Intr-o duminica de august, asa, mai pe-nserat, Regentul Dolofe se pregatea sa se ridice de pe tronul sau urias, unde-si facea veacul, spre a-si balangani trupul spre marea Sala de Consiliu, loc in care cei cinci sfetnici Sporovaitori ai Regatului Dolofanilor, il asteptau la sfat de taina.
In timpul de veghe inteleptii, s-au aflat intr-o continua ciorovaiala, ciondanindu-se din te miri ce si mai nimic. Dolofe, are paisprezece ani, e mic de statura, la un metru treizeci si doi, rotunjor la trup, cu obrajorii rosii si ochi bulbucati, ce te privesc cu mirare, de parc-asteapta in permanenta ceva. Gura-i, pina la urechi, i-e plina de zimbete, chiar si-atunci cind e inchisa.
De cind s-a nascut tinarul si-a asteptat rindul la „regie”, pentru c-asa a inteles el de la tatine-su, fostul Rege, mort in urma unui atac de cord, ca domnia e-un fel de spectacol, de orga si lumini si un etern joc de sah...
