TIMIŞOARA/ARAD | 4 - 10 mai 2018
WWW.ZILESINOPTI.RO
Prezentat de:
O experiență:
Sponsor:
Brought to you by:
EDITORIAL COPILUL CA LECȚIE de Andreea R.Hosu Fără îndoială că vorbind despre copilărie, ne aducem aminte de perioada naivității și a necunoștinței, cei mai mulți dintre noi. Dincolo de normalitate, există o altă copilărie, cea pe care copiii talentați și-o asumă, încă de mici. Așa sunt și tinerii trupei Peregrinii, care aveau între 7 și 12 ani, la începuturile lor muzicale: ei interpretează cântece vechi din istoria Capitalei Banatului, și fiecare membru al trupei cântă la trei-patru instrumente. Copilăria acestora, am putea spune că a fost pecetluită de efectele muncii timpurii, însă contrar aparențelor, ei se joacă, se desfată și dau frâu liber artistului din interior, căci fiecare din noi a primit într-o oarecare măsură niște talanți. Adulții, prinși între două-trei joburi și multe responsabilități, sunt captivați mai mult de puterea dorinței de a poseda cât mai mult. Pare o luptă între A FI și A AVEA. Luăm totul în serios, mai puțin chintesențiale precum ceea ce scria odată marele Pablo Neruda: Un copil care nu se joacă, nu este un copil, dar omul care nu se joacă, a pierdut pentru totdeauna copilul care trăia în interiorul său şi de care îi va fi groaznic de dor. Copilăria înseamnă să știi să dăruiești fără așteptări, necondiționat și fără teama de ce va spune celălalt. Copilăria înseamnă debarasarea oricărui complex de inferioritate, iar un adult care știe când și cum să rămână copil pare un soi de imposibil, aflat într-un melanj de vulnerabilitate. Cei ce subestimează voioșia și frumosul, ei sunt primii invitați să-i asculte pe cei de la Peregrinii, care interpretează un gen aparte: muzica etniilor din Banat. Caracterul copilăriei, într-o lume saturată de aspirația de a fi adult, de a plăti facturi, de a poseda și de a controla, rămâne singura armă cu care un grup de oameni ar putea recuceri lumea: prin inocență, autenticitate, spirit liber asumat și modestia cu care își înfăptuiesc de fiecare dată misiunea. Și nu vorbim de o copilărie iresponsabilă, ci de una de urgență, manifestată prin artă, spre a ne debarasa, cât se poate, de poverile unei vieți pline de stres, multitasking, home-office, bed-office și multiaxial relationships, finanțe personale și politici statale din ce în ce mai dubioase. Să învățăm, așadar, viața de la copii!
RADAR SOCIAL MEDIA
ZILE ȘI NOPȚI | TIMIȘOARA 4 - 10 mai 2018 | 03
RECOMANDĂRI PE MÂINE
Studio „Uțu Strugari”, 4 mai, 19:00. În preajma unei noi ediții a FEST-FDR, Teatrul Național din Timișoara prezintă vineri, 4 mai, premiera spectacolului Pe mâine de Mihaela Iancu, un one woman show susținut de actrița Iuliana Crăescu. O incursiune în complicata istorie personală a unei femei, Pe mâine este o poveste de viață, o analiză uneori lucidă, uneori revanșardă, alteori duioasă, un cumul de emoții remarcabil decriptate și oferite publicului de actrița Iuliana Crăescu, o poveste despre părinți și copii, despre greșeli și iertare.
04 | CITY EVENTS
STUDENTFEST
studentfest.ro, 4-10 mai, 10:00. Festivalul internațional studențesc de artă și cultură a ajuns la ediția a 27-a: stimulează creația artistică și promovează tineri consacrați sau nu, prin conceptul nou al acestei ediții: Abstract, care reprezintă o artă pur personală.
