A doua epistolă lui Clement către Corinteni CAPITOLUL 1 1 Fraților, trebuie să-L socotim pe Isus Hristos ca pe Dumnezeu, ca pe Judecătorul celor vii și al celor morți; și să nu socotim cu nimic mai prejos mântuirea noastră. 2 Căci dacă avem o părere de rău despre El, vom nădăjdui să primim de la El doar niște lucruri mărunte. 3 Și dacă facem așa, vom păcătui; fără să luăm în considerare de unde am fost chemați, de cine și în ce loc; și cât de mult a învrednicit Isus Hristos să sufere pentru noi. 4 Ce răsplată Îi vom da, dar, sau ce rod vrednic de ceea ce ne-a dat? 5 Căci, într-adevăr, cât de mari sunt avantajele pe care I le datorăm în legătură cu sfințenia noastră? El ne-a luminat: ca un Tată, ne-a numit copiii Săi; ne-a mântuit pe noi, cei pierduți și distruși. 6 Ce laudă Îi vom da sau ce răsplată vom primi pentru lucrurile pe care le-am primit? 7 Eram lipsiți de minte; ne închinam pietrelor și lemnului, aurului, argintului și aramei, lucrări făcute de mâinile oamenilor; și întreaga noastră viață nu era altceva decât moarte. 8 De aceea, fiind înconjurați de întuneric și având o astfel de ceață înaintea ochilor, am privit în sus și, prin voia Lui, am dat la o parte norul de care eram înconjurați. 9 Căci a avut milă de noi și, mișcându-se în adâncul sufletului pentru noi, ne-a mântuit, văzând în noi multă rătăcire și pieire și văzând că nu aveam nicio nădejde de mântuire decât prin El. 10 Căci El ne-a chemat pe noi, cei ce nu eram, și a binevoit să ne dea ființă din nimic. CAPITOLUL 2 1 Bucură-te, stearpă, care nu naști! Izbucnește în veselie și strigă, cea care nu suferi în durerile nașterii! Căci cea părăsită are mult mai mulți copii decât cea care are un soț. 2 Prin faptul că a zis: „Bucură-te, stearpă, care nu naști”, a vorbit despre noi, căci biserica noastră era stearpă înainte să i se dea copii. 3 Și iarăși; când a zis: „Strigă tu, cea care nu sufere în naștere”, a înțeles astfel: „Ca, după felul femeilor care suferă în naștere, să nu încetăm să ne înălțăm rugăciunile către Dumnezeu din belșug.” 4 Și pentru ceea ce urmează, pentru că cea părăsită are mai mulți copii decât cea care are un soț: de aceea s-a adăugat, pentru că poporul nostru, care pare a fi fost părăsit de Dumnezeu, crezând acum în El, a devenit mai mult decât cei care păreau să-L aibă pe Dumnezeu. 5 Și o altă Scriptură zice: „N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.” Înțelesul este acesta: că cei ce erau pierduți trebuie să fie mântuiți.
6 Căci este într-adevăr mare și minunat să întărești nu lucrurile care încă stau în picioare, ci pe cele care cad. 7 Tot așa i s-a părut lui Hristos să mântuiască ce era pierdut; și venind în lume, a mântuit pe mulți și ne-a chemat pe noi, cei ce eram deja pierduți. 8 Fiindcă El a arătat o mare îndurare față de noi, mai ales pentru că noi, cei vii, nu mai aducem jertfe zeilor morți și nu li ne închinăm, ci prin El am fost aduși la cunoașterea Tatălui adevărului. 9 Cum vom arăta că Îl cunoaștem, dar nu negând pe Cel prin care am ajuns la cunoașterea Lui? 10 Căci El Însuși zice: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu.” Aceasta este deci răsplata noastră dacă vom mărturisi pe Acela prin care am fost mântuiți. 11 Dar unde trebuie să-L mărturisim? Și anume, făcând lucrurile pe care le spune El și neascultând de poruncile Lui: slujindu-L nu numai cu buzele noastre, ci cu toată inima noastră și cu tot cugetul nostru. Căci El zice în Isaia: „Acest popor Mă onorează cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” 12 Să nu-L numim deci numai Domn, căci aceasta nu ne va mântui. Căci zice: „Nu oricine-Mi zice: Doamne, Doamne, va fi mântuit, ci cel ce săvârșește dreptatea.” 13 De aceea, fraților, să-L mărturisim prin faptele noastre: iubindu-ne unii pe alții; necurmând, negrăbind unii pe alții, nepivoindu-ne unii pe alții; ci fiind cumpătați, milostivi, buni. 14 Să ne înțelegem și noi suferințele unii altora și să nu fim lacomi de bani, ci să mărturisim pe Dumnezeu prin faptele noastre bune, nu prin cele care sunt altfel. 15 Să nu ne temem de oameni, ci de Dumnezeu. De aceea, dacă am face astfel de lucruri rele, Domnul a zis: Chiar dacă v-ați lipi de Mine în sânul Meu și nu ați păzi poruncile Mele, v-aș lepăda și v-aș zice: Depărtați-vă de Mine; nu știu de unde sunteți, lucrători ai fărădelegii. CAPITOLUL 3 1 De aceea, fraților, părăsind de bunăvoie, din pricina conștiinței, peregrinările noastre în lumea aceasta, să facem voia Celui ce ne-a chemat și să nu ne temem să plecăm din lumea aceasta. 2 Căci Domnul zice: „Veți fi ca oile în mijlocul lupilor.” Petru a răspuns: „Dar dacă lupii vor sfâșia oile?” Isus i-a zis lui Petru: „Oile să nu se teamă de lupi după moarte. Nici voi să nu vă temeți de cei ce vă ucid și care după aceea nu mai au ce să vă facă; ci temeți-vă de Cel ce, după ce veți muri, are putere să arunce și sufletul și trupul în focul gheenei.” 3 Căci luați în considerare, fraților, că șederea acestei ființe pământești în lumea de acum este mică și de scurtă durată, dar făgăduința lui Hristos este mare și minunată, chiar odihna Împărăției viitoare și a vieții veșnice. 4 Ce trebuie să facem atunci pentru a putea ajunge la aceasta? — Trebuie să ne orânduim conversația cu sfințenie și dreptate și să privim toate lucrurile acestei lumi ca și cum nu ar fi ale noastre și să nu le dorim. Căci, dacă dorim să le posedăm, ne abatem de la calea dreptății. 5 Căci așa zice Domnul: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Așadar, dacă vom voi să slujim lui Dumnezeu și lui Mamona, nu ne va fi de niciun folos. Căci la ce ar folosi dacă cineva câștigă toată lumea și își pierde sufletul?”