CPSF_306

Ill

u

h-

< h

Z < I

O o îZ

lin

UJ

> o a

UJ

O u

U I UI U I

Z"! UI " < Z _ _ _ « U I

< Z ii te.

ScSg

IS = 18^ ? c

s ili; o o •

•

•

•

-n

»4 M

O £

Colecţia „POVESTIRI ŞTIINŢIFICO-FANTASTICE"

editată de revista

Ilehnica Anul XIII — 15 august 1967 2 M ..

REZUMATUL CAPITOLELOR

PRECEDENTE

Fizicianul Richard Sfone, ce­ l e b r u / descoperitor al e/ementului numit stonit, e p e c o / e s o sintetizeze uraniul cu ajutorul prestigioasei lui raze albastre o m e g o . I o experienţa decisiva urmează să ia parte şi sir LIoyd Stepbenson, preşedintele con­ cernului „Mondial Uranium". Acesta insă este capturat de nişte necunoscuţi; unul dintre ei, folosindu-se de cartea de vizită a financiarului, pătrunde Î D laboratorul savantului pe care încearcă să-l răpească ;. o scurtă luptă ; dereglarea ra­ zei albastre provoacă o e x p l o ­ z i e : un trup zboară pe fereas­ tră, altul rămîne neînsufleţit pe podea. Poliţia primeşte un mesaj ciudat din partea Camelyei S f o n e , fiica savantului: „Alo, poliţia ? Arestaţi raza albas­ tră \" la locul atentatului sosesc comisarul Wim, detectivul Green ţi sergentul Max. Autorul din umbră al tuturor maşinaţiilor urzite împotriva lui Stone este Elvis Rowen, pa­ tronul firmei „National Ura­ nium" ; se pare însă că tînârul ziarist George Verban a dat de un fir. Dar Rowen nu rămîne inactiv... i

VIOREL

BURLACU

ak poliţia? arestaţi raza albastră! ( U R M . M f i : D I N N U M Ă R U L TBECIJT)

După „rezolvarea" problemei Verban, Elvis Rowen pleacă spre micul aeroport personal, aflat nu departe de vila „Co­ rona". Se urcă în carlinga avio­ nului său monoloc şi decolează. Gîndurile bogătaşului zboară însă mai repede decît moderna sa navă şi verifică din nou ţesă­ tura delicată a planului la care lucra de aproape un an. Plătise cu bani grei informaţiile pri­ mite şi, în funcţie de ele, astăzi avea să-şi ducă la bun sfîrşit manevra prin care va da peste cap socotelile concernului „Mon­ dial Uranium", condus de S t e phenson. La ora nouă, fizicianul Stone urma să facă experienţa decisivă în faţa omului de care, pe plan economic, Rowen se te­ mea cel mai mult. Un păcănit sec îl trezeşte pe patronul lui „National Ura­ nium" din reverie. Avionul, al cărui motor atomic se blocase în mod inexplicabil, planează aproape un minut, apoi, pilotat

cu dibăcie, aterizează pe un pe­ tic de cîmpie paralel cu auto­ strada internaţională. Rowen îşi luase însă toate precauţiile pen­ tru a nu-şi rata planul. Deşi întîlnirea cu doctorul Stone tre­ buia să aibă loc la miezul nopţii, Rowen plecase cu cîteva cea­ suri mai devreme. Prevăzuse chiar posibilitatea unei aterizări forţate, aşa că, la un sfert de oră de la defectarea motorului, un „Mercedes" portocaliu, che­ mat prin radio, frînează pe şo­ sea. Instalat la volan, Rowen apasă acceleratorul la maxi­ mum, şi maşina străbate ca o nălucă înserarea. După trei ore, automobilul opreşte scrîşnind în rada unui port fluvial. Uitîndu-se la ceas, patronul lui „Na­ tional Uranium" îşi face soco­ teala că pierduse doar două ore din rezeiva de patru pe care şi-o acordase. In lipsa avionului, tre­ buia să-şi continue drumul c » unul dintre vasele de o<'azîe care mişunau în radă. Un singur lucru îi scăpase lui Rowen : posibilitatea unei fur­ tuni care să împiedice navigaţia.

Şi iată că un adevărat uragan se dezlănţuie tocmai cînd auto­ mobilul portocaliu soseşte în port. Nimeni nu se încumetă să rişte o ieşire în larg. Timpul se scurge implacabil. Furtuna se înteţeşte, şi, curînd, calmul fi­ nanciarului începe să se risi­ pească. E aproape nouă cînd, în sfîrşit, un tînăr cu alură spor­ tivă şi îmbrăcat în nişte haine soioase se oferă să-l ajute pe ghinionistul businessman. O şalupă trage la chei şi, prin ploaia ce curge în rafale, El­ vis Rowen sare sprinten înăun­ tru. Ambarcaţia ia viteză şi după încă un sfert de oră fi­ nanciarul se află pe puntea lui „Sphinx", o elegantă vedetă ra­ pidă. Mergînd cu viteză fantas­ tică spre nord, nava urcă flu­ viul. Graţie cecului semnat de Rowen, motoarele vasului du­ duie gata să plesnească. Nava se opreşte brusc. Rowen îşi simte tîmplele arzînd. Oare ghinionul nu se sfîrşise pe ziua de azi ? Dar nu este vorba de nici o avarie. Marinarul de cart semnalase ceva. Curînd o barcă aduce două trupuri aproape fără viaţă, smulse din zbuciu­ mul valurilor. La întrebările lui Rowen, dar mai ales la mustrările lui, că­ pitanul ripostează e n e r v a t : — Domnule, eu am făcut în viaţa mea destule potlogării, dar niciodată n-aş abandona un naufragiat. — Dar ce s-a întîmplat ? — Cartul a văzut la un mo­ ment dat spre babord două fa­ ruri puternice ţîşnind în aer de pe ţărm, apoi cufundîndu-se în

apă. Un corp greu căzuse în va­ luri. S-a dat alarma şi barca trimisă de mine la fata locului a pescuit aceste două trupuri. — Vreun accident pe şosea. Cred că da, aici drumul face o curbă bruscă şi se vede treaba că vehiculul, din cauza vitezei, a sărit peste stîlpi. Acest stupid accident n-ar fi avut totuşi o prea mare impor­ tanţă dacă la lumina lanternei Rowen n-ar fi recunoscut în naufragiatul mai vîrstnic, cu o ' figură contractată, pe însuşi Lloyd Stephenson. Nedorind să fie văzut de concurentul său cel mai redutabil, Rowen l-ar fi suprimat cu plăcere, dar, pînă la urmă şi încă după îndelungi pertractări cu căpitanul, trebuie să accepte un compromis: cei doi naufragiaţi sînt coborîţi în­ tr-o barcă, iar aceasta e aban­ donată în mijlocul apei ; tot­ odată însă o radiogramă cu co­ ordonatele locului în care se gă­ sesc cei doi inşi salvaţi este ex­ pediată poliţiei fluviale. Treaba asta îl mai costă pe Elvis Ro­ wen un cec, dar nimic nu mai are importanţa de vreme ce „Sphinx"-ul goneşte acum spre punctul unde businessmanul urmează să dea marea bătălie de la ora 24.

10

In camera de gardă a poliţiei districtuale, sergentul de servi­ ciu joacă şah cu telegrafistul. Din cînd în cînd iau legătura cu agentul dispecer al brigăzii volante a comisarului Wim, dar nici o noutate nu Ie parvine, în afară de invariabilul : — Nici o veste de la cei dinăuntru.

Deodată uşa se dă la o pai te şi o fată blondă, cu un imper­ meabil pe umeri şi cu faţa ră­ văşită de spaimă, se prăbuşeşte pe un scaun. După ea intru agentul de la poartă. — Vă rog să mă iertaţi... n-am putut s-o reţin. Sergentul îi concediază pe cei doi şi cuplează magnetofonul. — Sînt Camely Stone, reu­ şeşte să articuleze fata. — Daaaa ? rosteşte încreme­ nit sergentul. Dar poliţia e la dumneavoastră, la vilă. Oa­ menii noştri au plecat imediat după recepţionarea mesajului pe care ni l-aţi transmis telefonic. — Eu ? Ce mesaj ? Glumiţi ! — Mesajul în care ne spu­ neaţi despre explozia care a avut loc la vila dumneavoastră... — N-am dat nici un telefon... nu ştiu nimic despre nici o ex­ plozie... Ştiu dor că tata nu mai e acasă... că a fost răpit... că zboară într-un avion... mai bîiguie fata şi se prăbuşeşte pe duşumea.

11

Tînărul ziarist găseşte cu uşu­ rinţă micul a e r o d r c ^ particular al vilei Richard Stone. Este exact unde i-1 indicase chimis­ tul, Edvifard Stone, în coasta pă­ durii de aluni, care, deşi fusese plantată abia de un an, se înăl­ ţase într-un timp record dato­ rită acţiunii razei albastre. Coborînd din micul avion, Verban îşi recapitulează con­ vorbirea pe care o avusese cu fratele fizicianului. Cei doi se întîlniseră într-un bar de seară. — înseamnă, dragă domnule ziarist, că pe acolo se petrece

ceva mislerios, spusese Sfone. Am aflat că fratele meu, Ri­ chard, lucrează la o invenţie co­ losală, care ar putea da peste cap o serie de socoteli econo­ mice ale unor firme din cartelul uraniului, dar precis nu ştiu des­ pre ce e vorba... — O să aflu eu, declarase optimist Verban. Plec chiar în astă seară. Probabil că e voiba de „National Uranium" dacă e atît de turbat Rowen. închiriez un avion şi-n două ore sînt acolo... De cine-i locuită vila ? — De Stone şi de fiica lui, atunci cînd vino de la facultate. Cu ea ar trebui să iei mai întîi legătura. E o fată admirabilă. In ceea ce priveşte avionul, ţi-1 împrumut pe al meu. E un dar pe care mi 1-a făcut Richard şi poţi fi convins că e un aparat ultramodern. Să fii atent la coborîre. Aerodromul e foarte mic... — N-aveţi nici o grijă, sînt doar pilot de vînătoare... Şi, într-adevăr, după exact o oră, iată-1 pe ziarist aterizînd ca un maestru pe minusculul aerodrom şi îndreptîndu-se cu paşi hotărîţi spre vilă. Deodată observă un fascicul de lanternă care joacă pe un maldăr de ruine. Să fi sosit prea tîrziu ? Totul să fie zadarnic? Să fi şi ajuns acolo oamenii lui Rowen? George Verban îşi scoate cu hotărîre revolverul şi se avîntă înainte, gata să intervină. In clipa în care e în spatele ace­ luia ce purta lanterna, acesta alunecă şi, cu un ţipăt îngrozi­ tor, se pierde undeva în jos, în­ tr-o gaură neagră, ca a izbuteşte unui ca­ nal. Cu mare greutate

Verban să nu se prăvălească ţi el în gol. Zărind un capac de metal, ziaristul îl răstoarnă peste deschizătură, iar deasupr.'i îngrămădeşte un maldăr âv i i i . loz şi de cărămizi. — De aici nu mai ieşi tu alît de curînd, murmură gazetarul, oprindu-se ostenit şi ştergîndu-şi fruntea. Ridică revolverul căzut şi, strecurîndu-1 în buzu­ nar, se gîndeşte că cel de jos nu e, probabil, singur. Răufăcătorii umblă în grup. E nevoie deci de atenţie. Rememorînd planul ca­ sei pe care i-1 desenase chimis­ tul, Verban porneşte precaut p<> lîngă zidul clădirii, ocoleşte că­ rările de la intrare şi dispare pe după colţ. Pipăind mereu te­ melia rece a vilei, ajunge cu­ rînd în spatele ei. Ca smulsă din negură, îi apare în faţă imagi­ nea feerică a lacului în care luna îşi oglindeşte chipul. — Nici n-ai crede că aici se petrece, probabil, o dramă, îşi spune ziaristul. Meditînd astfel, se ridică uşor pînă la fereastra de deasupra sa. O clipă după aceea, este că­ lare pe canat. Giurgiuveaua ce­ dează extrem de uşor, dar în clipa în care Verban se avîntă spre a pătrunde în cameră se aud două focuri de revolver, şi tînărul se prăvăleşte în iarba pe care începuse să se aştearnă roua.

12

Sergentul Max nu-şi dă seama cîtă vreme a trecut de cînd e singur. Priveşte peretele care-1 separă acum de detectiv. Apro-

piindu-se, îşi lipeşte urechea de tencuiala aspră. Nici un zgomot nu SC aude dc dincolo. In ca­ mera formată de zidul ivit ca din pămînt sînt înşiruite zeci de obiecte de artă. de la milenare vaze chinezeşti pînă la fluiere româneşti, de la opere de E) Greco, Rembrandt şi Bcnvenuto Cellini pînă la Brâncuşi, Picasso şi Salvador Dali. Totul dove­ deşte pasiunea fizicianului Stone pentru frumuseţile născute din talentul oamenilor. Sergentul se gîndeşte că, probabil, proprie­ tarul vilei foloseşte pentru pă­ trunderea în această originală expoziţie imul dintre obiectele de artă etalate acolo. într-o casă atît de stranie, un astfel de pro­ cedeu ar fi cel mai adecvat. Dar care să fie cheia secretă capa­ bilă să deschidă uşa ascunsă de înclinaţia spre surpriză a fizi­ cianului ? O studiere amănunţită a exponatelor ar pretinde zile întregi. Nicăieri nu există vreo plachetă cu butoane, aşa cum fusese dincolo. Enigma rămîne ascunsă... Enigmă ! Cuvîntul îl electrizeazăf deoarece Max vă­ zuse într-un colţ o piramidă şi un sfinx în miniatură. Sergen­ tul se apropie de ele şi le pri­ veşte cu atenţie. începe să pi­ păie feţele reci, lucrate în mar­ mură. Şi iată că intuiţia lui se dovedeşte a fi la înălţimea in­ tenţiei fizicianului : o apăsare pe laba sfinxului şi un canat se deschide în peretele apropiat. Fără să piardă timpul, Max se repede într-acolo şi iese din ca-,

meră. Un înluncric de npf>ătruns îl întîmpină. Sergentul îşi aprinde lampa de buzunar. To­ tul sclipeşte în raza de lumină. Pereţii par de sticlă, şi în nişte rafturi enorme sînt înşiruite mii de volume de cărţi. Se află deci în biblioteca fizicianului. Nici nu poate fi vorba să meargă mai departe fără să chibzuiască te­ meinic. Graba nu-1 poate face decît să greşească. Obosit, ser­ gentul se lasă într-un fotoliu, căutînd să-şi pună ordine în gînduri. In faţa ferestrei pluteşte o perdea de raze albastre. „Ce-o fi şi drăcia asta ?" se întreabă Max. Deodată privirile lui în­ dreptate spre jocul de raze sur­ prind pe pervazul ferestrei o mînă tremurătoare înarmată cu un revolver. Apoi încă una, încleştîndu-se de margine şi forţînd tocul geamului care se des­ chide scîrţîind uşor. In pătratul ferestrei apare întîi capul, apoi trupul unui necunoscut. — Nu şl-au terminat, pe­ semne, treburile, gîndeşte fu­ rios Max, scoţîndu-şi arma. Pro­ babil mai au ceva de rezolvat. Ei bine, de astă dată vor avea de-a face cu mine. Sergentul se mai uită o dată, atent. Nu, nu-1 vorba de nici unul dintre colegii lui. E un necunoscut. Şi, în momentul în care intrusul se avîntă, trecînd un picior peste pervaz, Max îi ţinteşte glezna şi trage două focuri de revolver. Omul se zbate în aer şi se prăbuşeşte în afară.

O clipă seryentul e tentat sâ sară după banditul doborît şi se precipită spre fereastră. Alu­ necă însă pe ceva şi e cît p-aci să se rostogolească pe parchet îndreaptă lumina lămpii de bu­ zunar spre podea şi culege, stu­ pefiat, două gloanţe complet strivite. Sînt propriile-i cartuşe. Fulgerat de un gînd, Max îşi scoate stiloul şi-1 aruncă cu pu­ tere în geam. Acesta nu se sparge. Izbindu-se cu putere de perdeaua de raze, stiloul cade sfârîmat pe parchet, împroşcîndu-1 cu cerneală. — Extraordinar! Ingenios mij­ loc de securitate, rosteşte cu glas tare sergentul. Stai în bibliotecă, citeşti şi nici un nepoftit nu te poate deranja cu vizita lui. De­ sigur însă că fizicianul nu s-a gîndit că va fi victima unei agresiuni, iar perdeaua de raze era doar una dintre numeroa­ sele lui invenţii. Sau o fi vorba de raza albastră, de care îi po­ menise în treacăt Green ca des­ pre o descoperire epocală ? gîn­ deşte Max, aruncînd pe jos cele două cartuşe. — Sînt frînt, rosteşte el cu glas tare, încercînd să-şi alunge bizara senzaţie de izolare. Cînd naiba va lua sfîrşit noianul ăsta de surprize, se întreabă neli­ niştit Max. Unde-o fi Green ? Fără doar şi poate că se chinu­ ieşte şi el pe undeva cu dezlega­ rea cine ştie a căror mistere... Of... sînt mort de oboseală ! ex­ clamă M a x . Ce oboseală stranie ! Aproape că mi-e somn... Şi, ca la un semn magic, la rostirea frazei, fotoliul în care se află începe să se înalţe uşor. O

trapă se deschide în tavan, fo­ toliul pătrunde într-o cameră cufundată în întuneric şi, rulînd cu iuţeală, îşi continuă drumul printr-o serie de încă­ peri. Ţintuit în fotoliu de o forţă necunoscută, Max trece vertiginos printr-un laborator plin de instrumente muzicale, apoi printr-o sufragerie cu masa aşezată pentru două persoane, prin alte nenumărate camere. în cele din urmă, fotoliul se opreşte pe neaşteptate într-un dormitor luminat ca ziua. Ca din pămînt răsare un om în care, după experienţele de mai înainte, Max intuieşte un nou robot. Acesta parcă vrea să-l ia în braţe. Max se fereşte o vreme, apoi se dă b ă t u t : în fond, ce poate să-i f a c ă ? Mai bine să-l lase în plata domnului. Desigur că robotul acesta îl ser­ veşte pe fizician. într-adevăr, mecanismul complicat al scla­ vului automat este astfel con­ struit încît să îndeplinească ser­ viciul unui camerist: îl dezbracă pe Max de haină, dc pantofi şi-1 ajută să-şi pună o cămaşă lungă şi albă de noapte. Ridicîndu-1 ca pe un fulg îl aşază pe pat, trage plapuma şi după ce rosteşte „Noapte bună, domnule doc­ tor !", dispare ca prin farmec şi lumina se stinge. înăuntru nu mai pătrund decît razele palide ale nopţii cu lună. Sărind imediat din pat, Max se hotărăşte să nu mai rostească cu glas tare nici un cuvînt. îşi 8 scoate revolverul şi lanterna din haină şi dă ocol camerei. în afară de pat mai există două fotolii şi două dulapuri în Pfe^^^

rete. Sergentul se apropie de geamurile care dau spre parc. Jos sclipeşte oglinda lacului. Fe­ restrele, de o fabricaţie spe­ cială, n-au nici giurgiuvele şi nici vreun mecanism de deschi­ dere. La lumina lămpii, sergen­ tul studiază cele două geamuri paralele, fixate direct în zid. Undeva, în dreapta, zăreşte pt o placă trei butoane. Apasă pe cel dintîi ; în faţa lui se iveşte chipul ireal al unui om îmbră­ cat în alb. Instinctiv, Max îşi descarcă arma : geamul se pre­ face în ţăndări şi vedenia dis­ pare. Max se uită mai atent şi izbucneşte în rîs. La apăsarea butonului, geamul se prefăcuse în oglindă şi acum era numai cioburi. Aerul rece al nopţii pătrunde în cameră. Vrînd să iasă pe geam, Max se uită jos, dar dis­ tanţa e prea mare. Renunţă. Pe un perete se distinge o uşiţă din material plastic. Prin ea, ser­ gentul intră în sala de baie, întîmpinat de o lumină caldă, plă­ cută, în urmă-i, uşa s-a închis automat ; nici o altă ieşire nu se vede nicăieri. Lui Max i se pare stupid şi straniu cît de greu se poate descurca un de­ tectiv într-o asemenea locuinţă. Şi-acum ce-avea de făcut ? Cum să procedeze ? Are senzaţia ne­ plăcută că e prins într-o cursă de şoareci.

