Zile și Nopți București | Septembrie 2025

editorial

Ioan BIG, publisher

CVreme instabilă la început de toamnă în cultură

a în fiecare an, odată cu revenirea din vacanţe, începutul lunii septembrie este marcat de o reconectare abruptă a fiecăruia dintre noi cu realitatea cotidiană şi cu multitudinea de probleme asociate activităţii curente, deopotrivă în plan profesional şi domestic. Mai relaxaţi şi plini de energie, cu o perspectivă mai detaşată asupra acestora, suntem dispuşi să o luăm de la capăt… doar că, anul acesta, la cum arată contextul, nu va fi simplu, datorită crizei acute pe care o traversăm ca naţiune, ce ne întunecă orizontul personal şi ne obligă să tratăm într-o notă gravă cele mai banale aspecte ale existenţei. Confruntaţi cu creşterea costurilor vieţii pe toate palierele, simultan cu scăderea încrederii în capacitatea sau voinţa liderilor de a găsi soluţii realmente fezabile, anxioşi în privinţa unui viitor absolut impredictibil, suntem tentaţi, inevitabil, să trimitem în plan secund intenţiile de going out cultural. În fond, este o tendinţă firească, alimentată şi de o clasă politică pentru care, de mai bine de trei decenii, cultura şi artele nu au reprezentat o prioritate, numai că noi avem în continuare nevoie de elemente de echilibrare a stresului cotidian, iar experienţele care ne pot face să evadăm temporar din această lume cenuşie cu ajutorul creativităţii şi imaginaţiei reprezintă unul pe care ar trebui să îl păstrăm mereu în atenţie. Iar în ceea ce priveşte oferta culturală, ţinând cont că majoritatea proiectelor s-au pus la cale încă de dinaintea declanşării crizei, toamna începe frumos şi avem de unde alege, în pofida austerităţii care va afecta acest domeniu pe termen nedefinit.

Debutul noului sezon performativ a fost

prefaţat de primele spectacole din cadrul fastuoasei ediţii 2025 a Festivalului George Enescu, care sunt prezentate în mai multe oraşe din ţară şi se va încheia pe 24 septembrie, astfel încât iubitorii muzicii clasice nu vor resimţi trecerea zilelor rămase până la reluarea stagiunii în filarmonici şi teatre lirice, asezonate cu premiere precum Carmen (r: Ada Hausvater) la ONB sau Simon Boccanegra (r: Roberto Scandiuzzi) la Opera Naţională din Cluj, plus că, în octombrie, va urma ediţia a XX-a a apreciatului festival de muzică de cameră SoNoRo. De altfel, în ceea ce priveşte aniversările festivaliere, toamna se relevă interesantă nu doar pentru melomani, întrucât ne aşteptăm la experienţe memorabile în toate ariile pop culture, de la fotografie, film sau lifestyle (festivalurile Bucharest Photofest, Animest, RO-Wine celebrează un deceniu de existenţă) până la arta teatrală, cu festivalulconcurs DbutanT de la Sfântu Gheorghe, ajuns de asemenea la ediţia cu numărul X, şi, nu în ultimul rând, Festivalul Naţional de Teatru, care împlineşte 35 de ani! Înainte însă de FNT, amatorii de teatru se pot delecta în septembrie cu premiere precum Macbeth (r: Silvia Costa, Teatrul Odeon Bucureşti), Chicago (r: Béres László, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara), Ultima vară de pace (r: Radu Afrim, Teatrul Andrei Mureşanu Sfântu Gheorghe), Tandreţea (r: Florin Caracala, Teatrul de Stat Constanţa) sau Aici nu se simte (Lia Bugnar, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu). Cu alte cuvinte, indiferent de preferinţe, să ne bucurăm în acest debut de toamnă de ceea ce ne oferă inedit scena culturală, pentru că ne prind bine fie şi doar câteva efemere raze de lumină pe cerul tot mai înnegurat al realităţii în care trăim.

Septembrie 2025

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 9 (587) - Septembrie 2025

Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

Autori & contributori

iOAN biG pUbLiSHer

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.

ALiN GĂLĂȚeSCU SeNiOr eDitOr

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

GrUiA DrAGOmir SeNiOr eDitOr

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

ALeX mUȘAt reDACtOr

Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

HOriA GHibUȚiU reDACtOr CLAUDiA ALDeA reDACtOr

mĂDĂLiNA LeFter reDACtOr

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

DeLiA mitrACHe reDACtOr teODOrA brAtU reDACtOr iULiANA CiOCÎrLAN reDACtOr

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Alexandra Bujeniță Ștefan Iancu

Adina Barbălată

Răzvan Sădean

Cosmin Dragomir

Laura Cozmîncă

Cezar Deli-Iorga

Adina Chirvasă Adriana Sohodoleanu

Monica Felea

Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

Mircea Laslo

Cosmin Manolescu

Andrada Dincă

POP-UP STORiEs:

SUSȚINUT DE

PAGINA 11-13

Genul Coming of Age și arta maturizării pe marele ecran

Capitolul FILM

PAGINA 15

IOAN BIG: Numărătoare inversă pentru competițiile

Dracula Film Festival

PAGINA 17-19

Premierele lunii

PAGINA 21

Demon Slayer: Infinity Castle

PAGINA 23

Downton Abbey: Final glorios

PAGINA 25

Albastru infinit

PAGINA 27

HIM

PAGINA 29

Jaful secolului

PAGINA 31

The Strangers: Chapter 2

PAGINA 33

LE ROYAUME

PAGINA 34-35

INTERVIU DRACULA

FILM FESTIVAL : Interviu cu cineastul

BRANDO DE SICA

PAGINA 37

POINT OF VIEW: „A Gentleman in Moscow”

Capitolul ARTĂ

SUSȚINUT DE

PAGINA 39

TEODORA BRATU: Un al tfel de modernism

PAGINA 40-41

ARTĂ SCENOGRAFICĂ: Interviu ABY COHEN

PAGINA 42-43

PERFORMING ARTS: Feminitate și forță - Mari voci feminine în Festivalul George Enescu

PAGINA 44-45

ARTĂ FOTOGRAFICĂ: NATHALIE ERICSON

PAGINA 46-47

ART EXPO: Marie Antoinette, un mit atemporal explorat la V&A

PAGINA 48-49

BODY ART: ALEXANDRA MOŢOI

Capitolul MUZICĂ

PAGINA 51

GRUIA DRAGOMIR: 5

Concerte de neratat în această toamnă în Europa

PAGINA 52

INDIE STAR: NATALIE BERGMAN

PAGINA 53

MUZICĂ NOUĂ

PAGINA 54-55

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: RUSANDA PANFILI

PAGINA 56-57

CENTENAR: B. B. King

PAGINA 58

PLAYLIST: TWENTY ONE

PILOTS

PAGINA 59

OMUL CU DISCURILE

Capitolul EAT & DRINK

PAGINA 61

ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Vinuri și stări

PAGINA 62

GURMAND: Hygge, pe înțelesul gurmanzilor

PAGINA 63

TOP Eat: 6 locuri din România unde ciorba e la fel de bună ca îmbrățișarea bunicii

PAGINA 64-65

SERGIANA: Septembrie, Tradiţii şi Bunătăţuri de la Stână

PAGINA 67

PE GUSTUL NOSTRU: Restaurant, cârciumă, bar, bodegă...

PAGINA 68-69

TOMNATICE: Rețete cu mere care ne scot din rutina de sezon

PAGINA 71

TRENDS: Toamna 2025 în pahare sau ce trenduri... mai bem

PAGINA 72

Drink: Vin de sezon muzical superior

PAGINA 73

TOP Drink: 6 baruri unde să bei un pahar de prosecco (și să uiți de timp)

PAGINA 72-73

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 75

VIDEO GAMES: Cum arată sezonul de toamnă în gaming SUSȚINUT

MIXOLOGY: Ce bei când nu bei... alcool? Băuturi fresh pentru zile toride

ALIN GĂLĂŢESCU:

Septembrie Luna de elită a anului 2025

PAGINA 76-77

DESTINAȚII: Zboruri charter din România către paradisurile exotice ale lumii

PAGINA 78-79

AWARDS: Parfumul lunii septembrie & Spirits award, septembrie 2025

PAGINA 80-81

DESIGN: Interviu cu Prof. Sławomir Fijałkowski

PAGINA 82-84

FASHION: GLOBE

TROTTER NEW BOHO 2025

PAGINA 85-87

ARHITECTURĂ: Arta invizibilului și știința spațiului

PAGINA 88-89

TRENDS: Texturi și culori în sezonul rece

PAGINA 91-95

FASHION EVENT: Cele 150 de Poveşti ale lui DRIES VAN NOTEN

PAGINA 96-97

TRAVEL: Muntele în septembrie: the real cozy seasoni

PAGINA 98

Descarcă aplicația

pOp-Up StOries pOp-Up StOries

Genul Coming of Age

și arta maturizării pe marele ecran

Pe 15 februarie 1985, cinci adolescenți din lumi aparent incompatibile se întâlneau într-o sală de detenție sub privirile unui profesor plictisit și ale unei generații de spectatori curioși. The Breakfast Club, regizat de John Hughes la doar un an după premiera celebrului Sixteen Candles, nu reprezintă doar povestea a cinci destine intersectate într-o sâmbătă aparent irosită, ci o declarație despre confuzia, vulnerabilitatea și frumusețea tranziției de la adolescență la maturitate. Patruzeci de ani mai târziu, pelicula rămâne un reper al genului coming of age, de care ne reamintim odată cu începutul anului școlar.

Dacă în anii ‘80 The Breakfast Club era văzut ca un portret al adolescenților din suburbiile americane, astăzi poate fi privit ca un studiu de caz al mecanismelor narative definitorii pentru genul coming of age, la baza căruia se află explorarea transformării personale. Personajele își încep parcursul încadrate în stereotipuri clare (atletul, tocilarul, rebelul, prințesa, „ciudata”), ajungând, în final, mult mai complexe, umane și conectate prin experiențe comune.

Printre motivele recurente ale genului se numără momentul de criză sau tranziție, adesea legat de școală, familie sau prieteni, care forțează personajul să se confrunte cu sine, descoperirea identității autentice, care distruge așteptările sociale, și întâlnirea cu realitatea adultă, care implică, odată cu dobândirea libertății, compromisuri sau pierderi.

În filmul lui Hughes, desfășurat aproape integral între patru pereți, sala de detenție se transformă într-un spațiu în care barierele sociale sunt dizolvate, iar lipsa acțiunii exterioare mută atenția asupra dialogului, confesiunilor și momentelor de tăcere încărcate de semnificație, esențiale pentru genul coming of age

De la romane precum De veghe în lanul de secară (J.D. Salinger), Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee), Marile speranțe (Charles Dickens) sau Clopotul de sticlă (Sylvia Plath) până la istorisiri semnate de John Green (Sub aceeași stea, Un șir infinit de țestoase) și seriale ca Gilmore Girls, Sex Education sau Euphoria, genul a evoluat fără a-și pierde esența. În anii ‘80 și ‘90, adolescenții din The Breakfast Club trăiau într-un univers relativ izolat: interacțiunile erau față în față, reputația era locală, iar tensiunile sociale erau filtrate prin școală sau familie.

Printre cele mai iubite pelicule ale perioadei se numără Good Will Hunting, povestea unui tânăr geniu care își caută drumul în viață, Clueless, o reinterpretare modernă a romanului Emma, centrată pe popularitate și prietenie într-un liceu din Beverly Hills, 10 Things I Hate About You, inspirată din piesa Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Dead Poets Society, istoria unui profesor care își încurajează elevii să gândească liber, Stand By Me, călătoria unor băieți în căutarea unui cadavru, și Dirty Dancing, o poveste de dragoste și descoperire personală.

Nu putem uita, dacă ne orientăm către cinematografia românească, de filme precum Liceenii, care surprinde cu umor un grup de tineri din anii ‘80, Declarație de dragoste, o poveste despre prime iubiri, prietenii și prejudecăți, sau Extemporal la dirigenție, o comedie despre peripețiile elevilor și profesorilor lor.

În contrast, poveștile coming of age contemporane se desfășoară într-o lume hiperconectată, unde fiecare gest poate fi documentat și judecat prin intermediul rețelelor sociale. Ele nu explorează doar motive clasice (dragostea, prietenia, acceptarea de sine), ci și presiunea construirii unei identități online și impactul internetului asupra vieții sociale. Personajele nu mai navighează doar relațiile din jurul lor, ci și imaginea pe care o proiectează în fața unei audiențe potențial globale.

Începând cu anii 2000, apar repere ca Where the Heart Is sau Juno, care au adus în prim-plan teme precum sarcina în adolescență și asumarea responsabilității într-o perioadă marcată de incertitudini, Lady Bird, regizat de Greta Gerwig, care explorează dinamica relației dintre mamă și fiică, surprinzând tensiunile și procesul de desprindere emoțională care însoțește trecerea la maturitate, sau The Perks of Being a Wallflower, care vorbește despre fragilitatea adolescenței prin traume, amintiri, prietenie și acceptare.

Toate producțiile anunță o transformare a modului în care cinematografia contemporană abordează adolescența. Dacă în deceniile anterioare tinerii erau adesea portretizați prin stereotipuri sau roluri secundare, după anii 2000, accentul cade tot mai mult pe complexitatea și autenticitatea trăirilor lor. Schimbarea reflectă

complexitatea și autenticitatea trăirilor lor. Schimbarea reflectă umor , o comedie despre peripețiile

introspectiv ajută spectatorul să se conecteze cu perspectiva eroilor.

În universul animațiilor, producțiile Studio Ghibli sunt dominate de elemente coming of age, portretizând procesul de maturizare într-un mod profund și poetic. Personajele își caută, astfel, adevărata identitate, asumânduși responsabilități și confruntându-se cu dificultățile vieții.

și evoluțiile culturale și sociale, în care vocea tinerilor devine tot mai relevantă, iar subiecte precum sănătatea mintală, diversitatea sau presiunile sociale și familiale sunt discutate mai deschis. Pelicule ca Moonlight sau Call Me by Your Name extind explorarea către teme de identitate sexuală și rasială, evidențiind nu doar conflictele interioare ale adolescenților, ci și contextul discriminărilor și realităților sociale în care trăiesc.

identitate sexuală și rasială, evidențiind nu doar conflictele interioare ale adolescenților, ci și

Trecem în revistă și Boyhood, o istorisire unică, filmată pe parcursul a 12 ani, Yi Yi, un film taiwanez care surprinde viața unei familii urbane prin prisma micilor momente ce le definesc existența, The Royal Tenenbaums, unde Wes Anderson explorează dinamica unei familii disfuncționale, The Holdovers, povestea neașteptatei legături dintre un profesor și un elev, forțați să petreacă împreună vacanța de iarnă, The Edge of Seventeen, o reprezentare a conflictelor emoționale trăite de o adolescentă în pragul maturității, The Virgin Suicides, în regia Sofiei Coppola, care ilustrează adolescența și pierderea inocenței din perspectiva unor băieți fascinați de surorile din vecini, și All We Imagine As Light, o meditație asupra identității și conexiunilor umane din India contemporană. Pe lângă temele abordate, filmele coming of age se disting prin stiluri regizorale și narative care reușesc să redea cu autenticitate experiența vârstei. Folosirea monologurilor interioare, a fragmentelor de jurnal sau a unui ton

, un film taiwanez care

În Spirited Away, Chihiro trece de la o fetiță speriată și nesigură la o eroină curajoasă, care învață să fie independentă și să-și înfrunte temerile pentru a-și salva părinții. În Kiki’s Delivery Service, tânăra vrăjitoare Kiki se mută într-un nou oraș, unde încearcă să-și găsească locul în lume și să-și accepte unicitatea prin muncă și perseverență. Whisper of the Heart urmărește dezvoltarea emoțională și creativă a unei adolescente care învață ce înseamnă să ai pasiuni autentice, în timp ce Grave of the Fireflies prezintă un proces de maturizare brutal, marcat de tragedia și realitatea războiului din perspectiva celor mici și nevinovați.

prezintă un proces de maturizare brutal, marcat de tragedia și realitatea Breakfast Club

Privind în urmă, aniversarea The Breakfast Club ne oferă prilejul să analizăm de ce poveștile coming of age rămân atât de iubite și astăzi. Fie prin mijloace subtile, fie prin abordări directe, ele au modelat maniera în care Cultura Pop(ulară) redă una dintre cele mai profunde pierderi ale existenței noastre: copilăria.

Numărătoare inversă pentru competițiile Dracula Film Festival

Dracula Film Festival, cel mai important eveniment cinematografic dedicat filmului fantastic din România, are în derulare campania de înscrieri în competițiile oficiale pentru cea de-a XIII-a ediție, care va avea loc la Brașov, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie. Competițiile vizează filme horror, SF, thriller, supranaturale, comedii negre, animații, filme experimentale sau de tip cult, produse între 2023 și 2025 și care nu au fost difuzate anterior în România.

Festivalul include patru secțiuni competiționale: Dracula Trophy – competiția de lungmetraj internațional, Little Dracula – competiția internațională de scurtmetraj, Vlădutz – competiția de scurtmetraj românesc şi Dracula Digital – competiție dedicată tinerilor cineaști amatori, pentru scurtmetraje realizate cu telefonul mobil. Pentru primele trei secțiuni, înscrierile se fac pe platforma FilmFreeway, iar pentru Dracula Digital, competiţe destinată tinerilor cu vârste între 16 și 29 de ani, pasionați de film și storytelling vizual, pe www.draculadigital.ro, până pe 21 septembrie.

Filmele selectate în Dracula Digital vor fi supuse votului public și evaluării juriului, iar echipele finaliste vor realiza un nou scurtmetraj în timpul festivalului, pornind de la cuvinte-cheie oferite de organizatori. Premiul pentru echipa câștigătoare este de 500 de euro. În ceea ce priveşte selecția filmelor de lungmetraj, aceasta este realizată de Ioan Big, analist Pop culture și colaborator cu numeroase publicații din țară și din străinătate, în timp ce selecția scurtmetrajelor este semnată de criticul de film Cristian Mărculescu. Producţiile nominalizate pentru trofeele DFF

vor fi evaluate de jurii formate din profesioniști familiarizaţi cu cinematografia fantasy & horror şi, de exemplu, în categoria Feature Films, juraţii care vor desemna câştigătorul râvnitului Dracula Trophy 2025 sunt Roberto D’Antona (Italia), scenarist, regizor şi actor cu zeci de premii câştigate în festivalurile internaţionale de gen, Ionuţ Grama (România), actor triplu premiat în SUA pentru rolul din horror-ul The Visitor, ce are la activ prezenţe în filme precum Dampyr, The Devil Inside sau Watcher, şi Konstantinos Koutsoliotas (Grecia/UK), regizor, DoP şi artist VFX în a cărui filmografie se regăsesc titluri precum Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities, 300, X-Men sau Guardians of the Galaxy.

Dracula Film Festival, inclus anul acesta în prestigiosul Top 90 Best Genre Film Festivals on Earth, realizat de platforma Dread Central cu sprijinul a peste 30 de experți internaționali din industrie, rămâne un reper pentru fanii culturii Pop & Fantasy, oferind în fiecare toamnă, la Brașov, un program divers, care include proiecții, evenimente speciale și întâlniri cu cineaști din întreaga lume.

Legenda lui Maracuda

 PREMIERA 5 SEPTEMBRIE

Titlu original: The Myth of Marakuda

Regia: Eva Victor

Cu: Prokhor Chekhovskoy, Peter Ivaschenko, Marina Lisovets

Gen: Animație, Aventuri

Durata: 90 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 5 septembrie 2025

Sneaks

 PREMIERA 12 SEPTEMBRIE

Titlu original: Sneaks

Regia: Rob Edwards, Christopher Jenkins

Cu: Anthony Mackie, Keith David, Laurence Fishburne, Martin Lawrence

Gen: Animație, Aventuri

Durata: 103 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 12 septembrie 2025

Downton Abbey: Final glorios

 PREMIERA 12 SEPTEMBRIE

Titlu original: Downton Abbey: The Grand Finale

Regia: Simon Curtis

Cu: Michelle Dockery, Paul Giamatti, Dominic West, Elizabeth McGovern

Gen: Dramă

Durata: 123 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 12 septembrie 2025

Albastru in nit

 PREMIERA 12 SEPTEMBRIE

Titlu original: The Blue Trail

Regia: Gabriel Mascaro

Cu: Denise Weinberg, Rodrigo Santoro, Miriam Socarras, Adanilo, Rosa Malagueta

Gen: Aventuri, Dramă

Durata: 90 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 19 septembrie 2025

Sorry, Baby

 PREMIERA 5 SEPTEMBRIE

Titlu original: Sorry, Baby

Regia: Eva Victor

Cu: Eva Victor, Naomi Ackie, Louis Cancelmi, Kelly McCormack, Lucas Hedges

Gen: Dramă

Durata: 103 minute

Distribuit de: CAY Films

Premieră în România: 5 septembrie 2025

Demon Slayer: In nity Castle

 PREMIERA 12 SEPTEMBRIE

Titlu original: Demon Slayer: In nity Castle

Regia: Haruo Sotozaki

Cu: Natsuki Hanae, Yoshitsugu Matsuoka, Hiro Shimono, Akari Kitô

Gen: Acțiune, Animație

Durata: 103 minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 12 septembrie 2025

The Long Walk

 PREMIERA 12 SEPTEMBRIE

Titlu original: The Long Walk

Regia: Francis Lawrence

Cu: Garrett Wareing, Mark Hamill, Judy Greer, Charlie Plummer, Cooper Ho man

Gen: Horror

Durata: 108 minute

Distribuit de: CAY Films

Premieră în România: 12 septembrie 2025

The polar bear prince

 PREMIERA 19 SEPTEMBRIE

Titlu original: The Polar Bear PrinceKvitebjørn

Regia: Mikkel Brænne Sandemose

Gen: Acțiune, Comedie

Durata: 92 de minute

Distribuit de: CAY Films

Premieră în România: 19 septembrie 2025

Adieu, Jean Pat

 PREMIERA 19 SEPTEMBRIE

Titlu original: adieu jean pat

Regia: Cécilia Rouaud

Cu: Thibault de Montalembert, Fanny Sidney, Alice David, Gustave Kervern, Nora Hamzawi

Gen: Comedie

Durata: 94 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 19 septembrie 2025

The Strangers: Chapter 2

 PREMIERA 26 SEPTEMBRIE

Titlu original: The Strangers: Chapter 2

Regia: Renny Harlin

Cu: Gabriel Basso, Richard Brake, Madelaine

Petsch, Rachel Shenton, Ema Horvath

Gen: Horror

Durata: 162 de minute

Distribuit de: CAY Films

Premieră în România: 26 septembrie 2025

Le Royaume

 PREMIERA 26 SEPTEMBRIE

Titlu original: Le royaume

Regia: Julien Colonna

Cu: Andrea Cossu, Ghjuvanna Benedetti, Anthony Morganti, Thomas Bronzini

Gen: Crimă, Dramă, Thriller

Durata: 108 minute

Distribuit de: Independența Film

Premieră în România: 26 septembrie 2025

HIM

 PREMIERA 19 SEPTEMBRIE

Titlu original: Him

Regia: Justin Tipping

Cu: Julia Fox, Marlon Wayans, Tyriq Withers, Tim Heidecker, Jim Je eries

Gen: Horror

Durata: 96 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 19 septembrie 2025

Gabby’s Dollhouse: The Movie

 PREMIERA 26 SEPTEMBRIE

Titlu original: Gabby’s Dollhouse: 1 The Movie

Regia: Ryan Crego

Cu: Laila Lockhart, Kristen Wiig, Tina Ukwu, Carla Tassaura, Tara Strong

Gen: Animație, Comedie

Durata: 85 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 26 septembrie 2025

Ja l secolului

 PREMIERA 26 SEPTEMBRIE

Titlu original: Ja l secolului

Regia: Teodora Mihai

Cu: Anamaria Vartolomei, Ionuț Niculae, Rareș Andrici, Thomas Ryckewaert

Gen: Acțiune, Dramă

Durata: 126 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 26 septembrie 2025

Următoarea luptă a Vânătorilor de Demoni DEMON SLAYER

Tnjiro și războinicii

Hashira se întorc, iar lupta dintre bine și rău continuă odată cu lansarea în cinematografe a filmului

Demon Slayer: Infinity Castle. În prima parte dintr-o trilogie care adaptează punctul culminant al manga, scrisă de Koyoharu Gotouge, fanii se vor afla pe un câmp de luptă suprarealist, unde timpul se contorsionează, încăperile se schimbă, iar inamicii pândesc la fiecare pas. Filmul este o continuare directă a celui de-al patrulea sezon al seriei anime, precum și a celui de-al patrulea, al cincilea și al șaselea film adaptat, „Demon Slayer: Mugen Train” (2020), „Demon Slayer: To the Swordsmith Village” (2023) și „Demon Slayer: To the Hashira Training” (2024). Filmele sunt regizate de Haruo Sotozaki și produse de Ufotable.

Înainte ca haosul din Infinity Castle să se dezlănțuie, ar fi cazul să ne amintim de toate luptele care i-au adus în acest punct pe Tanjiro și aliații săi. De la începuturile modeste ca vânzător de cărbune cu o familie destrămată, Tanjiro s-a transformat într-unul dintre cei mai incredibili războinici din Demon Slayer Corps, motivat de legătura puternică pe care o are cu sora sa, Nezuko, transformată în demon, dar care a reușit să-și păstreze compasiunea umană.

Alături de el, pe câmpul de luptă s-au aflat Zenitsu și Inosuke, aliații săi de nădejde, dar și războinicii Hashira. De la sacrificiul sfâșietor al lui Rengoku, de la bordul trenului Mugen, la lupta aprigă alături de Tengen Uzui din Entertainment

District și recentele

bătălii din Swordsmith Village, unde au participat Muichiro Tokito și Mitsuri Kanroji, fiecare pas i-a adus mai aproape de inamicul suprem, anume Muzan Kibutsuji.

În timpul unui antrenament intens care îi pregătea pentru bătălia finală, Muzan apare brusc la sediul Ubuyashiki și îl atacă pe liderul Kagaya. Odată ce află că acesta este în pericol, Tanjiro și războinicii Hashira se pregătesc să intervină, dar devin brusc prizonierii unui loc ciudat și terifiant. Așa ajung personajele noastre în Infinity Castle, fortăreața ascunsă a demonilor. Acolo, scena este pregătită pentru confruntarea finală dintre Vânătorii de Demoni și cele mai puternice forțe ale inamicului principal.

Demon Slayer: Infinity Castle va fi proiectat în cinematografele din România începând cu 12 septembrie.

„Downton Abbey: Final glorios”

Un ultim toast în

sala mare a conacului

După 15 ani în care a fascinat publicul prin intrigi sofisticate, dialoguri savuroase și drame elegante, Downton Abbey își închide cortina cu The Grand Finale, un epilog cinematografic care încearcă să ofere atât nostalgie, cât și un rămas-bun demn de un fenomen cultural. Regizat de Simon Curtis (cunoscut pentru producții precum Goodbye Christopher Robin și The Art of Racing in the Rain), urmând un scenariu de Julian Fellowes (Monarch of the Glen, Jane Eyre), filmul reunește aproape întreaga distribuție originală și adaugă câteva fețe noi, păstrând astfel senzația de „acasă” pentru fanii înfocați.

Acțiunea Downton Abbey: The Grand Finale se desfășoară în zorii anilor ’30, o perioadă de transformări majore, care schimbă ireversibil fața societății, inclusiv a aristocrației britanice. Lady Mary (Michelle Dockery) se află în centrul unui scandal de presă declanșat de divorțul său, în timp ce familia Crawley se confruntă cu dificultăți financiare ce amenință viitorul domeniului. În paralel, personalul devotat și o nouă generație își îndreaptă privirea spre viitor, pregătindu-se să ducă mai departe moștenirea

Downton Abbey. Astfel, atmosfera conturată este una de tranziție, în care vechiul și noul se întâlnesc întrun echilibru fragil, iar destinul fiecărui personaj pare să fie la o răscruce.

Carmichael, Jim Carter, Joanne Froggatt, Brendan Coyle, Penelope Wilton, Allen Leech, Sophie McShera, Lesley Nicol, Kevin Doyle și Raquel Cassidy. Paul Giamatti își reia rolul lui Harold Levinson, iar Dominic West revine ca Guy Dexter. Acestora li se alătură

Joely Richardson, Alessandro Nivola, Simon Russell Beale și Arty Froushan, aducând noi nuanțe universului

Downton.

Curtis mizează pe ritmul clasic al francizei: alternanța între tensiuni sociale, dileme personale și momente de umor sec. Există secvențe care se zvonește că vor stoarce lacrimi (un cadru cu Lady Mary în fața portretului bunicii sale, un omagiu discret pentru Dame Maggie Smith), dar și momente care păstrează tonul mai relaxat al serialului, demonstrând aceeași abilitate de a alterna drama cu anecdote pline de farmec.

Lungmetrajul reprezintă continuarea Downton Abbey: A New Era (2022) și marchează al treilea, dar și ultimul capitol al francizei. Distribuția reunește numeroase figuri emblematice ale seriei: Hugh Bonneville, Elizabeth McGovern, Laura

Totuși, The Grand Finale nu scapă de capcana finalurilor: dorința de a împăca pe toată lumea. În timp ce unele conflicte se rezolvă prea ușor, firul narativ pare a se închide cu o delicatețe aproape precaută.

Premiera este programată pentru 12 septembrie, marcând ultima întâlnire cu universul Downton Abbey pe marele ecran: un rămasbun ce promite să fie la fel de rafinat și emoționant ca întreaga saga.

DIN 19 SEPTEMBRIE 2025 DOAR ÎN CINEMATOGRAFE

„Albastru infinit”

O distopie poetică despre libertate și demnitate în fața uitării

Prezentat în premieră mondială în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, Albastru infinit (O Último Azul) marchează o nouă reușită a regizorului brazilian Gabriel Mascaro. Filmul propune o viziune tulburătoare, dar profund umană asupra unui viitor distopic tot mai plauzibil: într-o Brazilie apropiată temporal de prezentul nostru, guvernul decide relocarea forțată a persoanelor vârstnice în colonii izolate, sub pretextul creșterii productivității economice. Cei considerați „inutili” sunt excluși din societate, împinși la margine – la propriu și la figurat.

