
Filosofia Mea Artistică
Pentru mine, arta înseamnă conexiune. Este forma cea mai sinceră prin care pot transmite emoție, gânduri și vise Fie că este vorba de o piesă muzicală, un moment de ventrilocie sau un dialog cu publicul prin vocea unui personaj, arta este modul meu de a comunica dincolo de cuvinte Este acel spațiu în care sufletul meu se exprimă liber și în care mă regăsesc cu adevărat
Arta are puterea de a vindeca, de a uni, de a inspira și de a transforma. Prin muzică, prin spectacol, prin emoție, putem atinge inimi, putem aduce speranță și putem construi punți între oameni Arta trezește empatia și reamintește fiecăruia dintre noi ce înseamnă să fim umani, să iubim și să fim iubiți De aceea, fiecare apariție a mea pe scenă este o misiune – aceea de a aduce lumină, zâmbet celor care mă ascultă


America’s Got Talent – AGT AllStars 2023 - LOCUL 4


Sunt solist-ventriloc și studiez la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” la secțiunea Jazz-Muzică Ușoară, unde îmi dezvolt constant abilitățile vocale și muzicale într-un mediu artistic de excelență Am descoperit ventrilocia în pandemie și, de atunci, am reușit să îmbin cu succes muzica, actoria și arta păpușăritului într-un stil unic, care m-a făcut remarcată atât în țară, cât și pe scene internaționale
Fiecare apariție pe scenă este o călătorie în care îmi propun să aduc emoție, bucurie și autenticitate, în care publicul de orice vârstă poate regăsi un strop de magie
Procesul meu creativ
Pentru mine, talentul este doar începutul – scânteia Munca, disciplina și dăruirea zilnică sunt cele care transformă acea scânteie într-un foc artistic autentic Inspirația vine dar trebuie sa fii pregătit Orele petrecute studiind, exersând, experimentând și construind sunt cele care definesc evoluția mea Vocea se antrenează, personajele se conturează, iar fiecare moment scenic este rezultatul unei pregătiri constante și conștiente Creativitatea mea se hrănește din observație, din viața de zi cu zi, dar și din curajul de a lucra neîncetat la mine însămi spre a deveni cea mai bună versiunea a mea
Inspirație și influențe
Pe partea de muzică, îmi place mult muzica soul, jazz, r&b și am apreciat încă de mică melodiile de la Aretha Franklin, Jenifer Hudson
Pe partea de ventrilocie, idolul meu este Terry Fator, solist-ventriloc de succes din SUA, am apreciat extrem de mult aparițiile lui în cadrul sezonului 2 America's Got Talent
Consider că arta are un rol profund în a modela suflete, nu doar gusturi Într-o lume în care suntem adesea copleșiți de informație și ritm alert, arta ne aduce înapoi la esență – la emoție, la empatie, la umanitate și devenim mai sensibili, mai atenți unii la alții și de ce nu mai visători
ammargean@gmail.com