CLUJ-NAPOCA 8 - 14 APRILIE 2016
AG E N DA TA D E TI M P LI B E R www.zilesinopti.ro
MAP INSIDE PAGINA 48
3
CITY
ÎN SFÂRȘIT: COMUNITATE Acum vreo trei săptămâni, cei de la Fapte au anunțat o ediție specială Jazz in the Park: Bogata. Unii au crezut că-i glumă de 1 aprilie, alții, că-i o metodă de a profita de pe urma unui check-in întâmplător, iar restul, adică majoritatea, s-au bucurat că pot ieși din casă întrun loc frumos, cu muzică faină și oameni la fel. Evenimentul a venit și a trecut, ne-am simțit bine, ne-am ars fețele de la soare, ne-am burdușit cu gulyas și slănină excelentă și am băut prea multă bere. Însă, pentru noi, experiența a fost ceva mai mult. Ne-a demonstrat că din orice eveniment "random" poate ieși o chestie frumoasă și că dacă suntem destul de bineintenționați și depunem puțin efort, putem cu toții să facem lucruri bune și să ne și distrăm de minune. Evenimentul a strâns o grămadă de bani pentru a ajuta satul Bogata să aibă parte de parcul pe care-l merită, iar clujenii și oamenii din sat au participat la un picnic minunat, deshis pentru toată lumea. Am rămas cu un sentiment mai mult decât plăcut, atât datorită distracției cât și datorită faptului că știm că am ajutat cu ceva comunitatea, sau mai degrabă, că facem parte din ea. Concluzia: mulțumim și la cât mai multe! Irina Lupa Irina@zilesinopti.ro
ESSENTIALS DE VĂZUT
ÎN REVISTĂ
09.04 09.04 FESTIVAL
JAM & JAZZ
CITY CULT Artefacte moderne la Fabrica de Pensule CITY EVENT Râdem în hohote la Comedy Weekend CITY DRINK Un picnic perfect în Parcul Central
La Butuci
10.04 CONCERT
ENVIRONMENTS Atelier Cafe
11.04 PARTY
TEQUILA & BEER PARTY Caro Club
PARTY
WRONG TIME WRONG PLANET The Shelter
10.04
SPECTACOL RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ Casa de Cultură a Studenților
13.04 CONCERT BIGTONEZ Le General
4
CITY
ESSENTIALS
FOCUS PE EVENIMENT
17.04 15.04
ÎN REVISTĂ
SPECTACOL
Turpa ImPro
CITY FOOD Istorie culinară la Papa la Sanyi
Casa de Cultură a Studenților
19.04
CITY PARTY New Disorder împlinește 5 ani
TEATRU
Sânziana și Pepelea Teatrul Național
CITY DRINK Dacă e vreme văratică, ne răcorim pe terasa Booha
SPORT
GALA UFT 2016 Sala Sporturilor
21.04
CONFERINȚĂ CONGRESUL NAȚIONAL AL STUDENȚILOR LA COMUNICARE Karolina Pub & Terrace
22.04 15.05
SPECTACOL
Dracula pe Gheață Sala Polivalentă
/CLUJ-NAPOCA
EXPOZIȚIE ARTEFACTUAL PERSISTENCE Fabrica de Pensule
6
CITY
ESSENTIALS
FOCUS PE EVENIMENT
COMEDY WEEKEND CU TRUPA IMPRO
Unde: Casa de Cultură a Studenților Când: Duminică 17 aprilie clujshorts.ro Ora: 18.00 și 20.30
PREGĂTIȚI-VĂ SĂ RÂDEȚI ÎN HOHOTE Nu știm cum sunteți voi, dar nouă ne-a fost foarte dor de un show de comedie de calitate, care să ne facă să râdem până când ne dor toți mușchii feței. De aceea, când am aflat de Comedy Weekend, am fost dați pe spate: un show de comedie de înaltă clasă în fiecare lună, toată primăvara (și în luna iunie). Pasionații genului vor fi întâmpinați cu "glume, dume și comedianți de renume" în cadrul unor spectacole nebune de improvizație și stand-up. Primăvara comediei
începe în 17 aprilie, cu un show de improvizație susținut de favoriții fanilor genului, Trupa ImPro, adică Bobonete Mihai, Cătălin Neamțu, Mihai Rait, Cosmin Natanticu, Adrian Văncică și Marian Hâncu. Pe Bobonete sigur în știți din Las Fierbinți, unde interpretează patronul crâșmei locale, Bobiță. Natanicu e deja veteran, apucându-se de stand-up în al doilea an de facultate. Pe Mihai Rait Dragomir toată lumea îl cunoaște drept Dorel din
Las Fierbinți sau fratele trăsnit al lui Bobonete, iar Adrian Vancica îi joacă pe Celentano în același serial universal iubit de români. Cătălin Neamțu nici nu mai are nevoie de descrieri, membrul Serviciului Român de Comedie fiind unul dintre cei mai buni din domeniu, iar Marian Hâncu a fost implicat în improvizație chiar de la început, când a fost improvizator muzical în primul spectacol de gen din România, în 2003. Cu asemenea nume, seara nu are cum să nu fie reușită.
RODION G.A. @ RADIO CLUJ
Concertul de vineri reprezintă nu doar o ocazie perfectă pentru a ne bucura de niște muzică incredibilă, ci și o ocazie perfectă pentru a ajuta un om extraordinar să se însănătoșească. Rodion Roșca, părintele muzicii electronice și new wave din România, se luptă cu cancerul de prea mult timp, iar donațiile noastre îl pot ajuta să-și continue tratamentul.
Unde: Donath 160 Când: Vineri 15 aprilie Ora: 18.00
FED CUP: ROMÂNIA-GERMANIA @ SALA POLIVALENTĂ
După meciul incediar cu Cehia, a cărui atmosferă a fost incredibilă, Fed Cup revine la Sala Polivalentă cu meciul România-Germania, important în play-off-ul Grupei Mondiale. Pe 16 și 17 aprilie vom asista la niște jocuri memorabile, care cu siguranță sunt musai pentru orice fani ai tenisului, dar și pentru oricine vrea să afle mai multe despre sport.
Unde: Strada Uzinei Electrice Când: 16-17 aprilie Ora: 13.00
8
CITY
EVENTS
RECOMANDĂRI PROGRAM
10
CITY
FILMS
PREMIERE
CINEMA VICTORIA PIERSIC 8- 14 APRILIE EDDIE THE EAGLE - PREMIERĂ L: 20.00; Ma: 15.15; Mi: 17.30 STRADA CLOVERFIELD 10 - PREMIERĂ L, J: 22.30; Ma: 20.00; Mi: 15.00 MINTE-MĂ FRUMOS ÎN CENTRUL VECHI L: 15.00; Ma: 22.30; J: 20.15 NUNTĂ A LA GREC 2 Ma: 17.30; J: 15.00 BANAT (CĂLĂTORIA) Mi: 22.30 FIUL LUI SAUL L: 17.30; Mi: 20.00
8 APRILIE
DRAMĂ, MISTER, SF
CLUJSHORTS 8-14 APRILIE V: PROIECȚII FESTIVAL Grupuri: 9.00, 11.00
PREMIERĂ: STRADA CLOVERFIELD 10
Normal:13.00, 15.00, 17.00; Q&A - 19.00, 21.00, 23.00
ȘTIRI JJ ABRAMS FACE UN NOU FILM
ȘI-A GĂSIT SALVAREA SAU SFÂRȘITUL? O femeie se trezește în subsolul casei unui bărbat care pretinde că i-a salvat viața dintr-un atac cu arme chimice care ar fi distrus totul afară. Producția postapocaliptică are regia semnată de către Dan Trachtenberg și este produs de JJ Abrams. Noul film e un sequel la SF-ul „Cloverfield” din 2008, în care un monstru făcea prăpăd pe străzile din Manhattan. Michelle, personajul principal, trebuie să decidă dacă dezastrul de afară e real sau ea e doar o prizonieră ce trebuie să evadeze. Din distribuția filmului fac parte John Goodman, Mary Elizabeth Winstead și John Gallagher.