În centrul poveștii se află Tereza, o femeie de 77 de ani, care refuză să accepte acest destin impus. Când limita de vârstă pentru relocare este coborâtă și primește ordinul de evacuare, Tereza ia o decizie radicală: fuge. Pornește într-o călătorie fascinantă

prin inima Amazonului, urmărind un vis aparent simplu, dar încărcat de sens – să zboare pentru prima oară cu avionul.

Distins cu Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului, Premiul Juriului Ecumenic și Premiul cititorilor publicației Berliner Morgenpost, Albastru infinit confirmă încă o dată talentul regizorului Mascaro de a îmbina realitatea dură cu lirismul vizual și povestirile cu substrat profund. În drumul său, Tereza îl întâlnește pe

Cadu (interpretat de Rodrigo Santoro), un căpitan de vas care o introduce într-o lume misterioasă și simbolică. Mai departe, cunoaște o femeie pe nume Roberta, care, pentru a-și păstra libertatea, se deghizează în călugăriță și vinde e-bookuri religioase. Între cele două femei se naște o legătură autentică, profundă, iar filmul pulsează de vitalitate și umor negru, balansând realismul magic cu un comentariu sociopolitic incisiv.

„Un film ca o călătorie pe un vapor ce navighează pe fluviu spre necunoscut” – Screen Daily.

Albastru infinit este, în cele din urmă, un act de rezistență cinematografică: o poveste despre curaj, despre refuzul de a accepta marginalizarea, dar și o odă plină de sensibilitate adusă celor vârstnici. Tereza devine simbolul unei revolte tăcute, dar pline de forță – un om care își revendică libertatea de a visa și de a trăi, în ciuda sistemului care încearcă să o reducă la tăcere. Din 19 septembrie în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

Horror-ul care transformă antrenamentul în ritual

Him, noul film regizat și scris de Justin Tipping - care și-a început cariera cu Kicks, dar a câștigat experiență notabilă în televiziune (seriale precum Run the World, Joe vs. Carole) - și produs de renumitul Jordan Peele (Get Out, Us), se anunță un experiment cinematografic curajos: o fuziune între lumea implacabilă a fotbalului american și urmările întunecate ale obsesiei pentru faimă.

Filmul, programat pentru lansarea în cinematografe pe 19 septembrie, este descris ca un „anti-film sportiv de groază”, o combinație inedită care stârnește deja curiozitatea criticilor și a publicului deopotrivă, tema centrală fiind idolatria, prețul celebrității și pierderea sinelui în numele excelenței. Într-o cultură în care sportivii sunt expuși ca zei, Him trasează granița fină dintre apreciere și închinare, arătând cum obsesia față de un titlu poate duce la un pact

diabolic cu propriul sine. Povestea începe cu Cameron Cade (Tyriq Withers), fost sportiv la Florida State cu visuri mari legate de NFL, vis care aproape se năruie într-o clipă. Atacat de un fan instabil chiar înainte de combine-ul NFL, suferă o leziune gravă, care îi pune cariera sportivă în pericol. Când totul pare pierdut, apare Isaiah White (Marlon Wayans), un fundaș celebru, legendă vie a sportului, care îi oferă lui Cameron o a doua șansă: un program de antrenament la o vilă izolată, ce pare salvarea ideală. Pe măsură ce antrenamentele devin tot mai dure, farmecul lui Isaiah se transformă într-o prezență tot mai apăsătoare, sugerând ideea unui cult sinistru.

Intriga evoluează lin către un Horror sportiv, în care nu sportul este demonul, ci idolatria, sacrificiul și obsesia performanței, care pot lua forme aproape sacre sau ritualice. Criticii au reacționat entuziast. Marlon Wayans este lăudat pentru transformarea sa — de la comedie spre un rol dramatic, tensionat și tulburător — demonstrând o pleiadă a talentului său dincolo de expectativă. Wayans dă viață unei figuri care amintește de un Faust modern îmbrăcat în uniformă de fotbalist.

Impresia generală? Un film provocator, care îmbină intensitatea fizică a sportului cu trăsăturile horror-ului psihologic și supranatural, un comentariu cultural despre obsesia performanței, mitologia sportivă și prețul pe care unii îl plătesc pentru a atinge popularitea mediatică. Producția devine interesantă și prin imaginea vizuală hipnotică, care aduce un suflu nou, fiind apreciată pentru ambiția de a transforma un sport american emblematic într-o metaforă a sacrificiului extrem.

Așadar, pare că Him este filmul potrivit cu care fanii genului să își înceapă toamna în cinema.

La noi, arta devine... fapt divers „Jaful secolului”

Cu peste 10 ani în urmă, opinia publică internațională a fost scandalizată de furtul unor tablouri de patrimoniu dintrun muzeu din Olanda de un grup de români, care, în final, au ajuns să le dea foc undeva într-un sat din Dobrogea... aceasta e povestea adevărată ce reprezintă sursa de inspiraţie pentru Jaful secolului, lungmetraj regizat în baza scenariului reputatului cineast Cristian Mungiu (Occident, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Bacalaureat) de către Teodora Ana Mihai, câştigătoare în 2011 a premiului Un Certain Regard la Cannes pentru debutul său, La Civil.

Filmul, care va avea premiera la noi pe 26 septembrie şi îi are în rolurile principale pe Anamaria Vartolomei, Ionuț Niculae, Rareș Andrici şi Robert Iovan, are deja în palmares patru premii internaționale, obţinute în festivalurile de la Shanghai, Sofia, Varșovia şi Tokyo, dar aceste validări impresionante ale calităţii sale nu înseamnă că Jaful secolului este destinat doar cinefililor rafinaţi, fiindcă tocmai prin natura premisei şi a explorării într-un mod accesibil şi captivant a variilor subteme

de interes general pe care le generează, acesta se adresează fiecărui om interesat să calce pragul unei săli de proiecţie. În fond, este povestea a patru colegi de liceu, care se știu din satul lor de baştină, tineri ca mulţi alţii din România contemporană, care ajung să trăiască în Vest, unii din muncă, iar alţii din şmenuri, şi doar faptul că obiectul lor de interes devine accidental arta lui Picasso sau Matisse conferă acesteia caracterul ieşit din comun.

Când Natalia (Anamaria

Vartolomei), fosta premiantă a clasei, responsabilă și muncitoare, care a trebuit să treacă peste greutăți crescând singură, este agresată într-un club din Țările de Jos, Iță (Rareș Andrici), hoţ cu sacoşa de rafie şi smardoi provincial care se visează gangster, manipulativ și violent, îl convinge pe soţul acesteia, bonomul Ginel (Ionuț Niculae), că e dreptul lor să se răzbune şi, sătui să fie tratați de societatea occidentală ca migranți... cetățeni de mâna a doua, cei trei sustrag tablouri în valoare de peste 20 de milioane de euro. Mai departe, însă, lucrurile se complică într-o direcţie dramatică, deopotrivă pentru persoanele implicate, cât și pentru acele repere ale culturii şi civilizației pe care le manipulează. După cum spune realizatoarea filmului...

„Cu degetul pe rănile ambelor lumi, Jaful secolului vă invită pe tărâmul său unic - tragic din punct de vedere umoristic, absurd din punct de vedere paradoxal și realist din punct de vedere deranjant - stârnind dezbatere și, sper, reflecție”.

După succesul primului film și a sequelului din 2018, seria The Strangers revine în forță cu un nou capitol, care promite să adâncească și mai mult misterul și teroarea care au definit această franciză, fiindcă avem parte de un nou episod intens, ce pornește de la o situație aparent banală, dar se transformă curând într-un coșmar. Doi tineri proaspăt căsătoriți, în drum spre luna de miere, sunt opriți din călătoria lor de o pană neașteptată la mașină. Singura soluție: un airbnb retras, izolat, într-un colț de lume care pare inițial un refugiu sigur... dar, odată cu venirea nopții, liniștea devine o iluzie fragilă, iar trei necunoscuți mascați încep să îi terorizeze fără motiv aparent, reînviind coșmarul de neevitat al vulnerabilității în fața răului.

PREMIERĂ

„The Strangers: Chapter 2”

Frica se mută într-un spațiu și mai întunecat

În rolurile principale îi regăsim pe Madelaine Petsch, care revine în rolul Mayei Lucas, supraviețuitoarea din primul film, alături de Froy Gutierrez în postura de partener al ei. Distribuția îi mai include pe Gabriel Basso, Ema Horvath și pe actorii care dau viață mascaților terifianți - Olivia Kreutzova (Dollface), Letizia Fabbri (Pin-Up Girl) și Matúš Lajčák (Scarecrow) -, care adaugă o dimensiune misterioasă grupului de antagonişti. Continuând firul poveștii din Chapter 1 și

inspirat din spaimele reale ale izolării și invadării intimității, noul film păstrează la cote maxime suspansul și atmosfera apăsătoare, aducând în primplan nu doar teroarea fizică, ci și pe cea psihologică. Regizorul Renny Harlin construiește cu măiestrie o lume în care banalul se transformă în groază, iar întrebarea „De ce?” rămâne fără răspuns, alimentând o teamă față de necunoscut.

Pe lângă intensitatea și violența vizuală, Chapter 2 încearcă să deslușească și motivațiile din spatele mascaților, oferind indicii

subtile despre psihologia acestora, dar fără a le demonta complet misterul. O continuare care nu doar extinde mitologia seriei, ci o și adâncește, punând spectatorul în pielea unor personaje vulnerabile, pe care oricine s-ar putea să le recunoască. Dacă ai fost prins în povestea primului film și ai simțit cum îți crește tensiunea în fiecare scenă, pregăteștete să experimentezi o nouă dimensiune a fricii. The Strangers: Chapter 2 este mai mult decât o poveste despre ucigași mascați, este o oglindă întunecată a nesiguranței care pândește la fiecare pas în lumi care ar trebui să fie aparent sigure, un thriller psihologic ce promite să-ți taie răsuflarea și să-ți amintească faptul că, uneori, cei mai periculoși străini sunt cei care nu lasă nici măcar o urmă clară în spatele lor. Nu ratați întâlnirea cu teroarea în cinematografe din 26 septembrie!

Le Royaume, lungmetrajul de debut al lui

Julien Colonna, va avea premiera în România în 26 septembrie și aduce pe marele ecran o poveste intensă despre legături de sânge și luptă pentru supraviețuire într-o Corsică tensionată, la mijlocul anilor ’90. În centrul narațiunii se află Lesia, o adolescentă de 15 ani, care este smulsă din viața ei obișnuită și trasă într-un univers dur al clanurilor și al violenței, după ce tatăl ei devine ținta unei răfuieli sângeroase. Filmul combină un road movie încărcat de tensiune cu o dramă familială profundă, explorând teme precum loialitatea, pierderea și supraviețuirea.

„LE

ROYAUME”

Corsica, legături de familie și clanuri mafiote, într-o dramă veridică

Povestea urmărește relația dificilă și fragilă dintre Lesia (Ghjuvanna Benedetti) și tatăl ei, Pierre-Paul (Saveriu Santucci), liderul unui clan aflat în declin. După un atac care le schimbă viața, cei doi pornesc într-o fugă prin peisajele sălbatice ale insulei, printr-un teritoriu marcat de violențe între clanuri, în timp ce încearcă să-și păstreze legătura. Pe măsură ce trecutul și secretele ies la iveală, tensiunea crește, iar lupta pentru supraviețuire devine tot mai acerbă.

Regizorul Julien Colonna, fiul celebrului mafiot corsican JeanJérôme Colonna - supranumit

ultimul „godfather” al Corsicii, o legendă a lumii interlope cunoscut pentru o viață marcată de răzbunări sângeroase și o influență imensă asupra mafiei locale - aduce o perspectivă personală și autentică în Le Royaume. Colaborarea cu co-scenarista Jeanne Herry a dus la o poveste inspirată din experiențele lui, în care naturalețea interpretativă, inclusiv a actorilor neprofesioniști, amplifică senzația de veridicitate.

Protagoniștii Ghjuvanna Benedetti, studentă și pompier voluntar, și Saveriu Santucci,

ghid montan, contribuie la acest realism aparte. Astfel, Le Royaume evită clișeele genului și oferă o explorare profundă a unui univers rar accesibil cinematografic. Regizorul a mărturisit că a dorit să surprindă relația dintre un tată și fiica lui, care fug împreună și încearcă să se înțeleagă și să se iubească, ridicând întrebarea esențială: ce înseamnă să fii părinte întrun context ca acesta?

Le Royaume nu este doar un thriller de familie, ci și o explorare profundă a legăturilor care ne definesc și a alegerilor ce ne modelează destinul. Prin realismul său autentic și povestea încărcată de tensiune, filmul ne aduce față în față cu complexitatea dragostei și a loialității în condiții extreme.

Julien Colonna reușește să transforme o istorie personală într-o experiență universală, captivantă și profund emoționantă.

BRANDO DE SICA

I“Ca cineaști, suntem niște aventurieri și asta e frumusețea meseriei noastre”

Brando, mixul dintre referinţele la convenţiile cinematografiei cu vampiri şi aluziile meta din Mimì este unul cu totul aparte. Cum sau din ce s-a născut povestea acestui adolescent bullied din cauza malformaţiei piciorului, care se vede acceptat de o subcultură juvenilă a vampirilor?

ntrarea în linie dreaptă a competiţiilor

pentru Dracula Film Festival (29 octombrie – 2 noiembrie), care va comunica nominalizările şi invitaţii speciali ai acestei ediţii până la finele lunii septembrie, reprezintă un bun prilej de reconectare cu spiritul DFF prin intermediul unui dialog cu unul dintre cei mai interesanţi cineaşti prezenţi la Braşov, Brando De Sica, mai ales că acesta a fost puternic influenţat la început de carieră de mentorul său, David Lynch. Câştigător la Sitges al New Visions Award cu lungmetrajul Mimì – Il Principe delle Tenebre, pe care l-a prezentat în 2024 în cadrul DFF, cu un impresionant succes de public, BRANDO DE SICA, cineast născut la Roma, dar absolvent al faimoasei USC, a debutat profesional ca asistent al lui Pupi Avati şi colaborator al lui Matteo Garrone la scenariul pentru Tale of Tales. A regizat şi produs primul său mediumetraj, La donna giusta, în 2014 şi apoi şi-a consolidat notorietatea deopotrivă prin producţii precum e Error, scurtmetraj prezentat la Cannes în 2015, sau videoclipuri, ca cele cu Naomie Harris, realizate în 2021 pentru fashion designerul Michael Kors. Mimì – Il Principe delle Tenebre, pe care autorul său l-a definit drept „o baladă a visătorilor”, este un coming-of-age din spaţiul goticului contemporan, spus vizual într-o formă extremă, în care subiecte sensibile, caracteristice tinerilor adulţi, sunt tratate în tonalitate Horror, astfel încât am avut o bună bază de plecare pentru a încerca să schiţăm profilul acestui storyteller original.

Ei bine, datorită faptului că modul în care îmi vine o idee în minte este foarte abstract, Mimì a fost rescris de multe ori, pentru că, inițial, trebuia să fie un jucător de hochei şi până la urmă a devenit livrator de pizza, plus că eu credeam la început că va fi un scurtmetraj, dar s-a transformat în lungmetraj. De fapt, scenariul a fost scris cu 10 ani înainte de a filma

Mimì, dar au apărut atunci niște probleme cu producătorii, așa că procesul s-a oprit şi abia după mult timp am reușit să-mi recuperez scenariul și să-l realizez cu Indiana, o altă companie de producție. Ideea îmi aparţine însă şi mi-a venit auzind povestea atletului Oscar Pistorius, care, pentru a-şi ucide soţia, și-a montat mai întâi protezele pe picioarele

amputate, după care s-a îndreptat cu arma spre baia în care se ascundea aceasta, a tras prin ușă și a omorât-o. Ce m-a impresionat atunci a fost faptul că aceleaşi picioare care i-au servit să câştige medalia olimpică de aur şi l-au făcut astfel fericit, au fost cele care l-au dus apoi şi în infernul crimei. De asemenea, am mai avut în minte și filmul Ordet [drama The Word din 1955, câştigătoare a Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneţian.r.], al lui Carl Theodor Dreyer, povestea unui om de care toată lumea râde pentru că este convins că e Iisus, dar el crede atât de mult în asta încât devine Iisus și face o minune, înviinduși fratele mort, iar filmul Reality [drama premiată la Cannes în 2012 - n.r.], al lui Matteo Garrone, a fost la rândul său o sursă de inspirație pentru mine.

Aceste influenţe nu explică, totuşi, latura „vampirească” a poveştii tale.

Tocmai eram pe punctul să ajung la filmele despre Dracula și la cartea lui Bram Stoker, pentru că, încă din copilărie,

eu m-am îndrăgostit de acest personaj. Aveam doar câţiva ani când tatăl meu mi-a pictat un tablou înfăţişându-l pe Dracula și am fost foarte impresionat de acea imagine. Probabil că l-am găsit fascinant şi pentru că tatăl meu este actor [Christian de Sica, cu peste 100 de roluri în filmografie, este câştigător al premiilor David di Donatello şi Globul de Aur în Italia - n.r.] și obișnuia să se îmbrace foarte elegant, în smoking, pentru a merge la televiziune sau pe platoul de filmare, iar eu, cu ochii mei de copil, îl vedeam ca pe un soi de Dracula. Plus că, de la o vârstă fragedă, am început să citesc foarte multă literatură Horror... toate cărțile lui Edgar Allan Poe, toate cărțile lui H.P. Lovecraft, toate poveștile întunecate ale lui Guy

de Maupassant și, bineînțeles, clasicul lui Bram Stoker. După aceea, pe la 6 sau 7 ani, am descoperit cinema-ul prin intermediul producţiilor Horror, pentru că, din câte îmi amintesc, primele filme pe care eu l-am văzut, în secret, au fost Horror of Dracula, de Terence Fisher, și The Night of the Living Dead, de George A. Romero, iar asta s-a întâmplat pentru că tata și unchiul meu erau amândoi cinefili și adorau filmele de groază... îl ascultam mereu vorbind despre Christopher Lee, Peter Cushing, Terence Fisher, Bela Lugosi sau Tod Browning, aşa că îmi doream foarte mult să văd şi eu filmul ăsta cu Dracula, doar că mama nu voia să mi-l arate, pentru că eram foarte, foarte mic. Pe ascuns, am pus totuşi mâna pe o casetă VHS și, bineînțeles, era Horror of Dracula cu Christopher Lee... a fost ca și cum aș fi deschis cutia Pandorei! A fost o revelație pentru mine. Astfel am descoperit şi m-am îndrăgostit eu de cinematografia Horror. [...]

Citiţi interviul complet cu BRANDO DE SICA pe www.zilesinopti.ro

A Gentleman in Moscow Sau când cartea trebuia lăsată în pace

Deși îmi fusese în repetate rânduri recomandată de diverse persoane în a căror părere am încredere, din varii motive, am tot amânat lectura cărții A Gentleman in Moscow, de Amor Towels: ba citeam altceva, ba nu aveam vreme sau pur și simplu am considerat că nu era momentul. Dar iată că odată cu venirea verii, printre primele obiecte care și-au găsit locul în rucsacul pe care l-am purtat pe umăr prin diversele escapade din ultima lună a fost chiar volumul cu pricina. Și, ca de obicei, primul gând după ce am devorat-o în doar câteva zile a fost: „oare au făcut ăștia serial?” Răspunsul la întrebare urma să se dovedească în primă instanță o sursă de reală surpriză și plăcere, ca mai apoi, după vizionarea efectivă a câtorva episoade, un real regret.

Serialul, ce poate fi urmărit pe Paramount+, îl are ca personaj principal pe Contele Alexander Rostov, un aristocrat care, după Revoluția rusă, este exilat să locuiască pe viață într-un hotel din Moscova. În rolul protagonistului a fost distribuit Ewan McGregor, care aduce cu sine șarmul, candoarea și autenticitatea cu care ne-a obișnuit și până aici totul părea să fie chiar bine.

Firul narativ al serialului este aproape identic cu cel din carte, cu câteva mici excepții, care sunt normale pentru o adaptare, iar atmosfera și ritmul cărții sunt foarte iscusit transpuse pe micul ecran, în timp ce imaginea și scenografia sunt aproape exact așa cum mi le imaginam când citeam. Doar că lucrurile bune pe care le pot spune despre serial se termină aici.

distribuției. Towels are o eleganță și o delicatețe cu care reușește să descrie fiecare personaj pe care alege să îl prezinte. Poate m-aș duce într-atât de departe încât să spun că fiecare membru al staff-ului hotelului Metropol ajunge să pară un membru al unei familii mai mari, din care ajungi să faci și tu, cititor, parte. Lucru care este departe însă de a fi transpus și în serial. Oricât aș vrea să mă feresc de dezbaterea pe teme de rasă - și nu vreau să intru în identity politics - un lucru e foarte simplu: la 1920, în Rusia, perioada în care se desfășoară romanul, persoanele de culoare erau într-un număr infim, spre deloc. Producătorii au dat la o parte aceste dovezi istorice și uite cum dragul nostru Conte Rostov este înconjurat de mai mulți actori care pare că sunt acolo mai mult ca să bifeze Paramount+ niște căsuțe de politically corectness decât să respecte realitatea.

Pe cât de bine este ales McGregor, pe atât de slabă este restul

Și chiar dacă am reușit să trec peste asta, din păcate, restul serialului este departe de a fi vreo reușită. N-are nici măcar 10% din stilul și eleganța cărții lui Towels, este sec și de duzină și m-a făcut pentru a suta mia oară să ajung la aceeași concluzie: trebuia să lase carte în pace.

zilesinopti.ro/arta-cultura

Vodafone sustine capitolul

Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.

ArtĂ SCeNOGrAFiCĂ

ABY COHEN: „Văd scenogra a ca o formă de artă pe care o poți aplica în foarte multe domenii”

Capitolul Artă & Cultură este susținut de ArtĂ FOtOGrAFiCĂ

NATHALIE ERICSON: „Timpul este mereu un element cu care lucrez în fotogra ile mele”

Un al tfel de modernism

„Radical! Women*Artists and

Modernism

1910-1950”

Când te gândești la modernism, mintea îți zboară către câteva nume celebre, precum Pablo Picasso, Marcel Duchamp sau Henri Matisse. În general, această mișcare a fost dominată de bărbați care încercau să iasă din limitele trasate de tradiție, o luptă dusă doar în anumite stiluri artistice, precum cubismul sau suprarealismul, în principal în țări occidentale, ignorând perspectivele globale sau diverse. Expoziția Radical! Women*Artists and Modernism 19101950, deschisă până pe 12 octombrie, la Lower Belvedere din Viena, ne încurajează să abordăm modernismul dintr-o altă perspectivă. Una cu mai multe voci, narațiuni, genuri și culturi.

Expoziția lansează un dialog la care iau parte peste 60 de femei din mai mult de 20 de țări, prezentând picturi alături de modele textile, sculpturi, gravuri, desene, fotografii și filme. Indiferent de originea lor sau de limbajul vizual, aceste artiste sunt unite de căutarea unor noi forme de expresie și reprezentare, precum și de hotărârea lor de a redefini granițele artistice și sociale.

și artistice, ci mai ales tenacitatea cu care artiștii, adesea nevoiți să opună rezistență, își urmează propriul drum.

Istoria clasică a artei prezintă epoca modernistă ca o succesiune liniară de mișcări diferite. Adesea omite complet sau menționează doar pe scurt operele femeilor, ale persoanelor queer sau ale persoanelor de culoare. Radical! schimbă narațiunea și scoate în evidență individualitatea abordării fiecărui artist, cu un spectru de stiluri care variază de la abstract la figurativ, de la critic la activist. Ceea ce face ca aceste abordări să fie radicale nu este doar modul în care pun la îndoială convențiile sociale

Multe dintre subiectele lor sunt la fel de relevante astăzi, precum erau acum un secol. Arta poate fi un experiment prin care explorează noi experiențe vizuale, prin care descoperim pionieri feminini ai artei abstracte. Dar poate fi și un act de emancipare și protest politic și sociocritic care documentează schimbarea, nu doar în ceea ce privește problemele de gen, ci și problemele economice, războiul, antisemitismul sau inegalitatea.

Femeile artiste au contestat normele și stereotipurile sociale, împotrivindu-se structurilor restrictive pentru a urmări egalitatea și diversitatea. Printre lucrările expuse se regăsesc opere de Bendetta, Romaine Brooks, Elizabeth Catlett, Sonia Delaunay, Alexandra Exter, Hannah Höch, Käthe Kollwitz, Lotte Laserstein, Alice LexNerlinger, Alice Neel și Fahrelnissa Zeid.

ABY COHEN

„Văd scenografia ca o formă de artă pe care o poți aplica în foarte multe domenii”

Desfăşurat timp de două săptămâni în Castrul Roman şi pe faleza lacului Siutghiol din Ovidiu, Constanţa, International Program in Scenography (IPS) se încheie pe 6 septembrie cu vernisajul instalațiilor site-speci c create de 20 de studenți și artiști emergenți din 12 țări, sub îndrumarea a cinci mentori, personalităţi remarcabile din domeniul artei scenografice, printre care se numără şi Aby Cohen, performance designer, scenografă de teatru, film și expoziții, curatoare și profesoară. Președinta actuală a OISTAT International, ABY COHEN (Brazilia/UK) are o vastă experiență internațională, lucrând în toată lumea, alături de artiști locali și comunități, proiecte care îmbină practicile creative și competențe tehnice, de producție și educaționale. Deținând un doctorat în Practica și Teoria Teatrului şi un master în Performance Design la Universitatea din São Paulo, Aby se concentrează pe practica scenografiei la intersecția dintre designul de performance, instalație artistică și expoziție şi, drept urmare, a reprezentat un partener de dialog ideal pentru a înţelege un pic mai bine scenografia ca formă de artă aplicată.

Aby, prin diversitatea backgroundurilor, tinerii creativi din IPS, care sunt de la arhitecți şi light designeri până la coregrafi sau performeri, au percepții diferite asupra acestei profesii, pe care publicul larg, la rândul său, o asociază îndeobște cu decorul de teatru. Care este perspectiva ta asupra scenografiei? Cum ai portretiza-o?

Îmi este destul de dificil să o fac, pentru că există atât de multe definiții ale scenografiei, iar în cazul meu nu se limitează la teatru. Bineînţeles, cred că a luat naștere în teatru, în Grecia antică, dar modul în care scenografia a evoluat până în ziua de azi oferă extraordinar de multe oportunități şi de opțiuni încât să poți lucra acum baleind diferite domenii de expertiză. Pentru mine, scenografia înseamnă design, înseamnă să gestionezi spațiul şi timpul, înseamnă să creezi un narativ, dar asta nu presupune neapărat că trebuie să fie asociată cu

IPS, Ovidiu foto © Kelemen Kinga

o dramă, întrucât are chiar posibilitatea de a încorpora narațiunea în sine. Mie îmi place să văd totul pluridimensional, iar un storytelling puternic prin imagini sau compoziție poate da naştere la felurite întrebări. Ce am în faţa ochilor este o scenografie sau nu? La ce servește? Dacă e destinată unui eveniment efemer sau e concepută pentru a fi acolo pe un termen mai lung, cum se defineşte timeline-ul scenografiei? Ce vreau să spun este că nu văd scenografia doar ca un suport pentru o piesă sau un scenariu deja scris, ci ca o lucrare cu potențial de a vorbi de la sine şi prin ea însăşi. Formarea mea a început în domeniul artelor și a designului de produs şi abia mai târziu m-am apropiat de teatru. Am realizat că una dintre lacunele mele era înțelegerea dramaturgiei, aşa că m-am întors la universitate pentru a face masteratul, ca să studiez și să înțeleg mai bine dramaturgia, chiar dacă lucram efectiv în domeniul teatral la acea vreme. Am colaborat cu o companie de teatru timp de aproximativ 15 ani, iar acolo dramaturgia presupunea mai mult decât să deschizi textul unui autor faimos

și să îl pui pe scenă pentru a fi interpretat, deci nu era un mod foarte tradițional de a lucra cu scenografia în privinţa adaptării scenariilor sau a creării unor spații și a narativelor pentru ca gesturile actorilor să răspundă provocărilor sau temelor... așadar, călătoria mea a reprezentat întotdeauna o căutare a ceea ce poți transforma şi a ceea ce poți face.

Călătoria trebuie să fi avut însă un punct de plecare şi să fi existat factori care te-au încurajat în această direcţie... Privind în urmă, pare foarte interesant cum oamenii au rezistat în Brazilia în perioada dictaturii militare, dar este ceva cu care eu a trebuit să mă confrunt la propriu, fiindcă acolo m-am născut, am crescut şi am început să mă educ. În acea perioadă, folosirea cuvintelor era foarte periculoasă şi atunci dansul sau alte arte performative în care acestea nu erau utilizate rămâneau ceva mai puţin vizibile pentru autoritățile responsabile cu cenzura, astfel încât era mai ușor să te exprimi și să critici folosind imagini, spațiul și mișcări ale

corpului. Cred că din cauza contextului m-a inspirat mult, în primul meu an de studii - eram foarte tânără, am intrat la universitate la 16 ani -, un profesor care ar fi trebuit să ne predea Istoria Artei, dar în loc să se caleze pe trecut și să ne povestească despre mişcările artistice, el ne arăta filme pe 8 mm pe care le realiza periodic, spunându-ne: „Uitați-vă ce se întâmplă acum. Uitați-vă ce se schimbă acum. Uitați-vă la ce se uită oamenii acum. Pentru că la istorie vă puteți întoarce oricând”. Materialele lui, prezentate în acel context aparte, m-au inspirat apoi mereu să testez limitele şi liniile de demarcaţie și să trec de ele căutând să văd cum pot lucra conectând diferite zone. Lucrăm cu narațiunea, cu spațiul, cu timpul... de fapt, ne jucăm cu toate astea, nu-i aşa? Iar eu ador să lucrez cu spațiul, este pasiunea mea să-l privesc și să îi detectez potențialul... ce-mi poate oferi, cum pot dialoga cu acesta, cum mă pot lupta cu spațiul. Asta îmi place să fac. [...]

Feminitate și forță

Mari voci feminine în Festivalul George Enescu

Ediția cu numărul XXVII a Festivalului

Internațional George Enescu aduce în prim-plan o adevărată constelație de voci feminine, iar în septembrie, artiste lirice cu repertorii vaste și cariere internaționale impresionante vor putea fi ascultate live, într-un timp relativ scurt, pe scene diferite ale Capitalei.

Luna o deschide JENNIFER HOLLOWAY

în opera Salome, de Richard Strauss. Soprana americană este considerată una dintre cele mai importante cântărețe în domeniul său, care la începutul carierei se baza pe marile roluri de mezzosoprană ale lui Mozart și Handel, dar apoi a trecut la repertoriul de soprană lirico-dramatică, iar printre rolurile recente se numără, între altele, Chrysothemis (Elektra), Elisabeth în Tannhäuser, Leonore (Fidelio) și Ellen Orford (Peter Grimes) în Hamburg, Cassandre (Les Troyens) în München și Dresda, Salome în Amsterdam, Dresda și

Atlanta. „Există ceva real în pasiunea pe care o arătăm”, afirma Jennifer Holloway, într-un interviu.

În următoarea seară, în 2 septembrie, o altă soprană de top va urca pe scenă, SARAH ARISTIDOU, pentru a aduce un omagiu creației lui Pierre Boulez și Claude Debussy. Soprana franco-cipriotă este considerată una dintre cele mai creative artiste ale generației sale, iar compozitori precum Aribert Reimann, Jörg Widmann și Thomas Larcher au compus pentru vocea ei. Este prima cântăreață care a primit Premiul Belmont pentru muzică contemporană. A interpretat, în premieră mondială, lucrarea Das Jagdgewehr, de Thomas Larcher, iar într-un videoclip poate fi auzită cântând un fa diez foarte înalt (F�6), la aproximativ 18 secunde, o cuartă mărită peste ceea ce se consideră a fi cea mai înaltă notă pe care o soprană o poate cânta!

În 14 septembrie, publicul se va putea bucura și de interpretarea letonei KRISTINE OPOLAIS, în opera Lady MacBeth din Mțensk, de Șostakovici. Una dintre cele mai căutate soprane pe scena internațională, Opolais este lăudată de critici pentru „simțul acut al dramei” și a fost descrisă și ca o „actriță și cântăreață de seamă”, grație puterii sale „de a întruchipa, de a trăi și respira personajul pe care îl interpretează” și modului în care creează o

„Ce avem de făcut este să împărtășim această pasiune cu publicul”. www.zilesinopti.ro

experiență teatrală puternică. Deși este cunoscută pentru rolurile din operele lui Puccini (Madama Butterfly, Manon Lescaut), artista a excelat și în alte repertorii, inclusiv Rusalka și Tosca. În 2014, a intrat în istoria Metropolitan Opera din New York cântând în două premiere ale operelor lui Puccini, Madama Butterfly și La Bohème, în două seri consecutive.

Soprana americană de origine mexicană AILYN PEREZ va interpreta în 16 septembrie partea solistică a finalului din Simfonia a IX-a de Beethoven – Oda Bucuriei. Celebră la nivel internațional, Ailyn Perez a devenit prima hispanică din istoria premiului Richard Tucker Award, câștigând această distincție în 2012, iar printre rolurile importante ale carierei sale se numără Violetta (La traviata), Liù (Turandot), Thaïs, Mimì și Musetta (La bohème) și Juliette (Roméo et Juliette). În sezonul 2025-2026, revine pe scena Met în rolul titular din Madama Butterfly și debutează în Aida de Verdi la Semperoper Dresden.

Seara de 20 septembrie o aduce în prim-plan pe JULIA LEZHNEVA, a cărei carieră internațională a luat avânt după ce a făcut senzație la Classical Brit Awards din Royal Albert Hall din Londra,

cu Fra il padre, de Rossini, la invitația lui Kiri Te Kanawa. Soprana rusă colaborează frecvent cu dirijori renumiți precum Adam Fischer, Giovanni Antonini, Herbert Blomstedt, Emmanuelle Haïm, Paavo Järvi, Vladimir Jurowski și Andrea Marcon. Lezhneva este cunoscută pentru „tehnica sa impecabilă” și „respirația perfectă”, care îi permit să interpreteze cu ușurință pasaje vocale complexe. Deși este specializată în muzica barocă și clasică, ea explorează și un repertoriu mai larg, incluzând Rossini și lucrări pentru voce solo cu orchestră.

Ultima seară a festivalului, în 21 septembrie, va fi marcată de interpretarea uneia dintre cele mai talentate soprane ale generației sale, SONYA YONCHEVA, care a câștigat notorietate inclusiv datorită abilității sale de a cânta un repertoriu vast, care variază de la Monteverdi la Haendel. Prezentată uneori ca muza Met din New York (a devenit un superstar după ce, în 2013, a apărut ca înlocuitoare de ultim moment în Rigoletto, de Verdi), Yoncheva a călătorit în întreaga lume pentru a încânta cu interpretările personajelor Mimi, Violetta, Norma, Antonia, Marguerite, Floria Tosca sau Leïla. „Este cea mai bună Violetta de la Maria Callas încoace. Soprana bulgară Sonya Yoncheva este probabil cea mai bună Traviata din lume în prezent”, scria Die Welt despre interpretarea sa de la Staatsoper Berlin.

Sunt doar câteva voci internaționale de top în programul lunii septembrie al evenimentului, dar ele sunt tot atâtea motive ce confirmă standardul artistic de excepție al Festivalului Internațional George Enescu, iar publicul este cel mai câștigat, pentru că se va bucura cu siguranță de interpretări de o rară intensitate.

NATHALIE ERICSON

„Timpul este mereu un element

cu care lucrez în fotografiile mele”

Artista plastică şi fotografa suedeză

Nathalie Ericson, care se numără printre invitaţii speciali ai ediţiei din această toamnă a Bucharest Photofest (10-19 octombrie), ca parte a programului

Analog Photography, a impresionat publicul încă de acum un deceniu, de la primele ei expoziţii, prin poezia lucrărilor realizate mereu în alb-negru, care îndeamnă aproape cu religiozitate la reflecţie şi meditaţie, inspirate fiind de spirit şi materie organică deopotrivă. NATHALIE ERICSON şi-a definit creaţiile vizuale, la un moment dat, ca „autoportrete coregra ate care îşi explorează lumea interioară”, indiferent că acestea se reduc la simple siluete menite a da forţă prin contrast unor ambienturi naturale enigmatice sau detalii corporale fixate în interioare depersonalizate, care trimit la crezul artistei experimentale Maya Deren că funcţia imaginii este de a crea experienţe. Pe de altă parte, noile serii de fotografii, precum A myth to live by (2024) şi Bergtagen (2025) par a indica un transfer de interes şi o schimbare de pondere spre estetica spaţiului natural integrator şi mistica acestuia, astfel încât ne-am propus să aflăm de la Nathalie modul în care poveştile ei vizuale capătă contur sau se reconfigurează în laboriosul proces fotografic analog.

Nathalie, cum ai dobândit convingerea că fotografia ar putea sau va fi principalul tău mod de exprimare?

De fapt, eu am început prin a scrie poezii, dar mai târziu am găsit o modalitate de a explora fotografia și poezia împreună şi cred că același lucru îl fac și acum, pentru că, în ce mă priveşte, cele două comunică între ele în ambele sensuri. Personal, nu m-am considerat însă niciodată fotograf în sensul profesional al cuvântului, deoarece tehnica propriuzisă de realizare a imaginilor nu mă interesează chiar atât de mult şi cred că a fost doar o chestiune de şansă că am ajuns să fiu asimilată acestui domeniu, iar asta s-a întâmplat probabil fiindcă fotografiile pe care le-am făcut se potrivesc realmente foarte bine cu ceea ce-mi doresc să exprim despre mine însămi. Înainte de a mă dedica în special fotografiei, am experimentat însă cu diverse alte medii, precum sculptura, pictura sau ţesutul și astfel am prins gustul de a combina tehnici... din punctul meu de vedere, când ești artist, combini lucrurile până găsești ceea ce ți se potrivește.

Ai început să cochetezi cu fotografia în 2011, inclusiv cu imagini animate, dar abia acum 10 ani, odată cu prima ta expoziție, a devenit clar apetitul tău pentru fotografia analogică. Cum se explică această fidelitate într-un secol al instrumentelor digitale?

Ei bine, cred că ce-mi place, în primul rând, este procesul lent de realizare a fotografiilor analogice şi mai ales faptul că, atunci când captezi o imagine, nu știi niciodată, de fapt, ce vei obține în final. Eu folosesc expunerea dublă sau chiar multiplă şi totul se întâmplă în aparatul foto, așa că nu am de unde să știu ce va rezulta atunci când developez filmul, iar acest proces îmi place extraordinar de mult tocmai din cauza asta, că nu am habar de cum vor arăta, de fapt, fotografiile mele. Exact asta nu mă atrăgea la fotografia digitală şi m-a făcut să mă distanţez de ea, că puteam controla întotdeauna procesul, iar eu... nu doream să am acest control. Ceea ce am experimentat în digital cu nişte ani în urmă a fost însă în ideea de a mă educa şi în domeniul filmului. Acest gând a fost mereu în mintea mea, fiindcă dau o mare atenţie narativelor din lucrările mele, pe care le concep ca pe niște poveşti din care ceva mai urmează să se întâmple, deci, uneori, gândesc într-un fel ca un regizor de film. Realizarea unor serii de imagini în mişcare a reprezentat, în fond, tot o modalitate de lucru cu fotografiile, dar printr-o abordare similară cinema-ului. Nu am ajuns să explorez şi să aprofundez suficient această direcţie, dar cred că voi reveni asupra sa la un moment dat.

Referitor la narative, fotografiile tale au un caracter extrem de subiectiv. Ce te-a ţinut departe de zona impersonală, de fotografia de modă, să zicem, sau cea cu caracter documentar?

M-am gândit de multe ori la asta de-a lungul timpului şi înclin să cred că aspectul personal, intim, a fost cel care continuă să primeze. Nu cred că mi-ar plăcea atât de mult să fiu un fotograf celebru sau să mă limitez la a-mi expune ideile despre lume faţă de ceea ce-mi aduc introspecţiile artistice de natură spirituală. Spiritualitatea pare a fi devenit un aspect uitat în zilele noastre, iar această pierdere a interesului se reflectă şi în lumea artei, cred eu, dar, bineînţeles, s-ar putea să mă înșel. În ce mă priveşte, am fost foarte influențată de Maya Deren [celebra cineastă, fotografă şi coregrafă din Avangarda americană a anilor ’40-‘50, care a lucrat cu expunere multiplă, slow-mo şi jump-cutting - n.r.], una dintre artistele mele preferate când am început să fac fotografii, dar şi de Francesca Woodman [fotografa americană (1958-1981), notorie pentru reprezentările feminine în alb-negru, deseori blurate datorită timpilor mari de expunere sau a mişcăriin.r.], cu care am foarte multe în comun, dat fiind faptul că şi ea a realizat extrem de multe autoportrete. [...]

Marie Antoinette, un mit atemporal explorat la V&A

Născută în 1755, la Viena, a fost fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei și a împăratului Francisc I şi, la doar 14 ani, a fost trimisă în Franța pentru a se căsători cu viitorul Ludovic al XVI-lea, uniune politică menită să asigure pacea dintre marile puteri. Ajunsă la Versailles, curte regală renumită pentru eticheta rigidă și intrigi constante, tânăra s-a simțit rapid izolată. În încercarea de a-și găsi un loc într-un mediu ostil, Marie Antoinette a dezvoltat o pasiune pentru artă și modă, devenind rapid o figură influentă în mediul tinerilor creativi. Într-o perioadă în care criza economică afecta Franța, extravaganța reginei a fost însă percepută ca o insultă la adresa poporului, opulența rochiilor și podoabelor, precum și refugiul ei, Petit Trianon, în care organiza petreceri, fiind folosite de către adversari pentru a o demoniza.

Cel mai mare muzeu de arte aplicate, decorative şi design din lume, Victoria & Albert Museum (V&A) din Londra deschide pe 20 septembrie pentru publicul larg o expoziție dedicată unei figuri istorice la fel de controversată pe cât este de fascinantă, celebra regină a Franței al cărei nume a devenit sinonim cu excesul, dar și cu sensibilitatea artistică:

Marie Antoinette. Dincolo de artefactele istorice și de rochiile somptuoase, expoziția

Marie Antoinette Style ridică întrebarea... de ce, la peste două secole de la moartea ei, Marie Antoinette rămâne o prezență atât de puternică în imaginația colectivă? Răspunsul se ascunde în modul în care istoria ei a fost reinterpretată constant, transformând-o dintr-o regină detestată într-o muză atemporală.

Mitul că ar fi spus „Să mănânce cozonac!” (Qu'ils mangent de la brioche) atunci când a aflat că oamenii nu au pâine, deși complet fals, a devenit expresia supremă a percepției publice despre nepăsarea ei. Marie Antoinette a devenit ținta a mii de pamflete și satire care o acuzau de frivolitate, imoralitate și de o influență nefastă asupra soțului ei. Odată cu izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, soarta ei a fost pecetluită, fiind executată în 1793, la vârsta de 37 de ani, doar că moartea ei nu a pus capăt poveștii, ci a transformat-o într-un mit, deoarece figura Mariei Antoinette a rămas o sursă de fascinație. Imaginea ei a căpătat însă nuanţe diferite în secolul al XIXlea, odată cu ascensiunea curentului romantic, pentru că artiștii, atrași de figura tragică a femeii care s-a confruntat cu un destin crud, au început să o portretizeze ca pe o victimă inocentă a istoriei.

În secolul XX, cinematografia a avut un rol crucial în resuscitarea mitului. Filmul Marie Antoinette din 1938, cu Norma Shearer, a prezentat-o ca pe o regină nobilă și demnă. Cu toate acestea, viziunea care a marcat definitiv percepția modernă a venit abia în 2006, odată cu filmul omonim regizat de Sofia Coppola. Pelicula a spart toate convențiile, transformând-o pe regină într-o adolescentă rockand-roll, o adevărată it-girl a secolului al XVIII-lea. Coloana sonoră, cu trupe precum The Cure și Siouxsie and the Banshees, alături de costumele şi decorurile pastelate, a creat o punte neașteptată între rococo și cultura Pop, transformând-o pe Marie Antoinette dintr-un personaj istoric rigid într-o figură cu care publicul tânăr a putut să se identifice. Această abordare a influențat masiv moda, fotografia editorială și videoclipurile muzicale, lansând un val de „antoinettism”, care a inundat cultura vizuală a anilor 2010.

Vivienne Westwood, cunoscută pentru estetica sa punk și rebelă, a reinterpretat hainele reginei cu un aer nonconformist. Moschino a folosit imaginea reginei pentru a crea colecții pline de culoare, în timp ce Chanel a integrat referințe discrete la estetica rococo în colecțiile sale clasice.

Expoziția de la V&A Londra este, așadar, o ocazie de a explora această moștenire. Printre exponate se numără piese rare, inclusiv mobilier din Petit Trianon, obiecte decorative, rochii, accesorii, portrete autentice și chiar o recreare a parfumului preferat al reginei, pentru a completa o experiență multisenzorială. Conexiunea cu prezentul se face prin costumele premiate ale Milenei Canonero și pantofii creați de Manolo Blahnik pentru filmul Sofiei Coppola, expuse alături de creații haute couture inspirate de regină. Deopotrivă victimă și vinovată, frivolă și profundă, rebelă și conformistă, Marie Antoinette continuă să fascineze, iar Marie Antoinette Style se constituie într-o explorare culturală amplă, în care nu este vorba doar despre rochii și mobilier, ci despre cum construim eroine, cum le consumăm și cum le reinterpretăm... iar Marie Antoinette rămâne, se pare, regina unei povești fără sfârşit.

Influența reginei în fashion design a început să se manifeste chiar din timpul vieții sale. Faimoasa chemise à la reine, rochia simplă din muselină albă, a devenit un simbol al modei relaxate, o precursoare a stilurilor minimaliste care aveau să apară mai târziu. Astăzi, designerii revin obsesiv la acest curent. Case de modă precum Dior, sub bagheta lui John Galliano, au transformat podiumurile în Versailles-uri moderne, cu rochii-crinoline, corsete și broderii somptuoase.

ALeXANDrA mOȚOi

„Este nevoie de puțină chimie între mine și purtătorul tatuajului”

Alexandra Moțoi, cunoscută în lumea artei tatuajelor sub numele de Alle, are 30 de ani și este originară din București, oraș în care a locuit în aproape toate zonele sale principale. Pe lângă activitatea sa ca tattoo artist, își împarte timpul între rolul de mamă și gestionarea unui salon de tatuaje, proiect născut împreună cu partenerul ei, la scurt timp după venirea pe lume a primului lor copil. Pasionată de filme art house, simbolism, astronomie, ezoterism și de tot ce ține de iluzii și alterarea simțurilor, Alle își trage inspirația din universuri vizuale și onirice, pe care le transpune în creațiile sale artistice.

Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?

Povestea mea a început acum zece ani, în timpul facultății, când am avut șansa să învăț de la niște persoane din contextul în care mă aflam la momentul respectiv. Dorința era acolo încă din adolescență, însă nu aveam convingerea că aș putea face asta sau că mi s-ar potrivi, era mai mult o fantezie.

Ai o formare clasică sau ai învățat totul din practică? Cum ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist?

Baza artistică mi-am format-o în liceul de arte din București, însă aș zice că am învățat cel mai mult din practică ulterior tot ce ține de tatuat. Nu am urmat cursuri în domeniu. Cât despre stil, îmi e puțin greu să mi-l definesc pentru că mă consider un artist cât de cât versatil. Îmi place să

explorez zona ilustrativă, dar și ornamentală, să mă joc cu elemente simbolice sau compoziții care pun în valoare corpul.

Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?

Cred că un tatuaj este reușit atunci când împlinește ambele persoane implicate în proces. Persoana care îl poartă vine cu aportul emoțional și mă bucur teribil când tatuajul își atinge scopul și fericește purtătorul. Evident, este foarte importantă și latura tehnică, însă uneori nu e doar despre asta.

Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?

Aici e nevoie de puțină chimie între mine și purtătorul tatuajului, pentru că există riscul de a nu reuși să vizualizez sau să nu mi se potrivească ceea ce își dorește. În general, cer să-mi explice cât mai bine în cuvinte și

vizual, prin orice exemple, cum vede rezultatul final, abia apoi, când sunt sigură că am înțeles, îmi aduc contribuția artistică și viziunea. La început mi se părea foarte dificil acest proces, însă cu mult exercițiu, trial and error, am reușit să mă perfecționez și ajung mult mai ușor la un rezultat satisfăcător pentru toată lumea. Un desen care la început dura zile până reușeam să îl termin, acum îl dau gata în câteva minute sau ore înaintea programării. Desigur, cel mai satisfăcător pentru mine este atunci când cineva rezonează cu desenele mele gata făcute, disponibile. Pentru asta, mi-am mai făcut o pagină de Insta unde postez numai tatuaje după desenele mele simbolice, ușor ezoterice. Acolo cred că e mai ușor de identificat un stil anume.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

La început, când mă loveam pentru prima oară de anumite întrebări și nu știam tips and tricks de cum să îmi

eficientizez munca și timpul, mă loveam deseori de lucrări dificile. În special, tatuajele tip brățară pot spune că m-au drenat cel mai tare de energie.

Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?

Un sfat important ar fi să își aleagă cu atenție artistul, să fie sigur că rezonează cu el și stilul său.

Aș adăuga să nu își facă un tatuaj mai mic doar de frica durerii, mai bine așteaptă până e pregătit să și-l facă la dimensiunea ideală.

Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?

La început, unul dintre cele mai mari obstacole a fost accesul limitat la resurse de învățare. Nu exista o structură clară sau ghidaj constant, așa că a trebuit să învăț observând atent și „furând meserie” de la colegi și artiști mai experimentați. A fost o perioadă în care simțeam că trebuie să mă descurc singură și să trag mult de mine ca să înțeleg partea tehnică și standardele profesionale. Un alt obstacol e presiunea de a ține pasul cu algoritmul și de a rămâne constant relevant online, dincolo de munca propriuzisă. Acum, provocarea cea mai mare e să echilibrez viața de studio cu viața de familie. Dar asta m-a învățat să prioritizez mai bine, să-mi aleg proiectele cu mai multă grijă și să lucrez într-un ritm care să-mi respecte și limitele personale.

Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?

Mă bucur să văd o varietate mult mai mare de stiluri în România în ultimii ani, deși predominant e tot stilul black&grey realist. Cu toate astea, avem mulți artiști super buni pe acel stil și nu numai, comparativ cu anii trecuți. Pe de altă parte, piața a devenit și destul de suprasaturată cu oameni slab pregătiți, care nu par să facă asta din pasiune și neglijează complet partea tehnică, iar lucrul ăsta se vede. Social media a ajuns să domine totul și am impresia că imaginea de pe Instagram contează acum mai mult decât tatuajele în sine. Asta mă întristează și mă îngrijorează, pentru că direcția asta afectează întreaga industrie. În același timp, sunt fericită să văd o deschidere mai mare a oamenilor spre această artă la noi în țară, mi se pare că stigma a scăzut considerabil în ultimii ani.

5 concerte de neratat în această toamnă în Europa

Toamna asta, Europa se pune pe treabă și scoate la iveală show-uri care nu sunt doar concerte, ci adevărate evenimente. Dacă te-ai săturat să stai acasă cu telecomanda în mână și vrei să combini un city break cu un concert pe care să-l simți cu tot corpul, iată ce-ți poți pune în calendar.

Drake – München, Germania (16-19 septembrie, Olympiahalle)

Dacă ești fan al hip-hop-ului și R&B-ului contemporan, nimic nu se compară cu energia unui concert Drake. Superstarul canadian vine la Olympiahalle din München pentru o serie de show-uri între 16 și 19 septembrie. Cu hituri care au definit un deceniu și un stil inconfundabil, concertul lui Drake e un must-see pentru orice pasionat de muzică urbană.

Lady Gaga – Milano, Italia (19-20 octombrie, Unipol Forum)

Când vorbim despre artiști care au revoluționat muzica pop, Lady Gaga e cu siguranță pe primul loc. În octombrie, Milano devine epicentrul glamului și al spectacolelor grandioase, cu două seri incendiare la Unipol Forum. De la hituri iconice la performance-uri artistice de neuitat, Gaga promite un show total, dedicat celor care iubesc muzica și performance-ul în același timp.

Katy Perry – Antwerpen, Belgia (16 octombrie, Sportpaleis)

Mumford & Sons – Berlin, Germania (10 noiembrie, Uber Arena)

Pentru cei care preferă folk-ul modern și baladele pline de suflet, Mumford & Sons vor susține un concert la Uber Arena din Berlin pe 10 noiembrie. Trupa britanică este recunoscută pentru energia autentică și versurile care pătrund adânc în inimă, iar toamna aceasta e ocazia perfectă să-i vezi live, într-un cadru intim și vibrant.

Sting – Paris, Franța (9 octombrie, Accor Arena)

O legendă a muzicii, Sting vine la Accor Arena din Paris pe 9 octombrie, cu un recital ce promite să unească generații întregi de iubitori ai muzicii. De la The Police până la cariera solo, Sting continuă să impresioneze prin vocea sa distinctă și compozițiile atemporale. Un concert pentru cei care prețuiesc muzica cu adevărat clasică și sofisticată.

Pe 16 octombrie, scena de la Sportpaleis Antwerpen va vibra pe ritmurile pop-electro ale lui Katy Perry. Cunoscută pentru hituri energice și show-uri colorate, Katy aduce o doză zdravănă de optimism și dans, însoțită de efecte vizuale spectaculoase. Pentru o seară dedicată bunei dispoziții și muzicii catchy, acest concert e alegerea ideală.

catchy, acest concert e alegerea ideală.

Toamna aceasta, Europa e un adevărat magnet pentru iubitorii de muzică live. Așa că alege-ți orașul, fă-ți bagajul și pregătește-te pentru seri care-ți vor rămâne în amintire mult

pentru seri care-ți vor rămâne timp!

NATALIE BERGMAN

Creativitatea ca formă de eliberare de durere

Cca parte inevitabilă a procesului creativ, dar a asociat-o progresiv cu sentimente luminoase, precum dragostea sau speranţa, mai ales că, la rândul ei, a devenit mamă.

u rădăcinile sale retro ce amintesc în egală măsură de armoniile Bee Gees şi ritmica Motown a anilor ’70, My Home Is Not In is World, al doilea album de studio semnat de Natalie Bergman, lansat vara aceasta, diferă radical de debutul solo al cantautoarei americane, Mercy, un LP contaminat de Gospel, prin care îşi revărsa durerea provocată de seria de pierderi din primii ani ai tinereţii. Pentru cei cărora numele ei nu le spune mare lucru, Natalie Bergman a fost jumătate din duo-ul de Psychedelic Pop Wild Belle, format împreună cu fratele său Elliot, care s-a impus pe scena Indie la începutul anilor 2010 şi a intrat în atenţia publicului larg odată ce piese precum Shine sau Keep You au fost incluse pe OST-urile unor filme şi seriale de succes, ca e Vampire Diaries şi Grey’s Anatomy.

Ultimul dintre cele trei albume ale tandemului avea să apară în 2019, an în care tatăl lor, împreună cu mama vitregă au murit într-un accident de maşină, asta după ce, pe când Natalie avea 16 ani, mama ei, o scriitoare multipremiată, se sfârşise, bolnavă de cancer la creier. Toate acestea au condus la Gospel-Folk-ul de pe introspectivul Mercy (2021),

pentru că tânăra a ales să se retragă o perioadă la o mănăstire izolată în deşertul New Mexico, iar muzica a devenit o cale de a-şi depăşi suferinţa. Efectul benefic pe care aceasta l-a avut, deopotrivă asupra publicului şi a ei - mai ales că şi mătuşa lui Natalie, faimoasa actriţă Anne Heche, a decedat în 2022 în urma unui accident rutier -, a făcut-o să-şi asume durerea

My Home Is Not In This World, editat de către Third Man Records, label-ul Indie axat pe viniluri, înfiinţat de Jack White, reflectă această evoluţie a artistei în plan uman şi artistic şi o face în destule cazuri într-un mod mai subtil decat apelând la versuri ca vehicul, pentru că esenţa vindecătoare se află îndărătul acestora. Dincolo de asta, trimiterile sunt multiple, fiindcă piesa care dă titlul discului, de exemplu, se referă la înstrăinarea ei de realitatea digitală în care suntem nevoiţi să ne cufundăm zilnic şi la fascinaţia pe care continuă să o aibă pentru trecut, inclusiv cel al muzicii, în aparentă opoziţie cu Looking For You, ce pare a ne încuraja să trăim în prezent şi să tezaurizăm ce avem de preţ în vieţile noastre. „He had a wandering eye / He could take me down with a smile”, ne cântă Natalie Bergman pe Gunslinger... poate e o poveste de dragoste sau o fantezie cu cineva imaginat, contează mai puţin, fiindcă ne lăsăm prinşi în mrejele nostalgiei. Avem nevoie de asta din când în când.

fascinaţia pe care continuă să o aibă pentru trecut, inclusiv cel

Ce ascultăm în luna septembrie

În septembrie ascultăm albume pline de remixuri mult așteptate, materiale discografice ale pop-ului mainstream, dar si coveruri prezentate în interpretări originale.

Madonna Veronica Electronica

Preluând numele alter egoului Madonnei folosit de-a lungul înregistrării LP-ului Ray of Light (1998), noul material discografic este o colecție de remixuri ale albumului, lansată la 27 de ani de la punerea pe piață a acestuia. În 1998, Ray of Light a îmbinat muzica ambientală cu techno pop, new wave, muzică clasică și electronica, devenind unul dintre cele mai bine vândute și apreciate albume ale cântăreței. De altfel, sfertul de secol pe care fanii au fost nevoiți să-l aștepte pentru materialul-remix a fost cauzat de amânările succesive datorită succesului inițial al materialul discografic, chit că acesta a devenit o sursă de curiozitate constantă în rândul publicului Madonnei. Merită, așadar, să-l ascultăm, mai ales dacă ne pregătim înainte, familiarizându-ne cu materialul sursă, Ray of Light.

Maroon 5

Love Is Like

Traseul celor de la Maroon 5 ar putea fi asemănat cu parcursul Coldplay, căci de-a lungul anilor, tentele de underground au fost înlocuite de piese cu succes fenomenal, compuse nu neapărat de membrii formației, ci de armate de producători și compozitori cu experiență. De altfel, Love Is Like este primul album de la Hands All Over (2010) încoace în care și alți componenți Maroon 5 sunt recunoscuți drept songwriters, în afară de liderul Adam Levine. Albumul pare că nu ne va surprinde, single-ul Priceless încadrându-se perfect în revival-ul funk al lui 2025, mai ales că piesa a fost lansată împreună cu cântăreața thailandeză Lisa. Așadar, să nu ne așteptăm la un nou Songs About Jane (2002), ci la o nouă adiție la catalogul mainstream al trupei.

Belinda Carlisle Once Upon a Time in California

Descoperind succesul alături de formația americană de rock The Go-Go’s și dominând topurile în anii ’80 cu cântece precum Circle in the Sand sau Heaven is a Place on Earth, Belinda revine cu o colecție de coveruri care include piese marcante pentru adolescența sa trăită pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Primul single al albumului, The Air That I Breathe, o preluare a piesei popularizate de The Hollies în 1974, ne prezintă o interpretare originală a Belindei, chiar dacă mulți fani și-ar fi dorit un material discografic alcătuit din piese originale. Printre piesele preluate se mai numără și Anyone Who Had a Heart (Burt Bacarach & Hal David) sau Everybody’s Talkin’ (Harry Nilsson), așa că nu avem decât să ne înhămăm la o călătorie prin istoria muzicii americane a anilor ’70, în interpretarea uneia dintre cele mai originale soliste ale ultimelor decenii.

