Skip to main content

Maria Gabriela Mititelu teatru 2025

Page 1


TEATRU

ACTORIE

Inspirație și influențe

Persoana care m-a inspirat cel mai mult este actorul Alecsandru Dunaev. Am avut șansa să vorbesc cu dânsul și să îi pun întrebări despre viața lui ca actor. Am primit sfaturi la care mă gândesc mereu când urc pe scenă și îmi sunt de folos.

Lucrările mele reprezentative

(Click pe icon pentru vizionare video)

Această poezie surprinde starea liniștită și tristă a unei zile ploioase, reflectând emoțiile pe care ni le poate trezi un simplu fenomen natural

Prin această interpretare încerc să redau spiritul viu și curajul unei femei care își cunoaște valoarea și nu se lasă ușor cucerită

În acest videoclip interpretez poezia „Colindă pe loc”, un text intens și plin de subînțelesuri

Am jucat în Artaban, fiind Fecioara Maria

MARIA GABRIELA MITITELU

Despre mine

Sunt o actriță aflată la început de drum, dar cu o pasiune ce mă împinge să dau totul pe scenă. Prezența pe scenă vine la pachet cu emoții puternice. Cred într-un tip de actorie sinceră, vie, care trece dincolo de replici și ajunge direct la public.

Un citat inspirațional care consider ca îmi reflectă viziunea mea artistică este: La întrebarea lui Stanislavski „Te iubești pe tine în teatru sau iubești teatrul din tine?” Eu am răspuns întotdeauna că iubesc teatrul din mine.”

Filosofia Mea Artistică

Pentru mine, arta nu înseamnă doar un mijloc de exprimare, ci o formă de adevăr. Când urc pe scenă, nu caut aplauze. Caut adevărul. Și adevărul doare uneori. Mă obligă să dau tot ce am, chiar și când nu mai am nimic.

Arta nu impune, ci atinge. Și tocmai de aceea are puterea să transforme. Să spargă ziduri, să vindece răni, să unească oameni care altfel nu s-ar fi privit niciodată în ochi. Prin teatru, prin film, prin orice formă de expresie, arta are puterea să ridice întrebări acolo unde toți tac.

Procesul meu creativ

Pentru mine, talentul e scânteia, dar doar cu multă muncă reușesc să o țin aprinsă Inspirația vine, da Uneori te lovește din senin, ca o revelație Alteori, însă, te lasă baltă când ai cea mai mare nevoie de ea Acolo, intervine munca: repetițiile, exercițiile, nopțile în care înveți replicile nu doar cu vocea, ci cu tot corpul

Lumea ideală, pentru mine ca artist, nu e una perfectă Dar e una în care arta este văzută, ascultată și înțeleasă Visez la o lume unde actorul nu e nevoit să aleagă între pasiune și supraviețuire Unde arta nu mai e ultima pe lista de priorități

CONTACT & PORTOFOLIU ONLINE

Instagram Gabri ela maria

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook