PITEȘTI • 6 - 19 APRILIE 2018 www.zilesinopti.ro
DE VĂZUT
Și negru și alb și gri! Miercuri 25 aprilie 2018
SIMFONIA LALELELOR 2018 – EDIȚIA 41 Cel mai important eveniment organizat în Municipiul Pitești, sărbătoarea de suflet a piteştenilor, se va desfășura anul acesta în weekend-ul 20-22 aprilie. Ca în fiecare an, după primirea delegațiilor oficiale, manifestația va debuta vineri la ora 10.30 cu tradiționala paradă a florilor, fanfarelor și a carelor alegorice care va avea același traseu, între Piața Primăriei și Casa Cărții. Pentru pregătirea Simfoniei au fost plantați peste 100.000 de bulbi de lalele încă din toamna anului trecut. Pe durata simfoniei vor avea loc spectacole de muzică populară, concerte de muzică modernă și concursuri sportive.
Un drum inițiatic, în care sondarea trecutului dezvăluie treptat adevărul despre prezent. De la o dramă familială ajungem, cu umor, la comedia vieții cotidiene. Marina, afectată cândva de un accident vascular cerebral, pornește acum împreună cu fiica sa, Lena, într-o călătorie, vizitânduşi rând pe rând fratele şi sora după moartea soțului ei. Intoleranța la nedreptate devine leit motivul pentru comentariile sale despre rude şi evenimente petrecute în familie, descrise cu lux de amănunte într-un caiet pe care Marina abia acum simte nevoia imperioasă de a le dezvălui.
ZILE ȘI NOPȚI | 6 - 19 APRILIE 2018 | 03
Beauty
Secrete de frumusețe din jurul lumii
În funcție de țara din care provin, femeile din întreaga lume au propriile secrete și trucuri atunci când vine vorba de întreținerea frumuseții. Femeile din Israel iubesc nămolul Ele folosesc de mii de ani măștile tradiționale cu nămol din Marea Moartă. Mai exact, femeile își acoperă tot corpul în acest nămol, iar apoi intră în apa mării pentru a-l îndepărta. Acest nămol se folosește ca mască pentru întreg corpul, inclusiv pentru ten. Nămolul se găsește în toate magazinele specializate în îngrijire și frumusețe din întreaga lume. Femeile din Grecia adoră rozmarinul Ele folosesc apa de rozmarin pentru a-și curăța în profunzime firul de păr de eventualele produse cosmetice. Mai exact, se fierbe un pumn de rozmarin într-un litru de apă, se lasă să se răcească și se strecoară. Apoi, se clătește părul
cu această infuzie, care conferă volum și o strălucire deosebită. Femeile din Japonia se îmbăiază în sake Japonezele adaugă sake (vin din orez) în apa în care se îmbăiază, acesta fiind cel mai răspândit tratament de înfrumusețare al asiaticelor. Adaugă și tu câteva pahare de sake (3-4) în apă și relaxeazăte timp de o oră. Această băutură acționează ca un exfoliant asupra pielii și îndepărtează petele de vârstă sau alte imperfecțiuni ce țin de culoare. Femeile din Franța fac băi în lapte Asemeni Cleopatrei, franțuzoaicele își îngrijesc pielea cu lapte integral. Adaugă 2-3 căni de lapte în apă și relaxează-te cel puțin jumătate de oră. Rezultatul? O piele fină și catifelată. Dacă pielea ta este extrem de uscată sau deshidratată, mărește cantitatea de apă cu până la 6-7 căni. Femeile din Australia scapă de mătreață cu ulei de arbore de ceai Mai exact, se adaugă câteva picături de ulei de arbore de ceai în șamponul pe care îl folosești de obicei. Pe lângă faptul că vei scăpa de mătreață, părul va căpăta un miros proaspăt.
04 | CITY BEAUTY | SECRETE DE FRUMUSEȚE DIN JURUL LUMII
Bancuri
mi-a spus doctorul -căMamă n-o să am copii!
