Skip to main content

Zile și Nopți Timișoara 22 septembrie 2017

Page 1

TIMIĹžOARA /ARAD www.zilesinopti.ro

22 - 28 septembrie 2017


EXPOZIȚIA ȘTAMPILE TEGULARE

E

xpoziția este dedicată memoriei împăratului Traian, la împlinirea a 1900 de ani de la apoteoza acestuia. Aceasta se înscrie în seria de evenimente și manifestări științifice organizate la nivel național, închinate domniei împăratului Traian.

Colecția este cea mai bogată la nivelul Banatului istoric și cuprinde peste 250 de piese întregi și fragmentare, descoperite în cele mai importante situri arheologice.

Muzeul Național al Banatului pune în valoare patrimoniul arheologic propriu, cu atât mai mult cu cât deține piese care se datează cu certitudine în timpul domniei celui care a fost Optimus Princeps. Expoziția reunește cele mai reprezentative piese din colecția de tegulae romane ștampilate

a Muzeului Național al Banatului, provenite din cercetările arheologice efectuate de-a lungul timpului la Jupa (Tibiscum), Berzovia (Berzobis), Orșova (Dierna), Criciova, Pojejena, dar și exponate spectaculoase prin ineditul și importanța lor istorică de la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Cenad și Sânnicolau Mare. Colecția de tegulae romane ștampilate a Muzeului Național al Banatului este cea mai bogată la nivelul Banatului istoric și cuprinde peste 250 de piese întregi și fragmentare, descoperite în cele mai importante situri arheologice.

ZILE ȘI NOPȚI  |  TIMIȘOARA 22 - 28 septembrie 2017  |  03


RECOMANDĂRI 23.09 EXPO

NORII…

„Norii. Între două geometrii” este titlul expoziției artistei plastice Marina Bejan. Printre premiile obținute, de artistă, se numără și Menzione speciale della Giuria – Biennale Internazionale d’Arte contemporanea la Florența.

Muzeul de Artă 22-24 sept., 11:00

FESTIVAL

LITVEST

Unul dintre creativele festivaluri literare europene aflat la ediția a VI-a reunește, in perioada 20-23 septembrie, scriitori dintr-o mulțime de țări, dar și din România. Are loc „Texte...putere” lecturate printre și de pe motociclete, într-o scenografie inedită. Amfiteatrul Sf.Gheorghe 22 sept., 19:00

04  |  CITY EVENTS  |  NORII…  |  LITVEST

CARAVANA CULTURALĂ PROIECȚII DE FILM Cămin cultural Dudeștii Noi 19:00

25.09

FESTIVAL DE MUZICĂ VECHE: LE TENDRE AMOUR LA SERVA PADRONA Biserica Evanghelică Lutherană, 20:00

27.09

LIVE: JAZZ NIGHT Cu Ingrid Nicolaescu Berăria 700 20:00


CINEMA TIMIȘ PROGRAM FILME 22 - 26 SEPTEMBRIE BUN VENIT ÎN GERMANIA (2016) Ora 15:00 Producție: GERMANIA Tarif bilet: 4 lei COMEDIE, DRAMĂ

06  |  CITY FILM  |  CINEMA TIMIȘ

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR (2017) Ora 18:00 Producție: ROMÂNIA Tarif bilet: 6 lei DRAMĂ

 LOCAȚIE CINEMA „TIMIȘ”: PIAȚA VICTORIEI NR. 7


RECOMANDĂRI 22.09 FESTIVAL

FESTIVAL DE MUZICĂ VECHE

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului de Muzică Veche, reper de excelență în peisajul cultural și o întâlnire cu ansambluri de prestigiu ale genului, printre care „Le Poeme Harmonique” cu Stabat Mater.

Domul Romano-Catolic 22 sept., 20:00

TRADIȚIONAL

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI

Expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești și tradiționale din toate regiunile țării noastre. Aici puteți găsi măști populare, jucării de lemn, țesături, ceramică specială, împletituri, podoabe, ateliere românești. Muzeul Satului Bănățean 22-24 sept., 11:00

08  |  CITY EVENTS  |  FESTIVAL DE MUZICĂ VECHE  |  TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI

LIVE: BOSQUITO Concertul Trupei JARDIN 21:00

23.09

SATURDAY BRUNCH DELICIOUS FOOD AMBASADA 11:00

27.09

LIVE: DIRECȚIA 5 CONCERT VINERI 15 21:00


KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE

Regia: Matthew Vaughn Cu: Taron Egerton, Channing Tatum, Colin Firth, Poppy Delevingne, Mark Strong, Jeff Bridges Gen film: Acţiune, Aventuri, Comedie Durata: 141 minute Premiera in Romania: 22.09.2017 Distribuit de: Odeon Cineplex SCANEAZĂ PENTRU TRAILER CINEMAP.RO

PREMIERĂ

Kingsman: Cercul de Aur Începe capitolul doi din seria de aventuri ale tânărului spion Gary 'Eggsy' Unwin (Taron Egerton). Kingsman este o agenție independentă și inteligentă care acționează până la cel mai înalt nivel de discreție, al cărei obiectiv principal este să țină lumea în condiții de siguranță. În Kingsman: Cercul de Aur, agenții noștri fac față unor noi provocări. Atunci când sediul agenției este distrus iar lumea este ostatică, călătoria lor îi conduce către o organizație de spionaj în America cu numele Statesman, creată înaintea zilei înființării lor. În această aventură în care se testează limitele puterii și inteligenței agenților lor, aceste două organizații secrete de elită duc lupta împotriva unui inamic nemilos, pentru a salva lumea, ceva ce devine o obișnuință pentru Eggsy.

10  |  CITY FILM  |  KINGSMAN: CERCUL DE AUR


RECOMANDĂRI 23.09 FILM

CARAVANA CULTURALĂ

OPERĂ

CARMEN

Proiecții de film din cadrul Festivalului Central-European de Film și spectacole de teatru cu trupa Aether vor avea loc în mediul rural, pentru a crește consumul de cultură și sensibilizare față de incluziunea socială în mediul rural.

Celebra esență muzicală a unei povești de amor din Sevilla, scrisă după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, pe muzica lui Georges Bizet. Un spectacol cântat în limba franceză şi titrat în limba română. Premiera operei a avut loc în Paris, în 1875.

Căminul Cultural Șag 24 sept., 19:00

Opera Națională Română 24 septembrie, 19:00

12  |  CITY EVENTS  |  CARAVANA CULTURALĂ  |  CARMEN

PARTY: WASTELAND BY LUCIANO SULTAN HEAVEN CLUB 22:00

26.09

LIVE: PETRICĂ MOISE ȘI VIRTUOZII BANATULUI Berăria 700 20:00

28.09

LIVE: DESANT & FRIENDS Concert cu trupa REFLEKTOR VENUE 20:00


14  |  CITY EVENTS


CINEMA CITY TIMIȘOARA

CINEMA CITY TIMIȘOARA

Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr.100, 300516, Timișoara www.cinemacity.ro timisoara-shoppingcity@ cinemacity.ro

Iulius Mall Telefon rezervări: 0256 40 66 66 www.cinemacity.ro

PROGRAM 22 - 28 septembrie 2017 4DX

DIMINEAŢA 10:00-13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

SEARA 17:00-24:00

DIMINEAŢA 10:00-13:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

SEARA 17:00-24:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

PREMIERĂ KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE 2D/ KINGSMAN: CERCUL DE AUR

13:50, 16:40 13:50, 16:40

V, L - J S-D

IMAX

11:00

DIMINEAŢA 10:00-13:00

19:30, 22:20 19:30, 22:20

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

SEARA 17:00-24:00

14:20

17:10, 20:00, 22:50

14:20

17:10, 20:00, 22:50

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

PREMIERĂ V, L - J KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE 2D/ KINGSMAN: S-D CERCUL DE AUR

11:30

DIMINEAŢA DUPĂ-AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

PREMIERĂ THE LEGO NINJAGO MOVIE $/ THE LEGO NINJAGO MOVIE $ PREMIERĂ THE LEGO NINJAGO MOVIE $ DUBBED/ THE LEGO NINJAGO MOVIE $ DUBLAT PREMIERĂ VICTORIA AND ABDUL 2D/ VICTORIA ȘI ABDUL 2D PREMIERĂ KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE 2D/ KINGSMAN: CERCUL DE AUR PREMIERĂ UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR 2D/ UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR 2D TULIP FEVER 2D/ FEBRA LALELOR 2D AMERICAN ASSASIN 2D/ ASASIN AMERICAN 2D ON THE MILKY ROAD 2D/ PE CALEA LACTEE 2D PERFECT SĂNĂTOS 2D/ PERFECT SĂNĂTOS RENEGAȚII 2D / RENEGADES 2D PATRULA JUNGLEI 2D DUBLAT / THE JUNGLE BUNCH 2D DUBBED IT 2D / IT 2D GOOD TIME: PE BUNE, O SĂ ÎȚI PLACĂ 2D/ GOOD TIME 2D HITMAN`S BODYGUARD: CARE PE CARE 2D / THE HITMAN'S BODYGUARD 2D GIRLS TRIP: DEZMĂȚ CU FETELE 2D / GIRLS TRIP 2D GOANA DUPĂ ALUNE 2 $ DUBLAT BARRY SEAL: TRAFIC ÎN STIL AMERICAN 2D ANNABELLE 2 2D O NOAPTE DE POMINĂ 2D EMOJI FILMUL. AVENTURA ZÂMBĂREȚILOR $ DUBLAT TURNUL ÎNTUNECAT 2D SUNT UN MIC TICĂLOS 3 $ DUBLAT

