
TEATRU
ACTORIE
Inspirație și influențe
Actrița Emma Watson este cea care m-a inspirat încă de mică. Filmul „Harry Potter” a fost unul dintre primele filme care au avut un impact foarte mare asupra mea.
Lucrările mele reprezentative







![]()

Inspirație și influențe
Actrița Emma Watson este cea care m-a inspirat încă de mică. Filmul „Harry Potter” a fost unul dintre primele filme care au avut un impact foarte mare asupra mea.
Lucrările mele reprezentative







Despre mine
Sunt actriță de teatru muzical, în special, dar, de curând, am debutat și în teatrul clasic pentru adulți.
Muzica este prima artă care m-a cucerit de mică. Mai târziu, am început să joc în spectacole de la vârsta de 10 ani, însă consider că sunt încă în formare ca artist și îmi doresc să mă perfecționez în mai multe arte: teatru, canto, dans, ca să pot exprima cât mai bine pe scenă mesajul pe care doresc să îl transmit publicului.
Filosofia Mea Artistică

„Secretul fericirii este libertatea” (Tucidide) Aceasta idee exprimă filozofia mea artistică, deoarece prin arta suntem cu adevărat liberi
Arta poate schimba lumea deoarece prin artă oamenii experimentează emoții care îi ajută să se cunoască mai bine și să empatizeze cu cei din jur Arta îi scoate pe oameni din cotidian și le dă ocazia să se gândească mai mult la lucruri care contează cu adevărat
Procesul meu creativ
Talentul cred că este acea primă chemare care ne diferențiază de cei din jur și ne îndeamnă să ne îndreptăm spre o pasiune Dar odată aleasă această cale, restul este foarte multă muncă și disciplină pentru a deveni cât mai bun și a reuși într-adevăr în scopul de a transmite emoție oamenilor
Lumea ideală pentru un artist este aceea în care oamenii înțeleg că arta ne este necesară tuturor pentru a reflecta asupra sentimentelor noastre, a-i înțelege mai bine pe cei din jur, a deschide noi perspective