PROGRAM
„The God Particle” spune povestea unei echipe de astonauți care luptă să supraviețuiască după ce fac o descoperire ce le va schimba percepția asupra lumii și asupra a tot ceea ce știu despre viață. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 24 februarie 2017.
S: PROIECȚII FESTIVAL Grupuri: 11.00 Normal:13.00, 15.00; Q&A - 17.00, 19.00, 21.00, 23.00 D: PROIECȚII FESTIVAL Grupuri: 11.00 Normal: 13.00, 15.00, 18.30, 20.30 Gala de premiere: 17.00
FILMUL DE LA 13:00 MUTĂRI INOFENSIVE L: 13.00 TERMINALUL MA: 13.00 CEALALTĂ MOȘTENITOARE BOLEYN MI: 13.00 CUM SĂ SCAPI DE UN TIP ÎN 10 ZILE J: 13.00
CINEMA FLORIN PIERSIC 8- 14 APRILIE CRIMINAL - AVANPREMIERĂ J: 23.00
VEZI UNDE RULEAZĂ FILMUL SĂPTĂMÂNA ASTA:
EDDIE VULTURUL - PREMIERĂ STRADA CLOVERFIELD 10 Regia: Dan Trachtenberg Cu: Mary Elizabeth Winstead, John Goodman Gen: Thriller, Mister Premiera: 8 aprilie Distribuit de Ro Image 2000
V, S, L, Ma: 14.00, 20.00; D, Mi, J: 14.00 STRADA CLOVERFIELD 10 - PREMIERĂ V, S: 23.00; D, L, Ma, Mi: 17.00, 23.00; J: 17.00 USTUROI V, S: 17.00; D, Mi, J: 20.00
CINEMA CITY Iulius Mall
12
Rezervări: 0264-20 70 70 www.cinemacity.ro
CITY
FILMS
PREMIERE
8 APRILIE - 14 APRILIE DUPĂDIMINEAŢA AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00
AVANPREMIERĂ CARTEA JUNGLEI $/ THE JUNGLE BOOK $ AVANPREMIERĂ CARTEA JUNGLEI $ DUBLAT/ JUNGLE BOOK $ DUBBED AVANPREMIERĂ SEFA 2D/ THE BOSS 2D AVANPREMIERĂ CRIMINAL 2D/CRIMINAL 2D PREMIERĂ EDDIE "VULTURUL" 2D/EDDIE THE EAGLE 2D
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
PREMIERĂ STRADA CLOVERFIELD 10 2D/10 CLOVERFIELD LANE 2D
19:40, 22:00
J
13:10, 15:20
J
17:30 19:40, 22:10
Mi - J Mi - J
20:10, 22:30
V, L - Mi
17:10, 19:30, 21:50
14:50 14:50
17:10, 19:30, 21:50
J
14:50
17:10, 19:30, 22:50
V, L - J
14:40
17:00, 19:20, 21:40
14:40
17:00, 19:20, 21:40
15:50
18:00, 20:10, 22:20
15:50
18:00, 20:10, 22:20 18:00, 19:50, 21:50
S-D
S-D
12:30
12:20
V, L - Ma
NUNTĂ A LA GREC 2 2D/ MY BIG FAT GREEK WEDDING 2 2D
SEARA 17:00-24:00
S-D
12:00
Mi - J
15:50
BARBIE IN ECHIPA SPIOANELOR 2D DUBLAT/ BARBIE: SPY SQUAD 2D DUBBED
V, L - J
13:10, 15:10
MINTE-MA FRUMOS IN CENTRUL 2D/MINTE-MA FRUMOS IN CENTRUL VECHI 2D
V - Ma
17:20, 19:50
Mi - J
17:20
DE CEALALTĂ PARTE 2D/THE OTHER SIDE OF THE DOOR 2D
S-D
11:20
21:30
V-J
13:00, 14:10, 16:00
17:10, 19:00, 20:20, 22:00
13:00, 14:10, 16:00
17:10, 19:00, 20:20, 22:00
J
14:10
17:10, 20:20, 21:50
V - Mi
14:10, 16:20
18:30, 20:40, 22:50
J
14:10, 16:20
18:30, 20:40
V, L - Ma
14:20, 16:30
18:40
14:20, 16:30
18:40
V, L - Mi
BATMAN VS SUPERMAN :ZORII DREPTAŢII $/BATMAN VS SUPERMAN:DOWN OF JUSTICE $
COD ROŞU LA LONDRA/ 2D LONDON HAS FALLEN 2D
KUNG FU PANDA 3 $DUB/KUNG FU PANDA 3 $DUB SERIA DIVERGENT:ALLEGIANT PART 1 2D/ THE DIVERGENT SERIES:ALLEGIANT PART 1 2D FIUL LUI SAUL 2D/ SON OF SAUL 2D TRIPLE 9: CODUL STRAZII 2D/ TRIPLE 9 2D ZOOTROPOLIS $ DUBLAT/ ZOOTOPIA $ DUBBED ZOOTROPOLIS $ SUBTIT / ZOOTOPIA $ SUBTITLED ZEII EGIPTULUI $/GODS OF EGYPT $
13:10, 15:10
S-D
S-D
12:40
11:00, 12:00
Mi - J
14:20, 16:50
V-J
14:00
V-J
16:30
18:50
22:20
V - Ma
15 APRILIE
ACȚIUNE , DRAMĂ
PREMIERĂ: CRIMINAL Kevin Costner, Ryan Reynolds și Tommy Lee Jones joacă în acţiunea „Criminal”, care spune povestea unui asasin, forţat să asculte de o conştiinţă implantată. În faţa unei ameninţări teroriste fără precedent şi după pierderea singurului agent care putea salva misiunea, CIA ia măsuri extreme apelând la cunoştinţele unui genetician. Astfel, conştiinţa şi memoria agentului Bill Pope (Ryan Reynolds) sunt implantate în creierul unui condamnat la moarte extrem de periculos cu scopul de a duce la bun sfârşit misiunea. Operaţiunea experimentală este un succes, iar siguranţa naţională ajunge în mâinile criminalului Jericho (Kevin Costner), tulburat acum de amintirile şi sentimentele lui Bill.