SEARA 17:00-24:00

21:20

V-J

PREMIERĂ THE LEGO NINJAGO MOVIE $/ THE LEGO NINJAGO MOVIE $

V-J

PREMIERĂ V, L - J THE LEGO NINJAGO MOVIE $ DUBBED/ THE LEGO NINJAGO MOVIE $ S-D DUBLAT PREMIERĂ VICTORIA AND ABDUL 2D/ VICTORIA ȘI ABDUL 2D

V, L - J

PREMIERĂ KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE 2D/ KINGSMAN: CERCUL DE AUR

V, L - J

S-D

21:40

11:20, 12:10

11:50

13:30, 15:40

17:50, 20:00

13:30, 15:40

17:50, 20:00

14:20, 16:40

19:00, 21:20

14:20, 16:40

19:00, 21:20

14:50

17:40, 20:30, 22:10

14:50

17:40, 20:30, 22:10

V, L - J

12:40

14:50

17:00, 19:10

S-D

11:20, 12:40

14:50

17:00, 19:10

V-J

12:00

14:20, 16:40

19:00, 21:20

TULIP FEVER 2D/ FEBRA LALELOR 2D

V-J

V-J

12:30

15:20

18:10, 21:00

AMERICAN ASSASIN 2D/ ASASIN AMERICAN 2D

V-J

16:20

14:00, 16:50

19:40, 22:30

RENEGAȚII 2D / RENEGADES 2D

V-J

16:00

V, L - J

13:50

V, L - J S-D

11:00

14:00, 16:50

19:40, 22:30

V-J

12:40

15:00

17:20, 19:40

V-J

12:20

14:40

17:00, 19:20, 21:40

V-J

19:30

V-J

17:30

V-J

15:50

V, L - J

13:30, 15:30

S-D

11:30

13:30, 15:30 16:10

V-J

18:00

22:00

V-J

17:30, 19:50, 22:10

V-J

18:10, 20:40

S-D

13:10, 15:30 11:10

13:10, 15:30 13:40

V-J

13:50

V-J V-J

12:10

14:10, 16:10 21:50

V-J S-D

20:10 22:40

V-J

11:50

S-D

IT 2D / IT 2D

V-J

HITMAN`S BODYGUARD: CARE PE CARE 2D / THE HITMAN'S BODYGUARD 2D

V-J

12:00

17:00, 20:50

11:50

18:40, 21:00

13:50

14:20

19:10, 21:50

18:20

18:50, 21:30

V-J

V, L - J

PATRULA JUNGLEI 2D DUBLAT / THE JUNGLE BUNCH 2D DUBBED

S-D

GOANA DUPĂ ALUNE 2 $ V, L - J DUBLAT / THE NUT JOB 2: NUTTY BY NATURE $ DUBBED S-D BARRY SEAL: TRAFIC ÎN STIL AMERICAN 2D / AMERICAN MADE 2D EMOJI FILMUL. AVENTURA ZÂMBĂREȚILOR $ DUBLAT / THE EMOJI MOVIE $ DUBBED TURNUL ÎNTUNECAT 2D / THE DARK TOWER 2D

13:10, 15:20

11:10

13:10, 15:20

V-J

19:20

V, L - J

S-D

V-J

14:30

12:30

14:30

17:20


INTERNAȚIONAL BERĂRIA 700 Piața 700 Telefon: 0256.706.767 Orar zilnic: 11:00 - 00:00 www.beraria700.ro RESTAURANT BOAVISTA Aleea F.C. Ripensia,Nr. 7A Telefon: +40 256 309409 www.hotelboavista.ro CAPRICE str. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nr. 42 0256.283.319

