

Descarcă aplicația
“Bihor Curat”






au creat aplicația ,,Bihor Curat”,
cu ajutorul căreia bihorenii au

la dispoziție:
graficul de colectare a deșeurilor de la orice adresă din Bihor;
un ghid de colectare corectă a deșeurilor;
posibilitatea de a face o sesizare privind depozitarea ilegală a deșeurilor;
o hartă cu punctele unde se pot arunca hainele și deșeurile voluminoase (mobilă, cauciucuri, sticlă, etc.).


Aplicația este disponibilă pentru sistemele de operare
Android și iOS și poate fi descărcată gratuit.
Aplicația este disponibilă în română, maghiară și engleză Android



Formare pentru Siguranţă și
Medical Rescue Situation este o organizație specializată în formare profesională în domeniile medicinei de urgență, primului ajutor, securității personale, protecției civile, gestionării situațiilor de urgență, prevenția adicțiilor și psiho-educație. Activitatea sa se adresează atât profesioniștilor din domeniul medical și al salvării, cât și persoanelor care doresc să dobândească abilități esențiale pentru intervenția în situații critice.
Echipa de formatori este alcătuită din specialiști cu peste 22 de ani de experiență în activitatea spitalicească și prespitalicească, implicați în intervenții, misiuni și proiecte naționale și internaționale. De-a lungul timpului, aceștia au pregătit peste 3.000 de cursanți, contribuind la dezvoltarea competențelor necesare pentru acordarea primului ajutor și gestionarea situațiilor de urgență.
Printre programele oferite se numără cursuri de prim ajutor pentru cadre medicale, cadre didactice, angajatori și angajați, precum și programe dedicate securității și sănătății în muncă. Toate cursurile sunt orientate spre pregătire practică și beneficiază de certificări recunoscute și acreditate oficial în România și la nivel internațional.
Î n v a ț ă s ă S a l v e z i o V i a ț ă !






CONSULTAȚII OFTALMOLOGICE GRATUITE PRIN C.N.A.S.
Vederea
este unul dintre cele mai importante simțuri, iar controalele oftalmologice regulate pot contribui la depistarea precoce a afecțiunilor oculare și la menținerea sănătății ochilor pe termen lung. La Vitreum, pacienții asigurați beneficiază de consultații oftalmologice GRATUITE prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe baza unui bilet de trimitere și a cardului de sănătate valabil.

Cine poate beneficia?
Orice persoană asigurată poate solicita o consultație oftalmologică gratuită dacă prezintă:
• bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist;
• cardul național de sănătate valabil;
• documentelenecesareconformreglementărilor CNAS.
La Vitreum Oradea

Consultaţii CNAS disponibile în toate locaţiile Vitreum din Oradea
Pacienții se pot programa pentru consultații oftalmologice prin CNAS în cadrul locațiilor Vitreum din Oradea:
• Vitreum Clinica Oftalmologie
Piața Emanuil Gojdu nr. 47, Oradea (fostă Piața Independenței nr. 47)
• Clinica Oftalmologie Vitreum Oradea 2
Strada Transilvaniei nr. 7, Oradea
• Vitreum Cabinet Oftalmologic
Bulevardul Dacia nr. 70, Oradea
De ce să alegi o consultaţie oftalmologică prin CAS?
Consultațiile oftalmologice permit evaluarea acuității vizuale, depistarea problemelor de refracție și identificarea timpurie a unor afecțiuni precum glaucomul, cataracta
sau afecțiunile retiniene. Diagnosticarea precoce crește șansele unui tratament eficient și contribuie la păstrarea unei vederi sănătoase.
Programează-te acum
Programările se realizează telefonic sau online, în limita fondurilor CNAS disponibile. Echipa Vitreum vă poate oferi informații actualizate privind disponibilitatea consultațiilor gratuite și documentele necesare pentru prezentare.
Vitreum Oradea - grijă pentru sănătatea ochilor tăi, cu consultaţii oftalmologice GRATUITE prin CNAS în toate locaţiile din Oradea.
Cu drag, Echipa Clinicii Vitreum
Piața Emanuil Gojdu 47, bl. A3
Bd. Dacia nr 70
Transilvaniei nr. 7 NOU
Vitreum
Descoperă bucuria alegerilor inspirate

La Numero Uno, credem că stilul autentic înseamnă mai mult decât ceea ce porţi, înseamnă să alegi cu încredere, confort și bun gust. De aceea, aducem mai aproape de tine branduri spaniole apreciate pentru calitate, design și atenţia la detalii, într-un concept outlet care îmbină stilul cu preţurile accesibile.
Fiecare vizită este o invitaţie de a descoperi piese care te reprezintă, la preţuri cu până la 40% mai mici decât în magazinele clasice. Iar acum, experienţa devine și mai atractivă: Mid Season Sale îţi aduce reduceri de până la 50% la o selecţie de produse.
Pentru că cele mai bune alegeri sunt cele care îţi oferă atât stil, cât și valoare.
Numero Uno, stil, calitate și alegeri inspirate, în fiecare zi.







Horoscopul Orădenilor „Ne
vedem în oraș?”

BERBEC

Ești primul care propune planuri și ultimul care vrea să plece acasă. Vara asta îţi iese totul mai bine când lași loc și pentru improvizaţie, nu doar pentru „facem cum zic eu”.

TAUR

Vei descoperi că fericirea vine sub formă de îngheţată de la Bianco Milano, savurată fără grabă pe malul Crișului Repede. Portofelul îţi cere moderaţie, dar pofta are alte planuri.

GEMENI

Primești mai multe invitaţii decât locuri libere la terasele din centru într-o seară de weekend. Alege după chef, nu după FOMO.

RAC

Ai nevoie de puţină liniște și de o plimbare prin Parcul Salca înainte să răspunzi la toate mesajele. Vara asta, bateria telefonului și cea socială se descarcă în același ritm.

LEU
Ești personaj principal și intri în orice loc de parcă începe TIFF-ul doar pentru tine. Nu exagera cu selfie-urile de pe Alecsandri.


SĂGETĂTOR
Ai chef de aventură și tratezi fiecare ieșire până la Băile Felix ca pe o expediţie exotică. Verifică totuși nivelul de combustibil înainte să pleci după apus.


FECIOARĂ
Îţi organizezi vacanţele în Excel, dar universul îţi rezervă cele mai frumoase surprize spontane. Uneori, cel mai bun plan este să nu ai unul.

BALANŢĂ

Oscilezi între „stau acasă” și „hai la o terasă în Piaţa Unirii”, iar răspunsul corect va fi, inevitabil, ambele. Vara aceasta te specializezi în decizii luate în ultimul minut.

SCORPION

Magnetismul tău atrage oameni cum atrage mirosul de langoș lumea la ștrand. Folosește-ţi farmecul pentru flirt, nu pentru negocieri imposibile.

CAPRICORN
Muncești cu seriozitate, dar vara insistă să ieși la o limonadă și să vezi un apus pe malul Crișului. Productivitatea nu dispare dacă îţi iei o pauză.

VĂRSĂTOR


Îţi vin idei mai multe decât porumbeii din Piaţa Ferdinand și unele chiar sunt geniale. Notează-le înainte să te distragă următorul festival.

PEȘTI
Ești romantic și visător, iar o simplă plimbare prin Oradea poate părea scenă de film. Ai grijă doar să nu confunzi chimia verii cu dragostea vieţii tale după două cocktailuri.
















Per la Rezidențial
A n s a m b l u d e l o c u i n ț e p r e m i u m î n B ă i l e F e l i x
C l ă d i r e r e a l i z a t ă l a c e l e m a i î n a l t e s t a n d a r d e d e r e z i s t e n ț ă l a
c u t r e m u r , c u f i n i s a j e p r e m i u m ș i d o t ă r i d e u l t i m ă g e n e r a ț i e
( p e r e ț i c o r t i n ă , t â m p l ă r i e a l u m i n i u , fa ț a d e l u m i n a t e a r h i t e c t u r a l , i n f r a s t r u c t u r ă „ s m a r t h o m e ” , e t c )
Ac c e s c u c o n t r o l d e l a d i s t a n ț ă , o
i re c t c u t u r i s t u l . C o n t a c t e ă z ă - n e p e n t
A p a r t a m e n t e p r e m i u m
T e h n o l o g i e m o d e r n ă

A d m i n i s t r a r e a l o c a ț i e i
C o n s t r u c ț i e s u s t e n a b i l ă
I z o l a ț i e ș i c o n f o r t
P a r c a r e s u b t e r a n ă




Torturi care rămân în amintire

Un tort nu este doar desertul de la finalul unui eveniment. Este momentul pe care toți îl așteaptă, fotografia pe care o vei păstra ani de zile și gustul despre care invitații vor vorbi mult timp după petrecere.




La Macarons Box, transformăm fiecare tort într-o experiență memorabilă. Fie că alegi spectaculoasele noastre torturi din macarons sau un tort clasic reinterpretat cu eleganță, fiecare creație este realizată cu pasiune, atenție la detalii și ingrediente atent selecționate, de cea mai bună calitate.


Alege un tort care impresionează din prima privire și cucerește de la prima degustare. Pentru că un eveniment special merită un desert pe măsură - unul care nu doar arată extraordinar, ci lasă o amintire dulce, imposibil de uitat.















