Medical Market - Endocrinologie 2026

Dr.

Prof.

Endocrinologie

20 micrograme/80 microlitri soluţie injectabilă în stilou preumplut

Acum mai ușor de administrat cu STILOUL INJECTOR (PEN)

PREUMPLUT

® T E R RO SA e s te i n d i c at l a a d u l ţ i p e n t r u t ra t a m e n t u l osteoporozei, la femei în post-menopauză și la bărbați cu risc crescut de fractură. La femeile în post-menopauză, s-a

d e m o n s t r a t r e d u c e r e a s e m n i fi c a t i v ă a i n c i d e n ț e i f r a c t u r i l o r v e r t e b r a l e ș i n o n - v e r t e b r

, d a r n u ș

a frac turilor de șold Tratamentul osteoporozei asociate tratamentului sistemic susținut cu glucocor ticoizi, la femei 1 și bărbați cu risc crescut de fractură.

Terrosa 20 micrograme/80 microlitri soluţie injectabilă în stilou preumplut; substanța activă: teriparatid. Data ultimei reînnoiri a autorizației: 16 septembrie 2021. Terrosa 20 micrograme/80 microlitri soluţie injectabilă în stilou preumplut este un medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală PRF

Referințe: 1 Rezumatul Caracteristicilor Produsului Terrosa 20 micrograme/80 microlitri soluţie injectabilă în stilou preumplut, disponibil: https://www gedeonrichter com/ro/ro/produse/otc-products/produsele-rx

Denosumab - siguranță și eficiență în administrarea 1,2 pe termen lung.

Junod® este indicat în tratamentul osteoporozei la femeile în postmenopauză şi la bărbaţii cu risc crescut de fracturi. La ® femeile în postmenopauză Junod reduce semni cativ riscul de fracturi ver tebrale, non-ver tebrale şi de şold Tratamentul pierderii de masă osoasă asociată cu ablaţia hormonală la bărbaţii cu cancer de prostată cu risc crescut de fracturi. La bărbaţii cu cancer de prostată la care se realizează ablaţie ® h o r m o n a l ă , J u n o d r e d u c e s e m n

ver tebrale. Tratamentul pierderii de masă osoasă asociată cu terapia sistemică pe termen lung cu glucocorticoizi la pacienţii 3 adulţi cu risc crescut de fractură.

Junod 60 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută; substanța activă: denosumab

Data primei autorizări: 23.06.2025. Junod 60 mg soluție injectabilă în seringă preumplută este un medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală PRF

Referințe: 1. Watts NB. JAMA Netw Open. 2024;7(11):e2443879. 2. Bone HG, et al. Lancet

Diabetes Endocrinol. 2017 ;5(7):513-523. doi: 10.1016/S2213-8587(17)30138-9. 3. Rezumatul Caracteristicilor Produsului Junod 60 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută, disponibil: https://www gedeonrichter com/ro/ro/produse/otc-products/produsele-rx GEDEON RICHTER ROMÂNIA Strada Cuza Vodă nr. 99-105, Târgu Mureș,

Menopauza și sănătatea femeii: între fiziologie, implicații hormonale și impact metabolic

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană,

As. Univ. Dr. Iulia Florentina Burcea 6

Perspective actuale în fiziopatologia sindromului ovarelor polichistice

Prof. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Dr. Dana-Mihaela Tilici 10

Dr. Adina Ioana Onofrei,

Impactul asocierii dintre MASLD, diabetul zaharat tip 2 și riscul oncologic: accent pe hepatocarcinom, cancer colorectal, cancer mamar și pancreatic

Conf. Univ. Dr. Anca Pantea Stoian

Agoniștii receptorului GLP-1: următoarea frontieră în prevenția cancerelor asociate obezității?

As. Univ. Dr. Ana Corlan

Pacientul metabolic invizibil: de ce prevenția diabetului începe înainte de hiperglicemie

Prof. Univ. Dr. Mihaela Ionela Vladu,

As. Univ. Dr. Maria Magdalena Roșu

Evaluarea genetică și endocrină a deficitului statural la copil Şef de lucrări Dr. Ina Ofelia Focșa, Dr. Biol. Andreea Țuțulan-Cuniță

12

14

18

Cytogenomic Medical Laboratory

Dr. Dana-Mihaela Tilici

Medic Specialist Endocrinologie, Spitalul Universitar de Urgenţă București, Școala Doctorală a UMF „Carol Davila” din București

Medic Specialist Endocrinologie, Spitalul Universitar de Urgenţă București

Menopauza și sănătatea femeii: între fiziologie, implicații

hormonale și impact metabolic

Menopauza reprezintă o etapă fiziologică definită prin încetarea definitivă a funcției ovariene, dar cu consecințe sistemice importante, mediate în principal prin deficitul estrogenic. Tranziția menopauzală se asociază cu simptome vasomotorii, genito-urinare, neuropsihice și musculo-scheletale, precum și cu modificări ale compoziției corporale, metabolismului glucidic și lipidic, funcției cardiovasculare și remodelării osoase. Articolul sintetizează principalele mecanisme fiziopatologice ale menopauzei și implicațiile lor clinice, cu accent pe evaluarea integrată a pacientei și pe locul terapiei hormonale de menopauză în practica actuală.

MProf. Univ. Dr. Cătălina Poiană

Institutul Național de Endocrinologie „C. I. Parhon”, UMF „Carol Davila” din București

As. Univ. Dr. Iulia Florentina Burcea

Institutul Național de Endocrinologie „C. I. Parhon”, UMF „Carol Davila” din București

enopauza este un eveniment fiziologic universal, dar cu expresie clinică heterogenă și cu impact sistemic semnificativ. Definită clasic prin absența menstruației timp de 12 luni consecutive, ea reflectă epuizarea rezervei foliculare ovariene și pierderea funcției endocrine ovariene. Menopauza nu reprezintă doar finalul perioadei fertile, ci o tranziție biologică majoră, în care modificările hormonale influențează homeostazia osoasă, cardiovasculară, metabolică și neurovegetativă.

Fiziologia tranziției menopauzale

Îmbătrânirea ovariană se caracterizează prin reducerea progresivă a numărului de foliculi funcționali, cu scăderea consecutivă a secreției de estradiol și inhibină B și creșterea FSH. Nivelul AMH scade precoce și reflectă reducerea rezer-

vei ovariene, deși utilitatea sa clinică în estimarea momentului menopauzei este limitată la anumite categorii de vârstă. Perimenopauza este dominată de variabilitate hormonală marcată. Oscilațiile estradiolului explică coexistența unor manifestări de exces estrogenic relativ cu simptome de hipoestrogenism. Această instabilitate endocrină precedă adesea amenoreea definitivă și contribuie la complexitatea tabloului clinic.

Tablou clinic

Manifestările clinice ale menopauzei pot fi grupate în patru categorii majore:

• simptome vasomotorii, în special bufeuri și transpirații nocturne;

• simptome genito-urinare, incluse în sindromul genito-urinar al menopauzei;

• simptome psihologice și neurocognitive, precum anxietatea, tulburările de somn și dificultățile subiective de concentrare;

• simptome somatice și musculo-scheletale, inclusiv artralgii și reducerea capacității funcționale.

Dintre acestea, simptomele vasomotorii reprezintă principala cauză pentru care pacientele solicită tratament și principalul motiv de inițiere a terapiei hormonale.

Impactul metabolic și cardiovascular

Scăderea estrogenilor determină o modificare importantă a compoziției corporale, cu creșterea adipozității viscerale și reducerea masei musculare. Aceste schimbări favorizează insulinorezistența, creșterea riscului de diabet zaharat tip 2 și dezvoltarea sindromului metabolic.

În paralel, deficitul estrogenic contribuie la alterarea funcției endoteliale, creșterea rigidității arteriale, agravarea profilului lipidic și creșterea tensiunii arteriale. Consecința este intensificarea riscului cardiovascular global după menopauză,

Cine este candidata tipică pentru terapia hormonală de menopauză?

