zbor și să își execute singur multe dintre cascadoriile din filmele în care a jucat ulterior. Rolul său din Top Gun a avut un impact atât de puternic încât a contribuit la creșterea semnificativă a numărului de recrutări în armata americană. Look-ul său a devenit un brand vizual recognoscibil în moda și estetica anilor ’80: ochelarii aviator, jacheta de pilot cu

cu cele mai mari încasări din 1986, consolidându-și statutul de blockbuster. Decenii mai târziu, moștenirea sa a fost continuată de Top Gun: Maverick (2022), în regia lui Joseph Kosinski, un film care a depășit așteptările tuturor. La vârsta de 60 de ani, Tom Cruise a revenit în rolul emblematic, insistând să își execute singur o mare parte dintre cascadorii, ceea ce a contribuit la autenticitatea spectacolului vizual. Filmul a devenit un fenomen global, cu încasări de peste 1,4 miliarde de dolari și a fost recompensat din nou cu un Oscar, pentru OST, prin piesa Hold My Hand a artistei Lady Gaga.

350 de milioane de dolari

Top Gun a dovedit că este un film care nu îmbătrânește, ci continuă să „zboare” și să fascineze atât fanii, cât și noile generații. Proiecția aniversară este o ocazie unică de a (re) vedea ambele filme care au creat franciza pe marele ecran.

LA CINEMA

DIN 20 MAI

ECOPILUL CREȘTE, IAR STAR WARS ÎȘI CAUTĂ DIN NOU BLOCKBUSTERUL

xistă un moment în viața fiecărui serial de succes când își pune întrebarea existențială: „și acum… cinema?”. The Mandalorian and Grogu nu doar că răspunde afirmativ, dar o face cu un soi de încredere calmă, aproape mandaloriană („This is the Way!”), fără prea mult tamtam, dar cu armura bine lustruită și jetpack-ul alimentat. Oarecum, parcă știam că asta o să se întâmple încă de la primul episod, sezonul 1.

Filmul, regizat de Jon Favreau

și scris împreună cu Dave Filoni și Noah Kloor, nu este doar o continuare a serialului, ci rezultatul unei recalibrări strategice la nivel de Lucasfilm. Inițial, exista un sezon 4 gata de producție, dar grevele de la Hollywood din 2023 au schimbat planurile - iar studioul a decis că povestea lui

Din Djarin și Grogu merită un upgrade de la episodic la cinematografic. Practic, Disney a apăsat butonul de „feature film” pe ceva ce deja funcționa impecabil pe Disney+. Curajos? Da. Riscant? Evident.

Și, totuși, este un pariu care are logică. The Mandalorian and Grogu vine cu un avantaj rar în peisajul blockbusterelor recente: publicul deja iubește enorm aceste personaje. Pedro Pascal revine sub cască (și, probabil, din nou mai

mult vocal decât fizic), iar alături de el apar nume care dau instant greutate proiectului – Sigourney Weaver, într-un rol de lider al Noii Republici, și Jeremy Allen White, într-o mutare de casting care sună simultan bizar și perfect Star Wars (Rotta the Hutt, fiul lui Jabba, ajuns… gladiator).

Povestea? În linii mari, fix genul de setup care a făcut serialul să meargă ca uns: Imperiul a căzut, dar n-a murit cu adevărat (clasic), iar rămășițele sale - diverși warlords cu ambiții locale și resurse surprinzător de mari - continuă să tulbure galaxia. Noua Republică, încă în faza de „start-up politic”, apelează la contractori externi. Iar aici intră în scenă duo-ul nostru: un bounty hunter cu cod moral strict și un copil care poate muta obiecte cu mintea, dar încă preferă gustările… amfibiene.

Ce e interesant e că filmul pare să păstreze ADN-ul de „adventure-of-the-week”, dar îl scalează. Trailerele (discret misterioase, cum le place celor de la Lucasfilm) sugerează mai mult spectacol: AT-AT-uri (atât de fetișizate de fanii Star Wars), arene de luptă, întâlniri cu personaje din alte colțuri ale canonului (inclusiv Zeb din Rebels), plus o galerie de creaturi care confirmă regula de aur: dacă nu arată ușor ridicol, probabil nu e Star Wars autentic.

În același timp, The Mandalorian and Grogu are o misiune mai mare decât propria poveste. Este primul film Star Wars din 2019 încoace, adică după o pauză suspect de lungă pentru o franciză care, la un moment dat, scotea filme aproape pe bandă rulantă. Mai mult, el funcționează ca o piesă de legătură între seriale și viitoarele proiecte cinematografice (inclusiv ambițiosul crossover orchestrat de Filoni, cu Thrawn la orizont). Și aici apare adevărata miză: poate un produs născut pe streaming să devină „event cinema”? Pentru că, dincolo de simpatie și meme-uri cu Grogu, sala de cinema cere altceva: un pachet de „je ne sais quoi” care să-ți dea senzația că ai dat banii pe bilet pentru ceva ce nu puteai vedea pe canapea în niciun caz.

Din fericire, Favreau pare conștient de asta. Revenirea lui Ludwig Göransson pentru realizarea coloanei sonore e un semn bun (sunetul Mandalorianului a fost mereu jumătate din farmec, să fim sinceri), iar filmarea pentru ecranul magic IMAX sugerează că nu vom avea doar un episod XXL, ci o încercare de spectacol real. Dar oare cât de mult mai poate evolua relația dintre Din și Grogu fără să-și piardă esența și farmecul? Pentru că, în fond, acesta este nucleul - nu Imperiul, nu Republica, nu lore-ul infinit expandabil, ci dinamica dintre un războinic care

învață să fie părinte și un copil care, foarte probabil, va deveni ceva mult mai mult decât o mascotă cu urechi mari.

The Mandalorian and Grogu (premiera: 22 mai) are toate ingredientele unui hit: personaje deja testate, o echipă creativă stabilă și promisiunea unei aventuri „clasice” într-o franciză care, uneori, s-a complicat prea mult. Dacă reușește să fie mai mult decât un episod premium, dacă devine cu adevărat cinema, atunci nu doar că vom avea un film bun, ci poate chiar începutul unei noi ere Star Wars în sălile de cinema. Iar asta nu e deloc puțin. Dacă nu… ei bine, Grogu va rămâne în continuare adorabil. Și, în universul ăsta, uneori, asta e deja jumătate din victorie.

PASSENGER

Nu știi niciodată peste cine dai în drum

În fiecare an, mii de oameni dispar fără urmă pe autostrăzile lumii, lăsând în urmă doar întrebări. În noul său proiect, regizorul André Øvredal, maestrul tensiunii claustrofobice din The Autopsy of Jane Doe, preia această întrebare și îi dă o explicație paranormală, transformând promisiunea unui drum liber într-un coșmar existențial. Ce se întâmplă atunci când realitatea se fracturează brusc în urma unui accident și realizezi că, deși ești singur în mașină, cineva (sau ceva) s-a așezat invizibil pe bancheta din spate?

Filmul urmărește un cuplu tânăr, interpretat de Jacob Scipio și Lou Llobell, a cărui escapadă banală este mutilată de un incident rutier fatal. Din acest moment, restul drumului este învăluit într-un sentiment de neliniște paralizantă, culminând cu un moment de șoc brutal când un corp aruncat prin parbriz sfidează legile fizicii și ale logicii. „Passenger”, entitatea care dă numele filmului, începe să îi hărțuiască printr-o prezență sugerată, o forță care pare să se hrănească cu vinovăția și trauma lor. Mașina, odinioară un spațiu intim și sigur, devine o capcană metalică în mișcare, în timp ce exteriorul, dominat de noapte și păduri dese, se transformă într-un necunoscut total.

Øvredal alege să exploreze subgenul contained road movie cu o precizie chirurgicală. Stilul său regizoral este aici mai calculat ca niciodată, mizând pe ceea ce spectatorul nu vede, dar știe că este acolo. Imaginea exploatează contrastul dintre infinitul drumului și spațiul strâmt al mașinii, ceea ce creează o senzație de claustrofobie paradoxală, având în vedere că se află în aer liber, pe o șosea de cele mai multe ori goală. La această senzație contribuie și modul în care

camera de filmat sugerează permanent că amenințarea se află chiar în afara cadrului, forțând ochiul să caute indicii în întuneric.

Succesul unui film de suspans atât de intim depinde aproape în totalitate de chimia și vulnerabilitatea protagoniștilor, iar trio-ul ales de Øvredal este unul magnetic. Jacob Scipio și Lou Llobell reușesc să transmită o teroare pe care o poți simți pe piele, trecând cu o naturalețe inconfortabilă de la momentele de tandrețe ale unui cuplu obișnuit la disperarea animalică a celui hăituit. Alături de ei, veterana Melissa Leo aduce o greutate dramatică necesară într-o poveste unde tensiunea psihologică primează în fața efectelor speciale, transformând filmul într-o experiență organică și tulburătoare.

Passenger este cu siguranță genul acela de horror de atmosferă care lasă paranoia să se instaleze lent. Dacă în producțiile tipice de gen vedem o vânătoare, aici asistăm la o disoluție a controlului, unde fiecare kilometru parcurs pare să-i ducă pe protagoniști mai aproape de un deznodământ inevitabil. Care va fi acela? Descoperă din 28 mai în cinematografele din țară!

DKILL BILL THE WHOLE BLOODY AFFAIR

upă mai bine de douăzeci de ani de la lansare, fenomenul Kill Bill se întoarce pe marele ecran. Setea neînduplecată de răzbunare a Umei Thurman, costumul galben cu dungi negre (asemănător cu cel purtat de Bruce Lee în filmul kung-fu spectaculos coregrafiate de dueluri cu sabia (printre care confruntarea memorabilă cu O-Ren Ishii, interpretată de Lucy Liu), universul sonor eclectic (de la Nancy Sinatra la Gheorghe Zamfir și fluieratul sinistru inspirat din Twisted Nerve

într-un film cult al începutului anilor 2000, consolidând reputația lui

Tarantino de regizor vizionar care nu se teme să îmbine genurile.

Saga lui Tarantino într-un singur lungmetraj reeditat și necenzurat

Începând din 29 mai, în cinematografele din România va intra

Kill Bill: The Whole Bloody Affair, versiunea completă, necenzurată și reeditată a filmului lui Tarantino, care unește Vol. 1 (2003) și Vol. 2 (2004), adăugând scene suplimentare, o cronologie ușor diferită, dar și o secvență anime complet nouă, despre care regizorul a vorbit încă din 2014, la San Diego Comic-Con. În plus, acest eveniment cinematografic oferă, totodată, și oportunitatea de a experimenta filmul așa cum regizorul îl imaginase încă de la bun

început: un singur lungmetraj, dar care la momentul lansării, din motive comerciale, a fost împărțit în două volume. Kill Bill: The Whole Bloody

Affair prezintă povestea Miresei / The Bride (interpretată de Uma Thurman)

ca o experiență cinematică neîntreruptă, care va ține publicul cinefil în sală timp de 4 ore și 35 de minute, cu o pauză de 15 minute.

Despre versiunea integrală a filmului, Tarantino a declarat: „ ca pe un singur film și sunt atât de bucuros să le ofer fanilor șansa de a-l vedea ca pe un singur film. Cel mai bun mod de a vedea

Whole Bloody Affair într-un cinematograf. Sânge și măruntaie pe un ecran mare în toată splendoarea lor!

Filmul se învârte în jurul poveștii unei femei asasin, care a redefinit eroina de acțiune. Aproape ucisă la nunta ei de fostul șef, Bill, și

de echipa din care făcuse și ea cândva parte, Deadly Viper Assassination Squad, Mireasa își revine după patru ani de comă și se aventurează direct în propria misiune: răzbunarea ca singura modalitate de a merge mai departe. Așa cum indică și titlul, tema centrală a filmului este răzbunarea, uciderea rând pe rând a tuturor celor care au trădat-o. În plus, filmul se deschide cu un vechi proverb klingonian: „Răzbunarea este un fel de mâncare ce trebuie servit rece”.

Așa apare Death List Five –transformată în poster de fanii filmului – pe care sunt scrise cu roșu numele celor cinci ținte pe care Mireasa urmează să le înfrunte: Vernita Green (Vivica A. Fox), O-Ren Ishii (Lucy Liu), Budd (Michael Madsen), Elle Driver (Daryl Hannah) și Bill (David Carradine).

Prima țintă a Miresei este Vernita. Scena de luptă este întreruptă de apariția fiicei Vernitei, care schimbă complet dinamica dintre cele două: de la lovituri corporale și luptă cu cuțitele, ajung să stea la o cafea („O bei tot cu frișcă și zahăr, nu?”), înainte ca totul să se încheie cu crima finală. Drumul răzbunării o poartă apoi pe Mireasă în celălalt colț al lumii, la Tokyo, pentru a o întâlni pe O-Ren Ishii, fostă asasină în cadrul Deadly Viper Assassination Squad și lider suprem al Yakuza din Tokyo. Duelul include cadre lente cu săbiile și schimburi de replici precum cea a lui O-Ren Ishii: „O fetișcană caucaziană prostuță care se joacă cu săbiile de samurai”. După O-Ren, Mireasa se întoarce în America și îl prinde pe Budd, fratele acesteia, într-o capcană. Urmează

Elle Driver, iar în cele din urmă, Mireasa

ajunge la Bill, unde motivele și trădările trecutului ies la lumină, încheind cercul răzbunării.

Quentin Tarantino este cunoscut ca un regizor pentru care chestiile sângeroase dau mai bine la cameră. Violența este un trademark al cineastului. Pentru realizarea celor două volume ale filmului s-au folosit aproximativ 1800 de litri de sânge fals, iar aproximativ 60.000 de dolari din bugetul filmului au fost cheltuiți pentru achiziția de săbii și accesorii. Kill Bill funcționează ca un omagiu postmodern adus genurilor care l-au influențat pe Tarantino: filmele kung-fu din anii ’70, cinema-ul cu samurai și western-urile spaghetti.

Impactul peliculei nu a fost doar estetic, ci și unul recunoscut în industrie. Kill Bill: Vol. 1 a obținut 30 de premii și 103 nominalizări, în timp ce Kill Bill: Vol. 2 a fost recompensat cu 23 de premii și 84 de nominalizări, confirmând statutul filmului ca unul dintre cele mai importante proiecte din cariera regizorului. În același timp, filmul a construit, în timp, un capital solid de fani, devenind un reper al culturii Pop, cu imagini, replici și personaje care continuă să circule și să fie reinterpretate la mai bine de două decenii de la lansare. Revenirea sa în cinematografe nu este doar o relansare, ci și o reconfirmare a unui film care și-a depășit statutul de producție de gen, devenind un clasic cult.

„JOJO’S BIZARRE ADVENTURE: STEEL BALL RUN”

Magie, cowboy și curse cu cai

Mare mi-a fost bucuria, când, în urmă cu câteva zile, am aflat că cei de la Netflix au animat următorul sezon din JoJo’s Bizarre Adventure, intitulat Steel Ball Run, despre care citisem foarte multe lucruri bune și pe care lumea îl tot lăuda ca fiind cel mai bun de până acum.

Pentru cine nu a auzit până acum de acest serial, imaginați-vă un mix nebun între acțiune, stil exagerat (de multe ori dus la patetism) și personaje care par scoase dintr-o prezentare de modă combinată cu un concert rock. E ceva foarte aparte, care chiar nu seamănă cu nimic. Fiecare sezon spune o poveste diferită, cu alți protagoniști, dar toate sunt legate printr-o linie de familie. E fix tipul ăla de serie care ori te pierde după două episoade, ori te prinde definitiv. Pe mine m-a prins ireversibil!

De la începuturile cu Phantom Blood și Battle Tendency, unde totul era mai mult despre onoare, mușchi și vampiri, până la călătoria în jurul lumii, unde tonul poveștii a căpătat o cu totul altă valență în Stardust Crusaders, seria a evoluat fără să își piardă identitatea. Diamond is Unbreakable a concentrat acțiunea de tip murder-mystery întrun oraș cu personaje care mai de care, iar Stone Ocean a închis un capitol mare al poveștii într-o închisoare pentru fete.

Și, după toate astea… apare Steel Ball Run. Nu doar un nou sezon, ci practic un reboot mascat, bazat pe manga cu același nume, scrisă de Hirohiko Araki între 2004 și 2011. Da, omul ăsta scrie JoJo de la finalul anilor ’80 și pare că nu se lasă prea curând. Acțiunea se mută într-o Americă alternativă, într-o cursă nebună de cai peste tot continentul. Pare simplu, dar credeți-mă că nu e. Ai cowboy, ai conspirații, ai puteri bizare și, evident, ai personaje cu stil cât pentru trei anime-

uri la un loc. Johnny Joestar și Gyro Zeppeli (cei doi protagoniști) formează genul de duo care nu doar că funcționează, dar te prinde rapid în dinamica sa: unul e broken (la propriu și la figurat), celălalt e carismatic și misterios. Legătura cu sezoanele anterioare e mai subtilă: nu mai e continuarea directă a poveștii familiei Joestar, ci un fel de univers paralel. Nu pot să nu vorbesc aici și despre referințele muzicale. Araki e obsedat de muzică, și asta se vede peste tot. Aproape toate personajele sau puterile lor au trimiteri la piese sau artiști (în principal rock). Și dacă ești ca mine și rezonezi cu genul ăsta de muzică, sigur o să-ți placă. Per total, Steel Ball Run nu e doar „încă un sezon de JoJo”. E un refresh total, care păstrează ADN-ul seriei, dar îl reinterpretează. E mai matur, mai cinematic și, în același timp, la fel de absurd cum te aștepți. Abia aștept să văd ce ne-a pregătit Araki!

