Zile si Nopti Brasov | Iulie 2026

editorial

Ioan BIG, publisher

ICu ochii pe scenele festivalurilor din iulie

ntraţi în iulie, pentru cei obişnuiţi să-şi petreacă serile în sălile de spectacol din oraş, propunerile de experienţe incitante în proximitate se reduc semnificativ, din păcate, pe de-o parte datorită încheierii stagiunii, iar pe de altă parte din cauza austerităţii şi incertitudinii perpetuate de această criză politică care nu dă semne că s-ar putea rezolva într-un mod raţional şi care a generat inclusiv diminuarea drastică a susţinerii de către autorităţi a evenimentelor culturale din comunităţile de care ar trebui să aibă grijă. Drept urmare, planurile de going out ale multora dintre noi tind să prindă contur în jurul unor destinaţii din afara urbei în care locuim, în care să avem parte de întâlniri inedite, de cât mai mult aer curat şi cât mai puţin stres. În aceste condiţii, firesc, festivalurile reprezintă cele mai atractive opţiuni prin potenţialul de memorabilitate a experienţelor pe care le promit, însă, dată fiind marea lor varietate, e dificil să facem o mapare generică. Totusi, este limpede că oferta s-a decantat datorită contextului dificil, deopotrivă cantitativ şi calitativ, şi, de asemenea, că expertiza şi know-how-ul acumulate în ediţiile anterioare rămân esenţiale, atâta vreme cât de referinţă continuă să fie brandurile festivaliere consacrate, mai ales cele de muzică, ce au reuşit să-şi conserve credibilitatea găsind soluţii pentru obstacolele apărute conjunctural în aceeaşi măsură ca publicul lor, indiferent că am avea în vedere ARTmania, Rock la Mureş, SoNoRo Musikland, Rockstadt Extreme Fest, Open air Blues Festival Brezoi, Méra World Music Festival, Gărâna Jazz Festival sau Electric Castle.

Un aspect interesant este şi acela că a crescut ponderea festivalurilor în care well-being-ul participanţilor pare a devansa ca prioritate componenta culturală sau de entertainment în constructul experienţial, iar noi privim deja cu un interes parcă mai mare ca în verile trecute ce ne propun festivalurile care combină muzica, artele şi sportul cu activităţile în natură şi destinderea în forme nonintruzive, precum Mutat la Ţară Fest, Printre Măguri, Baba Festival, Festivalul Munţilor Făgăraş sau 3 Smoked Olives Festival. De asemenea, este de remarcat evitarea canibalizării prin programarea succesivă şi nu la intervale mici de timp a unora dintre evenimentele destinate aceluiaşi public, pentru că iubitorii de Folk, de exemplu, ar putea fi interesaţi nu doar de o singură opţiune în cazul Brezoi Folk Festival (3-5 iulie), Folk pe Deal de la Fagaras (10-11 iulie) şi Festivalul Naţional “Folk La Malul Mării” de la Neptun (17-18 iulie).

Apropo de mare, este evident că litoralul deţine cea mai bogată “plajă” experienţială, întrucât acoperă pe întreaga durată a verii majoritatea tipurilor de preferinţe, indiferent de segmentul de vârstă. În afara celor trei mari platforme de la Constanţa, Eforie Sud şi Costineşti - SEAS (Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului), cu spectacole invitate din toată ţara, Eforie Colorat, cu un mix atent curatoriat de filme, vernisaje, ateliere şi concerte, şi Nibiru, care organizează un maraton impresionant de festivaluri şi cântări -, la Venus va avea loc KPop Experience Festival, la Năvodari e anunţat CoastFest, cu show-uri auto şi muzică live, iar la 2 Mai se întâmplă ŞI festival, care oferă scena noilor generaţii de artişti români. În concluzie, există suficiente pretexte cool de a ieşi... din oraş în iulie, doar timp, resurse şi chef să avem!

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 7 (597) - Iulie 2026

Tiraj: 10.000 exemplare, Bucuresti, Brasov + prin abonament la nivel național pe shop.zilesinopti.ro

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV:

Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

ABONEAZĂ-TE LA ZILE ȘI NOPȚI

N-ai prins revista în oraș? O aducem noi la tine! Detalii pe shop.zilesinopti.ro 

Autori & contributori

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.

SeNIOR eDITOR

PuBlISHeR AlIN GĂlĂȚeSCu SeNIOR eDITOR HORIA

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

MuȘAT ReDACTOR

Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.

Contributori

Ioana Aldea

Alexandra Bujeniță

Ștefan Iancu

Laura Ivăncioiu

Răzvan Sădean

Cosmin Dragomir

Laura Cozmîncă

Bianca Roiu

Berti Barbera

Adriana Sohodoleanu

Ruxandra Păduraru

Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

Cezar Deli-Iorga

Alexandra Lupu

POP-UP STORiEs:

SUSȚINUT DE

PAGINA 13

Cultura Pop, o “Ţară a Minunilor”

pentru Alice

Capitolul FILM

PAGINA 17

IOAN BIG: Poveşti spectaculoase de vară pe marile ecrane

PAGINA 18-19

Premierele lunii

PAGINA 21

ORFAN: Un studiu despre inocenţă şi traume istorice

PAGINA 23

Cartea morţilor: Focul din iad

PAGINA 26-27

VAIANA: The Rock își joacă propriul remake

PAGINA 29

FRANZ: Pe urmele lui Kafka

PAGINA 32-33

ODISEEA: Mitologia greacă în format de blockbuster hollywoodian

PAGINA 35

HER PRIVATE HELL: Răzbunarea poartă piele

PAGINA 36-37

SPIDER-MAN O nouă zi: Cum să fii supererou când nimeni nu-ți mai știe numele

PAGINA 39

POINT OF VIEW: „Devil May Cry” (Sezonul 2)

Sumar

Capitolul ARTĂ

PAGINA 41

TEODORA BRATU: Pământul, corpul și exilul Anei Mendieta

PAGINA 42-43

ARTE VIZUALE: LIA PERJOVSCHI: “Fac o artă cu intenţie, prin care vreau să contribui la schimbarea în bine”

PAGINA 44-45

FESTIVAL: SoNoRo Musikland

PAGINA 46-47

PERFORMING ARTS: PALI

CHANDRA

PAGINA 48-49

ART (Hi)STORIES: Peggy

Guggenheim

PAGINA 50-51

BODY ART: Cătălin Berneanu, aka Bunny

Capitolul MUZICĂ

SUSȚINUT DE

PAGINA 53

Electromures

IOAN BIG: Tribut adus unui an Punk prin intermediul Ramones

PAGINA 54

RECOMANDĂRI: Trupe cu un sound fresh pe care să le pui în playlist vara aceasta

PAGINA 55

MUZICĂ NOUĂ: Ce ascultăm în luna iulie

PAGINA 56-57

Capitolul EAT & DRINK

SUSȚINUT DE

PAGINA 65

ŞTEFAN CHIRIŢESCU: Vinul își schimbă hainele. Cocktailurile exotice care ar putea cuceri vara Generației Z

PAGINA 66

GURMAND: Pe placul lui Naruto

PAGINA 67

TOP: 6 terase din țară cu grătar bun

PAGINA 68-69

SERGIANA, la munte ți la mare

PAGINA 71

PE GUSTUL NOSTRU: ICR-ul, sarmalele și politicienii

PAGINA 72-73

CULINARE: Nu tot ce conține ciocolată e dulce?

PAGINA 76

DRINK : Mondialul berii

PAGINA 77

TOP : 6 cafenele din țară unde să bei un Cold Brew Tonic vara aceasta

PAGINA 78-79

MIXOLOGY: Citrice și gheață: selecția verii în pahare

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 81

ALIN GĂLĂŢESCU: Iulie, între moda de vacanţă şi cea de înaltă clasă

PAGINA 82

DESIGN: Interviu ALIS LALU

PAGINA 84-87

Povești de succes

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: ZAC HARMON

PAGINA 59

SUSȚINUT DE

PAGINA 74-75

FASHION: „BRÂNCUŞI 150”- BEST OF PAGINA 88-89

REMEMBER: 80 de veri în două piese

PAGINA 90

Michael Artisan Bakery

ANIVERSARE: THE CLASH

PAGINA 60-61

AWARDs: Parfumul lunii IULIEDOR” de Essence de Roumanie

PAGINA 91-93

100% naturală

Tradiție, familie și pâine cu maia

FESTIVALURI: Festivaluri din România în iulie...o hartă a muzicii live

PAGINA 62

INDIE STAR: SLAYYYTER

PAGINA 63

OMUL CU DISCURILE: Aaron Parks -„By All Means”

DESIGN/ ARHITECTURĂ: Arhitectura curată într-o lume fără resurse

PAGINA 94-98

FASHION EVENT: Vara, moda românească are mult SOARE... RALUCA SOARE

AM DESCHIS

POP-uP STORies POP-uP STORies

Cultura Pop, o “Țară a Minunilor” pentru Alice

Cu 75 de ani în urmă, pe 26 iulie 1951, a avut premiera Alice in Wonderland, animaţia Disney inspirată de celebrele cărţi pentru copii ale lui Lewis Carroll, Alice în Ţara Minunilor (1865) şi Alice în Ţara Oglinzilor (1871), primită cu răceală de fanii textelor-sursă, care au acuzat, printre altele, absenţa unor episoade şi personaje-cheie în definirea lumilor fantastice - precum Jabberwocky sau Broasca Ţestoasă Falsă -, la care scenariştii renunţaseră odată cu abandonul intenţiei de a include secvenţe live-action. Pentru că Alice ar fi trebuit să reprezinte chiar primul film al lui Walt Disney, care făcuse un scurtmetraj încă din 1923, Alice’s Wonderland, iar în anii ‘30 a cochetat cu ideea de hibrid cinematografic, fiindcă Mary Pickford, supervedetă din era filmului mut, se oferise să o joace pe Alice în interacţiune cu personajele desenate de el, astfel încât, ca un soi de warm-up, a creat o scurtă variaţiune animată cu Mickey Mouse pe tema asta, Thru the Mirror, în 1936. Un an mai târziu, Disney avea să realizeze însă Alba ca Zăpada, dar asta e o altă poveste, iar noi avem treabă cu lumea lui Lewis Carroll, fiindcă poveştile concepute de autorul britanic plecând de la o fetiţă pe care o simpatiza, Alice Liddell, au fost traduse în aproape 200 de limbi şi au inspirat mii de declinări în variile forme de expresie culturală.

În literatura modernă, referinţe sau influenţe din Alice în Ţara Minunilor sau a Oglinzilor se regăsesc în textele unor autori reputaţi, răspândite ca publicare pe parcursul a aproape 100 de ani, indiferent că am avea în vedere romanul Finnegans Wake (1939), al lui James Joyce, traducerile în rusă ale lui Vladimir

Nabokov sau culegerea de paradoxuri cuprinsă în Logica sensului (1969), a filosofului Gilles Deleuze, şi, mai aproape de noi, prima parte a ‘trilogiei newyorkeze’ a lui Paul

Auster, City of Glass (1985), faimoasa serie SF Lumea

fluviului, a lui Philip Jose

Farmer sau White Rabbit

Chronicles (2012-2019), cărţile

Genei Showalter, în care lumea personajului Alice Bell este populată de... zombies. Dincolo de romane, la fel de captivante rămân pentru noile generaţii

dezvoltările grafice în comics-uri şi manga, de la The Simpsons sau multiversul Batman, care include personaje ca Mad Hatter şi

Tweeledum & Tweedledee, până la The League of Extraordinary Gentlemen, în care Alan Moore include o referire la Alice în secţiunea

The New Traveller’s Almanac. Acestea au avut ca “oglindire” extrem-orientală seriile unor populare artiste nipone, precum Jun Mochizuki (Pandora Hearts), Setona Mizushiro (Black Rose Alice) sau Kaori Yuki (Alice in Murderland).

Mergând mai departe pe terenul definit de artele vizuale, trebuie să ne amintim de ce a spus Marcel Duchamp în prelegerea de la Philadelphia Museum College of Art, din 1961, când s-a referit la artiştii emergenţi, care “precum Alice în Țara Minunilor… vor fi conduși să treacă prin ‘oglinda’ retinei, pentru a ajunge la o expresie mai profundă”. Viziunea lui Duchamp s-a concretizat opt ani mai târziu, când un editor de la Random House l-a însărcinat pe Salvador Dalí să ilustreze cartea lui Carroll pentru o ediție limitată, iar acesta a creat douăsprezece heliogravuri - un frontispiciu, pe care l-a semnat în fiecare exemplar, și câte o ilustrație pentru fiecare capitol. Printre artiştii cu mare notorietate care au fost tentaţi să o reprezinte grafic s-au mai numărat Peter Newell, pioner american al ilustraţiei de carte (Alice’s Adventures in Wonderland, 1901), suprarealistul pictor Max Ernst (Alice in 1941, 1941), Ralph Steadman, companionul

grafician al lui Hunter S. Thompson (Alice in Wonderland, 1967), premiata cu Medalia H.C. Andersen Lisbeth Zwerger (Alice in Wonderland, 1999) şi artista conceptuală Yayoi Kusama (Alice’s Adventures in Wonderland, 1999).

Chiar dacă a existat un predecesor, Betty in Blunderland (1934), realizat de studiourile Fleischer, după cum punctam la început, trecerea lui Alice de la desenul de tip ilustraţie la cel animat s-a făcut datorită lui Walt Disney, al cărui film din 1951, considerat acum iconic, a reprezentat baza de plecare pentru introducerea de referinţe inclusiv în lungmetraje live-action produse de Disney, precum Who Framed Roger Rabbit (1988) sau Flubber (1997). Ca într-o reacţie în lanţ, acesta a alimentat apoi deopotrivă creativitatea unor cineaşti de calibrul lui Terry Gilliam (Jabberwocky, 1977) sau Tim Burton (Alice in Wonderland, 2010 & Alice Through the Looking Glass, 2016) şi cinema-ul de tip fast-food,

din care cel mai cunoscut exemplu rămâne seria

Resident Evil (20022026), având la bază franciza de jocuri video lansată de Capcom în 1996. Domeniul VGurilor nu avea cum să fie imun la potenţialul personajelor create de Carroll, aşa că, începând din anii ’80, acestea au fost incluse în numeroase role-playing games, în mare parte catalogabile ca Dark Fantasy/Horror, de la Paranoia (1984) pană la Alice: Madness Returns (2011) sau Project Rabbit (2026).

În asociere cu imaginea, vine şi muzica, dacă ne gândim fie la prezenţa pe OST-urile filmelor lui Tim Burton a unor artişti precum Avril Lavigne, fie la utilizarea elementelor din poveste în videoclipuri ca Don't Come Around Here No More, al lui Tom Petty, dar merită un tratatament separat, fiindcă avem aici de la single-ul Alice In Wonderland al lui Neil Sedaka, intrat în Top 50 în 1963, până la hit-urile superstarurilor contemporane Jewel (albumul Goodbye Alice in Wonderland din 2006), Taylor Swift (piesa Wonderland de pe LP-ul 1989, din 2014) şi Lady Gaga (Alice, inclusă pe Chromatica, 2020).

Între acestea, un “playlist Alice” ar acoperi întreg spectrul stilistic, deoarece mai poate include Rock psihedelic, prin piesele din ’67 ale lui Jefferson Airplane (White Rabbit) şi The Beatles (I Am the Walrus, Lucy in the Sky with Diamonds), Jazz, datorită albumului lui Chick Corea, The Mad Hatter (1978), Classic-Rock, fiindcă, de la Aerosmith, avem Sunshine de pe LP-ul Just Push Play (2001), ba chiar şi Thrash Metal, dacă ne gândim la combo-

ul de discuri al trupei Annihilator, Alice in Hell şi Never, Neverland.

O figură aparte face Tom Waits cu albumul Alice (2002), care conţine compoziţii create pentru opera pusă în scenă de către celebrul Bob Wilson la Hamburg, în 1993, iar asta ne mută în spaţiul artelor performative. Primul spectacol cu public din istoria lui Alice a fost un musical compus de Walter Slaughter, ce a avut premiera la Londra în... 1886, deci cu mult timp înainte ca Disney să îşi condenseze cântecele de pe OST-ul animaţiei din 1951 într-o versiune scenică. Până atunci, nu mai puţin de trei piese de teatru, toate cu titlul Alice in Wonderland, avuseseră deja premiera în Statele Unite, dintre care doar cea lansată pe Broadway în 1932 avea să beneficieze de un revival, la finele anilor ’80. Bineînţeles, au urmat şi destule altele, doar că viziuni artistice mai puţin inspirate le-au limitat în general durata de viaţă, cu excepţia notabilă a musical-ului Wonderland: A New Alice (2011) şi a două lucrări de operă, ambele create la Antipozi, Through the Looking Glass, scrisă de australianul Andrew Upton în baza cărţii lui Lewis Carroll despre viaţa lui Alice Liddell, şi Alice in Wonderland, a compozitoarei coreene Unsuk Chin, care a avut parte de o transpunere scenică semnată de inovatoarea artistă video şi regizoare Netia Jones. Până la urmă, această serie de exemple este menită a susţine perenitatea atracţiei pentru aventurile lui Alice în Ţara Minunilor & Oglinzii şi nu să o explice, aceasta putând fi eventual căutată, ţinând cont de anomaliile care abundă în lumea reală, în semnificaţia observaţiei făcute de Pisica de Cheshire: “We’re all mad here”. Important e mai degrabă să păstrăm în minte vorbele lui Alice... “Curiouser and curiouser!”

Povești spectaculoase de vară pe marile ecrane

Oparcurgere sumară a rezultatelor din boxoffice pentru prima jumătate a anului 2026 aduce după sine concluzia că, în condiţiile unei inflaţii de premiere pe marile ecrane, în realitate, foarte puţine lungmetraje de ficţiune au reuşit să atragă publicul la nivel de masă, deopotrivă la nivel global şi în România, acestea putându-se efectiv număra pe degetele de la mâini: The Devil Wears Prada 2, Project Hail Mary, Wuthering Heights, Backrooms, Michael, Star Wars: The Mandalorian and Grogu, şi, bineînţeles, animaţii precum Super Mario Galaxy Movie, GOAT, Toy Story 5 şi Hoppers. Din fericire, sezonul estival pare considerabil mai promiţător ca potenţial al noilor filme de a ne aduna, cu mic, cu mare, în sălile de proiecţie, fie şi dacă am judeca plecând din vârf, mai concret de la faptul că vara e dominată de trei dintre regizorii iconici din cinematografia modernă: Steven Spielberg, ce a lansat Ziua adevărului în iunie, Christopher Nolan, a cărui Odisee intră luna aceasta pe ecrane, şi Ridley Scott, care ne va transporta în Constelaţia Câinelui ceva mai târziu, în august.

Iar dacă Spielberg a confirmat deja prin a sa continuare strălucită a explorării umanităţii dintr-o perspectivă SF, jalonată pe parcursul a 50 de ani de clasicele Întâlnire de gradul trei şi E.T., aşteptările nu sunt deloc mai mici în privinţa adaptării de către Sir Ridley, creatorul lui Alien, a romanului

post-apocaliptic al lui Peter Heller (publicat la noi de RAO) despre o lume depopulată de molimă, publicat în 2012, deci mult înainte de pandemia reală, şi, de asemenea, în ceea ce priveşte Odiseea, ambiţioasa fantezie epică al lui Nolan, care, în pofida fidelităţii pentru scrierea lui Homer, va reuşi cu siguranţă să ne surprindă prin felul în care se raportează la războiul troian, dragostea lui Calypso (Charlize Theron) pentru Odiseu (Matt Damon) sau relaţia dintre junele Telemah (Tom Holland) şi puternica zeiţă chitită să aibă grijă de el, Atena (Zendaya).

Referitor la Tom şi Zendaya, care formează, mai nou, un cuplu şi în realitate, publicul va avea parte de ei nu doar în vremuri antice, fiindcă în calendarul lunii iulie este trecută “o nouă zi” cu Spider-Man, super-erou care, după cum unii îşi amintesc, a fost şters din memoria colectivă în No Way Home, iar acum este decis să-şi reseteze complet viaţa. Altfel, dincolo de Spidey, pe parcursul verii, nu vom fi lipsiţi de reîntâlniri cu personaje sau universuri familiare, de la noul Evil Dead, al şaselea film din franciza creată de către Sam Raimi, până la Vaiana, versiune live-action a animaţiei din 2016, care, datorită prezenţei lui The Rock (Maui), se anuntă deopotrivă hazlie şi spectaculoasă. În fine, după cum arată programul de lansări, vara asta sunt şanse foarte mari să ne vedem cu toţii... la cinema!

ORFAN PREMIERA 3 IULIE

Orphan

László Nemes

Andrea Waskovics, Grégory Gadebois, Hermina Fátyol, Biogra c, Dramă, Istoric 132 de minute

Independența Film 3 iulie 2026

CARTEA MORȚILOR: FOCUL DIN IAD PREMIERA 10 IULIE

Evil Dead Burn

Sébastien Vanicek

Luciane Buchanan, Hunter Doohan, Souheila Yacoub

Fantastic, Horror, Mister 120 de minute

InterComFilm Distribution 10 iulie 2026

VAIANA PREMIERA 10 IULIE

Moana

Thomas Kail

Dwayne Johnson, Frankie Adams, Rena Owen, John Tui, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical 115 minute

Forum Film România 10 iulie 2026

ODISEEA PREMIERA 17 IULIE

The Odyssey

Christopher Nolan

Robert Pattinson, Anne Hathaway, Jon Bernthal, Matt Damon, Tom Holland, Charlize Theron, Zendaya

Acțiune, Aventuri, Fantastic, Istoric 172 de minute

Ro Image 2000 17 iulie 2026

FRANZ PREMIERA 17 IULIE

Franz Agnieszka Holland

Idan Weiss, Peter Kurth, Jenovéfa Boková, Ivan Trojan Biogra c, Dramă, Istoric 127 de minute

Independența Film 17 iulie 2026

POVESTEA JUCĂRIILOR 5 PREMIERA 31 IULIE

Spider-Man: Brand New Day

Destin Cretton

Tom Holland, Zendaya, Sadie Sink, Jacob Batalon, Jon Bernthal, Mark Ru alo Acțiune, Aventuri, Fantastic, SF 150 de minute

InterComFilm Distribution 31 iulie 2026

HER PRIVATE HELL PREMIERA 24 IULIE

Her Private Hell

Regia Nicolas Winding Refn

Cu Charles Melton, Sophie Thatcher, Havana Rose Liu, Dougray Scott Crimă, Dramă, SF, Thriller 109 minute Bad Unicorn 24 iulie 2026

Un studiu despre inocență și traume istorice ORFAN

Cât de bine crezi că îți cunoști părinții și secretele care le-au modelat supraviețuirea? Orfan (Árva), cel mai nou lungmetraj semnat de aclamatul regizor László Nemes, te aruncă direct în praful și trauma unei epoci apuse. După succesul peliculei Fiul lui Saul, premiată cu Oscar, această dramă istorică tulburătoare alunecă direct într-o Europă de Est care încearcă să-și găsească reperele într-o lume în plină schimbare de regim. O producție cu nuanțe semi-autobiografice despre propria familie, filmul păstrează aceeași focalizare aproape obsesivă pe personajul principal, deși de această dată, Nemes alege să extindă universul vizual și dincolo de el.

Acțiunea se plasează în Budapesta anului 1957, în umbra grea a represiunii de după Revoluția maghiară. Andor, un băiat evreu de 12 ani, își trăiește copilăria idealizând imaginea unui tată presupus dispărut în lagăre, sperând că acesta mai este încă în viață. Într-o perioadă marcată de o nesiguranță permanentă, băiatul observă că mama sa se întâlnește pe ascuns cu un necunoscut ce apare și dispare pe o motocicletă bizară. Bărbatul misterios se dovedește a fi un măcelar din provincie care i-a ajutat mama în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și care acum apare de nicăieri pretinzând cu violență că este adevăratul său tată biologic. Din acest moment, filmul construiește un thriller psihologic tensionat, bazat pe mister și incertitudine.