- Ereditară fiica mea. Nici tatăl tău n-a avut. ziua! -- Bună Bună ziua, domnule polițist!
- Dumneata, tinere domn, pe gheața asta conduci cu 70 km pe oră? Vrei să ajungi la spital? - Da! - Bravo, frumos răspuns! Ești șmecher? - Nu! Sunt doctor! Un medic cade în clasicul păcat: face sex cu o pacientă. După aceea îl cuprind remușcările. Avea în cap două voci. Una îl îmbărbăta... - Lasă, nu te mai frământa, nu ești nici primul nici ultimul care o pățești, nu e prima pacientă cu
06 | CITY LIFE | BANCURI
care te-ai culcat, nu o să fie nici ultima... Cealaltă voce îi spunea: - Dar totuși, ține cont că ești medic veterinar... Theodora, o adolescentă pasionată de medicină, poartă o bluziță cu inimioare. Un vecin o vede și o întreabă: - Domnișoară, te-ai răzgândit? Nu te mai faci medic urolog? Vrei să te faci cardiolog?
jurnalist întreabă Un directorul unei case de
nebuni, care este testul ce se efectuează pentru a externa un bolnav. - Umplem cada cu apă, punem alături o lingură și o cană. Și îi propunem bolnavului să golească cada de apă. Jurnalistul,
zâmbind, spune: - Orice om normal ar lua cana... - Nu, spune directorul, un om normal ar scoate dopul de la cadă. Doriți pat lângă geam sau lângă ușă? psihiatru american avea Un un grup de 4 mame la
terapie: - Cu toate aveți obsesii! a observat el ... Către prima mamă: - Tu ești obsedată de mâncare! Ți-ai botezat fiica Candy. Către a 2-a: - Obsesia ta este a avea bani. Pe copilul tău îl cheamă Penny. Către a 3-a: - Obsesia ta este alcoolul. Aceasta se manifestă în numele copilului tău, Brandy. În acest punct, mama celui de-al 4-lea copil se ridică iritată, își ia odrasla de mână și-i spune: - Hai Dick, noi plecăm!
DROBUL DE MIEL, PREPARAT CU AROMĂ DE SĂRBĂTOARE PASCALĂ
Unul dintre felurile de mâncare nelipsite de pe masa oricărui român în zilele de Paşte este drobul. O variantă a preparatului românesc se întâlneşte la scoţieni şi se numeşte haggis, cu menţiunea că acela este fiert în burtă de oaie şi nu conţine cantitatea impresionantă de verdeţuri precum drobul românesc. Bunătatea pe care o punem pe
08 | CITY FOOD | DROBUL DE MIEL
masă şi o numim drob de miel are ca ingrediente principale măruntaiele acestui animal adică: ficat, plămâni, inimă şi rinichi, la care se adaugă cantităţi mari de ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi şi leuştean. De asemenea, pentru preparare mai avem nevoie de pâine înmuiată în lapte. Măruntaiele se fierb după care se trec prin maşina de tocat. Se adaugă sare şi piper şi se amestecă cu verdeaţa tocată şi ea. Prapurul mielului se pune în tavă şi se toarnă amestecul de carne. O variantă de preparare este cea cu aluat în loc de prapure, însă în mai toate variantele culinare se aşază în mijloc ouă fierte. Drobul de miel este un fel de
mâncare foarte apreciat la noi, care se serveşte în timpul Sărbătorilor Pascale, alături de pasca cu brânză şi ouă roşii. În SUA însă, un astfel de preparat este interzis deoarece conţine plămâni de oaie, organe considerate toxice pentru sănătatea umană. Pentru creştini, sacrificarea mielului de Paşte semnifică jertfa lui Hristos pentru salvarea neamului omenesc. După alţii, obiceiul sacrificării acestui animal ar fi fost specific păstorilor din Orient care se mutau din loc în loc alungaţi de secetă. Ei sacrificau un miel înainte de plecare având credinţa că vor fi feriţi în acest fel de spiritele rele, în timpul călătoriei. Cu sângele mielului, ungeau stâlpii şi beţele de la corturi.