Craiova la scenă deschisă: Festivalul Internaţional Shakespeare

De peste patru secole, moștenirea lui William Shakespeare nu a fost doar păstrată, dar și readusă la viață prin generațiile care aleg să îl redescopere și să întruchipeze „materia din care sunt făcute visele”. De la lansarea sa în 1994, Festivalul Internațional Shakespeare Craiova și-a propus să fie un punct de referință pe harta teatrală internațională. În perioada 21-31 mai, festivalul revine și transformă orașul într-o scenă deschisă, care pulsează de creativitate sub tema WILL matters | Will creates reality, un dialog despre voința care aduce la realitate visele și gândurile.

Timp de unsprezece zile, ediția a XV-a a festivalului propune cel mai amplu program de până acum, 450 de spectacole și evenimente în peste 60 de spații, precum săli de teatru, spații neconvenționale, piețe, parcuri sau străzi. Teatrul Național „Marin Sorescu” va găzdui o parte dintre cele mai importante spectacole ale ediției 2026, semnate de creatori ai scenei internaționale, printre care Titus Andronicus: Renăscut, în regia lui Ryunosuke Kimura, de la KAKUSHINHAN, Regele Lear, cea mai recentă premieră a maestrului Silviu

Purcărete, și The Tiger Lillies într-un cântec Macbeth, realizat de The Tiger Lillies & La Perla 29. La Cercul Militar Craiova are loc Shakespeare Of(f) Avignon care ne propune

câteva dintre titlurile selectate din Festivalul OFF Avignon 2025, reinterpretări actuale ale textelor shakespeariene, produse de companii internaționale, printre care Mercuţio (Collectif NOX - Franța) sau Romeo și Julieta (Teatrul Academic de Păpuși de Stat din Almaty).

Mai mult decât atât, festivalul devine un spațiu comun de descoperire și exprimare. Shakespeare University și Shakespeare x Erasmus pun în dialog studenții internaționali și tinerii artiști cu orașul, în timp ce programe precum Shakespeare Kids, Shakespeare Teen și Shakespeare Seniors implică toate generațiile. Secțiuni tematice noi, precum Shakespeare’s Apprentice, dedicată dramaturgiei

contemporane, Shakespeare

Visual, laboratorul de artă vizuală inspirată din opera marelui dramaturg, selecția de filme Shakespeare Movies, intersecția artelor performative cu noile tehnologii în Shakespeare Innovations sau Shakespeare Living Rooms vor contura festivalul ca o hartă vie a lumii teatrale.

În centrul evenimentelor se află Shakespeare Village, o experiență cheie a festivalului, un spațiu inspirat de un sat elisabetan, unde spectacolele din timpul zilei și meșteșugarii evocă trecutul, iar concertele de seară readuc publicul în prezent.

IRINA BROOK

“Pentru mine, teatrul este ca o religie”

Prezenţa cu spectacolul Lear? al reputatei creatoare de teatru şi operă Irina Brook în Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova are şi un substrat aniversar, pentru că, exact acum 30 de ani, fata actriţei Natasha Parry şi a regizorului Peter Brook debuta ca regizoare la Londra cu Beast of the moon. Din acel moment, IRINA BROOK a renunţat la cariera de actriţă formată la şcoala Stellei Adler şi s-a dedicat punerii în scenă cu un succes confirmat de-a lungul timpului de numeroase distincţii, dar şi de recepţia caldă a publicului, indiferent că a ales să îşi pună propria amprentă artistică pe Odiseea lui Homer, Omul bun din Seciuan al lui Brecht, Insula sclavilor al lui Marivaux, Peer Gynt al lui Ibsen sau Menajeria de sticlă a lui Tennessee Williams. Relaţia dintre Irina Brook şi Shakespeare pare a fi una perenă, deoarece în 1997 făcea deja în Anglia teatru în teatru în Totul e bine când se termină cu bine, în 2001 punea în scenă în Elveţia un Juliette et Roméo cu foarte multă muzică pop, iar în 2007 adapta într-un mod foarte original Visul unei nopţi de vară, sub titlul En attendant le songe… la Théâtre

Des Bouffes-Du-Nord, înainte să propună publicului de operă o versiune superspectaculoasă a Visului în 2019, la Viena. Despre acestea, dar şi despre Shakespeare’s Sister de la New York sau Tempest!, spectacolul din Festivalul de la Salzburg, am stat de vorbă cu IRINA BROOK, în încercarea de a afla cum s-a conturat şi nuanţat perspectiva ei asupra artelor spectacolului în cei 30 de ani de regie de teatru şi operă.

Irina, în piesa ta Lear?, bazată pe binecunoscuta tragedie scrisă de Shakespeare, nu e vorba de un bătrân şi celebru rege, ci de un actor în etate care îşi imaginează că interpretează un rege. Cum ai ajuns, de fapt, la această exploare a lumii teatrului dintr-o perspectivă shakespeariană?

În primul rând, ceea ce continuă să-mi placă în mod special la această piesă, care reprezintă o versiune personală la Regele Lear, este că are un stil foarte ciudat, rolurile din azilul pentru bătrânii shakespearieni fiind interpretate de o mulțime de tineri, iar asta, pe mine, mă trimite la Expresionismul anilor ’30. Știi, dacă aș fi pus-o în scenă în Anglia [Lear? a fost produsă de compania Irinei Brook, Dream New World, cu sprijinul autorităţilor franceze - n.r.], ar fi trebuit să folosesc oameni cu vârsta de 80 de ani care să interpreteze toate aceste personaje, pentru că, pur și simplu, ăsta e teatrul naturalist englezesc. Mie îmi place însă faptul că fiica mea de 23 de ani [Maïa Jemmett - n.r.] o interpretează pe această actriță bătrână, Viviane, care are evident 85 de ani datorită perucii și machiajului, de exemplu,

şi cred că este interesant pentru public aspectul că nu li se arată un azil de bătrâni naturalist, ci unul teatral, în care oameni care ajung să joace în povestea din piesă nişte roluri reprezintă ei înşişi, de fapt, roluri de interpretat pentru alţi oameni, reali, așa că totul este un pic meta... eu devin din ce în ce mai meta pe zi ce trece.

Luând în considerare trimiterile autobiografice şi particularităţile colectivului de actori, cum s-a ajuns, de fapt, la această dimensiune metateatrală pe parcursul procesului creativ?

Am lucrat la acest proiect în câteva etape de cercetare pe parcursul unui an, dar mai întâi, am adunat laolaltă actorii care îmi sunt cea mai de preţ companie, deoarece acoperă realmente toate etapele carierei mele. Adică am inclusiv actori care au jucat în prima mea versiune la Odiseea, cea destinată copiilor, şi în Juliette et Roméo [la Vidy-Lausanne, tot în 2001 - n.r.], la care s-au adăugat actori care au intrat mai târziu în colectiv și, nu în ultimul rând, tineri din trupa Teatrului de la Nisa [unde Irina Brook a fost directoare până în 2019 - n.r.]. Ştii, în Franța, vorbim mereu despre “familii teatrale”, iar compania aceasta e pentru mine exact ca o familie multi-generațională, în cadrul căreia avem o mare libertate și o mare ușurință în a comunica între noi, tocmai pentru că ne cunoaștem extrem de bine, şi acesta a

fost principalul motiv pentru care la Lear? am reușit să lucrăm foarte repede. Prima dată a fost doar un research extrem de scurt, din cauza provocării nebuneşti adresate de teatrul cu care colaboram atunci, adică să pregătim în doar trei zile un fel de spectacol-lectură live a piesei Regele Lear...

Presupun că este vorba de acel work in progress de la Château d’Hardelot din 2023, One Shot Lear!, prezentat în cadrul festivalului

Shakespeare Nights...

Da, am petrecut atunci două zile doar încercând să-l înțelegem pe Lear, ceea ce, evident, nu a fost ușor, iar în a treia zi i-am scos pe actori în faţa publicului și am făcut o mizanscenă astfel încât spectatorii să aibă ceva distractiv de urmărit. Am jucat atunci întreaga piesă a lui Shakespeare şi a fost deopotrivă foarte complicat și fabulos, întrucât am creat ceva pe care publicul l-a înțeles și l-a primit oarecum cu plăcere, iar după ce am făcut asta, m-am mai întors uneori la piesă, până când, la un moment dat, mi-a venit ideea să o transpun scenic într-un fel în care să o reduc la povestea întregii familii, la povestea îmbătrânirii, dar și la povestea teatrului. [...]

Citiţi interviul complet cu IRINA BROOK pe www.zilesinopti.ro

BIENALEI DE LA VENEȚIA Repere artistice în timpul

Cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - Bienala de la Veneția - transformă din nou orașul italian într-o capitală a lumii artistice începând din data de 9 mai şi până în luna noiembrie. De la debutul său din 1895 și până în prezent, evenimentul a devenit cea mai influentă reuniune a creativității contemporane, aducând împreună o expoziție cuprinzătoare, zeci de pavilioane naționale și evenimente în tot orașul. Fascinația începe cu locația, un loc prins la granița dintre modernitate și istorie, în care te poți plimba prin grădini istorice și docuri industriale. Dincolo de artele vizuale, evenimentul devine un ecosistem cultural cuprinzător, explorând și filmul, arhitectura, dansul, muzica și teatrul.

Ediția din acest an a Bienalei se desfășoară sub tema In Minor Keys, un concept conturat de Koyo Kouoh, care propune o întoarcere către o artă mai intimă și mai sensibilă, concentrată pe nuanțe emoționale, memorie și fragilitate. Deși curatoarea s-a stins din viață în 2025, proiectul este dus mai departe de echipa sa, păstrându-i viziunea inițială. Expoziția aduce împreună 110 artiști, din 100 de participări naționale și 31 de evenimente colaterale, incluzând debutul artistic a șapte țări.

Printre cele mai așteptate apariții din acest an se numără artiști ale căror practici se extind peste discipline și perspective. Reprezentând Grecia, Andreas Angelidakis aduce lucrarea Escape Room, o instalație imersivă inspirată de Alegoria peșterii a lui Platon, care reimaginează evadarea atât ca metaforă, cât și ca produs. Artistul american Barry Ball prezintă The Shape of Time, o explorare sculpturală a marmurei și a metalului care reinterpretează formele istorice și religioase printr-o lentilă contemporană. Hong Kong este reprezentat de Kingsley Ng și Angel Hui, al căror proiect imersiv îmbină designul spațial cu tradițiile artei în cerneală, creând un dialog între trecut și prezent. În Pavilionul Britanic, Lubaina Himid dezvăluie Predicting History: Testing Translation, care explorează ce este necesar pentru ca un loc să devină „acasă”. La debutul

său, El Salvador îl prezintă pe José Oscar Molina cu Cartographies of the Displaced, o serie de lucrări care analizează identitatea și apartenența prin abstracție și simbolism.

Dincolo de programul principal, oferta se extinde cu expoziții independente și evenimente paralele care continuă dialogul artistic în întreaga Veneție. Artista de renume Marina Abramović va intra în istorie în 2026 ca prima artistă în viață care va fi onorată cu o expoziție majoră la Gallerie dell’Accademia. Expoziția Transforming Energy (6 mai - 19 octombrie), prezintă performanceurile, videoclipurile și instalațiile lui Abramović în dialog cu maeștrii renascentiști.

Renumită pentru abordarea sa radicală a reprezentării corpului în pictura figurativă, Jenny Saville este una dintre artistele care au creat un nou limbaj vizual în pictura contemporană. Expoziția de la Ca’ Pesaro (28 martie - 22 noiembrie) pune figurile monumentale ale lui Saville în dialog cu moștenirea lui Tițian, Tintoretto și a altor maeștri venețieni.

Organizată de Colecția Pinault şi deschisă până pe 10 ianuarie 2027, The Promise of Change, expoziția lui Michael Armitage, una dintre figurile marcante ale picturii contemporane, îmbină influențele africane și europene. Amplasată în spațiile istorice ale Palazzo Grassi, expoziția creează un dialog puternic între arhitectură și imagine, invitând publicul în scene stratificate care reflectă asupra memoriei, identității și narațiunilor personale.

Peggy Guggenheim in London: The Making of a Collector (25 aprilie - 19 octombrie) pune în lumină o perioadă crucială care a contribuit la definirea lui Guggenheim în poziția de colecționară și rolul ei în istoria artei moderne, concentrându-se pe formarea unei rețele culturale internaționale, de la Marcel Duchamp la Samuel Beckett și Mary Reynolds, care au contribuit la conturarea viziunii sale.

Curatoriată de Alessandro Rabottini și Leonardo Bigazzi, Canicula (6 mai – 22 noiembrie), este al treilea și ultimul capitol al

„Trilogiei incertitudinilor”, o serie de expoziții care a transformat de fiecare dată Complesso dell’Ospedaletto într-o formă de arhitectură cinematografică. Începând din 2022, pentru fiecare expoziție din trilogie a fost utilizat un fenomen atmosferic diferit, cu scopul de a explora stările vizuale ca metafore ale condiției umane.

Marcând cea de-a 20-a aniversare a Espaces Louis Vuitton și cea de-a 10-a aniversare a programului Hors-les-murs al Fundației Louis Vuitton, DOKU The Illusion (8 mai - 4 octombrie) este o expoziție personală a artistului de origine chineză Lu Yang.În centru se află o instalație care include sculpturi originale și o lucrare video centrată pe noul său film din seria „DOKU”, o narațiune despre aventurile solitare ale unui avatar digital derivat din propria înfățișare, prin care Lu Yang explorează corpul și libertatea dincolo de spațiul fizic, imaginând noi posibilități de reîncarnare digitală.

CaLiȚa NaNTU

“Caut

să privesc umanitatea din fiecare personaj pe care-l joc”

Caliţa, nominalizarea la Premiile UNITER reprezintă o dovadă de recunoaştere a talentului tău din partea breslei, însă, în fond, aprecierile din partea publicului le simţi nemijlocit de fiecare dată când închei un spectacol. Personal, cum te raportezi la această nominalizare?

În primul rând, vreau să spun că am fost foarte fericită că s-a întâmplat cu rolurile din acest spectacol, pentru că e unul la care eu țin foarte mult, așa cum țin foarte mult şi la regizorul

Gala Premiilor UNITER, care va avea loc anul acesta pe 25 mai, este, fără îndoială, cel mai aşteptat eveniment al breslei teatrale din România, iar nominalizarea la categoria ‘Cea mai bună actriță în rol principal’, pentru multiplele roluri jucate în Arădeanca, spectacolul regizat de Cristian Ban la Teatrul Clasic Ioan Slavici, reprezintă o confirmare substanţială a calităţilor performative ale tinerei actriţe CALIŢA NANTU, altfel deja foarte apreciată de public, atât pentru apariţiile sale notabile pe scenele din Cluj, Oradea sau Arad, cât şi prin textele scrise sau interpretate în producţiile Teatrului Postnaţional Interfonic. Am amintit scrisul pentru că, dincolo de actorie, Caliţa Nantu se exprimă creativ într-o mare varietate de alte forme, inclusiv literare, ea debutând cu succes ca dramaturgă anul trecut cu Dealul florilor, a cărui adaptare de la Reactorul clujean s-a făcut la rândul său remarcată printr-o nominalizare la Premiile UNITER (Alexandra Caras la categoria ‘Cea mai bună actriță în rol secundar’). Cât despre faptul că cea mai recentă premieră din a cărei distribuţie face parte Caliţa, Răscoala, tot de la Reactor, este un Musical, nu îi surprinde pe cei care îşi amintesc de performance-ul folcloric Plapuma, creat de ea în 2024 împreună cu Ştefan Dogaru, fiindcă efervescenta artistă cântă şi compune muzică încă de dinainte ca pasiunea pentru scris poezie şi teatru să o captiveze. Dacă în acest mix foarte personal de expresie adăugăm artele vizuale, de care se simte atrasă adesea, ne apropiem de numărul de roluri pe care CALIŢA NANTU îl joacă în Arădeanca, doar că aici nu mai e vorba de personaje diferite, ci de faţete complementare ale unei personalități creative realmente singulare, pe care a meritat să încercăm a le explora prin intermediul unui dialog.