Imaginea, semnată de Mátyás Erdély, mizează pe cadre foarte strânse și pe o paletă cromatică

sepia, devenită deja o marcă înregistrată a echipei. Filmat pe peliculă de 35 mm, filmul amintește de o fotografie veche din Al Doilea Război Mondial, recreând Budapesta postbelică cu o precizie uimitoare, aproape picturală și palpabilă. Interpretările actoricești reflectă o vulnerabilitate dureroasă. Nucleul emoțional al filmului stă tocmai în dinamica dintre Bojtorján Barabás (băiatul) și actorul francez Grégory Gadebois (tatăl), alternând nuanțele de oportunism

brutal cu o vulnerabilitate dureroasă. În esență, Orfan este un studiu profund despre pierderea inocenței, jocurile de putere și modul în care traumele istorice se transmit, ca o boală, de la o generație la alta, iar scenariul reușește să creeze suficient mister cât să te prindă și să te facă să vrei să afli mai multe. Așadar, dacă vrei un film care să te bântuie câteva zile după vizionare, din 3 iulie, Orfan ajunge și în cinematografele din țară.

CARTEA MORȚILOR: FOCUL DIN IAD

„Evil

Dead”, o franciză... nemuritoare

Credeai că ai scăpat de Cartea Morților și că aceasta a adunat destul praf, uitată printr-un pod, pe undeva? La aproape cinci decenii de la apariția primului film, franciza Evil Dead continuă să se reinventeze prin Evil Dead Burn (Cartea morţilor: Focul din iad), noul capitol programat pentru lansare luna aceasta. Creat inițial de Sam Raimi, universul „Evil Dead” a devenit una dintre cele mai influente francize horror, remarcându-se prin combinația dintre supranatural, violență exagerată și o atmosferă care oscilează între tensiune pură și grotesc. Fără să fie o continuare directă a precedentului Rise, cel de-al 6-lea film din serie se lansează pe marile ecrane ca o cursă complet sălbatică și independentă în interiorul aceluiași univers blestemat.

Protagonista este Alice, o văduvă măcinată de doliu, care încearcă să-și găsească liniștea și fuge de lume în casa izolată a socrilor ei. Însă o simplă vizită de curtoazie, marcată inițial de tensiuni mocnite, remarci tăioase și suferință, se transformă într-un coșmar după ce aceasta descoperă din greșeală Cartea Morților în podul casei. Forțele demonice se dezlănțuie în interiorul locuinței, iar membrii familiei încep să fie posedați rând pe rând, transformându-se în sadicii Deadites. Reuniunea de familie devine un măcel sângeros în toată regula, în care femeia e obligată să ducă o luptă

disperată pentru supraviețuire împotriva propriilor rude, realizând că jurămintele de loialitate făcute în timpul vieții continuă să o bântuie... chiar și dincolo de mormânt.

Accentul pus pe efecte fizice și pe o estetică mai brutală sugerează un film care își propune să continue tradiția seriei, dar și să o ducă într-o direcție nouă. Desprinzânduse de jump scare-urile tipice genului, regizorulSébastien Vaniček mizează totul pe o atmosferă claustrofobică și un disconfort psihologic continuu. Din punct de vedere vizual și tehnic, filmul se îndepărtează și de CGI-ul modern și se întoarce

la efectele practice, fizice, care au consacrat seria originală. Elementul central aici este focul real, folosit ca sursă organică de lumină, oferind cadrelor o textură instabilă și brută.

Tensiunea psihologică este perfect susținută de o distribuție minimalistă, dar care reușește să redea o expresivitate reținută și dureroasă. Dacă treci de elementul gore predominant, în esență, Evil Dead Burn este și o explorare a doliului și a modului în care traumele nerezolvate ne pot devora, la propriu. Dincolo de orice, se pare că răul lovește fără nicio logică morală, iar personajele sunt împinse la limită într-o luptă pentru supraviețuire. Dacă ai stomacul rezistent și îți era dor de un horror oldschool care se simte extrem de fizic și brutal, merită să-i dai o șansă în sălile de cinema, din 10 iulie.

EThe Rock își joacă propriul remake

xistă trei certitudini în univers.

Primele două - moartea și taxele (cum spun americanii). A treia: dacă un film Disney animat a avut succes, mai devreme sau mai târziu va primi și un remake live-action. După ce am văzut lei în „carne și oase CGI” care cântă, sirene care împart internetul în tabere și un Stitch care pare să fi supraviețuit unei coliziuni cu un blender industrial, a venit rândul Vaianei (sau Moanei, dacă nu sunteți de prin Europa) să treacă prin mașina de reciclare premium a studioului din Burbank. Pe 10 iulie, Disney lansează versiunea live-action a poveștii care, în 2016, a cucerit planeta cu oceane vorbitoare, semizei tatuați și un soundtrack imposibil de scos din cap. Și, surpriză, de data aceasta există măcar un argument greu de ignorat: The Rock se întoarce. The Rock îl joacă pe... The Rock cu păr… LUNG.

Lăsând gluma la o parte, puține roluri din cariera lui Dwayne Johnson par atât de naturale precum Maui. În animația originală, actorul a adus personajului exact combinația necesară de ego supradimensionat, șarm și energie de wrestler care tocmai a aflat că trebuie să salveze lumea între două meciuri de lupte în ring. În remake, Johnson își reia rolul și devine probabil primul actor care joacă propria versiune live-action a unui personaj pe care tot el l-a consacrat în animație. Un fel de variantă Disney pentru conceptul de multivers, am putea spune. Întrebarea reală nu este dacă Maui, ca personaj

live action va funcționa, ci dacă efectele speciale vor reuși să țină pasul cu carisma actorului. Istoria recentă ne spune că acesta este un duel dificil.

Ceva mai interesant este că noua Vaiana vine din Australia. Rolul principal îi revine lui Catherine Laga'aia, o actriță aflată la debut cinematografic, aleasă să o interpreteze pe Vaiana. Disney merge astfel pe aceeași strategie care a funcționat și în animația originală: un chip nou pentru un personaj care trebuie să pară autentic și credibil, nu doar un nume celebru pe afiș. Alături de ea îi regăsim pe John Tui, în rolul lui Chief Tui, Frankie Adams, ca Sina, și

Rena Owen, drept bunica Tala, unul dintre personajele cele mai iubite din animația originală. Un detaliu care merită urmărit este numele regizorului - Thomas Kail, omul asociat cu fenomenul Hamilton. Este primul său lungmetraj pentru cinema, după o carieră solidă în teatru și televiziune. Pentru Disney, alegerea are logică, având în vedere că Vaiana nu este doar aventură fantasy, ci și musical. Iar dacă există cineva care știe să transforme cântecele în spectacol, Kail pare o alegere mai interesantă decât mulți dintre regizorii din industrie folosiți în alte remake-uri.

Mark Mancina revine pentru coloană sonoră, iar Lin-Manuel Miranda este din nou implicat în proiect, de această dată și ca producător. Pentru fanii originalului, acesta este probabil cel mai important semn că Disney încearcă să păstreze ADN-ul animației din 2016. Practic, studioul știe foarte bine că poți schimba efectele vizuale, costumele sau chiar unele secvențe, dar dacă strici melodiile, internetul va reacționa cu aceeași delicatețe cu care Maui își folosește cârligul magic. Dar, de ce există acest film live-action, s-ar putea întreba unii? Când Vaiana va ajunge în cinematografe, animația originală va avea doar zece ani. În termeni hollywoodieni, este vârsta aproximativă la care alte francize încă își caută primul reboot. Iar răspunsul, evident, este simplu: publicul iubește personajul, Disney iubește cifrele, iar succesul uriaș al francizei și lansarea proiectului Vaiana 2 au demonstrat că interesul pentru acest univers este încă foarte mare.

Primele materiale promoționale sugerează că povestea va urma îndeaproape traseul original: călătoria dincolo de recif, întâlnirea cu Maui, creaturi mitologice, Kakamora, monștri și, www.zilesinopti.ro

desigur, Oceanul care pare să aibă mai multă personalitate decât multe personaje secundare din blockbusterele moderne. Rămâne de văzut cât de mult va îndrăzni Disney să schimbe. Cele mai bune remakeuri live-action au adăugat perspective noi. Cele mai slabe au funcționat ca un fel de karaoke foarte scump al originalelor. Acestea fiind spuse, Vaiana este poate primul remake live-action Disney din ultimii ani care are șanse reale să-și justifice propria existență. Are distribuția potrivită, îl are pe The Rock într-un rol pe care publicul îl asociază deja cu el, păstrează oamenii-cheie din spatele muzicii și vine cu un regizor interesant. Desigur, există și riscul să descoperim că unele povești funcționează mai bine în animație decât în live-action. Dar dacă oceanul a ales-o pe Vaiana, iar Disney l-a ales pe The Rock, probabil că vom afla răspunsul luna aceasta.

Pe urmele lui Kafka FRANZ

Unele vieți sunt prea complicate pentru a putea fi povestite liniar, un lucru pe care Agnieszka Holland, regizoare poloneză, l-a înțeles perfect. În cel mai recent lungmetraj al ei, Franz (Franz: Becoming Kafka), aceasta propune o călătorie directă în universul interior al omului care a dat lumii conceptul de absurd. Departe de stilul sec al unui documentar, pelicula este realizată sub forma unui puzzle caleidoscopic care te absoarbe complet în mintea chinuită și fascinantă a legendarului scriitor ceh Franz Kafka. Filmul, care este și propunerea oficială a Poloniei pentru premiile Oscar, abordează o formulă cinematografică excentrică, unde biografia se îmbină cu memoria și fantezia suprarealistă.

spectatori. Vizual, filmul pendulează între imagistica suprarealistă, profund kafkiană, și reinterpretări ale operelor sale, totul fiind învăluit într-o atmosferă densă, unde umbrele și viziunile abstracte dictează ritmul scenariului semnat de Marek Epstein. La doar câteva secvențe distanță îl vedem pe Franz spălându-se pe mâini până la sânge, măcinat de paranoia, apoi dezbătând filozofia lui Kierkegaard într-un bordel.

Povestea ne poartă prin întreaga lui existență, de la Praga secolului al XIX-lea până la moartea sa prematură din 1924, însă ordinea cronologică este complet fragmentată. Holland se joacă liber cu timpul, alternând flashback-uri din copilăria umbrită de un tată tiranic cu salturi ironice în prezent, unde turiștii vizitează un local bizar numit „Kafka Burger”. Regia devine extrem de îndrăzneață atunci când personajele rup al patrulea perete și privesc direct spre

Cel care dă viață personajului este debutantul Idan Weiss, care reușește să surprindă perfect privirea blândă, dar plină de anxietate a filozofului. Totodată, Weiss îi oferă personajului un șarm fragil și o stângăcie dureroasă, interpretând excelent crizele psihice, pe care le tratează cu o empatie rară. Rezultatul este portretul intim al unui bărbat pe care nu-l interesează faima sau banii, dar care reacționează cu o sensibilitate acută la sunete, la cuvinte și la tot absurdul din jur.

Lungmetrajul a avut un parcurs de excepție în circuitul festivalurilor, adjudecându-și patru trofee la Festivalul de Film de la Gdynia (inclusiv pentru cel mai bun film) și bucurându-se de recunoaștere la Premiile Leul Ceh. Dar, dincolo de structura sa excentrică, Franz este și o meditație profundă despre alienare, posteritate și povara geniului. Holland ne arată că, înainte de a deveni un gigant literar, Kafka a fost un suflet rătăcit care încerca să evadeze din propria minte. Este un film provocator, abstract și complet diferit de biografiile de Hollywood, care te face să vezi literatura cu alți ochi. Va rula în cinematografele din țară începând cu 17 iulie.

MITOLOGIA GREACĂ

ÎN FORMAT DE BLOCKBUSTER HOLLYWOODIAN ODISEEA

nainte ca publicul să fi văzut măcar un singur cadru complet din film, Odiseea și-a construit deja aura unui fenomen cinematografic. Și nu doar pentru că marchează revenirea lui

Christopher Nolan, unul dintre cei mai influenți cineaști contemporani, ale cărui filme au acumulat 49 de nominalizări la Oscar și 18 statuete, sau pentru că reunește o distribuție stelară. Toate informațiile care au ieșit treptat la iveală despre proiect conturează imaginea unei producții de proporții titanice, realizată la o scară rar întâlnită chiar și la Hollywood. Privite împreună, acestea sugerează că Odiseea are toate șansele să devină blockbusterul anului 2026.

După succesul uriaș al lui Oppenheimer, care, deși a rămas în urma fenomenului Barbie la box office în 2023, i-a adus lui Christopher Nolan primul Oscar pentru regie în anul următor, cineastul se întoarce la una dintre sursele fundamentale ale culturii occidentale: epopeea lui Homer. Fascinat de-a lungul întregii sale cariere de relația dintre timp, istorie și memorie, regizorul găsește în povestea lui Ulise un teren fertil pentru temele care au traversat filme precum Memento, Inception, Interstellar sau Tenet. Pe scurt, filmul urmărește periculoasa călătorie de întoarcere a lui Ulise (Matt Damon) spre insula sa, Itaca, şi spre iubita sa Penelopa (Anne Hathaway). Într-un interviu recent, Nolan a descris Odiseea drept producția care trebuia să depășească tot ceea ce realizase până acum. Iar declarația nu este deloc o exagerare.

Ambițiile din spatele acestei superproducții sunt confirmate de un buget estimat la aproximativ 250 de milioane de dolari, cel mai mare din cariera lui Christopher Nolan. Odiseea e, de asemenea, primul său film realizat integral cu camere IMAX, un format care a devenit în ultimul deceniu semnătura vizuală a regizorului. Producția a necesitat aproximativ 600 de kilometri de peliculă IMAX, o cifră care sugerează atât amploarea filmărilor, cât și obsesia pentru o experiență cinematografică imersivă, specifică lui Nolan. Filmările s-au desfășurat în șase țări: Maroc, Grecia, Italia, Islanda, Scoția și Statele Unite, într-un demers logistic care a dus echipa în locații îndepărtate, dificil accesibile și alese pentru autenticitatea lor vizuală. Pentru Nolan, acest tip de producție presupune nu doar o provocare logistică, ci și o schimbare de ritm creativ: „Trecerea de la Islanda la Scoţia, apoi la Maroc

este o adevărată doză de adrenalină pentru toată lumea. Te trezeşte la realitate, spre deosebire de a petrece luni întregi în acelaşi loc şi a filma exact în acelaşi mod”. Din acest punct de vedere, Matt Damon a descris experiența ca fiind una dintre cele mai solicitante din cariera sa: „Fiecare dintre locațiile de filmare ale acestui film a fost cea mai dificilă pe care am întâlnit-o vreodată în cadrul oricărei alte producții, iar acestea s-au succedat una după alta”, a declarat actorul.

Tabloul e completat de o distribuție care reunește unele dintre cele mai importante nume ale cinema-ului momentului: Matt Damon, Tom Holland, Anne Hathaway, Robert Pattinson, Zendaya, Lupita Nyong’o, Charlize Theron, Elliot Page și Mia Goth. Mulți dintre actorii din distribuție se află într-un moment de vizibilitate maximă a carierei lor: Zendaya, după succesul celui de-al treilea sezon al serialului Euphoria; Anne Hathaway, după revenirea într-un rol emblematic în Diavolul se îmbracă de la Prada 2, unde reia unul dintre cele mai recognoscibile personaje ale sale; sau Mia Goth, una dintre figurile centrale ale cinema-ului horror contemporan, aflată în plină ascensiune prin proiecte recente precum Frankenstein, în regia lui Guillermo del Toro.

Adaptarea lui Nolan urmărește călătoria lui Ulise,

care încearcă să ajungă în Itaca și să se întoarcă la Penelopa, după finalul războiului troian. Drumul său este unul al încercărilor continue, marcat de confruntări pe mare, întâlniri cu figuri mitologice și o absență care apasă atât asupra lui, cât și asupra celor rămași acasă. În paralel, fiul său, Telemah, este nevoit să facă față presiunii pretendenților care amenință casa și memoria tatălui dispărut. Între aceste fire narative se construiește o poveste despre așteptare, loialitate și transformare, în care întoarcerea devine mai degrabă un proces decât un simplu drum către destinație. În acest sens, Odiseea se înscrie în zona marilor povești epice despre aventură și mit, dar și în continuitatea preocupărilor lui Nolan pentru timp, așteptare și transformare, teme care traversează întreaga sa filmografie.

Odiseea pare să aibă toate premisele unui blockbuster, fără a miza pe formule sigure sau facile. Filmul își asumă o poveste arhetipală, despre răbdare, întoarcere și timp. Actorii implicați au vorbit despre „nebunia” și „grandoarea” producției, descriind o experiență de filmare ieșită din tipare. Rămâne de văzut dacă și publicul va avea aceeași reacție după vizionarea filmului. Odiseea ajunge în cinematografele din România pe 17 iulie

Răzbunarea poartă piele HER PRIVATE HELL

„

Nu de ceață trebuie să te îngrijorezi, ci de ceea ce aduce ea.” După zece ani de la ultimul său film, vizionarul Nicolas Winding Refn revine pe marile ecrane cu Her Private Hell, un thriller scăldat în neon și opulență. Din 24 iulie, ești invitat de regizorul danez și distribuitorul Bad Unicorn să pătrunzi în acest univers inundat de lumină și ceață și să privești dincolo de aparențe.

Her Private Hell este un film ce unește două fire narative: un viitor futuristic, unde o urmărim pe tânăra Elle (interpretată de Sophie Thatcher), care încearcă să se reconecteze cu tatăl ei și să se împace cu mama ei vitregă, Dominique (Havana Rose Liu); și un trecut întunecat, unde îl întâlnim pe soldatul K (Charles Melton) în căutarea fiicei sale dispărute. Astfel, trecutul și viitorul se contopesc într-o căutare înfierbântată a personajelor, care își doresc să regăsească ce au pierdut. Nicolas Winding Refn a devenit cunoscut pentru filmele sale stilizate, cu un ritm hipnotic și o violență extremă, câștigându-și astfel reputația de a fi unul dintre cei mai importanți

regizori europeni ai ultimelor decenii. Cariera sa este împărțită în linii mari în două perioade artistice distincte, începând cu thrillere polițiste dure - trilogia

Pusher (1996-2005), Valhalla Rising (2009) și Drive (2011)și evoluând către filme de artă abstracte, definite de lumini

neon și bogăție vizuală - Only God Forgives (2013) și The Neon Demon (2016). Pentru cel mai nou proiect al său, i-a adus pe actorii Sophie Thatcher (Heretic, Companion), Charles Melton (Riverdale, American Horror Stories) și

Havana Rose Liu (Bottoms, Tuner) pentru a spune

o poveste complexă despre oameni, relațiile complicate pe care le avem și lucrurile care ne pot bântui.

Într-un interviu pentru revista Deadline, Refn a dezvăluit importanța alegerii actorilor potriviți pentru poveste: „Când vine vorba de persoanele cu care colaborez, actorii sunt cei mai importanți pentru că ei sunt o extensie a persoanei tale. [...] N-am găsit oamenii potriviți decât la final. Pe Sophie Thatcher am întâlnit-o foarte târziu, după șapte sau opt luni, și ea strălucește pe cameră. Are acest lucru care, atunci când camerele încep să filmeze, atrage toată atenția asupra ei. Și era perfectă pentru rolul lui Elle”.

Așa că vara aceasta, lasăte înviorat de filmul Her Private Hell, întoarcerea spectaculoasă a celebrului regizor danez! Din 24 iulie, înfruntă ceața și pericolul pe care îl aduce!

O NOUĂ ZI

Cum să fii supererou când nimeni nu-ți mai știe numele

Sunt două lucruri cu care se luptă Peter Parker în majoritatea benzilor desenate (deci, și în majoritatea filmelor), cu răufăcători care vor să distrugă lumea și problemele financiare. Din ce știm până acum, Spider-Man: Brand New Day (Omul-Păianjen: O nouă zi) pare să le combine și amplifice pe amândouă. Ceea ce este (probabil) scenariul cu cea mai mare doză de anxietate pentru emotivul nostru supererou. După ce Spider-Man: No Way Home a încheiat trilogia lui Tom Holland cu un gest aproape imposibil pentru un blockbuster modern, noul film îl găsește pe Peter Parker exact acolo unde-l știam de dinainte de toată nebunia cu multiversurile: singur, anonim și complet șters din memoria tuturor. Inclusiv din memoria fetei pentru care a fost dispus să spargă multiversul. Practic, o zi obișnuită în New York pentru Spidey.

Parhitecții întregii ere Holland - SpiderMan (cu siguranță cea mai bună din istoria supereroului). Titlul nu este întâmplător. Pentru fanii benzilor desenate, „Brand New Day” este una dintre cele mai controversate povești Spider-Man din ultimii 20 de ani. În comics, ea venea după evenimentul „One More Day”, când Peter făcea un pact demn de o telenovelă scrisă de Nietzsche după trei shot-uri de tequilla și își reseta viața personală. Rezultatul? Un Spider-Man mai tânăr, mai singur și obligat să o ia de la capăt. Sună cunoscut?

rogramat pentru lansare pe 31 iulie, Spider-Man: Brand New Day este regizat de Destin Cretton, omul care a demonstrat cu Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings că poate jongla atât cu spectacolul Marvel, cât și cu momentele emoționante care nu par generate de un algoritm. Scenariul este semnat, din nou, de Chris McKenna și Erik Sommers, PAGINA 36 www.zilesinopti.ro

Marvel și Sony par să folosească exact aceeași filosofie. După ce No Way Home a funcționat ca o petrecere de reuniune pentru toate generațiile de Spider-Man (tot un fel de telenovelă), noul film promite ceva ce fanii cer de ani întregi: un Peter Parker care este, în sfârșit, doar Spider-Man. Atât. Fără Tony Stark, fără vrăjitori supremi, fără crize multiversale care implică trei versiuni diferite ale aceluiași tip în costum de spandex roșu. Doar un băiat, un costum și probabil foarte multe probleme… printre care și financiare. De fapt, acesta este poate cel mai interesant aspect al proiectului. Trilogia anterioară a fost despre cum Peter a devenit Spider-Man. Acum urmează să vedem cum supraviețuiește fiind Spider-Man.

Spider-Man vor împărți ecranul, internetul și-a pregătit deja stocurile de teorii conspiraționiste pentru următorii doi ani.

Tom Holland revine în rolul principal, iar Zendaya (cu care Holland e căsătorit în viața reală) și Jacob Batalon reapar ca MJ și Ned. Dar ei acum nu-și mai amintesc cine este Peter Parker. Ceea ce creează una dintre cele mai triste situații romantice din istoria Marvel. Imaginează-ți că persoana iubită te privește ca pe un străin. Acum imaginează-ți că ai și responsabilitatea de a opri un supervillain în aceeași zi. Lista actorilor din distribuție aduce și câteva surprize deloc mici. Jon Bernthal intră oficial în film ca Frank Castle, alias Punisher. Michael Mando revine ca Mac Gargan, personaj pe care MCU îl pregătește de aproape un deceniu pentru transformarea completă în Scorpion, iar Mark Ruffalo apare din nou drept Bruce Banner. Dacă asta înseamnă că Hulk și

Mai există și misterul rolului lui Sadie Sink (mai știţi Stranger Things?). Marvel păstrează tăcerea oficială în ceea ce o privește, iar asta, în dialectul corporatist Marvel, înseamnă de regulă că toată lumea știe deja pe cine joacă, dar nimeni nu are voie să confirme. Diverse informații din industrie indică faptul că rolul ei ar putea avea implicații majore pentru viitorul MCU. Dacă ai dat un Google Search, știi deja că e vorba de Jean Grey - o versiune a ei mai tânără. Și apoi există marele avantaj al acestui nou început: miza. În ultimii ani, filmele Marvel au avut tendința să salveze universul înainte de pauza de masă. Spider-Man funcționează însă cel mai bine atunci când problemele lui sunt mai mici și, paradoxal, mai importante. Pierderea unui loc de muncă. O relație care nu merge. Chiria. Vinovăția. Responsabilitatea. Anxietatea. Sau, în cazul lui Peter Parker, toate simultan. Sinopsisul oficial sugerează că Peter patrulează New York-ul ca un Spider-Man cu normă întreagă, în timp ce trece printr-o transformare misterioasă care i-ar putea afecta puterile și chiar existența. Dacă sună puțin ca perioada în care Spider-Man dezvolta noi abilități bizare în benzile desenate, probabil nu este o coincidență. Există și o ironie frumoasă aici. După ani întregi în care Holland a fost acuzat de o minoritate vocală de fani că este „Iron Man Jr.”, noul film pare să livreze exact versiunea de Spider-Man pe care aceiași fani au cerut-o obsesiv: independent, anonim, sărac și suficient de stresat încât să aibă nevoie de terapie de trei ori pe săptămână. Cu alte cuvinte, SpiderMan OG.

