Florentin Smarandache și seducția polimorfismului. Analize, interpretări, cronici, articole, note și recenzii. Editori: Al. Florin Țene, Andrușa R. Vătuiu. Sibiu: Agora, 2017; 843 pages; ISBN 9781599735023. Articol apărut în Rostirea Românească, Sibiu, Nr. 7-8-9, 1998, pp. 178-179. Reprodus și în volumul FLORENTIN SMARANDACHE, dincolo şi dincoace de paradoxism. Oradea: Anotimp & Abaddaba, 2000, pp. 20-21.
Daniel Deleanu
Scrieri defecte
Perseverent în a-și răspândi pe mai multe meridiane arta poetică paradoxistă, al cărei creier și cap de afiș este, încrezător în posibilitățile de afirmare deschise de drumul pe care singur și l-a croit și, nu în ultimul rând, susținut de câțiva critici români dintre care se detașează Ion Rotaru și Titu Popescu – ultimul chiar autor al unei cărți axate pe estetica paradoxismului, Florentin Smarandache este astăzi un nume care începe să capete din ce în ce mai multă pregnanță. Deși comentatorii săi persistă cu cerbicie în a-l rupe pe autorul Scrierilor defecte de curentele avangardiste de la începutul secolului, Florentin Smarandache este consubstanțial structurii intime a insurecționiștilor de altădată. Și aceasta pentru că el e, rând pe rând, urmuzian: ”Pampolinn se re-făcu, Nici vorbă!/ avu stil de multă vorbă// Pampolinna se neîngriji, ea se fu-, se fuduli/ cu câte-un nebun mai bun// Căci luptară ei cei doi/ și-nvinseră amândoi” (Ediție grijită și neîngrijită), futurist (v. O zi din viața unui ins anodin – proză scurtă aleatorie; Mecanizarea agriculturii – proză scurtă grafică; cititorul 256
Florentin Smarandache și seducția polimorfismului
devine scriitor – proză scurtă de viitor etc.), dadaist (v. ciclurile Păsărește), suprarealist: ”Căluții de mare, căluții/ de mică./ Meduze cu părul căzut și/ moralul imaculat./ pe țărm peștera parcă-a/ intrat în pământ./ Roci altruiste. Micșorate/ mult, supra micșorate” (Peisaj cu vise), textualist (v. Pretext în text). De altfel, autorul însuși o recunoaște într-un (auto) parodic Curriculum Vitae cu iz de Urmuz, Tzara și Ionesco, fără a-i uita pe binefăcătorii săi... ”Popesco și... Rotaru”, alături de ”Marele Anonim” (p.71). Cu toate acestea , e greu să nu observi cota de originalitate pe care o adaugă autorul, și care nu e deloc mică. Trecut inclusiv prin coala poetică a haiku-ului, Florentin Smarandache parcurge un teritoriu ”paradoxist” (dar nu numai!) atât de vast încât reușește să îi cuprindă pe anticul Zenon și pe modernistul Bertrand Russell, și asta nu neapărat programatic. În ceea ce privește prozele din Scrierile defecte, ele stau sub semnul semnificantului (fie el sonor sau iconic), singurul în stare a da naștere – conform tezei lui Derrida – semnificantului (semnificației), pe care îl îndulcește prin prisma umoristicului trasat pe teritoriul ludicului: ”Cruff re-forma/ în nouă formă/ și informa legea conformă/ că a
257
Florentin Smarandache și seducția polimorfismului
uni de formă/ vechea uniformă/ diforma psalma diformă/ transforma forma oformă” (Artele urâte). Cel
mai
bine
se
definește
însă
Florentin
Smarandache într-un text profund autotelic, redactat în limba engleză: ”FLORENTIN SMARANDACHE (...) a Romanian mathematician and... poet, exiled in USA, used his talents in wrong directions: poetical skills in mathematics and mathematical skills in poetry!” (The Most Paradoxist Man of the World, p.144). Însă
mai
bine
l-ar
defini
pe
scriitorul-
matematician parafraza unuia dintre paradoxurile care îi poartă numele, făcându-l celebru în lumea logicii (dar nu numai): Fie SMARANDACHE un atribut și NONSMARANDACHE negația sa, atunci: totul e PARADOXIST, chiar și NON-PARADOXISMUL.
258