Cristi Ban. Suntem deja la al patrulea spectacol împreună și îmi place foarte mult să lucrez cu el, iar la Arădeanca au fost rolurile exact ca celelalte, adică mi-au plăcut la fel de mult şi, cumva, nici n-am simțit că a fost extraordinar de multă muncă... abia la finalul proiectului mi-am dat seama: ‘Wow, dar ce mult am muncit cu toții la spectacolul ăsta!’. De asta, când am văzut nominalizarea, m-am bucurat foarte mult că s-a întâmplat acum, cu rolurile astea. Pentru mine, sigur, este o validare importantă şi îmi pare

bine că munca mea a fost văzută și luată în considerare, mai ales că a venit într-un moment bun, în care mi-a dat așa un start, cumva, fiindcă eu tocmai ce am plecat de la Arad, adică nu mai sunt angajată acolo [la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” - n.r.]. Eu aveam în minte lucrul ăsta încă din vară, deci eram deja pe picior de plecare când am aflat vestea și mi se pare că aşa s-au încheiat frumos lucrurile pentru mine, cel puțin cu Aradul, iar nominalizarea înseamnă cumva și o validare a faptului că lucrurile o să fie ok în continuare. [...]

Personajele pe care le joci în Arădeanca fac parte din povești care se petrec în diferite perioade din anii comunismului, dintr-o realitate pe care nu ai trăit-o, aşa că dă-mi câteva indicii despre cum le-ai abordat. Să plecăm, de exemplu, de la personajul pe care l-ai explorat cu cel mai mare drag...

De fapt, sunt patru personaje - Nadia, Aurora, Bunica Vio și Tovarășa Ludmila - şi toate mi-au plăcut foarte mult, dar n-am de ce să nu recunosc că preferata mea rămâne bunica Viorica. A fost personajul care mi-a plăcut cel mai mult pentru a explora, a mă juca și a inventa chestii ca să construiesc rolul, mai ales că - apropo de cum mă raportez la perioada comunistă - eu am crescut cu bunicii şi ei au avut amintirea acelor vremuri în casă, în comportament... peste tot existau mărturii ale vremurilor. Toată copilăria mea am stat

foarte mult între bunici, într-un cartier de blocuri din Dej cu foarte mulți bătrâni, iar seara, când se lăsa răcoarea, ieșeau doamnele din bloc la scară, stăteau acolo să se răcorească, beau sifon şi povesteau foarte multe lucruri. Noi, copiii care eram pe-afară, ascultam foarte multe dintre acele povești și, cumva, cred că mi-au conturat un univers foarte clar despre ce griji aveau, ce mâncau şi ce nu mâncau, ce boli mai aveau nepoții... atunci am absorbit foarte multe informații și cred că de-asta îmi plac foarte mult și empatizez cu personajele astea mai în vârstă, atât doamnele, cât și domnii, căci îmi plac în egală măsură. Preferate rămân însă bunicile, fiindcă mi se pare că le cunosc foarte bine lumea și, drept urmare, aș putea să stau 100 de ani în personajul Bunicii Vio și să tot vorbesc despre diverse chestii. [...]

Citiţi interviul complet cu CALIŢA NANTU pe www.zilesinopti.ro

O hartă a drumurilor spre „Castelul” lui Kafka

Împlinirea a 100 de ani de la publicarea romanului neterminat al lui Franz Kafka, Castelul (Das Schloß), reprezintă un bun prilej de a arunca o privire în urmă la modul în care acesta şi-a menţinut notorietatea prin reprezentări în varii forme de expresie din Pop culture, de la adaptări cinematografice şi lucrări muzicale până la benzi desenate și jocuri video, contribuind semnificativ la intrarea în vocabularul cotidian a termenului “kafkian”, menit a descrie o lume care, adesea, e atât de stranie, sumbră sau fără de speranţă, încât experienţele pe care le trăim ca oameni simpli par lipsite sau private de sens.

Faptul că Franz Kafka nu a ajuns să-şi finalizeze scrierea, iar prietenul său Max Brod a intervenit postum asupra textului pentru a-l face, în viziunea sa, publicabil, precum şi succesiunea de ediţii, nuanţat diferite, puse în circulaţie între 1926 şi 1954, când a apărut cea “definitivă”, explică, măcar în parte, de ce Castelul, în pofida temelor de interes peren, nu a beneficiat mult timp de transpuneri artistice memorabile. Practic, prima adaptare notabilă îi aparţine legendarului Ingmar Bergman, care, în 1953, deci înainte de succesul său internaţional în cinema cu A şaptea pecete, a pus în scenă Castelul la Malmö Stadsteater într-un ambient expresionist, dar, pe marile ecrane, K. a ajuns abia în 1968, în

lungmetrajul german realizat de Rudolf Noelte, un regizor cu vastă experienţă în teatrul TV. Filmat în zona Castelului Berthholdstein din Austria, această adaptare fidelă a textului lui Kafka se detaşează de pluton mai ales datorită interpretării lui Maximilian Schell, implicat în proiect şi ca producător.

Castelul a mai beneficiat apoi de câteva reprezentări interesante, precum cea din 1986 a regizorului finlandez Jaakko Pakkasvirta, Linna, nominalizată la Leul de Aur la Veneţia, apoi Zamok (1996), reflectând viziunea cineastului rus Aleksei Balabanov, cunoscut pentru explorările sale Arthouse, sau Das Schloß (1997), al multipremiatului regizor austriac Michael Haneke, dar niciuna nu a venit de peste Atlantic, chiar dacă în producţiile americane influenţa lui Kafka este prezentă în fel şi chip, de la clasice ale lui Woody Allen sau David Lynch până la seriale ca Breaking Bad ori The Simpsons. În schimb, la New York, Manhattan Ensemble Theatre a propus publicului Off-Broadway în 2002 una dintre cele mai reuşite reprezentări teatrale ale Castelului, care l-a avut în rolul lui K. pe William Atherton (Die

Hard) şi, în cel al unuia dintre asistenţii săi, pe Jim Parsons, înainte ca acesta să devină ultra-popular cu The Big Bang Theory. Începutul de mileniu avea să fie marcat şi în

România de două puneri în scenă ale romanului lui Kafka, cea de la Teatrul de Stat din Arad, din 2001, aparţinând regizorului Radu Dinulescu, revenit atunci în ţară după ani petrecuţi în Franţa şi Israel, şi cea de la Nottara, din 2003, semnată de Tino Geirun, cu Mircea Diaconu în rolul principal, dar, fără îndoială, continuă să rămână de referinţă adaptarea radiofonică a lui

Virgil Munteanu din 1983, datorita distribuţiei stelare, în care, alături de Virgil Ogăşanu (K.), regăsim nume ca Gina Patrichi, Mircea Albulescu, Octavian Cotescu, Florian Pittiş, Olga Tudorache sau Ion Caramitru. Altfel, la noi, cu toate că a fost numai sporadic subiect de declinări artistice, romanul lui Kafka pare a atrage, totuşi, tinerii creatori, dacă ne gândim la spectacolul de teatru-dans Kafka şi drumul spre castel, prezentat în 2010 la Cluj şi Arad de către regizorul Cristian Nedea sau expoziţia de artă Castelul din 2024, a grupului de studenţi de la UNArte (Atelier 9), coordonat de Anca Boeriu. Muzicienii nu puteau rămâne imuni la semnificaţiile poveştii lui K., iar

rezultatele acoperă întreg spectrul sonor, de la opera compozitorului german Aribert Reimann, care a avut premiera în 1992 la Deutsche Oper Berlin, până la albumul ambiental al celebrei formatii de muzică electronică Tangerine Dream din 2013 sau ca parte a unor abordări multidisciplinare, precum demersul din 2015 al muzicienilor cehi ghidonaţi de Jaroslav Rudiš, care au format Kafka Band pentru a înregistra LP-ul Das Schloss... muzică pentru care artistul vizual Noro Holder a creat apoi animaţia The Grave, inspirându-se din romanul grafic scris de newyorkezul David Zane Mairowitz şi ilustrat de colegul de trupă al lui Rudiš, vocalistul Jaromír Švejdík aka Jaromir 99. În final, avea să rezulte o versiune teatrală cu muzică live, ce a avut premiera tot în 2015, la Theater Bremen, în care, prin schimbări constante de roluri în cadrul ansamblului, tema alienării era explorată prin întrebări legate de identitate, vulnerabilitate, experiențe de asimilare și excludere.

Chiar după trecerea unui secol de la publicare, povestea suprarealistă a lui K., personaj care decide să lupte împotriva unei atotputernice organizații birocratice în loc să cedeze acesteia, încercând și eșuând să intre într-un “castel” unde a fost chemat să lucreze, poate fi receptată deopotrivă ca o dramă existenţială şi o comedie neagră ce reflectă societatea vremurilor noastre, indiferent că ne-am raporta la politicienii şi funcţionarii de pe meleagurile noastre sau la cei de peste mări şi ţări. Vorba hangiţei lui Kafka... “ori eşti un nătărău, ori un copil, ori un om foarte rău şi periculos”.

Alexandru Petcu, în vârstă de 41 de ani, este un artist tatuator profesionist din București (născut în Voluntari). Cu o experiență de peste

25 ani, co-owner și fondator al atelierului Crossroads Tattoo, Alex este unul dintre cei care și-au lăsat amprenta la propriu pe pielea multor posesori de tatuaje din România. În arta sa adoptă stilul neotradițional, plecând de la o idee pe care o transformă sub propria viziune într-un proiect unicat, personalizat prin detalii de linie și cromatică. Deși inițial visa la o carieră în arhitectură, drumul său a evoluat natural către tatuaj, unde și-a găsit libertatea de expresie și împlinirea profesională. Astăzi, timpul său este împărțit aproape exclusiv între desen, tatuat și activitatea din studio, fiecare proiect reflectând atât rigoare tehnică, dar și implicare personală. În interviul de mai jos, vorbește despre începuturi, stil, provocări și transformările industriei de tatuaj din România.

PETCU

„Aș putea povesti ore în șir despre tatuat” aLEX

Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor?

A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?

Mi-a plăcut să desenez, a fost un refugiu și o plăcere în același timp. Nu pot spune că am planificat să fac o carieră din tatuaj, voiam să fiu arhitect.

Ai o formare clasică sau ai învățat totul din practică? În ce mod ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist?

La început am învățat singur, mult mai târziu am reușit să găsesc oameni de la care am putut să învăț. Stilul meu preferat de tatuaj este neotradițional. Aici am găsit libertate să mă exprim, îmi face plăcere să desenez și mă simt bine când îmi tatuez lucrările.

Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”?

Doar tehnic sau și emoțional?

Tatuaj reușit înseamnă o aplicare tehnică bună, o dimensiune potrivită, un desen bun și o experiență plăcută pentru client.

Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?

Trial and error, desenez până când cred că este ceva potrivit pentru a fi tatuat. Dar este o relație între mine și colecționar, aici intră în joc și câtă libertate primesc și cât de mult îmi este acceptată viziunea.

Ai vreo poveste de client care ți-a rămas în minte și pe care o porți cu tine?

Am adunat o grămadă de povești de-a lungul anilor, îmi este greu să aleg doar una. Aș putea povesti ore în șir despre tatuat.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Cele mai mari provocări le ridică proiectele mele personale, ce teme să aleg, cât de sincer să mă exprim.

Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?

Tatuatul este partea mea preferată,

desenul este cea mai grea, reacția clientului este recompensa.

Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?

Nu te grăbi, încearcă să te vezi și în 10 ani, ascultă ce are de spus tatuatorul ales.

Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?

Timp de 25 de ani am întâmpinat tot felul de obstacole, lipsa informației, pe vremea aia abia găseam câteva reviste de unde mai culegeam câte ceva. Lipsa magazinelor de specialitate. Am vrut să trec peste probleme, îmi place să desenez și să tatuez așa mult, încât am vrut să trec peste aceste obstacole.

Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?

Lucrurile s-au schimbat foarte mult, dacă acum 20 de ani ne străduiam să facem lucrări bune, să învățăm tehnica de tatuat, să găsim cele mai bune materiale, acum, clienții au devenit adevărați colecționari, în ziua de astăzi, dacă vrei să înveți și ești hotărât, găsești școli de tatuat, școli de desen, o grămadă de informație pe internet. Pe lângă toate astea, poți să-ți cumperi o grămadă de lucruri la un click distanță, aparate de tatuat, tușuri aprobate și testate dermatologic, consumabile de calitate și create special pentru tatuat.

PE GUSTUL NOSTRU

COSMIN DRAGOMIR | Ură, uraaa! sau Teoria pepenelui plat

Capitolul Eat & Drink este susținut de GURMaND

HORIA GHIBUȚIU | Tortul aniversar

Vinul pe simplu

Există două feluri de oameni, când vine vorba de vin: cei care beau vin și cei care explică vinul.

Ideal ar fi să fie aceeași persoană. În realitate, însă, de multe ori par două specii diferite, care se întâlnesc stângaci în jurul aceleiași mese.

Problema apare când cunoașterea se transformă în spectacol. Apare connaisseurul. Nu cel care știe – pe acela îl respecți. Ci cel care demonstrează că știe. Omul care nu mai bea vin, îl prezintă. Îl lansează.

Aproape că îi face și conferință de presă.

Îl vezi cum ia paharul cu o seriozitate de chirurg. Îl rotește lent, studiat, de parcă vinul s-ar putea supăra dacă nu e tratat cu respect. Apoi inspiră adânc.

„Hm… nas elegant.”

Tu te uiți discret. Nasul lui e același.

„Note de cireșe negre, puțin piper, poate și o idee de… pădure după ploaie.”

Aici deja intri în ceață. Nu pentru că nu există aromele alea – există, oamenii chiar le simt. Dar pentru tine, în momentul ăla, e ca și cum cineva ți-ar descrie culorile într-o limbă străină.

Și, inevitabil, vine întrebarea:

„Tu ce simți?”

Asta e clipa în care vinul încetează să mai fie băutură și devine examen.

Și nu examen din ăla prietenos. Nu! Examen din ăla în care nu ai citit nimic, dar profesorul te privește cu interes. Așa că scoți clasicul:

„E… echilibrat.”

„Echilibrat” merge la orice. Ca „interesant”. Ca „are personalitate”. Sunt cuvintele-șalupă de salvare ale omului normal într-o mare de taninuri și postgusturi.

Și uite așa apare ruptura. Nu pentru că oamenii știu prea mult despre vin, ci pentru că felul în care o arată îi face pe ceilalți să creadă că nu știu suficient ca să se bucure de el. Că trebuie să treci un prag invizibil ca să ai voie să-ți placă un pahar.

Ceea ce e, evident, o prostie.

Vinul nu e club exclusivist. Nu trebuie să ai parolă ca să intri. Poți să începi cu „îmi place” și să rămâi acolo liniștit toată viața. Sau poți să mergi mai departe, să înveți, să descoperi diferențe, să-ți antrenezi gustul. Ambele variante sunt perfect în regulă. De fapt, cei mai faini oameni de vin sunt exact cei care știu mult și vorbesc simplu. Ăsta e mai ușor, ăsta e mai plin, vezi care îți place”. Fără poezie obligatorie, fără presiune. Îți dau cheia, nu îți țin lecția. Pentru că vinul, până la urmă, nu e despre a impresiona. E despre a conecta. Cu mâncarea, cu oamenii, cu momentul. Restul – notele de tutun, piele, fructe și păduri misterioase – sunt bonusuri. Frumoase, interesante, dar tot bonusuri.

Tortul aniversar

Dacă ai decide tu conținutul tortului de ziua ta, ce ai alege? Eu aș avea o opțiune vegană.

Ceea ce găsesc că e foarte amuzant pe lumea asta tot mai personalizată algoritmic este că nu de fiecare dată un tort aniversar, comandat special pentru a marca o zi de naștere, e pe gustul sărbătoritului.

Ca un făcut, ingredientele și toată compoziția în sine - în afară de mesajul scris, „La mulți ani, Gigel!” - par să țină cont mai mult de gusturile celorlalți decât de cele ale aniversatului. E ca la nuntă, când se presupune că ai vrea să asculți, o dată-n viață, fix doar ceea ce îți place, dar rogi DJ-ul să pună și niște săltărețe, că au venit rubedeniile din mediul rural.

cocos din belșug și ganache de ciocolată, acest desert vegan, fără zahăr, e perfect pentru toate momentele speciale. Valoare energetică: 1473

KJ, Valoare calorică: 352 Kcal”.

Trag în mod public un semnal de alarmă și cer tratarea acestui fleac cu toată responsabilitatea - hai să mâncăm la aniversarea noastră ce e, în primul rând, pe placul nostru. Tortul aniversar să redevină ceea ce ar trebui să fie - strict o definiție gastronomică a ceea ce suntem, a ceea ce ne place acum.