Iar dacă Homecoming a fost liceul, Far From Home excursia europeană și No Way Home testul suprem, atunci Brand New Day ar putea fi primul film despre maturitate în adevăratul sens al cuvântului din aventura lui Tom Holland ca Spider-Man. Momentul în care Peter Parker descoperă că adevărata provocare nu este să salvezi lumea, ci să continui atunci când lumea a uitat că ai făcut-o deja. Ceea ce în sine sună foarte frumos.

„DEVIL MAY CRY” (SEZONUL 2)

2 Good 2 Cry

După primul sezon am rămas cu sentimentul că Devil May Cry în varianta animată și produsă de Netflix avea tot ce-i trebuie ca să fie ceva foarte bun, dar parcă nu le-a ieșit până la capăt și mai mult m-am întristat. Mi-a semi-plăcut, m-a distrat chiar pe alocuri, dar nu am putut să zic cu mâna pe inimă: „da, în sfârșit adaptarea pe care o așteptam”. Sezonul 2, în schimb, mi-a dat exact senzația asta.

Animația, care oricum era unul dintre punctele forte ale primului sezon, e dusă la nivelul următor. Știam deja că serialul arată bine, dar aici parcă au turat motoarele și mai tare. Bătăile sunt mai rapide, mai fluide și, în general, se vede că nu au făcut rabat de la ele. De mai multe ori m-am trezit că derulez înapoi să mai văd o dată ce se-ntâmplă. Pare că de data asta, echipa care stă în spatele producției și-a dar frâu liber imaginației și a zis: „vreți bătăi? Vă dăm bătăi”. Și asta încă din primul episod, care se deschide cu o luptă uriașă în Iad între demoni și oameni pe piesa celor de la Papa Roach - Getting Away with Murder, unde tânărul de 16 de ani din mine s-a activat și a început să dea din cap prin casă. Și asta mă duce la punctul doi, unde chiar s-a depus efort: muzica. Cine s-a ocupat de soundtrack-ul din sezonul ăsta merită niște bani în plus. Selecția de piese este fantastică și pare făcută de cineva care înțelege perfect energia Devil May Cry. Fiecare melodie intră exact când trebuie și transformă scene care sunt deja spectaculoase în unele memorabile. Momentul lui Vergil pe Let the Bodies Hit the Floor este poate preferatul meu din tot sezonul. E clar

că în sfârșit și-au dat seama care e target audience-ul lor și s-au axat pe asta. Sunt secvențe care probabil nu ar fi avut același impact fără muzica din fundal și pentru asta primesc un mare plus din partea mea.

Povestea mi s-a părut și ea un pas mare înainte. Aici a avut poate cel mai mult de suferit primul sezon, pentru că Dante deja părea că devine personaj secundar în propriul serial, dar lucrurile s-au reglat. Nu vreau să intru în spoilere, dar am simțit că sezonul știe exact ce vrea să facă și nu mai pierde timpul încercând să își găsească direcția. Miza este mai mare, personajele sunt mai interesante și faptul că apare și Vergil, fratele lui Dante, cântărește mult. E mai personal, intim chiar uneori și te face să-ți pese cu adevărat cam de toată lumea, ceea ce e mare lucru. Una peste alta, sezonul 2 e chiar un upgrade. Mai spectaculos, mai sigur pe el, mai bine scris și cu o coloană sonoră absolut excelentă. Dacă primul sezon a pus bazele, al doilea demonstrează că serialul poate fi cu adevărat ceva special, așa cum meritau toți fanii DMC. Și chiar sunt curios ce urmează.

Pământul, corpul și exilul Anei Mendieta

Siluetele feminine se contopesc cu pământul și stânca, florile par să răsară prin piele, în timp ce focul, sângele și noroiul completează imaginea unui ritual străvechi. Intensă, brută și viscerală, opera Anei Mendieta a fost modelată de întrebări legate de identitate, înstrăinare și apartenență, folosind adesea corpul ca punte între sine și natură. Tensiunea dintre frumusețe și tragedie parcurge întreaga practică artistică, dând naștere unora dintre cele mai puternice imagini din arta contemporană. În perioada 15 iulie 2026 – 17 ianuarie 2027, muzeul londonez Tate Modern găzduiește o expoziție dedicată artistei de origine cubaneză, invitând publicul să privească dincolo de circumstanțele morții sale premature și să-i reconsidere locul printre cei mai influenți artiști ai secolului al XX-lea.

Și-a făcut un renume cu seria „Siluetas”, debutând în 1973 cu „Imágen de Yágul” și continuând până în 1980. Primele lucrări prezentau corpul real al artistei, în timp ce versiunile ulterioare foloseau contururi sau figuri stilizate cu brațe ridicate și contorsionate. Folosea materiale efemere, noroi, iarbă, nisip, frunze, pietre, crenguțe, flori și praf de pușcă aprins, documentându-le prin diapozitive, fotografii color și alb-negru sau film. Practica artistică a lui Mendieta a fost influențată și de interesul pentru arheologie, culturile precolumbiene și tradițiile spirituale afro-cubaneze. S-a inspirat din mituri, ritualuri și simboluri antice, raportându-se la artă ca la o modalitate de a restabili legătura cu istoriile și sistemele de credințe care fuseseră marginalizate sau uitate. Aceste teme au devenit din ce în

ce mai evidente în lucrările sale ulterioare, de la figurile sculptate în stâncă din „Esculturas Rupestres” până la reperele despre fertilitate, transformare și sacru.

150 de lucrări ale artistei, printre care desene rar expuse și filme restaurate, spun o poveste tematică și biografică ce pune mediul înconjurător în centrul atenției. Reunind filme, fotografii, sculpturi și instalații, expoziția oferă una dintre cele mai cuprinzătoare retrospective ale carierei lui Mendieta de până acum. Pentru prima dată, opera care îmbină pământul cu corpul uman va fi recreată într-o galerie, aducând natura în interior. De asemenea, vom explora și multiplele dimensiuni ale vieții și practicii artistice, de la rădăcinile sale cubaneze și anii petrecuți în Iowa până la implicarea sa în scena artistică feministă din New York.

Î

n practica ei artistică, LIA PERJOVSCHI

LIA PERJOVSCHI

“Fac o artă cu intenție, prin care vreau să contribui la schimbarea în bine”

integrează medii foarte diverse, de la performance la desen și text, de la instalații site-specific la hărți mentale și cronologii, mereu în căutarea unor forme posibile pentru un transfer vizual de cunoștinţe, iar cei 40 de ani ai săi de activitate, care reprezintă subiectul expoziţiei

DRAFT pentru o retrospectivă comună, deschisă publicului până pe 26 iulie, la Hanul Gabroveni (ARCUB) din Bucureşti, în care Lia Perjovschi și

Dan Perjovschi și-au reunit lucrările pentru prima dată în România, pot fi rezumaţi ca un parcurs de la corpul ei fizic la cel universal al cunoașterii. De-a lungul timpului, acesta a fost prezentat în varii forme în peste 700 de expoziții, prelegeri şi ateliere în întreaga lume, nu doar în muzee precum MoMA (New York), MACBA (Barcelona), Tate Modern (Londra), Centre Pompidou (Paris) sau MUMOK (Viena), ori în cadrul Bienalelor de la São Paulo, Incheon şi Sydney, dar și în schimburi de opinii sau expoziții în propria locuinţă, la universitate sau prin oraș. Pentru că LIA PERJOVSCHI este fondatoarea și coordonatoarea CAA CAA (Arhiva de Artă Contemporană și Centrul de Analiză a Artei), un work-in-progress organic și a proiectului de cercetare interdisciplinară KM (Muzeul Cunoașterii), care, împreună, îi reflectă preocuparea pentru lucrul cu informaţia și arhivarea de materiale și cunoștinţe, din perspectiva creării unui spaţiu deschis de reflecţie, întâlnire și, nu în ultimul rând, dialog. Precum acesta, care a pornit chiar de la... draft.

Ideea de expoziţie retrospectivă trimite inerent la două cuvinte-cheie... artă şi timp. Cum vă raportaţi la timp, deopotrivă ca om şi artist?

Timpul este un “prezent continuu” în care ne transformăm. Suntem parte dintr-un “univers inteligent” - împrumut aici ideea de la Stanislaw Lem, din Solaris, de mic şi mare în același timp -, în care intervenţia noastră, intenţionată sau neintenţionată, provoacă schimbări.

A existat o schimbare radicală de optică în practica dumneavoastră artistică, dinspre sine spre exterior. Care au fost circumstanțele în care s-a produs şi ce v-a făcut să continuaţi apoi pe această direcție?

Pentru mine, totul s-a desfășurat organic: am reacționat la urgențele mele existențiale, apoi la schimbările contextuale locale şi, mai recent, la cele globale. Au fost anii dictaturii comuniste, 1980-1990, cei mai grei pentru generaţia mea, când am început cu experimente - termen împrumutat din fizică - şi am creat un atelier experimental în Academia de Artă Bucureşti, unde, din 1987, am propus colegilor mei tot felul de încercări. Am fost pe stradă în

Sibiu la Revoluția din 1989, am participat la protestul din Piața Universității în 1990, m-a şocat mineriada violentă din iunie 1990 şi am continuat apoi cu toate marşurile şi protestele ce au urmat şi la care încă mai particip. Din 1990, am început să călătoresc în afara țării, cu expoziţii de grup, personale, rezidenţe artistice, iar în 1992, la Kassel, am văzut Documenta 9, www.zilesinopti.ro

cea mai importantă expoziție internațională de artă, după care, în 1993, Bienala de la Veneția. Întâlnirea din 1992 cu Kristine Stiles, istoric de artă, curator şi profesor la Duke University NC/US, a fost pentru mine esenţială, fiindcă a identificat în experimentele mele performance art, body art, happening, art therapy, în fine, ne-a explicat arta contemporană pe scurt. Aşa am înțeles că nu știam nimic despre arta vizuală din anii 1950-1990, anii “istoriei noastre întrerupte”, şi atunci mi-am propus să recuperez ce nu am știut, astfel încât am construit Arhiva de Artă Contemporană ca platformă teoretică. Ce e arta şi care este rolul artistului au fost întrebări pe care mi le-am pus constant, fiindcă am studiat arta din clasa a V-a la Liceul de muzică şi arte plastice din Sibiu, după care au urmat cei șase ani la Academia de Artă din Bucureşti, plus 40

de ani de experiență. Tot ce fac este artă, o artă a supraviețuirii şi a încercării să fac sens în zgomotul în care m-am trezit, o artă cu intenţie, prin care vreau să contribui la schimbarea în bine a ceea ce este de schimbat.

Istoric vorbind, în percepția publicului, arta e asociată în principal cu funcţii estetice, expresive şi existențiale, de la Benedetto Croce până la Freud sau Mallarmé. Cum s-a nuanțat tabloul acestor funcții în epoca modernă?

Arta s-a schimbat foarte mult în acești 100 de ani şi, de

la mișcarea DADA din 1916, niște “realişti” revoltați din timpul Primului Război Mondial (1914-1918), unii veniți de pe front, alții cu rude mutilate sau omorâte în război, a venit “anti-arta”, la care Hans Richter se referă ca fiind “arta care nu este doar estetică” în cartea sa Dada: Art and Anti-Art. Trebuie să adăugăm şi al Doilea Război Mondial (1939-1945), cu Theodor Adorno care susţine că „a scrie poezie după Auschwitz este o barbarie” - din eseul Critica culturii și societatea (1949) -, şi putem continua apoi cu bomba atomică, cu Hiroshima şi Nagasaki, şi tot ce a mai făcut oribil un om altui om în secolul 20. Acum, la început de secol 21, eu cred că nu se mai poate scrie poezie aşa cum s-a scris, ci altfel, nu se mai poate face artă cum s-a făcut, ci altfel… mai responsabil.

SONORO MUSIKLAND Festivalul dedicat patrimoniului arhitectural și cultural transilvan

Festivalul SoNoRo Musikland, dedicat tradițiilor și patrimoniului orașelor

Sibiu, Sighișoara și satelor de pe Colinele Transilvaniei, ajunge la ediția a VIII-a. Publicul este invitat să participe la 11 zile de festival, cu 14 evenimente – nouă concerte și cinci jam sessions-surpriză, în care vor interpreta 16 artiști renumiți în mediul internațional.

Festivalul va începe în Sibiu cu un Concert de Deschidere– Con Spirito (17 iulie), la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, prima bibliotecă publică a românilor din Transilvania (1869), și va continua cu The Infinite Melody (18 iulie), la Biserica Parohială Romano-Catolică „Sf. Treime”, construită de iezuţi între anii 17261733, în spiritul barocului timpuriu vienez, cu un turn care măsoară 47 metri şi adăposteşte trei clopote masive şi un ceas cu două cadrane. Sibienii sunt invitați în prima parte a zilei de 19 iulie la concertul Pastorale, în Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat al Germanilor

din Sibiu, un spațiu care impresionează prin arhitectura sa rafinată, oglinzile mari care dau numele sălii și candelabrele spectaculoase. În seara aceleiași zile va avea loc Jamsession I – Piazzolla’s Dream, la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal, adăpostit de o clădire cu valoare arhitectonică şi istorică, datată 1901, care în prezent se redefinește treptat ca o secţiune exclusiv destinată artei contemporane.

În 20 iulie, festivalul va călători în Avrig, la Somarest, cu un concert intitulat Summertime, iar în ziua următoare (21 iulie) va ajunge pentru prima dată în Porumbacu de Sus, o localitate de la poalele Munților Făgăraș, cu o panoramă superbă a munților și o zonă traversată de râul Porumbacu. Aici este programat atât concertul The Fiddler on the Roof, la Porumbacu 216 – o casă de oaspeți renovată complet, cu o curte mare și o grădină superbă –, cât și Jamsession II – Closer to the Moon, la A lu’ Escana – un hub cultural dedicat localnicilor și turiștilor. În 22 iulie, pentru concertul Invențiuni, pe harta locurilor din festival se va afla Biserica fortificată din Copșa Mare, un sat menționat pentru prima dată într-un document în 1283. Biserica a fost construită în secolul al XIV-

lea ca o bazilică romană cu trei nave, fără turn, iar mai târziu a fost transformată într-o biserică gotică timpurie cu clopotniță. Ulterior, în secolul al XVIlea, biserica a fost fortificată.

Următoarea oprire (23 iulie) va fi în Sala de Festivități a Municipiului Sighișoara, cu un concert numit Eastern Promises. Primăria Sighișoarei a fost edificată între anii 1886-1888, pe amplasamentul unei vechi mănăstiri dominicane. Clădirea impunătoare, care a avut de la bun început un scop administrativ - fiind numită Palatul Comitatului Târnava Mare, este construită în stil neorenascentist. Din 24 iulie, SoNoRo Musikland se mută în satele de pe Colinele Transilvaniei. Concertul Alla Corda va avea loc la Biserica fortificată din Meșendorf, realizată în stil gotic timpuriu, în secolul al XIV-lea, cu turn vestic şi cor poligonal. Fortificată în 1495, biserica are un interior dominat de tribuna pe stâlpi de lemn, dezvoltată pe trei laturi şi decorată cu picturi baroce, şi de altarul triptic din 1693, deasupra căruia este amplasată orga construită în anul 1914. Mai târziu, în aceeași zi, publicul este așteptat la Jamsession III – Dreams, la Meșendorf Gasthaus – un ansamblu de case de oaspeți cu

o arhitectură elevată –, iar în a doua zi (25 iulie) va avea loc Jamsession IV - Lieder ohne

Worte/ Cântece fără cuvinte, la Critz Cross – o veche casă săsească din satul Criț, amenajată tradițional, dar și cu elemente moderne.

Aventura sonoră în satele de pe Colinele

Transilvaniei se va finaliza cu un Concert de Închidere – Viața, o romanță (26 iulie), în șura Pensiunii Viscri 125 – un alt ansamblu superb de case săsești tradiționale, restaurate cu grijă și respect față de istorie. Potrivit Patrimoniului Mondial UNESCO, Viscri este unul dintre puținele vestigii rămase lumii care oferă experiența satului tradițional cu biserici fortificate. În ultima zi a festivalului (27 iulie), organizatorii îi invită pe brașoveni și pe turiști la Swissôtel din Poiana Brașov, la Jamsession V –Closer to the Moon Swissôtel din Poiana Brașov este un loc în care designul modern și materialele naturale se îmbină armonios cu stilul arhitectural inspirat din chalet-urile elvețiene și pun în valoare căldura tradițiilor locale, prin albastrul autentic transilvănean și ceramica de Viscri.

Artiștii invitați la această ediție a Festivalului SoNoRo Musikland sunt, ca întotdeauna, nume importante ale scenelor internaționale: violoniștii Nicolas Dautricourt, Abigél Králik, Sebastian Manning, Alissa Margulis și Julia Puskér; violiștii Răzvan Popovici, Mathis Rochat, Emanuel Vots și Ștefana Munteanu; violonceliștii Julian Arp, Radu Nagy și Alexey Stadler; pianiștii Dana Ciocârlie și Josu Okiñena; harpista Miruna Nagy și acordeonistul Radu Rățoi. Informații complete despre programul concertelor SoNoRo Musikland sunt disponibile pe musikland.sonoro.org.

PALI CHANDRA

Primul tratat fundamental din istoria artelor performative, Nātya Shāstra, a fost scris în India cu peste 2000 de ani în urmă și în ale sale 36 de capitole acoperă practic tot, de la compoziţie și structură dramatică până la costume și scenografie, trecând prin variile genuri de interpretare actoricească și tipuri de mișcări corporale asociate acestora. Kathak, una dintre cele opt forme de dans clasic indian, a cărei filosofie artistică este centrată pe storytelling, s-a născut cam în aceeași perioadă (200 î. Hr.), iar coregrafa și educatoarea PALI CHANDRA este una dintre cele mai valoroase promotoare ale sale, prin modul în care a reușit să-i facă expresivitatea inteligibilă și atractivă deopotrivă pentru performeri și spectatori din întreaga lume, apelând la încrucișarea cu varii forme culturale, inclusiv dans contemporan, balet și flamenco. Indiferent că ne raportăm la show-ul conceput de Pali Chandra pentru inaugurarea Millennium Dome din Londra sau la Swiss International Kathak Festival pe care l-a fondat, la interpretarea ei de la Westminster Abbey în faţa Reginei Angliei ori la studioul gurukul pe care l-a deschis în Dubai, nu puteam rata prezenţa sa recentă în România, ca invitată în Festivalul Namaste India de la București, pentru a purta un dialog despre originile, evoluţia și relevanţa acestui dans milenar, mai ales că Pali l-a studiat extrem de profund, inclusiv din perspectivă spirituală, iar zilele trecute și-a lansat volumul The Complete Works of Kathak.

“Dincolo de a spune o poveste prin dans, scopul e să fii înțeles”

Pali, ai început să iei lecţii de dans încă din copilărie şi, treptat, ai devenit atât de pasionată, încât ai dedicat ani buni studiului acestuia, ceea ce e un pic ciudat, fiindcă nu orice iubitor de mişcare face masteratul în antropologie. Dansul ar fi putut rămâne o formă de expresie artistică, dar pentru tine a devenit şi subiect de research...

Ai dreptate, însă eu am avut întotdeauna dorința de a înțelege lucrurile la nivel fundamental, așa că atunci când am început să explorez dansul clasic și rădăcinile acestuia ca performer, am constatat că fiecare mișcare de dans provine din cultura populară şi, prin urmare, ca să pot înțelege ce a existat înainte de aceste rădăcini, a trebuit să abordez subiectul ca antropoloagă, nu ca dansatoare. Așadar, am

înainte de aceste

pornit de la nevoia de a-mi face o idee despre modul în care dansul și muzica au luat naștere până să ajungă în temple sau alte locuri unde se aflau cărturarii care se pricepeau la asta și cum s-au transformat poveștile dintr-unele locale, săteşti - cum erau cele despre cultivarea orezului -, în Mahabharata și Ramayana, deci înainte ca dansatorii să fie duși la Curţile Regale Mogule [Imperiul Mogul acoperă istoric perioada 1526-1858 - n.r.], unde dansul era numai o formă de divertisment. Și după aceea, în timpul Rajului Britanic [1858-1947], ce s-a întâmplat? De ce dansului nu i s-a mai acordat statutul cultural pe care îl avea iniţial în temple? Acum, toate acestea ar putea dispărea pe nesimţite dacă, pentru a deveni dansator, te-ai mulţumi să înveți doar tehnica acelui fel de dans, dar pe mine, istoria și procesul evolutiv m-au fascinat dintotdeauna şi de aceea am adoptat o abordare antropologică pentru a le înțelege. Referitor la cum am intrat eu însă în această lume, voi fi sinceră: când eram copil, nu voiam să practic dansul clasic [indian], fiindcă mi se părea repetitiv și plictisitor. Mi-aș fi dorit să mă distrez peafară ca celelalte fete și băieți, dar eu exersam zi de zi şi asta era cam frustrant. Totul s-a schimbat odată ce am început să dansez pe scenă, iar reacția de

apreciere pe care am avut-o din partea publicului m-a făcut să cred în mine însămi, să-mi spun că dacă altcuiva îi place efortul pe care îl făceam fără prea multă convingere, înseamnă că o implicare mai mare din partea mea ar putea face ca această formă de artă să aibă de câștigat. Atunci, în loc să mă gândesc

numai la ce mare artistă pot deveni, am început să cultiv rădăcinile formei de dans pe care o practicam, am început inclusiv să scriu despre asta, să vorbesc despre asta...

Până la a împărtăşi altora, a fost însă cu siguranţă o etapă în care, în paralel cu deprinderea tehnicii de dans, a trebuit ca tu însăţi să fii cea care acumulează cunoaştere. Cum s-a făcut, de fapt, trecerea de la intenţie la faptă? Asta o datorez mentorilor mei, dintre care mulți erau extrem de cultivați, dar în cazul lor a intervenit o altă frustrare, aceea că, după ce vor trece în neființă, după ce vor părăsi această lume, toată cunoaşterea şi experiențele lor despre artă se vor pierde, pentru că nu au fost arhivate. De exemplu, unul dintre foștii mei guru a suferit un atac de paralizie și, cu toate că şi-ar dorit să mă învețe şi după aceea, fizic nu mai avea cum, iar eu puteam să văd cât suferă din cauza asta și mă gândeam că, dacă aș fi fost un pic mai isteaţă, l-aș fi înregistrat cumva mai înainte, mai ales că aveam şi mintea și resursele necesare pentru a face asta.. dar era prea târziu. [...]

Dar cu mult înainte de acest moment, Peggy încerca să iasă din umbra numelui Guggenheim. Născută întruna dintre cele mai influente familii din America, a avut o moștenire atât financiară, cât și socială, un nume sinonim cu bogăția industrială și privilegiile. Tatăl ei, Benjamin Guggenheim, își pierde viața la bordul Titanicului în 1912, tragedie care avea să devină un detaliu definitoriu în aproape orice relatare despre viața sa. Cu toate acestea, Peggy și-a petrecut o mare parte din tinerețe încercând să scape de așteptările legate atât de numele de familie, cât și de averea acesteia. Spre deosebire de rudele care se implicau în afaceri, Peggy era atrasă de cercurile artistice și intelectuale din Europa.

Peggy Guggenheim și apariția colecționarului modern

Cum poți să influențezi istoria artei moderne fără să fii creat propriile opere? Răspunsul e simplu, trebuie să fii Peggy Guggenheim. Colecționară autodidactă și susținătoare neobosită a avangardei, intuia valoarea artiștilor înainte ca aceștia să devină nume consacrate, contribuția ei lansând cariere care au schimbat arta secolului XX. În 1948 și-a prezentat colecția la Bienala de la Veneția, familiarizând publicul european cu artiști precum Jackson Pollock și contribuind la afirmarea artei moderne americane pe scena internațională. La aproape optzeci de ani distanță, Veneția revine asupra unui capitol al vieții sale cu expoziția „Peggy Guggenheim în Londra: The Making of a Collector”, explorând perioada din 1938–1939 în care deschide prima galerie, Guggenheim Jeune, care a transformat-o dintr-o admiratoare a artei moderne întruna dintre cele mai influente colecționare ale acesteia.

Se mută la Paris în 1920, unde cunoaște o lume a scriitorilor, artiștilor și gânditorilor de avangardă, începând o căutare de-a lungul întregii vieți a unei identități care să-i aparțină în totalitate.