CELE TREI GRAȚII
Teatrul Național Timișoara, 4 mai, 19:00. O comedie despre mici probleme ivite în căutarea fericirii: mai puțin celebre și strălucitoare decât fiicele lui Zeus, nu foarte răsfățate de viață și nu prea prospere, Cele trei grații ale autorului rus Valentin Krasnogorov caută fericirea.
FEST-FDR
Teatrul Național Timișoara, 5-10 mai, 19:00. Festivalul European al Spectacolului - Festivalul Dramaturgiei Românești se află sub semnul schimbării: involuție-revoluție, marcând astfel felul în care societatea și teatrul modelează realitatea, prin selecția riguroasă a spectacolelor.
Între 5 și 13 mai, Teatrul Național din Timișoara organizează o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului-Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST-FDR 2018).
Pe www.tntimisoara.com puteți găsi informaţii detaliate despre programul festivalului.
Regal teatral în urbea însetată de cultură Ediția a XXIII-a a celui mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european se află, anul acesta, sub semnul schimbării: Involuție–Revoluție–Evoluție, cuvinte care marchează felul în care societatea și, implicit, teatrul, modelează realitatea și construiesc viitorul. Ca în fiecare an, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Titlurile reținute reflectă atât interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, cât și, extrem de important, consolidarea generației anilor 2000 a dramaturgilor români Mihaela Michailov, Alexandru Popa, Csaba Székely, George Ștefan, Bogdan Theodor Olteanu, Luminița Țîcu, Vlad Zamfirescu, Radu Apostol, Radu Alexandru Nica, Catinca Drăgănescu, Ándi Gherghe precum și apariția uneia noi, Alex Tocilescu, George Ștefan, Alexandru Popa. Vor fi prezente spectacole-reper create de companii și de artiști din prima linie a teatrului european: Luk Perceval, Milo Rau, Schaubühne Berlin dar și dansul contemporan, prin prezențele consacrate ale unor nume precum Gigi Căciuleanu, Pál Frenak, Compagnie Zahrbat. De asemenea, nume celebre vor urca pe scenele festivalului: Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Florin Piersic jr. și nu numai.
06 | CITY EVENTS | REGAL TEATRAL ÎN URBEA ÎNSETATĂ DE CULTURĂ
RECOMANDĂRI SUBCARPAȚI
Parcul Civic, 5 mai, 20:00. Trupa românească ce reprezintă cu succes sonorități și armonii tradiționale și folk în amestec frumos cu beat-uri moderne, reinterpretând melodii populare, în stil underground folklor, în colaborări de succes cu alți artiști români.
AXIS
Reflektor Venue, 5 mai, 21:00. După ce a luat parte la mai multe festivaluri, trupa a devenit în 2018 ambasadorul țării la European Blues Challenge, în Norvegia, participând și la unul dintre cele mai mari festivaluri de blues de la ei. Trio-ul româno-sârb lansează albumul First Punch.
FAMILIA FĂRĂ ZAHĂR
Teatrul Național Timișoara, 6 mai, 19:00. O coproducție Teatrul Mic și Centrul de Teatru Educațional Replika din București, în cadrul Fest-FDR: un spectacol de teatru muzical de Michaela Michailov, care surprinde vocile celor care nu se regăsesc în formate prestabilite și tipare moștenite.
SONGS OF THE CITADEL
Parcul Rozelor, 6 mai, 19:00. Zilele Cetății aduc pe scena din centrul orașului un concert al trupelor rezidente în cartierul Cetate: Peregrinii, format din cei șase elevi care interpretează cântece vechi din istoria Capitalei Banatului, alături de trupele Epoka și Neon. 08 | CITY EVENTS
În perioada 10-13 mai, Parcul Rozelor va fi gazda celui mai delicios festival, Street Food Festival.
Detalii program complet pe: streetfoodfestival.ro/street-foodfestival-timisoara/
10 | CITY EVENTS | SĂRBĂTOARE GASTRONOMICĂ
Sărbătoare gastronomică Timișorenii sunt așteptați cu burgeri care le vor surprinde imaginația, pizza italiană autentică, mâncare chinezească, coaste, clătite și zeci de alte preparate delicioase la care nu vor putea rezista. Nu vor lipsi nici concertele de jazz, blues și world music, activitățile pentru copii și alte surprize care să completeze o experiență gastronomică extraordinară. Datorită succesului ultimului eveniment, manifestarea din Parcul Rozelor va fi extinsă și pe strada Academician Alexandru Borza. Street Food Festival e primul festival din România dedicat mâncării stradale. A debutat în 2016 la Cluj, iar în 2017 aventura a continuat pentru ca gusturile românilor din toată țara să fie răsfățate. Festivalul poposește în mai multe orașe din țară cu produse apetisante autohtone sau internaționale, concerte, activități interactive, pentru o experiență culinară și multiculturală de neuitat. Vă vor încânta trupe precum Firma, Byron, Ana and the Changes sau JazzyBIT, iar copii vor avea parte de Dino Park, Face Painting, Mini Golf și multe altele.
RECOMANDĂRI
SCURTMETRAJE
Biblioteca Centrală Univ. E.Todoran, 8 mai, 18:00. Ziua internațională a limbii portugheze, marcată de o serie de proiecții de scurtmetraje ale țărilor cu limba oficială portugheza, în colaborare cu Arte Institute din New York: 9 scurtmetraje cu legende africane sau sociale cu teme reflective.
12 | CITY EVENTS
ZIUA EUROPEI
Piața Libertății, Piaţa Sfântul Gheorghe, 9 mai, 12:00. Marcăm luna aceasta ziua Europei, printr-o serie de evenimente care sărbătoresc data de naștere a proiectului european: o zi a bucuriei de a fi împreună, ca o unitate în diversitate, prin programe artistice și artiști invitați. Punctul de atracţie va fi, cu siguranţă, prezența pe scenă a artiştilor din zona muzicii pop. Ricardo Caria, Lora şi Andra vor concerta începand cu ora 19:30.
FILMPARADE
Cărturești Mercy, 10 mai, 18.30. Proiecție de film în cadrul seriei de filme germane: o coproducție germano-franceză-austriacă din 2016: ”Înainte de răsărit”- episoade din viața în exil a scriitorului Ștefan Zweig, refugiat în căutarea unui nou loc în care să trăiască.
DIGITAL ART
Studio Artouching, 10 mai, 20:00. O incursiune în lumea artei digitale și interactive, alături de artiștii vizuali Livia Mateiaș și Marius Jurca. Ei vor prezenta modalitățile lor de creație și de expunere, arătând ce înseamnă arta digitală conceptuală pentru fiecare dintre ei.
TOP
5
EVENIMENTE
1
Incursiune economică în istorie. O expoziție inedită, dedicată dezvoltării economice a Timișoarei propusă de Muzeul Național al Banatului poate fi admirată în Bastionul Theresia până pe 27 mai. Sunt prezentate aspecte legate de dezvoltarea economică a orașului, începând cu emiterea Diplomei de oraș liber regesc în anul 1781 și terminând cu progresul industrial și comercial din anii interbelici. Itinerariul expoziției cuprinde: breslele și asociațiile meșteșugărești, firmele și asociațiile timișorene, ultimele segmente ale circuitului expozițional fiind dedicate industriei, comerțului și căilor de comunicație din a doua jumătate a sec. al XIX-lea și din primele decenii ale sec. XX. Vizitatorii vor putea admira exponate deosebit de valoroase pentru istoria modernă a Timișoarei, obiecte care n-au mai fost expuse de mai bine de un deceniu.