În acest moment al vieții mele - în luna mai vine ziua mea, urările sunt așteptate în scris pe adresa redacției - îmi doresc să mănânc ceva sănătos și care nu îngrașă. Poate ceva ce am mâncat cu poftă luna trecută pe terasa de la NOOD (numele face trimitere la „Nude”, e o aluzie la transparența ingredientelor), în mijlocul metropolei în care locuiesc de aproape 57 de ani: un tort de cocos și ciocolată, fără zahăr, vegan. Fiindcă asta mă reprezintă mai nou: plăcerea de a gusta dulciuri fără zahăr și fără ingrediente artificiale. Descrierea celor care fac acest preparat corespunde cu ceea ce e în farfurie: „tort de cocos și ciocolată, intens și reconfortant. Cu blat crocant de biscuiți,

După cum vedeți, deoarece nu sunt celebru și nu trăiesc în America, n-am preferințe fistichii: nu râvnesc, ca Nick Jonas, la un tort personalizat cu două etaje, în formă de sticlă de tequila, n-am bucurii, precum Khloé Kardashian, la un tort personalizat cu o bancnotă de o sută de dolari pe care să apară chipul meu, nici nu am un stil de viață care să-mi traducă personalitatea și hobby-urile sub forma unui tort uriaș în formă de joint, cum a primit Rihanna la a 24-a aniversare.

De-a lungul unei existențe care, iată, se îndreaptă spre cote la care lumânările costă mai mult decât tortul, mi-au plăcut o sumedenie de lucruri de ziua mea - probabil nimic care să detroneze tortul făcut în casă de mama, cu blat însiropat, nucă și cremă albă, de unt și miere. Torturile „mascotă” sau „Joffre” au fost ani de-a rândul în topul preferințelor mele. Și azi cred că e greu să fie depășite combinații cu cremă de ciocolată și stafide sau fructe din vișinată. Cu toate astea, prefer ceva vegan, care mă menține sănătos și suplu. Ceea ce vă urez și dumneavoastră!

6 brunch spots perfecte pentru weekendurile de mai

Weekendurile de mai sunt scuza perfectă pentru brunch-uri lungi, leneșe și pline de gust. Fie că ești în căutarea unui loc urban, hip sau a unei oaze relaxate, aceste 6 brunch spots din țară sunt fix ce trebuie:

București - DeSoi 2

 Bd. Elisabeta 38  0316.310.736

DeSoi 2 este clar un loc care redefinește brunchul urban, combinând estetica minimalistă cu preparate atent construite, unde fiecare ingredient contează. Nu doar combinațiile sunt surprinzătoare, dar și plating-ul e impecabil. Perfect pentru un start de weekend în centrul orașului, aproape de Cișmigiu.

Brașov Omelett

 Mureșenilor 16  0722.373.090

Chiar în inima

Timișoara Garage Cafe

 Palanca 2

 0771.373.268

În Timișoara, Garage Cafe este locul unde brunch-ul devine o experiență memorabilă. Spațiul are personalitate, iar meniul îmbină comfort food-ul cu multe opțiuni pentru micul dejun. Ideal pentru întâlniri cu prietenii sau dimineți fără grabă, în care cafeaua și conversațiile se completează natural.

Brașovului, Omelett este locul unde brunch-ul capătă un aer sofisticat și unde clienții își pozează îndelung farfuria înainte de a se atinge de mâncare. Așa cum sugerează și numele, ouăle sunt vedetele meniului, reinterpretate în fel și chip, dar mai au ocazional și alte preparate.

Cluj UOU

 Fortăreței 6

UOU este genul de loc de brunch care atrage prin simplitate și execuție impecabilă. Și aici meniul pune accent pe ouă, dar și pe ingrediente de calitate și combinații surprinzătoare. Perfect pentru un public urban, mereu în căutare de locuri cool și autentice.

Iași Harmony Cafe

 Bd. Carol I 27  0753.817.519

Harmony Cafe își respectă numele printr-o atmosferă liniștită și echilibrată, perfectă pentru un brunch relaxat. Meniul este variat, cu opțiuni care merg de la clasic la sănătos și delicios. Un loc potrivit pentru dimineți tihnite și departe de agitație.

Constanţa PlantEat /it/

 Unirii 25

Pentru un loc cu un meniu plant-based, PlantEat /it/ are un rating surprinzător pe Google - 4,9 din aproape 700 de comentarii. Este cu siguranță o alegere excelentă chiar și pentru cei care nu-s vegani. Brunch-ul aici vine cu preparate creative, bazate pe ingrediente vegetale, dar fără compromisuri la gust.

De la Munte la Mare, Sergiana-i Gazdă În Vacanța Mare

Emai. Ca de fiecare dată, dacă nu am făcut-o până acum, în mai începem să ne gândim la vacanţa mare, la valuri şi plaje însorite ori la munţi cu coastele lor împădurite. Sau, cine ştie... poate croim planuri pentru munte şi mare.

La mare, Sergiana va întâmpina vara la Neptun. Aici vă va pofti din nou la Calul Bălan, locul care dă vacanţelor gust de Bunătăţuri şi vinuri de soi. Pentru că aici, ca în fiecare vară, meşteri podgoreni aduc Vinurile Verii, iar întâlnirile cu vinurile şi poveştile lor născute din soare şi ţărână sunt întotdeauna pe placul oaspeţilor noştri.

Dar despre Calul Bălan, Neptun şi promisiunile acestei veri delicioase vom mai vorbi, cu siguranţă!

Însă întotdeauna, Bucătăria va fi gazda care vă primeşte cu braţele deschise şi vă pune la masă. Iar lista cu Bunătăţuri va aduna lângă mâncăruri

tradiţionale, ardeleneşti şi dobrogene ori de prin alte locuri care cinstesc gustul românesc, şi reţete alese de prin bucătăriile lumii. Toate alese după aceeaşi regulă: la Sergiana, Toate-s Bune şi Gustoase!

Am pornit către mare de la munte, de la Braşov, locul în care, în urmă cu mai bine de 20 de ani, Sergiana vă poftea prima dată la masă. Cei mai mulţi dintre voi

cunoaşteţi deja bine Traseele cu Bunătăţuri, cele din Cetate ori din Poiană sau Râşnov.

Poveştile cu Bunătăţuri ori despre un baci hâtru şi vrednica sa soaţă continuă în Poiană, la Stâna Turistică. Petrecerilor din Grădina de la Stână li s-a dus vestea, iar ce-i mai fain decât orice, e că pentru petrecerile astea nici măcar nu-i nevoie de motive speciale! De multe ori ajunge o zi însorită, în care oaspeţi veseli umplu Grădina.

Nu poţi trece prin Braşov fără să ajungi în Cetate, iar în Centru’ Vechi nu poţi rata chimniţa pe care Sergiana a ridicat-o la rang de Capitala Bucătăriei Ardeleneşti. Ca să te convingi, e de ajuns să guşti orice, de la jumările de Bun venit până la mâncărurile care spun poveşti. De pildă, un medalion de mistreţ îţi poate spune cum Meda lu’ Ion a Mistreţului ş-o pus lada de zestre-n tindă, ba îţi mai înşiruie şi ce a înghesuit în ea!

De la Stână, trecând peste dealurile şi pădurea dinspre Râşnov, ajungem la Sub Cetate. Aici, când şezi la masă, te aştepţi ca vreun cavaler în zale s-apară căutându-şi domniţa. Însă singurii cavaleri se întrec în bucătărie ca să pună pe masă – aţi ghicit –Bunătăţuri.

E mai. Vara de abia începe, iar planurile care se țes în jurul vacanțelor acum prind contur. Ca să nu ratați nicio sărbătoare din calendarul Sergiana sau alt moment de care să vă bucurați ca oaspeți ai noștri, urmăriți paginile de social media ale restaurantelor Sergiana Horeca sau pe sergiana.ro, în Calendarul Sergiana.  Şi țineți minte: în Vacanța Mare, Sergiana-i Gazdă și la Munte, și la Mare!

Ură, uraaa! sau Teoria pepenelui plat

În ultimul an am devenit mult mai vizibil pe platformele de socialmedia datorită schimbării unor politici editoriale: am început să fac mai mult video și multe dintre poveștile gastronomice propuse s-au viralizat. Mi-a crescut simțitor și numărul de urmăritori. Iar de aici încep și necazurile. Înainte, când scriam doar pentru „bulă” și arareori reușeam să ies din ea, era bine. Comentarii constructive, discuții, dezbateri, accidental și ușor de gestionat. Acum, la mine în comentarii este ca-n lume: totul e razna! Trăiam vremuri mișto, poate cele mai bune pe care le puteam trăi și brusc, în doar câțiva ani, totul se dărâmă: molime și războaie, cancere și ură gratuită.

substanță, frustrat de faptul că eram bombardat de exemple de hate, de faptul că pierdeam în loc să câștig timp. Să nu credeți că eram abia picat din lună și nu cunoșteam fenomenul, însă mă sperie atât amploarea, cât și gratuitatea lui.

cum să lezeze... şi, totuși, o fac. Eu îmi văd de treaba mea, ei își văd de treaba mea și suntem cam mulți la aceeași oală de ciorbă.

Am vrut să scriu cu câteva luni în urmă, tot aici, despre faptul că văd din ce în ce mai des postări din care nu mai aflu nimic, ci sunt doar încercări (disperate chiar) de exemplificări ale imbecilității democrației internetului. Rețetele sau alte informații culinare care mă interesează abia își fac loc în feed de shaming-ul public, de print-screen-uri ce dovedesc micimea acestei lumi mari, care pare că e prea mică încât să ne încapă pe toți. Recunosc că eram ușor revoltat de lipsa de

Nu pot neam să pricep de oamenii înjură aleatoriu, blesteamă la grămadă, le pute tot. Cam ce resorturi acționează agresivitatea digitală în subsolul oricărei postări: nu contează că este despre o rețetă de savarină, Artemis II, alegerile din Patagonia sau istoria soiurilor de tomate. Am fost jignit la un video despre ciorba lipovenească și blestemat la unul despre frunzele de perila pe care coreenii le folosesc și la sarmale. Vorbim despre informații benigne, de cultură generală, care chiar nu ar avea

Cum eu mă învârt aproape exclusiv la raionul gastronomie, toată povestea începe să-mi stea în gât sau să îmi pice greu la stomac. Și, din păcate, știu că sunt slabe șanse ca persoanele despre care vorbesc să citească acest text. Am observat, statistic, că la texte nu prea reacționează, de unde putem deduce multe. Sunt virulenți la video-uri, învrăjbiți și de circul fără pâine de la TV. Bașca, cei mai mulți adoptă tactica: dai și fugi, fără să le pese de ce lasă în urmă. Din păcate, chiar și când vorbești despre gastronomie trebuie să ai un stomac tare, pentru că gustul se dovedește mai prost în omenire decât în farfurie.

Combinații (ne)așteptate de burgeri din jurul lumii

Burgerul nu mai este de mult doar despre carne, chiflă și câteva toppinguri previzibile și poate că a venit momentul să admitem că acest preparat a evoluat dincolo de granițele fast-food-ului american. În bucătăriile din întreaga lume, produsul a fost reinterpretat și uneori dus la stadiul de neobișnuit, iar rezultatele sunt, adesea, exact ceea ce căutăm atunci când vrem să încercăm ceva diferit.

Un prim exemplu care merită toată atenția este Sushi Burger. Originar din bucătăriile lanțului japonez MOS Burger, acest preparat a devenit un fenomen global pe social media. Tehnica presupune înlocuirea chiflei clasice cu două discuri de orez, adesea rumenite ușor pe grătar pentru a căpăta o textură crocantă la exterior, dar moale la interior. Umplutura variază de la somon sau ton și avocado până la creveți tempura sau vită teriyaki.

Pentru cei pasionați de mâncarea asiatică, există Ramen Burger. Creat de Keizo Shimamoto în 2013, în New York, acest burger a creat cozi kilometrice la momentul lansării. Secretul stă în chiflă: tăițeii pentru ramen sunt fierți, amestecați cu ou, formați în discuri și apoi prăjiți. Textura este cea care surprinde: tăițeii sunt crocanți la margini și elastici la interior. În mod tradițional, acesta se servește cu o chiftea de vită, sos de soia și ceapă verde.

Dacă iarna ne va prinde pe pârtiile din Alpii Francezi, vom descoperi

Tartiflette Burger. Inspirat de celebra mâncare savoyardă, acest burger înlocuiește cheddarul cu brânza Reblochon. Chifteaua de vită, alături de ceapa caramelizată, feliile subțiri de cartofi copți și baconul sunt acoperite de un strat generos de Reblochon topit. Acest burger este servit adesea într-o chiflă brioche unsă cu maioneză cu usturoi.

În zona combinațiilor care par „imposibile”, există Luther Burger. Se spune că a fost numit după cântărețul Luther Vandross. Ceea ce face acest burger deosebit este faptul că în loc de o chiflă obișnuită, se folosește o gogoașă glazurată tăiată pe jumătate. Deși poate părea o combinație nereușită, cei care l-au încercat menționează că dulceața gogoșii funcționează surprinzător de bine cu sarea din bacon și condimentele cărnii.

Pentru cei care comandă adesea cartofi prăjiți alături de burgerul lor, în Brazilia există X-Tudo. Într-un X-Tudo autentic, pe lângă chifteaua de vită și brânza topită, se adaugă porumb dulce, mazăre, bacon crocant, șuncă, cârnați și ouă prăjite. La final se adaugă un strat generos de batata palha, fâșii de cartofi prăjiți foarte subțiri.

Un exemplu care devine din ce în ce mai popular este Banh Mi Burger, inspirat de celebrul sandviș vietnamez. Carnea (adesea porc sau vită condimentată cu lemongrass) este acompaniată de morcovi și ridiche daikon murată, felii de castravete, mult coriandru și maioneză cu sriracha. Rezultatul este un preparat picant cu un gust aparte, după spusele celor care l-au încercat.

Dacă una dintre destinațiile viitoare de vacanță este Marocul, vom descoperi că vita trece în plan secund, lăsând loc Camel Burger ului. Carnea de cămilă este celebră pentru profilul său nutrițional, fiind mult mai slabă și mai bogată în proteine decât carnea de vită tradițională, însă gustul este cel care surprinde cu adevărat. Are o aromă ușor dulceagă, amintind de vânat, dar cu o textură surprinzător de fină. Acest burger nu este acompaniat de clasicul ketchup, ci de un strat generos de hummus, sos de iaurt cu mentă și, uneori, chiar de sirop de curmale.

Un alt burger care ne poate surprinde este Chimichurri Burger din Republica Dominicană. Ceea ce îl face cu adevărat inedit este utilizarea unui tip special de pâine, numit pan de agua, o chiflă ușoară și crocantă, dar mai ales prezența obligatorie a verzei proaspăt rase, care este călită ușor pe plită împreună cu carnea. Totul este înecat într-un sos roz secret (o combinație de maioneză și ketchup cu mirodenii locale), rezultând un burger care prioritizează textura crocantă.

Dincolo de rețete, acești burgeri (ne)obișnuiți sunt o dovadă a curajului de a experimenta. Ei ne arată că o idee simplă poate fi reinterpretată la infinit. Nu sunt poate burgerii pe care îi vom comanda în fiecare seară, dar sunt exact ce avem nevoie atunci când ne dorim să fim surprinși. Iar dacă ne trebuie un motiv oficial pentru a încerca ceva care ne va face „să ridicăm din sprâncene”, pe 28 mai sărbătorim Ziua Internațională a Burgerului. Poate fi momentul ideal să lăsăm deoparte clasicul cheeseburger și să dăm o șansă unei gogoși sau unui disc de orez.

AI, ‘ai noroc!

Cum

influențează ce bem inteligența artificială generativă (AI)

Stimați comeseni, anul ăsta, viitorul a picat într-o vineri, în care am aflat că Starbucks a lansat fix ce ne lipsea ca să bem și noi, ca oamenii: ChatGPT face recomandări personalizate de băuturi folosind inteligența artificială. Concret, acest instrument digital analizează descrierile stărilor de spirit ale utilizatorilor sau imaginile încărcate, după care sugerează anumite băuturi din meniul companiei. Să nu vorbesc cu păcatsper că AI poate deduce de pe dispoziția afișată de moaca mea și dacă azi vreau lapte de ovăz și nu de vacă sau dacă sunt dispus să las minimum de bacșiș când plătesc!

Observați că nu-i dau credit automat inteligenței artificiale, că doar n-a băut cot la cot cu mine, nici n-a lovit-o setea ca să celebreze victoria „alor noștri” în 1996, când în oraș nu se mai găseau decât cutiuțe fără paie, așa-numitele, în jargonul cunoscătorilor, „Motorole”. Dar asta nu înseamnă că nu poftesc AI la masa mea, e loc pentru oricine sau orice e în consonanță cu interesele mele. Iar unul dintre aceste interese, ale unui om care iese în oraș și îi pasă de ce (i se) toarnă în pahar, e să fiu la curent cu tendințele industriei. Dacă această industrie poate produce o licoare mai inteligentă - dar tot cât de cât naturală, aici îmi păstrez exigențele - decât cea cu care sunt obișnuit, nu zic ba. Dacă algoritmii vor putea anticipa ce vreau să dau peste cap, n-o să refuz să ciocnesc.