Deși nu avea nicio idee despre artă, îi plăcea să fie înconjurată de artiști, începând întâi de toate cu o colecție de experiențe idei și relații. Parisul

devine și scena vieții personale tumultoase. Datorită soțului ei, scriitorul și artistul american Laurence Vail, cu care a avut doi copii, descoperă cercurile boeme pariziene și comunitățile expatriaților americani, și se împrietenește cu personalități precum Marcel Duchamp, Constantin Brâncuși, Djuna Barnes și Man Ray. Legătura ei cu sculptorul român a depășit admirația artistică, transformându-se într-o scurtă relație amoroasă, care estompa granițele dintre profesie, iubire și

artă în avangarda pariziană. Ani mai târziu, Guggenheim urma să contribuie la conservarea moștenirii lui Brâncuși, protejând lucrările din atelierul său în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, două dintre sculpturile sale se numără printre piesele de rezistență ale Colecției Peggy Guggenheim din Veneția.

În 1938 schimbă scena și ajunge la Londra, nu doar cu ambiție și curiozitate, dar de data aceasta și cu un bagaj de cunoștințe. Sub încurajările lui Samuel Beckett, care îi spunea să se concentreze pe arta contemporană deoarece este „o entitate vie”, și îndrumată de Marcel Duchamp, care i-a explicat diferența dintre suprarealiști și expresioniștii abstracți, Guggenheim își descoperă talentul de a recunoaște inovația artistică înainte ca aceasta să fie validată de critici, instituții sau public. Deschide galeria Guggenheim Jeune și în doar

18 luni organizează expoziții revoluționare, inclusiv prima expoziție personală a lui Wassily Kandinsky în Marea Britanie. În aceeași perioadă, achiziționează prima operă de artă, o sculptură de Jean Arp și începe să pună bazele unui muzeu dedicat artei moderne.

Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial o obligă pe Peggy să renunțe la ideea de a deschide un muzeu în Londra. Revine la Paris în 1939 cu un obiectiv ambițios, acela de a cumpăra un tablou pe zi, achiziționând lucrări ale unor artiști precum Georges Braque, Salvador Dalí, Piet Mondrian și Fernand Léger, chiar și pe măsură ce conflictele din Europa se intensifică. În 1941, fuge la New York alături de copii și Max Ernst, viitorul partener de viață. Acolo, deschide galeriamuzeu Art of This Century, care

devine rapid unul dintre cele mai influente spații din oraș. Promovează o nouă generație de artiști americani, printre care Jackson Pollock, Mark Rothko și Robert Motherwell, contribuind în lansarea a ceea ce avea să devină expresionismul abstract.

„Nu sunt o colecționară. Sunt un muzeu”, nu a fost doar o replică plină de umor, dar și intenția de a genera un context în care arta rămâne admirată și înțeleasă de-a lungul anilor. Întoarcerea în Europa are ca destinație Veneția și Bienala din 1948, unde face cunoscuți publicului european numeroși artiști care aveau să definească arta postbelică, în timp ce palatul pe care l-a achiziționat ulterior pe Canal Grande s-a transformat într-o casă, un loc de expoziție și un punct de întâlnire culturală.

Cătălin Berneanu, aka Bunny:

„Tatuajul m-a ajutat să depășesc anxietatea socială”

Cătălin Berneanu, cunoscut și sub numele de Bunny, are 26 de ani și este tatuator în Timișoara. În prezent, aceasta este principala sa ocupație, însă își petrece timpul liber și prin pictură sau desen, activități care îi completează parcursul artistic. Bunny a copilărit în Craiova, unde a absolvit Liceul de Arte „Marin Sorescu”, la secțiunea Ceramică. Ulterior, a urmat Facultatea de Arte și Design din Timișoara, pe care a finalizat-o în anul 2022.

Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor?

În lumea tatuajelor am intrat prin anul 2022, în ultimul an de facultate, dar dorința de a începe să tatuez a venit încă din perioada liceului. Atunci, discutam cu un coleg despre această pasiune, dar era doar un subiect amuzant și doar o idee care ne provoca entuziasm. Nu a fost o decizie spontană, ci mai degrabă o idee care s-a conturat treptat în timp, pe măsură ce interesul și dorința de a transforma această pasiune în ceva real au crescut. Salonul la care lucrez în prezent a organizat un workshop în cadrul facultății, care a prezentat lumea tatuajelor și a încurajat tinerii pasionați de acest domeniu să se implice și să descopere mai mult

despre arta tatuajului. Atunci am simțit un „click” puternic în mine și am avut siguranța că asta va fi calea mea de acum înainte.

Ai o formare clasică sau ai învățat totul din practică?

Am învățat în mare parte prin practica de ucenic, care a fost undeva la doi ani, pot spune că mâna mi-am format-o prin orele de tatuat de-a lungul timpului, feedback-ul mentorilor și provocările proiectelor tot mai complexe. Stilul meu e realist interpretativ cu foarte mari tente spre tradițional sau neotradițional și suprarealism: urmăresc detaliul tehnic și contraste puternice, dar gândesc fiecare compoziție în funcție de anatomia și ideile clientului. Pun accent pe durabilitate vizuală,

ca tatuajul să arate bine atunci, dar și peste ani - și comunic mult pentru a transforma ideea clientului într-o piesă personală.

Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?

Pentru mine, un tatuaj reușit combină un design bine realizat cu o semnificație personală, astfel încât să fie o artă pe care o porți cu mândrie.

Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?

Comunicarea cu clientul este cheia pentru a transforma o simplă idee a lui într-un tatuaj cu personalitate.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Foarte multe persoane vin să-și facă primul tatuaj, iar tu, ca artist, trebuie să știi că deții controlul în acel moment. Tu poți să calmezi persoana, să îi creezi o experiență memorabilă pe care o va păstra toată viața și de care își va aminti de fiecare dată când privește tatuajul. Încă îmi amintesc că printre primele tatuaje care mi-au ridicat cele mai mari provocări au fost două statui realiste. Acestea erau total diferite de ce obișnuiam să lucrez atunci, atât ca dimensiune, cât și din cauza complexității detaliilor.

Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?

Partea mea preferată este

schițarea, pentru că acolo ia naștere ideea, iar creativitatea prinde formă. Îmi place să văd cum o simplă idee prinde viață și apoi să o transform în ceva personal și special pentru client. Reacția lor este însă și ea foarte importantă pentru mine, confirmând că am reușit să creez ceva cu adevărat memorabil.

Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj? Pentru cineva care își face primul tatuaj recomand să aleagă cu grijă artistul și să comunice deschis despre ideile și așteptările lor. Să fie răbdători în proces și să aibă încredere că artistul îi va ghida. De asemenea, să acorde atenție îngrijirii după tatuare pentru a păstra calitatea și sănătatea pielii. Cel mai important, să-și aleagă un design care îi va face să se simtă bine pe termen lung.

Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?

De-a lungul timpului, am întâmpinat și eu o mulțime de

obstacole, momente în care am simțit că mă pierd și că nu pot continua. Chiar încă din perioada de ucenicie, care a fost destul de grea, a trebuit să-mi sacrific mult din timpul personal pentru a excela cât mai mult în lumea tatuajelor. Am pierdut prieteni, iar unele relații s-au stins treptat de la sine. Uneori mă simt copleșit de multitudinea de sarcini pe care le am de făcut, dar încerc să mă redresez și să mă gândesc că acest parcurs mă va face o persoană mai puternică, mai autodidactă și mai responsabilă. Tatuajul m-a ajutat să depășesc anxietatea socială prin faptul că mi-a oferit un spațiu în care să comunic și să mă exprim. Relația cu clienții și procesul creativ mi-au construit treptat încrederea în mine și m-au învățat să fiu prezent și deschis în fața oamenilor. Astfel, am transformat teama în motivație și am găsit în tatuaj o cale de a mă conecta cu ceilalți.

Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?

Industria tatuajelor în România a evoluat foarte mult în ultimii ani. Tatuajele au devenit mult mai acceptate social, oamenii sunt tot mai deschiși să se tatueze. Calitatea muncii a crescut, iar artiștii investesc mai mult în tehnică, echipamente și perfecționare. Până și stilurile s-au diversificat, iar comunitatea de tatuatori este tot mai bine conectată și susținută. Din ce am observat până acum, fenomenul începe să fie tot mai mult acceptat la nivel de artă.

DIAlOGuRI FĂRĂ NOTe

ZAC HARMON: “În Mississippi, Blues-ul este ca aerul... dacă respiri, e în tine.”

Capitolul Muzică este susținut de

Electromures

DPOP CULTURE MAGAZINE

ANIVeRSARe

THE CLASH: Rebeliune și Punk ambalat

Tribut adus unui an Punk prin intermediul Ramones

eschiderea în luna iulie a expoziţiei dedicată trupei Ramones de la The Punk Rock Museum din Las Vegas, menită a celebra 50 de ani de la lansarea albumului de debut, ne reaminteşte faptul că, după 1956, anul revoluţiei Rock’n’Roll, şi 1966, când genul Psychedelic a cunoscut consacrarea, 1976 este asociat, la rândul său, cu un jalon esenţial în povestea Rockului, explozia fenomenului Punk, reacţie artistică anti-establishment alimentată din rămăşiţele subculturilor din underground-ul newyorkez, pe o cale deschisă în cluburile CBGB’s, Mercer Arts Center şi Max’s Kansas City de către Patti Smith, Velvet Undeground, New York Dolls şi Modern Lovers, într-un context în care materialismul şi conformismul înlocuiseră în mare parte idealismul şi efervescenţa creativă a curentelor Hippie sau Glam pe fondul stagflaţiei şi a crizei energetice globale.

The Ramones au făcut parte din primul val de trupe Punk din N.Y. care au atras atenţia publicului larg şi mass-media asupra acestei revolte artistice împotriva “sistemului”, în primul rând fiindcă au făcut Punk-ul accesibil deopotrivă sonor şi vizual, iar faptul că nu au ajuns să cunoască vreodată succesul comercial rămâne o ironie a sorţii. Asta s-a datorat însă, probabil, faptului că entuziasmul şi naivitatea specifice tinereţii i-au ţinut prizonieri, dar asta a fost, după cum s-a confirmat cu trecerea timpului, în beneficiul melomanilor. În 1976, The Ramones, cu muzica lor simplă - faimoasele trei acorduri - şi ţoalele nesofisticate, de adolescenţi teribilişti, au făcut Punk-ul să germineze în creierele noii generaţii de fani ai muzicii Rock şi poate că nici o altă muzică din vremea aceea - cu excepţia Blondie sau The New York Dolls - nu a amintit mai bine de inocenţa şi puritatea Rock-ului.

Sound-ul Ramones are forţă şi claritate tocmai

datorită acestei simplităţi, dar asta s-a dovedit atunci a fi şi una dintre problemele trupei: puţini i-au luat în serios... reprezentau ceva cu adevărat nou şi proaspăt sau erau numai o efemeră reîntrupare a spiritului Rock? Ca trupă, newyorkezii au creat imaginea adolescentului perpetuu, însă nu au reuşit niciodată să treacă dincolo de ea, nici măcar după ce s-au maturizat, şi la fel ca The Sex Pistols în Marea Britanie, unde turneul Ramones din iulie ’76 a adus ‘virusul’ Punk, aveau să stagneze într-un timp foarte scurt, dar impactul ambelor trupe a fost atât de puternic, serios şi de dur, încât o evoluţie ar fi implicat automat o îmblânzire, dacă nu o anulare completă a energiei Punk. Ceea ce, privind retrospectiv, nu ne-am fi dorit, aşa că, într-un playlist estival dedicat revizitării genului, de la Adam Ant la Z.O.B., n-ar trebui să lipsească Ramones cu Blitzkrieg Bop sau Havana Affair la aniversarea lor de jumătate de secol.

Trupe cu un sound fresh pe care să le pui în playlist vara aceasta

Dacă ai ajuns și tu în punctul în care ai senzația că asculți aceleași trei piese pe repeat, de muzica de la radio nici nu vrei să mai auzi și nimic din playlist-ul tău nu te mai inspiră, poate că e cazul să dai puțin refresh. Iată câteva trupe cu un sound revigorant pe care să le asculți vara aceasta. Ai grijă, te-ai putea îndrăgosti!

Wet Leg

„On the chaise longue, on the chaise longue, all day long, on the chaise longue” este, cu siguranță, imnul perfect pentru vara aceasta. De altfel, este chiar melodia care le-a transformat pe fetele de la Wet Leg în superstaruri internaționale ale scenei indie. Fetele nu se iau deloc în serios, iar stilul lor eclectic îmbină elemente de postpunk revival, alt-rock-ul anilor '90, dream pop și punk satiric. Per ansamblu, muzica lor are un soi de „orange cat energy”. Un haos controlat plin de sarcasm și umor deadpan, care contrastează cu rochiile lor cottagecore.

Almost Mondays

The VANNS

Dawson, Cole și Luke sunt definiția unei zile perfecte de surf în San Diego (California). Dacă rezonezi cu sound-ul luminos și ritmat, acești băieți sunt cu siguranță un must-listen. Muzica lor e antidepresivul perfect, extrem de catchy și accesibilă, cu o doză de optimism contagios care te face să vezi mereu jumătatea plină a paharului. Fiecare piesă este scrisă astfel încât să sune a drum spre mare ascultată în mașină, cu volumul la maximum (în special Sunburn sau Sun keeps on shining). Încă de la prima ascultare simți instant vibe-ul acela de escapism pur construit pe linii de bas super bouncy și funky, combinate cu un disco vibe modern și sintetizatoare retro din anii '80.

Dacă ești fan Kings of Leon, The Black Keys sau Catfish s-ar putea să-ți placă și The VANNS.

Originari din New South Wales, băieții sunt o adevărată forță în rock-and-roll-ul australian modern, unde și-au clădit o comunitate uriașă de fani. Ei readuc în scenă energia de guitar-rock brut care lipsește din atât de multă muzică indie din ziua de azi. Piese precum „Keep My Cool” sau „Feels Good Out” au exact acel vibe de festival și îți dau o stare de libertate totală sub cerul liber.

Balu Brigada

S-ar putea să fie următoarea ta obsesie muzicală de vară. Comparați cu trupele indie populare prin 2000 precum Gorillaz, cei doi frați veniți tocmai din Noua Zeelandă au reușit să-și creeze propriul stil. Un soi de groove-pop irezistibil. Albumul de debut din 2025, „Portal”, le-a adus un succes neașteptat, probabil tocmai pentru că îmbină perfect indie-rock-ul analog cu pop-ul electronic. Fiecare piesă e ancorată de liniile de bas fluide și pline de funk, sunt super dansabile și, totuși, muzica lor pare făcută fără efort. Totul transmite un vibe total de laidback cool.

Ce ascultăm în luna iulie

Luna aceasta ne aduce lansări proaspete, atât din sfera modernă a muzicii electronice, cât și din zona veteranilor ,,oldschool”.

The Rolling Stones Foreign Tongues

După o pauză discografică de trei ani, neobosiții britanici revin cu cel de-al 25-lea material de studio, produs și de această dată de „copilul teribil” al rock-ului modern, Andrew Watt. După ce și-a petrecut ultima perioadă în studio alături de Elton John și Paul McCartney, producândule albume de mare succes critic și comercial, iată că Watt revine la cârma creativă Stones, insuflând materialul discografic cu sonorități proaspete, riff-uri de chitară moderne și producții actuale. În plus, noul album prezintă o listă imbatabilă de invitați, printre care se numără Sir Paul, Steve Winwood, Robert Smith (The Cure), dar și bateristul Chad Smith (The Red Hot Chili Peppers). Plini de entuziasm aparent fără sfârșit, cei trei Stones ne demonstrează (din nou) că rock and roll-ul și curiozitatea creativă nu țin cont de vârstă, sfidând convențiile cu aceeași naturalețe ca acum șase decenii.

Deep Purple SPLAT!

Nu doar The Rolling Stones revin în atenția publicului, ci și britanicii de la Deep Purple, care lansează luna aceasta materialul de studio cu numărul 23. Astfel, cea de-a șasea colaborare cu legendarul producător

Bob Ezrin ni-i aduce în prim-plan pe Paice, Gillan, Glover, Airey și McBride, cu o energie care i-ar face invidioși până și pe Jagger, Richards și Wood. Fără a renunța la giumbușlucurile componistice și interpretative care îi caracterizează încă din anii ’60, SPLAT! este proaspăt, crud și plin de virtuozitate, mai ales dacă luăm în considerare ritmurile lui Paice sau solo-urile amețitoare de chitară ale nou sositului Simon McBride. Amintindu-ne de viteza și violența unor albume precum Machine Head sau Burn, noul LP este o adăugire binevenită în legendarul catalog Purple.

Charli XCX

Music, Fashion, Film Coperta noului album al cântăreței britanice Charli XCX fură imediat privirile oricărui pasionat de cultură pop, căci fotografia îi înfățișează pe muzicianul John Cale (The Velvet Underground), designerul Marc Jacobs și regizorul Martin Scorsese drept figuri aproape arhetipale ale celor planuri creative. Produs de A. G. Cook și Finn Keane, materialul discografic apare după Brat Summer, curentul și fenomenul cultural din 2024, caracterizat de Charli XCX prin estetica traiului de zi cu zi fără griji, preluat imediat pe platfomele de social media de Generația Z. Îmbinând pop-ul cu rock și muzica electronică, Music, Fashion, Film pare un autentic omagiu retro, fără a-și pierde identitatea puternic influențată de cultura pop a lui 2026. Nu ne rămâne decât să avem și noi un nou Brat Summer, pe ritmuri molipsitore, însoțite de drum machines și sintetizatoare.

ZAC HARMON

“În Mississippi, Blues-ul este ca aerul... dacă respiri, e în tine”

Noul album al lui Zac Harmon, înregistrat live cu trupa sa The Drive şi lansat cu puţine zile în urmă, ne-a reamintit de extraordinara energie şi poftă de viaţă pe care valorosul bluesman le-a manifestat anul trecut în concertul susţinut, în premieră în România, în cadrul Braşov Jazz & Blues Festival, a cărui ediţie din 2026 va avea loc în perioada 14-16 august. Dialogul nostru cu multiplul câştigător de Blues Music Awards pentru LP-uri ale sale ca The Blues According to Zacariah (2005) sau Long As I Got My Guitar (2021), dar şi nominalizat la Grammy ca producător pentru formaţia Black Uhuru (Mystical Truth), s-a dovedit a fi nu mai puţin memorabil, dată fiind povestea aparte a lui ZAC HARMON, născut în acelaşi cartier din Jackson cu Elmore James şi încurajat din copilărie de un

tată cântăreţ la muzicuţă, care se ştia bine cu B.B. şi Albert King, precum şi cu Ike & Tina Turner, într-o vecinătate populată de prieteni ai lui Duke Ellington şi Harry Belafonte şi colaboratori ai etnomuzicologului Alan Lomax. În acest context, afirmarea talentatului chitarist şi compozitor american s-a petrecut organic, din Mississippi-ul natal spre L.A. şi apoi San Francisco, incluzând deopotrivă colaborări creative în varii zone muzicale, precum cele cu echipa lui Michael Jackson sau piesele scrise pentru Evelyn King, dar şi propriile proiecte de Blues, care i-au adus consacrarea la nivel global, din Memphis în Mumbai şi, de-a lungul anilor, din Irak - unde a cântat pentru trupele americanepână în Scoţia, Italia sau România, în festivaluri reputate de Jazz & Blues.

Zac, consacrarea ca artist şi producător ţi-ai dobândit-o într-un spectru muzical foarte larg, de la Reggae până la R&B. Ce te-a făcut să renunţi în urmă cu 25 de ani la glamul lumii Pop(ulare) pentru a te dedica exclusiv Blues-ului?

Ştii, cu Blues-ul nu ai cum să te joci de-a cântatul. Ceea ce încerc eu să le spun mereu tinerilor este că nu poți judeca răgetul unui leu, pentru că, acesta fiind leu, face asta în mod natural, aşa se exprimă... bineînţeles, răgetul său s-ar putea schimba odată cu trecerea timpului, dar el rămâne tot un leu. Ideea este - așa cum spunea Willie Dixon, cu ani în urmă - că ‘Blues-ul este rădăcina, orice altceva reprezintă fructul.’. Nu există niciun gen muzical în Statele Unite care să nu-și aibă originea în Blues, niciunul! De aceea, toți marii artiști din mainstream trebuie întotdeauna să se întoarcă la rădăcini și să înregistreze un album de Blues, pentru că îl au în fibra lor interioară încă de la bun început. Trupe de felul The Rolling Stones sau Def Leppard trebuie să-i aducă un omagiu cumva, pentru că, înăuntrul

lor, asta şi-au dorit să facă tot timpul. Managerul lui John Mayer l-a întrebat pe acesta, la un moment dat: ‘Ai ajuns o super-vedetă, câștigi o grămadă de bani, ești cel mai mare artist de muzică Pop din lume, de ce vrei să faci un album de Blues?’, iar Mayer i-a răspuns: ‘Pentru că asta simt în sufletul meu.’. Așa se face că, la rândul meu, m-am lăsat arestat de “poliția” Blues-ului nu o dată pentru faptul că am intrat pe acest teritoriu.

Adevărul este că ai început să cochetezi cu Blues-ul încă din liceu, când acompaniai cu chitara vocalişti precum Sam Myers sau Dorothy Moore. De fapt, care au fost circumstanțele în care ai ales să urmezi calea muzicii?

Ai dreptate, pasiunea pentru muzică a apărut foarte devreme... mai devreme chiar decât ai putea crede, pentru că, de fapt, am început să cânt la vârsta de 6 ani, mai întâi la orgă şi apoi am trecut la vioară. După aceea, treptat, am ajuns la pian, chitară, bas și tobe, iar asta s-a întâmplat datorită faptului că părinții mei și-au dat seama de timpuriu că era ceva special la băiatul lor în ceea ce priveşte muzica, dar, desigur, ai mei cântau, adică mama [Floreada] era pianistă, iar tata cânta la muzicuţă, el fiind născut în Delta Mississippi-ului. Chiar îmi povestea tot soiul de chestii din anii în care a crescut în deltă, unde copiii făceau, în principal, doar două lucruri... jucau baseball și cântau la

muzicuţă, fiindcă era un instrument ieftin şi comod, adică îl puteai aveai mereu cu tine în buzunar. Prin urmare, încă de la început, părinții miau propus un soi de înțelegere: erau de acord să mă lase să cânt şi, într-adevăr, m-au susținut apoi cât au putut şi mi-au cumpărat instrumente, cu condiția să-mi văd treabă la școală şi să demonstrez că sunt un elev silitor. Ceea ce s-a și întâmplat, adică am avut note excelente până când am terminat facultatea de Business [la Jackson State University - n.r.], deci am rezistat ceva timp, nu-i așa? În cele din urmă, tatăl meu [primul farmacist de culoare autorizat să profeseze în Jackson, Mississippi - n.r.] m-a întrebat: ‘Bine, și ce ai de gând să faci acum?’. I-am răspuns: ‘O să cânt.’. A cântărit un pic situaţia şi a sfârşit prin a-mi da niște bani, cu îndemnul ăsta... ‘În regulă, atunci la revedere! Nu o să faci muzică aici, în Mississippi, fiindcă aici nu se întâmplă mare lucru la nivel profesional, aşa că, dacă vrei cu adevărat să pătrunzi în industria muzicală, trebuie să te duci la New York sau la Los Angeles, în California.’. Ei bine, i-am urmat sfatul şi exact asta am făcut. [...]

În iulie 1976, Marea Britanie se afla în mijlocul uneia dintre cele mai toride veri ale secolului

XX, în timp ce artiști precum Queen sau Paul McCartney se izolau în atmosfera interbelică a țării în cântece precum Seaside Rendezvous sau You Gave Me e Answer. De altfel, e posibil ca acest refugiu să fi fost o metodă eficientă de autoprotecție în fața unui viitor incert, căci dezastrul economic al lui ’76 nu avea decât să prevestească haosul finalului de deceniu: inflație, greve masive și lipsa constantă a locurilor de muncă. La 10 ani după ce imnul hippie All You Need Is Love caracteriza perfect universul lipsit de griji al tinerilor britanici, sfârșitul anilor ’70 poate fi reprezentat prin legendarul vers al formației The Clash, prezent în piesa London Calling, din 1979: „Falsa Beatlemania a murit”. Prin această remarcă, noul val de punkiști supărați ridica un deget mijlociu la adresa trupelor „de carton”, țipatul isteric în fața lui Paul McCartney devenind un act absurd în contextul prăbușirii economice a fostului imperiu.

Pe 4 iulie 1976, The Clash urcau pentru prima oară pe scenă, la pub-ul The Black Swan din Sheffield. Cântând un set de doar 20 de minute, cei cinci și-au deschis oficial porțile unei cariere influente, după ce au petrecut tot drumul de la Londra înghesuiți într-o dubă neîncăpătoare.

De altfel, situația la fața locului nu a fost deloc ideală: membrii trupei și-au petrecut o bună parte din concert încercând să-și acordeze instrumentele, iar amatorismul specific punkului atingea cote imense. Fără doar și poate, îmbrățișând estetica anti-sistem a punk-ului, formația avea să reprezinte un colac de salvare pentru tinerii care nu mai vedeau un viitor în Marea Britanie, iar împreună cu The Sex Pistols și mesajele lor anti-monarhie („God Save the Queen / The fascist regime”), au dat naștere unei scene punk imprevizibile și complet haotice din punct de vedere muzical.

Desigur, așa cum se întâmplă de multe ori, industria muzicală a „înghițit” fenomenul, a folosit rebeliunea ca metodă excelentă de a face profit și i-a transformat pe The Clash într-una dintre formațiile bine împachetate și promovate ale anilor ’80. Nu de alta, dar poate punk-ul să fie lansat din limuzine? Poate John Lennon să ne cânte despre lipsa de posesii materiale din apartamentul său situat �vis-à-vis�de Central Park? Până la urmă, noul succes mainstream a dus la neînțelegeri interne și dezbinarea trupei în 1986, într-o perioadă în care sintetizatoarele și MTV-ul începeau să domine topurile muzicale. Astăzi, The Clash rămân un simbol al rezistenței anti-sistem, dar și victime ale unei industrii muzicale cu care s-au luptat încă de la începuturi, într-o perioadă în care punk-ul creiona perfect lipsa de speranță a tinerilor britanici.

Festivaluri din România în iulie... o hartă a muzicii live

Suntem deja în plină vară, iar pentru melomani, România se transformă într-un spaţiu al festivalurilor care pot satisface aproape orice gust muzical. Într-un an în care scenele urbane nu mai oferă aceeași densitate de evenimente live ca în trecut, marile experiențe muzicale se mută în afara acestora: pe litoral, în mijlocul naturii, în curți de castele sau în orașe istorice. Traseul festivalier începe pe malul Mării Negre și continuă prin Transilvania și Carpați, trecând prin universuri sonore complet diferite: trap și hip-hop, jazz, indie, electronică, blues, rock alternativ și metal. Practic, o vacanță poate fi construită în jurul unui festival, iar fiecare eveniment vine cu propria identitate: public diferit, atmosferă specifică și o experiență care depășește simplul concept de concert.

Beach, Please!

(Costinești, 8-12 iulie)

Pe litoral, vara începe cu unul dintre cele mai mari fenomene recente ale scenei muzicale românești: Beach, Please!. Festivalul de la NIBIRU Costinești a crescut spectaculos într-un timp foarte scurt, transformând cultura urbană — hip-hop, trap, rap, R&B— într-un eveniment de amploare. Specificul Beach, Please! este legat de noua generație de consumatori: artiști descoperiți pe platforme de streaming, comunități formate online și o cultură vizuală apropiată de marile festivaluri urbane americane.

Gărâna Jazz Festival (Gărâna / Caraș-Severin, 9-12 iulie)

Nu este un festival construit în jurul nostalgiei, ci în jurul prezentului — al trendurilor și viralului de moment.

prezentului — al trendurilor

Lineup-ul din 2026 include nume precum Playboi Carti, Future, Don Toliver, Quavo, Tyla, Yeat, BIA, Ski Mask The Slump God și Nemzzz, alături de artiști români precum Alex Velea, B.U.G. Mafia, Deliric, Erika Isac sau Killa Fonic.

The Deliric,

La o distanță complet opusă ca atmosferă se află Gărâna Jazz Festival, desfășurat în Poiana Lupului și în zona Văliug, eveniment definit de combinația dintre muzică de elită și peisaj natural. Gărâna nu funcționează după logica marilor festivaluri comerciale. Publicul vine aici pentru relaxare și pentru a descoperi artiștii care explorează limitele jazz-ului contemporan. Programul combină proiecte internaționale, improvizație, fusion și experimente sonore. Ediția 2026 aduce artiști și proiecte precum Pete Roth Trio feat Bill Bruford, Mammal Hands, Oz Noy Trio, Søren Bebe Trio, Zaharenco sau ØKSE, alături de numeroși artiști români și europeni.

ARTmania (Sibiu, 24-25 iulie)

În centrul Sibiului, în Piața

Electric Castle (Bonțida / Cluj, 16-19 iulie)

Electric Castle rămâne unul dintre cele mai complexe festivaluri românești. Desfășurat la Castelul Bánff y, evenimentul combină patrimoniul istoric cu scene mari, instalații, artă digitală, experiențe interactive și muzică. Muzical, Electric Castle este probabil cel mai eclectic festival din România. Nu există o singură direcție dominantă: rock, indie, electronică, hip-hop, pop și alternative se întâlnesc în același program. Ediția 2026 îi are ca headlineri pe The Cure și Twenty One Pilots, două nume care acoperă generații diferite de public. Punctul forte al Electric Castle este tocmai senzația de „oraș temporar”. Festivalierii nu vin doar pentru un concert anume, ci pentru câteva zile întrun univers paralel, construit în jurul muzicii, creativității și explorării.

Open Air Blues Festival Brezoi (Brezoi / Vâlcea, 20-26 iulie)

Brezoi este una dintre cele mai frumoase povești ale festivalurilor românești recente. În doar câțiva ani, localitatea din Valea Lotrului a devenit un punct important pe harta europeană a bluesului, atrăgând public din România și din străinătate. Ediția 2026 are ziua de deschidere dedicată European Blues Challenge România, iar festivalul propriu-zis include șase zile de concerte pe trei scene - Main Stage, Forest Stage și Night Stage, pentru care sunt confirmate nume precum: Kenny Wayne Shepherd, Eric Gales, Coco Montoya, Sugaray Rayford, Taj Farrant, Vanessa Collier, Blood Brothers sau Gary Moore Legacy.

Mare, ARTmania continuă tradiția unuia dintre cele mai importante festivaluri dedicate rockului alternativ, progresiv și metalului. Față de festivalurile de tip camping, ARTmania are o particularitate: orașul devine parte din experiență. Concertele au loc într-un decor medieval, iar publicul poate combina muzica cu atmosfera unuia dintre cele mai spectaculoase centre istorice din România. Festivalul rămâne o destinație importantă pentru fanii trupelor cu identitate puternică și concerte construite în jurul unei comunități.

Rockstadt Extreme Fest (Ghimbav / Brașov, 27-31 iulie)

Finalul lunii aparține celei mai intense zone muzicale... metalul. Rockstadt Extreme Fest, care are loc anul acesta la Ghimbav, într-un nou spațiu, a devenit una dintre cele mai importante întâlniri metal din Europa de Est, reunind sub aceeași umbrelă subgenuri precum heavy metal, death metal, metalcore, black metal sau hardcore. Lineup-ul ediției 2026 este unul masiv, cu nume precum The Prodigy, Sabaton, Marilyn Manson, Lamb of God, Godsmack, Helloween, Accept, In Flames, Arch Enemy, Soulfly, Satyricon, Carcass și multe alte trupe internaționale. Rockstadt este festivalul unde energia publicului este parte din spectacol: circle pit-uri, crowdsurfing, riff-uri grele și o comunitate extrem de fidelă.

După titlul noului ei album, Worst Girl in America, dar şi al pseudonimului cantautoarei americane Catherine Grace Garner, născută în 1996 într-o suburbie a St. Louis, s-ar putea crede că avem de-a face cu o promotoare a unei forme extreme de Rock, însă ar fi o eroare ce merită corectată, întrucât creativitatea sa are o fundaţie cu totul aparte, inclusiv de natură biografică, ţinând cont de experienţele de cam girl după abandonul studiilor universitare, interacţiunile anarhice cu diversele sub-culturi, pasiunea pentru filmele lui David Lynch sau modul în care şi-a format un fanbase datorită SoundCloud.

De fapt, Slayyyter, nume inspirat de cel al personajului Ron Slater din filmul-cult cu liceeni al lui Richard Linklater, Dazed and Confused, a fost ales în urmă cu un deceniu de către tânăra Grace, crescută în casă pe melodiile lui Michael Jackson, Elton John sau Beatles, din simplul motiv că l-a putut folosi ca username pe toate platformele de social media, în cadrul comunităţilor de tip Stan Twitter, unde a început să-şi promoveze de una singură compoziţiile, care reflectau deopotrivă apartenenţa ei la cultura stoner din Midwest şi apetitul pentru zona Pop.

Worst Girl in America, al treilea LP lansat de Slayyyter după Troubled Paradise (2021) şi Starfucker (2023), reprezintă un bun punct de plecare în a descoperi o artistă Hyperpop care,

vizual, se plasează în “era MySpace” şi, muzical, se raportează la Britney Spears, Lady Gaga sau Beyoncé, dar, în fapt, sună şi se îmbracă mult mai Y2K decât acestea, deoarece înglobează cu naturaleţe în sound-ul ei influenţe ce baleiază mai multe decenii de muzică Pop, de la Synthwave-ul opzecist la tuşe contemporane de EDM, Neo-Punk şi Hiphop, iar apariţiile “trashy” din turneele cu Charli XCX sau Kesha trimit mai degrabă la rebeliunea împotriva educaţiei catolice primite în familie decât la potpuriurile vestimentare kitschy de tip Paris Hilton. Worst Girl in America, primul pas în mainstream (a apărut la Columbia Records, după ce precedentele au fost scoase de label-ul independent Fader), ne întoarce la rădăcinile din Midwest ale lui Grace, fiind construit pe frânturi de amintiri adolescentine foarte personale, menite a închide un cerc retro- şi introspectiv în al cărui centru se află de mulţi ani frustrarea aparentei eternizări a statutului de “tânără speranţă” a muzicii Indie. Spre deosebire de Starfucker, în care perspectiva era una exterioară, prin portretizarea satirică a Hollywood-ului, aici Slayyyter se priveşte pe sine, în încercarea de a găsi în interiorul său resursele pentru a depăşi faza de up-andcomer. Iar faptul că, primăvara aceasta, Worst Girl in America a devenit No. 1 în Billboard Top Dance Albums arată că... a reuşit.

Parks „By All Means”

La începutul secolului XXI, Aaron Parks îşi câștigase deja reputația de muzician care extinde teritorii estetice, aplicându-și formarea jazzistică pentru o muzică

fără denumire de catalog. Un bun exemplu este seria de albume înregistrate sub numele „Little Big”. Dar dincolo de experimente, Aaron Parks rămâne un muzician de jazz care iubește melodia și se bazează pe o secție ritmică bine legată, pe un alt instrument solist, complementar și pe spațiile intime, care țin artistul aproape de public. „By All Means” este un album minunat care amintește afecțiunea autorului față de swing și evocă jazz-ul secolului trecut. Nimic nou, doar un set de piese bune aduse la viață de muzicienii ideali. Nimic nostalgic, doar plăcerea de a fi activ într-

un fenomen în plină extindere, o fermă aprobare a perenității lui, satisfacția de a cânta cu cine-ți place, improvizând pe forma unei piese. Parks transmite un mesaj de mulțumire către influențe, familie și colegi, către jazz în mod direct.

GuRMAND

HORIA GHIBUȚIU | Pe placul lui

Naruto

Capitolul Eat & Drink este susținut de

Pe GuSTul NOSTRu

COSMIN DRAGOMIR | ICR-ul, sarmalele și politicienii

MVinul își schimbă hainele.

Cocktailurile exotice care ar putea cuceri vara Generației Z

ult timp, industria vinului a încercat să convingă tinerii să intre în lumea degustărilor, a terroirului și a ritualurilor sofisticate. Între timp, Generația Z și-a construit propriile reguli. Mai puțin interesată de etichete și mai atrasă de experiențe, această generație nu caută neapărat un vin bun, ci o băutură care spune o poveste, arată spectaculos și poate fi consumată într-un context social relaxat.

Paradoxal, tocmai cocktailurile ar putea deveni noua poartă de intrare către cultura vinului. În marile orașe europene, de la Barcelona și Lisabona până la Berlin sau Copenhaga, mixologii experimentează tot mai des cu vinuri aromate, spumante și naturale, transformându-le în ingrediente principale pentru băuturi care par desprinse dintr-o vacanță exotică.

Unul dintre cele mai interesante exemple este Jasmine Spritz, un cocktail care combină vin spumant cu ceai verde infuzat cu flori de iasomie. Rezultatul este surprinzător: aromele florale se întâlnesc cu aciditatea vinului într-o băutură delicată, parfumată și extrem de fotogenică. Este genul de cocktail care pare creat special pentru generația care își alege destinațiile de vacanță după culorile feed-ului de Instagram.

La polul opus, dar la fel de spectaculos, se află Lychee Rosé Cooler. Inspirat din aromele Asiei de Sud-Est, acesta combină vin rosé cu fruct de lychee, suc de lime și apă minerală. Gustul este exotic fără a deveni excesiv de dulce, iar profilul aromatic amintește mai degrabă de un cocktail tropical decât de un pahar clasic de vin.

O altă tendință care câștigă teren este utilizarea ingredientelor botanice. Cucumber & Yuzu Sparkler, un cocktail inspirat din Japonia, aduce împreună vin alb sec, castravete proaspăt și yuzu, citricul japonez cu aromă aflată undeva între lămâie, mandarină și

grapefruit. Este probabil una dintre cele mai rafinate băuturi ale verii și un exemplu perfect al modului în care vinul poate deveni relevant pentru consumatorii tineri fără să își piardă identitatea.

Poate cea mai neașteptată apariție vine însă din zona Caraibelor. Pineapple Wine Punch folosește vin alb aromatic, ananas proaspăt, apă de cocos și câteva frunze de mentă. Cocktailul pare construit pentru plajă, festivaluri și seri lungi petrecute pe terase urbane. Are suficientă personalitate pentru a fi memorabil, dar rămâne suficient de lejer pentru a fi consumat într-un context social relaxat.

În spatele acestor tendințe se află o schimbare importantă de mentalitate. Generația Z nu respinge vinul. În schimb, respinge ideea că vinul trebuie consumat într-un anumit fel. Pentru tinerii de astăzi, autenticitatea contează mai mult decât tradiția, iar experimentul este adesea mai atractiv decât convenția.

Vara aceasta, succesul vinului s-ar putea măsura mai puțin în pahare clasice și mai mult în combinații neașteptate cu yuzu, lychee, iasomie sau apă de cocos. Iar pentru Generația Z, aceasta pare să fie exact direcția potrivită.

Pe placul lui Naruto

Am fost la primul restaurant pop-up anime din România și am degustat preparatele din universul celebrului personaj

Am fost pe Calea Victoriei la deschiderea primului restaurant tematic Naruto

Shippuden din România realizat cu licență oficială și n-am mâncat doar cu ochii, așa cum se spune, ci și cu gura. Am început cu trei bucăți de Pork Gyoza, câte intră în meniul Combo 1, pe care le-am stins cu Naruto Hokeage’s Dream, adică - iată că substanțialele mele experiențe de gurmand și degustător m-au făcut să pot traduce și un vis - un pahar de limonadă cu piure de mango, suc de lămâie, apă minerală și felii de lămâie.

Era să uit să vă spun ce înseamnă Pork Gyoza: colțunași japonezi, umpluți cu un amestec de carne de porc tocată, varză, ghimbir și usturoi - gătiți la abur și serviți cu sos gyoza. Le puteți încerca și voi, și dacă sunteți fani ai faimoșilor în întreaga lume Naruto, Sakura, Sasuke, Kakashi sau Gaara, și dacă nu (dar veți deveni, grație atmosferei din celebrul serial japonez, recreată în centrul Bucureștiului și bazată pe osmoza dintre cultura pop și bucătăria autentic japoneză).

Vreme de o lună, de la inaugurare până pe 19 iulie, vă tot puteți specializa în materie de Naruto și în lumea inspirată de acest anime. Veți găsi în restaurantul pop-up cu servire în acest spațiu sau la pachet și un bar care reproduce atmosfera celebrului serial, și sentimentul de apartenență pe care îl avea protagonistul când poposea la restaurantul Ichiraku Ramen

Pentru această perioadă, a fost creat și un meniu special, disponibil în variante cu porc sau pui: The Hokage’s Hearty Bowl, un combo cu ramen Naruto, gyoza și băutură. De gyoza v-am zis, se cuvine să menționez și onigiri, orezul modelat manual cu diferite umpluturi, precum și mochi, desertul tradițional japonez din orez glutinos, cu diverse arome.

„E primul spațiu din România cu licență oficială Naruto Shippuden aprobat de deținătorii francizei, nu inspirat, nu tematic în sens vag. Oficial. Asta face diferența enormă față de orice altceva există pe piață”, declară Kana Hashimoto, cofondatoare Japanos și Kanpai, stabilită de mai bine de două decenii în România. Kana e din Tokyo și a adus aici „mâncarea japoneză populară atunci când foarte puține persoane știau ce înseamnă un ramen. Ramenul e mâncarea pe care japonezii o apreciază și o consumă la fel de mult cum românul mănâncă o supă tradițională de casă”.

Mi-am încheiat degustarea cu un triunghi onigiri somon și am știut că voi reveni la Japanos Athenaeum pentru o experiență niponă veritabilă, chiar dacă, sub raportul vârstei, poate că nu sunt în publicul-țintă. Dar plăcerea de a înghiți ceva bun e aici punct ochit, punct lovit.

Iulie este luna în care românii se împart în două categorii: cei care fac grătar și cei care se duc să mănânce grătar făcut de alții. Dacă faci parte din a doua tabără, felicitări pentru alegerea înțeleaptă. Nu trebuie să cari saci de cărbuni, să păzești micii ca pe niște acțiuni la bursă sau să pleci acasă mirosind ca o afumătoare ambulantă. Am adunat șase terase din țară unde focul este deja aprins, carnea sfârâie cum trebuie, iar singura ta responsabilitate este să alegi ce comanzi.

București

Modelier

6 terase din țară unde mănânci un grătar bun

Timișoara

Grătarul cu Ștaif

 Duzilor 12  031.631.0737

În București există multe păreri despre burgeri și aproape la fel de multe locuri cu burgeri. Modelier este unul dintre locurile care au rezistat tuturor trendurilor și continuă să fie recomandat ori de câte ori cineva întreabă: „Bun, dar unde mănânc un burger cu adevărat bun?”. Carnea este vedeta, grillul este tratat cu respect, iar terasa devine rapid neîncăpătoare în serile călduroase de vară.

Brașov

Stâna Turistică

 Str. Păstorului, nr. 5, Poiana Braşov,  0726.366.147

Dacă ideea ta de masă perfectă implică munți, aer curat și porții care te fac să regreți că ai spus „da” la desert, atunci Stâna Turistică este locul potrivit. Aici, grătarul vine la pachet cu priveliști de Poiana Brașov și cu genul de atmosferă care te convinge că viața la oraș a fost o greșeală. Pastrama, cârnații și celelalte bunătăți pregătite pe jar sunt exact ce îți dorești după o drumeție. Sau în locul unei drumeții. Nu judecăm.

Cluj

Roata Făget

 Drumul Sfântul Ioan 128  0743.555.935

Ascunsă la marginea pădurii, terasa aceasta este refugiul perfect pentru zilele toride de iulie. În meniu găsești preparate ardelenești serioase, fără experimente și fără porții pe care să le cauți cu lupa. Carnea de vânat și preparatele la grătar sunt specialitatea casei, iar aerul din Făget face ca totul să pară cu 20% mai gustos.

 Matei Corvin 4  0752.277.427

Uneori nu ai nevoie de concepte sofisticate. Uneori ai nevoie doar de cineva care știe să facă un grătar cum trebuie. Grătarul cu Ștaif este exact genul de loc care nu încearcă să te impresioneze cu descrieri kilometrice ale preparatelor. În schimb, îți pune în față burgeri suculenți, coaste care se desprind de pe os și suficient BBQ cât să uiți că aveai alte planuri după masă.

Iași

Tribeca - Pub & Charcoal Grill

 Palas 7  0731.700.757

Tribeca este genul de loc care te face să spui „merg doar la un burger” și apoi să pleci după coaste, cartofi, desert și două ore petrecute pe terasă. Conceptul este simplu: carne gătită pe cărbune și inspirație americană cât cuprinde. Burgerii sunt vedetele, dar steak-urile își fac treaba fără să ceară aplauze.

Constanța

RozMarine

 Vasile Canarache 4

 774.430.163

La mare există două tipuri de oameni: cei care mănâncă șaorma pe faleză și cei care își rezervă o masă la RozMarine. Restaurantul profită din plin de apropierea de mare, dar nu se rezumă doar la pește și fructe de mare. Preparatele la grătar sunt executate cu aceeași atenție, iar terasa are exact acel vibe de vacanță care te face să comanzi încă un pahar și să mai rămâi „doar zece minute”.

Știi și tu cât durează acele zece minute.

Sergiana, la Munte și la Mare Pentru Vacanța Ta!

La Neptun, odată cu redeschiderea restaurantului

Calul Bălan, ultimele zile din Iunie au schimbat gustul vacanţelor. Asta înseamnă că Sergiana şi Bunătăţurile au ajuns la mare, iar inconfundabilele accente ale bucătăriei ardeleneşti se împletesc din nou cu irezistibile savori dobrogene şi reţete contemporane internaţionale.

Rezultatul este o invitaţie irezistibilă. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi îmi veţi da dreptate! Închipuiţivă că în lista de bucate vă-ntâmpină jumări cu pită şi ceapă roşie, alături de Pomana

Porcului, Muşchiuleţul

Haiducesc, Ciolanu’ cu Varză Călită,... astea fiind doar câteva dintre mâncărurile cu gust ardelenesc, lângă care Ciolanu’ de Miel, Pastrama de Berbecuţ şi peşti de Marea

Neagră şi Dunăre vin să cinstească priceperea păstorilor şi cea a pescarilor dobrogeni.

Tot aici veţi găsi şi reţete cu statut de delicatese internaţionale. Aşa sunt Curcanul cu

Sos de Mango, ori Pulpa de Raţă Confit, sau Burrata cu Sos de Ananas. Dar vorbele n-au gust şi doar stârnesc pofte pe care nu le pot astâmpăra, aşa că ne oprim aici cu poveştile despre meniu.

În schimb vă anunţăm că vom continua programul Vinurile Verii, iar asta va deveni cu siguranţă una dintre atracţiile sezonului. Nici nu ar putea fi altfel atât timp cât, până la sfârşitul lui August, sunt programate mai bine de 15 întâlniri cu vinuri de la Domeniile Caraman, Caii de la Letea, Domeniile Davidescu, Licorna, Cotnari şi Strunga Winery.

Însă urmărind acest QR cod veţi descoperi la timp tot ce urmează să se întâmple la Calul Bălan.

În fiecare vară, Calul Bălan e acea gazdă bună care vă pofteşte la Bunătăţuri şi vinuri de soi, într-o atmosferă de poveste. Iar magia care se ţese aici devine bucurii de vacanţă.

În Poiana Braşov, Sergiana vă pofteşte la Stâna Turistică, loc de ospeţe şi plăcut popas. Aici vă puteţi bucura de soare şi priveliştea munţilor, la mesele din grădină, sau veţi împărtăşi experienţa unei mese bogate într-o ambianţă rustică, plină de pitoresc şi de bun gust. În cartea de bucate, veţi găsi mâncăruri tomnite după Legea Sergiana, aşa cum v-a obişnuit restaurantul nostru din Centrul Vechi al Braşovului, dar veţi descoperi şi feluri care doar la Stână se gătesc. Unele dintre acestea sunt culese de pe cărările ce nu au graniţe şi sunt bătute de păstori prin Carpaţi şi Balcani, chiar până-n Pindu’ armânesc. Baciu nost’, care-i mai mare peste Stână, minteni pune-n ceaun bucăţi faine de berbecuţ, să le năduşească bine ş-apoi le dă gust cu mirodenii, iară Băciţa vă va răsfăţa cu rotocoale din porcşor sub coperiş din pară cu brânză. Aşa că, haidaţi la Stână, c-aci tot timpu-i masa-ntinsă cu Bunătăţuri pentru oaspeţi!

La Râşnov, restaurantul Sub Cetate este locul care deschide porţile unei călătorii în timp, spre vremurile cu domniţe, cavaleri şi turniruri. Pentru că apropierea de cetatea care străjuieşte oraşul dă o culoare istorică deosebită împrejurimilor. Însă în apropiere veţi găsi un fragment dintr-o eră şi mai îndepărtată, din timpurile în care dinozaurii stăpâneau planeta. Dino Parc este o atracţie entuziasmantă pentru toţi prichindeii, aşa că traseele de vacanţă ale familiilor cu copii includ negreşit şi acest ţinut fantastic. Iar într-o vecinătate atât de ofertantă, restaurantul nu e nicio clipă mai prejos! Aici plita-i veselă, cuptorul e încins, ceaunu-i fierbinte, în timp ce grătarul sfârâie cu jarul aprins. Pentru că la Sub Cetate, întotdeauna e Vremea Bunătăţurilor.

De la Mare, la Munte v-am purtat alături de Sergiana într-o lume a Bunătăţurilor. Însă mai avem o surpriză, în premieră! E o campanie care se desfăşoară la pas, pe aleile din Neptun, unde dacă o întâlniţi pe Andreea - o veţi recunoaşte uşor după traista cu Calul Bălan! – e de ajuns să răspundeţi corect la întrebarea ei şi câştigaţi un voucher pentru unul din rstasurantele noastre din Braşov, Râşnov sau Poiana Braşov. Pentru că la Munte şi la Mare, Sergiana e Pentru Vacanţa Ta!

ICR-ul, sarmalele și politicienii

Am remarcat un schimb de replici de la audierile parlamentare pentru membrii Consiliului ICR. O doamnă nu a primit votul comisiei (politic), iar reprezentantul partidului suveranist i-a imputat că viziunea culturală a candidatei era văduvită de prezența sarmalelor, argument care a legitimat votul împotrivă (repet, tot politic). Ulterior, am citit pe Facebook și poziția celei în cauză, care a nuanțat că niciodată nu ar gira o strategie care să includă și sarmalele. Asta așa, pe scurt, un rezumat sarmalologic al schimbului de replici. Săracele sarmalele, oare cu ce au greșit de au ajuns târâte în discursuri acuzatoare și revanșarde? Aș face o petiție prin care aș cere interzicerea unor astfel de practici, dar petițiile sunt majoritar inutile.

obiceiuri culturale. În acest caz, sarmaua

Pe de o parte, sarmalele au devenit exemplul pentru un anumit tip de promovare a culturii, cea exclusiv cu dansuri populare, bucate și poezie patriotică, adică cea desuetă, clasică și, indubitabil, fără efect. O strategie pășunistă care ne-ar trimite cu vreo 30 de ani înapoi ca imagine de țară (nu spun că ele nu ar trebui să fie parte integrantă din promovarea noastră, dar e clar că nu ne mai putem limita la festivalurile de la diferite case de cultură populară). De partea cealaltă, sarmalele sunt exemplu de „așa nu, așa niciodată!” și sunt extirpate din corpul cultural național. Cumva, am simțit un fel de scârbă față de tot ce pot reprezenta ele (vezi mai sus), nu doar lehamitea față de vechi și demodate obiceiuri culturale. În acest caz, sarmaua reprezenta răul ultranaționalismului înțeles prost și aplicat câș.

deopotrivă, n-are abilități progresiste, vină are sarmaua (care, ci vor servi sarmale.

În ambele cazuri, sarmaua devine limitativă, exponent al unor convingeri diferite, portstindard sau statuie ce trebuie dărâmată. E și culture și cancel-culture deopotrivă, n-are abilități progresiste, nici măcar contemporane. În gura unuia, sarmaua e aur și mult bla-bla care să placă urechilor alegătorilor, care, între două proteste împotriva blugilor și bananelor, se opresc la burgeri și șaorma, iar în gura oponentului e câh!, subiect de lustrație culturală și gastronomică. Dar ce vină are sarmaua (care, culmea, nu e ciolan)?

Cum oare, ca în cazul ei, discuția să nu fie despre gust, ci despre ceea ce reprezintă (și reprezintă diferit pentru persoane diferite). Sarmaua, așa cum ne dovedesc ambele istorii (adică și cea foarte recentă) e și-n blid, și-n dish-ul de fine dining, tocmai că este versatilă și poate funcționa și la ștrand, și la spa.

Să înțelegeți că nu militez pentru un brand gastronomic de țară mezeliform, dar nici nu am cum să le ignor întrun platouaș național. Zic că e mai sănătos să nu vă luați de sarmale, ci să vă înjurați de mame, dar fără să vă jigniți, nu de alta, dar la parastasul culturii române sigur se vor servi sarmale.

Nu tot ce conține ciocolată e dulce?

Pentru mulți dintre noi, ciocolata poate înseamna o simplă tabletă savurată într-o pauză sau ingredientul principal al deserturilor care dispar primele de pe masă. În ultimii ani însă, ciocolata a început să își facă loc în preparate sărate sau chiar cocktailuri. Bucătari din întreaga lume au descoperit că aromele complexe ale boabelor de cacao pot adăuga acel „ceva” (ne)obișnuit preparatelor, iar decizia de a face ciocolata vedeta unui preparat sărat nu poate decât să ne stimuleze curiozitatea.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple vine din bucătăria mexicană, unde sosul mole poblano este preparat de secole folosind cacao sau ciocolată neîndulcită. Departe de imaginea unui sos dulce, mole combină ardei iuți uscați, un mix de condimente în care regăsim scorțișoară, piper negru și chimion, semințe de susan și cacao și este servit adesea alături de carne de pui sau curcan.

Un preparat care câștigă tot mai mult teren în restaurantele contemporane este servit cu sos de ciocolată neagră și fructe de pădure. Deși combinația poate părea atipică, aromele se completează surprinzător de bine. Gustul bogat al cărnii de rață este echilibrat de notele amărui ale ciocolatei și de gustul acrișor al zmeurei, murelor sau cireșelor negre. Sosul nu este dulce, ci construit astfel încât să evidențieze carnea, iar rezultatul este un fel de mâncare care explorează influențe franțuzești și gastronomia modernă europeană.

Printre cele mai surprinzătoare preparate care folosesc ciocolata se numără

Printre cele mai surprinzătoare preparate care folosesc ciocolata se numără tagliatelle al cacao, o specialitate întâlnită în anumite regiuni ale Italiei. Aluatul pastelor este preparat cu pudră de cacao neîndulcită, care le oferă o culoare închisă și o aromă discretă, fără a le transforma într-un desert. Aceste paste sunt servite adesea cu sosuri pe bază de unt, ciuperci, vânat, nuci sau brânzeturi maturate, combinația dintre aromele sărate și notele subtile de cacao fiind una surprinzător de echilibrată.

Printre preparatele vegetariene care folosesc ciocolata într-un mod neașteptat se numără carpaccio-ul de sfeclă roșie cu dressing de cacao. Feliile subțiri de sfeclă coaptă sunt asezonate cu un sos făcut din cacao, oțet balsamic și ulei de măsline, rezultând un preparat în care aromele ușor dulci ale sfeclei sunt puse în valoare de intensitatea pudrei de cacao. În unele variante, delicatesa este completat cu brânză de capră și alune prăjite.

rezultând un preparat în care aromele ușor dulci ale sfeclei sunt puse în valoare de intensitatea

Dacă în farfurie ciocolata surprinde, în pahar reușește să fie și mai spectaculoasă. Unul dintre cele mai populare cocktailuri din această categorie este Chocolate Old Fashioned. Inspirat din rețeta clasică a celebrului Old Fashioned, acesta combină whiskey-ul cu bitter de cacao și sirop de portocală. Rezultatul este un cocktail mult mai puțin dulce decât ne-am imagina. La polul opus se află Chocolate Espresso Martini, o reinterpretare a băuturii care a cucerit barurile din întreaga lume. Cafeaua intensă, vodka și ciocolata neagră creează împreună un amestec perfect pentru serile lungi de vară.

Bushwacker

Pentru cei care preferă milkshake-urile, una dintre cele mai interesante opțiuni este Bushwacker, un cocktail originar din Caraibe care a devenit extrem de popular în Statele Unite. Băutura combină rom, lichior de cafea, cremă de cacao, lapte sau cremă de cocos și gheață, rezultând un mix cremos , similar unui milkshake. Bushwacker este tipul de cocktail care are nevoie, pe lângă amestecarea în shaker cu gheață a tuturor ingredientelor, de gheață pisată în paharul în care se servește, pentru a avea un gust și mai răcoritor. O altă băutură care pune ciocolata în centrul atenției este Brandy Alexander, un cocktail clasic apărut la începutul secolului XX. Preparat din coniac, cremă de cacao și smântână lichidă, acesta este servit rece și, de regulă, cu un praf fin de nucșoară drept decor.

Cei care apreciază ciocolata cu mentă, cu siguranță vor comanda și un Grasshopper. Băutura combină lichiorul de mentă și cel de ciocolată albă cu frișca lichidă și nucșoara rasă. Unul dintre cele mai spectaculoase lucruri la acest cocktail este (poate) culoarea, un verde-mentă care cu siguranță va atrage privirile curioșilor. O altă versiune de Grasshopper se numește Pink Squirrel, iar în loc de lichior de mentă, pentru preparare, se folosește lichior de căpșune.

moderne merg mult dincolo de combinațiile clasice. Un exemplu

Desigur, ciocolata rămâne regina deserturilor, însă reinterpretările moderne merg mult dincolo de combinațiile clasice. Un exemplu tot mai prezent în patiserii este tarta cu ciocolată neagră și ulei de măsline extravirgin, unde un blat fraged de cacao este umplut cu un ganache de ciocolată și finisat cu un strat subțire de ulei de măsline în care au stat fructe de pădure, iar la final se adaugă fulgi de sare de mare. În unele variante, desertul este completat cu piper roz zdrobit sau frunze proaspete de busuioc, care adaugă arome neașteptate și intensifică gustul ciocolatei.

Dincolo de popularitatea sa, ciocolata continuă să demonstreze că gastronomia nu are limite atunci când vine vorba despre combinații de arome. Iar dacă avem nevoie de un motiv oficial pentru a explora preparate și băuturi pe bază de caco, merită să știm că pe 7 iulie este sărbătorită Ziua Mondială a Ciocolatei.

www.zilesinopti.ro

Povești de succes

Michael Artisan Bakery

Tradiție, familie și pâine cu maia 100% naturală

Michael Artisan Bakery este o afacere de familie 100% românească, dezvoltată din pasiune pentru pâinea autentică și naturală. Începând din 2015, brandul a crescut constant, având la bază rețete simple, ingrediente curate și respect pentru tradiția pâinii cu maia. Dintr-o idee născută în familie, a devenit astăzi unul dintre cei mai importanți producători de pâine artizanală din România, prezent atât în marile rețele de retail, cât și prin livrări la nivel național. La întrebările noastre ne-a răspuns Mihai Caracuda-Păunescu (Michael), fiul proprietarilor și cel de la care vine numele companiei, responsabil de prezența digitală a brandului: site, ads, social media și comunicare.

Cum a apărut Michael Artisan Bakery? Cine sunt oamenii din spatele acestui business și cum ați ajuns la acest concept?

Povestea noastră a început în 2015, dintr-o întâmplare simplă, dar plină de pasiune: două pâini făcute în casă de mama mea. Aveam doar 12 ani pe atunci, dar am realizat cu toții rapid că un produs atât de gustos nu trebuia păstrat doar pentru noi. Ne-am dorit să îl aducem în magazine, astfel încât și alți oameni să se poată bucura de o pâine cu adevărat gustoasă și sănătoasă. Sufletul acestui business sunt părinții mei. Eu am început să mă implic oficial de la 17 ani,

preluând inițial sarcini ușoare, iar astăzi gestionăm afacerea în echipă, toți trei, fiecare având un rol bine definit în bunul mers al lucrurilor.

Spuneți-ne un lucru mai puțin știut despre Michael Artisan Bakery.

O preconcepție des întâlnită este aceea că Michael Artisan Bakery ar fi investiția unui mare grup străin care și-a deschis fabrici în România. În realitate, lucrurile stau exact invers. Suntem o afacere de familie 100% românească, dezvoltată pas cu pas, prin forțe proprii. Faptul că am ajuns pe mesele a atât de mulți

români se datorează exclusiv seriozității, muncii asidue și implicării noastre totale în fiecare etapă a producției.

Povestiți-ne un pic despre produsele voastre și prin ce se deosebesc ele de altele similare de pe piață.

Ne mândrim cu faptul că, în prezent, suntem cel mai mare producător de pâine cu maia 100% naturală din România. Ceea ce ne diferențiază fundamental este angajamentul nostru față de calitatea ingredientelor: nu folosim absolut deloc drojdie comercială și nici conservanți. Credem cu tărie în simplitate și

în reînvierea artei tradiționale a pâinii cu maia, preparată cu răbdare, exact așa cum se făcea odinioară.

Cât de greu a fost să ajungeți în magazinele din țară?

Nu aș spune că doar începutul a fost dificil, deoarece întregul parcurs al unui business de producție este o provocare continuă. Intrarea în marile lanțuri de retail din România a necesitat mult efort, iar adevărata dificultate nu este să intri, ci să te menții pe raft. Tocmai de aceea, avem un obiectiv nenegociabil:

CALITATEA. Am convingerea că, atâta timp cât oferim constant un produs premium la un preț corect, este imposibil să dăm greș.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit în perioada de activitate?

Menținerea standardelor stricte de calitate pe care ni le-am impus reprezintă o provocare zilnică. Din dorința de a susține economia locală, folosim exclusiv făină românească. Însă, dacă loturile de făină nu prezintă parametri optimi de panificație, ne confruntăm imediat cu o dificultate majoră. Acela este momentul în care trebuie să fim proactivi, să ajustăm procesele și să remediem problema rapid, pentru ca pâinea care ajunge la client să rămână impecabilă.

Aveți și comenzi din afara țării?

Doriți să intrați și pe piețele de afară?

În acest moment ne concentrăm atenția pe piața din România. Fizic, produsele noastre sunt prezente în marile rețele

de retail din zona de sud a țării, inclusiv în București și Craiova. În paralel, pentru restul țării, am dezvoltat partea de e-commerce, oferind posibilitatea de livrare rapidă, a doua zi, oriunde în România. Piața externă este cu siguranță o perspectivă, dar prioritatea curentă este consolidarea acoperirii noastre naționale.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă afacerea voastră?

Impactul pe care ni-l dorim este unul de educare a consumatorului. Vrem să ajutăm oamenii să înțeleagă importanța unei alimentații naturale, fără aditivi artificiali, și beneficiile reale ale acesteia asupra sănătății. Misiunea noastră este să demonstrăm că te poți bucura de un produs cu un gust cu totul special, care să îți hrănească și corpul în mod sănătos.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada în care ați dezvoltat acest brand?

La nivel personal, dezvoltarea

Michael Artisan Bakery a fost, de departe, cea mai complexă școală prin care puteam trece. M-a forțat să învăț aplicat din toate domeniile esențiale unui business: logistică, managementul resurselor umane, negociere, marketing digital, contabilitate și e-commerce. Am ajuns în punctul în care cursurile universitare de management au venit doar să teoretizeze concepte și situații practice pe care eu deja le întâlnisem și le rezolvasem în viața reală, în cadrul afacerii de familie.

Ce planuri aveți pentru restul anului?

Obiectivul nostru principal este extinderea și scalarea operațiunilor. Avem în plan să creștem semnificativ capacitatea de producție, pentru a putea onora cererea tot mai mare și a ajunge pe mesele a cât mai multor români. Pentru a susține această dezvoltare, ne concentrăm pe tranziția către un nou spațiu de producție, mai generos, menținând cu strictețe calitatea și rigurozitatea procesului nostru artizanal.

Mondialul berii

Cu mult înaintea încheierii

turneului final, vă prezentăm campionii lumii!

Așa cum e evident pentru oricine se uită la meciurile Campionatului Mondial, la fotbal încep să se priceapă tot mai mulți după extinderea lacomă a FIFA, adică inclusiv jucători din Curaçao ori Capul Verde, participanți nu doar exotici la competiția elitei globale. Dar berea, care intră în ADNul fiecărui spectator de fotbal, are alte reguli. Prin urmare, campionii pot fi desemnați înainte de finala turneului desfășurat în SUA, Canada și Mexic. Vi-i prezentăm cu mândrie de consumatori responsabili în repriza a doua a acestui articol, dezvăluind, în deschiderea meciului, doar detaliul că acești campioni mondiali la bere poartă fuste.

Ca la fotbal, la Mondialul berii sunt mulți pretendenți la titlul suprem. Iată, bunăoară, un englez cu totul respectabil: Gus Hully, fanul Angliei care a colecționat bere de la fiecare națiune participantă la Campionatul Mondial. Gus a fost inspirat de un pasionat care a încercat să strângă fiecare bere reprezentativă a participantelor de la Campionatul Mondial din 2010. Însă acela a ratat titlul, cam ca naționala Țărilor de Jos în trei finale mondiale. În schimb, Gus - care susține și o echipă obscură, Cheltenham Town - a triumfat. A strâns toate berile. Cu noroc - a se citi bulan - a găsit în Florida o sticlă de la fabrica de bere artizanală panameză Casa Bruja. Bere irakiană a reușit să ia de la un tip din Polonia, căruia i-a cumpărat-o cu 30 de lire sterline. Din țările în care nu se consumă îndeobște bere, ca

Arabia Saudită sau Qatar, a procurat băuturi fără alcool din malț.

Pe scurt, englezul e cel mai bun colecționar de bere mondială din lume. Dar performanța sa, chiar dacă toate țările lumii ar participa la Cupa Mondială, nu se poate compara cu cele ale veritabililor lideri globali ai berii: fanii scoțieni care și-au încurajat echipa națională la acest turneu final. Băutorii de Tennent's lager din țara unde și bărbații poartă fuste au avut un comportament de legende încă înainte de a ateriza în SUA, pe Aeroportul Internațional Logan: au băut toată rezerva de bere a unui zbor în drum spre Boston pentru participarea la Cupă Mondială. Pur și simplu, avionul n-a făcut față setei fanilor scoțieni, care s-au gândit inclusiv la dezvoltarea unui sistem de realimentare în aer cum are armata, căci berea e combustibilul vital al oricărui microbist cu fustă. Iar când au coborât pe tărâm american, au secătuit un oraș întreg, lăsând un Boston, unde echipa Scoției a avut programate două meciuri, sleit, fără pic de spumă și plin de capace.

„Suntem aici de peste 30 de ani și nu am mai văzut așa ceva”, a declarat presei Noelle Somers, director operațional al Hennessy din Boston. Iar Federal Wine & Spirits din districtul financiar al metropolei a anunțat că a epuizat într-o seară berile Budweiser și Corona, precum și că ușa unuia dintre frigidere s-a rupt de la deschiderea și închiderea de atâtea ori. Glorie fanilor scoțieni! Hai, încă una rece, în cinstea campionilor berii!

6 cafenele din țară unde să bei un Cold Brew Tonic vara aceasta

Evară, așa că poate e momentul să renunți la cafeaua fierbinte și să încerci combinația

care salvează verile iubitorilor de cafea: cold brew rece ca o dimineață la munte și tonic suficient de efervescent cât să te convingă că viața are sens și după prima ședință

a zilei. Pentru dimineți leneșe, după-amiezi toropite sau sesiuni de „lucrez două ore și mă uit pe geam încă una”, am ales șase cafenele din țară unde merită să comanzi un Cold Brew Tonic vara aceasta.

București

Artichoke

 Calea Victoriei nr. 45

 0771.707.869

Pe lângă cafeaua de specialitate foarte bine executată, marele atu al locului rămâne terasa de sub porticurile de pe Calea Victoriei. Într-o dimineață de iulie, cu un Cold Brew Tonic în față și orașul trecând încet prin fața ta, aproape că te simți într-un city break pe care nu l-ai plătit. Dacă ai de scris, de citit sau doar de privit lumea, acesta este unul dintre cele mai bune locuri din Capitală pentru toate trei.

Brașov BO coffee shop

 Apollonia Hirscher 10  0722.660.808

Iași Gist

 Cuza Vodă 4

 0748.808.019

În aceeași zi poți veni aici pentru o cafea de specialitate, să rămâi pentru brunch, să revii seara pentru un cocktail și să nimerești, între timp, la un concert sau un eveniment cultural. Cu alte cuvinte, dacă îți place să-ți petreci timpul în locuri care au mereu ceva de oferit, ai găsit adresa potrivită. Totuși, înainte de toate acestea, începe cu un Cold Brew Tonic. Pentru că orice plan bun începe cu o cafea bună.

BO Coffee Shop e un mic refugiu pentru iubitorii de cafea de specialitate din Brașov. Cu un design minimalist și prietenos, locul îmbină gustul intens al cafelei cu liniștea unei dimineți în centrul istoric. Este genul de cafenea unde fiecare ceașcă te invită să mai rămâi câteva minute în tihnă, mai ales că priveliștea spre Tâmpa e minunată de aici

Cluj Cofeels

 Gheorghe Șincai 9  0749.883.350

La Cofeels, fiecare cafea comandată susține integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități de vedere, iar asta transformă fiecare vizită într-un gest care contează. Dincolo de misiunea socială, cafeaua este excelentă, iar Cold Brew Tonic-ul este exact ce îți trebuie într-o zi toridă de iulie. Este genul de loc care demonstrează că o cafea bună poate face mai mult decât să te trezească.

Timișoara Brewno

 Gheorghe Lazăr 6  0731.936.426

Brewno este una dintre cafenelele care au contribuit serios la cultura de specialty coffee din Timișoara. Este locul unde intri pentru o cafea și ieși cu încă trei recomandări despre origini, metode de preparare și boabe pe care trebuie neapărat să le încerci. Vara însă există un singur răspuns corect: Cold Brew Tonic.

Constanța Lighthouse Cafe

 Constantin Brătescu 50  0770.990.87

La mare, hidratarea este importantă. Cafeaua este și ea importantă. Din fericire, Cold Brew Tonic-ul rezolvă elegant ambele probleme. Lighthouse Cafe este unul dintre locurile preferate de iubitorii de specialty coffee din Constanța și genul de cafenea care pare făcută special pentru diminețile de vacanță.

Citrice și gheață: selecția verii în pahare

Dacă planurile de vacanță sunt încă deschise și destinația verii pare greu de ales, există și o altă metodă de a intra în atmosfera sezonului: prin gust. Uneori, câteva ingrediente bine alese reușesc să spună povestea unui loc la fel de bine ca o fotografie sau un bilet de avion. Iar vara, citricele sunt cele care dau tonul — proaspete, intense și imposibil de ignorat. De la note de lime și lămâie până la accente de portocală sau grepfrut, cocktailurile cu iz citric aduc instant senzația de vacanță și energia serilor lungi de vară. Mai jos am selectat cinci cocktailuri cu arome speciale care merită să își găsească locul în paharele voastre în noul sezon estival.

SEA BREEZE

Aceasta nu este doar o simplă băutură, ci mai degrabă o experiență senzorială care te duce cu gândul la o briză răcoroasă de ocean, la apus, într-o destinație unde aerul sărat se amestecă cu lumina caldă a verii. La baza băuturii stă vodka fiind completată de sucul de merișoare, care aduce o aciditate plăcută, și de sucul de grapefruit, ce oferă un gust ușor amărui și citric, echilibrând perfect dulceața fructată. Pentru un efect cât mai atrăgător, se poate decora cu o felie de grapefruit sau lime și va fi perfect de degustat într-o zi de vară, la o terasă, când veți dori un cocktail lejer și răcoritor, care să vă ducă cu gândul la vacanță și la libertatea verii.

SEX ON THE BEACH

Un cocktail atrăgător și intens fructat - perfect pentru serile de vară în care vrei o băutură jucăușă, dulce și ușor exotică - este Sex on the Beach, un clasic modern asociat cu vibe-ul relaxat al plajelor însorite și al petrecerilor estivale. Combinația sa este una vibrantă, fiind alcătuit din vodka, lichior de piersici, suc de portocale și suc de merișoare. Vodka oferă o bază neutră, lichiorul de piersici aduce o aromă catifelată și aromată, sucul de portocale adaugă prospețime citrică, iar merișoarele completează totul cu o notă ușor acrișoară. Pentru un garnish atrăgător, se pot adăuga felii de portocală sau o cireașă maraschino, dar și pentru a da un efect vizual cât mai fresh și estival.

