Zile și Nopți Sibiu | 1-15 Martie 2026

Salut, Sibiu

Răzvan SĂDEAN, redactor

Femeile au nevoie de mai mult decât flori

Nu e chiar martie când vizionez miniseria „All Her Fault”, lansată la finalul anului trecut pe una dintre platformele de streaming, cu minunatele Sarah Snook și Dakota Fanning în rolurile principale, dar știu că suntem în pragul acelui „festival” al florilor, zâmbetelor și urărilor. O zi, două, poate trei pe an în care această atmosferă plutește în aer. În restul timpului, femeile arată mai degrabă ca personajele din această serie: vinovate, acuzate, arătate cu degetul, neapreciate pentru realizările lor, neajutate în treburile casnice de zi cu zi. Miniseria pornește de la cazul răpirii unui copil de cinci ani și explorează cu o meticulozitate chirurgicală abuzul și misoginia sistematică la care sunt supuse femeile de bărbații din jur (soți, prieteni, parteneri de afaceri), dar și de alte femei. În fiecare din cele opt episoade, este devoalată presiunea uriașă asupra mamelor și responsabilitatea inegală dintre parteneri. Este un ciclu greu de rupt, în care vina pare să preceadă orice: vina primordială, vina de a fi femeie. Serialul scoate clar în evidență cum, atunci când o tragedie are loc, societatea are tendința de a le blama pe femei, în acest caz pe mame. Dispariția copilului

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 03 (526) | 01 - 15 martie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu  /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

o transformă pe mama acestuia în principalul suspect în ochii comunității, iar soțul ei, în loc să-i fie suport, nu face decât să amplifice vinovăția. Presiunile și neîncrederea la care este supusă o femeie o pot conduce la decizii capitale care, privite prin prisma țesăturii de fapte care le-au dus la acel punct, par singura salvare. Crima prin care rupe lanțul toxic masculin care o sufocă nu mai pare acuzatoare, amintind de crima lui Raskolnikov din romanul ”Crimă și pedeapsă” de Dostoievski, „înțeleasă” și „iertată” de cititori. Poate, pe lângă cadourile clișeu pe care le oferim în această lună, am putea să vizionăm serialul, să lăsăm preconcepțiile deoparte și să nu apelăm la non-argumente precum „E film de propagandă”. Să observăm că povestea nu e spusă doar în nuanțe de alb și negru și să înțelegem esențialul: femeile trăiesc o presiune uriașă în fiecare zi, iar uneori chiar noi suntem cei care o generăm, de multe ori fără să conștientizăm. Nu este nevoie de tragedii pentru a produce o schimbare. Poate luna martie ar trebui să fie mai mult despre înțelegere reală și despre o reevaluare a valorilor pe care le-am învățat „de-a gata” despre femei.

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Vânzări - Distrubuitie: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Denisa Ciocoiu | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Femeile au nevoie de mai mult decât flori

VIAȚA ORAȘULUI

CE NE PLACE ȘI CE NU NE PLACE LA

10 finala Cupei României pe Municipal

COVER

Ce să faci în Sibiu și împrejurimi primăvara aceasta

CHESTIONAR DE #SIBIU

Eva Frățilă

DESIGN / ARHITECTURĂ

Tătărăscu - actuala EkoGroup Vila

Cod Roșu: Apocalipsa

FESTIVAL

Jazz in the Park, 13 ani mai târziu

ANIVERSARE

A trick of the Tail

Viața orașului...

Primăvara aduce la Sibiu o explozie de evenimente culturale! Între 1 și 15 martie avem expoziții de artă, spectacole de teatru și concerte care nu trebuie ratate. În centrul atenției se află expoziția-eveniment de la Muzeul Național Brukenthal, dedicată Școlii de pictură de la Baia Mare, dar și revenirea pe scena TNRS a spectacolului „Tattoo”, semnat de Radu Afrim. Pentru coloana sonoră a lunii, publicul se poate bucura de concertele Analia Selis și ale trupei sibiene de folk-metal E-an-na. Cu emoție, ritm și culoare începe luna martie la Sibiu!

De La Baia mare. FOCUS JÓZSeF KLeiN

Între 6 martie și 26 aprilie, Muzeul Național Brukenthal aduce în prim-plan unul dintre cele mai influente fenomene artistice din spațiul cultural românesc: Școala de pictură de la Baia Mare. Expoziția marchează 130 de ani de la înființarea coloniei de artă care a devenit ulterior Școala de pictură de la Baia Mare, precum și aniversarea nașterii artistului József Klein. Publicul este invitat să descopere o amplă selecție de lucrări de pictură, grafică și sculptură, opere reprezentative semnate de unii dintre cei mai importanți artiști băimăreni. Printre numele expuse se regăsesc: Traian Bilțiu-Dăncuș, Tibor Boromisza, D.N. Cabadaeff, Béla Czóbel, Simon Hollósy, József Klein, Tasso Marchini, Aurel Popp, Rezső Bálint, Vilmos Perlrott-Csaba și Sándor Ziffer. O expoziție de neratat pentru iubitorii de artă românească!

Trupa sibiană de folk-metal E-anna intră în al doilea deceniu de existență așa cum știe cel mai bine: pe scenă. Vineri, 13 martie, la Oldies Pub, formația sărbătorește 10 ani de la înființare cu un show live complex, intens și plin de energie. Accesul se face începând cu ora 19:00. Ce se întâmplă când un om își lasă propriul corp moștenire prietenilor săi? De aici pornește „Tattoo”, un spectacol care construiește un joc subtil între adevăr și ficțiune și pune sub semnul întrebării idealurile și valorile umane. Producția regizată de Radu Afrim revine pe scena TNRS joi, 5 martie, ora 19:00.

Îndrăgita solistă Analia Selis revine pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu cu „Volver”, un concert vocal-simfonic despre revenire, rădăcini și identitate, gândit ca un omagiu adus femeilor și puterii lor de a merge mai departe. Artista va fi acompaniată de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Programul aduce în prim-plan tango-ul și folclorul latinoamerican, în aranjamente orchestrale semnate de Mariano Castro și Julio Santillán. Concertul are loc vineri, 6 martie, de la ora 19:00.

ACTIVE NOU LA ARIA SIBIU

ARENA

Ce ne place și ce nu ne place la

finala Cupei României pe Municipal

Federația Română de Fotbal tocmai a anunțat că Stadionul Municipal Sibiu va găzdui, pe 13 mai 2026, pentru a treia oară în istoria sa, finala Cupei României. Ne bucurăm că orașul nostru va fi din nou epicentrul fotbalului românesc, dar ne place să privim și partea mai puțin vizibilă a evenimentelor. Iată o scurtă listă cu lucrurile care ne încântă și cele care ar putea fi îmbunătățite.

Ne place

 Ne place că astfel de evenimente pun Sibiul pe harta națională a fotbalului, oferindu-i vizibilitate și recunoaștere, dar și șansa de a arăta cât de primitor și pregătit poate fi orașul nostru pentru competiții de mare anvergură.

 Ne place că Sibiul poate găzdui competiții sportive atât de importante, precum Cupa României. După finalele din 2023 și 2024, cea din 2026 va fi a treia care se joacă sub ochii noștri, pe Stadionul Municipal.

 Ne place că finala Cupei României aduce în oraș un număr semnificativ de suporteri și turiști din toată țara, oferind un impuls economiei locale prin creșterea cererii pentru cazare, restaurante și transport.

 Ne place că finala Cupei României ajută la dezvoltarea fotbalului în regiune și le oferă tinerilor din Sibiu și împrejurimi șansa să vadă un meci de top chiar la ei acasă și să viseze la propriile performanțe pe teren.

Nu ne place

 Nu ne place că, de la modernizarea stadionului, nu am avut ocazia să ne bucurăm de o finală a Cupei României cu FCH pe teren propriu. În 2025, FCH a ajuns în ultimul act, însă partida s-a disputat la Arad.

 Nu ne place că încă există suporteri care devin agresivi și încearcă să transforme un eveniment sportiv într-un loc în care alți spectatori nu se simt în siguranță. Astfel de incidente au fost raportate atât în 2023, cât și în 2024.

 Nu ne place că astfel de evenimente aduc și mulți vizitatori care nu țin cont de sloganul Sibiului: „Orașul bunelor maniere”. După finalele din anii trecuți, străzile și zonele centrale au rămas pline de gunoaie.

 Nu ne place că autoritățile locale nu au reușit încă să rezolve toate problemele care apar în timpul marșurilor suporterilor spre stadion, cum ar fi consumul de alcool, aprinderea fumigenelor și petardelor.

Darul Țării Soarelui Răsare POVEȘTI

Transmit acest gând într-o zi în care facem un gest firesc de amintire a tuturor înaintașilor noștri, tuturor celor care au pus o piatră de temelie la ceea ce noi suntem astăzi și acum ne zâmbesc din Ceruri. În același timp, sărbătorim ceea ce ar trebui să însemne iubirea pe pământ. Și poate nu întâmplător e făcută această alăturare, întrucât Cel Senin pune întotdeauna în fiecare dintre noi semințe care să rodească, pentru a naște gânduri, fapte, inițiative și, mai ales, daruri. Pentru noi, pentru cei din jurul nostru, pentru pământ, pentru ce înseamnă acest univers. După două premiere de excepție, „Tatăl” și „Dincolo de uitare”, venim cu o celebrare care ritmează

sărbătorile de primăvară prin parteneriatul strategic făcut cu țara căreia îi dedicăm această bucurie, o țară grație căreia am reușit să concretizăm proiecte totul spectaculoase. An de an, de o bucată de vreme, sărbătorim Ziua Japoniei și, mai ales, Ziua Alteței sale Imperiale prin inițiative unice care să ajungă la inima spectatorilor din Țara Soarelui Răsare, dar și a tuturor românilor și europenilor spectatori care iubesc ceea ce facem noi, în cooperare cu artiștii din îndepărtatul loc.

Între 23 februarie și 2 martie, facem un dar de excepție pe Scena Digitală, prezentând spectacolul

„Iona”, în regia domnului Silviu Purcărete, avându-l pe domnul Kuranosuke Sasaki în rol principal, un artist japonez nepereche cu care am făcut acest spectacol anul trecut. Acest minunat proiect a fost prezentat în câteva capitale culturale europene și orașe din România, fiind inclus în programul FITS. A urmat premiera la Tokyo Metropolitan Theatre și un turneu roată-împrejurul Japoniei care a durat până aproape de final de an. Dăruim acest spectacol tuturor japonezilor și prietenilor lor, dar, în primul rând, publicului român și european. Spectacolul va fi disponibil gratuit pe

Scena Digitală, într-o versiune filmică realizată de Alexandru Condurache, împreună cu echipa domniei sale.

