
Filosofia Mea Artistică
Pentru mine, arta înseamnă un mijloc de exprimare care poate ajuta oamenii să devină mai buni în fiecare zi Cred că arta poate schimba lumea prin diversitatea ei și prin oportunitățile de informare O imagine face cât 1000 de cuvinte Imaginați-vă ce impact are un reportaj care are are declarații puternice acordate de oameni din diferite domenii
Cum putem face lumea mai bună prin artă?
Este importantă inovarea în domenii artistice pentru a se putea dezvolta acel domeniu, dar consider că adaptarea completă nu este necesară Unele aspecte trebuie să rămână așa cum sunt ele, căci se mulează pe un anumit public, pe un mediu de transmitere al informației (televizor, YouTube)


Documentarul didactic „Enescu altfel” este un proiect al tinerilor jurnaliști formați în cadrul redacției Buzz, din care fac și eu parte Am avut ocazia să semnez conceptul video și editarea
Documentarul „Cândva a bătut Clopotul ” este realizat în totalitate de mine, în cadrul concursului de jurnalism „Botoșani, Orașul Meu Drag” și spune povestea ziarului botoșănean „Clopotul”, unica publicație în vremea comunismului


Despre mine
Sunt Mădălina Mihai, am 17 ani, locuiesc în Botoșani și învăț la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Ca artist, cred că mă definește importanța pe care o dau anumitor noțiuni de bază, cum este în cazul meu, editarea video, dar și dorința de a aduce în față aspecte creative în ceea ce fac În funcție de publicul căruia mă adresez, unde și cu ce scop este publicat materialul editat de mine, încerc să livrez un material corect, curat, să mă adaptez la ceea ce mi se cere și, în același timp, îmi place să propun lucruri creative.
„Materialul pe care te semnezi la generic te reprezintă” sau „Lucrează la un material, astfel încât la final să fii de acord să-ți pui semnătura la final ” Sunt sfaturi pe care le-am primit în tabăra de jurnalism „Ai noștri tineri” Le-am primit de la mentorul meu principal în ceea ce privește editarea video, Bogdan Sterpu (TVR)
Procesul meu creativ
Când eram mică editam pe telefon, dar nu se compară cu ce stil de editare abordez acum (de televiziune și făcut în programe de specialitate, alături de oameni profesioniști) Cu siguranță este muncă, de la documentare, la realizarea interviului, ascultarea și transcrierea declarațiilor, la realizarea fișei de montaj și a voiceover-ului și abia după la editarea video, aceasta din urmă venind cu o uriașă nevoie de creativitate, de cunoștințe în ceea ce ține de ilustrare video și audio
Sunt extrem de multe materiale realizate bine care m-au marcat sau care mi-au arătat că ceea ce fac acum vreau să-mi fie și meserie mai târziu Aș zice orice producție TVR din domeniul muzicii, culturii și educației și filmele artistice sau documentare din toată lumea