COORDONATORUL DE EVENIMENT
Omul care îți oferă cel mai valoros cadou - liniștea
Atuncicând încep să organizeze o nuntă sau o petrecere pentru copii, mulți oameni descoperă rapid că au mai multe abilități decât credeau. Compară oferte, aleg furnizori, stabilesc un buget, construiesc un concept și reușesc să pună cap la cap zeci de detalii. Cu puțină organizare și atenție, multe evenimente pot fi planificate cu succes chiar de către beneficiari. Însă există o diferență majoră între organizarea unui eveniment și coordonarea lui în ziua desfășurării.
Poți să îți organizezi singur nunta timp de un an. Poți să alegi fiecare floare, fiecare melodie și fiecare element decorativ. Dar în ziua evenimentului nu mai poți fi și invitat, și gazdă, și manager de proiect în același timp.
Aici intervine coordonatorul de eveniment.
Mulți oameni cred că rolul unui coordonator este să organizeze întreaga nuntă de la zero. În realitate, coordonarea în ziua evenimentului este un serviciu distinct și extrem de valoros. Coordonatorul preia toate informațiile pe care mirii sau organizatorii le-au adunat în lunile anterioare și se asigură că ele sunt puse în practică exact așa cum au fost planificate.
Din punct de vedere tehnic, coordonatorul verifică programul evenimentului, comunică permanent cu furnizorii, urmărește respectarea orelor stabilite, gestionează eventualele întârzieri și rezolvă problemele care apar inevitabil. Pentru că da, la aproape orice eveniment apar situații neprevăzute. Diferența este că atunci când există un coordonator, majoritatea invitaților nici măcar nu află că ele au existat.
Cine verifică dacă florile au ajuns la timp? Cine știe unde trebuie amplasat candy bar-ul? Cine discută cu DJ-ul dacă programul trebuie ajustat? Cine răspunde când fotograful caută locația pentru ședința foto? Cine urmărește ca momentele importante să se desfășoare în ordinea stabilită?
Toate aceste responsabilităţi aparţin coordonatorului.
La o nuntă, lipsa unei persoane dedicate coordonării înseamnă, de cele mai multe ori, că mirii sau părinții
lor vor prelua acest rol. În loc să se bucure de emoția momentului, ajung să răspundă la telefoane, să ofere indicații și să rezolve probleme logistice. Exact în ziua în care ar trebui să fie complet prezenți și relaxați.
Același lucru este valabil și pentru petrecerile dedicate copiilor. Părinții investesc timp, energie și resurse pentru a crea o experiență memorabilă, însă fără o persoană care să coordoneze activitățile, furnizorii și programul, ajung să petreacă mare parte din eveniment gestionând detalii administrative în loc să se bucure de copil și de invitați.
De multe ori, oamenii privesc coordonarea ca pe o cheltuială suplimentară. După ce participă însă la un eveniment coordonat profesionist, înțeleg că este una dintre cele mai valoroase investiții pe care le pot face.
Un coordonator nu aduce doar organizare. Aduce claritate. Aduce siguranţă. Aduce liniștea că toate deciziile luate în ultimele luni nu rămân doar pe hârtie, ci sunt implementate exact așa cum au fost gândite.
Poate că nu este persoana care apare în fotografii. Poate că invitații nici nu îi cunosc numele. Însă, de cele mai multe ori, coordonatorul este omul din spatele unui eveniment care pare să curgă natural, fără stres și fără incidente.
Iar atunci când privești în urmă și îți amintești doar emoțiile frumoase, râsetele și momentele importante, realizezi că liniștea de care ai avut parte în ziua evenimentului a meritat fiecare leu investit.


Nu știi când și unde să arunci gunoiul?
Descarcă aplicația Bihor Curat
și află tot ce ai nevoie!
Spune adio confuziei
legate de colectarea selectivă!
Bihor Curat
Mâine e ziua de colectare pentru plastic și metal în zona ta. Scoate sacii galbeni la poartă!
Fii parte din schimbare –începe cu un gest simplu.



Immer Besser

SALATĂ CU HALLOUMI, BABY SPANAC, RODIE ȘI VINEGRETĂ DIJON
Ingrediente (1 porție):
• 100 g brânză halloumi
• o mână de baby spanac
• ½ castravete
• 300 g midii
• 5 - 6 roșii cherry
• 2 linguri semințe de rodie
• câteva frunze de busuioc
Pentru vinegretă:
• 1 lingură ulei de măsline
• 1 linguriță muștar Dijon
• 1 linguriță suc de lămâie (sau oțet)
• sare și piper
Mod de preparare:
1. Prăjește halloumi
• Taie cuburi/felii și gătește-le până devin aurii și crocante.
2. Baza salatei
• Într-un bol: baby spanac + castravete cuburi + roșii cherry tăiate.
3. Adaugă toppingurile
• Pune rodia și frunzele de busuioc rupte ușor.
4. Vinegreta
• Amestecă ingredientele până se emulsionează.
5. Final
• Adaugă halloumi cald peste salată. Toarnă vinegreta și amestecă ușor.
* Toarnă dressingul chiar înainte de servire ca spanacul să rămână proaspăt și crocant.





CE SĂ FACI CA SĂ-ȚI VALORIFICI
IDEILE ÎN
POSTĂRI

pe care să le publici online
„Colectez idei pe care nu mai ajung să le pun în practică.”
„Am un jurnal. Și notițe în telefon, și-mi dau mesaje pe Whatsapp. Am si un folder în Drive. Și câteva idei pe care mi le-am dictat în mers și nu le-am mai ascultat. Am inspirație din belșug. Timp de execuție, însă, aproape deloc.
Fac multe. Pe prea multe paliere. Și tocmai pentru că fac mult, simt că nu rămân cu nimic finalizat.”
Dacă te recunoști, încearcă aceste cinci acțiuni:
1. Notează ideile în 2 pași: dacă ești pe drum, notează-le pe WhatsApp către numărul tău de telefon și apoi, mută-le într-un document în Drive. Locul de bază va fi, deci, documentul din Drive. Lucrul acesta, te va „forța” să recitești ce ai scris. Și când recitești, te rog să mai adaugi o idee care îți vine pe moment. Îmbogățește conținutul.
2. Rezervă-ţi 2 ore pe săptămână doar pentru reflecţie. Nu pentru creat, nu pentru livrat. Doar pentru a te uita la ce idei ai adunat și a decide ce merită continuat, dezvoltat și postat.
3. Transformă 3 idei mai vechi în 3 postări noi în această săptămână. Nu ai nevoie mereu de o idee nouă. Ci doar să valorifici mai bine ideile pe care le-ai avut deja. Alege 3 idei și privește dintr-o perspectivă nouă.
4. Pune în calendar timp pentru creare de conţinut înainte să te ocupi de altceva. Știu că tendința e să muncești pentru cine te plătește, pentru clienți. Dar dacă lași munca de creare conținut mereu pe locul doi, ajungi să n-o mai faci. Sau să aștepți inspirația… care vine rar.
5. Întreabă-te zilnic: „Ce contează cu adevărat din ce fac azi?” Nu ce e urgent. Ci, ceea ce contează, ceea ce te ajută să ajungi mai aproape de clientul tău ideal. Răspunsul schimbă lista de priorități. O postare bine gândită și scrisă, te ajută pe tine să devii mai bun/ ă la munca pe care o faci. Și, mai ales, îl poți ajuta pe clientul tău: să reflecteze la problema lui, să găsească o soluție, să acționeze, să se cunoască mai bine pe sine.
Haosul nu dispare dintr-odată. Trebuie ordonat pe bucățele, așa cum ai mânca un elefant, după cum e o vorbă binecunoscută.
P.S.: Dacă simți că nu te poți apuca de niciuna dintre ideile de mai sus, înseamnă că ai prea multe pe cap. Notează pe hârtie tot ce-ți vine în minte că trebuie să faci. Apoi, vezi tot ce poți delega sau elimina. Și, apoi, notează-le de la cea mai grea sau consumatoare de timp, la cea mai ușoară. Fă azi 3 activități grele și 3 ușoare. Planifică-ți așa întreaga săptămână.
Continuă cu lucrul acesta 30 de zile. Și vei vedea cum ți se vor îmbunătăți lucrurile din viața ta.

Ana-Maria Coatu CONSULTANT ÎN
EVENIMENTE ORADEA
CURS
BALET PENTRU COPII
Scoala de balet și dans Anette Classic Dance 23 iunie, ora 18:20

25 iunie, ora 09:00

Strada Sovata nr. 1B 26 iunie, ora 22:00

ARTĂ&CULTURĂ
TIPOGRAFIA DE IDEI
Muzeul Țării Crișurilor 27 iunie, ora 19:00

Casa Darvas-La Roche 24 iunie, ora 19:15
Dacă organizezi un eveniment pe care vrei să îl promovezi în tot orașul, contactează-ne:
oradea@zilesinopti.ro 0725 00 66 99
Biblioteca Judeţeană Gheorghe Șincai 25 iunie, ora 17:00

BANI DIN CER
Teatrul Regina Maria 25 iunie, ora 19:00


Cetatea Oradea 26 iunie, ora 19:00

iunie, ora 16:00 MUZICĂ LIVE DAMIAN & BROTHERS
Armonia Venue 26 iunie, ora 19:00 ATELIER ȘEDINĂ FESTIVĂ ORADEA TOASTMASTERS

CURS CURS DE CROITORIE PENTRU ÎNCEPĂTORI
FIX Makerspace 27 iunie, ora 11:00


TÂRGUL DE VINILURI AL MUZEULUI ȚĂRII CRIȘURILOR Muzeului Țării Crișurilor 27 iunie, ora 10:00

EVENIMENTE ORADEA
ATELIER
LA O CAFEA CU MEDICUL
Street Coffee Roasters, OSC 27 iunie, ora 10:00

EDUCAȚIE
ȘCOALA DE VARĂ CU PEPO 2026
Calea Aradului, nr. 12 29 iunie, ora 19:00

CURS DE DANS
TANGO WEEKEND IN ORADEA BY TANGO FACTORY
FeelingDanceOradea 4-5 iulie

COMPETIȚIE
XVI. CUPA ORADEA SHOPPING CITY
OSC 18 iulie, ora 11:30

SOCIAL
SOCIAL FESTIVALUL DE LAVANDĂ
Lavender Farm 27 - 28 iunie

ARTĂ&CULTURĂ
PRAGUL VAIDA #44
Moszkva Café 1 iulie, ora 18:30

WORKSHOP „POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA®”, LOUISE HAY
Oradea 4-5 iulie

IMPRO
BOOTH CAMP OKCHALLENGE
Cabana Rnp Felix 23 - 27 iulie

Dacă organizezi un eveniment pe care vrei să îl promovezi în tot orașul, contactează-ne: oradea@zilesinopti.ro 0725 00 66 99
ATELIER SERI DE VARĂ CU JOACĂ ȘI POVEȘTI
Teatrul Arcadia 28 iunie, ora 18:00