Este un dar pe care îl facem cu mare bucurie, un dar care va arăta cât de frumos acest spectacol intră în dialog cu versiunea sa românească, asigurată de actorul Adrian Matioc, pe care o puteți vedea pe scena teatrului în luna martie. Dragii noștri spectatori, a dărui este rațiunea noastră de a fi, și ne deschidem inimile în fața dumneavoastră și tuturor celor care vor să primească emoție de la noi! Bucurați-vă de această sărbătoare și de acest dar! O primăvară cât mai curândă!

19:00

Ce nu poate fi rostit

David Szalay este câștigătorul prestigiosului

Booker Prize în 2025. "Ce nu poate fi rostit" e o carte despre abuz, despre o rațiune neputincioasă în fața subconștientului, despre lipsa de putere, despre o viață pe care nu o trăiești ca subiect activ, ci care te trăiește ea pe tine. Personajul principal e un ins fără însușiri, un automat social, anesteziat emoțional, aproape lipsit de o motivație minimală de a trăi și mai ales de a găsi un sens existenței. În primele pagini István e înfățișat ca un adolescent singuratic, oarecum respins de ceilalți (nu face eforturi de integrare), fără relații sociale semnificative, fără voință proprie. Vecina cu un soț bolnav de inimă îl exploatează pe István mai întâi benign (o însoțește la supermarket), apoi sexual. Dezgustul băiatului e amestecat cu o atracție difuză față de femeie. De aici până la obsesie nu e decât un singur pas. Crima e urmarea acestei obsesii și pare un act

aproape involuntar. István se întoarce din armată decorat ca erou, dar impresia e aceeași ca în cazul crimei: că nu e actor în propria viață, că nu a încercat conștient să-și salveze prietenul.

"Ce nu poate fi rostit" nu e un bildungsroman: István nu crește, nu se dezvoltă. În unele circumstanțe acționează corect, în altele nu. Criminalul e secondat de erou. Nicio ipostază nu e definitivă și nu izvorăște dintr-o conștiință vie. De fapt, morala nu e printre preocupările lui, nu meditează asupra circumstanțelor vieții sale, nu trece de momentul prezent, nu are această capacitate reflexivă. E mai aproape de animal decât de cugetător. Îl domină instinctele și fiziologia. Singurătatea e firul roșu care leagă secvențele disparate ale vieții acestui băiat, apoi bărbat. La final, înțelegi că e numai un om, o victimă a împrejurărilor și a absurdului, așa cum suntem, până la urmă, toți.

Sâmbătă, 7 martie, orele 11:00 și 18:00

Duminică, 8 martie, ora 11:00

AVENTURILE LUI de Costel Popovici

60’ + 5 ani

Aleg să fiu femeie.

Astăzi, când primăvara își face loc în lume, aleg să fiu femeie. În fiecare mărțișor primit, văd o promisiune de renaștere a feminității, de sensibilitate autentică. Feminitatea mea a fost uneori învățată să tacă, într-o societate care ne cere să fim doar puternice, independente. Dar feminitatea mea nu s-a pierdut, ea abia așteaptă să fie redescoperită sub imaginea mea de mamă luptătoare, de femeie “de carieră”, care-și croiește drum într-o lume brutală, a bărbaților.

Aleg să fiu femeie, pentru că prin alegere îmi revendic identitatea, îmi dau voie să fiu puternică dar și vulnerabilă. Fiecare gest feminin este o sursă de echilibru: un echilibru între sensibilitate și curaj, un dans delicat între forță și blândețe. Feminitatea mea nu este doar un refugiu la care mă întorc atunci când sunt eu

cu mine. Feminitatea mea nu se definește prin fragilitatea pe care nu mi se permite să o arăt, ci prin capacitatea de a crea, de a simți, de a iubi zi de zi. Femeia din mine nu este doar o etichetă, ci o revoluție tăcută, un act de curaj în fiecare zi care are nevoie, în continuare, de bărbat într-un dans al respectului, în care, împreună, ne redefinim puterea.

Aleg să fiu femeie. Pentru că în această alegere se află toată libertatea mea.

---Aleg să ofer mărțișoare tuturor femeilor din viața mea în semn de apreciere, ca simbol al frumuseții, al protecției și al respectului pe care li-l arăt. Cu fiecare mărțișor oferit, declar o reafirmare a feminității, o amintire că, în esență, fiecare femeie puternică nu imi slăbește mie identitatea bărbătească, ci mă pune, tăcut, în centrul universului ei. Iar bărbatul din mine devine parte din dansul acestui echilibru numit... iubire.

AT URi

Dacă e miercuri, e zi de distracție și creație la Teatrul Gong! Ai între 6 și 10 ani? În fiecare săptămână, de la ora 18:00, te așteptăm la Atelierul de Creație „Piticii pricepuți”

cu Claudia Benchea

Ce să faci în Sibiu

și împrejurimi primăvara aceasta

Primăvara nu vine doar cu mai mult soare și temperaturi mai ridicate, ci și cu mai mult chef de ieșit din casă. Schimbarea de anotimp se simte la o simplă plimbare pe străzile orașului: mai puține haine groase, mai multe perechi de ochelari de soare, mai multe biciclete, mai mulți turiști la terase, aleile din Parcul Sub Arini tot mai aglomerate. Toți vrem să ne bucurăm de lunile de primăvară, iar Sibiul oferă numeroase posibilități de a combina mișcarea cu orașul și natura.

Știi că a venit primăvara atunci când poți ieși cu bicicleta la plimbare. Nu este nevoie să ne aventurăm pe marile bulevarde ale orașului, pentru că Sibiul oferă suficiente alternative: trasee prin Parcul Sub Arini, de-a lungul râului Cibin, prin Pădurea Dumbrava și chiar în afara orașului, pentru plimbări mai sigure și mai plăcute. Câțiva kilometri buni de piste

care permit oricui să exploreze orașul pe două roți, în această perioadă ideală, când nici frigul nu mai descurajează, dar nici căldura nu face să ezităm. Dacă bicicleta a stat neatinsă pe parcursul sezonului rece, este recomandat să o duceți la verificare pentru a vă bucura pe deplin de o plimbare liniștită.

Zilele de primăvară aduc cu sine dorința

de mișcare – și nu doar pe două roți. Aleile

Parcului Sub Arini sunt perfecte pentru alergare sau plimbări relaxante, iar zona de fitness este ideală pentru cei care vor un antrenament personalizat în aer liber. La Baza Sportivă

Obor, pasionații de sport găsesc terenuri profesionist amenajate pentru fotbal, baschet, volei, minifotbal, handbal, tenis de câmp sau tenis de masă. Iar Skateparkul din zona Obor se pregătește să își deschidă porțile pentru un nou sezon plin de trick-uri și mișcare intensă.

Frumusețea primăverii poate fi descoperită, la pas, pe potecile din jurul Sibiului. Fiecare ieșire organizată în cadrul programului Anii

Drumeției în lunile de primăvară este o invitație să ne bucurăm din plin de spectacolul naturii: florile și pădurile strălucind în bătaia soarelui, ciripitul păsărilor și susurul izvoarelor. Lucruri simple, care au efect maxim asupra stării noastre fizice și mentale, ne bucură sufletul și scot fizicul din amorțirea lunilor de iarnă.

Primăvara la oraș are un alt ritm decât în satele de odinioară, dar la Sibiu tradițiile de sezon încă pot fi experimentate la Muzeul ASTRA. Aici, în fiecare primăvară sunt readuse în prim-

plan activități care apropie oamenii de natură: pregătirea grădinilor și a livezilor, plantarea semințelor, îngrijirea culturilor și învățarea despre compost, polenizare sau combaterea dăunătorilor. Totodată, vizitatorii se pot bucura de târgurile de sezon organizate în incinta muzeului, unde bunătățile locale și produsele proaspete permit o experiență completă. În sezonul primăverii, parcă și cumpărăturile se fac mai ușor în aer liber. Și, din fericire, avem alternative care fac această experiență posibilă. În fiecare vineri, Piața Huet devine Piața Verde, aducând produse proaspete de la producători locali – o alternativă autentică la ceea ce găsim în supermarket. Sâmbăta, Piața Volantă, de lângă Sala Transilvania, oferă și mai multe bunătăți: unele disponibile pe tot parcursul anului, dar și produse de sezon, direct de la fermieri, de la brânzeturi și carne la panificație și deserturi. Plimbarea printre tarabe în primele raze de soare ale zilei poate fi o adevărată bucurie. Și bineînțeles, Piața Cibin, deschisă în fiecare zi, cu tarabe pline cu legume proaspete, flori și alte produse de sezon, perfecte pentru a aduce primăvara în casele noastre.

La fel de bine, primăvara poate fi simțită și în centrul Sibiului, la una dintre multele terase.

Pe măsură ce zilele se încălzesc, încălzitoarele devin tot mai puțin necesare, iar aerul proaspăt al primăverii face șederea mult mai plăcută. Cafenelele și gelateriile încep să revină în primplan, cu deserturi răcoritoare și înghețată, iar o limonadă sau o cafea savurată la soare devine nu doar relaxantă, ci și o invitație de a te lăsa purtat de agitația orașului, care încă nu devine sufocantă, ci doar revigorează spiritul oricui.

IULIA MESEA

Pe 6 martie, la Muzeul Național Brukenthal, va avea loc vernisajul expoziției „Școala de la Baia Mare 130. Focus József Klein”, o amplă retrospectivă dedicată unuia dintre cele mai importante fenomene ale modernității artistice din România, prilej cu care am stat de vorbă cu dr. Iulia Mesea, istoric și critic de artă, unul dintre curatorii proiectului, despre conceptul și mizele acestei expoziții-eveniment.

Colonia de pictură de la Baia Mare revine în atenția publicului sibian prin cea mai amplă expoziție dedicată acestui fenomen artistic. Care este conceptul curatorial și ce a stat la baza realizării acestei expozițiieveniment?

Muzeul Național Brukenthal are o colaborare îndelungată cu Muzeul Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”, concretizată într-o serie de expoziții tematice de mare succes, organizate în parteneriat, la Sibiu și/sau Baia Mare, din 2007 până în prezent. De data aceasta, conceptul curatorial propune o lectură cronologic-tematică a Școlii de la Baia Mare, evidențiind evoluția sa, prin lucrări de valoare excepțională care îi ilustrează profilul distinct în modernitatea românească și centraleuropeană.