13

încă uluit de şocul căderii. comisarul Wim îşi aprinde lan­ terna. Se găseşte într-un banal cămin de apă. Cîteva manome-

tre sînt fixate într-un colţ şi de la ele pornesc patru ţevi groase. Patru trepte de fier ca nişte scoabe duc spre chepengul care căzuse pe neaşteptate. Wim urcă în grabă, dar, oricît se chinu­ ieşte, capacul nu se urijeşte din loc. Desigur că peste el se gă­ seşte acum un maldăr de dărîmături. Comisarul coboară din nou şi, credincios obiceiului său, îşi scoate carneţelul şi începe să noteze. Cînd ajunge însă la sur­ prinzătoarea apariţie şi dispari­ ţie a valetului, Wim se cutre­ mură, deşi îşi propusese de ne­ numărate ori să considere, asemenea lui Green, că doar o minte înapoiată poate crede în supranatural. Şi totuşi cine a r fi putut trece prin zid dacă nu o fantomă ? Dar dacă creierul său obosit şi febra anchetei îi juca­ seră vreun renghi ? Se poate să fie aşa şi de aceea comisarul se fereşte să scrie în carnet ceva despre bizarul incident. Wim pipăie fiecare centime­ tru pătrat de beton. Nimic de­ osebit. De nicăieri nici o sal­ vare. Oare îi era sortit să-şi ter­ mine cariera într-un mod atît de stupid ? Urcă din nou trep­ tele şi bate cu pumnii în capac pînă oboseşte. Deodată îi vine o idee : să smulgă o treaptă şi cu ea să forţeze capacul. O cerce­ tează pe cea asupra căreia po­ ziţia lui îi îngăduie să depună efortul maxim, apoi cu revolve­ rul şi cu briceagul sapă răbdă­ tor în jurul colţurilor înfipte în

zid. Cîteva minute lucrează liarnic, dar betonul nu pare a fi prea impresionat de efortul lui. Enervat, Wim smuceşte cu pu­ tere treapta ; aceasta cedează uşor, peretele se lasă şi un drum se deschide spre un alt cămin, mai mic, strîmt, prin care trece o mare conductă din plastic. Un dispozitiv de metal acţionează o mică uşă îngă­ duind unui om să se strecoare. Convingîndu-se că ţeava urcă spre interiorul casei, comisarul se hotărăşte să urmeze acest drum de acces. înaintează ane­ voie. Tubul nu fusese — se ve­ de — curăţat de mult şi e alu­ necos. Clipele trec greu şi Wim nu-şi dă seama de cînd se tot tîrăşte. Intr-un tîrziu aude un zgomot ciudat. „Nu aumva am

nimerit într-un canal de scurge­ re ?" — se întreabă cu groază Wim, şi pentru prima oară in­ tuiţia lui nu dă greş. Zgomotul se intensifică asurzitor şi o ava­ lanşă de lichid înspumat şi mi­ rosind puternic a lavandă se prăbuşeşte asupra lui Wim. Acesta încearcă — pe cît de eroic, pe atît de zadarnic — să se agate de pereţii canalului, dar totul alunecă vertiginos. Urlînd, şuvoiul îl smulge pe v a j ­ nicul comisar şi-1 absoarbe, .sufocîndu-1.

14 Camera de baie în care se află Max e destul de mare. O serie de instalaţii sînt fixate în pereţi. O oglindă îi arată ser­ gentului un chip obosit. Un bu­ rete pătrat din mijlocul pardo­ selii pare a fi un ştergător de picioare. In clipa în care calcă însă pe el, Max este imobilizat de o forţă nevăzută, şl de sus năvăleşte asupra lui un şuvoi de apă, făcîndu-1 ciuciulete. Za­ darnic vrea să se smulgă. Şi, culmea, de undeva ies două braţe metalice care-1 săpunesc şi-1 spală vîrtos. — Barem să-mi fi scos că­ maşa de noapte, face el haz de necaz. Aveam parte şi eu de o baie ca lumea. Aşa, îmi spală cămaşa şi nici măcar nu-i a mea. După ce şuvoiul de apă se opreşte, braţele dispar şi înşelă­ 10

torul ştergător alunecă lent spre peretele din fund. Nici o pică­ tură de apă nu se mai vede pe lespedea de mozaic. Totul fusese parcă absorbit de enigmaticul burete. Ajuns lîngă zid, trupul lui Max şi cămaşa de pe el sînt uscate aproape instantaneu. O uşă se deschide în perete. Bu­ retele îl poartă mai departe. Sergentul se găseşte acum într-o boxă elegantă. Din pereţi se răspîndeşte un abur uşor. „O baie în toată regula !" —- gîn­ deşte Max. Cu o snrucitură, par­ doseala îl azvîrle într-un bazin a cărui apă este puternic ambrată cu esenţă de lavandă. Sergentul" înoată voiniceşte, dar îşi dă îndată seama că-i e imposibil sâ iasă din bazin. De jur împrejur pereţii sînt netezi. Şi nici o scară nu se vede nică­ ieri. Doar undeva, într-un colţ, e un mîner, situat la aproape un metru deasupra apei. Max se îndreaptă într-acolo. — Doriţi valuri ? întreabă o voce de femeie. In mod reflex, Max se lasă la fund. Revenit la suprafaţă, nu zăreşte pe nimeni i fusese un glas-robot. — Da, da ! strigă Max la gîndul că valurile l-ar putea ajuta să iasă. Valuri mari de tot vreau, adaugă el, şi imediat apa bazinului porneşte să se agite. Max se azvîrle în sus, dar nu ajunge la mîner. Repetă de cîteva ori acest joc. — Valuri şi mai mari, urlă sergentul.

Ascultătoare, valurile devin atît de mari încît îl pun pe Max în primejdia de a fi strivit de pereţi. După alte încercări neiz­ butite, Max, înălţat de un talaz uriaş, se aruncă spre mîner, îl prinde, dar acesta cedează. Ser­ gentul alunecă înapoi, fără să aibă timpul să se-nfurie, căci cu o iuţeală fantastică apa din ba­ zin începe să se scurgă, iar pîlnia formată îl suge şi pe el. Max trage aer în piept şi se lasă dus spre necunoscut de curentul par­ fumat. Drumul acesta prin în­ tuneric nu durează mult, şi ser­ gentul se trezeşte zvîrlit cu pi­ cioarele înainte în aerul nopţii. Este proiectat direct pe malul unui lac. M a x se dezmeticeşte repede şi apucă să vadă o si­ luetă ce se furişează printre pomi. — Norocul poliţiştilor! se gîn­ deşte sergentul, alergînd să nu scape ocazia. Am dat de-un fir. Umbra a ajuns într-un lumi­ niş. Apoi se face nevăzută. Dar la vreo 25 de metri Max vede un reactor care se pregăteşte să decoleze. Sergentul aleargă în­ tr-acolo. Soseşte însă prea tîrziu şi nu mai reuşeşte decît să vadă fulgerarea jetului. Alături de Max însă, silueta mută a unui turbopropulsor parcă îl cheamă. In fond, cine avea interesul să fugă dacă nu unul dintre cei care puseseră la cale explozia de la vilă ? îşi spune sergentul. Iar dacă, fără voie, luase o pistă de ce să n-o urmărească pînă la 12

capăt ? In vilă, Green se va descurca, djCsigur, şi singur. Ser­ gentul e convins că detectivul i-ar fi încuviinţat plecarea. De aceea, se urcă rapid în carlinga turbopropulsorului şi, apăsînd contactul, porneşte în urmărirea avionului cu reacţie. Vitezome­ trul îi arată lui Max că zboară cu 800 de kilometri pe oră. î n dreapta parbrizului e o armă ce seamănă cu o mitralieră. Ser­ gentul prinde în vizor ţinta şi aşteaptă momentul prielnic să-şi someze cu o rafală adversarul. Iată-1 I

15 George Verban, proaspătul patron al ziarului încă neînfiinţat „Independent", se deşteaptă gemînd pe covorul de iarbă de lîngă peretele vilei. Trupul îl doare. îşi aminteşte repede ce se întîmplase. Gîndul la cele două focuri de revolver îl face să se pipăie, sigur că va da de sînge. Dar nu. Nici o urmă de rană. Atunci de ce se prăvălise ? Mintea lui nu găseşte nici un răspuns. Se uită în sus spre geam. Totul pluteşte în cea mai deplină linişte şi nemişcare. Pomii înfloriţi parcă ireal se leagănă uşor în voia vîntului. Şi deodată mijlocul lacului prinde parcă să fiarbă. Din valurile mari un trup ţîşneşte în aer ; se zbate caraghios şi cade îna­ poi în apă. Apoi porneşte înot spre marginea lacului, de care-1

despart doar cîţiva metri, şi iese pe mal. Verban se hotărăşte să se ia după el, dar stopează brusc, văzînd o altă matahală zburînd în văzduh asemenea primei. E un joc fantastic. Ce se va întîmpla mai departe ? Arătarea albă proiectată pe mal cade în picioare. Stă nemişcată cîteva clipe, vrînd parcă să-şi recapete echilibrul. Zărind însă umbra celui ce tocmai dispărea în pădure, porneşte în urmări­ rea lui. Verban se şterge la ochi. Nu-i vine să creadă. Acum ni­ căieri nu mai mişcă nimic. Intîmplarea se consumase atît de rapid încît ziaristul îşi spune că totul n-a fost decît o nălucire. Se decide, de aceea, să nu se de­ părteze de vilă şi să încerce din nou să pătrundă în clădire. Oco­ leşte fereastra misterioasă şi, mergînd pe lîngă zid pînă la primul burlan, simte sub tălpi zgomot de cioburi. Undeva, sus, un geam fusese decj spart. Ver­ ban se hotărăşte să urce pe bur­ lan spre fereastra, desigur, ac­ cesibilă, în schiţa dată de chi­ mistul Stone, fereastra al cărei geam e spart corespunde unui dormitor. Cu prudenţă, ziaristul începe să se caţăre. Ajuns la brîul de beton care înconjură casa, aude un zgomot de motor umplînd tăcerea nopţii. Silueta unui reactor acoperă pentru o clipă luna. Aparatul se pierde curînd spre sud. Imediat, ca o umbră, un turbopropulsor ţîş­ neşte pe urmele fugarului,

— Treaba lor, îşi spune zia­ ristul şi continuă să urce. Ferindu-se de cioburile rămase în pervaz, Verban pătrunde ptin geamul spart în cameră. Patul... fotoliile... uşiţa de la baie... Totul este aşa cum îi de­ scrisese chimistul. Verban n-a­ pucă să-şi tragă sufletul că o u^ă se dă deoparte. O lumină orbitoare se aprinde şi o voce puternică răsună : — Sus mîinile ! O fată fermecătoare, de vreo douăzeci de ani îl priveşte pe Verban, ameninţîndu-1 cu un revolver. Deşi Se aştepta la o întîlnire eu fiica lui Stone, ziaristul se fîstîceşte şi, profitînd de faptul că se află lîngă intrarea în baie, se repede înăuntru. Uşa se în­ chide în urma lui. E, în sfîrşit, s a l v a t ! Abia atunci îşi dă seama că, de zăpăceală, acţionase pros­ teşte. Fuga sa n-avea nici un rost, deoarece îi ratase prilejul să stea de vorbă cu fata fizicia­ nului. Vrea să bată în uşă, dar aceasta se deschide şi faţa se­ veră a Camelyei Stone se iveşte din nou. Revolverul e în aceeaşi poziţie, iar glasul porunceşte ferm: — Sus mîinile !

16 In mica sală de spectacole, de­ tectivul, reaşezîndu-se în foto­ liu, cere să vadă camera fiicei lui Stone. In timp ce Green exa­ minează mobilierul unei odăi mobilate cu mult gust şi femi­ nitate, pe ecran se iveşte şi Ca13

mely. E o blondă no^iiniă şi zveltă. Kala însă îi este încrun­ tată, iar în mînă ţine un revol­ ver de o construcţie neobişnuită. Se aşa/ă într-un fotoliu şi co­ mandă : — Sufrageria Louis Quin>:e ! Green vede uimit cum foto­ liul în care stă fata poineşie imediat spre o uşă care se des­ face în perete. Pe ecran odaia rămîne goală. — Urmăreşte fata ! cere aaproape strigînd Green. Dar lo­ tul rămîne nemişcat. Vreau s-o văd pe Camely Stone, mai în­ cearcă detectivul, fără a mai avea vreo speranţă. Dar indata pe ecran reapare fotoliul. Detec­ tivul recunoaşte locurile. lal-o opiindu-se în camera unde evo­ luase dansatoarea-robot. Aici fo­ toliul începe să urce spre tavan ca pe un ciic, ajunge într-o su­ fragerie elegantă de epocă, o traversează şi se opreşte înain­ tea unei pianine. Fata apasă pe claviatură şi se aud clar pri­ mele acorduri dintr-un preludiu de Liszt. Ca la un semnal, pia­ nina glisează, făcînd loc unei uşi prin care fata trece în goană strigînd : — Sus mîinile ! Detectivul abia zăreşte umbra unui bărbfit care fuge în altă cameră. Fata se repede în aceeaşi direcţie, iar odaia de pe ecran rămîne goală. — După e i ! . . . urmăreşte-o pe Camely Stone, strigă surescitat Green. — Nu fiţi indiscret, se aude un glas metalic. Domnişoara Stone a intrat în camera de baie. 14

Zîmbind, tîreen se resem­ nează să aştepte. încăperea de pe ecran este, desigur, un dor­ mitor. Patul e desfăcut, iar ală­ turi, aşezat pe un suport spe­ cial, se vede un costum în care ilreen intrigat are impresia că itvunoaşte hainele serijentului Max.

Plictisit de faptul că aşteaptă /adarnir, Gieen se lidică în pi­ cioare. Lumina inundă încăpe­ rea. Aici nu mai are ce face. Nu-i foloseşte la nimic să piardă vremea. Trebuie să plece cît mai repede, să ajuns^ă în laborator. De-abia acum ob-servă Gi-een sub ecran conturul unei uşi şi se repede într-acolo. Prin pere­ tele care glisoa/ă, pătrunde în­ tr-un laborator aproape distrus de o explozie. Pe jos, într-un lac de sînge, zace un trup peste care este răsturnat un aparat bizar. — Am dat de doctorul Stone. Cred că e mort, transmite Green celor de afară şi ridică de pe picioarele victimei aparatul. Un tiuit uşor se aude în micul post de emisie al poliţistului şi, cu o flamă scurtă, becul de apel se arde. Legătura cu dis­ pecerul din maşină este ire­ mediabil tăiată. F ă i ă să ţină seama de acest grav incident, detectivul saltă cu faţa în sus corpul neînsufleţit de pe po­ deaua înnegrită de fum, cînd un zgomot suspect îl face pe Green să se întoarcă cu spa­ tele la cadavru. întrevede o umbră parcă ieşind pe uşa

care se închide. Detectivul se precipită înspre ea. Dar două mîini reci îi prind ca intr-un cleşte ceafa.

17 Wim simte că se sufocă în avalanşa de apă parfumată care năvălise asupra lui. Alvjnecarea durează parcă de o veşnicie. Deodată comisarul se pomeneşte aruncat în văzduh. Aerul rece al nopţii îl ples­ neşte ca o palmă, luîndu-i res­ piraţia şi pătrunzîndu-1 de frig. Wim se prăvăleşte în valurile lacului şi începe să înoate cu nădejde. N-are însă timp să şe mire de ce clocoteşte apa. Gîn­ dul lui e să ajungă cît mai curînd afară, undeva, pe mal. Ieşind din lac, bietul poliţist se scutură ca un cîine murat şi, urmărit de obsedanta mi­ reasmă de lavandă, aleargă împleticindu-se spre umbra protectoare a păduricii de eu­ calipţi. Se opreşte, se sprijină de tulpina aspră a unui pom şi priveşte înapoi. Vila îi pare un imens mausoleu. Nimeni şi nimic nu se mişcă. Vîntul stre­ coară printre pomi un cîntec trist. Apoi, brusc, o matahală albă ţîşneşte din apa aceluiaşi lac şi e proiectată aproape de Wim. Acesta o ia la goană, înnebunit, cu singurul gînd să ajungă la rnaşina poliţiei. Aici va da alarma şi va aduce de la centru o companie, un ba­ talion de poliţişti care să ia cu asalt vUa şi să-i scape pe cei doi agenţi prinşi înăuntru.

Alergînd, Wim ajunge cu­ rînd la un luminiş. în faţa lui, în bătaia lunii, apare mută şi lucitoare silueta unui turbo­ propulsor. Puţin mai departe se desluşeşte un alt avion cu reacţie. Dar, chiar în clipa în care Wim constată că în carlin­ gă nu e nimeni, aparatul scoate un şuierat, se răsuceşte lin, rulează pe unica pistă de de­ colare din apropieie şi cu o vi­ teză fantastică se îndreaptă spre sud. Suflul îl izbeşte pe comisar de pămînt, obligîndu-1 să se ţină de tulpina celui mai apropiat pom. Şi, tocmai cînd se pregăteşte să respire uşurat, Wim zăreşte în lumina lunii linţoliul alb al stafiei care-1 urmărea. îngrozit, comisarul scoate un geamăt şl se prăbuşeşte la pă­ mînt, pierzînd prilejul de a nota în carneţel că a văzut cu ochii lui o fantomă pilotînd un turbopropulsor.