Cum prepari un delicios drob de miel, după reţeta specială a lui Cătălin Scărlătescu moştenită de la bunica lui
Mod de preparare:
Apoi le dăm deoparte şi le lăsăm la scurs. 25% din compoziţie se taie cuburi, restul se toacă la maşină. Ceapa şi usturoiul verde se toacă mărunt şi se prăjesc în tigaia în care am călit organele. Lăsaţi să se evapore toată apa din tigaie. Mărarul şi pătrunjelul se toacă „aproape fin“. Toate se amestecă bine. Pentru fiecare 1 kilogram de compoziţie amestecaţi 8 ouă bătute omletă. Asezonaţi cu sare şi piper după gust. Înveliţi compoziţia într-un prapure şi daţi la cuptor la 140 °C, pentru 50 de minute. Se serveşte rece şi, opţional, cu muştar alături.
Organele şi carnea se taie cuburi mari şi se călesc în tigaie cu ulei de floarea soarelui, sare şi piper.
Sursa: www.adevarul.ro
Ingrediente: organele de la un miel: ficatul, • rinichii, plămânii, inima • 250 grame carne de miel 400 grame ceapă şi usturoi • verde • 400 grame mărar şi pătrunjel verde • ouă bătute (pentru fiecare 1 kilogram de compoziţie folosesc opt ouă bătute) • sare, piper; ulei de floarea soarelui • prapure Cum drobul de miel este un preparat care nu lipseşte de pe masa tradiţională de Paşte a românilor, Cătălin Scărlătescu ne prezintă o reţetă specială.
10 | CITY FOOD | REŢETA SPECIALĂ A LUI CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU
Obiceiuri și tradiții românești de Paște
Învierea Domnului este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinătății. Ea are darul de a aduce familia împreună și este plină de obiceiuri tradiționale pe care le pot pune în
aplicare familia. Ouăle roșii - cel mai răspândit obicei creștin de Paște este vopsirea de ouă roșii. Acestea sunt nelipsite de pe masa copioasă din prima zi a acestei sărbători și face deliciul
12 | CITY FOOD | OBICEIURI ȘI TRADIȚII ROMÂNEȘTI DE PAȘTE
celor mici, care abia așteaptă să le ciocnească. Deși înainte nu se accepta ca oule să aibă altă culoare în afară de cea roșie, acum lucrurile s-au mai schimbat, iar mamele și copiii le colorează cu verde, galben sau albastru. Există mai multe legende legate de obiceiul vopsirii ouălor în cultura românească. Cea mai populară dintre ele spune că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus. Lumina sfântă - în noaptea de Înviere, credincioșii sunt încurajați să meargă la biserică și să ia lumină. Lumina este simbolul Învierii. Mielul - mielul este simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.
Primul restaurant subacvatic din Europa, la 5m sub apă.
În timp ce clienţii vor lua prânzul, cercetătorii vor studia viaţa marină.
Primul restaurant subacvatic din Europa se va deschide în Norvegia. Localul va fi parţial scufundat pentru a le da posibilitatea clienţilor să vadă ce este sub apă. Jumătatea din construcţie va fi situată pe coas-
ta de sud a Norvegiei, iar cealaltă parte va fi sub apă. Clădirea este construită pentru a fi un restaurant cu 100 de locuri, însă va funcţiona şi ca centru de cercetare marin şi ca recif artificial pentru midii.
14 | CITY LIFE | PRIMUL RESTAURANT SUBACVATIC DIN EUROPA
Odată intraţi, vizitatorii vor putea să vadă viaţa marină printr-o fereastră panoramică imensă. ”Este mai mult decât un acvariu. Structura este gândită astfel încât să se integreze perfect în mediul marin la 5 m sub apă”, au declarat reprezentanţi ai firmei Snøhetta care se ocupă de design. Zidurile din beton vor avea 1 m lăţime, iar la exterior nu vor fi finisate, asperităţile fiind perfecte pentru a le permite midiilor să se ataşeze de ei. Midiile vor avea rolul de a atrage mai multe animale marine şi de a purifica apele. În timp ce clienţii vor mânca, cercetătorii din staţia de cercetare vor studia viaţa peştilor, în special comportamentul în funcţie de sezon.
Beauty
AFFECT COSMETICS – produse cosmetice profesionale Affect – produse cosmetice profesionale. Pentru cei pretenţioşi, pentru cei care caută produse cosmetice de calitate, acum pe piaţa din România există un nou brand de produse beauty: Affect cosmetics. Produse premium, recomandate de profesionişti, distribuite exclusiv de Profesional Top Glamorous, care vă propune un concept nou adresat atât persoanelor care activează în domeniul beauty dar şi celor preocupate de îngrijirea zilnică, produsele fiind de calitate excepţională, la preţuri foarte bune, cele mai mici de pe piaţă. Important: se oferă reduceri pentru make-up artişti şi pentru cei care lucrează în saloane de înfrumusețare sau care deţin un astfel de salon,
16 | CITY BEAUTY | AFFECT COSMETICS
de asemenea, urmare a parteneriatului încheiat cu firma Profesional New Consult, absolvenţii cursurilor de beauty ai firmei, beneficiază de reducere de 15%! Oferta de produse poate fi vizualizată pe site-ul: www.topglamorous. ro. Mai multe detalii puteţi obţine la numărul de telefon 0744.974.775 sau la adresa de e-mail comenzi@ topglamorous.ro. Încearcă acum produse profesionale, premium, la preţuri foarte bune, recomandate pentru a fi folosite atât de profesionişti, cât şi de persoanele care se preocupă de aspectul lor şi care vor să le foloseascã în procesul de îngrijire zilnică. Affect cosmetics în România prin Profesional Top Glamorous este soluţia ideală pentru cei pasionaţi
de domeniul beauty. Fie că alegeţi pigmenţii extrem de pigmentaţi sau paletele profesionale cu culori extrem de atractive, fie rujurile sau fondurile de ten, fardurile sau mascara, produsele Affect nu vă vor dezamăgi şi vor aduce un plus de valoare aspectului dumneavoastră, la preţuri corecte şi accesibile. Pentru mai multe detalii vă puteţi adresa centrelor Profesional New Consult folosind următoarele coordonate: telefoane: 0784.045.025, 0725.420.330, 0758.490.490, 0740.250.290 sau email:office@profesionalnewconsult.ro; www.profesionalnewconsult.ro. Birou şi săli cursuri: Piteşti, bdul I.C. Brătianu, Bl. D6 (în parcarea din spatele complexului Fortuna).
Beauty
Muşeţelul te scapă de cearcăne
O soluţie rapidă, sigură şi eficientă de calmare a tenului o reprezintă apa de flori de muşeţel încărcată de parfumul florilor şi numeroase principii active.
Muşeţelul este una dintre cele mai populare plante medicinale. Este o plantă ierboasă, aromată, răspândită în toate zonele de câmpie, pe pajişti, la margine de drum, în locuri însorite sau pe terenuri sărate. În
20 | CITY BEAUTY | MUŞEŢELUL TE SCAPĂ DE CEARCĂNE
unele regiuni din ţară mai este cunoscut şi sub numele de romaniţă. Extractul de mușețel este un adjudvant în tratamentul inflamațiilor și al iritațiilor produse de acnee pe față și corp. Alături de o bună îngrijire a pielii și alte tratamente prescrise de dermatolog, extractul de mușețel vă poate fi de mare ajutor în vindecarea acneei. De asemenea, ajută la atenuarea cearcănelor, curăţă, înviorează şi conferă tenului aspect proaspăt şi strălucitor. Apa de muşeţel este apreciată ca purifiant şi regenerant cutanat, este potrivită pentru orice tip de piele, în special cea iritată şi sensibilă. Muşeţelul este recunoscut ca antiinflamator, ameliorează cuperoza, eczemele, urticaria şi diverse alte leziuni ale pielii. Se aplică dimineaţa şi seara după demachiere.