Care sunt particularitățile artiștilor incluși în acest fenomen artistic și ce îi definește din punct de vedere stilistic și conceptual? Ce pot descoperi concret sibienii vizitând expoziția?

Esențializând, Școala băimăreană poate fi definită prin doi termeni: modernitate și sincronism. Bazându-se pe refuzul convențiilor academice și pe admirația pentru pictorii francezi realiști, lucrând după modele și prin studiul după natură, Școala profesorului

Simon Hollósy a devenit un fenomen artistic de talie internațională care a atras peste 1.000 de cursanți din centrul și sud-estul Europei.

Publicul va descoperi lucrări emblematice și personalități majore ale școlii.

Prin focusul dedicat lui József Klein, expoziția propune și o recuperare critică. Ce îl individualizează în cadrul Școlii de la Baia Mare și de ce e importantă readucerea sa în atenția publicului?

Expoziția își propune să recupereze cazul lui József Klein, artist cu o viziune sensibilă și destin tragic – fiind victimă a Holocaustului – care se individualizează prin parcurgerea etapelor stilistice specifice coloniei, prin predilecția pentru arta de avangardă și implicarea în modificarea viziunii artiștilor despre menirea artei. Readucerea sa în atenție restituie o verigă esențială a fenomenului și nuanțează imaginea istorică a coloniei artistice.

Pentru un parcurs expozițional cât mai accesibil, există elemente de contextualizare pentru vizitatori care să faciliteze înțelegerea expoziției?

Pentru o experiență expozițională muzeală completă și complexă, în paralel cu lucrările de artă, vom oferi publicului o serie de instrumente, de la documente originale și fotografii de epocă, la texte curatoriale și tururi ghidate, prin care se va pătrunde în atmosfera acestui fermecător centru al modernității, care a debutat ca școală liberă de pictură, devenind apoi important centru artistic al modernității din România.

Cod Roşu: Apocalipsa

Ce poate face o ciupercă din om

Oare ce secrete zac uitate prin depozitele vechi, sub straturi groase de praf? Uneori, nu e vorba doar de mobilă veche și lacăte ruginite, ci de ceva mult mai… viu și mult mai flămând. Cod roşu: Apocalipsa / Cold Storage promite să fie cel mai exploziv mix de science-fiction, horror și comedie neagră al anului, o peliculă care transformă o simplă tură de noapte într-o cursă contra cronometru pentru salvarea omenirii.

Povestea îi urmărește pe Teacake (Joe Keery) și Naomi (Georgina Campbell), doi tineri angajați ai unui centru de depozitare construit strategic deasupra unei foste baze militare americane. Ceea ce trebuia să fie o seară banală devine un coșmar biologic atunci când un fungus parazit, sigilat de guvern și depozitat la nivelul cel mai jos al facilității acum zeci de ani, reușește să evadeze. Pe măsură ce temperatura crește, microorganismul ultracontagios suferă mutații rapide, preluând controlul minții și devorând orice îi iese în cale. Singura lor speranță?

Un veteran călit în lupte și fost expert în bioterorism,

interpretat de inconfundabilul Liam Neeson, care aduce un contrast savuros de gravitate și ironie întregului haos.

Regizat de Jonny Campbell, cunoscut pentru producții precum Westworld sau Dracula, filmul are la bază scenariul semnat de legendarul David Koepp (Black Bag, Indiana

Jones şi cadranul destinului), care își adaptează propriul roman de succes lansat în 2019. Koepp a creat o poveste antrenantă și plină de adrenalină, care te va ține cu sufletul la gură. Totodată, fanii genului se pot aștepta și la un spectacol vizual generos. Pe de altă parte, filmul abundă și în de scene sângeroase și efecte vizuale explicite, amintind clasicele genului „creature-feature” precum

The Blob sau Slither. Cod roşu: Apocalipsa mizează pe un stil vizual dinamic, folosind cadre care pot crea o senzație de claustrofobie și efecte cu rolul de a accentua ideea de contaminare organică.

Ceea ce face ca acest thriller cu accente horror să fie cu adevărat captivant este modul în care transformă un spațiu cotidian, precum un depozit de cartier, într-un labirint al supraviețuirii. În timp ce lumea exterioară habar n-are că este la un pas de colaps, bătălia se dă printre rafturi metalice și coridoare înguste, oferind o senzație de realism terifiant. Filmările realizate în locații spectaculoase din Italia și Maroc, împreună cu chimia dintre carismaticul Joe Keery și Georgina Campbell transformă acest lungmetraj într-un spectacol de entertainment pur. Cod roşu: Apocalipsa (premiera: 20 februarie) este un film inteligent și alert care nu se teme să fie ludic, demonstrând că, uneori, cea mai mare amenințare globală poate fi învinsă cu puțin umor negru și mult curaj neașteptat.

DE LA REGIZOAREA FILMULUI ALCARRÀS

ROMERÍA

UN FILM DE CARLA SIMÓN

DIN 20 FEBRUARIE DOAR LA CINEMA

Când trecutul dezvăluie adevăruri ascunse ROMERÍA

Atunci când ne simțim pierduți, adesea căutăm ceva care să ne ancoreze. Pentru mulți, acel ceva este familia. Și Marina, protagonista celui mai nou film al Carlei Simón, se află într-un moment de cumpănă și caută sprijin din partea familiei ei îndepărtate. Astfel, pornește într-o călătorie spre orașul natal al tatălui ei, în speranța că va găsi toate răspunsurile pe care le caută.

Carla Simón, faimoasa regizoare spaniolă cu origini catalane, revine pe marile ecrane cu Romería, o nouă poveste emoționantă despre familie, regăsire și maturizare. Distribuit în România de Bad Unicorn, filmul o urmărește pe tânăra Marina (interpretată de Llúcia Garcia) în călătoria ei pe coasta atlantică a Spaniei pentru a obține un document pentru universitate de la bunicii pe care nu i-a cunoscut niciodată. Astfel, întâlnește mătuși, unchi și veri noi, neștiind dacă va fi

acceptată în familia regăsită. Răscolind emoții demult îngropate și răni ale trecutului, Marina pune cap la cap amintirile fragmentate și adesea contradictorii ale părinților, a căror amintire e îndepărtată. Asemenea celorlalte două filme realizate anterior, Carla Simón se folosește de propriile experiențe pentru a prezenta o poveste complexă despre familie, unde lucrurile nu sunt ce par a fi. Cu toate că părinții Marinei sunt absenți, prezența lor este resimțită pe tot parcursul filmului. Ei reapar în nenumărate feluri, adesea în mici detalii sau obiecte care au rămas în urma lor, iar Marina reușește să construiască portretul lor; nu este unul perfect sau complet, însă indiciile pe care le descoperă reușesc să umple goluri care completează atât povestea părinților ei, cât și a vieții lor. Marina se află la granița dintre două realități: cea a copilăriei ei, unde a crescut în Barcelona alături de mama ei și

a trăit cu impresia că tatăl ei a murit când era mică; și cea a rudelor din partea tatălui, care susțin o altă înșiruire a evenimentelor petrecute în trecut. Iar Marina trebuie să deslușească care este adevărul din mijlocul tuturor acestor povestiri încâlcite și să decidă dacă poate să aparțină acestei familii pe care n-a cunoscut-o până acum.

Romería s-a văzut în avanpremieră mondială în cadrul Competiției Oficiale de la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și se va lansa în cinematografele din România pe data de 20 februarie. Nu rata acest film puternic și emoționant despre familie, care te va purta pe strălucitoarea coastă spaniolă, doar în cinematografe!

GOAT

Cel mai tare din parcarea

animațiilor din 2026

Într-o eră cinematografică dominată de povești cu animale vorbitoare și metafore pentru depășirea obstacolelor, GOAT / Cel mai tare din parcare se anunță drept una dintre cele mai interesante animații ale anului 2026. Inspirată de lumea sportului și îmbogățită cu un mesaj universal pozitiv despre încredere și perseverență, această comedie animată promite să cucerească publicul de toate vârstele. GOAT ne transpune într-un univers animat complet, populat de animale antropomorfe, unde sportul suprem nu este fotbalul sau baschetul pe care îl știm, ci roarball - un joc intens și de contact complet, dominat de creaturi extrem de rapide și puternice.

În acest context, protagonistul

nostru este Will Harris, un țap mic de statură, dar cu visuri uriașe: să devină nu doar un jucător profesionist, ci cel mai mare jucător de roarball din istorie. Bineînțeles, lumea îl privește cu scepticism, pentru că, la urma urmei, cine ar crede că un țap poate ține pasul cu animale precum gheparzii sau rinocerii în acest sport dur. Dar Will crede în el și își urmează

visul neabătut. Sportul în sine este doar un pretext, căci ideea este una clasică, cea a outsiderului care schimbă regulile jocului și redefinește așteptările, în ideea că oricine crede în visul său ajunge să și-l îndeplinească.

McLaughlin dă viață lui Will, iar Stephen Curry - multiplu campion NBA și producător al filmului - interpretează un jucător girafă pe nume Lenny Williamson. Lista e completată de Gabrielle Union, David Harbour, Nicola Coughlan, Nick Kroll, Jenifer Lewis, Patton Oswalt, Jennifer Hudson și alte nume mari care adaugă profunzime și umor personajelor. În paranteză fie spus, importanța implicării lui Curry este mai mult decât o simplă atracție de marketing: este o punte între cultura sportului și lumea animației, menită să atragă atât tinerii fani ai baschetului, cât și familiile în căutare de povești inspiraționale.

Proiectul strălucește nu doar prin poveste, ci și printr-un voice cast impresionant: Caleb

Tehnic, Cel mai tare din parcare (premiera: 27 februarie) beneficiază de animația realizată de Sony Pictures Imageworks, aceeași echipă din spatele unor hituri vizuale precum SpiderMan: Across the Spider-Verse și KPop Demon Hunters, ceea ce ridică așteptările privind stilul vizual și dinamica scenelor sportive. Prin mesaje despre curaj, incluziune și spirit de echipă, GOAT caută nu doar să distreze, ci mai ales să inspire. Este o animație despre depășirea limitelor, despre a transforma diferențele în puncte forte și despre a demonstra că, indiferent de mărime sau așteptări, fiecare dintre noi se poate face remarcat și apreciat.

