CLUJ-NAPOCA
AG E N DA TA D E T I M P L I B E R www.zilesinopti.ro
29 AUG. - 4 SEPT. 2014
Map Inside » p. 48
5
sumar text
săptămâna pe scurt Ideal.
de-a lungul anilor miliarde de idealuri, care se schimbă mai des decât chiloții După îndelungi murdari. Am sertărașe cugetări eșuate și mentale, fișiere și dosare în înecate într-o ditai fiecare cotlon al minții cu pungă de sărățele cu descrierea jobului, casei, chimen, am avut o revelație: concediului, copilului, nu sunt o ființă pragmatică. câinelui, petrecerii, Și asta mă costă scump. Nu proiectului, outfitului, știu să convertesc nimic iubitului, prietenei, cinei, într-un ceva ușor de definit, călătoriei ideale. Toate practic, clar și concis. În aceste „perfecțiuni” mintea mea se iscă câte o provizorii mi le demontez tornadă colorată, ori de câte sistematic, pe măsură ce ori mi se întâmplă ceva nou. constat că sunt doar idei Mă ambalez mai ceva ca un preconcepute pe care le-am Hopa Mitică la fiecare fabricat. Despre oameni, proiect, iar entuziasmul lucruri, situații. inițial este direct Deconstrucția se soldează proporțional cu creativitatea de fiecare dată cu o sarcinilor. Orice task practic mușcătură serioasă. De în care nu mă pot investi asfalt. Motiv pentru care nu altfel decât mecanic îmi am o dantură perfectă, iar provoacă dezgust. Îmi dau dinții îmi sunt cam ciobiți. cele mai dubioase filme de Fiindcă nu știu să-mi țes fiecare dată când cunosc un plase de siguranță. Și am tip mișto. Păcat că realitatea prea multe idealuri în căpșor. nu se pupă cu romanța din Ar trebui să-l mai golesc. capul meu. Mi-am dezvoltat ALEXANDRA ALEXA
alexandra@zilesinopti.ro
Fii fan Zile şi Nopţi pe Facebook!
părerile noastre Esenţialele săptămânii
6
Focus pe oraş
8
Focus pe film
10
Esenţialele pentru cultură
16
Esenţialele pentru distracţie
20
Night life
40
Servicii
44
Esenţialele săptămânii viitoare
50
program Program filme
10
unde ieşim? Concerte şi petreceri
19
Pub crawling
28
Turism
47
Dă-ne like:
facebook.com/zilesinoptiCluj
www.zilesinopti.ro
6
esenţialele săptămânii
Le Grand Picnic @ Valea Gârbăului hrănim cu amintirea dimineților perfecte, pe fundalului răsăritului și al muzicii bune. Le Grand Picnic se întâmplă pe Valea Gârbăului, în week-endul 5 – 7 septembrie. Pe scurt, vor fi trei zile de teatru, circ, mâncare bună și muzică electronică…muzica electronică a anilor 2000, pentru că grupul țintă căruia se adresează festivalul sunt clujenii care au trecut de 25 de ani, și-au format deja o familie sau sunt pe cale să facă acest pas. “Le Grand Picnic se adresează generației care a crescut cu Delahoya, în perioada când festivalul era organizat în natură”. Puteți să vă achiziționați un abonament VIP (full): 50 RON, abonament eveniment – 1 pers. (intrare la toate programele LGP cu excepția concertelor): 20 RON, abonament eveniment – familie (intrare la toate programele LGP – 2 adulți, 2 copii sub 14 – cu excepția concertelor): 50 RON. Cui îi era dor de o ieșire de week-end din Cluj? Nouă, și presupunem că și vouă. Nu de alta, dar sezonul de festuri estivale se cam încheie, așa că până la anu’ nu ne rămâne decât să ne
Când: 5 – 7 septembrie Unde: Valea Gârbăului Detalii: https://www.facebook.com/deladap. official
FOTOETNOGRAFICA
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Cluj vă invită să vizitați expoziţia “Fotoetnografica”. Ediţia a XII-a a expoziției de fotografie este rodul Taberei Naționale de fotografie “Fotoetnografica” desfăşurată în preajma Sărbătorilor Pascale în Ţara Codrului din Judeţul Satu Mare. Când: Expoziție deschisă până pe 7 septembrie Unde: Clădirea Casino, Parcul Central Cluj
GIRLS IN TECH
Marți, 2 septembrie, este o zi dedicată sexului frumos și tehnologiei. La Bastionul Croitorilor, începând cu ora 18.30, are loc Girls in Tech, conferință în cadrul căreia două invitate speciale ne vor împărtăși din experiența lor profesională, și anume cea de antreprenor și cea de business consultant. Cand: Marți 2 septembrie Unde: Bastionul Croitorilor, Baba Novac 35 Ora: 18.30
www.zilesinopti.ro
AICI
AI PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR SĂPTĂMÂNII
7
www.zilesinopti.ro
8
focus pe oraș
John Creamer@ Boiler Club
Nu aduce vara ce aduce toamna la Boiler Club! Săptămâna aceasta încheiem vara așa cum se cuvinte, pe ritmuri electronice, în clubul nostru preferat de pe Henri Barbusse. Invitatul serii de vineri, 29 august, este John Creamer, iar showul se anunță a fi unul incendiar. Unul dintre cei mai influenţi şi inovatori DJi şi producători din istoria muzicii electronic şi dance, John Creamer, a fost în fruntea artei de crea muzică de mai bine de 20 de ani. Ajuns în New York la începutul anilor ’90, Creamer a devenit imediat un succes şi şi-a câştigat o poziţie de management la label-ul Eightball Records, stabilind legături cu cele mai importante minţi ale muzicii electronice. În anii ’90 şi-a lansat propriile sale producţii colaborând cu Junior Vasquez. În curând avea să intre în contact cu Stephane K, în următorii ani, perechea lansând unele dintre cele mai influente şi emblematice discuri. De atunci, John şi-a inaugurat propriul lui label, NYLove, într-un efort de a-şi folosi talentul şi urechea muzicală pentru a descoperi talente muzicale şi pentru a continua să lanseze noi creaţii originale, un „sunet-semnătură” care, fără îndoială, a fost şi încă este inspiraţia multora. Dacă nu vreți să îl ratați pe Creamer, grăbiți-vă să vă înscrieți la eveniment. Accesul de face doar pe bază de invitație. Detalii pe facebook.com/theboilerclub. www.zilesinopti.ro
ZERO G BY MONICA ROMANCA
Dacă simțiți nevoia de a vă culturaliza nițel, în acest week-end aveți ocazia de a admira expoziția ”Zero G” semnată de artista Monica Romanca, găzduită de Galeria Diverta și organizată în parteneriat cu Asociația Artiștilor Plastici din Cluj. Cunoscută pentru inspirata sa tehnică a colajului, Monica Romanca oferă publicului această nouă invitație creativă și plină de culoare, printr-o expoziție ce urmărește Inertul,
universul aflat într-o latență socială și temporală, o lume inepuizabilă a clișeelor, (re) inventată și (re) descoperită permanent. Stilul artistei este caracterizat de îmbinarea dintre ludic, poveste și mituri, personaje fantastice și realitatea imediată, toate retușate prin culori puternice și îndrăznețe. Expoziția este deschisă publicului până pe 11 septembrie. Galeria Librăriei Diverta B-dul 21 Decembrie 1989, Nr.22
ELECTRIC PILL @ THE TUBE Pilula electrică din acest week-end ne este livrată la Tube, sub forma unei premiere cinematografice – adică primul set de filme documentare realizate de revista M-Pill, care vă oferă un mod unic de a experimenta evoluția muzicii electronice. Seara o încheiem cu un party în aer liber. De muzică se vor ocupa Ugly Astronaut, Just D’Light, Blanilla și Junker. Sâmbătă 30 august Tube Social Chemistry, Hașdeu 47, ora 19.00
10
film: recomandare
PROGRAM CINEMATOGRAFE PROGRAM CINEMA FLORIN PIERSIC 29 AUG. – 4 SEPT.
Vânătoarea de spioni, din 29 august, la cinema ULTIMUL FILM DIN CARIERA LUI PHILIP SEYMOUR HOFFMAN VINE ÎN ROMÂNIA Inspirat de un roman al specialistului in suspans John le Carré, acțiunea filmului lui Anton Corbijn are loc în Hamburg, Germania, în 2012. Un tânăr musulman, jumătate cecen şi jumătate rus ajunge aproape mort în oraş, căutând cu disperare
ajutor pentru a recupera averea tatălui decedat. Informaţiile despre el nu par să aibă sens: e o victimă, un hoţ sau mai rău, un extremist gata să dezlănţuie prăpădul asupra Germaniei? Atraşi în mister sunt un bancher (Willem Defoe), o tânără avocată (Rachel McAdams) gata să-i apere
pe cei fără de apărare şi un specialist în spionaj (Philip Seymour Hoffman), hotărât să dezlege iţele până nu e prea târziu. A MOST WANTED MAN Regie: Anton Corbijn Cu: Rachel McAdams, Robin Wright, Philip Seymour Hoffman, Willem Dafoe Gen: Thriller Durata: 122 minute
Regizorul filmului „Vânătoarea de spioni” îşi aminteşte că a lucrat cu un actor extraordinar, căruia îi plăcea să pătrundă în pielea personajului şi să dea totul pe platourile de filmare:
“Nu sunt sigur de unde să încep să vorbesc despre moştenirea lui Philip, pentru că este atât de copleşitoare şi de profundă. A fost unul dintre cei mai buni actori la care mă pot gândi, iar dacă ne uităm la rolurile mici pe care le-a jucat, chiar acele interpretări l-au evidenţiat în faţa contemporanilor săi.” _ANTON CORBIJN regizor
FAMILY UNITED (NUNTĂ ÎN OFSAID) Orele: 14.00; 20.00 – preț 10 lei Ephraim, cel mai mic din cinci fraţi, îi cere colegei lui Carla, în vârstă tot de zece ani, să se mărite cu el când vor împlini 18 ani. Opt ani mai târziu, cine s-ar fi gândit că Spania va juca finala Cupei mondiale la fotbal în Africa de Sud exact în ziua nunţii lor? Ephraim îşi reunește familia în această zi de catharsis naţional şi, cu întreaga ţară paralizată de meci, fiecare membru al familiei se va confrunta cu cea mai importantă provocare a vieţii: să se accepte aşa cum este.
SIN CITY A DAME TO KILL FOR Orele: 17.00; 23.00 – preț 10 lei În întunecatul oraş Sin City, Dwight plănuiește răzbunarea împotriva femeii care l-a trădat, Ava Lord, în timp ce Nancy încearcă să treacă peste moartea lui Hartigan. A Dame to Kill For este continuarea filmului de succes Sin City (2005), regizat de acelaşi Robert Rodriguez, alături de Frank Miller, autorul benzilor desenate. Povestea filmului va avea la bază cea de-a doua carte a seriei de BD-uri. Cartea prezintă noi aventuri ale lui Dwight McCarty (Josh Brolin), situate cronologic înaintea celor din The Big Fat Kill. Ava Lord, o femeie din trecutul său, revine în viaţa sa, creându-i astfel nenumărate probleme.
PROGRAM CINEMA VICTORIA
În perioada 22 – 5 septembrie cinematograful Victoria este închis.
CINEMA CITY Iulius Mall
12
film: premiere
Rezervări: 0264-20 70 70 www.cinemacity.ro
29 AUGUST - 4 SEPTEMBRIE DIMINEAȚA 10:0013:00
TITLU FILM ROMÂNĂ/ ORIGINAL
PREMIERĂ EROI DE SACRIFICIU 3 2D/THE EXPENDABLES 3 2D PREMIERĂ VÂNĂTOAREA DE SPIONI 2D/A MOST WANTED MAN 2D PREMIERĂ VIAŢA NU ÎŢI OFERĂ A DOUA ŞANSĂ 2D/ ZINDAGI NA MILEGI DOBARA 2D SIN CITY: AM UCIS PENTRU EA / SIN CITY: A DAME TO KILL FOR
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
ȚESTOASELE NINJA /TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES
V-J S-D
11:20
V, L-J S-D
12:10
V, L-J
S-D
11:40
DUPĂAMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
13:30, 15:10
17:30, 19:40, 21:50
13:30, 15:10
17:30, 19:40, 21:50
14:40
17:20, 20:00, 22:30
14:40
17:20, 20:00, 22:30
14:40
17:40, 20:40
14:40
17:40, 20:40
17:40, 19:50
V-J
V, L-J S-D
12:50
15:00
17:10, 19:20
15:00
17:10, 19:20
16:40
19:00, 21:20
DANSUL DRAGOSTEI 5/STEP UP ALL IN -
V-J
RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE 2D/THE HUNDREDFOOT JOURNEY 2D
V-J
19:10
V, L-J
18:20, 20:30, 22:40 18:20, 20:30, 22:40
HAI SĂ FIM POLIȚIȘTI 2D/LET'S BE COPS 2D CASA MAGICIANULUI 2D/THE HOUSE OF MAGIC 2D ...ȘI NE IZBĂVEȘTE DE CEL RĂU 2D/DELIVER US FROM EVIL 2D CASA MAGICIANULUI /THE HOUSE OF MAGIC NOAPTEA JUDECĂȚII: ANARHIA 2D/THE PURGE: ANARCHY 2D LUCY 2D/LUCY 2D CUM SĂ EVADEZI DE PE PĂMÂNT DUBLAT/ ESCAPE FROM PLANET EARTH DUBBED GARDIENII GALAXIEI /GUARDIANS OF THE GALAXY HERCULES /HERCULES SEX TAPE 2D/SEX TAPE 2D AVIOANE: ECHIPA DE INTERVENŢII DUBLAT/PLANES: FIRE & RESCUE DUBBED PLANETA MAIMUŢELOR: REVOLUŢIE /DAWN OF THE PLANET OF THE APES TRANSFORMERS: EXTERMINAREA / TRANSFORMERS: AGE OF EXTINCTION
15:50
S-D
12:20
S-D
12:40
16:30
V-J V, L-J S-D
15:50
14:20, 16:20 12:30
14:20, 16:20 22:00
V-J V-J
14:30
V, L-J
13:10
S-D
11:10
17:00, 19:30, 22:00 21:30
V-J
15:30
V-J V, L-J
Actor, scenarist şi producător, Sylvester Stalone este cel ce a pus în mişcare proiectul „Eroilor de Sacrificiu”, ale căror aventuri stau să înceapă sub semnul cifrei 3. A reuşit să reunească sub aceeaşi umbrelă legende ale filmului de acţiune precum Wesley Snipes, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Randy Couture, Terry Crews, Arnold Schwarzenegger, Antonio Banderas, Mel Gibson, Harrison Ford, Kellan Lutz, Ronda Rousey, Victor Ortiz, Glen Powell şi Kelsey Grammer. În această continuare a seriei, Barney (Stallone), Christmas (Statham) şi restul echipei trebuie să înfrunte un fost camarad pus pe răzbunare: cofondatorul grupului, Conrand Stonebanks