O revedere datorată lui... Hans Zimmer RUSANDA PANFILI

Cu 10 ani în urmă, în toamna lui 2015, iconicul compozitor de muzică de film Hans Zimmer anunţa primul său turneu din carieră, iar şansa de a asculta temele din Gladiator, e Lion King, Inception sau e Dark Knight şi de a-l vedea performând live chiar pe creatorul acestora a fost de neratat. Printre muzicienii care mi-au atras atunci atenţia, încă din concertul pe Wembley, s-a numărat o tânără violonistă, al cărei nume aveam să descopăr mai apoi că sună... româneşte. RUSANDA PANFILI terminase de curând masteratul la Universitatea de Muzică şi Arte din Viena - unde fusese acceptată la vârsta de numai 11 ani - în momentul cooptării în colectivul lui Hans Zimmer, dar asta am aflat abia când am ajuns să ne cunoaştem şi să stăm pe îndelete de vorbă, după încheierea turneului, în vara lui 2016. Timpul a trecut de-atunci şi n-am mai apucat să ne vedem, însă am continuat să-i urmăresc parcursul strălucitor, nu doar ca interpretă versatilă care, de pildă, se află anul acesta în turneu, ca solistă, cu Andrea Bocelli (inclusiv la Bucureşti, pe 12 septembrie), dar şi ca aranjoare, şi compozitoare, indiferent că am avea în vedere albume ale sale ca Andara 1980 sau mai recentul Libertango, recitalurile de muzică de cameră sau proiectele personale Panfili Trio şi Panfili & Friends, al căror repertoriu de World Music reflectă inclusiv moştenirea culturală naţională de care rămâne foarte mândră. Iată că cercul se închide într-un fel tot datorită autorului muzicii pentru Interstellar şi Dune, fiindcă prezenţa Rusandei ca invitat special în cadrul concertului-tribut adus muzicii lui Hans Zimmer, susţinut de ansamblul belgian La Chapelle Sauvage pe 28 septembrie, la Ateneul Român, a prilejuit o revedere de completare a dialogului, pe care o aşteptam de aproape un deceniu.

Rusanda, revii la Ateneu cu muzica lui Hans Zimmer, dar în primăvară ai cântat chiar cu acesta în Live Asian Tour 25. Care sunt diferențele de abordare atunci când performezi împreună cu un colectiv mai restrâns? Fiindcă multe teme sunt concepute şi aranjate orchestral într-un mod foarte complex... Ai dreptate, mai ales că am mai cântat compoziţiile lui Hans Zimmer și cu alte ansambluri, dar dintotdeauna, încă de când am descoperit muzica lui, eu mi-am dorit să o pot interpreta și cum o simt eu, pentru că, dincolo de aparenţe, foarte mult din succesul acesteia este bazat pe faptul că melodiile sunt emoționale. Desigur, pe Hans îl defineşte această abordare epică cu orchestre mari, cu overdub-uri, cu sute și mii de elemente prin el care crează acest sunet foarte amplu, dar de fapt,

melodiile lui te ating cel mai mult în momentele în care se relevă a fi cele mai simple și cele mai fragile, iar asta ţi-o spun din experiența mea ca interpretă de aproape zece ani a muzicii lui pe cele mai diferite scene. Chiar și în concertele cele mai mari, cu ansamblul cel mai numeros, lumea plânge tot la ultima notă din Time, care e scoasă de un singur flajolet. Prin urmare, ce am învățat eu din colaborarea mea cu Hans este că muzica lui are o anumită esență şi trebuie să înțelegi cum să o surprinzi, cum să o faci și pe urmă să o redai, chiar dacă ești singur, în duet sau într-un ansamblu mai mic. Fiind compozitoare, aranjoare, interpretă și așa mai departe, eu m-am concentrat tocmai pe acele sunete esențiale pentru soundtrack-urile sale, pentru că fiecare are altă energie, iar atunci când mi se oferă posibilitatea fac mai mult decât este în partitura originală cu vioara mea... mai ales că Hans Zimmer nu a scris foarte mult

neapărat pentru vioară, având alte instrumente care îi sunt mai apropiate, cum este violoncelul, cum este duduk-ul sau cum sunt sintetizatoarele, iar vioara nu e un instrument foarte mult folosit în temele principale. Ei bine, eu am experimentat mereu astfel încât să preiau acele teme cu vioara și să încerc să le redau prin instrumentul meu cât mai emoțional posibil, iar acesta e, într-adevăr, un challenge, dar este și ceva foarte frumos, deoarece cred că astfel pot pune

muzica lui în valoare printr-o altă perspectivă, cu alt fel de nuanțe.

După un deceniu de turnee cu Hans Zimmer, câtă creativitate mai implică pregătirea unuia nou? În ceea ce te priveşte, mai este la fel de incitant procesul ca la primul contact pe viu cu muzica sa?

Desigur, iar asta se întâmplă de fiecare dată când apare un turneu nou sau când se creează un show proaspăt. Evident, multe idei se reciclează şi se preiau cam aceleași piese, pentru că, mai mult sau mai puțin, sunt hit-urile pe care le cântăm de obicei, fiind aşteptate de public, dar mereu aranjamentele sunt noi. Mai mult, Hans, prin încrederea lui, practic totală, în muzicienii pe care-i are în turneu - sau cel puțin experiența pe care am avut-o eu cu el - este foarte, foarte deschis atunci când ai o idee creativă şi îi spui: „Hai să facem asta altfel, că o să fie interesant. Să adăugăm aici şi aici niște elemente care nu există în partiturile originale”. Dorindu-şi să creeze noi aranjamente ale propriilor piese, el ne dă mână liberă, practic, să facem ce vrem şi atunci multe lucruri se dezvoltă inclusiv în timpul turneului... rămânem mereu flexibili, iar cu el este, practic, un proces creativ non-stop. [...]

Citiţi interviul complet cu RUSANDA PANFILI pe www.zilesinopti.ro

Un secol de blues cu B. B. King

În 1969, în timpul unei sesiuni de brainstorming, chitaristului Billy Gibbons i-a venit ideea unui nou nume de trupă. Combinând numele muzicienilor de blues B. B. King și Z. Z. Hill, acesta și-a denumit formația ZZ Top. Nu de alta, dar Z. Z. King i-ar fi putut confunda cu maestrul blues-ului, iar un , „rege” este mereu „sus”. Iată o influență asupra culturii Pop pe care King a avut-o fără a fi conștient de acest fapt, lucru care ne poate aduce aminte și de numele formației punk The Ramones, preluat după pseudonimul Paul Ramon, numele cu care Paul McCartney se caza în hoteluri în anii ’70.

Revenind la blues, se pare că puțini artiști se pot lăuda cu o influență colosală asupra unui gen muzical, mai ales că B. B. nu doar că a marcat evoluția și sonoritatea acestuia, dar a adus în fața publicului chitara electrică, un instrument puternic legat de schimbările muzicale ale secolului trecut. Dacă Jerry Lee Lewis a metamorfozat pianul într-un instrument obraznic al rock and roll-ului, tratat cu o oarecare lipsă de respect care ar panica fanii muzicii culte, B. B. King a transformat chitara într-o extensie a propriilor gânduri muzicale, făcând-o să urle și să plângă prin vibrato-ul său caracteristic. Îmbinând jazz-ul cu swing, gospel și R&B, King a realizat imposibilul, construindu-și o identitate muzicală proprie, fără de care nu i-am fi avut pe Eric Clapton, Jimi Hendrix, Aretha Franklin sau John Mayer și nici pe bărboșii texani care ne cântă La Grange sau Gimme All Your Lovin’. „B. B. King este motivul pentru care m-am apucat de chitară. Mi-a arătat că poți spune mai multe lucruri cu o singură notă decât cu o mie”, spune John Mayer, în timp ce Slash (Guns N’ Roses) remarcă: „Nu există niciun chitarist pe planetă care să nu fi fost influențat de B. B. King”.

Riley B. King (născut pe 16 septembrie 1925) a navigat prin sărăcia specifică sudului Statelor

Unite cu ajutorul muzicii, cântând gospel la biserica Elkhorn Baptist și îmbrățișând influențele unor muzicieni precum Blind Lemon Johnson sau T-Bone Walker. Crescut de bunică și lucrând pe plantațiile de bumbac din Mississippi, King și-a croit un parcurs demn de stereotipul visului american, o adevărată poveste de „rags to riches”, în care talentul și determinarea l-au transformat într-un mesager imbatabil al culturii Statelor

Unite. Riley a devenit ulterior Blues Boy King, un nume de scenă primit în anii ’40, în timp ce lucra la WDIA, primul post de radio din țară cu specific integral afro-american. Se pare că noul nume nu a avut impactul brutal al transformării lui Reginald Kenneth Dwight în Elton John sau al metamorfozării lui Farrokh Bulsara în Freddie Mercury, însă blues-ul a fost atât de întipărit în personalitatea lui B. B. încât nu este de mirare că acesta l-a integrat în propriul nume pentru următorii 60 de ani.

Având originile în secolul XIX, blues-ul a îmbinat estetici specifice culturii afro-americane cu cântece de plantații și muzica religioasă, punând accent pe improvizație și tehnica call and response. Astăzi, putem auzi elemente ale genului în jazz, rock, R&B sau rock and roll, fără însă ca acesta să își piardă identitatea. Nu de alta, dar faimoasele note triste (trepte ale gamei majore care apar coborâte cu un semiton și care oferă scării muzicale o dualitate major-minoră) au fost popularizate de King prin diverse tehnici ale chitarei electrice, precum vibrato sau bending. Chitarist extrem de original, King și-a denumit toate chitarele Lucille, aducând un omagiu femeii care i-a făcut pe doi dintre spectatorii unui concert de-al său din Arkansas să înceapă o încăierare de zile mari. În urma altercației,

sala de concerte a luat foc, iar King s-a întors în flăcări să-și salveze chitara Gibson, pe care a redenumit-o ulterior Lucille, o legătură care ne poate aduce aminte atât de relația dintre Brian May (Queen) și chitara sa, Red Special, cât și de bassul Hofner al lui Paul McCartney.

„Am vrut să îmi conectez chitara la emoțiile umane. Asta face blues-ul, spune adevărul”, remarcă King, fapt evident în multiplele sale prestații. Lucille nu se pierde în haosul multor note și nici nu ne impresionează prin viteză. Lucille pare că deschide conversații cu publicul, devenind o extensie a vocii lui B. B., purtându-ne constant prin istoria tumultoasă a segregărilor și a cântecelor fredonate pe câmpurile de bumbac ale Statelor Unite. Deși nu a petrecut atât de mult timp în studio, King a transformat estetica rurală a muzicii blues într-un produs global, traversând Atlanticul și dând naștere exploziei de blues din Marea Britanie a anilor ’60. „B. B. King a fost gigantul blând al blues-ului. Te făcea să simți ca și cum inima ta era conectată la amplificator”, spune Keith Richards, în timp ce remarcă talentul acestuia de a „face chitara să cânte”.

Într-o lună în care aniversăm 100 de ani de la nașterea lui B. B. King, ne aducem aminte de figura legendară a moștenirii muzicale americane, fără de care o bună parte din muzica ultimilor 70 de ani ar fi sunat complet diferit. Original și aproape neinteresat de giumbușlucuri tehnice, B. B. King rămâne unul dintre mesagerii de top ai blues-ului și unul dintre muzicienii care au marcat în mod original muzica ultimului secol.

Toamna aceasta ne energizăm cu

Twenty One Pilots

De mai bine de un deceniu, Twenty One Pilots construiesc un univers muzical atipic, în care granițele dintre genuri dispar, iar fragilitatea umană devine forță creativă. Toamna aceasta, Tyler Joseph și Josh Dun lansează Breach, moment care merită celebrat cu un playlist complet de... TOP, pentru că, deși acest duo a ajuns arhicunoscut în 2015 cu Blurryface, istoria sa începe cu albumul omonim, Twenty One Pilots (2009), unde piese ca Addict with a Pen sau Friend, Please conturau deja un stil specific: o fuziune între hip-hop, rock alternativ și muzică electronică.

Următorul capitol din poveste, Regional at Best (2011) este mai puțin cunoscut, dar a cimentat legătura dintre trupă și fani, piesele Car Radio și Kitchen Sink devenind emblematice pentru o generație care simțea că nu e ascultată la acea vreme. Apoi, în 2013, a venit adevăratul boom, cu LP-ul Vessel şi hit-uri ca Holding On to You sau Car Radio, ce au propulsat trupa în topuri. Succesul a fost însă asociat cu o profundă vulnerabilitate

din videoclipuri devenea întruchiparea tuturor subiectelor pe care majoritatea oamenilor nu voiau sau le era prea frică să le atingă cu voce tare.

prezentă în piesele lor: anxietatea, pierderea sinelui și a salvării prin artă au devenit teme abordate constant în muzica TOP.

Când părea că au atins apogeul, TOP au lansat Trench (2018), care a dus totul la un alt nivel. Un concept distopic, construit în jurul orașului fictiv Dema, declinat în piese ca Jumpsuit sau Chlorine, nu doar că lărgea universul muzical al trupei, dar arăta și maturizarea sa artistică. După pauza pandemică, Scaled and Icy (2021), marchează o schimbare de ton, muzica ambalând teme ca izolarea, nesiguranța și speranța într-un sound mai optimist. Piese ca Shy Away, Saturday sau Good Day surprind această nouă direcție Pop, în care anxietățile sunt exprimate printr-o estetică vizuală și muzicală aproape jucăușă.

muzicală aproape jucăușă. album care închide care pare și un nou

Blurryface (2015), albumul care i-a consacrat definitiv, nu a fost doar un produs muzical, ci o metaforă extinsă pentru lupta cu demonii interiori. Cu Stressed Out, Ride și Tear in My Heart, duo-ul a reușit să îmbine teme despre reflecția personală cu refrenuri radio-friendly, fără să-și piardă autenticitatea, iar personajul „Blurryface”

În 2024, Twenty One Pilots au revenit cu Clancy, album care închide cercul narativ început în urmă cu aproape 10 ani, dar care pare și un nou început. Personajul „Clancy” este o extensie a sinelui creativ al lui Tyler, alter-egoul care se luptă cu frica, cu sistemele de control și cu întrebările fără răspuns, iar LP-ul, prin piese ca Fairly Local și Goner, explorează teme precum identitatea, lupta interioară și căutarea sensului. Asa cum spuneam, povestea nu se oprește aici, pentru că, pe 12 septembrie, va fi lansat Breach, poate cel mai așteptat album TOP de până acum.

Emmet Cohen nu este doar un pianist grozav, elogiat încă din adolescența petrecută alături de mentori, ci un compozitor, lider de grup și formator de opinie care aduce un imens serviciu jazzului, promovându-l masiv la nivel mondial prin concerte cu casa închisă și apariții regulate în mediul online, producând cea mai vizionată întâlnire jazzistică din lume, intitulată Live from Emmet’s Place. El inspiră nu doar prin virtuozitate și alegeri, ci prin atmosfera caldă în care toți își manifestă muzicalitatea.

Aceeași prietenie i-a dat ideea albumului

Vibe Provider, dedicat lui Michael

Funmi Ononaiye. Lui i se spunea „vibe provider”, pentru că a inspirat, încurajat și conturat multe călătorii muzicale cu o energie entuziasmantă, un dar natural de care s-au bucurat mulți muzicieni. Toate albumele lui Emmet Cohen sună excepțional și sunt unite de două puncte forte: repertoriul și muzicienii. Ca orice producție bună, am putea spune, doar că de data asta albumul e mai încărcat emoțional, preluând ceva din spiritul prietenului și mentorului său. Alături de Emmet Cohen îi întâlnim pe Bruce Harris (trompetă), Tivon Pennicott

(saxoon tenor), Frank Lacy (trombon), Cecily Petrarca (koshkah), Philip Norris (bass), Joe Farnsworth (baterie), pe un repertoriu care cuprinde piese originale și titluri clasice deopotrivă. Dacă nu ați descoperit încă plăcerea de a-l asculta pe Emmet, acum e un moment potrivit.

TEXT DE ŞTEFAN CHIRIŢESCU

GUrmAND

HORIA GHIBUȚIU | Hygge, pe înțelesul gurmanzilor

Capitolul Eat & Drink este susținut de

pe GUStUL NOStrU COSMIN DRAGOMIR | Restaurant, cârciumă, bar, bodegă...

PVinuri

și stări

ovestea asta nu e despre cât de sec sau demisec trebuie să fii ca să înțelegi vinul. Nici despre cum ție arome terțiare pe vârful limbii la un apus pe plajă. Am băut vin pe nisip, m-am încălzit cu un Cabernet la 1.200 m, am râs cu prietenii în jurul unui rosé care nu conta de unde venea, cât timp sticla era rece. Dacă ai și tu „simptomele” astea – adică chef de înțeles ce face vinul cu starea, nu invers –, poți să citești mai departe. S-ar putea să-ți găsești propriile „rezonări”.

Plaja: Rosé la orizont, briză în pahar

Să nu ne mințim: pe plajă, nimeni nu caută vinul cu cele mai multe puncte la competiții fandosite. Căldura dictează, iar vinul trebuie să se supună. Rosé-ul, dacă ar fi să-i fac „portretul-robot”, este ca prietenul ăla care nu pune problema dacă stă sub umbrelă sau la soare – merge bine și la sufletu’ bronzat, și la cel cu SPF50. E prietenos, răcoritor, are aciditate cât să-ți curețe cerul gurii după o porție de hamsii. Nu scot din cursă nici Sauvignon-ul Blanc sau Pinot Grigio, ba chiar le rostogolesc la marginea șezlongului: citrice, mineralitate, nota aia care pare să zică „hai, nu te complica, savurează momentul”. Nu vrei teoria compoziției, vrei o stare: prospețime și voie bună. Iar dacă sticla e suficient de rece, orice apelativ devine prieten. Regula: nu te lua prea în serios. Cerul gurii are răspuns la briză, nu la medalii.

Munte: Roșu și nu doar

Muntele nu e despre fuga de căldură, ci despre cumințenie. Vinul vine la pachet cu un strat de poveste: Pinot Noir, Merlot, Shiraz sunt vedetele poveștilor pe care nu le vei spune niciodată la oraș. Taninuri delicate, arome de fructe roșii, uneori carne la grătar. Pe munte, vinul nu trebuie să se bată cu ostentația. Bătrânii știau să-și țină paharul

la temperatura camerei (care pe vârf nu trece de 18°), iar licorile cu coajă grațioasă – Chardonnay cu ceva baric, Fetească Neagră – pot fi un pic reci, dar nu impersonale.

Prieteni: Rosé, alb, roșu, orice – dar să fie sticla deschisă!

Vinul de prieteni e, invariabil, vinul generației fără dorință de etichetă. Poate e rosé de supermarket, poate e alb răcit neatent. Importă doar starea, momentul, generozitatea. În rest, Sauvignon Blanc sau Șarbă, Chardonnay ori chiar Plăvaie – toate asigură diversitate și toleranță la glume bune și mâncare improvizată. Pentru grătar: Shiraz sau Zinfandel, roșii cu structură, dar nu prea multă importanță. Pentru glume: spumantul, acela care leagă începutul și sfârșitul discuției. Căci în grup nimeni nu ține minte exact vinul, ci dacă a avut curajul să deschidă „încă una”.

O concluzie fără ifose Vinul nu are nevoie de protocol, ci de destinatar. Pe starea de plajă vin rosé-ul cu spumă, pe tihna de munte vin roșu cu povești lungi, pe masa de prieteni plonjează orice sticlă „care-ți vine la îndemână”.

Hygge, pe înțelesul gurmanzilor

Cum se traduce în farfurie un concept danez la fel de greu de explicat ca și de pronunțat

Htimp

ești împăcat cu tine. Însă,

ygge - rostit „huga”, după cum afli de treci pragul localului omonim, cunoscut drept Social Kitchen, de pe Calea Victoriei - e un concept danez evaziv și inefabil. Ilustrează un stil de viață relaxat, în care ești împreună, egal, împăcat și te bucuri de micile plăceri ale traiului bun. Paradoxul conceptului e că poți bifa aceste atribute și dacă ești singur, deși hygge înseamnă mai cu seamă să petreci un timp de calitate cu cei apropiați. Perfect adevărat, îți poate fi bine când ești cu tine, când ești egal cu tine, când ești împăcat cu tine. Însă, cum ziceam, stilul de viață al unor oameni socotiți constant cei mai fericiți din lumecontrabalansez această realitate cu percepția poetului Andrei Codrescu, cel care a observat că pentru a fi fericit trebuie să fii blond, să fie frig și întuneric - se bazează în mod special pe ideea de a fi cu rude sau cu prieteni. Urme ale acestui termen au fost detectate în vechiul grai al vikingilor, cu evuri în urmă, când desemna calitatea de a fi protejat de lumea exterioară, un deziderat pe care hygge îl acoperă azi printrun fel de a lua lucrurile încetul cu încetul, în contrast cu o lume care se grăbește nebunește. Hygge e ceva ce se găsește în cărți pe care le citesc doar străinii, spre amuzamentul danezilor. E o replică. Un adversar amical al modului trepidant de a fi. O reconectare însoțită de o deconectare. În plan termic, e căldura care se face în jurul tău când în rest e frig. Textil, aduce

moliciunea călduroasă a puloverului pe care-l poartă o actriță daneză într-un serial polițist care-ți provoacă fiori reci pe șira spinării și tandrețea cu care te consolează o pătură în care te cuibărești domol.

- se bazează în mod special pe ideea de a fi cu rude sau cu ale urmă, calitatea de a fi protejat de lumea exterioară, un și panko, cu cremă de conopidă și sos de roșii napoletan presupune să-i dai, mai la limita acceptabilului te delectezi cu steak-ul de conopidă din meniu, și umor, amintindu-ți că Mark Twain a

Întrucât cei de la Social Kitchen definesc hygge drept „ritualul de a te bucura de plăcerile simple ale vieții. Relaxare, umor, prietenie, mâncare și băuturi de sezon”, am aprofundat, nu o dată, micile plăceri - care sunt mari, ca porția de piept de curcan servit în crustă de semințe și panko, cu cremă de conopidă și sos de roșii napoletan - din farfuriile de aici. Pentru un gurmand ca mine, hygge presupune să-i dai, cu inima ușoară, celuilalt cu care ești la masă cea mai bună bucățică din farfuria ta, cu aerul că nu vede nimeni această complicitate intimă, la limita acceptabilului în ceea ce privește convivialitatea în spațiul public. Înseamnă, în cazul în care te delectezi cu steak-ul de conopidă din meniu, și umor, amintindu-ți că Mark Twain a catalogat conopida nimic altceva decât o varză cu facultate. Și înseamnă și coexistență pașnică în aceeași farfurie a acestei conopide, fix cât trebuie de crocantă și de suculentă, cu harissa, pasta de ardei iute nord-africană, cu labneh, crema de iaurt mediteraneeană, cu hummus și cu un mix de salate. Când o farfurie îți ține companie dezvăluindu-ți stilul de viață al unei conopide, e hygge toată ziua!

6 locuri din România unde ciorba e la fel de bună ca îmbrățișarea bunicii

Nu știu cum e la voi, dar eu am două mari slăbiciuni: ciorba și ideea că în alt oraș e mereu mai bună. Am plecat la drum cu lingura în buzunar (vorba vine) și am făcut un tur de țară să găsesc ciorbele alea care te pun pe picioare după o noapte lungă, o zi grea sau… o viață complicată.

București Ciorbărie

 Dorobanți 73  0725.067.447

Pe Dorobanți, la numărul 73, există o mică ambasadă a ciorbelor românești. Aici găsești tot ce înseamnă zeamă bună, de la clasicul borș până la ciorba de văcuță care îți face sufletul să zâmbească. Și, da, e genul de loc unde poți veni în costum sau în trening și nimeni nu se uită ciudat.

Brașov Bistro de l’Arte

 Piața Enescu 11bis

 0720.535.566

La Oana Coantă în meniu e mereu loc pentru ceva bun și fierbinte. Dacă prinzi zama de șalate, ia-o fără să clipești. Dacă e zama de perișoare cu moare de varză și hrean, ia două. Genul acela de combinație care te face să înțelegi de ce bunicile nu scriu rețetele – pentru că vor să vii mereu la ele.

Cluj

Casa Boema

 Iuliu Maniu 34

 0734.414.414

Casa Boema e genul de loc unde, dacă intri pentru o gustare, te trezești cu o ciorbă în față. Și nu orice ciorbă – una cu gust de „mai stai puțin”. Atmosfera e boemă (da, numele nu minte), iar farfuria e mereu caldă și generoasă.

Timișoara Dinar

 Barbu Iscovescu 2

 0728.116. 230

Dinar e un restaurant cu aer balcanic, unde ciorbele par făcute pentru zile ploioase, dar merg perfect și în caniculă (misterul rămâne nedezlegat). Recomandarea mea: ciorba de văcuță. Sau cea de burtă. Sau… bine, orice, dar cu pâine caldă.

Iași

Berăria Veche

 Sărărie 214  0232.464.632

Într-o casă veche, la umbra teilor ieșeni, găsești ciorbe care au trecut testul timpului.

Borșul moldovenesc e poveste pură, dar nu spune „nu” nici ciorbei de fasole cu afumătură. E genul de loc în care nu pleci doar sătul, ci și cu moralul crescut.

Constanța CiorBelle

 Hariclea Darclée 21  0721.246.723

La malul mării, ciorbele au un alt parfum. La CiorBelle găsești tot, de la borș pescăresc la ciorba clasică de perișoare, iar combinația dintre aerul sărat al mării și zeama fierbinte din farfurie e ceva ce trebuie trăit, nu povestit.

Septembrie

tradiții și bunătățuri de la Stână

Preţuim tradiţiile valoroase, iar când spunem asta ne referim la acele obiceiuri care stau sub semnul autenticităţii, chiar dacă scurgerea timpului lasă urme şi în ceea ce le priveşte. Înainte de a trece la subiectul Septembrie, mai spunem că valorificarea tradiţiei este pentru noi o misiune asumată.

Pe vremuri, păstorii coborau toamna cu turmele din munte, iar sosirea lor în sate aducea bucurie şi zvon de petrecere. Ce-i drept, uneori mai apărea câte o gâlceavă aprigă între proprietarii de oi şi păstorii tocmiţi. Pentru că ciobanii trebuiau să aducă proprietarilor banii şi brânza pentru care se învoiseră în primăvară, iar de acea înţelegere şi realizarea ei depindea şi simbria păstorilor. Însă certurile, de cele mai multe ori, se stingeau până la Răvăşit, când satele se-adunau la maial şi la târg. Sunt locuri în care şi azi Răvăşitul e vestit şi adună mulţimi de oameni de prin împrejurimi, iar asta înseamnă că mulţi vin chiar şi de la sute de kilometri, atraşi de bulz, must şi pastramă, programele folclorice şi posibilitatea de a cumpăra merinde tradiţionale, ori obiecte artizanale.

Curioşilor le spunem că dacă nu ajung la Bran cu ocazia Răvăşitului, găsesc atmosfera şi

Bunătăţurile cuvenite pentru aşa sărbătoare la Stâna Turistică, în Poiana Braşov. Iar asta nu doar într-un weekend de septembrie, ci un an întreg, zi de zi. Nici atmosfera de maial nu lipseşte, pentru că avem lăutari de soi. Cât despre târg, în toată ziua când intri la Stână, în Tindă vă-ntâmpină

Bunătăţurile, aşa că puteţi târgui ce vă place pentru acasă.

SERGIANA & ZILE ȘI NOPȚI

Jos în oraş, în oricare dintre restaurantele Sergiana Horeca, vă puteţi înfrupta din pastrame trase la tigaie, sau pe grătar, cu mămăligi care mai de care mai ispitoare.

Pentru cunoscători, Ceasu’ Rău e paradisul grătarelor, însă nici careul mămăligilor nu părăseşte topul preferinţelor oaspeţilor noştri. În ordinea creşterii procentului de calorii gustoase, vorbim de clasicul MBS, mămăliguţa cu brânză de vaci şi smântână. Trecem la Bulzul Ciobănesc,

Asta doar până nendreptăm spre Casa Tudor, unde Cotletele de Berbecuţ sunt mai mult decât o tentaţie sezonieră şi le găsiţi 12 luni pe an.

înghesuit de brânze şi cârnăciori afumaţi, ca apoi să aliem mămăliga cu muşchiuleţ şi ceafă, cârnăciori şi ficat, plus o mână sănătoasă de varză murată. Aşa am instalat în farfurie Pomana Porcului! Însă apogeul e atins de Pomana Porcului. Mîmăliga e doar suportul pentru sosul care scaldă bucăţi de ceafă, cârnaţi şi cârnăciori, alături de un strop de afumătură şi un ochi de ou. Punem punct, căci poftele stau la pândă!

Ca de obicei, nu încheiem fără să aruncăm o privire dincolo de graniţa lunii în curs, cea care marchează debutul sezonului culinar pastoral. De data asta, vă amintim că la început de Octombrie, în toate restaurantele Sergiana Horeca, vom sărbători Ziua Naţională a Vinului şi Bucătăriei Româneşti. Însă despre asta vom găsi alt prilej să vorbim pe larg. Până atunci, nu uitaţi să ne urmăriţi restaurantele pe Facebook, Instagram şi www.sergiana.ro.

Restaurant, cârciumă, bar, bodegă...

Cu toate că par sinonime, cel puțin luate câte două, nu prea-s. Mulți le folosim ca fiind echivalente, unii preferă să nu estompeze din prețiozitatea oarecum implicită a restaurantului și să-l alinte cârciumă, alții fac distincția clară între un wine-bar simandicos și birtul de la piață. Dar, pe lângă toate aceste finețuri lingvistice, parcă mai există o diferență majoră. Timpul de petrecut în locandă. Iar textul acesta este prilejuit de nenumărate indignări pe care le-am tot citit și auzit în ultima vreme cu referire la faptul că unele locuri unde ți se gătește și ești servit la masă au impus timpi stricți pentru rezervări. O oră jumătate sau cinci, funcție de fiecare. Și valul de nemulțumire e pe trend ascendent. La asta poate a contribuit și expresia împământenită: vezi că acasă nu-i ca la cârciumă, cu sensul că nu faci chiar ce vrei (culmea, acasă sunt regulile mai stricte) și nici nu ești servit. Prin urmare, mai trebuie să pui mâna să mai strângi sau să speli o farfurie, să strângi firimiturile sau să duci gunoiul.

Timpii optimi de petrecut în astfel de locuri diferă de la caz la caz. Dar NU NI SE CUVIN doar pentru că suntem acolo și că plătim. Pentru că există limitări în plată. Costul unei farfurii cu mâncare și a unei beri nu-i totuna cu cel de închiriere exclusivă a spațiului. Ar trebui să înțelegem că nu putem trage de un șpriț câteva ore la restaurant, deși unele cârciumi acceptă. Restaurantul are menirea principală și de a servi mâncare. Tot de acolo face și profitul. Și nu mănânci ca la nuntă, decât dacă ești acolo la o nuntă - și asta-i altă mâncare de pește. Dacă, după ghiftuială, vrei să continui agreabilele discuții cu comesenii ar trebui să vă mutați într-un loc dedicat: barurile. Acolo e locul unde se bea, dar să ținem cont că și la birtul din colț mai sunt ușuiți clienți care fie tărăgănează, fie nu mai fac față alcoolului.