FESTIVAL FESTIVALUL MEDIEVAL
Cetatea Oradea 3-5 iulie

CURS FROM PASSION TO PROFESSION
Loomience 15 iulie, ora 16:00

TURISTIC TURURI GHIDATE ÎN ORADEA
29 mai - 20 septembrie, în fiecare weekend, ora 10:30






















DACIA VARADINUM, EDIȚIA 7
Interviu cu Dacian Fifanu, fondator si organizator al festivalului anual Dacia Varadinum
DaciaVaradinum a crescut constant în ultimii ani. Ce obiective v-ați propus pentru ediția din 2026 și cu ce credeţi că va fi diferită față de cea de anul trecut?
Mai în glumă, mai în serios ne-am propus să facem față cu brio. Și facem față cu brio atunci când participanții noștri sunt mulțumiți. Acesta este obiectivul nostru declarat. Diferența notabilă constă în creșterea numărului de participanți, element care determină în mod automat și modificarea altor aspecte, însă elementele definitorii ale întâlnirii rămân neschimbate.
Ce surprize pregătiți pentru participanți și vizitatori în acest an? Vor exista modele rare sau activități noi în program?
După cum știți, încercăm în permanență să asigurăm prezența unei plaje cât mai largi de modele, iar anul acesta tind să cred că eforturile ne vor fi din nou răsplătite. Da, putem spune cu certitudine că la această ediție ne vom bucura de prezența unor modele/vehicule aflate în premieră la Dacia Varadinum. Mai mult (și asta chiar este un element care ne bucură nespus) există un trend care se perpetuează de ceva timp, respectiv faptul că mulți dintre participanți aleg Dacia Varadinum ca loc de primă prezentare a proiectelor

de restaurare finalizate. Și da, și la această ediție vom avea o serie interesantă de autovehicule „la prima vedere”.
Raportat la activitățile destinate participanților am încercat să creăm și pentru această ediție o serie de concusuri interesante și în principal amuzante, experiența anilor trecuți demonstrând că acestea sunt momentele cele mai apreciate atât de public cât și de participanți.
După succesul edițiilor anterioare (dintre care se remarcă ediţia anterioară cu peste 100 de automobile), care sunt așteptările privind numărul de mașini și participanți?
Trebuie să fim sinceri, nu credeam că numarul de participanți va suferi modificări față de ediția anterioară, considerându-l oarecum „stabilizat”. Dar n-a fost să fie așa iar potrivit informațiilor de care dispunem în prezent estimăm un numar total de 150 de vehicule participante, ceea ce reprezintă o creștere considerabilă chiar și față de ediția din 2025 a evenimentului nostru. Bineînțeles, acest aspect poate ridica și o serie de probleme de ordin logistic dar având în vedere faptul că este vorba totuși despre cel mai mare eveniment monomarcă Dacia, chiar nu mai contează.

Ce credeţi că înseamnă Dacia Varadinum pentru comunitatea pasionaților mărcii Dacia și cum a evoluat evenimentul de la primele ediții până astăzi?
Aș răspunde acestei întrebări din doua perspective. Sub un prim aspect pot spune ce înseamnă Dacia Varadinum pentru noi, pentru organizatori, iar din
această perspectivă a presupus printre altele participarea la numeroase evenimente auto naționale și internaționale, stabilirea de legături durabile cu cluburi auto din țară și străinătate (în mod enunțiativ și nu limitativ îi amintim aici pe colegii de la Milmoi Motorsport, Dacia Nostalgia, NapocAro), cunoașterea unor oameni cu care deși aflați la mii de kilometri distanță împărtășim aceeași pasiune, învățarea de lucruri noi raportat la cum trebuie organizat un eveniment auto reușit.
Privită din perspectiva participanților, sperăm că Dacia Varadinum înseamnă seriozitate și consecvență. Cel puțin acestea ne-am dorit a transmite. Sperăm că la nivelul comunității această întâlnire este privită ca un element de stabilitate și mai ales ca un loc unde marca Dacia este celebrată indiferent de model/stil. Rămanem fideli principiilor care au caracterizat Dacia Varadinum încă de la prima ediție și promitem să nu ne dezicem niciodată de ele.
Cum a evoluat evenimentul de la primele ediții până astăzi?

Asta mă întrebam și eu într-una din aceste zile, în timp ce-mi aruncam privirea peste peretele unde am expus afișele edițiilor anterioare. Aș spune că Dacia Varadinum a evoluat odată cu noi ca și posesori de Dacii, odată cu îmbunătățirea percepției publice asupra fenomenului Dacia, odată cu creșterea standardelor în materie de recondiționare/ restaurare auto.
Cum pot participa proprietarii de automobile Dacia care doresc să își expună mașina în cadrul evenimentului? Există criterii speciale de înscriere?
Înscrierea la Dacia Varadinum 7 este gratuită, extrem de facilă și se face prin intermediul Formularului ce poate fi completat pe pagina Facebook a evenimentului.
Ce pregătiţi pentru publicul larg și pentru familii, astfel încât și cei care nu sunt strict interesaţi de marca autohtonă să se bucure de experiența evenimentului?
După cum am indicat și mai sus, colegii din organizare au pregatit și în acest an o serie de concursuri și întreceri amuzante care, sperăm noi, vor fi pe placul publicului larg chiar în masura în care acesta nu ar avea vreo tangență anterioară cu întâlnirile auto ori cu marca Dacia.
Anul trecut ați remarcat interesul tot mai mare al tinerilor pentru modelele clasice Dacia. Cum vedeți


viitorul acestui fenomen și ce rol joacă evenimentul în păstrarea patrimoniului auto românesc?
Da, în mod categoric observăm o popularizare a acestor modele în rândul tinerilor iar acest fapt, bineînțeles, ne bucură. Stăteam în urmă cu puțin timp de vorba cu un coleg de pasiune din Bihor care în 2020 - la prima ediție a evenimentului - a venit cu tatăl său deoarece nu poseda înca permis auto și de abia împlinise 18 ani. I-a plăcut (presupun) ideea de Dacia Varadinum iar 6 ani mai târziu este persoana care vine în toate deplasările noastre cu Daciile [bifând chiar un drum de 6300 km în aprilie pe ruta Oradea - Ainsa (Spania) - Oradea cu o mașină recondiționată și modificată mecanic în totalitate de el] și mai mult este și mecanicul oficial al clubului.
Opinez că marca Dacia este adânc înrădăcinată în cultura auto națională (și pe alocuri chiar internațională, în ultima vreme) sens în care cred că păstrarea/conservarea modelelor cu potențial istoric va cunoaște o evoluție fulminantă în perioada următoare tocmai prin prisma faptului că a câștigat interesul generațiilor tinere și foarte tinere.
De ce ar trebui cineva care nu a participat niciodată la Dacia Varadinum să își rezerve weekendul 24 - 26 iulie și să vină la Oradea în această vară?
Pentru că este o modalitate plăcută de a petrece un weekend de vară, pentru că reprezintă o ocazie unică de a vedea mașini pe care în mod normal le vezi doar în poze/articole, pentru că reprezintă o ocazie de a cunoaște oameni deosebiți, cu aceeași pasiune.
SCANEAZĂ AICI PENTRU
LINK EVENIMENT FACEBOOK















VITRALIUL, ARMONIE ȘI CULOARE
Partea a doua (continuarea articolului din ediția anterioară)
Al doilea vitraliu prezentat
Vitraliu realizat în anul 2012 și montat în Biserica
Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Oradea. Poziționarea acestuia este realizată în Sfânul
Altar la Bisericii. Modelul ales este unul figurativ, reprezentând elementele care stau la baza
Prefacerii: spicele de grâu, vița de vie, sfântul potir, Binecuvântarea cerească, dar și elemente

simbolice: inscripția ICXC - NIKA și simbolul „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul”. Am proiectat vitraliu ținând cont de: poziționarea acestuia în întreg ansamblul locașului de cult, mai precis în Sfântul Altar, de momentele specifice acestui loc, de modul în care pătrunde lumina prin fereastră și geometria acestuia. Toate au stat la baza poziționării inscripțiilor și imaginii pe o axă verticală în funcție de o subordonare firescă. Din partea de sus, din locul Veșniciei, se coboară către Mântuitor iar în partea de jos se manifestă Sfânta Prefacere. Fiecare sector a fost gândit pentru a respecta o ordine firească, un traseu bine definit, care să ne fixeze în subconștient întreg parcursul divinității până la fiecare dintre noi, până la momentul în care suntem pregătiți să primim Sfânta Împărtășanie. Chiar dacă nu suntem conștienți de ce ne transmite acest itinerar simbolic, subconștientul nostru îl percepe ca pe ceva firesc, dincolo de puterea noastră de înțelegere, acțiuni care vin să restabilească matricea inițială creată de Creator.
Surse iconografice pentru simbolurile folosite
Cel mai cunoscut simbol este acela al pecetei: semnele ICXC - NIKA. Din secolul al IV-lea, acest simbol s-a regăsit pe monedele din aur solidus și tremissis ale împăratului Justinian al II-lea. De atunci și până în prezent întâlnim acest simbol al creștinismului pe manuscrise, picturi, sculpturi, gravări, veșmintele liturgice, mobilierul altarului, pecetluirea prescurei.


Un alt simbol creștin, puternic și des întâlnit încă din antichitate este cel prezentat în imagine. Literele grecești: alfa și omega, reprezentânt „ Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și nu este alt Dumnezeu afară de Mine” (Isaia:44:8)
Al treilea vitraliu prezentat
Al treilea vitraliu prezentat este montat în ușa de intrare a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Nojorid, jud. Bihor. Este un vitraliu simplu, s-ar putea spune chiar auster, aproape monocromatic. Am ținut cont de câteva elemente esențiale atunci când am proiectat aceast vitraliu. Poziționarea este
Fig. 5 Monede din aur, secolul al IV-lea.
Fig. 6 Basorelief
Fig. 4 Ansamblu de vitralii
la intrarea în biserică, în ușa principală de acces. Trecând peste rolul său funcțional, poziționarea vitraliului la intrarea în Biserică, reprezintă o barieră între două stări. Starea dinafara Bisericii, o stare dizarmonică, stresată, cuprinsă de o avalanșă de gânduri și probleme de rezolvat și o lume din interiorul Bisericii în care ne regăsim liniștea, axa interioară principală, valorile morale de care să ne sprijinim, locul de întâlnire tainică cu Creatorul.