CELENTANO str.Regiment 13 Calara[i, nr.3 0256.963, 0256.435.201 0256.492.207, 0356.109.299 0745.635.000, 0724.527.070 0765.289.012, 0764.982.897 COLOSSEUM 0742.274.120 www.colosseumtimisoara.ro FLORA Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 14 0256.495.753 www.restaurant-flora.go.ro

20  |  CITY FOOD  |  GASTRONOMIE

LLOYD Piaţa Victoriei nr. 2 0256.294.949, 0256.203.752 www.lloyd.ro NORA Bd. Dâmboviţa nr. 40 0256.218.204 TINECZ Calea Aradului nr. 51 0256.295.135, 0256.423.963 tinecz.tripod.com VALAHIA bd. Liviu Rebreanu nr. 52 0256.486.104, 0744.641.405 www.restaurant-valahia.ro

VALERY str. Mareşal Constantin Prezan nr. 140 A 0256.291.790, 0722.315.653

ITALIAN AL DUOMO str. Paul Chinezu nr. 2 0256.437.199, 0723.246.175 orar zilnic: 14.00-02.00 CASA ANTINORI Calea Aradului nr. 14A 0256.242.233

INTERMEZZO Piaţa Unirii nr. 3 0256.432.429 restaurantintermezzo.ro LOCANDA DEL CORSO Str. Mărășești nr.10 0256.282.282 Orar: DU-J: 11:00 - 00:00 Orar: VI-S: 11:00 - 01:00 www.locandadelcorso.ro

JAPONEZ WASABI Iulius Mall Foodcourt www.wasabi-sushi.ro

SÂRBESC TAVERNA SÂRBULUI Str. Aeroport, nr.92 0256.220.036, 0732.353.353 www.tavernasarbului.ro

PESCĂRESC MIRAJ str. Ciocârliei nr. 88 0728.475.500, 0729.991.465

ROMÂNESC CASA BUNICII str. Virgil Oniţiu nr. 3 0356.100.870 orar zilnic: 12.00-24.00 www.casa-bunicii.ro


CASINO METROPOLIS Aristide Demetriade nr. 1 0256.247.650 CLUB PORTO ARTE Bd. 16 Decembrie 1989 0728.893.331 DAOS Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5, intrare de pe str. Jiul 0744.609.750, 0733.970.666

22  |  CITY NIGHT

EPIC SOCIETY Str. Miresei, nr.1 0746.099.988 FRATELLI Bd. Corneliu Coposu 0722.122.123 HEAVEN STUDIO Zona stadion Dan Păltinişanu 0256.293.323, 0755 heaven

LOUNGE CAFE DIELLI Str. Calea Aradului nr. 46, bl. 33, parter; NON-STOP 0744.844.944 MOLLY MALONE’S Str. Emanoil Ungureanu nr. 8 (Piața Unirii) 0732 752 527 www.mollymalone.ro NO NAME Str. Liviu Rebreanu 0735.215.705

SCOTTISH PUB Str. Eugeniu de Savoya nr. 9 0722.932.109, 0722.170.927 VIBE Str. Lascar Catargiu nr.2 0770.111.555

TAXI Euro Taxi bd. Simion Bărnuţiu 28, ap. 2 Telefon: 0256.200.002, 0256.941

FAN TAXI Str. Ştefan cel Mare nr. 58 Telefon: 0721.644.064, 0356. 428.000, 0256.944 PRO TAXI Telefon: (0256) 942, 0723.942.942 RADIO TAXI Telefon: 0256-940 TUDO TAXI Telefon: (0256) 945

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA


24  |  CITY NIGHT


ZILE ȘI NOPȚI  |  TIMIȘOARA 22 - 28 septembrie 2017  |  25


Caricatura ediției

  FACEBOOK.COM/PATRASCAN

ZILE ȘI NOPȚI - EDIŢIA DE TIMIŞOARA / ARAD apare săptămânal - gratuit | nr. 967 (667) | 22 - 28 septembrie 2017 Director Revistă: Marius Râmpu (0784 393 555, marius.râmpu@zilesinopti.ro)  |  Director Executiv: Marian Gîlea (marian.gilea@zilesinopti.ro) Director Reţea: Marius Vâlsănescu (marius.valsanescu@zilesinopti.ro)  |  Layout & DTP: Aurel Martinescu (aurel.martinescu@zilesinopti.ro) Mare Publicitate: Valeria Iliescu Regia MGSI, (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: marius.rampu@zilesinopti.ro  |  Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT

Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar  |  Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara / Arad  |  Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş.  |  Lunare: Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava (Rădăuţi)