AGENTUL SECRET

Un thriller despre hidoşenia tiraniei politice

Cu peste 50 de premii şi nominalizări în palmares, dintre care două recente Globuri de Aur, care îl face un candidat de luat în seamă la premiile Oscar de luna viitoare, drama braziliană Agentul secret, concepută de virtuozul regizor Kleber Mendonça Filho (Bacurau, Aquarius), reprezintă un must-see pentru cinefilii români, mai ales cei maturi, fiindcă acţiunea se petrece într-un tip de regim politic a cărui povară continuăm să o purtăm la rândul nostru peste timp: dictatura. În Agentul secret, suntem transportaţi în 1977, an de vârf al luptelor interne dintre facţiunile militare rivale aflate la conducerea Braziliei, care au produs în valuri efecte neliniştitoare la nivelul întregii naţii.

autorităţile locale şi ucigaşii cu simbrie care îi sunt pe urme. Între dorința de a se reconecta cu familia și realitatea brutală a dictaturii braziliene din anii ’70, Armando, devenit Marcelo într-o urbe în care nu rechinii sunt cei care omoară oameni, ajunge fără voie un „agent secret” prins într-o rețea de tensiuni politice, sociale și personale, populată de anarhocomunişti, politicieni veroşi, cetăţeni idealişti şi criminali în uniformă.

Ca urmare a unui diferend avut cu un ministru corupt, Armando (Wagner Moura), un văduv trecut de 40 de ani, este nevoit să-şi ducă viaţa în semi-clandestinitate, cu toate că nu este un agitator politic sau dizident. În plină săptămână a carnavalului, fostul cercetător şi cadru universitar ajunge în Recife, cea mai mare aglomerare urbană din nordul Braziliei, cu speranța de a se reapropia de fiul său și de a-şi găsi cumva liniștea pe care o caută de ani de zile. Pericolul pândește însă la fiecare colț de stradă, iar fugarul, deşi mascat cumva prin asumarea identităţii de simplu funcţionar la evidenţa populaţiei, devine o ţintă deopotrivă pentru

Wagner Moura, cunoscut la noi datorită serialului Narcos, în care l-a jucat pe Escobar, dar şi prin rolurile din filme precum Civil War sau Elysium, a fost recompensat cu premiul de interpretare la Cannes şi cu Globul de Aur pentru modul în care a portretizat acest personaj, care nu are însă nimic de-a face cu un... 007 în versiune braziliană. În fapt, Agentul secret (premiera: 27 februarie), thriller politic cu neaşteptate accente de satiră şi comedie neagră, realizat de un cineast care se dovedeşte a fi şi un pasionat cinefil prin referinţele inserate, este o poveste cinematografică foarte densă, spusă şi interpretată într-un mod impresionant despre supraviețuire și memorie, într-o vreme în care adevărul era cel mai adesea ascuns în umbre care dau frisoane.

GGIPSY QUEEN

O dramă despre lupte... în ring şi în viaţă

ipsy Queen este povestea lui Ali, o mamă care emigrează din România într-o țară străină pentru a le oferi copiilor ei un viitor mai bun. Muncește până la epuizare, dar rămâne în picioare. Pentru copiii ei, luptă oriunde e nevoie — chiar și în ringul de box. Filmul are în centru un personaj feminin puternic, cu o poveste profund umană și universală, care ar putea fi orice femeie, orice părinte, orice om pus în situația de a lupta pentru cei pe care îi iubește. Interpretată de Alina Șerban, care dă dovadă de o forță actoricească și umană rar întâlnite, Ali este un personaj care trăiește la limita rezistenței, încercând să-și țină familia unită. Ea pleacă din România în Germania pentru a le oferi celor mici un alt viitor, asemenea multor români.

Într-un subsol unde face curățenie, Ali regăsește un sac de box - un sport, desigur, dar și o metaforă pentru viața din afara ringului, o subliniere a ideii că munca și efortul pot face diferența, atât în arenă, cât și în societate. Când viața o aduce într-un punct critic, boxul devine singura cale prin care poate lupta pentru a-și păstra copiii lângă ea și pentru a le proteja viitorul. Filmul valorifică magistral acest paradox al boxului – simultan metaforă și experiență concretă – în care lupta este atât simbolică, cât și visceral de reală. În ringul

de box din film, realitatea se împletește subtil cu ficțiunea, întrucât adversara Alinei Șerban este campioana mondială de box Maria Lindberg, iar antrenorul din colțul ei este nimeni altul decât Jürgen Blin, legendar boxer german de categoria grea, care a luptat chiar și împotriva lui Muhammad Ali. Pentru rolul principal din Gipsy Queen, Alina Șerban a câștigat patru premii pentru Cea mai bună

PREMIERĂ

actriță, inclusiv Premiul pentru Cea mai bună actriță din Germania, fără ca ea să fie vorbitoare de limba germană. O co-producție AustriaGermania realizată de regizorul Hüseyin Tabak, filmul este intens și emoționant și vorbește despre iubirea care îți dă forța să nu renunți. Nominalizat la 11 premii internaționale și câștigător a 7 dintre ele, Gipsy Queen a fost apreciat de juriile festivalurilor Nuremberg Film Festival „Turkey-Germany” și Tallin Black Nights Film Festival, cât și de ale Premiilor German Screen Actors și Guenter Rohrbach Filmpreis, având totodată și o nominalizare la European Film Awards și la LOLAPremiile Academiei Germane de Film. Gipsy Queen va fi lansat pe 27 februarie în cinematografele din România și stă la baza unei campanii dedicate șansei tuturor la educație și sport, deschizând un dialog necesar despre incluziune.

Marty Supreme Scopul scuză

Aflat luna trecută în Londra, în deja uzualele vizite de pe Emirates Stadium pentru a-mi susține favoriții de la Arsenal, am profitat de ocazie și întruna dintre zilele ploioase de care am avut parte am decis să mă adăpostesc într-un cinema. Și când zic cinema, mă refer la chiar la o sală de cinema sau un picturehouse, cum i-a zis englezul. Și m-am dus cu direcție către Marty Supreme, filmul care la noi urma să apară la final de ianuarie. Cu popcorn-ul în brațe și locul strategic ales de pe rândul din mijloc, am așteptat cu interes să văd ce ne-a mai pregătit Josh Safdie (regizorul) și dacă Chalamet e chiar așa de bun pe cât zic criticii.

De la bun început, filmul setează un ritm alert, deja aproape un trademark al său, după cum bine am putut vedea în Uncut Gems sau Good Time. Chalamet, aici sub numele de Marty Mauser, are ochelari, un început de „mono sprânceană”, o ușoară acnee și o tentativă de bărbiță cu mustață. Pletele în vânt și chipul angelic din Dune sau Call Me By Your Name au lăsat locul unei apariții mult mai dure, mai neîngrijite și mai bine potrivite peisajului din New York-ul anilor ’50, acolo unde are loc acțiunea filmului. Odată cu el facem cunoștință și cu Rachel (Odessa A’zion), tânăra cu ochi superbi care intră în magazinul de pantofi unde lucrează Marty, sub pretextul că a uitat ceva acolo cu o zi înainte. În realitate, cei doi se strecoară în depozit unde… se bucură de avântul vârstei. Apoi, pentru a sublinia (nu foarte subtil), finalitatea actului dintre cei doi, Safdie optează pentru un montaj digital cu mai mulți spermatozoizi care se-ntrec, până într-un punct mare și alb, care se transformă într-o minge de ping-pong. Pe moment am râs, dar la urmă mi s-a părut ingenios.

Lui Safdie nu îi e frică să inducă anxietate spectatorului. Nu îi e teamă că îl sufocă, și tocmai de-aia filmul te ține fără probleme, chiar dacă are două ore și jumătate. Acțiune, dramă, comedie, situații extreme și poate uneori exagerate, toată completează un tablou al unui New York haotic, plin de tot felul de oameni care mai toți atârnă de un fir de ață de marele american dream, spre care tinde fiecare. Cel mai bun exponent e chiar Marty. În esență, Marty nu e un erou. Ba dimpotrivă. E genul de personaj care ar face orice ca să obțină ce își dorește, chiar dacă asta implică violență, înșelăciune, furt sau încălcarea a aproape orice ține de moralitate. Și cu siguranță că nu ar fi fost la fel dacă partitura nu era pe mâna lui Timothée Chalamet, care cred sincer că face cel mai bun rol al lui din toată cariera de până acum. Carieristul disperat, talentat, dar care tot timpul aspiră la măreție face din Marty un personaj profund viciat, dar de la care nu îți poți lua ochii și care s-ar putea să îi aducă lui Timmy primul Oscar din carieră, la care râvnește și el atât de mult.

ETHNOGRAPHIC PARK JUNE 5-7

LISA SIMONE QUARTET

MARCOS VALLE VENNA RABIH ABOU-KHALIL QUARTET NIK BÄRTSCH RESIDENCY - 3 CONCERTS

1ST - SOLO / 2ND - NIK BÄRTSCH & TANIA GIANNOULI / 3RD - NIK BÄRTSCH'S RONIN

BUGGE WESSELTOFT & ARILD ANDERSEN & GARD NILSSEN KRAAK & SMAAK (LIVE + DJ SET) YILIAN CAÑIZARES TRIO JIP COMPETITION WINNERS: JEMMA   MINDTHEGAP TRIO

TICKETS AVAILABLE ON

Jazz in the Park, 13 ani mai târziu: de la un pariu riscant la un festival care construiește valori

Zilele trecute am anunțat primul val de artiști care vor concerta la ediția a XIV a a Jazz in the Park, care va avea loc între 5 și 7 iunie 2026, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj Napoca. Printre numele confirmate se află Lisa Simone Quartet, Marcos Valle, Nik Bärtsch, prezent într o rezidență artistică de trei zile, Venna, Kraak & Smaak Live Band, Rabih Abou Khalil, Bugge Wesseltoft, Yilian Cañizares, alături de două trupe laureate ale Concursului Internațional Jazz in the Park din 2025. Un line-up cu 10 artiști, 10 direcții și destul de multe motive să ne bucurăm.

Un început tumultuos, dar esențial

Se împlinesc 13 ani de la primul anunț de artiști Jazz in the Park, făcut tot în luna ianuarie, dar în 2013. Între timp, acest moment a devenit mai mult decât o tradiție, a devenit o obișnuință, atât pentru noi, cât și pentru publicul care ne urmărește. Așa cum știm că în decembrie sunt cadouri sau că vara traficul e mai lejer, știm și că începutul de an vine cu un nou anunț de artiști. Așa că, înainte să vorbim despre ediția din 2026, cred că merită să ne uităm puțin în urmă la ce a însemnat și ce înseamnă Jazz in the Park, unul dintre cele mai iubite festivaluri din țară (nu o spun eu, o spune Răzvan Exarhu. Avem și filmare).

Jazz in the Park a început în 2013, în Parcul Central din Cluj Napoca, într o perioadă în care accesul pe iarbă era interzis, iar câinii nu aveau ce căuta în parc. De fapt, spațiile verzi din oraș aveau un regulament extrem de restrictiv. Inițial, nu ni s-a permis organizarea festivalului, de teama distrugerii parcului. Am insistat mult, iar autoritățile șiau asumat, până la urmă, acest risc alături de noi. A urmat o primă ediție cu ploaie, multe probleme organizatorice, dar și o primă zi care, pentru mine, rămâne cea mai bună de până acum. Atât de bună încât, la scurt timp după, regulamentul de folosire a spațiilor verzi din oraș s-a schimbat.

Așa a început Jazz in the Park.

Implicarea în comunitate

Am înțeles destul de repede că suntem un formator de opinie și că avem o responsabilitate legată de ce transmitem publicului. Am ales să fim un exemplu pozitiv. Am fost primul festival din România care a introdus pahare reutilizabile, am creat un fond pentru proiecte comunitare prin care am donat peste 120.000 de euro, am dezvoltat un concurs internațional pentru trupe tinere, ajuns la a opta ediție; am organizat ateliere, experiențe auditive și tot felul de experimente legate de sunet. Am colaborat constant cu mediul local și am construit un festival accesibil și incluziv. Pentru o bună parte din oraș, Jazz in the Park a fost și este cel mai bun proiect cultural la care își permit să meargă.

Și iată-ne în 2026

După 13 ediții, peste 550 de trupe aduse și mai bine de un milion de oameni care ne-au vizitat, Jazz in the Park a ajuns la o maturitate care ne permite să fim conectați la prezent fără să ne pierdem spiritul. Line-up-ul anunțat pentru 2026 reflectă această direcție. Îmi place să spun că un festival ar trebui să fie ca un bufet suedez: să ai de unde alege, să guști din mai multe lucruri și să descoperi ce ți se potrivește. Avem jazz american, bossa nova, funk, soul, brit jazz, influențe afro cubaneze, minimalism, experimental și improvizație.

Pe lângă stiluri, avem și artiști cu mesaj. Lisa Simone, fiica legendarei Nina Simone, activistă pentru drepturile omului, ajunge la Jazz in the Park într-un moment în care simțim că societatea are nevoie de astfel de modele.

Marea mutare și anii de pandemie

Ianuarie 2020 ne-a adus o bucurie uriașă: premiul de Best Small Festival in Europe la European Festival Awards, un fel de Oscar al nostru. Ne-am făcut planuri mari, convinși că urmează o perioadă excelentă. Și apoi a venit pandemia. În 2020 ne-am mutat din Parcul Central în Parcul Etnografic. A fost o decizie forțată de context, dar care s-a dovedit una dintre cele mai bune din istoria festivalului. Am fost printre puținele festivaluri din România care au avut loc și în pandemie, în condiții dificile, dar asumate. Astăzi, Jazz in the Park există în ambele parcuri și a crescut odată cu ele.

Mai mult decât muzică

Ceea ce facem prin Jazz in the Park este mai mult decât un festival. Construim un mic univers, o replică a lumii așa cum ne-am dori să fie: cu acces la cultură, cu egalitate, cu deschidere și cu dorința de a descoperi lucruri noi. Jazz in the Park este o experiență pentru suflet. Iar dacă vii, indiferent de muzica pe care o asculți în mod obișnuit, sunt convins că vei pleca mai relaxat, mai inspirat și, poate, puțin mai bun. Biletele pentru ediția din 2026 sunt disponibile pe site-ul nostru, www.jazzinthepark.ro. Atenție, deja am vândut 60% din ele! Abonamentele sunt o invitație de a trăi festivalul pe îndelete, de dimineață până seara, timp de trei zile. Pentru noi, fiecare bilet cumpărat este un vot de încredere. Promitem să-l onorăm. Dacă nu, returnăm banii. :)

„A Trick of the Tail” și asul din mânecă

Într-o zi toridă din iulie 1985, Phil Collins decide să realizeze imposibilul: după terminarea mini-recitalului din cadrul concertului caritabil Live Aid (găzduit de stadionul Wembley, din Londra), Collins se va urca într-un Concorde, va traversa în timp record Atlanticul și va susține un recital și în cadrul evenimentului Live Aid de pe Stadionul JFK, din Philadelphia. Găselnița lui Phil ne demonstrează omniprezența sa în cultura pop a anilor ’80, căci nu multe alte staruri au reușit să domine cu atâta insistență spațiul media în deceniul în care Ronald Reagan schimba economia

În februarie 1976, Genesis lansa albumul A Trick of the Tail, în formula Phil Collins, Steve Hackett, Mike Rutherford și Tony Banks. Neștiind dacă formația va continua după plecarea solistului Peter Gabriel, membrii acesteia au decis să înregistreze piese instrumentale, în speranța că vor găsi un nou frontman pe parcurs. După ce audițiile s-au dovedit a fi complet neproductive, aceștia au

Statelor Unite, iar MTV-ul ne demonstra faptul că videoclipurile reprezintă creații artistice demne de luat în seamă. Până și Phil a declarat că prezența sa constantă pe radio și TV era enervantă, iar remarca lui Bowie conform căreia anii ’80 au reprezentat „perioada Phil Collins” nu ar trebui să ne surprindă. De fapt, în timp ce Phil a devenit sinonim cu balade siropoase și producții suprasaturate, istoria pare că l-a plasat în sertarul starurilor pop cu un bizar lipici mainstream, uitând de multiplele valențe artistice ale unuia dintre cei mai mari percuționiști rock ai secolului XX.

realizat că noul solist se ascundea chiar sub ochii lor, în spatele munților de tobe și cinele. Desigur, cu tendința sa de a se îmbrăca precum un tată din clasa mijlocie, Collins contrasta puternic cu extravaganța lui Gabriel, iar măsurile compuse și temele filozofice care au caracterizat creațiile Genesis la începutul anilor ’70 au început să se diminueze constant până la finalul deceniului; totuși, de la imaginile suprarealiste

prezente în versurile unor piese precum I Know What I Like (In Your Wardrobe) (1973) până la dansul celor trei din videoclipul cântecului I Can’t Dance (1991) e cale lungă. În plus, nici parodierea lui Michael Jackson din cadrul aceluiași videoclip nu a îmbătrânit atât de bine, trecerea bruscă la estetici mainstream polarizând fanii experimentelor artistice inedite și ai rockului progresiv.

Revenind însă la A Trick of the Tail, albumul ne oferă o porție de prog-rock bine cântat, iar pentru prima oară în istoria formației, întregul material discografic este însoțit atât de ritmurile complexe ale tobelor lui Collins, cât și de livrările sale vocale spectaculoase. ,,A fost foarte satisfăcător pentru noi să arătăm că puteam continua. A fost grozav și faptul că nu a trebuit să implicăm o altă persoană”, declara pianistul Tony Banks. Turneul de promovare al materialului discografic l-a mutat pe Collins de la tobe în fața publicului, transformându-l într-unul dintre primii bateriști-soliști ai istoriei. În perioada martie-iulie 1976, partitura setului de tobe a fost interpretată live de Bill Bruford (Yes, King Crimson), urmând ca viitoarele turnee să fie realizate alături de percuționistul Chester Thompson. În pofida propriilor dubii, Phil a îmbrățișat cu brio cariera de showman, fără ca cineva să prevadă imensul său succes în zona pop-ului mainstream al anilor ’80.

De altfel, Collins, care a împlinit luna trecută 75 de ani, și-a îndeplinit atât de bine toate rolurile muzicale, încât devine greu să îl apreciem așa cum se cuvine. Phil jonglează cu măsuri compuse și ritmuri complexe la setul de tobe, inovează estetica audio prin popularizarea efectului de gated reverb (prezent pe piese precum I Wanna Dance with Somebody și ușor de remarcat pe ritmul de tobe care deschide Anii de liceu ai Stelei Enache), se ia la trântă cu Michael Jackson în topurile optzeciste, compune coloane sonore lacrimogene pentru producții Disney și dirijează cu brio milioane de oameni pe stadioane în postura de showman și solist vocal. Într-o lună în care A Trick of the Tail împlinește jumătate de secol, ne aducem aminte de discul care a pus pe harta muzicii nu

doar un baterist genial, ci și un solist care nu a părut vreodată conștient de abilitățile sale vocale. „Sunt un baterist care mai cântă puțin”, declara acesta, semn că pasiunea sa pentru setul de tobe triumfă în fața poziției de showman. De altfel, oricât de bizar ar părea, primul documentar dedicat în exclusivitate carierei de percuționist a lui Phil Collins a fost lansat de platforma educațională Drumeo abia în 2024. Așadar, ar trebui să ne mire constanta asociere a lui Phil cu MTV, în condițiile în care parcursul său muzical a trecut prin jazz, big band, Motown, rock progresiv și pop. Totodată, dacă bateriștii sunt adesea văzuți ca muzicieni de mâna a doua, iată că o remarcă a lui Collins ne poate schimba părerea: „Nu se întâmplă foarte des ca un toboșar britanic să câștige un Oscar”. Bineînțeles că suntem de acord, căci întregul parcurs artistic al lui Phil a fost triumfător, eclectic și… plin de surprize.

„Sunt un baterist care mai cântă

- Phil Collins

Gulașul de București, o invenție culinară care apare doar în cărți

Există puține cărți solide și corecte despre gastronomia românească apărute în alte limbi (Irina Georgescu este una dintre cele mai cunoscute și premiate autoare), însă Amazonul e plin de cărți care par a prezenta România Culinară. Multe dintre ele conțin tot felul de bazaconii. Spre exemplu, bulgăroaica Silvena Johan Lauta (Silvena Rowe), deși cu un CV consistent care nu ar trebui să lase loc de astfel de greșeli, prezintă în cartea

„The food & cooking of Romania & Bulgaria Ingredients and traditions in over 65 recipes with 300 photographs” rețeta Bucharest Hotpot sau gulaș de București.