Am citit cu interes cum Berry Gerrits, cercetător postdoctoral la University of Twente

din Enschede, studiază modul în care inteligența artificială transformă procesul de fabricare a berii, plecând de la conceperea rețetelor și ajungând la sprijinul acordat fabricilor de bere (mai mici, locale) și barurilor să ia decizii superioare. Am apreciat faptul că lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Sigur că AI poate furniza o rețetă nouă, bazată pe cele mai populare opțiuni, însă competența umană nu e exclusă - va fi în continuare nevoie de un berar care să ajusteze combinația: „O IPA este plină de hamei, o bere stout este închisă la culoare și grea. Nu poți să amesteci acele arome, pur și simplu”, remarcă Berry, adăugând: „dacă oferiți zece IPA-uri, dar clienții dvs. au nevoie doar de una, pierdeți oportunități”. AI poate evalua cu precizie și unde există cerere pentru malț organic, care e mai scump, și unde nu. În plus, se prinde mai iute decât orice antreprenor că diferă volumul de bere dintr-un oraș care e centru universitar față de unul unde nu sunt atâția consumatori tineri.

Am citit și de barmanul cu inteligență artificială de la Aeroportul Changi din Singapore. Aflu că Toni nu doar că prepară martini-uri delicioase, dar se asigură și că proporțiile diferitelor lichide din băutura ta sunt corecte. Situat, ca să zic așa, în magazinele Lotte Duty Free din Terminalele 2 și 3, Toni are capacitatea de a mixa și crea până la 80 de băuturi pe oră. Hai noroc!

6 rooftop-uri unde serile de primăvară capătă alt aer

În luna mai, viața marilor centre urbane începe să se ridice, nu fizic, ci ca stare.

Dar există și locuri unde serile de primăvară capătă un aer mai rarefiat, la propriu. Rooftopurile nu sunt doar locuri de ieșit, dar și puncte de observație asupra orașelor în transformare sau stagnare. Iată, deci, șase spații din România unde primăvara se vede cel mai bine de sus.

București Bartini

 Constantin Mille 18

 031.221.5826

Elegant și cu un aer cosmopolit, Bartini este genul de rooftop care transformă orice ieșire într-un mic eveniment. Priveliștea urbană se combină un meniu în care cocktailurile sunt la loc de cinste. Perfect pentru serile în care vrei să prinzi un apus memorabil.

Brașov Trickshot

 Bld. 15 Noiembrie 78

 031.005.2755

Timișoara

Sky Rooftop

 Coriolan Brediceanu 10  0770.422.816

Modern și aerisit, Sky Rooftop este locul din Timișoara unde apusurile devin parte din experiența de a ieși la terasă. Cu E perfect pentru after-work drinks sau seri liniștite care se lungesc natural. Un loc de unde orașul arată altfel.

Rooftop-ul de la Trickshot este spațios, dinamic, cu o atmosferă care invită la socializare și toate cele, dar punctul forte este priveliștea minunată pe care o ai de aici asupra Tâmpei. Ideal pentru grupuri de prieteni și pentru seri care încep relaxat și se transformă, pe nesimțite, în ieșiri memorabile.

Cluj Klausen Burger

 Regele Ferdinand 22-26

 0751.023.748

Deja un clasic al Clujului, Klausen Burger rămâne unul dintre cele mai populare rooftop-uri din oraș datorită panoramei spectaculoase asupra centrului vechi. Combinația dintre view, comfort food, bere bună și atmosferă îl face un punct de întâlnire constant pentru localnici și turiști deopotrivă.

www.zilesinopti.ro

Iași Biutiful

 Strada Palas 5D  0758 771 111

Biutiful aduce vibe-ul urban pe un rooftop care atrage prin stil și energie, dar și prin priveliștea pe care o are asupra Palatului Culturii. Ideal pentru ieșiri mai stylish sau cine care se pot transforma în party-uri. Poate vii pentru atmosferă, dar rămâi pentru experiență și apus.

Constanţa The View

 Regina Elisabeta 2A  0770.117.777

Așa cum îi spune și numele, The View mizează pe panoramă. Cu o deschidere spectaculoasă spre Cazinoul din Constanța și spre mare, rooftop-ul de aici oferă acea senzație rară de spațiu suspendat deasupra valurilor. E locul unde sezonul cald începe cu adevărat, chiar înainte ca plajele să devină aglomerate.

Mai în pahar: în sezonul cireșelor cocktailuri

May I drink this? Luna mai aduce cu ea unul dintre cele mai așteptate momente ale primăverii: sezonul cireșelor. Piețele sunt îmbrăcate de roșu intens, zilele devin mai luminoase, iar orașul capătă o energie mai relaxată, aproape festivă. Este perioada în care totul pare mai viu, mai colorat și parcă mai ușor. Odată cu această schimbare, și gusturile noastre se transformă. Lăsăm în urmă aromele grele ale iernii și ne orientăm spre combinații fresh, fructate și jucăușe. Iar cireșele devin, fără îndoială, vedetele sezonului — dulci, ușor acrișoare și perfecte pentru a fi transformate în băuturi care surprind exact spiritul lunii mai. Pornind de la acest vibe, am pregătit patru cocktailuri pe bază de cireșe: colorate, răcoritoare și pline de personalitate — ideale pentru seri lungi, terase urbane și momente în care vrei să simți că vara e deja foarte aproape.

CHERRY SPRiTZ

CHERRY MOJiTO

Acest cocktail demn de savurat în zilele calde de primăvară se numește Cherry Spritz. Este o reinterpretare fructată și elegantă a clasicului spritz, care aduce un aer proaspăt în fiecare pahar. Notele de cireșe îi oferă o culoare intensă, rubinie și o aromă dulce-acrișoară, perfect echilibrată de efervescența vinului spumant și prospețimea apei minerale. Baza ușor amăruie specifică unui spritz clasic este completată de accente fructate și o subtilă tentă citrică, elemente care fac băutura să fie bună, dar și răcoritoare. Fiecare înghițitură aduce un contrast plăcut între dulce și acid, transformând cocktailul într-o adevărată experiență în mixologie. Servit într-un pahar mare, cu gheață din belșug și decorat cu cireșe proaspete, Cherry Spritz impresionează atât prin aspect, cât și prin gust. Este alegerea ideală pentru brunch-uri însorite, întâlniri relaxate cu prietenii sau orice moment în care vrei un cocktail ușor, dar cu personalitate.

În zilele luminoase de primăvară, Cherry Mojito este cocktailul care sigur va aduce prospețime, culoare și un aer relaxat în orice pahar. Inspirat din clasicul mojito cubanez, această variantă păstrează baza sa iconică, dar o transformă într-o experiență mai fructată și mai jucăușă. Romul alb rămâne elementul central, oferind structură și căldură subtilă, în timp ce frunzele proaspete de mentă adaugă acel efect răcoritor, verde și vibrant. Sucul de lime introduce nota acrișoară care echilibrează perfect dulceața naturală a cireșelor, acestea din urmă aducând o aromă intens fructată și o culoare delicată, ușor romantică. Zahărul sau siropul simplu leagă aromele, iar apa minerală completează totul cu o efervescență ușor jucăușă. Pentru un plus de eleganță, se poate decora cu cireșe proaspete și frunze de mentă zdrobite ușor între palme, pentru a elibera parfumul aromatic al acestora. Cherry Mojito este ideal pentru după-amiezi lente de primăvară sau seri de început de vară, servit alături de conversații lungi și momente fără grabă. O băutură simplă în esență, dar cu un farmec vizual și gustativ de la primul contact.

CHERRY SOUR

Un alt cocktail care merită explorat în această perioadă este Cherry Sour Cocktail, o reinterpretare fructată a familiei „sour”, în care notele dulci-acrișoare de cireșe se împletesc cu prospețimea citricelor și tăria echilibrată a unui whiskey sau bourbon de calitate. Baza băuturii este construită din bourbon (sau whiskey), completată de lichior de cireșe, suc proaspăt de lămâie și un strop de sirop simplu, care leagă aromele într-un tot armonios. Opțional, albușul de ou adaugă o textură catifelată, transformând cocktailul într-o experiență mai elegantă. Pentru un decor deosebit, se recomandă un garnish cu cireșe proaspete sau confiate și o spirală fină de coajă de lămâie, care adaugă atât contrast vizual, cât și un accent romatic subtil. Cherry Sour Cocktail este ideal în serile relaxate sau în momentele în care vrei un drink puternic, ușor de savurat. Fiecare înghițitură aduce o combinație vibrantă între dulce, acrișor și catifelat, transformând băutura într-o experiență senzorială memorabilă.

MaY CHERRY BLOSSOM

În această perioadă, un ultim cocktail care surprinde perfect delicatețea începutului de sezon este Cherry Blossom Cocktail, o băutură inspirată de florile de cireș și de estetica lor fragilă, luminoasă și ușor romantică. Bazat pe un mix fin de gin și sirop de floare de cireș, cocktailul își construiește profilul în jurul notelor florale dulci, completate de prospețimea sucului de lămâie și de o ușoară tentă fructată de cireșe, care îi oferă profunzime și echilibru. Efervescența discretă adăugată la final îi conferă lejeritate și un caracter răcoritor, transformând băutura într-un echilibru între dulce, acrișor și floral. Servit foarte rece, într-un pahar elegant și decorat cu o floare de cireș sau un twist subtil de citrice, Cherry Blossom Cocktail devine mai mult decât o simplă băutură – este o experiență vizuală și senzorială care surprinde atmosfera poetică a primăverii și o aduce direct în pahar.

Fie că alegi un spritz, un mojito, un sour sau o variantă florală, cireșele rămân firul roșu al lunii mai. Acum, cocktailurile devin mai mult decât un alcool — devin stări, dar și un pretext pentru zile și seri lungi și relaxate, în care primăvara se prelungește discret în vară.

DESiGN

DAVID SANDU, RJW | Latura meditativă și introspectivă a procesului de șlefuire a pietrelor ...

aNiVERSaRE

Povești de succes | „Muzeul de la Ureche” - Arta pe care o porți

FaSHiON ALIN GĂLĂȚESCU | CHROMATIQUE by Laura TITOR

MAI... o nouă lună a modei

Anul are câteva luni care se evidenţiază clar în ceea ce priveşte prezenţa modei în viaţa şi cultura noastră prin amplitudinea şi relevanţa proiectelor ataşate zonei de lifestyle, iar mai 2026 este o astfel de nouă... „Lună a Modei”. Astfel, pe 4 mai, va avea loc la New York cel mai important eveniment de fashion & lifestyle al planetei, MET GALA, de la Muzeul de Artă, în sprijinul renumitului Muzeu al Costumului din Big Apple. Tema aceste ediţii e una generoasă şi foarte apropiată de valorile şi simbolurile pentru care eu militez de zeci de ani: „FASHION IS ART”! Într-adevăr, moda chiar este o artă. Cândva doar o controversă, acum a ajuns o certitudine, odată cu acceptarea fashion-ului în muzee şi chiar cu spaţii muzeale dedicate. Cu atât de multe expoziţii permanente şi itinerante pe parcursul fiecărui an, moda a dovedit şi „oficial” că este o artă, iar prin această ediţie a Met Gala capătă şi o asumare socială, de către mass-media şi lifestyle-ul general. Cum eu voi face la finalul lui septembrie 20 de ani de SOIREES DE LA MODE, am decis ca această validare internaţională să fie, firesc, tema ediţiei noastre aniversare, cea cu numărul 40... „MODA ESTE ARTĂ”!

Pe 5 mai va avea loc şi cel mai mare eveniment de fashion al începutului de an: ediţia XX a show-ului de stilism arty FASHION Moments. Tema este cea a întregului an 2026, „BRÂNCUŞI 150”, iar show-ul va avea loc într-un spaţiu inedit, imensul YUNITY PARK, de un modernism şi rafinament unice în ţară. Spectacolul se anunţă amplu, cu momente de dans coordonate de coregrafa Oana Ioniţă, cu un remarcabil triptic („Infinitul în fiecare dintre noi”) al sculptorului Giulian Dumitriu şi muzică live surprinzătoare, un mix de jazz american din anii ’30-’50, căci asta iubea Brâncuşi, cu Maria Tănase şi melodiile epocii sale, alături de şansonete pariziene, totul filtrat într-un sound atipic, futurist, conceput special pentru eveniment de ZUM Music & Jezebel. Acestea acompaniază o colecţie amplă, formată din creaţiile a 12 designeri români inspiraţi de operele

marelui BRÂNCUŞI. Va fi o sărbătoare a esteticii atemporale brâncuşiene contemporane.

Luna se încheie cu ROMANIAN CREATIVE WEEK, de la Iaşi (13 – 24 mai), weekendul 22-24 mai fiind dedicat exclusiv expoziţiilor şi show-urilor de modă. Eu am avut bucuria să fiu Art Director-ul ROMANIAN FASHION WEEK în 11 dintre cei 14 ani de evenimente, după primii 10 urmând o nedorită pauză de aproape un deceniu. Acum, s-a ajuns chiar la două ediţii pe an, ceea ce este excelent şi firesc, pentru că designeri consacraţi şi cei la început de drum se pot astfel întâlni pe scena celui mai amplu şi cu vechime festival de modă din România. Acestea sunt doar capetele de afiş ale unei magnifice luni MAI 2026 pentru lumea modei şi lifestyle-ului. EU CRED ÎN MODA ROMÂNEASCĂ!

DAVID SANDU, Romanian Jewelry

„Latura

Week

meditativă

și

introspectivă a procesului de șlefuire a pietrelor este

uriașă”

La ediția din 2026, Romanian Jewelry Week

lansează Growing Gems, o secțiune dedicată artiștilor care transformă șlefuirea pietrelor într-un demers creativ și conceptual în sine. De la tehnici tradiționale la experimente radicale, inițiativa deschide un spațiu de explorare pentru designeri din întreaga lume. Am stat de vorbă cu directorul evenimentului, DAVID SANDU, despre motivația din spatele acestui demers și despre felul în care piatra își redefinește rolul în bijuteria contemporană.

Ce a inspirat lansarea secțiunii GROWING GEMS și ce rol joacă ea în ediția din 2026?

Ca toate deciziile pe care le luăm și ca mai toate ideile pe care le avem, propunerea de a avea o secțiune dedicată designului de bijuterie care să implice o atentă și specială șlefuire a pietrelor a fost una deopotrivă și subiectivă, și rațională. Subiectivă pentru că interesul meu și al Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage pentru acest domeniu al șlefuirii pietrelor este unul foarte mare, dar m-am bazat și pe observația că ultimii ani au scos la lumină foarte mulți artiști, designeri și artizani de geniu care se exprimă în cel mai personal mod prin intermediul acestui material extrem de dur și de pretențios care este piatra. Și punând laolaltă aceste idei și observații, am convingerea că secțiunea Growing Gems va fi un spațiu de coagulare a acestor oameni creativi nemaipomeniți care se ocupă cu ceva absolut provocator și dificil și care vor considera demersul nostru curatorial util și relevant.

Cum redefiniți rolul pietrei în bijuteria contemporană, material sau concept? Mă feresc de definiții, în general. Mă bucur să observ permanent, mai degrabă, și să mă bucur de dinamismul înconjurător. Piatra prețioasă în bijuteria contemporană a înregistrat de-a lungul timpului o diminuare a importanței de sine și, în mod paradoxal, o întoarcere la semnificație și conținut cultural, așa cum era în preistorie sau antichitate. Perioada istorică de la sfârșitul Renașterii până la începutul secolului

XX este cu siguranță intervalul în care piața pietrelor prețioase s-a structurat din punct de vedere financiar și asta a dus la o piață cu criterii economice și matematice foarte precise. Și așa asistăm și acum la ideea de valoare intrinsecă a pietrelor, ca o garanție și certitudine că banii și costurile asociate pietrelor dau importanță și relevanță obiectivă acestor minuscule obiecte care sunt diamantele, de exemplu.

Observația artiștilor și designerilor este că aceste convenții sunt nule atunci când nu aderi la jocul regulilor și cutumelor. Și cum artiștii sunt făcuți să chestioneze și să pună la îndoială legile și regulile sociale și să caute sensul ideilor și al lucrurilor, bijutierii și șlefuitorii de pietre care au privit mineralele ca pe un material purtător de sens și idee au început o incursiune în explorarea domeniului șlefuirii pietrelor după criterii estetice, culturale și conceptuale. Și asta a dus, ca și în cazul bijuteriei contemporane, la regăsirea sensului și a ideilor care au făcut interesante pietrele și metalele. Astfel, diamantele devin interesante mai degrabă pentru că pot crea sclipiri de lumină chiar și în întuneric și mai puțin pentru faptul că sunt cotate la bursă. Este întoarcerea la origini, la sens și la idee.