13:30, 16:10
18:30
13:30, 16:10
18:30
CRIMINAL
V-J
20:50
V, L - Ma
21:00
Regia: Ariel Vromen Cu: Tommy Lee Jones, Ryan Reynolds, Kevin Costner Gen: Acțiune, Crimă Premiera: 15 aprilie Distribuit de Freeman Entertainment
V, L - J S-D
S-D
11:10, 11:50
11:20
21:00
ȘTIRI DESPRE FILME „AFERIM!”, CEL MAI BUN FILM Filmul lui Radu Jude, „Aferim!” a obținut 13 premii la cea de-a X-a Gală a premiilor Gopo, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu. Teodor Corban, Costandin din filmul „Aferim!”, a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal.
TRAILER
SCANEAZĂ AICI PENTRU TRAILER
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
CINEMA CITY Polus Center
14
Tel.: 0264-202-000 www.cinemacity.ro
8 APRILIE - 14 APRILIE DUPĂDIMINEAŢA AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
AVANPREMIERĂ CARTEA JUNGLEI $/ THE JUNGLE BOOK $ AVANPREMIERĂ CARTEA JUNGLEI $ DUBLAT/ JUNGLE BOOK $ DUBBED
HORROR H THRILLER TH FANTASTIC FA DRAMĂ DR COMEDIE CO
19:20
J
14:30
J
17:00
AVANPREMIERĂ SEFA 2D/ THE BOSS 2D
Mi
19:30, 21:40
AVANPREMIERĂ CRIMINAL 2D/CRIMINAL 2D
Mi
21:50
PREMIERĂ EDDIE "VULTURUL" 2D/EDDIE THE EAGLE 2D
PREMIERĂ STRADA CLOVERFIELD 10 2D/10 CLOVERFIELD LANE 2D NUNTĂ A LA GREC 2 2D/ MY BIG FAT GREEK WEDDING 2 2D BARBIE IN ECHIPA SPIOANELOR 2D DUBLAT/ BARBIE: SPY SQUAD 2D DUBBED DE CEALALTĂ PARTE 2D/THE OTHER SIDE OF THE DOOR 2D
13:20, 15:50
18:10, 20:20, 22:40
13:20, 15:50
18:10, 20:20, 22:40
15:20
17:40, 20:00, 22:20
15:20
17:40, 20:00, 22:20
V-J
15:40
17:40, 19:50, 21:50
V, L - J
14:00, 16:20
V, L - J
S-D
11:00
V, L - J
S-D
S-D
12:50
12:10
20:40
V-J
V, L - Mi
BATMAN VS SUPERMAN :ZORII DREPTAŢII $/BATMAN VS SUPERMAN:DOWN OF JUSTICE $
S-D
12:00
J
COD ROŞU LA LONDRA/ 2D LONDON HAS FALLEN 2D
KUNG FU PANDA 3 $DUB/KUNG FU PANDA 3 $DUB
13:30, 15:00, 16:30
18:00, 19:30, 21:00, 22:30
13:30, 15:00, 16:30
18:00, 19:30, 21:00, 22:30
13:30, 16:30
19:30, 21:30, 22:30
VMa, J
19:40, 21:50
Mi
19:40
V, L - J
S-D
11:00
13:10, 15:10
17:30
13:10, 15:10
17:30 18:10
V, L - J
S-D
11:40
V, L - J
18:10 14:40
17:10
14:40
17:10
ACŢIUNE AC
SERIA DIVERGENT:ALLEGIANT PART 1 2D/ THE DIVERGENT SERIES:ALLEGIANT PART 1 2D
14:00, 16:20
ZOOTROPOLIS $ DUBLAT/ ZOOTOPIA $ DUBBED ZOOTROPOLIS $ SUBTIT / ZOOTOPIA $ SUBTITLED
VMa, J
19:30
AVENTURI AV
ANIMAŢIE AN
SEARA 17:00-24:00
ZEII EGIPTULUI $/GODS OF EGYPT $
VMa, J
22:00
BUNICUL DEZLĂNŢUIT 2D/DIRTY GRANDPA 2D
V-J
S-D
11:10, 12:20
14:10
CITY
LIFESTYLE
CURSURI
15
CITY
BREAK
SPORT
16
CITY
CULT
CARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
GEORGE CRÎNGAȘU: ARTEFACTUAL PERSISTENCE @ FABRICA DE PENSULE
Când: Până în 15 mai L-V: 16-20 Superliquidato
A trecut ceva vreme de când v-am propus o expoziție, iar ArtefactualPersistence a lui George Crîngașu e perfectă pentru a ne reconecta cu lumea contemporană a artei vizuale, mai ales cea influențată de digital. Expoziția explorează ideea de arhivare, prezervarea datelor și degradarea iminentă a dispozitivelor de stocare a informațiilor, prezentând artefactele culturale drept structuri prinse în și construite
de fluxul de informație. Artefactele culturale, fie ele învechite sau curente, dețin semnificație pentru că oferă informații și posibile înțelegeri despre procesele tehnologice, dezvoltarea economică și structura socială, printre alte atribuții. Termenul ”artefact virtual” a fost utilizat într-o varietate de feluri în discursul științific și public. Inițial, el a făcut referire la diferite obiecte (imagini, interfețe pentru utilizator, modele, prototipuri,
animații computaționale, cărți virtuale) ce există în mediile digitale. Însă conceptul din spatele termenului se dezvoltă și se extinde rapid pe măsură ce noi fenomene apar în domeniul virtual. De exemplu, într-un context antropologic, un strung din secolul XVII, o bucată de faianță sau un televizor constituie o sursă bogată de informații despre perioada și timpul în care au fost realizate și utilizate. fabricadepensule.ro
UMBRA @ TEATRUL MAGHIAR O piesă de teatru-experiment, Umbra lui Evgeni Schwartz urmărește un Savant care, între două iubiri, își pierde umbra în timp ce călătorește și cercetează o țară stranie. Dacă "pierderea" are loc datorită iubirii false care nu merita atenția Savantului, regăsirea, ca în orice basm clasic, poate avea loc doar prin dragoste adevărată.
Unde: Emil Isac 26-28 Când: Vineri 15 aprilie Ora: 19.90
FORȚA DESTINULUI @ OPERA NAȚIONALĂ Una dintre cele mai cunoscute opere din toate timpurile, La forza del destino ilustrează povestea tragică de dragoste dintre Leonora, fiica Marchizului de Calatrava, și Don Álvaro, un descendent al regalității Inca. Opera combină scene lirice rafinate cu episoade comice și satirice spectaculoase și este interpretată în limba italiană.
Când: Duminică 17 aprilie Ora: 18.30
17
CITY
CULT
CARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
18
CITY
CULT
CARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
CLASA NOASTRĂ @ TEATRUL NAȚIONAL Unde: Sala mare a teatrului Când: Marți 12 aprilie Ora: 19.00
ISTORIE CONTROVERSATĂ Piesa lui Tadeusz Słobodzianek prezintă o poveste șocantă și tragică, un capitol greu în istoria relației dintre polonezi și evrei, profund infuențat de vină colectivă, istorie confuză și adevăruri universal ignorate. Piesa urmărește viețile unui grup de colegi, polonezi și evrei, din 1925 până în zilele noastre. Pe măsură ce cresc, speranța și fericirea tipice
copilăriei sunt înlocuite de moarte și durere. Războiul începe, iar forțele invadatoare sovietice și apoi naziste le ocupă orășelul. Anti-semisitmul deja existent erupe printr-o serie de violuri, crime și tortură care culminează într-o revoltă violentă menită sa masacreze evreii din comunitate. Aproape toți sunt omorâți, uciși în centrul orașului sau arși într-un hambar. Puțini dintre ei reușesc să supraviețuiască, dar violența
nu se terimnă o dată cu războiul. Clasa noastră a fost prima piesă de teatru care a câștigat premiul literar Nike, cel mai prestigios din Polonia, iar Convenția Europeană a Teatrului a numit-o printre cele mai bune piese scrise în perioada 2009-2010. Interpretarea de la Teatrul Național este regizată de Bocsárdi László iar din distribuție fac parte Sânziana Tarța, Irina Wintze, Anca Hanu, Cristian Rigman, Radu Lărgeanu, Miron Maxim și Cătălin Herlo.