După ce zgomotul avionului se pierde în noapte, Wim se ridică şi o ia la fugă vitejeşte prin pădure, spre locul unde lăsase maşina. Se izbeşte de pomi, îşi sfîşie hainele în tu­ fele dc mărăcini şi, ajungînd la gardul viu, îl escaladează. în sfîrşit, înaintea lui se în­ tinde panglica şoselei. Alături, în umbră, se disting' siluetele celor două maşini. Clâtinîndu-.se, comisarul se apropie de una dintre ele. Stupefiat de parfumul pe care-1 exală şeful său, agentul-dispecer îl ajută 15

să se urce pe perna din spate şi-i întinde o sticlă de scotcii. In cîteva minute, comisarul e din nou pe picioare. Afiînd de la agent peripeţiile prin care trecuse detectivul, Wim simte cum i se redeşteaptă pofta de luptă, mai ales după ce aude cu propriile-i urechi relatarea lui Green ce desco­ perise trupul fizicianului. Le­ gătura prin radio se întrerupe însă, şi comisarul se jură că se va răzbuna pe îndrăcită de rază albastră, care — după pă­ rerea lui — e capul tuturor re­ lelor. Vrea să ia legătura cu comisariatul cînd radioul în­ cepe să fluiere uşor. — Alo ! Meteorul 5 I... Ra­ portează Cometa... — Da, da ! Meteorul 5 ! se repede Wim, recepţionez ! — R.S. nu mai e în vilă... încetaţi cercetările acolo... R.S. a fost răpit şi zboară într-un avion. — Cine zboară ? răcneşte comisarul. — R.S. şi indivizii care l-au răpit. — Prostii ! Green mi-a co­ municat acum cîteva minute că a descoperit în vilă trupul lui R.S.... este probabil moit... Aţi fost induşi în eroare.... De unde aţi aflat ? — Fiica lui R.S. e la noi de zece minute. — Cine ? - C. S . — Imposibil! C.S. este aici, 16 în vilă... Ne-a transmis G.S.... — Cine ? — Green, dobitocule. Aresta­ ţi-o imediat pe impostoare !

urlă înfuriat Wim. Vrea, desi­ gur, sâ ne pună pe o pantă greşită. Sosesc imediat şi-i voi lua personal interogatoriiil..., adăugă şi, închizînd microfo­ nul, îşi spune rîzînd de naivi­ tatea subalternilor săi : „Auzi, C.S. la poliţie şi R.S. în avion". Comisarul se felicită în gînd pentru faptul că a fost de faţă la transmisia primită de la co­ misariat. — Dacă nu eram aici, cine ştie ce încurcătură mai făceau, cretinii ! Bob, tu rămîi pe loc. încearcă să refaci legătura cu Green. Eu plec la comisariat cu maşina lui. Să-mi comunici totul. Vin imediat înapoi cu o grupă, ce grupă, cu o companie de poliţişti, ca să-i salvăm pe cei dinăuntru. Se vede treaba că au nimerit într-o cursă... Dar, nici o grijă, comisarul Wim e liber şi-i va salva !

18

Curentul puternic înteţit din cauza ploii face ca vedeta po­ liţiei fluviale să găsească barca naufragiaţilor mult mai jos de locul în care fusese semnalată de misteriosul apel. întîrzierea îngreunează operaţia de sal­ vare ; primele îngrijiri sînt ne­ satisfăcătoare ; se impune trans­ portarea de urgenţă a celor salvaţi la spitalul portului. Doctorul de gardă îl linişteşte pe comisar, spunîndu-i că nu-i nimic grav. Cei doi nu pot fi aduşi la realitate nu pentru că ar fi morţi, ci pentru simplul motiv că dorm.

— Au fost narcotizaţi, ros­ teşte el. Imediat telefoanele poliţiei încep să zbîrnîie. Ipoteza unei afaceri senzaţionale îl entuzias­ mează pe McFinney, comisarul-şef al districtului X X I I I , mai ales cînd identifică pe unul dintre cei salvaţi ca fiind însuşi Lloyd Stephenson, pre­ şedintele lui „Mondial Ura­ nium". Cuprins de cele mai optimiste presimţiri, McFinney ia legătura cu brigada specială a poliţiei secrete, dar răspun­ sul este năucitor. Ordinul sună categoric : o maşină dintre cele mai rapide trebuie să-l ducă pe faimosul personaj la micul ae­ rodrom local. In schimb, celă­ lalt naufragiat va fi întenmiţat în cea mai sigură celulă. După două minute, o maşină goneşte spre aeroport. După încă cinci minute, un reactor decolează şi trece peste sediul poliţiei. încă uluit, McFinney scrie în colţul din dreapta al procesului-verbal care consem­ nează cazul : „Clasat, nu e de competenţa noastră". Şi, în timp ce comisarul trage un gît zdravăn din pistolul cu whisky (comandat special pen­ tru cazurile dificile), avionul în care mai doarme Lloyd Stepphenson se topeşte în noapte.

19 — Vă rog să mă credeţi că vin cu cele mai bune intenţii. Sînt convins că tatălui dumnea­ voastră i s-a întîmplat ceva. Stînd incomod, urcat pe cada de apă, de unde se sprijină de

manete şi robinete, George Verban caută de un sfert de oră să-i explice fetei motivele pentru care venise la vilă. Im­ pasibilă, fata îl străpunge cu privirea dură şi neîncrezătoare. — Oamenii cinstiţi intră pe uşă, domnule, spune ea, nu ca răufăcătorii. Şi apoi de unde ştiu eu că dumneata nu eşti unul dintre cei care acum o jumătate de oră se furişau prin grădină ? — Domnişoară, vă jur. Un complex de împrejurări • neaş­ teptate m-au tîrît în afacerea asta, care, sînt convins, nu e chiar atît de simplă. Unde e tatăl dumneavoastră ? Dacă aş putea sta de vorbă cu dînsul, l-aş convinge cu uşurinţă de bunele mele intenţii şi de pe­ ricolul care-1 pîndeşte. — Tata e în laborator. E curios însă faptul că nu pot intra acolo. Toate comenzile sînt defecte, iar semnalele de alarmă sînt scoase din uz. — Să mergem în laborator, domnişoară Stone, vă rog... Să vorbesc cu fizicianul... — Un străin în l a b o r a t o r ? ! — Dar nu sînt un străin rău­ voitor. Am venit cu gînduri bune... — De unde ştiu eu ? Ce do­ vezi ai ? — Dovezi ? De unde dovezi ? A, da..., îşi aminteşte ziaristul, am o scrisoare de la domnul Edward Stone, chimistul. — De la unchiul m e u ? — De la dînsul. E pentru tatăl dumneavoastră. Poate to­ tuşi asta constituie o dovadă. 17

P o f t i m ! spune tînărul, scoţînd din buzunar o scrisoare. Fata îşi aruncă ochii asupra scri­ sului şi pare a-1 recunoaşte. — într-adevăr, rosteşte ea, lâsînd în jos revolverul. Poate eşti totuşi de bună-credinţă... Deodată, din ceasul-brăţară al fetei se aud nişte sunete ca o pauză de radio. Speriată. Ca­ mely Stone strigă : — In laborator a pătruns un străin. Acesta-i semnalul de alarmă. Ajunşi în laboratorul numă­ rul doi, fata şi ziaristul privesc printr-un gemuleţ în labora­ torul principal. O umbiă se mişcă de colo-colo, cotrobăind peste tot. — Ciudat ! exclamă Camely, comenzile funcţionează din nou. înseamnă că şi uşa... Fă-mi loc să trec ! — Nu se poate ! o opreşte tî­ nărul, pe care securitatea fetei s-ar părea să-l intereseze foarte mult. Cum o să te las pe dumneata ? Intru eu... Odată uşa deschisă, Verban năvăleşte înâuntiai cu revolve­ rul în mînă. De afară, tata aude zgomotul unei lupte îndîrjite. Priveşte prin gemuleţ şi în clipa în care necimoscutul îl doborîse pe ziarist, îşi face şi ea apariţia. Aprinde lumina şi-şi îndreaptă ciudatul revol­ ver spre cei doi. învingătorul, prins în fasciculul de raze care ţîşneşte din revolver, e para­ lizat. Verban se ridică anevoie de jos, pipăindu-şi maxilarul lovit. — Să-l legăm! Banditul ăsta... are un pumn..., spune el 18

cu ciudă, dar şi cu oarecare in­ vidie. Să-l legăm ! — Nu-i nevoie. Cît timp îl ţin sub ameninţarea razei ge­ nerate de revolver nu poate mişca decît capul. Cine eşti ? Ce cauţi aici ? întreabă ame­ ninţător Camely. — Răspunde, ticâlosulc ! se repede şi George. — Sînt de la poliţie, rosteşte cu greu celălalt. In buzunarul hainei am legitimaţia. Ferindu-se de fasciculul pri­ mejdios, ziaristul cotrobăie prin buzunarele prizonierului şi, într-adevăr, găseşte o legiti­ maţie a poliţiei districtuale, pe numele detectivului de gra­ dul I Green Silvyan. Adversarii de adineauri îşi cer reciproc scuze şi-şi împăr­ tăşesc aventurile.- Green se apropie de trupul neînsufleţit pe care masa îl ascundea pri­ virilor şi murmură : — Domnişoară..., tatăl dumitale... Apropiindu-se, fata scoate un strigăt. Ziaristul se repede şi o susţine. — L-aji recunoscut ? întrea­ bă Green. — Desigur. E tata... E hala­ tul său !... Ce-are pe faţă ? — Sînge... . — Oh ! face fata cu oroare şi izbucneşte în plîns. Green se uită cu atenţie la ea. I se pare ori într-adevăr durerea fetei sună fals, afectat parcă, prefăcut... Se uită la zia­ rist. Acesta caută s-o liniştească cu vorbe încurajatoare. Săgetat de o bănuială, Green îl roagă pe Verban s-o ducă pe fată dincolo, şoptindu-i i

