DCSU, Filiala Cluj a Academiei Române, membru al EPFCL, Paris
Prof. Univ.
Dr. Anca Dobrean
Univ. „Babeș-Bolyai’’, Dept. Psihologie Clinică și Psihoterapie
Prof. Univ.
Dr. Laura Nussbaum
Neurologie Psihiatrie
Nyrvusano
UMFT „Victor Babeș”, Vicepreședinte SNPCAR
Prof. Univ.
Dr. Svetlana Hadjiu
IMSP Institutul Mamei și Copilului, Chișinău
Cuvânt înainte la Congres SNR 2026 - Conf. Univ. Dr. Cristina Panea
„Psihiatria pediatrică trebuie privită ca o investiție strategică în sănătatea mintală a generațiilor viitoare și implicit, în siguranța societății.“ - Interviu cu Conf. Univ. Dr. Ciprian Băcilă
„În combaterea bolii Alzheimer, trebuie să pregătim, prin educație, atât societatea, cât și instituțiile care oferă servicii medicale” - Interviu cu Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose
Tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate la adulți
Dr. Romina Cătuți, Psiholog clinician drd. Maloș Clara 16
Scleroza Laterală Amiotrofică: actualizări în diagnostic, fiziopatologie și perspective terapeutice - Dr. Ovidiu Tudor 18
Atrofia musculară spinală tip I la cvadrupleți concepuți prin fertilizare in vitro: evoluția clinică sub terapii modificatoare de boală și implicații pentru screeningul genetic preconcepțional Prof. Univ. Habil. Dr. Svetlana Hadjiu, Dr. Svetlana Guriță, Coliban Iulia, Dr. Aliona Cotoman, Dr. Tatiana Zabun, Dr. Habil. Victoria Sacară, Dr. Ina Palii, Conf. Univ. Dr. Cornelia Calcîi, Dr. Habil Mariana Sprincean, Dr. Habil. Ninel Revenco
Dischinezii paroxistice într-un caz pediatric de mielită transversă postinfecțioasă
Dr. Alexandra Condrea, Dr. Svetlana Gurița, Dr. Natalia Balica, Dr. Veronica Eladi, Prof. Univ. Dr. Habil. Ina Palii, Prof. Univ. Dr. Habil. Svetlana Hadjiu
Stresul parental, inconsistența disciplinei parentale și reglarea emoțională a copiilor – o analiză diadică - Prof. Univ. Nicoleta Turliuc
De la frunză la produs: cum definește standardizarea (EGb 761®) eficacitatea ginkgo biloba - Prof. Farm. Gîrd Cerasela Elena
Complexitatea internării nevoluntare și necesitatea unei recunoașteri structurale în sistemul de sănătate mintală - Prof. Univ. Habil. Dr. Adela Magdalena Ciobanu
Metode psihanalitice de diagnosticare precoce a autismului - Prof. Univ. Dr. Virgil Ciomoș
Tulburarea de anxietate socială în rândul adolescenților: mecanisme explicative și direcții inovative de intervenție - Drd. Iulia Vlad, Prof. Univ. Dr. Anca Dobrean
Hipnoza regresivă în psihiatria pediatrică: instrument terapeutic Prof. Univ. Dr. Laura Nussbaum, Dr. Alexandra Șerban
O poveste genetică a minții: Mens sana in hereditate sana Dr. Biolog Alexandru Marian Bologa, Dr. Biolog Andreea Țuțulan-Cuniță, Dr. Maria Stratan
Inflamația intestinală și depresia: mecanisme ale axei microbiotă–intestin–creier și implicații terapeutice - Conf. Univ. Dr. Lavinia Duică
Abordarea multidimensională medicală și consilierea la o adolescentă cu Trisomie X, epilepsie și disabilitate intelectuală ușoară Șef Lucr. Dr. Eva Maria Elkan, Asist. Univ. Dr. Diana Ciortea, Dr. Andreea Tovârnac, Asist. Univ. Dr. Lăcrămioara Ilie, Dr. Oana Păvăloaia, Dr. Alexandra Nicoleta Bran
Psihiatria de precizie începe în intestin: implicațiile clinice ale microbiomului în tulburările afective - Conf. Univ. Dr. Grațiela Grădișteanu Pîrcălăbioru
Rolul culturii în menținerea sănătății mintale și a longevității cognitive Conf. Univ. Dr. Cozmin Mihai, Dr. Alexandra Popescu
Interacțiunea factorilor psihici, sociali si culturali, între ideal și realitate – studiu de caz Conf. Univ. Habil. Dr. Simona Trifu, Anda Oana Ailenei
Consecințele abuzului emoțional în adolescență
Prof. Univ. Dr. Laura Nussbaum, Dr. Alexandra Șerban, Asist. Univ. Dr. Adriana Cojocaru
De la impactului tranziției online a procesului didactic la intervenții disruptive vs. tradiții contemplative: eficacitatea VR CBT vs. Hatha Yoga în anxietatea de performanță academică (parteneriat UMF „Grigore T. Popa”, Iași - Grant 56 Academia Româna) Asist. Univ. Dr. Marcel Alexandru Găină, Dr. Bogdan-Victor Ștefănescu, Dr. Alexandra-Maria Găină, Magda Axinte, Cristina Maria Tofan, Liviu Adrian Măgurianu
Un nou centru CREAATIV în cadrul spitalului „Sf. Stelian“ din București - Dr. Eugen Hriscu
Conf. Univ. Dr. Cozmin Mihai
Institutul Socola, Iași
Conf. Univ. Habil. Dr. Simona Trifu
UMF „Carol Davila’’, București
Conf. Univ. Dr. Grațiela Pîrcălăbioru
Facultatea de Biologie, Dept. Botanică și Microbiologie, Universitatea București
Conf. Univ. Dr. Lavinia Duică
Universitatea „Lucian Blaga”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”, Sibiu
Șef Lucrări Dr. Eva Maria Elkan
Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați
Asist. Univ. Dr. Adriana Cojocaru
Președinte SNPCAR
Asist. Univ. Dr. Marcel Alexandru Găină
UMF „Grigore T. Popa” Iași
Dr. Romina Cătuți
Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Dr. Eugen Hriscu
Medic psihiatru, psihoterapeut și specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor
Dr. Alexandra Șerban
Doctorand UMFT „Victor Babeș”, secretar general SNPCAR
Drd. Iulia Vlad
Universitatea „Babeș-Bolyai’’, Cluj-Napoca, Dept. de Psihologie Clinică și Psihoterapie
Soluții Neurologice Nihon Kohden
Performanță de vârf pentru diagnosticul neurologic și neurofiziologic
Nihon Kohden, lider mondial în tehnologie medicală cu o experiență de peste 70 de ani, continuă să revoluționeze domeniul neurologiei prin echipamente de înaltă precizie, disponibile în România prin distribuitorul autorizat Primera Med, garantând suport tehnic local și expertiză în implementare.
Electroencefalografie (EEG)
CerebAir (AE-120)
Acum, cu CerebAir, oferim o tehnologie inovatoare pentru a permite EEG pentru toată lumea, ducând la creșterea rezultatelor clinice. Headset-ul EEG CerebAir este un amplificator EEG telemetric, dezvoltat pentru monitorizarea EEG rapidă și ușoară, realizată într-un cadru de îngrijire critică - nu este necesară expertiza în aplicarea electrozilor EEG.
• Prin utilizarea comunicării Bluetooth, pacientul nu este legat de cablurile din jur. Acest lucru este ideal pentru un mediu de terapie intensivă în care multe cabluri de la mai multe dispozitive medicale sunt conectate la corpul pacientului.
Electroencefalograf Neurofax EEG-1200
Sistem EEG de referință utilizat în clinici din întreaga lume, oferind calitate superioară a semnalului și funcționalități avansate de analiză pentru diagnosticul precis al afecțiunilor neurologice.
• Până la 256 canale
• Filtrare digitală avansată
• Analiză automată
Electromiografie (EMG)
Neuropack S3 (MEB-9600)
Sistemul compact Neuropack S3 oferă examinări EMG, NCS și EP eficiente și rapide, disponibil cu amplificator cu 2 sau 4 canale, în configurație desktop sau notebook.
AVANTAJE PRINCIPALE:
• Amplificator cu zgomot redus - convertoare A/D 18-biți pentru forme de undă clare
• Filtrul iASF - tehnologie inovatoare pentru eliminarea artefactelor de stimulare electrică
• Panou de control intuitiv - operare one-touch, fără necesitatea tastaturii sau mouse-ului
• NeuroReport - sistem avansat de raportare cu șabloane personalizabile și conversie automată în PDF
Neuropack X1
Cel mai avansat sistem EP/EMG din portofoliul Nihon Kohden. Disponibil cu amplificator cu șase sau douăsprezece canale și până la două stimulatoare electrice, acest sistem a fost proiectat pentru a maximiza eficiența fluxului de lucru.
• Amplificator cu zgomot redus și electrozi activi - reducerea artefactelor de stimulare pentru obținerea rapidă a unor forme de undă clare
• Panou de control funcțional mobil - permite efectuarea examinării complete fără utilizarea tastaturii sau mouse-ului
• Fereastră multitasking - deschidere simultană a până la opt protocoale de testare pentru navigare facilă
• NeuroReport - instrumente avansate de raportare cu șabloane personalizabile și conversie automată în PDF
• NeuroNavi - ghid de examinare pe ecran cu informații despre electrozi și poziții de stimulare
Scanați codul QR de mai jos pentru a accesa întreaga gamă de echipamente neurologice Nihon Kohden disponibile prin Primera Med Technology.
Contact & Suport
Primera Med Technology
Distribuitor autorizat Nihon Kohden Tel: +40 21 123 4567
Email: office@primeramed.ro
Web: www.primeramed.ro
Servicii complete de instalare, instruire personal, mentenanță și suport tehnic
Cuvânt înainte la Congres SNR 2026
Stimați colegi,
Vă invităm să fim din nou împreună în cadrul Congresului SNR 2026 — un moment ideal pentru schimbul de idei, colaborare interdisciplinară și dezvoltare profesională.
Congresul va beneficia, ca și în anii precedenți, de prezența unor invitați de prestigiu din țară și din străinătate. Participarea activă a lectorilor români și internaționali va contribui la conturarea unei agende științifice consistente, relevante și orientate către viitorul neurologiei.
Programul științific va cuprinde sesiuni dedicate principalelor domenii de interes din neurologie, încurajând prezentarea de noi date clinice și de cercetare. De un interes special ne dorim sa se bucure sesiunile interdisciplinare dedicate schimbul de experiență între specialităti și abordării aspectelor etice și legislative ale practicii noastre. Ca în fiecare an, se vor organiza și workshopuri axate pe teme variate, cu accent pe aplicabilitatea practică și pe dezvoltarea abilităților necesare în activitatea clinică.
Ne dorim ca informațiile acumulate prin participarea la lucrările congresului să reprezinte un reper în dezvoltarea profesională și un sprijin în activitatea cotidiană, fie ea intraspitalicească sau ambulatorie.
Cu prietenie, În numele comitetului de organizare
Cristina Aura Panea, Președinte SNR
„Psihiatria
pediatrică trebuie privită ca o investiție strategică în sănătatea mintală a generațiilor viitoare și implicit, în siguranța
societății.“
Interviu realizat împreună cu Conf. Univ. Dr. Ciprian Băcilă, președinte ARPP
Lucrările Conferinței Naționale ARPP se vor derula în martie la Iaşi şi vor avea ca principală idee „Perspective bio-psihosociale în sănătatea mintală contemporană”. Care sunt temele importante ale reuniunii, cum este structurată şi cum va arăta aceasta din perspectiva participării interne şi internaționale?
Conferința Națională de Psihiatrie din acest an are într-adevăr ca temă centrală „Abordări integrative: perspective bio-psiho-sociale în sănătatea mintală contemporană” și sperăm sa reflecte necesitatea unei viziuni complexe, orientată spre respectarea demnității umane, protejarea drepturilor pacienților și promovarea unei îngrijiri centrate pe persoană.
Vor fi abordate teme actuale, precum vulnerabilitatea și autonomia persoanelor care suferă de tulburări psihice, drepturile persoanelor cu dizabilități, deasemenea provocările legate de sănătatea mintală a copiilor și adolescenților. Capitole aparte vor avea în vedere implicațiile etice, clinice și de echitate ale instrumentelor emergente (inclusiv inteligența artificială, aplicațiile digitale, știința datelor și receptivitatea culturală în îngrijirea psihiatrică), noile direcții de cercetare în neuroștiințe, precum și alte aspecte legate de etică, legislație și politici publice. Programul științific cuprinde 10 sesiuni preconferință, 42 de simpozioane, 11 mese rotunde, 23 de comunicări orale, peste 200 de prezentări orale, 15 postere și workshopuri, reunind 16 lectori internaționali și peste 170 de lectori naționali de prestigiu, împreună cu rezidenți și tineri specialiști.
În cadrul acestui eveniment științific, cei peste 900 de participanți vor avea posibilitatea să interacționeze direct, pentru a promova dialogul interdisciplinar, cu accent pe excelența actului medical în domeniul sănătății mintale.
Ce alte evenimente pregăte şte ARPP pentru membrii săi în acest an? Va fi organizată la Paltiniş a V-a ediție a Școlii de vară de psihopatologie?
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie își continuă activitatea și în acest an prin organizarea unor evenimente științifice de referință precum: Conferința Națională Alzheimer, Conferința Națională „No Addict” (Iași), Conferința Națională a Asociației Române de Studiu a Personalității (Târgu Mureș), Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia” (București), Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală ”Galatia”, Psihopatologia crizei în medicină (Timișoara), Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” (Iași), Conferința Alianței Române de Prevenție a Suicidului, Conferința de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală (Sibiu).
În județul Sibiu, ARPP a fost partener la inițierea proiectul pilot ”O comunitate pentru sănătatea mintală”, dedicat educației pe această temă. Acest proiect are un rol de conștientizare a importanței sănătății mintale și își propune să ofere suport în dezvoltarea unor mecanisme de gestionare a stresului și emoțiilor. Prin dezvoltarea unor asemenea programe,
dedicate promovării și protejării sănătății mintale, sperăm ca acest proiect să fie extins la nivel national.
Școala de vară de psihofarmacologie și psihopatologie continuă și anul acesta la Păltiniș cu ediția a V-a, în perioada 26 iulie-01 august 2026, evenimentul devenind deja unul de tradiție în rândul tinerilor specialiști și medicilor rezidenți. Aceștia au ocazia de a fi formați sub îndrumarea profesioniștilor cu experiență din domeniul psihiatriei, în aplicarea unor metode de evaluare și tratament esențiale pentru practica clinică. Ne propunem ca Școala să devină o constantă în pregătirea și formarea viitoarelor nume din psihiatria românească.
Unul dintre principalele obiective care se regăsesc în Ghidul de Organizare al Conferințelor ARPP este: „O cre ştere a vizibilității Organizației prin atragerea atenției asupra problemelor Psihiatriei la nivel național, în discuții cu autoritățile locale şi guvernamentale, cu decidenții politici şi cu mass media“. Câte astfel de dezbateri inițiate de ARPP au avut rezultate pozitive şi ce subiecte vor fi reluate în discuții viitoare?
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie a inițiat și a participat la mai multe dezbateri, care au generat dialoguri constructive între profesioniștii din domeniu și factorii decizionali din legislativ. Unele dintre acestea s-au concretizat prin transmiterea de puncte de vedere oficiale către diverse autorități ale statului și prin participarea activă la consultări publice sau grupuri de lucru.
Un rol important în acest demers îl au comisiile de lucru ARPP, structuri dedicate diferitelor domenii și arii de activitate din psihiatrie, care contribuie la formularea de analize, decizii profesionale și propuneri privind politicile de sănătate mintală.
Asociația a transmis un punct de vedere profesionist în ce privește aspecte controversate cuprinse de propunerile legislative referitoare la modul de sancționare al șoferilor depistați sub influența unor substanțe psihoactive. Astfel, am atras atenția asupra necesității unei reglementări echilibrate, care să facă o distincție clară între consumul de substanțe ilegale și utilizarea de medicamente cu efect psihoactiv, protejând în același timp drepturile pacienților și siguranța rutieră. Am participat activ la dezbaterile generate de adoptarea și implementarea
Legii nr. 140/2022, privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale și psihosociale. Ne-am adus contribuția la modificarea și completarea mai multor acte normative, subliniind necesitatea clarificării unor aspecte de aplicabilitate practică și a unei mai bune corelări între prevederile legale și realitățile din practica psihiatrică.
De asemenea, un exemplu recent îl reprezintă dezbaterile privind actuala lege a psihologilor, unde A.R.P.P a formulat observații și propuneri cu scopul protejării profesiei de psiholog și pentru recunoașterea rolului acesteia în domeniul sănătății mintale.
Considerăm oportună reluarea discuțiilor privind: finanțarea serviciilor de sănătate mintală, normarea diferențiată a personalului din psihiatrie, reglementarea situației actuale referitoare la lipsa specialiștilor din domeniul psihiatriei pediatrice, dezvoltarea serviciilor comunitare la nivelul țării, protecția drepturilor pacienților, reglementarea distinctă a spitalelor de psihiatrie și unele măsuri de siguranță menite sa protejeze psihiatrul.
Legat de răspunsul precedent, ar fi bine să insistăm asupra protestului psihiatrilor ’’față de încercarea unor actori politici de a câştiga capital electoral, prin inițierea de legi care să incrimineze şi mai mult consumatorii de droguri neimplicați în alte fapte penale’’. Stigmatizarea consumului de droguri, a substanțelor psihoactive în general, chiar şi a celor recomandate medical, pare să fie un obstacol serios în activitatea specialiştilor pe care îi reprezentați.
Consider că, în ce privește utilizarea substanțelor psihoactive, actualul cadru legislativ are nevoie de flexibilitate, de o diferențiere clară între uzul sub îndrumare medicală, cu scop terapeutic și abuzul de substanțe psihoactive.
Este nevoie de o judecată mai nuanțată, având în vedere că actuala lege incriminează sever și persoanele care sunt tratate legal cu substanțe psihoactive (medicamente). Ca și în cazul alcoolului, nivelul substanței psihoactive detectate trebuie să joace un rol în analiza medico-legală, odată ce este stabilită proveniența acesteia. Dincolo de consecințele legale, ne preocupă în egală măsură stigmatizarea socială atasată consumului de substanțe psihoactive, indiferent de motiv.
Insist spunând că trebuie bine înțeleasă diferența dintre abuzul sau uzul nociv de substanțe psihoactive și utilizarea lor în scop medical, deasemenea ideea de dependență. Uzul nociv pentru sănătate al unei substanțe psihoactive semnifică un model de utilizare care aduce afectare socioprofesională și totodată afectarea somatică a persoanei, fără a fi însă îndeplinite criteriile pentru dependența de respectiva substanță. Dependența de o substanță psihoactivă are criterii clare de definiție și include un model maladaptativ de folosire a substanței implicând toleranța (ceea ce presupune nevoia de a crește doza de substanță pentru a obține efectul psihoactiv vizat) precum și apariția stării de sevraj, care se produce la scurt timp după încetarea utilizării substanței și induce un răspuns atât în plan psihic cât și somatic. Dependența de substanțe psihoactive este o problemă serioasă a psihiatriei și impune protocoale clare, mai ales în ce privește modelul temporal al utilizării acestora. O utilizare corectă se face strict sub supraveghere medicală, care elimină pericolele de abuz sau dependență.
Legislația trebuie să se alinieze realităților clinice, evitând sancționarea celor care urmează tratamente corecte și transformând astfel un proces terapeutic legitim într-o barieră profesională și socială.
Poziția psihiatrilor, pentru cazurile de tulburări mintale care produc consecințe legale și devin intens mediatizate, trebuie să fie mereu echidistantă, bazată pe argumente medicale și științifice, cu
scopul protejării pacientului psihiatric, a familiei acestuia și chiar a medicului curant.
Un alt obiectiv important al ghidului amintit mai sus este ‘’crearea de parteneriate cu asociații de pacienți, cu familiile acestora şi alte grupuri direct interesate în apărarea drepturilor pacienților la tratament, la asistență socială, la un sprijin din partea instituțiilor comunitare, sau a instituțiilor capabile să creeze condiții de reabilitare’’. Cât de eficiente se dovedesc aceste dialoguri si ce inițiative noi credeți că ar putea să uşureze activitatea psihiatrilor în relația cu aparținătorii pacienților?
Dialogul cu familiile și asociațiile de pacienți reprezintă un demers necesar al reformei psihiatrice, iar eficiența sa este demonstrată de numeroșii pacienți care au fost dezinstituționalizați și reintegrați în comunitate. Din experiența noastră, știm că aderența la tratament depinde în mare măsură de sprijinul pe care pacientul îl primește în afara spitalului. Procesul terapeutic suferă si poate chiar eșua fără un sprijin familial si social predictibil.
Dincolo de protocoale, adevărata reabilitare depinde de crearea unor condiții care să favorizeze o viață independentă, accesul la locuințe protejate și integrarea pe piața muncii prin programe de angajare asistată. Toate aceste măsuri sunt doar piese dintr-un ansamblu mult mai complex, menit să transforme comunitatea într-un spațiu de suport real, unde pacientul și familia sa nu mai sunt singuri în fața bolii.
În domeniul psihiatriei relația cu aparținătorii este de cele mai multe ori mai delicată și presupune un echilibru între respectarea drepturilor pacienților, a confidențialității datelor medicale pe de o parte și nevoia familiei de a fi informată și implicată în recuperarea bolnavului. Dialogul cu asociațiile de pacienți și familiile acestora este util și benefic pentru toate părțile implicate, dar mai ales pentru bunăstarea și protejarea pacientului psihiatric.
Ca planuri de viitor pe această temă, consider că ar fi utile: organizarea de întâlniri periodice ale profesioniștilor cu
reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, dezvoltarea unor servicii comunitare mai bine structurate, care să preia o parte din presiunea pusă astăzi exclusiv pe spital, precum și includerea aparținătorilor în programe de psihoeducație, pentru a înțelege mai bine evoluția bolii și rolul tratamentului.
În 2025 peste 3000 de minori români au fost implicați în infracțiuni grave, de natură să impună o evaluare psihiatrică a acestoră. Avem suficienți specialişti de psihiatrie pediatrică pentru a adresa această problemă, care pare să se agraveze de la un an la altul?
Numărul specialiștilor din domeniul psihatriei pediatrice este insuficient, raportat la nevoile reale actuale. Conform datelor Colegiului Medicilor din România (CMR), în 2023 activau sub 150 de medici psihiatri pentru copii și adolescenți, în condițiile în care populația școlară depășește 3 milioane.
Starea de sănătate mintală a copiilor și adolescenților este astăzi recunoscută la nivel internațional drept una dintre cele mai importante provocări pentru sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății arată că aproximativ 1 din 7 copii și adolescenți europeni trăiește cu o tulburare mintală, ceea ce înseamnă zeci de milioane de tineri afectați (World Health Organization, 2025). În același timp, raportul OMS evidențiază un deficit major de specialiști; în medie există un psihiatru pentru aproximativ 76.000 de copii și adolescenți în Europa (World Health Organization, 2025).
La nivel global, literatura de specialitate estimează că aproximativ 20% dintre copii și adolescenți prezintă o tulburare mintală pe parcursul dezvoltării, ceea ce confirmă că aceste probleme sunt frecvente și necesită intervenții sistemice, nu doar reacții punctuale (Signorini et al., 2017; ScienceDirect, 2023).
Dacă ne uităm la resursele de specialiști disponibile, diferențele dintre țările europene sunt foarte mari. În Uniunea Europeană există în medie aproximativ 18,8 psihiatri la 100.000 de locuitori, însă această rată variază semnificativ între state: Germania ajunge la aproximativ 28,6 psihiatri la 100.000 de locuitori, în
timp ce unele țări din Europa Centrală și de Est au valori mult mai mici (Arango et al., 2025; Eurostat).
Această variație arată cât de dependentă este calitatea serviciilor de sănătate mintală de investițiile în resurse umane și infrastructură. În multe state europene există deja rețele dezvoltate de psihiatrie pediatrică. Germania are una dintre cele mai extinse rețele din Europa, cu numeroase centre și aproximativ 64 de paturi pentru psihiatria pediatrică la 100.000 de tineri, precum și peste 140 de servicii specializate pentru copii și adolescenți (Boege et al., 2021).
În România situația este diferită. Conform datelor UNICEF, peste 4 milioane de copii trăiesc în România, reprezentând 21% din populația țării, iar aproximativ 9% dintre ei ar avea nevoie anual de servicii de sănătate mintală (UNICEF România, 2021).
În același timp, UNICEF estimează că aproximativ 22.000 de copii și adolescenți au deja un diagnostic de boală mintală, iar numărul real al celor cu probleme emoționale sau comportamentale este probabil mult mai mare (multe cazuri rămân nediagnosticate) (UNICEF România, 2023).
Prevenția în mediul educațional este, de asemenea, limitată. În multe școli din România raportul consilier școlar/elev este de 1 consilier la peste 1.000 de elevi, ceea ce reduce capacitatea sistemului de a identifica din timp copiii cu dificultăți emoționale sau comportamentale (Ministerul Educației; Institutul Național de Statistică).
Aceste date sunt relevante și pentru înțelegerea fenomenului delincvenței juvenile. În numeroase situații, comportamentele antisociale ale minorilor sunt asociate cu tulburări psihice netratate, traumă sau consumul unor substanțe de risc. Fără evaluare psihiatrică și intervenție adecvată, riscul de recidivă rămâne ridicat.
Un element important este consumul substanțelor de risc în rândul adolescenților. Studiul european ESPAD, cea mai amplă cercetare privind consumul de alcool și droguri la elevi, arată că aproximativ 13% dintre adolescenții europeni declară că au consumat cel puțin o dată droguri ilicite (ESPAD Group, 2024).
Creșterea comportamentelor violente la minori este un fenomen multifactorial:
vulnerabilitate neurobiologică, traumă, expunere la violență domestică, mediu online nereglementat, consum precoce de substanțe ilegale, abandon școlar, precaritate socio-economică. Dacă nu intervenim decisiv, riscăm să transformăm o problemă de sănătate într-una de siguranță publică. Evaluarea unui minor care a comis o faptă gravă nu înseamnă doar stabilirea unui diagnostic. Presupune o evaluare a discernământului, a riscului de recidivă, a contextului familial, a eventualelor traume și a nevoii de intervenție pe termen lung. Acestea sunt evaluări complexe, care necesită experiență, timp și echipe multidisciplinare.
În România psihiatria pediatrică este deja o specialitate distinctă față de psihiatria adultului, cu curriculum propriu și competențe diferite. Dincolo de faptul că numărul psihiatrilor cu specializare pediatrică este insuficient, majoritatea acestora activează în centrele universitare, în timp ce multe județe nu au nici un specialist, sau au unul singur, suprasolicitat. Problema nu este lipsa cadrului formal de supraspecializare, ci numărul redus de posturi în rezidențiat, lipsa atractivității financiare, nivelul ridicat de epuizare profesională (burnout), expunerea frecventă la cazuri medico-legale complexe, infrastructura deficitară (secții insuficiente, puține paturi dedicate evaluărilor medico-legale ale minorilor).
În contextul actual, avem nevoie de dezvoltarea unor competențe avansate în domenii precum psihiatria pediatrică medico-legală, psihiatria traumei și abuzului, intervenția timpurie în tulburările de conduită, evaluarea riscului de violență la minor. Acestea ar putea fi dezvoltate prin competențe complementare, formări postuniversitare sau atestate, fără a fragmenta excesiv specialitatea. Ar fi necesare: centre regionale de evaluare psihiatrică medico-legală pentru minori, echipe multidisciplinare (psihiatru, psiholog clinician, asistent social, terapeut ocupațional), servicii comunitare de intervenție timpurie, finanțare dedicată și predictibilă prin CNAS. Psihiatria pediatrică trebuie privită ca o investiție strategică în sănătatea mintală a generațiilor viitoare și implicit, în siguranța societății.
A reținut atenția în ultima perioadă anunțul privind crearea primei clinici de psihiatrie pediatrică cu
secție de dezintoxicare pentru adolescenti, ce va funcționa la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Bucure şti. Din statisticile pe care le avem, câte astfel de clinici ar fi necesare pentru o acoperire a nevoilor specifice din teritoriu?
Înființarea primei clinici de psihiatrie pediatrică cu secție de dezintoxicare pentru adolescenți la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” reprezintă un pas major înainte pentru sistemul de sănătate mintală din România. Este un semnal că începem să recunoaștem explicit gravitatea consumului substanțelor de risc și a tulburările psihice pe care le creaza de la vârste tot mai mici. Trebuie însă spus clar, această clinică nu este
singura structură de psihiatrie pediatrică din țară. Există deja centre importante la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Voila și Sibiu, iar unitatea din Cluj a beneficiat recent de un amplu proces de renovare și modernizare, ceea ce reprezintă un model de investiție corect direcționată. Aceste centre au un rol esențial în zonele deservite și preiau din mai multe județe cazuri complexe, care necesită internare și programe structurate de dezintoxicare. Realist, România ar avea nevoie de cel puțin 8–10 centre regionale puternice, distribuite strategic, completate de servicii județene de psihiatrie pediatrică, ambulatorii funcționale și echipe comunitare. În plus, problema nu este doar numărul de clinici, ci accesul rapid la evaluare, existența paturilor pentru cazurile acute, personal specializat
în adicții la adolescenți, continuitatea îngrijirii după externare, integrarea cu școala și serviciile sociale. Fără această rețea coerentă, centrele existente riscă să fie suprasolicitate, iar familiile din zonele mai îndepărtate să aibă acces dificil sau întârziat la tratament.
Cu mulțumiri pentru interviul acordat, propunem să încheiem cu apelul dumneavoastră către colegii care vor fi prezenți la lucrările apropiatei Conferințe Naționale ARPP.
Conferința este un prilej de întâlnire și dialog între colegi, despre provocările și direcțiile de dezvoltare ale psihiatriei. Implicarea fiecăruia este importantă, pentru a produce schimbări concrete în activitatea noastră curentă.
„În combaterea bolii Alzheimer, trebuie să pregătim, prin educație, atât societatea, cât și instituțiile care oferă servicii medicale”
Doamna Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose este Profesor de psihiatrie în cadrul Departamentului de Neuroștiințe Clinice din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Domeniile sale de interes includ psihopatologia și psihofarmacologia, psihiatria vârstnicilor, îngrijirea comunitară, aspect confirmat de numărul important de studii, granturi de cercetare și studii multicentrice pe care le-a efectuat. Este membru în grupurile europene de experți în psihiatria vârstnicilor și în domeniul demenței, responsabil pentru dezvoltarea programelor educaționale, a politicilor de cercetare și sănătate (OMS, EPA, JPND, ELTECA, ALCOVE). Este membru fondator a tot ce înseamnă asociație profesională din România din domeniile Psihiatrie, Sănătate Mintală, Psihanaliză, Psihoterapie, Psiho-Neuro-Endocrinologie, Doamna doctor Cătălina Tudose este co-autor al „Ghidului Român pentru Diagnosticul și Tratamentul Demenței”, este fondatoare a primei Clinici de Memorie din România, este Cavaler al Ordinului Național al Serviciului Credincios.
În calitatea domniei sale de Președinte și fondator al Societății Române Alzheimer, doamna profesor Cătălina Tudose a avut deosebita amabilitate de a ne acorda cu generozitate din timpul său prețios pentru a ne dezvălui în avanpremieră câteva noutăți de la a 16-a ediție a Conferinței Naționale de Alzheimer, programată anul acesta pentru perioada 24-27 februarie în format online și hibrid 25-27 februarie la World Trade Center, București
Este o continuare a proiectului inițiat din 2011 și care respectă aceleași principii, de a aduce împreună atât specialiști din domeniul medical cât și din domeniul social, al îngrijirilor de lungă durată, specialiști din clinici dar și din cercetare, reprezentanți ai autorităților locale și ai decidenților politici. Cu alte cuvinte, este un eveniment care încearcă să reunească toți specialiștii și factorii implicați în procesul de prevenire, diagnostic și îngrijire a unor afecțiuni atât de complexe cum sunt demențele și tulburările neurodegenerative în general și cu deosebire demența din boală Alzheimer. Conferința este organizată de Societatea Română de Alzheimer sub egida Societății de Gerontologie și Geriatrie, în parteneriat cu asociațiile profesionale de neurologie, psihiatrie și alte organizații ale pacienților. Ce e nou în acest an? Deși există în general multă îngrijorare și pesimism referitor la această patologie, totuși, din punct de vedere al progreselor înregistrate în cercetare, cred că se conturează drept unul dintre cele mai revoluționare domenii medicale, cel puțin din domeniul psihiatriei. Afirm acest lucru deoarece în ultimii 10 – 15 ani s-au
înregistrat rezultate extraordinare. Conferința din acest an abordează în principal noile direcții privind prevenția bolii Alzheimer, modalități de diagnostic precoce prin folosirea de noi biomarkeri, ca și apariția de terapii inovatoare care modifică evoluția bolii, intervenind asupra mecanismelor etiopatogenice. Se va trece în viitorul foarte apropiat de la tratamentele simptomatice la cele curative. Desigur în prezent se elaborează reglementările privind modalitatea de aplicare și monitorizare a acestor terapii, trebuie îndeplinite numeroase condiții, sunt necesare examinări și investigații minuțioase, servicii specializate, care să permită un
diagnostic de înaltă acuratețe, surprins în etapele precoce ale bolii. Chiar dacă în prezent un număr mic de persoane pot îndeplini aceste condiții oriunde în lume, totuși se deschide o perspectivă uluitoare pe care până de curând doar ni le puteam imagina.
În prezent, specialiștii și cercetătorii în domeniu au identificat markeri patologici care pot să sugereze și/sau să confirme o evoluție nefavorabilă spre neurodegenerare. Acest lucru presupune însă existența unei tehnologii avansate și pregătire deosebită a specialiștilor. Deși costurile sunt foarte mari, totuși aceste posibilități există și asta face marea diferență față de trecutul apropiat.
Doamna Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose, Profesor de psihiatrie în cadrul Departamentului de Neuroștiințe Clinice din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
Străluceşte în orice rol şi la orice vârstă
Cu o formulă special concepută din aminoacizi esenţiali şi vitamina B12, TONOTIL-N susţine concentrarea şi rezistenţa la stres, crește tonusul şi grăbește recuperarea la copii, adulţi activi şi vârstnici!
Pulbere și soluție pentru soluție orală
L-fosfotreonină, L-glutamină, clorură de hidroxocobalamină, L-fosfoserină, clorhidrat de arginină
SINGURA COMBINAȚIE
DE AMINOACIZI ȘI VITAMINA B12 ÎNREGISTRATĂ CA MEDICAMENT
Indicat în stări de convalescenţă1:
• După intervenţii chirurgicale
• Ca tonic în stări de slăbiciune, anorexie, anemie, surmenaj fizic şi intelectual (fenomen de Burnout)
• După evenimente vasculare acute
• În dereglări metabolice şi ca adjuvant în terapia angiovasculară
Asigură suportul organismului în boli cronice1:
• Reglează metabolismul celular (toate maladiile sunt cauzate de disfuncţii ale metabolismului celular)
Acest material promoțional este destinat profesioniștilor din domeniul sănătății.
Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase.
De asemenea, este abordat un nou concept, care devine un reper în toate considerațiile referitoare la neurodegenerare, respectiv sănătatea creierului. Brain Health este un termen nou, care se suprapune într-o oarecare măsură cu termenul de sănătate mintală dar este de fapt mult mai larg; actualmente există suficient de multe informații și modalități de investigații care să poată evidenția modificări biologice și neuropatologice în condiții preclinice, deci la persoane care nu prezintă simptome clinice și nicidecum probleme de sănătate mintală și totuși au probleme de sănătate a creierului.
De aceea, în cadrul conferinței vor fi dezbateri cu privire la modalitățile prin care sistemul medical românesc se poate adapta la aceste noi cerințe, astfel încât pacienții din România să beneficieze într-un viitor apropiat de cele mai moderne metode de investigare, diagnostic și tratament.
Va fi un dialog deschis cu colegi din Grecia, Bosnia-Herțegovina, Franța, Elveția care ne vor împărtăși din experiența lor și strategiile pe care intenționează să le adopte.
O altă problematică surprinzătoare este aceea a prevenției. În urmă cu 10 ani nu se putea discuta despre prevenție în demențe, opinia generală era fatalistă, singura posibilitate de intervenție fiind prevenția terțiară prin medicația simptomatică de care dispunem în ultimii 20 de ani. Acum vorbim de prevenția primară și secundară, aceasta din urmă reprezentând adevărata provocare a prezentului.
Au fost identificați 14 factori de risc modificabili, demonstrându-se că intervenții susținute asupra acestora conduc la o reducere semnificativă, în proporție de 40% a evoluțiilor spre demență pentru persoanele cu risc crescut de demență sau care se află chiar în stadii precoce ale bolii. Sunt multe comunicări cu această temă, dintre care menționez: ”Prevenirea demenței prin menținerea sănătății cardiovasculare”, ”Prevenția bolii mitocondriale și strategii eficiente”, ”Singurătatea și izolarea socială ca factori de risc”. ”Rolul intermitent al fastingului în prevenția bolii Alzheimer”, ”Bariera intestin-creier și declinul cognitiv-perspective terapeutice”, “Factori de risc neurocognitiv pentru sindromul de fragilitate la vârstnici”, “Microbiomul intestinal și neurodegenerarea”.
Un alt capitol important este destinat terapiilor farmacologice, în cadrul cărora o temă de mare interes va fi reprezentată
de noile terapii cu anticorpi monoclonali și care vor constitui subiectul prelegerilor susținute de Prof. Dr. Bogdan-Ovidiu Popescu, Osman Kucuk, Rene Thyrian.
Sunt de asemenea și comunicări referitoare la tratamente nonfarmacologice, respectiv la o paletă largă de intervenții terapeutice eficiente în demența din boala Alzheimer cum ar fi ”dans terapie”, terapii prin intermediul teatrului, kinetoterapii, stimularea cognitivă, dar și oxigen-ozono terapia, alte terapii alternative sau stimularea cerebrală cu pulsuri non-invazive. De asemenea, menționez participarea cercetătorilor de origine română, acum membri ai unor prestigioase colective de cercetare din străinătate, care abordează teme de cercetare fundamentală. Menționez aici intervenția dnei prof. Roxana Cărare (Universitatea Southampton, U.K.) inițiatoarea unei direcții de studiu absolut originale, ale cărui rezultate ne-au fost comunicate cu ocazia edițiilor precedente ale conferinței și care revine acum cu noi rezultate despre ”Drenajul periarterial intramural al lichidului interstițial pentru diagnosticul precoce al bolii Alzheimer”. Doamna profesor Alina Solomon (Institutul Karolinska, Suedia) unul dintre coordonatorii celebrului studiu FINGER, ne va descrie una dintre noile perspective de dezvoltare a proiectului, prin intervenții asupra modului de viață sănătos, asociate cu analiza biomarkerilor plasmatici. Studiul FINGER a demonstrat că prevenția bolii Alzheimer este posibilă prin inter-
venții concomitente multimodale – asupra factorilor de risc modificabili, respectiv alimentație corectă, activitate fizică, stimularea cognitivă, integrare socială, controlul diabetului și al tensiunii arteriale.
Biomarkerii plasmatici reprezintă un mare progres, fiind o metodă eficientă și non-invazivă de diagnostic, care va facilita procesul de diagnostic al bolii Azheimer în stadii evolutive incipiente. Biomarkerii biologici din lichidul cefalo-rahidian sunt proceduri invazive iar PET-CT are costuri mari și nu este accesibil în multe țări, printre care și România.
O altă perspectivă inovatoare se referă la utilizarea inteligenței artificiale în procesele de diagnostic, la digitalizarea examinării neuropsihologie care să se desfășoare on line, la domiciliul pacientului.
După cum observați, sunt multe provocări pentru lumea medicală și pentru comunitatea pacienților și familiilor lor.
Dar pentru ca aceste descoperiri săși găsească aplicabilitatea practică ne așteaptă un drum lung, în care educația publicului, perfecționarea corpului medical, voința politică de a promova cercetarea și crearea de servicii specializate pentru prevenție, diagnostic și tratament modern constituie priorități.
Conferința se constituie ca un spațiu de dialog între specialiști, beneficiari și toți factorii responsabili pentru găsirea de soluții. Toate țările europene se confruntă cu aceste probleme, dar România are mai mult de recuperat. Să sperăm că vom reuși!
Tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate la adulți
Attention-deficit/hyperactivity disorder in adults
Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) reprezintă o patologie de neurodezvoltare cu debut în copilărie, iar dintre cazurile diagnosticate inițial doar aproximativ 2–3% mențin un tablou clinic relevant în perioada adultă.6 Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este o afecțiune cu impact semnificativ asupra vieții și funcționalității, estimându-se că afectează aproximativ 2,5% din populația adultă la nivel global.1
DPsiholog clinician
Clinica Nutrimed, București, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
atele epidemiologice susțin o etiologie complexă și multifactorială, în care interacțiunea dintre vulnerabilitatea genetică, factorii prenatali și influențele de mediu joacă un rol determinant. La adult, stabilirea diagnosticului este adesea îngreunată de strategiile compensatorii dezvoltate în timp, precum și de suprapunerea semnificativă a simptomatologiei cu alte tulburări psihice mai frecvent recunoscute în practica clinică. 6 Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate la adulți nu a fost la fel de studiată în studiile epidemiologice precum cea diagnosticata in copilărie, în mare parte din cauza dificultatilor stabilirii unui consens legat de diagnostic.7
Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este bine recunoscută în populația pediatrică, fiind descrisă pentru prima dată ca diagnostic clinic în anii 1930; cu toate acestea, interesul științific și clinic s-a orientat progresiv către recunoașterea și managementul terapeutic al tulburării la vârsta adultă.2 Manualul de diagnostic și tratament III (DSM-III) a introdus diagnosticul de ,,tulburare de deficit de atenție, tip rezidual”, pentru adulții diagnosticați în copilărie care continuau să prezinte simptome semnificative clinic. Deși manifestarea ADHD poate suferi mo-
dificări odată cu vârsta, DSM-IV a venit cu exemple despre cum se modifică aceste simptome la vârsta adultă. De asemenea, DSM IV atenționează despre enunțarea diagnosticului doar în baza auto raportării, fiind evidențiată importanța surselor colaterale în stabilirea diagnosticului. 8
Diagnosticul ADHD la femei este adesea întârziat comparativ cu cel la bărbați, iar acestea sunt mai susceptibile de a fi diagnosticate mai târziu în viață. Motivele pentru diagnosticul mai rar și mai tardiv al ADHD la femei rămân însă neclare. Unele studii formulează ipoteza că acest fapt se datorează diferențelor în expresia fenotipică a tulburării. Într-adevăr, femeile prezintă frecvent simptome predominant de neatenție și mai puține comportamente perturbatoare evidente. Prin urmare, pacienții de sex masculin au o probabilitate mai mare de a fi direcționați către servicii clinice. Totuși, dovezi recente contestă aceste perspective „tradiționale”, sugerând că femeile cu ADHD prezintă simptome de hiperactivitate comparabile cu cele ale bărbaților. Alte studii indică faptul că femeile trebuie să prezinte simptome mai severe și un grad mai mare de afectare funcțională comparativ cu bărbații pentru a fi trimise la o evaluare pentru ADHD.10, 11 Prin definiție, tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) debutează în copilărie. În consecință, primul demers clinic constă în evaluarea retrospectivă a statusului psihiatric al pacientului în perioada copilăriei și în stabilirea unui diagnostic retrospectiv de ADHD cu debut în acea perioadă.5 Pentru a stabili diagnosticul de ADHD, conform sistemelor actuale de diagnostic, aceste simptome trebuie să prezinte anumite caracteristici în ceea ce privește vârsta de debut, durata și prezența în multiple contexte de viață. Manifestările inatenției sunt numeroase, incluzând dificultatea de concentrare în timpul îndeplinirii unei sarcini,
lipsa perseverenței în activități slab motivante, uitarea frecventă, distragerea atenției de către stimuli irelevanți și dezorganizarea. Hiperactivitatea se manifestă prin activitate excesivă, inadecvată; agitație, mișcări repetitive (foială sau bătăi din degete), neliniște sau logoree. Simptomele impulsivității includ luarea deciziilor sau inițierea acțiunilor fără a gândi sau fără a lua în considerare consecințele, dificultăți în a aștepta rândul și comportament intruziv din punct de vedere social.
Simptomele de bază ale ADHD se pot manifesta diferit la adulți. Hiperactivitatea la adulți se manifestă adesea prin ceea ce pacientul descrie ca „neliniște interioară”; supraîncărcarea programului sau incapacitatea de a se relaxa.
Comportamentul impulsiv se poate manifesta prin acțiuni întreprinse fără a gândi sau prin a spune lucruri pe nepregătite, ,,fără filtru’’, cheltuirea excesivă a banilor (sau prea rapidă), punerea imediată în aplicare a planurilor, demisionarea impulsivă, începerea sau încheierea rapidă a relațiilor și dificultatea de a amâna satisfacerea dorințelor sau nevoilor. 9
Adolescenții mai mari și adulții raportează frecvent „căutarea de senzații tari”, „căutarea de noutate”.9
Tranziția de la serviciile comunitare de sănătate mintală pentru copii la serviciile pentru adulți reprezintă o problemă frecventă în managementul ADHD la adulți. Sunt necesare programe specifice pentru a îmbunătăți această tranziție, în special la pacienții cu afecțiuni comorbide, precum tulburarea din spectrul autist, dependențele sau tulburările de conduită.10
Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) se asociază cu disfuncții cognitive evidente, deși marcate de o variabilitate considerabilă. În schimb, rolul trăsăturilor de personalitate la adulții cu ADHD rămâne insuficient clarificat, nefiind încă stabilit dacă aces-
Dr. Romina Cătuți
Clinica Nutrimed, București
drd. Maloș Clara
tea constituie factori predispozanți sau reprezintă manifestări ale tulburării.4
Într-un studiu publicat în 2016 realizat pe un eșantion de 20 de adulți diagnosticați cu ADHD, 20 de rude de gradul I neafectate și 20 de participanți de control, au fost evaluate trăsăturile de personalitate legate de impulsivitate, căutarea senzațiilor și sensibilitatea la recompensă și pedeapsă, utilizând scale de auto-raportare standardizate. Rezultatele au arătat că adulții cu ADHD prezentau niveluri mai ridicate de impulsivitate, o susceptibilitate crescută la plictiseală și hipersensibilitate la recompensă, în timp ce sensibilitatea la pedeapsă nu diferă față de cea a rudelor și a subiecților de control. Aceste constatări sugerează că impulsivitatea crescută, sensibilitatea accentuată la recompensă și vulnerabilitatea la plictiseală fac parte din fenotipul ADHD și nu constituie factori predispozanți, întrucât aceste trăsături nu au fost prezente la rudele neafectate.4
Un studiu recent, publicat în 2025, realizat pe 402 părinți ai adolescenților cu vârste între 10 și 15 ani a analizat asocierea dintre trăsăturile de personalitate, conform Modelului Big Seven, și simptomele ADHD evaluate de părinți. Rezultatele au arătat că Nevrotismul, Agresivitatea și Valența negativă corelează pozitiv cu simptomele ADHD, în timp ce Conștiinciozitatea prezintă o asociere negativă.3 De asemenea, Deschiderea s-a dovedit un predictor pozitiv pentru hiperactivitate/impulsivitate și un predictor negativ pentru deficitul de atenție. Acest studiu susține ipoteza de studiu, că trăsăturile de personalitate pot fi predictori semnificativi ai simptomelor ADHD.3
O meta-analiză din 2021 a examinat relația dintre ADHD la adulți și trăsăturile de personalitate, integrând aceste asocieri în cadrul modelelor dezadaptative ale modelului Big Five utilizate în DSM5 și ICD-11. Analiza a inclus 13 studii și a evidențiat asocieri consistente între ADHD și niveluri scăzute de inhibiție a conștiinciozității, respectiv niveluri crescute de emoționalitate negativă. Totuși, literatura a prezentat o variabilitate semnificativă a rezultatelor, probabil influențată de diferențele de instrumentare și de analiza facetelor de personalitate. Per ansamblu, aceste rezultate susțin utilitatea evaluării trăsăturilor de personalitate în identificarea riscului pentru simptome ADHD la adulți și subliniază necesitatea
unor cercetări suplimentare pentru clarificarea acestor relații.1
Tratamentul ADHD este multimodal și include atât intervenții farmacologice, cât și non-farmacologice, adaptate vârstei, severității simptomelor și prezenței comorbidităților. Tratamentul farmacologic are ca primă linie medicamentele stimulante, precum metilfenidatul, care crește disponibilitatea dopaminei și noradrenalinei la nivel cerebral și reduce inatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea; alternativa non-stimulanta, atomoxetina, este utilizată în caz de toleranță scăzută sau contraindicații la medicația stimulantă. Monitorizarea atentă a eficacității și a efectelor adverse este însă esențială, fiind necesară evaluarea stării de sănătate a pacientului înainte de începerea tratamentului, în special la nivel cardio-vascular. Intervențiile non-farmacologice includ psihoeducația pacientului și familiei, terapia cognitiv-comportamentală, antrenamentul abilităților de organizare și management al timpului, strategii de autoreglare și gestionarea comorbidităților. Abordarea combinată este considerată cea mai eficientă, asigurând nu doar reducerea simptomelor, ci și îmbunătățirea funcționării profesionale și sociale pe termen lung.8 ADHD la adulți poate fi o tulburare complexă, asociată cu multiple comorbidități somatice și psihiatrice. Managementul pacienților necesită frecvent implicarea mai multor specialiști și niveluri de îngrijire medicală. Coordonarea între profesioniști este esențială pentru a asigura continuitatea îngrijirii și pentru a evita fragmentarea acesteia.8
Bibliografie:
1. Jacobsson, P., Hopwood, C. J., Söderpalm, B., & Nilsson, T. (2021). Adult ADHD and emerging models of maladaptive personality: A meta-analytic review. BMC Psychiatry, 21(1), 282. https://doi. org/10.1186/s12888-021-03284-1
2. Katzman, M. A., Bilkey, T. S., Chokka, P. R., Fallu, A., & Klassen, L. J. (2017). Adult ADHD and comorbid disorders: Clinical implications of a dimensional approach. BMC Psychiatry, 17(1), 302. https://doi. org/10.1186/s12888-017-1463-3
3. Krstić, T., Milovanović, I., Stojadinović, A., Ignjatović, V. B., & Nikolašević, Ž. (2025). The relationship between personality traits and ADHD symptoms in 10to 15-year-old children: Parent ratings. Journal of Individual Differences, 46(2),
67–76. https://doi.org/10.1027/16140001/a000437
4. Pironti, V. A., Lai, M.-C., Müller, U., Bullmore, E. T., & Sahakian, B. J. (2016). Personality traits in adults with attention-deficit hyperactivity disorder and their unaffected first-degree relatives. BJPsych Open, 2(4), 280–285. https://doi. org/10.1192/bjpo.bp.116.003608
5. Wender, P. H., Wolf, L. E., & Wasserstein, J. (2001). Adults with ADHD. An overview. Annals of the New York Academy of Sciences, 931, 1–16.