Deoarece poziționarea vitraliului este într-un astfel de loc, am recurs la reprezentarea sintetică, dar puternic simbolizată. Medalioanele executate în vitraliu conturate cu foiță de aur, ne trimit spiritual către Creatorul din Veșnicie, către Crucile cu înscrisurile ICXC simbol al creștinătății, dar și spre Rugăciunea Inimii adresată Mântuitorului. O rugăciune de curățire, de milostivire a Mântuitorului, astfel încât în momentul intrării în Biserică să fim curați și spiritul nostru să se conecteze, încă de la intrare, cu Dumnezeu. Vitraliul este proiectat să reprezinte niște cercuri concentrice cu sursa acestora în partea superioară a lucrării, care simbolizează razele de Binecuvântare peste cei care trec pragul Bisericii. Dacă fiecare dintre noi ne ștergem picioarele de preșul din fața casei înainte să intrăm în casă, așa și acest vitraliu ne ajută ca prin citirea Rugăciunii Inimii să ne curățăm sufletul înainte de a intra în casa lui Dumnezeu.
Sursele iconografice care au inspirat realizarea acestui vitraliu sunt similare cu cele ale vitraliului al doilea, simbolurile fiind aceleași.
Al patrulea vitraliu prezentat
Al patrulea vitraliu pe care îl prezint este realizat și montat în geamurile capelei ISU Oradea, 2024. Capela are dimensiuni mici și deservește
angajaților din cadrul instituției care are un regim strict, militarizat. Studiind fluxul de lumină care


pătrunde în capelă, dimensiunile capelei, pictura murală, am ales să realizez un vitraliu cu însemne simbolice. Medalionul central reprezintă o cruce cu insemnele ICXC și NIKA, conturată cu o bordură înnobilată cu cristale transparente. Vitraliul are o bordură ornamentală de culoare albastră care ne trimite cu gândul la cer. Pentru a creea ideea un concept cu vechime, trainic și transmis generațional, desenul general al rețelei de plumb are abordarea stilului medieval, caroiat. Este o compoziție simplă, fixată pe puternicul simbol al crucii, lăsând să pătrundă suficientă lumină în capela mică, păstrând echilibrul dintre lumină și întuneric.
Sursele iconografice sunt similare cu cele ale vitraliilor prezentate mai sus.
CONCLUZIE:
Arta vizuală exprimată prin vitralii, funcționează ca un instrument de vindecare, situat la intersecția dintre lumină, culoare, simbol și spațiu. Ele susțin ideea că arta nu este doar decorativă, ci profund funcțională în echilibrul uman. Strălucirea, echilibrul cromatic, proporționalitățile, simbolurile și tema transmisă sunt armonizate și reușesc să transmită privitorului starea de liniște și echilibru interior. Putem afirma ca arta vitraliilor are și un rol terapeutic pe lângă cel funcțional și estetic.

Autor
Dan-Mircea Bârsan ARTIST VITRALIER
0744 678 990
Bârsan
Fig. 7 Ușa de intrare cu vitraliu
Fig. 9/10 Vitraliu ISU
Fig. 8 Detalii din vitraliu
si

sunetul perfect are un preț

„Tuner este perfect acordat. Un thriller despre jafuri cu o rasturnare de situatie ingenioasa si palpitanta” , ,
Cu toții avem un talent ascuns
tune in 19 iunie doar la cinema
SCANEAZA PENTRU DETALII & TRAILER

Tabere de vară Logiscool: cum își poate transforma copilul tău vacanța într-un avantaj pentru
noul
an școlar
Taberele de vară Logiscool 2026 sunt programe intensive dedicate copiilor și adolescenților între 6 și 18 ani, în care participanții creează propriile proiecte folosind inteligență artificială, Minecraft, Roblox, programare sau robotică. În loc să învețe pasiv, ei construiesc de la zero jocuri, aplicații, chatbot-uri sau roboți și descoperă cum să folosească tehnologia ca și creatori, nu doar ca utilizatori.

De ce să alegi o tabără ?
Programele verii 2026
Vacanța poate fi mai mult decât o pauză de la școală. Fără presiunea notelor și a temelor, copiii învață prin curiozitate, experiment și joc. Într-o singură săptămână, fiecare participant dezvoltă un proiect concret pe care îl poate prezenta familiei și prietenilor, câștigând în același timp încredere și competențe digitale valoroase.
Tabere AI – noutatea anului 2026. Copiii învață să creeze chatbot-uri, să genereze imagini cu ajutorul prompturilor și să înțeleagă principiile de funcționare ale inteligenței artificiale.
Tabere Minecraft – un mediu familiar care devine un laborator de programare. Participanții creează mod-uri, lumi interactive și învață logică de programare.
Tabere Roblox – copiii trec de la rolul de jucători la cel de dezvoltatori de jocuri, folosind Roblox Studio și limbajul Lua.
Tabere de Programare – pentru cei care vor să creeze site-uri, aplicații și jocuri, folosind limbaje precum Scratch, Python sau JavaScript.
Avantajele taberelor Logiscool?

La finalul taberei, participanții pleacă acasă cu: un proiect finalizat; gândire algoritmică și capacitatea de a rezolva probleme; familiaritate cu instrumentele AI; perseverență și abilitatea de a găsi soluții; mai multă încredere în utilizarea tehnologiei.
Aceste competențe îi ajută nu doar la informatică, ci și la matematică, științe și în dezvoltarea unei gândiri structurate.
Tabere de Robotică – programarea prinde viață prin construirea și controlul roboților, într-un mix de logică, inginerie și creativitate.
Digital Explorer – program ideal pentru începători, care oferă o introducere în creație digitală, editare video, design și siguranță online.

Înscrierile pentru taberele de vară Logiscool 2026 sunt deschise, iar locurile sunt limitate!










Alege un candybar elegant și delicios, creat pentru a transforma fiecare moment special într-o amintire de neuitat.











Relaxare autentică în stil thailandez
MOMENTE DE ECHILIBRU PENTRU CORP ȘI MINTE.
Sub Pasajul Vulturul Negru






Echipa care aduce zâmbete!



De amintiri, zâmbete și bucurie!

Sărbătorim 10 ani de existență și sute de evenimente frumoase în care am adus bucurie, emoție și amintiri memorabile invitațiilor noștri.
DESPRE NOI
Din 2016, aducem zânbete și amintiri memorabile la evenimentele speciale din viața ta.

Cu o experiență de 10 anipe piața locală, suntem lideri în domeniul serviciilor de Photobooth & 360 Video.
AMINTIRI PERSONALIZATE
Fiecare moment capturat spune o poveste unică, adaptată evenimentului tău.

Ne ocupă de fiecare detaliu pentru ca tu și invitații tăi să vă bucurați de o experiență memorabilă.





CUM INFLUENȚEAZĂ DEZVOLTAREA ORADIEI VALOAREA UNEI PROPRIETĂȚI?
Oradea
traversează de câțiva ani una dintre cele mai spectaculoase perioade de dezvoltare urbană din România. Investițiile în infrastructură, modernizarea spațiilor publice, extinderea zonelor comerciale și apariția unor noi centre de business au schimbat nu doar imaginea orașului, ci și modul în care este percepută valoarea unei proprietăți.
Astăzi, atunci când cumpără o locuință, oamenii nu mai analizează doar apartamentul sau casa în sine. Contează la fel de mult ce se întâmplă în jurul proprietății. Accesul la școli, parcuri, zone de agrement, centre comerciale sau principalele artere de circulație influențează semnificativ atractivitatea unei zone și, implicit, valoarea imobilului.
Un exemplu evident este dezvoltarea noilor cartiere rezidențiale și modernizarea zonelor aflate la periferia orașului. Locații care în urmă cu un deceniu erau considerate secundare au devenit astăzi puncte de interes pentru cumpărători datorită investițiilor în drumuri, utilități și servicii. În multe cazuri, valoarea proprietăților a crescut nu datorită construcțiilor în sine, ci datorită transformărilor din comunitate.
De asemenea, apropierea de facilități de petrecere a timpului liber a devenit un criteriu important. Tot mai mulți cumpărători caută un echilibru între viața profesională și cea personală, iar accesul rapid la zone verzi, piste de biciclete, restaurante sau centre sportive contribuie la creșterea atractivității unei locații.
Pentru cei care privesc achiziția unei locuințe și ca pe o investiție, lecția este simplă: valoarea unei proprietăți este influențată nu doar de ceea ce există astăzi, ci și de ceea ce urmează să se dezvolte în jurul ei. Într-un oraș aflat într-o continuă transformare, precum Oradea, viitorul unei zone poate fi la fel de important ca prezentul.
Până la urmă, în imobiliare, locația rămâne esențială. Dar într-un oraș care evoluează constant, poate că cea mai bună întrebare nu este „unde locuiesc acum?”, ci „cum va arăta această zonă peste cinci ani?”. Aceasta este, de multe ori, cheia unei alegeri inspirate.
Indiferent ce alegi, informează-te bine și analizează piața înainte de a lua o decizie. Iar dacă vrei să mergi la sigur, intr-o piață imobiliară în evoluție, New Smart Property vă ajută să luați decizii sigure și avantajoase. Colaborați cu noi pentru a cumpăra, vinde sau investi în Oradea cu încredere și profesionalism.
Romina Bejușca 0746 057 412



ACTIVITĂȚI DE VACANȚĂ
PENTRU COPII
INTERNATIONAL SCHOOL OF ORADEA
Contact: 0770 903 819
PREGĂTIȚI PENTRU O VARĂ PLINĂ DE DESCOPERIRE, PRIETENIE ȘI DISTRACȚIE?
Vara aceasta, profesorii noștri dedicați sunt pregătiți să vă întâmpine copilul la o experiență de neuitat la International School of Oradea!
Programul nostru de vară este destinat copiilor cu vârste între 1, 6 și 13 ani, iar fiecare săptămână are o tematică diferită, cu activități distractive, creative și educative. Copiii vor învăța, vor crește și vor crea amintiri de neuitat.
Locaţie - Str. Ceyrat nr. 4C, Oradea International School of Oradea