— Ai grijă de ea ! Rămas singur, detectivul umezeşte o batistă şi spală fata cadavrului. O figură brăz­ dată de o cicatrice violetă îşi holbează ochii sticloşi. Detec­ tivul văzuse de mai multe ori în ziare chipul doctoiului Ri­ chard .Stone, dar acum loate acele imagini i se estompează în minte. Aplecîndu-se, Green observă că pantalonii mortului au pe manşetele uzate urme de noroi. Poliţistul nu mai şl ie ce să ci-eadă. Şi totuşi fata şi-a recunoscut în acest individ tatăl. Ba chiar a plîns. Dar ce plîns bizar ! Asta e pista spre rezolvarea enigmei ! îşi spune Green şi fuge după cei doi tinei-i. Dar dincolo nu mai e de­ cît ziaristul. — Unde-i fata ? îl întreabă Green, cuprins de gînduii ne— A plecat... — De ce-ai lăsat-o, gură cască ce eşti ? izbucneşte Green. De unde-o mai luăm acum ? Cum ieşim de aici ? Ne-a fere­ cat în vila asta blestemată... Verban îl priveşte m i r a t : — Nu înţeleg de ce te ener­ vezi ? Domnişoara Stone mi-a spus că se duce să se schimbe în camera ei... — Poveşti! Camera ei ? N-are nici o cameră aici.., — Domnule, te rog să vor­ beşti frumos de domnişoara Camely, ba chiar îţi interzic s-o jigneşti, punîndu-i la îndoială bunele intenţii. Detectivul .se uită bănuitor la (CONTINUARE IN omul de lîngă el. Chipul deschis

al ziaristului dovedeşte totuşi că acesta credea sincer în tot ce-i spusese fata. Green mai Ob­ servă însă şi faptul că tinerelu­ lui nu-i era de loc indiferentă cea care ti-ecea drept fiica fizi­ cianului. „Asta nu poate decît să mă-ncurce, iar pe el să-l facă să sufere, gîndeşte Green. Trebuie să-l aduc pe pămînt înainte de a fi totuşi prea tîrziu". — îl cunoşti pe Richard Stone ? îl întreabă pe Verban. Ştii cum arată la chip ? — Nu ! Numai pe fratele său, pe chimist. A, dar am o foto­ grafie a fizicianului. E drept, datează de vreo doi ani ; La vîrsta lui însă oamenii nu se schimbă de la an la an. Tat-o I Detectivul îşi aruncă o sin­ gura privire şi îi e de ajuns. — Fir-ar să fie ! exclamă el sumbru. — C e - i ? întreabă contrariat ziaristul. — Te-a minţit, t i n e r e ! Alît pe dumneata, cît si pe mine... Pe amîndoi... — Domnule... — Să renunţăm la melo­ dramă ! N-are nici un rost. Fata aceasta nu e fiica lui Stone. — Cum?! — Şi nu numai atît, dar nici nu-1 cunoaşte. — Dar vă daţi seama ce spu­ neţi 7 E absurd 1 Doar a re­ cunoscut cadavrul tatălui ei... — Tocmai atunci s-a dat de gol. Cadavrul, domnul meu, nu NVMĂRUh VIITOR) e al doctorului S t o n e ! 1»

în pragul

MILENIULUI III Va dispărea automobilul? La sfirşitul secolului trecut, Ruben Dario, poet şi ziarist, revo­ luţionar şi luptător consecvent pentru independenţa popoarelor Americii Latine, fire în acelaşi timp romantică şi ştiinţifică, a dat un răspuns demn de întreaga sa via(ă unui confrate european care. Ia poalele turnului Eiffel, de curind inaugurat, il întrebase despre viitorul monstruoaselor vehicule care circulau cu viteze de 20—30 km pe oră şi care umpleau văzduhul cu zgomotul claxoa­ nelor : „Şi asta nu-i decît începutul". Este greu de presupus cît de departe se avîntă imaginaţia poetului, dar se poate presupune că gindurile sale în ceea ce priveşte automobilele şi motorizarea sînt în zilele noastre mult depăşite. Practica a dovedit că circulaţia vehiculelor dotate cu motoare cu ardere internă nu este nocivă prin zgomotul claxoane­ lor, a căror folosire este dc altfel in mare parte prohibită, ci prin oxidul dc carbon eliminat in procente mari in atmosferă, odată cu gazele arse. Numărul automobilelor creşte necontenit. .'Vcest vehicul, in­ disolubil intrat în viaţa şi în existenţa a sute de milioane de oameni, generează, în special în marile oraşe şi în teritoriul în­ conjurător, mari probleme legate nemijlocit de circulaţie, de puri­ tatea atmosferei, de securitatea vieţii pietonilor, de organizarea tramei stradale etc. etc. In S.U.A., ţara eu cel mai mare grad de motorizare, un studiu elaborat de Institutul tehnologic din Massachusetts apreciază că SO'/o din impurităţile care poluează aerul marilor oraşe este datorat automobilelor. Este prematur să se afirme că motorul cu ardere internă ş!-a trăit traiul, dar mintea pătrunzătoare a constructorilor de motoare şi a urbaniştilor întrezăreşte deja noi variante ale organizării transporturilor in marile oraşe şi în teritoriul lor înconjurător. Pentru a nu mai polua văzduhul, circulaţia vehiculelor tractate prin motoare cu ardere internă trebuie redusă, t'eea ce s-a realizat în California (S.U.A.) pe autostrada Los Angeles-Pasadena — unde în zilele cu atmosferă stagnantă concentrarea oxidului de carbon, 20

mai greu decît aerul, forma la sol un strat de 50—70 cm, care ucide în 10—15 minute orice iepure care se avîntă să străbată lărgimea celor 28 de metri de asfalt — nu este decît un paliativ. De la 1 ianuarie 1967 toate automobilele care circulă pe această autostradă sint obligate să aibă, montate la ţeava de eşapament, cartuşe filtrante ce reţin şi condensează oxidul de carbon. Creşterea gradului de motorizare, fenomen ireversibil şi care însoţeşte dezvoltarea civilizaţiei umane, se manifestă din plin şi în ţara noastră. Incepind din anul 1969, se vor fabrica şi la noi 50 000 de autoturisme anual, care, împreună cu autocamioanele, autoutilitarele, autobuzele şi tractoarele fabricate sau impor­ tate, vor pune, printre altele, şi problema asigurării combaterii eficiente a noxelor (impurităţilor) eliminate de motoarele acestora în atmosferă. O originală realizare obţinută în acest domeniu în ţara noastră, la Institutul de cercetări şi proiectări pentru industria electronică, se datoreşte inginerilor Dan Finţescu şi Bomulus Zăroni. Este vorba de un filtru electronic cu ajutorul căruia se poate realiza o reţinere a oricăror impurităţi eliminate în atmosferă. Proiectat pentru adaptarea la coşurile uzinelor, dispozitivul studiat ar putea fi miniaturizat astfel incit să poată fi alimentat electric de reţeaua de 6 sau 12 volţi a unui automobil şi utilizat împotriva toxicităţii oxidului de carbon. In Suedia este interzisă staţionarea autovehiculelor cu motor în funcţiune mai mult de trei minute. In alte ţări se fac eforturi pentru a realiza carburanţi cu cifre octanice ridicate, cu o cantitate 21

minimă de reziduuri şi în consecinţă cu eît mai puţine noxe. Oar, in ciuda eforturilor depuse, nu se pol realiza decît măsuri parţiale. O privire curajoasă în viitor, bazată nemijlocit pe actualul stadiu de cercetare şi experimentare în domeniul transporturilor orăşeneşti şi preorăşeneşti, ne dă posibilitatea să intrezărim, măcar parţial, cîteva dintre caracteristicile circulaţiei viitorului La În­ trebarea legitimă cum se va circula în viitor, un răspuns complet şi atotcuprinzător este greu, poate chiar imposibil de d a t ; dar liteva direcţii principale pe care sc conturează viitoarele soluţii se intrezăresc şi pot fi abordate cu certitudinea unei aproximaţii relativ mici. In oraşe, pe distanţe reduse şi în special in zonele centrale, cftcnlaţia pietonilor se va face pe trotuare rulante eu benzi de viteze diferenţiate (vezi revista „Ştiinţă şi tehnică" nr. 2/1967). Interziceri pentru staţionarea tuturor tipurilor de autovehicule sau chiar pentru circulaţia lor, in anumite zone supraaglomerate ale marilor aglomerări, există şi in prezent. La Paris, in aşa-numita „zone bleu" nici un vehicul nu are voie să staţioneze, iar durata opririi este obligatorie sub două minute. La Stockhoim, tn princi­ palele zone comerciale, circulaţia este complet interzisă şi asemenea restricţii sînt introduse şi extinse treptat in numeroase oraşe şi ţări. In localităţile mari accentul va cădea pc Irun.ţportul in comun extrastradal, subteran (metro) sau suprateran (raonorai), realizat după ultimele cerinţe ale tehnicii, cu un ridicat grad de confort şi de mare viteză şi periodicitate. In teritoriul preorăşenesc al marilor oraşe, în care legăturile de toate tipurile sînt foarte numeroase, viitorul va aparţine aerotrcnuiui. Experimentat în Franţa, el va intra în exploatare de i

masă in cursul acestui an. Aerolrcnul a depăşit în probe 300 km/oră j şi este rezultatul unor combinări tehnice, originale şi ingenioasei Un aerotren pe o singură şină, dar ghidat pe roţi există şi.! funcţionează in Germania în regiunea Effel încă din anul 1905. Tn j Japonia, în incintele unor expoziţii şi in jurul unor oraşe, funcţio- | nează, de asemenea, astfel de mijloace de transport în comun, j Ceea ce conferă prototipului francez o mare superioritate este j utilizarea „pernei de aer" în circulaţia aerotrenului, ceea ce il f a c e ' apt pentru viteze de ordinul a 400 km/oră, reducîndu-i zgomotul^ şi eliminînd necesitatea unor căi de ghidaj supradimensionate] pentru preluarea eforturilor axiale generate de vehicule. ; O secţiune transversală printr-un vagon motor al autotrenului este înfăţişată în schiţa A, iar una longitudinală în schiţa B. Pe o şină de ghidaj din beton armat precomprimat (1) in formă d e ; T întors, care poate fi amplasată pe sol, pe terasamentul unei căi | ferate existente sau pe căi aeriene susţinute de piloni, circulat aerotrenul condus de la postul de pilotaj (2) prevăzut cu cele| mai moderne instalaţii electronice de asigurare a securităţii de mers (radar, pilot automat, staţie de radio pe unde ultrascurte, comenzi automate cu circuite duble de securitate, sistem perfec­ ţionat de balizare şi de semnalizare la mare distanţă, atit ziua cît şl noaptea). Motoarele electrice (3) pun în funcţiune compre-i soare puternice (5), care primesc aerul prin fante (4). Aerul com-i primat puternic trece prin colectorul principal (6) la tuburile de] distribuţie (7). De aici aerul comprimat este trimis prin oriHciile (8) ] pentru a alimenta perna de aer (9), care asigură „contactul" dintre profilul din beton in formă de T Întors şi ghidajul prepriuj

zis al aerotrenului. 23

Viitorul aerotrenului nu pare a fi insă plafonat la performan- i ţele şi calităţile expuse mai sus. Abia experimentat, el este supus > perfecţionării ; se imngincază un sistem de tracţiune bazat pe ] electromagneţi amplasaţi succesiv în lungul întregului parcurs. Un ] asemenea sistem ar reprezenta mari avantaje pentru realizarea j unor acceleraţii şi deceleraţii foarte mari, ar fi complet lipsit de} zgomot, dar ar necesita, pentru a fi rentabil, un trafic extrem de j intens, de ordinul a .TO—40 de trenuri pe oră şi sens, deci un î număr minim de călători pe oră şi sens de aproximativ 20 000.! Kl şi-ar putea găsi o justificare economică pentru a realiza | legături rapide între viitoarele mari aeroporturi şi staţiile terminus •' ale metroului oraşelor, ţinînd seama de distanţele de 50—60 km ; necesari pentru separaţia unui aeroport modern de centrul oraşului pe carc-1 deserveşte. De asemenea, legăturile curente între l marile metropole şi localităţile lor satelite, oraşe cu 80 000—1