6. Williams, O. C., Prasad, S., McCrary, A., Jordan, E., Sachdeva, V., Deva, S., Kumar, H., Mehta, J., Neupane, P., & Gupta, A. (2023). Adult attention deficit hyperactivity disorder: A comprehensive review. Annals of Medicine and Surgery, 85(5), 1802–1810. https:// doi.org/ 10.1097/ MS9.0000000000000631
7. Posner, J., Polanczyk, G. V., & Sonuga-Barke, E. (2020). Attention-deficit hyperactivity disorder. Lancet (London, England), 395(10222), 450–462. https:// doi.org/10.1016/S0140-6736(19)33004-1
8. Cortese, S., Bellgrove, M. A., Brikell, I., Franke, B., Goodman, D. W., Hartman, C. A., Larsson, H., Levin, F. R., Ostinelli, E. G., Parlatini, V., Ramos-Quiroga, J. A., Sibley, M. H., Tomlinson, A., Wilens, T. E., Wong, I. C. K., Hovén, N., Didier, J., Correll, C. U., Rohde, L. A., & Faraone, S. V. (2025). Attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD) in adults: evidence base, uncertainties and controversies. World psychiatry: official journal of the World Psychiatric Association (WPA), 24(3), 347–371. https://doi.org/10.1002/wps.21374
9. Asherson, P., Buitelaar, J., Faraone, S. V., & Rohde, L. A. (2016). Adult attention-deficit hyperactivity disorder: key conceptual issues. The lancet. Psychiatry, 3(6), 568–578. https://doi.org/10.1016/S22150366(16)30032-3
10. Buitelaar J. K. (2017). Optimising treatment strategies for ADHD in adolescence to minimise ‚lost in transition’ to adulthood. Epidemiology and psychiatric sciences, 26(5), 448–452. https://doi. org/10.1017/S2045796017000154
11. Waschbusch, D. A., & King, S. (2006). Should sex-specific norms be used to assess attention- deficit/ hyperactivity disorder or oppositional defiant disorder?. Journal of consulting and clinical psychology, 74(1), 179–185. https://doi. org/10.1037/0022-006X.74.1.179
Scleroza Laterală Amiotrofică: actualizări în
diagnostic, fiziopatologie și perspective terapeutice
Amyotrophic Lateral Sclerosis: Updates in Diagnosis, Pathophysiology, and Therapeutic Perspectives
Scleroza laterală amiotrofică (SLA) reprezintă cea mai frecventă formă de boală neurodegenerativă (după Boala Alzheimer și Boala Parkinson), fiind caracterizată prin distrugerea progresivă și ireversibilă a neuronilor motori superiori și inferiori. Această afecțiune fatală afectează aproximativ 1-3 cazuri la 100.000 de persoane anual, cu o prevalență de 4-6 la 100.000[1]. Proiecțiile epidemiologice indică o creștere substanțială a prevalenței SLA până în 2040, reflectând îmbătrânirea populației globale[1]. Deși opțiunile terapeutice rămân limitate, ultimii ani au adus progrese notabile în terapia genică țintită și în identificarea biomarkerilor prognostici. Acest articol oferă o analiză comprehensivă a epidemiologiei, fiziopatologiei, biomarkerilor, criteriilor de diagnostic, factorilor prognostici și strategiilor terapeutice emergente în managementul SLA, cu accent pe medicina de precizie și abordarea multidisciplinară, care redefinesc paradigma tratamentului acestei boli devastatoare.
SMedic specialist neurolog, „Regina
cleroza laterală amiotrofică, cunoscută și sub denumirile de boala Lou Gehrig, este o afecțiune neurodegenerativă progresivă care afectează sistemul nervos motor, conducând la atrofie musculară, paralizie și, în final, insuficiență respiratorie[2].
Descrierea clinică inițială, realizată de Jean-Martin Charcot în secolul al XIXlea, a marcat începutul înțelegerii acestei patologii complexe, însă mecanismele moleculare ale bolii rămân incomplet elucidate până în prezent.
Scleroza laterală amiotrofică se caracterizeazz prin degenerarea selectivă a neuronilor motori din cortexul motor, trunchiul cerebral și cornul anterior al măduvei spinării, menținând intacte funcțiile cognitive superioare, senzitivitatea și controlul sfincterelor, în majoritatea cazurilor[3]. Această selectivitate paradoxală a procesului neurodegenerativ reprezintă unul dintre aspectele cele mai intrigante ale bolii, transformând pacienții în „prizonieri ai propriului corp” cu mintea complet preservată.
Epidemiologie și Factori de Risc
Incidență și Prevalență Globală
Analiza datelor din baza Global Burden of Disease (GBD) care acoperă 204 țări demonstrează un trend ascendent constant al mortalității și prevalenței bolilor neuronului motor în ultimele trei decenii[1].
Incidența globală a SLA variază între 1 și 3 cazuri la 100.000 de locuitori anual, cu prevalența menținută în jurul valorii de 6 la 100.000[1][4]. Numărul pacienților la nivel mondial a crescut de la 16,1 milioane în 1990 la 27 milioane în 2020, reflectând atât îmbătrânirea populației, cât și îmbunătățirea capacității diagnostice[1].
Vârsta medie de debut se situează la aproximativ 60 de ani, cu un interval tipic de debut între 55 și 75 de ani[4][13]. Distribuția pe sexe relevă o predominență masculină ușoară, cu un raport bărbați:femei de aproximativ 1,2-1,5:1[1][4]. Riscul general de a dezvolta această afecțiune este de 1:350 pentru bărbați și de 1:400 pentru femei. Această diferență de gen este explicată parțial prin expunerea ocupațională crescută a bărbaților la metale grele și solvenți, precum și prin stilul de viață potențial mai nociv, incluzând dieta hipercalorică și sedentarismul[1].
Factori de Risc Identificați
Aproximativ 10% dintre cazurile de SLA sunt familiale (fSLA), cu transmitere ereditară predominant autozomal dominantă, în timp ce 90% sunt sporadice (sSLA)[13][21]. Cercetările au identificat peste 50 de mutații genetice asociate cu boala[22]. Studii bazate pe populație (din 2026) au clarificat frecvențele reale ale variantelor genetice majore[21]:
În cazurile familiale (fALS):
• C9orf72: 28,8%
• TARDBP: 8,5%
• SOD1: 5,3%
• FUS: 2,8%
În cazurile aparent sporadice (sSLA):
• C9orf72: 4,5%
• TARDBP: 0,9%
• SOD1: 0,5%
• FUS: 0,6%
Mutația C9orf72 este mai frecventă în Europa (8,5%), comparativ cu America de Nord (7,5%), în timp ce SOD1 prezintă o distribuție similară (2,5% vs 1,9%)[21] Aceste date subliniază importanța testării genetice sistematice pentru acces la terapiile țintite genetic[21][22]
Factorii de risc de mediu studiați includ:
• Expunerea la metale grele (plumb, mercur, cadmiu)
Dr. Ovidiu Tudor
Maria“
• Contactul cu solvenți organici și pesticide.
• Traumatismele cranio-cerebrale și vertebrale repetate
• Serviciul militar și expunerea în zone de conflict. Ministerul pentru Veteranii de război și Ministerul Apărării din Statele Unite au stabilit că veteranii prezintă un risc cu 60% mai mare de a fi diagnosticați cu SLA comparativ cu populația generală.
• Activitatea fizică intensă prelungită, observată la sportivi profesioniști
• Fumatul activ, considerat un factor de risc modificabil
Deși acești factori au fost documentați în studii epidemiologice, mecanismele precise prin care contribuie la degenerarea neuronului motor rămân incomplet înțelese[10]
Fiziopatologie
Mecanisme Moleculare
Patogeneza SLA este multifactorială, implicând multiple căi moleculare convergente care contribuie la degenerarea neuronală. Se presupune că patologia este rezultatul intersecției dintre factorii genetici, factorii de mediu și timpul de evoluție conjugata a acestor factori. Principalele mecanisme fiziopatologice identificate includ:
Stresul oxidativ și disfuncția mitocondrială - Producția excesivă de specii reactive de oxigen (ROS) ce nu pot fi eliminate cu ajutorul sulfoxidismuntazei, rezultând în lezarea structurilor celulare esențiale. Mutațiile genei SOD1, prezente în aproximativ 20% din cazurile familiale, perturbă echilibrul redox celular, accelerând apoptoza neuronală[10].
Excitotoxicitatea glutamatergicăAcumularea excesivă de glutamat în spațiul sinaptic, datorită disfuncției transportoarelor EAAT2, determină hiperestimularea receptorilor NMDA și AMPA, conducând la influx de calciu și moartea neuronilor motori[3]
Proteinopatia TDP-43 - În peste 95% dintre cazurile de SLA, proteina TDP-43 (TAR DNA-binding protein 43) suferă agregare anormală și dislocare din nucleu în citoplasmă, perturbând homeostazia ARN-ului și funcțiile neuronale critice[3] [6]. Această agregare proteică reprezintă o caracteristică patognomonică atât pentru SLA sporadică, cât și pentru majoritatea formelor familiale.
Neuroinflammația - Activarea microgliei și astrocitelor contribuie la un mediu pro-inflamator cronic, cu eliberare de citokine toxice (TNF-α, IL-1β, IL-6) care amplifică moartea neuronală și reduc suportul trofic pentru neuronii supraviețuitori[3]
Disfuncția joncțiunii neuromusculare - Denervarea progresivă a fibrelor musculare rezultă din retracția axonală și pierderea unităților motorii funcționale, explicând clinica caracterizată prin slăbiciune musculară și atrofie progresivă[4]
Anatomie patologică
Examinarea neuropatologică evidențiază degenerarea sistematică a ambilor neuroni motori - central și periferic. Se observă pierderea neuronală masivă la nivelul cornului anterior al măduvei spinării. Celulele piramidale din cortexul motor (girusul precentral) prezintă degenerare, similar celulelor nervoase din nucleii nervoilor cranieni motori (V, VII, IX, X, XII), explicând manifestările bulbare ale bolii[7]
Leziunile căilor piramidale produc degenerare Walleriană descendentă, vizibilă prin palierea tracturilor corticospinale în secțiunile de măduvă spinării, fenomen care a dat numele bolii - „scleroză laterală”[7]
Manifestări clinice
Debut și evoluție
Debutul SLA este de obicei insidios și focal, afectând inițial un grup muscular limitat. În aproximativ 70% din cazuri, debutul este spinal (la nivelul membrelor), în timp ce 25-30% prezintă debut bulbar (afectarea musculaturii oro-faringiene)[4]. Forma bulbară, care afectează vorbirea și înghițirea, tinde să aibă o progresie mai rapidă și un prognostic mai rezervat[13]
Simptomele inițiale includ:
• Slăbiciune musculară asimetrică, progresivă, predominant distală inițial
• Atrofie musculară vizibilă în regiunile afectate
• Fasciculații musculare spontane, vizibile și palpabile
• Crampe musculare, mai accentuate noaptea
• Rigiditate și spasticitate crescândă
• Disartrie (tulburare de vorbire) în formele cu debut bulbar
• Disfagie (dificultate la înghițire) în formele bulbare
Evoluția Clinică
Evoluția este progresivă și inevitabil fatală, cu extinderea graduală a deficitului motor către toate segmentele corporale, culminând cu tetraparapareza spastică și insuficiența respiratorie[4]. Durata medie de supraviețuire de la debutul simptomelor este de 2-5 ani, cu variabilitate individuală considerabilă (interval 1-10 ani)[4][7]. Statistic s-a stabilit că 50% dintre pacinți mor in primii 3 ani de la debut, iar 10% supraviețuiesc 10 ani sau mai mult. În acest ultim caz este vorba despre o serie de factori clinici, neurologici sau genetici alterați.
Factori prognostici favorabili includ vârsta tânără la debut, forma spinală (versus bulbară) și absența comorbidităților respiratorii.
În stadiile avansate, afectarea diafragmei și musculaturii respiratorii accesorii determină hipoventilație, hipercapnie și hipoxemie, necesitând ventilație mecanică asistată[13]. Aproximativ 50% dintre pacienți decedează din cauze respiratorii în primii 3 ani de la diagnostic[4].
Aspectul remarcabil al SLA îl constituie păstrarea funcțiilor cognitive superioare, senzitivității, motricității oculare extrinseci și controlului sfincterelor, în majoritatea covârșitoare a cazurilor[3][7] Aceasta contrastează dramatic cu paralizia progresivă, creând situația clinică deosebit de chinuitoare a „sindromului locked-in parțial”.
Biomarkeri în SLA
Neurofilamente - Markeri de Leziune Axonală
Neurofilamentele reprezintă cei mai promițători biomarkeri în SLA, reflectând degenerarea neuronală activă[23][24] [25]. Două subunități au fost studiate extensiv:
Neurofilamentele ușoare (NfL) - Detectabile atât în lichidul cefalorahidian (LCR) cât și în serul sangvin, nivelurile de NfL sunt semnificativ crescute la pacienții cu SLA comparativ cu controalele sănătoase[23][25]. Studii din 2025 demonstrează că NfL seric este crescut cu 8-9 ori
la pacienții SLA (81,49 ± 47,06 pg/mL) față de controale (9,21 ± 3,05 pg/mL)[25]
Neurofilamentele grele fosforilate (pNfH) - Similare cu NfL în utilitatea diagnostică și prognostică, nivelurile de pNfH corelează cu severitatea bolii[23].
Utilitate clinică a neurofilamentelor
• Diagnostic - NfL și pNfH diferențiază SLA de alte tulburări neurodegenerative cu acuratețe diagnostică înaltă[23][24]
• Prognostic - Nivele mai ridicate corelează cu progresia mai rapidă a bolii și supraviețuire mai scurtă[23][24]
• Monitorizare terapeutică - Scăderea NfL în studiile cu tofersen (reducere cu 60%) a susținut aprobarea accelerată FDA[24]
• Stratificare în studii clinice - Permite identificarea pacienților cu evoluție rapidă pentru includere în trial-uri[24]
Biomarkeri
complementari
Proteina acidă glială fibrilară (GFAP) - Marker al activării gliale și neuroinflammației, GFAP seric este crescut la pacienții SLA (104,42 ± 37,31 pg/mL vs 57,71 ± 11,64 pg/mL la controale)[25]. GFAP corelează pozitiv cu durata bolii (r = 0,668, p = 0,018)[25]
Troponina T cardiacă (cTnT) - Studii recente din 2025 arată că cTnT serică reflectă afectarea musculaturii scheletice în SLA[26].
Combinația NfL + cTnT îmbunătățește acuratețea diagnostică (AUC = 0,99) comparativ cu biomarkerii individuali[26]. Pacienții biomarker-negativi (NfL și cTnT normale, 3,8% din cazuri) prezintă evoluție semnificativ mai lentă (rata progresie 0,19 vs 0,70 puncte/lună)[26]
Biomarker Valoare diagnostică Valoare prognostică Monitorizare terapeutică
NfL (seric/ LCR) +++ +++ +++
pNfH (seric/ LCR) +++ +++ ++
GFAP (seric) ++ ++ +
cTnT (seric) ++ ++ +
Table 1: Utilitatea clinică a biomarkerilor în SLA (+++: foarte utilă, ++: utilă, +: promițătoare)
Factori Prognostici și Modele de Predicție
Factori clinici asociați cu supraviețuirea
Analiza cohortelor mari de pacienți a identificat mai mulți factori prognostici independenți[27][28][29]:
Factori asociați cu prognostic favorabil:
• Vârstă mai tânără la debut (<60 ani)
• Debut spinal (membru) vs. bulbar
• Evoluție inițială lentă (dacă intervalul dintre primele simptome si stabilirea diagnosticului este lung>1-2 ani, aceasta sugerează o formă cu progresie mai lentă).
• IMC normal sau ușor crescut și lipsa scăderii rapide în gretutate sunt factori favorabili (IMC> 25kg/m2 se asociază cu prognostic relative mai bun)
• Implementarea precoce a ventilației non-invazive (NIV)
• Fenotip predominant neuroni motori superiori
• Biomarkeri negativi (NfL și cTnT normale)
Factori asociați cu prognostic nefavorabil:
• Vârstă >70 ani la debut
• Debut bulbar
• IMC<25kg/m2
• Rată rapidă de progresie (scădere ALSFRS-R >1 punct/lună)
• Afectare respiratorie precoce (FVC <50% în primele 12 luni)
• Nivele înalte de neurofilamente
• Prezența demenței frontotemporale
Supraviețuitorii
pe Termen Lung
Aproximativ 5-15% din pacienții cu SLA supraviețuiesc peste 10 ani[30]. Studii recente din 2025 arată că supraviețuitorii pe termen lung (>10 ani) prezintă caracteristici distinctive[30]:
• Supraviețuire mediană: 13,4 ani vs. 1,9 ani (non-supraviețuitori)
• Vârstă medie la debut: 52 ani vs. 62 ani
• Debut spinal: 88% vs 65%
• Predominență masculină: 75% vs 59%
• Întârziere diagnostică mai mare: 18 luni vs. 10 luni
Modele Matematice de Predicție
Modelele prognostice validate clinic utilizează combinații de factori pentru predicția individualizată a supraviețuirii[27][28]:
Model în două etape:
1. Timpul de la diagnostic la afectarea respiratorie
2. Timpul de la afectarea respiratorie la deces Variabile predictive principale:
• Vârsta la debut simptomelor
• Localizarea debutului (spinal vs bulbar)
• Rata de progresie (scădere ALSFRS-R)
• Utilizarea riluzolului și NIV
• Capacitatea vitală forțată (FVC)
Aceste modele oferă intervale de predicție: supraviețuirea unui pacient are aproximativ 50% șansă să se situeze între jumătate și dublu față de mediana prevăzută[27]. Integrarea biomarkerilor în modelele prognostice îmbunătățește acuratețea predicțiilor[28][29]
Diagnostic
Criterii de Diagnostic
Diagnosticul pozitiv de SLA este unul de excludere, bazat pe criterii clinice, electrofiziologice și imagistice, după eliminarea altor cauze de afectare a neuronului motor[4]. Criteriile diagnostice actuale utilizate includ criteriile El Escorial revizuite și criteriile Awaji-shima, care integrează datele electromiografice în algoritmul diagnostic[14].
Elementele esențiale pentru diagnosticul de SLA includ:
1. Dovezi de afectare a neuronului motor periferic (NMP):
• Slăbiciune musculară
• Atrofie musculară
• Fasciculații
2. Dovezi de afectare a neuronului motor central (NMC):
Demonstrează activitatea de denervare: fascicu-lații, fibrilații, potențiale polifazice de amplitudine crescută. Reprezintă investigația cheie pentru confirmarea afectării NMI[4]
Exclude polineuropatiile periferice. În SLA, conducerea motorie poate fi ușor încetinită, dar conducerea senzitivă rămâne normală[4]
Exclude leziunile structurale (tumori, mielopatii compresive, siringomielie). Poate evidenția hiperin-tensități T2 în tracturile corticospinale în cazuri avansate[4].
Analize serologice Exclud boli autoimune (anti-GM1, anti-MAG), boli metabolice, infecții (HIV, sifilis, boala Lyme)[4]
Analiza LCR Exclude procesele inflamatorii și infecțioase ale SNC. În SLA, proteinorahia poate fi ușor crescută, iar neurofilamentele ușoare (NfL) sunt marcate eleva-te[3]
Testare genetică Indicată în cazurile familiale sau cu istoric fami-lial sugestiv. Identifică mutații în SOD1, C9orf72, TARDBP, FUS[10].
Table 2: Investigații paraclinice în diagnosticul SLA
Diagnosticul diferențial trebuie să excludă multiple afecțiuni care pot mima SLA: mielopatia cervicală spondilotică, poliomielita, sindromul post-polio, miastenia gravis, neuropatiile motorii multifocale, atrofia musculară spinală la adult și intoxicațiile cronice cu metale grele[4]
Strategii Terapeutice
Tratamente
farmacologice aprobate În prezent, opțiunile terapeutice cu efect modificator de boală rămân extrem de limitate, oferind doar o încetinire modestă a progresiei[3] [6]:
Riluzol (Rilutek) - Reprezintă standardul de îngrijire de peste două decenii. Acest agent anti-excitotoxic reduce eliberarea de glutamat și modulează canalele de sodiu voltaj-dependente. Administrat în doză de 50 mg de două ori pe zi, Riluzol prelungește supraviețuirea cu aproximativ 2-3 luni și poate încetini declinul funcției respiratorii[4] [6]. Efectele adverse includ fatigabilitate, tulburări gastro-in-
testinale și hepatotoxicitate, necesitând monitorizare periodică a transaminazelor hepatice.
Edaravone (Radicava) - Aprobat de FDA în 2017, edaravone este un agent antioxidant administrat intravenos care captează radicalii liberi. Studiile inițiale au demonstrat încetinirea progresiei bolii la un subset de pacienți cu boală în stadiu incipient și evoluție rapidă[4][6]. Administrarea necesită perfuzii intravenoase ciclice, ceea ce limitează accesibilitatea și confortul pacientului. Formularea orală este în curs de dezvoltare.
Tofersen (Qalsody) - Reprezintă prima terapie genică aprobată de FDA în aprilie 2023 pentru SLA, asociată cu mutația SOD1[3][6][9]. Acest oligonucleotid antisens (ASO) administrat intratecal reduce producția de ARNm SOD1 mutant, conducând la scăderea nivelurilor proteinei toxice. În studiul VALOR, tofersen a redus cu aproximativ 60% neurofilamentele ușoare plasmatice (NfL), un biomarker al leziunii neuronale[3][6]. Deși endpoint-ul primar clinic nu a fost atins, aprobarea accelerată pe baza biomarkerilor semnalează o schimbare de paradigmă către medicina de precizie în SLA.
AMX0035 (retras) - Combinația de fenilbutirat de sodiu și taurursodiol a primit aprobare condițională în 2022 bazată pe date din faza 2, dar a fost retrasă de pe piață în 2024 după eșecul studiului de fază 3 PHOENIX de a atinge endpoint-urile primare de eficacitate[3][6]. Acest episod subliniază provocările majore în dezvoltarea de medicamente pentru SLA și necesitatea unor studii clinice riguroase.
Terapii experimentale și emergente 2026
Conducta de dezvoltare în 2026 include peste 75 de companii și 80+ de molecule în diverse faze de studii clinice[31], reflectând un moment dinamic în cercetarea SLA.
CNM-Au8 (Clene Nanomedicine) - Nanocristale de aur cu proprietăți neuroprotective, CNM-Au8 a demonstrat reduceri semnificative ale biomarkerilor de leziune neuronală (NfL) și neuroinflammație (GFAP) în studiul HEALEY ALS Platform Trial[32]. Analize actualizate sugerează reducerea riscului de deces în populațiile evaluate, cu profil de siguranță favorabil peste 1.000 pacient-ani de
expunere[32]. Clene plănuiește depunerea cererii de aprobare accelerată FDA în 2026[32].
Pridopidină (PREVAiLS Trial) - Modulator al receptorului sigma-1, pridopidină intră în faza III clinică în 2026 pentru pacienți cu SLA precoce și evoluție rapidă[33]. Studiul emerge din cercetările anterioare în HEALEY ALS Platform Trial.
QRL-201 (QurAlis Corporation) - Terapie genică vizând restabilirea expresiei STMN2, o proteină crucială pentru repararea neuronală și stabilitatea axonală, a cărei expresie este semnificativ redusă în aproape toți pacienții SLA[31]. QRL-201 este în faza I clinică.
STAUFEN-1 ca țintă terapeuticăCercetări publicate în 2026 identifică proteina STAUFEN-1 ca țintă promițătoare pentru neuroprotecție în SLA, Parkinson și Alzheimer[34]. Oligonucleotide antisens pentru degradarea STAUFEN-1 sunt în curs de dezvoltare pentru studii clinice[34]
Terapia cu celule stem - Reprezentând o abordare inovatoare, terapia cu celule stem mezenchimale (MSC) a demonstrat rezultate promițătoare în studii preclinice și clinice preliminare[14][15].
Mecanismul propus implică crearea unui micromediu neuroprotector prin secreția de factori trofici (BDNF, GDNF, VEGF) și modularea răspunsului inflamator[14]. Cercetările continuă să exploreze diferite surse de celule stem (mezenchimale, neurale, pluripotente induse) și rute de administrare (intratecală, intravenoasă,intramedulară)[14][15]
Terapia genică - Pe lângă tofersen pentru SOD1-ALS, multiple strategii de terapie genică sunt în dezvoltare pentru alte forme genetice de SLA[2][11]:
• ASO-uri pentru C9orf72 și ATXN2
• Vectori virali adeno-asociați (AAV) pentru livrarea de factori neurotrofici
• Corecția ARN-ului pentru restabilirea funcției STMN2 în contextul proteinopatiei TDP-43
• Terapii vizând căi comune în SLA sporadică (neuroinflammație, homeostazia TDP-43)
• MN-166 (PhenoNet) - modulator glial investigat în faza II/III
• RNS60 (Revalesio) - activator al semnalizării mitocondriale în faza II
• VM202 (Helixmith) - terapie genică HGF în faza II
Îngrijirea
Multidisciplinară
și Managementul
Simptomatic
Îngrijirea multidisciplinară reprezintă pilonul fundamental al managementului SLA, demonstrând îmbunătățirea supraviețuirii și calității vieții[35][36][37]. Ghidurile Academiei Europene de Neurologie (EAN) din 2024 recomandă referire la clinici specializate multidisciplinare pentru toți pacienții SLA[37]
Componente
Esențiale ale Echipei
Multidisciplinare
• Neurolog specialist SLA (coordonator)
• Pneumolog (managementul ventilator)
• Specialist nutriție
• Fizioterapeut
• Terapeut ocupațional
• Logoped
• Psiholog/psihiatru
• Asistent social
• Consilier genetic (cazuri familiale)
• Specialist îngrijiri paliative
Ventilația
Non-Invazivă (NIV)
NIV reprezintă intervenția cu cel mai mare impact asupra supraviețuirii și calității vieții în SLA[38][39][40]:
Indicații pentru inițierea NIV (ghiduri europene 2024):
• Capacitate vitală forțată (FVC) <50% din valoarea prezisă
• Desaturare nocturnă (SpO₂ <90% pentru >5% din timpul de somn)
Beneficii demonstrate ale NIV:
• Prelungirea supraviețuirii cu 7-12 luni în medie[38][39]
• Îmbunătățirea calității vieții
• Ameliorarea performanțelor cognitive
• Reducerea simptomelor de insuficiență respiratorie
Timing optim: Studii recente sugerează că inițierea NIV înainte de FVC <50% poate fi benefică, în special la pacienții cu scădere rapidă a funcției respiratorii[40]. Testele de presiune nazală inspiratorie (SNIP) și fluxul tușii (PCF) oferă predicție superioară momentului optim de inițiere[38]
Suport nutrițional
• Gastrostomia percutană endoscopică (PEG) - Indicată când pierderea ponderală >10% sau disfagie severă, preferabil înainte de FVC <50%
• Screening pentru depresie și anxietate (frecvența: 30-50%)
• Evaluare cognitivă (15-20% prezintă deficite cognitive, 5% demență frontotemporală)
• Consiliere pentru decizii avansate de îngrijire
• Suport pentru îngrijitori (risc crescut burnout)
• Dispozitive de comunicare augmentativă
Îngrijiri paliative
și de final de viață
integrarea timpurie a îngrijirilor paliative îmbunătățește controlul simptome-
lor și satisfacția pacientului[37]. Discuțiile despre preferințe de final de viață (ventilație invazivă, resuscitare, hospice) ar trebui inițiate precoce și revizuite periodic.
Concluzii
și perspective
scleroza laterală amiotrofică rămâne una dintre cele mai devastatoare boli neurodegenerative, cu impact profund asupra pacienților și familiilor acestora. Deși progresele în înțelegerea fiziopatologiei au fost substanțiale în ultimele decenii, traducerea acestor cunoștințe în terapii eficiente reprezintă o provocare majoră.
Aprobarea tofersen marchează un moment istoric în tratamentul SLA, demonstrând fezabilitatea medicinei de precizie în această patologie și deschizând calea pentru terapii genice țintite la alte mutații [3][6][9]. Totuși, aproximativ 90% dintre pacienți au forme sporadice fără mutații targetabile cunoscute, subliniind necesitatea imperativă de a dezvolta strategii terapeutice care vizează căile patologice convergente comune tuturor formelor de SLA, precum proteinopatia TDP-43, neuroinflammația și disfuncția mitocondrială[3][6]
Viitorul tratamentului SLA va necesita probabil:
1. Identificarea biomarkerilor pentru stratificare precisă a pacienților și monitorizare obiectivă a răspunsului terapeutic
2. Dezvoltarea terapiilor de combinație care vizează multiple căi patologice simultan
3. Implementarea intervențiilor precoce, potențial în stadii presimptomatice la purtătorii de mutații cunoscute
4. Studii clinice cu design inovator, adaptiv, care permit evaluarea rapidă a eficacității
5. Abordări personalizate bazate pe profilul genetic, biomarkeri și caracteristici clinice individuale În contextul îmbătrânirii populației globale și al creșterii poverii epidemiologice a SLA, intensificarea cercetării translaționale și investițiile susținute în dezvoltarea de noi terapii reprezintă imperative medicale și sociale. Managementul multidisciplinar optimizat, combinat cu terapiile emergente și cu îmbunătățirea
îngrijirii paliative, oferă speranța îmbunătățirii prognosticului și calității vieții pacienților afectați de această boală necruțătoare.
Bibliografie
[1] Vasta, R., Chio, A., Manera, U., Canosa, A., Moglia, C., Brunetti, M., et al. (2026). Amyotrophic lateral sclerosis prevalence projection in 2040. Annals of Clinical and Translational Neurology, 13(2), 210-220. https://doi.org/10.1002/acn3.51975
[2] Wang, Z., Huang, J., & Yun, D. (2026). Current and emerging therapeutic strategies for amyotrophic lateral sclerosis: from pharmacological approaches to gene and stem cell therapies. Frontiers in Neurology, 17, 1729302. https://doi.org/10.3389/fneur.202 6.1729302
[3] Grad, L. I., Rouleau, G. A., Ravits, J., & Cashman, N. R. (2023). Pathological mechanisms of amyotrophic lateral sclerosis. Neural Regeneration Research, 18(8), 1706-1718. https:// pmc.ncbi.nlm.nih.go v/articles/PMC10749610/
[4] Miller, T. M., Cudkowicz, M. E., Genge, A., Shaw, P. J., Sobue, G., Bucelli, R. C., et al. (2022). Trial of antisense oligonucleotide tofersen for SOD1 ALS. New England Journal of Medicine, 387(12), 1099-1110. https://doi.org/10.1056/ NEJMoa2204705
[5] Costa, J., Swash, M., & de Carvalho, M. (2012). Awaji criteria for the diagnosis of amyotrophic lateral sclerosis: a systematic review. Archives of Neurology, 69(11), 14101416. https://ern-euro-nmd.eu/pu blication/awaji-criteria-for-the-diagnosis-of-amyotrophic-lateral-scler osis/
[6] De Carvalho, M., & Swash, M. (2009). Awaji diagnostic algorithm increases sensitivity of El Escorial criteria for ALS diagnosis. Amyotrophic Lateral Sclerosis, 10(1), 53-57. https://doi.org/10.1080/17 482960802521126
[7] Dengler, R., Koningsberger, J. C., & de Carvalho, M. (2010). Diagnostic criteria of amyotrophic lateral sclerosis. Romanian Journal of Neurology, 9(4), 149-153. https://rjn.com.ro/articles/2010.4/RJN_201 0_4_Art-01.pdf
[8] Ido, B. J. F., Kacem, I., Ouedraogo, M., Nasri, A., Mrabet, S., Gargouri, A., et al. (2021). Sensitivity of Awaji criteria and revised El Escorial criteria in the diagnosis of amyotrophic lateral sclerosis at first visit in a Tunisian cohort. Neurology Research International, 2021, 8841281. https://doi. org/10.1155/2021/8841281
[9] Cudkowicz, M. E., van den Berg, L. H., Shefner, J. M., Mitsumoto, H., Mora, J. S., Ludolph, A., et al. (2019). Revised Airlie House consensus guidelines for design and implementation of ALS clinical trials. Neurology, 92(14), e1610-e1623. https://doi.org/10.1212/WNL.000000 0000007242
[10] National Center for Biotechnology Information. (2024). Amyotrophic lateral sclerosis. In StatPearls. StatPearls Publishing. htt ps://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK556151/
[11] Goutman, S. A., Chen, K. S., Paez-Colasante, X., & Feldman, E. L. (2025). Gene therapy breakthroughs in ALS: a beacon of hope for SOD1 patients. Gene Therapy, 32(4), 156-168. https://pmc.ncbi.nlm.nih. gov/articles/PMC12001736/
[12] ALS Therapy Development Institute. (2025). Riluzole, edaravone, and tofersen: the approved drugs for ALS progression. Augie’s Quest. https://augiesquest.org/ riluzole-edaravone-and-tofersen-the-approve d-drugs-for-als-progression/
[13] Miller, T. M., Pestronk, A., David, W., Rothstein, J., Simpson, E., Appel, S. H., et al. (2020). An antisense oligonu-
cleotide against SOD1 delivered intrathecally for patients with SOD1 familial amyotrophic lateral sclerosis: a phase 1, randomised, first-in-man study. The Lancet Neurology, 12(5), 435-442. https://advances.massgeneral.org/neuro/jo urnal.aspx?id=1699
[15] Petrou, P., Gothelf, Y., Argov, Z., Gotkine, M., Levy, Y. S., Kassis, I., et al. (2016). Safety and clinical effects of mesenchymal stem cells secreting neurotrophic factor transplantation in patients with amyotrophic lateral sclerosis. JAMA Neurology, 73(3), 337-344. https:// doi.org/10.1001/jamaneurol.2015.4321
[16] Mass General Brigham. (2026, ianuarie 29). Latest ALS research and clinical trials. Mass General Brigham Newsroom. https://www.mas sgeneralbrigham.org/en/about/newsroom/articles/whats-the-latest-o n-als-research-and-clinical-trials
[17] Labiotech.eu. (2026, ianuarie 18). Curing ALS? Ten companies developing new treatments in 2026. https://www. labiotech.eu/best-bi otech/als-companies/
[18] Chen, L., Zhang, B., & Tovar-y-Romo, L. B. (2025). Global burden and mortality of amyotrophic lateral sclerosis and motor neuron diseases. Exploratory Research and Hypothesis in Medicine, 10(2), 145-158. https://doi.org/10.14218/ ERHM.2025.00024
[19] Brown, R. H., & Al-Chalabi, A. (2017). Amyotrophic lateral sclerosis: a multisystem pathology. Nature Reviews Neurology, 13(9), 505-516. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/ PMC5610855/
[21] Ren, X., Wang, L., & Zhang, H. (2026, februarie 17). Frequency of variants in C9orf72, SOD1, TARDBP, and FUS genes among people living with ALS. MDA Conference Abstract Library. https://www.mdac onference.org/abstract-library/ frequency-of-variants
[22] Garg, N., & Sharma, M. (2026). Genetics of amyotrophic lateral sclerosis. Practical Neurology, 25(3), 145-158. https:// practicalneurolo gy.com/neuromuscular/genetics-of-amyotrophic-lateral-sclerosis
[23] Poesen, K., & Van Damme, P. (2019). Diagnostic and prognostic performance of neurofilaments in ALS. Frontiers in Neurology, 9, 1167. https://doi.org/10.3389/fneur.2018.01167
[24] Verde, F., Otto, M., & Silani, V. (2023). Neurofilament light chain as biomarker for amyotrophic lateral sclerosis and frontotemporal dementia. Frontiers in Neuroscience, 17, 1151 154. https://doi.org/10.3 389/fnins.2023.1151154
[25] Wang, J., Liu, Y., & Chen, S. (2025). Correlation analysis of serum neurofilament light chain and glial fibrillary acidic protein in ALS. Scientific Reports, 15, 30022. https://doi. org/10.1038/s41598-025-3002 2-4
[26] Steinacker, P., Barschke, P., & Otto, M. (2025). Combination of serum neurofilament light chain and cardiac troponin for ALS diagnosis. Annals of Clinical and Translational Neurology, 12(10), 2847-2861. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/ articles/PMC12894507/
[27] Westeneng, H. J., Debray, T. P., Visser, A. E., van Eijk, R. P., Rooney, J. P., Calvo, A., et al. (2018). Prognosis for patients with amyotrophic lateral sclerosis: development and validation of a personalised prediction model. The Lancet
[28] Vázquez, M. C., Perna, A., Legnani, M., & Saona, G. (2025). Prognostic factors in ALS: different approaches to the same problem. Arquivos de Neuro-Psiquiatria, 83(6), s00451809407. https://doi.org/10.1055/s-0045-1809407
[29] Vasta, R., Volanti, P., Chiò, A., & Moglia, C. (2025). Understanding long-term survival in ALS: A cohort study on prognostic factors. Neurology and Therapy, 14(5), 1247-1262. https:// pmc.ncbi.nlm.nih.go v/articles/PMC12565721/
[30] Westeneng, H. J., Debray, T. P., Visser, A. E., van Eijk, R. P., Rooney, J. P., Calvo, A., et al. (2018). Prognosis for patients with amyotrophic lateral sclerosis: development and validation of a personalised prediction model. The Lancet Neurology, 17(5), 423-433. https://doi.or g/10.1016/S14744422(18)30089-9
[31] DelveInsight Business Research. (2026, februarie 22). Amyotrophic lateral sclerosis clinical trial pipeline gains momentum: 75+ companies leading innovation. Barchart News. https://www.barc hart.com/story/news/376347
[32] Xtalks. (2026, ianuarie 22). Top clinical trials to watch in 2026: What’s coming in Alzheimer’s, ALS, and gene editing. https://xtalks.co m/top-clinical-trials-to-watchin-2026-4531/
[33] Mass General Brigham. (2026, ianuarie 29). Latest ALS research and clinical trials. Mass General Brigham Newsroom. https://www.mas sgeneralbrigham.org/en/ about/newsroom/articles/whats-the-latest-o n-als-research-and-clinical-trials
[34] University of Utah Department of Neurology. (2026, februarie 10). New ALS treatment target identified: STAUFEN-1 protein. https:// medicine.utah.edu/neurology/ news/2026/01/new-als-treatment-targe t-identified
[35] Miller, R. G., Jackson, C. E., Kasarskis, E. J., England, J. D., Forshew, D., Johnston, W., et al. (2009). Practice parameter update: The care of the patient with amyotrophic lateral sclerosis - multidisciplinary care, symptom management, and cognitive/behavioral impairment. Neurology, 73(15), 12271233. https://doi.org/10.1212/WNL.0b013e31 81bc01a4
[36] The ALS Association. (2020). Including the multidisciplinary team approach in your care plan. https://www.als.org/ sites/default/files/202 0-04/Including-the-Multidisciplinary-Team-Approach-in-Your-Care.pdf
[37] Chio, A., Logroscino, G., Hardiman, O., Swingler, R., Mitchell, D., Beghi, E., et al. (2024). European Academy of Neurology (EAN) guideline on the management of amyotrophic lateral sclerosis. European Journal of Neurology, 31(5), e16264. https://doi.org/10.1111/ene.16264
[38] Maskovic, J., Ilic, A., Zugic, V., Stevic, Z., & Stjepanovic, M. I. (2023). What is the right moment for noninvasive ventilation in amyotrophic lateral sclerosis? Advances in Respiratory Medicine, 91(2), 116-127. htt ps://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/ articles/PMC10074320/
[39] Morelot-Panzini, C., Bruneteau, G., & Gonzalez-Bermejo, J. (2019). NIV in amyotrophic lateral sclerosis: The ‚when’ and ‚how’ of the matter. Respirology, 24(6), 521-530. https://doi. org/10.1111/resp.13525
[40] Jaspers Focks, R. J., Helleman, J., van den Berg, L. H., Visser-Meily, J. M., Gaytant, M. A., Wijkstra, P. J., et al. (2025). Initiating non-invasive ventilation in patients with ALS in The Netherlands: A centralised approach. Journal of Neuromuscular Diseases, 12(2), 319-328. https://d oi.o rg/10.1177/22143602251319167
Atrofia musculară spinală tip I la cvadrupleți concepuți prin
fertilizare in vitro: evoluția clinică sub terapii modificatoare de boală și implicații pentru screeningul genetic preconcepțional
Spinal muscular atrophy type I in quadruplets conceived by in vitro fertilization: clinical evolution under disease-modifying therapies and implications for preconception genetic screening
Atrofia musculară spinală (AMS) este o boală neuromusculară rară, cu transmitere autosomal recesivă, determinată de deleția sau mutații ale genei SMN1. Clinic, se manifestă prin slăbiciune musculară progresivă, absența reflexelor osteo-tendinoase, afectare cardio-respiratorie, întarzierea achizițiilor motorii. Introducerea terapiilor modificatoare de boală, a schimbat semnificativ evoluția naturală a AMS. Prezentăm cazul a doi copii dintre cvadrupleți născuți dintr-o sarcină obținută prin fertilizare in vitro (FIV), în absența screeningului genetic preconcepțional pentru statutul de purtător și diagnosticați cu AMS tip I, prin analiza genetică ce a confirmat deleția exonului 7 al geni SMN1.
Prof. Univ. Habil. Dr. Svetlana Hadjiu1,2,6, Dr. Svetlana Guriță1 (neuropediatru), Coliban Iulia3 (biologie moleculară), Dr. Aliona Cotoman4 (pulmolog pediatru), Dr. Tatiana Zabun1(chirurg), Dr. Habil. Victoria Sacară3 (neurolog), Dr. Ina Palii1,2 (cardiolog pediatru), Conf. Univ. Dr. Cornelia Calcîi1,2,6 (neurolog pediatru), Dr. Habil Mariana Sprincean5,6 (genetician), Dr. Habil. Ninel Revenco1,2 (cardiolog pediatru)
³ Centrul de Sănătate a Reproducerii și Genetica Medicală, IMSP IMC, Chișinău
4 Departamentul Asistență Medicală Specializată de Ambulator, IMSP IMC, Chișinău
5 Catedra de Biologie Moleculară și genetică Umană, USMF „Nicolae Testemiţanu“, Chișinău
6 Laboratorul de neurobiologie și genetică medicală din cadrul Centrului de sănătate a creierului, USMF ,,Nicolae Testemițanu”, Chișinău, cardiolog pediatru
Atrofia musculară spinală (AMS) este o boală genetică cu moștenire autosomal recesivă caracterizată prin degenerarea progresivă a neuronilor motori alfa din cornul anterior al măduvei spinării, determinată în majoritatea cazurilor de deleția sau mutația genei SMN1 (Survival Motor Neuron 1) localizată pe cromozomul 5q13 [1,8]. Deficitul genei SMN1 duce la scăderea nivelului proteinei SMN, esențială pentru funcționarea spliceozomilor, stabilitatea ARN-ului și supraviețuirea motoneuronilor. În absența SMN1 funcțional, expresia proteinei depinde de gena paralogă SMN2, care produce predominant tran-
scripte trunchiate din cauza excluderii frecvente a exonului 7 în procesul de splicing [8]. AMS tip I – Werdnig–Hoffmann este forma cea mai severă cu debut precoce. Manifestările clinice apar în primele 6 luni de viață. Progresul bolii reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate în această formă. În era preterapiilor modificatoare de boală, evoluția naturală a AMS tip I era caracterizată prin pierderea rapidă a funcțiilor motorii și respiratorii [5-8]. În prezent, terapiile existente și îngrijirea multidisciplinară au schimbat semnificativ prognosticul, mai ales când tratamentul este inițiat precoce.
În lucrare prezentăm particularitățile clinice și genetice ale unui caz de AMS tip I la doi frați din cvadrupleți, precum și evidențierea importanței diagnosticului precoce, a screeningului genetic al purtătorilor și inițiera precoce a terapiei modificatoare a bolii.
Copiii, născuți din cvadrupleți, provin dintr-o sarcină obținută prin fertilizare in vitro, la cea de-a doua tentativă reproductivă. Screeningul genetic preconcepțional nu a fost efectuat. Sarcina a evoluat cu multiple comorbidități materne: tiroidită autoimună, obezitate severă, hipertensiune arterială cronică, infecție fungică vaginală. Nașterea la 32 de săptămâni de gestație, prin operație cezariană de urgență.
După naștere, copiii au fost monitorizați în secția de terapie intensivă neonatală timp de o lună, prezentând sindrom de detresă respiratorie. Ulterior, evoluția a fost marcată de internări repetate pen-
tru infecții respiratorii acute. La vârsta de aproximativ 3 luni, copiii erau dependenți de oxygen, fiind suspectați pentru o afecțiune neuromusculară. La examinarea neurologică s-a evidențiat: hipotonie axială marcată, slăbiciune musculară proximală simetrică, absența reflexelor osteotendinoase, întârziere în dezvoltarea motorie, insuficiență respiratorie progresivă. Electroneuromiografia a evidențiat axonopatie motorie fără afectare senzitivă cu unde pozitive ascuțite în repaus, sugestive pentru afectarea neuronilor motori. Diagnosticul genetic a fost confirmat prin evidențierea deleției exonului 7 al genei SMN1, utilizând metoda PCR. Doi dintre copii au fost diagnosticați cu AMS tip I (boala Werdnig-Hoffmann). Ceilalți doi frați au fost identificați prin testare genetică drept purtători heterozigoți ai mutației SMN1, fără manifestări clinice ale bolii. Copiii diagnosticați cu SMA tip I au beneficiat de terapie specifică cu Nusinersen începând de la vârsta de 6 luni, administrat în conformitate cu schema terapeutică. Însă, la vârsta de 1 an și 1 luna s-a luat decizia de a administra tratament genic cu Onasemnogene abeparvovec, administrat intravenos într-o doză unică. Totodată, pacienții au beneficiat de un program complex de reabilitare neuromotorie, care a inclus kinetoterapie individualizată, exerciții pentru menținerea mobilității articulare și prevenirea contracturilor, precum și programe de fizioterapie respiratorie menite să îmbunătățească funcția pulmonară și eficiența tusei. Pe parcursul tratamentului s-a ob-
servat stabilizarea funcției respiratorii și ameliorarea progresivă a funcției motorii.
În prezent, ambii copii sunt dependenți de scaunul rulant, inițial deplasarea fiind asistată, însă ulterior au dobândit autonomie în mobilizarea acestuia. Evoluția este marcată de scolioză severă (grad III–IV), complicație frecvent întâlnită în formele severe ale AMS.
Discuții: Particularitatea cazurilor prezentate constă în modul apariției AMS tip I la doi dintre cvadrupleții proveniți dintr-o sarcină obținută prin reproducere asistată, în contextul absenței screeningului genetic preconcepțional.
În ultimul deceniu, introducerea terapiilor genice și specfice a determinat o schimbare majoră în managementul AMS [1-6]. În cazul prezentat, copiii au beneficiat de terapie modificatoare de boală administrată secvențial, iar acest fapt a dus la stabilizarea funcției respiratorii și ameliorarea progresivă a funcției motorii.
Pe lângă tratamentul farmacologic, pacienții au beneficiat și de management multidisciplinar și programe de reabilitare neuromotorie, incluzând kinetoterapie individualizată, fizioterapie respiratorie și monitorizarea complicațiilor ortopedice.
În plus, se evidențiază importanța strategiilor de prevenție a bolilor geneti-
ce. Societățile profesionale internaționale recomandă oferirea testării carrier pentru AMS tuturor cuplurilor care planifică o sarcină, în special în contextul procedurilor de reproducere asistată [7,9]
Astfel, experiența obținută subliniază faptul că progresele terapeutice trebuie însoțite de dezvoltarea programelor de screening genetic și diagnostic precoce, pentru a maximiza beneficiul clinic al terapiilor disponibile [9]
Concluzii: AMS tip I este o boală genetică rară și cu un prognostic rezervat în absența unui algoritm de diagnostic, conduită clinică și managementul terapeutic adecvat. Introducerea terapiilor modificatoare de boală a schimbat semnificativ prognosticul pacienților cu AMS.
Bibliografie
1. Finkel RS, Mercuri E, Darras BT, Connolly AM, Kuntz NL, Kirschner J, et al. Nusinersen versus replacement therapy for spinal muscular atrophy. N Engl J Med. 2017; 377(18): 1713-1722.
2. Al-Zaidy SA, Mendell JR. From clinical trials to clinical practice: practical considerations for gene replacement therapy in spinal muscular atrophy. Neurology. 2019; 92(19 Suppl 2): S3-S9.
3. Mercuri E, Deconinck N, Mazzone ES,
Nascimento A, Oskoui M, Saito K, et al. Safety and efficacy of risdiplam in patients with type 1 spinal muscular atrophy (FIREFISH). N Engl J Med. 2021; 384:915-923.
4. Strauss KA, Farrar MA, Muntoni F, Saito K, Mendell JR, Servais L, et al. Onasemnogene abeparvovec for spinal muscular atrophy: long-term outcomes and considerations. Lancet Neurol. 2022; 21:1025-1035.
5. Kirschner J, Butoianu N, Goemans N, Haberlova J, Servais L, et al. Current standards of care and emerging therapies for spinal muscular atrophy. Lancet Neurol. 2024.
6. Mercuri E, Pera MC, Scoto M, Finkel RS, Muntoni F. Spinal muscular atrophy. Nat Rev Dis Primers. 2022; 8:52.
7. Oskoui M, Day JW, De Vivo DC, et al. Advances in the diagnosis and treatment of spinal muscular atrophy. JAMA Pediatr. 2024.
8. Vrščaj E, et al. Newborn screening for spinal muscular atrophy: global implementation and outcomes. Int J Neonatal Screen. 2024.
9. Wang CH, et al. Clinical management of spinal muscular atrophy in the era of disease-modifying therapies. Front Neurol. 2025.
Dischinezii paroxistice într-un caz pediatric de mielită transversă postinfecțioasă
Paroxysmal dyskinesias in a pediatric case of postinfectious transverse myelitis
Mielita transversă acută la copil este o afecțiune neuroinflamatorie rară, de multe ori cu mecanism postinfecțios, caracterizată prin deficit motor, senzitiv și disfuncție autonomă. Prezentăm cazul unui băiat de 7 ani cu debut progresiv al simptomelor la câteva luni după o infecție respiratorie virală, manifestat prin dureri abdominale episodice, hemispasm facial stâng, algii în hemicorpul stâng și tulburări de mers cu aspect paretico-ataxic, ulterior asociate cu episoade motorii paroxistice cu dischinezii distale. Imagistica prin rezonanță magnetică a evidențiat o leziune cervico-toracică C7–T4 cu cavitate siringomielică toracică inferioară, în absența modificărilor cerebrale, iar investigațiile imunologice și EEG nu au indicat etiologie demielinizantă sau epileptică. Examenul neurologic intercritic a demonstrat hiperreflexie asimetrică cu predominanță stângă și clonus rotulian. Particularitatea cazului constă în asocierea manifestărilor motorii paroxistice cu o leziune medulară inflamatorie, sugerând un mecanism de hiperexcitabilitate neuronală spinală care poate mima tulburări de mișcare extrapiramidale.