• femeie simptomatică, cu bufeuri și/sau simptome genito-urinare semnificative;

• sub 60 de ani sau în primii 10 ani de la instalarea menopauzei;

• risc scăzut de evenimente cardiovasculare adverse majore la inițierea terapiei;

• fără risc crescut de cancer mamar și fără antecedente personale tromboembolism venos (la femeile cu risc crescut de tromboembolism venos sau cu risc cardiovascular, se recomandă estradiol transdermic);

• fără contraindicații majore pentru tratament hormonal;

• cu înțelegerea clară a beneficiilor, limitelor și riscurilor;

• cu plan de monitorizare și reevaluare periodică, individualizată.

Ce nu trebuie omis la evaluarea femeii aflate la menopauză?

• data ultimei menstruații și tiparul ciclurilor din ultimii ani;

• severitatea simptomelor vasomotorii, uro-genitale și de somn;

• antecedente personale și familiale de boală cardiovasculară, TEV, osteoporoză și cancer;

• evaluarea IMC și a circumferinței abdominale;

• tensiune arterială, profil lipidic, glicemie/HbA1c;

• evaluarea riscului de fractură și indicația pentru DXA;

• actualizarea screeningului senologic, ginecologic, oncologic.

ceea ce justifică includerea acestei etape în strategiile active de prevenție cardiometabolică.

Menopauza și osul

Menopauza accelerează resorbția osoasă prin activarea osteoclastică și dereglarea echilibrului remodelării osoase. Primii ani de postmenopauză sunt asociați cu cea mai rapidă pierdere de masă osoasă, iar riscul de fractură crește chiar și la pacientele cu osteopenie sau densitate minerală osoasă aparent normală.

Acest fapt subliniază necesitatea unei evaluări complexe a riscului de fractură, care să includă nu doar osteodensitometria, ci și analiza factorilor clinici, a microarhitecturii osoase atunci când este posibil și a riscului de cădere.

Evaluarea pacientei

Evaluarea trebuie să fie multidimensională și să urmărească:

• confirmarea contextului menopauzal;

• cuantificarea simptomelor;

• aprecierea riscurilor cardiovasculare, metabolice, osoase și oncologice;

• stabilirea eligibilității pentru terapie hormonală.

La femeile peste 45 de ani, dozarea hormonală de rutină nu este în general necesară pentru diagnostic. Sunt însă importante investigațiile orientate de context: profil lipidic, glicemie sau HbA1c, evaluarea funcției hepatice și renale în cazurile selectate, DXA la femeile cu risc și screening ginecologic, senologic și oncologic adecvat vârstei.

Medicina stilului de viață în menopauză

Intervențiile asupra stilului de viață reprezintă fundamentul managementului

modern al menopauzei, fiind privite ca parte integrantă a strategiei terapeutice. Alimentația echilibrată are rol în controlul greutății, susținerea sănătății osoase și reducerea riscului cardiometabolic. Se recomandă un model alimentar apropiat de dieta mediteraneană, bogat în legume, fructe, proteine de calitate, fibre, grăsimi nesaturate și cu aport adecvat de calciu și vitamina D. Limitarea alimentelor ultraprocesate, a zaharurilor rafinate și a consumului excesiv de alcool este utilă atât pentru controlul greutății, cât și pentru reducerea inflamației sistemice și a riscului cardiovascular.

Activitatea fizică are un rol central în menopauză. Exercițiul aerob regulat contribuie la reducerea adipozității viscerale și la ameliorarea profilului metabolic, iar antrenamentul de rezistență este esențial pentru menținerea masei musculare, prevenirea sarcopeniei și susținerea sănătății osoase. Exercițiile de echilibru și coordonare sunt utile mai ales pe termen lung, prin reducerea riscului de cădere și, implicit, a riscului de fractură.

Somnul recuperator are o importanță deosebită, deoarece tulburările de somn accentuează fatigabilitatea, simptomele afective, creșterea ponderală și percepția simptomelor vasomotorii. Igiena somnului, reducerea stimulilor excitatori, reglarea programului de odihnă și, atunci când este cazul, terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie pot aduce beneficii semnificative.

Gestionarea stresului și susținerea sănătății mintale sunt, de asemenea, esențiale. Tehnicile de reducere a stresului, suportul psihologic, menținerea relațiilor sociale și abordarea activă a simptomelor anxioase sau depresive contribuie la o mai bună adaptare la această tranziție. Renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool trebuie încurajate sistematic.

Terapia hormonală de menopauză

THM este indicată în principal pentru simptome vasomotorii și genito-urinare care afectează calitatea vieții pacientei, pentru prevenția pierderii osoase la femeile simptomatice sau cu risc crescut și în situațiile de hipoestrogenism prematur, precum insuficiența ovariană prematură sau menopauza precoce. Beneficiile sunt maxime atunci când terapia este inițiată precoce, la femei simptomatice, sub 60 de ani sau în primii 10 ani de la instalarea menopauzei.

Prescrierea trebuie individualizată în funcție de prezența uterului, comorbidități, risc tromboembolic, risc oncologic și preferințele pacientei. La femeile cu uter intact este obligatorie asocierea unui progestogen pentru protecția endometrială, în timp ce la pacientele histerectomizate se poate utiliza estrogen în monoterapie. Alegerea regimului secvențial sau continuu-combinat depinde de stadiul menopauzei, profilul de coagulare, tolerabilitate sau opțiunea pacientei.

Calea de administrare are relevanță practică. Calea transdermică este de preferat la pacientele cu risc tromboembolic sau metabolic mai mare, la femeile cu obezitate, hipertensiune arterială, diabet zaharat sau hipertrigliceridemie, având un profil mai favorabil asupra coagulării și metabolismului hepatic comparativ cu calea orală. Terapia estrogenică locală, în doze mici, ocupă un loc important în tratamentul simptomelor genito-urinare și poate fi utilizată inclusiv atunci când terapia sistemică nu este indicată, în urma unei evaluări individualizate.

În practica actuală, decizia de inițiere a terapiei hormonale trebuie să rezulte dintr-un echilibru între severitatea simptomelor, beneficiile așteptate și profilul individual de risc. Reevaluarea periodică este necesară pentru ajustarea dozei, a căii de administrare și a duratei tratamentului. Terapia hormonală nu trebuie utilizată în prevenția primară sau secundară a bolii cardiovasculare, a accidentului vascular cerebral sau a depresiei sau pentru tratamentul/prevenția demenței. Terapia hormonală de menopauză este contraindicată în cancerele hormon-dependente, în special în cancerul mamar activ sau în antecedentele de

cancer mamar hormonoreceptor-pozitiv, precum și în anumite neoplazii endometriale, sângerarea genitală neelucidată, hipertensiunea necontrolată și boala hepatică activă sau severă. În situații cu risc tromboembolic, cardiovascular, metabolic sau oncologic crescut, precum și la inițierea THM după 60 de ani, tratamentul se indică doar individualizat, după evaluare de specialitate și cu monitorizare strictă.

Riscul oncologic depinde de tipul, durata și momentul inițierii tratamentului: terapia combinată estrogen-progestogen se asociază cu o creștere absolută mică a riscului de cancer mamar, în timp ce estrogenul administrat singur are un profil de risc mai favorabil; progesteronul micronizat și didrogesteronul par să ofere un avantaj față de unele progestative sintetice. La femeile cu uter, asocierea progestogenului este esențială pentru prevenirea hiperplaziei și a cancerului endometrial.

Alternative la terapia hormonală sistemică

Pentru femeile la care terapia hormonală este contraindicată, refuzată sau insuficient tolerată, există opțiuni non-hormonale utile, în special pentru simptomele vasomotorii. Unele antidepresive din clasa SSRI, precum și gabapentinul, pot reduce frecvența și severitatea bufeurilor la anumite paciente.

Fezolinetantul, antagonist selectiv al receptorului neurokininei-3, reprezintă una dintre cele mai noi opțiuni terapeutice non-hormonale pentru simptomele vasomotorii moderate-severe, prin acți-

une asupra mecanismelor centrale implicate în termoreglare. Necesită monitorizarea funcției hepatice.

În sindromul genito-urinar al menopauzei, terapiile non-hormonale includ lubrifianți și hidratante vaginale. În anumite cazuri, se pot utiliza și tratamente hormonale locale, precum estrogenii vaginali, ospemifenul sau dehidroepiandrosteronul intravaginal (prasteron), în funcție de profilul pacientei. Terapia cu testosteron are o indicație limitată, fiind utilizată pentru tulburarea de dorință sexuală hipoactivă, în doze care mențin concentrațiile în intervalul fiziologic feminin. Terapia microbiomului vaginal urmărește refacerea troficității și echilibrului local al epiteliului vaginal, cu ameliorarea uscăciunii, dispareuniei și a simptomelor urinare asociate. Fizioterapia de planșeu pelvin și consilierea sexuală pot completa eficient tratamentul. Preparatele din plante și suplimentele alimentare sunt frecvent utilizate, dar dovezile privind eficacitatea lor rămân limitate sau inconsistente. Din acest motiv, ele nu ar trebui considerate înlocuitori standard ai terapiilor validate. De asemenea, terapiile hormonale „bioidentice” nereglementate nu sunt recomandate, în absența standardizării, controlului calității și datelor solide de siguranță.

Concluzii

Menopauza este o etapă fiziologică, dar cu impact sistemic major. Deficitul estrogenic influențează semnificativ metabolismul, osul, sistemul cardiovascular și calitatea vieții. În practica endocrinologică, abordarea pacientei la menopauză

trebuie să depășească simpla discuție despre simptome și să includă evaluarea integrată a riscurilor și alegerea unei strategii terapeutice personalizate. Terapia hormonală, atunci când este corect indicată, rămâne o opțiune eficientă și valoroasă, iar medicina stilului de viață reprezintă baza pe termen lung a prevenției.

Bibliografie:

1. Davis SR, Taylor S, Hemachandra C, et al. The 2023 Practitioner’s Toolkit for Managing Menopause. Climacteric. 2023;26(6):517-536.

2. Panay N, Ang SB, Cheshire R, et al. Menopause and MHT in 2024: addressing the key controversies - an International Menopause Society White Paper. Climacteric. 2024;27(5):441-457.

3. Lumsden MA, Dekkers OM, Faubion SS, et al. European Society of Endocrinology clinical practice guideline for evaluation and management of menopause and the perimenopause. Eur J Endocrinol. 2025;193(4):G49-G81.

4. Manson JE, Crandall CJ, Rossouw JE, et al. The Women’s Health Initiative Randomized Trials and Clinical Practice: A Review. JAMA. 2024;331(20):1748-1760.

5. Marlatt KL, Pitynski-Miller DR, Gavin KM, et al. Body composition and cardiometabolic health across the menopause transition. Obesity (Silver Spring). 2022;30(1):14-27.

6. Nappi RE. Lifestyle medicine: a must-have in the menopause toolkit. Climacteric. 2025;28:475-477.

7. The 2022 hormone therapy position statement of The North American Menopause Society. Menopause. 2022;29(7):767-794.

Perspective actuale în fiziopatologia sindromului ovarelor polichistice

Sindromul ovarelor polichistice (SOPC), anterior încadrat ca afecțiune ginecologică caracterizată prin ciclu menstrual neregulat și modificări morfologice ovariene, este recunoscut în prezent ca fiind o afecțiune neuroendocrină multisistemică complexă, ce asociază multiple complicații metabolice. În prezent, pentru diagnostic sunt utilizate criteriile Rotterdam (disfuncție ovulatorie, aspect ovarian polichistic, hiperandrogenism), dar rezistența la insulină (IR) reprezintă o componentă cheie, independent de greutatea pacientei, deoarece până la 75% dintre femeile cu SOPC normoponderale asociază IR.

Medic Specialist Endocrinologie, Spitalul Universitar de Urgenţă

PUMF „Carol Davila” din București, Spitalul Universitar de Urgenţă București

Dr. Dana-Mihaela Tilici

Medic Specialist Endocrinologie, Spitalul Universitar de Urgenţă București, Școala Doctorală a UMF „Carol Davila” din București

revalența SOPC este ridicată, aceasta variind între 10-13% la nivel global conform criteriilor Rotterdam. Simptomele apar cel mai frecvent între 18 și 39 de ani.

Mecanismele fiziopatogenice teoretizate

Mecanismele fiziopatologice rămân incomplet elucidate, în ciuda progreselor și studiilor conduse în ultimii ani.

Au fost propuse două teorii. Prima teorie consideră SOPC ca fiind o tulburare neuroendocrină și este cunoscută ca „teoria secreției alterate de gonadotropine”, caracterizată prin creșterea frecvenței pulsurilor hormonului eliberator de gonadotropine (GnRH) și reducerea feedback-ului negativ al steroizilor sexuali la nivelul hipotalamusului. Acesta ar

putea fi mecanismul cel mai important la pacientele normoponderale cu SOPC. Există studii conform cărora nivelurile de LH și raportul LH/FSH sunt semnificativ mai mari la femeile normoponderale cu SOPC decât la cele obeze.

A doua teorie, numită teoria hiperandrogenismului funcțional ovarian sau adrenal, susține că hiperandrogenismul este alterarea princeps și că își are originea în steroidogeneza dereglată de la nivelul ovarului sau al glandei suprarenale. Componenta ovariană este asociată cu mutații ale genelor aromatazei din complexul citocromului P450 (CYP19) în celulele granuloase ale foliculului. Activitatea redusă a P450 aromatazei inhibă conversia testosteronului în estradiol. La nivel suprarenalian există o creștere a producției de androgeni ca răspuns la o stimulare adecvată cu ACTH.

Indiferent de mecanismul patogenic inițial (hiperandrogenismul sau disfuncția hipotalamică), consecințele fiziopatologice sunt convergente și se autoîntrețin, menținând un cerc vicios. Având în vedere această interdependență, se va analiza în detaliu teoria hipotalamică, teoria hiperandrogenismului fiind integrată implicit.

Teoria secreției alterate de gonadotropine / componenta „hipotalamică” a SOPC Excesul de LH

Hormoii eliberatori de gonadotropine (GnRH) sunt secretați de hipotalamus în mod pulsatil. Neuronii kisspeptinici modulează dinamica acestor pulsații, frecvențele crescute favorizând eliberarea de hormon luteinizant (LH), iar cele mai scăzute stimulând secreția de hormon

foliculostimulant (FSH). În SOPC se teoretizează că există o frecvență crescută a pulsurilor GnRH, ceea ce duce la niveluri excesive de LH și niveluri ușor crescute de FSH, rezultând un raport LH/FSH crescut (2-3/1) și o dominanță inadecvată a LH-ului.

Hiperandrogenismul și disfuncția foliculară

FSH-ul crescut stimulează dezvoltarea foliculară și producția de estrogeni în celulele granuloase, în timp ce LH-ul crescut stimulează producția de androgeni în celulele tecale. Rezultatul final este un deficit relativ de FSH din cauza creșterii marcate a LH-ului.

Hiperandrogenismul susține recrutarea foliculară, dar în același timp perturbă maturarea și inhibă formarea foliculului dominant, ducând la acumularea de foliculi antrali mici.

Acești foliculi antrali continuă să producă estradiol în cantități similare celor observate în faza foliculară timpurie, astfel încât nivelul de estradiol rămâne constant în intervalul fazei foliculare timpurii-medii, fără creșterea normală de la mijlocul ciclului. Nivelul de estronă este crescut din cauza aromatizării androstenedionului aflat în exces.

AMH-ul în SOPC

În plus, excesul de foliculii antrali mici secretă hormon antimüllerian (AMH), cu creșterea consecutivă a acestuia în ser. AMH se leagă de receptorul AMHR2 de la nivelul neuronilor secretori de GnRH, crescând frecvența pulsurilor GnRH.

Atât mediul folicular hiperandrogenic, cât și hipersecreția de AMH suprimă

expresia aromatazei în celulele granuloase, reducând conversia androgenilor în estrogeni.

Feedback-ul hipotalamic

Se consideră că androgenii interferează cu capacitatea steroizilor sexuali de a exercita feedback negativ asupra neuronilor kisspeptinici pentru a suprima secreția de GnRH/LH, contribuind la creșterea frecvenței pulsurilor GnRH/LH. Femeile cu SOPC necesită concentrații mai mari de estradiol și progesteron pentru a suprima secreția de LH, sensibilitatea hipotalamică la hormonii steroizi fiind redusă la femeile cu SOPC.

Menținerea unor niveluri crescute de LH fără fluctuații ciclice duce la anovulație.

Disfuncția metabolică

Hiperandrogenismul poate duce la disfuncții ale țesutului adipos. Adipocitele suferă hipertrofie, hipoperfuzie, hipoxie și apoptoză, eliberând multiple citokine inflamatorii care contribuie la rezistența la insulină prin scăderea expresiei GLUT-4. Rezistența la insulină duce la hiperinsulinemie, care la rândul ei crește nivelurile de androgeni prin stimularea producției de androstenedion în celulele tecale ovariene și prin reducerea nivelurilor de SHBG la nivel hepatic, rezultând creșterea testosteronului liber.

Concluzie

Deşi mecanismul patogenic primar rămâne incomplet elucidat, datele actuale susțin că alterările axei hipotalamo-hipofizo-ovariene, disfuncția steroidogenezei şi perturbările metabolice converg către aceleaşi consecințe finale: anovulație cronică, exces androgenic, disfuncție foliculară şi risc metabolic crescut.

Bibliografie:

1. Christ JP, Cedars MI. Current guidelines for diagnosing PCOS. Diagnostics (Basel). 2023;13(6):1113. doi:10.3390/ diagnostics13061113.

2. Teede HJ, Tay CT, Laven JJE, et al. Recommendations from the 2023 International Evidence-based Guideline for the Assessment and Management of Polycystic Ovary Syndrome. BMJ Med. 2023;2(1):e000548. doi:10.1136/ bmjmed-2023-000548.

3. Purwar A, Nagpure S. Insulin resis-

tance in polycystic ovarian syndrome. Cureus. 2022;14(10):e30351. doi:10.7759/cureus.30351.

4. Pratama G, Wiweko B, Asmarinah, Widyahening IS, Andraini T, Bayuaji H, Hestiantoro A. Mechanism of elevated LH/FSH ratio in lean PCOS revisited: a path analysis. Scientific Reports. 2024;14:58064. doi:10.1038/ s41598-024-58064-0.

5. Scientific Reports. Insulin resistance in polycystic ovary syndrome phenotypes and the vicious cycle model in its etiology. 2025;15:26718. doi:10.1038/ s41598-025-26718-2.

6. Franks S. Polycystic ovary syndrome. J Obstet Gynaecol. 2006;26(3):189–197. doi:10.1258/000456306776865188.

7. Yang F, Ruan YC, Yang YJ, et al. Follicular hyperandrogenism downregulates aromatase in luteinized granulosa cells in polycystic ovary syndrome women. Reproduction. 2015;150(4):289–296.

8. Walters KA, Allan CM, Handelsman DJ. Androgen actions and the ovary. Endocrinology. 2019;160(10):2230–2240. doi:10.1210/en.2019-00410.

9. Rosenfield RL. Current concepts of polycystic ovary syndrome pathogenesis. Curr Opin Pediatr. 2015;27(4):537–544. doi:10.1097/ MOP.0000000000000242.

Impactul asocierii dintre MASLD, diabetul zaharat

tip 2 și riscul oncologic: accent pe hepatocarcinom, cancer colorectal, cancer mamar și pancreatic

Boala hepatică steatozică asociată disfuncției metabolice (MASLD) este una dintre cele mai frecvente boli hepatice cronice din lume. Este o nouă noțiune care înlocuiește conceptul anterior de NAFLD. MASLD este legat de obezitatea viscerală, insulinorezistența, dislipidemia și diabetul zaharat de tip 2 (DZ2), fiind considerat a fi o manifestare hepatică a sindromului metabolic. În comparație cu populația generală, la pacienții cu DZ2, MASLD este mai frecvent decât în populația generală, cu 60 până la 70 la sută, iar formele progresive de inflamație și fibroză avansată sunt mai frecvente (1,2).

MUMF „Carol Davila” din București, Departamentul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

ASLD nu mai este considerat doar o boală hepatică în ultimii ani; acum este considerat o boală sistemică care are un risc crescut de boli cardiovasculare, renale și oncologice. Statusul proinflamator persistent, hiperinsulinemia, stresul oxidativ și modificările axei insulină/IGF-1 pot duce la un mediu biologic favorabil carcinogenezei atunci când MASLD și DZ2 coexistă. Hepatocarcinomul (HCC), cancerul colorectal, cancerul de sân și cancerul pancreatic sunt cele mai bine documentate asocieri. (3)

Mecanisme patogenice comune sugerate în triada diabetului zaharat de tip 2 - afectarea metabolică hepatică - risc oncogen.

Există mai multe mecanisme patogenice care duc la oncogeneză atunci când MASLD și DZ2 coexistă:

• rezistență la insulină în asociere cu hiperinsulinemia compensată;

• stimularea proliferării celulare prin activarea semnalizării IGF-1;

• promovarea stresului oxidativ, lipoptoxicitatea și eliberarea de citokine proinflamatorii de tipul: de NF-α, IL-6, CRP,

scăderea adiponectinei și creșterea leptinei și inflamație subclinică persistentă;

• disbioza intestinală și creșterea permeabilității intestinale;

• fibroza tisulară, remodelarea tumorală și stimularea proliferării celulare. Aceste mecanisme pot explica de ce asocierea MASLD + DZ2 prezintă un risc oncologic mai mare pentru fiecare condiție evaluată individual. (4)

Hepatocarcinomul (HCC): Cel mai frecvent asociat cu MASLD este hepatocarcinomul. Steatohepatita metabolică (MASH), fibroză avansată, ciroză și ulterior, HCC sunt mai probabile la pacienții cu DZ2 și MASLD. Pacienții cu MASLD pot prezenta HCC în absența cirozei, ceea ce este o caracteristică mai puțin frecventă în alte etiologii hepatice (4) .

Potrivit meta-analizelor recente, DZ2 dublează aproximativ riscul de HCC, iar atunci când este asociat cu MASLD, acest risc este și mai mare.

Cancerul colorectal: Fibroza hepatică rămâne principalul determinant prognostic și cel mai important predictor pentru carcinogeneză hepatică (5). Atât DZ2, cât și MASLD sunt toate legate de un risc mai mare de adenoame colorectale și cancer colorectal. Potrivit datelor epidemiologice, pacienții cu ambele afecțiuni prezintă un risc mai mare în comparație cu cei fără disfuncție metabolică. Hiperinsulinemia poate stimula proliferarea mucoasei colonice, iar inflamația sistemică și disbioza intestinală contribuie la carcinogeneză (6)

Din punct de vedere clinic, prezența MASLD la pacienții cu DZ2 sugerează o

atenție sporită pentru screening-ul colorectal activ conform ghidurilor și, în anumite circumstanțe, o aderență mai strictă la programele de colonoscopie.

Cancerul de sân: La femei, în special după menopauză, există o corelație între obezitate, DZ2 și MASLD care indică un risc mai mare de cancer de sân. Aromatizarea periferică a estrogenilor este favorizată de excesul de țesut adipos visceral, iar inflamația cronică și hiperinsulinemia pot stimula proliferarea celulară mamară. Independent de indicele de masă corporală, steatoza hepatică metabolică a fost asociată cu un risc mai mare de cancer de sân în unele studii (7) .

În consecință, la femeile care suferă de DZ2, MASLD poate fi un marker suplimentar al riscului metabolic-oncologic.

Când vine vorba de cancerul pancreatic, există o relație bidirecțională complexă între acesta și diabetul zaharat. DZ2 poate fi atât un factor de risc, cât și o indicație precoce a neoplaziei pancreatice. Statusul inflamator sistemic, lipotoxicitatea și rezistența la insulină pot spori riscul tumoral în MASLD. Studiile observaționale au descoperit o legătură între steatoza hepatică și frecvența crescută a adenocarcinomului pancreatic, în special la pacienții cu sindrom metabolic multiplu (3,8)

Deși screeningul populațional nu este în prezent recomandat, clinicianul trebuie să fie foarte suspicios la pacienții cu DZ2 și MASLD care prezintă scădere ponderală inexplicabilă, agravare rapidă a controlului glicemic sau simptome digestive noi. (7) Implicații clinice: Asocie-

rea MASLD + DZ2 prezintă un risc crescut de cancer.

Managementul modern ar trebui să includă:

• screening neinvaziv hepatic pentru fibroză (cum ar fi FIB-4, elastografie);

• supraveghere strictă a factorilor cardiometabolici;

• pierderea în greutate pe o perioadă lungă de timp;

• utilizarea terapiilor metabolice benefice, cum ar fi agoniștii GLP-1 și inhibitorii SGLT2 atunci când este indicat;

• participarea strictă la screeningurile oncologice convenționale, cum ar fi cele pentru colon și sân;

• examinați cu atenție semnele clinice care indică posibilitatea malignității. (7) Concluziile MASLD și diabetul zaharat tip 2 demonstrează o legătură patogenică semnificativă care se extinde în oncologie, depășind sfera metabolică și cardiovasculară. Cel mai bine documentat este pericolul pentru hepatocarcinom, dar există și conexiuni cu cancerul colorectal, mamar și pancreatic, conform datelor solide. Există o oportunitate stra-

tegică pentru prevenție integrată, stratificare de risc și intervenție multidisciplinară atunci când se identifică MASLD la pacientul cu DZ2.

Bibliografie:

1. American Diabetes Association. (2024). Standards of care in diabetes—2026. Diabetes Care, 49(Suppl. 1), S1–S321.

2. Younossi, Z. M., Rinella, M. E., Sanyal, A. J., et al. (2023). From NAFLD to MAFLD to MASLD: Implications of updated nomenclature for fatty liver disease. Hepatology, 78(6), 1964–1974. https://doi. org/10.1097/HEP.0000000000000528

3. Allen, A. M., Hicks, S. B., Mara, K. C., Larson, J. J., & Therneau, T. M. (2019). The risk of incident extrahepatic cancers is higher in non-alcoholic fatty liver disease than obesity. Clinical Gastroenterology and Hepatology, 17(3), 567–574.e4. https://doi.org/10.1016/j.cgh.2018.07.039

4. Huang, D. Q., El-Serag, H. B., & Loomba, R. (2021). Global epidemiology of NAFLD-related HCC: Trends, predictions, risk factors and prevention. Nature Reviews Gastroenterology & Hepatology, 18, 223–238. https://doi.org/10.1038/ s41575-020-00381-6

5. Kanwal, F., Kramer, J. R., Mapakshi, S., et al. (2018). Risk of hepatocellular cancer in patients with non-alcoholic fatty liver disease. Gastroenterology, 155(6), 1828–1837.e2. https://doi.org/10.1053/j. gastro.2018.08.024

6. Mantovani, A., Dauriz, M., Byrne, C. D., Bonora, E., Targher, G. (2018). Association between nonalcoholic fatty liver disease and colorectal tumours in asymptomatic adults undergoing screening colonoscopy: A systematic review and meta-analysis. Metabolism, 87, 1–12. https:// doi.org/10.1016/j.metabol.2018.06.003

7. Kim, G. A., Lee, H. C., Choe, J., et al. (2020). Association between non-alcoholic fatty liver disease and cancer incidence rate. Journal of Hepatology, 68(1), 140–146. https://doi.org/10.1016/j. jhep.2017.09.012

8. Younossi ZM, Golabi P, Paik JM, Henry A, Van Dongen C, Henry L. The global epidemiology of nonalcoholic fatty liver disease (NAFLD) and nonalcoholic steatohepatitis (NASH): a systematic review. Hepatology. 2023 Apr 1;77(4):1335-1347. doi: 10.1097/HEP.0000000000000004. Epub 2023 Jan 3. PMID: 36626630; PMCID: PMC10026948.

Agoniștii receptorului GLP-1: următoarea frontieră

în prevenția cancerelor asociate obezității?

În ultimul deceniu, agoniștii receptorului glucagon-like peptide-1 (GLP-1) au schimbat profund modul în care privim tratamentul diabetului zaharat de tip 2 și al obezității. Inițial dezvoltați pentru controlul glicemic, iar ulterior validați ca terapii eficiente pentru reducerea greutății corporale și a riscului cardiovascular, acești agenți farmacologici sunt astăzi în centrul unei noi dezbateri: pot influența și riscul oncologic? (1, 2)

Întrebarea este cu atât mai relevantă cu cât obezitatea este recunoscută în prezent nu doar ca o boală metabolică, ci și ca un factor major de risc oncologic. Numeroase studii epidemiologice au demonstrat asocierea excesului ponderal cu un risc crescut pentru cancerul endometrial, colorectal, hepatic, pancreatic, renal, ovarian, esofagian și pentru cancerul mamar postmenopauză (3, 4). În acest context, apare firesc întrebarea dacă terapiile care modifică profund biologia obezității pot modifica și riscul de apariție sau progresie a cancerului. Legătura dintre obezitate și cancer este mult mai complexă decât simpla acumulare de țesut adipos. Insulinorezistența și hiperinsulinismul compensator reprezintă veritabile motoare ale carcinogenezei. Insulina activează căi proliferative precum MAPK și PI3K-AKT-mTOR. În plus, hiperinsulinismul crește biodisponibilitatea IGF-1 și IGF-2 prin reducerea concentrației proteinelor de legare, amplificând astfel semnalele mitogenice și antiapoptotice. În paralel, țesutul adipos visceral devine un organ inflamator activ, caracterizat prin secreția de IL-1β, IL-6 și TNF-α și prin activarea unor factori de transcripție implicați în supraviețuirea și proliferarea celulară, inclusiv NF-κB și STAT3. Acest microambient inflamator facilitează angiogeneza, remodelarea matricei extracelulare, evaziunea imună și progresia tumorală (3-5). La femeia aflată în postmenopauză, excesul de țesut adipos determină și creșterea activității aromatazei, cu transformarea androgenilor în

estrogeni și scăderea concentrațiilor de SHBG, favorizând apariția cancerelor hormono-dependente (3) .

În mod paradoxal, primele preocupări privind siguranța oncologică a agoniștilor GLP-1 nu au vizat beneficiile lor potențiale, ci posibilitatea de a induce cancer. Cea mai cunoscută controversă este legată de carcinomul medular tiroidian. Decizia Food and Drug Administration (FDA) de a contraindica utilizarea acestor medicamente la pacienții cu antecedente personale sau familiale de carcinom medular tiroidian ori sindrom MEN2 se bazează în principal pe studii efectuate la rozătoare, unde stimularea receptorilor GLP-1 exprimați pe celulele C a determinat hiperplazie și tumori ale acestor celule (1, 6). Totuși, expresia receptorilor GLP-1 la nivelul celulelor C umane este mult mai redusă, iar până în prezent nu există dovezi convingătoare că stimularea receptorului GLP-1 induce proliferarea acestor celule la om. Interesant este faptul că receptorii GLP-1 au fost identificați și în unele eșantioane umane de carcinom papilar tiroidian. La prima vedere, acest lucru ar putea sugera un risc oncologic suplimentar. Totuși, existența unui receptor nu implică automat stimularea proliferării celulare. Dimpotrivă, studiile experimentale sugerează că activarea receptorului GLP-1 poate inhiba creșterea tumorală prin modificarea metabolismului lipidic celular și prin amplificarea activității antitumorale a macrofagelor (1). Cu toate acestea, meta-analize recente ale studiilor clinice au semnalat posibilitatea unei creșteri moderate a riscului de cancer tiroidian non-medular. Interpretarea acestor date necesită însă prudență, deoarece fenomenul poate fi influențat de biasuri de detecție și de prescriere. Pacienții tratați cu agoniști GLP-1 sunt monitorizați mai atent și efectuează mai frecvent inves-

tigații imagistice, ceea ce poate duce la identificarea unor microcarcinoame care altfel ar fi rămas nediagnosticate.

O situație similară a fost observată în cazul cancerului pancreatic. În urmă cu peste un deceniu, semnale provenite din sistemele de farmacovigilență au sugerat o posibilă asociere între agoniștii GLP-1 și adenocarcinomul ductal pancreatic. Ulterior, majoritatea studiilor observaționale și meta-analizelor de trialuri randomizate nu au confirmat această asociere (1, 7). Povestea cancerului pancreatic reprezintă astăzi un exemplu relevant despre modul în care semnalele generate de farmacovigilență trebuie validate prin studii epidemiologice riguroase înainte de a fi interpretate ca relații cauzale. În acest context, merită menționat conceptul de „proportional reporting ratio” (PRR), un indicator utilizat în farmacovigilență care măsoară frecvența raportării unui eveniment advers pentru un anumit medicament comparativ cu alte terapii. PRR reflectă însă raportarea și nu incidența reală, fiind vulnerabil la biasuri generate de atenția sporită acordată unor evenimente intens mediatizate.

Dacă temerile privind cancerul pancreatic nu au fost confirmate, tot mai multe date sugerează existența unor efecte protectoare pentru anumite neoplazii asociate obezității. Cele mai solide dovezi sunt disponibile pentru carcinomul hepatocelular. Prin reducerea masei adipoase, ameliorarea steatozei hepatice, scăderea inflamației și încetinirea progresiei fibrozei, agoniștii GLP-1 par să modifice favorabil întregul continuum patogenic care conduce de la boala hepatică steatozică asociată disfuncției metabolice la carcinom hepatocellular (1, 8). Semnale favorabile au fost raportate și pentru cancerul esofagian, endometrial, ovarian și de prostată (1, 9). În cazul cancerului esofagian, observația este deosebit de interesantă deoarece agoniștii

Stratamed şi Strataderm

Terapia profesională pentru managementul rănilor și cicatricilor

Folosiţi Stratamed imediat după orice tip de intervenție chirurgicală.

Adresați-vă medicului sau farmacistului dumneavoastră pentru mai multe informații.

Stratamed – pansament pentru vindecarea mai rapidă a rănilor și prevenirea precoce a cicatricilor anormale

Utilizaţi Strataderm pe cicatricile existente.

Adresați-vă medicului sau farmacistului dumneavoastră pentru mai multe informații.

Strataderm - pentru prevenirea şi tratamentul cicatricilor anormale

Chirurgie MOHS1 - buza superioară

Monoterapie cu Stratamed

Începerea tratamentului cu Stratamed

Cicatrice hipertrofică liniară după excizia chirurgicală a unui nev2 - torace

Vârsta cicatricilor înainte de tratament: 14 luni

Cicatricea din stânga a rămas netratată, cicatricea din dreapta a fost tratată timp de 2 luni

Începerea tratamentului cu Strataderm După 2 luni de tratament cu Strataderm

Atenție: Numai pentru uz extern. Nu trebuie aplicat peste alte tratamente pentru piele fără sfatul medicului dumneavoastră. Dacă apare iritația, întrerupeți utilizarea și consultați medicul dumneavoastră. Poate păta hainele dacă nu este complet uscat. În cazul în care apar pete, curățarea chimică ar trebui să fie capabilă să le îndepărteze fără a deteriora țesătura. Pentru o depozitare corectă, vă rugăm să închideți tubul bine cu capacul. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Nu utilizați după data de expirare (EXP) imprimată pe tub. Data de expirare (EXP) nu se modifică odată ce tubul a fost deschis. Strataderm: nu trebuie aplicat pe arsuri de gradul trei sau pe răni deschise. Nu trebuie pus în contact cu membranele mucoase sau cu ochii. Stratamed: nu trebuie pus în contact cu ochii. Nu este adecvat pentru plăgi umede, foarte exsudative, răni tunelizate sau arsuri de gradul III. În cazul în care rana dumneavoastră prezintă semne de infecție sau nu se vindecă după 30 de zile, consultați medicul dumneavoastră.

Ingrediente din Stratamed: Polisiloxani, rășină siloxanică.

Ingrediente din Strataderm: Polidimetilsiloxani, siloxani, siliconi alchilmetilici.

Referinţe: 1. Prezentat în cadrul Societății Internaționale de Chirurgie Dermatologică (ISDS) 2015 (Primăvara) de Dr. Benedetto, Cartagena (Columbia). 2. Date la dosar, 2010 (Studiul Dr. A. Irwin). Stratpharma AG. Produs de: Stratpharma AG, Aeschenvorstadt 57, CH-4051 Basel, Elveția

Stratamed este dispozitiv medical de clasa IIa, cu marcaj CE pentru Europa, înregistrat TGA și FDA. Strataderm este dispozitiv medical de clasa I, cu marcaj CE pentru Europa, înregistrat TGA și FDA.

GLP-1 pot favoriza refluxul gastroesofagian și esofagita, însă beneficiile metabolice și reducerea obezității par să depășească aceste efecte adverse. Pentru cancerul ovarian și cel de prostată există atât argumente epidemiologice, cât și date experimentale care sugerează efecte directe antiproliferative. Mai recent, studii observaționale de mari dimensiuni au sugerat și o posibilă reducere a riscului de cancer renal, deși această ipoteză necesită confirmare suplimentară.

Poate cea mai fascinantă direcție de cercetare este însă reprezentată de utilizarea agoniștilor GLP-1 ca terapii adjuvante în oncologie. Conceptul este încă la început, însă el reflectă o schimbare profundă de perspectivă. În loc să privim metabolismul și cancerul ca domenii separate, începem să înțelegem că intervențiile metabolice pot modifica microambientul tumoral, răspunsul imun și eficiența terapiilor oncologice. Rezultatele prezentate la reuniunea ASCO 2026 au alimentat acest interes, sugerând o reducere a progresiei metastatice în anumite tumori asociate obezității la pacienții tratați cu agoniști GLP-1 (10). Deși aceste date sunt încă exploratorii și necesită confirmare prospectivă, ele deschid o perspectivă remarcabilă asupra rolului acestor medicamente dincolo de controlul greutății corporale.

Rămân însă numeroase întrebări fără răspuns. Dacă beneficiile oncologice sunt

legate în principal de reducerea masei adipoase și a inflamației sistemice, ce se întâmplă după atingerea unei greutăți normale? Continuarea tratamentului pe termen nelimitat menține beneficiile, le amplifică sau expune pacientul unor riscuri biologice insuficient cunoscute? Aceste întrebări devin cu atât mai importante cu cât ghidurile actuale recomandă menținerea terapiei pentru prevenirea recâștigării ponderale.

Dacă ultimul deceniu a fost dominat de întrebarea „Agoniștii GLP-1 cresc riscul de cancer?”, următorul deceniu ar putea fi definit de o întrebare mult mai provocatoare: „Pot terapiile antiobezitate deveni instrumente de prevenție oncologică?”. Răspunsul nu este încă cunoscut, însă dovezile acumulate sugerează că ne aflăm la începutul unei noi frontiere la intersecția dintre endocrinologie, metabolism și oncologie.

Bibliografie:

1. Mannucci E, Dicembrini I. Glucagon-like peptide 1 receptor agonists and cancer risk: the good, the bad and the unknown. Nat Rev Clin Oncol. 2026;23:459–470.

2. Drucker DJ. GLP-1-based therapies for diabetes, obesity and beyond. Nat Rev Drug Discov. 2025;24:631–650.

3. Mahamat-Saleh Y, et al. Association of metabolic obesity phenotypes with risk

of overall and site-specific cancers. Br J Cancer. 2024;131:1480–1495.

4. Lauby-Secretan B, et al. Body fatness and cancer — viewpoint of the IARC Working Group. N Engl J Med. 2016;375:794–798.

5. Soták M, et al. Inflammation and resolution in obesity. Nat Rev Endocrinol. 2025;21:45–61.

6. Bjerre Knudsen L, et al. GLP-1 receptor agonists and thyroid C-cell biology: preclinical and clinical evidence. Endocrinology. 2010;151:1473–1486.

7. Tangella K, et al. GLP-1 receptor agonists and pancreatic cancer risk: A meta-analysis of real-world and trial evidence. Meeting Abstract: 2026 ASCO Gastrointestinal Cancers Symposium.

8. Ma Y, Zhang Y, et al.A review of MASLD-related hepatocellular carcinoma. Frontiers in Medicine. 2024;11:1410668.

9. Wang T, et al. GLP-1 receptor agonists and obesity-associated cancer risk: emerging evidence from large population studies. JAMA Netw Open. 2024;7:e2421187.

10. American Society of Clinical Oncology (ASCO). Emerging evidence for reduced metastatic progression in obesity-associated cancers among patients receiving GLP-1 receptor agonists. ASCO Annual Meeting 2026. Abstract presentation.

Pacientul metabolic invizibil: de ce prevenția

diabetului începe înainte de hiperglicemie

Diabetul zaharat tip 2 (DZ tip 2) reprezintă una dintre cele mai importante provocări de sănătate publică ale secolului XXI. Deși diagnosticul și tratamentul au evoluat semnificativ, prevalența bolii continuă să crească la nivel global. În prezent, strategiile de screening și prevenție se bazează în principal pe identificarea hiperglicemiei și a prediabetului prin intermediul glicemiei și hemoglobinei glicate (HbA1c). Cu toate acestea, acești parametri reflectă adesea o etapă relativ tardivă a disfuncției metabolice (1) .

TProf. Univ.

Dr. Mihaela Ionela Vladu

UMF din Craiova, Spitalul Clinic

Județean de Urgență Craiova

As. Univ. Dr. Maria Magdalena Roșu

UMF din Craiova, Spitalul Clinic

Județean de Urgență Craiova

ot mai multe dovezi sugerează că modificările care conduc la apariția diabetului debutează cu ani înainte de creșterea glicemiei. Insulinorezistența, acumularea de grăsime viscerală și reducerea progresivă a masei musculare evoluează silențios, în timp ce mecanismele compensatorii mențin temporar valorile glicemice în limite normale. Astfel, hiperglicemia nu reprezintă începutul bolii, ci rezultatul unor dezechilibre metabolice instalate anterior.

În acest context, analiza compoziției corporale poate oferi informații valoroase despre riscul metabolic individual. Evaluarea grăsimii viscerale și a masei musculare permite identificarea precoce a persoanelor aflate pe traiectoria către diabet, chiar și în prezența unor valori glicemice aparent normale (2)

Glicemia - doar vârful

icebergului metabolic

În practica clinică, glicemia și hemoglobina glicată sunt principalii parametri utilizați pentru diagnosticul DZ și al prediabetului. Cu toate acestea, modificările

glicemice apar relativ târziu în evoluția bolii, după o perioadă îndelungată în care organismul compensează progresiv instalarea insulinorezistenței.

În stadiile incipiente, țesuturile periferice devin mai puțin sensibile la acțiunea insulinei, iar pancreasul răspunde prin creșterea secreției hormonale pentru a menține valorile glicemice în limite normale. Această hiperinsulinemie compensatorie poate persista ani de zile, în timp ce glicemia rămâne aparent normală (3)

În paralel, apar modificări metabolice importante: acumularea de grăsime viscerală, infiltrarea grasă a ficatului, alterarea metabolismului muscular și creșterea inflamației metabolice de grad redus. Aceste procese contribuie la progresia insulinorezistenței și la deteriorarea funcției celulelor β pancreatice (4)

Din această perspectivă, hiperglicemia nu reprezintă debutul bolii, ci expresia unei disfuncții metabolice deja avansate. Identificarea persoanelor aflate în această etapă preclinică reprezintă una dintre principalele provocări ale medicinei preventive moderne. Pentru a interveni mai devreme, este necesară evaluarea unor markeri capabili să reflecte modificările metabolice care preced creșterea glicemiei (5)

Dincolo de glicemie: de ce IMC și HbA1c nu sunt suficiente?

În practica medicală, evaluarea riscului metabolic se bazează frecvent pe indicele de masă corporală (IMC), glicemie și hemoglobina glicată (HbA1c). Deși utile și ușor accesibile, aceste instrumente au limitări importante atunci când sunt utili-

zate pentru identificarea precoce a persoanelor aflate pe traiectoria către DZ tip 2.

IMC oferă informații despre raportul dintre greutate și înălțime, însă nu poate diferenția masa grasă de masa musculară și nici nu oferă date despre distribuția țesutului adipos. Astfel, două persoane cu același IMC pot avea profiluri metabolice complet diferite. În mod similar, HbA1c reflectă expunerea medie la glucoză din ultimele luni, fără a surprinde modificările metabolice care preced apariția hiperglicemiei (6)

Tot mai multe studii descriu existența unui „pacient metabolic invizibil” - persoana cu greutate aparent normală, dar cu exces de grăsime viscerală și risc cardiometabolic crescut. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de Normal Weight Obesity, se caracterizează printr-un procent crescut de țesut adipos în ciuda unui IMC aflat în limite normale.

La polul opus, există persoane cu un IMC crescut, dar cu o distribuție mai favorabilă a țesutului adipos și cu un profil metabolic relativ conservat. Aceste exemple demonstrează că simpla cuantificare a greutății corporale nu este suficientă pentru evaluarea riscului metabolic individual.

În acest context, devine evidentă necesitatea unor metode care să ofere informații suplimentare despre compoziția corporală și despre modificările metabolice care preced instalarea DZ tip 2 (7)

Compoziția corporală - o nouă perspectivă asupra prevenției metabolice

În ultimii ani, analiza compoziției corporale a devenit un instrument tot mai utilizat în evaluarea riscului cardiometabolic,

deoarece oferă informații care nu pot fi obținute prin simpla măsurare a greutății corporale sau prin calculul IMC. În loc să se concentreze exclusiv asupra kilogramelor, această abordare permite evaluarea principalelor compartimente corporale implicate în metabolism: masa grasă, masa musculară și distribuția țesutului adipos.

Dintre acești parametri, grăsimea viscerală prezintă o importanță deosebită. Localizată în jurul organelor abdominale, aceasta este strâns asociată cu insulinorezistența, sindromul metabolic, steatoza hepatică și DZ tip 2. Creșterea cantității de grăsime viscerală poate fi observată cu mult înaintea apariției hiperglicemiei, ceea ce o transformă într-un marker precoce al disfuncției metabolice (8) .

În același timp, masa musculară reprezintă unul dintre principalii consumatori de glucoză ai organismului. Reducerea progresivă a masei musculare se asociază cu scăderea sensibilității la insulină și cu agravarea riscului metabolic. Astfel, evaluarea simultană a grăsimii viscerale și a masei musculare oferă o imagine mai completă asupra sănătății metabolice decât simpla evaluare a greutății corporale (9)

Metodele moderne de analiză a compoziției corporale, precum bioimpedanța electrică cu multifrecvență, permit cuantificarea acestor parametri într-un mod rapid și neinvaziv. Prin identificarea persoanelor cu exces de grăsime viscerală sau cu masă musculară redusă, chiar în absența unor modificări glicemice evidente, clinicianul poate interveni mai de-

vreme și poate implementa măsuri personalizate de prevenție.

În acest sens, compoziția corporală nu trebuie privită doar ca un instrument de evaluare a obezității, ci ca o metodă de identificare precoce a disfuncției metabolice și a riscului de progresie către DZ tip 2 (10)

Concluzii

DZ tip 2 este rezultatul unui proces metabolic complex care începe cu mult înainte de apariția hiperglicemiei. În acest context, evaluarea exclusivă a glicemiei, HbA1c sau a IMC poate omite persoane aflate deja într-o etapă precoce a disfuncției metabolice.

Analiza compoziției corporale oferă informații valoroase despre acumularea de grăsime viscerală și modificările masei musculare, contribuind la identificarea precoce a indivizilor cu risc cardiometabolic crescut. Integrarea acestor parametri în strategiile de screening și prevenție poate facilita intervenții timpurii și personalizate, cu potențialul de a întârzia sau chiar preveni apariția DZ tip 2. Poate că viitorul prevenției metabolice nu înseamnă să diagnosticăm diabetul mai devreme, ci să identificăm disfuncția metabolică înainte ca diabetul să apară.

Bibliografie:

1. Lu, X., Xie, Q., Pan, X. et al. Type 2 diabetes mellitus in adults: pathogenesis, prevention and therapy. Sig Transduct Target Ther 9, 262 (2024). https://doi. org/10.1038/s41392-024-01951-9.

2. Ping WX, Hu S, Su JQ, Ouyang SY. Metabolic disorders in prediabetes: From mechanisms to therapeutic management. World J Diabetes. 2024 Mar 15;15(3):361-377. doi: 10.4239/wjd. v15.i3.361.

3. Vaidya RA, Desai S, Moitra P, Salis S, Agashe S, Battalwar R, Mehta A, Madan J, Kalita S, Udipi SA and Vaidya AB (2023) Hyperinsulinemia: an early biomarker of metabolic dysfunction. Front. Clin. Diabetes Healthc. 4:1159664. doi: 10.3389/ fcdhc.2023.1159664.

4. Accili, D., Deng, Z. & Liu, Q. Insulin resistance in type 2 diabetes mellitus. Nat Rev Endocrinol 21, 413–426 (2025). https:// doi.org/10.1038/s41574-025-01114-y.

5. Liu C, Chen H, Ma Y, Zhang L, Chen L, Huang J, Zhao Z, Jiang H and Kong J (2025) Clinical metabolomics in type 2 diabetes mellitus: from pathogenesis to biomarkers. Front. Endocrinol. 16:1501305. doi: 10.3389/fendo.2025.1501305.

6. Rubino F, Cummings D, Eckel R et al. Definition and diagnostic criteria of clinical obesity The Lancet Diabetes & Endocrinology, 2025; 13, 221-262.

7. Mohammadian Khonsari N, Khashayar P, Shahrestanaki E, Kelishadi R, Mohammadpoor Nami S, Heidari-Beni M, Esmaeili Abdar Z, Tabatabaei-Malazy O and Qorbani M (2022) Normal Weight Obesity and Cardiometabolic Risk Factors: A Systematic Review and Meta-Analysis. Front. Endocrinol. 13:857930. doi: 10.3389/fendo.2022.857930.

8. Li, S., Li, S., Ding, J. et al. Visceral fat area and body fat percentage measured by bioelectrical impedance analysis correlate with glycometabolism. BMC Endocr Disord 22, 231 (2022). https:// doi.org/10.1186/s12902-022-01142-z.

9. Cruz-Jentoft AJ, Bahat G, Bauer J, et al. Sarcopenia: revised European consensus on definition and diagnosis. Age Ageing. 2019;48(1):16-31. doi:10.1093/ ageing/afy169.

10. Looney DP, Schafer EA, Chapman CL, et al. Reliability, biological variability, and accuracy of multi-frequency bioelectrical impedance analysis for measuring body composition components. Front Nutr. 2024;11:1491931. Published 2024 Dec 3. doi:10.3389/ fnut.2024.1491931.

Evaluarea genetică și endocrină a deficitului statural la copil

Înălțimea este una dintre cele mai definitorii aspecte ale fiecăruia dintre noi, cu implicații medicale, psihologice și sociale. Trăsătură heterogenă, cu o heritabilitate estimată de aproximativ 80%, este controlată de peste 12.000 de variante de nucleotidă unică (SNV) independente, majoritatea având frecvență populațională >1%.

DŞef de lucrări Dr. Ina Ofelia Focșa

Disciplina Genetică Medicală, UMF „Carol Davila” din București, Medic primar Genetică Medicală, Laboratorul Cercetare Psihiatrie, Sp. Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București

Dr. Biol. Andreea

Cytogenomic Medical Laboratory

efiniția tradițională a staturii scunde este reprezentată de o înălțime cu mai mult de două deviații standard (DS) mai mică față de înălțimea medie corespunzătoare sexului și vârstei, în populația de referință (exprimată ca scor al DS al înălțimii). În contrast, conform ghidului internațional pentru testarea genetică a copiilor cu statură scundă elaborat recent de Societatea Europeană de Endocrinologie Pediatrică (Dauber et al., Eur J Endocrinol 2026;194:R17-R36), criteriul de statură scundă se aplică atunci când cel puțin una dintre următoarele trei condiții este îndeplinită: o înălțime sub -2 DS, o încetinire a creșterii (reducerea progresivă a scorului DS al înălțimii în timp) sau o înălțime sub intervalul preconizat pe baza taliei medii parentale, ajustate în funcție de sex și, la modul ideal, și de împerecherea asortativă și de corelațiile părinte-descendent. Statura scundă poate fi rezultatul unei singure variante genice patogene rare (transmitere monogenică), al unei combinații a două sau mai multe variante rare (transmitere digenică sau oligogenică) sau al mai multor variante comune (transmitere poligenică). În general, se consideră că atunci când înălțimea copilului este aproximativ la valoarea estimată, în concordanță cu înălțimile părinților, contribuția poligenică este considerată cea mai probabilă, cu excepția situației în care părinții înșiși au statură scundă ca urmare a unei afecțiuni monogenice.

Ghidul recent elaborat de evaluare a staturii scunde din punct de vedere genetic recomandă examinarea clinică inițială a pacientului pediatric, urmată de clasificare etiologică fie ca statură scundă izolată cu talie normală sau mică la naștere, fie ca statură scundă neizolată ca urmare a unei displazii scheletale, a unui defect de creștere hormonal din axa GH / IGF1 ori a unei tulburări de neurodezvoltare. Pasul următor este reprezentat de investigarea genetică, ghidul recomandând colaborarea strânsă între endocrinologii pediatri și medicii geneticieni în vederea stabilirii algoritmului optim de testare, potrivit tabloului clinic al pacientului și pedigree-ului pe trei generații.

Testarea genetică pentru statura scundă, în general, constă în secvențiere pe panel de gene, a întregului exom (WES) sau a întregului genom (WGS), în cariotip molecular, în testarea țintită a anumitor deleții sau duplicații prin tehnica Multiplex Ligation-dependent Probe Amplification (MLPA) sau în cariotip clasic în cazul suspiciunii de sindrom Turner. Mai nou, secvențierea long-reads WGS și optical genome mapping (OGM) încep să fie folosite ca instrumente de diagnostic și în cazul staturii scunde. Rezultatul analizei genetice se recomandă a fi exprimat în mod standardizat, conform ISCN (International System for Human Cytogenomic Nomenclature), HGVS (Human Genome Variation Society) și ghidurilor ACMG/ ACGS (American College of Medical Ge-

netics and Genomics și Association for Clinical Genomic Science). Reevaluarea periodică a rezultatelor genetice trebuie avută în vedere atunci când la o primă examinare nu a fost găsită cauza staturii scunde observate. Bineînțeles, beneficiile și implicațiile testării genetice trebuie explicate cu grijă familiei pacientului înaintea testării.

După caz, poate fi necesară testarea părinților pentru stabilirea modului de segregare a anomaliei genetice detectate, precum și a altor membri ai familiei, dacă modificările genetice cauzative identificate pot influența managementul sănătății acestora.

În cazul copiilor cu statură scundă, izolată sau nu, născuți cu restricție de creștere și la care nu a putut fi identificată o cauză genetică, se recomandă testarea pentru boli de imprinting (cauzate de metilarea anormală a ADN). Mai mult, în cazul în care este avută în vedere terapia cu hormon de creștere, testarea genetică trebuie sa excludă prezența unei afecțiuni pentru care această terapie este contraindicată. În afara acestor recomandări generale, ghidul mai conține și recomandări specifice anumitor afecțiuni, sindromice sau non-sindromice, care includ statura scundă.

Pe tot acest parcurs explorativ (v. figura), colaborarea cu medicul genetician facilitează evaluarea clinică și familială, integrarea informațiilor genetice în strategia de management al pacientului și contribuie în mod esențial la formularea pronosticului.

PANEL TESTE BODITECH