20
CITY
PARTY
RECOMANDĂRI PROGRAM
cum stă treaba: "Conceptul integrează un colectiv solid, consumator de muzică de calitate, a cărei paletă se extinde dincolo de un gen propriu zis, pilonii fiind genuri ca indie rock, post-punk, new wave, britpop, electroindie, alternative. La limita dintre mainstream și underground, evenimentele noastre au reușit să provoace la dans publicul din mai multe orașe."
NEW DISORDER @ THE SHELTER PARTY-UL TEMATIC ANIVERSEAZĂ 5 ANI Toată lumea din Cluj, indiferent de background sau preferințe, trebuie să încerce, măcar o dată, unul dintre cele mai vechi party-uri cu muzică "alternativă" din oraș. Playlist-ul inspirat din indie, britpop, new wave, postpunk și alte derivări tematice ține publicul hipsteresc al orașului în priză până-n zori de mai bine de cinci ani, deci sigur merită câteva ore din timpul vostru. Dar mai bine îi lăsăm pe ei să vă explice
Unde: Unirii 17 Când: În fiecare vineri Ora: 22.00
Ediția de vineri e una aniversară, așa că cei de la New Disorder i-au invitat pe Omelette, formație proaspătă de synth-pop autohton să ne încânte cu un concert de zile mari. Ne vedem în Adăpost! Unde: Unirii 25 Când: Vineri 15 aprilie Ora: 21.00
I Feel Good @ Diesel Club
The Amsterdams @ Euphoria Music Hall
După cum sugerează și numele, petrecerile de vineri seara organizate de Diesel Club sunt axate în primul rând pe vibe-uri pozitive. Cunoscute și ca Pure Music Parties, serile dansante combină muzică faină din diverse genuri și epoci cu o atmosferă numai bună pentru momente de-a dreptul înălțătoare, în fiecare săptămână.
Datorită celor de la Euphoria, serile noastre de joi, de obcei plictisitoare, au devenit cele mai mișto din săptămână. De ce? Pentru că știm că indiferent de ce facem sau nu în weekend, joi o să ne distrăm de minune la un concert întotdeauna frumos. Săptămâna aceasta îi vom vedea live pe The Amsterdams, prinți ai rock-ului alternativ românesc.
Unde: Calea Mănăștur 2-6 Când: Joi 14 aprilie Ora: 22.00
21
CITY
EVENTS
RECOMANDĂRI PROGRAM
22
CITY
EVENTS
RECOMANDĂRI PROGRAM
28
CITY
COLINELE TRANSILVANIEI: LOCURI UNDE SE CULTIVĂ MÂNCARE SĂNĂTOASĂ Ferma biodinamică Țopa (Albești, Mureș) pune accent pe modul cum se poate asigura traiul, care este efectul unui astfel de proiect asupra comunităţii şi nu în ultimul rând ce impact are asupra naturii. Este o gospodărie mixtă, cu 33 ha de pământ, pe care există fâneaţă, lucernă, păşune, se cultivă secară, grâu, ovăz, porumb, legume, plante medicinale, etc., plus vaci cu lapte, juninci, găini, capre, etc. Ferma biodinamică de la Ţopa a avut la bază ideea de schimbare, idee care a plecat de la Şcoala din Boiu, de la directorul Sorin Suciu, preocupat
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
fiind de noutăţi şi de introducerea culturii de trandafiri în zonă. Dan Cismaş, proprietarul fermei a preluat ideea şi, împreună cu soţia lui Tincuţa a început să cultive trandafiri, primul pas din viitoarea ferme biodinamice. Inițiativa a fost finanţată prin Fundaţia pentru Cultură şi Ecologie, prin proiectul intitulat „Copiii din Boiu”. Cea mai importantă cultură la Ţopa este trandafirul care este în centrul preocupărilor fermei şi care a asigurat cea mai mare parte din bani. „Din punctul meu de vedere trandafirul este simbolul dragostei – ţine vie funcţionarea fermei este un dar de la Dumnezeu”-Dan Cişmaş. Ferma poate servi oricând ca model şi pentru lucru cu oamenii, cu copiii, pentru a înţelege necesităţile pământului şi ale oamenilor. „Lucrul în mod ecologic (deşi lucraserăm şi înainte cam cu aceleaşi metode), ne-a deschis noi perspective de cunoaştere a agriculturii şi de a face noi conexiuni. Presupune o cunoaştere benefică, o redescoperire şi a ta ajungând să înţelegi şi necesităţile celorlalţi şi ale pământului, care sunt într-o strânsă legătură.” Dan Cişmaşu. Ferma este deschisă pentru persoanele care vor să participe şi la discuţii sau la lucrul în fermă.
Copiii de la școlile din zonă vin aici împreună cu dascălii lor, unde află despre principiile agriculturii ecologice, despre impactul pe care poluarea (la care participăm cu toţii) o are asupra naturii şi cum aceasta ne afectează pe noi toţi. În fermă sunt asigurate dușuri cu apă caldă și mâncare, iar cei doi soți au momentan în construcție câteva anexe tocmai pentru a putea asigura o capacitate mai mare de cazare în viitor.
Contact: Dan şi Tincuţa Cişmaş, str. Principală nr. 108, sat Ţopa, com. Albeşti, jud. Mureş, România. Tel.: 0740 256 990 (Sursa info: Gazeta Natura 2000, nr.3, 2012)
30
CITY
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
BOOHA BAR
Încearcă @ Booha Bar
Strada: Piezișa 19 Tel: 0264 402 509 www.facebook.com/boohabar
CEA MAI COOL TERASĂ DIN HAȘDEU! Nu e prima dacă când vă scriem despre Booha, acest bastion al tinereții, dinamismului și vieții studențești lipsite de griji, însă presărate din plin cu voie bună, nopți nedormite și distracție cât cuprinde! Motivul pentru care revenim mereu la Booha Bar este pe de-o parte feeling-ul acela de bar occidental,
plin de oameni colorați și zâmbitori, decorul autentic și absolut cuceritor, și desigur, să nu uităm, băuturile excelente preparate de barmanii talentați ai localului! Pe terasa Booha ne întâlnim cu prietenii încă de la primele ore ale dimineții și ne savurăm cafeaua preferată în acordurile celor mai pe val melodii. Deși e abia aprilie, ultimele
zile ne-au demonstrat că arșița de la orele prânzului devine la fel insuportabilă ca vara, iar atunci ne retragem la răcoare în bar și savurăm o limonadă aromată. Tot aici ne încheiem ziua în cel mai plăcut mod posibil, relaxându-ne cu cele mai inedite cocktailuri, sortimente de bere sau frappe-uri!