(Gibson). Este una dintre cele mai personale confruntări de până acum, o ciocnire în vechiul stil de luptă şi cel modern, mult mai avansat tehnologic. Chiar dacă nu e prima dată când păcălește moartea, Stonebanks și-a făcut o prioritate acum din distrugerea grupării Eroi de sacrificiu, însă Barney pare să nu fie de acord cu el, pentru că are cu totul alte planuri. Strategia lui Barney este de a aduce în ring sânge proaspăt pentru nimicirea adversarului și implică în luptă membrii din noua eră Expendables, recrutând luptători mai tineri, mai rapizi și experți în gadgeturi. THE EXPENDABLES 3 Regie: Patrick Hughes Cu: Sylvester Stallone, Mel Gibson, Jet Li, Jason Statham, Arnold Schwarzenegger Gen: Acţiune, aventuri Durata: 106 minute
13:40 11:50
13:40
13:50
V-J
S-D
18:10, 20:10, 22:10
13:10 14:30
V-J
S-D
21:40
The Expendables 3: Eroi de sacrificiu
11:40
„Chiar dacă are braţele groase, are un creier şi mai mare. Noi doi ne asemănăm. Suntem precum Ali şi Frazier. Pe măsură ce îmbătrânim, mă face să lucrez mai din greu”. _SYLVESTER STALLONE despre ARNOLD SCHWARZENEGGER
www.zilesinopti.ro
CINEMA CITY Polus Center
14 eveniment
Tel.: 0264-202-000 www.cinemacity.ro
29 AUGUST - 4 SEPTEMBRIE TITLU FILM ROMÂNĂ/ ORIGINAL
PREMIERĂ EROI DE SACRIFICIU 3 2D/THE EXPENDABLES 3 2D PREMIERĂ VÂNĂTOAREA DE SPIONI 2D/A MOST WANTED MAN 2D SIN CITY: AM UCIS PENTRU EA / SIN CITY: A DAME TO KILL FOR DANSUL DRAGOSTEI 5/STEP UP ALL IN -
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
ȚESTOASELE NINJA /TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES
DIMINEAȚA 10:00-13:00
13:20, 15:40
V, L - J S-D
14:00, 16:30
19:00, 21:40
11:30
14:00, 16:30
19:00, 21:40
V-J
V, L - J
14:00, 16:20
20:50
13:40, 15:50
18:00, 20:10
13:40, 15:50
18:00, 20:10
11:20
CASA MAGICIANULUI 2D/THE HOUSE OF MAGIC 2D
S-D
12:10
NOAPTEA JUDECĂȚII : ANARHIA 2D/THE PURGE: ANARCHY 2D
V-J
HAI SĂ FIM POLIȚIȘTI 2D/LET'S BE COPS 2D
V-J
15:00
RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE 2D/THE HUNDREDFOOT JOURNEY 2D
V-J
14:30
22:20
V, L - J
11:40
17:10, 19:20, 21:30
13:30, 15:30
17:30
13:30, 15:30
17:30
...ȘI NE IZBĂVEȘTE DE CEL RĂU 2D/DELIVER US FROM EVIL 2D
V-J
19:30
GARDIENII GALAXIEI / GUARDIANS OF THE GALAXY
V-J
17:00, 19:40, 22:10
CUM SĂ EVADEZI DE PE PĂMÂNT DUBLAT/ ESCAPE FROM PLANET EARTH DUBBED
14:10
V, L - J S-D
12:20
14:10 18:00, 20:00, 22:00
LUCY 2D/LUCY 2D
V-J
HERCULES HERCULES
V-J
16:00
V, L - J
13:10
/
AVIOANE: ECHIPA DE INTERVENŢII DUBLAT/PLANES: FIRE & RESCUE DUBBED CUM SĂ-ȚI DRESEZI DRAGONUL 2- D/ HOW TO TRAIN YOUR DRAGON 2 - DUBBED
Transylvanian Rippers 2014
18:40, 21:50
V-J
S-D
18:10, 20:20, 22:30 18:10, 20:20, 22:30
13:20, 15:40
S-D
CASA MAGICIANULUI /THE HOUSE OF MAGIC
SEARA 17:00-24:00
11:00
V, L - J S-D
DUPĂAMIAZĂ 13:00-17:00
S-D
11:10
S-D
12:20
13:10
Sportivii participanți la ediția din acest an a evenimentului Transylvanian Rippers se vor întrece în cadrul celor trei probe, skateboarding, role și BMX, grupate pe câte două categorii, juniori și seniori. Înscrierile costă 30 de lei pentru înscrierea în avans de pe siteul www.skateboardtransilvania.ro până în data de 3 septembrie sau 40 de lei la fața locului. Fiecare concurent va primi pachetul promoțional TR14 și acces gratuit la toate petrecerile din cadrul festivalului. Cele trei zile de concurs vor beneficia de o coloană sonoră asigurată de către cei mai buni DJ clujeni, vineri va avea loc un warm-up party pe terasa Cotton Club, iar sâmbăta se va încheia cu partyul oficial Transylvanian Rippers într-o locație surpriză. Vineri 5 septembrie Detalii aici: https://www.facebook.com/TransylvanianRippersEvent
www.zilesinopti.ro
16
esenţiale pentru cultură
REACTOR de creație și experiment reintră în calendarul tău de Cluj!
Din luna septembrie caută programul de evenimente al spațiului REACTOR de creație și experiment. Află ce pregătește noua platformă REACTOR Profesional, ce se mai întâmplă sub reflectorul REACTOR Social și ce surprize mai aduce MiniREACTOR pentru cei mici. De când s-a lansat și până acum, REACTOR a generat o mulțime de... reacții. Ai râs, ai plâns, ai dansat, ai vizionat și ți-ai spus punctul de vedere. Ai putut să te întâlnești cu Ada Milea, cu improvizatorii de la JUST PUSH PLAY, cu spectacolele Letei Popescu sau cu muzica Focului Viu. Mânia.ro a fost și ea pe la noi.
Vernisajele Skaunart și generația androgină, precum și multe altele, ne-au populat spațiul expozițional din mansardă. Am fost împreună la FânFest, iar Photo România și European Master Puppeteers au intrat în REACTOR. Din septembrie, ești așteptat cu premiere noi, cu spectacole invitate de peste hotare, ateliere de step, creative writing, păpușărie, muzică bună și oameni faini! În plus, pentru cei mici, MiniREACTOR va fi prezent în fiecare sâmbătă dimineața! Intră în reacție!
DARIUS COLȚAN @ LA PERNE
La Perne ne invită să luăm parte la un concert special, cu muzică de suflet, interpretată de Darius Colțan, un tenor extrem de talentat al Clujului, care ne va încânta cu arii din opere celebre și canțonete cunoscute. Acesta va fi acompaniat de pianistul Nagy Gergo. Contribuție artiști: 10 lei. Sâmbătă 30 august La Perne Calea Turzii 18 20.00
Detalii: facebook.com/ReactorCluj www.reactor-cluj.com
Expoziție de pictură: Jocul…de-a vara Nu am uitat bine mirosul sărat al mării, apusurile superbe din munți și mirosul verii, iar expoziția de pictură “Jocul...de-a vara”, găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei își propune să ne readucă aminte de farmecul anotimpului care tocmai s-a încheiat. Muzeul Etnografic al Transilvaniei Memorandumului 21 Expoziția poate fi vizitată până pe 29 septembrie
www.zilesinopti.ro
AICI
AI PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR CULTURALE!
evenimente culturale
www.zilesinopti.ro
17
evenimente
www.zilesinopti.ro
19
20
esenţialele pentru distracţie
Alandala by the lake
Ultima mare petrecere a verii este organizată cum altfel, decât de Club Midi. Cei care au rata ediția anterioară Alandala, au un motiv în plus de a ieși din oraș și a se relaxa într-un peisaj
BALANSOAR ÎN SHELTER
Electroclown, E’yo Trikz și Fra Telemeu încing platanele în The Shelter, joi, 4 septembrie începând cu ora 22.00. Analizată din punct de vedere chimic, combinarea elementelor de joi seara ne arată un
www.zilesinopti.ro
pitoresc, cel al lacului Gilău, ascultând doar muzică bună. Așadar, notați-vă în agenda partyul Alandala by the Lake, de vineri, 29 august, care va avea loc la Motel Gilău. De atmosferă se vor ocupa
rezultat complet, complex și omogen. Electroclown cu condimente exotice și eclectice, Indjstione cu atmosfere soulful și feeling-oase și Jaheyo cu exerciții de tehnică și inserții electrizante vă vor muta echilibrul de pe o parte pe alta până vă găsiți ritmul propriu din care nu veți ieși decât în zori, când vă veți strădui din răsputeri să păreți lucizi în multele cărări spre casă. Când: Joi 4 septembrie Unde: The Shelter, P-ța Unirii 25 Ora: 22.00
ION LUDWIG [live act], K!D CHRISS, PAUL K și RQZ. Prețul unui bilet presale este de 20 lei, la fața locului fiind 30 de lei. Acestea se pot achiziționa de la BEAMS (Piezișă), CE? (Piața Muzeului), sau OUTWEAR (centru), sau la numărul 0757 532 452. Cazări sunt disponibile la Motel Gilău (85 de lei o cameră dublă). Organizatorii pun la dispoziție mijloace de transport, vineri seară, începând cu ora 19.00, cu plecare de la BILLA Mănăștur. Când: Vineri 29 august Unde: Motel Gilău Detalii: https://www.facebook.com/clubmidi
SATURDAY NIGHT ÎN LA GAZETTE
Sâmbătă, 30 august, începând cu ora 22.00, în la Gazette îi ascultăm pe Funkdafied, Dodo, Nerub și Slim Rocka. Cu alte cuvinte, ne dăm filme de super party, ne distrăm și ne simțim bine. Ne vedem pe Cetățuie, da? Când: Sâmbătă 30 august Unde: La Gazette, Călărașilor 1, Parcul Cetățuia Ora: 22.00
22
evenimente
www.zilesinopti.ro
28
pub crawling
Cine vine la BOOHA?
Situat în inima campusului studențesc Hașde, mai exact pe Piezişă, aleea cea mai frecventată de studenții care locuiesc la căminele din Complexul studențesc Haşdeu, Booha Bar este un local care nu mai are nevoie de nicio prezentare, unul dintre cele mai populate și căutate baruri din oraș. Aici te întâlnești cu prietenii încă de la primele ore ale dimineții și
www.zilesinopti.ro
POFTIM LA UN PAHAR DE VIN!
Corso Caffe & Bistro este un local micuț și cochet situat în inima orașului, unde vă puteți bucura de o priveliște de vis, cafeneaua îți savurezi cafeaua fiind situată în fața Bisericii preferată în acordurile celor Sf. Mihail. Aici, iubitorii de mai pe val melodii. Tot aici îți vin se vor simți minunat, închei ziua în cel mai plăcut pierzând noțiunea timpului, mod posibil, relaxându-te cu stând la taclale cu prietenii cele mai inedite cocktailuri, și savurând un pahar de vin sortimente de bere, băuturi de calitate. răcoritoare și limonade. BOOHA BAR Hașdeu 19 www.booha.ro http://www.facebook.com/ boohabar Str. Piezişa 19 Tel: +40 264 402 509
ORSO CAFE & BISTRO C P-ȚA UNIRII 15 TEL: + 40 733 946474 WWW.CAFECORSO.RO preţ: xxx plus: locație ultracentrală, terasă, meniu culinar variat, selecție impresionantă de vinuri
O TERASĂ LA ÎNĂLȚIME!
Este de neacceptat să lăsați să treacă vara fără a vă bucura de experiența Pergola. Singura terasă din oraș care oferă o panoramă superbă asupra centrului, este situată pe Cetățuie și își așteaptă zilnic clienții cu o mulțime de sortimente de băuturi pe toate gusturile: frappe-uri delicioase, limonade răcoroase, vinuri rafinate și multe altele. PERGOLA Aleea Scarilor FN Tel: (+40) 745 154 013 http://pergola-cafe.ro preţ: xxx plus: priveliște de vis asupra orașului, o altfel de atmosferă, experiență unică
pub crawling text
29
www.zilesinopti.ro
30
text crawling pub
Baruri B BIBLIOTECA CENTRALĂ JANIS (BCJ)
Piaţa Unirii, nr. 19 Orar: NON-STOP www.janis.ro facebook.com/bcjstuf 0736 365 807
BERĂRIA URSUS
Piaţa Unirii, nr. 20 Daily 09:00-04:00 Dum 12:00-03:00 Happy Hours: 9:00-12:00 şi 18:30-20:00 www.janis.ro facebook.com/BerariaUrsus 0720 944 130
BERARIA BOEMA
Str.Taberei, nr.4 WWW.BOEMACLUB.RO
BECI 36
str. Regele Ferdinand, nr. 36\ 0756 287 045
BIG APPLE
Str.Piezisa, nr.14 0745 079 526
BLACK SHEEP BAR
Piezişa 21 0756 260 043 facebook.com/blacksheepbar.piezisa21
0733 803 700
str. Republicii, nr. 110
b-dul. Eroilor, nr. 18
BULGAKOV
0264 439 359
0740 900 350
Str.I.M.Klein, nr.17 0264 450 156
HELTAI FOLK-PUB
BRUNO BISTRO AND
str. Clinicilor, nr.18
WINE BAR
0264 432 096 / 0756 156 206
P-ta Muzeului 0732 680 680 facebook.com/pages/ Bruno-Wine-Bar-Bistro STR. C-TIN DAICOVICIU NR.1
C CE?
Piata Muzeului, nr.5 0728 195 231 / 0728 195 230 WWW.CECANDUNDE.RO
CRAM IN PUB
Str.Regele Ferdinald, nr.16 0727 387 203
E
Str. Piezisa, nr.19 0264 402 509
BROADWAY
Str.Victor Babes
www.zilesinopti.ro
INSOMNIA
Str.Universitatii, nr.2 0742 072 955
J JUNKYARD PUB
Str. Stefan Octavian Iosif Nr. 4 0720 222 800 www.facebook.com/pages/ Junkyard-Pub K KLAUSEN PUB
Str. Georges Clemenceau, Nr.1 0727 843 782
EUPHORIA BIERGARTEN
Str. Cardinal Iuliu Hossu
KLAUSEN BURGER
(Pavlov) 25
str. Regele Ferdinand 22-26
0756 393 333/ 0745 393 333
Magazinul Cetral etaj IV
MOONSHINE
Str. Ion Ratiu nr.10 0744 341 413 facebook.com/moonshine.cluj O
T
HOUSE
D
TOULOUSE CAFEBRASSERIE
P-ta. Unirii, nr. 12 0730 112 354 WWW.TOULOUSE.RO
DIESEL CAFE
Piata Unirii 17 0264 439 043/ 0730 083 885 D-J: 8:00 - 00:00
TONI’S PUB
str.M.Nicoara,nr.1 (pta.Engels) OLD SCHOOL COFFEE
clujnights.ro/crazy-caffe
0264 441 133/0722 277 200
V-S: 8:00 - 5:00
DEMMERS TEEHAUS
THE LONDONER
P-ţa Unirii 9
Str. Andrei Saguna, nr.6
EMIL ZOLA NR.5
Tel.: 0751.333.297
0731 307 897
THE SOVIET
FACEBOOK.COM/OLD-
Str. Georges Clemenceau
SCHOOLCOFFEEHOUSE
TEL. 0749 902 484
P PEOPLE PUB
David Francisc 13, 0729 023 700
Cafenele Ceainării B
office@aftereight.ro
BOULEVARD CAFE & BISTRO
facebook.com/
B-dul Eroilor, nr. 27
WWW.PEOPLEPUB.RO
0755 050 558
facebook.com/demmers.romania DIESEL CAFE POLUS
Polus Center, etaj 1, Food Court 0264 439 043; 0730 083 882 L-D: 10:00 - 22:00
E ENIGMA CAFÉ
R
C
REHAB
CAFENOAR
str. Piezisa, nr.23A
Str. Regele Ferdinand, nr. 36
0749 483 658
0757 353 762
https://www.facebook.com/
facebook.com/
CAFENEA RĂGAZ
0752 104 642
EnigmaCafeCluj
rehabcollegebar
Decebal nr.22-24
FREE WI FI SPOT
0372 717 552 / 0743 461 351
ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTRO Str. Iuliu Maniu nr.12 Rezervări: +40 752 104 642
F FABRICA DE BERE URSUS
Calea Mănăştur, Nr.2-6 0755 114 445
G BOOHA BAR
I
M
com/SpatiuCafePub
GAP
Str. Piezisa, nr.11 0747 538 839 / 0748 147 075
H HARD CLUB
KRAJCZAR STR.MATEI CORVIN
L L’ATELIER CAFÉ
Str. Memorandumului, nr.9 0264 450 655
LA SOLAS STR.PIEZISA, NR.16
LA GAZETTE
Parcul Cetatuia , Calarasilor nr.1 WWW.LAGAZETTE.RO
LE GENERAL
S
c’estlavie,cafenea&grădinădevară Strada Iuliu Maniu nr. 12 Orar 8 a.m. – 3 a.m.
0753 353 398 www.ragaz.ro
J
STUDIO 26
facebook.com/ragaz.ro/info
Pieşisă 26
CASA JAZZ
0743 788 346
Str. Vasile Goldis, nr.2
Eroilor, nr. 5 (la etaj)
https://www.facebook.com/
Orar: NON STOP
Daily 16:00 - 02:00
Studio26Piezisa
www.janis.ro
Happy Hours: 9:00-12:00 şi
facebook.com/Casa Tauffer
JANIS CULTURAL CAFE
18:00-19:00
SPATIU CAFE-PUB
0731 339 259
Napoca 9
CRAZY
www.janis.ro
Tel.: 0742.899.109
P-ţa Ştefan cel Mare 5
facebook.com/JanisCulturalCafe
https://www.facebook.
0722 500 135
0736 365 805
32
text crawling pub
www.zilesinopti.ro
pub crawling
JOBEN
Str.Septimiu Albini nr.10
Str. AvramIancu29
0264 414 021
0720 222 800
LE GENERAL
HTTP://JOBEN.RO
Bulevardul Eroilor nr.18
K KHARMA EMOTION
0751 019 315
M
COUTURE
MUSTACHE CAFE
www.clubkharma.ro
P-ţa Avram Iancu 13
Lucian Blaga, nr. 1-3
0740 642 604
0740 616 106 HIGH LIFE CAFE
P-ta Unirii nr.18/5, 0747 225 632 www.highlifecafe.ro Bd. C-tin Brancusi nr 12A 0264 441 506
I IL CAFFE DELL ANGOLO
ConstantinBrâncuşi84 ConstantinBrâncuşi12A WWW.ILCAFFE.RO
IL CAFFE DEL CENTRO
Universităţii8, visavisde UBB WWW.ILCAFFE.RO
IL CAFFE MĂNĂŞTUR
Mehedinţi82, lacomplexul Olimpia WWW.ILCAFFE.RO
INSOMNIA
Str.Universitatii nr.2 0742 072 955 STR.MATEI CORVIN
L LA CIZMĂRIE
Samuil Micu 6 0742 899 507 WWW.FACEBOOK.COM/
LA PERNE
Calea Turzii 18 0743 655 258
LEGENDS
N NAPOCA 15 CAFE
Str. Napoca 15, 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 8:00- 00:00 WWW.NAPOCA15.RO
O OLYMPOS
Str.21 Decembrie nr.11 si 75 0733 070 553
Q
S SAMSARA CHILLOUT TEAHOUSE
Str. Emil Racoviţă 27 Orar: zilnic 14:00-02:00 0753 775 052 facebook.com/samsara_
SHADOW CAFÉ
Str.Vasile Goldis nr.1 0264 594 141, 0771 164 743 WWW.SHADOWBAR.RO
T
b52cluj
U UNO CAFÉ
Polus Center
HALL
Calea Manastur 2-6 0756 393 333/ 0745 393 333
CAFÉ VENEZIA POLUS CENTER
Z ZORKI PHOTO CAFE
Ion Raţiu 10, la etaj 0264 595 970,0723
RELOAD
636 457
Cafe&Cocktail bar
facebook.com/zorkicafe
Y YOLKA BAR
P-ţa Unirii 21 facebook.com/baryolka
F
facebook.com/
str. Henri Barbusse,
flyingcircuspub
WWW.BOILERCLUB.RO
0729 105 747
BAMBOO CLUJ
P-ta Mihai Viteazul Complex Leul 0264 432 239 / 0752 260 046
C CLUB 30 PLUS
str. Avram Iancu, nr.29 0264 431 618 / 0728 30PLUS
COTTON CLUB
Str. 1 Decembrie 1918,
I
Str. Republicii, nr.110 0742 496 599 / 0728 123 100
S CLUB SIN
Str. Universitatii 3 0741 113 647 WWW.THESIN.RO
SUGAR CLUB
str. Iazului, nr. 21
str. Horea, nr.5
0754 590 593
0768 504 072
www.sugarclub.ro
www.irishmusicpub.ro J
T THE SHELTER
JANIS LA STUF
str. Piata Unirii nr 25
Piaţa Unirii, nr.19
0742 193 977
Daily 22:30-06/07:00
THE SIN - SOCIAL CODE
www.janis.ro
CLUB
facebook.com/Janisla-
Universităţii 3
StufClujCluj
0740 258 256
TEL: 0736 365 807
facebook.com/
K KHARMA
0747 268 866
P-ta. Lucian Blaga, Nr.1-3
DIESEL CLUB
P PHI 18
IRISH & MUSIC PUB
35-37
D
www.janis.ro
0752 238 782
EUPHORIA MUSIC
BOILER CLUB
Fabrica de pensule
22:30-06:00
str. Berariei, nr.6
0754 039 089
nr.59-61
Vineri, Sambata:
REZERVĂRI: 0752 820 416
Str. Iuliu Maniu, nr.2
0740 380 570
Joi: 18:00-02:00
0720 944 159MIDI
0747 417 639
Str.Motilor nr.4
0752 104 641
0732 555 887
www.facebook.com/
Piaţa Unirii, nr. 21
Napoca 16
TIME CAFÉ
Orar: 7.00 a.m. – 03.00 a.m.
Str.Donath nr.100E
Eroilor, nr. 5
M MY WAY CLUB
ECLIPSE CLUB
FLYING CIRCUS
WWW.VERTIGOCAFE.RO
ROYAL CAFÉ
B52
E
Str. Ion Ratiu, nr. 2
Strada Petru Maior nr. 13
0755 388 553
B
WWW.DIESELCLUB.RO
TEL. 0364 438 904
907 867
center)
0743 359 795
V-S: 22:00- 5:00
BERMUDAS PUB
etaj şi terasă
str.Republicii109(Sigma
str. Samuel Brassai, nr.12
J: 21:00- 00:00
str. Virgil Fulicea, nr. 2
Piata Unirii nr.9, 0753
R
TAIL CLUB
300 300
0722 523 756
PEOPLE
IULIUS MALL ETJ.1
AFTER EIGHT COCK-
0264 439 043/ 0737
TABIET CAFE & BISTRO
VERTIGO
QUARTZ CAFFE
A
teahouse
Q CAFFE ABOUT
FREE WI FI SPOT
Cluburi
0743 770 396
33
sinsocialclub X CLUB & LOUNGE XS
Bd. Eroilor Nr. 9 Rez. 0751 919 328
P-ta Unirii, nr.17
www.zilesinopti.ro
34
gastronomie text
Bulgakov Soulfood & Café
Ori de câte ori vine vorba de un gulaș, nu mă pot răbda să informez pe oricine e interesat: la Bulgakov se mănâncă indiscutabil cel mai bun gulaș autentic unguresc din Cluj! Să nu aveți însă impresia că în celebrul local vă puteți îndestula doar cu acest preparat. Berlioz, Woland, Azazello, ciorba bețivanului, Ciufulicii din Carpați, specialitate de sărmăluțe cu
www.zilesinopti.ro
ciolan fiert-afumat și mămăliguță, supă de varză, chifteluțe cu sos de roșii, pulpe de pui de baltă pane cu cartofi prăjiți și cu sos tartar sunt doar o mică parte din bunătățile cu care vă puteți delecta fie pe terasa cochetă a restaurantului, fie într-una din încăperile vechii clădiri. De la micuța cafenea literară, care a sprijinit mereu lumea artistică, organizând diverse expoziții, seri
culturale și alte manifestări dedicate artelor frumoase, Bulgakov s-a transformat în cei aproape 12 ani de existență, într-un local versatil, în care vă puteți începe sau încheia ziua într-un mod plăcut atenție și dedicare în mare parte după rețete proprii, din ingrediente proaspete. BULGAKOV SOULFOOD & CAFÉ I. M. Klein 17 Tel: +40 264 450 156 https://www.facebook.com/BulgakovClub
gastronomie
35
www.zilesinopti.ro
36
esenţiale culinare text
Tablou ori meniu de toamnă
LARISA IONESI https://www.facebook.com/samsara.foodhouse
Dacă meniul Samsarei Foodhouse ar fi avut frunze, ce toamnă! Dar are, căci mâncarea este concepută cu vegetale, gătită, în sensul de îmbrăcată frumos, pentru înfățișarea toamnei. Deci, ce toamnă! Legume precum ardei, varză, morcovi, cartofi, fasole, dovlecei, anghinare, roşii, castraveţi, cartofi dulci, şi fructe, ca de pildă mere, prune, nuci,
migdale, afine, pere, grepfrut, curmale, piersici, nectarine, caise, dau curs liber acestei expoziții de pictură în aer liber, pe nume toamna. Unul dintre obiectele expuse este, de exemplu, gazpacho, pictură roşiatică executată pe suport de roşii, castraveţi şi pătrunjel. O altă ilustraţie, de această dată verzuie, este ruloul de dovlecel cu brânză de capră şi busuioc sau dovlecelul cu brânză şi legume la cuptor ori pizza Zucchini. O altă imagine a acestui timp ce îmbracă natura în culori ce fascinează de la pictori şi poeţi la bucătari şi gurmanzi este chilli-ul, această mixtură de
nuanţe şi ingrediente, ca ardei gras verde, fasole boabe şi boabe de porumb. Însă piesa de rezistenţă este raw cake-ul cu vanilie şi fructe de pădure, mov ce face orice frunziş să pălească. De frunzăreşti, deci, meniul Samsarei Foodhouse, întorci anotimpurile, nu foile, şi deschizi un nou capitol, al cărui titlu este “Toamna” şi ale cărui rânduri sunt mâncăruri.
SAMSARA FOODHOUSE Ludwig Roth 5 www.samsara.ro https://www.facebook.com/samsara.foodhouse
“În mâncarea sănătoasă, e frumoasă şi toamna, aşa cum în oamenii frumoşi toamna înseamnă sănătate, joc de culori şi tremur de savori”. _Mesager al toamnei și al Samsarei, Larisa.
www.zilesinopti.ro
gastronomie
A AGAPE Str. Iuliu Maniu nr. 6 AROMA Calea Turzii nr. 295 0264 598 777 www.restaurant-aroma.ro ARTS CAFFE&GOURMET P-ţa Unirii 14 Tel: +40 740 939 004 facebook.com/artscaffecluj
B BARACCA Str.Ion Ratiu nr.10-12 0732 155 177 www.baracca.ro BELLI FRESCHI Galeriile Ferdinand 0364 730 273 www.bellifreschi.eu BISTRO BONJOUR Str. Costache Negri nr.1 0755 168 675 BISTRO CORSO P-ţa Unirii 15 0733 946 474 www.cafecorso.ro BRICK’S, (M)EATING POINT Str. Horea, Nr. 2 0364 730 615 BERĂRIA URSUS Piaţa Unirii, nr.20
Daily 09:00-04:00 Dum 12:00-03:00 Happy Hours: 09:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Beraria Ursus 0720 944 130 BOLERO B-dul Titulescu nr.2 0744 838 046 www. restaurant-bolero.ro BISTRO MON AMI Bogdan Petriceicu Hasdeu, 43A 0754 066 102 https://www.facebook. com/pages/Bistro-MonAmi/452022301584829
C CAPRICCIO in cadrul West City Hotel Floresti, Str. AvramIancu442-446 www.westcityhotel.ro CASA BOEMA str. Iuliu Maniu, nr. 34 0734 414 414 Facebook.com/CasaBoemaCluj CASA PIRATILOR Str. Ravasului nr. 16 0264 486 636 www.casapiratilor.ro
0264-420581
CASA ZANELOR Floresti, Str. Sportului nr. 5 0745 543 728 WWW.CASA-ZANELOR.RO
COFETĂRIA NICOLE Decebal 59 0264 432 817 facebook.com/cofetarianicole CORSO CAFÉ&BISTRO P-ta Unirii 16 0733 946 474 http://www.cafecorso.ro CULINA NOSTRA BISTRO Bd. 21 Decembrie, nr. 14 0753 551 596 www.culinanostra.ro
D DAVINCI RISTORANTE str. Fagului, nr. 87 0726 689 933 rezervari@davinciristorante.ro www.davinciristorante.ro DONER KEBAB & GRILL Eroilor 16 0731 369 453
DESCHIS NON-STOP
DEUTSCHES HAUS Str. Plopilor nr. 51-55 0364.405.599 / 0755.041.977
CASA VIKINGILOR Str. Hasdeu nr. 70 0264 595 280, deschis non-stop www.casavikingilor.ro Eremia Grigorescu, Nr. 34
EUPHORIA BIERGARTEN Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25
WWW.DHAUS.RO
E
www.zilesinopti.ro
37
3838
se întâmplă gastronomie | unde
PENTRU LISTA COMPLETĂ A RESTAURANTELOR INTRĂ PE www.zilesinopti.ro
gastronomie text
0756 393 333/ 0745 393 333
ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTRO Str. Iuliu Maniu nr.12 Rezervări: +40 752 104 642 https://www.facebook. com/EnigmaCafeCluj
EUROPA Str. I. Bologa nr. 5 0264 420 406
WWW.VILAEUROPA.RO
F FABRICA DE BERE URSUS Calea Manastur, Nr. 2-6 0755 114 445 FAIR PLAY Piata 14 Iulie nr. 22 0264 309 516
FORK & CORK Str. Mihai Veliciu, nr. 63 0264 282 353 / 0741 270 269 www.forkandcork.ro
G GASTROYAL PUB & RESTAURANT str. Iuliu Hatieganu, nr.8 0744 989 124 / 0264 414 746
MOTEL GILAU Str. Republicii FN, Gilau 0264 371 745
WWW.MOTELGILAU.RO
H RESTAURANT HANUL DACILOR Str. Decebal 22-24 www.hanulfullton.ro 0735 533 833 HAVANA Parking Leul Mihai Viteazu etj.7, 0788havana www.restauranthavana. ro HELTAI str. Clinicilor, nr.18 0264.432.096 / 0756.156.206 RESTAURANT HOTEL SUN B-dul. 1 Decembrie 1918, 120A 0740 380 570 / 0364 417 446 HOTEL TRANSILVANIA Str. Regele Ferdinand, nr. 20 0264 594 429
I IRISH & MUSIC PUB Horea 5, 0768.504.072 contact@irishmusicpub.ro www.irishmusicpub.ro L - S: 10.00 - 04.00D: 18.00 - 04.00
RESTAURANT IMPACT Str. Teodor Mihali Nr 15-17 contact@impactcluj.ro 0364.439009, 0771.166305
K KFC 1 Polus Center, str. Avram Iancu, nr. 492 - 500
NAPOCA 15 Str. Napoca nr. 15 0264 590 655/0730 083 883 L-D: 10:00- 00:00 WWW.NAPOCA15.RO
O OFF THE WALL Str. Clemenceanu Nr. 3 0749 619 240 www.offthewall.ro
0264 504 681
OLD HOUSE
KFC 2 str. Al. Vaida-Voievod, nr. 53-55
OPAL Str.ConstantinBrancusinr.148-152 0264 403 136
L
OPERA RESTO CAFFEE P-ta Stefan Cel Mare Nr. 18 0364 101 562, 0746 163 476
0264 555 502
LA CINA Str. Dobrogeanu Gherea 25 0264 590 281
WWW.LA-CINA.RO
LIVADA str. Clinicilor, nr. 14 0722 111 115
facebook.com/restaurantlivada
LONDONER Emil Zola 5 0727 779 607; +40 371 370 914 facebook.com/londoner. cluj.5 LUCAS SUPER SANDWICH Napoca nr. 9 0769 643 002/ 0264 439 068 www.lucassupersandwich.ro cluj@lucassupersandwich.ro https://www. facebook.com/ LucasSuperSandwich. ClujNapoca LUGANO G-ral Eremia Grigorescu 51 0264 594 593
LUNCH BOX Bd. 21Decembrie1989, 13-15 0264 442 400/0751 142 535
M MATEI CORVIN ( INTIM ) Str. Matei Corvin nr. 3 0264 597 497
MARCO POLO Str. Sindicatelor 9-11 0264 450 101
MAIMUTA PLANGATOARE Str. Emil Isac nr. 3 0722 328 031
MCDONALD’SMANASTUR STR. PRIMAVERII NR. 74
MCDONALD’S Piata Mihai Viteazu, Nr. 1 0264 432 885
N
39
STR. CRINULUI NR. 16
WWW.OPALHOTEL.RO
www.opera-food-caffe.ro
ONIX Str. Septimiu Albini, nr. 12 0264 414 076 WWW.HOTELONIX.RO
P PANORAMIC Str. Serpuitoare nr. 3 0264 432 080 WWW.PANORAMICCLUJ.RO
POKKA Hermann Oberth nr. 1 Tel: +40 745 005 969 pokkabistro.ro PIADINE
STR. VASILE GOLDIS, NR.1
R RED HOUSE Str. C-tin Brancusi nr. 114 0264 441 829/0364 142 306
CIULEANDRA Str. Septimiu Albini nr. 10 0264 414 021
CRAMA HAIDUCILOR Str. Cometei nr. 12-14 www.crama-haiducilor.ro 0264 438 385
S
E
SERENA Str. Dumitru Braharu FN 0264 480 337
ETNO BAR & GRILL Str. Memorandumului nr. 21
www.pensiuneaserena.ro
SUBWAY Iulius Mall foodcourt SINAIA B-dul 1 Decembrie 0264 354 840
SMEY FRESH KITCHEN & GRILL Bd. 21 Dec. 1989 vizavi de SORA 0264 33 44 55 facebook.com/smey. kitchen
T TABIET CAFE&BISTRO Str.Virgil Fulicea nr.2 TEL:0364.438.904
V VILA ROSA Str. Frunzisului, Nr. 4 0747 111 962
VINNY’S b-dul. Eroilor, nr.29 TEL.: 0736 899 899
Tradiţionale româneşti C CASA ARDELEANA Sora Shopping Center B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 5 0264 439 451
0264 590 501
H HANUL DACILOR Iulius Mall 0264 555 353 / 0752 067 459 Str. C-tin Brancusi, nr.86A L-J-D: 08.00-24.00 V-S: 08.00-02.00 www.hanul-dacilor.ro
R ROATA Str. Alexandru Ciura nr. 4 0264 592 022
V
T TOKYO Str. Gh. Marinescu nr. 5 0264 598 662
www.tokyorestaurant.ro
TOKYO DELIVERY exclusiv Home Delivery 0753 070 000, 0726 331 117 WWW.SUSHITIME.RO
W WASABI Polus Center 0725 896 650
WASABI RUNNING SUSHI Iulius Mall 0729 950 322
WASABI SUSHI SHOP Centrul Comercial Central, la parter 0753 103 270
Chinezeşti B
VALAHIA Str. Govora 54B
BEIJING FAST FOOD Str. Avram Iancu nr. 12
Restaurant Vegetarian
BEIJING FAST FOOD Emil Isac nr. 5
S
SHANGHAI EXPRESS Memorandumului 4, Iulius Mall, Cora
www.restaurantvalahiacluj.ro
SAMSARA FOOD HOUSE str. Stefan Ludwig Roth, nr. 5, orar 11:00 - 23:00 http://samsara.ro/ 0364 889 278
Japoneze N NOBORI Plopilor 62
0749 066 193T
0264 408 484
0264 594 418
S
www.shanghaiexpress.ro
RESTAURANT SHANGHAI Str. Calea Turzii nr. 42 0727 833 453 www.restaurantshanghai.ro
Y YUMMY YANG Polus Center Str. Avram Iancu 492-500 0722 779 396 Iulius Mall Str. Al vaida Voievod, nr.53 B
Rest. Indian I INDIGO str. Piezişă, nr.10 Rezervări: 0740.910.688 Facebook.comIndigoRestaurant www.indigorestaurant.ro
Turcesc D DONER KEBAB & GRILL Eroilor 16 Tel: 0731 369 453 donerkebabgril@yahoo. com www.facebook.com/ pages/Doner-kebabgrill
O OZ ISTAMBUL str. Hermann Oberth, nr 3 0744 518 089
WWW.FASTFOODCLUJ.RO
Thailandez L LOTUS RESTAURANT THAILANDEZ Str. Academician David Prodan, Nr. 4 0746 855 461
Restaurant Wok W WOK’N ROLL Str. Gheorghe Sincai Nr. 14 www.wokandroll.ro 0264 599 189
0722 779 396
www.zilesinopti.ro
40
night life
Te-ai pregătit de petrecere? să respecți o singură regulă: alcool mult și de calitate. Propunerea noastră: o vizită la Liquor Store-ul din Cluj (fie Hașdeu fie cel pe de Emil Isac), care îți pune la dispoziție “materia primă” Și nu, de data de care ai nevoie: o gamă aceasta nu îți vom impresionantă de băuturi face cele mai bune alcoolice și non-alcoolice, la recomandări de partyuri sau cele mai cochete prețuri din concerte care se întâmplă în oraș! oraș. Știm că petrecerile private, home party-urile de Liquor Store week-end sunt uneori la fel Strada Emil Isac 22 Strada Piezișă 23A de reușite, chiar dacă au loc facebook.com/liquorstorecluj în cerc restrâns. Trebuie doar FARMACIE ONLINE FARMACIA REMEDIUM 1 B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 131 0264 41.29.01 FARMACIA CYNARA -