Beauty
Tendinţe 2018: Negative space nail art
Less is more. Aceasta este reţeta de beauty în domeniul unghiilor acest an. Simply, the best. Eleganţa minimalistă. Stilul de manichiură „negative space” sau „blank space” nail-art este un trend care vorbește
despre puterea simplităţii. Cum arată? Simplu. E o linie albă sau un spaţiu lăsat liber pe unghie, atunci când îţi faci manichiura. E un efect repetitiv, creativ, aplicat pe una sau pe toate
22 | CITY LIFE | TENDINŢE 2018: NEGATIVE SPACE NAIL ART
unghiile tale. „Negative space nail art”este o tehnică de ultima oră în domeniul manichiurii. Însă acest trend este cu atât mai spectaculos cu cât el se focusează pe unghiile naturale. O unghie naturală, sănătoasă, pusă în valoare de un lac negru este wow. Este un trend simplu, minimalist, dar atât de avangardist. Vedetele de la Hollywood iubesc simplitatea acestui look. Design-ul şi formele geometrice au căpătat acum un elan de primăvară prin mixarea culorilor strălucitoare, a pastelurilor. Totul în cadrul unei singure culori de bază (alb sau negru). Totodată, izul noului sezon se resimte şi la nivel de accese de culoare cum ar fi roşul, albastrul, albul. În 2018, manichiura „negative space” va căpăta o formă mai precisă, mai geometrică. Mai perfectă.
ZILE ȘI NOPȚI | 6 - 19 APRILIE 2018 | 25
CINEMA CITY PITEŞTI Calea Bucureşti, nr. 36, tel. rezervări 0248 607 070 www.cinemacity.ro
PROGRAM 6 - 12 APRILIE 2018 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
Dimineaţa 10:0013:00
După-amiază 13:00 - 17:00
Seara 17:00 - 24:00
Rating
Gen
Zile
AVANPREMIERĂ INTERZIS LA...SEX 2D/BLOCKERS 2D
N-15
CO
L - Ma
21:00
AVANPREMIERĂ FARA ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D
N-15
HO, TH
L - Ma
19:20
AV,AC
Mi - J
21:10
AVANPREMIERĂ RAMPAGE: SCAPATI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $ PREMIERĂ ALBINUTA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED
READY PLAYER ONE: SĂ ÎNCEAPĂ JOCUL $/ READY PLAYER ONE
MARIA MAGDALENA 2D/MARY MAGDALENE 2D
AG
V, D, Ma - J
AN, FA, AV,
14:30, 16:20 12:30
14:30, 16:20
L
12:30
14:30, 16:20
18:10
14:40
17:30, 20:20, 21:20
V, D, Ma - J AP-12
AP-12
AV,AC
S
11:50
14:50
L
11:00
14:40
17:30, 20:20, 21:20
V
16:40
20:50
S
13:20
D
DR
17:10, 20:50
L - Ma
16:40
21:30
Mi - J
16:40
19:20
13:00, 15:00
17:00, 19:00
V, Ma - J
PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED
AG
S
AN, FA, AV,
11:00
13:00, 15:00 15:00
17:00, 19:00
11:00, 12:30
13:00, 15:00
17:00, 19:00
11:00
15:50
D L V, L - Ma
PACIFIC RIM 2: REVOLTA $/ PACIFIC RIM: UPRISING $
AP-12
S
AV,AC, FA
19:30, 21:50
D
19:40, 22:00
Mi - J
TREI PANOURI ÎN AFARA ORAȘULUI EBBING, MISSOURI 2D / THREE BILLBOARDS OUTSIDE EBBING, MISSOURI 2D
N-15
19:30, 22:00
V
DR
13:30
V, D
TOMB RAIDER ÎNCEPUTUL $/ TOMB RAIDER $
AP-12
GRINGO:AMATOR ÎN MISIUNE 2D/GRINGO 2D
N-15
AC, AV
16:00
S
12:50
L
11:00
16:10
18:30, 20:00, 22:20
Ma
16:10
18:30, 20:00, 22:20
Mi - J
16:00
18:40, 20:00, 22:20 22:10
Mi - J
13:30
V, Ma - J
PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D / STOLEN PRINCESS 2D DUBBED
AG
AN, CO
S
13:20, 15:20 11:20
13:20, 15:20
11:20
13:20, 15:20
D L
15:20
V, D
RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D
N-15
MI, TH
PANTERA NEAGRĂ $/ BLACK PANTHER $
AP-12
17:20
17:20 17:20 19:20
L - Ma
13:20
Mi - J AC, DR, SF
18:20, 20:00, 22:20
15:30
V, D
CO, AC
18:10
S
21:50
V, L - J
13:50
D
14:20
LEGENDA AVENTURI AV
ACȚIUNE AC
ANIMAȚIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
De ce să-l vezi
PREMIERĂ
Fără zgomot!