LOGISCOOL ORADEA
Contact: 0770 457 081
O săptămână plină de descoperiri și aventuri digitale te așteaptă la Logiscool Oradea! În programele noastre de vacanţă vară 2026, copiii între 6 și 14 ani pot explora domenii captivante precum AI, robotică, crearea de conținut digital grafic și video sau noțiunile de bază de programare, combinat cu activități și mișcare în aer liber în fiecare zi. Fiecare copil găsește combinația ideală de distracţie și educaţie în timp ce își face prieteni noi cu aceleași pasiuni!
Locaţie - Str. Zorelelor nr. 12, Oradea
Logiscool Oradea
WONDER HOUSE
Contact: 0771 686 216
La Wonder House, vacanța de vară devine o experiență plină de aventură, creativitate și descoperire. Din 1 iulie, copiii participă la activități variate: ateliere creative, experimente științifice, explorări în natură, muzică, gătit și jocuri de echipă. Fiecare săptămână aduce teme noi și experiențe care dezvoltă imaginația, încrederea și spiritul de colaborare, într-un mediu cald și prietenos.
Locaţie - Palota
Wonder House





MINDHUB ORADEA
Contact: 0756 251 545
La MindHub, copiii și adolescenții descoperă programarea, robotica și tehnologia prin cursuri interactive, proiecte practice și activități creative. Creând jocuri și animații sau programând roboți, ei își dezvoltă gândirea logică, creativitatea și abilitățile sociale. În grupuri mici și prin joc, învață să colaboreze, să comunice și să dobândească competențe esențiale pentru viitor.
Locaţie - Str. Panait Cerna 10, Oradea MindHub Oradea







JOYFUL LEARNING
Contact: 0743 943 773
Joyful Learning a dat startul înscrierilor pentru tabăra de zi „Călătorie în lumea ocupațiilor”, dedicată copiilor de 6-11 ani. Patru săptămâni tematice despre arta cuvântului, sport, descoperiri și meserii, cu ateliere creative, excursii, vizite și invitați speciali. O experiență educativă și distractivă concepută de psihologi și dascăli creativi.
Locaţie - Str. Constantin Tănase, nr. 24, Oradea Joyful Learning
AQUA METROPOL
Contact: 0744 573 725
Aqua Metropol Băile Felix invită copiii la o vară plină de distracție și mișcare! Piscine interioare și exterioare, cursuri de înot, terenuri de sport, tenis de masă, biliard, loc de joacă, plimbări prin pădure și multe activități recreative într-un cadru sigur și relaxant. Locul ideal pentru vacanțe active și amintiri de neuitat alături de familie.
Locaţie - Str. Calea Beiușului, nr. 152, Băile Felix Aqua Metropol










MAIA LANGUAGE CLUB
Contact: 0728 267 443
La Maia Language Club, vara este despre aventură, prietenii și experiențe care inspiră. Copiii participă la jocuri, activități creative, ateliere interactive și momente de explorare, într-un mediu vesel și sigur. Programul este adaptat tuturor vârstelor și contribuie la dezvoltarea personală, încrederea în sine, comunicarea și spiritul de echipă, transformând vacanța într-o experiență memorabilă.
Locaţie - Piaţa Emanuil Gojdu 33, Oradea
Maia Language Clib
PROGRAMUL CLASELOR DE GRUP

ALUMINEI








PARC INDUSTRIAL
LUNI













STR. NUFĂRULUI NR.30


FEZ, MAROC
Fez este unul dintre cele mai fascinante orașe ale Marocului, un loc unde trecutul pare să fie înca viu la fiecare pas. Medina sa, inclusă în patrimoniul UNESCO, este considerată una dintre cele mai mari zone urbane pietonale din lume și un adevărat labirint de străduțe înguste, piețe ascunse și ateliere tradiționale. Pentru a ne bucura pe deplin de experiență și pentru a evita să ne rătăcim printre miile de alei, am ales un tur ghidat rezervat prin GetYourGuide.
A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în Fez. Ghidul local ne-a ajutat să înțelegem istoria orașului, tradiţiile sale și importanţa numeroaselor monumente pe care altfel probabil le-am fi trecut cu vederea. Am vizitat faimoasele tăbăcării Chouara, unde pielea este prelucrată prin metode tradiționale folosite de secole, am admirat arhitectura spectaculoasă a madrasalelor și am descoperit numeroase colțuri ascunse ale medinei.


Pe parcursul plimbării am trecut pe lângă mici magazine artizanale, brutării locale și piețe pline de culoare, unde viața cotidiană se desfășoară într-un ritm autentic. Fez nu este un oraș care se descoperă ușor pe cont propriu, iar prezența unui ghid a transformat vizita într-o experiență mult mai relaxată și mai interesantă.
Dacă ajungeți aici pentru prima dată, recomand cu încredere un tur ghidat. Vă va ajuta nu doar să navigați prin labirintul orașului, ci și să descoperiți poveștile care fac din Fez unul dintre cele mai autentice și captivante orașe ale Marocului.




























Braseria Vulturar se deschide cu cea mai bună bere de Oradea Mare, brisket la smoker, mititei la grătar și multe alte motive să ieși din casă.

Vara asta, Oradea are încă un loc în care să te răcorești cu o b ere bună, să înveți ceva nou despre cum se face berea, să asculti muzică live și să stai la o masă lungă cu prietenii. Bers Nova și-a mutat fabrica de bere și deschide o braserie chiar aici, în oraș.
Slow cooking, slow life. La smokerul nostru, carnea se gătește ore întregi, în liniș te, până când se desprinde de pe os și apare linia roz care îți spune că gustul va fi perfect. Aromele de lemn de esență și condimentele atent alese dau cărnii aceea savoare deliciosă pe care o au doar bucatele gătite în tihnă.
Berea se naște chiar aici, în fabrica din spatele barului Aducand miros de pâine și grâne, aromele se nasc și ele tot în tihnă, din ingredien te căora le lăsăm timp să se așeze deși fermentează f renetic în spiritul Rock your senses. Berea o bei proaspătă la draft, la câțiva metri de locul unde s-a făcut
Tururi ghidate. Vii cu prietenii sau singur/singură și afli tot procesul de producție de la bobul de orz până la sticlă, și la final guști ce f acem noi aici. Paul este un povestitor înnăscut și beerciclopedia noastră vei afla o grămadă de lucruri noi despre bere.
Poate ești curios/curioasă ce mâncăruri sunt mai potrivite cu ce tipuri de bere. Avem seri de degustare și pairing în care povestim în tihnă, mai și gustăm, mai și mâncăm. Fiecare pairing e gândit special pentru câte un sortiment. Ți se explică ce bei, de ce merge cu ce mănânci și ce simți. Nu trebuie s ă fii expert/ă, trebuie doar să fii curios/curioasă.
Seri de concerte. Muzică live, bere bună, seri lungi, râsete, veselie, dans, prietenii. Rock your senses, y'all!
La semnalul următor va fi ORA : Ora Toniq Premium, Ora Toniq Rozmarin și Ora Cola, cele mai delicioase cocktailuri cu și fără alcool. Iar Vul turar, berea-simbol a Oradei, are haine noi, sticlă și etichetă redesenată, fidelă simbolurilor orașului.

Vii singur, pleci cu gașca. Rock your senses la Braseria Vul turar.


PRODUSE PROFESIONALE
Dispensere & Consumabile

















VARA PERFORMANȚELOR PENTRU VOLEIUL BIHOREAN

LPS Bihorul Oradea continuă să impresioneze
Finalul sezonului competițional și începutul verii aduc vești excelente pentru voleiul feminin orădean. LPS Bihorul Oradea traversează una dintre cele mai frumoase perioade din ultimii ani, cu rezultate remarcabile atât pe plan internațional, cât și la nivel național.
Unul dintre cele mai importante momente a fost participarea echipelor U17 și U19 la Turneul Internațional de Volei de la Lesko, Polonia. Competiția a reunit formații din Polonia, Serbia și România, iar sportivele pregătite de Rodian Achimescu au avut o evoluție excelentă. La finalul turneului, ambele echipe ale LPS Bihorul Oradea au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind două medalii de aur și confirmând valoarea școlii bihorene de volei.
Performanțele colective au fost completate de distincții individuale importante. Ana Almășan, la categoria U19, și Alissa Muntean, la categoria U17, au fost desemnate cele mai valoroase jucătoare ale competiției, adăugând încă o confirmare a nivelului ridicat la care evoluează sportivele clubului.


Seria veștilor bune a continuat prin convocarea Alissei Muntean la Lotul Național de Volei Feminin U16 al României. După un sezon excelent și contribuția importantă la medalia de argint obținută de LPS Bihorul Oradea la Campionatul Național, tânăra voleibalistă va participa la stagiul de pregătire organizat în vederea Campionatului Balcanic U16 din Grecia. Convocarea reprezintă o recunoaștere a muncii, talentului și seriozității sale, dar și a activității desfășurate în cadrul clubului orădean.
În paralel, LPS Bihorul Oradea și-a făcut debutul și în noul sezon de volei pe plajă. La prima etapă
a Campionatului Național U16, desfășurată la Arad, clubul a fost reprezentat de Lara Presecan, Carmen Sabău, Amarys Ștefan și Miruna Pașca. Pentru ultimele două sportive, competiția a însemnat primul contact cu voleiul pe plajă la nivel național, o experiență importantă pentru dezvoltarea lor sportivă.
Rezultatul remarcabil al delegației bihorene a venit prin perechea formată din Lara Presecan și Carmen Sabău, care a cucerit medalia de bronz și locul al treilea la prima etapă a campionatului. Este un început promițător pentru sezonul de beach volley și o nouă dovadă că LPS Bihorul Oradea continuă să formeze sportive capabile să performeze atât în voleiul de sală, cât și pe nisip.
Prin rezultatele obținute în ultimele săptămâni, LPS Bihorul Oradea confirmă încă o dată că reprezintă unul dintre cele mai importante centre de volei juvenil din vestul țării, iar viitorul acestui sport în Bihor se anunță unul plin de promisiuni.

Toate activitățile/ programul echipelor sunt pe pagina de facebook Volei LPS Bihorul Oradea


Descoperă o vacanță de vară plină de aventuri și experiențe educative alături de clubul nostru!



Copiii vor avea ocazia să participe la activități menite să stimuleze curiozitatea, creativitatea și încrederea în sine.

Programul nostru include:
Călătorii cu tematică de aventură, pentru dezvoltarea stimei de sine. Vizite la muzee inspiraționale, pentru a descoperi istoria și cultura. Explorarea misterelor naturii, pentru a încuraja respectul și aprecierea mediului înconjurător.


Joacă liberă și activități de grup, pentru dezvoltarea cooperării și a spiritului de echipă. Școala din pădure, pentru stimularea gândirii și raționamentului spațial. Excursii tematice, pentru a încuraja autonomia și încrederea în propriile abilități.
Educație de calitate pentru toate vârstele. Activități variate și interactive. Dezvoltare personală și încredere.

130 Ron/zi

1300 Ron/ abonament

10+1 zi GRATUITĂ
Recomandari
Mulțumim tuturor doamnelor pentru implicare și programul frumos al școlii de vară!



Mulțumim tuturor că ați făcut vara copilașilor noștri mai frumoasă!


Vă mulțumim pentru toată grija și implicarea!
Mulțumim frumos pentru toate clipele minunate, pentru toată dăruirea și dragostea dumneavoastră pentru copilașii noștri.
Mulțumim pentru implicare și momentele frumoase!
Vă mulțumim pentru implicare și pentru experiențele frumoase oferite copiilor!


Vino alături de noi și oferă copilului tău o vacanță de vară plină de experiențe memorabile, în siguranță și cu multă distracție!










OBEZITATEA

Timp
de multe decenii, obezitatea a fost privită aproape exclusiv ca o consecință a lipsei de voință sau a unor alegeri alimentare nepotrivite. Astăzi, însă, medicina modernă a schimbat profund această perspectivă: obezitatea este recunoscută ca o boală cronică, multifactorială, recidivantă, cu impact major asupra sănătății și calității vieții.
Această schimbare de paradigmă a venit odată cu înțelegerea mecanismelor biologice complexe implicate. Obezitatea nu înseamnă doar acumulare excesivă de țesut adipos, ci reprezintă rezultatul interacţiunii dintre factori genetici, hormonali, metabolici, psihologici, comportamentali și de mediu. Țesutul adipos este astăzi considerat un organ endocrin activ, care secretă numeroși mediatori implicați în inflamație, reglarea apetitului și metabolism.
Recunoașterea obezității drept boală cronică a modificat și obiectivele terapeutice. Nu mai vorbim doar despre „slăbit”, ci despre tratamentul unei afecțiuni care necesită monitorizare pe termen lung, prevenirea recăderilor și reducerea riscului de complicații precum diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare, steatoza hepatică, anumite forme de cancer sau afectarea sănătății mintale.
Tratamentul actual se bazează pe o abordare integrată. Fundamentul rămâne reprezentat de modificarea stilului de viață: alimentaţie echilibrată, activitate fizică regulată, optimizarea somnului și suport psihologic atunci când este necesar. Totuși, cercetările ultimilor ani au demonstrat că, pentru mulți pacienți, intervențiile comportamentale singure nu sunt suficiente.
Astfel, terapia medicamentoasă a devenit o componentă esențială. Noile clase de tratament care acționează asupra axei intestin-creier și reglează apetitul au schimbat semnificativ rezultatele terapeutice, oferind scăderi ponderale care anterior puteau fi obținute aproape exclusiv prin chirurgie bariatrică. În paralel, chirurgia metabolică rămâne o opțiune eficientă pentru anumite categorii de pacienți, cu beneficii importante asupra complicațiilor metabolice.
Privind spre viitor, tratamentul obezității se îndreaptă către medicina personalizată. Se dezvoltă terapii noi care combină mai multe mecanisme hormonale, tratamente adaptate profilului genetic și metabolic al pacientului, precum și instrumente digitale bazate pe inteligență artificială pentru monitorizare și susținerea schimbării comportamentale. Obezitatea nu mai este privită ca o problemă estetică, ci ca o afecţiune medicală complexă care necesită empatie, intervenție timpurie și tratament susținut. Viitorul aduce nu doar terapii mai eficiente, ci și o schimbare esențială de mentalitate: tratarea pacientului fără stigmatizare și cu obiective reale de sănătate pe termen lung.

MEDIC SPECIALIST OBEZITATE SCOPE DIABET ZAHARAT, NUTRIȚIE ȘI BOLI METABOLICE
Dr. Oana Pop


Situată în inima zonei Padiș, Cabana Cetățile Ponorului este locul perfect pentru relaxare și explorarea frumuseților naturale ale Munților Apuseni. Înconjurată de păduri și peisaje spectaculoase, cabana oferă turiștilor confort, liniște și acces rapid către cele mai importante obiective turistice din zonă.
Printre atracțiile cele mai cunoscute se numără Cetățile Ponorului, una dintre cele mai impresionante formațiuni carstice din România, Ghețarul Focul Viu, Cetatea Rădesei, Cheile Galbenei și Lumea Pierdută. Zona este ideală pentru drumeții, aventură și iubitorii de natură.



Cabana Cetățile Ponorului reprezintă punctul de plecare ideal pentru descoperirea unui colț autentic și spectaculos din Apuseni.

















CASCADE DIN BIHOR
Înurmă cu două ediții, începeam o călătorie prin splendoarea ascunsă a Munților Apuseni, descoperind primele patru dintr-un top al celor mai spectaculoase șapte cascade din județul Bihor. Pentru că frumusețea naturii nu se lasă ușor înghesuită într-o singură pagină, revenim astăzi cu continuarea promisă. Reluăm traseul exact de unde l-am lăsat și explorăm ultimele trei bijuterii acvatice care completează acest tablou de poveste.
Cascada Evantai

Numele spune totul - și totuși, vederea în sine îl depășește. Cascada Evantai ia naștere acolo unde Galbena iese la lumină după un traseu subteran, căderea desfășurându-se în formă de evantai pe o înălțime de zece metri. După ploi abundente, apa se desparte în două brațe, oferind o priveliște pe care puțini o uită.
Traseul de acces urmează circuitul Galbena, cu punct de plecare de la cantonul Păuleasa - un drum care în sine merită parcurs.
Cascada Săritoarea Ieduțului

Înainte să o vezi, o auzi. Vuietul produs de căderea de pe Valea Ieduțului - aproximativ 15 metri înălțime - se aude de la distanță și funcționează ca o chemare greu de ignorat. Traseul pornește din Stâna de Vale și traversează Valea Iadului: nu e lung, dar urcușul pronunțat îl face solicitant. Răsplata, însă, e pe măsură.
Cascada Miss

Cea mai elegantă dintre cele șapte. Cu o cădere de aproximativ 25 de metri și o poziție care captează razele soarelui de dimineață, Cascada Miss transformă cristalul apei în ceva care seamănă mai degrabă cu un joc de lumini decât cu un fenomen natural.
Situată în zona Stâna de Vale, cascada a fost recent marcată cu punct albastru. Drumul nu e pentru începători - înaintarea e anevoioasă și necesită experiență montană - dar priveliștea de la capăt justifică din plin efortul.
Indiferent pe care alegi să o vizitezi prima dată, echipează-te corespunzător, verifică prognoza meteo și respectă traseele marcate. Cele mai frumoase locuri sunt și cele mai fragile; lasă-le neschimbate, pentru ca și alți călători să le găsească la fel de pure. Vă dorim weekenduri pline de aventură!

gelaterie, cafea, prăjituri, băuturi
răcoritoare.






Palatul Stern


Casa Doseanu – Palatul Stern îți oferă o experiență de cazare elegantă, într-o clădire istorică, situată ultracentral.
Spații atent amenajate, confort modern și o locație care te pune chiar în inima orașului.
Caracteristici principale:
• Apartament de lux (106 m²)
• 2 dormitoare, living spațios & 3 băi
• Bucătărie complet utilată & Wi-Fi gratuit
• Aer condiționat, zonă exclusivistă
Calea Republicii 10A






Apartment House


Apartamente moderne, complet echipate, ideale pentru sejururi de scurtă sau lungă durată, situate aproape de principalele atracții din Oradea.
Facilități principale:
• Wi-Fi gratuit
• Aer condiționat
• Baie privată
• Bucătărie complet utilată în unele unități
• Balcon în unele camere
• Acces facil către Cetatea Oradea și atracții locale
Aurel Lazăr 9