www.zilesinopti.ro
CARTIER MANASTUR Calea Floresti (peste drum de Billa) Nr.75, 0264/426272
Bld. 21 Decembrie1989, Nr.5, 0264/439450
CENTRU - FARMACIA FARMADON - COMPLEX SORA SHOPPING CENTER
Piata MIHAI VITEAZU, FN (langa Mc'Donald's), 0264/434182
FARMACIA VIAFARM
RESTAURANTE
0264 427 121
MAGAZIN
BERĂRIA URSUS Piaţa Unirii, nr.20 Orar: non-stop Happy Hours: 09:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Beraria Ursus
DONNER MAXX Centru Str.Gh.Sincai 7 0264 596429
LIQUOR STORE Emil Isac 22 Haşdeu, Piezişă 23A Tel: +40 749 879 788
BARURI
VETERINAR
CASA VIKINGILOR Centru, Hasdeu Str. B.P.Hasdeu, nr.70 0264-595280 www.casavikingilor.ro
EUPHORIA BIERGARTEN Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25 non stop
MULTIVET Grigorescu str. Milcov, nr. 2 0264 - 584278, 0721 - 317696 www.multivet.ro
CASA VIKINGILOR Grigorescu Str. Al.Vlahuta nr.41 A 0264-588032 www.casavikingilor.ro
CASA TAUFFER Adresa: Vasile Goldis, nr.2 0731 339 259 Orar: NON STOP Happy Hours: 07:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Casa Tauffer
0725 215 961
CASA PIRATILOR Manastur Str. Ravasului 16 0264-486636 www.casapiratilor.ro/ cluj.html KIOSK str. Eroilor, nr. 45/5 0264 590 200 / 0722 2KIOSK MC DONALD’S Centru P-ta Mihai Viteazu 0264-432885 MC DONALD’S / MC DRIVE Manastur Str.MaresalIonAntonescuNr.74
B.C.J. ( BIBLIOTECA CENTRALA JANIS ) Adresa: Piata Unirii, nr.19 0731 339 943 Orar: NON STOP www.janis.ro www.facebook.com/B C J
STOMATOLOG BOTE-SAN CLINIQUE Zorilor Str.ObservatoruluiNr.11BlOs12 O364/804677 ; 0745/655675 www.bote-san.ro
TRIVET Gheorgheni Str.C.Brancusi nr 45 0264 - 418599
TAXI TAXI NOVA 0264.949 *9949(orange,vdf) TAXI NAPOCA *9953(orange,vdf) 0264.953 TAXI PRO RAPID 0264.948 TAXI DIESEL 0264946 *9946(orange, vdf) TAXI PRITAX 0264.942
night life
www.zilesinopti.ro
41
42
night life
www.zilesinopti.ro
44
night life servicii
www.zilesinopti.ro
servicii
45
Fii fan Zile şi Nopţi pe Facebook!
Dă-ne like:
facebook.com/zilesinoptiCluj
www.zilesinopti.ro
4646
unde se întâmplă | servicii
servicii | 4747
www.mellis.ro
NEGOCIABIL peste 3 înnoptări
unde se întâmplă
Camere simple 90 lei, Camere duble 110 lei Cameră dublă+pat suplimentar 140 lei wireless, parcare, tv, room service, saună, solar, minipiscină
Str. Moldovei, nr. 5, Orar: non stop Tel.: 0264.596.777; 0744.645.800
Tarife începând de la 90 ron şi Parcare gratuită păzită! VILA EUROPA Cartier Grigorescu, Str. I. Bologa nr. 5 Mobil: 0742 250.840 Tel./Fax: 0264.420406, 0735802335
www.vilaeuropa.ro
Meniul zilei numai 9,9 lei!
Cazare, terasă, parcare păzită, sală de conferinţe, 2 săli de nuntă până în 250 pers.Servicii de mare calitate. www.hotelstil.com, contact@hotelstil.com Cluj Napoca, Str. Făgetului 5B (de pe Calea Turzii spre Făget) Tel.: 0264/438.171, 0788 271.609 NON STOP
50
esenţialele săptămânii viitoare
MUZICĂ
FILM
DIVERSE
BASSLINE BUSINESS @ FLYING CIRCUS
Joi, 18 septembrie, ne petrecem la Bassline Business în Flying Circus Pub, începând cu ora 23:00, alături de Alex Chronic, Phoneme, Zero și MadLiquid. Intrare: 5 Ron.
THE GIVER
Acţiunea are loc într-o societate distopică şi ternă a viitorului, în care oamenii au fost lăsați fără nici un fel de amintiri, astfel încât aceștia nu mai manifestă nici un fel de sentiment sau emoție, fiind asemenea unor roboți ale căror îndatoriri/meserii sunt prestabilite
K-LU @ THE SHELTER
Pe 25 septembrie ne dăm întâlnire în The Shelter cu K-lu, un dj și producător din Timișoara, prezent pe scena electronică încă din anul 2005, pomovând genuri muzicale ca: funk,hip hop și breaks . Un plus de noutate îl reprezintă show-urile audio- video, respectiv apariția primului său album, ”Chestii, socoteli”.
KYRA KYRALINA
Eroinele sunt două frumuseţi balcanice, mamă şi fiică, văzute prin ochii fiului, respectiv fratelui Dragomir. La porţile Orientului, în Brăila, la începutul secolului XX; cele două femei caută şi oferă plăceri, acceptându-şi destinul tragic.
SEMINARUL INTERNAȚIONAL DE AIKIDO Toamna lui 2014 este mai specială prin organizarea seminarului de Aikido de la Cluj, care va avea loc în perioada 12 – 14 septembrie, dar și prin întâlnirea Comitetului Director al Federației Internaționale de Aikido. Lista maeștrilor care vor veni în România în acest context conține nume cu greutate în arta marțială a armoniei.
EDIŢIA de CLUJ
Director: Dragoş Roncu
apare săptămânal - gratuit, nr. 34 (439), 29 august - 4 august 2014
dragos.roncu@zilesinopti.ro
Editată de: SC CRESCENT ADVERTISING SRL Contact: P-ţa Ştefan Cel Mare nr.4 (Clădirea Roşie)
Publicitate: Hunor Ferencz 0740 012 790, hunor@zilesinopti.ro
et.1, cam.121, Cluj-Napoca
Redactor: Alexandra Alexa
e-mail: cluj@zilesinopti.ro
alexandra@zilesinopti.ro
https: //www.facebook.com/zilesinoptiCluj http://cluj-napoca.zilesinopti.ro/
Dtp: Claudia Bodo
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail cluj@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Publicitate naţională
Ediţiile Zile şi nopţi în România: 330.000 exemplare lunar.
Valentin Puşcaşu,
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad.
Senior Sales Manager, 0726 103 294,
Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Vâlcea.
valentin.puscasu@wonderfulmedia.ro