Începe-ți călătoria cu un espresso sau, în funcție de preferințe, un cappuccino cremos. Băieții îl prepară ca la carte, iar gustul cafelei te va cuceri pe loc. Apoi, continuă cu o limonadă fantezistă sau o bere rece, numai bună în lupta cu canicula. Dacă vrei ceva mai... serios, cheia e să apelezi la specialiști: barmanii de la Booha te vor surprinde mereu cu ceva inedit!
31
CITY
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
32
Baruri BIBLIOTECA CENTRALĂ JANIS (BCJ) Piaţa Unirii, 19 0736 365 807 Orar: NON-STOP www.janis.ro facebook.com/ bcjstuf
ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTRO Str. Iuliu Maniu, 12 +40 752 104 642 https://www. facebook.com/ EnigmaCafeCluj
FABRICA DE BERE URSUS
CITY
THE LAB Str. Avram Iancu, 12 0364 805 296 facebook.com/ TheLabCluj
ATELIER CAFÉ Str. Memorandumului, 9 0264 450 655
Calea Mănăştur, 2-6 0755 114 445 http://fabricadebere.euphoria.ro/ www.facebook. com/fabricadebereursus
LA GAZETTE
GAP
LONDONER
Str. Piezisa, 19 0264 402 509
Str. Piezisa, 11 0747 538 839/ 0748 147 075
BULGAKOV
HARD CLUB
Str. Emil Zola, 5 0727 779 607/ +40 371 370 914 facebook.com/ londoner.cluj.5
Str. Republicii, 110 0264 439 359
LUVARIA PRIMO PIANO
HELTAI FOLKPUB
Avram Iancu, 29 facebook.com/ Luvaria
BERĂRIA BOEMA Str. Taberei, 4 www.boemaclub.ro
BIG APPLE Str. Piezisa, 14 0745 079 526
BOOHA BAR
Str. I. M. Klein, 17 0264 450 156
BRUNO BISTRO AND WINE BAR Str. C-tin Daicoviciu, 1 0732 680 680 facebook.com/ pages/Bruno-Wine-Bar-Bistro
CHE GUEVARA SOCIAL PUB P-ța Unirii, 10 0737 300 300 facebook.com/ CheGuevaraSocialPub
EUPHORIA BIERGARTEN Str. Cardinal Iuliu Hossu, 25 0756 393 333/ http://www. euphoria.ro/ www.facebook. com/EuphoriaMusicHall
Str. Clinicilor, 18 0264 432 096/ 0756 156 206
INSOMNIA Str.Universitatii, 2 0742 072 955
KLAUSEN PUB Str. Georges Clemenceau, 1 0727 843 782
KLAUSEN BURGER Str. Regele Ferdinand, 22-26 Magazinul Cetral et. IV 0372 717 552/ 0743 461 351
KRAJCZAR Str.Matei Corvin
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
Calarasilor, 1 Parcul Cetatuia, www.lagazette.ro
LE GENERAL B-dul. Eroilor, 18 0740 900 350
MOONSHINE Str. Ion Ratiu, 10 0744 341 413 facebook.com/ moonshine.cluj
OLD SCHOOL COFFEE HOUSE Str. Andrei Saguna, 6 0751.333.297 Facebook.com/ OldSchoolCoffeeHouse
PEOPLE PUB David Francisc, 13 0729 023 700 office@aftereight.ro facebook.com/ www.peoplepub.ro
STUDIO 26 Str. Pieşisă, 26 0743 788 346 https://www. facebook.com/ Studio26Piezisa
SPATIU CAFE-PUB Napoca, 9 0742.899.109 https://www. facebook.com/ SpatiuCafePub
TOULOUSE CAFE BRASSERIE P-ta. Unirii, 12 0730 112 354 www.toulouse.ro
TONI’S PUB str. M. Nicoara, 1 (P-ta. Engels) 0264 441 133/ 0722 277 200
THE LONDONER
Cafenele Ceainării BOULEVARD CAFE & BISTRO
Str. Iuliu Maniu, 12 0752 104 642 Orar: 8 a.m. – 3 a.m. Free WiFi Spot
B-dul Eroilor, 27 0755 050 558
JOBEN
CAFENOAR Str. Regele Ferdinand, 36 0757 353 762
CASA JAZZ Str. Vasile Goldis, 2 Orar: NON STOP facebook.com/
CASA TAUFFER 0731 339 259
CRAZY P-ţa Ştefan cel Mare, 5 0722 500 135 clujnights.ro/ crazy-caffe
Str. Emil Zola, 5
THE SOVIET Str. Georges Clemenceau 0749 902 484
TUBE SOCIAL CHEMISTRY B.P. Hașdeu, 63 0747 574 892 facebook.com/ Tubesocialchemistry
WONDERFUL TIME P-ța Unirii, 9 0757 900 987 facebook.com/ WonderfulTimeCluj
ENIGMA CAFÉ
DIESEL CAFE Piata Unirii, 17 0264 439 043/ 0730 083 885 D-J: 8:00 - 00:00 V-S: 8:00 - 5:00
DEMMERS TEEHAUS P-ţa Unirii, 9 0731 307 897 facebook.com/ demmers. romania
DIESEL CAFE POLUS Polus Center, et. 1, Food Court 0264 439 043/ 0730 083 882 L-D: 10:00 - 22:00
Str. Avram Iancu, 29 0720 222 800 Http://Joben.ro
KHARMA EMOTION COUTURE Lucian Blaga, 1-3 0740 616 106 www.clubkharma.ro
HIGH LIFE CAFE P-ta Unirii, 18/5, 0747 225 632 www.highlifecafe.ro Constantin Brâncuşi, 12A 0264 441 506
IL CAFFE DELL ANGOLO Str. Constantin Brâncuşi, 84 / Constantin Brâncuşi, 12A www.ilcaffe.ro
IL CAFFE DEL CENTRO Universităţii 8, vis a vis de UBB www.ilcaffe.ro
INSOMNIA Str.Universitatii, 2 0742 072 955
LA CIZMĂRIE Str. Samuil Micu, 6 0742 899 507 facebook.com/
33
CITY
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
34
CITY
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE LA PERNE
OLYMPOS
Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 8/1 0741 041 565
Str. 21 Decembrie, 11/ 75 0733 070 553
LEGENDS Str.Septimiu Albini, 10 0264 414 021
LE GENERAL Bulevardul Eroilor, 18 0751 019 315
MUSTACHE CAFE P-ţa Avram Iancu, 13 0740 642 604
NAPOCA 15 CAFE Str. Napoca, 15 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 8:00- 00:00 www.napoca15.ro
COFETĂRIA NICOLE Str. Decebal, 59 0264 432 817 facebook.com/ cofetarianicole
OLIVO CAFFE B-dul. Eroilor, 7 0732 331 099 facebook.com/ OlivoCaffe
Q CAFFE ABOUT PEOPLE Str. Petru Maior, 13 0752 104 641 Orar: 7.00 a.m. – 03.00 a.m. Free Wi Fi Spot
QUARTZ CAFFE
SAMSARA TEAHOUSE Str. Emil Racoviţă, Numărul 27 0753 775 052 Zilnic: 14:00-02:00 facebook.com/ samsara_teahouse
SHADOW CAFÉ