LIMONCELLO SPRITZ

Acest cocktail este foarte cunoscut în sudul Italiei, cu precădere pe coasta amalfitană, datorită aromelor sale luminoase și citrice oferite de lichiorul tradițional Limoncello, care, combinat cu prosecco și apă minerală carbogazoasă, creează o băutură răcoritoare, numai bună pentru zilele călduroase de vară. Gustul său este proaspăt, ușor dulce și citric, amintind de atmosfera veselă a teraselor italiene și de serile lungi petrecute pe malul mării. Decorul este în ton cu peisajele mediteraneene, și anume cu felii subțiri de lămâie și frunze proaspete de mentă, care oferă un aspect elegant și solar. Este varianta cea mai bună de savurat atunci când stați la o terasă animată, privind marea Mediterană la apus cu cei dragi vouă.

WHITE LADY

CAMPARI ORANGE

Campari Orange este un alt cocktail emblematic al aperitivo-ului italian, asociat cu atmosfera rafinată a teraselor din Milano și cu eleganța verilor mediteraneene. Deși are o rețetă minimalistă, băutura s-a remarcat prin echilibrul dintre notele amărui și cele fructate, devenind una dintre cele mai apreciate combinații pe bază de Campari. Caracterul său intens și gustul dulce-amărui sunt date de amestecul dintre lichiorul italian Campari și sucul proaspăt de portocale. Aroma distinctă și ușor bitter a lichiorului este îmblânzită de prospețimea și dulceața naturală a portocalelor, rezultând o băutură răcoritoare, echilibrată și elegantă. Poate fi ornat cu felii proaspete de portocală pentru un aspect cât mai atrăgător, iar dintr-o simplă înghițitură puteți fi purtați spre atmosfera însorită a Italiei, unde timpul pare să curgă mai lent.

Pentru finalul recomandărilor nu puteam să nu amintesc de celebrul White Lady, unul dintre marile cocktailuri clasice ale secolului XX, popularizat de barmanul Harry MacElhone la Harry’s New York Bar din Paris. Acesta vă va încânta cu gustul său proaspăt și echilibrat, cu note citrice rezultate din combinația de gin, triplu sec și suc proaspăt de lămâie. Împreună creează un amestec delicat între aromele botanice și prospețimea citrică, transformând cocktailul într-o băutură elegantă și răcoritoare. Pentru un aspect sofisticat se poate adăuga o coajă subțire de lămâie și veți avea impresia că sunteți într-un bar parizian, atunci când îl veți savura. Un cocktail clasic, numai bun de testat în această vară!

DeSIGN

Interviu cu ALIS LALU: „Bijuteria m-a ales pe mine”

DeSIGN/ ARHITeCTuRĂ

Arhitectura curată într-o lume fără resurse

FASHION ALIN GĂLĂȚESCU | „BRÂNCUȘI 150”BEST OF

Iulie, între moda de vacanță și cea de înaltă clasă

Luna iulie, prima dintre cele două „oficiale” de vacanţă, nu este una de inactivitate în domeniul fashion. În primul rând, este de remarcat munca titanică a tuturor atelierelor de creaţie pentru nunţi, care funcţionează fără oprire în sezonul estival, deseori, câte 10 ore pe zi, asigurând astfel producţia pentru aproape întregul an.

Dialogul important din perspectiva publicului e însă altul, cel dintre colecţiile de Cruise - o continuare a startului din luna iunie - şi sezonul de Haute Couture de la Paris. Astfel, cele mai relaxate colecţii ale anului se intersectează în aceste săptămâni într-un mix inedit cu cele mai complexe, rafinate şi artistice creaţii vestimentare ale maeştrilor modei... moda abordată ca artă! Astfel, în perioada 6-9 iulie, vom asista la coagularea celor mai sofisticaţi şi reprezentativi artişti ai modei.

În România, luna începe în forţă prin cel mai important şi amplu eveniment dedicat creaţiilor de Cruise: „POOL FASHION SHOW” 2026, ajuns la ediţia a treia. Acest show anual face parte din ciclul DIALOGURILOR, urmând după „Modă vs. Spiritualitate – MIRCEA ELIADE”, „Modă vs. Poezie – NICHITA STĂNESCU” şi „Modă vs. Sculptură – DALÍ”, şi urmează se desfăşoare chiar pe 1 iulie, la excelenta piscină Diamond din Bucureşti, sub tema: „Modă vs. Dans –CARIBBEAN QUEEN”.

Dacă în primul sezon am explorat Route 66 - zona de Americana -, iar anul trecut, show-ul a fost centrat pe universul Siciliei, deci pe spaţiul italian, acum inspiraţia e dată de universul sonor şi cromatic, de personaje şi stiluri din Cuba, Jamaica şi Porto Rico. Va fi un nou eveniment autentic, proaspăt şi plin de surprize al modei româneşti, definitoriu pentru sezonul intermediar de CRUISE de la noi, însă racordat la sistemul internaţional, aşa că iulie se anunţă o lună interesantă pentru lumea fashion-ului. Ţinem aproape!

ALIS LALU:

„Bijuteria m-a ales pe mine”

Pentru ediția 2026 a Romanian Jewelry Week, ALIS LALU pregătește Strata – Beauty in the Fracture, o colecție inspirată de forțele tectonice și de momentul în care presiunea se transformă în creație. În bijuteriile sale, argintul și abanosul sunt traversate de falii simbolice care evocă fragilitatea, transformarea și forța ascunsă din spatele aparențelor. Am stat de vorbă cu artista despre primele sale amintiri legate de bijuterii, despre întâlnirile care i-au modelat parcursul creativ și despre felul în care o ruptură poate deveni începutul unei noi forme de frumusețe.

PAGINA 82

Alis, care este prima amintire pe care o ai legată de bijuterii? Îți amintești o piesă care te-a fascinat în copilărie sau pe care ai admirat-o ani la rând? Prima mea amintire legată de bijuterii este din copilărie, când am ieșit la joacă purtând un colier al mamei. Era un colier cu o perlă naturală. În timpul jocului am pierdut perla, iar regretul m-a urmărit multă vreme. Mama a păstrat colierul și a înlocuit perla cu o mărgeluță. Ani mai târziu, după ce am început să creez bijuterii, am putut să îi redau piesei forma inițială, înlocuind perla pierdută. Mama poartă colierul și astăzi, iar pentru mine are o valoare emoțională aparte.

Când ai realizat că bijuteriile

înseamnă pentru tine mai mult decât un simplu accesoriu și pot deveni o formă de expresie?

Am realizat că bijuteria poate fi mai mult decât un simplu accesoriu atunci când am început să creez primele mele piese. În acel moment am înțeles că ea poate exprima atât personalitatea și povestea celui care o poartă, cât și sensibilitatea și universul celui care o creează. Pentru mine, întâlnirea cu bijuteria a venit într-o perioadă în care eram pregătită să îmi schimb viața și să caut o formă de expresie care să mă reprezinte cu adevărat. Privind în urmă, simt că a apărut exact la timpul potrivit și că, într-un fel, bijuteria m-a ales pe mine, nu eu pe ea.

Există o moștenire de familie în materie de bijuterii? O piesă, o poveste sau o persoană care ți-a influențat relația cu acest univers?

Nu există în familia mea o tradiție a bijuteriei în sens profesional, însă, cum ziceam mai sus, bijuteriile mamei au fost prima mea legătură cu acest univers. Ele mi-au trezit, încă din copilărie,

curiozitatea și fascinația pentru obiectele cu valoare afectivă și pentru poveștile pe care acestea le poartă. Mai târziu, când mi-am dorit să învăț efectiv meșteșugul, am căutat multă vreme pe cineva dispus să își împărtășească experiența, însă am descoperit o breaslă destul de închisă. Întâlnirea decisivă a avut loc în ianuarie 2011, când am urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage, sub îndrumarea designerului și mentorului David Sandu. Consider că am avut mult noroc, pentru că, alături de profesorul meu, am descoperit mai mult decât bijuteria convențională: am descoperit bijuteria de autor. Am înțeles că aceasta nu trebuie să urmeze reguli sau direcții rigide și că, în calitate de creator, îmi pot construi propriul limbaj și îmi pot stabili propriile reguli.

curajul și m-am înscris la prima expoziție de bijuterie contemporană. Nu aveam alte așteptări decât să primesc un feedback sincer. Reacțiile celor care mi-au descoperit piesele la târg mi-au dat încrederea de a privi bijuteria nu doar ca pe o pasiune, ci ca pe un posibil drum profesional. Din acel moment, decizia a venit firesc: la scurt timp am lăsat în urmă cariera din mediul corporativ și m-am dedicat în întregime bijuteriei.

De unde îți iei energia creativă? Există ritualuri, locuri, cărți, expoziții sau oameni care te reconectează cu tine însăți?

Ai lăsat în urmă o carieră în corporație pentru a urma o pasiune. Ce a cântărit cel mai mult în această decizie? Cel mai mult a cântărit emoția pe care am simțit-o atunci când am realizat primul meu inel. A fost un moment atât de puternic, încât m-a determinat să îmi amenajez rapid propriul atelier, câștigând astfel independența tehnică de care aveam nevoie pentru a explora și a crea în ritmul meu. Înconjurată de argint, pietre prețioase și semiprețioase și de toate uneltele necesare, am început să dau formă primelor mele idei. După ce am finalizat zece bijuterii, mi-am adunat

Energia creativă vine, pentru mine, din tot ceea ce trăiesc și observ. Poate apărea dintr-un detaliu văzut întâmplător, dintr-un om pe care îl întâlnesc, dintr-o conversație, dintr-o emoție sau chiar dintr-o anumită perioadă a vieții mele. De multe ori, inspirația se ivește în cele mai neașteptate momente. Cel mai adesea, însă, mă găsește în atelier, lucrând la masa de bijutier. Acolo mă reconectez cu mine însămi, prin gesturi repetitive, prin contactul cu materialele și prin procesul de a transforma o idee întrun obiect. Nu am neapărat un ritual fix, însă munca în sine este ritualul meu. Picasso spunea că

„inspirația există, dar trebuie să te găsească muncind”, iar în acest gând mă regăsesc foarte bine. [...]

FASHION

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

„BRÂNCUŞI 150” - BEST OF

După succesul remarcabil cu „evenimentul anului” în moda românească, ediţia XX a seriei de show-uri FASHION MOMENTS cu tema „BRĂNCUŞI 150”, a urmat editorialul dedicat acestui „moment” cu o parte dintre cele mai interesante creaţii din prezentare. Shooting-ul a pus în raport spaţiul inedit şi futurist de la YUNITY Park, unde a avut loc show-ul, cu reprezentările şi interpretările creative, de consistenţă, ale designerilor pe această temă atât de generoasă. Rezultatul a fost intrarea într-o lume inedită, în care spiritul şi simplitatea, conceptualismul şi atemporalul inspiraţiei brâncuşiene sunt aduse în contemporan, într-un prezent continuu în care marele artist român îşi are locul în eternitate.

Creaţii: Alexandra Catrangiu / Alexandra Sandu – „Maam with Love” / Beatrice Lianda Dinu / Carmen Roată / Denis Predescu / Raluca Soare / Steliana Macsimov – „Stellium” / Emilia Tudoran şi Iulia Ghenea – „Zestal”.

Foto: Tiberiu Arsene / Asistent: Eduard Scarlat / Modele: Andreea Moldovan şi Ariadna - Etoiles Models / Make-up: Roxana Guzu / Art Director: Alin Gălăţescu / Locaţie: Yunity Park.

80 de veri în două piese

Un simbol al libertății și al modei, bikiniul are o istorie recentă, dar plină de schimbări și controverse. Începând cu 1946, o simplă piesă vestimentară confecționată din atât de puțin material a reușit să fie condamnată de liderii religioși, interzisă pe plaje, preluată de vedete și transformată întrunul dintre cele mai recunoscute simboluri care a revoluționat normele sociale. A fost nevoie de o nouă generație de celebrități, de la Brigitte Bardot pe Coasta de Azur și până la Raquel Welch pe marele ecran, pentru a transforma sursa de indignare într-un icon global. Optzeci de veri mai târziu, povestea sa rămâne strâns legată de istoria popular culture.

Diana Vreeland, fashion editor la Harper's Bazaar și redactor-șef al revistei Vogue, a descris bikiniul drept „cel mai important lucru de la descoperirea bombei atomice încoace”. Ceea ce e de înțeles, pentru că însăși numele este inspirat dintr-un eveniment exploziv.

Louis Réard, inginerul francez devenit designer de modă, inspirat de femeile care își suflecau costumele de baie pentru a se bronza cât mai uniform, realizează un costum de plajă din două piese care lăsa abdomenul complet descoperit. Îl prezintă publicului pe 5 iulie 1946 și împrumută în mod deliberat numele de la Atolul Bikini, locul unde avuseseră loc recent teste nucleare americane în Pacific, sperând că invenția sa va avea un impact la fel de puternic.

Bikini-ul devine popular în rândul femeilor din clasa înaltă europeană, dar rămâne respins de

publicul larg. În 1951, Eric Morley organizează concursul Festival Bikini, ulterior cunoscut sub numele de Miss World, iar prima ediție este câștigată de Kiki Hakansson din Suedia, fiind încoronată purtând un costum de baie din două piese. Acest moment a stârnit reacții din partea Irlandei și Spaniei, care amenințau că se vor retrage din competiții, în timp ce Papa Pius al XII-lea critica aspru modelul, catalogând costumul de baie drept „păcătos”. Ulterior, bikini-ul începe să fie interzis la concursurile de frumusețe din întreaga lume, iar țări precum Belgia, Italia, Portugalia și Spania încep să aplice aceste interdicții chiar și pe plaje.

Drumul către cultura mainstream nu a trecut prin revistele de modă, ci prin imaginea actriței Brigitte Bardot. Când tânăra franțuzoaică a apărut pe plajele din Cannes în 1953, un nou ideal al feminității a luat naștere: liberă, independentă și modernă, fără remușcări. Reputația scandaloasă a bikini-ului dispare și se transformă într-un simbol al tinereții, al plăcerii și al unei lumi în rapidă schimbare, dornică să lase în urmă reținerile din perioada postbelică.

Până la sfârșitul anilor ’60 deja nu mai vorbim doar despre un costum de baie, ci și de-o parte din istoria Hollywoodului. În Dr. No (1962), o scenă care durează doar câteva clipe consolidează legătura dintre bikini, glamour și fantezia cinematografică: Ursula Andress iese din Marea Caraibelor purtând un bikini alb. Câțiva ani mai târziu, Raquel Welch, în One Million Years B.C. (1966), apare într-un bikini din blană care a devenit una dintre imaginile definitorii ale deceniului. Filmele au reușit să aducă bikini-ul unui public mult mai larg decât cel de pe Coasta de Azur, transformându-se dintr-un articol vestimentar controversat într-un simbol puternic de popular culture.

În scurt timp, nu mai vorbim de un subiect tabu. În anii ’80, bikini-ul reprezenta 20% din vânzările de costume de baie, mai mult decât orice alt model din SUA, și încep să fie popularizate diferite variante, precum „tankini” și „camikini”, care aveau topuri lungi ce acopereau abdomenul și se terminau la nivelul șoldurilor. Apare și „microkini”, care punea în evidență și mai multă piele, Karl Lagerfeld venind cu propria versiune în cadrul prezentării de modă Chanel din primăvara lui 1996. În același an, bikini-ul devine ținuta oficială a jucătoarelor de volei pe plajă de la Jocurile Olimpice din 1996, iar la scurt timp, concursul Miss America renunță la interdicții, permițând concurentelor să poarte costume de baie din două piese în timpul competiției.

Astăzi, discuțiile din jurul bikini-ului se concentrează din ce în ce mai mult pe diversitate, reprezentare și atitudine pozitivă față de propriul corp, iar brandurile tinere adoră să-l reinterpreteze la nesfârșit: deconstruit la Emily Watson, dotat cu un filtru SPF 50 la Talia Collins, decupat la Louisa Ballou, asemănător unei bijuterii la Dolla sau creat din plase de pescuit reciclate la Fish Swim. Celebrități precum Rihanna, Lady Gaga sau Nicki Minaj au folosit bikini-ul ca pe un instrument de autoexprimare, în timp ce și fenomene culturale precum Barbie au revizuit și reinterpretat simbolistica pentru noile generații. De-a lungul deceniilor, bikiniul a reprezentat un scandal, un simbol al eliberării, un mit de la Hollywood, un element indispensabil al garderobei vedetelor, dar mai presus de toate, a reflectat societatea care îl poartă, adaptându-se constant la atitudinile în schimbare față de corp, feminitate și identitate. simbolistica pentru noile generații. Hollywood, un element indispensabil al schimbare față de corp, feminitate și

Parfumul lunii IULIE:

„DOR” de Essence de Roumanie by Cristina Balan prin

Vara aceasta are ca arome simbolice colecţia magnifică semnată de singurul parfumier oficial din România: CRISTINA BALAN, prin Elysee: „ESSENCE DE ROUMANIE”. Aceasta a primit de curând un nou look, dar şi o reformulare / reinventare a creaţiilor originale conţinute. Pentru luna iulie am ales ca fiind cel mai reprezentativ parfumul unisex „DOR”, din Essence de Roumanie.

„Dorul este cântecul inimii, melodia suavă a iubirii ce străbate timpul și distanța doar pentru a-ți aminti că sufletul tău dansează mereu în ritmul prezenței celui iubit.”

Ingrediente:

note marine, piper, ghimbir, cardamon, lavandă, boabe tonka, piele și note animalice, mușchi de stejar, cedru, patchouli

ELYSEE PERFUMERY

Timpul a șters mirosul pașilor grăbiți spre un nou început. Închizi ochii și îți șoptește. Te cheamă cu vorbe tandre pentru că amintirea ta cea mai de preț este mereu acolo, în sufletul tău, pentru totdeauna. O sorbi, o simți, o trăiești, o seduci în fiecare clipă, cu fiecare respirație. Nu va exista uitare pentru că porți în tine un DOR nesfârșit. Marea artă este să traduci aceste trăiri complexe în arome. Să cuprinzi necunoscutul subiectiv, dar atât de prezent în fiecare, printr-o sumă de creaţii olfactive, universale, cuprinse în viziunea Cristinei Bălan, intitulată simplu... „DOR”. Fiecare iubire își are … DORUL ei păzitor!

„Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului.”

Lucian Blaga

Arhitectura curată într-o lume fără resurse

Trăim într-un moment de cotitură, în care criza resurselor și presiunile climatice ne obligă să regândim complet spațiul pe care îl numim acasă. Locuința urbană nu mai poate fi doar un exercițiu de estetică pură sau o demonstrație de opulență. Ea devine, dintr-o necesitate profundă, un spațiu al rezistenței inteligente și al adaptării. O casă modernă nu mai are voie să risipească, iar această realitate naște o nouă filosofie în design: o estetică curată și discretă, unde frumusețea se naște direct din eficiență și moderație.

Pentru a înţelege cu adevărat această transformare, eficienţa trebuie privită dincolo de abordarea clasică a izolării termice sau a reducerii imediate a costurilor de exploatare. Noua viziune globală impune o integrare profundă între clădire şi ecosistemul său. Locuinţele contemporane mizează pe strategii bioclimatice pasive, unde geometria şi orientarea cardinală devin instrumente principale pentru optimizarea aportului solar pe timp de iarnă şi pentru implementarea unor sisteme dinamice de umbrire vara,

diminuând considerabil dependenţa de climatizarea artificială. În plus, această formă de eficienţă implică o rigurozitate structurală extremă, tradusă prin optimizarea consumului de materiale, configurarea unor spaţii polivalente capabile să răspundă nevoilor în schimbare ale locatarilor şi integrarea unor sisteme avansate de economie circulară, precum colectarea şi reutilizarea resurselor de apă sau generarea de energie regenerabilă direct prin elementele de faţadă.

Această renaştere culturală şi ecologică este ghidată în prezent de mişcarea Noului Bauhaus European, o iniţiativă care demonstrează că o clădire extrem de sustenabilă nu trebuie să arate ca un laborator industrial rigid sau rece. Din contră, adevărata inovaţie constă în a îmbina grija faţă de planetă cu o calitate superioară a vieţii de zi cu zi. Această abordare elimină zgomotul vizual, ornamentele inutile şi risipa, readucând în prim-plan spaţiile aerisite care ne reconectează cu comunitatea şi cu ritmul natural al lumii. Este o arhitectură curăţată de excese, care pune omul şi echilibrul ecologic în centrul existenţei sale.

În paralel, asistăm la o revoluţie tăcută în structura profundă a construcţiilor, prin înlocuirea materialelor tradiţionale grele, mari consumatoare de energie în procesul de fabricaţie, cu alternative care nu lasă urme în atmosferă. Lemnul stratificat de înaltă tehnologie devine noul aliat al arhitecturii urbane, capabil să susţină clădiri impresionante în timp ce stochează dioxidul de carbon pe întreaga sa durată de viaţă. În acelaşi timp, structurile din beton ecologic şi izolatorii extraşi din surse complet naturale, cum ar fi fibrele vegetale sau culturile biologice degradabile, demonstrează că putem construi durabil fără a epuiza pământul.

La final, realizăm că atunci când resursele devin limitate, excesul nu mai reprezintă un indicator al succesului, ci o formă de agresiune vizuală şi ecologică. O arhitectură curată, bazată pe linii simple şi o prezenţă discretă care se integrează armonios în peisajul dinamic al oraşului sau respectă liniştea zonei rurale devine idealul vremurilor noastre. Această discreţie nu înseamnă monotonie sau lipsă de imaginaţie, ci o maturitate remarcabilă a designului. O faţadă simplă şi elegantă ascunde de multe ori o inteligenţă constructivă superioară, concepută să reziste testului timpului şi să reducă la minimum eforturile de întreţinere. Indiferent de cadru, o astfel de locuinţă devine o adevărată oază de linişte, demonstrând că o viaţă împlinită se sprijină pe echilibru, simplitate şi un respect profund faţă de viitor.

O aplicare practică a acestor principii se regăseşte într-o locuinţă realizată de arhitecţii DÉNES Péter şi LŐRINCZ Barna, de la DPDAstudio, într-o zonă suburbană din apropierea oraşului Miercurea-Ciuc. Deşi amplasată într-un spaţiu cu o dezvoltare eterogenă, clădirea mizează pe o arhitectură discretă formată dintr-un număr minim de elemente şi pe deschideri generoase orientate direct spre panorama oraşului.

Credite:

Autori arh. DÉNES Péter, arh. LŐRINCZ BarnaDPDAstudio

FASHION EVENT

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

Vara, moda românească are mult SOARE... RALUCA SOARE

Dacă putem remarca un designer prolific în această vară, ea e o persoană îndrăgostită de culoare... RALUCA SOARE. Niciodată un creativ din România nu a reuşit performanţa să participe cu ale sale colecţii unice la trei evenimente distincte, în decurs de numai o săptămână şi în oraşe diferite. Ei bine, Raluca Lupulescu Soare a concretizat acest triptic de oportunităţi, toate finalizate cu succese remarcabile.

Astfel, totul a început cu Palatul Bragadiru, unde o amplă selecţie dintre creaţiile ei de primăvară-vară 2026 a fost prezentată la o importantă Gală, în faţa a 200 de invitaţi speciali.

Două zile mai târziu o regăsim pe Raluca la Cluj, în lansarea unui festival mare stradal şi cea a unui prototip al unui important brand auto – în prezenţa a peste 400 de personae – cu o amplă colecţie, absolut inedită. Turul de forţă a luat sfârşit după alte trei zile cu o mare prezentare a colecţiei sale de Cruise 2026, de această dată pe tema: „DOLCE FAR NIENTE”, iar asta pentru că a fost invitatul special al redeschiderii Pieţei Italiene, chiar de Rusalii şi de Ziua Italiei. Rezultatul s-a dovedit a fi realmente spectaculos.

Regăsim în această pleiadă de creaţii cele mai importante şi reprezentative trenduri ale verii 2026 şi ale vacanţelor acestui anotimp de poveste. Culori intense, calde, solare, alături de imprimeuri tropicale sau de inspiraţie siciliană – cu fructe mari, în amestecuri cool - ori acvatice sau pescăreşti, sau cu misterioase decupaje grafice ale coastei amalfitane. Accesorii mari şi ultra-color, multe flori, naturale, purtate în genţi imense de promenadă – totul agrementat, în cazul Italiei, cu renumita „Vespa”, simbolul libertăţii mediteraneene. A fost o serie de poveşti fresh, pline de viaţă şi de bucurie în faţa vieții. Mă înclin!