Ce căutați esențial într-un proiect înscris: inovația tehnică sau forța conceptuală? Sper să reușim în timp să relevăm în demersul

Liu Yang-Ring2.1-2023, silver-quartz

nostru curatorial aceste două aspecte cu un potențial uriaș pe care le-ați menționat în întrebare. Latura tehnică a șlefuirii pietrelor este un univers întreg și un spațiu extrem de vast, în care simțul estetic și uman, ca instrument de precizie, intră în simbioză cu tehnologia și instrumentele specifice acestei industrii. Iar rezultatele acestei simbioze se regăsesc în artefactele cu o valoare simbolică și conceptuală colosală pe care artiștii contemporani le scot la lumină.

Cum observați evoluția interesului pentru șlefuirea pietrelor în rândul noii generații de designeri?

O statistică a hobby-urilor din Statele Unite ne arată că în 2023, la capitolul „Crafts”, șlefuirea de pietre este pe locul 6. Este o creștere și un interes nebănuit și incredibil de mare pentru acest domeniu. Poate pentru că latura meditativă și introspectivă a procesului de șlefuire este una uriașă și are această valoare și componentă pe care unii o numesc chiar terapeutică. Relația cu materialul foarte dur al pietrelor prețioase face ca modelarea acestora să fie o provocare în a modela ceva ce pare intangibil, la prima vedere. Este o preocupare care ia amploare, fără îndoială. Și îmi doresc ca Romanian Jewelry Week să fie încă de la începutul acestei mișcări un instrument de coagulare a vârfurilor aceste comunități creative. [...]

Citiţi interviul complet cu DAVID SANDU pe www.zilesinopti.ro

FASHION

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

CHROMATIQUE by Laura TITOR

Fiecare lucrare din Chromatique surprinde relația dintre spontaneitate și coordonare, dintre gestul instinctiv și intenția conștientă. Compozițiile sunt gândite ca o hartă a felului în care percepem lumea.

Povestea „CHROMATIQUE” are și un simbol real: molia „Deilephila porcellus”. Aceasta este una dintre puținele ființe care poate percepe culoarea în întuneric, asa-numita „vedere cromatică scotopică”.

Creațiile „CHROMATIQUE”

Laura Titor, artist vizual

Foto: Dragoş Enache

Imagine: actriţa Denisa Beşleagă

Director de imagine - Silviu Gruianu

Make-up - Maxim Tania

Proiectul și-a propus tratarea sistematică a fenomenului de sinestezie - atunci când un simț determină ca celelalte să reacționeze în chip simpatetic, conducând la o experiență complexă și armonioasă, care implică participarea tuturor facultăților.

„CHROMATIQUE” transformă pictura originală în obiecte de artă funcționale și mută experiența estetică de pe perete în viața de zi cu zi. Creațiile sunt obiecte de artă funcțională. Fiecare piesă este expresia unei lucrări picturale autentice, documentată și transpusă pe mătase la standarde muzeale. Mătasea devine astfel un mediu de expansiune a picturii. Proiectul a căpătat astfel și dimensiunea unui brand cultural, pentru că experiența estetică devine o prezență constantă, ceva ce poate fi purtat și retrăit zilnic, spre deosebire de experiența unică pe care o avem în muzeu.

Arhitectura credinței, între rigoare canonică și identitate urbană

Arhitectura sacră a reprezentat dintotdeauna o oglindă a spiritului uman, un efort material de a încapsula imaterialul și de a oferi comunităților un punct de sprijin în fața infinitului. Atunci când vorbim despre edificarea unui lăcaș de cult în context contemporan, procesul depășește sfera simplului act de a construi, devenind o negociere complexă între dogmă, estetică și integrare socială. O primă analiză ne obligă să privim spre rigoarea urbanistică, acea condiție indispensabilă care dictează relația dintre obiectul arhitectural și oraș. Un lăcaș de cult nu poate fi o insulă izolată, ci trebuie să respire odată cu țesutul urban, fiind definit de o accesibilitate organică și de o amplasare strategică în inima comunității căreia i se adresează. Dincolo de funcționalitate, aceste structuri au misiunea de a deveni repere vizuale și de orientare, puncte cardinale în geografia subiectivă a locuitorilor, transformând spațiul public într-un loc al apartenenței.

Această prezență fizică este dublată de o a doua sferă de constrângeri, mult mai profundă și plină de semnificații: rigorile confesionale. Fiecare religie își impune propriile canoane, transformând piatra și sticla în simboluri vii. În timp ce o moschee se organizează în jurul orientării către Mecca și

al purității geometrice, in arhitectura creștină, esența construcției este dictată de principiul ce presupune așezarea altarului spre răsărit. În această zonă, arhitectura oscilează între tradiționalismul protector și modernismul curajos, însă simbolismul rămâne coloana vertebrală a oricărui proiect reușit. Interesant

este modul în care istoria a forțat aceste spații să fie poliglote din punct de vedere arhitectural. Există monumente care poartă în zidurile lor straturi succesive de identitate, fiind martore ale schimbărilor demografice și politice. Un exemplu elocvent este Catedrala Sfântului Iosif din Sofia sau, mai aproape de contextul nostru transilvănean, numeroasele biserici care au pendulat între catolicism, reformă și ortodoxie, păstrând în structura lor elemente gotice sub o estetică bizantină. Totuși, prezentul ne pune în față o realitate melancolică: fenomenul desacralizării și al reconversiei. În ultimele decenii, dispariția unor comunități a lăsat în urmă structuri monumentale care și-au pierdut suflul spiritual, dar nu și valoarea arhitecturală. În Europa Occidentală, transformarea bisericilor în biblioteci, centre culturale sau chiar locuințe private a devenit o soluție ingenioasă

de prezervare a patrimoniului, evitânduse degradarea prin abandon. Această metamorfoză ridică întrebări etice și estetice delicate, însă demonstrează că un obiect de cult este, înainte de toate, un spațiu de o calitate excepțională, capabil să găzduiască viața sub diverse forme.

Dincolo de funcția lor strict religioasă, multe lăcașuri de cult s-au metamorfozat în adevărate hub-uri culturale unde sacrul întâlnește avangarda. Un exemplu emblematic este Paradiso din Amsterdam, o fostă biserică transformată într-un templu al muzicii moderne, unde vitraliile iluminează astăzi concerte rock și electronice. În același spirit, Sinagoga Spaniolă din Praga folosește acustica sa excepțională pentru a găzdui concerte de jazz și klezmer modern, în timp ce catedrale precum Southwark din Londra devin scene pentru piese de teatru imersiv

DESIGN/ ARHITECTURĂ

sau instalații de artă contemporană. Această deschidere transformă arhitectura sacră dintr-o relicvă a trecutului întrun spațiu viu, capabil să atragă publicul larg prin evenimente care celebrează creativitatea actuală sub bolți încărcate de istorie. În antiteză cu această nostalgie a spațiilor refolosite, construcțiile noi de cult caută să propună o redefinire a conceptului de reper. Arhitectura contemporană de profil nu se mai mulțumește să bifeze o nevoie funcțională, ci aspiră să devină o operă de artă care îmbogățește peisajul local. Nu mai este vorba doar despre a ridica o cupolă sau o turlă, ci despre a manipula lumina și materialele inovatoare pentru a crea o experiență senzorială unică. Noile lăcașuri de cult, atunci când sunt proiectate cu viziune, devin catalizatori ai regenerării urbane, aducând un plus de prestigiu și o dimensiune estetică superioară localității. Ele nu sunt doar locuri de rugăciune, ci declarații de intenție ale unei civilizații

care, deși tehnologizată, simte încă nevoia de a ancora sacrul în forme palpabile, durabile și, mai ales, provocatoare pentru mintea și spiritul privitorului contemporan. Astfel, arhitectura de cult rămâne un exercițiu continuu de echilibru între cer și pământ, între rigoarea legii și libertatea creatoare. Biserica Sfântul Iosif Muncitorul din Piatra Neamț, proiectată de arhitectului Răzvan Fodor, reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură sacră contemporană care reușește să redefinească un amplasament urban complex. Proiectul propune o volumetrie asimetrică și dinamică, fiind articulat în trei corpuri distincte: turnulclopotniță, naosul și altarul. Turnul, cu o înălțime de 36 de metri și un dom de sticlă transparent, funcționează ca un semnal vizual puternic, deschizându-se spre intersecția bulevardelor pentru a invita comunitatea la explorare. Interiorul este marcat de succesiunea arcadelor din lemn stratificat, o trimitere subtilă la stilul gotic, completată de o cromatică sobră în alb și ocrul lemnului băițuit. Lumina naturală, gestionată prin retrageri succesive și ferestre ritmate, este direcționată strategic spre altar, transformând edificiul într-un reper de o calitate estetică și spirituală excepțională pentru oraș.

Parfumul lunii MAI: AMBRASER by J. U. S. prin ELYSEE PERFUMERY

J.U.S. este o casă de parfumuri 100% concepute în Franţa, dar atipică prin faptul că îşi asumă o libertate maximă în procesul creativ, nefăcând apel la formulele clasice, iar rezultatele sunt bijuterii senzoriale unice, amintind că luxul autentic nu este efemer, ci este făcut să reziste. Parfumurile sunt pline de poveste, reflectând creativitatea şi dorinţa de explorare a parfumierilor îndepărtaţi de căile tradiționale, ce integrează astfel parfumeria de lux într-un mediu modern, axat pe upcycling.

„AMBRASER” este un parfum al amintirilor, al copilăriei pe plajă, în libertate absolută, ce naşte vise de iubire şi senzualitate. Este acea amintire a unei după-amiezi de vară în Marea Mediterană, plină de arome de ambră şi sare, minerală ca nisipul, aurie ca soarele, senzuală ca sarea, când stai întinsă pe jos, cu mâna jucându-te prin nisipul fierbinte, nisipul alunecând uşor printre degete, visând la o modalitate de a evada din timp, iar razele soarelui îndepărtează ultimele perle create de apă, perle care încă rezistă pe pielea ambrată de vară ideală.

Povestea interioară: ambră / sare de mare / bergamotă / cedru / laudanum / piper negru / chitra (citric de la care se folosește coaja) / IsoE Super (aromă ce dă persistență parfumurilor) / ambroxan, ca substitut pentru ambra cenușie.

“AMBRASER” se relevă a fi asemenea dupăamiezilor petrecute de parfumier pe plajele din Massif de l'Esterel... marea, nisipul și

pielea: un triptic senzual pentru călătorii îndepărtate. Îmbrăţişarea de regăsire a persoanei ideale de lângă tine devine punctul de climax al unei zile ideale la mare.

Fuziunea acelei clipe care te desprinde de „acum”, ducându-te într-un prezent continuu, similar unei stări de graţie, reprezintă esenţa spirituală şi olfactivă a acestei arome unice, perfecte pentru speranţa unei veri de poveste care va să vie.

Haine noi și castele din nisip Trenduri pentru vară

Eticheta preferată pentru al treilea anotimp al anului, pe lângă cea a zilelor toride, este libertatea. Ni s-a impregnat colectiv și convențional asocierea verii cu vacanța, libertatea, zilele lungi și posibilitățile infinite de a numi încă o vară „memorabilă”. În materie de haine, vara lui 2026 își poartă eticheta libertății și se îndepărtează din zona minimalistă, redevenind ludică și, uneori, contradictorie. Conform marilor publicații în materie de fashion, direcția sezonului urmează linii clare: mai mult curaj, mai multă personalitate și o întoarcere către emoții.

Astfel, vorbim despre ținute care spun o poveste. O transformare, o nouă asociere, un imprimeu nou – toate devin adjuvant al libertății de exprimare prin haine. Pentru luna aceasta, așa cum ați intuit, vă prezentăm câteva dintre trendurile ce stau pe podiumul de nisip al acestei veri.

Romantism pe umerașe

Una dintre cele mai vizbile inflențe ale sezonului izvorăște din estetica romantică, dublată de rădăcini ale stilului rococo: corsete, volume fluide, dantelă, siluete marcate dramatic. Fantezia trece din plan secund în lumina soarelui de vară. Rochiile vaporoase, în culori pudrate, pasteluri, alături de detaliile delicate creează o estetică romantică, reinterpretată modern. Astfel, nu vorbim despre fragilitate, ci despre un nou tip de empowerment.

Cât mai intense culorile, vă rog!

Paleta cromatică a sezonului cald se remarcă drept îndrăzneață: roșu vibrat, nuanțe puternice de verde, tonuri electrice. În acest fel, culorile devin o formă de expresivitate, o modalitate de transmitere a emoțiilor. De alfel, tendința clară spre combinații cromatice neașteptate își reintră în drepturi. Vedem asocieri între roz puternic și verde temperat, dar și nuanțe de albastru electric ce se contopesc alături de tonuri calde, precum portocaliu sau galben solar.

Într-o librărie a stilului

Un nou trend, aparent surprinzător, ce se strecoară printre preferințele consumatorului este library chic - o estetică inspirată din mediul academic. Direcția aduce în prim-plan asocieri între: fuste midi, plisate, sacori relaxate, cardigane, cămăși oversized. Ochelarii cu rame subțiri, gențile structurate și paleta cromatică – bej, gri, bleumarin, completează ținuta.

Oh, lady leisure!

Lady leisure este trendul care își propune să redefinească relaxarea prin intermediul unei lentile sofisticate. Seturi din materiale fluide, pantaloni largi purtați alături de topuri minimaliste, rochii rafinate combinate cu sandale – întreg acel univers stilistic ce are effortless, dar care, de fapt, este atent plănuit. În esență, trendul își propune să demonteze credința conform căreia confortul este opusul eleganței și îl etichetează drept parte integrantă a acesteia.

Eșarfe, genți și culori

În ceea ce privește accesoriile, eșarfele cu imprimeuri și gențile în culori vibrante aduc o componentă dinamică ținutei. Patternurile alese pentru eșarfe introduc o notă retro, sofisticată, fiind ușor de integrat în ținute. În același timp, gențile colorate devin punctul focal al ținutei – nuanțe intense, expresive, ce oferă un aer ludic. Accesoriile sunt, deci, un element important, ce poate scoate un outfit din anonimat.

What about a tank dress?

Așa numitele tank dresses se impun ca o piesă cheie a sezonului, datorită croielii lor minimaliste și extrem de versatile. Pot fi purtate cu sandale sau încălțăminte flat, espadrile, accesorizate cu bijuterii statement, devenind o bază ideală pe umerașele din garderoba de vară. Materialele fluide și liniile fine, curate, care pun accentul pe confort, fără a uita eleganța, transformă rochiile într-un laitmotiv al tendințelor actuale.

Așadar, sezonul cald al anului 2026 vorbește despre libertatea de exprimare – nu mai avem o singură direcție dominantă, ci un ansamblu de influențe care coexistă. Este un sezon cu o personalitate aparte, de care sperăm să vă bucurați, fie că alegeți să experimentați unul dintre trendurile sale sau nu.

dePoveștisucces

„Muzeul de la Ureche”

Arta pe care o porţi

Cum a luat naștere „Muzeul de la Ureche” și care a fost momentul în care ai

știut că ideea merită dusă mai departe?

Lucrez cu mărgele de peste 15 ani, iar ideea de a transforma picturi celebre în bijuterii a apărut acum mai bine de 10 ani, pe vremea când eram în liceu. Atunci am realizat doar modelele digitale, pentru că în România nu existau materialele și nuanțele de care aveam nevoie pentru a reda fidel astfel de lucrări. Ani mai târziu, după ce am deschis firma din pasiune și am început să construiesc o colecție variată de bijuterii, am ajuns în noiembrie 2022 la un punct de cotitură. Urma să particip la un târg de Crăciun, unde toată lumea era așteptată să vină cu produse tematice. Eu am simțit, însă, că nu asta mă reprezintă în acel moment. Am vrut să fac ceva diferit, ceva care să iasă din tiparul sezonier și să mă reprezinte cu adevărat. Atunci am redeschis acele modele vechi, am discutat

„Muzeul de la Ureche” este un proiect care aduce arta mai aproape de oameni, transformând picturi celebre în bijuterii lucrate manual, purtabile. În spatele lui se află Ștefania Pascov, o creatoare care a pornit de la o pasiune veche pentru mărgele și a ajuns să construiască un univers în care fiecare piesă spune o poveste. Ideea nu a apărut peste noapte, ci a crescut în timp, încă din liceu, și a prins contur real abia ani mai târziu, când Ștefania a găsit contextul și curajul de a o transforma într-un brand.

cu furnizorii mei, cu care colaborez de peste 10 ani, și am reușit să aduc toate culorile necesare pentru a transforma ideea în realitate. Momentul în care am știut că merită dusă mai departe ideea mea a fost atunci când oamenii au început să recunoască picturile imediat și să reacționeze la ele. Atunci am înțeles că nu fac doar niște cercei frumoși, ci creez o legătură între oameni și artă, într-un format nou, personal și purtabil.

De unde vine relația ta personală cu arta și cum s-a transformat ea într-un proiect antreprenorial?