Str. Dorobanților, 21 0364 738 377 facebook.com/ philscoffeeshop
ROYAL CAFÉ Str. Donath, 100E 0732 555 887
YOLKA BAR P-ţa Unirii, 21 facebook.com/ baryolka
Cluburi
DIESEL CLUB
MY WAY CLUB
P-ta Unirii, 17 0264 439 043/ 0737 300 300 J: 21:00- 00:00 V-S: 22:00- 5:00 www.dieselclub.ro
Piaţa Unirii, 21 0720 944 159 J: 18:00-02:00 Vi, Sâ: 22:30-06:00 www.janis.ro
EUPHORIA MUSIC HALL
Str.Vasile Goldis, 1 0264 594 141/ 0771 164 743 www.shadowbar.ro
AFTER EIGHT COCKTAIL CLUB Str. Samuel Brassai, 12 0743 359 795
Calea Manastur, 2-6 0756 393 333/ http://www. euphoria.ro/ www.facebook. com/EuphoriaMusicHall
TABIET CAFE & BISTRO
BOILER CLUB
FLYING CIRCUS
Str.Motilor, 4 0740 380 570
Str. Henri Barbusse, 59 - 61 http://www.boilerevents.ro/ facebook.com/ theboilerclub
UNO CAFÉ
CLUB 30 PLUS
Str. Virgil Fulicea, 2 0364 438 904
Iulius Mall, et. 1
PHIL’S COFFEE SHOP
0723 636 457 facebook.com/ zorkicafe
TIME CAFÉ
Polus Center 0729 105 747
CAFÉ VENEZIA Polus Center
ZORKI PHOTO CAFE Str. Ion Raţiu 10, 0264 595 970/
Str. Avram Iancu, 29 0264 431 618
COTTON CLUB Str. 1 Decembrie 1918, 35-37 0747 268 866
Str. Iuliu Maniu, 2 0754 039 089 facebook.com/ flyingcircuspub
JANIS LA STUF Piaţa Unirii, 19 0736 365 807 Daily: 22:30 06/07:00 www.janis.ro facebook.com/JanislaStufClujCluj
KHARMA P-ta. Lucian Blaga, 1-3 0743 770 396
MIDI Str. Berariei, 6 0752 238 782
CLUB NOA Str. Republicii, 109 0748 290 090 facebook.com/ clubnoacluj
PHI 18 Str. Republicii, 110 0742 496 599/ 0728 123 100
SUGAR CLUB Str. Iazului, 21 0754 590 593 www.sugarclub.ro
THE SHELTER Str. Piata Unirii, 25 0742 193 977
THE SIN - SOCIAL CODE CLUB Str. Universităţii, 3 0740 258 256 facebook.com/ sinsocialclub
VEZI LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DIN CLUJ
36
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
PICNIC ÎN PARC
VREMEA CERE O MASĂ ÎN AER LIBER Având în vedere că vremea a devenit oficial faină, neam gândit să facem un mic ghid pentru un picnic reușit. Începeți prin a împacheta o pătură, alături de o carte bună sau telefonul pe care ați descărcat un album proaspăt lansat de o formație dragă. După ce v-ați făcut bagajul, îndreptați-vă spre centru, unde o să vă faceți proviziile. Mai întâi, treceți pe la un magazin și cumpărați-vă câte o sticlă din
cidrul preferat. Apoi, hotărâți-vă ce fel de mâncare vreți - opțiunile sunt multe. Puteți trece pe la Pasta la Vista pentru o porție proaspătă de Al salmone sau Arrabbiata, pe la Jaxx pentru niște nachos plini de toppinguri sau un burger decadent, sau, chiar în parc, la Yep!, de unde puteți cumpăra niște clătite delicioase, fie că vreți să mâncați ceva serios sau doar să vă îndulciți puțin. Găsiți un loc perfect pentru un picnic, adică un
colțișor în care pătura să fie jumătate la soare, jumătate la umbră, și punețivă pe mâncat și relaxat! Iar după ce terminați cu preparatele alese, cidrul și capitolele pe care v-ați propus să le citiți, faceți o plimbare scurtă până la lac (dacă nu sunteți deja acolo). Și ca să terminați vizita cum trebuie, musai trebuie să vă cumpărați un desert incredibil de caloric, adică o vată pe băț, un kurtos, o înghețată, sau niște gogoși cu caramel. Satisfacție garantată!
38
CITY
PAPA LA SANYI Strada: Gheorghe Șincai 7 Tel: 0371 178 632 L-V: 8.00-22.30 S: 12.00-22.30
ATMOSFERĂ PRIETENOASĂ ȘI MÂNCĂRURI INCREDIBILE Dacă ați fost vreodată în Vamă, ați sărbătorit Zilele Maghiare sau ați reușit să intrați la un Gulyas Party la TIFF, sigur știți că mâncarea lui Sanyi e mai mult decât sustenanță. Fiecare îmbucătură e de-a dreptul o experiență, o mică călătorie într-o lume ceva mai relaxată și mult mai colorată. Noi ne-am dorit să scriem despre preparatele lui de ani de zile, de la prima vizită în Vamă, iar acum că și-a deschis un local și în Cluj, putem, în sfârșit, să le lăudăm cum se cuvine. Micul restaurant de pe Gheorghe Șincai aduce acceași atmosferă prietenoasă și plină de viață și la noi, nu doar datorită locației rustice și nepretențioase, ci și datorită preparatelor servite, deja consacrate în lumea culinară românească. Ziua funcționează ca un împinge-tava (varianta gourmet), iar seara ca restaurant a la carte, perfect pentru o masă delicioasă alături de un vin bun și o poveste. Mâncarea tradițională, ca întotdeauna, e la loc de cinste: fie că se servește gulyas, varză a la Cluj, pește, ciorbă sau supă, un prânz la Papa la Sanyi e un festin scos din alte vremuri. Experimentele nu lipsesc nici ele, ba chiar sunt foarte reușite. Printre mâncărurile internaționale abordate se numără rețete asiatice, americane, chiar și mexicane. Ba mai mult, aveți ocazia să faceți cunoștință cu ele cum se cuvine, pentru că restaurantul organizează regulat seri gastronomice. Am vrea să vă recomandăm câte ceva, dar meniul se schimbă în fiecare zi și, sincer, credem că totul e la fel de extraordinar. Vă putem spune, însă, că de fiecare dată când îi trecem pragul, ne dorim să mâncăm din tot și să nu mai plecăm vreodată.