LIVE

EVENIMENT | Trupe românești la REF 2026

ARTĂ&CULTURĂ

EVENIMENTE | Reperele lunii în oraș și în împrejurimi

Brașov Brașov

BRAȘOV JAZZ & BLUES FESTIVAL 2026

Gospel | Walter Trout

Walter Trout

Salut, Brașov!

Adina CHIRVASĂ

Redactor-șef Zile și Nopți Brașov

DBrașovul pe care ni-l vom aminti

acă m-ar întreba cineva ce am făcut cu cinci sau șapte sau 10 ani în urmă în luna iulie, probabil n-aș putea răspunde. Nu-mi amintesc nici programul, nici zilele, nici lucrurile pe care le aveam de făcut. În schimb, îmi vin în minte anumite secvențe. Un spectacol la care am ajuns pur întâmplător și care mi-a dat o stare de bine. O plimbare la ceas de seară pe sub teii parfumați și apoi ceasul la care m-am uitat când m-am întors acasă mult mai târziu decât era în plan. O călătorie cu un CFR lipsit de aer condiționat care, din cauza caniculei, a avut o întârziere mai mare decât cea pe care o luasem în calcul oricum, din capul locului.

Probabil așa funcționează memoria și nu doar pentru perioadele de timp liber – păstrează momentele care au înterupt ritmul obișnuit, rutina, nu programul în linie cronologică.

Am trecut de jumătatea anului, o perioadă care s-a remarcat și ea prin… abaterea serioasă de la rutină, iar o întrebare onestă ar putea fi nu „Când au trecut primele șase luni ale anului?”, ci „Ce s-a întâmplat în primele șase luni ale anului?”. Dacă lăsăm la o parte contextul național, în care ne-am trezit în mijlocul unei crize politice, generată de lipsa unui premier desemnat de președinte, după ce Guvernul a fost demis, ori contextul internațional, marcat de un conflict în Orientul Mijlociu, cu consecințe financiare pentru mare parte din lume, ajungem la contextul local și vedem că nici Brașovul… nu se simte prea bine. Luăm ca reper doar segmentul cultural și ne amintim că anul a început cu un nou episod de tensiuni la Teatrul Sică Alexandrescu, între sindicaliști și conducere, oricare ar fi ea (căci au fost mai multe conduceri interimare). Un conflict care a izbucnit acum aproximativ un deceniu și care încă mocnește, iar ocazional, mai are un puseu. A venit apoi anunțul de retragere a sprijinului public (prin programe) al autorităților locale pentru sectorul cultural independent, din partea ambelor autorități locale. Ulterior, municipalitatea a revenit asupra anunțului și a spus că va exista o formă de sprijin, printr-un model care există și în alte orașe, dar care

nici acum nu a devenit realitate. Apoi, ne amintim că luna iulie se deschidea, de câțiva ani încoace, cu festivalul Săptămâna Comediei, care anul acesta a fost la un pas de a fi anulat. Din cauza aceluiași motiv pentru care proiectele continuă sau nu – financiarul, „asezonat” și cu un pic de orgoliu. Vom avea o Săptămână a Comediei, până la urmă, în noiembrie. Cu promisiunea de sprijin a autorității locale. Însă, recent, tot financiarul (mișcorarea salariilor) a devenit „mărul discordiei” și în conflictul puternic dintre angajați și manager la Opera Brașov, un scandal care la un moment dat a presupus și sosirea unui echipaj de poliție pentru escortarea managerului afară din instituție.

În tot acest timp, oferta culturală a orașului s-a schimbat (comparând-o cu anii în care și cultura independentă primea mai mult decât promisiuni). Sau s-a subțiat. Sigur, au fost spectacolele din stagiunile instituțiilor, mai puțin sau deloc accesate de turiști, totuși. Pentru turiști au mai existat evenimente în piețele publice ale orașului, prost comunicate și, oricum, sporadice. Brașovul nu are nici acum o strategie prin care să se prezinte turiștilor care vor și altceva pe lângă farmecul străzilor din centrul istoric, priveliștea instagramabilă a Tâmpei de pe terasa unei cafenele ori liniștea și aerul curat din Poiana Brașov. Și probabil va mai dura până vom ajunge acolo, dar poate că tocmai aici este problema, pentru că aș îndrăzni să spun că orașul nu rămâne neapărat în memoria oamenilor (brașoveni sau turiști) prin conflictele între instituții, ci prin ceea ce a făcut posibil, inclusiv din punct de vedere cultural.

Poate că peste câțiva ani ne vom aminti toate episoadele acestui an complicat. Sau poate nu. Dar vom vedea efectele în festivalurile care vor mai exista sau nu, în spectacolele care vor mai ajunge la public și în felul în care

Brașovul va fi perceput de cei care îl vizitează și de cei care locuiesc aici. Până la urmă, investiția în cultură (inclusiv sprijinul pentru operatorii independenți) nu produce doar evenimente. Produce experiența pe care o căutăm, întrun fel sau altul, fiecare…

Motive românești pentru care să ajungi la

Rockstadt Extreme Fest 2026

The Prodigy, Marilyn Manson, Sabaton sau Helloween sunt primele nume pe care fanii muzicii rock și metal le au în minte atunci când vorbesc despre ediția 2026 a Rockstadt

Extreme Fest, cel mai mare festival de muzică heavy metal din Europa de Est, care din acest an va avea loc la Ghimbav. Dar lineup-ul festivalului ce va avea loc între 27 și 31 iulie are și o serie de trupe românești - proiecte din zone distincte ale muzicii extreme și alternative: de la hardcore punk și old school death metal până la metalcore și alternative metal. Iată care sunt numele românești pe care le puteți vedea și asculta la Ghimbav.

27 iulie

Prima zi îi aduce în prim-plan pe cei de la Implant Pentru Refuz, una dintre trupele importante ale scenei alternative românești. Înființată la Timișoara, în 1995, formația a fost printre pionierii hardcore-ului autohton. Primul album „Implant pentru refuz” a fost lansat în următorul an, iar de atunci, deși au suferit mici schimbări în componența trupei, au devenit reper pentru publicul de muzică alternativă și au susținut concerte în deschiderea unor trupe precum: Megadeth, Sick of It All ori Deftones. Tot pe 27 iulie urcă pe scenă Reverse The Moment, o formație de metalcore din România, înființată în 2016. Trupa combină elemente de metal modern, synthwave și influențe emo/ punk, iar versurile lor abordează teme precum

lupta interioară, trauma personală și drumul spre vindecare. Reverse the Moment a susținut numeroase concerte în toată România și a ajuns în finala Wacken Metal Battle România & Moldova 2024.

28 iulie

A doua zi a festivalului îi are în lineup pe cei de la Rotheads, una dintre prezențele constante ale scenei românești de old school death metal cu cinci lansări realizate de-a lungul a 12 ani de activitate. Într-o perioadă în care multe trupe caută formule noi și combinații de genuri, formația rămâne fidelă spiritului death metal, iar cea mai recentă lansare este un tribut adus trupei canadiene Slaughter, sub forma unui album split alături de formația românească de death metal Putred.

29 iulie

În 29 iulie urcă pe scenă cei de la Underwaves, formație brașoveană care îmbină alternative metalul cu influențe metalcore moderne. Înființată în 2017, trupa a mai fost la Rockstadt în 2019, iar apoi și-a extins activitatea prin concerte internaționale și lansări precum „Chapter II” și „Ghostweight”. Formația a fost apreciată pentru sunetul aparte, care îmbină forța și emoția într-o atmosferă intensă și captivantă.

30 iulie

Alexandra Căpitănescu ajunge la Rockstadt Extreme Fest 2026 în 30 iulie.

Alexandra vine la Ghimbav după victoria la „Vocea României” și performanța de la Eurovision 2026, unde a obținut locul al treilea cu piesa „Choke Me”, pentru care a obținut cel mai mare punctaj din istoria participării țării noastre la competiție. Alexandra va urca pentru prima dată pe scena Rockstadt Extreme Fest, într-un context diferit și în fața unui nou public.

31 iulie

În aceeași zi urcă pe scenă Bucovina, probabil cea mai cunoscută trupă românească de folk metal. Fondată în anul 2000, formația este cunoscută pentru combinația dintre metalul melodic și influențele folclorice din spațiul carpatic. Pentru mulți participanți la Rockstadt, Bucovina înseamnă versuri inspirate din mitologie, natură și tradiții, alături de un sound puternic și ușor recognoscibil.

Tot pe 30 iulie cântă și Trooper, una dintre cele mai importante formații de heavy metal din România. Cu peste trei decenii de activitate, peste o mie de concerte, 12 albume, Trooper trece la capitolul realizări și concertele susținute în deschiderea unor nume precum

Iron Maiden, Judas Priest, Scorpions, Whitesnake sau Deep Purple. Au cântat și alături de Manowar, Sepultura, The Prodigy, Nazareth, Megadeth. Trupa lucrează la un nou DVD înregistrat la Sala Palatului, din București, care va fi lansat în septembrie 2026.

Ultima zi aduce două dintre cele mai interesante proiecte ale scenei actuale. Pârnaie este una dintre revelațiile recente ale scenei hardcore punk din România. Cu versuri directe, un mesaj antifascist asumat, trupa formată în București și-a construit deja o identitate apreciată de fani, relevată din cele două albume lansate - „Prima abatere”, în 2024, iar apoi „Liberi”, materiale care i-au consolidat poziția pe scena underground.

Tot pe 31 iulie urcă pe scenă HVNDS, o formație de metal modern, înființată în 2016, dar care a început să se contureze odată cu lansarea albumului Animal (2022). De amintit că singleul „Vin Viu Plec Mort” a fost inclus în Teambuilding, cel mai de succes film românesc al anului. HVNDS a urcat pe scenele celor mai mari festivaluri din România, precum Electric Castle, Untold, Neversea sau Beach, Please!. Concertele sunt punctul forte al trupei. Indiferent de oră sau public, oferă un show și o energie de neuitat.

Cu peste 100 de trupe, trei scene și o nouă locație, Rockstadt Extreme Fest 2026 promite să fie cea mai ambițioasă ediție de până acum, iar dincolo de marile nume internaționale, scena românească oferă suficiente motive pentru a fi explorată (și) la Ghimbav.

Vara începe cu adevărat în iulie, la Brașov

Reperele lunii în oraș și în împrejurimi

După o perioadă de relativă „secetă” evenimențială în oraș și în împrejurimi, vara aduce nu doar mai multe grade în termometre, ci ceva mai multe motive de ieșit din casă. Cu prietenii sau singur(ă). Mai jos, o selecție a evenimentelor ce merită atenție în iulie, atât în Brașov, cât

și în localitățile din jur, exceptând Rockstadt Extreme Fest, de la Ghimbav. Calendarul complet al evenimentelor poate fi consultat pe zilesinopti.ro/brasov.

10-12 iulie | Făgăraș

Folk pe Deal

Dacă iubiți folkul, în prima parte a lunii luați-vă prietenii, corturile și pofta de cântat, căci la poalele

Făgărașului vă așteaptă un weekend de muzică, natură și seri petrecute sub cerul liber. În acest an, în agendă sunt, printre alții, Țapinarii, Vlady Cnejevici, Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Iulia Caraiman.

19 iulie | Piața Sf. Ioan

Seară argentiniană cu Analia Selis

În a doua parte a lunii, emoția, tangoul și pasiunea se întâlnesc într-o „Seară argentiniană”, propusă de Analia Selis. Alături de Mariano Castro –pian, Raluca Irimia – vioară Iulian

Hășfăleanu – contrabas, Analia Selis aduce în inima orașului nostalgia, ritmul și povestea specifice muzicii argentiniene. Aranjamentele sunt realizate de Mariano Castro.

25 iulie | Bastionul Țesătorilor

Recital estival și lansare album David Balogh

Tânărul vocalist și multi-instrumentist

David Balogh revine pe scenele din țara natală cu un proiect artistic profund conceptual, după absolvirea studiilor la Berklee College of Music. „Rădăcini Suspendate”, primul său album, aduce împreună folclorul românesc și jazzul contemporan într-un mod sincer, liber și foarte personal.

25-26 iulie

Coresi Summer Party

Coresi summer party se întoarce în final de iulie și transformă parcarea de la Coresi în cea mai mare scenă în aer liber din Brașov, unde vor cânta Mira, The Urs, Bosquito și Ștefan Bănică. Două seri magice pline de ritm, dans și hituri cântate la unison sub cerul de vară vi le garantează organizatorii.

29 iulie 2026 – 3 august 2026

Grădina Ielelor

(Sâmbăta de Sus)

3 Smoked Olives Festival 2026

6 zile și 5 nopți în natură, două scene și peste 50 de artiști. Pe scurt, 3SO2026, o experiență unică de muzică undeground, care îți va rămâne în suflet pentru mult timp. Evenimentul este limitat la maximum 2000 de participanți.

Finalul lunii iulie aduce în proximitatea Brașovului cel mai tare festival de metal din Europa de Est, dar dacă veniți în orașul de la poalele Tâmpei pentru câteva zile (mai răcoroase) pe trasee montane, vara asta vă propunem și un alt fel de experiență – să decoperiți spiritul orașului prin… artă. Mai exact, prin expozițiile pe care le mai puteți vedea încă în luna iulie. Iată care este selecția noastră.

Pictură și introspecție la Galeria 9

La Galeria 9 din Piața Teatrului (în lateralul clădirii Teatrului Sică Alexandrescu) poate fi vizitată expoziția personală de pictură a artistei vizuale Angela Bocu, deschisă din 12 iunie. Potrivit organizatorilor, „lucrările propun o hermeneutică a spațiului și a trăirii interioare, transformând pânza într-un teritoriu al introspecției și al memoriei afective, prin armonii cromatice subtile și o dinamică gestuală controlată.”

Brașovul văzut prin experiența migrației

la Muzeul Casa Mureșenilor

Poate fi vizitată, până pe 18 iulie, expoziția „Brașov@Acasă”. Deschisă în aprilie, expoziția propune o perspectivă asupra temei apartenenței și a relației dintre oameni și locul pe care îl numesc „acasă”. Reunește 23 de povești de viață ale unor oameni veniți din diverse colțuri ale lumii, care au ales să se stabilească în Brașov, motivați de educație, familie, oportunități profesionale sau de refugiu din cauza războiului. Parcursurile lor sunt prezentate prin panouri tipărite și interviuri video, completate de clipuri de prezentare ale Brașovului, un fundal sonor, precum și obiecte și costume tradiționale. Dedicată migranților care și-au găsit aici un nou „acasă”, expoziția reflectă caracterul multicultural al Brașovului și dinamica sa continuă. Experiențele noilor veniți se împletesc cu tradițiile locale, conturând o comunitate deschisă și o identitate urbană vie, definită de diversitate, curaj și speranță.

Părul ca simbol cultural și artistic și pictură clasică, la etajul Muzeului de Artă

Una dintre cele mai neobișnuite expoziții ale

verii este „HAIR! HAIR! HAIR!”, găzduită de Muzeul de Artă Brașov până pe 26 iulie. Proiectul investighează părul ca element de identitate și apartenență culturală, la granița dintre artă contemporană și antropologie vizuală. Prin instalații, sculptură, pictură, fotografie și lucrări multimedia, peste 19 artiști români și străini abordează teme precum memoria, transformarea, ritualul și frumusețea.

Tot la Muzeul de Artă Brașov, Galeria de Artă Românească (la etaj) oferă o incursiune amplă în evoluția artei românești. Expoziția permanentă reunește peste o sută de lucrări de pictură și sculptură, prezentate cronologic și stilistic, de la secolul al XVIII-lea până în perioada postbelică. Printre artiștii reprezentați se numără Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza și Corneliu Baba.

Istoria recentă a Brașovului

Pentru cei interesați de trecutul orașului, Muzeul Județean de Istorie Brașov găzduiește expoziția permanentă „Brașov 1987”, dedicată evenimentelor din noiembrie 1987. Documentele și materialele expuse oferă o imagine asupra unui moment important din istoria contemporană a Brașovului – atunci când muncitorii brașoveni s-au revoltat cu doi ani mai devreme față de un regim care se legitima prin clasa muncitorească și care a fost dat jos ulterior de către români.

Biletul Unic de Vizitare - Un singur bilet, mai multe instituții de văzut, booktes.com

Locuri cool de testat în vara asta

Ocafea bună îți schimbă nu doar starea de spirit, ci și ritmul zilei, iar vara este poate cel mai bun moment pentru a o savura în tihnă. Fără deadline-uri, întâlniri stabilite la care trebuie să ajungi, dar mai iei o gură de cafea înainte de a pleca. Iar în zilele fierbinți de iulie, în care pare că ne vom topi până la ceas de seară, cafenelele sau terasele lor devin adevărate refugii, parfumate cu aroma de cafea de specialitate sau un fresh proaspăt făcut. Chiar și în zilele surprinzător de calde pentru Brașov, orașul de la poalele Tâmpei rămâne o destinație ideală pentru cei care apreciază micile plăceri ale verii, iar dacă ești în căutarea unor locuri speciale, am pregătit mai jos o selecție de locuri care merită să ajungă pe lista ta în perioada următoare.

Secret Spot

Un spațiu ascuns în centrul orașului, care mizează pe atmosferă intimă și cafeaua din… ursuleț, că tot suntem orașul cu nenumărate mesaje

Ro-Alert de urs în fiecare lună.

 Str. Mureșenilor nr. 28

LOV Specialty Coffe and More

Un concept de cafea de specialitate, orientat spre experiențe minimaliste, într-un spațiu mic, dar atent curatoriat.

 Str. Dealul Cetății 1

Purpur Coffee

Un spațiu modern, potrivit pentru lucru remote sau întâlniri rapide, dar apreciat de localnici pentru consistența băuturilor.

 Bulevardul 15 Noiembrie 25

Manna Manna

Cunoscut pentru grădina sa și spiritul boem, Manna Manna este frecvent recomandat pentru serile lungi pe care vrei să le petreci alături de prieteni.

 Str. Victor Babeș 32

Book Coffee Shop

Unul dintre cele mai cunoscute coffee shopuri din inima orașului, apreciat pentru atmosfera liniștită și selecția de cafea. Cu „laptop restricted area”, adică n-ai voie cu laptopul :)

 Str. Sfântul Ioan 24

Galleria

Art & Coffee

Un mix între cafenea și galerie de artă, unde cultura și cafeaua se întâlnesc pentru a-ți oferi o stare… de bine.

 Str. Colonel Ion Buzoianu 1 A

Tipografia

Un spațiu foarte activ seara, cu evenimente, concerte și lansări de carte în inima orașului. Ziua funcționează ca spațiu de coworking și cafenea.

 Str. Postăvarului 1 (colț cu Diaconu Coresi)

Sharrie Williams

revine la Brașov Jazz & Blues Festival cu două concerte

speciale

Supranumită „The Princess of Gospel Rockin’ Blues”, Sharrie Williams se întoarce la Brașov Jazz & Blues Festival pentru două apariții speciale: un concert pe scena principală din Piața Sf. Ioan și un concert de gospel la Biserica Fortificată din Bod, alături de Sepsi Gospel Band.

Sharrie Williams este una dintre cele mai apreciate voci ale blues-ului contemporan, o artistă care îmbină influențe de gospel, soul și rock. De mai bine de două decenii, cântăreața din Michigan concertează frecvent în Europa, fiind prezentă pe scenele celor mai importante festivaluri de blues din Statele Unite și din bătrânul continent. Publicul festivalului brașovean o cunoaște deja foarte bine, Sharrie Williams devenind în timp una dintre prezențele emblematice ale evenimentului. De fiecare dată, artista revine cu aceeași energie care a consacrat-o: o voce puternică, cu rădăcini în tradiția gospel, și concerte intense. A fost nominalizată și premiată în numeroase competiții din lumea bluesului internațional.

Sâmbătă, 15 august, Sharrie Williams va urca pe scena principală din

Piața Sf. Ioan, alături de Lars Kutschke Band: Lars Kutschke – chitară electrică, Till Sahm – pian, Atilla Herr – bass, Heiko Jung – tobe.

Duminică, 16 august, de la ora 14:30, artista va susține un concert de gospel alături de Sepsi Gospel Band, singurul cor gospel din Transilvania, la Biserica Fortificată din Bod. Coproducția muzicală îmbină tradiția gospelului cu influențe contemporane, un gen rar prezent pe scenele din România, și își propune să transmită mesajul de speranță al acestei muzici.

istorie de peste șapte secole. Bazilica

Biserica Fortificată din Bod are o istorie de peste șapte secole. Bazilica romanică ridicată în secolul al XIII-lea a trecut prin incendii, cutremure, iar turnurile i s-au prăbușit.

Actuala clădire datează din 1806 și păstrează altarul din 1869 și orga din 1816.

Abonamente la preț special, pe biletebrasov.ro, fanzin.ro și get-in.ro.

Restaurante din grupul Sergiana

Restaurant Sergiana

Str. Mureșenilor nr. 28

Bucătărie ardelenească. Jumări din partea casei.

Tel. rezervări: 0723.294.923

Ceasu' Rău

Str. Iuliu Maniu nr. 56

Bucătărie românească.

Tel. rezervări: 0723.297.993

Casa Tudor

Str. Avram Iancu nr. 58

Bucătărie românească și internațională.

Tel. rezervări: 0728.830.340

Stâna Turistică Sergiana Drumul de Poiană

Str. Păstorului, nr. 5, Poiana Brașov Specific românesc.

Nu-i loc mai bun decât o poiană

pentru așezat o stână. Iară dacă poiana-i Poiana Brașov, stâna nu poate fi alta decât Stâna Turistică, loc de ospețe și plăcut popas, căci de-acum, Sergiana vă poftește aci la masă. În toată zîua!

Tel. rezervări: 0726.366.147

Sub Cetate Sergiana

Strada Cetății nr. 34, Râșnov Specific românesc.

Preparate gustoase la ceaun, la grătar sau la cuptor.

Tel. rezervări: 0721.200.017

Kronburger by Sergiana Food Court AFI Brașov etajul 1 sau la intrarea în food court-ul de la Coresi Shopping Resort (afară).

Burgeri gustoși din vită Angus, porc sau pui, brânză halloumi, veggie.

Încearcă specialitățile restaurantelor Sergiana și la mall, în Coresi Shopping Resort și AFI Brașov (zona food court).

BRAȘOV

WALTER TROUT,

Brașov Jazz & Blues Festival anunță prezența lui

WALTER TROUT în ediția cu numărul 14 a festivalului, care va avea loc în perioada 14–16 august. Artistul american va susține un concert sâmbătă, 15 august, în Piața Sfântul Ioan din Brașov.

Concertul face parte din turneul european „Sign Of The Times”, dedicat celui mai recent album de studio al artistului, lansat în toamna anului trecut. Materialul reprezintă reacția personală a muzicianului față de o societate care, atât în Statele Unite, cât și la nivel global, traversează o perioadă de polarizare accentuată. Albumul debutează cu „Artificial”, piesă cu accente satirice despre impactul inteligenței artificiale asupra autenticității expresiei artistice, dar include și teme personale, precum „Hurt No More”, despre depășirea dependențelor, sau „I Remember”, o evocare nostalgică a unor perioade mai simple din viața artistului.

Cu o carieră care se întinde pe mai bine de cinci decenii, WALTER TROUT este cunoscut pentru stilul său care îmbină blues-ul tradițional cu energia rockului. Începând din 1968, a cântat alături de numeroase trupe și artiști importanți ai scenei blues și rock, inclusiv alături de legendarul John Lee Hooker. Între 1980 și 1984 a fost membru al trupei Canned Heat, iar între 1984 și 1989 s-a alăturat formației John Mayall & the Bluesbreakers, experiență esențială pentru parcursul său artistic.

Și-a lansat cariera solo în 1989, devenind o prezență constantă pe marile scene de blues și rock din Europa și din întreaga lume. În 1993, ascultătorii BBC Radio l-au votat pe locul 6 în topul celor mai mari 20 de chitariști din toate timpurile, înaintea unor nume precum Peter Green, David Gilmour sau Rory Gallagher. De-a lungul carierei, a fost distins cu numeroase premii, printre care Blues Music Awards și British Blues Awards.

Biletele sunt disponibile pe fanzin.ro, biletebrasov.ro și get-in.ro.