Dacă nu te pot auzi, nu te pot vâna. Dar ce se întâmplă când te aud, totuși? Mai ales că ai alături niște copii care, oricât și-ar dori, nu pot face liniște deplină mereu, așa cum ar trebui dacă ții la viața celor dragi. Emily Blunt joacă în acest film rolul unei mame care încearcă disperată să-și protejeze copiii de un rău care
îi poate lovi fără milă. Și care îi poate ajunge din urmă dacă potențialele victime produc vreun zgomot, oricât de mic. Familia se refugiază la o cabană din pădure pentru a se proteja de un rău necunoscut; indiferent de ce ar dori sau ar putea să facă, rămâne o regulă de aur care nu trebuie să fie încălcată: liniștea nu trebuie să fie spartă de nimeni și nimic. Niciodată.
Ca să te pui în locul personajelor forțate să supraviețuiască prin liniște.
A QUIET PLACE
Regia: John Krasinski Cu: Emily Blunt, John Krasinski, Noah Jupe, Millicent Simmonds Gen film: Dramă, Horror, Thriller Premiera în România: 13.04.2018 Distribuitor: RO Image 2000
ZILE ȘI NOPȚI | 6 - 19 APRILIE 2018 | 27
PREMIERĂ
Interzis la... sex
BLOCKERS
Regia: Kay Cannon Cu: Leslie Mann, John Cena, Kathryn Newton, Ike Barinholtz Gen film: Comedie Premiera în România: 13.04.2018 Distribuitor: RO Image 2000
28 | CITY FILM | PREMIERĂ
Pierderea virginității copiilor devine subiect de crize și panică pentru părinții acestora. Trei părinți descoperă cu stupoare că fiicele lor au făcut un pact care presupune ca acestea să își piardă virginitatea la balul de absolvire. Părinții sunt dispuși să facă tot posibilul să împiedice faptele, așa că pun la cale o operațiune sub acoperire pentru a-i opri pe adolescenți să-și ducă promisiunea la bun sfârșit. Protagoniștii comediei „Interzis la... sex” sunt Leslie Mann, cunoscut pentru „The Other Woman” și „This Is 40”, Ike Barinholtz și John Cena (Trainwreck, Sisters), iar regia îi aparține lui Kay Cannon (scenariul pentru seria „Pitch Perfect”).
De ce să-l vezi
O comedie cu John Cena, cu sex și clash-ul dintre generații merită timpul tău.
PREMIERĂ
Jurassic World: Un regat în ruină La trei ani după ce parcul tematic și stațiunea de lux Jurassic World au fost distruse de dinozaurii care au scăpat din captivitate, insula Nubar este abandonată. Oameni nu mai sunt acolo, ci doar dinozauri – cei care au supraviețuit și care sunt pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit de pe insulă dă semne de reactivare, Owen și Claire se lansează într-o cursă contracronometru pentru a salva dinozaurii rămași. Owen
e hotărât să-l găsească pe Blue, care e dispărut în sălbăticie, iar Claire a ajuns să respecte aceste creaturi care au devenit acum o cauză în care crede și pentru care se luptă. Cei doi ajung pe insulă, dar descoperă o conspirație care ar putea reîntoarce întreaga noastră planetă la o stare de lucruri extrem de periculoasă și care nu a mai fost văzută din timpuri preistorice.