FOOD
GASTRONOMIE
39
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
40
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
Restaurante AGAPE Str. Iuliu Maniu, 6
AROMA Calea Turzii, 295 0264 598 777 www.restaurant-aroma.ro
BARACCA Str. Ion Ratiu, 10-12 0732 155 177 www.baracca.ro
BISTRO BONJOUR Str. Costache Negri, 1 0755 168 675
BISTRO SORRISO Dorobanților, 48 0786 041 444 facebook.com/ bistrosorriso
BRICK’S, (M) EATING POINT
CAPRICCIO (West City Hotel Florești) Str. Avram Iancu 442 - 446 www.westcityhotel.ro
CASA BOEMA Str. Iuliu Maniu, 34 0734 414 414 Facebook.com/ CasaBoemaCluj
CASA PIRATILOR Str. Ravasului, 16 0264 486 636 www.casapiratilor.ro deschis non-stop
CASA VIKINGILOR Str. Hasdeu, 70 0264 595 280 Deschis non-stop www.casavikingilor.ro/ Eremia Grigorescu 34 0264-420581
CASA ZANELOR
Str. Horea, 2 0364 730 615
Floresti, Str. Sportului, 5 0745 543 728 www.casa-zanelor.ro
BRISAS
CHIC SALAD
Str. Napoca, Nr. 9 0755 407 241 facebook.com/ BrisasCluj
BOLERO B-dul Titulescu, 2 0744 838 046 www. restaurant-bolero.ro
CABINET DE VIN&COCOTTE Eroilor, 5 0264 590 200 facebook.com/ Cabinet.de.Vin. Cocotte
Calea Motilor, 89 0722 967 344 www.chicsalad.com
CULINA NOSTRA BISTRO Bd. 21 Decembrie, 14 0753 551 596 www.culinanostra.ro
DAVINCI RISTORANTE str. Fagului, 87 0726 689 933 rezervari@davinciristorante.ro www.davinciristorante.ro
DEUTSCHES HAUS
GASTROYAL PUB & RESTAURANT
Str. Plopilor 51-55 0364.405.599 / 0755.041.977 www.dhaus.ro
str. Iuliu Hatieganu, 8 0744 989 124 / 0264 414 746
EUPHORIA BIERGARTEN Str. Cardinal Iuliu Hossu, 25 0756 393 333/ http://www. euphoria.ro/ www.facebook. com/EuphoriaBiergarten
ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTRO Str. Iuliu Maniu, 12 +40 752 104 642 https://www. facebook.com/ EnigmaCafeCluj
EUROPA Str. I. Bologa, 5 0264 420 406 www.vilaeuropa.ro
FABRICA DE BERE URSUS Calea Mănăștur, 2-6 0755 114 445 http://fabricadebere.euphoria.ro/ www.facebook. com/fabricadebereursus
FAIR PLAY Piața 14 Iulie, 22 0264 309 516
FORK & CORK
Motel Gilau Str. Republicii FN, Gilau 0264 371 745 www.motelGilau.ro
RESTAURANT HANUL DACILOR Str. Decebal, 22-24 www.hanulfullton.ro 0735 533 833
HELTAI str. Clinicilor, 18 0264.432.096 / 0756.156.206
HUGO – RESTAURANT & TREATS Clădirea ‘The Office’, parter Str. 21 Decembrie 1989, 77 0364 110.437 rezervari@hugorestaurants.ro www.hugorestaurants.ro
RESTAURANT HOTEL SUN B-dul. 1 Decembrie 1918, 120A 0740 380 570 / 0364 417 446
www.irishmusicpub.ro L - S: 10.00 - 04.00 D: 18.00 - 04.00
Str. Matei Corvin, 3 0264 597 497
MARCO POLO
Str. Teodor Mihali, 15-17 contact@impactcluj.ro 0364.439009, 0771.166305
MAIMUTA
KFC Polus Center, Str. Avram Iancu, 492 - 500 0264 504 681
KFC Str. Al. Vaida-Voievod, 53-55 0264 555 502
LA CINA Str. Dobrogeanu Gherea, 25 0264 590 281 www.la-cina.ro
LA TRIBUNAL Dorobanților, 7 0371 153 442 facebook.com/ latribunal.ro
LE PETIT PARIS B-dul Eroilor, 27 0735 401 806 Facebook.com/ Le-Petit-Paris-Cafe
LIVADA Str. Clinicilor, 14 0722 111 115 facebook.com/ restaurantlivada
HOTEL TRANSILVANIA
FRAGMENT
IRISH & MUSIC PUB
LUNCH BOX
Horea, 5 0768.504.072 contact@irishmusicpub.ro
Bd. 21 Decembrie 1989, 13-15 0264 442 400/ 0751 142 535
Splaiul Independentei, Cluj Arena 0770 120 030 www.fragment.ro
(INTIM)
RESTAURANT IMPACT
Str. Mihai Veliciu, 63 0264 282 353 / 0741 270 269 www.forkandcork.ro
Str. Regele Ferdinand, 20 0264 594 429
MATEI CORVIN
LUGANO G-ral Eremia Grigorescu, 51 0264 594 593
Str. Sindicatelor, 9-11 0264 450 101
PLANGATOARE Str. Emil Isac, 3 0722 328 031
MESELE VESELE Moților, 8 0728 047 812 www.meselevesele.ro
MINT BISTRO Gheorghe Sincai, 11 +40 746 213 394 facebook.com/ MintBistroCluj
MCDONALD’S MANASTUR Str. Primaverii, 74
MCDONALD’S Piața Mihai Viteazu, 1 0264 432 885
NAPOCA 15 Str. Napoca, 15 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 10:00- 00:00 www.napoca15.ro
OFF THE WALL Str. Clemenceanu, 3 0749 619 240 www.offthewall.ro
OLD HOUSE Str. Crinului nr. 16
OPAL Str. Constantin Brancusi, 148- 152 0264 403 136 www.opalhotel.ro
41
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
42
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
Thailandez
OPERA RESTO CAFFEE
TABIET CAFE & BISTRO
HANUL DACILOR
WASABI SUSHI SHOP
P-ta Ștefan Cel Mare, 18 0364 101 562/ 0746 163 476 www.opera-fo od-caffe.ro
Str.Virgil Fulicea, 2 Tel:0364.438.904
Iulius Mall, Str. C-tin Brâncuși, 86 A 0264 555 353/ 0752 067 459 L-J-D: 08.00-24.00 V-S: 08.00-02.00 www.hanuldacilor.ro
Centrul Comercial Central, parter 0753 103 270
LOTUS RESTAURANT THAILANDEZ
Chinezeşti
Str. Academician David Prodan, 4 0746 855 461
ONIX Str. Septimiu Albini, 12 0264 414 076 www.hotelonix.ro
PANORAMIC Str. Serpuitoare, 3 0264 432 080 www.panoramic-cluj.ro
PENSIUNEA ROATA FĂGET Valea Gârboului, 127, Florești (Sfântu Ion) 0749 053 317 Facebook.com/ RoataFaget http://www.roatafaget.ro/
POKKA
TRATTORIA „I CANTONI” Str. Paris, 41-43 0736 622 110 facebook.com/ TrattoriaICantoni
VILA ROSA
ROATA
Str. Frunzisului, 4 0747 111 962
Str. Alexandru Ciura, 4 0264 592 022
VINNY’S B-dul. Eroilor, 29 0736 899 899
Vegetarian
ZUCCA BISTRO
SAMSARA FOOD HOUSE
Str. Louis Pasteru, 74 0786 221 622 facebook.com/ zuccabistro
Tradiţionale româneşti CASA ARDELEANA
Str. Hermann Oberth, 1 +40 745 005 969 pokkabistro.ro
Sora Shopping Center, B-dul 21 Decembrie 1989, 5 0264 439 451
PIADINE
CIULEANDRA
Str. Vasile Goldis, 1
BASTATTOO & GALLERY ART CAFFE 0740 514 646 www.bastattoo.ro
SERENA Str. Dumitru Braharu FN 0264 480 337 www.pensiuneaserena.ro
SUBWAY Iulius Mall foodcourt Sinaia, B-dul 1 Decembrie 0264 354 840
Str. Septimiu Albini, 10 0264 414 021
CRAMA HAIDUCILOR Str. Cometei, 12-14 www.cramahaiducilor.ro 0264 438 385
BURICU’ TARGULUI Str. Memorandumului nr. 21 0754 259 152
Str. Stefan Ludwig Roth, 5 0364 889 278 Orar: 11:00 - 23:00 http://samsara.ro/
Japoneze NOBORI Str. Plopilor, 62 0749 066 193
TOKYO Str. Gh. Marinescu, 5 0264 598 662 www.tokyorestaurant.ro
TOKYO DELIVERY 0753 070 000/ 0726 331 117 www.sushitime.ro
WASABI Polus Center 0725 896 650
WASABI RUNNING SUSHI Iulius Mall 0729 950 322
SHANGHAI EXPRESS Str. Memorandumului 4, B-Dul Eroilor nr.11, Iulius Mall, Cora www.shanghai express.ro
RESTAURANT SHANGHAI Str. Calea Turzii, 42 0727 833 453 www.restaurantshanghai.ro
YUMMY YANG Polus Center, Str. Avram Iancu, 492-500 0722 779 396
IULIUS MALL Str. Al Vaida Voievod, 53 B 0722 779 396
Indian INDIGO Str. Piezişă, 10 0740.910.688 facebook.com/ IndigoRestaurant www.indigorestaurant.ro
Turcesc OZ ISTAMBUL Str. Hermann Oberth, 3/ Str. Memorandumului, 6 0744 518 089 www.fastfoodcluj.ro
Wok WOK’N ROLL Str. Gheorghe Sincai, 14/ P-ța Unirii, 19 facebook.com/ woknroll www.wokandroll.ro 0264 599 189
Pizza ELITE PIZZA Str. Stefan Ludwing Roth, 17 +40 745-781786 www.elitepizza.ro
FAST & FURIOUS PIZZA +40 745 413 523 fastandfuriouspizza@yahoo.com www.fastandfuriouspizza.ro
GREENBOX PIZZA +40 364 415 410/ +40 748 675 495 +40 731 833 910 www.greenboxpizza.ro
LA ȘES Str. Șesului, 33 A +40 744 215 250/ +40 725 313 863 +40 374 024 251 pizzeria_lases@ yahoo.com www.lases.ro
NEW CROCO Str. Victor Babes, 12 +40 754 605 001/ +40 724 056 686 rezervari@ newcroco.ro www.newcroco.ro
PIZZA ACROBATICA Str. Bogdan Petriceicu Hasdeu, 47 – 49 +40 264 450 180 contact@pizza-acrobatica.ro www.pizza-acrobatica.ro
PIZZA D’AUTORE Calea Turzii, 123 contact@pizzeriadautore.ro +40 755 052 808 www.pizzeriadautore.ro
PIZZA MORE Str. Clinicilor, 9A +40 745 983 100/ +40 264 590 823 contact@pizza-more.ro www.pizza-more.ro
PIZZA PARTY +40 264 414 193/ +40 741 606 361 comenzi@pizza-party.ro www.pizza-party.ro
PRONTO PIZZA Str. Plopilor, 83 +40 264 568 000/ +40 751 538 270/ +40 725 031 985 www.pronto-pizza.eu VEZI LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DIN CLUJ
43
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
44
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
45
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
Cazare, terasă, parcare păzită, sală de conferinţe, 2 săli de nuntă până în 250 pers.Servicii de mare calitate. www.hotelstil.com, contact@hotelstil.com Cluj Napoca, Str. Făgetului 5B (de pe Calea Turzii spre Făget) Tel.: 0264/438.171, 0788 271.609 NON STOP
Tarife începând de la 90 ron şi Parcare gratuită păzită! www.vilaeuropa.ro
Meniul zilei numai 11,90 lei!
46
CITY
NIGHTLIFE
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
CLUBURI DE NOAPTE ȘI MASAJ ÎN
CLUJ-NAPOCA
50
CITY
GRAM
OAMENI ȘI LOCURI
1
Focus pe Jazz in the Park: Bogata edition 2
3
4
5
GALERIE FOTO: JAZZ IN THE PARK
EDIŢIA de CLUJ
Director: Dragoş Roncu
apare săptămânal - gratuit, nr. 14(517),
dragos.roncu@zilesinopti.ro
8 Aprilie - 14 Aprilie 2016
Publicitate: Hunor Ferencz
Editată de: SC CRESCENT ADVERTISING SRL, Contact: Str. Traian, Nr.9, Ap.14, Cluj-Napoca e-mail: cluj@zilesinopti.ro
0740 012 790, hunor@zilesinopti.ro Publicitate: Andrei Nicu 0740 099 061, andrei.nicu@zilesinopti.ro Redactor: Irina Lupa irina@zilesinopti.ro
website: http://www.zilesinopti.ro/cluj-napoca
DTP: Alexandru Ene
fb: www.facebook.com/zilesinoptiCluj
alex.ene@zilesinopti.ro
Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail cluj@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Publicitate naţională Media Group Services International SRL Valeria Iliescu valeria.iliescu@mgsi.ro
Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Iaşi, Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Iași, Tg. Mureș.
51
CITY
ALEGE MIȘCAREA! CLUB TRANSILVANIA TE SUSȚINE. Se apropie vara, iar noi, unii, ne dorim să o întâmpinăm în formă. De aceea am căutat (și găsit) locul perfect pentru niște antrenamente energetice, dar și relaxante. După ce le-am făcut o vizită celor de la Club Transilvania, am știut că trebuie să aflăm mai multe despre complexul sportiv, așa că i-am contactat pentru niște detalii. Cine sunteți? Suntem unul din cele mai mari complexe sportive din Cluj care are multe facilități de petrecere a timpului liber prin mișcare si relaxare. Dispunem de 9 terenuri de tenis, 2 terenuri de fotbal sintetic, o sală de sport cu suprafață rapidă pentru tenis, volei și baschet. Însă ne lăudăm cel mai mult cu oaza de verdeață care înconjoară Club Transilvania și te aduce mai aproape de natură. Ce tendințe există în practicarea sporturilor anul acesta? Am observat o creștere considerabilă a persoanelor care optează tot mai mult pentru practicarea de diverse sporturi de grup. Dacă până nu demult erau la modă sălile de fitness, acum balanța înclină inspre sporturile care au posibilitatea de a aduce împreună mai mulți oameni. Pentru clubul nostru, sporturi precum voleiul și baschetul au fost cele mai "gustate" în acest început de an. Cu ce evenimente ne surprindeți în aceasta vară? Vor fi foarte multe și este greu sa le enumerăm aici. Totuși, vă pot dezvălui că vom organiza tabere de tenis pe perioada verii pentru cei mici. În același timp, vom avea campionate de fotbal și tenis atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Așa că, tineși aproape de noi pe clubtransilvania. ro #intrainjoc. Unde va găsim? Ne găsiți pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 la numărul 41. Suntem, însă, destul de prezenți și online pe rețelele de socializare și pe site-ul nostru, unde vă puteți rezerva activitatea sportivă preferată în mai puțin de un minut, folosind modulul de rezervări online cu confirmare în timp real.
LIFESTYLE
SPORT