Holocaust `Lagărul de la Dachau` • Liceul Tehnologic Costești • Elev: Calpanu Georgiana • Profesor: Drăguț Violeta
Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist înființat în Germania, pe terenul unei fabrici de muniții abandonate lângă orașul Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, în landul Bavaria. Lagărul de concentrare și-a început activitatea la 22 martie 1933, la ordinele lui Heinrich Himmler, comandantul suprem al SS-ului.
După ce a fost numit inspector al tuturor lagărelor de concentrare, comandantul lagărului, Theodor Eicke s-a servit de lagărul Dachau ca model pentru toate lagărele construite ulterior, cât și ca școală pentru ofițerii SS din efectivele de pază din sistemul concentraționar nazist german.
Dachau a folosit drept prototip și model pentru celelalte lagăre de concentrare înființate ulterior. Organizarea sa de bază și planul clădirilor au fost concepute de comandantul Theodor Eicke și aplicate în toate lagărele ulterioare. Avea un lagăr securizat separat, lângă centrul de comandă, în care se aflau spațiile de cazare pentru personal, administrația și facilitățile militare.Eicke însuși a devenit inspector șef al tuturor lagărelor de concentrare, responsabil pentru adaptarea organizatorică a lor după modelul pe care-l reprezenta primul lagăr, cel de la Dachau.
La Dachau au fost internați peste 200.000 de deținuți din peste 30 de țări, dintre care aproape o treime erau evrei.Se estimează că 25.613 de deținuți au murit în lagăr și alți aproape 10.000 în sublagărele acestuia,în primul rând din cauza malnutriției, a îmbolnăvirilor și a sinuciderilor. La începutul lui 1945, în lagăr a izbucnit o epidemie de tifos cu o mortalitate a deținuților foarte ridicată.
În clasificarea lagărelor de concentrare naziste, Dachau, ca și celelalte lagăre aflate pe teritoriul german, figurează în nomenclatura nazistă ca „lagăr de concentrare” și nu ca „lagăr de exterminare” (în germană Vernichtungslager), deși atât în lagărul principal de lângă Dachau, cât și în lagărele auxiliare externe, mortalitatea extrem de mare și metodele folosite pentru a ajunge la acest rezultat au fost asemănătoare lagărelor de exterminare.
Lagărul Dachau a fost scena unor omoruri în masă: din octombrie 1941, mii de prizonieri sovietici au fost duși în lagăr și împușcați. Pe lângă aceștia, numeroși alți prizonieri, condamnați la moarte de Gestapo, au fost duși la Dachau doar pentru a fi executați. Mulți prizonieri de război au murit din cauza experimentelor la care i-au supus medici ai SS-ului: la presiune atmosferică, la degerături în condiții de frig extrem, experimente cu malarie și multe altele. În afară de cele 30.000 de victime înregistrate oficial în Dachau, și-au pierdut viața numeroși alți prizonieri prin inaniție, molime, extenuare, maltratări și umilințe de tot felul.
Înainte de izbucnirea războiului, deținuții erau folosiți atât la munci în interiorul lagărului, cât și la lucrările din construcțiile de drumuri și la cele pentru secarea mlaștinilor din apropierea orașului. În timpul războiului, deținuții au fost folosiți, în număr tot mai mare, în munca forțată din industria armelor și muniției. În 1942 a fost inițiată o rețea vastă de lagăre și comandamente auxiliare situate în provincie, în care peste 30.000 de deținuți înregistrați la Dachau trudeau exclusiv în industria armelor și munițiilor.
Odată cu înaintarea Forțelor Aliate, tot mai multe lagăre naziste au fost evacuate, iar prizonierii transportați în alte lagăre. Din cauza condițiilor brutale în care au avut loc marșurile de evacuare și a acțiunilor criminale săvârșite de gardienii naziști supraveghetori, mii de deținuți și-au pierdut viața pe drum - de foame, boli, extenuare, maltratare sau pur și simplu împușcați spontan de gardieni.
Numărul deținuților din Dachau a sporit de patru ori din decembrie 1944, ceea ce a dus la supraaglomerarea barăcilor și izbucnirea unei epidemii de tifos căreia i-au căzut victime mii de oameni. La începutul lui aprilie 1944 conducerea SS a lagărului a început evacuarea unor lagăre auxiliare situate lângă Dachau. În timpul acțiunii de evacuare, un număr mare de deținuți și-au pierdut viața, atât din cauza condițiilor mizerabile de transport, cât și a atacurilor aeriene întreprinse de aviația americană asupra coloanelor de tren, presupuse, eronat, a fi fost garnituri care transportau soldați și materiale de război.
Heinrich Luitpold Himmler a fost un criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler și unul din principalii orchestratori ai Holocaustului. Himmler a fost comandantul forței paramilitare SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politicoadministrativă a statului. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SSului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu numele abreviat Gestapo. Ca fondator și comandant al lagărelor de concentrare naziste și al unităților SS operative Einsatzgruppen înființate pentru a lichida victimele regimului în teritoriile ocupate, Himmler a avut răspunderea supremă pentru exterminarea a milioane de oameni inocenți, care, potrivit ideologiei oficiale și convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”.
Dupa zile intregi petrecute in asa numitele “trenuri ale mortii”, in conditii in care astazi nici animalele nu ar fi transportate, detinutii ajungeau in gara din Dachau externuati, nemancati si insetati. Unii dintre ei nici nu supravietuiau drumului. Urma un mars fortat, pana la intrarea in lagar. Aici, cei batrani sau bolnavi, care nu puteau munci, primeau o injectie letala si erau lasati sa moara in chinuri. Restul ajungeau in baraci. 20 de cladiri, destinate sa “gazduiasca” cate 250 de oameni fiecare, dar care ajunsesera sa adaposteasca si peste 1.600 de detinuti in cativa metri patrati.
Acum nu mai miroase aici nici a trupuri nadusite, nici a gaz toxic, nici a carne de om arsa. Si totusi, cine are putina imaginatie va simti cu siguranta toate acestea. Turistii intra repede, fac poze si ies, nimeni nu zaboveste aici mai mult de cateva Cladireaminute. s-a pastrat foarte bine, mai putin instalatiile de gazare, care au fost partial demontate. Usile inca se pot inchide perfect, iar cuptoarele par sa-si astepte victimele. Si totusi, nu ele inspaimanta cel mai mult aici, ci macabra “sala a dusurilor”.
Obligati sa munceasca zi lumina, fara mancare, amenintati si batuti de gardieni, prizonierii nu aveau parte de odihna nici macar dupa terminarea “programului”. Erau pusi sa curate baracile supraaglomerate si infestate cu purici, atfel riscau torturi groaznice sau chiar executia. Dimineata, totul trebuia sa fie impecabil in baraca lor, cand sa facea apelul. Chiar si cei care murisera in noaptea precedenta si nu fusesera inca ingropati erau scosi afara, pentru a se face prezenta. Desi pare incredibil, acesti muncitori aveau cea mai blanda soarta posibila in lagarul mortii.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Dachau https://stirileprotv.ro/special/lagarul-mortii-de-la-dachau-inchisoarea-unde-si-mortii-erau-scosi-la-apelul-de-dimineatavideo.html
VĂ MULȚUMESC PENTRU VIZUALIZARE!