La restaurant, după desert, dacă mai comandați o sticlă de vin, pur și simplu există potențialul să văduviți bussinesul de vânzarea unor porții de mâncare altora. Și, repet, restaurantul se ocupă în principal cu mâncarea. Alocarea a, să spunem, două ore pentru o masă de patru clienți este cât se poate de rezonabilă. Nu e nici fast service, nici mult prea îndelungat service. Sunt sigur că la o distanță convenabilă chiar și pentru plimbare găsiți un bar liniștit sau un pub sportiv unde să vedeți și meciul. Mă refer la cam toate restaurantele, dar în special la cele mici. Cu câteva mese sau cele cu meniuri de degustare și paring. Acolo chiar se simte faptul că prin eliberare, apare o masă în plus. Și nu uitați, HoReCa era cam pe butuci, iar din august e și mai greu.

câteva

Rețete cu mere care ne scot din rutina de

oamna este anotimpul în care mărul poate deveni ingredient vedetă în preparatele noastre, fie că vorbim de clasica plăcintă cu mere sau de merele caramelizate. Totuși, pentru aceia dintre noi care fie iubesc merele, fie au prin casă foarte multe și nu ştiu ce să facă cu ele, am pregătit câteva rețete numai bune de încercat la început de toamnă.

Să începem, firește, cu un preparat pentru micul dejun. Pentru aceia dintre noi care preferă combinații clasice la micul dejun și vor să meargă pe ceva sigur, un toast cu unt de arahide, mere și scorțișoară este poate cea mai bună alegere. Tot ce ne trebuie este pâinea preferată, pe care o punem la prăjit. Apoi o ungem cu un strat generos de unt de arahide și peste adăugăm felii subțiri de măr, iar la final presărăm puțină scorțișoară. Opțional, putem adăuga semințe de chia sau fulgi de migdale.

Dacă pâinea prăjită cu mere nu ne-a ținut destul de foame, la prânz, putem încerca ceva mai (ne)obișnuit: quesadilla cu pui, mere și brânză gouda. Pentru preparare avem nevoie de lipii, piept de pui pe care îl rumenim în tigaie, mere tăiate cubulețe, ceapă caramelizată și felii de brânză gouda. Se umple o lipie cu toate ingredientele, se pliază în două și se rumenește în tigaie până devine crocantă sau până când brânza se topește. Cei care au mai încercat această rețetă, savurează quesadilla alături de un sos de iaurt, lime și coriandru.

o scorțișoară. ras cuptor

O altă idee de preparat pentru prânz poate fi salata caldă cu linte, măr și halloumi. Fierbem lintea, sotăm felii de măr în puțin ulei de măsline, iar brânza halloumi o prăjim în tigaie. Combinăm toate ingredientele și asezonăm cu zeamă de lămâie, ulei de măsline și pătrunjel. Între mese, putem chiar să ronțăim chipsuri de măr cu parmezan. Se taie merele în felii foarte subțiri, se stropesc cu puțin ulei de măsline și se presară cu parmezan ras fin. Apoi se pun la cuptor timp de o oră.

Pentru cină, în cazul în care ne dorim să ne impresionam prietenii cu ceva mai rafinat, dar surprinzător de simplu, putem găti cotlet de porc cu mere caramelizate și salvie. Prăjim cotletele în tigaie cu sare, piper și puțină salvie, apoi le scoatem și, în aceeași tigaie, adaugăm unt, mere tăiate felii și puțin zahăr brun. Când merele încep să se înmoaie și să se rumenească, adăugăm cidru de mere sau vin alb și cotletele deja gătite. Le lăsăm împreună câteva minute și, la final, le putem servi cu piure de cartofi sau cartofi dulci copți.

Deși o plăcintă cu mere la desert sună incredibil de bine, dacă vrem să ieșim din zona clasică, putem încerca un crumble cu mere și fistic. Pentru preparare vom amesteca merele cu scorțișoară și puțină făină, le vom pune într-o tavă, peste care adăugăm un mix de unt topit, făină, zahăr brun și fistic mărunțit. Tot acest amestec va rămâne la cuptor până când se va rumeni, iar la final îl putem servi alături de o cupă de înghețată de vanilie.

Aceia dintre noi care se pregătescdeja de iarnă și de un vin fiert pot prepara de pe acum un cidru de mere cald. Într-o oală, încălzim suc de mere natural alături de batoane de scorțișoară, cuișoare, felii de portocală și ghimbir, iar după ce amestecul a fiert suficient, este gata de servit.

Un alt preparat interesant pe care îl putem găti toamna aceasta este risotto cu măr și parmezan. Călim niște ceapă în unt, adăugăm orezul, apoi, treptat, apa în care am dizolvat un cub de bază pentru mâncare. Apoi adăugăm mere rase și vin alb și amestecăm până când orezul este gătit. La final, adăugăm parmezan ras.

care preparată

Și pentru că vremea ușor mai răcoroasă ne cheamă afară, la viitoarea ieșire cu prietenii, putem comanda o limonadă caldă cu mere și cuișoare, în cazul în care localul pe care îl frecventăm permite asta. Pentru varianta preparată acasă, vom fierbe apa cu feliile de măr, scorțișoara, cuișoarele și coaja de la o lămâie, iar după ce amestecul dă în clocot, adăugăm puțin suc de lămâie și miere.

Cu siguranță că după atâtea rețete ne putem uita la un coș cu mere fără să mai vizualizăm exclusiv clasica plăcintă, dar dacă totuși ni se face poftă, nu trebuie să uităm că rețetele clasice, cum este plăcinta de mere, vor avea mereu farmecul lor pe timp de toamnă.

TGinul românesc

își ia revanșa

Pușcălupi, cu arome de ienupăr de deal și citrice discrete, e genul de gin care merge cu un tonicul clasic, dar care cere și un twist: felii subțiri de gutuie coaptă și o crenguță de rozmarin afumat. Așa nu doar că bei gin, ci bei o dupăamiază de toamnă direct din pahar. Kaspers, alt gin românesc, mai aspru, cu note ușor piperate și un final floral neașteptat, face casă bună cu vermut roșu și o linguriță de sirop de cătină –un Negroni de toamnă pe care nu-l găsești în manualele clasice, dar care îți schimbă definiția „aperitivului de seară”. // Cocktailuri cu ginul Pușcălupi găsești la Cafe Central din Brașov.

Cocktailuri cu țuică și pălincă – rădăcinile reinventate în pahar

Când vine vorba de spirtoase tradiționale românești, țuica și pălinca sunt mai mult decât simple băuturi de țară – sunt simboluri, amintiri din satul copilăriei, cu gustul lor puternic, aproape rebel. Dar toamna 2025 le transformă din „simple” shot-uri cu ingrediente sofisticate, cu personalitate, în cocktailuri care spun povești moderne. // De exemplu, la Pamela Cafe Bar din București găsești cocktailul Pamela Gimlet, care amestecă ginul cu țuica de pere și cordialul de lime.

Toamna 2025 în pahare sau ce trenduri... mai bem

oamna e anotimpul în care oamenii reînvață să stea la povești în jurul unei mese (nu doar la terase cu soare nemilos), băuturile devin și ele mai lente, mai profunde, dar și cu o doză mai mare de originalitate.

Whisky-ul de proximitate

Nu avem încă single malț românesc maturat 12 ani, dar distileriile din Transilvania au început să scoată batch-uri mici, nefiltrate, cu butoaie prăjite mediu și un caracter care îți aduce aminte de prune uscate și pâine de secară. Sunt rarități, dar există unele baruri din țară care au inclus în meniu și Carpathian Single Malt, primul whisky 100% românesc. // Noi l-am găsit la The Soviet din Cluj.

Mocktailurile – trendul discret al anului

Deși pare paradoxal să vorbești de băuturi fără alcool într-un articol despre spirtoase, adevărul e că bartenderii creativi

nu mai fac distincție între „cu” și „fără”. Tonicele botanice, băuturile înțepătoare din kombucha și infuziile de plante medicinale apar în meniuri cu aceeași grijă ca ginurile și whisky-urile. În toamna lui 2025, băutorul conștient alternează între un highball cu Pușcălupi și un shrub de sfeclă roșie cu ghimbir sau un Gin tonic 0% (da, există și așa ceva) fără să se simtă nici vinovat, nici exclus. // Cei de la FIX me a drink din București fac o treabă excelentă în acest sens.

TEXT DE HORIA GHIBUȚIU

Vin de sezon muzical superior

Negru de Purcari Vintage George Enescu

Edition

Se prea poate să îndrăgiți marea muzică în măsura în care marii compozitori au îndrăgit vinul.

Bunăoară, Johann Sebastian Bach, care prefera să fie plătit în vin, nu în bani, și avea acasă, la Leipzig, două încăperi pentru depozitarea vinoaselor - favoritele sale, cele din Valea Rinului - și a spirtoaselor.

Wolfgang Amadeus Mozart ținea câte o sticlă de vin lângă pian, iar când se golea, bătea cu putere în peretele despărțitor dintre locuința sa și cea învecinată, aducândui-se pe dată mai multe sticle, pentru a nu rămâne în pană de inspirație.

Ludwig van Beethoven, strănepot și nepot de neguțători de vinuri, dedica ode ale bucuriei unor vinuri albe din Austria (mai cu seamă, Vöslau și Gumpoldskirchen), rieslingurilor germane, dar și vinului de Tokaji, dulcele sânge unguresc. Și-ar fi petrecut ultimele clipe cu gândul la vin, ba l-ar fi pomenit și-n cele din urmă vorbe - cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, Beethoven comandase un transport de rieslinguri Rheingau, care a sosit cu doar o zi înainte de a închide ochii. Aflând că i se îndeplinise dorința, dar conștient că nu se mai putea bucura de vin, a murmurat: „păcat, păcat, e prea târziu”. Și în cazul lui Johannes Brahms, cel pentru care o tavernă vieneză păstra un butoi de Tokaji

este vinul o cial al marelui eveniment cultural în desfășurare

doar pentru el, ultimele cuvinte i-ar fi fost dedicate vinului. „Ah, asta are întotdeauna un gust bun!”, ar fi zis Brahms, când muzicianului dedulcit și la regiunile viticole italienești, nu doar germane, i s-a îngăduit o înghițitură din Riesling din Rudesheim.

Gioacchino Rossini, pasionat de Madeira și de Bordeaux, a fost de pomină când a primit de la baronul de Rothschild o lădiță de struguri din podgoria acestuia. Compozitorul i-a trimis numaidecât baronului un mesaj de mulțumire, conținând precizarea că „totuși, nu obișnuiesc să-mi beau vinul sub formă de pastile”. Aluzia a prins, Rossini primind degrabă un butoi din cel mai bun vin al baronului, Chateau Laffitte. Dacă ați gustat aceste povestioare cât se poate de adevărate, în tot cazul, verosimile, veți dori să fiți printre norocoșii care savurează și vinul de colecție lansat în cinstea celei de-a XXVII-a ediții a festivalului ce poartă numele celui mai renumit compozitor român. „Ne bucurăm să avem alături un partener precum Purcari, o casă viticolă cu o moștenire de peste două secole și o reputație desăvârșită pentru calitate și rafinament. Colaborarea noastră este o punte între gust, sunet și emoție – o simfonie a simțurilor”, a precizat managerul festivalului, Cristina Uruc.

Vinul festiv e disponibil într-un tiraj limitat la 1881 (anul nașterii lui George Enescu) de sticle.

6 baruri unde să bei un pahar de prosecco (și să uiți de timp)

Prosecco-ul are ceva din energia aia bună de început de vacanță: îți sună în pahar ca un „ping” de notificare, dar în loc să-ți dea stres, îți spune: „hei, ai voie să te relaxezi acum”. Așa că, în loc să mai stai cu el pe wishlist, ia-ți prietenii, iubita sau chiar și părinții (dacă sunt fun) și dă o fugă prin țară. Am adunat șase locuri unde paharul de spumant se simte ca acasă.

București

Lovin Winebar & Bistro

 Intrarea Tudor Ștefan 26

 0720.017.180

La Lovin e genul ăla de atmosferă în care îți vine să stai la povești până îți îngheață prosseco-ul în pahar – dar nu-ți face griji, aici nu se întâmplă asta, pentru că totul e servit fix la temperatura aia perfectă. Ai meniu scurt, dar ales pe sprânceană, și niște colțuri instagramabile cât să-ți faci selfie-ul care „nu e despre băutură, ci despre atmosferă”.

Brașov

Ma Cocotte Gastro Wine Bar

 Nicopole 34A

 0741.671.596

Ascunsă discret pe o stradă din spatele Dealului Cetății, Ma Cocotte e locul unde spumantul se întâlnește cu farfuria frumoasă.

Oameni faini, vinuri bune și câteodată wine tastinguri care îți dau impresia că ți-ai făcut masterul în oenologie. Bonus: la cât de cozy e aici, ai putea să pierzi ușor noțiunea timpului.

Cluj Kupaj

 Sindicatelor 4

 0731.653.653

Kupaj e despre detalii – la mâncare, la vin, la lumină. Numele e deja o declarație: aici se amestecă tot ce e mai bun din lumea gustului. Dacă îți place să ai paharul de prosecco lângă un tartar făcut cu atenție milimetrică, ăsta e locul. Și dacă nu te grăbești, încearcă și unul dintre spumantele lor speciale – e ca și cum prosecco-ul ar fi plecat la școală în Franța și s-a întors cu accent.

Timișoara

Coffeerize Botanic

 Mărășești 14  0742.111.448

Coffeerize e, oficial, cafenea. Dar dacă întrebi de prosecco, zâmbesc complice și-ți aduc un pahar rece, cu bule, să-ți amintească de ce viața e frumoasă. Perfect pentru după-amieze leneșe, când nu vrei nici club, nici somn, ci doar un moment frumos într-un oraș care știe să fie relaxat.

Iași Travagant

 Al. Lăpușneanu 7a  0232.704.947

Travagant nu e doar un loc, e un concept: degustărie, băcănie, restaurant, magazin de cadouri pentru prietenii gurmanzi și, uneori, sală de concerte la pian. Cu peste 400 de vinuri, aici prosecco-ul e doar poarta de intrare – și ce poartă! Îl asortează cu gustări fine și atmosferă de film italian.

Constanța Tapaseria

 Cuza Voda 17  0749.265.429

La Tapaseria se bea cava, dar hai să fim sinceri: bulele nu au pașaport. Degustările lor te fac să te simți ca într-o vacanță prelungită pe Costa Brava. Dacă prinzi și apusul corect, prosecco-ul tău imaginar va saluta cava lor reală și vei realiza că important e doar momentul.

Karpaten susține capitolul LIFESTYLE din Zile și Nopți.

VIAȚA CA VACANȚĂ!O

karpaten.ro

DeSiGN

Prof. Sławomir Fijałkowski | Între bancul bijutierului și avangarda designului.

Capitolul Lifestyle este susținut de FASHiON GLOBE TROTTER NEW BOHO 2025 | Un stil extrem de trendy în acest nou sezon toamnă-iarnă 2025-2026

Septembrie Luna de elită a anului 2025

Alături de octombrie, septembrie este una dintre cele două luni cu totul speciale ale unui an pentru fashion şi lifestyle, pentru că atunci începe cel mai important circuit de evenimente de modă din lume, „săptămânile modei” de la New York, Londra, Milano şi Paris, dar şi manifestările - sociale şi creative, simultan - din fiecare ţară în aceste domenii.

La noi, septembrie înseamnă anul acesta, ca la fiecare doi ani, Festivalul „George Enescu”, care, dincolo de latura lui strict artistică şi culturală, este un pilon în ceea ce înseamnă lifestyle-ul de înalt nivel al Bucureştiului şi al ţării. Aici a devenit „obligatoriu” să ajungi, să fii văzut, să te remarci... inclusiv monden-elevat, nu doar ca un remarcabil meloman. Festivalul ţine capul de afiş de la începutul lunii până pe 21 septembrie.

În perioada 11 – 14 septembrie iau startul marile festivaluri de modă ale toamnei şi în România, cu TRANSILVANIA FASHION

FESTIVAL de la Cluj. Ca în fiecare an, aici demarează primele colecţii oficiale pentru 2026, întotdeauna într-un cadru spectaculos ca locație şi remarcabil ca prezenţă a designerilor români şi internaţionali.

Marele circuit începe cu Tokyo Fashion Week, între 1 şi 6 septembrie, iar în Europa, cumva surprinzător, cu Ukrainian Fashion Week, între 4 şi 8 ale lunii, la Kiev. Capitalele modei pornesc însă lanţul celor mai importante momente din fashion-ul global peste Ocean, cu NEW YORK Fashion Week (11-16 septembrie), după care urmează LONDON Fashion Week (18-22 septembrie), MILANO Fashion Week (23-29 septembrie) şi, în final, PARIS Fashion Week (29 septembrie - 7 octombrie).

Remarcabil e că acest sezon este cel mai interesant şi inedit din istoria recentă a modei datorită numeroaselor schimbări la nivelul conducerilor creative ale marilor case, ceea ce va aduce modificări majore în dinamica estetică a fashion-ului viitoarei perioade, într-un ritm şi de un impact nemaiîntâlnit. Această perioadă unică este comparată cu invazia designerior japonezi din anii ’80 (Commes des Garçons / Yohji Yamamoto / Issey Miyake), cu cea a designerilor belgieni în anii ’90 (Dries van Noten / Martin Margiela / Ann Demeulemeester) şi cu mutaţiile apărute odată cu intrarea în prim-plan, la finalul anilor ’90, a designerilor britanici John Galliano, Alexander McQueen şi Stela McCartney. Acum sunt schimbări totale sau doar la al doilea sezon (de probă) ale designerilor la case precum DIOR / CHANEL / BALENCIAGA / GUCCI / GIVENCHY / LOEWE / CARVEN / JEAN PAUL GAULTIER / TOM FORD / CELINE / DRIES VAN NOTEN / MAISON MARGIELA / VERSACE / JIL SANDER / BOTTEGA VENETA / MUGLER şi astfel se va deschide o pagină nouă în istoria modei, începând cu această lună magnifică: SEPTEMBRIE 2025. Avem şansa să îi fim martori direcţi. O să fie magic!

Zboruri charter din România către paradisurile exotice ale lumii

Visezi la plaje cu nisip alb, ape cristaline și aventuri de neuitat? Acum poți ajunge în destinațiile tale de vis mai ușor ca niciodată! Cu zboruri directe din București și ClujNapoca spre cele mai spectaculoase colțuri exotice ale planetei, vacanța perfectă este la doar câteva ore distanță. Experții Karpaten Turism te ajută să descoperi cele mai autentice experiențe în aceste paradisuri îndepărtate.

De ce să îți

petreci vacanța într-o destinație exotică?

Destinațiile exotice îți oferă mult mai mult decât o simplă pauză de la rutina zilnică. Acestea îți transformă perspectiva asupra lumii și îți asigură experiențe care rămân întipărite în memorie pentru totdeauna.

Călătoriile în țări îndepărtate te expun la culturi fascinante, tradiții ancestrale și gastronomii care îți vor răsfăța simțurile. Îți oferă oportunitatea de a descoperi peisaje de o frumusețe uimitoare - de la plaje tropicale cu ape turcoaz la savane infinite populate de animale sălbatice. Mai mult, aceste vacanțe îți permit să te reconectezi cu tine însuți, departe de stresul cotidian. Sunt investiții în propria fericire și dezvoltare personală, care îți îmbogățesc bagajul de experiențe și îți oferă povești incredibile de împărtășit.

Thailanda - Țara Zâmbetelor

Thailanda te întâmpină cu temple aurite, piețe colorate și o gastronomie explozivă. Destinațiile de vis Phuket, Koh Samui și Krabi îți oferă plaje spectaculoase cu ape turcoaz, peșteri ascunse și recife de corali de o frumusețe uluitoare. Masajele tradiționale, curry-urile aromate și ospitalitatea legendară a localnicilor fac din Thailanda o destinație de neuitat. Tariful pentru un sejur de 7 nopți în acest paradis tropical pornește de la doar 1089 euro/ persoană.

Kenya – Paradisul tropical de pe coasta Africii. Kenya te întâmpină cu plajele spectaculoase din Mombasa, unde nisipul alb fin se întâlnește cu apele turcoaz ale Oceanului Indian. Această destinație tropicală oferă resorturi de lux, activități acvatice diverse și o cultură swahili vibrantă cu arhitectură fascinantă și gastronomie exotică. Pentru cei care doresc aventură, safariurile în Masai Mara completează perfect experiența, oferind întâlniri cu Big Five-ul african în habitat natural. Pentru această destinație fascinantă, tarifele pornesc de la 1139 euro/ persoană pentru un sejur de 7 nopți.

Zanzibar - Perla Oceanului Indian. Zanzibar este un arhipelag de vis cu plaje spectaculoase și ape cristaline perfecte pentru scufundări. Stone Town, centrul istoric UNESCO, îți dezvăluie o arhitectură fascinantă și piețe pline de mirodenii exotice. Această destinație combină relaxarea pe plajă cu explorarea unei culturi unice, influențată de tradiții arabe, indiene și africane. Tarifele pentru un sejur de 7 nopți pornesc de la doar 1149 euro/ persoană.

Qatar - Exotism oriental între lux și

mister. Qatar impresionează prin contrastul dintre modernitate și tradiție. Doha oferă shopping de lux, muzee de artă contemporană și o arhitectură futuristă uimitoare. Experiențele în deșert, cum ar fi safariurile cu cămile și campingul sub stele, completează perfect explorarea acestei națiuni fascinante din Golful Persic. Tarifele pentru un sejur de 7 nopți pornesc de la doar 509 euro/ persoană.

Tu unde pleci în vacanță?

Maldive - Paradisul pe Pământ

Maldivele reprezintă definiția luxului tropical. Cu vilele pe piloni deasupra apei turcoaz și recifuri de corali spectaculoase, această destinație oferă intimitate și romantism de neegalat. Este locul perfect pentru cupluri care doresc o evadare în paradis, cu servicii impecabile și peisaje de vis care par ieșite din cărțile poștale. Cei dornici de o vacanță relaxantă și lipsită de griji, pot achiziționa un pachet cu 7 nopți de cazare de la doar 1559 euro/ persoană.

Nu mai aștepta să îți îndeplinești visurile! Aceste destinații de vis te așteaptă să le descoperi, iar cu zborurile charter organizate de Karpaten Turism din București și Cluj-Napoca, călătoria ta către paradis nu a fost niciodată mai accesibilă.

foto: karpaten.ro

Parfumul lunii SEPTEMBRIE:

Tubéreuse Nuit Blanche de la Histoires de Parfums

prin ELYSEE Perfumery

NOTE:

Note de vârf: răşină de elemi, ghimbir, rubarbă;

Note de mijloc: tuberoză, floare de tiaré, iasomie, garoafă, şofran, floare de portocal;

Note de bază: mosc alb, lemn de santal, vanilie, caramel, ambroxan.

„Tubéreuse Nuit Blanche” de la Histoires de Parfums poate fi asemuit cu ecoul unei nopți albe, speciale, în care visele devin arome unice. Este ca o noapte fără sfârșit. Un parfum ca o confesiune sau ca o dedicaţie adresată unei dive înflăcărate, care transformă fiecare clipă într-o experiență magnetică. Ea este încăpățânată, sofisticată, fermecătoare. Simte că merită totul. Oscilează între naturalețe și extravaganță, între modestie și mândrie.

„Tubéreuse Nuit Blanche”, un parfum cu personalitate puternică, o ajută să nu treacă niciodată neobservată. Îndrăzneț și hipnotic, parfumul ne poartă între lumină și umbră. Este o explozie de strălucire și îndrăzneală.

Pe măsură ce noaptea coboară, parfumul înflorește, eliberându-și aromele în spirale amețitoare, seducătoare şi irezistibile, invitând la visare și iubire... devenind o amintire de neuitat.

Spirits Award, septembrie:

ADAMUS ORGANIC DRY GIN prin ROBESCU 14

Cel mai neobişnuit şi reprezentativ gin portughez, ADAMUS Organic Dry Gin face parte din noua generaţie de ginuri moderne şi este creat în distileria Levira, renumită pentru experimentele ei în zona de spirits. Acest gin încorporează deopotrivă originalitatea tradiţiei portugheze şi noile experimente în materie de distilare şi amestecuri neconvenţionale.

Dacă ginul a fost folosit medicinal încă de acum 500 de ani în India şi în America de Sud, întărit fiind cu chinină sălbatică, iar olandezii, prin faptul că s-au bazat pe efectele speciale ale ienupărului, l-au folosit primii oficial ca băutură de amplificat „curajul în luptă” şi au exportat apoi reţetele în Anglia şi Scoţia, portughezii l-au reinventat în noii parametrii ‘organici’ de secol XXI, folosind exclusiv elemente naturale, tratate organic, după noi tehnologii de distilare, pe fiecare element component în parte.

www.zilesinopti.ro

Sunt anuntaţe nu mai puţin de 18 ierburi şi fructe - dintre care două rămân secrete - în reţeta renumitului gin portughez ADAMUS

Organic Dry Gin, selecţionate în urma testării în mai mulţi ani a 86 de componente. Dintre acestea se disting – pe lângă ienupăr – hibiscus, portocală, lămâie, scortişoară, cardamon, lavandă, ghimbir, salvie, precum şi plante puţin cunoscute, specifice regiunii maritime portugheze Bairrada.

Rezultatul, multi-premiat internaţional, este un gin super premium de generaţie nouă, floral cu accente fructate, cu un dram de mister oceanic, de o modernitate surprinzătoare.

Prof. Sławomir Fijałkowski Între bancul bijutierului și avangarda designului:

Dinvitatul special al Romanian Jewelry Week

România și se va desfășura între

in Łódź până în Legnica, de la bancul de lucru al bijutierului până la biroul decanului, prof. Sławomir Fijałkowski petrecut peste trei decenii navigând între artă, design și industrie. Designer, curator, profesor academic și atent observator al tendințelor culturale, cariera sa îmbină măiestria tradițională cu tehnologiile de ultimă oră, expresia avangardistă cu realitățile pieței. În calitate de conducător al Studioului de Design Experimental din cadrul Academiei de Arte Frumoase din Gdańsk, abordează bijuteria atât ca formă intimă de exprimare personală, cât și ca declarație socială puternică. Anul trecut, a adus în București perspectiva sa internațională și bogata experiență curatorială în cadrul unei conferințe la Romanian Jewelry Week, iar anul acesta este invitatul special al Romanian Jewelry Week, având o secțiune dedicată în expoziție, în calitate de designer. Romanian Jewelry Week este cel mai amplu eveniment internațional de bijuterie contemporană din 1-5 octombrie, a expresia conducător bogata

la Biblioteca Națională a României.

câteva

la design speculativ). O componentă esențială

De unde a venit pasiunea pentru bijuterii și cum a modelat experiența de până acum felul în care abordezi designul astăzi?

Așa cum se întâmplă adesea, totul a început din întâmplare. În timpul studiilor de design la Academia de Arte Frumoase din Łódź, am

ales această specializare pentru că, spre deosebire de multe alte domenii ale modei sau designului industrial, oferea o autonomie creativă considerabilă și permitea o influență personală puternică asupra rezultatului final. Cum am reușit să mă calific la câteva expoziții importante de bijuterii, să câștig câteva premii și să obțin recunoaștere pentru lucrările mele, drumul era trasat și de aproape 30 de ani merg mai departe, încercând în același timp să rămân conectat la marile curente ale culturii vizuale și materiale (de la arhitectură la design speculativ). O componentă esențială a experienței mele profesionale este activitatea de designer de produs, unde sunt responsabil de rezultate economice și unde nu există loc pentru a trata arta ca pe o formă de „autoterapie”. Cu siguranță nu este un parcurs tipic pentru un artist bijutier, dar găsesc această dualitate stimulatoare: pe de o parte, designul industrial, cu cerința de a răspunde unor așteptări precise ale utilizatorului, de a colabora în echipă, de a coordona procese, de a înțelege strategiile de marketing și constrângerile tehnologice, și de a împărți responsabilitatea pentru implementare (chiar

dacă aceste sarcini pot fi extrem de provocatoare și epuizante); pe de altă parte, designul unic este o urmărire necompromisă a creării de obiecte în termenii proprii, indiferent dacă cineva le va cumpăra vreodată. Continui să navighez între aceste două extreme, valorificând punctele forte ale ambelor strategii de design într-un mod sinergic.

Ce te atrage la bijuterie ca mediu de explorare artistică și conceptuală, dincolo de funcția sa purtabilă?

Bijuteria este, înainte de toate, o formă de comunicare. Purtată pe corp și expusă privirii publice, ea devine prima declarație a purtătorului, permițându-i să transmită stilul de viață, convingerile, valorile sau atitudinea, fie acestea conforme sau nonconformiste.

Poate că acesta este cel mai distinctiv aspect al bijuteriei: atunci când lipsește, nimeni nu observă, dar când este prezentă, atrage atenția și transmite un mesaj greu de ignorat. Pentru mine, acesta rămâne un motiv convingător de a continua să creez bijuterii. Spre deosebire de alte ramuri ale designului (și cu siguranță mă identific mai mult ca designer, decât ca artist), unde funcționalitatea, eficiența costurilor sau fezabilitatea producției domină, libertatea creativă de care beneficiază designerii de bijuterii este mult mai largă.

Ca și curator al International Jewellery

Art Competition din Legnica și al târgului Amberif, cum reușești să echilibrezi

experimentarea artistică cu realitățile industriei?

Între timp, mi-am încheiat colaborarea cu târgul Amberif, care s-a orientat decisiv spre comerț și, în opinia mea, a încetat irevocabil să joace un rol influent sau de lider de opinie. Cu atât mai important este să păstrăm caracterul avangardist al Legnica Jewellery Festival. Organizat anual din 1979, acesta a devenit — datorită programării consecvente și documentării meticuloase — un spațiu inspirațional și un important indicator al stării bijuteriei contemporane, nu doar în Polonia, ci și la nivel internațional. Echilibrarea „realităților industriei” — tot mai mult dictate de economia brută — cu un spațiu pentru experimentare a încetat de mult să mai fie posibilă. Acum sunt categorii complet separate, iar în Legnica nu încercăm să le combinăm. Dimpotrivă, am ales o direcție radicală, oferind o platformă pentru debuturi spectaculoase și expresii necompromise, sperând ca aceasta să devină o marcă a Legnica (chiar dacă, personal, consider că edițiile succesive devin tot mai „cuminți”). De asemenea, încercăm să provocăm un discurs mai larg care să depășească strict problemele artistice, lucru susținut de structura tematică a competiției. În 2026, tema principală va fi EVERY-BODY, abordând corporalitatea și tabu-urile sociale, identitare și culturale asociate cu aceasta. [...]