Dr. Alexandra Condrea¹,², Dr. Svetlana Gurița2, Dr. Natalia Balica¹,³, Dr. Veronica Eladi¹, Prof. Univ. Dr. Habil. Ina Palii1, Prof. Univ. Dr. Habil. Svetlana Hadjiu1,2
1Clinica Neurologie pediatrică, Departamentul Pediatrie al USMF „Nicolae Testemiţanu“
²IMSP Institutul Mamei și Copilului
³Centrul de Sănătatea Reproducerii și Genetica Medicală, IMSP Institutul Mamei și Copilului
4Laboratorul de neurobiologie și genetică medicală din cadrul Centrului de sănătate a creierului, USMF ,,Nicolae Testemițanu”
Mielita transversă acută este o afecțiune inflamatorie rară a măduvei spinării, caracterizată prin debut rapid al deficitului motor, tulburărilor senzitive și disfuncției autonome [1]. În pediatrie, incidența este de aproximativ 1–2 cazuri la un milion de copii anual, iar debutul este frecvent precedat de infecții respiratorii sau alte evenimente imunologice, sugerând mecanisme postinfecțioase mediate imun [2]. Etiologia poate fi idiopatică sau asociată bolilor inflamatorii și demielinizante ale sistemului nervos central, inclusiv afecțiuni cu anticorpi anti-MOG sau neuromielita optică, iar diagnosticul se bazează pe corelarea examenului clinic cu RMN-ul spinal și analiza lichidului cefalorahidian [3–5].
În unele cazuri, mielita poate deter-
mina manifestări motorii paroxistice atipice, precum spasme tonice sau distonie, care pot imita tulburări extrapiramidale sau episoade epileptice [4]. Identificarea acestor fenomene rare este esențială pentru diagnostic corect și ghidarea tratamentului terapeutic adecvat [5].
În lucrare vom decrie un caz pediatric cu mielită transversă postinfecțioasă însoțită de episoade motorii paroxistice, analizând posibilele mecanisme neurofuncționale.
Datele au fost colectate din observația directă a pacientului pe parcursul spitalizării în Secția Neurologie a Institutului Mamei și Copilului, din documentele medicale și investigațiile paraclinice efectuate. Au fost analizate datele clinice, imagistice și neurofiziologice ale unui copil de 7 ani. Investigațiile au inclus IRM cerebrală și medulară, examinare EEG, puncție lombară și teste imunologice specifice pentru bolile demielinizante.
Băiatul de 7 ani a fost internat din motivul agravării progresive a statusului neurologic, determinat de tulburări de mers, deficit motor la nivelul membrelor inferioare, retenție urinară și episoade recurente de durere abdominală severă. Evoluția simptomelor a fost precedată, cu câteva luni înainte, de un episod de infecție febrilă virală, după care pacientul a prezentat cefalee și algii abdominale persistente, interpretate inițial în context gastroenterologic.
Ulterior, tabloul clinic s-a modificat prin apariția manifestărilor neurologice, inclusiv hemispasm facial stâng și instabilitate posturală progresivă. La internare,
examenul neurologic a evidențiat semne piramidale bilaterale, cu parapareză spastică predominantă la nivelul membrelor inferioare, hiperreflexie osteotendinoasă și clonus plantar bilateral. Pe parcursul evoluției au fost observate episoade motorii paroxistice, mai frecvente în a doua parte a zilei, caracterizate prin contracții involuntare distale în hemicorpul stâng, hemispasm facial unilateral și accentuarea tulburărilor de mers.
Rezultatele investigațiilor paraclinice sunt prezentate în ordinea chronologică în tabelul I.
Tabelul I. Rezumatul rezultatelor paraclinice și contribuția lor diagnostică.
Data Tip investigație Rezultat principal Interpretare clinică
22.04.2025 Imagistică prin IRM cerebrală Fără modificări patologice Exclude leziuni centrale active 02.05.2025 Imagistică prin IRM medulară cu substanță de contrast
(Fig. 1) Scolioză toraco-lombară tip S, grad I; siringomielie T8–T11; semnal medular difuz neomogen accentuată C7–T4 cu priza de contrast multifocală C7–T4 Aspect sugestiv pentru mielită transversă
13.05.2025 Imagistică prin CT abdomino-pelvin cu contrast Hepatomegalie Fără modificări suplimentare 22.04.2025 Video-EEG Fără activitate epileptică Exclude epilepsia
21.05.2025 ENMG Conductibilitate normală; decrement test negativ Exclude miastenia gravis
Imunoglobuline IgG pozitivi HSV, CMV, EBV; IgM negativi Infecții virale anterioare, fără activitate acută
Explorările imagistice au evidențiat o leziune inflamatorie medulară longitudinală la nivel cervico-toracic (C7–T4), asociată cu cavitate siringomielică toracală inferioară (T8–T11). Investigațiile imunologice pentru anticorpi anti-MOG și anti-AQP4, precum și examinarea electroencefalografică, nu au evidențiat argumente pentru o patologie demielinizantă specifică sau pentru activitate epileptiformă. Aceste date au susținut diagnosticul de mielită transversă postinfecțioasă.
Fig. 1. Imagistica prin IRM medulară
Tratamentul a inclus corticoterapie în pulsterapie cu metilprednisolon (30 mg/ kg/zi), urmată de prednisolon oral, cu ameliorarea treptată a deficitului motor. Pentru controlul fenomenelor paroxistice s-au administrat clonazepam și pregabalină, obținându-se reducerea frecvenței episoadelor. Evoluția clinică a fost lent favorabilă, cu recuperare motorie aproape completă și persistența ocazională a manifestărilor paroxistice. Particularitatea cazului constă în asocierea unei leziuni inflamatorii medulare cu episoade motorii paroxistice, sugerând implicarea unor mecanisme de hiperexcitabilitate neuronală spinală în generarea acestor manifestări clinice neobișnuite.
Discuții. Mielita transversă acută reprezintă o cauză rară de inflamație medulară la copii, caracterizată prin instalarea rapidă a deficitului motor, a tulburărilor senzitive și a disfuncției autonome. În numeroase cazuri, debutul este precedat de un episod infecțios, sugerând implicarea unui mecanism imun-mediat postinfecțios [7]. La pacientul prezentat, simptomele au apărut după o infecție virală, susținând această ipoteză.
Particularitatea cazului constă în asocierea la mielită a episoadelor motorii paroxistice extrapiramidale, rare la copii și dificil de diferențiat de tulburările primare de mișcare sau de episoadele epileptice [6]. Aceste fenomene pot fi explicate prin hiperexcitabilitate neuronală indusă de inflamația medulară, transmisie ephapti-
că între fibre demielinizate și disinhibiția circuitelor interneuronale spinale, favorizând spasme tonice, distonie și alte dischinezii paroxistice [8].
Imagistica prin IRM spinal a evidențiat leziuni inflamatorii extinse cervico-toracice, tipare frecvente în mielita pediatrică acută, iar testele imunologice negative pentru anticorpi anti-MOG și anti-AQP4 au exclus forme demielinizante specifice, confirmând mielita postinfecțioasă [9]. Corticoterapia intravenoasă a condus la ameliorarea progresivă a deficitului motor, însă episoadele paroxistice au necesitat tratament simptomatic cu benzodiazepine și modulatoare ale canalelor de calciu, cu un răspuns favorabil pe parcursul a câteva luni [10].
Acest caz subliniază variabilitatea fenotipică a mielitei transversă la copii și importanța includerii acestei afecțiuni în diagnosticul diferențial al crizelor motorii paroxistice non-epileptice.
Concluzii. Cazul prezentat evidențiază o manifestare neobișnuită de mielită transversă postinfecțioasă la copil, în care tabloul clinic a fost dominat de episoade motorii paroxistice cu caracter extrapiramidal. Această prezentare atipică poate complica diagnosticul diferențial și necesită corelarea atentă a datelor clinice cu rezultatele imagistice și paraclinice pentru identificarea corectă a afectării medulare. Evoluția favorabilă sub corticoterapie, asociată cu tratament simptomatic pentru controlul fenomenelor paroxistice, confirmă utilitatea unei strategii terapeutice multimodale. Observația subliniază importanța recunoașterii acestor manifestări rare, care pot extinde spectrul fenotipic al mielitei transversă în pediatrie și pot contribui la optimizarea abordării diagnostice și terapeutice.
Bibliografie
1. National Institute of Neurological Disorders and Stroke. Transverse myelitis [Internet]. Sep 2023 [cited 2025 Aug 21]. Available from: https://www. ninds.nih.gov/health-information/disorders/transverse-myelitis
2. Tavasoli A, Tabrizi A. Acute transverse myelitis in children: literature review. Iran J Child Neurol. 2018 Spring;12(2):7-16. PMID: 29696041; PMCID: PMC5904733
3. Thomas T, Branson HM, Verhey LH, Shroff M, Stephens D, Magalhaes S,
et al. The demographic, clinical, and magnetic resonance imaging (MRI) features of transverse myelitis in children. J Child Neurol. 2012;27(1):11–21. doi:10.1177/0883073811420495
4. Mehanna R, Jankovic J. Movement disorders in multiple sclerosis and other demyelinating diseases. J Neurol Sci. 2013;328(1–2):1-8. doi:10.1016/j. jns.2013.02.007
5. Abboud H, Sun R, Modak N, et al. Spinal movement disorders in NMOSD, MOGAD, and idiopathic transverse myelitis: a prospective observational study. J Neurol. 2024;271:5875–5885. doi:10.1007/s00415-024-12527-6
6. Deginet E, Mengesha Abebe A, Abatkun M. Spinal dystonia associated with transverse myelitis in an adolescent female: a case report. Adolesc Health Med Ther. 2024;15:1–4. doi:10.2147/ AHMTA.S445606
7. Jacob A, Weinshenker BG. An approach to the diagnosis of acute transverse myelitis. Semin Neurol. 2008;28(1):105–20. doi:10.1055/s-2007-1019132
8. Gwak YS, Hulsebosch CE. Neuronal hyperexcitability: a substrate for central neuropathic pain after spinal cord injury. Curr Pain Headache Rep. 2011;15:215–222. doi:10.1007/s11916011-0186-2
9. Ali B, Momin A, Tariq M, Nadeem M, Naeem M, Nadeem Z. Evaluation of magnetic resonance imaging characteristics in pediatric acute transverse myelitis presenting with paraparesis: a hospital-based cross-sectional study. J Med Physiol Biophys. 2025;75(2):in press. doi:10.7176/JMPB/75-02
10. Fiani B, Covarrubias C, Jarrah R. Neuroimmunology and novel methods of treatment for acute transverse myelitis. Cureus. 2021;13(8):e17043. doi:10.7759/cureus.17043
Stresul parental, inconsistența disciplinei parentale și reglarea emoțională a copiilor – o analiză diadică1
Parental stress, parental discipline inconsistency, and children’s emotional regulation – a dyadic analysis
Perioada preșcolarității este una în care părinții experimentează niveluri ridicate de stres, dată fiind tranziția copilului de la mediul familial, la cel preșcolar. Această tranziție implică, pe lângă schimbarea mediului fizic, adaptarea la noi reguli sociale, îndeplinirea unor expectanțe stabilite către cadrele didactice etc. În acest context, dezvoltarea reglării emoționale devine un obiectiv important de urmărit (Carlson & Wang, 2007; Thompson, 1994). Pe fondul acestei tranziții, se evidențiază preocuparea părinților pentru facilitarea dezvoltării socio-emoționale a copiilor, însoțită în multiple situații de experimentarea stresului parental. Impactul pe care îl are stresul parental asupra reglării emoționale a copiilor, a reprezentat un principal punct de interes pentru studiul realizat.
Univ. „Alexandru Ioan Cuza’’, Facultatea de Psihologie și Stiintele Educatiei, Iasi
Stresul parental și reglarea emoțională a copiilor preșcolari
Stresul parental este definit ca fiind o reacție psihologică apărută drept rezultat al discrepanței dintre solicitările survenite în perioada parentalității și resursele (respectiv expectanțele) părinților, stresul părinților influențând modul în care copiii preșcolari își gestionează emoțiile (Carlson & Wang, 2007; Deater-Deckard, 1998; Holly et al., 2019). Având în vedere că reglarea emoțională a copiilor este un precursor al dezvoltării socio-emoționale a copiilor (Eisenberg et al., 2010), investigarea relației dintre stresul parental și reglarea emoțională a copiilor preșcolari devine o necesitate în scopul prevenirii dezvoltării unor probleme comportamentale (Poulou, 2015).
Teoria sistemelor familale (FST) (Minuchin, 1974) asigură un cadru teoretic pentru înțelegerea relației dintre variabilele parentale și dezvoltarea socio-emoțională a copiilor. Din această perspectivă, există o anumită interdependență între membrii familiei. Conform Modelului tripartit (Morris et al., 2007), o serie de variabile parentale (e.g., practici parentale, atașament părinte-copil) influențează reglarea emoțională a copiilor. Bazându-ne atât pe aceste modele teoretice, cât și pe rezultatul studiilor anterioare, cercetarea desfășurată și-a propus să investigheze la nivel diadic rolul inconsistenței disciplinei parentale ca factor mediator al relației dintre stresul parental și percep-
ția părinților asupra reglării emoționale a copiilor (Cenușă & Turliuc, 2024). Studiul realizat a inclus 103 diade parentale (103 mame și 103 tați), vârsta medie a mamelor fiind de 34.93 ani (AS = 4.7), iar cea a taților de 37.53 ani (AS = 1.22). Vârsta medie a preșcolarului la care s-au raportat ambii părinți în completarea instrumentelor a fost de 4.72 ani (AS=1.22). Ambii părinți au completat independent, raportându-se la același copil, următoarele instrumente: scala stresului parental (Parental Stress Scale - PSS, (Berry & Jones, 1995), subscala inconsistenței disciplinei parentale din ’’Chestionarul de măsurare a stilului parental Alabama’’, forma scurtă (Inconsistent discipline subscale, Alabama Parenting Questionnaire Short Form for parentsAPQ-9, (Elgar et al., 2007), subscala care măsoară percepția părinților în ceeea ce privește reglarea emoțională a propriului copil din ’’Chestionarul de evaluare a percepției părinților asupra emoționalității și reglării emoționale a copiilor’’ (The Emotion Questionnaire for parents – EQP, (Rydell et al., 2003). Pentru explorarea relațiilor diadice a fost utilizat Modelul de mediere actor-partener de analiză a datelor diadice (Actor-Partner Interdependence Mediation Model – APIMeM, (Kenny et al., 2006). Utilizarea acestui model statistic pentru explorarea relațiilor diadice se bazează pe existența interdependenței dintre părinții aceluiași copil, testarea acestei interdependențe fiind verificată prin tehnici statistice specifice.
Rezultatele preliminare obținute prin intermediul statisticilor descriptive au arătat că stresul ambilor părinți corelează pozitiv semnificativ atât cu propria inconsistență a disciplinei parentale, cât și cu cea a celuilalt părinte. De asemenea, atât
stresul cât și inconsistența disciplinei parentale corelează negativ semnificativ atât cu propria percepție, cât și cu percepția celuilalt părinte privind reglarea emoțiilor de către propriul copil. Rezultatele Testului T pentru eșantioane perechi au arătat că tații manifestă un nivel mai ridicat al inconsistenței disciplinei parentale comparativ cu mamele. De asemenea, nu au fost identificate diferențe semnificative între mame și tați, atât în ceea ce privește stresul parental, cât și în ceea ce privește percepția reglării emoțiilor de către propriul copil. Modelul care a testat rolul mediator al inconsistenței disciplinei parentale în relația dintre stresul parental și reglarea emoțiilor de către părinți, a utilizat modelarea prin ecuații structurale în Amos 26.0 furnizând indicatori de potrivire foarte buni (χ2(6) = 1.82; p = 0.93; GFI = 0.99; AGFI = 0.97; NFI = 0.99; CFI = 1.00; RMSEA = 0.000). Raportându-ne la acest model, s-au analizat efectele directe și indirecte ale stresului parental asupra reglării emoționale a copiilor. În rândul ambilor părinți s-a identificat un efect semnificativ de tip actor al stresului asupra reglării emoționale a copiilor, acesta însemnând că un nivel ridicat al stresului este asociat cu un nivel scăzut al reglării emționale a copiilor (mame: B = -0.022; p = 0.001; CI: -0.034; -0.010; tați: (B = -0.021; p = 0.000; CI: -0.029; -0.012). În ceea ce privește, efectul de tip partener, în rândul taților, s-a identificat un efect direct semnificativ al stresul mamei asupra modului în care tatăl precepe reglarea emoțională a propriului copil (B = -0.013; p = 0.021; CI: -0.023; -0.003). În ceea ce privește efectul indirect al stresului parental asupra reglării emoționale a copiilor, rezultatele au arătat că atât în rândul mamelor, cât și în rândul taților,
Prof. Univ. Nicoleta Turliuc
s-a identificat un efect de tip actor, în sensul că propriul lor stres parental prezice semnificativ pozitiv propria lor inconsistență a disciplinei parentale (mame: B = 0.134; p<0.001; CI: 0.084; 0.181;, tați: B = 0.089; p<0.001; CI: 0.041; 0.137). În continuare, doar inconsistența disciplinei parentale în rândul taților corelează direct și negativ cu propria lor percepție privind reglarea emoțională a propriului copil (B = -0.068; p = 0.008; CI: -0.114; -0.017). De asemenea, a fost identificat un efect semnificativ de tip partener în rândul mamelor, în sensul în care inconsistența disciplinei manifestată în rândul taților este corelată negativ cu reglarea emoțională a copilului percepută de către mamă (B = -0.058; p = 0.009; CI: -0.101; -0.016).
În ceea ce privește testarea rolului mediator al inconsistenței disciplinei parentale în relația dintre stresul parental și reglarea emoțională a copiilor, a fost identificat un efect semnificativ de tip actor în rândul taților, în sensul în care stresul acestora a fost asociat cu mai multă inconsistență a disciplinei parentale, aceasta din urmă fiind asociată cu o percepție negativă asupra reglării emoționale a copiilor (B = -0.006; p = 0.004; CI: -0.014; -0.002). De asemenea a fost identificat un efect de tip actor-partener în rândul mamelor în sensul în care stresul taților a fost asociat cu un nivel mai ridicat al inconsistenței disciplinei în rândul acestora, aceasta practică parentală fiind în continuare asociată cu o percepție negativă a reglării emotionale a copiilor de către mame (B = -0.005; p = 0.005; CI: -0.012; -0.002).
Rezultatele obținute sunt în concordanță cu cele ale studiilor anterioare care au arătat că niveluri ridicate ale stresului parental sunt corelate cu niveluri scăzute ale reglării emoționale în rândul copiilor (Chazan-Cohen et al., 2009), respectiv cu o percepție negativă a dezvoltării socio-emoționale a copiilor (Beckerman et al., 2020; Mouton et al., 2022; Nelson et al., 2013). De asemenea, stresul mamei este corelat cu o reglare emoțională deficitară percepută de către tați în rândul propriilor copii, rezultat ce poate fi explicat de Teoria contagiunii emoționale, care semnalează faptul că emoțiile negative, respectiv stresul sunt transmise de la un membru al familiei la celălalt (Larson & Almeida, 1999). De asemenea, rezultatele studiilor anterioare au identificat că stresul parental resimțit în rândul mame-
lor este corelat negativ cu particularitățile interacțiunii tată-copil (de exemplu, un nivel mai scăzut al implicării tatălui în preocupările privind nevoile copilului) (Nomaguchi et al., 2017).
Verificarea rolului mediator al inconsistenței disciplinei parentale în relația dintre stresul parental și reglarea emoțională a copiilor a arătat că stresul ambilor părinți se asociază cu inconsistența disciplinei parentale. Aceste rezultate sunt în acord cu cele ale studiilor anterioare că au arătat că stresul parental intervine în modelarea practicilor parentale, părinții percepând vârsta preșcolară ca fiind caracterizată de fragilitate din punct de vedere emoțional. Pe fondul acestei percepții, unii părinți ghidați de intenții pozitive, au tendința de a adopta un comportament hiperprotectiv asociat cu înclinația acestora de a manifesta instabilitate în exercitarea practicilor parentale (Faith et al., 2023; Turner et al., 2023). În plus, rezultatele analizelor de mediere au arătat că doar în rândul taților, stresul parental are un efect indirect, de tip actor, asupra reglării emoționale a copiilor, prin intermediul inconsistenței disciplinei parentale manifestate de către aceștia. De asemenea, stresul taților a fost corelat pozitiv cu inconsistența disciplinei paternale care, în continuare s-a asociat negativ cu reglarea emoțională a copiilor percepută de către mame. Faptul că inconsistența disciplinei paterne a fost asociată cu percepția negativă a reglării emoționale a copiilor de către ambii părinți, poate fi explicat de rezultatele unei studiu de tip review care a identificat diferențe semnificative între mame și tați în ceea ce privește practicile parentale, tații mainfestând mai puțină preocupare față de creșterea și educarea copiilor, comparativ cu mamele (Yaffe, 2023). Dacă dintr-o perspectivă tradițională, tații erau percepuți ca manifestând mai multă disciplină asupra copiilor, studii recente au arătat că mamele sunt preocupate într-o mai mare măsură de exercitarea acestei discipline (Hallers‐Haalboom et al., 2016). De aceea, mamele sunt percepute ca exercitând un rol activ în creșterea și educarea copiilor, fiind responsabile de aspecte corelate cu dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, în timp ce rolurile parentale ale taților sunt mai puțin prescrie de normele sociale (McBride et al., 2002). Așadar, mamele fiind preocupate într-o măsură mai mare de
dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, inconsistența disciplinei manifestată de către tați este puternic percepută de către acestea, în continuare această percepție intervenind în ceea ce privește perceperea negativă a reglării emoționale a copiilor. Luând în considerare rezultatele obținute, studiile viitoare ar putea include și alte instrumente care să evalueaze reglarea emoțională a copiilor și care să fie completate de către cadrele didactice implicate în procesul educativ, la nivel preșcolar. De asemenea, raportându-ne la Teoria sistemelor familale (FST) (Minuchin, 1974), ar putea fi luată în considerare testarea variabilelor care țin de particularitățile cuplului (e.g. satisfacția maritală) sau de cele ale familiei (e.g. practici parentale), în calitate de mediatori sau moderator, în asocierea dintre stresul parental și reglarea emoțională a copiilor. De asemenea, programele parentale ar trebui să se centreze pe conștientizarea părinților în ceea ce privește implicațiile negative ale inconsistenței disciplinei parentale asupra reglării emoționale a copiilor. De asemenea, aceste programe ar trebui să aibă în atenție și dezvoltarea în rândul părinților a unor strategii de gestionare eficientă a stresului, avându-se în vedere implicațiile negative pe care acesta îl are asupra reglării emoționale a copiilor.
Bibliografie
1 Cenusă, M., & Turliuc, M. N. (2024). Parental stress, inconsistent discipline and children’s emotion regulation: a dyadic analysis. Journal of Psychology/ Revista de Psihologie, 70(2).
Beckerman, M., Van Berkel, S. R., Mesman, J., Huffmeijer, R., & Alink, L. R. A. (2020). Are Negative Parental Attributions Predicted by Situational Stress?: From a Theoretical Assumption Toward an Experimental Answer. Child Maltreatment, 25(3), 352–362. https://doi. org/10.1177/1077559519879760
Berry, J. O., & Jones, W. H. (1995). The Parental Stress Scale: Initial Psychometric Evidence. Journal of Social and Personal Relationships, 12(3), 463–472. https:// doi.org/10.1177/0265407595123009
Carlson, S. M., & Wang, T. S. (2007). Inhibitory control and emotion regulation in preschool children. Cognitive Development, 22(4), 489–510. https://doi. org/10.1016/j.cogdev.2007.08.002
Cenușă, M., & Turliuc, M. N. (2024). PARENTAL STRESS, INCONSISTENT
DISCIPLINE AND CHILDREN’S EMOTION REGULATION: A DYADIC ANALYSIS. Journal of Psychology/Revista de Psihologie, 70(2).
Chazan-Cohen, R., Raikes, H., Brooks-Gunn, J., Ayoub, C., Pan, B. A., Kisker, E. E., Roggman, L., & Fuligni, A. S. (2009). Low-Income Children’s School Readiness: Parent Contributions Over the First Five Years. Early Education and Development, 20(6), 958–977. https:// doi.org/10.1080/10409280903362402
Deater-Deckard, K. (1998). Parenting stress and child adjustment: Some old hypotheses and new questions. Clinical Psychology: Science and Practice, 5(3), 314–332. https://doi.org/10.1111/j.1468-2850.1998.tb00152.x
Eisenberg, N., Spinrad, T. L., & Eggum, N. D. (2010). Emotion-Related Self-Regulation and Its Relation to Children’s Maladjustment. Annual Review of Clinical Psychology, 6(1), 495–525. https://doi.org/10.1146/annurev. clinpsy.121208.131208
Elgar, F. J., Waschbusch, D. A., Dadds, M. R., & Sigvaldason, N. (2007). Development and Validation of a Short Form of the Alabama Parenting Questionnaire. Journal of Child and Family Studies, 16(2), 243–259. https://doi.org/10.1007/ s10826-006-9082-5
Faith, M. A., Boone, D. M., Stromberg, S., Fritz, A., Rodriguez, J. H., Gregus, S., & Healy, A. (2023). Links between Children’s COVID-19 Fear and Parents’ Parenting Stress, Overprotective Parenting, Inconsistent Discipline, and COVID-19 Communication. Journal of Child and Family Studies. https://doi.org/10.1007/ s10826-023-02641-w
Hallers‐Haalboom, E. T., Groeneveld, M. G., Van Berkel, S. R., Endendijk, J.
J., Van Der Pol, L. D., Bakermans‐Kranenburg, M. J., & Mesman, J. (2016). Wait Until Your Mother Gets Home! Mothers’ and Fathers’ Discipline Strategies. Social Development, 25(1), 82–98. https://doi. org/10.1111/sode.12130
Holly, L. E., Fenley, A. R., Kritikos, T. K., Merson, R. A., Abidin, R. R., & Langer, D. A. (2019). Evidence-Base Update for Parenting Stress Measures in Clinical Samples. Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology, 48(5), 685–705. https://doi.org/10.1080/15374416.2019.1 639515
Kenny, D. A., Kashy, D. A., & Cook, W. L. (2006). Dyadic data analysis. New York: Guilford Press.
Larson, R. W., & Almeida, D. M. (1999). Emotional Transmission in the Daily Lives of Families: A New Paradigm for Studying Family Process. Journal of Marriage and the Family, 61(1), 5. https:// doi.org/10.2307/353879
McBride, B. A., Schoppe, S. J., & Rane, T. R. (2002). Child Characteristics, Parenting Stress, and Parental Involvement: Fathers Versus Mothers. Journal of Marriage and Family, 64(4), 998–1011. https://doi.org/10.1111/j.17413737.2002.00998.x
Minuchin, S. (1974). Families and Family Therapy. Harvard Univ.
Morris, A. S., Silk, J. S., Steinberg, L., Myers, S. S., & Robinson, L. R. (2007). The Role of the Family Context in the Development of Emotion Regulation. Social Development, 16(2), 361–388. https://doi. org/10.1111/j.1467-9507.2007.00389.x
Mouton, B., Weeland, J., Leijten, P., & Overbeek, G. (2022). When Parents Wear Dark Glasses: An Experimental Study on Parental Negative Attributions and Parenting Behavior. Journal of Child and Fami-
Nelson, J. A., O’Brien, M., Calkins, S. D., & Keane, S. P. (2013). Mothers’ and fathers’ negative responsibility attributions and perceptions of children’s problem behavior. Personal Relationships, 20(4), 719–727. https://doi.org/10.1111/ pere.12010
Nomaguchi, K., Brown, S., & Leyman, T. M. (2017). Fathers’ Participation in Parenting and Maternal Parenting Stress: Variation by Relationship Status. Journal of Family Issues, 38(8), 1132–1156. https://doi.org/10.1177/0192513X15623586
Poulou, M. S. (2015). Emotional and Behavioural Difficulties in Preschool. Journal of Child and Family Studies, 24(2), 225–236. https://doi.org/10.1007/ s10826-013-9828-9
Rydell, A.-M., Berlin, L., & Bohlin, G. (2003). Emotionality, emotion regulation, and adaptation among 5- to 8-yearold children. Emotion, 3(1), 30–47. https://doi.org/10.1037/1528-3542.3.1.30
Thompson, R. A. (1994). Emotion regulation: A theme in search of a definition. (Vol. 59). In N. A. Fox (Ed.), Monographs of the Society for Research in Child Development, Serial No. 240. Turner, K. A., Elkins, S. R., Walther, C. A. P., Short, M. B., & Schanding, G. T. (2023). Too Much of a Good Thing? Associations among Parenting Profiles and Helicopter Parenting. The Family Journal, 31(2), 296–307. https://doi. org/10.1177/10664807221123554
Yaffe, Y. (2023). Systematic review of the differences between mothers and fathers in parenting styles and practices. Current Psychology, 42(19), 16011–16024. https://doi.org/10.1007/s12144020-01014-6
comprimate lmate
Alege să ai grijă dincolo de dispoziția depresivă!
Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală: PRF. Pentru aspecte legate de promovarea și distribuția medicamentului în România, vă rugăm să vă adresați reprezentantului local Swixx Biopharma SRL, e-mail romania.info@ swixxbiopharma.com; tel +40 371 530 850. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată contactând Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucuresti 011478- RO, e-mail: adr@anm.ro sau reprezentantul local al deținătorului autorizației de punere pe piață, Swixx Biopharma SRL la următoarele date de contact: e-mail: medinfo.romania@swixxbiopharma.com; tel +40 371 530 850. Acest material este destinat profesioniștilor din domeniul sănătăţii. Pentru informaţii suplimentare privind acest medicament consultaţi Rezumatul Caracteristicilor Produsului Brintellix®, noiembrie 2025 accesând codul QR alăturat.
Acest produs este comercializat și distribuit în prezent de către Swixx Biopharma în baza unui acord cu Lundbeck
Swixx Biopharma S.R.L., Șos.București-Ploiești
Clădirea A, sector 1, 013681, București, România Tel. +40 371 530 850; e-mail romania.info@swixxbiopharma.com
De la frunză la produs: cum definește standardizarea (EGb 761®)
eficacitatea ginkgo biloba
Scurte repere istorice despre Ginkgo biloba. Ginkgo biloba, considerat „fosilă vie” sau arborele-simbol al rezilienței, are o istorie foarte frumoasă și îndelungată. Linia ginkgo s-a desprins foarte devreme în evoluția plantelor cu semințe: strămoșii apar în depozite fosilifere din Permianul târziu (~270 milioane de ani) și devin comuni în Mezozoic. Ginkgo biloba este singura specie rămasă din ordinul Ginkgoales: nu are rude vii apropriate, iar frunzele în formă de evantai, cu nervuri paralele, îl fac inconfundabil. Arborele ajunge în Europa în prima jumătate a secolului XVIII (grădini botanice din Țările de Jos), Linnaeus îi dă numele Ginkgo biloba (aluzie la frunza „bi-lobată”) în secolul XVIII, iar Goethe îi dedică poemul „Gingo biloba” (1815), făcându-l popular în cultura europeană. În 1945, cel puțin șase ginkgo aflate la câteva sute de metri de hipocentrul de la Hiroshima au supraviețuit și trăiesc și astăzi, motiv pentru care arborele a devenit simbol al rezilienței.
Prof. Farm.
Gîrd Cerasela Elena
UMF Carol Davila București, Facultatea de Farmacie, Disciplina Farmacognozie, Fitochimie și Fitoterapie
Ce conține frunza de ginkgo și
care este importanța terapeutică
Produsul vegetal conţine heterozide ale cvercetolului și kemferolului (dominante în frunzele imature), alături de tanin catehic, proantociani, acizi polifenolcarboxilici, biflavonoide (amentoflavonă, bilobetol, ginkgetol, hinokiflavonă, în frunzele mature), derivaţi terpenici (bilobalid), derivaţi polilactonici (ginkgolidele A, B, C și J), acizi ginkgolidici (derivaţi ai acidului anacardic în proporţie de 1-2% în frunze). Prin fitocomplexul pe care îl conține, valențele terapeutice sunt multiple, astfel produsul vegetal prezintă acțiune vasodilatatoare arteriolară, vasoconstrictoare venoasă, antiedematoasă, capilaroprotectoare, activatoare asupra metabolismului energetic celular în special la nivel cortical, antiagregant palchetară, antioxidantă. Frunzele sunt întrebuințate ca materie primă pentru obţinerea extractelor standardizate în ginkgoflavonoide și ginkgolide. Preparatele farmaceutice care conţin extracte
standardizate de Ginkgo biloba se utilizează în tratamentul tulburărilor de atenţie/memorie la vârstnici, sechele după accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene, fragilitate vasculară. Deci, cea mai eficientă utilizare a produsului Ginkgo bilobae folium este doar sub formă de extracte standardizate, asociate într-o serie de preparate industriale.
Importanța
standardizării
extractului de Ginkgo biloba
Din frunzele de Ginkgo biloba s-au obţinut inițial trei tipuri de extracte standardizate, și anume EGb 761, LI 1370, EGb; EGb 761, este extractul de Ginkgo biloba standardizat, cu un conţinut de 24% ginkgoflavonoide și 6% ginkgoterpenoide, reprezentate de ginkgolidele A, B, C și bilobalid; LI 1370, este extractul de Ginkgo biloba standardizat în ginkgoflavonoide și terpene, dar fazele de obţinere ale acestuia sunt diferite de EGb 761; EGb, este un extract total de Ginkgo biloba standardizat în ginkgoflavonoide.
Extractul EGb 761® prezintă acţiune: antiischemică, antiedematoasă, antihipoxică, antiradicalară, îmbunătăţește proprietăţile reologice ale sângelui, activează metabolismul neuronal bazal.
Extractul farmacologic activ EGb 761®, trebuie să conţină: minim 24% ginkgoflavonoide; 2,8-3,4% ginkgolide; 2,6-
3,2% bilobalid; sub 0,5 mg acizi ginkgolidici/100 g extract; lipsă biflavonoide.
De ce avem nevoie în terapeutică de un asemenea tip de extract
La nivel sanguin, extractul scade tendinţa de agregare a trombocitelor și eritrocitelor, prin ginkgoflavonoide, ginkgolidele A și B (sunt inhibitoare ale factorului PAF) și bilobalid; se reduce astfel vâscozitatea sângelului, ceea ce se traduce prin îmbunătăţirea calităţilor reologice ale acestuia, cu creșterea vitezei de circulaţie, mai ales la nivelul capilarelor. În peretele vascular, extractul stimulează sinteza de prostacicline (lipide biologic active care se formează din acidul arahidonic, aflat în structura lipidelor membranelor celulare ale pereţilor arterelor și venelor, produc vasodilataţie și inhibă agregarea plachetară), fapt care determină o scădere a tonusului capilar, efectul produs fiind o ușoară vasodilataţie. Reduce și stabilizează permeabilitatea capilară și odată cu aceasta crește toleranţa ţesutului faţă de o eventuală hipoxie, acţiuni datorate ginkgoflavonoidelor. Acţionează ca un ecranant faţă de radicalii liberi de oxigen, prin ginkgoflavonoide (în cazul unei supraproducţii de radicali liberi în organism, sistemul endogen de detoxifiere nu mai face faţă astfel încât se induc o serie de reacţii în lanţ care scad semipermeabilitatea
EXTRACTUL STANDARDIZAT
DE GINKGO BILOBA ® EGB 761
ÎMBUNĂTĂȚEȘTE ȘI NEUROPLASTICITATEA , AVÂND MICROCIRCULAȚIA
EFICACITATE ȘI SIGURANȚĂ 1-6
DEMONSTRATE ȘTIINȚIFIC
® ® EGb 761 din tanakan este singurul extract de ginkgo biloba ce prezintă eficacitate și siguranță demonstrate științific, indicat în tratamentul simptomatic al afecțiunilor cognitive, 2-7 tinitusului și vertijului la adulţi
Proces riguros de extracție, purificare și producție în 8 etape 8 Preparat original, patentat GMP/GLP
Proprietăți neurotrope: neuroprotecție, neurogeneză și neurotransmisie 7,13
Proprietăți vasculotrope: perfuzie cerebrală și acțiune antioxidantă
Scade intensitatea și frecvența zgomotelor în tinitus 12,13
Reduce intensitatea, frecvența și durata vertijului
Are efecte protectoare asupra metabolismului celular, 7 neuronilor cerebrali și celulelor neurosenzoriale
Referințe: 1. Müller et al. Int Psychogeriatr 2012;24 Suppl 1:S21-4; 2. Kaschel et al. Phytomedicine. 2011;18(14):1202-7; 3. Grass-Kapanke et al. Neuroscience and Medicine 2011;2(1):48-56; ® 4. Băjenaru et al. CNS Neurol Disord Drug Targets 2021;20(4):378-84; 5. Amieva et al. PLoS One 2013;8(1):e52755; 6. Vellas et al. Lancet Neurol 2012;11(10):851-9; 7. RCP tanakan cpr Mai ® 2025; RCP tanakan sol Mai 2025; 8. Data on file; 9 Ren et al. Neural Regen Res 2019;14(7):1152-7. 10 Hilton et al. Cochrane Database of Systematic Reviews 2013;3:CD003852; 11 von Boetticher et al. Neuropsychiatric Disease and Treatment 2011;7:441– 447; 12 Hamann K. The Internet Journal of Otorhinolaryngology 2006:6(2):1-7; 13 Sokolova et al. International Journal of Otolaryngology 2014;2014:682439 Medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală. Acest material promoţional este destinat profesioniștilor din domeniul sănătăţii. Este important să raportaţi orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Str Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucureşti 011478- RO, e-mail: adr@anm.ro, Website: www.anm.ro. Totodată, reacţiile adverse suspectate se pot raporta și către reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă, la Mayoly Romania SRL, Str Mihai Eminescu, Nr 108-112, București, Sector 2. Telefon: +40 371 575 757, e-mail: vigilance.ROU@mayoly.com Adresa de e-mail informații medicale Mayoly Romania: medinfo.rou@mayoly.com
Pentru informaţii complete de prescriere, vă rugăm să scanaţi codurile QR:
membranelor celulare). Acţiunea terapeutică este datorată fitocomplexului, nici unul dintre compușii chimic activi separaţi nu realizează efecte farmacologice similare extractului total. Studiile clinice efectuate asupra extractului EGb 761® în tratamentul demenţelor vasculare și neuronale, a concluzionat că, acesta influenţează factorii cauzali ai bolii și acţionează prin: efect hemoreologic, neuroprotector și de captare a radicalilor liberi de oxigen. Cercetările întreprinse au atestat că extractul EGb 761® este singurul medicament care influenţează benefic toate procesele profunde de dereglare a activităţii neuronale caracteristice neurodemențelor (împiedică peroxidarea lipidică, împiedicând astfel pierderea fosfolipidelor membranare prin inhibarea radicalilor liberi de oxigen toxici, stabilizând membranele neuronale și îmbunătăţind metabolismul energetic al neuronilor; asigură stimularea irigării cerebrale; inhibă agregarea trombocitelor și eritrocitelor; crește toleranţa ţesutului cerebral faţă de hipoxie; păstrează funcţionalitatea ţesutului cerebral mai mult timp, chiar și în condiţii de hipoxie și ischemie).
De ce este importantă standardizarea „precisă”
Evaluarea extractului prin definirea tuturor fracțiunilor terapeutic active, crește profilul de siguranță al extractului în special în asocierea în perioadă îndelungată și permite evaluarea sau evitarea efectelor secundare sau a interacțiunilor medicamentoase. De exemplu, variații mari ale raportului dintre ginkoflavonoide, ginkoterpenoide modifică efectul final, un extract cu „flavone cosmetizate” (prin adaos de rutozidă/cvercetol) dar cu puține lactone terpenice nu se va comporta ca unul corect standardizat; absența biflavonelor din extract este foarte importantă, sunt compuși dimeri, cuochimie etajata, care reduc absorbția ginkoterpenoidelor; o concentrație mai mare de ginkolide poate influența în mod negativ reologia sângelui,. Tot standardizarea precisă referitoare la acizii ginkolici este foarte importantă, concentrația de ≤ 5 ppm, reduce riscul de efecte secundare, știindu-se că acești acizi sunt iritanți și alergeni. În practică, calitatea extractului EGb 761®, se traduce prin: reproductibilitatea compoziției, profilul de siguranță, consistența
rezultatelor clinice. Pe piață există multe produse care afișează „24% flavone / 6% terpene”. Unele pot fi obținute cu diferiți solvenți, ca de exemplu cu alcool/apă, fapt care determină un DER diferit (10:1), nu sunt cuantificate în subclasele importante terapeutic, sau nu ating pragul ≤ 5 ppm la acizii ginkgolici; amestecul acetonă-apă 60% extrage concomitent flavonolglicozide și lactone terpenice cu urme de acizi ginkgolici. Extractele etanolice pot fi valoroase, dar fără „rafinare și cuantificare”, fără DER și sub-intervale terpenice, nu pot fi considerate echivalente. Suplimentele pe pulberi de frunze sau extracte 10:1 „standardizate pe hârtie” explică heterogenitatea rezultatelor în analize mixte, deci, riscul de adulterare este de asemenea mare. Rezultatul: profil chimic diferit, variabilitate mare între loturi și eficacitate imprevizibilă. Concluzia practică: „24/6” este doar un capăt de descriere; fără solvent, DER, sub-intervale pentru fracțiunile terpenice și limita la acizii ginkgolici, precizarea lipsei biflavonoidelor, produsul nu este echivalent cu EGb 761®.
EGb 761® vs extracte generice – consecințe practice
Reproductibilitatea: cu EGb 761® poți anticipa un profil constant al markerilor bioactivi; genericele „24/6” pot varia
În concluzie
semnificativ. Eficacitatea: semnalele clinice cele mai convingătoare provin din studii cu EGb 761®; agregarea „orice Ginkgo” diminuează efectele. Siguranța: limita la acizii ginkgolici reduc riscuri iritative/alergene; unele produse generice pot depăși pragurile acceptate. Interacțiuni: date controlate (de ex. cu rivaroxaban) nu arată influențe relevante pentru EGb 761®; pentru alte extracte nu există neapărat dovezi de același nivel.
Bibliografie selectivă:
Kulic et al Ginkgo biloba leaf extract EGb 761® as a paragon of the product by process concept. Frontiers in Pharmacology 2022;13:1007746; Orhan et al.Estimating the extent of adulteration of the popular herbs black cohosh, echinacea, elder berry, ginkgo, and turmeric – its challenges and limitations. Natural product report, 2024, 10; Singh et al. Neuroprotective and Antioxidant Effect of Ginkgo biloba Extract against AD and Other Neurological Disorders. Neurother. J. Am. Soc. Exp. NeuroTher. 2019;16:666–674; Tang et al. Evidence for the persistence of wild Ginkgo biloba (Ginkgoaceae) populations in the Dalou Mountains, southwestern China. American Journal of Botany 2012;99:1408–1414; Tomino et al. Mild Cognitive Impairment and Mild Dementia: The Role of Ginkgo biloba (EGb 761®). Pharmaceuticals 2021;14(4):305.
„Ginkgo biloba” nu este un singur produs, iar eticheta „24/6” nu garantează nici compoziție, nici siguranță. EGb 761® este un standard tocmai pentru că îndeplinește simultan toate criteriile FE: tehnologie controlată, DER adecvat, raport flavone/terpene verificat și ≤ 5 ppm acizi ginkgolici. Când alegerea merge către un astfel de extract, cresc șansele de reproductibilitate clinică, de beneficiu, util în indicațiile susținute de date, și de siguranță în utilizare. Dacă totuși se folosește un produs alternativ, evaluați: tipul de solvent folosit la obținerea acestuia, DER, sub-intervale pentru lactonele terpenice și dovada privind acizii ginkgolici, lipsa biflavonelor. Este diferența dintre o intervenție cu șanse reale de reușită și una „la noroc”.
PĂSTREAZĂ-ȚI AMINTIRILE CU UN SIMPLU TEST
UN SINGUR TEST - 7 PARAMETRI
phosphorylated Tau217 (pTau217), phosphorylated Tau181 (pTau181), β- amyloid 1-40 (Aβ1-40), β-amyloid 1-42 (Aβ1-42), glial fibrillary acidic protein (GFAP), neurofilament light chain (NFL), and α-synuclein ( în plasma umană.
AFLĂ DIN TIMP RISCUL DE A DEZVOLTĂ MALADIA
ACUM MAI SIMPLU CA NICIODATĂ!
ALZHEIMER
Complexitatea internării nevoluntare și necesitatea unei recunoașteri
structurale în
sistemul de sănătate mintală
The complexity of involuntary hospitalization and the need for structural recognition in the mental health system
Internarea nevoluntară reprezintă una dintre cele mai complexe intervenții din practica psihiatrică, întrucât presupune restrângerea temporară a libertății individuale în scop terapeutic, în condițiile unei tulburări psihice severe asociate cu risc. Deși cadrul legislativ reglementează procedura și garanțiile legale, sistemele de organizare și finanțare nu reflectă întotdeauna gradul real de dificultate clinică și de responsabilitate profesională ridicată.
RProf. Univ. Habil. Dr. Adela Magdalena Ciobanu
UMF „Carol Davila”, București, președinte Asociația Psihiatrilor Liberi din România
estrângerea libertății în scop terapeutic constituie una dintre cele mai sensibile intervenții din medicina contemporană. Internarea nevoluntară este justificată doar atunci când un medic psihiatru constată prezența unei tulburări psihice care, în absența internării, prezintă un pericol de vătămare iminent pentru sine sau pentru alții, sau riscul unei deteriorări grave a stării de sănătate a persoanei respective, după ce au fost epuizate opțiunile unei internări voluntare. Această intervenție nu este doar o procedură juridică, ci expresia unei decizii clinice de maximă responsabilitate. Ea presupune integrarea rapidă a datelor psihopatologice, a contextului social și a riscului comportamental, într-un cadru reglementat juridic. Legea 487/2002- revizuită nu enumeră diagnostice pentru care se poate dispune internarea nevoluntară. Practic, internarea nu este condiționată de un anumit diagnostic, ci de îndeplinirea unor criterii legale legate de risc și starea clinică.
În mod paradoxal, deși este una dintre cele mai solicitante forme de intervenție psihiatrică, internarea nevoluntară este rareori reflectată diferențiat în mecanismele de evaluare structurală și finanțare.
Complexitatea clinică
a
internării nonvoluntare
Internarea nevoluntară este asociată predominant cu forme severe de patologie psihiatrică, precum episoade psihotice acute, tulburări afective majore cu risc suicidar, stări de agitație severă, delirium cu agitație și risc de auto-vătămare, intoxicații severe cu alterarea discernământului. Aceste diagnostice în sine nu sunt suficiente. Decizia de internare se ia frecvent în condiții de urgență, necesitând aprecierea proporționalității măsurii și evaluarea capacității de consimțământ. Internarea nevoluntară nu este justificată dacă nu se decelează un risc sau o deteriorare gravă a stării de sănătate. Literatura arată că tulburările psihotice și afective severe sunt asociate cu mortalitate crescută și risc suicidar semnificativ, ceea ce justifică intervenții protectoare în situații selectate [1,2]. Evaluarea riscului este însă un proces probabilistic, nu determinist, ceea ce amplifică responsabilitatea profesională.
În plus, aceste cazuri sunt adesea complicate de comorbidități somatice sau consum de substanțe, ceea ce crește gradul de dificultate al managementului clinic.
Cadrul legislativ
În România, internarea nevoluntară este reglementată prin Legea sănătății
mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice (Legea nr. 487/2002, republicată), care stabilește criteriile, procedura și garanțiile legale.
Internarea nevoluntară poate fi dispusă atunci când: persoana suferă de o tulburare psihică, există risc iminent pentru sine sau pentru alte persoane, tratamentul nu poate fi realizat în alt mod. Procedura presupune: evaluare psihiatrică documentată, notificarea instanței, confirmarea juridică a măsurii, revizuiri periodice.
Această succesiune procedurală implică o rigoare documentară și o asumare profesională considerabilă.
Dimensiunea etică și juridică
Internarea nevoluntară implică o punere în balanță a autonomiei pacientului, pe de o parte, și a principiului protecției, pe de altă parte. Etica medicală contemporană recunoaște autonomia ca principiu fundamental, dar condiționează exercitarea acesteia de existența unei capacități decizionale adecvate [3]
În România, Legea nr. 487/2002, republicată, reglementează condițiile internării non-voluntare, stabilind criteriile de pericol și procedurile de control judiciar [4]
Această reglementare introduce o dimensiune juridică formalizată în actul clinic, crescând nivelul de responsabilitate documentară și instituțională.
Următorul pas în tratamentul
Mai puține administrări, mai multă viață între ele1,2
1. Abilify Maintena® 960 mg Rezumatul Caracteristicilor Produsului, octombrie 2025; 2. Pappa et al. Patient Prefer Adherence 2025;19:1179-1195;
Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală: PRF. Pentru aspecte legate de promovarea și distribuția medicamentului în România, vă rugăm să vă adresați reprezentantului local Swixx Biopharma SRL, e-mail romania.info@ swixxbiopharma.com; tel +40 371 530 850. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată contactând Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucuresti 011478- RO, e-mail: adr@anm.ro sau reprezentantul local al deținătorului autorizației de punere pe piață, Swixx Biopharma SRL la următoarele date de contact: e-mail: medinfo.romania@swixxbiopharma.com; tel +40 371 530 850. Acest material este destinat profesioniștilor din domeniul sănătăţii. Pentru informaţii suplimentare privind acest medicament consultaţi Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) accesând codul QR alăturat.
Acest produs este comercializat și distribuit în prezent de către Swixx Biopharma în baza unui acord cu Lundbeck
Biopharma S.R.L., Șos.București-Ploiești
Clădirea A, sector 1, 013681, București, România Tel. +40 371 530 850; e-mail romania.info@swixxbiopharma.com
Internarea nevoluntară situează psihiatrul într-o zonă de tensiune între două principii fundamentale: respectul pentru autonomie și obligația de protecție și beneficiență.
Decizia de restrângere a libertății trebuie să fie proporțională, justificată și temporară. Ea implică o responsabilitate morală care depășește simpla aplicare a unui protocol.
Problema indicatorilor
de performanță
Sistemul actual de finanțare și evaluare a performanței spitalicești este predominant cantitativ și administrativ, bazat pe: - durata medie de spitalizare, - rata de ocupare a paturilor, - numărul de cazuri externate, - coduri DRG.
Aceste criterii nu reflectă complexitatea internării nevoluntare.
Paradoxal, cazurile cele mai dificile –cele care presupun risc major și responsabilitate juridică – pot fi percepute administrativ ca „ineficiente” prin durata mai mare de spitalizare sau consumul crescut de resurse.
Necesitatea recunoașterii unui indicator specific
Internarea nevoluntară ar trebui recunoscută ca:
• indicator de complexitate clinică,
• indicator de risc medico-legal,
• indicator de responsabilitate profesională.
Analizând complexitatea și riscurile unei internări nevoluntare, există câteva propuneri posibile, și anume:
1. Codificare distinctă în sistemul de raportare.
2. Ponderare financiară suplimentară în cadrul decontării.
3. Indicator calitativ în evaluarea performanței secțiilor de psihiatrie.
4. Recunoaștere explicită în normele privind gradul de dificultate al activității.
Această recunoaștere nu are scop punitiv sau stimulativ excesiv, ci reflectă realitatea clinică.
Implicații pentru sistemul românesc
În contextul unor resurse limitate și al unei presiuni crescute asupra serviciilor
de sănătate mintală, absența unei diferențieri adecvate a cazurilor cu grad ridicat de complexitate, cum este cazul internării nevoluntare, poate genera efecte sistemice nedorite: descurajarea asumării responsabilității pentru cazurile dificile, creșterea presiunii administrative asupra echipelor și tendința de a reduce durata internării sub nivelul optim clinic.
O abordare matură presupune integrarea criteriilor de complexitate clinică în evaluarea performanței, nu doar a indicatorilor cantitativi de activitate.
Secțiune comparativă: perspective europene
La nivelul Uniunii Europene, internarea nevoluntară este reglementată distinct în toate statele membre, în baza unor garanții juridice clare privind protecția drepturilor persoanei, controlul judiciar și proporționalitatea măsurii. Cu toate acestea, modul în care sistemele sanitare integrează organizatoric și financiar aceste situații diferă semnificativ, reflectând tradiții administrative, modele de finanțare și culturi profesionale diferite.
În multe state, deși internarea fără consimțământ nu este considerată un „indicator de performanță” în sens economic, particularitățile sale – severitate clinică crescută, risc suicidar sau heteroagresiv, complexitate medico-legală, necesar de personal suplimentar – sunt recunoscute indirect prin mecanisme diferențiate de organizare și alocare a resurselor.
În Franța, îngrijirile psihiatrice fără consimțământ sunt integrate într-un cadru normativ specific, iar finanțarea psihiatriei include mecanisme distincte față de sistemul DRG clasic utilizat în patologia somatică [5,6]. Există prevederi care permit alocări financiare diferențiate pentru anumite tipuri de activitate asociate îngrijirilor fără consimțământ, recunoscând implicit încărcarea suplimentară profesională și organizațională.
În Germania, legislația privind internarea nevoluntară este reglementată la nivel de land, prin legile cunoscute sub denumirea generică de PsychKG (Psychisch-Kranken-Gesetze). Această descentralizare juridică corespunde structurii federale a statului și permite adaptări la nivel regional.
Din punct de vedere financiar, sistemul psihiatric a fost dezvoltat separat
de DRG-urile somatice, prin modelul PEPP (Pauschalierendes Entgeltsystem Psychiatrie und Psychosomatik). Acesta integrează variabile legate de severitate, durată și intensitatea îngrijirii, încercând să reflecte particularitățile domeniului psihiatric [7,8]. Deși internarea nevoluntară nu constituie un indicator remunerat distinct, severitatea și necesarul crescut de resurse sunt integrate în logica alocării financiare.
În Marea Britanie, internarea fără consimțământ în baza Mental Health Act este atent monitorizată, iar sănătatea mintală beneficiază de mecanisme de plată și organizare distincte față de alte specialități medicale [9,10]
De asemenea, literatura europeană evidențiază variații semnificative ale ratelor de internare nevoluntară între state, variații care nu pot fi explicate exclusiv prin prevalența tulburărilor psihice severe. Literatura sugerează existența unor determinanți sistemici, culturali și organizaționali relevanți, incluzând structura serviciilor comunitare, tradiția juridică privind protecția persoanei, pragurile de risc acceptate în practică și arhitectura mecanismelor de finanțare [11]. Inițiativele recente se concentrează pe reducerea coerciției și pe îmbunătățirea calității îngrijirii în situații restrictive [12]. Diferențele observate indică faptul că internarea nevoluntară reprezintă nu doar un indicator clinic, ci și un marker al modului în care sistemele de sănătate mintală gestionează echilibrul dintre autonomie, siguranță și responsabilitate profesională.
În ultimul deceniu, inițiativele europene în domeniu s-au concentrat pe reducerea utilizării măsurilor coercitive, dezvoltarea alternativelor comunitare și a intervențiilor precoce, standardizarea indicatorilor de calitate și consolidarea mecanismelor de transparență și monitorizare. Aceste direcții reflectă o schimbare de paradigmă, în sensul redefinirii internării nevoluntare ca intervenție de ultimă instanță, justificată clinic și juridic, și supusă unui control riguros al proporționalității și duratei.
Prin urmare, deși în majoritatea sistemelor, internarea nevoluntară nu este tratată ca indicator remunerabil distinct, complexitatea sa este recunoscută indirect prin mecanisme organizaționale și financiare diferențiate, adaptate severității și intensității îngrijirii.
Implicații pentru
sistemul românesc
În România, internarea nevoluntară beneficiază de un cadru juridic specific, însă mecanismele de finanțare și evaluare a activității psihiatrice sunt predominant centrate pe indicatori cantitativi, precum numărul de cazuri, durata medie de spitalizare și volumul total de activitate. Această abordare poate limita capacitatea sistemului de a reflecta adecvat complexitatea clinică și încărcarea profesională asociate cazurilor cu risc crescut.
Absența unei diferențieri explicite a cazurilor cu grad ridicat de severitate și complexitate poate conduce la subestimarea efortului profesional implicat în gestionarea riscului suicidar sau heteroagresiv, la apariția unor presiuni administrative necorelate cu realitatea clinică și la dificultăți în planificarea resurselor umane adecvate. În plus, lipsa raportării la complexitate poate genera distorsiuni în evaluarea performanței, prin uniformizarea situațiilor clinice profund heterogene.
O recunoaștere structurală ar putea include integrarea severității și a riscului în sistemele de case-mix, ajustarea resurselor umane și dezvoltarea unor indicatori calitativi care să reflecte complexitatea intervenției, fără a transforma constrângerea într-un obiectiv administrativ.
O abordare structurală ar putea include integrarea severității și a nivelului de
risc în sistemele de tip case-mix, ajustarea normativelor de personal în funcție de complexitatea cazurilor și dezvoltarea unor indicatori calitativi care să reflecte complexitatea intervenției.
Este esențial ca aceste mecanisme să nu transforme constrângerea într-un obiectiv administrativ, ci să asigure o evaluare echitabilă și contextualizată a activității profesionale.
Concluzii
Internarea nevoluntară reprezintă una dintre cele mai complexe intervenții din psihiatrie, situată la intersecția dintre dimensiunea clinică cu cele etice si juridice. Analiza comparativă europeană indică faptul că, deși această măsură nu este tratată explicit ca indicator de performanță sau ca element remunerabil distinct, complexitatea sa este recunoscută indirect prin mecanisme organizaționale și financiare adaptate specificului domeniului.
Pentru sistemul românesc, o evoluție coerentă ar presupune integrarea explicită a conceptului de complexitate clinică în arhitectura organizațională și financiară a serviciilor de sănătate mintală, astfel încât evaluarea administrativă să reflecte fidel realitatea profesională, responsabilitatea asociată gestionării riscului din cadrul internărilor nevoluntare și particularitățile intervențiilor și duratei de spitalizare.
Bibliografie
1. Fazel S, Runeson B. Suicide. N Engl J Med. 2020; 382:266–74.
2. Chesney E, Goodwin GM, Fazel S. Risks of all-cause and suicide mortality in mental disorders. World Psychiatry. 2014; 13:153–60.
3. Beauchamp TL, Childress JF. Principles of Biomedical Ethics. 8th ed. Oxford University Press; 2019.
4. Legea nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, republicată. Monitorul Oficial al României.
5. Code de la santé publique (France). Dispositions relatives aux soins psychiatriques sans consentement.
6. IRDES. Le financement des établissements de psychiatrie et de santé mentale en France. 2020.
7. Gesetz über Hilfen und Schutzmaßnahmen bei psychischen Krankheiten (PsychKG). Bundesrepublik Deutschland.
8. G-DRG System. Evaluation of the PEPP system for psychiatric care. 2018.
9. Mental Health Act 1983 (amended 2007). United Kingdom.
10. NHS England. National Tariff Payment System. 2021.
11. Sheridan Rains L, Zenina T, Dias MC, et al. Variations in rates of involuntary hospitalisation and detention across Europe. Lancet Psychiatry. 2019; 6:403–17.
12. Høyer G, et al. Reducing coercion in mental health services: European perspectives. PLoS One. 2022; 17:e0264046.
Metode psihanalitice de diagnosticare precoce a autismului
Psychoanalytic methods for early diagnosis of autism
Ca și în cazul altor afecțiuni psihice, cauzalitatea proprie autismului se distribuie până astăzi între una organică,’’pur materială” și alta psihică, ’’pur formală”. După revoluția științifică a geneticii și drept consecință a evaluării recursive a raporturilor dintre fenotip, un fel de „materie” sui-generis și genotip, un fel de „formă” sui-generis, s-a emis ipoteza posibilității stimulării formale a unei „materii” a cărei „formă” pare a fi deficitară. Este ceea ce astăzi ține nu atât de o geneză, cât de o epigeneză. De unde și întrebarea care ghidează această intervenție: cum anume am putea interveni nu atât formal cât „epi-formal”, pentru a spune astfel, în cazurile de autism, dat fiind faptul că plasticitatea creierului unui copil se modifică în mod semnificativ după vârsta de un an? Pot fi, oare, tăieturile sinaptice o modalitate de restructurare formală la nivele superioare - dependente, treptat și în mod esențial, de limbaj – a unei materii inițiale care pare să reziste acestui proces? Să reamintim, în context, teza analogă a lui Freud, după care progresul psihic al copilului are loc mai degrabă prin „lipsă”, nu prin „prezență”. Imaginația, bunăoară, nu se poate dezvolta decât în lipsa percepției. Întrebări grele ale căror răspunsuri necesită, credem, câteva clarificări prealabile. Să mai reamintim, de asemenea, că puterea formei și prin urmare autonomia relativă a acesteia în raport cu materia apăruse deja în biologie: funcția creează organul, se spunea cândva. Dar poate că cele mai spectaculoase exemple în acest sens ni le oferă tocmai științele așa-zis „dure”. Iată câteva dintre acestea: anticiparea, “pur formală”, a tabelului elementelor chimice al lui Mendeleev, ipoteza cu totul neverosimilă a contractării și dilatării spațiului și timpului a lui Einstein, cea a antimateriei a lui Dirac și poate cea mai celebră dintre toate, ipoteza bosonului Higgs, „particula lui Dumnezeu”, anticipată cu mai bine de 50 de ani înainte de verificarea ei experimentală1.
PProf. Univ. Dr. Virgil Ciomoș
DCSU, Filiala Cluj a Academiei Române, psihanalist practician, membru al EPFCL, Paris
entru ca această intervenție epi-formală să aibă un efect trebuie să definim, mai întâi, ce anume înseamnă identitatea unui subiect uman. Căci într-adevăr, în cazurile de autism grav nu putem vorbi cu adevărat despre o identitate cu sine, adică de una asumată, reflectată. Altfel spus, autistul poate dezvolta identificări (prin definiție generice), dar are dificultăți majore în a asuma o identitate (prin definiție singulară). De aceea, psihismul autistului se limitează adesea la o pură tranzitivitate. Or, începând cu Parmenide și trecând prin Hegel, principiul identității se definește printr-o relație definită pentru prima dată în mod explicit de Aristotel2, creatorul logicii, și anume, A = A. Ceea ce în logica matematică a devenit A identic egal cu A. Cum se vede,
identitatea nu relevă de materie ci de formă. Ea nu este un element ci o relație, mai precis o relație a elementului cu sine însuși. Am putea astfel redenumi identitatea ca o relație de reflexivitate: primul A, adică A1, este identic egal cu al doilea A, A2. Sau, invers, A2 este identic egal cu A1. Identitatea este comutativă. Pentru a analiza mai îndeaproape această relație de perfectă reflexivitate, am putea spune că imaginea lui A1, adică A2, este perfect identică cu A1. Dacă A2 relevă, așadar, de Imaginar, atunci A1 ar trebui desemnat prin Real. Identitatea funcționează atunci când Imaginarul coincide cu Realul. Or, se întreabă atunci Hegel3 (împreună cu Aristotel4), cine anume spune ca Realul – A1 – și Imaginarul – A2 – sunt una? În mod evident, cel care „constată” că A1 și A2 sunt identice este un A3, care vede cumva „de sus” faptul că cei doi A sunt identici. Răspunsul ultim va fi, așadar, A1 este de fapt A3, adică tocmai acela care, trecând prin poziția lui A2, asumă că este, în fapt, sinteza tuturor celor trei poziții. Fenomenologia, logica matematică și psihanaliza numesc acest al treilea A Simbo-
licul. Într-un limbaj matematic ad hoc, Realul ar fi un y1 efect al saturării cu un x1 real funcția – y1 = f(x1), Imaginarul ar fi un y2 care rezultă din saturarea cu un x2 imaginar funcția – y2 = f(x2), iar Simbolicul ar fi tocmai f( )5. Până aici a fost vorba doar de logica matematică sau, cum se mai numește adesea, de cea simbolică. Contribuția psihanalizei în acest context precis, a fost de a denumi acest al treilea A – propriu posibilității auto-reflexivității – die dritte Person – „a treia persoană”6. Identitatea unui subiect este deci rezultatul unui proces. Ea presupune parcurgerea completă a unei bucle (bucla pulsiunii umane, după Freud7), pornind de la A1, Realul, trecând prin A2, Imaginarul, pentru a reveni prin A3, Simbolicul, la A1. Pe scurt, A1 este identic cu A2 din punctul de vedere al lui A3, care este… el însuși (insistăm astfel asupra naturii prin excelență auto-reflexive a pronumelui de întărire). Un alt fel de a spune că identitatea unui subiect – eu –presupune o reflexivitate care trece prin celălalt – al doilea eu, adică tu –, pentru a reveni la sine însuși ca al treilea – el – ,
identic cu primul eu. Pe scurt eu este el, și anume, prin intermediul lui tu. Pentru psihanaliză, semnul esențial al parcurgerii cu succes a acestei bucle este satisfacția pe care o resimte subiectul când se recunoaște în și prin celălalt. O satisfacție pe care Lacan o va redenumi „juisare”8
Ipoteza noastră este că autismul rămâne fixat undeva între Real și Imaginar – ratând astfel Simbolicul – sau, mai precis, că el presupune un recul în raport cu Imaginarul – cu celălalt – prin replierea sa în Realul originar, nu fără a „preleva”, însă, ceva din Imaginarul astfel refulat. Un Imaginar, adică un tu fundamental angoasant, desigur. Prima consecință a acestui rateu al buclei identității – proprie, repetăm, subiectului uman – este tendința de identificare a autistului cu propriul corp. Lacan definește prin această identificare angoasa însăși9. De aceea, orice eveniment corporal – faptul de a-l atinge pur și simplu, de a-l duce la medic (la stomatolog, mai ales), de a sângera cât de puțin, de a avea prima menstruație, de exemplu – sunt uneori sinonime cu catastrofa. Schimbările „personale” se vor confunda cu cele corporale. În aceeași categorie am mai putea situa unele efecte, neunivoce nici ele dar nu mai puțin dramatice, ale dismorfofobiei. Un pas în plus l-ar constitui „prelevarea” – pur imaginară – de către pacientul autist a ceva de ordin corporal din celălalt, de fapt a unei „părți” din propriul lui corp. Este cazul „experimentelor” pacientului autist cu diferite părți ale propriului său corp ca fiind ale… celuilalt. Se poate, de exemplu, juca cu propria lui mână ca nefiind… a lui. Pe scurt, o mână este a lui, cealaltă, nu. Reculul funcționează și la nivelul privirii, organ prin excelență al reflexivității. Autistul are dificultăți reale de a se uita în ochii celuilalt și din acest motiv dezvoltă uneori forme bizare de strabism. Se întâmplă desigur și să ajungă la cel de-a treilea moment al pulsiunii – propriu lui el –, dar nu reușește încă să cupleze pe eu, prin tu, cu acest el. Va vorbi, prin urmare, la persoana a treia folosind fie numele lui, fie pronumele personal de persoana a treia singular. Ținem să precizăm că toate aceste fapte clinice relevă tot atâtea etape ale dezvoltării copilului, doar că cel autist riscă să rămână cumva suspendat într-una din ele. Vom propune acum două „teste” prin care am putea verifica dacă bucla pulsiunii subiectului a ajuns la împlinirea ei,
„teste” relevante la o vârstă suficient de timpurie pentru ca o stimulare epigenetică – esențială și în psihanaliză – să poată fi încă posibilă. Primul poate fi “aplicat” deja la vârsta de 5-6 luni și poate fi înțeles mai ușor prin analogie cu lingvistica, mai precis prin bucla celor trei diateze verbale arhicunoscute: cea activă, cea pasivă, respectiv, cea reflexivă. Să presupunem așadar că un sugar este tocmai scos din băiță. Eliberat de scutece se mișcă, dă din mâini și picioare fără să știe, însă, ce face: mișcă pur și simplu, nu se mișcă încă. Evident, avem de-a face doar cu un eu ipotetic și în consecință, cu primul moment al pulsiunii, cel real, propriu diatezei active. Să presupunem apoi că mama lui îi va pupa talpa unui picior. În felul acesta va fi mișcat – al doilea moment al pulsiunii, cel imaginar, propriu diatezei pasive: este mișcat, și anume, de un tu. Până aici, nu avem de-a face o stare subiectivă ci doar una activă sau reactivă: cea dintre un eu (doar ipotetic) și un tu, respectiv dintre un tu și un eu. O simplă relație orizontală, bi-dimensionată de Real și de Imaginar, adică între sugar și mamă. Se poate însă întâmpla ca, ocupând cea de-a treia poziție din bucla pulsiunii, sugarul să întindă el însuși piciorul spre gura mamei pentru a fi pupat, situație care s-ar traduce prin a se face mișcat, diateza reflexivă10. Sugarul vede de undeva „de sus” cum anume funcționează jocul căci într-adevăr, există deja un joc, sau mai precis un spațiu de joc (o scenă) pe care (se) joacă un eu și un tu. Ca atare, el se vede simultan, ca un eu (i.e. ca actor) aflat într-o relație cu un tu (alter-ego-ul lui) și totodată – fiind acolo „sus” – și ca un el (i.e. ca regizor). Cu alte cuvinte, „vede” jocul în totalitatea buclei sale. În alt context, copilul cere nu să joace ci să se joace. Cu alte cuvinte, el se pune în joc ca un eu împreună cu un tu. Un fel de coincidență între actor – eu – și regizor –el. Ca și în cazul definirii identități, primul este al treilea. Verificarea clinică a împlinirii acestui al treilea moment al pulsiunii este juisarea sugarului, adică sentimentul de satisfacție de a se găsi pe sine însuși. Traducându-l în românește, de acum înainte, sugarul (ca eu) „se (ca el) va gâdila (prin tu)”. Până nu se gâdilă el va fi desigur activ, dar fără să știe – adică va fi doar o promisiune de eu – , sau va fi reactiv –un tu, adică, în raport cu mama –, nu însă și reflexiv – adică un el care este, simultan, și un eu. Coincidența dintre eu și el din
finalul pulsiunii seamănă, între multe altele, cu cea proprie actului amintirii, prin care cel ce face legătura dintre prezent –Real – și trecut – Imaginar – este într-un al treilea timp – Simbolic – răs-timp al regizorului – el –, care observă, dar și intervine pe scena lui eu – din prezent – și a lui tu – din trecut. Tocmai cuplarea (die Paarung, ar spune Husserl) dintre prezent – eul real – și trecut – tu-ul imaginar –din perspectiva unui el simbolic produce satisfacția re-amintirii. Or; la 100 de ani după Freud, un alt vienez – Eric Kandel –avea să primească premiul Nobel pentru faptul de a fi demonstrat că actul amintirii presupune investirea afectivă – cu plăcere, adică, prin neurotransmițători – a relației dintre urma mnezică din hipocamp – trecutul – și centrul vederii – prezentul. Consecința? În cazul complex al re-amintirii, sinapsele au trei, iar nu două terminale. Și aici, survenirea juisării reprezintă semnul constituirii unui eu asumat, adică auto-reflexiv. De aceea, unul dintre criteriile de verificare a autismului în anamneza cu pacienții noștri este și vârsta – adesea mult întârziată – la care apar primele lor amintiri. Ce se întâmplă însă în cazul în care cele trei momente ale pulsiunii nu se succed în ordinea și mai ales în completitudinea lor? Desigur, ne interesează aici doar reculul autist dintre primul și al doilea moment. Din nou corpul sugarului se va confunda cu subiectul însuși, încât celălalt corp – cel al adultului – va fi perceput a fi unul ostil. În loc să se gâdile, sugarul va reacționa (negativ) prin diferite manifestări „psihosomatice”: dermatite atopice, urticarie, dermatite de contact sau, cele încă mai spectaculoase, dermografismele (când producția de histamină și înroșirea pielii sugarului este atât de spontană, încât poți să scrii pur și simplu cu degetul pe pielea lui). Dar și prin contracturi la nivel muscular sau intestinal. Sunt simptome care pot persista până la vârsta adolescenței și chiar dincolo de ea. Boala Crohn poate fi și ea invocată uneori în context. Al doilea „test” este legat de impactul limbajului vorbit asupra copilului. Să presupunem că sugarul începe să gângurească și că, prin hazard, succesiunea lui fonetică se va opri pentru un timp mai lung pe o vocală. Toate astea sunt anticipate de unul dintre cei mai mari lingviști ai secolului trecut, Roman Jakobson, prieten apropiat al lui Lacan11. Acesta ar
putea fi primul moment al pulsiunii, cel activ: copilul vorbește ca un eu pur ipotetic pentru că nu știe nici că și desigur nici ce anume vorbește. Fiind vorba despre o simplă gângureală, am putea spune că el vorbește „pur și simplu”… adică vorbește Vorbirea însăși de vreme ce nu spune nimic determinat. Dacă „pronunță” (fără să știe) vocala a, de pildă, o face doar ca pe un a “pur real”. De regulă, mama și deci tu-ul care asistă la această lalație (în care fonemele sunt încă neseparate și deci nediferențiate), ar putea pronunța la rându-i această vocală, cu speranța că sugarul o va reține prin chiar această repetiție. Repetarea primului a real, va deveni astfel un al doilea, imaginar. Acest al doilea moment în care copilul rămâne pasiv este esențial, căci există de acum două posibilități și deci două intenții diferite pe care mama le-ar putea avea în vedere pentru a-l pronunța pe a. Prima ar fi aceea de a-i sugera copilului cum anume se pronunță „corect” vocala a „în sine”. A doua ar fi, dimpotrivă, aceea de a-l îngâna, adică de a-l face pe copil să intre și el într-un „joc teatral” (iertați-ne pleonasmul), adică pe o „scenă” pentru a imita, fiecare dintre ei – eu și tu –, una și aceeași vocală a, simbolică de astă dată, cea a lui… el. Or marea problemă este că, dacă mama are intenția de a-l pronunța pe a „cel corect”, va da impresia că știe cum se pronunță un a perfect, adică pe al treilea, simbolic, iar în acest caz nefericit, accesul copilului la simbolic, adică la al treilea moment al pulsiunii, este fie întârziat fie de-a dreptul blocat. Astfel, el nu va accede la puterea de a spune propriul lui a, adică la inițiativa de a vorbi în nume propriu. Intrarea
lui în limbaj va fi blocată pentru o vreme tocmai pentru că nu poate ajunge la poziția a treia, proprie lui el. Mama uzurpă practic poziția a treia, poziție unde ar trebui să-și invite propriul copilul. Ceea ce mai înseamnă că ea nu ocupă încă poziția a treia, ci cea de a doua, dominantă. Pe drept cuvânt, putem prin urmare spune că Imaginarul este sursa violenței. Cum putem demonstra că ceea ce pronunță mama nu are o natură simbolică? Foarte simplu: constatând că, fără să vedem cine vorbește, putem recunoaște la telefon vocea unei persoane. Iar vocea unei persoane anume nu este Vocea pură. Ceea ce mai înseamnă că fiecare are a-ul său imaginar și că nimeni nu poate pronunța un a perfect. Or dacă nimeni nu are acces la a-ul perfect, fiecare are dreptul de a-l imita în nume propriu din poziția celui de-a treilea, poziția reflexivă. Cu cât mai repede va accepta mama să intre în acest veritabil „teatru (radio) fonic” și anume, imitând cât mai teatral pe copil, pentru a spune astfel, cu atât mai repede va intra copilul însuși în limbaj. Acest mod de a teatraliza limbajul poartă numele de „prozodie”12. Am putea în consecință spune: câtă prozodie și deci poezie, atâta învățare a limbajului. Înțelegem de ce încă din primele clase englezii au introdus teatrul în formarea copiilor lor. Confirmarea o constituie, ca și în cazul de mai sus, satisfacția, juisarea copilului de propria lui pronunție. El juisează „mâncând” Limba însăși ca pe un fagure de miere. O spune poetul însuși13. Ceea ce mama – cea care nu se vrea „perfectă”14 – constată atunci când spune, juisând la rândul ei: „Mânca-i-ar mama gurița lui”.
Doar cuvintele „reflexive” pot gâdila urechea copilului. Folosind aceste „teste” și alte câteva, colega noastră Marie-Christiane Laznik și echipa ei pariziană au putut evalua și la nevoie, ajuta 15.000 de copii parizieni. Dar despre aceste posibile intervenții, poate altă dată.
1. Răsturnarea de strategie în ce privește design-ul cercetării științifice contemporane a fost cel mai bine popularizată de Henri Poincaré, prin a lui La Science et l’hypothèse (Flammarion, Paris, 1902).
2. Cf. Analiticele.
3. Cf. Ștința logicii, Partea a treia, Editura Academiei, București, 1966.
4. Cf. Fizica, Cartea I.
5. Este felul în care G. Frege rescrie funcția matematică luată “în sine” (cf. „Funcție și concept”, în Scrieri logico-filosofice, I, Editura științifică și enciclopedică, București, 1977). Cf. de asemenea conceptul de illeitate de definit de Em. Lévinas (cf. Altfel decât a fi sau Dincolo de esență, Humanitas, București, 2006).
6. Cf. J.-J. Gorog, La dritte Person, “Mensuel”, nr. 44/2009, EPFCL.
7. S. Freud, ”Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, în Psihologia inconștientului, Opere esențiale, vol. 3, Editura Trei, București, 2010.
8. J. Lacan, Séminaire XI, Les quatre concepts fondamentaux de la psychanalyse, Seuil, Paris, 1964, Capitolul 2.
10. M.-C. Lasnik, La théorie lacanienne de la pulsion permettrait de faire avancer la recherche sur l’autisme, “La Célibataire”, nr. 5, vol. 67-78/2000, ALI.
11. M. Bousseyroux, L’à Jakobson de Lacan, “Mensuel”, nr. 76/2013, EPFCL.
12. M.C. Laznik et all, Do parentese prosody and fathers’ involvement in interacting facilitate social interaction in infants who later develop autism?, „Plos one”, nr. 5/2013.
13. Cf. M. Eminescu, Epigonii.
14. Aluzie la conceptul de good-enough mother al lui D. Winnicott.
Primul Holter Doppler transcranian
Monitorizare de lungă durată pentru detectarea emboliei cu o sondă robotizata și un înregistrator / recorder portabil.
Producător: Atys Medical, Franța
TCDx, UN SISTEM UNIC ȘI INOVATIV
• Fixarea sondei este ușoară și confortabilă.
• Sonda este robotizată și cu auto-reglare.
• Recorderul TCDx este mic, ușor și funcţionează pe bază de baterie cu un timp de înregistrare mai mare de 5 ore.
• Pacientul nu mai este atașat de un TCD. Acesta își poate desfășura activităţile zilnice și chiar să practice sport.
• Post-procesarea semnalului TCD pentru detectarea emboliei este automată și rapidă.
Fiecare eveniment embolic este etichetat, iar operatorul are acces atât la semnătura spectrală cât și la caracteristicile acu
FUNCŢII AUTOMATE PENTRU O MAI BUNĂ EFICIENŢĂ
• La montarea sondei pe capul pacientului, TCDx este conectat la computerul echipat cu software-ul pentru Doppler.
• Sonda robotizată este plasată pe fereastra acustică.
• Semnalul Doppler este optimizat prin modului software de auto-căutare si stocat pe un card de memorie.
• Sistem de calitate: certificare ISO 13485
WAKIe Doppler transcranian portabil din clasa premium care oferă software avansat atât pentru diagnostic cât și pentru aplicații de monitorizare.
WAKIe este disponibil în diferite configurații:
WAKIe TCD: Doppler transcranian unilateral cu modul de diagnosticare
WAKIe 1TC: Doppler transcranian unilateral cu module de diagnostic si de monitorizare
WAKIe 2TC: Doppler transcranian bilateral cu module de diagnostic si de monitorizare
• Afișaj M-mode reduce timpul necesar pentru a localiza fereastra transcraniană. De asemenea, permite o identificare mai ușoară a vaselor de sânge şi a redus timpul de instruire.
• PORTABIL ŞI ROBUST
• AFIŞAJ CLAR
• UŞOR DE UTILIZAT
• RAPORT CULOARE CARACTERISTICĂ COMPLET
• MODUL DE MONITORIZARE AVANSATĂ
• DETECTARE EMBOLIEI
• TESTE FUNCŢIONALE
• DEBITUL CARDIAC
WAKIe Doppler transcranian este unic pe piaţă: poate fi echipat cu un monitor cardiac non-invaziv. Această caracteristică este extrem de utilă în terapie intensivă și OR.
Tulburarea de anxietate socială în rândul
adolescenților: mecanisme explicative și direcții inovative de intervenție
Social anxiety disorder among adolescents: explanatory mechanisms and innovative directions for intervention
Social anxiety disorder or social phobia is one of the most common mental disorders in the pediatric population. Epidemiological data indicate that 1 in 3 adolescents suffer from clinical social anxiety, while 50% of them have subclinical levels of the disorder (Jeffries & Ungar, 2020; Ranta et al., 2024).
NUniversitatea ’’Babeș-Bolyai’’, Cluj-Napoca, Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie
Prof. Univ.
Dr. Anca Dobrean
Universitatea ’’Babeș-Bolyai’’, Cluj-Napoca, Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie
u toți adolescenții care sunt timizi în interacțiuni sociale se confruntă cu fobie socială.
Cea din urmă reprezintă o tulburare mintală, recunoscută atât de către Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale Ediția a 5-a (DSM-5; American Psychiatric Association, 2013), cât și de către sistemul Clasificării Internaționale Statistice a Bolilor Ediția a 11-a (ICD 11; World Health Organization, 2019). Comparativ cu timiditatea, fobia socială se remarcă prin afectarea severă a funcționării adolescentului în diverse domenii importante ale vieții sale, inclusiv performanța școlară, relațiile cu familia sau funcționarea socială. Mai mult decât atât, adolescenții cu fobie socială se diferențiază de cei care sunt doar timizi prin prezența comorbidităților psihiatrice (Burstein et al., 2011).
Mecanisme explicative: Modelul cognitiv al anxietății sociale
Unul dintre modelele bazate pe dovezi științifice, care explică apariția și menținerea pe termen lung a tulburării de anxietate socială, este modelul cognitiv enunțat de către Clark & Wells (1995),
model al cărui aplicabilitate a fost demonstrată și pe populația pediatrică de către Clark & Leigh (2018).
Modelul propune o serie de mecanisme cognitive și comportamentale care, prin interacțiunea lor, explică tabloul clinic al adolescenților diagnosticați cu fobie socială. Aceste mecanisme sunt definite astfel: ● Îngrijorarea anticipatorie se referă la procesul cognitiv prin care o persoană tinde să anticipeze în detaliu ceea ce crede că va urma să se întâmple într-o situație socială viitoare (de exemplu, le vin în minte eșecuri din trecut, se gândesc că vor fi respinși sau ignorați de ceilalți).
● Cognițiile și atitudinile sociale negative reprezintă conținuturi cognitive negative și disfuncționale despre sine sau despre ceilalți care se activează în mintea persoanei atunci când anticipează o situație socială (de exemplu, “O să mă blochez” sau “Ceilalți vor râde de mine”).
● Distorsiunea negativă de interpretare se referă la tendința unei persoane de a interpreta evenimente sociale ambigue sau neutre într-o manieră negativă și de a le catastrofa pe cele ușor negative. De exemplu, dacă un adolescent trimite un mesaj unui prieten și nu primește răspuns imediat, poate interpreta această situație ambiguă ca însemnând că prietenul este supărat pe ea/el, sau nu mai dorește să comunice, ignorând explicații alternative, precum faptul că acesta este ocupat.
● Atenția orientată asupra sinelui și procesarea deficitară a indiciilor sociale externe surprind procesul prin care resursele atenționale direcționate preferențial către sine (de exemplu, senzații interne pe care le interpretează ca fiind o dovadă a pericolului în care se află), precum și ignorarea semnalelor soci-
ale externe, care ar putea contrazice acest pericol (de exemplu, nu este atent la faptul că persoana cu care poartă o conversație îi zâmbește sau este atentă la ceea ce îi spune).
● Imaginea de sine negativă, din perspectiva unui observator, surprinde activarea în mintea adolescentului a felului în care își imaginează că este văzut de către ceilalți în acel moment (de exemplu, se poate vizualiza pe sine arătând foarte roșu la față sau tremurând incontrolabil). Această imagine este de obicei asociată cu evenimentul negativ din trecut care a declanșat tulburarea.
● Utilizarea informației interne se referă la procesul prin care o persoană cu anxietate socială folosește informația internă disponibilă pentru a infera cum arată în fața celorlalți. Astfel, se produce o supraestimare a simptomelor fiziologice și a cât de anxioși cred că par în fața celorlalți. ● Utilizarea comportamentelor de siguranță de tip evitare a situației sociale (adolescentul refuză să iasă în oraș cu colegii săi sau chiulește de la școală pentru a nu interacționa cu alți adolescenți), sau de tip gestionarea impresiei (adolescentă care folosește foarte mult fond de ten pentru a nu fi vizibil atunci când roșește în obraji). Problema utilizării comportamentelor de siguranță este reprezentată de faptul că, deși pe termen scurt scad anxietatea percepută, pe termen lung mențin și exacerbează anxietatea socială, deoarece facilitează focalizarea asupra sinelui și ignorarea indiciilor pozitive din mediul extern, afectează negativ interacțiunile sociale și pot provoca apariția consecințelor temute prin atragerea și mai mult a atenției asupra persoanei.
Drd. Iulia Vlad
DIAGNOSTICUL PRECOCE ȘI URMĂRIREA
EVOLUȚIEI NEUROPATIEI AUTONOME PERIFERICE
Preven ia i controlul complica iilor Diabetului Zaharat
Identificarea altor neuropatii
REZULTATE
Determinarea dureaza 3 minute. Raportul este generat imediat după terminarea determinării.
Graficele detaliate permit evaluarea vizuală a rezultatelor.
Valori reale ale răspunsului galvanic al pielii la nivelul palmelor și tălpilor indică severitatea neuropatiei. Această determinare poate fi comparată cu rezultatele testelor ulterioare pentru a evalua răspunsul pacientului la tratament sau alte intervenții prescrise.
Eventualele asimetrii între partea dreaptă și stângă ajută la identificarea tipului de Neuropatie periferică.
Evaluarea riscului Neuropatiei Cardiace.
Evaluarea scorului de aparitie a nefropatiei
● Ruminația post-eveniment surprinde procesul prin care persoana, după ce se confruntă cu o situație socială, începe să analizeze în detaliu performanța pe care a avut-o în acea situație. Prin această revizuire persoana se percepe negativ și se judecă într-o manieră negativă, nejustificată în comparație cu felul în care a performat social în mod obiectiv.
Conform modelului cognitiv, persoanele cu fobie socială dezvoltă o serie de asumpții disfuncționale despre sine și ceilalți, ceea ce le face să evalueze orice situație socială ca fiind periculoasă. Aceste elemente cognitive sunt responsabile de apariția anxietății.
Tulburarea de anxietate socială poate fi conceptualizată prin următoarele cercuri vicioase: etapa procesării anticipatorii, etapa procesării din timpul situației sociale și etapa procesării post-eveniment.
În faza procesării anticipatorii, adolescentul, înainte de o situație socială, se va îngrijora cu privire la ce urmează să se întâmple. În această etapă putem regăsi activate mecanisme precum cele de îngrijorare anticipatorie, cogniții și atitudini sociale negative, imaginea de sine negativă din perspectiva unui observator și chiar comportamentele de siguranță de tip evitare (Vassilopoulos, 2004).
În faza procesării din timpul situației sociale, persoana cu anxietate socială se află deja într-un mod de procesare al informațiilor cu focalizare asupra sinelui, având așteptarea că va eșua în interacțiunea socială și fiind mai puțin deschisă la a observa indicii din mediul extern, care sugerează că în realitate este acceptat de către ceilalți oameni. În această etapă putem observa activarea mecanismelor de atenție orientată asupra sinelui și de procesare deficitară a indiciilor sociale, utilizarea informațiilor interne sau prezența comportamentelor de siguranță de tip gestionarea impresiei.
După părăsirea situației sociale, adolescentul va începe un proces de analiză amănunțit a performanței sale sociale. Acest proces nu este unul obiectiv, ci este puternic distorsionat de anxietatea puternică pe care a resimțit-o în situație persoana și de percepția negativă pe care o are despre propria persoană. Astfel, interacțiunea socială va fi percepută ca fiind mult mai negativă decât a fost în realitate, fiind comparată cu alte eșecuri percepute din trecutul persoanei. Acest nou eșec perce-
put contribuie la imaginea de sine negativă și la asumpțiile cognitive disfuncționale despre sine (Clark et al., 2005). Intervenții validate științific
Modelul cognitiv a fost transpus în protocoale de intervenție destinate atât adulților, cât și copiilor sau adolescenților. Aceste protocoale bazate pe dovezi științifice au fost testate prin prisma eficienței lor de a reduce tabloul clinic al anxietății sociale la adolescenți, atât în format individual, cât și în format de grup (Leigh & Clark, 2018). Astfel, datele disponibile din literatura de specialitate converg în susținerea acestor intervenții cognitiv-comportamentale, ca fiind prima linie de tratament în reducerea anxietății sociale la copii și adolescenți (Walter et al., 2020).
Direcții noi de intervenție
Chiar dacă există la ora actuală intervenții pentru reducerea anxietății sociale la adolescenți bine susținute empiric, acestea întâmpină o serie de limitări. Cele mai importante sunt barierele în accesarea tratamentului și ratele variate de răspuns la tratament (Walder et al., 2025).
O direcție nouă de intervenție, care are capacitatea de a crește accesul adolescenților la sprijin emoțional bazat pe dovezi empirice, este reprezentată de utilizarea agenților conversaționali automatizați. Această nouă tehnologie poate fi definită drept un sistem inteligent, care simulează o interacțiune umană, putând avea ca input sau output mesaje text și care poate deține sau nu o reprezentare fizică (Laranjo et al., 2018). Principiile cognitiv-comportamentale au fost deja transpuse în astfel de agenți conversaționali automatizați, cu rolul de a reduce diverse dificultăți de sănătate mintală la tineri, iar rezultatele obținute sunt promițătoare (Balan et al., 2024).
Eterogenitatea privind răspunsul la tratament poate fi redusă prin utilizarea metodelor idiografice, cu scopul personalizării tratamentului. O explicație pentru ratele variate de răspuns la intervențiile validate științific este reprezentată de ideea că protocoalele pot fi limitate în adresarea comorbidităților sau nevoilor specifice ale anumitor clienți. Prin urmare, clinicienii trebuie să apeleze adesea la judecata lor clinică în luarea de decizii, atunci când protocolul nu este pliat pe nevoile specifice ale pacientului. Or, această abatere de la protocol, insuficient standardizată, poate să influențeze negativ rezultatele tratamentu-
lui (Levinson et al., 2025). Abordarea idiografică implică reorientarea cercetătorilor către investigarea modificărilor apărute la nivelul pacienților individuali dinspre grupuri de diagnostice, cu scopul explorării mecanismelor schimbării pe parcursul tratamentului (Altman et al., 2020).
Bibliografie
1. Altman, A. D., Shapiro, L. A., & Fisher, A. J. (2020). Why does therapy work? An idiographic approach to explore mechanisms of change over the course of psychotherapy using digital assessments. Frontiers in psychology, 11, 782.
2. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
3. Balan, R., Dobrean, A., & Poetar, C. R. (2024). Use of automated conversational agents in improving young population mental health: a scoping review. NPJ Digital Medicine, 7(1), 75.
4. Burstein, M., Ameli-Grillon, L., & Merikangas, K. R. (2011). Shyness versus social phobia in US youth. Pediatrics, 128(5), 917-925.
5. Clark, D. M. and Wells, A. (1995). A cognitive model of social phobia. In R. G. Heimberg, M. R. Liebowitz, D. A. Hope and F. R. Schneier (Eds.), Social Phobia: diagnosis, assessment and treatment (pp. 69–93). New York: Guilford Press
6. Clark, D. M., Crozier, W. R., & Alden, L. E. (2005). A cognitive perspective on social phobia. The essential handbook of social anxiety for clinicians, 193-218.
7. Jefferies, P., & Ungar, M. (2020). Social anxiety in young people: A prevalence study in seven countries. PloS one, 15(9), e0239133.
8. Laranjo, L., Dunn, A. G., Tong, H. L., Kocaballi, A. B., Chen, J., Bashir, R., ... & Coiera, E. (2018). Conversational agents in healthcare: a systematic review. Journal of the American Medical Informatics Association, 25(9), 1248-1258.
9. Leigh, E., & Clark, D. M. (2018). Understanding social anxiety disorder in adolescents and improving treatment outcomes: Applying the cognitive model of Clark and Wells (1995). Clinical child and family psychology review, 21(3), 388-414.
10. Levinson, C. A., Christian, C., & Becker, C. B. (2025). How idiographic methodologies can move the clinical-science field forward to integrate personalized treatment into everyday clinical care and improve treatment outcomes. Clinical Psychological Science, 13(1), 69-82.
11. Ranta, K., Aalto-Setälä, T., Heikkinen, T., & Kiviruusu, O. (2024). Social anxiety in Finnish adolescents from 2013 to 2021: change from pre-COVID-19 to COVID-19 era, and mid-pandemic correlates. Social psychiatry and psychiatric epidemiology, 59(1), 121-136.
12. Vassilopoulos, S. P. (2004). Anticipatory processing in social anxiety. Behavioural and Cognitive Psychotherapy, 32(3), 303-311.
13. Walder, N., Frey, A., Berger, T., & Schmidt, S. J. (2025). Digital mental health interventions for the prevention and treatment of social anxiety disorder in children, adolescents, and young adults: systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials. Journal of Medical Internet Research, 27, e67067.
14. Walter, H. J., Bukstein, O. G., Abright, A. R., Keable, H., Ramtekkar, U., Ripperger-Suhler, J., & Rockhill, C. (2020). Clinical practice guideline for the assessment and treatment of children and adolescents with anxiety disorders. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 59(10), 1107-1124.
15. World Health Organization. (2019). International statistical classification of diseases and related health problems (11th ed.). https://icd.who.int/
Hipnoza regresivă în psihiatria pediatrică: instrument terapeutic
Regressive hypnosis in pediatric psychiatry: a therapeutic tool
Prof. Univ.
Dr. Laura Nussbaum
UMFT „Victor Babeș”, Timișoara, vicepreședinte al SNPCAR
Dr. Alexandra Șerban
Doctorand UMFT „Victor Babeș”, Timișoara, secretar general al
1. Introducere
„Hipnoza nu este un somn, ci o stare modificată a conștiinței în care mintea devine mai deschisă la sugestii și vindecare.” Milton H. Erickson.
Tulburările psihice la copil și adolescent constituie în prezent una dintre cele mai importante provocări ale sănătății publice globale. Datele epidemiologice recente indică faptul că aproximativ 1 din 7 copii și adolescenți prezintă o tulburare mintală diagnosticabilă, cu prevalențe în creștere pentru tulburările anxioase și depresive [1]. În rândul adolescenților, prevalența tulburărilor afective poate atinge 20–25% în anumite regiuni europene, iar datele naționale evidențiază o creștere semnificativă a simptomatologiei anxios-depresive în populația școlară [2] . Aceste cifre reflectă nu doar o problemă de morbiditate psihiatrică, ci și o vulnerabilitate developmentală care poate influența traiectoria întregii vieți psihice.
Deși intervențiile farmacologice rămân fundamentale în anumite tablouri clinice, ele nu sunt suficiente pentru a aborda complexitatea dimensiunilor emoționale, relaționale și simbolice implicate în suferința copilului [3]. Psihiatria pediatrică contemporană se orientează tot mai mult către intervenții multimodale, integrative, care să valorifice resursele dezvoltării și particularitățile neuropsihologice ale copilăriei.
În acest context, hipnoza clinică a cunoscut o reevaluare științifică majoră în ultimele decenii, fiind recunoscută de organisme profesionale internaționale precum American Psychological Association, American Academy of Pediatrics și British Society of Clinical and Academic Hypnosis ca metodă terapeutică validată, cu aplicabilitate în managementul durerii, anxietății și tulburărilor funcționale [4, 5]
Dintre formele sale de aplicare, hipnoza regresivă suscită un interes particular în psihiatria pediatrică, prin potențialul său de a facilita accesul la experiențe emoționale timpurii, de a susține procesele de restructurare narativă și de a activa mecanisme interne de autoreglare [6] În populația pediatrică, unde imaginația, simbolizarea și regresia tranzitorie sunt procese naturale ale dezvoltării, această abordare poate constitui un instrument terapeutic adaptat specificului vârstei.
2. Repere istorice ale hipnozei: de la ritual la intervenție clinică
2.1. Rădăcini antice și utilizări ritualice
Stări asemănătoare transei au fost utilizate în scop terapeutic încă din Antichitate [7]. În Egiptul antic, așa-numitele „temple ale somnului” facilitau experiențe de vindecare prin sugestie și simbolism. În Grecia, templele dedicate lui Asclepios integrau ritualuri de inducere a unei stări modificate de conștiință, în care pacientul primea „mesaje vindecătoare”. Practici similare pot fi identificate în tradițiile șamanice, unde transa era utilizată pentru accesarea unor dimensiuni simbolice ale experienței umane.
Deși aceste practici nu erau conceptualizate științific, ele conțineau elemente fundamentale regăsite în hipnoza modernă: focalizarea atenției, sugestia, relaxarea profundă și utilizarea simbolurilor [7] 2.2. Secolul XVIII și emergența cadrului științific
În secolul al XVIII-lea, Franz Anton Mesmer introduce teoria „magnetismului animal”, susținând existența unui fluid
universal care poate fi manipulat în scop terapeutic [7]. Deși conceptele sale au fost ulterior invalidate, Mesmer a avut meritul de a aduce fenomenul în atenția mediului medical.
Termenul de „hipnoză” este introdus în 1840 de James Braid, care respinge explicațiile magnetice și definește hipnoza drept o stare psihologică modificată, caracterizată prin concentrare și sugestibilitate crescută [8]. Această redefinire marchează tranziția de la un model mistic la unul psihologic.
2.3. Secolul XIX: polarizarea neurologic–psihologică
În Franța, Jean-Martin Charcot studiază hipnoza la pacientele cu isterie, considerând-o un fenomen neurologic patologic [7]. În opoziție, Hippolyte Bernheim și Școala de la Nancy pun accent pe sugestibilitate și relația terapeutică, anticipând abordările psihologice moderne.
Sigmund Freud utilizează hipnoza la începutul carierei pentru explorarea conținuturilor inconștiente, renunțând ulterior la tehnică în favoarea asocierii libere, dar menținând interesul pentru regresia psihologică și procesele de reactivare a experiențelor timpurii [7]
2.4. Secolul XX: modernizarea și integrarea clinică
O transformare majoră are loc prin contribuțiile lui Milton H. Erickson, considerat părintele hipnoterapiei moderne [9]. Erickson dezvoltă o abordare indirectă, metaforică și personalizată, centrată pe resursele pacientului, influențând profund terapiile contemporane.
În anii 1950–1960, hipnoza primește recunoaștere oficială din partea unor organisme medicale și psihologice majore, consolidându-și statutul de intervenție clinică legitimă [4]
3. Fundamente teoretice și neurobiologice ale hipnozei
3.1. Delimitări conceptuale
Hipnoza clinică este definită în literatura contemporană drept o stare mo-
SNPCAR
dificată de conștiință caracterizată prin focalizarea selectivă a atenției, reducerea conștientizării stimulilor periferici și creșterea receptivității la sugestii [4, 10]. Definiția formulată de Divizia 30 a American Psychological Association subliniază caracterul colaborativ al procesului hipnotic și rolul central al relației terapeutice.
Este esențială delimitarea hipnozei de miturile culturale asociate controlului mental sau pierderii voinței [10]. În context clinic, hipnoza nu implică anularea controlului voluntar, ci dimpotrivă, o formă particulară de concentrare dirijată, în care pacientul participă activ la proces.
Hipnoza regresivă reprezintă o tehnică specifică în cadrul intervenției hipnotice, orientată către facilitarea accesului la reprezentări mnestice timpurii sau la experiențe semnificative emoțional [6] . Aceasta nu presupune reconstituirea factuală exactă a trecutului, ci activarea unei experiențe subiective, simbolice, care poate fi restructurată terapeutic. 3.2. Modele explicative ale hipnozei
De-a lungul timpului, hipnoza a fost explicată prin mai multe modele teoretice:
a) Modelul stării (state theory)
Susține că hipnoza constituie o stare modificată distinctă de conștiință, cu caracteristici neurofiziologice specifice [11]
Acest model este susținut de studii imagistice care evidențiază modificări funcționale în cortexul prefrontal, cortexul cingular anterior și rețelele implicate în procesarea atenției.
b) Modelul non-stării (non-state theory)
Propune că hipnoza nu reprezintă o stare distinctă, ci rezultatul unor procese psihologice obișnuite – expectanță, sugestibilitate, imaginație, conformare socială – organizate într-un cadru terapeutic specific [10] .
c) Modelul integrativ contemporan
Abordările actuale tind să adopte o perspectivă integrativă, recunoscând atât existența unor modificări neurofuncționale observabile, cât și rolul major al contextului interpersonal, al alianței terapeutice și al cadrului sugestiv [11] 3.3. Mecanisme neurobiologice
Investigațiile prin fMRI și EEG au demonstrat că hipnoza este asociată cu:
• modificări ale activității în cortexul cingular anterior (implicat în monitoriza-
rea conflictului și controlul atenției),
• alterări ale conectivității între rețeaua implicită (default mode network) și rețelele executive,
• reducerea activării în regiunile implicate în procesarea critică a informației externe,
• modularea circuitelor implicate în procesarea durerii [11, 12] .
În contextul hipnozei regresive, un mecanism relevant este cel al reconsolidării memoriei. Reactivarea unei amintiri într-un cadru emoțional securizant permite modificarea semnificației și a intensității afective asociate, contribuind la diminuarea simptomatologiei anxioase sau posttraumatice [13]
3.4. Sugestibilitatea și variabilitatea individuală
Sugestibilitatea hipnotică reprezintă capacitatea individului de a răspunde la sugestii într-o manieră coerentă cu scenariul propus. În populația generală, aceasta urmează o distribuție normală, cu aproximativ 10–15% persoane cu sugestibilitate înaltă, 60–70% medie și 10–15% scăzută [10]
La copii, sugestibilitatea este în mod natural mai crescută decât la adulți [5], datorită:
• predominanței gândirii imaginative,
• permeabilității graniței real–imaginar,
• flexibilității cognitive,
• dependenței de figurile de atașament. Aceste caracteristici fac din copilărie o perioadă favorabilă intervenției hipnotice, dar impun în același timp rigurozitate etică și tehnică sporită.
4. Particularități ale hipnozei în populația pediatrică
4.1. Specificul dezvoltării cognitive și emoționale
Aplicarea hipnozei în psihiatria pediatrică trebuie să țină cont de stadiile dezvoltării descrise în literatura psihologică. Capacitatea de abstractizare, permanența obiectului, reprezentarea simbolică și metacogniția evoluează progresiv.
Copilul preșcolar răspunde mai bine la intervenții bazate pe poveste, joc și personificare. Școlarul mic beneficiază de metafore concrete și imagini vizuale. Adolescentul poate participa la intervenții hipnotice mai structurate, apropiate de modelul utilizat la adult.
4.2. Imaginația ca resursă terapeutică
În copilărie, imaginația nu reprezintă
o distorsiune a realității, ci un instrument esențial de organizare a experienței. Hipnoza utilizează această capacitate naturală pentru a facilita:
• reglarea emoțională,
• restructurarea narativă,
• creșterea sentimentului de autoeficacitate,
• integrarea experiențelor traumatice.
4.3. Relația terapeutică și atașamentul
Hipnoza pediatrică este inseparabilă de relația terapeutică. Alianța cu copilul și implicarea adecvată a părinților sunt esențiale. Relația securizantă permite explorarea experiențelor regresive fără risc de retraumatizare.
4.4. Indicații clinice generale
Hipnoza în pediatrie este utilizată în:
• tulburări anxioase,
• fobii,
• tulburări de somatizare,
• durere cronică,
• tulburări funcționale (enurezis, ticuri),
• stres asociat procedurilor medicale [5, 14] Contribuțiile lui Karen Olness și Daniel P. Kohen au fost fundamentale în standardizarea hipnozei clinice la copil și în integrarea acesteia în practica pediatrică [5] .
5. Hipnoza regresivă în psihiatria pediatrică: mecanisme și fundament clinic
5.1. Definire și delimitare conceptuală
Hipnoza regresivă reprezintă o tehnică utilizată în cadrul intervenției hipnotice prin care pacientul este ghidat să acceseze reprezentări mnezice asociate unor experiențe anterioare semnificative emoțional. În populația pediatrică, regresia nu trebuie înțeleasă ca o „re-trăire literală” a trecutului, ci ca o reactivare simbolică a unor stări afective sau scenarii relaționale internalizate.
Este esențială delimitarea hipnozei regresive clinice de formele pseudo-terapeutice sau speculative care pretind recuperarea exactă a unor amintiri reprimate. Literatura contemporană subliniază că memoria este reconstructivă, susceptibilă la influență sugestivă, iar utilizarea regresiei trebuie realizată într-un cadru etic riguros, evitând inducerea de false amintiri. 5.2. Mecanisme psihologice implicate
Hipnoza regresivă acționează prin mai multe mecanisme intercorelate: a) Reactivarea memoriei emoționale
Reactivarea unei experiențe timpurii într-un context securizant permite modificarea încărcăturii afective asociate acesteia.
b) Reconsolidarea memoriei
Datele din neuroștiințe sugerează că atunci când o amintire este reactivată, aceasta devine temporar labilă și poate fi reconsolidată într-o formă modificată, cu integrarea unor noi semnificații [13]
c) Resemnificarea narativă
Copilul sau adolescentul poate reinterpreta experiența trecută dintr-o poziție de siguranță și control, facilitând restructurarea cognitivă și integrarea simbolică.
d) Activarea resurselor interne În abordarea dezvoltată de Milton H. Erickson, regresia nu este orientată exclusiv către traumă, ci și către reactivarea experiențelor de competență și siguranță [9]
6. Aplicații clinice ale hipnozei regresive în psihiatria pediatrică
6.1. Tulburările anxioase
Tulburările anxioase reprezintă una dintre cele mai frecvente patologii în populația pediatrică. Hipnoza regresivă poate facilita identificarea experiențelor inițiale asociate debutului anxietății (de exemplu, o separare, un episod umilitor, o situație medicală traumatică).
Prin restructurare simbolică, copilul poate integra experiența și reduce generalizarea anxioasă. Intervenția este deosebit de eficientă atunci când este integrată într-un program cognitiv-comportamental.
6.2. Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD)
În PTSD pediatric, regresia hipnotică trebuie utilizată cu prudență. Scopul nu este reexpunerea intensă, ci facilitarea unei procesări gradate și securizante.
Prin intermediul tehnicilor de distanțare (observator, ecran imaginar, modificarea scenariului), copilul poate diminua intensitatea afectivă asociată traumei și poate integra experiența într-o narațiune coerentă.
6.3. Fobiile
În fobiile specifice, regresia poate identifica episodul inițial de condiționare. Reinterpretarea experienței în context hipnotic, combinată cu sugestii de control și autoeficacitate, poate reduce răspunsul fobic.
6.4. Somatizările și tulburările funcționale
Copiii cu dureri abdominale recurente, cefalee sau simptome funcționale prezintă frecvent factori emoționali neexprimați verbal. Regresia simbolică poate facilita exprimarea și integrarea conflictelor interne.
6.5. Durerea cronică și procedurile medicale
Contribuțiile lui Karen Olness și Daniel P. Kohen au demonstrat eficiența hipnozei în reducerea durerii și anxietății asociate procedurilor medicale [5, 14]. În anumite cazuri, regresia poate identifica o experiență medicală traumatică anterioară care amplifică anticiparea anxioasă.
7. Hipnoza regresivă ca instrument terapeutic integrativ
Hipnoza regresivă nu reprezintă o terapie autonomă, ci un instrument integrativ care poate fi incorporat în:
• terapia cognitiv-comportamentală,
• terapiile orientate pe traumă,
• intervențiile psihodinamice scurte,
• abordările narative.
Caracterul său de „instrument” derivă din flexibilitatea tehnică și capacitatea de a facilita procese psihologice deja descrise teoretic (restructurare cognitivă, reglare emoțională, integrare traumatică).
8. Considerații etice și limite
Aplicarea hipnozei regresive la copil impune:
• consimțământ informat parental și asentimentul copilului,
• evitarea sugestiilor directive,
• conștientizarea riscului de confabulare,
• formare profesională adecvată.
Memoria infantilă este sugestibilă, iar intervențiile inadecvate pot genera distorsiuni narative. De aceea, hipnoza regresivă trebuie utilizată exclusiv în scop terapeutic, nu investigativ.
9. Concluzii
Integrarea hipnozei regresive în psihiatria pediatrică reflectă o orientare contemporană către intervenții personalizate și dezvoltativ sensibile.
Particularitățile copilăriei – imaginația activă, flexibilitatea cognitivă, permeabilitatea simbolică – transformă hipnoza într-un instrument natural adaptat acestei etape de dezvoltare.
Totuși, literatura evidențiază limitări metodologice: heterogenitatea studiilor,
lipsa protocoalelor standardizate, dimensiuni reduse ale eșantioanelor. Sunt necesare cercetări suplimentare, randomizate, pentru consolidarea bazei de dovezi.
Hipnoza regresivă se conturează ca un instrument terapeutic valoros în psihiatria pediatrică, facilitând accesul la procesele de simbolizare, integrare emoțională și reconsolidare a memoriei afective.
Utilizată într-un cadru etic riguros și integrată în intervenții multimodale, aceasta poate contribui la reducerea simptomatologiei anxioase, posttraumatice și somatoforme.
Standardizarea tehnicilor, dezvoltarea ghidurilor clinice bazate pe dovezi și aprofundarea cercetărilor neurobiologice reprezintă direcții prioritare pentru consolidarea statutului său în practica psihiatrică pediatrică.
REFERINȚE
1. World Health Organization. Adolescent mental health. Geneva: WHO; 2021.
2. Polanczyk GV, et al. The worldwide prevalence of mental disorders in children and adolescents. J Child Psychol Psychiatry. 2015;56(3):345–365.
3. Thapar A, et al. Depression in adolescence. Lancet. 2012;379(9820):1056–1067.
4. American Psychological Association, Division 30. Definition of Hypnosis. APA; 2014.
5. Kohen DP, Olness K. Hypnosis and Hypnotherapy with Children. 4th ed. Routledge; 2018.
7. Ellenberger HF. The Discovery of the Unconscious. Basic Books; 1970.
8. Braid J. Neurypnology. London; 1843.
9. Erickson MH, Rossi EL. Hypnotherapy: An Exploratory Casebook. Irvington; 1979.
10. Lynn SJ, Kirsch I, Hallquist MN. Social cognitive theories of hypnosis. In: Handbook of Clinical Hypnosis. APA; 2010.
11. Oakley DA, Halligan PW. Hypnotic suggestion and cognitive neuroscience. Nat Rev Neurosci. 2013;14(8):565–576.
12. Landry M, et al. Hypnosis and the brain: a review of neuroimaging studies. Neurosci Biobehav Rev. 2017;81:75–98.
13. Nader K, Hardt O. A single standard for memory: the case for reconsolidation. Nat Rev Neurosci. 2009;10(3):224–234.
14. Accardi MC, Milling LS. The effectiveness of hypnosis for reducing procedure-related pain in children. Int J Clin Exp Hypn. 2009;57(4):452–470.
O poveste genetică a minții: Mens sana in hereditate sana
Mintea umană este unul dintre cele mai complexe lucruri existente în universul observabil. La fel ca toate lucrurile complexe, este supusă hazardului și cusururilor care guvernează universul. Astfel, o entitate specializată în a analiza, a crea, a imagina, a identifica și a corecta este nevoită uneori să înfrunte poate una dintre cele mai mari provocări: defecțiuni în propria funcționare. Pentru ca mintea să funcționeze corect este nevoie ca background-ul genetic să fie unul „curat”, cu alte cuvinte absolvit de mutații patogene.
Dr. Biolog
Alexandru Marian Bologa
Dr. Biolog
Andreea Țuțulan-Cuniță
Printre cele mai cunoscute afecțiuni neurologice cu substrat genetic sunt bolile Alzheimer, Parkinson, Huntington, CharcotMarie-Tooth, sindromul X fragil, atrofia musculară spinală, epilepsia și distrofia musculară Duchenne. Dacă ne referim la afecțiunile psihiatrice, merită amintite schizofrenia, autismul, bipolaritatea, tulburarea obsesiv-compulsivă și depresia Cauzele lor genetice pot fi mutații punctiforme (SNVs) rare, mici deleții sau duplicații (indels), deleții sau duplicații mari care pot afecta numărul de copii ale unor gene sau părți ale acestora (CNVs), alte tipuri de rearanjamente cromozomiale mai mari.
O poveste a genelor
Nu este nicio surpriză faptul că principalii actori din scena anomaliilor neurologice și psihiatrice sunt genele: din cele 20 de mii de gene prezente în genomul uman, 80% sunt exprimate în creier, iar patologiile neurologice sau psihiatrice pot apărea și ca urmare a acțiunii factorilor de mediu asupra lor. Spre exemplu,
stările emoționale și realizarea sarcinilor cognitive depind de serotonină. Dar la fel de mult depind și de transportorii acesteia. Wilhelm et al. (British J Psychiatry 2006;188:210) au arătat faptul că persoanele care moșteniseră de la ambii părinți o versiune scurtă (s/s) a genei transportoare de serotonină SLC6A4, sunt mult mai influențate de evenimentele negative din viață și sunt mai predispuse să dezvolte depresie. În jur de o cincime din populație poartă acest polimorfism, având șanse în proporție de 80% să dezvolte o depresie clinică dacă experimentează cel puțin trei evenimente negative în decurs de cinci ani. În contrast, cei care poartă versiunea lungă (l/l) au șanse de doar 30% să dezvolte depresie în circumstanțe similare.
De regulă, bolile genetice neurologice sunt cauzate de mutații ale unei singure gene. Cu toate acestea, unele patologii pot avea cauze mult mai complexe. În acest sens, un studiu publicat recent pe musculița de oțet, Drosophila melanogaster, indică faptul că procesul de neurodegenerare apare ca urmare a deleției concomitente a unei copii a genelor Gba1b și anne. Ambele gene au omologi în genomul uman, genele GBA1 și ATP13A2, și au fost identificate mai multe cazuri de indivizi afectați de boală Parkinson, prezentând variante în cele două gene (Gu et al. Mol. Neurodegeneration, 2026, in press). Similar, studiul lui Dafsari et al. sugerează că riscul pentru a dezvolta boala Parkinson sau demență crește în urma unor mutații în gena EPG5, cunoscută pentru determinarea sindromului Vici la copii (2025;98:932-950); studiul „construiește” o punte între afecțiunile neuro-
logice pediatrice rare și bolile neurodegenerative cu debut tardiv, punte care se întinde ca un continuum pe durata vieții. Analizele biologice și tehnicile de laborator sunt instrumentele fără de care povestea genelor în diagnosticul clinic nu ar exista: testele de secvențiere de tip WES și WGS, precum și panelurile țintite pe diferite gene care pot fi cauzatoare pentru tabloul clinic observat. În cazul afecțiunilor cu debut la vârsta adultă, sunt disponibile paneluri de predispoziție, destinate investigațiilor persoanelor cu risc, în stadii presimptomatice. Genele nu spun toată povestea...
În comparație cu cele 20 de mii de gene care reprezintă doar 2% din totalitatea genomului nostru, regiunile necodificatoare ocupă o proporție semnificativ mai mare de 98% considerată în trecut ‘junk DNA’, dar care a început să fie investigată în ceea ce privește bolile umane genetice, inclusiv cele ale creierului. Studiile din ultimii ani, arată asocieri semnificative ale acestor regiuni cu boala Alzheimer, depresia, și cu multe alte boli neurologice.
Astfel, povestea geneticii minții umane continuă să se scrie, pe de o parte de una singură din cauza naturii întâmplătoare a mutațiilor, pe de altă parte de către moștenirea genetică cu care ne naștem. Mințile geneticienilor citesc această poveste și își propun să-i descifreze toate tainele, pentru a salva alte minți.
Din această poveste face parte și Cytogenomic Medical Laboratory (cytogenomic.ro) care, prin combinarea tehnologiilor ultramoderne, a expertizei clinice și a abordării centrate pe pacient, oferă o paletă largă de analize genetice celor care își doresc să afle propria poveste a genelor.
Dr. Maria Stratan
Medic specialist Genetică medicală
Inflamația intestinală și depresia: mecanisme ale axei microbiotă–intestin–creier
și implicații
terapeutice
Intestinal inflammation and depression: mechanisms of the microbiota–gut–brain axis and therapeutic implications
The relationship between intestinal inflammation and depressive disorders is increasingly well documented in inflammatory bowel disease (IBD), the comorbidity between the two types of conditions influences the clinical course, therapeutic adherence and patient quality of life. Experimental and clinical data from the field of neuro-gastroenterology support a bidirectional model, mediated by the microbiota-gut-brain axis, which integrates dysbiosis, epithelial barrier dysfunction, systemic immune activation and neuroinflammation, along with neuroendocrine (hypothalamicpituitary-adrenal axis) and neural (vagus nerve) mechanisms. Epidemiological data suggest an increased prevalence of anxiety and depression symptoms in IBD in approximately 20–30% of cases, with the degree of association varying depending on several variables, including IBD activity. In terms of treatment, the literature supports the need for individualized psychological and pharmacological interventions; antidepressants (ADs) may improve affective symptoms or only some somatic dimensions of IBD (pain, sleep), but the evidence regarding the effect of ADs on IBD activity is still inconsistent. In conclusion, the therapeutic approach to IBD should include systematic mental health assessment and multimodal interventions, considering drug interactions and the safety profile of ADs.
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie
„Dr.
1. Introducere
Inflamația intestinală și tulburările depresive reprezintă două entități clinice cu importanță deosebită asupra sănătății publice, iar concomitența lor este frecventă în practica gastroenterologică. În bolile inflamatorii intestinale (IBD), în principal boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, comorbiditățile psihiatrice sunt asociate cu scăderea calității vieții, cu aderența redusă la tratament și cu rezultate clinice nefavorabile, inclusiv risc de recădere și utilizare crescută a serviciilor medicale [1]. Studiile actuale susțin că relația intestin–creier nu este exclusiv „reactivă” (de tip boală cronică - depresie), ci implică mecanisme biologice cu substrat demonstrabil (inflamație, disbioză, stres) cu mecanism bidirectional, funcția intestinală influențează simptomatologia afectivă și viceversa [2] .
Axa microbiotă-intestin-creier descrie mai multe căi de comunicare neurale, endocrine, imunologice și metabolice,
prin care exercită efecte asupra homeostaziei intestinale și a funcției sistemului nervos central [3]. Acest articol își propune (1) o sinteză a datelor epidemiologice și clinice privind anxietatea/depresia în IBD, (2) descrierea mecanismelor biologice plauzibile care conectează inflamația intestinală cu simptomatologia depresivă și (3) prezentarea implicațiilor terapeutice, cu accent pe managementul integrat.
2. Dovezi clinice
și epidemiologice privind depresia/ anxietatea în IBD
Cercetările recente indică o prevalență semnificativ crescută a simptomelor anxioase și depresive la pacienții cu IBD comparativ cu populația generală. Deși IBD este o boală predominant intestinală, aceasta poate genera o activitate inflamatorie sistemică, care, în prezența vulnerabilităților individuale (stres, predispoziție genetică), poate contribui la simptomatologia depresivă [4] .
O meta-analiză (Barberio și colab.) a raportat prevalențe de aproximativ 32% pentru simptomele anxioase și 25% pen-
tru simptomele depresive la pacienții cu IBD, cu variații importante în funcție de instrumentul de evaluare, severitatea bolii și contextul clinic [5]. Mai mult decât atât, o meta-analiză recentă a arătat că persoanele cu istoric de depresie prezintă un risc moderat crescut de a dezvolta IBD, chiar și când depresia este diagnosticată cu mai mulți ani înainte [6]
Dincolo de prevalență, comorbiditățile afective par a fi relevante din punct de vedere al prognosticului IBD. Studiile clinice și observaționale arată că depresia/anxietatea se asociază cu o activitate mai mare a bolii, utilizarea crescută a corticosteroizilor, riscuri de spitalizare și costuri de îngrijire crescute [7]. Înțelegerea relațiilor între cele două tipuri de afecțiuni rămâne însă dificilă, întrucât activitatea IBD poate precipita simptome afective prin povara bolii, inflamația sistemică/stresul pot contribui direct la neurobiologie, stresul cronic poate determina el însuși simptome digestive, fapt ce susține ipoteza bidirecționalității [8]
3. Mecanisme ale axei microbiotă-intestincreier relevante pentru depresie
Conf. Univ.
Dr. Lavinia Duică
Gh. Preda”, Sibiu
3.1. Microbioza
Organismul uman adăpostește aproximativ 38 de trilioane de microorganisme, comparativ cu ~30 de trilioane de celule umane. Aceste microorganisme sunt prezente în toate segmentele tractului digestiv, însă în colon se concentrează >99% din microbiota intestinală, masa totală bacteriană colonică fiind estimată la ~200 g. Din punct de vedere taxonomic, două grupuri sunt cele mai importante: Firmicutes (50–70%) și Bacteroidetes (20–40%), raportul dintre ele (F/B ratio) fiind considerat un indicator al sănătății metabolice. La nivel de gen, cele mai relevante sunt: Bacteroides, Prevotella, Faecalibacterium, Ruminococcus, Clostridium, Lactobacillus, Bifidobacterium și Enterococcus, astfel încât se găsesc între 500 și 1.000 de specii bacteriene distincte per individ [9] .
Microbiota intestinală contribuie la homeostazia gazdei prin funcții metabolice (digestia fibrelor, sinteza vitaminelor K, B12, biotină, metabolismul acizilor biliar, producția de acizi grași cu lanț scurt - butirat, propionat, acetat), funcții de barieră (competiție cu patogeni) și funcții imunoreglatoare (contribuie la maturizarea sistemului imunitar, reglează echilibrul între răspunsurile pro-inflamatorii și anti-inflamatorii) [10] .
3.2. Disbioza și inflamația intestinală
Disbioza este descrisă ca o alterare a compoziției și/sau funcției microbiotei, cu efecte asupra inflamației și susceptibilității apariției IBD [11]. Disbioza, dezechilibrul compoziției microbiene, a fost asociată cu o gamă largă de patologii: boli inflamatorii intestinale (boala Crohn, colită ulcerativă), sindrom de intestin iritabil, obezitate, diabet tip 2, dar și afecțiuni neuropsihiatrice prin axa intestin-creier (tulburări depresive, anxioase, tulburări din spectrul autist).
Inflamația mucoasei intestinale se asociază cu alterarea joncțiunilor strânse (tight junctions) și a stratului de mucus, ceea ce se asociază cu o permeabilitate crescută a intestinului. Prin creșterea permeabilității intestinale se favorizează translocarea produselor bacteriene și inflamație sistemică. În literatura de specialitate este adesea utilizată noțiunea de „leaky gut syndrome” pentru a descrie creșterea permeabilității intestinale [12] .
Celulele epiteliale, mastocitele, macrofagele vor produce citokine pro-inflamatorii TNF-α, IL-1β, IL-6, această stare descriind inflamația intestinală. Aceste citokine traversează bariera hemato-encefalică (BHE) - fie direct prin zonele din jurul ventriculilor cerebrali, unde bariera hemato-encefalică este mai permeabilă, fie prin transport activ, sau prin semnalizare vagală aferentă.
3.3. Neuroinflamația și depresia
Citokinele periferice care ajung la SNC activează microglia, celulele imunitare ale creierului. Microglia activată produce, la rândul ei, citokine locale (TNF-α, IL-1β, IL-6), radicali liberi de oxigen (ROS) și oxid nitric (NO), creând un mediu neuroinflamator cronic. Acest lucru are mai multe efecte directe asupra neurobiologiei depresiei [13] . Astfel, IL-6 și TNF-α activează enzima indoleamină 2,3-dioxigenază (IDO) în celulele imune periferice și triptofan 2,3-dioxigenază (TDO) hepatic. IDO deviază triptofanul de la calea serotoninei spre calea kinureninelor. De aici rezultă scăderea sintezei de serotonină (5-HT), aceasta fiind un mediator central în fiziologia tractului gastro-intestinal și în reglarea dispoziției. De asemenea se produce și creșterea producției de acid quinolinic (agonist NMDA, neurotoxic) în detrimentul acidului kinurenic (neuroprotector) [14]. Acest dezechilibru produce excitotoxicitate glutamatergică și reducerea transmisiei serotoninergice - ambele mecanisme centrale în depresie [15] . Citokinele pro-inflamatorii stimulează axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliană, producând hipercortizolism cronic. Hipercortizolismul cronic reduce, la rândul său, neurogeneza hipocampală, alterează feedback-ul negativ al axei HPA (down-regulation al receptorilor glucocorticoizi) și amplifică neuroinflamația - creând un cerc vicios. Pe de altă parte, reducerea producției de acizi grași cu lanț scurt (SCFA) - în special butiratul, contribuie la inflamație (nu se mai inhibă NF-κB) și reducerea semnalizării vagale benefice [16] .
4. Implicații terapeutice ale tratamentului integrat
4.1. Antidepresive în IBD: utilizare, eficacitate și reacții adverse Antidepresivele (AD) sunt utilizate frecvent la pacienții cu IBD, atât pentru tulburările depresive/anxioase comorbide, cât și (în anumite situații ) ca neuromodulatoare pentru simptome izolate asociate bolilor tractului gastro-intestinal (de ex., durere viscerală, tulburări de somn) [17]. Date din studiile observaționale sugerează o povară relevantă a co-medicației în IBD, inclusiv a utilizării AD [18] . Cele mai utilizate AD în afecțiunile depresive și anxioase sunt cele din clasa Inhibitorilor Selectivi de Recaptare ai Serotoninei (SSRI). Intervențiile farmacologice care modifică semnalizarea serotonergică (de exemplu, SSRI) pot avea efecte atât pe simptomatologia afectivă, cât și pe anumite dimensiuni imuno-inflamatorii [19]
Dovezile privind efectul AD asupra simptomelor afective la pacienții cu IBD sunt în general favorabile, dar calitatea datelor variază. Studii recente indică ameliorarea simptomelor depresive și a calității vieții comparativ cu placebo, pe baza unui număr mic de studii randomizate [20]. În gastroenterologie, percepțiile clinicienilor privind rolul AD ca adjuvante sunt variate; într-un studiu calitativ, acestea au fost frecvent descrise drept intervenții cu risc relativ redus și beneficii potențiale asupra simptomelor și calității vieții, dar cu incertitudine privind efectul asupra activității bolii [21] .
În IBD, evaluarea raportului beneficiu–risc pentru antidepresive trebuie să includă particularități gastroenterologice (simptome gastrointestinale preexistente, co-medicație, risc hemoragic). De exemplu, trebuie să se ia în considerare riscul de hemoragie digestivă superioară în ceea ce privește utilizarea SSRI, mai ales atunci când se administrează în combinație cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), aspect relevant în practica clinică [22] .
Intervențiile non-farmacologice au un rol central în managementul comorbidităților afective în IBD. Psihoterapia (de ex, terapia cognitiv-comportamentală) și intervențiile de reducere a stresului pot îmbunătăți simptomele afective și uneori parametrii calității vieții, chiar dacă efectul direct asupra markerilor obiectivi de inflamație poate varia [23] .
În ceea ce privește microbiota, există interes pentru intervenții dietetice și probiotice. Studiile experimentale au demonstrat că unele tulpini probiotice pot modula comportamente afective prin căi vagale [24], iar studiile privind rolul SCFAs și al metaboliților microbieni sugerează mecanisme plauzibile pentru efecte asupra funcției cerebrale și a inflamației [25] .
5. Concluzii
Datele clinice și epidemiologice susțin o asociere robustă între inflamația intestinală și simptomatologia depresivă, în special în IBD, într-un cadru bidirecțional integrat de axa microbiotă-intestin-creier. Disbioza, disfuncția barierei intestinale, activarea imună și neuroinflamația, împreună cu stresul și reglarea neuroendocrină, oferă o bază biologică plauzibilă pentru această relație. Activarea căii kinureninei, hipercortizolismul cronic și reducerea producerii SCFAs pot reprezenta o punte între inflamație și simptomele afective. Din perspectivă terapeutică, managementul IBD ar trebui să includă screening-ul sistematic pentru anxietate/depresie și intervenții multimodale (psihoterapie, optimizarea stilului de viață, farmacoterapie atunci când este indicată), cu evaluarea atentă a siguranței și a interacțiunilor medicamentoase. AD pot aduce beneficii simptomatice, dar rolul lor ca potențiali modulatori ai inflamației intestinale rămâne insuficient demonstrat și necesită confirmare prin studii randomizate.
Bibliografie
1. Bernstein CN. Addressing Mental Health in Persons with IBD. J Can Assoc Gastroenterol. 2018;1(3):97–98.
2. Hu S, Chen Y, Chen Y, Wang C. Depression and Anxiety Disorders in Patients with Inflammatory Bowel Disease. Front Psychiatry. 2021;12:714057.
3. Hou K, Wu ZX, Chen XY, et al. Microbiota in health and diseases. Signal Transduct Target Ther 2022;7(1):135.
4. Suda K, Matsuda K. How Microbes Affect Depression: Underlying Mechanisms via the Gut-Brain Axis and the Modulating Role of Probiotics. Int J Mol Sci. 2022;23(3):1172.
5. Barberio B, Zamani M, Black CJ, Savarino EV, Ford AC. Prevalence of symptoms of anxiety and depression
in patients with inflammatory bowel disease: a systematic review and meta-analysis. Lancet Gastroenterol Hepatol. 2021;6(5):359–370.
6. Piovani D, Armuzzi A, Bonovas S. Association of Depression with Incident Inflammatory Bowel Diseases: A Systematic Review and Meta-Analysis. Inflamm Bowel Dis. 2024;30(4):573584.
7. Peppas S, Pansieri C, Piovani D et al. The Brain-Gut Axis: Psychological Functioning and Inflammatory Bowel Diseases. J Clin Med. 2021;10(3):377.
8. Foster JA, Rinaman L, Cryan JF. Stress & the gut-brain axis: regulation by the microbiome. Neurobiol Stress. 2017;7:124–136.
9. Sender R, Fuchs S, Milo R. Revised estimates for the number of human and bacteria cells in the body. PLoS Biol. 2016;14(8):e1002533.
10. Yersin S, Vonaesch P. Small intestinal microbiota: from taxonomic composition to metabolism. Trends Microbiol 2024;32(10):970–983.
12. Lacy BE, Wise JL, Cangemi DJ. Leaky Gut Syndrome: Myths and Management. Gastroenterol Hepatol (N Y). 2024;20(5):264–272.
13. Foster JA, Baker GB, Dursun SM. The Relationship Between the Gut Microbiome-Immune System-Brain Axis and Major Depressive Disorder. Front Neurol. 2021;12:721126.
14. Ghiboub M, Verburgt CM, Sovran B, Benninga MA, de Jonge WJ, Van Limbergen JE. Nutritional Therapy to Modulate Tryptophan Metabolism and Aryl Hydrocarbon-Receptor Signaling Activation in Human Diseases. Nutrients 2020;12(9):2846.
15. Dantzer R. Role of the Kynurenine Metabolism Pathway in Inflammation-Induced Depression: Preclinical Approaches. Curr Top Behav Neurosci. 2017;31:117–138.
16. Liu L, Wang H, Chen X, Zhang Y, Zhang H, Xie P. Gut microbiota and its metabolites in depression: from pathogenesis to treatment. EBioMedicine. 2023;90:104527.
17. Drossman DA, Tack J, Ford AC, Szigethy E, Törnblom H, Van Oudenhove L. Neuromodulators for Functional
Gastrointestinal Disorders (Disorders of Gut-Brain Interaction): A Rome Foundation Working Team Report. Gastroenterology. 2018;154(4):11401171.e1.
18. Haapamäki J, Tanskanen A, Roine RP, Blom M, Turunen U, Mäntylä J, Färkkilä MA, Arkkila PE. Medication use among inflammatory bowel disease patients: excessive consumption of antidepressants and analgesics. Scand J Gastroenterol. 2013;48(1):42–50.
19. Hatamnejad MR, Baradaran Ghavami S, Shirvani M, Asghari Ahmadabad M, Shahrokh S, Farmani M, et al. Selective serotonin reuptake inhibitors and inflammatory bowel disease; Beneficial or malpractice. Front Immunol. 2022;13:980189.
20. Weston F, Carter B, Powell N, Young AH, Moulton CD. Antidepressant treatment in inflammatory bowel disease: a systematic review and meta-analysis. Eur J Gastroenterol Hepatol. 2024;36(7):850–860.
21. Goodhand JR, Greig FIS, Koodun Y, McDermott A, Wahed M, Langmead L, Rampton DS. Do Antidepressants Influence the Disease Course in Inflammatory Bowel Disease? A Retrospective Case-Matched Observational Study. Inflamm Bowel Dis. 2012;18(7):1232–1239.
22. Anglin R, Yuan Y, Moayyedi P, Tse F, Armstrong D, Leontiadis GI. Risk of upper gastrointestinal bleeding with selective serotonin reuptake inhibitors with or without concurrent nonsteroidal anti-inflammatory use: a systematic review and meta-analysis. Am J Gastroenterol. 2014;109(6):811–819.
23. De Palma G, Collins SM, Bercik P, Verdu EF. The microbiota-gut-brain axis in gastrointestinal disorders: stressed bugs, stressed brain or both? J Physiol. 2014;592(14):2989–2897.
24. Bravo JA, Forsythe P, Chew MV, et al. Ingestion of Lactobacillus strain regulates emotional behavior and central GABA receptor expression in a mouse via the vagus nerve. Proc Natl Acad Sci U S A. 2011;108(38):16050–16055.
25. Silva YP, Bernardi A, Frozza RL. The Role of Short-Chain Fatty Acids from Gut Microbiota in Gut-Brain Communication. Front Endocrinol (Lausanne). 2020;11:25.
Abordarea multidimensională medicală și
consilierea la o adolescentă cu Trisomie X, epilepsie și disabilitate intelectuală ușoară
Multidimensional medical approach and counseling in an adolescent with Trisomy X, epilepsy and mild intellectual disability
Dismorfiile faciale nu pot întotdeauna orienta etiologia simptomelor unui pacient și evoluția clinică a acestuia.
Evaluarea genetică a unui pacient urmează după evaluarea imagistică și realizarea unor investigații standard, funcție de afecțiunea inițială pentru care se prezintă pacientul.
Șef Lucr. Dr. Eva Maria Elkan1
Asist. Univ. Dr. Diana Ciortea1
Dr. Andreea Tovârnac1
Asist. Univ. Dr. Lăcrămioara Ilie1
Dr. Oana Păvăloaia2
Dr. Alexandra Nicoleta Bran1
1Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați
2Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Obiective
Dorim să evidențiem importanța diagnosticării din timp a Trisomiei X la o pacientă la care s-au folosit metode genetice specifice și s-au utilizat etapele examenului genetic clasic.
Material și Metode
Prezentăm cazul unei paciente care se află în tratament cronic pentru epilepsie și care a fost trimisă la genetician pentru suspiciunea unui sindrom genetic, după reapariția crizelor epileptice și după un control bun inițial al crizelor epileptice. Pacienta a urmat strict tratamentul prescris cu acid valproic, iar după descoperirea Trisomiei X și titrarea din nou a dozelor de antiepileptic evoluția a fost favorabilă. Imagistica cerebrală a fost negativă.
Rezultate
S-a decelat prin MLPA afectarea cromozomilor X , diagnosticul orientând spre Trisomie X , ceea ce ne dă date importante pentru consilierea adolescentei de 15 ani și a familiei acesteia. Impactul diagnosticului a fost redus de evoluția favorabilă ulterioa-
ră a epilepsiei, deasemenea de lipsa unor modificări somatice foarte evidente (în afara unei staturi înalte). S-au discutat cu familia aspecte legate de alimentația pacientei și urmărirea cu atenție a curbei ponderale, pentru ca aceasta să nu ajungă sub standardele de greutate pentru vârstă, totodata au fost urmărite cu grijă concentrațiile de amoniac și acid valproic în sânge.
Concluzii
Diagnosticul unei Trisomii X la o pacientă adolescentă poate ajuta la corecta consiliere a familiei și a pacientei, la fel și monitorizarea corectă endocrină și genetică, plus o informare corectă privind planing-ul familial ulterior. De asemenea, dacă asociază o patologie neurologică aceasta poate avea un parcurs firesc, iar în cazul unei epilepsii corect abordate să ducă chiar la vindecarea acesteia. Afectarea cognitivă poate fi foarte ușoară sau chiar absentă , permițând o inserție socială, școlară și familială normală.
Abordarea multidimensională medicală și consilierea la o adolescentă cu Trisomie X, epilepsie și disabilitate intelectuală ușoară Introducere
Trisomia X 47,XXX este o aneuploidie cu un cromozom X suplimentar, ce survine la sexul feminin. Prevalența tulburării este de aproximativ 1/1000 de nou-născuți, nondisjuncția meiotică fiind mecanismul care constituie substratul tulburării (alte formule genetice care pot exista: 46,XX/47,XXX, 47,XXX/48,XXXX, sau variantele 45,X/47,XXX, 45,X/46,XX /47,XXX din Sindromul Turner) [1]. La nou-născuții cu sindrom triplu X greu-
tatea este cu 500 grame mai mică decât media, ajungând până la 2979 grame [2] Diagnosticul de Trisomie X poate genera confuzie, neliniște și anxietate în familie. Atât pacienta cât și părinții se adaptează la diagnostic și necesită sprijin psihologic. Simptomele ce pot surveni în această tulburare sunt:
• Tulburare a achiziției limbajului expresiv
• Tulburare de conduită
• Crize convulsive recurente și chiar epilepsie (16,2%)
• Fenomene psihologice cu probleme de internalizare
• Retrognatism
• Prognatism
• Tulburări dentare (44,4%)
• Clinodactilie
• Degetul 5 mai scurt
• Malformații urogenitale (12,2%)
• Insuficiență ovariană, sau amenoree primară
• Disecția aortică este mai frecventă la aceste paciente decât în populația generală
• Hipertensiune
• Osteoporoză
• Tiroidită autoimună
• Intelect normal inferior, sau retard mental ușor
[2][3][4][5][6]Manifestările clinice pot fi discrete, iar diagnosticul este tardiv, uneori în adolescență sau la vârsta adultă (în prezent, statisticile arată că doar 10% sunt diagnosticate). Amenoreea unei femei de 35 de ani, instalată de la vârsta de 19 ani, a atras atenția medicilor, care astfel au semnalat primul caz de acest tip în anul 1959 [1]. Menarha se instalează, în medie, normal ca și la populația generală, sau poate lipsi total. Pe de altă parte, menopauza se instalează,
în medie, mai devreme cu 5 ani (dar pot fi și cazuri când menopauza se instalează sub 35 de ani) [3]. Diminuarea rezervei ovariene se detectează prin măsurarea nivelelor hormonului Anti-Mullerian dar și a altor hormoni cum sunt: LH, FSH, estrogeni, progesteron (impactează și alte glande) [7]
Anumite manifestări ale sindromului sunt datorate supraexpresiei unor gene, întrucât cromozomul X nu reușește să le inactiveze. Acești pacienți pot să dezvolte agamaglobulinemie X-linkată, sau Sindromul de Hiper-IgM [8]
65% dintre copiii care prezintă formula de triplu X au dificultăți la matematică, iar alții au probleme cu procesarea auditivă, înțelegere, exprimare și limbaj în general [9] .
Metode de investigație a tulburării: MLPA Multiplex ligation-dependent probe amplification, cariotipul.
Obiective
Dorim să evidențiem importanța diagnosticării timpurii a Trisomiei X la o pacientă la care s-au folosit metode genetice specifice și s-au utilizat etapele examenului genetic clasic.
Material și metode: Prezentăm cazul unei paciente care se află în tratament cronic pentru epilepsie și care a fost trimisă la genetician pentru suspiciunea unui sindrom genetic, odată cu reapariția crizelor epileptice, după un control bun inițial al acestora.
Pacienta provine din sarcină cu prematuritate și prezintă retard de dezvoltare motorie și de limbaj. Pacienta a prezentat crize convulsive recurente, tulburări în achiziția limbajului expresiv și tulburare mixtă a achizițiilor școlare.
Tratamentul
6.09.2023 Pacienta prezinta crizele convulsive tonico-clonice generalizate, hipnice dar și diurne. Are 45 de kg, și i-au fost administrate: Levetiracetam, 33mg/ kg corp (fără control total al crizelor), Neuromultivit DS per os 1-0-0 , 10 zile, Actovegin DS per os 1-0-0 10 zile, Omega 3, 1000 mg UI DS per os 1-0-0.
4.10.2023 Pacienta prezintă epilepsie cu crize generalizate hipnice, de cauză probabil structurală. Are retard mental ușor (IQ 63), tulburare de dezvoltare a limbajului, dismorfie cranio-facială, facies lung, bărbie ascuțită, hirsutism care este răspândit pe membre (mai ales pe membrele superioare) și este
atipic pentru vârsta și sexul pacientei, hiperlaxitate ligamentară și articulară (resimțită ca hipermobilitate), tulburări ortopedice (pacienta dezvoltă o cifoscolioză pentru care este monitorizată de familie și face gimnastică medicală), tulburare fonologică, statură înaltă (foarte slabă raportat la înălțimea ei). RMN cerebral indică morfologie normală a structurilor supratentoriale. Dozele de medicamente antiepileptice au fost ajustate în timp și li s-au adăugat suplimente neurotrofice. Figura 1 arată evoluția crizelor în timp.
Figura 1 Evoluția crizelor în timp
Se observă reducerea progresivă a numărului de crize/lună, ca răspuns favorabil la tratamentul combinat (Levetiracetam și Valproat). În prezent este fără crize de peste 12 luni. Levetiracetam are interval terapeutic de 20-60 mg/kg/zi, iar acidul valproic de 20-30 mg/zi. La acidul valproic dozele nu au fost atât de mari, fiind folosite ca tratament adjuvant, cu impact pozitiv asupra evoluției pacientei. Figura 2 arată valorile dozelor administrate, raportate la intervalul terapeutic.
Figura 2 Valorile dozelor administrate față de intervalul terapeutic
22.11.2023 G=44,8 kg, Levetiracetam 39 mg/kg corp, Neuromultivit Ds per 1-0-0, 10 zile, Actovegin 200 mg DS per os 1-0-0, 10 zile, Sushdeyy DS per os 1-00, 10 zile, Omega 3 DS per 1-1-0
zile, , Milgamma N 1-0-0 10 zile, Omega 3 DS per os 1-0-0
6.03.2024 - mai 2023 G=45,5 kg, traseu de fond cu 9-10 cicli/secunde cu descărcări de unde delta în salve în T3 T5, T4T6, Levetiracetam 54,9 mg/kg corp, Milgamma N DS per os 1-0-0, Neuromultivit Ds per os 1-0-0 , Omega 3 DS per os 1-0-0, 15.05.2024 Levetiracetam 57,69 mg/ kg corp Depakine Chrono 300 mg , Milgamma N 1-0-0, Neuromultivit Ds per os 1-0-0, Mentat DS per os 1-1-0, Sushdeyy DS per os. DS per os 1-0-0 20 zile, 6.06.2024 Levetiracetam 58 mg/kg corp, Milgamma N DS per os 1-0-0, 10 zile, Neuromultivit DS per os 1-0-0 10 zile, Mentat DS per os 1-1-0, 10 zile pe lună, Sushdeyy DS per os 1-1-0 10 zile pe lună, Depakine Chono 300 mg DS per os 1-0-11/2, 8,24 mg/kg corp
Evoluția dozelor de Levetiracetam este ilustrată în figura 3 iar evoluția dozelor de Depakine și figura 4:
Figura 4: Evoluția dozelor de Depakin
Evaluare (chestionar Marfan): diformitate pectus carinatum +2, pectus escavatum și asimetrie de torace +1, deformitate a piciorului +2, platfus+1, pneumotorax spontan +2, ectazie durală +2, protrusio aceta-
Figura 3: Evoluția dozelor de Levetiracetam
buli +2, scolioză și cifoză toracolombară +1, extensie redusă a coatelor +1, trăsături faciale 3 din 5, striuri ale pielii +1, miopie severă +1, prolaps de valvă mitrală +1, înălțime de 168, 3 cm, deschiderea brațelor 177 cm, segment inferior 85,3 cm, segment superior al corpului redus (segment inferior & creștere a deschiderii membrelor contribuie la scorul sistemic). Un scor de ≥7 este considerat sistemic, iar scorul pacientei este 8. Raportul între segmentele superior/inferior (< 0,85 la rasa caucaziană și < 0,78 la populația de culoare), deasemenea creșterera anvergurii membrelor/înălțime >1,05, contribuie cu un punct la scorul sistemic. 04.11.2024 Levetiracetam 61 mg/ml, Depakine 10 mg/kg corp, Milgamma N DS per 1-0-0, Neuromultivit DS per 1-00 timp 10 zile, Mentat DS per 1-1-0 timp de 10 zile, Sushdeyy DS per 1-1-0. 14.02.2025 Depakine Chrono 300 mg DS per os, Depakine 15 mg/kg corp, Levetiracetam 61 mg/kg.
Toleranța la tratament este foarte bună și nu au fost raportate efecte adverse.
Lyso-Gl-1=7,2 ng/ml VN<14 ng/ml
17.01.2025 (data nașterii 10.03.2010) s-a exclus Boala Gaucher.
1.02.2025 Markerul este sub valorile de referință, ceea ce exlude aceasta patologie, Mutația a fost detectată pe cromozomul X, prin sondare Xp22.2-Xpter și Xq26.1Xq28. S-a detectat o duplicație pe ambele brațe ale cromozomului X, astfel încât există o înaltă probabilitate de Trisomie X.
Discuții: Dismorfismul facial nu este atât de evident la pacienta noastră și nu impactează puternic viața ei socială în comunitate. Un semnal de alarmă pentru noi este că refuză totuși să mai meargă la școală. Diagnosticul de epilepsie, prin impactul ce îl are asupra copilului și al părinților, poate descuraja pacienta și familia, dar explicarea cu claritate a protocoalelor pentru epilepsie și a medicației poate duce la succesul tratamentului. Reducerea crizelor după debutul terapiei încurajează continuarea acesteia până la o vindecare completă, moment în care medicația va înceta. Sub tratament antiepileptic corect administrat și ghidaj atent s-a îmbunătățit limbajul, cu o sporire a vocabularului și a capacității de comunicare. Importantă este totuși integrarea școlară, în pofida dificultăților persistente de învățare. Integrarea este posibilă sub îndrumarea unei echipe formată din neurolog, psiholog și genetician. Sprijinul educațional specializat aduce
un plus de echilibru, mai multă încredere a pacientei în propriile forțe și o ajută să își facă un plan de viitor în căutarea unei meserii. Prezența unui profesor de sprijin face însușirea noțiunilor școlare mai eficientă, iar o adaptare a curriculum-ului ajută elevul să își descopere nivelul de competențe necesare pentru parcursul său educațional, vocațional și profesional. Suportul educațional și social este un pilon de stabilitate care contribuie la minimalizarea efectelor diagnosticului pentru pacientă și familie. Prezentul caz confirmă faptul că, diagnosticul genetic corect poate ghida tratamentul și prognosticul neurologic. Subdiagnosticarea Trisomiei X este apanajul unui fenotip variabil. Consilierea genetică aduce un plus de înțelegere și acceptare a situației, astfel încât pacienta și familia ei știu să își dimensioneze așteptările privind prognosticul, riscurile asociate și impactul asupra eventualilor descendenți. Pacienții cu Trisomie X pot avea o fertilitate diminuată, dar la fel de bine pot da naștere fără complicații unor copii perfect sănătoși. Mesajul echipei medicale trebuie să fie optimist temperat, să dea curaj pacientului, îndemnând totodata la prudență. A fost prezentată opțiunea de vitrificare a ovocitelor, astfel încât pacienta să poată decide ulterior, în mod conștient, programarea unei sarcini, întrucât pierderea ei de rezervă ovariană începe de la vârste foarte tinere. O altă opțiune este și fertilizarea in vitro, atunci când aceste paciente nu pot rămâne gravide [3]. Din punct de vedere etic, în ceea ce privește nașterea unui copil la pacientele cu Trisomie X, este important ca acestea să își cunoască toate drepturile și să primească explicații cât mai amănunțite. Pacienta va decide în cunoștință de cauză, cu sprijinul familiei si al echipei medicale în grija căreia se află. Studiile arată că femeile însărcinate, care primesc verdictul de Trisomie X la un test genetic, preferă să continue sarcina după o discuție cu specialiștii, care prezinta toate argumentele pro și contra. Cele care nu beneficiază de consilierea unui genetician sunt mai puțin înclinate să ducă sarcina până la capăt. Important este ca specialistul să discute cu pacienta nondirectiv, evitând să impună valori și idei proprii, într-o direcție sau alta. Acesta trebuie sa se rezume la a informa și educa viitoarea mamă, prezentând beneficii și riscuri pentru toate posibilele decizii. Este de dorit ca îndrumarea pacientei să fie ghidată de proto-
coale naționale sau internaționale privind consimțământul informat. Nu trebuie neglijată nici componenta etică, necesară în delicata relație medic-pacient cu capacitate intelectuală diminuată, indiferent cât de puțin sau de mult sunt implicați aparținătorii pacientului. [10]
Bibliografie
1. Tartaglia, N.R., Howell, S., Sutherland, A., Wilson, R. and Wilson, L., 2010. A review of trisomy X (47, XXX). Orphanet journal of rare diseases, 5(1), p.8.
2. Otter, M., Schrander-Stumpel, C.T. and Curfs, L.M., 2010. Triple X syndrome: a review of the literature. European Journal of Human Genetics, 18(3), pp.265-271.
3. Alan D Rogol Sex chromosome aneuploidies and fertility:47,XXY, 47,XYY, 47,XXX and 45,X/47,XXX Endocrine Connections(2023) 12, e220440 https:// ec.bioscientifica.com, https://doi.org/10.1530/ EC-22-0440
4. Freilinger, P., Kliegel, D., Hänig, S., Oehl‐Jaschkowitz, B., Henn, W. and Meyer, J., 2018. Behavioral and psychological features in girls and women with triple‐X syndrome. American Journal of Medical Genetics Part A, 176(11), pp.2284-2291.
5. Jeon, K.C., Chen, L.S. and Goodson, P., 2012. Decision to abort after a prenatal diagnosis of sex chromosome abnormality: a systematic review of the literature. Genetics in Medicine, 14(1), pp.27-38.
6. Wigby, K., D’Epagnier, C., Howell, S., Reicks, A., Wilson, R., Cordeiro, L. and Tartaglia, N., 2016. Expanding the phenotype of Triple X syndrome: A comparison of prenatal versus postnatal diagnosis. American journal of medical genetics Part A, 170(11), pp.2870-2881
7. Davis, S.M., Soares, K., Howell, S., Cree-Green, M., Buyers, E., Johnson, J. and Tartaglia, N.R., 2020. Diminished ovarian reserve in girls and adolescents with trisomy X syndrome. Reproductive Sciences, 27(11), pp.1985-1991.
8. Leone, F., Gori, A., Cinicola, B.L., Brindisi, G., Maglione, V., Anania, C. and Zicari, A.M., 2024. Extra X, extra questions: Trisomy X syndrome and IgA deficiency–a case report. Frontiers in Immunology, 15, p.1518076.
9. Leggett, V., Jacobs, P., Nation, K., Scerif, G. and Bishop, D.V., 2010. Neurocognitive outcomes of individuals with a sex chromosome trisomy: XXX, XYY, or XXY: a systematic review. Developmental Medicine & Child Neurology, 52(2), pp.119-129.
10. Gravholt, C.H., Ferlin, A., Gromoll, J., Juul, A., Raznahan, A., van Rijn, S., Rogol, A.D., Skakkebæk, A., Tartaglia, N. and Swaab, H., 2023. New developments and future trajectories in supernumerary sex chromosome abnormalities: a summary of the 2022 3rd International Workshop on Klinefelter Syndrome, Trisomy X, and XYY. Endocrine Connections, 12(3).
Psihiatria de precizie începe în intestin: implicațiile
clinice ale microbiomului în tulburările afective
Precision psychiatry begins in the gut: clinical implications of the microbiome in affective disorders
În ultimii ani, neuroștiințele și psihiatria au început să integreze un nou actor biologic, pentru mai buna înțelegere a patologiei neuropsihiatrice: microbiomul intestinal. Dacă în trecut axa intestin–creier era considerată o noțiune mai degrabă teoretică, astăzi dovezile experimentale și clinice susțin existența unei comunicări bidirecționale complexe între sistemul nervos central, sistemul nervos enteric, sistemul imun și comunitățile microbiene intestinale. În acest context, depresia majoră, tulburările anxioase și chiar tulburarea bipolară sunt reevaluate din perspectiva interacțiunii dintre inflamație, metabolism și disbioză intestinală.
Facultatea de Biologie, Dept. Botanică și Microbiologie, Universitatea București
Microbiota intestinală influențează funcționarea cerebrală prin multiple mecanisme. Aproximativ 90% din serotonina organismului este produsă la nivel intestinal, iar metaboliții bacterieni pot modula sinteza și disponibilitatea neurotransmițătorilor. Acizii grași cu lanț scurt, în special butiratul, exercită efecte epigenetice prin inhibarea histon-deacetilazelor și pot influența expresia genică neuronală. În paralel, disbioza intestinală poate crește permeabilitatea barierei intestinale, facilitând translocarea lipopolizaharidului (LPS) și activarea răspunsului inflamator sistemic. Inflamația cronică de grad scăzut, caracterizată prin creșterea IL-6, TNF-α și CRP, este frecvent identificată la pacienții cu depresie majoră și tulburări afective. Datele metagenomice recente evidențiază scăderea diversității microbiene la pacienții cu depresie și reducerea bacteriilor producătoare de butirat, concomitent cu creșterea speciilor proinflamatorii. De asemenea, s-a observat o alterare a metabolismului triptofanului, cu devierea acestuia către calea kinureninei în context inflamator, mecanism asociat cu neurotoxicitate și disfuncție cognitivă. Astfel, microbiomul poate influența direct echilibrul dintre căile neuroprotectoare și cele neuroinflamatorii.
În practica clinică, pacienții cu depresie rezistentă la tratament prezintă frec-
vent comorbidități metabolice, tulburări gastrointestinale funcționale sau sindrom metabolic, sugerând o intersecție patogenică comună. Evaluările exploratorii ale compoziției microbiotei intestinale, utilizând metode precum qPCR țintit sau secvențiere 16S rRNA, indică în mod repetat scăderea genurilor Bifidobacterium și Lactobacillus și reducerea abundenței Akkermansia muciniphila, bacterie asociată cu integritatea barierei intestinale și reglarea inflamației sistemice.
Conceptul de „psihobiotic” a apărut pentru a desemna tulpini probiotice cu potențial efect asupra sănătății mentale. Studii clinice controlate au demonstrat că anumite combinații de Lactobacillus și Bifidobacterium pot reduce scorurile de anxietate și depresie, probabil prin scăderea inflamației sistemice și modularea axei hipotalamo–hipofizo–adrenocorticale. Reducerea cortizolului plasmatic și ameliorarea răspunsului la stres au fost documentate în unele trial-uri, deși rezultatele rămân eterogene și dependente de tulpină.
Un alt mecanism relevant îl reprezintă influența microbiomului asupra microgliei, celulele imune rezidente ale sistemului nervos central. Activarea microglială excesivă este implicată în neuroinflamație și neurodegenerare, iar studiile pe modele animale au demonstrat că absența microbiotei sau disbioza severă determină alterări ale maturării și funcției microgliale. Restaurarea eubiozei poate normaliza aceste procese, sugerând un potențial terapeutic indirect asupra plasticității neuronale.
Din perspectivă terapeutică, intervențiile asupra microbiomului includ dieta, probioticele, prebioticele și, experi-
mental, transplantul de microbiotă fecală. Dieta mediteraneană, bogată în fibre fermentabile, polifenoli și acizi grași omega-3, este asociată cu reducerea riscului de depresie și cu îmbunătățirea diversității microbiene. Fibrele fermentabile stimulează producția de butirat, cu efecte antiinflamatorii și potențial neuroprotectoare. În paralel, reducerea consumului de alimente ultraprocesate poate limita disbioza și inflamația sistemică.
Integrarea profilării microbiomului în psihiatrie ar putea permite, în viitor, identificarea subtipurilor biologice de depresie sau tulburare bipolară, caracterizate prin predominanța mecanismelor inflamatorii. Corelarea markerilor microbieni cu parametrii clinici, inflamatori și metabolici, utilizând algoritmi de inteligență artificială, ar putea deschide calea către o psihiatrie de precizie, în care intervențiile nutriționale și microbiene completează tratamentul farmacologic standard.
În concluzie, dovezile actuale susțin ipoteza că axa intestin–creier reprezintă o componentă esențială în fiziopatologia tulburărilor afective. Microbiomul intestinal influențează inflamația sistemică, metabolismul neurotransmițătorilor, răspunsul la stres și plasticitatea neuronală, conturând o perspectivă integrativă asupra bolii psihice. Deși sunt necesare studii clinice suplimentare pentru standardizarea intervențiilor și validarea biomarkerilor microbieni, integrarea acestei paradigme în practica neurologică și psihiatrică ar putea transforma abordarea terapeutică în următorul deceniu. Creierul nu mai poate fi privit izolat de intestin, iar medicina modernă se îndreaptă către o viziune ecosistemică asupra sănătății mentale.
Conf. Univ. Dr. Grațiela Grădișteanu Pîrcălăbioru
Energie fără agitaţie
Expunerea prelungită la stres fizic și psihic poate influenţa nivelul de energie, capacitatea de concentrare și echilibrul emoţional. În timp, suprasolicitarea reduce rezilienţa organismului și performanţa mentală.
Adaptonic® susţine mecanismele naturale de adaptare la stres printr-o formulă cu ingrediente standardizate, destinată perioadelor de solicitare fizică, psihică sau intelectuală intensă. Acţiunea urmărește menţinerea echilibrului neuro-energetic, fără stimulare agresivă și fără efect tranzitoriu de tip energizant.
De ce să alegi Adaptonic®?
Asociere sinergică a trei adaptogeni, cu mecanisme complementare: Ginseng siberian - sprijină vitalitatea, rezistenţa la solicitări fizice și psihice și susţine echilibrul cardiovascular Rhodiola rosea - favorizează claritatea mentală, concentrarea și rezilienţa la oboseală psihică
Ashwagandha KSM-66® - extract patentat, standardizat, bine documentat, pentru echilibru emoţional și adaptare la stres
Formulă care oferă suport integrat pentru rezilienţă la stres, claritate mentală, echilibru emoţional și protecţie antioxidantă.
Dozaj precis, exprimat per porţie zilnică
Adaptare la stres fără efect de suprastimulare.
Adaptonic sprijină rezilienţa fiziologică, nu doar oferă un impuls temporar de energie.
Potrivit pentru:
• Persoane expuse stresului excesiv
• Contexte de suprasolicitare mentală
• Episoade de oboseală psihică cu impact asupra concentrării
• Perioade solicitante intelectual sau emoţional
• Stări de irascibilitate și iritabilitate
Mod de utilizare: 1 capsulă de 2 ori pe zi, dimineaţa și la prânz.
Pentru mai multe informaţii despre produs scanaţi codul QR sau intraţi pe alevia.ro Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată. Citiţi cu atenţie informaţiile de pe ambalaj.
Rolul culturii în menținerea sănătății
mintale și
a longevității cognitive
Trăim într-o perioadă în care declinul cognitiv și demența au devenit unele dintre cele mai mari provocări ale medicinei moderne. În fața îmbătrânirii populației și a limitelor tratamentelor farmacologice, interesul s-a mutat tot mai mult spre factorii protectori ai funcției cognitive – acele elemente care pot încetini declinul, pot menține autonomia și pot conserva identitatea persoanei.
CMedic primar psihiatru, Medic specialist medicina muncii, Institutul de psihiatrie Socola Iași, Universitatea Apollonia Iasi
Dr. Alexandra Popescu
Medic specialist psihiatru, Institutul Socola Iași
ultura – în sensul participării active la lectură, teatru, muzică, operă, concerte, expoziții sau alte activități intelectuale și artistice – nu este doar un act recreațional. Din perspectivă neuropsihiatrică, cultura reprezintă o formă complexă de stimulare cognitivă, emoțională și socială, care activează simultan multiple rețele neuronale. Studiile din ultimele decenii arată că implicarea culturală regulată este asociată cu o funcție cognitivă mai bună, un risc mai scăzut de apariție al declinului cognitiv și a demenței. Acest efect este explicat prin conceptul de rezervă cognitivă: capacitatea creierului de a compensa modificările patologice prin utilizarea eficientă a rețelelor neuronale existente sau prin folosirea unor rețele alternative.
Activitățile culturale
și funcțiile cognitive
Un studiu longitudinal publicat în anul 2018 în revista Scientific Reports (Nature Publishing Group) desfășurat pe o perioadă de 10 ani a investigat dacă implicarea în activități culturale poate proteja împotriva declinului cognitiv la adulții cu vârsta peste 52 de ani (aproximativ
3500 participanți). Activitățile analizate au inclus: vizitarea muzeelor, galeriilor, expozițiilor, participarea la concerte, teatru, operă, dar și mersul la cinema.
S-a observant faptul că participanții care vizitau muzee sau mergeau la teatru/ operă/concerte au prezentat un declin cognitiv semnificativ mai mic decât cei care nu participau la astfel de activități. Chiar și participarea anuală a avut efecte protectoare, însă mersul la cinema nu a avut același efect benefic. Autorii studiului susțin faptul că participarea culturală frecventă, chiar și la nivel minim (1-2 ori pe an), poate avea un efect protectiv real împotriva declinului cognitiv.
Terapia
prin artă vizuală
Un studiu publicat în anul 2024 în revista Frontiers in Aging Neuroscience reprezintă prima cercetare clinică care corelează intervenția prin artă vizuală cu biomarkerii de îmbătrânire celulară (telomerii și epigenetica) la pacienți cu tulburări neurocognitive (stadii ușoare spre moderate).
Terapia prin artă vizuală (Visual Arts-mediated CAT) a fost testată pentru a evalua impactul său asupra funcției cognitive, stării funcționale, depresiei și lungimii telomerilor. Durata studiului a fost de aproximativ 43 de zile și a avut loc în Regional Centre for Cerebral Aging (CRIC), Italia. Au participat aproximativ 20 pacienți cu vârste cuprinse între 64–85 ani, diagnosticați cu tulburări cognitive ușoare spre moderate. Intervenția a presupus organizarea unor sesiuni de terapie prin artă vizuală ghidată (desen, analiză vizuală, activități creative), desfășurate în cadrul centrului, dar și la muzeul civic Eremitani din Padova. Pentru evaluare
au fost utilizate teste neuropsihologice și analize de sânge (biomarkeri LTL și DNAmAge).
În ceea ce privește rezultatele studiului, s-au observat îmbunătățiri semnificative la: testul Rey-Osterrieth (copiere figuri), percepție obiectuală și spațială (VOSP), memorie de lucru (Digit span, Corsi backward), atenție și funcție executivă (Trail Making Test). De asemenea, s-au înregistrat creșteri semnificative ale scorurilor la testele CADL-2 și DAFS, precum și o scădere a simptomelor depresive (GDS). Lungimea telomerilor a crescut semnificativ la pacienții care au parcurs toate sesiunile. Creșterea a fost corelată pozitiv cu nivelul de educație și vârsta mai mică și a fost semnificativă la bărbați, dar nu și la femei. Totuși, DNAmAge (vârsta epigenetică) nu s-a modificat semnificativ.
Astfel, terapia prin artă vizuală este eficientă pentru stimularea cognitivă și funcțională a pacienților cu demență în stadiu incipient. Aceasta poate contribui la încetinirea îmbătrânirii celulare, în special prin creșterea telomerilor, un marker asociat longevității. Beneficiile sunt mai pronunțate la pacienții de sex masculin, mai tineri și cu nivel educațional mai ridicat.
Rolul terapiei vizuale
Un alt studiu publicat în anul 2025 în ACM Proceedings propune un protocol de reabilitare cognitivă bazat pe artă vizuală, desfășurat în medii virtuale 3D de tip galerie/muzeu. Intervenția este concepută pentru persoane cu deficite cognitive ușoare sau moderate, dar și pentru pacienții cu demență incipientă. Au participat 48 de vârstnici cărora li s-a solicitat să exploreze și să analizeze opere
Conf. Univ. Dr. Cozmin Mihai
de artă virtuale, să discute semnificații, să realizeze sarcini creative (asociere, reconstrucție) și să se implice în activități collaborative. Fiecare sesiune combina stimularea cognitive, interacțiunea social și simțul estetic. Au fost evaluate atenția, memoria vizuală și funcțiile executive.
În ceea ce privește rezultatele, s-au observant îmbunătățiri în atenția susținută, memoria de lucru, inițiativă, precum și o creștere a motivației față de terapiile clasice. Arta vizuală (chiar și virtuală) este un stimulent cognitiv puternic, iar muzeele virtuale pot fi o soluție excelentă pentru persoanele cu mobilitate redusă din centrele destinate pacienților cu demență.
Impactul lecturii asupra declinului cognitiv
Un studiu publicat în anul 2022 în revista Alzheimer’s & Dementia: Translational Research & Clinical Interventions a analizat rolul protector al lecturii împotriva declinului cognitiv. Au participat aproximativ 500 de adulți cu vârsta peste 60 de ani și au fost evaluate frecvența lecturii, performanța cognitivă și progresia către tulburare cognitivă ușoară.
S-a constatat că persoanele care citeau zilnic aveau un declin cognitiv mai lent și un risc redus de tulburare cognitivă. Acest efect a fost independent de nivelul de educație. Astfel, lectura susține rezerva cognitivă și poate întârzia apariția simptomelor clinice.
Lectura ca activitate de grup
Un alt studiu publicat în anul 2024 în revista Journal of Alzheimer’s Disease a organizat un program de lectură cu voce tare pentru pacienții cu demență. Au participat 60 de vârstnici diagnosticați cu demență ușoară, iar desfășurarea programului a presupus citirea zilnică timp de 20 de minute a unor texte literare scurte, urmate de discuții ghidate și exerciții de evocare a amintirilor.
Durata programului a fost de 16 săptămâni, iar în urma acestuia s-au constatat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește memoria verbală, atenția, orientarea temporală, precum și o reducere a stărilor de agitație. Astfel, lectura activă
este mai eficientă decât stimularea cognitivă pasivă.
Teatrul
de tip reminiscență
Un studiu publicat în anul 2025 în revista Frontiers in Aging Neuroscience a analizat cele mai noi intervenții pentru reducerea riscului de demență, incluzând terapii artistice precum teatrul de tip reminiscență și alte metode non-farmacologice. Printre strategiile de prevenție non-medicamentoase analizate se numără: terapie prin artă, teatru, activități fizice ușoare, terapie prin rememorarea amintirilor. Articolul presupune o colecție de studii integrate într-o analiză narativă - 5 studii clinice și experimentale recente (2023-2024). Participanții au fost persoane cu declin cognitiv subiectiv și tulburare cognitivă ușoară. Activitățile au fost reprezentate de teatru autobiografic și scenarii inspirate din amintiri reale (reminiscence theatre), activități artistice combinate cu jocuri de rol și sesiuni moderate de mișcare și dans teatral.
Participarea la activități teatrale și artistice a îmbunătățit memoria autobiografică și capacitatea de evocare, starea emoțională și reglarea afectivă, orientarea spațială și temporală (în special la cei cu tulburare cognitivă ușoară), stima de sine și sentimentul de apartenență la grup. Intervențiile teatrale de reminiscență s-au dovedit mai eficiente decât jocurile standard de memorie în reducerea anxietății sociale, creșterea inițiativei verbale și activarea conexiunilor emoționale și a empatiei. Astfel, teatrul autobiografic și reminiscența scenică oferă un mediu sigur și stimulativ pentru activarea cognitivă și emoțională. Aceste activități sunt mai eficiente atunci când se bazează pe amintiri personale, includ implicare fizică moderată și sunt desfășurate în grupuri mici, ghidate. Autorii recomandă integrarea teatrului de tip reminiscență în terapiile ocupaționale pentru vârstnici cu risc de a dezvolta demență sau deja diagnosticați.
Teatrul
narativ improvizat
Un alt studiu publicat în anul 2020 în revista The Gerontologist a avut ca scop evaluarea impactului intervenției de tip teatru narativ improvizat asupra persoa-
nelor cu demență ușoară și moderată din centre rezidențiale. Au fost evaluate comunicarea verbală, afectul, implicarea socială și calitatea vieții. Au participat 90 de pacienți cu vârsta medie de 82 de ani, cu MMSE indicând stadiu ușor–moderat. Intervenția a presupus un program de povestire creativă dezvoltat special pentru pacienții cu demență, bazat pe imagini ambigue (fotografii artistice), întrebări deschise cu accent pe imaginație, nu pe memorie factuală și fără corectarea „greșelilor”. Au fost folosite instrumente de evaluare a comunicării, a implicării active, frecvenței și duratei verbalizărilor, afectului, scale de măsurare a emoțiilor și un chestionar standardizat pentru măsurarea calității vieții la pacienții cu Alzheimer.
S-a observant o creștere semnificativă a numărului de intervenții verbale, a duratei de exprimare, a inițiativei conversaționale, a contactului vizual, dar și mai multă interacțiune între participanți cu o scădere a tendinței de izolare socială. S-au mai constatat o creștere a afectului pozitiv cu o reducere a episoadelor de apatie și o îmbunătățire modestă, dar semnificativă statistic, a calității vieții.
Audierea concertelor simfonice live
Un studiu publicat în anul 2021 în revista Arts & Health a avut ca scop evaluarea impactului participării la concerte simfonice live asupra adulților în vârstă, inclusiv un subgrup diagnosticat cu tulburare cognitivă ușoară. Au fost evaluate efectele muzicii asupra: funcției cognitive, stării emoționale, bunăstării psihologice și conectivității sociale. Durata studiului a fost de 6 săptămâni, iar intervenția a presupus 6 concerte live orchestrale, evaluarea având loc înainte dar și după program. Au participat aproximativ 65 de persoane vârstnice de aproximativ 60–85 de ani și au fost împărțiți în două grupuri: persoane fără afectare cognitivă și persoane cu tulburare cognitivă ușoară. Aceștia au participat la concerte simfonice live (muzică clasică), au ascultat un repertoriu complex (Beethoven, Mozart, Bach etc.) și au luat parte la: discuții post-concert, reflecții ghidate și interacțiuni sociale în grup. Durata fiecărui concert a fost de aproximativ 60–90 de minute. Instrumentele de evaluare au fost
reprezentate de teste de atenție, memorie verbală imediată, memorie de lucru, fluență verbală, scale de dispoziție, scala depresiei geriatrice și chestionare de evaluare a sentimentului de apartenență la grup. După doar 6 săptămâni s-a remarcat o creștere semnificativă a atenției susținute și o îmbunătățire în memoria verbală imediată, efectul fiind mai pronunțat la grupul cu tulburare cognitivă ușoară. De asemenea, s-a observant o creștere a afectului pozitiv cu reducerea simptomelor depresive ușoare, o creștere a interacțiunii sociale și diminuarea sentimentului de izolare.
Efectul muzicii corale
Un studiu publicat în anul 2024 în revista Aging & Mental Health a evaluat efectul participării la cor comunitar asupra pacienților diagnosticați cu tulburare cognitivă ușoară. Au fost evaluate funcția cognitivă, simptomele depresive, nivelul de izolare socială și calitatea vieții. Au fost implicați 120 de participanți cu vârste cuprinse între 68 și 74 de ani cu diagnostic de tulburare cognitivă ușoară confirmat clinic, fără demență instalată și fără alte tulburări psihiatrice majore. Durata programului a fost de 6 luni, iar participanții au fost împărțiți în două grupuri: grupul de intervenție (cor clasic) și grupul de control (activități sociale non-artistice). Intervenția a presupus câte 2 sesiuni pe săptămână a câte 90 de minute fiecare, iar structura unei sesiuni a cuprins exerciții respiratorii și vocale (10–15 min), învățare secvențială de partituri (memorie auditivă + verbală), repetiție armonică în grup, integrare polifonică și discuții scur-
te despre semnificația pieselor. Evaluările cognitive utilizate au fost testele MMSE, MoCA, teste pentru memoria de lucru, fluență verbală și funcții executive. Evaluările s-au făcut la început, la 3 luni și la 6 luni.
S-au obținut stabilizarea scorurilor MoCA în grupul coral, un declin ușor în grupul de control, dar și rezultate mai bune la testele pentru memoria de lucru si funcții executive în grupul coral față de grupul de control. De asemenea, s-au remarcat reducerea semnificativă a simptomelor depresive, scăderea scorurilor de singurătate, creșterea interacțiunii sociale și creșterea sentimentului de apartenență socială comparativ cu grupul de control.
Concluzii
Participarea la activități culturale stimulează simultan multiple domenii cognitive, incluzând memoria, atenția, funcțiile executive, limbajul și procesele socio-emoționale precum imaginația și empatia. Din această perspectivă, cultura poate fi privită ca o intervenție non-farmacologică cu potențial neuroprotector, accesibilă, adaptabilă și cu impact pe termen lung. Astfel, promovarea participării culturale poate reprezenta o strategie relevantă pentru menținerea funcției cognitive pe termen lung.
Bibliografie
1. Fancourt, D., & Steptoe, A. (2018). Cultural engagement predicts changes in cognitive function in older adults over a 10-year period: Findings from the English Longitudinal Study of Ageing. Scientific Reports, 8, 10226.
2. Pavanello, S., Campisi, M., Dal Lin, C., et al. (2024). Visual arts-mediated cognitive activation therapy counteracts biological aging and enhances cognitive and functional performance in patients with neurocognitive disorders. Frontiers in Aging Neuroscience.
3. Pizzolante, M., Vergine, I., Palumbo, E., & Isernia, S. (2025). The TERSICORE project: A virtual rehabilitation protocol based on creative and social games. Proceedings of the ACM on Human-Computer Interaction.
4. Nicastri, C. M., McFeeley, B. M., & Simon, S. S. (2022). Leisure reading is associated with longitudinal protection against cognitive decline. Alzheimer’s & Dementia: Translational Research & Clinical Interventions, 8, e12337.
5. Xie, X. Y., Huang, L. Y., Cheng, G. R., & Liu, D. (2024). Effects of a structured reading-aloud program on cognitive function in individuals with dementia. Journal of Alzheimer’s Disease.
6. Yamasaki, T., Tanaka, M., & Kumagai, S. (2025). Recent advances in research on cognitive frailty and related conditions. Frontiers in Aging Neuroscience.
7. Phillips, L. J., Reid-Arndt, S. A., & Pak, Y. (2020). Effects of a creative expression intervention on emotions, communication, and quality of life in persons with dementia. The Gerontologist, 60(6), 1123–1133.
8. Chatterjee, H. J., & Camic, P. M. (2021). The health and wellbeing potential of museums and art galleries. Arts & Health.
9. Lyu, J., & Zhang, J. (2024). Effects of classical choral singing on cognitive function in older adults with mild cognitive impairment. Aging & Mental Health.
Interacțiunea factorilor psihici, sociali si culturali,
între ideal și realitate – studiu de caz
Motivația alegerii cazului: Cazul pacientului A a fost selectat pentru analiză datorită complexității sale clinice și multiplelor aspecte psihodinamice pe care le ilustrează. Acesta reflectă un conflict profund de identitate, caracterizat prin dificultăți în procesul decizional, manifestate prin ruminare obsesivă și nehotărâre cronică, influențate atât de factori intrapsihici, cât și extrapsihici, deasemenea de relațiile familiale și influența autoritară a mediului spiritual.
Studiul acestui caz oferă oportunitatea de a explora modul în care factorii psihologici, sociali și culturali interacționează într-un proces de criză existențială și tulburare nevrotică. De asemenea, acesta relevă importanța abordării terapeutice integrate, care să țină cont atât de specificitatea personală a pacientului, cât și de contextul său de viață și de influențele externe. Prin această analiză se urmărește identificarea unor piste de intervenție adecvate în cazul unor conflicte similar, ce implică dileme existențiale, presiuni sociale și spirituale, precum și dificultăți relaționale profunde.
Obiective: Analiza acestui caz urmărește identificarea și înțelegerea mecanismelor psihodinamice implicate în nevroza obsesivă a pacientului A, cu accent pe ruminările persistente și dificultățile decizionale majore. De asemenea, obiectivul este explorarea influențelor familiale și religioase asupra evoluției simptomatologiei și comportamentului pacientului.
Se dorește evidențierea modului în care conflictele interne, susținute de factori externi precum relația cu preotul duhovnic și presiunile sociale, afectează capacitatea pacientului de a-și asuma roluri și decizii în viața personală și profesională. Totodată, scopul este formularea
unor direcții terapeutice adecvate care să susțină procesul de autocunoaștere și integrare psihică a pacientului.
Ipoteze:
1. Nevroza obsesivă manifestată prin ruminări persistente la pacientul A este determinată de conflicte interne nerezolvate, legate de identitatea personală, rolurile sociale și alegerea între călugărie și viața laicã.
2. Relația ambivalentă cu figura paternă și modelul masculin idealizat, reprezentat de preotul duhovnic, contribuie la accentuarea stării de nehotărâre și la dificultatea asumării deciziilor ferme.
3. Influența puternică a mediului religios, combinată cu presiunile familiale și experiențele sociale (eșecuri în relații amoroase, lipsa susținerii familiale pentru decizia de a intra în monahism), amplifică anxietatea și sentimentul de vinovăție.
4. Factorii psihosociali și educaționali, precum investiția în studii teologice și experiența profesională anterioară, generează un conflict între dorința de autonomie și teama de eșec, menținând pacientul într-un ciclu de ruminare și blocaj decizional.
Istoric familial și personal
Pacientul A provine dintr-o familie cu profil socio-cultural specific unei comunități rurale, în care părinții au fost mici comercianți, implicați în viața socială și religioasă a satului. Familia a fost caracterizată printr-un climat social activ, cu petreceri tradiționale și relații extinse cu persoane influente din mediul local, urmărind adesea poziții de putere și influență, mai degrabă decât o conexiune autentică cu indivizii din jur.
În copilărie, A a beneficiat de o libertate relativă, dar a fost marcat de o educație cu elemente de hiperprotecție, în special din partea mamei, care a manifestat o
atitudine ambivalentă față de maturizarea și autonomia sa. Această hiperprotecție, combinată cu o atmosferă familială lipsită de consistență și stabilitate, a contribuit la dificultăți în formarea unui sentiment solid al identității.
Pe plan educațional, A a început liceul, dar a continuat ulterior studiile în seminar teologic, unde a reluat unele niveluri școlare, pierzând un an. A urmat apoi studii superioare și un master în teologie, acumulând peste zece ani de educație religioasă și spirituală.
Din punct de vedere profesional, pacientul a lucrat inițial în domeniul turismului religios la o instituție prestigioasă, unde avea un statut social bun, colaborând cu persoane de rang înalt. Ulterior, a ales să renunțe la această poziție pentru a urma o viață monahală, îndrumat fiind de ”revelațiile” venite prin intermediul preotului său duhovnic, ocupându-se de munca de jos în cadrul unui schit și al unei mănăstiri, fapt care i-a generat nemulțumiri și dificultăți de adaptare.
Din punct de vedere relațional, A a avut contacte amoroase multiple, dar relațiile au fost în general platonice, iar experiențele sale în acest domeniu au fost marcate de o puternică nehotărâre și temeri legate de angajament și sexualitate. Influențele negative ale preotului duhovnic au contribuit la formarea unei perspective pesimiste asupra relațiilor conjugale și a rolului femeii în viața sa, consolidând convingerea că o căsătorie nu i-ar fi potrivită.
Cadrul solicitării și motivația prezentării în cabinet: A s-a prezentat la cabinet împreună cu sora sa, venind împreună la prima ședință. Motivația pentru solicitarea sprijinului psihologic era marcată de o stare de tristețe accentuată, indecizie cronică și blocaj existențial, manifestate în urma unei perioade petrecute la schit și ulterior la o altă mănăstire. Clientul se
Conf. Univ. Habil. Dr. Simona Trifu
UMF „Carol Davila’’, București
Anda Oana Ailenei
Psiholog clinician
simțea incapabil să ia o decizie clară privind viitorul său: fie să rămână în viața monahală, fie să revină în lumea civilă. Simțea că, indiferent de alegerea făcută, ar fi copleșit de vinovăție și neîmplinire. Obiectivul evaluării a fost acela de a înțelege mecanismele psihologice care stau la baza indeciziei și a ruminării obsesive, precum și de a explora dinamica relațională și conflictuală internă a pacientului.
Diagnostic: Pacientul A prezintă un tablou clinic specific nevrozei obsesiv-compulsive, manifestată prin ruminări persistente de natură nevrotică, nehotărâri constante și conflicte interne legate de decizii majore de viață, în special în ceea ce privește alegerea între viața monahală și cea laicã.
Se observă o structură psihică fragilă, caracterizată de o rigiditate cognitivă și afectivă, precum și o anxietate marcantă legată de responsabilități și angajamente. Relația disfuncțională cu figura paternă spirituală (preotul duhovnic), alături de influențele familiale și dificultățile în integrarea socială și identitară, contribuie la menținerea simptomatologiei.
La nivel relațional, pacientul manifestă dificultăți în a forma legături sănătoase, reflectate în imagini stereotipice asupra femeilor, neîncredere și evitarea intimității, aspecte corelate cu conflicte interne nerezolvate și o posibilă fixare în stadii infantile de dezvoltare emoțională. În concluzie, diagnosticul principal este nevroză obsesiv-compulsivă cu manifestări anxioase și tulburări de identitate, influențate de factori psihosociali și spirituali.
Diagnostic diferențial
În evaluarea pacientului A, este important să se facă o diferențiere clară între nevroza obsesiv-compulsivă și alte tulburări care pot prezenta simptomatologie asemănătoare:
1. Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) — simptomatologia pacientului include ruminări și nehotărâri persistente dar, nu există compulsii evidente, ceea ce indică mai degrabă o nevroză obsesivă, cu predominanță a gândurilor obsessive, fără manifestări comportamentale compulsive specifice TOC-ului clasic.
2. Tulburarea de anxietate generalizată (TAG) — anxietatea pacientului este legată îndeosebi de decizii existențiale și de viață, cu focalizare pe teme religi-
oase și morale, însă lipsa simptomelor somatice și a anxietății difuze exclude un diagnostic principal de TAG.
3. Tulburarea de personalitate evitantă sau dependentă — indecizia și teama de angajament pot sugera trăsături evitante sau dependente, dar în cazul pacientului, aceste aspecte sunt însoțite de ruminare excesivă și conflict interior, ceea ce indică o nevroză obsesivă mai degrabă decât o tulburare de personalitate.
4. Tulburarea depresivă majoră cu anxietate — prezența episoadelor de tristețe și epuizare energetică pot sugera o stare depresivă, dar simptomatologia dominantă este legată de conflictul identitar și ruminările obsesive, iar lipsa unor episoade clare de depresie majoră exclude această patologie ca diagnostic principal.
Din perspectiva psihodinamică: cazul pacientului A reflectă o luptă profundă și complexă între impulsurile inconștiente, nevoia de securitate și constrângerile impuse de un ideal interior. Ruminarea obsesivă și indecizia cronică pot fi interpretate ca manifestări ale unui conflict intrapsihic adânc, unde dorința de autonomie și individuare este însoțită de o teamă paralizantă de pierdere și abandon. Alegerea dintre călugărie și viața lumească capătă aici un sens simbolic puternic, care amintește de metafora legendei meșterului Manole, în care sacrificiul de sine este necesar pentru zidirea unei opere durabile, dar în același timp durerea și renunțarea par a consuma creatorul însuși (Popescu, 2019). La fel, pacientul pare prins într-un zid al propriei construcții identitare, neputând renunța la „materialele” vechi, așteptările preotului duhovnic, imaginea de sine idealizată, sau legătura fuzională cu sora, dar nici nu poate clădi o viață stabilă pe propriile resurse. Această paralizie decizională exprimă o rezistență psihică tipică nevrozelor obsesive, în care indecizia devine o formă de apărare împotriva anxietății generată de alegerea ireversibilă (Freud, 1917/1958).
Influența preotului duhovnic, ca figură paternă idealizată dar și distructivă, amintește conceptul de transfer patologic, în care pacientul proiectează asupra acestei autorități o dublă nevoie: de ghidare și de protecție, dar și o experiență inconștientă de control și abandon (Kernberg, 2016). Această relație transferențială am-
plifică conflictul intern al pacientului, deoarece el rămâne prins între dorința de a primi binecuvântarea (acceptarea) și frica de a fi abandonat sau trădat, ceea ce exacerbează mecanismul ruminativ.
La nivel psihodinamic, sexualitatea latentă a pacientului poate fi înțeleasă ca o manifestare a unor conflicte profunde între dorințele conștiente și impulsurile inconștiente. Evitarea contactului sexual și alegerea unei vieți de abstinență par să fie însoțite de o frică inconștientă de sexualitate, care poate reflecta o internalizare a unor norme stricte sau chiar o reprimare cauzată de experiențe timpurii (Freud, 1915/2003). În cazul lui A, această reprimare a sexualității este strâns legată de influența preotului duhovnic, a cărui autoritate și mesaj au determinat o viziune negativă și restrictivă asupra relațiilor intime și a femeilor. Astfel, imaginea femeii este puternic mediată de stereotipuri rigide și idealizări, ceea ce împiedică formarea unor relații afective mature și autentice (Kernberg, 2016).
Mai mult, observăm posibilitatea unei sexualități latente cu aspecte homosexuale neexprimate, o temă des abordată în psihanaliză ca un element ce poate genera anxietăți profunde și conflicte interne (Green, 2017). Reprimarea acestui aspect al sexualității poate contribui la starea de nehotărâre și la oscillarea intensă între dorința de conexiune și teama de intimitate reală.
La nivel familial, influența mamei hiperprotective și legătura extrem de strânsă, dar ambivalentă, cu sora, indică o dificultate în procesul de separare-individuație, care este esențial pentru dezvoltarea unui Eu stabil și autonom (Mahler, Pine, & Bergman, 2015). Relația cu femeile în general pare dominată de o percepție stereotipizată și infantilizată, probabil ca efect al acestei legături fuzionale și al idealizărilor precoce.
Masochismul moral observat , alegerea unei vieți austere și pline de suferință în contrast cu dorința anterioară pentru confort și statut social, poate fi văzut ca o formă de auto-pedeapsă și o încercare inconștientă de a-și „câștiga” iubirea și acceptarea divină, dar și o reacție la conflictele nerezolvate cu figurile parentale (Kernberg, 2016). Aceasta este o tendință frecventă în nevroza obsesivă, unde dorința de control și perfecțiune maschează o teamă profundă de eșec și abandon (Blatt & Luyten, 2018).
Nu în ultimul rând, pacientul pare să fie prins într-un „labirint” al propriilor fantasme și anxietăți, ceea ce reflectă dificultatea în a-și construi o identitate coerentă și stabilă (Roth, Fonagy, & Gabbard, 2019). Relația cu preotul duhovnic, care l-a atras în lumea monahală, i-a impus directive și apoi l-a abandonat emotional, poate fi interpretată ca o repetare a unei dinamici infantile de atașament, în care figura paternă este idealizată, dar și sursa frustrării și confuziei (Fonagy & Target, 2016).
În acest context, tendința pacientului de a rămâne blocat în ruminări și indecizii cronice reflectă o anxietate profundă legată de pierderea iubirii și acceptării, dar și o frică inconștientă de responsabilitatea libertății de a alege (McWilliams, 2017). Astfel, conflictul dintre dorința de autonomie și teama de abandon poate fi văzut ca un clivaj psihic ce necesită intervenție terapeutică pentru a ajuta pacientul să-și renegocieze identitatea și relațiile transferențiale.
Metaforic, acest caz poate fi comparat cu legenda meșterului Manole, care a fost nevoit să sacrifice o parte esențială pentru a construi o catedrală durabilă — pacientul pare prins între nevoia de sacrificiu personal și dorința de realizare și confort, oscilând între extreme fără a găsi o cale stabilă (Sandler & Sandler, 2015; Slade, 2020).
Recomandări: Având în vedere complexitatea psihodinamică a cazului pacientului A, recomandările terapeutice vizează atât abordarea conflictelor inconștiente și a mecanismelor rigide de apărare, cât și susținerea procesului de dezvoltare a autonomiei și a integrării identitare.
• Psihoterapie psihodinamică individuală pe termen mediu și lung – Este esențială explorarea relației transferențiale cu figura autoritară a preotului duhovnic, pentru a înțelege impactul profund pe care aceasta îl are asupra structurii psihice a pacientului. Terapia ar trebui să ofere un spațiu sigur pentru conștientizarea și integrarea conflictelor legate de autonomie, identificarea mecanismelor de evitare și ruminare, precum și pentru elaborarea unei identități proprii, independente de influențele externe rigide.
• Lucru asupra procesului de separare-individuație – Se recomandă intervenții care să susțină pacientul în dezvoltarea unei relații mai sănătoase cu figura maternă hiperprotectivă și cu sora, pentru a reduce fuzionalitatea și
ambivalența relațională. Acest demers poate facilita învățarea unor strategii sănătoase de autonomie și delimitare.
• Gestionarea ruminărilor obsesive – Integrarea unor tehnici psihoterapeutice complementare, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală focalizată pe reducerea ruminării, poate fi utilă pentru diminuarea anxietății și epuizării psihice asociate procesului decizional. Este important ca pacientul să învețe să tolereze incertitudinea și să-și gestioneze fricile fără a recurge la mecanisme disfuncționale.
• Explorarea simbolică a alegerii vieții monahale vs. viața lumească – Terapia ar putea integra metode psihodinamice și narative, pentru a-l ajuta pe pacient să dea sens propriei alegeri, să depășească polarizările extreme (călugărie versus căsătorie), și să își construiască o viziune integratoare asupra identității sale, care să permită acceptarea ambivalențelor interne.
• Intervenție familială/ de suport – În măsura în care pacientul este deschis, sesiuni ocazionale cu familia pot sprijini o mai bună înțelegere a dinamicilor relaționale care îi influențează starea psihică, în special în ceea ce privește dinamica cu mama și sora.
• Monitorizarea psihiatrică – Deși pacientul nu prezintă în acest moment indicații pentru medicație, o evaluare periodică este recomandată pentru a preveni exacerbarea simptomatologiei sau apariția unor comorbidități.
Concluzii
Cazul lui A pune în evidență complexitatea problemelor sale interne, în special lupta dintre dorința de a-și găsi propriul drum și presiunile venite din exterior, precum și conflictele sale interioare. Nehotărârea constantă și ruminarea obsesivă arată un conflict identitar puternic, în care A încearcă să împace idealurile pe care le are, influențele familiei și ale preotului duhovnic, cu propriile sale dorințe și temeri.
Din punct de vedere psihodinamic, acest conflict duce cu gândul, încă odata, la legenda meșterului Manole, care a fost nevoit să facă sacrificii mari pentru a construi o operă măreață, dar s-a confruntat și cu limitele condiției umane. La fel, A se luptă cu sine și cu mediul în care trăiește, între aspirațiile înalte și realitatea
dificilă, între dorința de libertate și nevoia de acceptare (Popescu, 2019).
Relația cu preotul duhovnic, deși a fost o sursă de îndrumare, pare să fi avut un impact negativ, menținându-l pe A într-o stare de dependență și încurajând ruminarea. Acest lucru subliniază cât de important este ca în terapie să se analizeze și influențele din afară, pentru ca pacientul să își poată construi o identitate proprie, liberă de presiuni externe (Freud, 1917; Kernberg, 2016). În plus, relațiile din familie, în special legătura strânsă dar complicată cu sora și influența puternică a mamei hiperprotective, au făcut dificil pentru A să se dezvolte ca individ independent, ceea ce contribuie la problemele lui psihice și la menținerea simptomelor.
Pe scurt, acest caz arată nevoia unei abordări terapeutice complexe, care să ia în calcul nu doar simptomele, ci și mediul în care trăiește pacientul, relațiile sale și structurile psihice profunde, pentru a-l ajuta să se vindece și să crească din punct de vedere psihic.
Bibliografie:
Blatt, S. J., & Luyten, P. (2018). Psychological and social aspects of obsessive-compulsive disorder. Journal of Clinical Psychology, 74(2), 132-145. https://doi. org/10.1002/jclp.22525
Erikson, E. H. (1959). Identity and the life cycle. International Universities Press. (Citat în Roth, A., Fonagy, P., & Gabbard, G. O. (2019). Psychodynamic psychotherapy research: Evidence-based practice and practice-based evidence. Guilford Press.)
Fonagy, P., & Target, M. (2016). Attachment and reflective function: Their role in self-organization. Development and Psychopathology, 8(4), 459-470. https://doi. org/10.1017/S0954579400007145
Kernberg, O. F. (2016). The treatment of patients with borderline personality organization and obsessive-compulsive personality disorder. American Journal of Psychotherapy, 70(4), 307-323. https://doi.org/10.1176/appi. psychotherapy.2016.70.4.307
Mahler, M. S., Pine, F., & Bergman, A. (2015). The psychological birth of the human infant: Symbiosis and individuation. Basic Books.
McWilliams, N. (2017). Psychoanalytic diagnosis: Understanding personality structure in the clinical process (2nd ed.). Guilford Press.
Roth, A., Fonagy, P., & Gabbard, G. O. (2019). Psychodynamic psychotherapy research: Evidence-based practice and practice-based evidence. Guilford Press.
Sandler, J., & Sandler, A. M. (2015). The legend of Meșterul Manole and the human psyche: A psychoanalytic perspective. International Journal of Psychoanalysis, 96(1), 25-39. https://doi.org/10.1111/1745-8315.12253
Slade, A. (2020). Reflective functioning and mentalization-based treatment. Journal of Clinical Psychology, 76(5), 789-799. https://doi.org/10.1002/jclp.22943
Consecințele abuzului emoțional în adolescență
The consequences of emotional abuse in adolescence
Prof. Univ.
Dr. Laura Nussbaum
UMFT „Victor Babeș”, Timișoara, vicepreședinte al SNPCAR
Dr. Alexandra Șerban
Doctorand UMFT „Victor Babeș”, Timișoara, secretar general al SNPCAR
Asist. Univ.
Dr. Adriana Cojocaru
UMFT „Victor Babeș”, președinte SNPCAR
1. Introducere
Abuzul emoțional în adolescență reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, cu implicații profunde asupra dezvoltării psihologice și a funcționării pe termen lung. În cadrul formelor de maltratare a copilului, abuzul emoțional este frecvent subrecunoscut, deși studiile sugerează că poate avea efecte la fel de severe, sau chiar mai persistente decât abuzul fizic sau sexual [1]. Caracterul său adesea subtil, lipsa markerilor fizici și variabilitatea manifestărilor contribuie la dificultățile de identificare și raportare.
Adolescența constituie o perioadă de vulnerabilitate particulară, marcată de reorganizări neurobiologice, consolidarea identității și creșterea complexității relațiilor sociale. Expunerea la abuz emoțional în această etapă poate interfera semnificativ cu procesele de reglare emoțională, dezvoltarea imaginii de sine și formarea modelelor relaționale interne [2]. Literatura arată că experiențele adverse timpurii, inclusiv abuzul emoțional, se asociază
cu un risc crescut de tulburări anxioase, depresive și comportamente suicidare în adolescență și la vârsta adultă [3]
La nivel epidemiologic, estimările internaționale indică faptul că maltratarea emoțională este una dintre cele mai prevalente forme de abuz asupra copilului, deși ratele variază considerabil în funcție de metodologia utilizată și de contextul cultural [4]. Subraportarea rămâne o problemă majoră, în special în cazul adolescenților, unde manifestările pot fi atribuite eronat turbulențelor dezvoltative normale.
Interesul științific actual se concentrează tot mai mult asupra mecanismelor prin care abuzul emoțional influențează dezvoltarea psihopatologică, în special asupra rolului dereglarilor emoționale ca mediator central între experiența adversă și simptomatologia ulterioară [5]. Această perspectivă dimensională permite o înțelegere mai nuanțată a traiectoriilor de risc și deschide direcții pentru intervenții țintite.
Scopul prezentului articol este de a sintetiza datele actuale privind consecințele abuzului emoțional în adolescență, cu accent pe impactul asupra reglării emoționale, manifestările psihopatologice asociate și implicațiile pentru identificarea precoce și prevenție.
2. Delimitări conceptuale și definiții
2.1. Definirea abuzului emoțional Abuzul emoțional (sau maltratarea psihologică) este definit ca un tipar repetitiv de comportamente ale îngrijitorului, care transmite copilului sau adolescentului mesaje de lipsă de valoare, respingere, teamă sau neadecvare, afectând dezvoltarea emoțională și funcționarea psihologică [6]. Spre deosebire de alte forme de abuz, acesta nu implică în mod necesar
contact fizic, ceea ce contribuie la dificultatea identificării și validării clinice.
Literatura de specialitate descrie mai multe forme de abuz emoțional, inclusiv umilirea, criticile persistente, respingerea, izolarea socială, intimidarea, expunerea la conflicte severe între părinți și manipularea afectivă [7]. Aceste comportamente pot fi manifeste sau subtile și pot apărea atât în interacțiuni directe, cât și în modele relaționale cronice caracterizate prin invalidare emoțională.
Este importantă diferențierea între abuzul emoțional și neglijarea emoțională. În timp ce abuzul emoțional implică acțiuni comise activ de către adult (denigrare, amenințare), neglijarea emoțională se referă la omisiunea furnizării suportului afectiv adecvat, a răspunsului empatic și a disponibilității emoționale [6]. În practică, cele două forme coexistă frecvent și au efecte cumulative asupra dezvoltării adolescentului.
2.2. Particularități ale abuzului emoțional în adolescență Manifestările și impactul abuzului emoțional capătă caracteristici specifice în perioada adolescenței, etapă marcată de intensificarea nevoii de autonomie, de consolidarea identității și de sensibilitatea crescută la evaluarea socială [2]. În acest context, mesajele invalidante sau critice din partea figurilor de atașament pot fi internalizate profund și pot influența negativ structura imaginii de sine.
Adolescenții expuși la abuz emoțional pot prezenta o vulnerabilitate accentuată la respingere interpersonală, dificultăți de reglare emoțională și tendința de a dezvolta modele cognitive negative despre sine și despre ceilalți [8]. Spre deosebire de copilăria mică, unde manifestările pot fi predominant comportamentale, în adolescență se observă mai frecvent simptomatologie internalizantă, retragere socială, tendință la adicție și distorsiuni ale identității.
Contextul abuzului emoțional în adolescență este adesea mai complex și poate include, pe lângă mediul familial, experiențe de invalidare în mediul școlar, în grupul de egali sau în mediul online. Expansiunea interacțiunilor digitale a introdus forme suplimentare de abuz emoțional, precum cyberbullying-ul și expunerea la umilire publică, care pot amplifica impactul asupra dezvoltării psihice [9]
Clarificarea acestor delimitări conceptuale este esențială atât pentru cercetare, cât și pentru practica clinică, deoarece abuzul emoțional rămâne frecvent subidentificat și insuficient diferențiat de alte experiențe adverse ale copilăriei.
3. Epidemiologie
și factori de risc
3.1. Prevalență
Estimarea prevalenței abuzului emoțional în rândul copiilor și adolescenților este dificilă, din cauza variațiilor metodologice, a diferențelor culturale și a subraportării. Meta-analizele internaționale sugerează că aproximativ 30–40% dintre copii experimentează, la un moment dat, forme de maltratare emoțională, ceea ce o plasează printre cele mai frecvente tipuri de abuz asupra copilului [10]. Studiile europene indică rate comparabile, deși heterogenitatea definițiilor utilizate limitează comparabilitatea directă între țări [11]
În adolescență detectarea este și mai complexă, deoarece manifestările pot fi confundate cu provocările normative ale dezvoltării. În plus, mulți adolescenți nu raportează experiențele de abuz emoțional din cauza loialității față de familie, a sentimentului de vinovăție sau a normalizării experiențelor negative [12]. Acești factori contribuie la o subestimare sistematică a prevalenței reale.
3.2. Factori de risc individuali
La nivel individual, anumite caracteristici ale adolescentului pot crește vulnerabilitatea la abuz emoțional sau la impactul acestuia. Temperamentul dificil, sensibilitatea emoțională crescută și dificultățile de reglare emoțională timpurii pot amplifica reacțiile parentale negative și pot favoriza instalarea unor tipare disfuncționale de interacțiune [13]. De asemenea, adolescenții cu tulburări de neurodezvoltare sau cu probleme comportamentale prezintă un risc mai mare de a fi expuși la practici parentale coercitive sau invalidante.
Genul poate modera atât expunerea, cât și manifestările ulterioare. Unele studii sugerează că fetele raportează mai frecvent forme de abuz emoțional și prezintă predominant simptomatologie internalizantă, în timp ce băieții pot manifesta mai frecvent răspunsuri externalizante, deși diferențele nu sunt uniforme între studii [14] .
3.3. Factori de risc familiali și socio-ecologici
Factorii familiali reprezintă determinanți majori ai abuzului emoțional. Psihopatologia parentală, în special depresia, tulburările de personalitate și consumul de substanțe, se asociază consistent cu practici parentale negative și cu un risc crescut de maltratare emoțională [15]. Conflictul marital cronic și violența domestică creează un climat emoțional insecurizant, în care adolescentul poate deveni ținta directă sau indirectă a abuzului.
Statutul socio-economic scăzut, stresul parental ridicat și izolarea socială sunt factori contextuali suplimentari care cresc probabilitatea apariției comportamentelor abuzive [11]. Modelele ecologice ale dezvoltării subliniază că abuzul emoțional rezultă adesea din interacțiunea complexă dintre vulnerabilitățile individuale și stresorii de mediu.
În adolescența contemporană, mediul digital devine un context socio-ecologic relevant. Expunerea la cyberbullying, umilire online și invalidare socială virtuală poate coexista cu abuzul emoțional familial și poate avea efecte cumulative asupra sănătății mintale [9] .
4. Mecanisme
psihologice și neurobiologice (sinteză)
4.1. Modele explicative
Abuzul emoțional este conceptualizat în literatura contemporană prin mai multe cadre teoretice complementare. Teoria atașamentului sugerează că expunerea repetată la invalidare, prin critică sau respingere, perturbă formarea unui model intern securizant și favorizează dezvoltarea unor tipare de atașament nesigur sau dezorganizat [16]. Modelul traumă–stres subliniază rolul activării cronice a sistemelor de răspuns la stres, care poate
conduce la vulnerabilitate emoțională și cognitivă pe termen lung [3]. Perspectiva dezvoltativă integrează aceste abordări și consideră abuzul emoțional un factor care interferează cu achizițiile normative ale autoreglării și competenței socio-emoționale.
4.2. Impact asupra reglării emoționale
Dereglările emoționale reprezintă unul dintre cele mai robuste mecanisme prin care abuzul emoțional influențează psihopatologia adolescentului. Expunerea cronică la mesaje invalidante și la un climat relațional impredictibil poate compromite capacitatea adolescentului de a identifica, înțelege și modula adecvat stările afective [17] . Adolescenții expuși la abuz emoțional prezintă frecvent hiperreactivitate emoțională, intensitate afectivă crescută și dificultăți de revenire la nivelul bazal după activare emoțională [18]. În paralel, pot apărea dificultăți de conștientizare emoțională și tendințe alexitimice, reflectând o organizare deficitară a procesării afective. Aceste perturbări favorizează utilizarea unor strategii dezadaptative de coping, precum evitarea experiențială, suprimarea emoțională sau ruminația.
Sensibilitatea crescută la respingere interpersonală constituie un alt mecanism relevant. Adolescenții care au internalizat mesaje de devalorizare pot interpreta ambiguitățile sociale într-o manieră negativă, amplificând reactivitatea emoțională și menținând cercuri vicioase de distres [8]. În numeroase modele longitudinale, dificultățile de reglare emoțională mediază relația dintre abuzul emoțional și apariția ulterioară a simptomelor anxioase și depresive [5]
4.3. Repere neurobiologice
Datele neuroimagistice susțin existența unor corelate biologice ale expunerii la abuz emoțional. Studiile au evidențiat hiperreactivitate a amigdalei la stimuli emoționali negativi, sugerând o sensibilizare a sistemelor de detecție a amenințării [19]. Concomitent, au fost descrise modificări funcționale și structurale la nivelul cortexului prefrontal, implicat în controlul cognitiv al emoțiilor, ceea ce poate contribui la dificultățile de reglare observate clinic.
De asemenea, dereglarea axei hipotalamo–hipofizo–adrenocorticale (HPA) a fost frecvent raportată la adolescenții
expuși la adversitate timpurie, reflectând efectele stresului cronic asupra sistemelor neuroendocrine [20]. Aceste modificări nu sunt specifice exclusiv abuzului emoțional, dar susțin ipoteza unei vulnerabilități biologice crescute la stres și la dezvoltarea psihopatologiei.
5. Evaluarea
și consecințele abuzului emoțional în adolescență
Abuzul emoțional în adolescență are efecte profunde asupra dezvoltării emoționale, cognitive și relaționale, iar evaluarea corectă a acestor consecințe este esențială pentru intervenția precoce și prevenirea complicațiilor pe termen lung [6,7]. Diagnosticul vizează nu doar confirmarea expunerii la abuz, ci mai ales cuantificarea impactului psihologic și comportamental asupra adolescentului.
Adolescenții abuzați emoțional dezvoltă frecvent scheme cognitive negative despre sine, cum ar fi sentimentul că „nu sunt suficient de valoros” sau „nu merit să fiu iubit”, iar aceste convingeri pot constitui nucleul pentru apariția depresiei, anxietății și a tulburărilor de atașament [3,7,8]. Impactul comportamental poate fi internalizant (retragere socială, evitare, inhibiție) sau externalizant (irascibilitate, opoziționism, comportamente de risc), iar frecvent apar și comportamente de autovătămare, folosite ca mecanism disfuncțional de reglare emoțională [13,14]
Expunerea la abuz emoțional perturbă profund reglarea emoțională, conducând la labilitate afectivă, hipervigilență și dificultăți în tolerarea frustrării. Adolescenții pot manifesta dificultăți în relațiile interpersonale, inclusiv hipersensibilitate la respingere, dificultăți de încredere și tendința de a se angaja în relații disfuncționale, crescând riscul de revictimizare [7,8]. De asemenea, performanța școlară poate fi afectată, iar concentrarea, motivația și participarea la activități sociale sunt frecvent diminuate [6] .
Pe plan neurobiologic, studiile recente arată că abuzul emoțional cronic se asociază cu hiperactivitatea axei HPA, modificări structurale și funcționale la nivelul amigdalei și cortexului prefrontal, factori care mediază vulnerabilitatea la
stres și tulburările de reglare emoțională [8,19,20]
Evaluarea clinică trebuie să includă interviu detaliat, screening pentru autovătămare și idei suicidare, precum și instrumente psihometrice validate, cum ar fi CTQ, ACE, TSCC pentru traumă, și RCADS sau SDQ pentru simptomatologie emoțională și comportamentală [2,4,7] . Diagnosticarea corectă implică diferențierea între tulburările afective primare, PTSD, tulburările de comportament sau alte comorbidități, iar factorii de prognostic includ severitatea și durata expunerii, prezența suportului social și intervenția timpurie [6]
6. Intervenții terapeutice
Managementul consecințelor abuzului emoțional necesită o abordare multimodală, centrată pe traumă, individualizată și monitorizată longitudinal [4]. Intervențiile psihoterapeutice, precum terapia cognitiv-comportamentală focalizată pe traumă (TF-CBT), terapia bazată pe atașament și terapia dialectic-comportamentală pentru adolescenți (DBT-A), au demonstrat eficiență în reducerea simptomelor depresive, anxioase și a comportamentelor de autovătămare [4,14] . Medicația nu tratează direct efectele abuzului emoțional, dar poate fi utilizată pentru comorbidități (depresie, anxietate, ADHD) ca adjuvant [4]. Intervențiile familiale și școlare, inclusiv training parental, terapie de familie, psihoeducație, consiliere școlară și programe anti-bullying, contribuie la creșterea factorilor protectivi și la reducerea riscului pe termen lung [5,15,17]
7. Prevenție și identificarea victimelor
Prevenția abuzului emoțional în adolescență reprezintă un element esențial pentru reducerea consecințelor pe termen lung și pentru promovarea dezvoltării sănătoase. Aceasta necesită o abordare integrată la nivel familial, școlar și comunitar, combinând educație, suport emoțional și politici de protecție [1,15,17]
Identificarea precoce a victimelor este crucială, deoarece adolescenții abuzați
emoțional pot manifesta semne subtile, care adesea trec neobservate. Printre acestea se numără retragerea socială, scăderea performanțelor școlare, dificultăți în reglarea emoțională, stimă de sine scăzută, hipersensibilitate la critică, comportamente de evitare sau agresivitate disimulată și, nu rareori, comportamente autovătămătoare [7,14,16,20]. Screeningul de rutină în cabinetele pediatrice și psihiatrice poate permite detectarea timpurie a acestor cazuri și oferirea suportului adecvat.
Rolul psihiatrului de copii și adolescenți este central în acest proces. Specialistul evaluează impactul traumei asupra reglării emoționale, identifică comorbiditățile psihice și comportamentale, stabilește riscul suicidar și coordonează intervențiile terapeutice, colaborând interdisciplinar cu psihologi, asistente sociale și cadre didactice [16]. Psihiatrul are, de asemenea, responsabilitatea legală de a raporta cazurile confirmate de abuz, asigurând protecția adolescentului.
Strategiile de prevenție vizează atât prevenția primară, cât și secundară și terțiară. La nivel primar, programele de parenting pozitiv și educație socio-emoțională în școli ajută la reducerea riscului de apariție a abuzului emoțional [1,15,17] La nivel secundar, identificarea precoce a semnelor de maltratare permite intervenții rapide, inclusiv consiliere psihologică și terapie focalizată pe traumă. Prevenția terțiară se concentrează pe reducerea impactului asupra adolescenților deja expuși, prin abordări terapeutice integrate care vizează reglarea emoțională, reconstruirea imaginii de sine și dezvoltarea strategiilor adaptative de coping [6,7,14]
Colaborarea între familie, școală și profesioniștii din domeniul sănătății mintale este esențială pentru crearea unui mediu protector. Campaniile de conștientizare și programele comunitare care promovează prevenția abuzului și dezvoltarea rezilienței pot contribui semnificativ la reducerea frecvenței și severității consecințelor [15,17] .
Prin urmare, prevenția și identificarea victimelor nu sunt doar despre detectarea abuzului, ci despre crearea unui sistem coerent de protecție și suport, care să permită adolescenților să dezvolte abilități de reglare emoțională sănătoasă, încredere în sine și relații interpersonale stabile [6,7,16,20]
8. Concluzii
Abuzul emoțional în adolescență este frecvent subdiagnosticat, dar are consecințe profunde și de lungă durată asupra reglării emoționale, imaginii de sine și relațiilor interpersonale. Adolescenții expuși dezvoltă frecvent vulnerabilități emoționale și comportamentale care cresc riscul pentru tulburări psihice precum depresia, anxietatea, tulburările de atașament și comportamentele de autovătămare [6,7,8,14,20] .
Evaluarea sistematică și intervenția timpurie, multimodală și centrată pe traumă sunt esențiale pentru reducerea impactului negativ și prevenirea complicațiilor pe termen lung. Intervențiile eficiente combină suportul familial, programele educaționale, consilierea psihologică și terapiile psihice individualizate, cu implicarea activă a psihiatrului pediatric [4,6,7,14,16,17] .
Prevenția și crearea unui mediu protector rămân elemente fundamentale, iar educația socio-emoțională, programele de parenting și campaniile comunitare care promovează prevenția abuzului și reziliența pot reduce frecvența și severitatea consecințelor [1,15,17]
Prin urmare, o abordare integrată, bazată pe identificarea precoce a victimelor, suportul continuu și intervenția specializată, sunt esențiale pentru sprijinirea adolescenților abuzați emoțional și pentru promovarea dezvoltării lor sănătoase, psihologic și social.
Referințe
1. American Academy of Pediatrics. The lifelong effects of early childhood adversity and toxic stress. Pediatrics. 2012;129(1):e232-e246.
2. Bernstein DP, Stein JA, Newcomb MD, Walker E, Pogge D, Ahluvalia T, et al. Development and validation of a brief screening version of the Childhood Trauma Questionnaire. Child Abuse Negl. 2003;27(2):169-190.
3. Cicchetti D, Toth SL. Child maltreatment and developmental psychopathology: A multilevel perspective. Dev Psychopathol. 2016;28(4 Pt 2):13951413.
4. Cohen JA, Mannarino AP, Deblinger E. Treating Trauma and Traumatic Grief in Children and Adolescents. 2nd ed. New York: Guilford Press; 2017.
5. Glaser D. Emotional abuse and neglect (psychological maltreatment): A con-
6. Norman RE, Byambaa M, De R, Butchart A, Scott J, Vos T. The long-term health consequences of child physical abuse, emotional abuse, and neglect: A systematic review and meta-analysis. PLoS Med. 2012;9(11):e1001349.
7. Spinazzola J, Hodgdon H, Liang LJ, Ford JD, Layne CM, Pynoos R, et al. Unseen wounds: The contribution of psychological maltreatment to child and adolescent mental health and risk outcomes. Psychol Trauma. 2014;6(S1):S18-S28.
8. Teicher MH, Samson JA. Annual research review: Enduring neurobiological effects of childhood abuse and neglect. J Child Psychol Psychiatry. 2016;57(3):241-266.
9. McLaughlin KA, Green JG, Gruber MJ, Sampson NA, Zaslavsky AM, Kessler RC. Childhood adversities and first onset of psychiatric disorders. Arch Gen Psychiatry. 2012;69(11):1151-1160.
10. Stoltenborgh M, Bakermans-Kranenburg MJ, Alink LRA, van IJzendoorn MH. The prevalence of child maltreatment across the globe: Review of a series of meta-analyses. Child Maltreat. 2015;20(2):140-149.
11. Gilbert R, Widom CS, Browne K, Fergusson D, Webb E, Janson S. Burden and consequences of child maltreatment in high-income countries. Lancet. 2009;373(9657):68-81.
12. Kessler RC, McLaughlin KA, Green JG, Gruber MJ, Sampson NA, Zaslavsky AM, et al. Childhood adversities and adult psychopathology in the
WHO World Mental Health Surveys. Br J Psychiatry. 2010;197(5):378-385.
13. Nock MK. Self-injury. Annu Rev Clin Psychol. 2010;6:339-363.
14. Mehlum L, Tørmoen AJ, Ramberg M, Haga E, Diep LM, Stanley BH, et al. Dialectical behavior therapy for adolescents with repeated suicidal and self-harming behavior. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry. 2014;53(10):1082-1091.
15. Ttofi MM, Farrington DP. Effectiveness of school-based programs to reduce bullying: A systematic and meta-analytic review. J Exp Criminol. 2011;7:27-56.
16. Finkelhor D. Screening for adverse childhood experiences (ACEs): Cautions and suggestions. Child Abuse Negl. 2018;85:174-179.
17. Sanders MR. Triple P-Positive Parenting Program as a public health approach to strengthening parenting. Clin Psychol Rev. 2008;28(3):337-357.
18. Anda RF, Felitti VJ, Bremner JD, Walker JD, Whitfield C, Perry BD, et al. The enduring effects of abuse and related adverse experiences in childhood. Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci. 2006;256(3):174-186.
19. Kim-Spoon J, Cicchetti D, Rogosch FA. A longitudinal study of emotion regulation and adjustment following child maltreatment. Dev Psychopathol. 2013;25(4 Pt 1):1019-1034.
20. Heleniak C, Jenness JL, Vander Stoep A, McCauley E, McLaughlin KA. Childhood maltreatment exposure and disruptions in emotion regulation. Dev Psychopathol. 2016;28(3):853-868.
De la impactului tranziției online a procesului didactic la intervenții disruptive vs. tradiții contemplative: eficacitatea VR CBT vs. Hatha Yoga în anxietatea de performanță academică (parteneriat UMF „Grigore T. Popa”, Iași - Grant 56 Academia Româna)
Acest articol este derivat din teza de doctorat intitulată „Aplicabilitatea trandisciplinară a tehnicilor de realitate virtuală în spectrul comorbid al anxietății și depresiei”, susținută public la data de 27 Februarie 2026 și având calificativul unanim al comisiei „Summa cum laude” (1). În continuare autorul principal își propune să sintetizeaze trei dintre cercetările demarate pe parcursul pandemiei COVID-19, menite să evalueze efectele tranziției procesului didactic la educația online asupra stării de anxietate și adaptabilității studențiloră și totodată să testeze impactul unor intervenții pe bază de VR în acest context. Au fost derulate două studii preliminare pentru a evalua prin chestionare populații diferite (impactul general al pandemiei asupra procesului educațional în cazul elevilor de gimnaziu, respectiv asupra studenților mediciniști), urmate de un studiu principal care aprofundează o intervenție specifică (comparația între expunere într-un mediu ghidat pentru ameliorarea anxietății în VR și metode tradiționale de Hatha Yoga).
Asist. Univ. Dr. Marcel Alexandru Găină, medic specialist psihiatrie, psihoterapeut integrativ, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Dr. Bogdan-Victor Ștefănescu, medic rezident psihiatrie, doctorand al UMF „Grigore T. Popa”, Iași
Dr. Alexandra-Maria Găină, medic neurolog, doctorandă a UMF „Grigore T. Popa”, Iași Magda Axinte, psihoterapeut, Cabinet individual de psihoterapie „Magda Axinte”.
Cristina Maria Tofan, cercetător științific, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”, Academia Română, Filiala Iași; Liviu Adrian Măgurianu, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”, Academia Română, Filiala Iași
Capitolul opt cuprinde cercetările demarate pe parcursul pandemiei COVID-19, menite să evalueze efectele tranziției procesului didactic la educația online asupra stării de anxietate și adaptabilității studenților și totodată să testeze impactul unor intervenții pe bază de VR în acest context. Au fost derulate două studii preliminare pentru a evalua prin chestionare populații diferite (impactul general al pandemiei asupra procesului educațional în cazul elevilor de gimnaziu, respectiv asupra studenților mediciniști), urmate de un studiu principal care aprofundează o intervenție specifică (comparația între expunere într-un mediu ghidat pentru ameliorarea anxietății în VR și metode tradiționale de Hatha Yoga).
Particularități contextuale ale tranziției procesului didactic online apărute odată cu instaurarea măsurilor de protecție în pandemia cu SARS-COV-2 în România
Focarul SARS-CoV-2, detectat inițial în orașul Wuhan, China, a escaladat rapid într-o pandemie la nivel mondial, necesitând acțiuni prompte și drastice din partea guvernelor și instituțiilor pentru a proteja sănătatea publică. Pandemia COVID-19 a prezentat o provocare fără precedent, care a perturbat sistemele societale și economice, în special în sectorul sanitar. De asemenea, a necesitat implementarea unor măsuri de distanțare fizică pentru a controla răspândirea virusului (2,3)
Adaptarea la schimbări bruște în sistemele de educație și sănătate, precum cele impuse de pandemia COVID-19, a scos în evidență atât vulnerabilități, cât și oportunități în abordarea anxietății. Anxietatea de performanță educațională și anxietatea legată de proceduri medicale reprezintă probleme semnificative, cu efecte negative asupra rezultatelor academice și clinice (4). Pandemia a impus nevoia de recristalizare conceptuală a metodele de predare și suport psihologic într-un context de distanțare socială (5)
Primul caz de COVID a fost raportat în România pe 26 februarie 2020, determinând declararea stării de urgență, pe 16 martie, când Guvernul României a impus restricții dure circulației cetățenilor pentru a preîntâmpina contractarea virusului SARS-CoV-2. Pentru menținerea continuității procesului didactic, Minis-
terul Educației a implementat școlarizarea online obligatorie (6-8). Totuși, această formă de învățământ online a continuat ulterior depășirii stării de urgență pe 13 mai 2020, școlile continuând să fie închise. Pandemia a expus vulnerabilitățile sistemul educațional, creând o oportunitate de îmbunătățiri pe tot parcursul verii pentru a adapta mai eficient procesul de învățământ. Principalele reforme au vizat infrastructura tehnologică, menținerea distanței fizice la cursuri și furnizarea de sprijin pentru învățarea la distanță (9-10) Pandemia COVID-19 a avut așadar un impact semnificativ asupra procesului didactic românesc, conducând la o tranziție brutală digitală a învățământului, contrabalansată de nevoia limitării riscului infecțios (11). Această tranziție a fost necesară pentru a asigura continuitatea și a reduce riscurile pentru sănătate, dar a ridicat, de asemenea, probleme legate de lipsa de cadre didactice cu experiență, bariere în calea digitalizării, accesul limitat la resurse și tensiuni sociale între educatori și elevi (12). Și în România a fost raportată o potențială amplificare a disconfortului raportat în mediul intrafamilial, întrucât restricțiile pandemice au influențat, de asemenea, modul în care angajații lucrau. Astfel, creșterea numărului părinților ce au lucrat de acasă asociază dificultăți adaptative similare cu ale elevilor în fața acelorași provocări digitale determinate de tranziția rapidă pe platformele online a muncii și a procesului educațional (13). Implementarea cursurilor online, care a devenit crucială
în timpul pandemiei, prezintă variabilități contextuale. Utilizarea acestui format digital permite încorporarea de caracteristici captivante, cum ar fi animații, filme și informații interactive. Tehnologia oferă versatilitate și disponibilitate mai largă, deosebit de avantajoasă pentru studenții care locuiesc în regiuni îndepărtate, sporindu-le competența în abilități tehnologice cum ar folosirea unui calculator personal (14-17)
Teoria învățării sociale a lui Albert Bandura presupune că schimbările de comportament rezultă din contacte diverse, comportamentele fiind învățate prin imitarea modelelor ulterior observației, deși amploarea completă a influenței cursurilor online generată de contextul pandemic rămâne necuantificată (18)
Digitalizarea și mediul social au un impact semnificativ asupra adaptării elevilor în noul mediu al clasei, în special în învățământul profesional. Implementarea programelor de învățământ vocaționale poate ajuta elevii să se integreze în școală și să prevină dificultățile de adaptare (19) . Procesele de socializare influențează, de asemenea, dezvoltarea lingvistică a elevilor în contextul educațional (20) . Factorii externi, cum ar fi mass-media, societatea și activitățile extracurriculare, pot influența performanța academică (21) .
Este esențial să se ia în considerare efectele interne ale sistemelor educaționale într-o lume digitală în continuă evoluție. Abordările interdisciplinare și integrarea tehnologiei în educație sunt esențiale pentru a sprijini adaptarea elevilor la o lume digitală (22). Infrastructurile educaționale din România înainte de 1990 erau caracterizate de săli de clasă urbane supraaglomerate și o prevalență semnificativă a analfabetismului funcțional. Aceste probleme au fost agravate și mai mult de trecerea la învățarea online cauzată de pandemie, care a agravat disparitățile educaționale preexistente (23,24). Dinamica rapidă a instaurării măsurilor de prevenție a diseminării virusului SARS-CoV-2 din timpul pandemiei COVID-19 asupra educației copiilor a necesitat implementarea fără pregătiri premergătoare a unei noi modalități de învățare, inclusiv în zonele rurale ale României. O evaluarea a factorilor determinanți este necesară în vederea înțelegerii consecințelor respectivprevenirii prospective prin formularea unor strategii eficiente extrapolarea unor
principii care să poată facilita eficiența măsurilor în eventualitatea unei crize sanitare globale. În ciuda schimbărilor post-comuniste, probleme legate de sălile de clasă supraaglomerate și un curriculum extins, uneori conținând aspecte irelevante, continuă să existe. Tranziția bruscă la mediul de învățare online în timpul epidemiei a necesitat o ajustare rapidă atât din partea educatorilor, cât și a studenților, subliniind importanța cercetării în acest domeniu (23,24) .
Profesorii joacă un rol primordial în procesul educațional, sprijinind învățarea elevilor, promovând abilitățile sociale și promovând dezvoltarea relațiilor. Educatorii competenți oferă îndrumări explicite, sesiuni de instruire captivante și critici valoroase, toate acestea fiind esențiale pentru abordarea corectă a curriculumului (25). În timpul pandemiei COVID-19, cadrele didactice din România s-au confruntat de asemenea cu o trecere bruscă la formatul online, ceea ce a necesitat o adaptare rapidă atât a profesorilor, cât și a elevilor (26). Această schimbare a subliniat importanța rezilienței și a adaptabilității și a evidențiat necesitatea unei abordări sensibile din punct de vedere cultural a gestionării acestor situații de criză.
Tehnologia VR a devenit tot mai accesibilă și utilizată pe scară largă în ultimul deceniu, mai ales în perioada pandemiei, oferind un mediu imersiv ce poate simula experiențe variate, expuneri cu potențial mai ales în timpul perioadelor de carantină/izolare socială. Potențialul terapeutic al VR a fost intuit încă din a doua jumătate a secolului XX, însă, după cum a fost dezvoltat în capitolele anterioare, abia recent evoluția dispozitivelor grafice și HMD a permis aplicațiilor caracteristicile necesare pentru a putea fi implementate pe scară largă. Așa cum am argumentat în capitolele anterioare, VR oferă utilizatorului un puternic sentiment de prezență într-un mediu generat virtual, ceea ce îl face un instrument promițător pentru expunere controlată la de la stimuli anxiogeni, așa cum este anxietatea de performanță, totodată având potențialul de a reprezenta un mediu de învățare, întrucât permite vizualizarea unor concepte abstracte într-o manieră ce ușurează întelegerea acestora, respectiv învățarea experențială și nu în ultimul rând posibilitatea de repetiție continuă a sectoarelor curriculare pe care studentul necesită să le aprofundeze pen-
tru a le fixa într-o manieră satisfăcătoare evaluării și aplicabilității practice a principiilor învățate.
Scopul cercetărilor
Pornind de la aceste considerații, scopul principal al cercetărilor din acest capitol a fost de a evalua impactul unor factori disruptivi asupra anxietății și performanței (în educația gimnazială și formarea studenților la medicină) și apoi de a dezvolta și testa o intervenție bazată pe VR menită să reducă anxietatea.
Cercetările au inclus două studii preliminare pentru a înțelege contextul și magnitudinea problemei în rândul elevilor de gimnaziu și studenților, urmate de un studiu principal care a investigat eficacitatea VR comparativ cu o metodă tradițională (Hatha Yoga) în reducerea anxietății. Această abordare secvențială a permis îmbunătățirea designului studiului principal pe baza concluziilor preliminare ale studiilor inițiale, asigurând o evoluție logică și fundamentată a cercetării.
Studiile preliminare au evaluat:
Percepția tranziției procesului didactic în online a elevilor de gimnaziu: această cercetare și-a propus evaluarea modului în care elevii de gimnaziu din mediul rural au fost influențați de tranziția procesului didactic din maniera convențională spre procesul didactic facilitat de mediile digitale prin conceptualizarea și aplicarea de chestionare.
Anxietatea și depresia comorbidă percepută de studenții mediciniști în timpul tranziției pandemice către procesul didactic online facilitat tehnologic prin VR bidimensională: această cercetare și-a propus evaluarea modului în care studenții din cadrul Facultății de Medicină „Grigore T. Popa” Iași au fost influențați de tranziția procesului didactic din maniera convențională spre procesul didactic facilitat de mediile digitale prin conceptualizarea si aplicarea de chestionare.
În continuare, capitolul șapte prezintă cronologic aceste etape, de la constatarea efectelor pandemiei asupra populației școlare și universitare, până la testarea unei soluții inovatoare cu potențial impact clinic.
1.1 Studiu primar: impactul pande-
miei asupra elevilor din învățământul preuniversitar
Primul studiu preliminar a investigat modul în care suspendarea cursurilor față în față și tranziția bruscă la învățământul online au afectat elevii de gimnaziu (clasele V-VIII), atât din perspectiva stării psihologice cât și a performanțelor școlare obținute.
Acest studiu a fost motivat de observații anecdotice conform cărora elevii, mai ales din mediul rural defavorizat, întâmpinau dificultăți majore în accesarea școlii online, ceea ce putea conduce la o amplificare a nivelului anxietății școlare și creșterea decalajelor educaționale. Studiul a fost conceput respectând normele etice instituționale; s-a obținut acordul Inspectoratului Școlar și al conducerii școlilor implicate, consimțământul informat al părinților pentru participarea copiilor, asigurându-se anonimatul respondenților cât și utilizarea datelor exclusiv în scop de cercetare.
Obiectivul cercetării
Obiectivul principal a fost așadar de a evalua impactul pandemiei asupra educației minorilor în raport cu reziliență acestora, identificând totodată factorii de stres și mecanismele principalele de adaptare ale acestora.
Materiale și metode studiu primar
Locul desfășurării studiului și considerații de ordin etic
La acest studiu au participat elevi de liceu din mediul rural, cu implicarea specifică a Școlii Gimnaziale Oniceni din Suceava. Comitetul de etică al școlii a acordat aprobarea pentru desfășurarea acestui studiu, care a primit numărul de înregistrare 1428/29 septembrie 2021. Elevii au participat în mod voluntar și confidențial, după ce părinții și-au dat acordul prealabil.
Designul studiului
și participanți
După cum am previzionat, a fost desfășurată o anchetă de tip transversal în rândul elevilor de gimnaziu din mediu rural din zona nord-estului României. A fost elaborat un chestionar pentru a
„Sunt nervos la testare și nu îmi amintesc conceptele”
„Cred că pot folosi cunoștințele dobândite și la alte materii”
„Îmi fac plan de învățare înainte de a studia”
„Îmi pierd speranța când nu înțeleg o lecție”
„Consider că am abilități de învățare mai bune decât colegii”
Elevii preferă interactivitatea ca factor motivațional
Nivel ridicat de anxietate la evaluări
Percepție pozitivă asupra transfer-ului de competențe
Organizare parțial dezvoltată
Indică vulnerabilitate emoțională
Autopercepție pozitivă, dar nu extremă
Tab. 1.1 Experiența elevilor de gimnaziu din mediul rural în tranziția online (n=140, Suceava)
cuantifica psihometric modul în care dinamica cursurilor online intrapandemice a afectat elevii prin colectarea de informații privind mediul lor social, parametrii de performanță academică și opiniile lor cu privire la noul format educațional. Chestionarul a fost structurat în trei secțiuni, care au evaluat
• date demografice și situația socio-economică (ex. acces la internet, dispozitive disponibile, mediul de domiciliu);
• percepțiile elevilor asupra cursurilor online – atitudini, dificultăți întâmpinate, comparația cu învățământul tradițional;
• starea emoțională și motivațională a elevilor în perioada de școală online – incluzând itemi privind anxietatea, stresul și nivelul de confort în noul sistem.
Rezultatele studiului primar: impactul perceput de elevi referitor la digitizarea intra-pandemică a procesului educațional gimnazial în mediul rural
Rolul tehnologiilor non-imersive (ecrane bidimensionale) ca și platforme digitale pentru elevii de gimnaziu din mediul rural a reprezentat un compromis pentru care populația studiată a dat dovadă de adaptabilitate în vederea continuării procesului educațional intra-pandemic. Rezultate cheie sunt sistematizate în tabelul 1.1.
Chestionarul a fost administrat online, investigatorii asigurându-se preliminar că toți respondenții (n = 140) au înțeles că participarea este voluntară și răspunsurile sunt confidențiale. Fiabilitatea internă a instrumentului a fost optimă (α Cronbach = 0,887 pentru secțiunea
de percepții, indicând consistență foarte bună a itemilor evaluați).
În pofida așteptărilor inițiale, rezultatele au arătat o surprinzătoare capacitate de adaptare a elevilor la noul mod de învățare. Deși anul 2020 a debutat cu numeroasedificultăți tehnice în zonele rurale, întrucât mulți copii nu dispuneau de dispozitive sau conexiune internet stabile, cadrele didactice și comunitatea au găsit soluții pentru a asigura participarea elevilor. Astfel, s-a reușit includerea în studiu a 140 de elevi (54% băieți, 46% fete, provenind din familii cu venituri variate), reprezentând >95% din populația școlară contactată. Doar 5% dintre elevi au rămas cu situația neîncheiată la sfârșitul semestrului online, un procent chiar mai mic decât cel raportat în anii anteriori, sugerând că abandonul școlar nu s-a accentuat în eșantionul studiat. În mod remarcabil, performanțele școlare medii la finalul anului 2020 (după două semestre de predare online) au fost cel puțin echivalente, dacă nu chiar ușor superioare celor din 2019, ultimul semestru pre-pandemic (27). Această observație concordă cu date internaționale care indică performanțe educaționale comparabile sau chiar mai bune pentru elevii implicați în online, odată depășită perioada de tranziție (28)
Elevii au raportat că orele online au fost percepute pozitiv atâta timp cât au fost interactive și susținute de materiale vizuale interesante.
Aproximativ 70% dintre respondenți au fost de acord că platformele online le permit acces ușor la informație și economisesc timp (29). Totodată, peste 65% din-
tre elevi au recunoscut că au beneficiat de sprijinul familiei în procesul de învățare la distanță, fapt ce a îmbunătățit calitatea experienței pentru unii dintre ei.
Lipsa interacțiunii față în față a fost resimțită acut: peste 75% au menționat că le-au lipsit colegii și contactul direct cu profesorii. Această izolare socială impusă a dus la dificultăți de concentrare și la scăderea motivației intrinseci pentru învățare, mai ales la elevii cu o vârstă mai mică, care nu erau obișnuiți să parcurgă în mod autonom curricula școlară (30)
Discuțiile studiului primar
Pandemia a determinat o tranziție bruscă la instruirea online, reprezentând o provocare inclusiv pentru profesorii care ce nu erau familiarizați cu acest mod de predare. În ciuda faptului că s-au confruntat cu provocări inițiale legate de adaptare, elevii au demonstrat o adaptabilitate remarcabilă reflectată de rezultate obținute.
Această schimbare bruscă a ridicat îngrijorări cu privire la suficiența competențelor și resurselor digitale și impactul potențial asupra bunăstării emoționale și sociale ale elevilor (31,32). Prin analiza calitativă a răspunsurilor la întrebările deschise, studiul nostru a relevat că elevii din mediul rural au ieșit din zona de confort, manifestând chiar reziliență la schimbare:
„Ne-am obișnuit cu greu, dar acum îmi place că pot revedea lecțiile înregistrate” afirmă un elev, în timp ce altul notează „preferam să fiu la școală cu colegii, dar așa am învățat singur să caut informații”. Aceste mărturii ilustrează atât provocările, cât și dezvoltarea unor abilități de auto-învățare. Fără îndoială, lipsa de standarde și ghiduri inițiale pentru predarea online a condus la abordări foarte variate din partea profesorilor, unii reușind să folosească metode digitale inovative, alții rezumându-se la transmiterea de informații magistral.
Elevii au remarcat că cei mai implicați și creativi profesori au menținut atenția clasei și au redus sentimentul de „școală goală” pe care mediul virtual îl poate induce. Faptul că s-au obținut rezultate școlare bune sugerează că, în ciuda stresului inițial și a anxietății legate de necunoscut (menționate de ~30% dintre elevi), sistemul de învățământ s-a adaptat suficient de rapid pentru a preveni pierderile educaționale majore. Această con-
statare optimistă nu minimalizează însă dificultățile: atât elevii, cât și profesorii au trebuit să iasă din zona de confort, iar suprasolicitarea mintală a fost frecvent raportată. Mulți elevi (≈45%) au indicat oboseală accentuată și tensiune din cauza utilizării prelungite a ecranelor și a volumului mare de teme individuale, ceea ce poate fi interpretat ca manifestări ale anxietății și stresului școlar. Elevii s-au confruntat, de asemenea, cu provocări legate de menținerea autodisciplinei, adaptare în procesul de studiul individual, acestea fiind amplificate de cerințele modelului de învățare online (32) .
Faptul că elevii de gimnaziu au dovedit o tolerabilitate și adaptabilitate bună la tranziția în mediul virtual s-a reflectat în percepția acestora și a lipsei decompensărilor anxioase și depresive.
Conform datelor raportate în literatură, conținutul online conceput eficient poate spori motivația elevilor și capacitatea de învățare. Trecerea de la învățarea în persoană la cea digitală a evidențiat nevoia de experiență practică în mediile clinice, crucială pentru dezvoltarea abilităților practice (33)
În acord cu observațiile lui Watermeyer et al. în Marea Britanie, o parte dintre cadrele didactice și elevi au perceput inițial tranziția ca având un impact negativ asupra experienței educaționale, invocând lipsa pregătirii pedagogice pentru mediul online (34). Totuși, alte studii precum cel al lui Loima, respectiv Basilaia și Kvavadze, au raportat în anul 2020 implementări de succes de cursuri online în țări precum Finlanda sau Georgia, evidențiind că factorul critic este gradul de pregătire și resursele disponibile, nu neapărat formatul online în sine (35,36)
Concluzii studiului primar Studiul evidențiază că învățământul online a reprezentat o soluție viabilă pe termen scurt pentru continuarea educației în pandemie, elevii demonstrând o capacitate de adaptare surprinzătoare. Totuși, el scoate în relief și neajunsurile: lipsa interacțiunii sociale directe și a îndrumării apropiate pot genera anxietate și scăderea interesului, mai ales la elevii mai tineri.
Recomandarea derivată a fost dezvoltarea de programe de formare digitală pentru profesori și de ghiduri pedagogice standardizate, care să îmbunătățească calitatea învățării online.
De asemenea, s-a subliniat necesitatea de a acorda o atenție sporită stării emoționale a elevilor în astfel de perioade de criză: sprijinul psihologic (consiliere online, activități interactive de grup desfășurate în mediul virtual sub forma grupurilor de suport) ar trebui integrat pentru a preveni instalarea anxietății cu potențial de cronicizare sau a depresiei la vârste fragede (23). Aceste concluzii au orientat următoarea etapă a cercetării noastre către investigarea impactului pandemiei asupra procesului educațional academic al populației studențești mediciniste pornind de la ipoteza premergătoare că vom identifica rezultate similare, aceștia cu referire la niveluri crescute ale anxietății de performanță și nevoi insuficient adresate de suport.
Studiu secundar: impactul pandemiei asupra studenților mediciniști
Al doilea studiu preliminar s-a concentrat pe impactul pandemiei asupra studenților din învățământul superior, cu accent pe studenții la medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, unde dobândirea abilităților practice specifice este indispensabilă definitivării procesului didactic.
La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost implementată rapid trecerea la platforma Microsoft Teams pentru predarea online. Această schimbare a cerut elevilor și profesorilor să se adapteze rapid, adesea fără o pregătire temeinică cu referire la subtilitățile corelate procesului educațional desfășurat pe platformele online (37). Studenții la medicină au experimentat efecte mixte din această tranziție. În timp ce învățarea online a susținut continuitatea procesului didactic în mediul academic, totdată a ridicat probleme de acces inegal la educație, în special pentru studenții cărora le lipsesc abilitățile tehnice necesare sau o conexiune stabilă la internet (37,38)
Obiectivele cercetării
Obiectivul principal a fost de a evalua efectele suspendării stagiilor clinice și trecerii la educația online asupra activității academice și a stării de sănătate (fizice și mintale) a studenților, în special anxietatea, depresia și satisfacția față de propriile rezultate, prin intermediul unui chestionar conceptualizat pentru a cuan-
tifica valid psihometric aceste efecte.
Obiectivele secundare au constat în identificarea factorilor protectivi și factorilor de risc în adaptarea studenților la noile condiții de învățare pe platformele universitare puse la dispoziție, pentru a evalua dacă și cum și-au menținut studenții motivația și echilibrul psihic.
Materiale și metode studiu secundar
Locul desfășurării studiului și considerații de ordin etic
La acest studiu au participat studenți de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, respectiv Facultatea de Farmacie, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Desfășurarea studiului a fost aprobată de Comisia de Etică a Cercetării din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (aviz nr. 170/22 din martie 2022). Au fost respectate normele de etică în cercetare: studenții au fost informați despre scop și și-au exprimat consimțământul ulterior informării, fiind asigurată confidențialitatea datelor (prin completarea anonimizată a chestionarului online) și având posibilitatea de a se retrage oricând din studiu fără a da explicații investigatorilor. Participarea respondenților a fost una voluntară, ulterior oferirii garanției anonimatului și confidențialității.
Designul studiului
A fost realizat un studiu transversal pe un eșantion de studenți (anii preclinici și clinici) ai Facultăților de Medicină Dentară și Medicină Generală, folosind un chestionar online distribuit la sfârșitul primului an universitar afectat integral de pandemie (2020-2021). Acest studiu observațional de tip transversal ce a constat în distribuirea online și fizic a 3000 de chestionare studenților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Studiul a exclus studenții din anul întâi, chestionarele incomplete sau neeligibile și pe cele completate de studenți membri ai programelor Erasmus. Chestionarul hibrid a folosit formulare online Google cât și tipărite, cuprinzând 38 de itemi concepuți astfel încât să cuantifice impactul pandemiei asupra educației și bunăstării studenților
mediciniști. Studiul a inclus 300 de studenți care au fost selectați aleator din bazele de date academice, iar răspunsurile au fost colectate online (formulare Google) cât și pe hârtie.
Cele patru secțiuni ale chestionarul adaptat particularităților studenților au fost:
Secțiunea inițială a colectat informații statistice cu privire la situația academică a studenților (cum ar fi media generală a notelor, performanță academică) și la preferințele acestora pentru educația online, față de cursurile desfășurate în format clasic.
Secțiunile a doua și a treia ale chestionarului conțineau 12 întrebări și, respectiv 13 întrebări referitoare la desfășurarea stagiilor practice și a cursurilor online care au examinat modul în care a fost implementată infrastructura hardware pentru cursurile online, evaluând în același timp aspectele cognitive și metacognitive, precum și aspecte corelate funcțiile executive de rezolvare a problemelor, ca planificarea, abstractizarea.
Secțiunea finală a investigat mecanismele de gestionare a stresului și consumul de substanțe psihoactive, în prisma efectelor distanțării sociale, asupra relațiilor interpersonale. Această ultimă parte s-a concentrat pe metodele compensatorii de abordare pentru surmontarea stresului, sub aspectul utilizării substanțelor psihoactive prin fumat, consum de alcool sau droguri, respectiv influența distanțării sociale asupra relațiilor cu prietenii, colegii și membrii familiei.
Întrebările aferente părților a doua până la a patra au fost concepute astfel încât să permită caracterul auto-evaluativ. Răspunsurile lor au fost stratificate folosind o scală tip Likert cu cinci itemi, al cărui format a fost confirmat drept fezabil în raportarea anxietății, unde scorarea cu un punct reprezintă dezacord total, iar cea cu cinci puncte un acord total (39,40) .
Chestionarul a inclus itemi privind:
• starea emoțională în primele luni de pandemie – de exemplu, acordul cu afirmații precum “M-am simțit mai anxios(ă) și depresiv(ă) în primele luni ale pandemiei”;
• participarea la activități online – frecvența cu care studenții au urmat cursurile și lucrările practice în format virtu-
al integral, parțial sau deloc;
• percepția asupra calității instruirii online – îndeosebi pentru discipline practice/laborator, autoevaluarea progresului practic;
• satisfacția față de suportul instituțional și relațiile sociale – relația cu profesorii în mediul online, cu colegii, dar și cu familia în contextul revenirii acasă;
• starea de sănătate și obiceiuri – întrebări despre eventuale probleme de sănătate, rutina de somn, exerciții fizice, sau obiceiuri nocive (fumat, consum de alcool) apărute sau accentuate în pandemie.
La final, studenții au fost invitați să ofere comentarii libere prin întrebări deschise despre experiența lor globală. În total, au fost colectate răspunsuri de la 310 studenți (rata de răspuns fiind de ~60% din cei invitați), dintre care ~62% au fost studente, cu vârsta medie de 22 ± 1,8 ani. Analiza statistică a fost realizată în programul SPSS Statistics ver. 24, (IBM Corp., Armonk, NY, USA, 2016) și a inclus calcule de frecvență, corelații Pearson și compararea grupurilor demografice prin teste t și ANOVA unifactorial, folosind un prag de semnificație p<0,05. Rezultate studiu secundar: impactul perceput al studenților mediciniști cu referire la tranziția către cursurile online Studiul a confirmat că starea de bine psihologică a studenților a fost semnificativ afectată în perioada de vârf a pandemiei. Peste jumătate dintre studenți (cca. 55%) au raportat cel puțin o creștere moderată a anxietății sau stărilor depresive pe parcursul primelor luni de izolare, iar mai mult de 20% dintre studenți au declarat în termeni foarte fermi (au ales opțiunea „total de acord”) că s-au simțit mai anxioși și deprimați în acea perioadă. Pe lângă anxietate, aproape 15% au indicat și apariția tulburărilor de somn persistente, iar 10% o modificare a apetitului, sugerând manifestări somatice ale stresului. Rezultate cheie sunt sistematizate în tabelul 1.2. În mod interesant, circa o treime dintre respondenți au raportat că relațiile cu membrii familiei s-au îmbunătățit; 30% dintre studenți au fost „total satisfăcuți” de relația cu familia, probabil pentru că au mai mult timp împreună acasă fiind forțati de restricțiile impuse intrapandemic. În schimb, relațiile cu colegii și prietenii au avut de suferit; 20% dintre studenți s-au declarat complet nemulțumiți de lipsa interacțiunilor cu restul colegilor,
Tab. 1.2 Preferințe și percepții privind tranziția în online (studenți mediciniști, UMF Iași, n = 2059)
aceștia simțindu-se izolați de comunitatea academică.
Din perspectiva educațională, participarea la activități online a fost peste așteptări: 50,6% dintre studenți au afirmat că au participat la toate cursurile și stagiile în format online integral (fără absențe), restul indicând participare parțială sau selectivă. Aceasta arată căoferta de cursuri online a fost accesată de majoritatea studenților participanți în cadrul studiului.
Două treimi dintre studenți sunt de părere că pregătirea practică le-a fost afectată semnificativ de trecerea la formatul online, declarând că nu toate procedurile și abilitățile clinice de bază pot fi dobândite fără o prezență fizică (specifică lucrărilor sau laboratoarelor practice). Studenții din ani clinici au resimțit cel mai mult această pierdere, unii declarând în comentarii că „am pierdut contactul real cu pacienții, aspect ce nu poate fi compensat prin simulări video”. De altfel, un procent covârșitor (89%) a considerat că activitățile practice clinice nu pot fi substituite complet de cele online, susținând necesitatea revenirii în spitalele universitare de îndată ce condițiile permit. În privința evaluării, peste 50% dintre studenți au fost de acord că examenele clasice cu teste grilă par mai obiective și corecte, exprimând îngrijorarea că evaluarea online ca metodă exclusivă ar putea încuraja comportamente de concurență neloială sau practicile frauduloase întrucât nu reflecta în mod fidel cunoștințele.
Cadrul acestui tip de abateri etice și
juridice prejudiciază validitatea evaluării competențelor reale ale studentului, fiind cu atât mai important din prisma concurențială, întrucât poziția inferioară în clasamentele de final de an pot redistribui studenții la o formă învățământ cu taxă ulterior, de la una anterior bugetată. Performanța academică auto-raportată nu a scăzut drastic: aproximativ 60% dintre studenți au reușit să promoveze toate examenele, deși și-au exprimat nesiguranța cu privire la nivelul real de pregătire practică. S-a evidențiat o corelație pozitivă puternică între vârsta și implicarea activă online (având camera video pornită și participând la discuții) și satisfacția față de rezultatele academice, astfel că studenții din anii mai mari, care au menținut o prezență activă, s-au declarat mai mulțumiți de maniera în care au surmontat dificultățile anului universitar respectiv.
Discuții studiu secundar
Aceste rezultate confirmă că, deși educația online a fost o alternativă salvatoare în vremuri de restricții pandemice, a implicat eforturi importante pentru studenți, reflectate în statusul psihologic auto-raportat (37). Creșterea nivelului de anxietate în rândul studenților, raportată de aproximativ 80% dintre participanți (dintre care peste 20% au resimțit-o acut), indică o nevoie neacoperită de suport emoțional. Mulți studenți s-au confruntat cu incertitudinea privind continuitatea studiilor și cu teama legată ca
propria formare profesională să fie sub standardele așteptate, ambele aspecte reprezentând aprehensiuni ce constituie un teren fertil pentru anxietate și depresie. Faptul că o parte semnificativă au menționat sentimentul de izolare evidențiază rolul crucial al interacțiunii colegiale în viața universitară: lipsacontactului cu grupul de suport al grupei respectiv seriei de apartenență reprezentând un factor de stres distinct, independent de volumul de studiu. Această constatare este în concordanță cu literatura privind anxietatea de performanță – emoțiile negative și lipsa suportului social având potențialul de a exacerba anxietatea și de a diminua performanța. Acest aspect sugerează o afectare a sentimentului de apartenență, important pentru sănătatea mintală a tinerilor și vizibil și în alte cercetări cu design asemănător efectuate pe populații de studenți la stomatologie (41). Pe de altă parte, studenții au demonstrat și adaptabilitate: jumătate au reușit să se implice deplin în activitatea online, iar concluzia generală a sondajului a fost că educația la distanță s-a dovedit o soluție viabilă, chiar dacă imperfectă, pentru perioadele de criză. Studenții au recunoscut aspectele pozitive, printre care economia de timp și accesul flexibil la materiale, dar au cerut ca pe viitor instituțiile decidente să ia în considerare consecințele negative observate –de la scăderea interacțiunii spontane care stimulează gândirea critică, până la problemele de sănătate mintală – pentru a implementa măsuri de sprijin corespunzătoare. Printre sugestiile studenților (organizate calitativ tematic din răspunsurile libere) s-au numărat: organizarea de sesiuni de consiliere psihologică online, transmiterea periodică de informații corecte care să combată misofobia (pentru reducerea anxietății de sănătate în rândul studenților mediciniști) și găsirea unor modalități sigure de a continua formarea practică (de ex. rotații clinice cu număr limitat de studenți, simulatoare virtuale avansate pentru proceduri).
Concluzii studiu secundar
Al doilea studiu a consolidat observațiile primului, evidențiind că anxietatea acrescut semnificativ în rândul adulților tineri mediciniști pe fondul perturbărilor procesului educațional intrapandemic.
Chiar dacă activitatea academică a putut continua și studenții au considerat-o acceptabilă per ansamblu, starea lor emoțională a avut de suferit; performanța academică nu este singurul indicator de succes, ci și sănătatea mintală a studentului, ce trebuie monitorizată și facilitată, practicienii din zona sănătății fiind predispuși la a dezvolta sindrom de epuizare profesională (eng. burn-out syndrome) (42)
Instituțiile de învățământ superior sunt îndemnate, în lumina acestor rezultate, să implementeze strategii de suport (ex. programe de mentorat, grupuri de suport și ateliere pentru gestionare a stresului și anxietății) mai ales în perioade de criză.
Pentru cercetarea noastră, aceste constatări au furnizat o motivație directă pentru dezvoltarea unui studiu intervențional: dat fiind că anxietatea este prevalentă și problematică atât la elevi cât și la studenți în situații stresante, următoarea etapă firescă fiind să testăm o metodă inovatoare care ar putea reduce anxietatea în mod eficient.
Astfel, a fost hotărâtă investigarea VR ca instrument de intervenție, având convingerea (sprijinită de literatura de specialitate) că VR are potențialul de a oferi experiențe terapeutice imersive capabile să diminueze anxietatea în diverse situații psiho-stresante cum ar fi performanța educațională.
1.5. Studiu terțiar: Eficacitatea psihoterapiei asistate de VR comparativ cu tehnicile de Yoga (VR vs. Hatha Yoga) în ameliorarea anxietății de performanță
Colaborarea dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și Academia Română a fost solicitată prin cererea nr. 9423 din 29 Aprilie 2024 și aprobată de către Consiliul de Administrație al Universității și domnul Prorector pentru Cercetare, Prof. Dr. Adrian Covic la data de 15 Mai 2024. Subcomisia de Etică a Cercetării aprobat protocolul de studiu cu nr. 466 din 09 Iunie 2024, documentele fiind disponibile în anexele acestei lucrări.
Studiul a fost înregistrat pe platforma ClinicalTrials.gov drept NCT06639841.
Rezultatele studiilor preliminare au indicat faptul că tehnologiile digitale pot fi integrate cu succes în procese critice (educație) atunci când circumstanțele o cer, însă: anxietatea și stresul psihologic asociate situațiilor noi și dificile rămân aspecte insuficient adresate.
În mod specific, am constatat că un procent important de tineri a resimțit anxietate crescută în perioada de tranziție pandemică, fie legată de performanța academică în condiții neobișnuite, fie de incertitudinea generală. Aceste concluzii ne-au condus la întrebarea firească: Cum putem reduce în mod eficient anxietatea de performanță într-un context controlat, folosind informațiile disponibile derivate din stadiul actual al cunoașterii respectiv lecțiile post-pandemice învățate cu referire la adaptare și integrarea tehnologiilor disruptive?
VR s-a profilat ca o alegere firească pentru studiul principal din următoarele motive:
În primul rând, pandemia Covid-19 a accelerat acceptarea tehnologiilor imersive de către populația generală, inclusiv tineri, mulți familiarizându-se cu VR fie pentru divertisment, fie pentru simulări educaționale la distanță;
În al doilea rând, VR permite crearea unui mediu standardizat și repetabil de expunere, oferind astfel un control al standardizării intervenției ridicat comparativ cu intervențiile tradiționale, ale căror rezultate care pot varia ca stil în funcție de particularitățile pacientului respectiv ale psihoterapeutului;
Nu în ultimul rând, VR activează mecanisme de distractibilitate și prezență ce s-au dovedit benefice în reducerea anxietății în diferite contexte.
Ca și comparator, Hatha Yoga este o metodă cu eficacitate dovedită în reducerea anxietății, susținută de literatura de specialitate. O meta-analiză publicată de Hofmann et al. a inclus 17 studii cu 501 participanți și a arătat că Hatha Yoga are un efect semnificativ asupra reducerii simptomelor de anxietate, cu un efect de mărime Hedges’ g = 0.61 în comparație cu grupurile de control (43). Eficacitatea a fost mai pronunțată la persoanele cu niveluri inițiale ridicate de anxietate, iar beneficiile au crescut proporțional cu numărul de ore practicate (43). În anumite contexte clinice și de cercetare, Hatha Yoga este folosită ca comparator activ, fiind considerată un standard psihologic de aur pentru intervenții non-farmacologice asupra anxietății, tocmai datorită bazei solide de dovezi privind eficiența sa. De asemenea, alte meta-analize și studii controlate randomizate confirmă faptul că Hatha Yoga este comparabilă ca
eficacitate cu alte intervenții psihologice moderne, așa cum este terapia bazată pe mindfulness, în reducerea anxietății generalizate și existențiale (44)
Prin urmare, există suport științific robust pentru utilizarea Hatha Yoga ca metodă eficientă și validată în managementul anxietății, justificând alegerea acesteia ca comparator activ în studii clinice (43,45), inclusiv cele VR.
Astfel, ipoteza de cercetare constă în prevalidarea acestor efecte șiimplementarea lor standardizată în cadrul unui program de sesiuni repetate VR menite să evalueze impactul preliminar asupra anxietății de performanță, de trăsătura respectiv de stare al studenților participanți.
Obiectivele cercetării
Obiectivul principal al studiului a fost să evaluăm eficacitatea unei intervenții bazate pe meditația ghidată în VR în reducerea anxietății, comparativ cu o metodă clasică de reducere a anxietății – hatha yoga –, într-un context de anxietate de performanță. S-a ales anxietatea de performanță academică/profesională ca model, dat fiind că studiile preliminare au indicat această formă de anxietate drept prevalentă la populația țintă și pentru că oferă un cadru etic acceptabil de experimentare (spre deosebire de anxietatea clinică severă sau de expunerea la proceduri medicale riscante, care ar fi ridicat dificultăți etice mai mari). Ipoteza noastră a fost că expunerea repetată la medii virtuale calmante și exersarea unor tehnici de relaxare în VR vor conduce la o reducere semnificativă a nivelului de anxietate (atât de stare, cât și de trăsătură) la fel de mare sau chiar mai mare decât cea obținută prin ședințe echivalente de Yoga Hatha. În plus, având în vedere populația și prin prisma acumulării de experiență din studii anterioare, am anticipat că VR va fi bine tolerată de participanți, fără efecte adverse notabile, și că gradul de satisfacție al subiecților va fi ridicat datorită caracterului motivațional inedit și interactiv al intervenției (46)
Materiale și metode
Locul desfășurării studiului și considerații de ordin etic
La acest studiu au participat studenți care au raportat existența unui factor de stres academic sau profesional semnificativ în viitorul apropiat.
Toate ședințele, atât VR cât și Hatha Yoga, au avut loc într-un mediu controlat (cabinet de psihoterapie/psihiatrie al investigatorului respectiv sala dedicată practicării Yoga), în condiții similare: încăpere liniștită, iluminare redusă, fără întreruperi, și cu supravegherea discretă a investigatorului pentru siguranță. Întrucât expunerea VR a avut loc exclusiv în perioadele de examinare, acolo unde specificul sesiunii de examene a impus, VR HMD au fost concesionate studenților pentru a continua practica în momente stresante preliminare examenelor din sesiune. Studiul a fost aprobat de Subcomisia de Etică a Universității de Medicină și Farmacie
„Grigore T. Popa” Iași și înregistrat pe platforma ClinicalTrials.gov (NCT06639841), respectându-se toate standardele de bună practică în cercetare. De asemenea, fiecare participant a semnat consimțământul informat scris, după ce a fost explicate în detaliu procedura, potențialele efecte secundare ale VR (ex. posibilă ușoară amețeală, dezorientare temporară) și drepturile pe care le are (inclusiv posibilitatea de retragere în orice moment, fără consecințe). Din considerente etice, nu a fost inclus un grup placebo (liste de așteptare sau fără intervenție), deoarece ghidurile etice actuale recomandă ca, atunci când este posibil, grupul de control să primească cel puțin tratamentul standard, evitând privarea subiecților de orice suport (conform Directivei UE 536/2014 și recomandărilor British Psychological Society, 2014, privind excluderea expunerilor virtuale periculoase).
Designul studiului
și participanți
Design experimental: Pentru a testa ipoteza, a fost conceput un studiu clinic controlat, de tip pilot, cu repartizare randomizată a participanților în două grupuri de intervenție paralele:
-grupul VR – care a beneficiat de expunere terapeutică prin VR sub supervizarea autorului, psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor România;
-grupul HY (Hatha Yoga) – care a beneficiat de ședințe de yoga ghidate de specialiști autorizați.
Participanți: Studiul a inclus 34 de participanți (n = 34) în fiecare dintre grupuri, selectați din rândul studenților și tinerilor absolvenți care au raportat existența unui factor de stres academic sau profesional semnificativ în viitorul apropiat (susținerea unui examen important sau a unui interviu de angajare în următoarele săptămâni).
Criteriile de includere au fost:
Populație adultă absolventă de studii liceale și examen bacalaureat; scor inițial peste medie la un test de anxietate de trăsătură (STAI-T > 40), indicând anxietate moderată),
Absența oricăror tulburări psihice severe diagnosticate sau a consumului problematic de substanțe cu potențial psihoactiv;
Înțelegerea limbii române și engleze nivel A2;
Criterii de excludere: Epilepsie fotosensibilă, antecedente de crize comițiale, tulburări vestibulare severe sau kinetoză pronunțată în istoricul utilizării jocurilor video 3D.
Înainte de randomizare, toți candidații au completat un Chestionar de Rău de Simulator (Simulator Sickness Questionnaire – SSQ) pentru a evalua susceptibilitatea la simptome de kinetoză (amețeală, greață, dezorientare în medii VR); scorurile ridicate la SSQ au constituit criteriu de excludere, asigurând siguranța expunerii.
Procedura de intervenție: Participanții au fost alocați aleatoriu în cele două grupuri, asigurând distribuție omogenă ca vârstă și nivel al anxietății inițiale (media scorului STAI-T inițial ~47 în ambele grupuri, cu diferențe nesemnificative statistic: p > 0,5). Intervențiile VR s-au desfășurat pe parcursul a două săptămâni consecutive. A fost recomandată câte o ședință pe zi (durata fiecărei ședințe ~20 de minute). Această cercetare a explorat variația scorurilor anxietății de stare și de trăsătură (STAI-Y1 și STAI-Y2) ca răspuns la expunerea la VR.
În grupul VR, participanții au folosit un set VR imersiv, fie un HMD autonom: HTC Vive Flow (unde calitatea fidelității grafice este afectată în detrimentul portabilității și confortului), Oculus Quest 2, Quest 3, Quest 3s (constituind cea mai
mare parte a dispozitivelor folosite în studiu) respectiv căști Oculus Rift S racordate la laptopuri având specificații minime echivalente sau superioare cu procesorul Intel 7820HK respectiv GTX 1080 mobile Rift S), așa cum relevă figura 1.1. Folosind aceste căști, participanților la studiu le-a fost emulat un program de VR terapeutic și de psihoeducație sigur denumit Guided Meditation VR, pe toate HMD-urile. Conținutul VR a constat într-o experiență interactivă de relaxare menită să amelioreze anxietatea și de asemenea printr-o combinație de meditație ghidată audio cu vizualizare și explorarea unui mediu natural (o plajă tropicală și, în altă sesiune, o pădure montană la apus), utilizatorul fiind încurajat să-și calibreze respirația în sincron cu mișcarea unor obiecte virtuale).
Fig. 1.1 Exemplificarea desfășurării expunerii VR de către studenți Cele zece sesiuni au fost standardizate; conținutul scenariilor VR a fost selecționat în colaborare cu psihologi clinicieni, urmărind principiile psihoterapiei integrative: la fiecare sesiune, participantul era invitat să își identifice gândurile stresante legate de evenimentul viitor, apoi, în timp ce explora mediul virtual, vocea terapeutică din cască îl ghida prin
exerciții de relaxare musculară progresivă și restructurare cognitivă (exemple: redefinirea examenului ca oportunitate și nu amenințare, înlocuirea dialogului intern negativ „nu voi reuși” cu afirmații pozitive „sunt pregătit, pot face față”).
Nivelul de imersivitate asigurat de echipamentul folosit a fost unul înalt, ceea ce conform literaturii ar trebui să sporească eficiența distractibilității atenției de la factorul psihostresant. Participanții din grupul VR au experimentat oricâte ședințe de training preliminar au fost necesare în vederea asigurării unei expuneri optime, fiind evaluată kinetoza.
Primele două ședințe VR cât și ultima ședință a expunerii VR, au fost obligatoriu supervizate de către investigator pentru a educa și evalua experiența și starea participantului; unde competențele tehnologice ale participanților erau deficitare, toate ședințele VR au fost supervizate. La solicitarea participanților, din motive logistice, cele 14 HMD VR au fost concesionate studenților, intervenind doar dacă aceștia semnalau disconfort în timpul evaluării zilnice; astfel, studenții nu erau nevoiți să piardă timp prețios într-o perioadă stresantă din timpul sesiunii de examene pentru a veni la cabinetul investigatorului, acolo unde a fost cazul. În studiul VR, securitatea fizică a participanților a fost primordială: aceștia fiind rugați să adopte o poziție șezândă timpul expunerii VR (deși unii studenți ar fi dorit să exploreze stând în picioare), pentru a evita accidentele. De asemenea, având în vedere că VR poate provoca simptome disociative, adică depersonalizare respectiv derealizare la unii indivizi, am urmărit cu atenție dacă participanții prezintă simptome confuzionale după sesiuni. Acest aspect nu s-a întâmplat, probabil și pentru că dura expunerii VR a fost scurtă (sub 20 minute/zi). Conform ghidurilor British Psychological Society, 2014, am exclus orice conținut virtual care ar fi putut fi periculos sau prea intens emoțional; mediile alese au fost deliberat pozitive și liniștitoare. Un aspect etic discutat a fost cel al confidențialității datelor fiziologice: dacă am fi inclus senzori biometrici (puls, reacții galvanice) pentru monitorizare, ar fi trebuit stocate date sensibile. Colectivul de cercetare din cadrul grantului GAR 56 a hotărât să nu complicăm studiul pilot cu astfel de măsurători, dar pe viitor ar fi util de inclus, cu măsuri GDPR adecvate.
În grupul HY (hatha yoga), participanții au urmat ședințe de yoga cu un psiholog clinician specializat și un specialist în hatha yoga. Sesiunile au avut aceeași durată și structură generală: inducție relaxare progresivă, concentrare pe respirație, apoi sugestii pozitive și vizualizare ghidată a unor scene liniștitoare. Practic, conținutul terapeutic a fost echivalent ca scop și tematică cu cel din VR – de pildă, participanții erau rugați să își imagineze locul lor preferat unde se simt în siguranță și li se sugera să se vizualizeze abordând cu calm și încredere situația viitoare stresantă. A fost emulat un un script standardizat pentru consistență, adaptând ușor limbajul la fiecare individ dar menținând mesajele cheie. Și în acest grup s-au aplicat tehnici de relaxare și restructurare cognitivă a percepțiilor despre evenimentul stresant.
Timp: cca. 90 minute
Set 1 - Încălzire ușoară
Tadasana – postura muntelui
Set 2 - Surya Namaskar / Salutul Soarelui
Set 4 – Asane (posturi corporale) în picioare
Padahastasana – aplecarea în față cu mâna sub/la picior;
Sarvangasana – asana întregului corp. Pranayama – expansiunea forței vitale prin controlul respirației;
Bhastika pranayama - respirația cu burduf;
Respirația completă yoghină; Ujjayi - respirația victorioasă. Mudra și Bandha
Uddhyana Bandha - blocaj abdominal ascendent; Mulabandha - blocajul rădăcinii; Ashvini Mudra – gestul calului. Final: Shavasana – poziția de relaxare respectiv Mantra AUM.
1.5.3. Rezultatele intervenției VR din cadrul studiului principal VRvsHY
Sunt în curs de publicare în reviste cu factor de impact și vor fi prezentate în cadrul Conferinței Naționale de Psihiatrie, sâmbătă, 14 Martie 2026, ora 16:00 de către echipa de cercetare. Ca o viziune de ansamblu, VR-CBT și-a dovedit superioritatea comparative cu Hatha Yoga în diminuarea anxietății de performanță în timpul sesiunii de examene a participanților. Rezultatele cu referire la grupul VR sunt publicate în extenso în teza de doctorat a autorului.
1.5.4. Discuții studiu terțiar VRvsHY
Potențialul terapeutic și implementarea clinică
Limitări metodologice și direcții viitoare
Aceste rezultate preliminare trebuie interpretate în contextul unor limitări metodologice. Mărimea eșantionului relativ mică și absența unui grup de control activ limitează generalizabilitatea constatărilor. De asemenea, variabilitatea în numărul de sesiuni completate de participanți (între șapte și zece sesiuni) poate influența comparabilitățile longitudinale.
Studiile viitoare ar trebui să includă un design randomizat controlat cu grupuri de comparație (inclusiv în cadrul grupului comparator, în acest caz cel de Hatha Yoga), măsuri de follow-up pe termen lung și evaluări ale mecanismelor neurobiologice subiacente. Rezultatele prezentate indică dovezi preliminare promițătoare pentru eficacitatea clinică a VR în managementul anxietății în contexte academice și profesionale.
Implementarea potențială a pauzelor scurte de meditație în VR în instituțiile de învățământ și în mediile profesionale oferă o ilustrare tangibilă a ramificațiilor practice ale fenomenului.
Cercetarea a examinat stresul academic generalizat; folosind tehnici psihoterapice facilitate de tehnologie HMD VR pentru relaxare și mindfulness, rezultate-
Tab. 1.3 Comparație sintetică între percepția elevilor și studenților mediciniști în perioada tranziției online
le ar putea fi extrapolate pentru a îmbunătăți metodele de tratament clinic. Antrenamentul de mindfulness prin VR se conturează ca o intervenție promițătoare pentru persoanele cu risc de a dezvolta anxietate persistentă, oferind o alternativă potențială la abordările terapeutice tradiționale. Această abordare terapeutică este concepută pentru a promova reducerea nivelurilor de anxietate de bază, cultivând în același timp mecanisme de a face față situațiilor stresante mai robuste printr-o metodă de intervenție nouă și interactivă.
Această cercetare constituie studiul final dintr-o serie de investigații în trei părți, care a examinat metodele de reducere ale valențelor anxietății prin studierea metodelor tradiționale de Hatha Yoga alături de abordări hibride și tehnici de VR. O analiză cuprinzătoare a numeroase studii relevă că intervențiile bazate pe mindfulness/relaxare dau rezultate favorabile prin diverse metodologii, fiecare metodă conferind avantaje practice distincte.
1.5.5. Concluzii studiu terțiar VRvsHY
Este important de menționat că aceste rezultate vor fi supuse unor analize statistice mai riguroase și unor interpretări mai nuanțate în versiunile ulterioare ale acestui studiu, comparând datele grupului Yoga. În special, vom examina mai detaliat factorii individuali care pot influența răspunsul la intervențiile VR, și
mecanismele potențiale prin care meditația facilitată de VR poate reduce anxietatea atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
1.6. Discuții generale
Acest articol a investigat impactul tehnologiilor digitale și al VR asupra procesului educațional și managementului anxietății în contextul pandemic și post- pandemic, prin trei studii complementare care au inclus elevii de gimnaziu, studenții mediciniști și adulții tineri expuși la intervenții VR pentru reducerea anxietății.
Rezultatele obținute din primul studiu desfășurat pe elevii de gimnaziu (n=140) au demonstrat o adaptabilitate remarcabilă la tranziția către mediul virtual de învățare. Elevii au raportat satisfacție înaltă față de cursurile interactive online și au menținut motivația pentru participarea activă la procesul didactic.
Absența decompensărilor anxioase și depresive semnificative în această populație sugerează că grupele de vârstă mai tinere posedă o flexibilitate cognitivă și emoțională superioară în adaptarea la disrupțiile de ordin tehnologic.
În contrast, studiul al doilea desfășurat pe studenții mediciniști (n=2059) a relevat provocări substanțiale în adaptarea la învățarea online. Deși rezultatele academice au înregistrat îmbunătățiri statistice semnificative (p < 0,001), studenții au raportat niveluri crescute de anxietate și depresie (p < 0,001), și dificultăți în do-
bândirea competențelor clinice practice. Această discrepanță reflectă complexitatea curriculei medicale și nevoia imperativă de experiență clinică directă pentru formarea profesională adecvată, așa cum relevă tabelul 1.3.
Implicații teoretice și practice
Constatările studiilor noastre susțin teoria adaptabilității diferențiate în funcție de vârsta și experiența anterioară cu tehnologiile digitale.
Elevii de gimnaziu au demonstrat o capacitate superioară de adaptare la mediile digitale, probabil datorită plasticității neuronale crescute și familiarității native cu tehnologiile digitale. Această observație se aliniază cu literatura de specialitate care subliniază avantajele cognitive ale „generației digitale” în contextul învățării mediate tehnologic.
Studenții mediciniști, deși au obținut rezultate academice îmbunătățite, au experimentat costuri psihologice semnificative asociate tranziției către învățarea online.
Această dihotomie evidențiază necesitatea dezvoltării unor strategii pedagogice specifice care să optimizeze beneficiile tehnologice fără a compromite bunăstarea psihologică a studenților.
Potențialul terapeutic al VR
în cazul anixetății de
performanță la studenți
Rezultatele studiului VR confirmă eficacitatea tehnologiilor imersive în modularea răspunsurilor anxioase, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu. Reducerea consistentă a anxietății de stare și îmbunătățirea progresivă a anxietății de trăsătură sugerează că VR poate constitui un instrument terapeutic viabil pentru populațiile afectate de stres academic și profesional. Absența efectelor de habituare sau sensibilizare pe parcursul sesiunilor repetate indică faptul că beneficiile anxiolitice ale VR se mențin constante în timp, ceea ce susține utilizarea pe termen lung a acestor intervenții în protocoalele de îngrijire standard și prevenție.
Integrarea
tehnologiilor VR
în educația medicală
Bazându-ne pe constatările studiilor noastre, propunem implementarea tehnologiilor VR ca soluție hibridă pentru îmbunătățirea experienței educaționale medicale. VR poate compensa limitările învățării online bidimensionale prin oferirea de experiențe clinice imersive care să reproducă complexitatea mediilor medicale reale. Această abordare ar putea reduce impactul psihologic negativ observat în rândul studenților mediciniști expuși exclusiv la învățarea online, oferind simultan beneficii anxiolitice demonstrate în studiul nostru. Scalabilitatea și replicabilitatea tehnologiilor VR permit standardizarea experienței educaționale, eliminând variabilitatea asociată cu resursele clinice limitate.
Considerații metodologice
și limitări
Studiile prezente au anumite limitări care trebuie recunoscute în interpretarea rezultatelor. Studiul cu elevii de gimnaziu a fost limitat la o singură școală rurală, ceea ce poate reduce generalizabilitatea rezultatelor la populații urbane sau socio-economice diverse. Studiul cu studenții mediciniști, deși cuprinzător din perspectiva dimensiunii eșantionului, a fost realizat într-o singură instituție academică.
Perspective de cercetare viitoare
Rezultatele cercetării noastre deschid multiple direcții pentru investigații ulterioare. Sunt necesare studii controlate randomizate la scară mai largă pentru validarea definitivă a eficacității VR în managementul anxietății în contexte academice și clinice. De asemenea, investigarea mecanismelor neurobiologice care stau la baza efectelor anxiolitice ale VR ar putea contribui la optimizarea protocoalelor de intervenție. În domeniul educației medicale, dezvoltarea unor curricule hibride care să integreze tehnologiile VR în stagiile clinice virtuale reprezintă o prioritate
pentru îmbunătățirea calității formării profesionale fără compromiterea bunăstării psihologice a studenților. Implementarea acestor tehnologii necesită investiții substanțiale în infrastructură și formare a cadrelor didactice, aspecte care trebuie considerate în planificarea strategică instituțională. Constatările sugerează că, în timp ce studenții s-au adaptat la învățarea online, lipsa socializării și a experienței clinice practice le-a afectat sănătatea mintală prin raportarea simptomelor anxioase și depresive comorbide, amplificând astfel dificultățile asociate tranziției către mediile virtuale de învățare și îngreunându-le buna desfășurare a progresului școlar și academic. Un studiu din 2017 al lui Chin et al. a evidențiat influența stărilor emoționale ale elevilor asupra performanței academice, subliniind impactul potențial al mediilor de învățare online asupra rezultatelor educaționale (47). În plus, literatura sugerează că studenții la medicină sunt deosebit de susceptibili la stres, anxietate și depresie din cauza naturii solicitante a studiilor lor (48) . Studenții la medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prin prisma stresului asociat nivelului de dificultate al curriculei, cât și a responsabilităților caracteristice vârstei, au obiectivat niveluri ale anxietății și depresiei comorbide semnificative din punct de vedere statistic. Totodată, această diferență poate fi atribuită și satisfacției percepute de elevii de gimnaziu expuși la mediile de învățare digitale în comparație cu o suplinire insuficientă a nevoilor studenților mediciniști, ce au perceput mediile digitale bidimensionale și formatul online ca fiind inadecvate sau insuficient de relevante. Acest aspect ar putea fi prevenibil în eventualitatea necesității instaurării unei forme de învâțământ la distanță prin încorporarea VR în procesul didactic medical, examinând în mod specific trecerea către învățarea online cauzată de pandemie și impactul acesteia asupra realizărilor academice și bunăstării psihologice a studenților la medicină. O revizuire sistematică a relevat că aplicațiile VR oferă un mediu de învățare optim prin scalabilitate, replicând eficient stimulii senzoriali complecși întâlniți în situații medicale reale. Studenții au raportat experiențe favorabile de învățare facilitată de VR, având rezultate comparabile cu metodele convenționale de învățare
(49). De asemenea, VR poate reprezenta un mediu instrument facilitator pentru procedurile psihoterapice și promovarea sănătății mintale, fiind raportate rezultate semnificative cu referire la ameliorarea depresiei și anxietății în urma antrenamentului mindfulness facilitat de VR (50) În contextul academic, în special în educația medicală, trecerea la metodele online a modificat semnificativ abordările pedagogice tradiționale.
Tranziția bruscă la mediile virtuale de învățare a fost percepută ca o provocare, atât pentru studenții mediciniști, cât și pentru profesori . Analiza experienței transpuse sub forma impactului comorbid anxios asociat valențelor hipertimic negative rezultate din adaptarea rapidă la schimbare a unei populații vulnerabile poate furniza date importante, și eventuala sprijinire în luarea deciziilor care să atenueze tranziția celor implicați în eventualitatea în care în viitor vor fi implementate măsuri asemănătoare.
7.7. Concluzii generale capitol Flexibilitatea și accesibilitatea asociată desfășurării online a procesului didactic oferă beneficii notabile din perspectiva economiei resurselor economice și temporale, dar implementarea sa cu succes necesită norme bine definite și o pregătire preliminară specifică a cadrelor didactice în acest sens.
Complexitatea procesului educației online ca mod primar sau suplimentar nu a fost încă înleleasă complet. Pandemia Covid-19 a evidențiat importanța flexibilității în educație, modelul gimnazial analizat relevând un răspuns prompt. Formarea profesorilor și sprijinul tehnologic sunt cruciale pentru îmbunătățirea eficacității metodelor de predare online. Totodată, criza pandemică ridică problema nevoii dezvoltării unor strategii menite să mobilizeze eficient resursele umane și tehnologice în eventualitatea necesității implementării formei online de învățământ. Cercetarea prezentă demonstrează că tehnologiile digitale și VR posedă un potențial semnificativ pentru transformarea pozitivă a proceselor educaționale și terapeutice, cu condiția implementării lor adaptate specificului populațiilor țintă. Constatările esențiale ale studiilor capitolului sunt:
Adaptabilitatea diferențiată: elevii de gimnaziu demonstrează o tolerabilitate
superioară față de tranziția la VR comparativ cu studenții mediciniști, care experimentează efecte psihologice adverse semnificative în absența compensării adecvate a nevoilor de formare practică;
Eficacitatea terapeutică a VR: intervențiile VR produc reduceri imediate și susținute ale anxietății, cu efecte care se mențin constante pe parcursul expunerii repetate, demonstrând potențialul clinic al acestor tehnologii și pentru îmbunătățirea calității vieții populațiilor vulnerabile școlare și studențești; Necesitatea abordărilor hibride: implementarea cu succes a educaționale digitizate necesită strategii pedagogice personalizate care să optimizeze beneficiile tehnologice ale VR.
Referințe bibliografice:
1. Găină MA. Aplicabilitatea transdisciplinară a tehnicilor de realitate virtuală în spectrul comorbid al valențelor anxietății și depresiei [teză de doctorat]. Iași: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”; 2025. Conducător științific: Ștefănescu C.
2. Penrod D, Shaw T, Nash J, et al. Community college students’ perspectives on online learning during COVID-19 and factors related to success. Teach. Learn. Nurs. 2022;17(3): 267- 271. https://doi. org/10.1016/j.teln.2022.01.012.
3. Săgeată R. Școala în pandemie. Provocări și incertitudini. Cazul României [Internet]. 2020 [citat 2025 Feb 6]. Disponibil la: https://doi.org/10.13140/ RG.2.2.28578.04804
4. Chin ECH, Williams MW, Taylor JE, Harvey ST. The influence of negative affect on test anxiety and academic performance: An examination of the tripartite model of emotions. Learn Individ Differ. 2017;54: 1-8. https://doi. org/10.1016/j.lindif.2017.01.002.
5. Watermeyer R, Crick T, Knight C, Goodall J. COVID-19 and digital disruption in UK universities: afflictions and affordances of emergency online migration. High. Educ. 2021;81(3): 623641. https://doi.org/10.1007/s10734020-00561-y.
6. Hâncean MG, Perc M, Lerner J. Early spread of COVID-19 in Romania: imported cases from Italy and human-to-human transmission networks. R. Soc. Open Sci. 2020;7(7): 200780. https://doi.org/10.1098/rsos.200780.
7. Liu JJ, Bao Y, Huang X, et al. Mental health considerations for children quarantined because of COVID-19. Lancet Child Adolesc. Health. 2020;4(5): 347-349. https://doi.org/10.1016/ S2352-4642(20)30096-1.
8. Wang X, Pasco RF, Du Z, et al. Impact of Social Distancing Measures on Coronavirus Disease Healthcare Demand, Central Texas, USA. Emerg. Infect. Dis. 2020;26(10): 2361-2369. https://doi. org/10.3201/eid2610.201702.
9. Molea R, Năstasă A. How Romanian Higher Education Institutions Have Adapted to Online Learning Process in the COVID-19 Context through a Student’s Eye. Rev. Romaneasca Pentru Educ. Multidimens. 2020;12(2Sup1): 175-181. https://doi.org/10.18662/ rrem/12.2Sup1/304.
10. Cedefop. “Romania: responses to the COVID-19 outbreak.” [Internet]. Thessaloniki: European Centre for the Development of Vocational Training; 2020 [citat 2024 Feb 6]. Available from: https:// www.cedefop.europa. eu/en/news/romania-responses-covid-19- outbreak
11. Maassen MA. Perceptions of New Online Education Models in the Context of the COVID- 19 Pandemic. A Case Study of the Bucharest University of Economic Studies. Proc. Int. Conf. Bus. Excell. 2021; https://doi. org/10.2478/picbe-2021-0048.
12. Panasenko I. Distance Learning in Ukraine: An Analysis of Threats and Challenges. Bus. Inf. 2021; https:// doi.org/10.32983/2222-4459-2021-678-83.
13. Ţop D. The Economic and Social Consequences of the Increase in the Number of Employees Working, as an Effect of the Coronavirus Pandemic, in the Telework Regime in Romania . Rev. Eur. Droit Soc. 2021; https://doi. org/10.53373/reds.2021.52.3.021.
14. Means B, Toyama Y, Murphy R, Baki M. The Effectiveness of Online and Blended Learning: A Meta-Analysis of the Empirical Literature. Teach. Coll. Rec. 2013;115(3): 1-47. https://doi. org/10.1177/016146811311500307.
15. Casanova D, Price L. Moving Towards Sustainable Policy and Practice –A Five Level Framework for Online Learning Sustainability. Can. J. Learn. Technol. Rev. Can. L’apprentissage
16. Powell BJ, Waltz TJ, Chinman MJ, et al. A refined compilation of implementation strategies: results from the Expert Recommendations for Implementing Change (ERIC) project. Implement. Sci. 2015;10(1): 21. https:// doi.org/10.1186/s13012-015-0209-1.
17. Simamora RM. The Challenges of Online Learning during the COVID-19 Pandemic: An Essay Analysis of Performing Arts Education Students. Stud. Learn. Teach. 2020;1(2): 86-103. https://doi.org/10.46627/silet.v1i2.38.
18. Kumar A, Sarkar M, Davis E, et al. Impact of the COVID-19 pandemic on teaching and learning in health professional education: a mixed methods study protocol. BMC Med. Educ. 2021;21(1): 439. https://doi. org/10.1186/s12909-021-02871-w.
19. Adascalitei C. Developing Vocational Identity – A Key Premise in Orienting Students to the Future. Univers Pedagog. 2021; https://doi. org/10.52387/1811-5470.2021.1.14.
20. Dolinschi C. Impactul Rețelelor De Socializare Asupra Limbajului Elevilor În Viziunea Cadrelor Didactice. 2022; https://doi.org/10.5281/zenodo.7360505.
21. Neagu G. Minimum Level of Education. An Analysis of the Results of Romanian Students Based on Pisa Data. Anu. Univ. Petre Andrei Din Iași Fasc. Asistența Socială Sociol. Psihol. 2019; https://doi.org/10.18662/upasw/15.
22. Moldovan M. The Cross-Curricular Approach to Technology-Supported Composition: Experiment / Abordarea Interdisciplinară a Compoziției Muzicale Cu Suport Tehnologic: Experiment. Tehnol. Informatice Și Comun. În Domen. Muzic. Inf. Commun. Technol. Music. Field. 2022; https://doi. org/10.47809/ictmf.2022.01.08.
23. Hosszu A, Rughiniș C. Digital divides in education. An analysis of the Romanian public discourse on distance and online education during the COVID-19 pandemic. Sociol. Rom. 2020;18(2): 11-39. https://doi. org/10.33788/sr.18.2.1.
24. Dobrilă M. Legal Aspects Regarding Online Learning Process for Students at University and Digital Education in European Union: Different Life, Challenges
and the Ability to Continue Education during the Pandemic Caused by Coronavirus (COVID-19). Rev Rom. Pentru Educ Multidimens. 2020;12(2supl1): 130-137. https://www.ceeol.com/search/ article- detail?id=894046
25. Nikolopoulou K, Kousloglou M. Online Teaching in COVID-19 Pandemic: Secondary School Teachers’ Beliefs on Teaching Presence and School Support. Educ. Sci. 2022;12(3): 216. https://doi. org/10.3390/educsci12030216.
26. Mitrea G. Resilience and Mentalities of Teachers From Romania Regarding the Usage and Efficiency of the E-Learning. Logos Universality Ment. Educ. Nov. Soc. Sci. 2022; https://doi. org/10.18662/lumenss/11.2/67.
27. Oprea OM, Bujor IE, Cristofor AE, et al. COVID-19 Pandemic Affects Children’s Education but Opens up a New Learning System in a Romanian Rural Area. Children. 2023;10(1): 92. https:// doi.org/10.3390/children10010092.
28. Zheng M, Bender D, Lyon C. Online learning during COVID-19 produced equivalent or better student course performance as compared with pre-pandemic: empirical evidence from a school-wide comparative study. BMC Med. Educ. 2021;21(1): 495. https://doi.org/10.1186/s12909-02102909-z.
29. Agarwal S, Kaushik JS. Student’s perception of online learning during COVID pandemic.Indian J Pediatr. 2020;87(7):554. DOI: 10.1007/s12098020-03327-7.
30. Fauzi I, Khusuma IHS. Teachers’ Elementary School in Online Learning of COVID-19 Pandemic Conditions. J. Iqra Kaji. Ilmu Pendidik. 2020;5(1): 5870. https://doi.org/10.25217/ji.v5i1.914.
31. Liu L, Zhou R, Yuan S, et al. Simulation training for ceramic crown preparation in the dental setting using a virtual educational system. Eur. J. Dent. Educ. 2020;24(2): 199-206. https://doi.org/10.1111/eje.12485.
32. Iivari N, Sharma S, Ventä-Olkkonen L. Digital transformation of everyday life – How COVID-19 pandemic transformed the basic education of the young generation and why information management research should care? Int. J. Inf. Manag. 2020;55: 102183. https://doi.org/10.1016/j.ijinfomgt.2020.102183.
33. Coughlan J, Timuș D, Crnic T, et al. Impact of COVID-19 on dental education in Europe: The students’ perspective. Eur. J. Dent. Educ. 2022;26(3): 599607. https://doi.org/10.1111/eje.12736.
34. Watermeyer R, Crick T, Knight C, Goodall J. COVID-19 and digital disruption in UK universities: afflictions and affordances of emergency online migration. High. Educ. 2021;81(3): 623-641. https:// doi.org/10.1007/s10734-020-00561-y.
35. Loima J. Socio-Educational Policies and COVID-19 -- A Case Study on Finland and Sweden in the Spring 2020. Int. J. Educ. Lit. Stud. 2020;8(3): 59-75. https:// doi.org/10.7575/aiac.ijels.v.8n.3p.59.
36. Basilaia G, Kvavadze D. Transition to Online Education in Schools during a SARS-CoV-2 Coronavirus (COVID-19) Pandemic in Georgia. Pedagog. Res. 2020;5(4): em0060.https://doi. org/10.29333/pr/7937.
37. Iurcov R, Pop LM, Iorga M. Impact of COVID-19 Pandemic on Academic Activity and Health Status among Romanian Medical Dentistry Students; A Cross-Sectional Study. Int. J. Environ. Res. Public. Health. 2021;18(11): 6041. https://doi.org/10.3390/ijerph18116041.
38. Bacher-Hicks A, Goodman J, Mulhern C. Inequality in household adaptation to schooling shocks: Covid-induced online learning engagement in real time. J. Public Econ. 2021;193: 104345. https://doi.org/10.1016/j.jpubeco.2020.104345.
39. Sullivan GM, Artino AR. Analyzing and Interpreting Data From Likert-Type Scales. J.Grad. Med. Educ. 2013;5(4): 541-542. https://doi.org/10.4300/ JGME-5-4-18.
40. Chew PKH, Dillon DB, Swinbourne AL. An examination of the internal consistency and structure of the Statistical Anxiety Rating Scale (STARS). PLoS ONE. 2018;13(3): e0194195. https://doi.org/10.1371/journal. pone.0194195.
41. Gopalan M, Linden-Carmichael A, Lanza S. College Students’ Sense of Belonging and Mental Health Amidst the COVID-19 Pandemic. J. Adolesc. Health. 2022;70(2): 228-233. https://doi.org/10.1016/j.jadohealth.2021.10.010.
42. Di Vincenzo M, Arsenio E, Della Rocca B, et al. Is There a Burnout Epidemic among Medical Students? Results
from a Systematic Review. Med. Kaunas Lith. 2024;60(4): 575. https://doi. org/10.3390/medicina60040575.
43. Hofmann SG, Andreoli G, Carpenter JK, Curtiss J. Effect of Hatha Yoga on Anxiety: A Meta-Analysis. J. Evid.-Based Med. 2016;9(3): 116-124. https://doi.org/10.1111/jebm.12204.
44. Zoogman S, Goldberg SB, Vousoura E, et al. Effect of yoga-based interventions for anxiety symptoms: A meta-analysis of randomized controlled trials. Spiritual. Clin. Pract. 2019;6(4): 256-278. https://doi.org/10.1037/scp0000202.
45. Mahidashti F, Mihandoost Z, Soleimannejad H. Comparison of the Effectiveness of Hatha Yoga and Mindfulness Exercises on Generalized Anxiety and Existential Anxiety in Young Men in Kermanshah. Iran. J. Neurodev. Disord. 2024;3(3): 35-44. https://doi. org/10.61838/kman.jndd.3.3.5.
46. Tofan CM, Măgurianu LA, Axinte M, et al. Comparative Efficacy of Virtual Reality– Assisted Cognitive Behavioral Therapy Versus Yoga-Based Interventions for Reducing Performance Anxiety in Students: Protocol for a Randomized Controlled Trial. JMIR Res. Protoc. 2025;14(1): e66112. https://doi.org/10.2196/66112.
47. Chin ECH, Williams MW, Taylor JE, Harvey ST. The influence of negative affect on test anxiety and academic performance: An examination of the tripartite model of emotions. Learn Individ Differ. 2017;54: 1-8. https:// doi.org/10.1016/j.lindif.2017.01.002.
48. Artino AR, La Rochelle JS, Durning SJ. Second-year medical students’ motivational beliefs, emotions, and achievement. Med. Educ. 2010;44(12): 1203-1212. https://doi.org/10.1111/ j.1365-2923.2010.03712.x.
49. Liu JYW, Yin YH, Kor PPK, et al. The Effects of Immersive Virtual Reality Applications on Enhancing the Learning Outcomes of Undergraduate Health Care Students: Systematic Review With Meta-synthesis. J. Med. Internet Res. 2023;25(1): e39989. https:// doi.org/10.2196/39989.
50. Marcel AG, Cristinel Ș., Danuț C. Facilitating neuroplasticity and reducing anxiety related to the therapeutic management of amblyopia through virtual reality techniques. https://ibn. idsi.md/vizualizare_articol/156974
Un nou centru CREAATIV în cadrul spitalului „Sf. Stelian“ din București
Colaborarea dintre spitalele de psihiatrie și Organizațiile Non-Guvernamentale nu a fost niciodată simplă în România. Dacă luăm exemplul spitalului ’’Prof. Dr. Al. Obregia’’, după entuziasmul începutului anilor 2000 când s-a încercat, printre altele, implementarea conceptului de nursing psihiatric de către un colectiv coordonat de dr. Constantin Oancea, a serviciilor de tip harm reduction și instruire a profesioniștilor din spital în tratamentul adicțiilor prin ONG-ul coordonat de prof. dr. Dan Prelipceanu, sau a psihiatriei comunitare prin eforturile doctorului Radu Teodorescu și ale colegilor săi, a urmat o restaurare lentă a dominației vechiului mod de a face psihiatrie: azilar, reducționist biologizant și deconectat de comunitatea în care pacienții își desfășoară existența. Astăzi, nursing-ul psihiatric este doar o amintire, ONG-ul profesorului Prelipceanu a fost alungat din spital prin deconectarea de la utilități, iar psihiatria comunitară a rămas un vis pe hârtie. Prof. Mircea Lăzărescu, într-o comunicare personală, nota cu amărăciune că “în anii ’80, în România aveam mai multă psihiatrie comunitară decât avem acum.” Acest mod alienant de a face psihiatrie a fost, din păcate, confirmat de recenta scrisoare publică prin care două asociații ale breslei psihiatrice din România solicitau interzicerea accesului în spitalele de psihiatrie al unui ONG, care a documentat numeroase abuzuri și condițiile dezumanizante în care trăiau pacienții din unele centre rezidențiale și spitale, motiv pentru care în prezent țara noastră se află sub monitorizarea Comitetului pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei!
ÎDr. Eugen Hriscu
Medic psihiatru, psihoterapeut și specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor
n aceste condiții, este cu atât mai demn de respect și dătător de speranță exemplul celor două spitale, ’’Voila’’ (Câmpina) și ’’Sf. Stelian’’ (București), care au ales nu doar să-și deschidă porțile pentru proiecte și inițiative din mediul non-guvernamental, dar și să construiască parteneriate de durată împreună cu acestea. Astfel, în februarie 2024 se deschidea primul centru CREAATiV (Centru de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor la Adolescenți și Tineri în Voila) printr-un parteneriat între spitalul de psihiatrie ’’Voila’’ și organizația ’’Zi de Bine’’. Scopul parteneriatului era înființarea, în cadrul unei structuri spitalicești publice, a primului centru rezidențial destinat tratamentului specific al minorilor diagnosticați cu tulburări legate de consumul de substanțe psihoactive. Din punct de vedere logistic, înființarea CREAATiV a presupus renovarea mai multor spații de cazare (cu un
total de 24 de paturi), cabinete pentru consultații și un spațiu de terapie de grup și de petrecere a timpului liber pentru tinerii pacienți. Totuși, CREAATiV reprezintă mult mai mult decât un proiect de renovare. El este un demers de schimbare fundamentală a felului în care este gestionată o tulburare gravă de sănătate mintală în cadru intraspitalicesc. Dacă în mod obișnuit pacientul psihiatric este internat într-o secție generală de psihiatrie, unde tratamentul este preponderent medicamentos și obiectivul este stabilizarea în vederea externării, la CREAATiV procesul terapeutic este gândit diferit:
- Pacientul este internat pe termen lung (minim 30 de zile) și obiectivul intervențiilor este unul curativ
- Programul zilnic este înalt structurat, comunicat clar, cu activități care să acopere întreaga zi
- Personalul secției a trecut printr-o serie de evenimente de formare profesională care și-au propus, pe lângă transmiterea de cunoștințe și abilități specifice intervențiilor în adicții, construirea modului de lucru interdisciplinar și colaborativ (la evenimentele de formare au participt toți membrii echipei, de la medici, la psihologi, asistenți, ergoterapeut și infirmieri).
Programul de training coordonat de un formator în domeniul adicţiilor, acreditat de Ministerul Sănătăţii, a cuprins:
- Formare în tehnici ale Interviului Motivaţional
- Formare în aplicarea de intervenţii de tip cognitiv-comportamental, conform modelului Prevenirii Recăderilor
- Ședinţe lunare de supervizare a echipei terapeutice din cadrul programului CREAATiV
- Un training de 2 zile susținut de o psihoterapeută specializată în lucrul cu tehnici proiective
- Un training de 2 zile de prezentare a stilului și instrumentelor de lucru aparţinând modulului de dezvoltare personală
- O vizită de studiu la centre similare de tratare a problemelor de sănătate mintală a copilului și adolescentului din Paris, Franţa.
În cei doi ani de funcționare, centrul CREAATiV de la spitalul ’’Voila’’ a asistat peste 200 de pacienți, cei mai mulți cu vârste între 14 și 16 ani, admiși în majoritatea cazurilor cu policonsum de substanțe. Rata de reinternare a fost relativ mică, de 15%.
Citez din raportul ’’Zi de Bine’’ la un an de la deschidere: ’’dezvoltarea programului CREAATiV Voila s-a bazat pe 3 piloni: investiţia în modernizarea spaţiilor și dotărilor, efortul unei echipe de profesioniști motivaţi și influxul de training și proceduri noi de lucru. Acest ultim element este adesea uitat când se vorbește despre reformarea serviciilor medicale românești, fie ele mintale sau somatice. Acest influx trebuie văzut ca un efort continuu de îmbunătăţire și nu ca un eveniment unic de formare. De asemenea, sunt necesare forme diverse de transfer de cunoștinţe, pentru a închega o modalitate nouă de oferire a serviciilor de sănătate. În cazul CREAATiV , acestea au luat forma cursurilor pe teme diverse întinse pe toată durata anului, o vizită de studiu la centre similare din altă ţară, demonstraţii live de lucru cu pacienţii, ședinţe de intervizare regulate.”
Continuând experiența valoroasă acumulată la ’’Voila’’, organizația ’’Zi de Bine’’ a inițiat demersurile replicării acesteia într-un alt spital de psihiatrie, de data aceasta pentru pacienți adulți. Spitalul ’’Sf. Stelian’’ este binecunoscut pentru faptul că se adresează în mod special pacienților cu adicții, având și unul din cele mai importante programe de tratament substitutiv cu metadonă. Ultimul etaj al spitalului va deveni, începând din aprilie 2026, CREAATiV-Sf. Stelian, cu un total de 5 paturi în tot atâtea rezerve cu baie proprie, un spațiu de activități de grup, o cameră pentru ergoterapie, sală de sport și o bucătărie complet dotată pentru uzul pacienților. Programul va include și ac-
cesul la curtea renovată a spitalului, cu posibilitatea de a participa la activități sportive în aer liber. Aceleași principii ca la ’’Voila’’ vor sta la baza construirii programului terapeutic: intervenție pe termen lung, program terapeutic complex, structurat și care acoperă întreaga zi și construirea unei echipe terapeutice multi-disciplinare. În ambele centre, o importanță deosebită a fost pusă pe elementele de design și de identitate ale centrului – renovarea nu este o simplă înlocuire a unor instalații sau piese de mobilier, ci un demers de construire a unui spațiu cu valențe terapeutice și simbolice. Pe de altă parte, există și diferențe notabile între cele două centre. Având în vedere că la CREAATiV-Sf. Stelian vor fi cazați pacienți adulți, o importanță deosebită a fost acordată ergoterapiei. Aceasta va lua forma unui atelier de piese de mozaic care vor fi apoi asamblate într-o lucrare colectivă. Astfel, se trece de la un model de lucru individual, cu obiecte unice (ceramică, lumânări, etc) la un model colaborativ, în care efortul fiecărui pacient va fi parte a unui întreg.
Demersul de formare a viitoarei echipe terapeutice, care va îngriji pacienții la CREAATiV-Sf. Stelian, a demarat deja cu un workshop de o zi și jumătate. Și aici viziunea de training este de tip colaborativ, având în vedere că personalul de la spitalul ’’Sf. Stelian’’ are deja multă experiență de lucru cu cazurile grave de adicții. Ca și la ’’Voila’’, este de așteptat ca definitivarea programului terapeutic să se facă pe durata primului an de funcționare, pe măsură ce echipa acumulează experiență
și se obișnuiește să lucreze împreună în noile condiții.
Așteptarea tuturor celor implicați, deopotrivă cei care activează intra și extra-muros, este ca aceste schimbări să reziste și chiar să se înmulțească în cadrul sistemului românesc de îngrijiri de sănătate mintală. Într-o cultură organizațională anacronică, insulele de schimbare care funcționează diferit de restul ansamblului sunt supuse constant unei presiuni de a reveni la vechile moduri. În mod ironic, aceasta este și soarta pacienților care ies din adicții, unde grupul de consumatori presează pentru revenirea la consumul de substanțe și vechiul stil de viață. Succesul amândurora va depinde de capacitatea lor de a se ancora într-o viziune privind avantajele pe termen lung ale acestor schimbări și de capacitatea de a construi relații cu cei care au viziuni asemănătoare. Pacienții cu dependențe au grupurile de suport, iar CREAATiV tocmai a devenit o rețea formată (deocamdată) din două puncte nodale. De supraviețuirea și dezvoltarea acestora depinde răspunsul la întrebarea dacă sistemul psihiatric azilar actual se poate schimba din interior, sau dacă este nevoie de forțe puternice, care să acționeze din afară.
Echipele CREAATiV ’’Voila’’ și ’’Sf. Stelian’’, precum și organizația’’Zi de Bine’’ extind cu prietenie o invitație tuturor profesioniștilor din sistemul medical și de sănătate mintală pentru a vizita cele două centre și pentru a construi împreună alte puncte nodale care să susțină schimbarea și deschiderea spre comunitate a sistemului psihiatric românesc!
soluție orală
În SLG, SD & CST
SUSȚINE MANAGEMENTUL COMPLEX, PENTRU A VEDEA NOI
ORIZONTURI . 1–9
Cum poate fi EPIDYOLEX® (canabidiol) o parte integrantă în tratamentul crizelor epileptice asociate cu SLG, SD și CST:
EPIDYOLEX® poate reduce povara numărului crizelor epileptice convulsive la pacienții de diferite vârste*3–8
EPIDYOLEX® poate îmbunătăți rezultatele la nivelul stării generale precum: cognitiv, comportamental și comunicațional, conform raportărilor aparținătorilor†9
EPIDYOLEX® are un profil de tolerabilitate bun‡3–7
EPIDYOLEX® este indicat pentru utilizare ca tratament adăugat în caz de crize epileptice asociate cu sindromul Lennox-Gastaut (SLG) sau cu sindromul Dravet (SD), în asociere cu clobazam, la pacienții cu vârsta de 2 ani și peste.3 Epidyolex® este indicat pentru utilizare ca tratament adăugat în caz de crize epileptice asociate cu complexul sclerozei tuberoase (CST), la pacienții cu vârsta de 2 ani și peste.3
*EPIDYOLEX® a demonstrat reduceri semnificative clinic ale crizelor epileptice convulsive asociate cu SLG, SD și CST comparativ cu placebo în studiile clinice.3
†Rezultatele care nu au legătură cu crizele epileptice convulsive (starea generala) au fost evaluate utilizând studiul global BECOME.9 ‡Cele mai frecvente evenimente adverse asociate cu EPIDYOLEX® sunt scăderea poftei de mâncare, somnolența, vărsăturile, pirexia, diareea și oboseala. Pentru informații mai detaliate privind siguranța, vă rugăm să consultați rezumatul caracteristicilor produsului – Ianuarie 2026.3
QR Code
Referințe: 1. Marchese F, et al. SN Compr Clin Med. 2021;3:2167–2179. 2. Raga S, et al. Epileptic Disord. 2021;23(1):40–52. 3. EPIDYOLEX® Summary of Product Characteristics. 4. Patel AD, et al. Epilepsia. 2021;62(9):2228–2239. 5. Scheffer IE, et al. Epilepsia. 2021;62(10):2505–2517. 6. Thiele EA, et al. Epilepsia. 2022;63(2):426–439. 7. Thiele EA, et al. American Epilepsy Society Annual Meeting, 2–6 December 2022. Nashville, TN, USA. Poster 2.237. 8. Saurer TB, et al. American Epilepsy Society Annual Meeting, 2–6 December 2022. Nashville, TN, USA. Poster 3.428. 9. Dixon-Salazar T, et al. American Epilepsy Society Annual Meeting, 2–6 December 2022. Nashville, TN, USA. Poster 3.429. Acest material promoțional este destinat profesioniștilor din domeniul sănătății. Acest medicament se eliberează pe bază de prescripție medicală PR. Vă rugăm să consultați Rezumatul Caracteristicilor Produsului Epydiolex®, înainte de prescriere. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată contactând Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, București 011478 - RO, e-mail: adr@anm.ro sau reprezentantul local al deținătorului autorizației de punere pe piață, Swixx Biopharma SRL la următoarele date de contact: e-mail medinfo.romania@swixxbiopharma. com; tel +40 371 530 850. Pentru aspecte legate de promovarea și distribuția medicamentului în România, vă rugăm să vă adresați reprezentantului local Swixx Biopharma SRL, e-mail romania.info@swixxbiopharma.com; tel +40 371 530 850.