Cartea este, indiscutabil, diferită de multe alte volume în engleză despre care am scris cu alte ocazii: autor asumat și cu CV, fotografii personalizate, tipar excelent și destule informații conforme cu realitatea. Deși din titlu ar reieși măcar o paritate a rețetelor la împărțirea pe țări (observăm și curtuoazia de fi menționați primii), autoarea trage spuza pe turta țării sale și prezintă mult mai multe rețete de la sud de Dunăre (la unele dintre ele amintește și de variantele românești). La capitolul ciorbe/supe regăsim în dreptul României supa de gulii, mere și chimen și Gulașul de București (!?). În ceea ce mă privește, e prima dată când aud de supă de gulii, mere și chimen. Știu de supele de mere (sau alte fructe) specifice

Banatului și Ardealului, însă și sașilor și maghiarilor,

dar în cercetările mele am dat peste astfel de zămuri concentrate doar pe câte un singur ingredient din cele de mai sus. Și chiar dacă ar exista, nu e decât o excepție, în niciun caz un preparat reprezentativ. Consternarea mea e și mai mare din cauză că am găsit aceeași rețetă (cu o singură modificare, în sensul în care cea din urmă conține și un pic de făină) în cartea All Along the Danube, de Marina Polvay (1979), despre

care am scris că ține mai mult de domeniul fantasticului și nu al realității și care bagă pe gâtul bucătăriei tradiționale tot felul de pești oceanici, crabi din Alaska și alți pești nordici. A doua mea dilemă referitoare la ciorbele din această carte se referă la Bucharest Hotpot sau Gulaș de București, așa cum îl numește autoarea. Este o supă deasă care conține: supă de vită, năut, cartofi și morcovi dați pe răzătoare, frunze de mangold, cârnați afumați (cu specificația că cei polonezi sunt buni) sare și piper. În introducerea rețetei se menționează că năutul –ingredient primar – poate fi înlocuit cu orice tip de fasole sau alte boabe. Aș mânca, dar i-aș întreba pe toți bucureștenii (și nu numai) ce părere au despre acest gulaș de Capitală care m-a cam derutat.

Ecoturism, picnicuri și păduri

Primăvara se apropie și, odată cu ea, multe dintre activitățile pe care le desfășuram în interior pot fi mutate afară, unde devin adesea și mai plăcute. Reapar verdețurile comestibile, iar piețele se umplu de urzici, leurdă și diverse salate culese din pădure. De aceea, vă propun să luați în considerare drumețiile însoțite de picnicuri în natură. Acestea aduc două beneficii clare: unul pentru noi, ca și consumatori de produse locale, și altul pentru comunitățile din care provin aceste produse. Mai întâi, să privim efectele pozitive ale ieșirii în natură asupra noastră. Indiferent dacă alegem câmpul, livezile, dealurile sau zona montană, recomandarea mea este să căutăm o pădure în apropiere. Acolo, de cele mai multe ori, terenul este mai uscat și potrivit pentru a așeza o pătură. În plus,

pădurea are efecte benefice demonstrate asupra stării noastre de bine. Poate ați întâlnit termenul „forest bathing“. Apărut inițial în Japonia ca inițiativă de promovare a petrecerii timpului în natură, conceptul de Shinrinyoku s-a transformat într-un curent de wellness și este astăzi recunoscut ca o modalitate accesibilă de reconectare cu sine și cu mediul natural, prin plimbări în pădure. Conceput pentru a genera multiple beneficii asupra sănătății, acest tip de experiență poate fi privit și ca o metodă simplă și eficientă de relaxare.

În al doilea rând, alegerile noastre influențează în mod direct locul de proveniență al alimentelor, contribuind la susținerea satelor și a micilor producători. În cea mai mare parte, alimentele provin din mediul rural, din pământ, nu din orașe sau din magazine, așa

cum s-ar putea crede uneori. Prin achiziționarea produselor locale sprijinim munca oamenilor care le produc și, totodată, contribuim la păstrarea specificului teritoriului. Modul în care arată și evoluează acesta este influențat inclusiv de deciziile noastre zilnice de consum. Fie că citim anunțurile de pe porțile din Rășinari și cumpărăm produse direct de acolo, fie că apelăm un mic producător din Apold pentru a pregăti un pachet cu bunătăți locale, fie că alegem verdețuri proaspete din piețele Cibin sau Transilvania, ori chiar le culegem noi înșine de pe dealurile din apropiere, opțiunile sunt numeroase și accesibile. Bucuria timpului petrecut în aer liber și a mesei împărtășite cu ceilalți completează această experiență, oferindu-ne ocazia de a ne reconecta atât cu noi înșine, cât și cu locurile pe care le descoperim.

Sărbătorim Ziua Femeii

Sebastian Stan - muzică populară

Alina Mihoc - pian live

DJ Maverick

Mâncare și băutură incluse

DUMINICĂ MARTIE

17:00 - 24:00

380 lei/ p ers oană

LDelicii cu sfeclă roșie

Colțunași din Ucraina sau ravioli din Italia? Pentru

început, dați-mi câte o porție din fiecare!

-am cunoscut pe Andrei Kurkov, cel mai de seamă scriitor ucrainean contemporan, anul trecut, la Brașov, unde bărbatul agil, cu mustață, chelie, umor sănătos și o căutătură scăpărând de inteligență s-a numărat printre oamenii de litere străini invitați la festivalul literar NOD. Ne-am împrietenit pe Facebook și așa am ajuns să-i citesc apelul culinar făcut de curând: „cum se poate ca în nordul Italiei să existe ravioli cu sfeclă fiartă, iar la noi să nu existe? Poate că cineva îi prepară? Haideți, mărturisiți!”. Iar ucrainenii au mărturisit că încă prepară deliciile tradiționale denumite colțunași cu sfeclă roșie. O fi război, dar se potrivește zicala evreiască: „au vrut să ne extermine, nu le-a mers; hai să mâncăm!”. Comentariile au curs. A fost salutată învierea mâncărurilor tradiționale, a fost menționat, nostalgic, gustul bucatelor preparate de bunicile din sudul regiunii Cernihiv (la noi i se mai spune și Cernigău). Cineva a intervenit în discuție și a precizat că acești colțunași cu sfeclă roșie sunt clar sub patent ucrainean, prezentând

un reportaj realizat în satul Velîkîi Lis, comunitatea Ponornițka, din regiunea Cernihiv, unde o locuitoare a dezvăluit rețeta preparării acestor colțunași de către bunica sa, deliciile fiind incluse în luna decembrie în patrimoniul cultural imaterial al regiunii. „Sunt presărați cu parmezan, dulci pe interior, sărați pe exterior. Sunt delicioși!”, a adăugat Kurkov, în al cărui roman „Samson și Nadejda” (Editura Paralela 45, traducere Diana Iepure) se găsește altă combinație dulce-sărat ucraineană, zămislită de sărăcia lucie din Kievul anului 1919: o chiflă-ciocan, cu capul umplut cu magiun, iar coada, cu varză înăbușită. Colțunașii ucraineni - vareniki - sunt de pomină, ca și compotul lor cu pere și prune uscate. La începutul secolului trecut, colțunașii cu diferite umpluturi erau la loc de cinste pe mesele românilor din Ucraina, bunăoară, cei din satul Ceahor, regiunea Cernăuți. La cina ce urma postului negru din Ajun, se servea un borș limpede de sfeclă cu colțunași umpluți cu morun sărat. În Italia, însă, acești colțunași se numesc „casunziei” (în limba ladină), preparați în casă, specifici tradiției culinare din zona Dolomiților. Umplutura pregătită și tocată fin variază de la o zonă la alta și include de obicei legume și brânză ricotta. În Cortina d'Ampezzo există și varianta „roșie” („casunziei rosc”) cu sfeclă, cartofi și nap roșu - posibil, cea întâlnită de Andrei Kurkov. Un italian care s-a băgat în discuție a precizat că acești „casunziei” sunt o moștenire comună din perioada habsburgică și și-a drapat comentariul cu steagurile Ucrainei, Italiei și UE. Până la urmă, colțunași ori casunziei, chiar nu contează, ideea e să ne bucurăm împreună de ei.

De unde se trage romul

Uluitoarea teorie privind originea românească

a

acestei băuturi despre care se credea că ar fi din

Caraibe

Înainte de a prepara sau de a comanda un cocktail cu rom de Ziua Îndrăgostiților, sărbătoare cu puternic iz comercial împământenită hodoronc-tronc și la noi, gândițivă un pic la ce se știe despre rom. Că e o băutură alcoolică obținută prin fermentarea și apoi distilarea melasei din trestie de zahăr sau a sucului de trestie de zahăr, iar distilatul e îndeobște învechit în butoaie de stejar? Că ar fi originar din Caraibe, unde e cunoscut din secolul al XVII-lea, dar că azi e produs pe glob în aproape toate regiunile importante producătoare de zahăr? Desigur.

Romul de Jamaica a fost produs și la noi? Asta se știe mai puțin - o confirm eu, căci am studiat „Lista cuprinzînd prețurile cu amănuntul la unele sortimente de băuturi alcoolice şi alcool rafinat din producţie internă” din Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România pe 1975, unde, la litera C („Rom și rachiuri industriale”), alături de rachiu superior, secărică sau vodcă extra, apăreau și sortimentele rom „Jamaica” de 38 de grade, la litru, și, respectiv, de 40 de grade, la 700 ml.

Acum și aici, am onoarea de a vă prezenta exclusiv o teorie revoluționară, în premieră pentru acest mileniu: romul ar fi originar de pe teritoriul denumit astăzi România! Și e făcut din opinci!

Ce se știe mai puțin e legat de originea termenului rom. E 100% sigur că nu vine din română, așa cum Gaza, indiferent de ce ar pretinde un șarlatan, nu vine de la gaz. Poate că rom vine de la englezescul „rumbullion”, de la neerlandezul „roemer” - păhăroi din care beau marinarii - de la franțuzescul „arôme”, dacă nu chiar de la latinescul „iterum”.

Dezvăluirea a apărut în „Gazeta Transilvaniei” în anul 1886, la rubrica „Foileton”, cu titlul „De ale zilei” și subtitlul „Opincile româneștiTricolorul național - Deputații naționali - Povești - Adevăruri”. Citez, cu mențiunea că am mai actualizat grafia învechită, ca să se înțeleagă în 2026 ce se scria acum 140 de ani: „înainte cu o sută de ani, erau să-și piardă românii opincile; şi e fapt, nu glumă: că din partea guvernului din Transilvania se dederă porunci ca românii ori să umble desculţi, ori să poarte cisme (ciobote); şi nu mai puţină ca 6 ani se ocupară domnii de la putere de biata opincă. Pe atunci, nu se știa că după o sută de ani, opincile aruncate aveau să fie un articol însemnat de industrie, căci se știe că azi se destilează din opinci cel mai bună rom şi în vreme ce fabricanţii înşală lumea cu eticheta «Jamaica», în fapt, provenienţa acestei băuturi, ce are trecere pe la mesele cele mai strălucite, este a se atribui cine știe cărui cioban, nu tocmai din lună, ci de la vreo stână din creştetul Carpaţilor”.