ZILE ȘI NOPȚI  |  ARAD 22 - 28 septembrie 2017  |  11


THE LEGO® NINJAGO® MOVIE Regia: Charlie Bean, Paul Fisher şi Bob Logan Voci: Jackie Chan, Justin Theroux, Dave Franko, Olivia Munn, Michael Peña Gen: Animaţie Durata: TBA Premierea: 22 septembrie Distribuit în România de Vertical Entertainment

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER CINEMAP.RO

PREMIERĂ

LEGO® NINJAGO® filmul O nouă aventură animată din franciza LEGO®, „THE LEGO® NINJAGO® MOVIE” reuneşte pe marile ecrane o distribuţie de zile mari, din care fac parte: Dave Franco, Justin Theroux, Michael Peña, Zach Woods, Olivia Munn şi legendarul Jackie Chan. Producţia Warner Bros. Pictures şi Warner Animation Group are premiera pe 22 septembrie în cinematografele din toată ţara. Lupta pentru salvarea oraşului NINJAGO îl aduce în mijlocul acţiunii pe tânărul Lloyd care alături de câţiva prieteni formează o grupare secretă de luptători ninja. Supravegheaţi de înţeleptul maestru Wu, aceştia trebuie să îl învingă pe cel mai rău tip – Lordul Garmadon – care, nu întâmplător, este şi tatăl lui Lloyd. Cărămidă contra cărămidă şi tată contra fiu, confruntarea supremă va disciplina echipa de luptători, îi va face pe tineri să colaboreze şi îi va ajuta să îşi descopere puterea interioară Spinjitzu.

08  |  CITY FILM  |  LEGO® NINJAGO® FILMUL


O CARTE PE LUNĂ

LECTURĂ Căsuța 101, Ștrand Neptun 22 sept.,18:30

Seria întâlnirilor lunare care promovează lectura continuă: o carte pe lună este dedicat iubitorilor de lectură și dezbatere, așadar tematica serii este despre cărți vs. filme, cu accent pe carte, bineînțeles.

PONG CHAMPIONSHIP

JOCURI VIDEO KF 24 sept., 18:00

După 5 ani, KF organizează din nou Campionatul de PONG, primul joc video de succes din lume. Câștigătorii vor fi răsfățați cu premii din partea Escape Room Arad! Înscrierile se fac la fața locului.

RECOMANDĂRI 23.09

TEATRU: IUBIREA LA OAMENI de Dmitri Bogoslavski Teatrul Clasic I.Slavici, 19:00

24.09.

TEATRU: PERPLEX de Marius von Mayenburg Teatrul Clasic I.Slavici 19:00

28.09.

TEATRU: TAKE, IANKE ȘI CADÂR de Victor Ion Popa Teatrul Clasic I.Slavici 19:00

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ ARAD

06  |  CITY EVENTS  |  O CARTE PE LUNĂ  |  PONG CHAMPIONSHIP


CINEMA CITY ARAD Atrium Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 12, et. 2 Rezervări: 0257 304 333 www.cinemacity.ro

PROGRAM 22 - 28 septembrie 2017 DIMINEAŢA 10:00-13:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

PREMIERĂ THE LEGO NINJAGO V-J MOVIE $/ THE LEGO NINJAGO MOVIE $ PREMIERĂ V, L - J THE LEGO NINJAGO MOVIE $ DUBBED/ THE LEGO NINJAGO MOVIE $ S - D DUBLAT PREMIERĂ V, L - J VICTORIA AND ABDUL 2D/ VICTORIA ȘI ABDUL S-D 2D PREMIERĂ V, L - J KINGSMAN: THE GOLDEN CIRCLE 2D/ KINGSMAN: S-D CERCUL DE AUR TULIP FEVER 2D/ FEBRA LALELOR 2D AMERICAN ASSASIN 2D/ ASASIN AMERICAN 2D RENEGAȚII 2D / RENEGADES 2D PATRULA JUNGLEI 2D DUBLAT / THE JUNGLE BUNCH 2D DUBBED IT 2D / IT 2D GOOD TIME: PE BUNE, O SĂ ÎȚI PLACĂ 2D/ GOOD TIME 2D HITMAN`S BODYGUARD: CARE PE CARE 2D / THE HITMAN'S BODYGUARD 2D GIRLS TRIP: DEZMĂȚ CU FETELE 2D / GIRLS TRIP 2D