14 | CITY EVENTS | TOP 5 EVENIMENTE
2
Creatorii de revoluții: Festivalul Filmului Francez. În acest an, Festivalul Filmului Francez din România face o mică revoluție și alege primăvara ca moment al defășurării. Această schimbare permite sărbătorirea în avanpremieră a 50 de ani de la evenimentele din mai 1968 din Franța. O secțiune specială va prezenta documentarele și filmele de ficțiune din acea perioadă care au avut un impact puternic asupra istoriei și cinematografiei franceze. Tot tinerii, dar cei de azi sunt în centrul competiției dedicate cineaștilor debutanți sau aflați la al doilea lungmetraj. Spectatorilor le revine misiunea de a decerna Premiul publicului. Toate filmele sunt prezentate în versiune originală, cu traducere în limba română. Intrarea este liberă. Evenimentul va avea loc pînă pe 6 mai, detalii despre programul filmelor și locul proiecțiilor găsiți pe www. institutfrancais.ro/timisoara
3
Despre Bucurie. „Bucurie în Mişcare România” este cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din ţara noastră. Timișoara găzduiește evenimentul pe 5 mai, între orele 15.00-19.00 în Parcul Copiilor Ion Creangă. Cei prezenți pot lua parte la zeci de activități, împărțite astfel: jocuri și concursuri pentru copii și familie, competiții sportive, careul cu jocuri pentru cei mici, scenă cu
demonstrații sportive, muzică și dans, jocuri de team-building, Crosul Bucurie în Mișcare, crafturi, jocuri diverse si facepainting, zona cu bunătăți, zona de relaxare și testare a unor produse destinate mișcării, Battle & Show de Street Dance, Showuri cu trupe.
4
Songs of the Citadel Live în Parcul Rozelor. Pe 6 mai de la ora 19.00 în Parcul Rozelor va avea loc un spectacol live de neratat deoarece face parte din viața activă a cetății și spune multe despre atașamentul timișorenilor de locurile istorice ale urbei, dar și despre capacitatea lor de organizare în asociații sau grupuri extrem de originale, creative și inventive. Zilele Cetății aduc pe scena din Parcul Rozelor un concert al trupelor rezidente în cartierul Cetate: Peregrinii, Epoka, Neon și trupa condusă de Dragoș Moldovan. Ne auzim LIVE în parc!
5
Arta de a face sunete. Legendara trupă ucraineană Stoned Jesus va fi prezentă anul acesta la prima ediție SoundArt Festival Timisoara ce se va desfășura între 10 și 12 mai la Manufactura. Alte trupe confirmate pentru eveniment: Somali Yacht Club, Methadone Skies, In from the Cold, Puta Volcano, Purple Dino, Lowbau, Fakir Thongs, Groove Therapist. Costul unui abonament pentru toată durata evenimentului: 70 lei.
CINEMA CITY TIMIȘOARA
CINEMA CITY TIMIȘOARA
Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr.100, 300516, Timișoara www.cinemacity.ro timisoara-shoppingcity@ cinemacity.ro
Iulius Mall Telefon rezervări: 0256 40 66 66 www.cinemacity.ro
PROGRAM 4 - 10 mai 2018 4DX
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
12:00
15:10
18:20, 21:30
DIMINEAŢA 10:00-13:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $
V-J
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
13:30, 15:50 18:10, 20:30, 22:50
V, L - J
PREMIERĂ HAI, CĂ SUNT BELEA ! 2D/ I FEEL PRETTY 2D
IMAX
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
13:30, 16:30
19:30, 22:40
10:30
13:30, 16:30
19:30, 22:40
S-D
11:10
13:30, 15:50 18:10, 20:30, 22:50
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $
V, L - J S-D
DIMINEAŢA DUPĂ-AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
PREMIERĂ HAI, CĂ SUNT BELEA ! 2D/ I FEEL PRETTY 2D PREMIERĂ ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D
V-J