CEL MAI MARE MAGAZIN
DE BALOANE
DIN EUROPA ESTE LA ERA PARK
ORADEA: BALLOON MEGASTORE

Totul pentru clienții care își creează singuri decorul de petrecere
Piațaarticolelor de petreceri din România s-a transformat complet odată cu deschiderea magazinului Balloon Megastore. Situat strategic în incinta centrului comercial Era Park Oradea, acest gigant al retailului festiv pune la dispoziția clienților cea mai mare gamă de baloane și accesorii de pe întregul continent. Locația reunește mii de modele unice, toate disponibile permanent în stoc. Astfel, orădenii care doresc să își conceapă și să își organizeze singuri evenimentele în regim propriu au acum la îndemână o destinație completă.
Această varietate remarcabilă este susținută de colaborarea permanentă a brandului cu cei mai importanți și respectați producători din industria mondială a baloanelor. Produsele din magazin sunt selectate riguros și apreciate de cunoscători pentru o rezistență superioară la presiune, dar și pentru finisajele lor impecabile. Clienții au ocazia să aleagă dintr-o paletă cromatică de-a dreptul impresionantă, care acoperă nuanţe pastelate calde, tonuri elegante mate, culori cromate spectaculoase. Pe lângă soluțiile clasice, oferta vastă include cifre metalizate gigant și baloane cu personajele preferate ale copiilor din desene animate. Mai mult, din respect profund pentru comunitatea locală multiculturală, colecțiile magazinului cuprind o gamă extinsă de baloane cu mesaje festive pre-imprimate în limbile română, maghiară și engleză. Cel mai mare avantaj competitiv al magazinului din Era Park Oradea rămâne însă experiența reală și directă de cumpărare, un element care elimină complet toate riscurile și capcanele achizițiilor efectuate pe internet, unde clienții cumpără adesea orbește, bazându-se doar pe fotografii digitale retușate, vizita la Balloon Megastore le permite clienților să vadă, să atingă și să compare materialele pe loc. Diferențele subtile de nuanță, calitatea texturii sau proporțiile reale ale baloanelor devin evidente instantaneu, asigurând o potrivire perfectă cu tematica dorită. Datorită stocului generos menținut zi de zi, cumpărătorii scapă definitiv de timpii pierduți cu căutările inutile prin diverse locuri și evită incertitudinea livrărilor prin curierat.
Pentru persoanele pasionate de proiecte de tip do-it-yourself care vor să se ocupe singure de decorul final acasă sau direct la restaurant, magazinul pune la dispoziție un set complet de unelte profesionale de umflat. Deși baloanele cu heliu pot fi umflate rapid pe loc chiar în incinta magazinului, clienții au și opțiunea de a achiziționa butelii cu heliu portabile de diverse capacități, adaptate perfect atât pentru adunări intime în familie, cât și pentru evenimente majore. De asemenea, magazinul pune la dispoziție o gamă variată de produse tematice pentru petreceri de tip gender reveal, botezuri, nunţi, majorate și aniversări, alături de lumânări si artificii pentru tort și servicii profesionale de personalizare baloane cu nume, mesaje sau logo-uri.
Totodată, brandul vine în întâmpinarea persoanelor extrem de ocupate, oferind soluții flexibile care salvează timp prețios fără a face compromisuri de la calitate. Clienții pot asigura ridicarea pe loc din magazin a decorurilor mai mici, gata asamblate și umflate de specialiști, ideale pentru a fi luate rapid în drum spre petrecere. Pentru evenimentele de mare anvergură, unde este nevoie de aranjamente complexe în diverse locații externe, clienții beneficiază de expertiza diviziei dedicate de decoraţiuni Fun Party. Această echipă de profesioniști, care recent a aniversat un prag istoric de 20 de ani de existență plină de succes pe piață, preia întreaga responsabilitate a montajului și a logisticii la fața locului. Astfel, fie că se optează pentru o achiziție rapidă în magazin sau pentru serviciile complete oferite de o divizie cu o experiență de două decenii, clienții primesc certitudinea unui eveniment de succes.
www.era-oradea.ro
Noua ta pereche de ochelari te așteaptă la

40%
20%
10%


discount la ochelari de soare si vedere

discount la peste 50 de branduri
selecție disponibilă în magazinele Opticris de ochelari de soare și vedere
discount la brandurile luxury și super-luxury
Pentru că vine vara.





PRIMUL PROGRAM DE ORIENTARE
VOCAȚIONALĂ PRIN DESIGN INTERIOR, PENTRU ADOLESCENȚI
Încontextul în care tot mai mulți tineri sunt nevoiți să ia decizii importante legate de viitorul lor profesional fără a avea ocazia să înțeleagă cu adevărat cum arată o anumită meserie, Davidsign Academy propune un program de orientare vocațională prin design interior adresat adolescenților cu vârste între 14 și 18 ani.
Programul pornește de la o întrebare esențială:
Îți place designul interior… sau îți place doar ideea de design interior?
Pe durata celor cinci întâlniri desfășurate în studioul Davidsign, tinerii vor avea ocazia să experimenteze aspecte reale ale profesiei și să descopere ce presupune aceasta dincolo de partea creativă și estetică. Vor intra în contact cu provocări concrete precum relația cu beneficiarii, luarea deciziilor, organizarea și funcționalitatea spațiului, adaptarea la schimbări, gestionarea feedback-ului și responsabilitățile care însoțesc fiecare proiect.
Scopul nu este evaluarea adolescenţilor, ci oferirea unei perspective mai clare înainte de o alegere importantă (precum admiterea la facultate)
Participanții vor lucra pe exerciții aplicate și studii de caz inspirate din proiecte reale, beneficiind de îndrumarea unor mentori cu experiență în design interior și management de proiect, alături de un specialist în dezvoltare socio-emoțională și orientare vocațională.
Programul include și o componentă valoroasă pentru părinți. La final, fiecare adolescent va participa împreună cu familia la o sesiune individuală de feedback, în cadrul căreia vor fi discutate observațiile realizate pe parcursul programului, punctele forte identificate, modul în care tânărul se raportează la contexte creative și relaționale, precum și posibile direcții de dezvoltare.
La finalul programului, fiecare participant
va primi o mapă personală care reunește observațiile mentorilor și materiale cu concluziile rezultate în urma activităților. Scopul acestei documentații este de a oferi adolescentului și familiei sale o imagine mai clară asupra punctelor forte identificate, a modului său de lucru și a direcțiilor profesionale care se potrivesc cel mai bine profilului său. De asemenea, fiecare participant va primi o scrisoare de recomandare personalizată, redactată pe baza observațiilor directe realizate pe parcursul programului, care evidențiază aptitudinile, atitudinile și potențialul observat în contextul activităților desfășurate, scrisoare care poate reprezenta un reper valoros în parcursul lor educațional și profesional.
Activitățile se desfășoară în grupe restrânse, pentru a permite observație atentă, interacțiune autentică și feedback personalizat pentru fiecare participant. Numărul de locuri este limitat.
Primele două serii sunt programate în luna iulie și se adresează adolescenților interesați de domeniile creative, care își doresc să înțeleagă mai bine dacă designul interior este cu adevărat o direcție potrivită pentru viitorul lor.
Pentru informații complete despre program, mentori, calendar și înscrieri, vizitați site-ul Davidsign Academy - https://davidsign.academy/. Programul este organizat în grupe restrânse pentru a asigura o experiență autentică și feedback individual pentru fiecare participant.

Cătălin David DAVIDSIGN DESIGN STUDIO www.davidsign.com office@davidsign.com instagram davidsign




La
te îmbraci complet, într-un singur loc!











În ERA Shopping Park, AVALINE înseamnă mai mult decât shopping, înseamnă confort, stil și inspirație, toate la îndemână.

Cu două magazine dedicate, unul specializat în îmbrăcăminte și celălalt în încălțăminte și accesorii, îți oferim posibilitatea de a-ți crea ținuta perfectă fără să mai pierzi timp căutând prin alte magazine.
La AVALINE găsești:
ținute office, casual și elegante pentru evenimente speciale, pantofi cu toc, modele sport și casual, genți și clutchuri
Fie că te pregătești pentru o zi la birou, o întâlnire importantă sau un eveniment deosebit, aici vei găsi tot ce ai nevoie pentru a te îmbrăca din cap până în picioare, într-un singur loc.
două magazine, un singur concept: stil complet, fără compromisuri.









DINCOLO DE APARENȚE
Amvăzut recent o afirmație care spunea:
„Nu haina îl face pe om, dar haina de pe el reflectă cine este.” M-am oprit pentru câteva clipe asupra acestui gând și mi-am dat seama cât de diferit poate fi interpretat.
Este adevărat că hainele pot spune ceva despre felul în care alegem să ne prezentăm în fața lumii. Ele pot sugera anumite preferinţe, gusturi sau un anumit stil de viaţă. Însă stilul nu este o valoare universală și nici o obligație. Unii oameni îl cultivă și îl transformă într-o formă de expresie personală, în timp ce alții aleg să își investească energia în alte direcții: cultură, educaţie, artă, dezvoltare personală sau acumularea de experienţe
De aceea, cred că este nedrept să reducem un om la aparențe. Hainele nu pot spune cu adevărat nimic sigur despre caracterul, bunătatea, valorile sau profunzimea unei persoane.
De-a lungul timpului am întâlnit oameni impecabil îmbrăcați, care nu au reușit să lase o impresie memorabilă prin felul lor de a fi. În același timp, am cunoscut oameni simpli, care prin inteligența, cultura și educația lor m-au făcut să îi admir profund. Eleganţa interioară are o forţă pe care niciun obiect vestimentar nu o poate egala.

Poate că una dintre marile greșeli ale societății moderne este graba cu care judecăm după exterior. Esența unui om nu se vede într-o fotografie, într-o ținută sau într-o apariție atent construită. Ea se descoperă în comportament, în felul în care îi tratează pe cei din jur, în respectul pe care îl oferă și în urmele pe care le lasă prin faptele sale.
Hainele pot atrage privirea pentru câteva secunde. Inteligența, cultura, bunul-simț și caracterul sunt însă cele care rămân în memoria oamenilor.
De aceea, cred că una dintre cele mai valoroase investiții pe care le putem face este în propria dezvoltare. Să citim mai mult, să ne documentăm, să fim curioși, să învățăm continuu și să încercăm să înțelegem lumea dincolo de aparențe. În cele din urmă, ceea ce știm, ceea ce oferim și ceea ce devenim cântăresc infinit mai mult decât ceea ce purtăm.







Agenda ta de timp liber

#pestetotînoraș
Informaţii utile despre viaţa orașului Oradea. Ai un eveniment sau o locație pe care dorești să o promovezi? Contactează-ne la 0725 00 66 99 >>








ȘI NOPȚI - EDIȚIA DE ORADEA apare lunar - gratuit | nr. 6 /2026 | perioada 25 iunie 2026 - 25 iulie 2026 0725 00 66 99 oradea@zilesinopti.ro www.zilesinopti.ro/oradea

Dacă doriți să semnalați un eveniment puteți
ZILE ȘI NOPȚI | 25 iunie 2026 - 25 iulie 2026
Ediţiile Zile și Nopţi în România București, Timișoara/Arad, Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj Napoca, Iași, Sibiu (Mediaş), Oradea (Băile Felix, Băile 1 Mai), Bistrița


19:00 - 19:45 Coviltir cu povești cu Jesterul Igor
20:00 - 21:00 Petrecere medievală pentru copii cu Straja Cetății Neamțului
Sâmbătă - 04.07.2026
Curtea interioară
11:00 - 11:45 Concert Keleti Szél
12:00 - 12:45 Concert Sonivius Vappae
13:00 - 13:45 Concert Keleti Szél
14:00 - 14:45 Concert Sonivius Vappae
15:00 - 15:30 Dueluri vikingi - Daneland
16:00 - 16:10 Salve de tun și Garda Cetății
16:15 - 16:45 Demonstrație de stegari
17:00 - 17:30 Concert Peregrinii
17:45 - 18:00 Redivivus - cântece medievale
18:00 - 18:45 Concert Hollóének Hungarica
19:00 - 19:15 Redivivus - prezentare costume medievale
19:00 - 19:30 Concert Peregrinii
20:00 - 20:15 Redivivus - ritual de îmbrăcare al unei regine
20:00 - 20:30 Concert Hollóének Hungarica
Sâmbătă - 04.07.2026
Arena de luptă
10:00 - 12:00 Buhurt International League - Scut mic de pumn și spadă
12:00 - 14:00 Buhurt International League - Scut și spadă
14:00 - 15:00 Competiția nobiliară Grifonul de Aur - spadă cu două mâini
16:00 - 17:00 Bătălie generală
17:00 - 19:00 Buhurt International - lupte de grup
19:00 - 19:30 Demonstrație de păsări de pradă și ogari
19:45 - 20:00 Demonstrație de stegari
20:00 - 21:00 Turnir călare - România vs. Slovacia
21:30 - 22:00 Demonstrații cu jonglerii de foc - Anta Agni (Slovacia)
Sâmbătă - 04.07.2026
Concerte scenă curtea interioară
19:00 - 20:00 - Concert Zen MF
20:30 - 21:30 - Concert Nightlosers
Sâmbătă 05.07.2025 Poarta Cetății - Podul de lemn
10:00 – 12:00 – Tur ghidat în limba română
13:00 – 15:00 – Tur ghidat în limba engleză
16:00 – 18:00 – Tur ghidat în limba română
18:00 – 20:00 – Tur ghidat în limba română
* punct întâlnire Poarta Cetății
Duminică - 05.07.2026
Zonă tavernă
11:00 - 11:45 Concert Keleti Szél
12:00 - 12:45 Concert Sonivius Vappae
13:00 - 13:45 Concert Keleti Szél
Programele încep la ora stabilită dar durata lor poate varia.


14:00 - 14:45 Concert Sonivius Vappae
17:00 - 18:00 Concert Hollóének Hungarica
12:00 - 18:00 Ateliere de meșteșuguri medievale cu prezentări interactive
12:00 - 18:00 Tabăra vânătorilor medievali cu păsări de pradă
12:00 - 18:00 Ferma animaleloractivitate interactivă cu publicul
12:00 - 18:00 Jocuri medievale pentru copii - Kalandozo Komedium
12:00 - 18:00 Demonstrații culinare medievale
Duminică - 05.07.2026
Zonă activități pentru copii
11:00 - 12:00 Dueluri pentru micii vikingi neînfricați - Daneland
12:00 - 12:30 Prezentare de apicultură medievală
13:00 - 14:00 Turnir de cavaleri pentru copii - Manufactura Historica
14:00 - 14:45 Povestea fără de sfârșit - joc interactiv cu Jesterul Igor
15:00 - 15:30 Viața unui cavaler adevărat - Ordinul Cavalerilor Mediaș
16:00 - 16:30 Magician Capistro
17:00 - 18:00 Turnir de cavaleri pentru copii - Manufactura Historica
Duminică 05.07.2026
Curtea interioară
11:00 - 11:45 Concert Peregrinii
12:00 - 12:45 Concert Hollóének Hungarica
13:00 - 13:45 Concert Peregrinii
14:00 - 14:45 Concert Hollóének Hungarica
16:00 - 16:10 Salve de tun si Garda Cetatii
16:15 - 16:30 Demonstrație de stegari
16:40 - 17:00 Redivivus - ritual de îmbrăcare al unei regine
17:00 - 17:30 Concert Keleti Szél
17:45 - 18:00 Redivivus - prezentare costume medievale
18:00 - 18:45 Concert Sonivius Vappae
Duminică 05.07.2026
Arena de luptă
10:00 - 14:00 Buhurt International League - Lupte de grup
15:00 - 16:00 Competiția nobiliară Grifonul de Aur - lupte cu pumnale
16:45 - 17:00 Demonstrație de stegari
17:00 - 18:00 Turnir călare - România vs. Slovacia - finala turnirului
18:00 - 18.30 Ceremonia de premiere
Duminică 05.07.2026
Concerte scenă curtea interioară
19:00 - 20:00 - Concert N.O.R.
20:30 - 21:30 - Concert Zen Garden U2 Tribute
Duminică 05.07.2026 Poarta Cetății - Podul de lemn
10:00 - 12:00 - Tur ghidat în limba română
13:00 - 15:00 - Tur ghidat în limba engleză
16:00 - 18:00 - Tur ghidat în limba română
* punct întâlnire Poarta Cetății




PROGRAM MEDIEVAL FESTIVAL
ORADEA - 2026
Vineri - 03.07.2026
Zona Tavernă
11:00 - 11:45 Concert Keleti Szél
12:00 - 12:45 Concert Sonivius Vappae
12:00 - 18:00 Ferma animaleloractivitate interactivă cu publicul
12:00 - 18:00 Demonstrații culinare medievale
12:00 - 20:00 Ateliere de meșteșuguri medievale cu prezentări interactive
12:00 - 20:00 Tabăra vânătorilor medievali cu păsări de pradă
12:00 - 20:00 Jocuri medievale pentru copii - Kalandozo Komedium
13:00 - 13:45 Concert Keleti Szél
14:00 - 14:45 Concert Sonivius Vappae
17:00 - 17:45 Concert Peregrinii
18:00 - 18:45 Concert Hollóének Hungarica
19:00 - 19:45 Concert Peregrinii
20:00 - 21:00 Concert Hollóének Hungarica
Vineri - 03.07.2026
Zonă activități pentru copii
11:00 - 12:00 Dueluri pentru micii vikingi neînfricați - Daneland
12:00 - 12:30 Prezentare de apicultură medievală
13:00 - 14:00 Turnir de cavaleri pentru copii - Manufactura Historica
14:00 - 14:45 Povestea fără de sfârșit - joc interactiv cu Jesterul Igor
15:00 - 15:30 Viața unui cavaler adevărat - Ordinul Cavalerilor Mediaș
16:00 - 16:30 Scamatorii cu Magicianul Capistro
17:00 - 18:00 Turnir de cavaleri pentru copii - Manufactura Historica
18:00 - 19:00 Jocuri vikinge pentru copii - Daneland
19:00 - 19:45 Coviltir cu povești cu Jesterul Igor
20:00 - 21:00 Petrecere medievală pentru copii cu Straja Cetății Neamțului
Vineri - 03.07.2026 Curtea interioară
11:00 - 11:45 Concert Peregrinii
12:00 - 12:45 Concert Hollóének
Hungarica
13:00 - 13:45 Concert Peregrinii
14:00 - 14:45 Concert Hollóének
Hungarica
16:00 - 16:10 Salve de tun și Garda Cetății
16:15 - 16:45 Demonstrație de stegari
17:00 - 17:30 Concert Keleti Szél
17:45 - 18:00 Redivivus - cântece medievale
18:00 - 18:45 Concert Sonivius Vappae
19:00 - 19:30 Concert Keleti Szél
19:00 - 19:15 Redivivus - prezentare costume medievale


20:00 - 20:15 Redivivus - ritual de îmbrăcare al unei regine
20:00 - 20:30 Concert Sonivius Vappae
Vineri - 03.07.2026 Arena de luptă
10:00 - 14:00 Buhurt International League - Spadă lungă
14:00 - 14:20 Demonstrație de stegari
14:00 - 15:00 Prezentarea caselor nobiliare - Înscrieri la competiția nobiliară Grifonul de Aur
16:00 - 19:00 Grifonul de AurCompetiție nobiliară cu scut și spadă
17:00 - 19:00 Buhurt Internationalpolearm (halebardă)
19:00 - 19:30 Demonstrație de păsări de pradă și ogari
19:45 - 20:00 Demonstrație de stegari
20:00 - 21:00 Turnir călare - România vs. Slovacia
21:30 - 22:00 Demonstrații cu jonglerii de foc - Anta Agni (Slovacia)
Vineri - 03.07.2026
Concerte scenă curtea interioară
19:00 - 20:00 - Concert Baby Elvis
20:30 - 21:30 - Concert Iris
Vineri - 03.07.2026 Poarta Cetății - Podul de lemn
15:00 - 17:00 - Tur ghidat în limba engleză
18:00 - 20:00 - Tur ghidat în limba română
* punct întâlnire Poarta Cetății
Sâmbătă - 04.07.2026
Zona tavernă
11:00 - 11:45 Concert Peregrinii
12:00 - 12:45 Concert Hollóének Hungarica
12:00 - 18:00 Ferma animaleloractivitate interactivă cu publicul
12:00 - 18:00 Demonstrații culinare medievale
12:00 - 20:00 Ateliere de meșteșuguri medievale cu prezentări interactive
12:00 - 20:00 Tabăra vânătorilor medievali cu păsări de pradă
12:00 - 20:00 Jocuri medievale pentru copii - Kalandozo Komedium
13:00 - 13:45 Concert Peregrinii
14:00 - 14:45 Concert Hollóének Hungarica
17:00 - 17:45 Concert Keleti Szél
18:00 - 18:45 Concert Sonivius Vappae
19:00 - 19:45 Concert Keleti Szél
20:00 - 21:00 Concert Sonivius Vappae
Sâmbătă - 04.07.2026
Zonă activități pentru copii
11:00 - 12:00 Dueluri pentru micii vikingi neînfricați - Daneland
12:00 - 12:30 Prezentare de apicultură medievală
13:00 - 14:00 Turnir de cavaleri pentru copii - Manufactura Historica
14:00 - 14:45 Povestea fără de sfârșit - joc interactiv cu Jesterul Igor
15:00 - 15:30 Viața unui cavaler adevărat - Ordinul Cavalerilor Mediaș
16:00 - 16:30 Magician Capistro
17:00 - 18:00 Turnir de cavaleri pentru copii - Manufactura Historica
18:00 - 19:00 Jocuri vikinge pentru copii - Daneland