ELECTROD DE OX.1GEN

100 000 de locuitori, aflate la 20—80 km distanţă, ar putea justifica introducerea aerotrenului cu electromagneţi. tn principiu, un ase­ menea sistem, prezentat schematic în figura C, s-ar baza pe faptul că suprafeţele de contact ale magneţilor încorporaţi în şina de ghidaj (1) realizează închiderea circuitului în momentul în care vin în atingere cu cele amplasate pe aerotren (2). Un asemenea tip de aerotren necesită o rampă de alimentare cu electricitate (3), situată la partea de jos a vagonului motor. In rest funcţionarea este similară cu cea a tipului clasic de aerotren, perna fiind realizată prin comprimarea aerului venit prin orificii (4). Viitorul, în viziunea specialiştilor in problemele circulaţiei, nu elimină însă automobilul. Dacă cineva şi-a închipuit acest lucru, crezind că trotuarul rulant şi aerotrenul, legate în reţelele inter­ conectate cu metroul sau monoraiul, îl vor detrona pe regele 24

automobil, a greşit. Automobilul va rămîne, încă mult timp, spun specialiştii, copilul răsfăţat şi preferat a sute de milioane de oameni. Numai că el trebuie educat şi strunit, perfecţionat şi astfel con­ struit încît să devină mai bun, mai docil şi... mai puţin primejdios. William Glanville, fostul preşedinte al Confederaţiei interna­ ţionale pentru securitatea circulaţiei rutiere, afirmă că orientarea generală a cercetărilor şi experimentărilor pentru viitorul automobil este legată, în întreaga lume, de automobilul electric. Această idee nu este nouă, dar pînă în prezent trecerea la o producţie de masă a automobilelor cu motoare electrice s-a lovit de numeroase obstacole, care, pînă la un moment, păreau de netrecut. Este vorba de dificultăţile tehnice existente pentru realizarea unor surse mobile de energie electrică, a unor acumulatori puternici, dar de greutate cît mai redusă. Nu trebuie pierdută din vedere şi lipsa de interes pentru o schimbare radicală a metodelor de bază utilizate in tractarea automobilelor pe care o manifestă marile concerne producă­ toare de automobile clasice din principalele ţări capitaliste, precum şi interesele marilor monopoluri petroliere, pentru care circulaţia automobilelor reprezintă circa 70% din totalul produselor pe caro le extrag, le transportă şi le prelucrează. Totuşi automobilul electric îşi croieşte încet şi anevoios drumul către celebritate. Un pas important II reprezintă punerea la punct, pentru producţia de serie, a aşa-numitelor pile cu combustibil, utilizate in special pentru a procura energie electrică navelor cosmice şi cabinelor spaţiale. Principiul lor de funcţionare se ba­ zează pe combinaţia dintre un combustibil (hidrogenul) şi un ele­ ment oxidant (oxigenul), aflate în două recipiente puse în contact prin intermediul unui perete poros, cu proprietăţi catalizatoare (fig. D). Combinarea, realizată intr-un compartiment pentru pilă, alcătuit din platină şi paladiu, provoacă o reacţie electrică. La greutate egală, pila cu combustibil produce de trei ori mai multă 25

energie electrică tlecit cel mai perfecţionat acumulator existent. tn plus, funcţionarea dispozitivului este practic neHmitată, singura condiţie fiind reîmprospătarea rezervei de oxigen şi hidrogen, ele­ mente uşor de procurat şi de separat, pe scară industrială, la nivelul tehnicii moderne. In figura E este schiţată infrastructura unui automobil electric. In 1 sînt fixaţi acumulatorii cuplaţi în seric, iar 2 indică locul motorului aşezat direct pe axa roţilor motoare, deci cu un minim de angrenaje de transmisie. Fluxul tehnologic de schimbare rapidă şi comodă a unor acu­ mulatori este figurat în desenul F, urule un automobil oprit pe rampa automată de schimb primeşte acumulatorul proaspăt încărcat (1) dirijat pe o bandă rulantă de la postul de supraveghere auto­ mată (2), evacuează acumulatorii uzaţi (3). Operaţia este supra­ vegheată din postul de observare (4), de unde, tot automat ( 5 ) , acumulatorii sint trimişi la staţia de reincărcare.

In figura G este înfăţişat unul dintre proiectele viitorului automobil cu pilă cu combustibil: 1 — pilă cu combustibil; 2 — butelii cu oxigen şi hidrogen; 3 — roata cu Joantă motrice; 4 — joantă rotor pe care se fixează joanta mobilă a pneului. Ca aspect exterior şi hîlerîor, automobilul electric nu se va deosebi cu nimic de cel existent, dispunfnd de toate perfecţionările actuale tn ceea ce priveşte caroseria, anvergura, profilele aero­ dinamice, materialele utilizate etc. IVIăsurile luate sau aflate în studiu pentru sporirea conlortulnî şi a securităţii contra accidente­ lor pot fi aplicate fără nici o restricţie. Din punct de vedere al conducerii, automobilul electric e mai simplu. El are un volan pentru direcţie şi un reostat care poate fi utilizat şi ca frînă. Ambreiajul, schimbătorul de viteze şi diferenţialul vor lipsi, sim26

plifieînd construcţia, uşurind conducerea ţ>i sporind robusteţea vehiculului. Şi acum o imagine a viitorului (II). Pe o mare autostradă internaţională, o staţie complexă de schimbare a acumulatorilor său a buteliilor de oxigen şi hidrogen pentru pila cu combustibil. Operaţia se face automat pentru turisme şi pentru autocamioane. Staţia este prevăzută cu motel, restaurant, garaje, poştă, punct sanitar şi sală de spectacole. Funcţionînd pentru deservirea unui sens de circulaţie, staţia are o corespondenţă simetrică pe cealaltă parte a autostrăzii. Automobilul a intrat temeinic in viaţa contemporană. El va fi necontenit perfecţionat. Cel electric prezintă numeroase avantaje şi se conturează tot mai exact, deocamdată pe planurile institute­ lor de proiectare şi in atelierele de prototipuri, în viitor, în pro­ ducţie experimentală şi apoi de mare serie. VIBGIL ICVNID

27

KIRIL

KOVALPJI

El PRIVESC Cil iREDERE IN VIITOR R. BĂRBULESCU, G. ANANIA: „Doando". (8ucur«fll, Editura t i n e r e t u l u i .

1965)

Cînd deschizi un roman ştiinţifico-fantastic, ştii dinainLe, din obişnuinţă, că de la bun început vei avea o te mira de ceva. Pen­ tru că de-aceea e fantastic. Romanul acesta însă stîrneşte o mirare ieşită din comim. Ci­ teşti, citeşti $1 nu întilneşti nici un pămintean, nici măcar nu se pomeneşte de o planetă cu numele de "Terra! Dar puţin cite puţin lucrurile se lămuresc. Acţiunea se desfăşoară la un mileniu şi jumătate după pri­ mele zboriiri în Cosmos. Planeta Vuundo, aflată undeva la peri­ feria Galaxiei, se acoperă încetul cu încetul de gheţari: e ame­ ninţată să moară. Locuitorii ei caută să se salveze. Au trecut o sută de ani de cînd au săvîrşit o revoluţie socială care a dus la unitate, şi acum au posibilitatea să echipeze şi să trimită în Cosmos rachete în căutarea unei planete locuibile, mai adecvată pentru viaţă decît Vuundo. Şi iată că astronava „Loro", avind la bord cinci locuitori de pe Vuundo, cutreieră zadarnic spaţiile Ga­ laxiei. Cititorul resimte o senzaţie ciudată : ajungînd la disperare, locuitorii de pe Vuundo sint gata să creadă că altă planetă vie nu mai există. Ei nici nu bănuiesc existenţa Pămintului nostru. Deodată cosmonava „Loro" intră într-un puternic cimp de gravitaţie şi coboară forţat pe un corp ceresc misterios. Multă vreme locuitorii de pe Vuundo nu intîlnesc nici o fiinţă vie, cu toate că la fiecare pas se simte prezenfh unei fiinţe înzestrate cu raţiune. Şi iată că dau de oameni! Oameni ca toţi oamenii de pe Pămînt. Dar nici ei nu sînt stăpîni aici. Cosmonauţii pămînteni au fost şi ei captaţi de acelaşi corp ceresc misterios. Devenind prie­ teni, locuitorii Pămîntului şi cei de pe Vuundo încep să exploreze împreună locul captivităţii lor. Ei bine, ei se află pe o gigantică navă sferică, dirijată nu se ştie de cine şi zburînd spre o ţintă