12:30
V-J
SEARA 17:00-24:00
15:00
17:20, 19:50, 22:10
13:50, 16:00
18:10, 20:30, 22:40 17:30, 18:50, 20:40, 21:50 17:30, 18:50, 20:40, 21:50
RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $
V, L - J
12:40
14:20, 15:40
S-D
11:10, 12:40
14:20, 15:40
AVENTURI FĂRĂ PERECHE 2D DUBLAT/LICHOZROUTI 2D DUBBED SUB SOARELE NOPȚII 2D / MIDNIGHT SUN 2D SUPER POLIȚIȘTI 2 2D / SUPER TROOPERS 2 2D VÂNĂTORUL DE SPIRITE 2D/THE WANDERERS: THE QUEST OF THE DEMON HUNTER 2D RAȚĂ, RAȚĂ ȘI GÂSCAN 2D DUBLAT/DUCK, DUCK, GOOSE 2D DUBBED INTERZIS LA...SEX 2D/ BLOCKERS 2D ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $ ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED READY PLAYER ONE: SĂ ÎNCEAPĂ JOCUL $/ READY PLAYER ONE
V, L - J
11:30
13:30, 15:30
PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED
V, L - J
12:40
13:00, 15:10
17:20
S-D
11:00, 12:40
13:00, 15:10
17:20
TOMB RAIDER ÎNCEPUTUL $/ TOMB RAIDER $ PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D / STOLEN PRINCESS 2D DUBBED RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D PANTERA NEAGRĂ $/ BLACK PANTHER $ COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $
S-D
14:30, 16:40
18:50, 21:20
V-J
14:50
19:10
19:20
V-J
15:00
V, L - J
11:40
15:00 14:40, 16:50
V-J V-J
12:40
19:00, 21:20
17:20, 19:30, 21:30
V-J
17:00, 19:40, 22:00 13:40
V, L - J
11:30
13:40 21:10
V-J
18:40
V-J
V-J
12:30
S-D
11:00, 12:50
14:00, 15:10, 16:00
17:00, 18:20, 19:00, 20:10, 21:20, 22:00
14:00, 15:10, 16:00
17:00, 18:20, 19:00, 20:10, 21:20, 22:00
V-J
14:40
RAȚĂ, RAȚĂ ȘI GÂSCAN 2D DUBLAT/DUCK, DUCK, GOOSE 2D DUBBED
V, L - J
13:10
S-D
11:20
15:50
V-J
12:15
13:10
INTERZIS LA...SEX 2D/ BLOCKERS 2D
V-J
19:30
ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D
V-J
21:40
RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $
V-J
19:40, 22:00
ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED
S-D
READY PLAYER ONE: SĂ ÎNCEAPĂ JOCUL $/ READY PLAYER ONE
V-J
16:50
V, L - J
15:00
17:20
15:00
17:20
12:30
PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED S-D
12:40
S-D
11:00
21:40
V-J
V-J
SUPER POLIȚIȘTI 2 2D / SUPER TROOPERS 2 2D
V, L - J
17:10, 20:50
V-J
S-D
RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $
13:20, 15:30 17:50, 20:00, 22:20
V-J
13:30, 15:30
V-J
S-D
PREMIERĂ ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D
PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D / STOLEN PRINCESS 2D DUBBED
PREMIERĂ
Hai, că sunt belea!
I FEEL PRETTY
Regia: Abby Kohn, Marc Silverstein Cu: Michelle Williams, Emily Ratajkowski, Busy Philipps, Amy Schumer, Tom Hopper Gen film: Comedie Premiera în România: 04.05.2018 Distribuitor: RO Image 2000 & Prorom
18 | CITY FILM | HAI, CĂ SUNT BELEA!
„Hai, că sunt belea!” – are premiera în România pe 4 mai. Prin urmare, avem comedie nouă cu Amy Schumer în rolul unei tipe care nu e tocmai mulțumită de modul în care arată, și căreia i se oferă o șansă nesperată, mai precis o... lovitură la cap! Doar că, așa cum e de bănuit după genul filmului, direcția în care se îndreaptă lucrurile nu va fi cea dorită de personaj. Au loc schimbări, însă mai degrabă pe plan mental, nu extern. Cei din jur o văd pe Renee, personajul lui Schumer, exact ca înainte. Doar ea se vede altfel, transformată în cea mai frumoasă și mai capabilă femeie de pe planetă – și începe să își modifice comportamentul pe măsură: începe să își schimbe viața în toate privințele! Ce se întâmplă când se trezește la realitate și vede că schimbările văzute de ea nu au fost la fel de evidente și pentru ceilalți? Aflăm în cinema, la începutul lunii mai.