Relația mea cu arta a venit firesc, din plăcerea de a crea și din nevoia de a avea un spațiu al meu, un mediu creativ în care să mă exprim și să mă relaxez după ritmul vieții de zi cu zi. Pentru mine, lucrul cu mărgelele nu a început ca un plan de business, ci ca o formă de evadare din cotidian, un moment de pauză în care puteam construi ceva frumos, migălos și personal. Mult timp am lucrat doar pentru mine. Miam făcut propria colecție de accesorii, am experimentat, am învățat tehnici, am înțeles materialele și am crescut odată cu ele. În momentul în care am simțit că stăpânesc bine tot ceea ce fac și că bijuteriile mele au ajuns într-un punct în care pot fi împărtășite și altora, am înțeles că nu mai este doar o pasiune privată. Devenise deja ceva mai mult.

Cum alegi picturile pe care le recreezi și ce te atrage la ele?

În general, mă atrag lucrările care sunt foarte ușor de recunoscut și care își păstrează forța chiar și atunci când sunt transpuse într-un format miniatural. Unele picturi funcționează perfect în mărgele, altele nu, indiferent cât de celebre sunt, pentru că nu toate rezistă la o astfel de transformare. La început am pornit de la marii clasici și de la picturile care m-au inspirat pe mine, personal. Acolo a fost, într-un fel, rădăcina colecției. Pe parcurs, însă, au apărut și sugestii din partea clienților, iar unele dintre ele au devenit parte din colecția permanentă. Mi se pare foarte frumos când o pictură ajunge în colecție, pentru că înseamnă ceva special pentru altcineva, nu doar pentru mine. Un exemplu foarte bun este „Noaptea înstelată”, unde am ajuns deja la șapte variante diferite de cercei. Este una dintre acele lucrări care, indiferent de formă, dimensiune sau reinterpretare, rămâne recognoscibilă aproape instant. Asta mă fascinează și pe mine, puterea unor imagini de a rămâne vii și ușor de recunoscut chiar și atunci când sunt cusute mărgeluță cu mărgeluță.

Ce diferențiază „Muzeul de la Ureche” într-o piață tot mai competitivă de produse handmade?

Ce înseamnă pentru tine ideea de a „aduce arta mai aproape de oameni”?

Arta este, de multe ori, văzută ca un lucru solemn, aproape intangibil, ceva ce aparține muzeelor, galeriilor sau unor spații speciale. Mie îmi place ideea că ea poate fi și purtată, trăită, integrată firesc în viața unui om. Mai înseamnă și accesibilitate. Prețurile colecției de picturi celebre pornesc de la 50 de lei și ajung până la 250 de lei. Mi se pare important ca oamenii să poată avea acces la o formă de artă pe care să o simtă aproape de ei, fără ca ea să devină un lux imposibil.

Nu este vorba doar despre faptul că fac bijuterii handmade, ci despre faptul că reinterpretarea picturilor celebre este gândită atent, cusută manual și realizată din materiale premium. Lucrez cu mărgele de foarte bună calitate, care nu se decolorează, nu se sparg ușor și își păstrează aspectul foarte bine în timp. Un alt aspect important este purtabilitatea. Deși multe dintre piese par ample și spectaculoase, ele sunt surprinzător de ușoare. Cea mai lungă și mai complexă pereche de cercei din colecție nu depășește 5 grame în total, ceea ce o face aproape insesizabilă în ureche. Este un detaliu tehnic important, pentru că oamenii au adesea impresia că o piesă mare trebuie să fie și grea, iar la noi nu este cazul. Conceptul a evoluat dincolo de cercei. Astăzi vorbim despre un univers care include și broșe, pandantive, brățări și chiar piese de colecție. Toate aceste lucruri, puse împreună, dau identitate brandului și îl fac ușor de recunoscut.

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

In memoriam GIORGIO ARMANI / VALENTINO GARAVANI

În minunata sală Le Diplomate a hotelului

InterContinental Athénée Palace Bucharest, pe 30 martie, a avut loc ediția cu numărul 39 a celui mai longeviv eveniment de fashion din România: „SOIREES DE LA MODE”. Tema ediției din această primăvară a fost „In

Memoriam GIORGIO ARMANI / VALENTINO GARAVANI”, doi maeștri ai artei creației vestimentare plecați de curând dintre noi, care au lăsat însă în urmă o impresionantă moștenire culturală și estetică, VALENTINO reprezentând Școala de la Roma, iar GIORGIO ARMANI pe cea de la Milano. Ambii au contribuit în mod fundamental la ceea ce reprezintă azi sintagma „MADE IN ITALY” pentru noi și pentru istoria modei secolelor XX și XXI.

Au fost invitați să creeze pe această temă specială 14 designeri, deopotrivă nume consacrate ș i creativi aflați la început de drum, în fiecare eveniment SOIREES

DE LA MODE debutând minim trei nume noi în moda

românească. De această dată au fost patru asemenea debuturi în noua ediție a show-ului.

Seria de designeri / branduri care au prezentat a fost alcătuită din: Aleha Toncea / Alexandra Calafeteanu / Mihnea Covaci / Sebastian Stanciu (New) / Ioana Gata / Alexandra Constantin (New) / „ZNH Couture” / Laura Karaman / Raluca Soare / Aura Radu (New) / „Stellium” by Steliana Macsimov (New) / Denis Predescu / Carmen Roată / „Black Sheep” by Cristina Diaconu.

Câștigătorul Premiului AVANPREMIERE – „RĂZVAN CIOBANU” – este colecția noului brand „STELLIUM” by Steliana Macsimov. Iată că, în premieră, un debutant a câștigat acest premiu onorific dedicat colecț iei cea mai apropiate de temă. Muzica a fost asigurată live de către talentații arti ș ti de la ZUM Music, care au mixat pasiunile

fiecărui designer pentru anumite genuri muzicale cu accente inedite din folclorul tradițional italian. În perioada imediat următoare, avem în pregătire, împreună cu cei de la ZUM Music, un prim disc, la fel, o premieră pentru România, „MUSIC FOR FASHION” - Volumul 1. În cea mai mare parte, creațiile de pe disc au fost prezente în numeroasele show-uri de modă create în echipă cu mare succes.

Parteneri: InterContinental Athénée Palace București / European Drinks / REVIGO / Izvorul Minunilor / Erika Gonczi Hair Design / AV Hive / Nazzuro Aqua / Artesana – Artizanii laptelui / Domaris – „The Art of Scent” / PRagmatIQ Communication by Mihaela Rădăcină. Foto / Video: Remus Nicolaescu / Robert Billi / Cătălin Samoilă „SOIREES DE LA MODE” este un eveniment marca AVANPREMIERE, by Alin Gălă țescu.

MUZICĂ

FESTIVALURI | Rockstadt Extreme Fest intră în etapa Ghimbav

FILM

FESTIVALURI | Agenda festivalurilor de film din Brașov de neratat în acest an

GOINNG OUT

Mic ghid de relaxare în Brașov | trei locuri din oraș care merită timpul tău

Brașov Brașov

A-C Leonte @ jazz blues festival

Adina CHIRVASĂ

Redactor-șef

Salut, Brașov! Economie și pierdere. Despre (ne)susținerea segmentului cultural independent la Brașov

Zile și Nopți Brașov

Brașovul se pregătește să devină un oraș… liniștit. Poate mai liniștit decât și-ar dori, și asta nu pentru că vor lipsi turiștii – care oricum aleg muntele în zilele toride de vară ori în zilele din sezonul de iarnă. Liniștea va fi cauzată de faptul că încet și aproape previzibil o parte din oferta culturală independentă ce anima weekendurile în sezonul estival va dispărea. Pentru prima dată în ultimii 15 ani, atât Primăria Municipiului Brașov, cât și Consiliul Județean au eliminat complet sprijinul financiar destinat organizațiilor culturale independente. Fără vreun anunț oficial ori o dezbatere pe acest subiect cu operatorii culturali. Fără niciun mesaj de reluare a programelor de finanțare. Pur și simplu, liniile de finanțare au dispărut și în locul lor se prefigurează blocajul, pentru că, în fapt, sectorul cultural independent nu pierde doar finanțarea, ci sprijinul public oficial. În procente, pentru multe organizații, acest sprijin reprezenta între 60% și 90% din bugetele eligibile cu care construiau evenimente, aduceau invitați de marcă, propuneau dezbateri istețe, totul pe ideea că există un sprijin al autorităților, interesate să transforme orașul întrun loc viu. Și astfel, o întreagă constelație de festivaluri de film, de teatru, de jazz, de proiecte inedite care fac educație de mediu dincolo de orele din clasă contribuia direct la atractivitatea orașului pentru turiști, pentru că au existat și turiști care și-au programat sejurul în Brașov în funcție de evenimentul pe care știau că-l vor găsi în oraș. 2026, însă, oficializează un paradox: un oraș care se definește în termeni de turism, în care mai vii să (și) vezi ceva va avea lipsă exact acel… ceva. Sigur că există în sezonul estival și cultură propusă de instituțiile oficiale. Dar ea este cea care „educă publicul”, așa cum afirma Valer Rus, membru în Consiliul director al Consorțiului Cultural Corona, pentru Radio România, în contextul suspendării finanțării pentru segmentul cultural. Un lucru bun, dar e necesar să spunem că o instituție clasică de cultură va acționa conform agendei

ce o are de îndeplinit. Este profesionistă în sensul în care va face ce se așteaptă publicul de la ea, dacă ar fi să o sumarizăm în termenii lui Howard Becker („Lumea artei”). Neașteptatul, riscul, experimentul este adus de sectorul independent, care, într-un oraș ce respectă diversele forme de exprimare artistică, vine să completeze programul clasic și oferă exact acea diversitate așteptată de la un oraș turistic. Acea diversitate care cristalizează și un „capital simbolic”, dacă ar fi să-l amintim și pe Pierre Bourdieu, un alt teoretician care a văzut fenomenul cultural dincolo de formele canonice în care a fost așezat anterior. Concluzionând, decizia autorităților locale de a suspenda finanțarea și, în definitiv, sprijinul pentru sectorul cultural independent va avea efecte și pe termen scurt, și pe termen lung. Pe termen scurt, unele proiecte vor fi reduse, amânate, anulate. Alte proiecte vor fi duse în orașe unde există încă sprijin public. Iar Brașovul pierde. Publicul pierde. Turiștii, de asemenea. În termeni economici, un turist care venea la Brașov pentru un eveniment stătea câteva zile în Brașov, mânca în Brașov, cheltuia în Brașov. Eliminarea finanțării nu înseamnă doar o economie bugetară, ci și o pierdere pentru economia locală. Dincolo de solicitările operatorilor independenți către autorități pentru un calendar și cadru predictibile, rămâne întrebarea despre rolul administrației în susținerea culturii și a cărui tip de cultură. Alegerea de a susține exclusiv instituțiile în detrimentul sectorului independent, după 15 ani în care l-a sprijinit, înseamnă o schimbare de priorități care merită detaliată. Sigur, Brașovul nu rămâne fără cultură, căci va avea în continuare instituții active. Însă riscă să piardă exact acea componentă care o diferenția în competiția cu alte orașe, cu care mereu se compară, orașe care vor câștiga net la capitolul experiențe. Și în capital simbolic…

Rockstadt Extreme Fest intră în etapa Ghimbav

După un deceniu în care „metalul” s-a făcut auzit de la Râșnov, Rockstadt Extreme Fest - unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din Europa de Est - intră într-o nouă etapă în 2026, odată cu mutarea la Ghimbav, la 5 km de Brașov. Ediția din 2026 va avea loc între 27 și 31 iulie, într-un format gândit doar pe timpul săptămânii, dar cu un lineup mai divers, cu nume pentru care merită să stai până târziu în noapte.

The Prodigy

Unul dintre headlinerii ediției este The Prodigy, formație engleză de muzică electronică dance, pionier al genului big beat, care a avut o popularitate mainstream în anii 1990 și 2000, alături de The Chemical Brothers, Fatboy Slim etc. Fondată în anul 1990, de către Liam Howlett, formația a vândut până în 2011 peste 25 de milioane de albume și a câștigat numeroase premii muzicale, având și două nominalizări la premiile Grammy. Stilul muzical al formației îmbină diverse influențe, de la rave, hardcore techno, industrial și breakbeat, la începutul anilor 1990, până la big beat și rock electronic cu elemente punk, în perioada ulterioară. The Prodigy a evoluat inițial în scena rave underground la începutul anilor 1990, iar de atunci a obținut popularitate globală și un renume internațional.

Un moment dificil din istoria trupei a fost moartea lui Keith Flint, solistul emblematic al formației, care s-a stins din viață în primăvara lui 2019, la vârsta de 49 de ani.

Sabaton

Din zona heavy metal vine

Sabaton, trupă înființată în 1999, în Falun, Suedia. Specific pentru membrii formației este interesul pentru istoria militară, pe care o transpun în piesele lor, construite în jurul unui heavy metal energic, cu structură de imn. Trupa are 11 albume de studio și este cunoscută pentru turneele de amploare din Europa, dar și din America, Australia și Noua Zeelandă.

În 2019, Sabaton a lansat canalul Sabaton History

Channel pe YouTube, un proiect inspirat de aceeași pasiune pentru istorie. Pe lângă numeroasele distincții muzicale, în aprilie 2023, formația a primit premiul „Enlightener of the Year 2022” din partea Asociației

Scepticilor Suedezi, devenind prima trupă rock distinsă cu această recunoaștere, acordată în mod tradițional academicienilor, autorilor, jurnaliștilor și instituțiilor media care contribuie la educarea publicului.

Nevermore

La granița dintre power metal, heavy metalul tradițional și scena contemporană de hard rock, trupa din Seattle este recognoscibilă mai ales prin registrul vocal înalt al solistului Warrel Dane. Formația își are originile în trupa Sanctuary, unde Warrel Dane și basistul Jim Sheppard au înregistrat două albume. Activitatea acestui proiect s-a oprit ulterior, iar unul dintre membri a părăsit trupa pentru a se orienta către scena grunge.

Albumul omonim de debut al noii formații a fost lansat în 1995, iar în anul următor a apărut EP-ul „In Memory”, care a inclus atât piese noi, cât și reinterpretări ale unor compoziții Sanctuary. După turnee alături de Iced Earth și Mercyful Fate, trupa și-a continuat activitatea într-o formulă redusă, iar ulterior a înregistrat „Dead Heart in a Dead World”, lansat în 2000 și promovat printr-un turneu în Statele Unite, alături de In Flames și Shadows Fall.

MarilynManson

Figură controversată, dar și una dintre personalitățile importante ale rockului agresiv, Marilyn Manson este vocalistul formației cu același nume. Fost jurnalist muzical, a mizat pe imagine și mesaje provocatoare, care au atras critici din partea unor politicieni, lideri religioși și părinți, dar și un public numeros. Albumele „Antichrist Superstar”, „Mechanical Animals” și „Holy Wood” au definit perioada de maximă popularitate a trupei și au consolidat baza de fani.

După 2003, interesul publicului larg a scăzut, însă la începutul deceniului următor, artistul a lansat noi materiale bine primite. Ulterior, au apărut acuzații de abuz, în urma cărora Manson a pierdut contractul cu casa de discuri și colaborarea cu managerul său. A stat o perioadă departe de viața publică, revenind în 2024 cu al 12-lea album, „One Assassination Under God: Chapter 1”.

Helloween

Alături de Celtic Frost și Bathory, Helloween este una dintre cele mai influente trupe europene de heavy metal din anii ’80. A combinat stilul clasic inspirat

de Judas Priest și Iron Maiden cu energia thrash, contribuind decisiv la definirea power metalului. Succesul major a venit la sfârșitul anilor ’80, odată cu albumele „Keeper of the Seven Keys”. Formația a fost fondată la Hamburg de Kai Hansen, Michael Weikath, Markus Grosskopf și Ingo Schwichtenberg, dar de-a lungul decadelor a trecut prin numeroase schimbări de componență și perioade dificile. S-a reorganizat ulterior cu Andi Deris și Uli Kusch, lansând „Master of the Rings” (1994), urmat de „The Time of the Oath” (1996), album dedicat fostului baterist Schwichtenberg. În anii următori, grupul a continuat să lanseze materiale și să rămână activ pe scena metal, iar în 2016, Kai Hansen și Michael Kiske s-au alăturat din nou pentru un turneu desfășurat în perioada 2017–2018.

Godsmack

Godsmack, trupă de hard rock din zona Bostonului, influențată de Metallica și Alice in Chains, completează lineup-ul Rockstadt

Extreme Fest. Formația a fost fondată în 1995, de Sully Erna, Tony Rombola, Robbie Merrill și Tommy Stewart. Primul material, „All Wound Up” (1997), a fost relansat de Universal în 1998 ca album de debut. Succesul a crescut treptat, iar piese precum „Whatever”, „Voodoo” și „Keep Away” au dus albumul la vânzări de milioane. Al doilea album, „Awake” (2000), le-a adus o nominalizare la premiile Grammy. În anii următori, Godsmack a lansat colecția „Good Times, Bad Times: 10 Years of Godsmack” (2007) și albumul „The Oracle” (2010), un nou succes comercial. După proiectele solo ale lui Sully Erna, trupa a revenit cu „When Legends Rise” (2018) și „Lighting Up the Sky” (2023), considerat de unii drept ultimul album de studio.