De ce să-l vezi
E lumea Jurrasic, nu poți decât să te entuziasmezi și să suferi alături de dinozaurii din serie.
JURASSIC WORLD: FALLEN KINGDOM
Regia: J.A. Bayona Cu: Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Jeff Goldblum, BD Wong Gen film: Acţiune, Aventuri, SF Premiera în România: 08.06.2018 Distribuitor: RO Image 2000
30 | CITY FILM | PREMIERĂ
Bancuri Doctorul intră în dormitor, -lăsându-l pe soțul foarte
agitat să aștepte afară. Peste două minute, doctorul iese din dormitor și cere un cuțit de bucătărie. Soțul se execută și doctorul dispare din nou în dormitor. Peste puțin timp iese din nou, de data asta cerând un ciocan și-o daltă. Soțul dă fuga până jos și se întoarce cu un ciocan și o daltă. Acum bietul om era într-o groaznică stare de agitație. Doctorul reintră în dormitor, reapare din nou după vreo cinci minute. - Îmi pare rău, spune el. Mă tem că am nevoie de o rangă. - O rangă?! țipă soțul cu glasul sugrumat? Ce are? Spuneți-mi
32 | CITY LIFE | BANCURI
- Domnişoară, de câte ori îmi surâdeţi, îmi vine să vă invit
și mie. - N-am avut cum să constat, a spus doctorul. Încerc de atunci să-mi deschid trusa. Ministerul Sănătății a aprobat noua lista de medicamente gratuite care cuprinde: - cimitirina, - colivosan, - gropanol, - clopotal - cazmacilina. Rugăm asigurații de la Casa de Sănătate să se prezinte la medicul de familie pentru prescriere.
la mine. - Vai, sunteţi un seducător! - Nu. Sunt dentist!
bărbat la doctor: Un – Doctore, soţia mea are un
complex de inferioritate. Cum să procedez ca să nu şi-l piardă?
Vasile îsi duce soacra la Nea doctor și îl roagă totodată:
- Vă rog… tratați-o ca pe propria dumneavoastră soacră. Doctor, soțul –meuDomnule vorbește în somn.
– Îmi pare rău dar nu există niciun medicament care să-l facă să tacă… – Dar eu nu vreau să tacă, eu vreau să vorbească mai clar!
L RĂ NOUI! E P O C S DE NOPŢ
ZILE ªI
IE PLICAŢ A . E T I S Ă. REVIST EDIȚIA de PITEŞTI apare bilunar - gratuit, nr.7 (363) 6 - 19 APRILIE 2018
Editată de: S.C. MARKER & SENZZO MEDIA S.R.L Contact: e-mail: pitesti@zilesinopti.ro website: http://pitesti.zilesinopti.ro/ fb: www.facebook.com/zilesinoptiPitesti
noi, Pentru tău liber timpul ză contea
Director Marketing: Alina Balmuş tel. 0746.025.075 Publicitate: Daniela POPESCU tel. 0755.020.572; pitesti@zilesinopti.ro Director Reţea: Marius Vâlsănescu marius.valsanescu@zilesinopti.ro Contabilitate: Adriana Bărbat adriana.barbat@zilesinopti.ro Financiar: Mihaela Anuţoiu mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro Distribuţie: tel. 0753.706.735
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail office@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
PUBLICITATE NAȚIONALĂ REGIA MGSI Valeria Iliescu valeria.iliescu@mgsi.ro
Ediţiile Zile şi nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: București, Timișoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Cluj, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureș. Lunare: Iași, Baia Mare