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

GLOBE TROTTER NEW BOHO 2025

Un stil extrem de trendy în acest început de nou sezon toamnă-iarnă 2025-2026 este cel GLOBE TROTTER. În fapt, este un NEW BOHO Style, dar extins cu numeroase elemente multiculturale la nivel de croială, imprimeuri, materiale, personaje.

Cel mai reprezentativ brand autohton al acestui NEW BOHO este excentricul „BLACK SHEEP” by Cristina Diaconu. Cu suprapunerile sale atipice şi complexe, cu imprimeurile deseori cu accente etnice şi personaje care incită la explorare, atinge perfect elementele acestui curent GLOBE TROTTER din 2025.

Nu există la noi în ţară un mediu mai pregnant multicultural şi exotic pentru ilustrarea acestui stil decât show-roomul EXOTIQUE, un multivers în sine, care permite descoperirea diversităţii de spaţii culturale şi estetice din întreaga lume.

Creaţii: „Black Sheep” by Cristina Diaconu / Foto: Laurenţiu Dumitru / Modele: Valentina Stănculescu, Alessia Stoica şi Ştefan Fara / Make-up: Bianca Covaliu / Locaţie: EXOTIQUE România / Mulţumiri speciale: Puşa Hack şi Jennifer Lola.

Arta invizibilului şi ştiinţa spaţiului

De-a lungul mileniilor, feng shui a fost înţeles ca o artă subtilă a echilibrului, născută din observaţia atentă a naturii şi a interacţiunii dintre om şi mediul său. Dincolo de simbolurile cu care este adesea asociat, acest sistem constituie însă şi o ştiinţă a spaţiului, bazată pe calcule, orientări cardinale şi structuri bine definite. În prezent, feng shui îşi regăseşte locul în arhitectura contemporană nu ca ornament decorativ, ci ca un instrument de proiectare ce poate optimiza relaţia dintre construcţie, context şi calitatea vieţii.

Cu rădăcini în China antică, feng shui a evoluat din simple observații intuitive asupra peisajului într-un sistem riguros, articulat pe reguli măsurabile și pe o înțelegere a ciclurilor naturale. Scopul său este acela de a integra clădirea într-un echilibru dinamic cu mediul: lumina soarelui, direcția vântului, formele terenului sau prezența apei. În arhitectură, principiile feng shui se aplică încă din faza de concepție, influențând alegerea amplasamentului, orientarea construcției și organizarea volumelor, pentru ca locuirea să fie nu doar funcțională, ci și armonioasă. O construcție nu există niciodată izolată. Ea intră inevitabil într-un dialog cu vecinătățile naturale și construite, cu relieful, vegetația, infrastructura și reperele arhitecturale. Integrarea în acest context nu înseamnă simplă conformare tehnică, ci presupune o sinteză între raționalitatea calculului și sensibilitatea estetică. Respectarea proporțiilor, a materialității și a logicii spațiale conduce la o prezență coerentă, capabilă

să se înscrie firesc în peisajul existent. Astfel, arhitectura devine nu doar exercițiu tehnic, ci și expresie culturală, un mod de a articula relația dintre loc, comunitate și percepția vizuală.

Din această perspectivă, armonizarea interiorului și exteriorului reprezintă un principiu central. O casă nu poate fi înțeleasă ca o simplă acumulare de volume și finisaje, ci ca un organism unitar, în care fiecare detaliu are o funcție și o semnificație. Feng shui aduce aici un cadru interpretativ care sprijină logica funcționala: analiza atentă a orientării și a circulațiilor permite definirea unor spații potrivite pentru fiecare funcțiune. Alegerea accesului principal, decizia de a introduce suprafețe vitrate ample sau de a consolida anumite zone prin pereți masivi, poziționarea unui șemineu ori a altor elemente de accent nu sunt gesturi întâmplătoare, ci rezultatul unei gândiri care caută echilibrul dintre deschidere și protecție, dintre transparență și stabilitate.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Prioritatea o constituie întotdeauna organizarea funcțională: camera de zi ca spațiu central al vieții familiale amplasate într-o zonă care să susțină activitățile dinamice, dormitoarele ca zone de intimitate amplasate în spații favorabile relaxării, circulațiile ca trasee de legătură ce pot susține fluxuri de energie și coerență vizuală. Ulterior, se stabilesc paletele cromatice și de tipologii de materiale, prin care se modelează atmosfera fiecărui spațiu. Culorile calde pot stimula convivialitatea, în timp ce nuanțele reci induc liniște și introspecție. În completare, obiectele și accentele decorative – fie ceasuri cu pendul, plante sau corpuri de iluminat – nu sunt doar adaosuri estetice, ci instrumente subtile de amplificare a efectelor dorite. Selecția materialelor de finisare reprezintă o altă etapă importantă. Texturile și suprafețele comunică printr-un limbaj senzorial: lemnul transmite căldură, piatra sugerează stabilitate, metalul evocă rigoare, iar sticla deschidere și transparență. Combinarea lor echilibrată

conferă spațiilor autenticitate și confort, adaptate atât la funcțiune, cât și la caracterul locului.

Un aspect adesea neînțeles este că aceste recomandări nu implică utilizarea unor elemente tradiționaliste asiatice. Feng shui poate fi aplicat în arhitectura contemporană fără a apela la simboluri vizuale exotice. El funcționează ca un set de reguli universale privind organizarea spațiului și relația acestuia cu mediul, reguli perfect compatibile cu limbajul modern al arhitecturii.

Proiectele realizate de Imagoo Design ilustrează exemple de armonizare între materiale și palete cromatice atent alese. Fiecare spațiu reflectă echilibrul dintre funcționalitate și estetică, demonstrând cum texturile și culorile pot defini atmosfera unei locuințe contemporane.

În concluzie, integrarea principiilor feng shui în proiectarea actuală nu presupune imitație stilistică, ci o înțelegere mai profundă a relației dintre om și spațiu. Printr-o abordare atentă și sensibilă, calculul rațional se îmbină cu subtilitatea estetică, rezultând o arhitectură care oferă atât funcționalitate, cât și echilibru. Un proiect reușit presupune colaborarea cu specialiști în fiecare etapă: calcul feng shui realizat de un consultant certificat, proiectare și zonificări gândite de arhitect, iar amenajarea interioară coordonată de arhitect, designer sau decorator acreditat, pentru rezultate durabile și armonioase. O astfel de construcție devine expresia unei armonii autentice, în care interiorul și exteriorul, contextul natural și nevoile umane converg într-un ansamblu coerent, durabil și profund contemporan.

Texturi și culori în sezonul rece Trenduri tomnatice

Pe ce peron sosește oare anul acesta toamna? Are să se lase așteptată, să aibă vreo întârziere trenul? Vine cu bagaje multe? Ploi, poate? Covor de frunze desprins din compunerile de la școală? Despre capriciile toamnei de anul acesta încă nu știm, dar am aflat câte ceva din ce are să aducă în bagaj, și anume: trendurile de toamnă.

Am observat încă de la începutul acestui an că întoarcerea spre trecut este pregnantă prin excelență la nivelul multor domenii, moda fiind unul dintre ele. De la Paris la New York și în alte capitale în care aceasta își lasă amprenta, prezentările de podiumuri exhibă spiritul de conservare și dorința de transformare – acele atitudini fundamentale ale omului. Astfel că pentru sezonul rece de anul acesta, designerii propun o întoarcere spre opulență, lux, dar și o reconectare cu natura și o îndreptare spre sustenabilitate. Pentru astăzi, vă dezvăluim câteva piese, culori și texturi pe care toamna le-a pus în bagaj pentru când are să ajungă, în ritmul său, pe peronul din Gara de Nord.

câteva fi un curea la lista animal print. lungă.

Nostalgie eclectică

Influențele din anii ’80, dar și de la începutul anilor 2000 revin în lumina soarelui de toamnă. Umeri supradimensionați, pantaloni evazați, imprimeuri grafice sunt mixate alături de topuri transparente, pantaloni cu talie joasă și accesorii funky. Peste acestea, sunt adăugate imprimeurile retro, precum polca dots, pe care le-am văzut a fi preferatele sezonului cald, dar și clasicul

Fusta până la genunchi

Deși avem tendința de a asocia fustele cu lunile de vară, ele sunt ideale inclusiv pentru sezonul rece, grație arhicunoscutului layering. Astfel că toamna aceasta, fustele până la genunchi revin într-o varietate de combinații, culori și croieli. Regăsim un tango între croieli de tip creion, evazate sau plisate și materiale precum piele, denim, tricot, satin sau lână. Fustele pot fi purtate cu un pulover oversized, cămașă și curea lată în talie, o jachetă scurtă, la care putem adăuga cizme până la genunchi sau pantofi de tot soiul, căci lista pentru aceștia din urmă este lungă.

Și denimul e o artă

Expresiv și experimental, denimul trece drept o piesă centrală a acestui an. Designeri precum Balenciaga sau Loewe propun reinterpretări ale acestuia, precum: tivuri asimetrice, cusături expuse, decupaje creative, denim în două culori și noi croieli. Puteți opta pentru o ținută formată exclusiv din denim, completată de accesorii supradimensionate, o pereche de jeans căreia i se alătură un blazer oversized sau o fustă până la genunchi din denim, împreună cu un pulover.

Curele!

All eyes on your jewelry

Cum vă dezvăluiam la început, toamna și-a croit drum spre opulență, punându-și în bagaj bijuterii care ies în evidență și care își doresc ca privirea să fie îndreptată asupra lor. Astfel, remarcăm prezența cerceilor supradimensionați, în forme abstracte, pandantive geometrice, brățări late, purtate în perechi sau broșe metalice. Vă recomandăm să lăsați bijuteriile de acest fel să fie piesa centrală a ținutei, optând în completarea ei pentru un outfit minimalist.

Apuse sunt vremurile în care rolul curelei era strict funcțional. În prezent, ele pun în valoare silueta și completează ținuta. Le regăsim în forme diverse: late, cu aplicații metalice, din materiale precum: catifea, denim, sfoară împletită, piele ecologică. Integrate în ținute, se pot pune deasupra unui palton pentru a marca talia, deasupra sacourilor sau rochiilor, purtate cu fuste sau cămăși.

În materie de culori, Pantone favorizează o paletă cromatică ce îmbină nuanțele familiare și specifice anotimpului cu nuanțe vibrante și contemporane. Astfel, vom observa o contopire de maro decadent ce denotă candoare, portocaliu și verde reconfortant, care contrabalansează cu tonuri de roșu, violet sau albastru îndrăzneț. De asemenea, ies din bagajul tomnatic și culorile opuse purtate în aceeași ținută, accentul pe un singur ton – precum un look monocrom, dar și combinația metalic - pământiu. Observăm, deci, un sezon al contrastelor îndrăznețe, unde culorile sunt o formă propice de expresivitate. Firește, tendințele, fie ele în materie de fashion, beauty, tehnologie ar trebui privite drept o sursă de inspirație, un instrument pentru redescoperire și creativitate. Deși, de-a lungul timpului, tendința a fost de a le vedea drept un reper imperios necesar de urmat, care adesea provoacă frustrare, noi vă recomandăm să le priviți printr-o lentilă ludică, ce vă oferă oportunitatea de a explora propriile preferințe. Alegeți întotdeauna ce vă place, ce vi se potrivește, dar rămâneți deschiși la noutate – uneori poate fi surprinzătoare și plăcută prin excelență.

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

Cele 150 de Poveşti ale lui DRIES VAN NOTEN

În cadrul de excepţie al sălii Atelier din Complexul Hotelier CARO, gazda unor evenimente de referinţă pentru zona de fashion dedicate lui Brâncuşi şi Roberto Cavalli, a avut loc cea de a XVI-a ediţie a „FASHION MOMENTS”, a cărei temă a fost „Cele 150 de Poveşti ale lui DRIES VAN NOTEN”, fiind dedicată acestui mare designer belgian – figură iconică a istoriei modei în ultimii 40 de ani – la retragerea sa după cel de-al 150-lea show prezentat în cadrul Paris Fashion Week.

Specificul acestui tip de show este de STILISM ARTY, întrucât reprezintă o sinteză a reflectării direcţiilor impuse de DRIES VAN NOTEN în moda internaţională, relevate însă de această dată în creaţiile designerilor români inspiraţi.

Cele două mari axe creative ale maestrului belgian au fost MAXIMALISMUL şi MULTICULTURALISMUL, în lumea lui Dries Van Noten combinaţiile inedite de culori, materiale, volume, culturi şi personaje făcând întotdeauna deliciul iubitorilor de fashion autentic din întreaga lume.

„DRIES VAN NOTEN a fost pentru mine – în cei 20 de ani de Paris Fashion Week trăiţi live – un etalon în ceea ce înseamnă moda creativă autentică şi designerii inspiraţi, modeşti, dar geniali simultan, căutători, tehnici, dar sensibili în acelaşi timp. Show-urile sale, pe lângă cele ale lui ALBER ELBAZ, erau de neratat în aceste decenii de experienţe unice. Dries Van Noten este un mare designer, dar şi un adevărat OM al secolului XXI, născătorul a 150 de poveşti şi de lumi UNICE” (A.G)

Tot acest univers special a fost recreat în show prin contribuţiile creative deosebite ale designerilor şi brandurilor româneşti: Aleha Toncea / Alexandra Calafeteanu / „Lia Aram’ by Anemona Stanchi / Carmen Roată / Raluca Soare / „Black Sheep” by Cristina Diaconu / „Maam with Love” by Alexandra Sandu / Denis Predescu / Laura Karaman - accesorii: Atelier

Danessa şi Laura Olaru – toate în spiritul şi estetica marelui designer belgian DRIES VAN NOTEN.

Muzica a fost liveexclusiv drums - creată special de talentata Cristina Chiosea, acompaniată de bateristul Luca Iov.

Hair: Erika Gonczi. Makeup: o echipă de artişti independenţi.

Foto: Remus Nicolaescu şi Laurenţiu Dumitru

Muntele în septembrie: the real cozy season

Pentru cei care evită vacanțele în plin sezon, luna septembrie aduce o alternativă tot mai atractivă: destinațiile montane europene. Temperaturile sunt mai blânde, traseele mai puțin aglomerate, iar prețurile devin mai accesibile. Nu e vorba de schi sau sporturi de iarnă, ci de natură în schimbare, de sate autentice, de gastronomie locală și de un ritm care încurajează descoperirea, nu bifarea de atracții.

Hallstatt și Salzkammergut, Austria

Situată între munți împăduriți și lacuri alpine, regiunea Salzkammergut își păstrează farmecul în afara sezonului de vârf. Hallstatt, satul emblematic al zonei, recunoscut pentru arhitectura sa tradițională și pentru mina de sare cu istorie milenară, oferă o atmosferă mai calmă în septembrie. Vizitatorii pot explora pe jos sau cu barca împrejurimile lacului, pot urca spre platformele panoramice de pe Dachstein ori pot înțelege mai bine contextul cultural în muzeele locale. Gastronomia alpină, meșteșugurile și festivalurile tradiționale completează un tablou coerent al unei zone în care turismul de toamnă își găsește locul firesc.

Abruzzo, Italia

„Viața este un munte. Te ridici, ajungi în vârf și apoi cobori. Și apoi o iei de la capăt”. - Jeanne Moreau, actriță

Departe de marile orașe și de resorturile clasice, tot mai mulți călători aleg în ultima perioadă zone montane cu potențial natural și cultural, dar mai puțin turistice. Fie că este vorba despre un circuit în Alpii austrieci sau o pensiune în Maramureș, vacanțele de toamnă la munte se bazează pe reconectare: cu peisajul, cu localnicii și cu un mod de viață mai așezat. Mai jos, vă propunem patru regiuni europene unde acest tip de experiență se simte autentic.

Întins între Apenini și coasta Adriaticii, Abruzzo este una dintre cele mai puțin cunoscute regiuni ale Italiei. Aici, parcurile naționale Gran Sasso și Majella oferă trasee montane prin păduri, canioane, sate medievale și ruine religioase, într-un decor care păstrează echilibrul între om și natură. Localități precum Santo Stefano di Sessanio sau Sulmona aduc un plus de profunzime culturală, prin arhitectură, artizanat și gastronomie. În septembrie, clima este ideală pentru drumeții și pentru explorarea unei Italii tradiționale, departe de zonele turistice consacrate.

Hautes-Pyrénées, Franța

La granița cu Spania, Hautes-Pyrénées propune o experiență montană care combină patrimoniul natural cu cel cultural. Traseele de drumeție din circurile glaciare Gavarnie sau Troumouse oferă peisaje spectaculoase, iar satele locale păstrează un mod de viață apropiat de tradițiile regiunii occitane. Prezența pelerinilor de pe Camino de Santiago adaugă un plus de caracter itinerariului, iar zonele precum Lourdes propun vizite cu încărcătură spirituală. În această perioadă, regiunea devine un spațiu propice pentru turism lent, concentrat pe descoperirea tradițiilor locale și a

pe

Maramureș, România

Reper al turismului rural din România, Maramureșul oferă un cadru autentic în care tradiția este încă parte integrantă a vieții cotidiene. Bisericile din lemn incluse în patrimoniul UNESCO, meșteșugurile active și portul popular purtat cu naturalețe definesc identitatea regiunii. Pe lângă patrimoniul spiritual, zona oferă peisaje montane accesibile, drumuri neaglomerate și o ospitalitate bazată pe relații personale. Luna septembrie aduce un plus între vremea favorabilă drumețiilor și prezența redusă a turiștilor, ceea ce permite o explorare mai profundă a satelor

și a ritmurilor de viață locale.

unui ritm diferit de călătorie.

Vacanțele montane în septembrie nu țin doar de oportunitate, ci și de o alegere de stil... mai puțin haos, mai mult sens. Într-un context european tot mai diversificat, aceste patru regiuni oferă alternative clare pentru cei care caută liniște, autenticitate și o legătură reală cu locul vizitat. Muntele, în afara sezonului, devine mai puțin decor și mai mult cadru de reflecție și descoperire.

în gaming

Toamna aceasta vine cu multe lansări spectaculoase, o bună parte reprezentând continuări ale unor serii populare. Serile răcoroase de toamnă sunt perfect completate de o sesiune de gaming, printre noile titluri care se remarcă numărându-se:

Cum arată sezonul de toamnă

borderlands 4 (12 septembrie): Seria consacrată revine cu și mai mult amuzament, arme stranii și personaje memorabile. Jucătorii vor explora noi planete și vor înfrunta inamici bizari într-o cadru haotic.

Dying Light: the beast (19 septembrie):

Partea a treia a seriei redefinește lupta cu zombie printr-o experiență de joc mult mai fluidă, în care explorarea urbană și supraviețuirea devin și mai tensionate.

Silent Hill F (25 septembrie): Acest titlu misterios vine cu o schimbare de ton pentru celebra și apreciata serie – acțiunea se mută în Japonia anilor ’60, unde poveștile de groază se axează mai degrabă pe componenta psihologică decât pe cea vizuală.

Little Nightmares iii (10 octombrie): O continuare care păstrează tonul sumbru al primelor două jocuri, dar introduce posibilitatea de a juca cu alte persoane online. Astfel, puteți experimenta în grup cum coșmarurile prind viață întrun decor artistic și apăsător.

battlefield 6 (10 octombrie):

Seria revine cu multe îmbunătățiri, menite să îmbine realismul cu anarhia în cadrul celor mai dramatice împrejurimi de până acum. Funcția multiplayer promite lupte grozave și arme high-tech.

Just Dance 2026 (14 octombrie): Noua variantă a jocului garantează o doză de energie și culoare, cu piese noi, trenduri TikTok și un mod party îmbunătățit. Este ideal pentru petreceri sau ca să alungi monotonia zilelor ploioase.

inazuma eleven: Victory road (13 noiembrie): Seria de fotbal anime revine cu o poveste emoționantă și personaje îndrăgite. Stilul tactic de joc și abilitățile spectaculoase vor atrage fanii vechi și noi deopotrivă.

Spongebob Squarepants: titans of the tide (18 noiembrie): SpongeBob revine într-o aventură acvatică plină de umor și acțiune. Își va face apariția și un nou inamic, de ordin mitologic, ce garantează că jocul va oferi distracție autentică pentru toată familia.

project motor racing (25 noiembrie): O experiență de racing realistă, care concurează cu cele mai mari nume din domeniu. Traseele variate și detaliile vizuale îl transformă într-o alegere excelentă pentru fanii curselor.

este reprezentată de intensitate, nostalgie, luni de

Toamna 2025 în gaming este reprezentată de intensitate, nostalgie, distracție și explorare, așa că indiferent de ce gen preferi, următoarele luni te vor ține aproape de ecran.

bucureȘti aLiVe ucureȘti aLi e bucureȘti aLiVe ucur ti aL Ve

 Premiere  CLIN D’OEIL: Alexandra Silocea  Jurnal de bucureștean 

PERFORMING ARTS  Festivaluri  Pentru cei mici  DESIGN  HoReCa | 5 locuri nou deschise în București  Povești din București  La șosea  BISCUIT.RO  FitBucurEști  Terase verzi și grădini de vară din București 2025 pag. 104

Salut, bucurești!

VPremiere pe scenele bucureştene în septembrie

acanţele s-au cam terminat, ne-am întors la casele noastre, în urbea noastră, la treaba noastră. Nu doar noi, ci şi artiştii, pentru că luna aceasta se redeschide stagiunea, iar spaţiul performativ bucureştean prinde din nou viaţă. Sigur că am avut spectacolele din Amfiteatrul TNB, precum şi Zilele unteatru de la noul sediu, iar Festivalul George Enescu a început deja din august şi va ţine până pe 21 septembrie, dar avem nevoie, dincolo de muzică, de mai multă varietate pentru a combate nostalgia estivală şi stresul indus de problemele cotidiene, astfel încât ceva aer proaspăt, mai ales din zona teatrului, ne prinde tare bine. Iar dacă vorbim de prospeţime, trebuie să începem cu cele două noi montări ale regizoarei Irisz Kovacs, care, la doar 26 de ani, este dublu nominalizată UNITER şi ne propune acum Tristeţe şi bucurie în viaţa girafelor la Teatrul Excelsior, în care o fetiţă de 9 ani, jucată de Dana Marineci, porneşte într-o călătorie iniţiatică însoţită doar de ursuleţul ei de pluş, precum şi Rătăcirea, nominalizat în 2025 de UNITER pentru cel mai bun text dramatic montat în premieră absolută, ce intră astfel în repertoriul Teatrului Metropolis.

Dintre premierele programate zilele acestea, unele au fost testate pe public la finalul stagiunii trecute, astfel încât e posibilă constituirea unei mini-liste de must-see-uri, indiferent că am avea în vedere Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, de la Teatrul Mic, îndrăzneţul demers al lui Radu Iacoban care provoacă spectatorul să-şi revizuiască modul în care asistă la o piesă, sau Nimic nu e întâmplător, de la TNB, în care David Schwartz propune o explorare in subiectul hot al practicilor de transformare spirituală şi vindecare a traumelor intergeneraţionale. Tot pe frontiera dintre ficţiune şi documentar ne ţine

şi Bobi Pricop la Teatrul Dramaturgilor Români cu al său Anticlimax, spectacol realizat după un alt text al autorului piesei Rătăcirea, Doru Vatavului, în care un regizor își propune să facă un spectacol sincer și asumat despre criza încălzirii globale. TDR ne atrage şi cu o a doua premieră, Marele cutremur, de Lavinia Branişte, în regia Teodorei Petre (Extraordinară viaţă), despre o bătrână - interpretată de Ana Ciontea - asaltată de “binevoitori” care vor să-i moştenească locuinţa din centrul Capitalei.

Pentru cei atraşi de textele clasice, debutul toamnei îi aparţine lui Shakespeare, pentru că, la Nottara, Sânziana Stoican a pus în scenă Comedia erorilor, cu cele două perechi de gemeni jucate de Adrian Nicolae şi Tudor Cucu-Dumitrescu, iar la Odeon este aşteptată premiera-eveniment Macbeth, ce poartă semnătura remarcabilei regizoare italiene multidisciplinare Silvia Costa, colaboratoare de aproape 20 de ani a avangardistului om de teatru, artist şi designer Romeo Castellucci. În materie de clasici vom mai avea parte în acest sezon de experienţe teatrale cu potenţial de memorabilitate, din moment ce Vlad Massaci pregăteşte Rinocerii la Teatrul de Comedie, Dumitru Acriş e în lucru cu Maestrul şi Margareta la Teatrul Mic, iar Gelu Colceag repetă cu actorii de la Teatrul Stela Popescu Ulciorul sfărâmat, de Heinrich von Kleist. Ne oprim însă aici, deoarece manifestările interesante din spaţiul teatral bucureştean sunt prea numeroase pentru a fi baleiate exhaustiv, dar important este că avem parte de o ofertă atractivă în septembrie, aşa că... ne revedem la teatru!

Expoziția „Klimt la Peleș”

Pe 11 și 12 septembrie , Muzeul MINA găzduiește noua expoziție documentară „Klimt la Peleș”, curatoriată de cercetătoarea ieșeană Antonela Corban. Înainte de a porni întrun turneu prin țară și peste hotare, expoziția poate fi, astfel, văzută în avanpremieră în Capitală , cu ocazia concertului pianistei Alexandra Silocea dedicat pictorului austriac, în cadrul Festivalului George Enescu.

Culori vii si calde care-ți fură imediat ochiul, chipuri feminine de o frumusețe de porțelan, cel mai faimos sărut din istoria picturii – operele lui Gustav Klimt (1862-1918) se confundă (uneori până la clișeu) cu imaginea Vienei din pliantele turistice și nu numai. Se știe, capodoperele lui se află în muzeele cu numele cele mai răsunătoare de pe planetă; dar faceți un experiment –întrebați-vă cunoscuții unde se află cea mai mare colecție de tablouri de Klimt din România. Veți avea surpriza să constatați că puțini îl asociază pe celebrul pictor cu reședința de vară a regilor României, în ciuda eforturilor susținute ale Muzeului Național Peleș. Artista și istoricul de artă Antonela Corban, din Iași, studiază de ani de zile picturile care decorează holul de onoare și sala de teatru ale Castelului Peleș. Cartea sa, „Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș. Între academism și Secession” (Editura Junimea, 2024), este punctul de plecare al expoziției „Klimt la Peleș”. Când sunt invitați de regele

Carol I să-i decoreze reședința de vacanță (între 1883 și 1886), Gustav Klimt, alături de fratele său, Ernst Klimt, și de prietenul comun Ernst Matsch (membrii așa-numitei „Companii a artiștilor”) sunt tineri, dar deloc niște pictori oarecare. Ei au deja la activ picturi murale care decorează clădiri importante nu numai de la Viena, dar și de pe întreg teritoriul Imperiului AustroUngar.

Picturile de la Peleș nu sunt doar unele dintre cele mai valoroase lucrări din acea serie, dar anunță revoluția din artele vizuale pe care Gustav Klimt urma să o inițieze, alături de alți mari creatori austrieci, precum Egon Schiele, Oskar Kokoschka sau Otto Wagner. Aceste opere sunt o etapă foarte importantă din acest drum spre ceea ce a însemnat „Secesiunea” sau stilul Art Nouveau vienez. Este vorba nu numai despre un moment de ruptură drastică și brutală cu abordările clasice, dar și de inventarea unor noi

forme și practici artistice, aflate la intersecția picturii cu muzica, artele spectacolului, arhitectura, literatura și știința. Expoziția „Klimt la Peleș” este o invitație originală de a vizita (din nou) Castelul Peleș, dar și de a (re) descoperi o parte esențială a patrimoniului artistic al României.

Expoziția Klimt la Peleș este realizată, în parteneriat, de Forumul Cultural Austriac, Muzeul Național Peleș, Asociația „Un concept Luna” și Institutul Cultural Român, cu sprijinul Băncii Comerciale Române.

G.Klimt, Friedrich I © Muzeul Național Peleș

G.Klimt, Masca © Muzeul Național Peleș

ALEXANDRA SILOCEA

“Caut proiecte care mă provoacă nu doar artistic, dar și uman”

Alexandra, care au fost circumstanţele în care ai ajuns la această inedită conexiune culturală și istorică între muzică și pictură centrată pe Klimt?

Proiectul acesta s-a născut în timpul pandemiei, din dorința profundă de a crea o punte vie și simbolică între mai multe universuri artistice şi, inițial, s-a numit Klimt Meets Bösendorfer –

Proiectul Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum al reputatei pianiste franco-române Alexandra Silocea, care va fi interpretat pe 11 și 12 septembrie la MINA, reprezintă unul dintre cele mai incitante evenimente speciale programate în cadrul acestei ediţii a Festivalului George Enescu. Inspirat de estetica Secesiunii vieneze şi a simbolismului primăverii în toate formele sale, recitalul propune o punte între artele vizuale și muzica de factură cultă având literatura ca liant, iar valoarea trio-ului performativ alcătuit din pianista Alexandra Silocea, mezzosoprana

Patricia Nolz și actriţa Laëtitia Eïdo promite a face din această călătorie senzorială o experienţă memorabilă pentru public. Familiarizată în profunzime cu arta şi cultura vieneze, ALEXANDRA SILOCEA, care este Bösendorfer Artist de aproape 25 de ani și Ambasador Lobmeyr de anul acesta, o continuitate a legăturii cu două branduri emblematice austriece din perspectiva artei şi designului, este binecunoscută pentru proiectele ei multiculturale, pe care le prezintă cu regularitate în spaţii expoziţionale precum National Gallery London, Kunsthistorisches Museum sau Heidi Horten Collection din Viena, astfel încât ne-am propus să aflăm mai multe detalii despre ce o motivează în demersurile sale artistice care transcend graniţele muzicii.