Agenda festivalurilor de film din Brașov de neratat în acest an

Sigur, un film îl poți vedea și pe Netflix, în confortul propriei case. Sau într-o sală de cinema. După care pleci acasă. Dar parcă alta este proiecția de film de la festivalurile de profil care propun agende conexe în care își găsesc locul și cei mari, și cei mici, nu? Iar în ultimii ani, Brașovul și localitățile din jur au construit o agendă de luat în considerare de către cinefilii care caută mai mult decât simple proiecții de film.

Mai multe evenimente cu tradiție au anunțat deja datele oficiale de desfășurare, dar vom vedea dacă edițiile 2026 vor avea loc în formatul obișnuit. Sau dacă vor mai avea loc, dat fiind că deocamdată, la Brașov, nu există susținere din partea autorităților locale pentru operatorii privați din segmentul cultural.

Lynx Festival

1-7 iunie,

Brașov

Lansat în 2023, este singurul festival din România dedicat exclusiv fotografiei și filmului documentar de natură –două dintre artele cele mai expresive. Festivalul oferă șase zile de proiecții de filme, expoziții, ateliere și alte activități. Toate despre natură. Căci subiectele de mediu sunt tot mai mult pe agenda publică, iar scopul este de a educa publicul de toate vârstele în spiritul conservării naturii și de a contribui la o mai bună conștientizare a problemelor de mediu. Ediția din 2025 a atras peste 3.000 de spectatori, un record pentru un festival „tânăr”.

Festivalul de Film și Istorii Râșnov

7 – 23 august, în Râșnov, Brașov, Codlea și

Feldioara

Cel mai amplu eveniment din județ dedicat filmului, dar și istoriei cu o formulă consacrată: 17 zile de program care combină filmul documentar cu dezbateri, concerte, teatru, expoziții și o școală de vară. Pentru pasionații de istorie, evenimentul este un mustsee fără excepție, atât prin valoarea invitaților speciali, precum istorici, jurnaliști, artiști, dar mai ales pentru discuțiile deștepte cu care sunt provocați participanții. Este, de fapt, unul dintre puținele festivaluri din România care tratează publicul ca partener de discuție. „Fără covor roșu, fără isterie, fără breaking news. Ca să înțelegi ce ți se întâmplă”, așa cum o sintetizează deviza evenimentului.

Alpin Film Festival

septembrie, Brașov

Pentru cei interesați de relația dintre film și cultură montană, Alpin Film Festival este evenimentul de la care nu au voie să lipsească. Lansat în 2015, Alpin Film Festival promovează cultura montană în toate formele ei – film, carte și fotografie, iar timp de cinci zile aduce în fața participanților speakeri de renume din industria sportului și a explorării. Din 2020, festivalul este parte din IAMF – International Alliance for Mountain Film, o asociație mondială ce reunește 27 de evenimente cinematografice din 20 de țări de pe cinci continente. Și astfel, festivalul este pe harta internațională a pasionaților de munte, alături de festivaluri de renume din lume.

Culmea: Film și Educație de Mediu

21–25 octombrie, Brașov

Culmea este festivalul cu cea mai pronunțată latură educațională în domeniul

protecției mediului pentru tânăra generație. De altfel, este primul festival din România dedicat explicit copiilor și adolescenților, cu un program construit în jurul ideii că filmul poate fi un instrument de învățare. Fiecare proiecție este urmată de o discuție ghidată de mediatori culturali, invitați speciali și specialiști din domeniul mediului, care îi ajută pe spectatori – mici și mari – să descopere sensurile ascunse ale filmelor.

Dracula Film Festival

29 octombrie - 1 noiembrie, Brașov

Axat pe genurile fantasy, horror, thriller și sciencefiction, Dracula Film Festival a crescut treptat de la lansarea din 2013 și a ajuns să fie inclus în topul celor mai importante 50 de festivaluri de gen la nivel global, conform platformei

Dread Central. Pentru public, înseamnă acces la o selecție consistentă de filme care nu ajung, de regulă, în distribuția comercială. Premierele și avanpremierele sunt completate de întâlniri cu realizatorii, sesiuni Q&A și expoziții tematice. Plus competiții dedicate de producții realizate cu telefonul mobil, în fapt, un spațiu în care sunt încurajați tinerii pasionați de filme.

Rroma Film Festival

Diversitatea ofertei este completată de Rroma Film Festival, care în cele trei ediții anterioare a adus în prim-plan cultura rromă prin intermediul filmului. În 2025 s-a desfășurat în Brașov și Augustin și, mai mult de atât, a prilejuit întâlnirea publicului cu actorul, producătorul și scriitorul Michael John Chaplin, fiul artistului Charlie Chaplin și nepotul marelui dramaturg Eugene O’ Neill. Datele oficiale pentru ediția 2026 nu au fost încă anunțate, dar evenimentul este cunoscut nu doar pentru proiecțiile de film, ci și pentru evenimentele pregătite, masterclassuri și momente speciale.

Dincolo de programele evenimentelor care propun pelicule din diferite sfere de interes, avantajul major pentru public este accesul la experiențe diverse. Fiecare festival propune întâlniri, discuții, spații neconvenționale, teme relevante, iar într-o lume dominată de consum rapid, aceste evenimente oferă alternative care merită integrate în agenda anuală.

A-C Leonte: NOW to NOW (RO Vineri, 14 august 2026, 18.30

JANIVA MAGNESS (SUA)

Vineri, 14 august 2026, 20.30

SHARRIE WILLIAMS (SUA)

Brașov Jazz & Blues Festival, artiștii de pe scena principală din Piața Sf. Ioan

Desemnat Festivalul Anului la Brașov, în cadrul Premiilor Anului în Cultură, Brașov Jazz & Blues Festival revine între 14 și 16 august. Programul concertelor din Piața Sf. Ioan a fost anunțat, iar biletele de o zi și abonamentele sunt disponibile pe fanzin.ro, biletebrasov.ro și get-in.ro.

WALTER TROUT (SUA)

Sâmbătă, 15 august 2026, 20.30

Sâmbătă, 15 august 2026, 18.30

Vineri, 14 august, festivalul este deschis de AnaCristina Leonte, una dintre cele mai originale voci ale jazzului românesc contemporan, care lansează „Now to Now”, primul album de spoken word jazz din România, un proiect ce îmbină jazzul, muzica electronică și poezia. Artista, formată la Universitatea Națională de Muzică din București, a colaborat de-a lungul timpului cu nume importante ale scenei locale și internaționale de jazz.

Seara continuă cu Janiva Magness (SUA), pentru prima dată în România. Câștigătoare a șapte Blues Music Awards și nominalizată la Grammy, artista are o carieră solidă, cu 17 albume și o prezență constantă pe marile scene ale genului.

CHARLOTTE COLACE (FR/DE/CU)

Duminică, 16 august 2026, 18.30

Sâmbătă, 15 august, pe scena din Piața Sf. Ioan urcă două nume importante ale bluesului american. Sharrie Williams (SUA) revine la Brașov, unde este deja o prezență familiară, cu un stil care combină gospel, soul și rock. Seara se încheie cu Walter Trout (SUA), unul dintre chitariștii de referință ai bluesului, aflat în turneul european „Sign Of The Times”, după lansarea celui mai recent album de studio.

ALFREDO RODRIGUEZ TRIO (CU)

Duminică, 16 august 2026, 20.30

Duminică, 16 august, programul aduce artiști din noul val soul și latino jazz. Charlotte Colace (FR/DE/CU) vine de la Berlin și propune un mix personal de soul, marcat de influențe culturale diverse, iar Alfredo Rodríguez (Cuba), unul dintre cei mai apreciați pianiști ai generației sale, combină virtuozitatea clasică cu jazzul și rădăcinile cubaneze într-un concert intens și dinamic.

Brașov Jazz & Blues Festival – Concertele de la Juno Wine Garden

Pe lângă scena principală din Piața Sf. Ioan, Juno Wine Garden găzduiește și în acest an o serie de concerte în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival, în serile de 14, 15 și 16 august.

Vineri, 14 august, deschiderea îi aparține Dalmei, artistă de jazz din Brașov. Cunoscută publicului din aparițiile TV (Vocea României, Divertis, Te cunosc de undeva, Eurovision), Dalma Kovacs explorează jazzul de mai mulți ani, susținând numeroase concerte alături de muzicieni din țară și din străinătate. În 2018 a câștigat premiul „Cea mai bună voce” la Jazz in the Park, iar vocea ei s-a făcut remarcată și în rândul publicului tânăr, dat fiind că a interpretat personajul Elsa în versiunea în limba română a filmului Frozen. A participat, de asemenea, la primul turneu național Disney, alături de Orchestra Simfonică București.

Sâmbătă, 15 august, de Sf. Maria, urcă pe scenă Berti Barbera și Nicu Patoi, doi artiști deja asociați cu identitatea festivalului. Cei doi propun un concert construit pe dialog, improvizație și o relație directă cu publicul, într-o formulă care combină experiența muzicală cu naturalețea prezenței scenice.

Berti Barbera este un muzician cu o perspectivă largă asupra muzicii, influențată de multiple stiluri și direcții. Activitatea sa include atât proiecte live, cât și contribuții editoriale și radio, prin care apropie publicul de istoria și evoluția muzicii. Nicu Patoi este unul dintre cei mai apreciați chitariști din România, cunoscut pentru versatilitatea sa (de la rock și blues la jazz și fusion) și pentru activitatea în cadrul Platonic Band.

Duminică, 16 august, revine la Brașov Corina Sîrghi, cu un repertoriu care reinterpretează cântece din trecut cu sensibilitate și rafinament. Alături de ea, pianistul Toma Dimitriu propune aranjamente moderne, susținute de Cătălin Milea (saxofon), Ciprian Parghel (contrabas) și Tudor Parghel (baterie).

Biletele, în număr limitat, sunt disponibile online, pe biletebrasov.ro.

Mic ghid de relaxare în Brașov: trei locuri din oraș care merită timpul tău

Brașovul are tot mai multe locuri pe care vrei pur și simplu să le încerci. Nu doar pentru fotografia aia de pe Insta, ci mai ales pentru experiența de relaxare pe care o promite fiecare spațiu. Fie că e vorba de un pahar de vin într-o grădină, o cafea într-un loc fermecător sau o cină într-un spațiu special, opțiunile sunt cel puțin… mai multe, în oraș. Am ales trei locuri diferite, fiecare cu stilul lui, care merită încercate când ai chef să ieși din… cotidian.

Juno Wine Garden

 Str. După Ziduri

Primul popas poate fi Juno Wine Garden, o adevărată „bijuterie” ascunsă în centrul istoric, dar ferită de agitația centrului istoric, la câteva minute de Biserica Neagră. Locul e construit în jurul vinului, sunt peste 20 de crame reprezentate, iar vinul îl poți savura liniștit de la masa… din butoi. Da, sunt mai multe butoaie ce funcționează ca separeu, iar dacă vii cu mai mulți prieteni, nu e nicio problemă, e loc și la mesele din centrul grădinii. Ideea aici e simplă: vii, îți alegi vinul și stai cât ai chef. Ziua e mai liniștit, un timp potrivit pentru cafea sau ceva ușor de mâncat. Seara, atmosfera devine mai animată și sunt momente în care te poți bucura și de un concert live. Pe scurt, Juno e genul de loc în care ajungi pentru un pahar și pleci după câteva ore, fără să-ți dai seama când a trecut timpul.

Waldkafe – cafenea culturală

 Str. Cloșca 28

Waldkafe vine cu o altfel de propunere: liniște, parfum din altă epocă și priveliști spectaculoase, fiind poziționat deasupra orașului. Funcționează într-un spațiu deschis inițial în 1905. A fost redeschis recent și păstrează mare parte din atmosfera de altădată, prilej numai bun să iei contact și cu Brașovul de odinioară. Are grădină, foișor și interioare simple, cu multe fotografii vechi. La care se adaugă priveliștea superbă asupra orașului. Neapărat de fotografiat, mai ales dacă ziua este senină. Waldkafe funcționează ca o cafenea, dar începe să aibă și o componentă culturală, cu evenimente și concerte diverse. Este genul de loc plăcut, mai ales dacă vrei să stai departe de agitația din centru.

Brukenhalle

 Str. C. Brâncoveanu 23

Dacă vrei să rămâi în centru, dar nu chiar în Piața Sfatului, atunci mergi în Brukenhalle. Restaurantul e în Șcheii Brașovului, într-o clădire istorică - fosta reședință de vară a familiei Brukenthal. Spațiul păstrează elemente arhitecturale vechi, puse în valoare într-un stil actual, fapt care îi oferă un farmec aparte. Atmosfera aici e calmă și potrivită pentru o masă în care chiar vrei să savurezi fiecare preparat, ca o recompensă pe care vrei să ți-o oferi. Există și o selecție de vinuri bine pusă la punct, care completează fiecare alegere culinară. Și servire ireproșabilă. Brukenhalle nu este doar un restaurant, ci o destinație pentru cei care apreciază finețea și eleganța.

Restaurante din grupul Sergiana

Restaurant Sergiana

Str. Mureșenilor nr. 28

Bucătărie ardelenească. Jumări din partea casei.

Tel. rezervări: 0723.294.923

Ceasu' Rău

Str. Iuliu Maniu nr. 56

Bucătărie românească.

Tel. rezervări: 0723.297.993

Casa Tudor

Str. Avram Iancu nr. 58

Bucătărie românească și internațională.

Tel. rezervări: 0728.830.340

Stâna Turistică Sergiana Drumul de Poiană

Str. Păstorului, nr. 5, Poiana Brașov Specific românesc.

Nu-i loc mai bun decât o poiană

pentru așezat o stână. Iară dacă poiana-i Poiana Brașov, stâna nu poate fi alta decât Stâna Turistică, loc de ospețe și plăcut popas, căci de-acum, Sergiana vă poftește aci la masă. În toată zîua!

Tel. rezervări: 0726.366.147

Sub Cetate Sergiana Strada Cetății nr. 34, Râșnov Specific românesc.

Preparate gustoase la ceaun, la grătar sau la cuptor.

Tel. rezervări: 0721.200.017

Kronburger by Sergiana Food Court AFI Brașov etajul 1 sau la intrarea în food court-ul de la Coresi Shopping Resort (afară).

Burgeri gustoși din vită Angus, porc sau pui, brânză halloumi, veggie.

Încearcă specialitățile restaurantelor Sergiana și la mall, în Coresi Shopping Resort și AFI Brașov (zona food court).

Concerte în mai, la Brașov

Brașovul nu duce lipsă de public pentru muzică live, dar opțiunile rămân, de multe ori, concentrate în prea puține locuri. Tocmai de aceea, merită să aruncăm o privire atentă la concertele anunțate în perioada următoare și la spațiile în care muzica live se întâmplă constant. Iată care sunt concertele de neratat din mai.

Rock

Taxi @ O’Peter’s Irish Pub Brașov

Joi 07/05, 20:00

O’Peter’s Irish Pub Brașov

Rock om la lună @ Rockstadt

Vineri 08/05, 18:00

Rockstadt

Jazz

Córas Trio (Irlanda) @ Filarmonica Brașov

Sâmbătă 09/05, 19:00

Filarmonica Braşov

Rock

Help! A Beatles Tribute @ Rockstadt

Sâmbătă 09/05, 20:00

Rockstadt

Folk

Sunt un frate tânăr – concert în onoarea lui Florian Pittiș @ O’Peter’s Irish Pub Brașov

Joi 14/05, 20:00

O’Peter’s Irish Pub Brașov

Rock Bucovina @ Rockstadt

Vineri 15/05, 20:00 Rockstadt

Recital

Recitalurile Operei Brașov – Seri muzicale în foaier @ Opera Brașov

Joi 21/05, 17:00

Opera Braşov

Fusion

Cojo @ Rockstadt

Miercuri 27/05, 20:00

Rockstadt

Folk

Ducu Bertzi @ O’Peter’s Irish Pub Brașov

Joi 28/05, 20:00

O’Peter’s Irish Pub Brașov

muzică clasică

Bridgerton Experience – Concert la lumina lumânărilor cu Cvartet

Fortissimi @ Cercul Militar Brașov

Vineri 29/05, 19:00

Cercul Militar Braşov

Fusion 4Tune Quartet @ Waldkafe

Sâmbătă 30/05, 20:00 Waldkafe

Rock

Taine, Gothic & Grimegod @ Rockstadt

Sâmbătă 30/05, 19:00

Rockstadt

14-16 august 2026

www.brasovjazz.ro