De ce să-l vezi
Amy Schumer e must see & must love întotdeauna.
20 | CITY FOOD
CASINO METROPOLIS Aristide Demetriade nr. 1 0256 247 650 CLUB PORTO ARTE Bd. 16 Decembrie 1989 0728 893 331 DAOS Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5, intrare de pe str. Jiul 0744 609 750, 0733 970 666
22 | CITY NIGHT
EPIC SOCIETY Str. Miresei, nr.1 0746 099 988 FRATELLI Bd. Corneliu Coposu 0722 122 123
0720 444 597
0722 932 109, 0722 170 927
LOUNGE CAFE DIELLI Str. Calea Aradului nr. 46, bl. 33, parter; non-stop 0744 844 944
THE BLEND INN Str. Emanoil Ungureanu, nr. 8, (Piaţa Unirii) 0730 649 988
HEAVEN STUDIO Zona stadion Dan Păltinişanu 0256 293 323, 0755 HEAVEN
NO NAME Str. Liviu Rebreanu 0735 215 705
LIKE PUB Str. Lascar Catargiu, nr.2
SCOTTISH PUB Str. Eugeniu de Savoya nr. 9
TAXI EURO TAXI Bd. Simion Bărnuţiu 28, ap. 2 0256 200 002, 0256 941
FAN TAXI Str. Ştefan cel Mare nr. 58 0721 644 064, 0356 428 000, 0256 944 PRO TAXI (0256) 942, 0723 942 942 RADIO TAXI 0256-940 TUDO TAXI (0256) 945
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
24 | CITY NIGHT
Caricatura ediției
FACEBOOK.COM/PATRASCAN
ZILE ȘI NOPȚI - EDIŢIA DE TIMIŞOARA / ARAD apare săptămânal - gratuit | nr. 996 (696) | 4 - 10 mai 2018 Director Revistă: Marius Râmpu (0784 393 555, marius.râmpu@zilesinopti.ro) | Director Executiv: Marian Gîlea (marian.gilea@zilesinopti.ro) Director Reţea: Marius Vâlsănescu (marius.valsanescu@zilesinopti.ro) | Layout & DTP: Aurel Martinescu (aurel.martinescu@zilesinopti.ro) Mare Publicitate: Valeria Iliescu Regia MGSI, (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: marius.rampu@zilesinopti.ro | Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT
Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar | Săptămânale: Bucureşti, Timişoara / Arad | Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj, Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. | Lunare: Iaşi, Baia Mare
ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 4 - 10 mai 2018 | 11
08 | CITY EVENTS
06 | CITY EVENTS
CINEMA CITY ARAD Atrium Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 12, et. 2 Rezervări: 0257 304 333 www.cinemacity.ro
PROGRAM 4 - 10 mai 2018 DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
15:10
17:40, 20:00, 22:20
15:10
17:40, 20:00, 22:20
V-J
13:50, 16:00
18:20, 20:30, 22:40
V, L - J
14:00, 15:10, 16:00
17:00, 18:10, 19:10, 20:10, 21:20, 22:10
14:00, 15:10, 16:00
17:00, 18:10, 19:10, 20:10, 21:20, 22:10
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
PREMIERĂ HAI, CĂ SUNT BELEA ! 2D/ I FEEL PRETTY 2D
PREMIERĂ ADEVĂR SAU PROVOCARE 2D/ TRUTH OR DARE 2D
RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $
V, L - J
S-D
S-D
12:40
11:00, 12:00, 12:50
SUB SOARELE NOPȚII 2D / MIDNIGHT SUN 2D
V-J
14:40
19:00, 21:00
SUPER POLIȚIȘTI 2 2D / SUPER TROOPERS 2 2D
V-J
14:30
21:20
V, L - J
13:10, 15:20
S-D
13:10, 15:20
RAȚĂ, RAȚĂ ȘI GÂSCAN 2D DUBLAT/DUCK, DUCK, GOOSE 2D DUBBED
INTERZIS LA...SEX 2D/ BLOCKERS 2D
ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D
V-J
16:40
V, L - J
16:50
S-D
FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D
V-J
RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $
V-J
ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED
S-D
READY PLAYER ONE: SĂ ÎNCEAPĂ JOCUL $/ READY PLAYER ONE
V-J
PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED
PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D / STOLEN PRINCESS 2D DUBBED
11:10
12:40
18:50, 21:10
16:50
19:20
14:40
17:10, 19:40, 22:00
12:30
17:30, 20:40
V, L - J
S-D
11:20
S-D
11:50, 12:20
13:20, 15:20
17:20
13:20, 15:20
17:20
PREMIERĂ
Adevăr sau provocare TRUTH OR DARE
Regia: Jeff Wadlow Cu: Tyler Posey, Lucy Hale, Landon Liboiron, Aurora Perrineau Gen film: Horror, Thriller
Premiera în România: 04.05.2018 Distribuitor: RO Image 2000
Lucy Hale, cunoscută din „Pretty Little Liars” și Tyler Posey – „Teen Wolf” – se află în fruntea distribuției din thrillerul supranatural „Adevăr sau provocare”, produs de Blumhouse Productions. Premiera thrillerului este pe 4 mai 2018 în România, iar trailerul și sinopsisul incită curiozitate din partea cinefililor. Începutul este inocent: un joc nevinovat care are loc între prieteni. Asta până când începe să devină mortal, anume atunci când cineva – sau ceva – începe să-i pedepsească pe cei care nu spun adevărul sau care refuză o provocare. Filmul se bazează pe o premisă des întâlnită: consecințele care decurg din încălcarea convențiilor moralității, iar de acolo se ramifică într-un thriller care te va ține în priză până la final. 04 | CITY FILM
Un joc inocent care degenerează în funcție de adevărurile nespuse de personaje e neapărat de urmărit.
De ce să-l vezi
RECOMANDĂRI FILM FRANCEZ
Cinema ARTA, 4 mai, 18:00. Festivalul Filmului Francez, eveniment de anvergură, propune un program în care se va regăsi și soarele și muzica și revolta: cele mai bune filme franceze contemporane, dar și aclamate de public: dramă, thriller, comedie sau animație.
FESTIVALUL BERII
Parcul Eminescu, 4-6 mai, 11:00. Întrunirea a aprox. 80.000 de arădeni la unul dintre cele mai frumoase și cunoscute evenimente cu muzică și bere, alături de trupe și artiști special invitați: Vescan, Puya, Mircea Baniciu&Band, The Motans, Cargo, Dj Project și Direcția 5.
EUROMARIONETE
Teatrul Clasic I.Slavici, 4-6 mai, 11:00. Debutează Festivalul Internațional de Teatru de Animație:vor avea loc spectacole zilnic, dedicate copiilor în special, dar și adulților. Două sau chiar trei spectacole pe zi, atent selectate, vor marca evenimentul, iar intrarea este liberă.
VIVAT EUROPA
Primăria, Sala Regele Ferdinand, 9 mai, 19:00. Concert cu ocazia Zilei Europei: multiculturalismul continentului sugerat în arta europeană a celor mai înfloritoare secole. Concertul propune o minicolecție inspirată de moștenirile sonore ale Europei: Rossini, SaintSaens, Kodaly. ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 4 - 10 mai 2018 | 03
WWW.ZILESINOPTI.RO
TIMIŞOARA/ARAD | 4 - 10 mai 2018