The Tree of Life, după care s-a dezvoltat pe parcurs către Ver Sacrum. În prima fază l-am conceput pe pianul “Tree of Life” dintr-una din edițiile limitate Bösendorfer [există în lume doar 25 de Tree of Life Grand Piano, produse ca omagiu adus artei lui Gustav Klimt – n.r.], iar acum, exclusiv pentru Festivalul George Enescu, am gândit acest nou concept pe un alt pian, cel intitulat “Secession”, pentru că pictura simbolistică

a lui Klimt, sunetul pianului şi poeziile legate de ‘primăvara sacră’, Ver Sacrum, natura și mai ales copacii fiind simbolul suprem și nobil - toate acestea reprezintă idealul Secesionist al eliberării artistice, al sincretismului vizual, aşa cum Bösendorfer este, efectiv, expresia sonoră a Vienei. Cu alte cuvinte, a fost o relație extrem de naturală, cu rădăcini adânci în tradiție, dar și cu deschidere către experiment și poezie. După cum știi, eu sunt artist Bösendorfer de aproape 25 de ani și atunci când am aflat că urmează să fie create “Tree of Life” și “Ver Sacrum”, instinctiv și imediat s-a născut această relație conceptuală, pornind de la muzică, apoi, cu pași mici, ajungând la poezie, la căutarea liedurilor preferate ale lui Klimt și așa mai departe. Trăind la Viena şi cunoscând aproape toate operele lui Klimt, a fost absolut de la sine înțeles că primul nume pe care l-am asociat conceptului a fost al său. Eu mi-am dorit să creez ceva unde să aduc nu numai artele împreună, dar mai ales publicul acestor direcţii artistice diferite, pentru că mereu am simțit că publicul meloman formează oarecum o nișă aparte şi atunci am vrut să-i alătur acestuia şi publicul din muzee și pe cel din teatru

și să-i unesc cumva prin toate aceste idei și, mai ales, emoții artistice.

Acesta a fost punctul de plecare iniţial, dar, de fapt, cum a început să prindă contur şi apoi să se nuanţeze conceptul de spectacol?

L-am gândit efectiv ca pe o experiență multisenzorială de artă totală, în sensul propus de Secesioniști, iar motivația mea vine dintrun dor de sens, de tăcere cu semnificație, dacă pot să spun așa. Muzica se împletește cu fragmente poetice, lumină, mișcare şi, nu în ultimul rând, în cazul MINA, cu proiecții vizuale, fiind prima oară când colaborez cu un muzeu de artă imersivă. Programul alternează

între lucrări clasice și contemporane, de la Liszt şi Debussy la Fazil Say și Martin Romberg, iar selecția este dictată nu doar de criterii artistice, ci și simbolice, fiecare compoziţie fiind o etapă în povestea unei primăveri interioare, ca o renaștere creativă, iar un cuvânt dintr-o poezie ne duce apoi mai departe spre următoarea piesă muzicală, întrucât programul este conceput fără pauză, fără aplauze, totul curgând efectiv într-o o oră de emoție puternică, creată pe scenă de trei artiste, la care se adaugă, bineînţeles, pianul. Conceptual, Ver Sacrum este practic o continuare firească la The Tree of Life, proiect în care am explorat ideea de apartenență și transformare, iar dacă arborele vieții - Der Lebensbaum al lui Klimt - vorbea despre rădăcini și ramificații, Ver Sacrum evocă începuturile, forța vitală care renaște în fiecare primăvară. Eu caut proiecte care mă provoacă nu doar artistic, dar şi uman, iar Ver Sacrum este un astfel de spațiu viu, de dialog unic între arte, între epoci și între oameni. [...]

Reîncepe stagiunea la POINT

Două spectacole montate în premieră la POINT, care marchează debutul în dramaturgie pentru autorii lor, „fort/da”, de Réka Kovács, și „Frate, frate”, de Marc Titieni, revin după pauza de vară, pe 24 și 25 septembrie.

Textele vorbesc direct, fără ocolișuri, despre familii complicate, decizii grele și dorința de a-ți repara viața atunci când pare că nimic nu mai poate fi reparat. Sunt povești personale, dar recognoscibile, ancorate în realități care țin mai degrabă de prezentul apropiat decât de teme abstracte. “Suntem înconjurați de texte occidentale, și mai puțin

texte românești. Nu prea se vorbește despre ce se întâmplă în societatea în care trăim, ci se tinde către explorarea lumilor din afară” - Réka Kovács.

POINT susține creația contemporană și oferă un spațiu de exprimare pentru artiști din diverse domenii – teatru, muzică, arte vizuale, dans, film.

Cu o activitate constantă, contribuie la formarea unei comunități vii în jurul artei actuale, prin spectacole, festivaluri, expoziții, proiecții și întâlniri cu publicul.

Biletele se pot achiziționa de pe eventbook.ro

Festivalul Bucharest Fringe –

Maratonul teatrului independent

Ediția a 15-a, 12 – 21 septembrie

Între 12 – 21 septembrie are loc la București ediția a 15-a a Bucharest Fringe – maratonul teatrului independent , unul dintre cele mai longevive festivaluri cuprinzând producții independente tinere și curajoase din întreaga țară. Ediția din acest an are tema Oameni și aduce la Teatrul Apropo, organizatorul festivalului, și în spațiile partenere o selecție de spectacole și performance-uri care au avut premiera între 1 iunie 2024 - 30 iunie 2025.

Un program bogat, alcătuit din 31 de producții din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Timișoara, Iași, Galați, vor fi prezentate în cadrul a 5 secțiuni: Competiție, Premiere în festival, OFF, STS independent (spectacole studențești), ATI (spectacole ale unor companii membre ale Asociației Teatrelor Independente ).

Atât selecția spectacolelor, cât și propunerile în OFF au fost făcute de juriul format din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Oltița Cîntec și Cristiana Gavrilă.

„O caracteristică a titlurilor selectate cred că este curajul asumat, chiar riscant, la contactul cu spectatorii” –Cristiana Gavrilă.

„Se conturează o ediție bogată și valoroasă a festivalului Bucharest

Fringe. Invit publicul la festival cu convingerea că spectacolele îi vor confirma așteptările privind temele și esteticile performative, racordate la spiritul prezentului” – Oana Cristea Grigorescu.

Între spectacolele din secțiunea Competiție , pot fi văzute Alaska (Yorick Studio, Târgu Mureș),

Așteptându-l pe Ulise (coproducție Asociația Par Coeur și Teatrelli, București, Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe și Teatrul Gong, Sibiu), Armageddon Rebranded și Partea 3. Solidaritatea (Reactor, Cluj), (Dez)rădăcinare (Teatrul Basca, Timișoara), Naki (Asociația Hearth, Casa Kerim, București), Fetița din debara (Teatrul de Artă București) sau Bestiar (Vanner Collective, București).

Alice , spectacolul-concert al Adei Milea, va fi prezentat în secțiunea OFF , alături de Frate, frat e de la Point, iar premierele produse în cadrul Festivalului vor fi Iluzii , de Ivan Vîrîpaev, regia Alexandru P. Rusu, Teatrul Apropo și Audiență generală , Teatrul Apropo, realizat de ehipa de creație a spectacolului de succes Cazul Țundrea (Șerban Melnic, Cosmin Gaspar și Ana Monica Vîlcu). Și tot în cadrul Bucharest Fringe va fi prezentat publicului, în premieră la București, concertul-concept The Story of 1900. A Jazz Suite (Ștefan Stoianovici – muzica, Andrei Cozlac –video design).

Bilete la Festivalul Bucharest Fringe se găsesc pe IaBilet.ro. Elevii și studenții au acces gratuit.

GBUKFESZT 2025

Teatrul maghiar își dă întâlnire cu publicul bucureștean

“Maestrul şi Margareta”, Foto © László Czinzel

Selecția se conturează ca o călătorie între lumi și perspective, cu repere precum Lysistrata, dragostea mea (r: Anca Bradu, Teatrul Szigligeti, Oradea), de Matei Vișniec, care își trage seva din energia satirică a lui Aristofan, însă trimite la un prezent în care libertatea e mai fragilă ca oricând, sau Maestrul și Margareta (r: Sardar Tagirovsky, Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa Harag György), care ne amintește că marile opere, chiar și atunci când rămân neterminate, nu încetează să aducă lumină celor care au curajul să le asculte.

Coregraful Györ Csaba propune, în premieră absolută, spectacolul Happiness Hunters (Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti, Oradea), în care dansul devine un mijloc de a căuta sensul și echilibrul într-o lume tot mai grăbită și neliniștită, în timp ce regizorul sloven Tomi Janežič vine cu 1978 (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Timişoara), un mozaic de povești care pun în dialog România anilor ’70 cu prezentul european.

În Kohlhaas (r: Bélai Marcel, Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa Harag György), clasica

“1978”, Foto © László Beliczay

ăzduit de teatre precum Bulandra și Metropolis, în perioada 29 septembrie - 7 octombrie va avea loc BUKFESZT 2025 – Festivalul Teatrului Maghiar din România, sărbătoare a artei care adună de la dans contemporan până la dramaturgia autohtonă, promiţând să transforme sălile de spectacol în spații de dialog, de descoperire și de emoție. Festivalul, organizat de Asociația MASZÍN, reuneşte într-un program gândit special pentru București spectacole reprezentative din repertoriul teatrelor maghiare din întreaga țară, toate subtitrate în limba română.

poveste a negustorului de cai devine o parabolă tulburătoare despre felul în care dreptatea, atunci când e refuzată de instituții, se transformă într-un drum periculos, iar Procesul (r: Bélai Marcel, Teatrul Tomcsa Sándor, Odorheiu Secuiesc) transformă scena într-un labirint kafkian sufocant, unde absurdul devine lege, iar vinovăția se lipește de su et asemenea unei umbre.

Secretul fericirii (r: Tóth Árpád, Teatrul Udvartér, Târgu Secuiesc) demontează cu nețe clișeele despre iubirea perfectă și prietenia fără suri, pentru a le reconstrui într-un joc tensionat al emoțiilor autentice, iar Tatăl (r: Vladimir Anton, Teatrul Csíki Játékszín, Miercurea Ciuc), piesa lui Florian Zeller, are empatia ca personaj central şi teatrul se transformă într-o formă de consolare și de re ecție asupra condiției umane.

BUKFESZT 2025 reprezintă o șansă unică pentru publicul bucureşean de a descoperi pe scenele orașului diversitatea și forța creativă a trupelor din teatrele de limbă maghiară din România, într-un dialog ce promite a o experienţă culturală şi artistică memorabilă.

Limbajul durerii din „Otrava”

Regizorul Toma Dănilă exprimă inexprimabilul prin

rândurile

și

prin

spațiul dintre rânduri despre

pierderea care desparte și apropie

Există un limbaj universal creat pentru a exprima durerea provocată de pierderea cuiva? Poate fi acest limbaj unul de gen? E vreo cale de a evada din prezentul bântuit de un trecut care te ține prizonier? Se poate trăi în doi ceva ce ești condamnat să duci singur?

Ce va dăinui - ceea ce se spune ori ceea ce rămâne cumplit de nespus? M-a făcut regizorul Toma

Dănilă, după spectacolul său „Otrava”, montat la Unteatru și găzduit de TNB în aerul liber și tare al unei nopți de vară bucureșteană lichefiantă, să mă întreb și „oare eu am iubit la fel de mult persoana de lângă mine, pe cât de mult m-a iubit ea/el?”.

spațiile dintre rânduri în spirit olandez concepute de Lot Vekemans, o autoare cu texte montate pe foarte multe scene ale lumii.

Îi dau ultimul cuvânt, dintr-un interviu pentru forumul cultural independent Brooklyn Rail:

Dacă aș răspunde la toate astea, aș risipi vraja iscată pe parcursul unui spectacol de teatru „slow”, în care actorii Cezar Antal și Alina Berzunțeanu identifică și modelează maniera cea mai potrivită de a portretiza un astăzi și un ieri antagoniste. Pare complicat ce încerc să transmit prin aceste rânduri dedicate unui text olandez tradus în multe limbi, despre un El și o Ea ce nu poartă câte un nume fiindcă sunt doar personaje secundare în raport cu protagonista - Durerea, care i-a înstrăinat. E complicat și în raport cu modul simplu în care regizorul și actorii români au interpretat scenic, într-o cultură unde se jelește, cântă și bea în exces în astfel de ocazii, un priveghi străin, fără exagerări. E nevoie de o mare artă și de multă știință pentru a umple cu litere românești rândurile și

„Cel mai interesant lucru la scrierea pentru teatru este că ai doar dialogul ca instrument. Poți lucra doar cu cuvântul rostit. Dar frumusețea limbajului rostit este că dezvăluie atât ceea ce vrei să spui, cât și ceea ce nu vrei să spui. Cuvintele sunt, așadar, și o poartă către ceea ce rămâne nespus. Cred că acest lucru este valabil pentru toate piesele de teatru, dar mai ales pentru această piesă, deoarece ambele personaje au suferit atât de mult încât au închis ușa comunicării. Reuniunea lor după mulți ani de separare nu deschide automat acea ușă. Dimpotrivă, ei încearcă să evite să vorbească despre ce s-a întâmplat, încearcă să evite întrebările evidente pe care și le-ar pune unul altuia. Mai ales în prima parte, fiecare propoziție este atentă, deoarece femeia încearcă să se mențină pe sine, iar bărbatul face tot posibilul să nu o rănească. Desigur, nu pot ține pasul cu asta. Cred că ceea ce am încercat să fac este să arăt cum folosim limbajul pentru a ne apăra, deoarece ne simțim nesiguri în timp ce ne luptăm cu durerea emoțională profundă. Pe de altă parte, este și poarta către conștientizare și conexiune. Uneori ne deschidem cu adevărat pentru că cineva ne spune ceva profund. Ambele caracteristici ale cuvântului rostit se regăsesc în piesă”.

Balkanik Festival

Home of World Music revine acasă la Grădina Uranus

În vremuri tulburi, muzica bună limpezește apele emoționale și consolidează comunitatea, iar Balkanik Festival a răsărit de la bun început din acest spirit autentic și plin de speranță. În 2025, festivalul revine la Grădina Uranus din București, un loc pe care organizatorii îl regenerează an după an, subliniind încă o dată un manifest fundamental: bucuria contează! Timp de trei zile și trei nopți, ca-n basme, festivaluloferă un spațiu în care tradițiile se amestecă între ele, în care poveștile se spun din nou, în forme moderne și în care anxietatea este combătută cu frumusețe și energie pozitivă.

Muzica este inima festivalului, iar artiștii care vor cânta pe scena din Grădina Uranus, între 5 și 7 septembrie, formează un melanj remarcabil de nume care s-au impus deja pe plan global, alături de interpreți care merită aceeași recunoaștere - noi obsesii așteptând să fie descoperite.

De la ritmuri hipnotice la fuziuni între rock, jazz și folclor, de la pulsul inconfundabil al muzicii romani la hibrizi nemaivăzuți între muzică electronică și sonorități balcanice, festivalul propune muzică variată, imprevizibilă și inclasificabilă, în cel mai bun înțeles al cuvântului.

OMAR SOULEYMAN (Siria)

Muzica lui e un hibrid irezistibil între dabke tradițional și beat-uri electronice, cu apariții la Glas-

tonbury, Roskilde, Bonnaroo sau Nobel Peace Prize Awards. A colaborat cu Björk și Four Tet. Cu ochelarii săi negri și ritmurile hipnotice, aduce pe scenă un rave oriental de neuitat.

LUPII LUI CALANCEA (Republica Moldova)

Trupa fondată de Alex Calancea electrizează folclorul moldovenesc cu rock, funk, chiuituri și energie teatrală. Recent au lansat Lelea, un album care reinterpretează rădăcinile sonore ale satului în cheia unei revolte artistice moderne.

MAHALA

RAI BANDA & JONY ILIEV (România – Bulgaria)

Un comeback așteptat: Mahala Rai Banda și Jony Iliev, cu vocea sa emblematică, s-au reunit după succesul comun în supergrupul Gypsy Queens and Kings. Brass-ul românesc, eleganța vocală balcanică și groove-ul romani se întâlnesc într-un concert ce promite emoție și explozie.

concert

IVO PAPASOV & HIS WEDDING BAND (Bulgaria)

Ivo Papasov, legendarul clarinetist, a reinventat muzica de nuntă printr-o fuziune de jazz, tradiții rome și complexitate balcanică.

Cu Wedding Band-ul său, Papasov oferă show-uri frenetice, cu ritmuri amețitoare și solo-uri care topesc frontierele între folclor și avangardă.

KOTTARASHKY & THE RAIN DOGS (Bulgaria)

Un laborator sonor în care se combină field recordings din satele bulgărești cu blues și muzică electronică deosebit de cinematică, într-o atmosferă de film noir balcanic.

MiASiN (Armenia–Franța)

MiASiN e un proiect colectiv din diaspora armeană care unește jazz, rock și instrumente tradiționale (duduk, zurna) cu teme identitare profunde. Muzica lor e o formă de rezistență poetică, un spațiu sonor în care ritualul se împletește cu memoria.

KANIZSA CSILLAGAI (Ungaria)

Stelele din Kanizsa aduc pe scenă puterea brută a tradiției rome, transmisă din generație în generație. Muzica lor nu e „reinterpretată”, ci trăită – o explozie de emoție și adevăr.

BALKAN TAKSIM (România)

Trip-hop cu textură balcanică, beat-uri grele și incantații orientale. Balkan Taksim e un duo care face muzică pentru viitor din frânturi de viniluri vechi și balade uitate, consacrat pe scena europeană ca o voce distinctă și hipnotică a noii muzici din Est.

KARPOV NOT KASPAROV (România)

Doi pionieri ai synth-pop-ului est-european ironic și rafinat, Karpov not Kasparov aduc un sunet retro-futurist, inspirat din anii ’80, și îl ambalează într-un spectacol dansabil, cu mutări de șah sonore și estetică kitsch transformată în manifest artistic.

Nu va lipsi nici seria de evenimente consacrate la Balkanik Festival în ultimul deceniu: târgul artizanal cu demonstrații meșteșugărești, atelierele pentru adulți și copii, selecția apetisantă de gastronomii internaționale, jam sessions și video mapping pe turnul de apă - toate acele elemente care fac din festival o experiență pentru întreaga familie, indiferent de ora din zi, un dialog entuziast între pasiuni, tradiții și idei proaspete și o sursă electrizantă de inspirație. Amestecul este cheia incluziunii și diversității, valori care fac parte de la bun început din fundația conceptuală a Balkanik Festival.

Dezbaterile revin și ele, reunind artiști, filosofi, antropologi și activiști, căutând alături de public răspunsul la o dilemă care pare a frământa întreaga lume: cum hrănești bucuria când totul pare să se năruie? Poate fericirea să fie o unealtă, nu doar un orizont? Tema din acest an a festivalului - „Bucuria ca formă de rezistență culturală și comunitară” - este așadar trăită, dar și vorbită, iar Balkanik Festival o explorează de la capul gânditor până la picioarele dansatoare.

Mai multe informații despre program, artiștii invitați, evenimentele conexe și bilete sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului și pe social media.

Bucureștiul sună bine...

în acorduri aniversare

Orașul pulsează într-un ritm propriu, iar în această toamnă, acel ritm se aude în acorduri aniversare, de la operă la rock alternativ, de la legende internaționale la trupe cult românești. Publicul bucureștean are ocazia să retrăiască – sau să descopere pentru prima dată – magia unor artiști care au scris istorie. Iată câteva dintre cele mai importante evenimente aniversare pe care nu trebuie să le ratezi:

ANGELA GHEORGHIU

Concert aniversar 35 de ani de carieră 7 septembrie

Arenele Romane

Angela Gheorghiu, una dintre cele mai importante voci lirice ale lumii, revine acasă pentru un concert excepțional. Evenimentul marchează 35 de ani de carieră internațională, dar și aniversarea zilei de naștere a sopranei. Seara se anunță a fi una grandioasă, cu invitați speciali precum tenorul

Jonathan Tetelman, baritonul Mihai Damian, actorul Marius Manole, violonistul Alexandru Tomescu și dirijorul David Giménez Carreras. Într-o combinație de operă, poezie și orchestră simfonică, publicul va fi purtat prin momente definitorii din cariera sopranei.

SCORPIONS –„Coming Home”

Anniversary Tour 11 septembrie

Romexpo

Veteranii de la Scorpions revin la noi pentru a celebra nu mai puțin de 60 de ani de carieră. Cu o istorie care a traversat decenii și continente, trupa germană aduce la Romexpo o doză serioasă de nostalgie și energie explozivă. Wind of Change, Still Loving You și Rock You Like a Hurricane vor răsuna într-o producție impecabilă, cu lumini, ecrane uriașe, efecte pirotehnice și, mai ales, pe o muzică ce evocă epoca de aur a rock-ului. O întâlnire cu legende vii care continuă să inspire generații

CARGO - Concert aniversar „Mereu Aproape de Voi –40 de ani” 13 septembrie

Arenele Romane Cargo, una dintre cele mai iubite trupe rock românești, sărbătorește 40 de ani de activitate printr-un concert care aduce un omagiu fanilor ce le-au fost alături de-a lungul decadelor, iar setlist-

ul va include atât piese legendare, cât și reinterpretări live cu un sound proaspăt. Se anunță a fi o seară despre loialitate, pasiune și identitate muzicală românească, în care publicul va cânta odată cu artiștii preferați și va simți din plin energia muzicii rock live.

E.M.I.L. – 25 de ani de existență + lansare vinil 25 septembrie

Expirat Halele Carol E.M.I.L., formația care a dus punk-ul și ska-ul românesc pe noi culmi, sărbătorește 25 de ani de activitate cu un concert aniversar și lansarea unui vinil special. Expirat devine locul perfect pentru o întâlnire cu energia rebelă și sinceră a unei trupe. Cu piese ca O lume minunată (cover), Copiii care au visat greșit sau Printre Cuvinte, E.M.I.L. revine în fața fanilor vechi și noi cu un show energic, intens și personal. Într-un cadru intim și prietenos, publicul va avea ocazia să redescopere spiritul underground și povestea unei trupe care a crescut odată cu scena alternativă românească.

PERFORMING ARTS

„Dansul mi-a adus mereu multă plăcere, satisfacție și dragoste”

n anul 2000, împreună

cu echipa Goethe-Institut București, mi-am propus să o aducem cu un spectacol la București pe binecunoscuta coregrafă Pina Bausch, fondatoarea conceptului de tanztheater. Agenda ei de spectacole era deja programată cu doi ani înainte, dar iată că, după 25 de ani, îi avem ca oaspeți pe coregrafii Thusnelda Mercy și Pascal Merighi, foști dansatori ai companiei conduse de Pina. Împreună cu o echipă de artiști români, vor realiza în București un performance urban, Emotional Sound Walk, care va avea premiera pe 28 septembrie. În preambulul acestui nou proiect, i-am invitat pe usnelda și Pascal să ne răspundă la câteva întrebări.

În primul rând, care este motivația voastră pentru dans? Cum v-ați descrie alegerea acestei cariere?

Pascal: Motivația mea în dans vine dintr-un sentiment profund că am avut un soi de chemare firească, iar dansul mi-a adus mereu multă plăcere, satisfacție și dragoste, în schimbul muncii corporale dificile pe care o cere.

Thusnelda: Dansul a făcut mereu parte din viața mea. Am fost născută în acest univers și în această formă de artă prin părinții mei. Mi-a luat destul

de mult timp să înțeleg că există un loc pentru mine în lumea dansului, dar în cele din urmă mi-am găsit calea și vocea.

Care ar fi o primă amintire a dansului pe care v-o puteți evoca din copilărie?

Pascal: Una dintre primele mele amintiri legate de dans, ca adolescent, este cea de a fi hipnotizat de mișcare pe ecran – Elvis Presley în concert, „Dirty Dancing” și „White Nights” au fost ca niște trăsnete în imaginația mea.

Thusnelda: „The Rite of Spring” (Deșteptarea Primăverii), de Pina Bausch, a fost mereu o piesă în care am visat să dansez, chiar copilă fiind.. ei bine, până la urmă, visul meu s-a îndeplinit și am dansat această piesă aproape douăzeci de ani.

Cum a evoluat viziunea voastră despre dans sau, mai precis, despre dansul contemporan, de-a lungul anilor?

Pascal: Pe măsură ce m-am

cufundat tot mai profund în dezvoltarea propriei mele tehnici de lucru cu corpul, am devenit din ce în ce mai sensibil la dansul contemporan și la limbajul său fin și extrem de divers. Ceea ce odată se simțea abstract și distant, acum se simte incredibil de îmbelșugat și de nuanțat.

Thusnelda: Pentru foarte mult timp, universul Pinei Bausch a avut un mare impact asupra mea și mi-a călăuzit viziunea asupra dansului. Dar în clipa în care am mers să lucrez cu Sasha Waltz în Berlin, m-am confruntat cu o cu totul altă abordare și senzație a mișcărilor. Nu mi-a fost ușor să-mi găsesc încrederea în acest nou stil, dar prin mulți ani de colaborare cu ea, mi-am deschis mintea înspre dansul contemporan.

Care este povestea din spatele

Tanz Station - Barmer Bahnhof, spațiul vostru din Wuppertal, plasat la ieșirea din gară?

Pascal: Tanz Station – Barmer Bahnhof a fost fondat ca un spațiu de co-creație la Wuppertal, la sfârșitul anului 2020, o perioadă în care arta nu

mai putea fi trăită în persoană, din cauza pandemiei. În doar câțiva ani, Tanz Station a construit o rețea de artiști și de instituții culturale, reunind expresii și formate artistice inovative în spațiul urban. Activitățile recente includ curatoriarea și coordonarea Tanz NRW 25, ediția aniversară de 20 de ani, în mai 2025, și Playground, un festival cogăzduit de festivalul tanz.tausch din Köln și de noi, unde am prezentat, pe 5 iulie, o nouă versiune a lucrării „Sound Walk” coregrafiată de Thusnelda.

Cum ați ajuns la formatul Sound Walk?

Thusnelda: Lucrarea Sound Walk a fost creată inițiat de mine și de Pascal și în cadrul acestui performance urban, dansatorii performează în locații foarte diferite, acompaniați de peisaje sonore special compuse, pe care publicul le aude în căști. Sound Walk nu are o conexiune directă cu munca Pinei, din acest punct de vedere, dar păstrează respectul de a fi lucrat cu ea și modul în care ne apropiem în mod conștient de actul performativ în spații publice comune.

Cum vă raportați la experiența spațiului public din București pe care ați avut-o în aprilie 2025, la atelierul Moving Space?

Thusnelda: Spațiul public din București s-a simțit aproape ca și cum am fi pășit într-o lume fantastică. Exista un sunet și un fler minunat de oraș central, un ceva vibrant și totuși înrădăcinat, plin de viață și de momente neașteptate.

Cum vedeți viitorul dansului, atât în Wuppertal, cât și aiurea?

Pascal: Artiștii din sfera dansului au o reziliență și o capacitate incredibile de adaptare, transformare și reacție la vremurile în care trăim. În Wuppertal, cu moștenirea sa intensă în dans și cu scena sa independentă diversă și liberă, eu cred că există un potențial uriaș pentru noi voci, pentru colaborări interdisciplinare fertile și pentru apariția unor noi și puternice formate artistice. Dincolo de asta, corpurile vor avea mereu comentarii pertinente la adresa temelor sociale. [...]

Romanian Jewelry Week 2025

Locul unde se întâlnesc arta, inovația și poveștile

Între 1–5 octombrie, Biblioteca Națională a României va străluci ca niciodată, găzduind peste 270 de designeri, din 40 de țări, în cel mai amplu eveniment de bijuterie contemporană din România –Romanian Jewelry Week (ROJW).

Evenimentul începe miercuri, 1 octombrie, de la ora 18:00, cu vernisajul oficial, festivitatea de premiere și un preview exclusiv al târgului de bijuterie, care își va dezvălui întreaga amploare în zilele de 4 și 5 octombrie, la Biblioteca Națională.

invitați speciali în 2025

Invitatul special al acestei ediții este Sławomir Fijałkowski – designer, curator și profesor polonez, cu peste trei decenii de experiență în arta bijuteriei, design și industrie. Lucrările și viziunea sa îmbină măiestria tradițională cu tehnologiile de ultimă oră și expresia avangardistă cu realitățile pieței. Alături de el, doi alți designeri invitați speciali, câștigători ai marilor premii internaționale, vin în premieră la București: Yoonjung Choi – Republica Coreea – Marele Premiu ROJW 2024 și Isabelle Azaïs – Belgia –Premiul ROJW în cadrul Venice Design Week 2024 și Antal Zilahi Premiul ROJW în cadrul Israel Jewelry Biennale 2024.

Ateliere rare, cu locuri limitate, pentru piața de bijuterie de autor din românia

Tot în cadrul ROJW, Jennifer Altmann – jurnalistă cu articole publicate în The New York Times, The Washington Post și Art Jewelry Forum – va susține atelierul „Craft your Artist Statement”, pe 2 octombrie, la Biblioteca Națională a României.

momente de colecție la muzeul de Artă recentă

de autor David Sandu vor de ROJW,

15 ani de Assamblage și 20 de ani de promovare a bijuteriei de autor David Sandu alături de Ioana Andrei vor fi sărbătoriți cu o expoziție personală și vernisaj David Sandu pe 2 octombrie, la Muzeul de Artă Recentă. Tot în spirit aniversar, locație conexă încă de la prima ediție ROJW, AlbAlb sărbătorește 7 ani cu un brunch aniversar și lansarea colecției Monom – 4 octombrie, în cadrul ROJW.

Un juriu de excepție

Pentru prima dată în România, designerii pot participa la un workshop internațional intensiv susținut de Charon Kransen (Charon Kransen Arts, New York) – „Re-writing your own script, focusing on your own evolution”, între 29–30 septembrie, la Assamblage – Școala Națională de Bijuterie Contemporană.

De la New York la Atena și Madrid, nume mari din muzee, galerii și târguri internaționale vor juriza creațiile expuse. Lista completă include curatori de la Ilias Lalaounis Jewelry Museum, Museum of Arts and Design New York, Munich Jewelry Week etc., dar și directori de galerii și reviste de profil.

Națională de Bijuterie Contemporană.

Museum of Arts and Design New etc.,

Detalii complete:

Detalii complete: romanianjewelryweek.com

Invitați speciali ai Romanian Jewelry Week 2025

Ediția 2025 a Romanian Jewelry Week aduce la București nume sonore din lumea bijuteriei contemporane și a designului internațional, fiecare cu o contribuție semnificativă în domeniul său.