28

necunoscută. Aceasta este Doando, adică „viaţă jără viaţă". în­ tr-adevăr, Doando ii supraveghează în permanenţă pe captivii săi, le poartă de grijă, le creează condiţii prielnice şi le dezvăluie pas cu pas construcţia sa. Doando acţionează automat şi cu chibzuială. Dar fiinţele vii care o dirijează nu-şi fac apariţia. După numeroase enigme, peripeţii, rătăciri şi situaţii drama­ tice devine limpede că Doando nu nuviai că e servită de roboţi, dar e în ansambhd ei un organism artificial biocibernetic, echipat cu tot ce e necesar pentru existenţa în Cosmos şi pentru executarea misiunii programate. Doando e solul unei civilizaţii extragalactice aflate pe cale de pieire biologică. Misiunea „navei" este de a găsi o planetă locuită (ajunsă la un nivel de dezvoltare ştiinţifică şi socială suficient de ridicat) şi de a o transporta spre locul civilizaţiei muribunde ; reprezentanţii acesteia, pentru a supravieţui, trebuiau să se regenereze, printr-un somn de cîteva secole, noii veniţi urmînd să preia experienţa celor aflaţi in anabioză. Doando se îndreaptă spre Pămînt, se plasează pe o orbită in jurul Soarelui, dezvăluie oamenilor taina sa şi, cu asentimentul lor, transportă planeta „Terra-5" într-o altă Galaxie. (Doando e goală pe dinăuntru şi transportă planeta in interiorul său!) Acesta este momentul culminant: planeta porneşte într-o că­ lătorie prin Univers, marcind astfel victoria evoluţiei nelimitate a vieţii raţionale. Personajele romanului — locuitorii de pe Vuundo şi aceia ai Pămîntului — sint înzestraţi cu firi eroice, plini de abnegaţie, ani­ maţi de idealuri înalte. Credinţa autorilor în progresul ştiinţei i-a ajutat să şi ducă sarcina la bun sfîrşit — să scrie un roman de aventuri ştiinţificofantastice pentru tineret, în care înfăţişează eroi ai viitorului... Iată de ce apariţia unei astfel de lucrări ca „Doando" consti­ tuie o mărturie a contribuţiei pe care o aduc în lumea genului scriitorii de anticipaţie români, laolaltă cu o notă originală. Opti­ mismul puternic al romanului contrastează cu poziţia sumbră faţă de viitorul omului şi al Universului caracteristică la unii scriitori de anticipaţie din Occident. Am putea nota, desigur, că autorii lui „Doando" dovedesc poate uneori' mai multă fantezie decît profun­ zime, că uneori romanul trenează, dar, ceea ce e mai important — şi asta e incontestabil — e că scriitorii de anticipaţie români R. Bărbulescu şi G. Anania privesc Viitorul îndepărtat cu încre­ dere. Şi, desigur, concepţia lor nu e intîmplătoare. Ea reflectă energia tînără a ţării din zilele noastre, care se dezvolta cu succes în condiţiile victoriei socialismului. („INOSTRANNAIA

. 29

LITERATURA"

NR.

1/1967)

întîmplări Cu aproximativ cartea copii din

2 0 0 d e a n i în u r m ă ,

„Viaţa, f a p t e l e , în vîrstâ

Lubeck,

Aceasta

câlătoriile

d e patru

descrise

scurtă

şi

d e învâ}ătorul este

a

moartea

ani, pe nume

biografie

cu copii unui

Cristian

său

prima

apârut

în

înzestrat

Heinrich

Christian

expunere

Germania

foarte

Heineken

von

Schenah".

a vieţii

unui

copil-

minune. Cînd c o p i l u l împJinise z e c e obiectele

despre

luni,

care

c e - l înconjurau.

bească o

sâ d e n u m e a s c ă

mie de maxime

repede bine

latineşti". D e s p r e

Europă ;

carte

mare

regele

Pascal a f o r m u l a t geometria

manual

copilul

a învăţat

la g e o g r a f i e "

acest

Danemarcii

invitat

m a i mult

de

a

La 15 a n i , e l a

secţiunile c o n i c e , a d e m o n s t r a t Părintele c i b e r n e t i c i i ,

fi

el.

a

Micul

luni.

d e 30 d e teoreme î

deschis

publicat

Wiener,

vor­

„peste

pe atunci

ia

o

vreodată lucrare

peste o suta d e t e o r e m e

Norbert

sâ

şi ştia

copil a vorbit

l-a

şi a d e m o n s t r a t

euclidiană, înainte

de geometrie.

dintre

a împlinit t r e i a n i ,

C h r i s t i a n a m u r i t l a vîrsta d e n u m a i p a t r u a n i şi p a t r u

din

încă n u

parte

p o v e s t i r i , să a d u n e , sâ s c a d â , sâ î n m u l ­

împărţiri. F o a r t e

f r a n ţ u z e ş t e , „se d e s c u r c a

întreaga

o

Cînd micuţul H e i n r i c h

e l p u t e a sâ citească s i n g u r ţească, să f a c ă

s e vorbeşte în a c e a s t a

el putea

început

un i

privind;

noi.

|

se

inte-i

sâ

r e s e z e c u s e r i o z i t a t e d e ştiinţa încă l a vîrsta d e 5 a n i . L a 9 a n i e l | î n v ă ţ a în aceeaşi clasă c u t i n e r i

d o 18 a n i . La 12 a n i , o intrat

c o l e g i u , i a r l a 14 a n i i s-a a c o r d a t

Fizicianul

englez

Thomas

Young

o

terminat facultatea

fizica, toate

e l descifrează instrumentele

considerat

drept

l a 1 4 a n i stăpînea

muzicale

un mare

egiptene.

pe care expert.

limbile;

şi a r a b ă . L a 2 2 d e a n i Y o u n g 1

d e m e d i c i n a . La 27 d e a n i , deja hieroglife

\

a î n v ă ţ a t să citească l a vîrsta î

d e 2 a n i . L a 6 o n i cunoştea g e o m e t r i a , f r a n c e z a , i t a l i a n a , ebraică, p e r s a n a

la»

u n „titlu ştiinţific*.

A

le

Young

ştia

văzuse ;

în

studiat

optica,

profesor să

cînte

pictură

de laj erai

astronomia,^ i

30

1

acustica,

termodinamica,

medicina, zoologia Considerînd

fiziologia,

construcţia

navala,

geofizica,

şi l i n g v i s t i c a .

câ

o

adevârată

volte

în cît m a i m u l t e

chior

in spectocole

d e circ,

în

personalitate

domenii, Th. Young

excelent

câlâret,

stare

spinarea

calului, precum

dovedindu-se

sâ

execute

trebuie

s-a p r o d u s un minunat

cele

m a i suple

şi u n neîntrecut d a n s a t o r

în z i l e l e n o a s t r e , în oraşul c o r e e a n

Hong

sd se

dez­

c u măiestria j o n g l e r , ury exerciţii

p»;

p e sirmâ.

Y a n g , trâieşte

K i m U n g Y e n g în vîrstâ d e p a t r u a n i , c a r e e s t e c o n s i d e r a t

niicuful

pe drept

cuvînt u n f e n o m e n . L a t r e i l u n i a început sâ v o r b e a s c â , I c şase l u n i a

fâcut p r i m i i

r e l e . Evokjînd

p a ş i , l a nouă c u aceeaşi

s c r i e şi sâ citească. F o a r t e matematică.

Primele

luni

ştia să m ă n î n c e o r e z

repeziciune,

lecţii

curînd o d o v e d i t i Ie-a predat

o mare pasiune

tatăl

K i m , în virstă

de patru

c u m arată

a n i , e s t e astăzi

statistica, foarte

elev

pujini

univer­

versuri.

l a şcoala

oameni

sâ

pentru

său, p r o f e s o r

s i t a r d e f i z i c ă . în t i m p u l l i b e r l u i K i m îi p l a c e să s c r i e Dupâ

c u beţişoa-

l a d o i a n i K i m a învăţat

medie.

geniali

s-ou

m a n i f e s t a t c a a t a r e î n a i n t e d e a f i î m p l i n i t vîrsta d e 1 1 a n i . Byron,

Scott,

lipsiţi d e o r i c e

Darwin,

în

copilărie, e r a u

inteligenţa. M a r e

parte

co

fiind

l o r , e i şi-o

chel­

consideraţi

din timpul

t u i a u p e n t r u p a s i u n i l e p e c a r e le a v e a u : c o m p u n e a u v e r s u r i , d e s e n a u portrete sau caricaturi, adunau rienţe

chimice.

păstrat. Este c u n o s c u t , d e e x e m p l u , a u t o p o r t r e t u l

lui Durer, p e care

Mozart zentat

a scris primul

asemenea

expe­

d i n copilărie s - a u

1-0 e x e c u t o t

dintre

colecţii d e f l u t u r i , s a u făceau „opere"

pictorul

Multe

p e cînd a v e a

4 sonate.

doar

1 3 a n i . L a vîrsta d e 7 o n i

Liszt, C h o p i n

lor concert

public

cînd

şi Y e h u d i

Menuhin

n u împliniseră

ou pre­

încă

11 a n i .

G o e t h e , l a 9 a n i , s c r i a v e r s u r i în l i m b i l e g e r m a n ă şi l a t i n ă . Se

povesteşte

moderne,

câ

Friedrich

p e cînd a v e a

doar

său o greşeală d e 2 5 d e t a l e r i acesta

tocmai

algebrei Aproape

numerelor

descoperirile

f ă c u t e î n t r e 1 4 şi 1 7 a n i .

. 31

întemeietorul

a n i şi j u m ă t a t e

în m i n u s

le terminase. Aptitudinile

şi o l t e o r i e i toate

Gauss,

trei

matematicii

a arătat

în nişte c a l c u l e

l u i n e o b i ş n u i t e în

s-au manifestat

fundamentale

ale

tatălui pe care

domeniul

foarte d e timpuriu. lui

Gauss

au

fost

UMOR

Fărâ

cuvinfe

Fârâ

curinte

de P E T R E

de V A S I L E

GAVRILIU-GALATI

MÂNDRÂ-CRÂITA

Tiparul executat la Combinatul Poligrafic „Casa Scînteii"

AVINT $1 ENERGIE โ ข

august

PREลขUL 1 LEU

1967 41007