Din două, una: ori e o glumă (cum e și restul articolului, ironic pe seama modului în care erau tratați românii sub unguri; e pomenită inclusiv intenția autorităților de a porunci schimbarea curcubeului, ca să nu mai apară culorile românești!), ori textul a fost scris sub influența romului.

Dennis Politic

Ți-ai început cariera în Anglia, la academia

lui Manchester United, apoi ai trecut și pe la Manchester City. Cât de mult a contat acest start pentru parcursul tău și ce ai învățat din experiența avută în străinătate?

Mi-am început cariera în străinătate la Manchester United, unde am petrecut un sezon, după care, din cauza unor probleme cu documentele, am trecut și pe la Manchester City pentru un sezon. Ulterior, am petrecut 7 ani la Bolton Wanderers, unde am și debutat la echipa mare. Faptul că am crescut în țara fotbalului m-a învățat ce înseamnă să joc cu pasiune și ce înseamnă profesionalismul. Cred că asta mă ajută până în ziua de azi să arăt atitudine pe teren, atât prin curaj în ofensivă, cât și în duelurile din faza defensivă.

Ce te-a determinat să revii în România și cum ai trăit procesul de adaptare la fotbalul de aici?

Am vrut să mă reîntorc în România deoarece era o oportunitate foarte bună pentru mine de a juca la un club de dimensiunea lui Dinamo și de a arăta ce pot. Nu pot spune că a fost o adaptare grea, deoarece am revenit acasă, în țara mea, la limba mea. Și la nivel fotbalistic, liga a treia din Anglia (League One) are un nivel foarte bun, deci adaptarea din acest punct de vedere a fost destul de simplă. În primul an a fost unul dificil; după cum știe toată lumea, eram cam în aceeași situație

Crescut în țara fotbalului, în Anglia, pe terenul pe care a pășit și David Beckham, unul dintre idolii săi, Dennis Politic și-a format caracterul și mentalitatea într-un mediu de cel mai înalt nivel. S-a întors în România în 2023, iar recent a semnat cu FC Hermannstadt, ocazie cu care am vorbit despre parcursul său, adaptare și obiectivele pentru acest sezon.

ca acum, cu Sibiu: ne luptam pentru evitarea retrogradării și, până la urmă, am reușit să ne salvăm, ceea ce îmi doresc din tot sufletul să se întâmple și anul acesta.

Ai semnat recent cu FC Hermannstadt. Cum ai fost primit de noii tăi colegi și care sunt primele tale impresii despre echipă și club?

Sunt foarte fericit să fiu aici, la FC Hermannstadt. Am fost primit foarte bine atât de noii colegi, cât și de toți oamenii din staff și din club. Consider că FCH este un club foarte bun, într-un oraș foarte frumos, cu condiții bune, și sunt de părere că avem o echipă cu multă calitate și că vom da totul pentru a ne salva.

Cu câteva luni înainte de finalul sezonului, cum vezi șansele echipei FCH de a rămâne în Liga 1 și care este atmosfera în echipă?

Sunt de părere că FCH merită clar să rămână în prima ligă, deoarece este un club prea frumos și care a arătat atâția ani că practică un fotbal frumos și că, în anii precedenți, s-a luptat pentru a prinde play-off-ul. De aceea, cred cu tărie că ne vom salva anul acesta și vom da totul pe teren pentru a obține acest obiectiv.

a lergare pe poteci faine în munții Făgăraș

Turnu Roșu Challenge revine și în acest an, aducând multă mișcare și voie bună pe potecile de la poalele Munților Făgăraș. Competiția va avea loc pe 16 mai, iar înscrierile sunt deja deschise, oferind mai multe opțiuni pentru alergători. Cei interesați se pot înscrie la Crosul

de 11 km, cu punctaj ITRA 0, sau la Semimaratonul de 21 km, cu punctaj ITRA 1, ce permite acumularea de puncte utile pentru competiții internaționale de trail running, inclusiv UTMB. Pentru cei care preferă un ritm mai relaxat, Power Hike de 6 km este varianta perfectă pentru a explora peisajele montane fără cronometru sau presiune, doar cu aer curat și tihnă. Participanții vor fi recompensați cu medalie de finisher, număr de concurs, sesiune de stretching, masaj sportiv, brunch cu bunătăți locale, gulaș la ceaun, diplome și cupe, precum și premii la categoria OPEN. Ce experimentezi la Turnu Roșu Challenge? Trasee spectaculoase la poalele Munților Făgăraș, o atmosferă prietenoasă, oameni faini și energie bună, pauze cu gustări locale și momente de respiro în natură, satisfacția unei zile petrecute cu sens.

Restaurarea, între prestigiu cultural și profit:

Casa Tătărăscu – actuala EkoGroup Vila

Fondul arhitectural al centrelor urbane, cu precădere cel consolidat în perioadele antebelică și interbelică, reprezintă o resursă de o valoare excepțională, situată la intersecția dimensiunilor culturală, socială și economică. Această moștenire construită, definită printr-o remarcabilă eterogenitate stilistică, de la rigoarea neoclasicismului și eclectismul exuberant până la specificul neoromânesc ori avangarda modernismului, depășește funcția unui simplu decor estetic. Imobilele respective funcționează ca veritabile cronici materiale ale transformărilor sociale și

tehnologice, ancorând identitatea urbană într-o continuitate istorică necesară memoriei colective.

Reabilitarea și refuncționalizarea presupun astăzi un proces complex de mediere între integritatea materială a structurii originale și exigențele contemporane de locuire sau de funcționalizare, precum siguranța structurală, confortul termic ori accesibilitatea universală. Experiența europeană demonstrează că reintegrarea acestor imobile în circuitul urban activ rămâne singura metodă viabilă de a contracara degradarea prin abandon, devenind o entitate urbană regenerată.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Din perspectivă financiară, deși restaurarea trece adesea drept un demers copleșitor în raport cu noile construcții, analizele de rentabilitate pe termen lung scot în evidență avantaje competitive majore. Unicitatea arhitecturală și poziționarea centrală oferă acestor proprietăți o cotă de piață rezistentă la fluctuații. Mai mult, accesarea mecanismelor de finanțare naționale și europene, alături de diversele facilități fiscale contribuie la diminuarea efortului investițional, transformând conservarea patrimoniului într-o oportunitate sustenabilă pentru mediul privat.

Un vector esențial în revitalizarea orașului îl reprezintă adaptarea acestor spații pentru industriile creative, ospitalitate sau servicii comunitare. Conversia clădirilor istorice în hoteluri boutique, centre culturale ori spații de lucru colaborativ nu doar salvează substanța construită, ci regenerează întreg micro-ecosistemul social din proximitate. Asemenea funcțiuni capitalizează „autenticitatea” spațiului, un atribut tot mai căutat într-o lume marcată de standardizare, oferind experiențe senzoriale și spațiale imposibil de replicat în imobilele noi.

Eficiența unor astfel de demersuri depinde fundamental de calitatea dialogului între substanța istorică și designul contemporan. O inserție modernă reușită trebuie să fie onestă și reversibilă, mizând pe tehnologii care respectă fizica structurii vechi fără a-i mima limbajul artistic. Această filosofie a reutilizării adaptive răspunde, totodată, responsabilității ecologice actuale prin valorificarea energiei înglobate în clădirile existente, ceea ce reduce amprenta de carbon și limitează expansiunea urbană necontrolată.

Un exemplu elocvent al acestei paradigme de revitalizare este Casa Tătărăscu din strada Polonă nr. 19, actuala EkoGroup Vila. Aceasta este un spațiu cultural și de evenimente unic în România, construit în anul 1930, în stil mediteranean neoromânesc. Proiectată de arhitectul Alexandru Zaharia, vila a fost gândită încă de la început ca o reședință de reprezentare, un loc al deciziilor, al artei și al întâlnirilor discrete ale elitei politice și culturale interbelice.

Importanța sa actuală depășește estetica arhitecturală, vila funcționând ca un concept viu unde istoria documentată și experiența senzorială se contopesc firesc. Interiorul adăpostește piese de o valoare excepțională, precum banca și șemineul sculptate de Constantin Brâncuși, elemente ce atestă legătura profundă dintre Aretia Tătărăscu și marele sculptor. Dincolo de rigoarea muzeală conferită de biblioteca premierului sau de biroul istoric al lui Ion Argetoianu, EkoGroup Vila este și un spațiu dedicat evenimentelor private și corporate exclusiviste.

Configurația actuală permite o flexibilitate remarcabilă, adaptată cerințelor contemporane de rafinament. Saloanele principale pot găzdui până la 90 de persoane, în timp ce spații precum Biblioteca Premierului, camera secretă de poker ori Cigar Lounge-ul interbelic oferă cadrul ideal pentru conversații discrete și întâlniri de board. Terasele exterioare, cu o capacitate de 100 de locuri, întregesc acest ansamblu unde arta autentică și obiectele de patrimoniu nu sunt simple accesorii, ci fundamentele unei experiențe urbane imposibil de replicat.

În definitiv, arhitectura antebelică și interbelică nu constituie o povară a trecutului, ci o resursă strategică de dezvoltare. Prin restaurare riguroasă și o viziune programatică coerentă, aceste imobile redevin piloni ai orașului durabil, capabile să armonizeze profitabilitatea economică cu prestigiul cultural și coeziunea socială.

POVEȘTI DE SUCCES

© Catalina Flamanzeanu

foto

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

Cum ai ajuns de la publicitate și proiectul „Cel mai bun tată” la a construi The Funny Brand? Întrebarea mai bună este cum am ajuns de la clasa de Informatică în liceu la Facultatea de Economia Agriculturii la ASE, apoi la Publicitate, apoi la scris, apoi la jocuri. Cumva se leagă, cel puțin de la publicitate încolo: pentru că am făcut publicitate, am știut cum să construiesc brandul Cel Mai Bun Tată. Și apoi, scriind pe blog, am descoperit că pot fi haios (asta nu a fost demonstrat, e doar o părere personală) și că îmi place mult să mă joc. Și apoi a venit pandemia peste noi și mi-am dat seama că trebuie să fac și altceva, în afară de blogging. Pe scurt, așa.

THE FUNNY BRAND

Jocurile care ne fac să vorbim cu adevărat

Într-o lume în care conversațiile autentice sunt tot mai rare, iar timpul petrecut împreună devine adesea fragmentat, există oameni care reușesc să creeze contexte simple, dar puternice, pentru conectare reală. Alex Zamfir este unul dintre ei. Creatorul jocurilor The Funny Brand – și, așa cum îi place să spună, „Cel Mai Bun Tată (al lui Mark)” –a transformat joaca într-un instrument de apropiere, descoperire și sinceritate. Sub forma unor seturi de cartonașe, jocurile The Funny Brand invită la râs în hohote, la confesiuni neașteptate și la discuții care ating teme importante din viața noastră: emoții, relații, frici, dorințe. Pentru copii, aceste jocuri sunt o poartă larg deschisă spre exprimare, lipsită de filtrele adulților, iar pentru părinți - o ocazie valoroasă de a descoperi lucruri noi despre universul celor mici. În fond, cu toții avem nevoie să fim ascultați, validați și acceptați pentru ceea ce suntem. Am stat de vorbă cu Alex Zamfir despre ideea din spatele The Funny Brand, despre joacă și curajul de a spune povești adevărate.

Care a fost momentul în care ai simțit că jocurile pot deveni mai mult decât distracție și pot crea conexiuni reale între oameni?

Cum spuneam, datorită background-ului de publicitate, am avut intenția de a construi de la început un business din jocuri. Care și după cinci ani deja, pentru

mulți pare… o joacă. Dar este un business cât se poate de serios și cât se poate de mișto. Îți dai seama? Eu, în marea majoritate a timpului mă joc, într-o formă sau alta, și câștig bani făcând asta. MI-NU-NAT mi se pare.

Care a fost cea mai mare provocare din primele luni de antreprenoriat cu jocuri fizice?

Să calibrez business-ul. Adică, hai să o spun altfel: l-am calibrat atât de prost în primele două luni, încât am tras după aceea vreo doi ani, fără exagerare.

Jocurile tale ating teme sensibile sau profunde, de la relații și eșec până la educație și societate. Cum alegi subiectele?

Unele le aleg pentru că au potențial distractiv foarte mare – seria 50 de Întrebări Stupide. Unele le aleg pentru că e nevoie de ele: educație financiară, sexuală, democratică, jocul care combate dezinformarea. Unele le aleg pentru că sunt subiecte tabu și eu cred că ele sunt tabu tocmai pentru că nu vorbim despre ele, și asta e o mare prostie. Aici includ jocul de educație sexuală, cel despre eșec și cel despre doliu, care urmează.

Ce ai învățat despre oameni și despre nevoile lor din feedback-ul primit de la cei care joacă jocurile tale? Cu toții credem despre noi că suntem oameni buni. Și probabil că, de cele mai multe ori, suntem. Dar suntem și răi, fără excepție: spunem lucruri urâte,

facem lucruri nasoale, ne purtăm urât față de unii sau alții. Și vorbesc aici doar de momentele în care știm și noi că facem asta. Și încercăm să ascundem aceste fațete ale noastre din frica de a fi respinși. Așa că atunci când putem povesti despre acele momente, ne simțim eliberați. Și dacă o facem și jucându-ne, e cu atât mai bine, căci în joacă este permis cam orice. A, da, și mereu descoperi că, indiferent ce rahaturi ai spus sau făcut tu, ți se pare că pălesc în comparație cu ale celorlalți. Așa că e ok să povestești despre ele.

Care e cel mai drag joc pe care l-ai creat până acum și de ce?

Întotdeauna următorul pe care-l scot mă incită foarte tare. „Dacă aș…” are un loc special pentru că el a fost primul care mi-a venit în minte.

Care este cea mai importantă lecție de antreprenoriat pe care ai învățat-o până acum?

Sunt două. 1.) Durează foarte mult să ai succes peste noapte, 2.) Lumea nu se sfârșește azi, mâine vine sigur. Și poate va fi mai bine. Și dacă nu va fi mai bine, vezi începutul propoziției.

Cum vezi viitorul The Funny Brand și ce direcții noi te tentează să explorezi?

Îl văd bine. Scuze, nu m-am putut abține, mi s-a părut foarte funny ca, după ce am scris detaliat mai sus, să răspund la ultima întrebare atât de anost. Sper ca anul acesta să lansăm primul joc legat de sport, mi se pare că jocurile astea au mare potențial acolo. Vreau să dezvolt partea de workshop-uri plecate din jocuri, am început asta anul trecut cu Gelu Duminică, cu un workshop despre discriminare și rasism, plecând de la jocul dezvoltat în parteneriat – (R)Omul de lângă tine. Și mi-ar plăcea tare să ajung să fac un podcast cu mai mulți invitați concomitent, în care să ne jucăm cu jocurile. Cred că ar ieși ceva foarte mișto.

Dacă ești căsătorit, acest context astral te inspiră și te ajută să faci ceea ce este necesar pentru ca relația de cuplu să fie și mai bună. Te interesezi de problemele cu care se confruntă perechea ta și să vezi ce ai putea să faci ca să îi fie mai ușor să le suporte sau să le rezolve.

Este posibil să te confrunți cu situații ușor confuze, în care nu îți este clar cum ar fi mai bine să reacționezi, în special dacă la locul de muncă au loc schimbări importante. Multe depind de șefi este recomandat să dai dovadă de răbdare și să aștepți să se liniștească apele.

Este posibil ca un anumit eveniment să te motiveze să demonstrezi că ești priceput și eficient și că ești capabil să faci față cerințelor de la locul de muncă. În cazul în care trebuie să te ocupi și de diverse probleme personale sau familiale, s-ar putea să fii nevoit să depui mai mult efort ca să faci față la toate.

Mulți Raci au posibilitatea să se facă remarcați de superiori sau să beneficieze de ceva noroc. De multe ori, însă, norocul și-l creează fiecare, în funcție de ce a făcut și cum s-a pregătit în trecut.

Este vremea să depui efort și nu este exclus să te confrunți cu o situație de concurență la locul de muncă. Să fii cât mai atent, să îți organizezi cât mai eficient timpul și să nu te grăbești. Este în interesul tău să nu te lași implicat în bârfe sau controverse între colegi.

Remarci că unii colegi sunt mai tăcuți, bănuitori ori temători și că neînțelegerile între colegi sunt mai frecvente. Să îți vezi de treabă, să verifici ceea ce ai făcut în ultima vreme și să corectezi eventualele greșeli sau scăpări.

Leii sunt ambițioși și nu se mulțumesc să fie mediocri ori anonimi, indiferent de nivelul social la care se află, iar în luna martie sunt avantajați mai mult decât în alte perioade, cu condiția să fie dispuși să învețe și să se perfecționeze, ca să devină mai pricepuți și mai eficienți.

Nu este exclus să îți fie pusă la încercare capacitatea de a-i convinge pe alții, dar este în interesul tău să nu îi atragi cu promisiuni fără acoperire, pentru că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să dai socoteală. În orice caz, merită să te gândești la colaboratorii sau clienții mai vechi.

Este posibil ca atmosfera la locul de muncă să devină un pic confuză. Unii colegi sau colaboratori dispar în timp ce alții își consolidează poziția, apar reguli noi etc. Ai toate șansele să te descurci foarte bine dacă ai bunăvoință și îți pui la treabă creativitatea.

În ceea ce privește situația materială, tendința lunii martie este de stabilitate, dar cu posibilități de îmbunătățire. Dacă ai propria ta afacere sau dacă administrezi o afacere, se întrevede o perioadă favorabilă, în care multe încep să se dezmorțească.

Este de așteptat să se deblocheze sau să înceapă să se clarifice anumite chestiuni legate de o promovare, de perfecționarea la locul de muncă sau de preluarea unor responsabilități. Nu este cazul să te îngrijorezi dacă ți se încredințează mai multe sarcini.

Cheful de muncă este cam același pe care îl ai în această perioadă a anului. Totuși, în primele două decade ale lunii pari să fii mai motivat și mai energic decât de obicei, ceea ce te ajută să obții rezultate foarte bune.

Eva Frățilă

Eva s-a născut în Sibiu și este actriță, activând atât în producțiile Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, cât și în proiecte universitare sau independente. Printre cele mai recente spectacole în care poate fi văzută se numără „Tatăl”, „Nunta însângerată”, „Tinerețe fără bătrânețe”, precum și „MIAU”, un solo performance despre libertatea de a fi tu însuți, creat în cadrul Artă.nonstop.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Orașul îți permite să te întâlnești cu prietenii și cu oamenii dragi cu ușurință. Distanțele sunt rapid de parcurs, așa că aici este simplu să păstrezi conexiunea cu cei apropiați, fără a renunța la oportunitățile unui oraș mare.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ

ÎN SIBIU Muzeul ASTRA, Turnul Bisericii Evanghelice și Parcul Sub Arini.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. În cele mai așteptate 10 zile din an, acesta reușește să transforme Sibiul în orașul visurilor pentru pasionații de artă. Eu particip la el încă din liceu, la început ca voluntară, iar acum ca actriță.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Străzile și casele din Centrul Vechi. Toate sunt atât de bine păstrate și îngrijite, încât uneori am senzația că mă plimb prin decorul unui film medieval.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI

Telemeaua de la Piața Cibin.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI

Mă bucură enorm apariția restaurantului vietnamez, Toàn's, și a celui indian, Soul. Miar plăcea ca orașul să devină și mai divers din punct de vedere culinar.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI

Zâmbesc mereu atunci când întâlnesc câini sau pisici. Și mă face foarte fericită că în Sibiu există asociații precum Animal Life și Pan, care sunt foarte implicate în a ajuta animăluțele fără adăpost, rănite sau pierdute.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT

ORAȘUL Dealul Gușteriței.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE

REVITALIZATE Piața Habermann, unde am putut petrece multe seri frumoase de vară, a avut un început promițător, însă în ultimii ani și-a pierdut din efervescență.

FORMULA CARE DEFINEȘTE

STAREA DE SPIRIT

A SIBIULUI CALM: Cultură, Armonie, Liniște, Moștenire.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE În lunile reci, din păcate, numărul evenimentelor culturale scade vizibil. Simt, de asemenea, nevoia mai multor expoziții de artă contemporană.