Andrea eisenschink, Exhibition

Manager al „Handwerk & Design” din München –unul dintre cele mai prestigioase târguri dedicate artelor aplicate, bijuteriei

și designului, în cadrul Internationale Handwerksmesse – coordonează și zona curatorială FRAME, ce înconjoară celebra expoziție SCHMUCKmünchen. Cu experiență vastă în organizarea de evenimente internaționale, studii în filologie italiană și spaniolă și etnologie europeană, Andrea îmbină rigoarea organizatorică cu pasiunea pentru poveștile din spatele fiecărei creații de bijuterie.

Jessica Armstrong, bijutier contemporan și proprietar al galeriei

Pistachios Contemporary

Art Jewelry din Chicago, este un curator cu peste zece ani de experiență, implicată ca jurat în competiții internaționale precum

Rejewelry Competition (2026) și Philadelphia Museum of Craft Show (2023). Galeria sa promovează artiști emergenți și consacrați din întreaga lume, păstrând o tradiție de peste 30 de ani în prezentarea bijuteriei de autor.

și a colaborat cu designeri de pentru

muriel piaser, consultant artistic internațional și fost Exhibition Director al renumitului salon

Exhibition Director

Charon Kransen, fondatorul Charon Kransen Arts din New York, va susține workshopul „Re-writing your own script”, un program intensiv pentru artiști și designeri care doresc să își regândească direcția creativă și profesională, explorând barierele interioare și găsind noi modalități de exprimare.

„Prêt-à-porter Paris”, a coordonat evenimente de modă la New York și Tokyo și a colaborat cu designeri de prestigiu precum Jean-Paul Gaultier și JeanCharles de Castelbajac. Din 2011, prin propria agenție de consultanță, a sprijinit branduri de modă și creatori emergenți, aducând o viziune sensibilă în tendințe și piețe emergente.

diversitatea

Prin diversitatea invitaților săi, ROJW 2025 promite un spațiu de dialog, învățare și inspirație pentru întreaga comunitate creativă.

„Sunetul muzicii” deschide stagiunea 2025–2026 la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii începe noua stagiune cu unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri din toate timpurile: „Sunetul muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Spectacolul revine pe scenă cu energia, emoția și rafinamentul care l-au consacrat, oferind o experiență teatrală completă pentru întreaga familie.

De ce să începi anul artistic cu un musical clasic? Pentru că „Sunetul muzicii” nu este doar un spectacol frumos, ci o lecție de viață spusă pe înțelesul celor mici. Povestea Mariei și a familiei von Trapp, inspirată din fapte reale, vorbește despre curaj, empatie, iubire și puterea transformatoare a muzicii. Valori esențiale, pe care părinții și le doresc întipărite în sufletele copiilor – și care prind viață, într-o montare spectaculoasă, dar delicată, semnată de Răzvan Mazilu, un artist care a redefinit musicalul pe scena românească.

„Sunetul muzicii” este unul dintre cele mai longevive și iubite musicaluri din istoria teatrului. Cu muzica semnată de Richard Rodgers și versurile lui Oscar Hammerstein II, spectacolul a cucerit generații întregi prin melodicitate, emoție și mesajul său universal. Povestea se desfășoară în Austria anilor ’30, în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, și surprinde lupta unei familii de a-și păstra libertatea și demnitatea într-o lume aflată în derivă.

vorbește despre forța interioară a oamenilor simpli și despre cum iubirea, muzica și educația pot deveni arme blânde împotriva fricii și a intoleranței. Este o poveste care inspiră, care încurajează gândirea liberă și posibilitatea de a alege ce este drept – valori de care copiii de azi au nevoie mai mult ca oricând.

Pentru mulți părinți, alegerea titlurilor de la OCC reflectă tocmai dorința de a le oferi celor mici repere culturale solide, într-un mediu accesibil, sigur și fermecător. Iar „Sunetul muzicii” este una dintre acele experiențe rare în care educația se împletește firesc cu bucuria.

Expunerea copiilor la spectacole de calitate nu este un moft, ci o investiție în sensibilitatea, gustul estetic și gândirea lor critică. Într-o lume digitală, în care atenția e fragmentată, teatrul muzical devine un spațiu de conexiune autentică – cu povestea, cu muzica live, cu emoția colectivă. Iar atunci când copiii fredonează melodiile după ce cortina s-a tras, știm că am plantat o sămânță bună.

Dincolo de farmecul personajelor și de cântecele devenite legendare – Do-Re-Mi, Edelweiss, My Favorite Things – musicalul

Stagiunea începe, așadar, cu un imn al speranței, libertății și familiei. Biletele sunt deja disponibile pe operacomica.ro.

POVEȘTI DIN BUCUREȘTI

Masa mare se face şi mai mare DeSoi 2

Înainte ca ușile noii locații DeSoi 2 să se deschidă oficial în septembrie, am stat de vorbă – în exclusivitate – cu cei trei prieteni care au transformat o pasiune comună într-un brand gustat și apreciat de bucureșteni: Bogdan Ivan, Damian Morcovescu și Cristian Ivana. Cei trei ne-au povestit cu entuziasm despre drumul parcurs din 2023, despre surprizele întâlnite pe parcurs și despre motivele pentru care masa lor a devenit… neîncăpătoare.

De la deschiderea primei locații DeSoi în 2023 și până acum, cum a fost parcursul vostru?

Cristian: Am deschis DeSoi din dorința de a aduce într-un singur loc pasiunile noastre: vinurile bune, răsfățul culinar și produsele gourmet, toate savurate alături de prieteni în jurul unei mese mari. În acești aproape trei ani, am avut ocazia să învățăm foarte multe despre vinuri, să descoperim produse locale deosebite și să lucrăm la meniuri din ce în ce mai complexe, introducând în program și cina à la carte.

Ce v-a surprins cel mai mult în acest timp?

Damian: Am spune că am fost plăcut surprinși de interesul pentru acest concept. Am descoperit că există mulți oameni care, la fel ca noi, caută un

loc unde fiecare vizită devine o nouă descoperire. Fie că vin la brunch sau la cină, își pot găsi aici următorul vin favorit pentru serile cu prietenii, pastele pentru prânzul de duminică alături de cei dragi, pâine proaspătă pentru micul dejun de-a doua zi sau cafeaua pe care să o savureze și acasă, după ce au încercat-o la noi.

Ce v-a determinat să faceți pasul către deschiderea unei a doua locații? A fost în plan de la început sau o decizie influențată de evoluția lucrurilor?

Bogdan: Extinderea nu a fost în plan de la început, dar masa noastră a devenit neîncăpătoare. Ne dorim ca tot mai mulți oameni să se poată bucura de experiența DeSoi.

Ce ne puteți spune despre noua locație

DeSoi? Unde va fi situată și ce ați urmărit în alegerea acestui spațiu?

Damian: Am ales o locație emblematică, cu tradiție, situată ultracentral, pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, un loc care pare să revină în inimile bucureștenilor. Noul spațiu le va oferi colegilor noștri din bucătărie mai mult loc pentru a-și pune în valoare creativitatea și oaspeților noștri mai multe locuri la mese pentru brunch și cină.

Va păstra noua locație același concept „băcănie-restaurant” sau vor exista diferențe semnificative față de prima?

Cristian: Vom păstra conceptul de băcănierestaurant, dar aici, focusul va fi mai mult pe bucătăria noastră, pe preparatele de brunch și cină.

Cum se reflectă personalitatea voastră și filosofia DeSoi în acest nou spațiu?

Damian: Nici în acest nou spațiu nu vom renunța la masa mare, făcută special pentru grupurile mari de prieteni, la fel ca al nostru.

De asemenea, vom păstra „biblioteca” de vinuri în fața căreia îți poți alege sticla, poți citi eticheta și poți discuta cu noi pe marginea preferințelor, obicei care ne face mereu plăcere.

Cum vă mențineți echilibrul între gastronomia de calitate și funcția de băcănie? E o provocare sau un atu?

Cristian: De-a lungul timpului, relația pe care am construit-o cu mulți dintre producătorii locali, ale căror produse se regăsesc în rafturile

DeSoi, ne-a inspirat în rețetele preparatelor noastre. Încercăm, în mod conștient, să folosim aceste ingrediente, nu doar pentru aromele inedite și calitatea superioară, dar și pentru a-i inspira

pe clienții noștri să le achiziționeze pentru acasă. Astfel, popularizăm produse autentice care merită să fie cunoscute și apreciate.

Ce ingrediente sau produse noi v-ați propus să aduceți în noul spațiu?

Bogdan: La capitolul ingrediente, pregătim o serie de preparate cu produse locale din diverse zone ale țării. În ceea ce privește produsele noi, știm sigur că ne dorim să includem mai multe vinuri românești în locație, deoarece considerăm că merită să fie cunoscute și apreciate, mai ales de către turiștii străini, tot mai numeroși în zonă.

Cum arată echipa DeSoi astăzi? A crescut odată cu planurile voastre?

Damian: Da, a crescut și echipa DeSoi. Am încercat să aducem împreună oameni pasionați, atât în bucătărie, cât și in front of the house. Chef Mugur Rusnac, în pofida vârstei, vine cu o experiență vastă, atât în bucătării renumite din România, cât și în restaurante cu stele Michelin din străinătate. In front of the house am ridicat nivelul de know-how în domeniul oenologiei, pentru a desăvârși experiența oaspeților noștri.

Ce rol are comunitatea locală în modelarea identității DeSoi?

Cristian: Comunitatea locală este pentru DeSoi atât sursă, cât și scop: oferim inspirație oamenilor care ne trec pragul și, în același timp, ne inspirăm din preferințele lor. Masa comună sau discuția din fața raftului de vinuri devin adevărate „generatoare” sociale, facilitând conexiunea și schimbul de idei, un lucru care, nouă personal, ne face întotdeauna plăcere.

Și pentru că urmează sezonul de toamnă, ce gusturi sau arome ale toamnei se vor regăsi în meniul vostru?

Damian: Vom avea vinete, sfeclă roșie, struguri albi și conopidă. Încercăm

întotdeauna să folosim ingrediente locale și de sezon în preparatele noastre, într-o manieră originală, surprinzătoare.

5 locuri nou deschise în oraș pe care le bifezi înainte să devină mainstream

Bucureștiul se învârte. Nu ca roata aia panoramică de la Obor (care nici măcar nu există), ci ca o ruletă urbană în care câștigătorul e mereu cel care știe ce s-a deschis înainte să se prindă toată lumea de asta. Și dacă tot ne jucăm de-a trendsetterii, ți-am strâns cinci locuri proaspăt apărute pe hartă, bune de bifat înainte să le vezi în reeluri cu „this hidden gem in Bucharest you HAVE to try”.

Dune Cotroceni

 Sergent Nuțu Ion 44

 0750.270.249

Aici fiecare espresso e făcut ca la carte, iar barista pare genul care ar putea vorbi o oră despre origine, procesare și prăjire. Atmosfera e relaxată, dar cu mici surprize – cum ar fi colecția de mașinuțe cu telecomandă care te fac să zâmbești chiar dacă nu mai ești de vârsta la care te jucai cu ele pe covor.

ca la carte și, desigur, bere deadevăratelea. Spațiul e cochet, fără ostentație, iar meniul e fix cât trebuie de belgian încât să te întrebi de ce nu apar mai des locuri de genul ăsta în oraș.

the bagels bar

 Regina Elisabeta 59

Un loc pentru adulți serioși, cu suflet de copil și preferințe clare în materie de cafea.

Liege brasserie

 Constantin Mille 18

 0770.680.372

Belgienii nu sunt prea des reprezentați în peisajul gastronomic bucureștean, dar

Liege Brasserie vine să repare această lipsă cu brioșe cu zahăr perlat, croque monsieur

The Bagels Bar e un loc mic, dar cu idei clare.

Pune accentul pe ingrediente bune, alese atent și nu promite mai mult decât oferă.

Bagelul e fraged, sățios, echilibrat – un prânz în sine, nu un snack ambalat frumos. E de fapt fratele mai mic al restaurantului Bucătăria. localfood, iar cine a trecut pe acolo știe că lucrurile se fac cum trebuie. Aici, se aplică aceeași regulă: puțin, dar făcut cum trebuie.

must bistro

 Biserica Amzei 29

 0749.336.699

Într-o zonă unde fiecare colț are un istoric sau o poveste, Must Bistro reușește să fie atât

discret, cât și memorabil.

Spațiul e primitor, fără să fie siropos, iar preparatele – deși nu-s multe – arată că cineva din bucătărie chiar știe ce face. E genul de loc unde mergi fără să te grăbești, unde poți mânca un fel de mâncare gătit de un chef apreciat - Cătălin Bejenariu.

HazelCup Coffee

 General Ion Dragalina 19  0748.889.964

HazelCup e un loc mic care se deschide frumos în exterior, cu o terasă liniștită, perfectă pentru dimineți târzii sau dupăamieze tihnite. Cafeaua de specialitate este punctul central, iar extracția e atent făcută, fără grabă. Interiorul are tot ce trebuie – curat, aerisit, cu atenție la proporții – dar terasa este cea care te face să mai stai puțin. Sau mult. Depinde câte cafele vrei.

Brunch-ul perfect pe final de vară în Bucureşti

Când soarele încă arde cu blândețe și orașul pulsează într-un timp ceva mai lent, e timpul să te oprești și să îți răsfeți diminețile cu brunch-uri care-s mai mult decât hrană: mici oaze de calm, gust și biniște. Pentru că vara nu pleacă fără să lase urme, iar ultimele zile cer să fie trăite cu cafea bună, preparate cu suflet și locuri care au personalitate. Fie că vrei să te refugiezi într-o grădină pitită, să savurezi toasturi minimaliste sau să te lași sedus de mirosul pâinii proaspăt coapte, Bucureștiul are, așa cum deja ne-a obișnuit, numeroase locuri care așteaptă să-ți seteze tonul zilei.

Ou | Breakfast & Brunch Restaurant

Str. General H. M. Berthelot 86

Când vine vorba de un brunch bun, Ou nu e doar un simplu local, ci un mic univers în care oul e vedeta incontestabilă. Ownerii au creat un spațiu cu personalitate din plin, gândit pentru cei care nu vor să se trezească la 6 dimineața, dar nici să renunțe la plăcerea unui mic dejun sănătos și creativ. Meniul lor, modest ca mărime, dar uriaș în inventivitate, gravitează în jurul ouălor, iar fiecare preparat în parte își spune propria poveste savuroasă.

Cookie

Beacon

Str. General Christian Tell 1-3

Dacă vrei să ieși din tiparele clasice ale brunch-ului și să te răsfeți cu ceva mai special, Cookie Beacon e fix locul care-ți schimbă percepția despre micul dejun. Nu e un bistro oarecare, ci o combinație între savoarea unui brunch relaxat și magia unor cookie-uri făcute cu multă pasiune. Localizat în centrul vibrant al orașului, pe strada care pulsează de energie creativă, Cookie Beacon oferă un spațiu luminos și aerisit, cu un decor modern, dar primitor, iar meniul de brunch e simplu, dar atent selecționat: omlete pufoase, toasturi care nu te dezamăgesc, smoothie bowls pline de culoare și, desigur, cafea de specialitate.

Coftale

Str. Ștefan Mihăileanu 42

Situată într-o vilă veche cu un aer boem autentic, Coftale e ca o oază liniștită și plină de farmec în inima Bucureștiului vechi. În interior vei descoperi tavane înalte, candelabre elegante și o atmosferă relaxată, iar în exterior te întâmpină o grădină generoasă cu copaci bătrâni care te invită să încetinești, să-ți savurezi cafeaua și să-ți lași gândurile să curgă liber. Meniul, simplu și curat, completează perfect tabloul: omlete gătite cu grijă, gustări fresh, burgeri și deserturi care te fac să zâmbești, toate însoțite, bineînțeles, de o cafea bună, care nu e doar o băutură, ci un întreg ritual.

Bread & Spices

Str. Zăgazului, Șoseaua Pipera 4

B4 Market

Str. Locotenent Aviator Radu Beller 54

B4 Market e acel colț de București unde ziua începe în ritmul brunch-ului, oricând ai chef, fără să te stresezi că timpul s-a dus. Numele spune tot: beans, bread, breakfast și bistro – cele patru ingrediente esențiale care transformă micul dejun într-un adevărat ritual savurat cu toată lejeritatea, cât e ziua de lungă. Fie că alegi să te așezi pe terasa aerisită sau în interiorul perfect luminat, fiecare detaliu te invită să rămâi, să simți aroma pâinii proaspăt scoase din cuptor și să-ți faci timp pentru un moment doar al tău. De la croissantele franțuzești care-ți aduc aminte de vacanțele leneșe în Paris, până la partea sărată a brunch-ului cu ouă gătite impecabil, frittata cu legume proaspete sau toasturi creative.

Mutându-ne mai spre nord, am putea spune că Bread & Spices e ca un mic secret franțuzesc ascuns în capitală, unde magia pâinii proaspete și aromele dulci se întâlnesc într-un spectacol culinar ce nu-ți lasă nicio șansă să reziști. Din 2013, localul combină cu grație brutăria artizanală, cofetăria de laborator propriu și cafeneaua boemă – toate sub același acoperiș. Fie că vrei să-ți iei acasă o baghetă crocantă sau să te oprești pentru un brunch în toată regula, Bread & Spices e locul în care timpul pare să curgă mai domol, cu un meniu bogat în opțiuni, de toate pentru toate gusturile.

REBECA VĂLIMĂREANU,

pilates instructor reformer:

„Simt că românii privesc sportul ca pe un moft, nu ca pe o necesitate”

Originară din Câmpulung Muscel, cu rădăcini în liniștea munților și o formare solidă în fizioterapie, Rebeca a ales să îmbine știința corpului cu arta mișcării conștiente, prin pilates. Astăzi, ea este instructor de pilates reformer și colaborator în formarea noii generații de specialiști, activând în studiouri de renume, precum Pilates House și Karuna Studio. Am stat de vorbă cu Rebeca despre parcursul ei profesional, provocările și satisfacțiile rolului de instructor de pilates.

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte joburi ai trecut până să ajungi pilates instructor?

Am absolvit facultatea de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare la Universitatea din Brașov datorită dorinței de a lucra cu corpul uman, însă după ce am lucrat câțiva ani în domeniu ca freelancer, simțeam că ceva nu este la locul lui. Căutam răspunsul și am crezut că am să îl găsesc dacă am să lucrez într-o unitate medicală, unde am și stat aproape un an. În 2022 am luat primul contact cu pilates și acest lucru s-a întâmplat direct la cursul de mat work. După absolvire, am ținut clase de pilates la saltea, în paralel cu jobul de fizioterapeut, la Câmpulung. A fost un început frumos, cu multe răspunsuri pe care le căutam din punct de vedere profesional. Simțeam că s-a deschis o nouă lume pentru mine și începusem să înțeleg corpul uman dincolo de patologie, ceea ce mă bucura enorm. Lucrând adesea cu patologii, simțeam că libertatea de mișcare este limitată. Iar pilates începea să îmi demonteze această percepție.

Între timp, tot urmărind pe Instagram instructori și școli pe pilates, începusem să culeg multe informații despre pilates de la Ovidiu Atanasiu. Însă el vorbea foarte mult despre pilates reformer. „Ce e reformerul ăsta? Ce face? Cum adică pilates pe aparat? Nu am văzut aparatul ăsta în nicio sală de fitness.” Curiozitatea și dorința de creștere m-au adus la Karuna Studio, unde Ovidiu m-a învățat despre fiecare aparat de pilates în parte, despre principii, postură, despre măiestria instructorului și tot ce construiește un instructor bun.

A fost multă, muuuuultă informație și la început m-am simțit copleșită, însă toate informațiile astea se așezau atât de omogen în mintea mea, încât am știut precis că ăsta este drumul pe care îmi doresc să pășesc pe viitor. În consecință, la scurt timp, am ajuns la Pilates House, unde de un an țin clase de pilates reformer. Aici am întâlnit o

comunitate de femei faine, care au înțeles ce e bine pentru corpul lor și, de asemenea, colege bine pregătite, cu care puteam crește și schimba idei. Dorința de creștere nu s-a terminat aici, și dacă la Pilates House țin clase pentru persoanele care doresc să-și tonifieze sau să își întrețină corpul sănătos, la Karuna Studio, împreună cu Ovidiu, în cadrul cursului său, ajut viitorii instructori de pilates să înțeleagă mișcarea și principiile pilates.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de pilates instructor. Jobul de pilates instructor vine la pachet cu multe avantaje, însă trebuie menționat faptul că nu este simplu atunci când vorbim despre raportul volum de muncă-bani. Cum corporațiile sau persoanele care lucrează în instituțiile de stat beneficiază de zilele de concediu plătite, în cazul instructorilor situația e diferită, o zi liberă este o zi pierdută, din punct de vedere financiar. Însă vedem și partea bună: poate că luna asta vrei să îți achiziționezi ceva peste bugetul tău uzual alocat „poftelor”... atunci poți preda clase de pilates extra sau poți organiza clase de pilates într-un parc sau pe un ponton. Există multe variante prin care poți crește din punct de vedere financiar. În concluzie, volumul de muncă influențează direct câștigurile financiare, acestea putând fluctua de la o lună la alta.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când

vorbim despre sport / mișcare?

Cantitate, și nu calitate. Aud des „merg la sală de cinci ori pe săptămână” și de multe ori asta e demoralizant pentru cineva căruia nu îi permite timpul să meargă de mai mult de 2–3 ori pe săptămână la mișcare. Dar diferența se face la eficiența antrenamentului. Pentru că pot fi 2–3 antrenamente pe săptămână (indiferent că vorbim de fitness, pilates, alergare, aerobic), iar dacă activitatea respectivă este și potrivită pentru stilul tău de viață și pentru corpul tău și ai un antrenament eficient, consider că este suficient.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Aș putea să scriu pagini întregi aici, însă mă voi opri la cele mai importante aspecte.

În primul rând, mediul de lucru nu este unul stresant. Oamenii vin să se relaxeze (mental), deci încărcătura emoțională negativă este minimă. În al doilea rând, faptul că ești tot timpul în mișcare și în creștere nu te lasă să te plictisești. Poți face tot timpul ceva diferit, să ții o clasă de pilates în aer liber, să organizezi retreat și lucrezi cu diferite tipuri de oameni. De asemenea, poți crește financiar în funcție de volumul de muncă și performanță.

Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta?

Din păcate, observ că nu avem în cultura noastră dorința de a face sport pentru sănătate, ci mai mult pentru a arăta bine. Prin urmare, simt că românii privesc sportul ca pe un moft, nu ca pe o necesitate. Preferăm să facem orice altceva în loc de sport, inclusiv să apelăm la suplimente alimentare, tratamente corporale etc., când sportul este la îndemână pentru toată lumea.

Toamna se numără cinefilii

În ultimii ani, cinefilii din România au avut parte de un număr tot mai mare de filme de autor în cinematografe. Dacă în urmă cu 10 ani ele erau mai degrabă o raritate, predominante în sălile de cinema fiind blockbusterele americane, trendul general s-a schimbat vizibil. Tot mai multe filme premiate la festivaluri precum Cannes, Berlin sau Veneția ajung în sălile de cinema, nu doar în art-house-uri, ci și în multiplexuri.

distribuitor

Pentru Bad Unicorn, distribuitor de film specializat în filme de autor, urmează un sezon plin. După ce pe parcursul verii au adus în cinematografe Dreams – Jurnalul primei iubiri, filmul care a câștigat Ursul de Aur la Berlin, în septembrie revin cu Albastru infinit / The Blue Trail, câștigătorul Marelui Premiu al Juriului, o distopie braziliană care a cucerit deja inimile publicului la TIFF, unde s-a bucurat de peste 2000 de spectatori în Piața Unirii.

Lista filmelor de la Cannes începe pe 17 octombrie, cu YES, filmul – eveniment al festivalului de anul trecut. Regizorul israelian Nadav Lapid taie în carne vie și aduce o critică asupra Israelului în contextul genocidului din Gaza. Un subiect arzător, despre care puțini artiști au curajul să vorbească, dar asupra căruia Lapid se oprește cu o minte clară și fără a găsi scuze.

„«Yes» este un film torturat, realizat de un artist torturat, despre un bărbat torturat, menit să ne tortureze cu un caleidoscop al angoasei și o șleahtă de lucruri grotești”The Warp.

Halloween-ul este întâmpinat de Good Boy, un horror cu totul aparte, văzut prin ochii unui... cățel , în timp ce pe 21 noiembrie vine mult așteptatul Alpha, un thriller psihologic semnat de Julia Ducournau, regizoarea care devenea cunoscută după Palm D’Or-ul pentru Titane. Selectat și el în competiția de pe croazeta franceză, anul acesta, Alpha este „un film incredibil de derutant”, „încă o dovadă a geniului lui Ducournau pentru imagini evocatoare și compoziții de-a dreptul izbitoare”. titra Vulture, iar cei de la BBC sunt de acord, găsindu-l „un vârtej dezorientant și înnebunitor”.

În decembrie, Bad Unicorn va aduce în cinematografe cel mai nou film al Carlei Simon (câștigătoarea Ursului de Aur pentru Alcarras) – Romeria. Prezentat în premieră în competiția Cannes, filmul este de o căldură și o sensibilitate rar întâlnite în cinematograful contemporan. O bucurie de la cap la coadă.

Finalul de an aduce în săli unul dintre cele mai așteptate filme ale anului: Father Mother Sister Brother al lui Jim Jarmusch se arată un bun concurent pentru Oscar. Filmul s-a lansat în această vară la Veneția și s-a bucurat de o mare apreciere.

Tot cu șanse mari în cursa pentru Oscar este și deja celebrul Sentimental Value al lui Joachim Trier, câștigătorul Marelui Premiu la Cannes, cu un cast absolut perfect: Renate Reinsve, Stellan Skarsgård și Elle Fanning. Data de lansare în România este 2 ianuarie, dar filmul va avea avanpremiere în cadrul

Les Films de Cannes a Bucharest, în prezența actriței Renate Reinsve.

Sentimental Value (r. Joachim Trier)

Tot în ianuarie este programat pentru premieră și Urchin, debutul în regie al cunoscutului actor Harris Dickinson, dublu premiat anul acesta la Cannes în secțiunea Un Certain Regard – Premiul pentru cel mai bun actor (Frank Dillane) și Premiul FIPRESCI.

„Inteligent și plin de compasiune, captivant, interpretat cu empatie și plin de momente cu adevărat amuzante, scene misterioase și halucinante”. (The Guardian)

Cel mai recent film semnat de faimosul regizor coreean

Park Chan-wook, Choice

No Other , va fi lansat tot la

începutul anului 2026, în luna februarie. Un alt titlu așteptat de cinefilii din întreaga lume, lansat în cadrul Festivalului de la Veneția.

No Other Choice (r. Park Chan-wookw)

Pentru mai multe detalii și noutăți, urmăriți badunicorn.ro.

ȘI NOPȚI BUCUREŞTI

Ce am urât vara asta

în farfurii și restaurante

Scriu după o vară în care am mâncat pe rupte. În apărarea mea nu voi zice că mâncarea era bună, iar eu slabă, ci că era nouă, iar eu am doar un stomac. Am călătorit mult, deci am cunoscut intim multe mâncăruri (și băuturi) specifice locurilor respective. Când călătoresc, mănânc aproape exclusiv mâncare locală; înainte de stele sau bonete caut mâncare tradițională. Gust locul, îl mestec și îi diger astfel istoria și geografia – invazii & alte contaminări culturale, politici economice și strategii agrare etc. Așa înțeleg eu care e treaba pe acolo. Prin urmare, e crunt când nu găsesc astfel de mâncare, când totul țipă a neon și pizza, când dai cu tunul și nu ai ce alege, căci totul e modern, global, aseptic, înțelegeți voi.

Ce altceva mai urăsc?

 Meniurile internaționale, aceleași oriunde te-ai duce.

 Caracatița servită cu mândrie în vârful muntelui.

 Cheesecake basque la fiecare pas – e noul tiramisu.

 Locurile unde se plătește doar cash sau prin Revolut; am renunțat la coaforul la care merg de 26 de ani din motive de evaziune, deci adio și n-am cuvinte.

 Bucătarii care reinterpretează ce nu au știut să facă niciodată.

 Longevitatea meniurilor cu țșpe pagini; nu se mai satură nimeni de atâtea congelate?

 Longevitatea meniurilor care au fost anunțate ca fiind de sezon și așa au încremenit. Până și-n Antarctica se schimbă anotimpul.

 Creativitatea celor care îți pun ceva ce era în pahar cu picior într-un shot și numesc asta surpriză.

 Că niciunui brand mare nu i se pare jenant să încalece trendul ciocolatei Dubai la spartul târgului.

 Peștele „proaspăt” decongelat, oferit cu nevinovăție de ospătar.

 Tortul Doboș făcut prost nu doar la Capșa, ci până și la Budapesta sau la Viena.

 Preparatele pretențioase și prețioase în care bucătarul a vrut să fie rafinat și a pus tot ce e mai scump sau mai antagonic. Think homar, foie gras & caviar sau porc & pește.

 Lipsa de proprietate a termenilor –pandișpanul cu fructe nu e tartă și nici piftia terrine.

 Ignoranța sau înșelăciunea – storceagul nu se face din somn, caviarul nu e de păstrăv, iar surimi nu e fruct de mare. Dacă tu nu știi, nu considera că nu știm nici noi.

 Influencerii care ridică în slăvi bucătari (sau pretend cooks) fără să fi mâncat de la ei sau fără să aibă instrumentele corecte de evaluare a acestora.

 Bucătarii sau pretend cooks care nu știu să se autoevalueze și cred tot ce scriu cei de mai sus despre ei.

 Consumatorii care pun botul la cele de mai sus și plătesc în bani și ode pe rețele pentru experiențe banale, ieftine și dezamăgitoare în sine, dar imposibil de relatat onest out loud, căci ar demonstra că nu au înțeles / nu au gust / nu se pricep. Says who?

Acestea fiind scrise, vă invit să nu mă credeți nici pe mine pe cuvânt și să cereți totdeauna explicații celui ce face o afirmație, asta în cazul în care nu aveți vreme și chef să vă completați lecturile cu cărți (Pântecele filosofilor de Michel Onfray, Gastronomicele lui Păstorel, Fiziologia gustului a lui BrillatSavarin) sau postări (Oana Coantă, Cosmin Dragomir).

Descarcă aplicația

Activează-ți

Extra Discounturile în magazin