11:00, 12:20

19:00

14:30, 16:50

19:00

12:30

14:50

11:20

14:10

12:10

14:30, 16:40 14:30, 16:40 13:10, 15:30

14:10

V, L - J

12:10

V-J S

19:10, 21:30 17:50, 20:10, 22:30

14:10, 16:10 14:10, 16:10 13:10, 16:00

18:50, 21:40

06:15

17:40, 20:00, 22:20

V, L - J

GOANA DUPĂ ALUNE 2 $ V, L - J DUBLAT / THE NUT JOB 2: NUTTY BY NATURE $ S-D DUBBED BARRY SEAL: TRAFIC V-J ÎN STIL AMERICAN 2D / AMERICAN MADE 2D ANNABELLE 2 2D / V-J ANNABELLE: CREATION 2D EMOJI FILMUL. V, L - J AVENTURA ZÂMBĂREȚILOR $ DUBLAT / THE EMOJI S-D MOVIE $ DUBBED TURNUL ÎNTUNECAT 2D / V - J THE DARK TOWER 2D DUNKIRK 2D /DUNKIRK S 2D PLANETA MAIMUȚELOR: RĂZBOIUL $ / WAR FOR V-J THE PLANET OF THE APES $ ABSOLUT TOT 2D S / EVERYTHING, EVERYTHING 2D BAYWATCH 2D / S BAYWATCH 2D

19:10, 21:30

18:40, 21:00

V-J

S-D

17:10, 19:30, 22:00 17:10, 19:30, 22:00 17:00, 19:50, 22:40 17:00, 19:50, 22:40

18:40, 21:00 11:50

V, L - J S-D

SEARA 17:00-24:00

14:30, 16:50

14:50

V-J

S-D

Victoria și Abdul

21:10

V, L - J S-D

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

PREMIERĂ

12:30

11:10

15:10

18:20

15:10

18:20

13:20, 15:30 13:20, 15:30 16:20

20:50

19:30 17:30 11:20

17:30 14:20

07:15

21:50

06:35 06:45

Extraordinara poveste adevărată a unei prietenii neaşteptate care a îmbogăţit ultimii ani ai domniei reginei Victoria (interpretată de legendara Judi Dench). Atunci când Abdul Karim (Ali Fazal), un tânăr funcţionar, călătoreşte din India ca să participe la Jubileul Reginei, el e surprins să constate că regina îl place. În timp ce suverana începe să se revolte împotriva constrângerilor de la curte, cei doi leagă o alianţă neaşteptată şi devotată pe care anturajul ei va încerca s-o distrugă. Pe măsură ce prietenia se adânceşte, regina începe să-şi reclame cu veselie umanitatea. Ca şi cartea din care e inspirat, filmul încearcă să aducă la viaţă relaţia care a provocat atâta controversă încât, la moartea reginei Victoria, familia a încercat să ascundă această poveste.

VICTORIA AND ABDUL

Regia: Stephen Frears Cu: Judi Dench, Michael Gambon, Olivia Williams Gen: Dramă Premieră în România: 22.09.2017 Distribuit de: Ro Image 2000

04  |  CITY FILM  |  VICTORIA ȘI ABDUL

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER


EXPOZIȚIA 300 DE ANI DE VIAȚĂ EVREIASCĂ LA ARAD

C

omplexul Muzeal Arad prezintă publicului arădean, in perioada 12-24 septembrie, expoziția dedicată membrilor comunității evreiești, care au jucat un rol important în istoria Aradului timp de trei secole, începând cu anul 1717.

din Arad, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea și până la emigrarea în Israel, în timpul regimului comunist. Alături de documentele de arhivă, obiectele muzeale reconstituie istoria, tradițiile, fragmente de viața cotidiană.

Expoziția a fost vernisată în prezența Excelenței Sale Tamar Samash, Ambasador al Statului Israel în România.

Colecția de obiecte muzeale, legate de istoria evreilor, s-a constituit prin strădania muzeografilor arădeni. Bunurile de patrimoniu, cuprinse în colecția "Comunitatea evreilor din Arad" a Complexului Muzeal Arad, au fost donate muzeului arădean în perioada 1993-2005 de către membrii comunității evreiești.

Expoziția, prin fotografiile de familie, documentele personale, actele oficiale, scrisorile, obiecte personale și de cult reconstituie destinul unor familii evreiești

ZILE ȘI NOPȚI  |  ARAD 22 - 28 septembrie 2017  |  03


TIMIĹžOARA /ARAD www.zilesinopti.ro

22 - 28 septembrie 2017


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook