Skip to main content

Medical Market - Dermatologie corectivă, Chirurgie Estetică și Plastică 2026

Page 1


Președinte al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România

Dr. Bogdan Marinescu

Președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică

Dr. Niculae Bogdan Dimitrie

Președinte al Asociației Medicale de Dermatologie Corectivă

Prof. Univ. Dr. Alexandru Georgescu

Fost Președinte al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România

Prof. Univ. Emerit Dr. Toma T. Mugea

Fondator al Societății Române de Chirurgie Estetică

Șef Lucrări Dr. Marin Andrei

Secretar General al Societății Române de Chirurgie Estetică

Dr. Cristina Berbecar-Zeca

Medic specialist Chirurgie plastică, Estetică și Microchirurgie reconstructivă

Dr. Sabina Eliza Băloi

Medic specialist Chirurgie plastică, Estetică și Microchirurgie reconstructivă

Asist. Univ.

Bogdan Nițescu

Medic specialist Chirurgie plastică, Estetică și Microchirurgie reconstructivă

Our premium PRO model supports the f u l l line of Orascoptic telescopes and is loaded w i t h bonus features i nc l udi ng ext ra batt eri es , m ul t iple li ght i nt ens i t y settings, and extrem ely durable ceram ic paint finish

MAGNIFICATION

Traditional: 2 5x, 3 0x, 3 5x, 4 5x, 5 5x Ergo: 3 5x, 5 0x

Variable: 2 5x-3 5x, 3x-4x-5x, 3 5x-6 5x

LIGHT INTENSITY

High: 98 Lumens; Low: 66 Lumens

BATTERY RUN-TIME

High: ~3 hrs 45 min.; Low: 5 hrs 40 min

BATTERIES INCLUDED: 6

HEADLIGHTS POWERED LOUPE

Our entry-level NEO model is available in a single color and w i t h 3 different levels of magnification This is the preferred loupe for medical residents and dental students

MAGNIFICATION

Traditional: 2 5x, 3 0x, 3 5x

Ergo: 3 5x

LIGHT INTENSITY 98 Lumens

BATTERY RUN TIME ~3 hrs. 45 min

BATTERIES INCLUDED: 4

Rolul microneedling-ului în chirurgia oculoplastică

Pielea are o capacitate naturală de regenerare, însă odată cu trecerea timpului acest proces de reparare poate fi alterat. Expunerea la soare reprezintă principalul factor extern care contribuie la distrugerea colagenului, iar acest lucru duce la modificări structurale la nivelul pielii. Colagenul este cea mai întâlnită proteină la nivelul corpului și reprezintă aproximativ 30% din totalul de proteine. Colagenul este principalul element constitutiv al pielii, mușchilor, oaselor, tendoanelor și ligamentelor. Alți factori care contribuie la procesul de îmbătrânire sunt reprezentați de: procesul natural de îmbătrânire, fumatul, poluarea, alimentația deficitară, gradul de hidratare, lipsa de somn, stresul cronic, schimbările hormonale. Îmbătrânirea pielii în regiunea perioculară este un proces complex, multifactorial, fiind adesea prima zonă care prezintă semne de îmbătrânire

datorită particularităților sale anatomice unice - piele subțire, lipsa țesutului adipos subcutanat, mai puține glande sebacee care duc la o tendință mai mare de deshidratare și uscăciune.

Medic specialist oftalmolog, Clinica Oftapro

Ce sunt cicatricile și de ce apar?

Traumatismele și intervențiile chirurgicale de la nivelul regiunii perioculare joacă un rol determinant în apariția cicatricilor. Cicatricile apar atunci când stratul profund al pielii este afectat, iar organismul produce un exces de colagen pentru a repara zona respectivă, formând o structură diferită de pielea inițială. Procesul de cicatrizare este un proces natural de reparare al pielii care urmează oricărei leziuni, însă modul în care se vindecă pielea depinde de intensitatea traumatismului, profunzimea plăgii, iar în cazul intervenților chirurgicale, depinde de îngrijirea post-operatorie și eventualele complicații post-operatorii care pot să intervină. Ce este microneedling-ul și cum ne poate ajuta?

Microneedling-ul este o procedură minim invazivă care stimulează mecanismele naturale de regenerare ale pielii și contribuie la îmbunătățirea texturii, fermității și aspectului general al acesteia. Această procedură se realizează cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu niște ace foarte fine, care au o mișcare oscilatorie de înainte-înapoi și astfel creează microperforații controlate la nivelul pielii. Aceste microleziuni stimulează producția naturală de colagen și elastină, două proteine importante cu rol esențial în procesul de vindecare. Pentru îmbunătățirea rezultatelor se pot folosi diferite substanțe în timpul procedurii, cum ar fi acidul hialuronic, vitamine, seruri speciale. Microperforațiile facilitează pătrunderea

acestor substanțe la un nivel mai profund și astfel rezultatul este unul superior. Numărul de ace poate varia, profunzimea microperforațiilor poate fi reglată în funcție de zona tratată, iar viteza cu care se realizează mișcarea acelor poate fi și ea ajustată.

Care sunt indicațiile?

Principalele indicații ale utilizării microneedlingul-ui ca adjuvant în sfera chirurgiei oculoplastice îl reprezintă ameliorarea cicatricilor superficiale post-trumatice sau post-operatorii prin stimularea remodelării colagenului. De asemenea poate fi folosit pentru ameliorarea ridurilor perioculare - „laba gâștii”, ca tratament complementar pentru rejuvenarea regiunii perioculare, pentru reducerea hiperpigmentării. Cum se desfășoară procedura?

Înaintea procedurii, pielea este curățată și dezinfectată, după care se aplică o cremă anestezică pentru a asigura confortul pacientului. Procedura durează aproximativ 1530 minute, în funcție de zonele tratate. Imediat după intervenție, pielea poate prezenta roșeață, sensibiliate locală, discret edem local. Aceste simptome sunt temporare și pot

persista uneori până la 2-3 zile. Numărul de ședințe diferă în funcție de răspunsul individual al fiecărui pacient, în general fiind recomandate 3-6 ședințe la un interval de 4-6 săptămâni. Imediat după procedură este importantă evitarea expunerii la soare, folosirea de creme cu protecție solară SPF 50+, evitarea aplicării de produse iritante sau machiaj periocular, iar curățarea feței trebuie să se efectueze cu blândețe. Rezultatele apar progresiv, pe măsură ce pielea produce colagen nou în săptămânile următoare.

Microneedling-ul poate fi contraindicat în: infecții locale active, blefarită severă, dermatită activă, leziuni herpetice, erupții cutanate, afecțiuni inflamatorii perioculare. Concluzie

Microneedling-ul este o procedură minim invazivă cu timp redus de recuperare, ce stimulează colagenul, fiind utilă în managementul cicatricilor și a modificărilor cutanate ușoare la nivelul regiunii perioculare. În cadrul chirurgiei oculoplastice, poate avea adesea un rol adjuvant important, contribuind la îmbunătățirea texturii, aspectului și a calității pielii.

Recepţie: 0219252; 0730 593 534 / 0764 740 081

E-mail: office@oftapro.ro; Bd. Mărășești nr. 15, Sector 4, București, www.oftapro.ro

Dr. Mihnea Vulpe

Rolul microneedling-ului în chirurgia oculoplastică

Dr. Mihnea Vulpe

„Pacienții cu cancer, nu doar de cap și gât, ci în aproape toate cazurile, necesită o abordare multidisciplinară, ca de altfel și în cazurile de traumatisme majore sau arsuri mari”

Interviu cu Prof. Univ. Dr. Zorin Crăiniceanu

„Nutriția joacă un rol fundamental în sănătatea pielii și în procesul de îmbătrânire”

Interviu cu Dr. Bogdan Dimitrie Niculae

Neurofibromatoza – o patologie cu multiple fețe Șef Lucrări Dr. Marin Andrei

„Tratamentele cu Botox și acid hialuronic sunt unele dintre cele mai utilizate proceduri de rejuvenare facială. Ele au schimbat profund medicina estetică, dar nu au înlocuit chirurgia estetică tradițională. Considerăm că cele două direcții au devenit mai degrabă complementare.”

Interviu cu Dr. Bogdan Marinescu

GLP-1 Facial Aging

Noua provocare în dermatologia estetică

Managementul chirurgical al piciorului diabetic

Prof. Univ. Dr. Alexandru Georgescu

Procedeu chirurgical revoluționar:

Plasarea implantului mamar în fața mușchiului pectoral cu deschiderea Diafragmei Polului Superior a sânului

Profesor Emerit Dr. Toma T. Mugea

Medicina regenerativă în chirurgia plastică: noua frontieră a terapiei anti-aging

3

6

8

9

12

16

20

22

Dr. Cristina Berbecar-Zeca 24

Expunerea solară și fotoprotecția – mituri și realități Prof. Univ. Dr. Alexandru Tătaru

Îmbătrânirea cutanată accelerată la femei: de la declinul estrogenic la remodelarea tisulară integrată Dr. Băloi Sabina-Eliza

Ginecomastia – o patologie cu abordare complexă în estetica masculină Dr. Bogdan Nițescu

Copierea fără acordul scris al editurii a oricăror elemente de grafică sau conținut editorial apărute în revistele editurii sunt considerate furt de proprietate intelectuală și intră sub incidența legii.

Trimite email pe adresa redactie@finwatch.ro, solicită un abonament la revista Medical Market şi primeşti 10 puncte EMC.

Consultant medical: Dr. Aurora Bulbuc, medic primar Medicină de familie

Editor Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti, Electromagnetica Business Park, Corp 01, et. 1, cam. 4 Tel: 021.321.61.23 e-mail: redactie@finwatch.ro ISSN 2286 - 3443

INOVAȚIE ȘI ERGONOMIE

Scaunele Medicale LEMI

Scaunele medicale joacă un rol esențial în asigurarea confortului pacienților și a eficienței procedurilor medicale. Printre cele mai renumite branduri din domeniu se află LEMI, un lider global în proiectarea și fabricarea de mobilier medical de înaltă calitate, cu o experiență de peste trei decenii. Originară din Italia, compania se remarcă prin excelența designului, durabilitate și funcționalitate.

LEMI în domeniul medical

Scaunele medicale LEMI sunt proiectate să întâmpine cerințele specifice mai multor domenii, inclusiv estetică, ginecologie, dermatologie și stomatologie. Acestea sunt concepute pentru a optimiza fluxul de lucru al medicilor, oferind în același timp confort maxim pacienților. Designul ergonomic reduce oboseala întâlnită în timpul procedurilor prelungite, iar materialele de înaltă calitate asigură durabilitatea pe termen lung.

Caracteristici cheie

1. Ergonomie superioară: Scaunele LEMI sunt reglabile în multiple direcții, adaptându-se perfect nevoilor medicilor și pacienților.

2. Materiale premium: Tapițeriile sunt realizate din materiale rezistente la uzură și ușor de curățat, respectând cele mai înalte standarde de igienă.

3. Tehnologie avansată: Modelele sunt dotate cu sisteme electrice de reglare, telecomenzi intuitive și funcții automate pentru memorarea pozițiilor utilizate frecvent.

4. Design personalizabil: Scaunele pot fi configurate în funcție de cerințele specifice ale cabinetului, cu o gamă variată de culori și accesorii disponibile.

De ce să alegeți LEMI?

Investiția într-un scaun medical LEMI este o alegere strategică pentru orice profesionist din domeniul medical. Aceste scaune nu doar că îmbunătățesc experiența pacienților, dar contribuie și la eficientizarea activităților zilnice. Designul italian, cunoscut pentru eleganță și funcționalitate, înseamnă că fiecare scaun LEMI este o combinație perfectă între estetică și performanță.

Concluzie

Scaunele medicale LEMI reprezintă un standard de excelență în domeniul medical, oferind soluții inovatoare pentru nevoile profesioniștilor. Dacă sunteți în căutarea unui produs care să asigure calitate, confort și durabilitate, LEMI este alegerea ideală.

Distribuție în România

Scaunele medicale LEMI sunt distribuite în exclusivitate în România de către GR Estetica Distribution SRL. Pentru mai multe informații, comenzi sau detalii despre produse, ne puteți contacta la:

- Email: office@grestetica.ro

- Telefon: 0722.183.231

- Website: www.lemi-romania.ro

Explorați gama completă de scaune LEMI și transformați-vă practica medicală cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație!

„Pacienții cu cancer, nu doar de cap și gât, ci în aproape toate cazurile, necesită o abordare multidisciplinară, ca de altfel și în cazurile de traumatisme majore sau arsuri mari”

Interviu realizat cu domnul Prof. Univ. Dr. Zorin Crăiniceanu, Președinte al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România

Congresul Național al Asociației

Chirurgilor Plasticieni din România (ACPR) – Ediția a XXI-a reprezintă un eveniment ştiințific de prestigiu, dedicat medicilor specializați în chirurgia plastică. Care vor fi principalele teme abordate în acest an?

Congresul Național al Asociației

Chirurgilor plasticieni din România este un eveniment științific și social de prim rang datorită prezenței unor lectori de prestigiu din străinătate și din țară și se adresează în primul rând medicilor rezidenți, specialiști și primari de chirurgie plastică. Curicula de pregătire în specialitate este una dintre cele mai vaste și, ca urmare, și paleta de teme abordată este similară. Sesiunile științifice, sunt arondate aspectelor reconstructive și estetice ale sânului, feței, conturului corporal, traumatismelor de membru inferior și membru superior, cu atenție particulară asupra mâinii și asupra reconstrucțiilor microchirurgicală vasculare, nervoase și limfatice, arsurilor și leziunilor echivalente, dar vom aborda și aspecte legate atitudine, pregătire și organizarea serviciilor medicale în caz de dezastre naturale, calamități, război.

Cum ar diferi abordarea dumneavoastră între un pacient care necesită o intervenție chirurgicală reconstructivă complexă şi un adult care solicită o procedură cosmetică electivă?

În chirugia plastică există această dualitate a intervențiilor la stat și la privat, prezentă de altfel în majoritatea specialităților clinice, mai mult sau mai puțin.

Spre deosebire de majoritatea celorlalte specialități, însă în cazul chirurgiei estetice, parte componentă a chirurgiei plastice care se practică doar în sistem privat, pacienții sunt sănătoși. Și atunci discutăm, de fapt, de diferențele de abordare a pacienților cu patologie, care necesită reconstrucție și a pacienților sănătoși, care își doresc o ameliorarea a aspectului. Este important ca amândouă categoriile să fie foarte bine informate asupra posibilităților terapeutice, avantajelor, dezavantajelor, riscurilor și complicațiilor imediate, precum și pe termen mediu și lung pentru fiecare dintre variante. În plus, față de acestea, cei care sunt supuși unei intervenții cosmetice trebuie să-și asume și faptul că nu există garanții asupra rezultatului cosmetic și să-și ajusteze așteptările la posibilitățile terapeutice. Altfel ne vom afla într-o situație tip Michael Jackson, cu așteptări nerealiste și rezultate dezastruoase.

Rețelele de socializare influențează puternic tendințele în domeniul cosmeticelor. Ce provocări etice reprezintă acest lucru pentru chirurgii plasticieni şi cum leați putea aborda în practica dumneavoastră?

Retelele sociale sunt de cele mai multe ori cu influențe negative asupra pacienților, augmentându-le așteptările nerealiste și punând o presiune și mai mare pe practicieni! De asemenea, confidențialitatea riscă să fie încălcată de partajarea procedurilor pe instagram sau tik-tok. Există o tendință puternică de trivializare a procedurilor chirurgicale prin încadrarea lor în activități de pauza de prânz (lunchbreak procedures), cu minimalizarea riscurilor și a complicațiilor.

Corect din punct de vedere etic este o evaluare completă a pacientului, inclusiv asupra motivației și a așteptărilor. Orice semne de dismorfism corporal (body dismorfic disease - BDD) impunând o evaluare psihiatrică. Consimțământul pentru postarea publică trebuie să fie specificat separat de intervenție. Postarea trebuie să se concentreze pe aspectele medicale, și nu pe spectacol, și trebuie excluse acele postări care transformă sala de intervenție într-o sală de divertisment. De asemenea, postările trebuie să fie responsabilitatea celui care efectuează procedura, și nu ale unui influencer, care poate promova aspecte exagerate, nerealiste și lipsite de profesionalism ale procedurilor.

Chirurgia plastică implică adesea îngrijire multidisciplinară, cum ar fi cu oncologii pentru reconstrucția

cancerului de cap şi gât. Cum ați colabora cu alți specialişti în gestionarea unui astfel de caz?

Pacienții cu cancer, nu doar de cap și gât, ci în aproape toate cazurile, necesită o abordare multidisciplinară, ca de altfel și în cazurile de traumatisme majore sau arsuri mari. Aceasta colaborare se realizează pe toate etapele: diagnostic, tratament, reintegrare socio-profesională și familială.

Diagnostic complet și planificarea preoperatorie se realizează în cadrul comisiei oncologice din care fac parte alături de plasticiani oncolog, imagist, anatomopatolog oncoterapeut și radioterapeut, chirurg ORL, BMF, chirurg oncolog sau chirurg generalist, după caz. Planul terapeutic este stabilit și asumat de membrii comisiei și apoi prezentat pacientului și aparținătorilor, dar și echipei de anestezie-terapie intensivă.

Intraoperator echipa chirurgicală, de obicei, multidisciplinară realizează de preferat timpul oncologic și apoi timpul reconstrucției în aceeași intervenție, reconstrucția primară asigurând cele mai bune rezultate funcționale și cosmetice.

Succesul intervenției necesită tratament suport și monitorizare adecvată în perioada imediată și o recuperare-reabilitare-reintegrare familială și socio-profesională de multe ori cu colaborarea unor echipe de fizio-kinetoterapie, precum și cu suport psihologic sau chiar psihiatric pe o perioadă uneori lungă de timpmergând la câțiva ani (2-4 ani)! De multe ori sunt necesare intervenții chirurgicale secundare pentru îmbunătățirea rezultatelor. În tot acest timp, echipa oncologică se asigură de radicalitatea tratamentului specific și de menținerea pacientului liber de boala oncologică. În mod excepțional, monitorizarea oncologică a dus la diagnosticarea precoce a unei noi neoplazii care a necesitat, de asemenea, abordare multidisciplinară. Acest tip de abordare integrată, holistică și individualizată permite tratamente cu rezultate optime și riscuri minime.

Ce ar trebui să aibă în vedere (stagiarii) medicii rezidenți atunci când caută un mentorat puternic?

Un mentorat eficient este crucial pentru dezvoltarea profesională și personală,

facilitează dobândirea încrederii, îmbunătățirea abilităților de luare a deciziilor clinice, dar și gestionarea stresului. Mentorul ar trebui să aibă o experiență de minim 3-5 ani post-specializare și expertiză clinică recunoscută în domeniul de interes. Trebuie să fie o persoană cu care rezidentul se simte în siguranță să pună întrebări, inclusiv pe cele care pot părea prostești, creând un spațiu adecvat pentru învățare. Un mentor bun este cel puțin la fel de interesat de succesul rezidentului, cât și de propriul ego, fiind dispus să împărtășească cunoștințe, nu să le ascundă. Capacitatea de a oferi feedback onest, atât pozitiv, cât și negativ, este esențială pentru progres și acesta poate fi bilateral. Este binecunoscut faptul că ultima treaptă a învățării este învățarea altora.

Dar la fel de adevărat este că un singur om sau chiar un singur centru nu poate asigura un nivel maxim al tuturor temelor abordate și de aceea rezidenții nu ar trebui să se limiteze la un singur mentor; o rețea de centre de pregătire poate oferi perspective diverse de calitate mult superioară unui singur centru și mai ales unui singur mentor.

„Nutriția joacă un rol fundamental în sănătatea pielii și în procesul de îmbătrânire”

Interviu realizat cu domnul Dr. Bogdan Dimitrie Niculae, Președinte al Asociației Medicale de Dermatologie Corectivă

1. Care sunt obiectivele Congresului de Medicină Estetică, Anti-Aging şi Dermatologie Corectivă pentru ediția din acest an?

Ediția din acest an își propune să consolideze rolul congresului ca platformă de excelență în educația medicală continuă, reunind specialiști din dermatologie, chirurgie plastică și medicină estetică într-un cadru multidisciplinar. Ne concentrăm pe integrarea celor mai noi tehnologii – de la inteligența artificială în dermatologie, până la terapii regenerative și biostimulatoare de ultimă generație.

Un obiectiv esențial este promovarea unei abordări sigure și personalizate a pacientului, punând accent pe prevenție, pe managementul complicațiilor și pe perfecționarea tehnicilor prin workshopuri practice, inclusiv în domeniul ecografiei cutanate. Ne dorim ca fiecare participant să plece nu doar cu informații noi, ci și cu abilități aplicabile imediat în practică.

În ce măsură exercită nutriția o influență asupra îmbătrânirii pielii şi ce părere aveți despre suplimentele alimentare?

Nutriția joacă un rol fundamental în sănătatea pielii și în procesul de îmbătrânire. Pielea reflectă echilibrul intern al organismului, iar o alimentație bogată în antioxidanți, acizi grași esențiali, vitamine și minerale poate încetini procesele oxidative și inflamatorii responsabile de degradarea colagenului.

În ceea ce privește suplimentele alimentare, acestea pot fi utile, dar doar atunci când sunt corect indicate și adaptate nevoilor individuale. Nu există „soluții miraculoase”, iar suplimentele nu pot înlocui o dietă echilibrată sau un stil de viață sănătos. Medicina modernă se îndreaptă către o abordare personalizată, bazată pe evaluări precise și pe dovezi științifice.

Pacienții care solicită modificări cosmetice au adesea aşteptări mari. Cum ați consilia un pacient care se aşteaptă la rezultate perfecte de la o rinoplastie sau un lifting facial pe baza imaginilor din mass-media?

Consilierea pacientului este una dintre cele mai importante etape ale actului medical estetic. Este esențial să stabilim o relație bazată pe transparență și încredere. Le explicăm pacienților că imaginile din mass-media sunt adesea idealizate și nu reflectă realitatea biologică individuală.

Fiecare pacient are particularități anatomice unice, iar rezultatele trebuie să fie naturale, armonioase și adaptate fizionomiei. Scopul nu este perfecțiunea artificială, ci îmbunătățirea echilibrului estetic și a încrederii în sine. Comunicarea realistă a limitelor și a posibilelor riscuri este cheia unor rezultate satisfăcătoare pe termen lung. Care sunt cele mai mari mituri despre îmbătrânirea pielii pe care ați dori să le demontați? Dintr-o perspectivă ştiințifică,

care considerați că sunt cele mai promițătoare evoluții care vor modela viitorul îngrijirii pielii şi al sănătății pielii în următorul deceniu?

Unul dintre cele mai frecvente mituri este acela că îmbătrânirea pielii este un proces inevitabil și imposibil de influențat. În realitate, o mare parte din acest proces este determinată de factori externi – expunerea la soare, poluarea, stilul de viață – care pot fi controlați.

Un alt mit este că tratamentele estetice oferă rezultate imediate și permanente. În realitate, acestea fac parte dintr-un plan terapeutic continuu, care necesită întreținere și adaptare.

Din perspectivă științifică, cele mai promițătoare direcții includ medicina regenerativă, terapiile cu exozomi și polinucleotide, utilizarea inteligenței artificiale pentru diagnostic și personalizarea tratamentelor, precum și integrarea ecografiei în practica dermatologică pentru creșterea siguranței procedurilor. Aceste inovații vor transforma modul în care abordăm îmbătrânirea – dintr-un proces pasiv, într-unul activ, controlat și predictibil.

Dacă ați putea să le lăsați cititorilor un singur mesaj despre piele şi longevitate, care ar fi acela?

Pielea nu este doar o „oglindă” a vârstei, ci un organ viu care reflectă sănătatea întregului organism. Longevitatea nu înseamnă doar a trăi mai mult, ci a trăi mai bine.

Mesajul meu ar fi acesta: investiți în prevenție, adoptați un stil de viață echilibrat și apelați la soluții medicale moderne, bazate pe știință – nu pe promisiuni.

Frumusețea autentică vine din echilibru, iar medicina viitorului ne oferă instrumentele pentru a menține acest echilibru cât mai mult timp.

Neurofibromatoza – o patologie cu multiple fețe

Neurofibromatoza este o afecțiune neurocutanată cu transmitere autozomal dominantă, caracterizată prin tumori ale sistemului nervos central și periferic. Ca și criterii de diagnostic, trebuie întrunite minim 2 caracteristici: cel puțin 2 neurofibroame sau un neurofibrom plexiform; minim 6 pete café au lait; cel puțin 2 noduli Lisch, leziuni osoase, glioame optice, pistrui axilari sau inghinali sau o rudă cu NF1.

Neurofibromatoza reprezintă un grup de afecțiuni genetice caracterizate prin dezvoltarea tumorilor benigne ale sistemului nervos, cu impact semnificativ asupra calității vieții pacienților.

Deși cele mai frecvente cazuri prezintă pete tegumentare și noduli (neurofibroame), există și cazuri de afectări mai severe cum sunt neurofibroamele plexiforme, care sunt deranjante atât estetic, cât și funcțional. Afectarea pe mai multe sisteme (sistemul osos, sistemul nervos, afectarea cutanată) necesită așadar o abordare multidisciplinară, însă majoritatea tratamentelor sunt de ordin simptomatologic și nu curativ.

Noi terapii biologice au fost însă lansate pentru a veni în ajutorul pacienților cu neurofibroame plexiforme. Selumetinib (comercializat ca Koselugo) este o terapie țintită, aprobată ca prim tratament medicamentos pentru copiii cu neurofibromatoză de tip 1 (NF1) care prezintă neurofibroame plexiforme simptomatice și inoperabile. Acționează prin blocarea enzimelor MEK1/2, reducând volumul tumorilor, ameliorând durerea și îmbunătățind calitatea vieții.

Cu toate acestea, există formațiuni voluminoase care necesită intervenție chirurgicală pentru reducerea volumului tumoral. Una dintre problemele principale în efectuarea acestor intervenții îl constituie vascularizația bogată a neurofibroamelor (cu precădere cele plexiforme), care determină o sângerare importantă intra și post operatorie.

Din acest motiv, toți pacienții care vor avea astfel de intervenții chirurgicale vor necesita investigații riguroase preoperator –o hemoleucogramă și o coagulare (precum

și corecția anemiei preoperatorie în cazul în care aceasta este prezentă), CT/RMN pentru planningul chirurgical. În cazul neurofibroamelor plexiforme, cunoscând riscul de sângerare, este indicată planificarea intervenției în mai mulți timpi (în funcție de volumul tumoral), pentru a desfășura un act medical în condiții de siguranță.

Nu în ultimul rând trebuie menționat și riscul apariției unei patologii maligne, dezvoltată pe fondul neurofibromatozei. MPNST (Malignant Peripheral Nerve Sheath Tumor) este un tip rar de sarcom (cancer de țesut moale) care se dezvoltă

din celulele care acoperă nervii periferici. Acestea sunt tumori agresive care tind să recidiveze după tratament și pot apărea oriunde în corp, de obicei, la nivelul brațelor, picioarelor, abdomenului sau zonei pelvine. MPNST se pot prezenta ca noduli care cresc rapid, durere, furnicături sau slăbiciune în brațe/picioare. MPNST este mai frecventă la pacienți cu NF1 (2550% din cei cu MPNST au istoric de neurofibromatoză), iar 8-13% din pacienții cu NF1 vor dezvolta MPNST pe parcursul vieții. MPNST este mai frecventă la adulții tineri sau de vârstă mijlocie.

Șef Lucrări
Dr. Marin Andrei
Secretar General SRCE
Aspect postoperator după multiple intervenții
Neurofibrom plexiform membru inferior

Scutul tău împotriva îmbătrânirii

Lansăm EMFUSION

Primul dispozitiv dedicat longevității

pielii

BT L , lider global în soluții es tetice non - invazi ve, prezint ă cu încredere EMFUSION®, o procedură revoluționară pentru longevitatea pielii. Pe măsură ce industria estetică se îndreaptă de la „soluții rapide” temporare către sănătatea pielii pe termen lung, EMFUSION® apare ca o tehnologie unică, concepută pentru a proteja în viitor pielea prin refacerea scutului său natural de protecție – bariera pielii.

„EMFUSION pare a fi metoda de îngrijire a pielii pe care ar fi trebuit să o avem dintotdeauna. Nu este vorba doar despre a face pielea să arate mai bine astăzi, ci despre protejarea straturilor profunde, astfel încât să rămână sănătoasă și cu un aspect tânăr în timp. A devenit o parte esențială în protejarea pielii pentru viitor.”

Profesor Caitriona Ryan Institutul de Dermatologie, Dublin, Irlanda

Îmbunătățire a barierei pielii* Creștere a protecției naturale a pielii

Bariera pielii – cheia longevității pielii

Timp de decenii, îngrijirea barierei pielii s-a limitat la creme topice care oferă doar o ameliorare temporară, la nivel de suprafață. EMFUSION® rupe acest ciclu, abordând cauzele fundamentale ale degradării barierei pielii. Utilizând tehnologia proprie DYNAMIQ® , dispozitivul acționează asupra stratului exterior al pielii pentru a-i reda reziliența și pentru a încetini semnele vizibile ale îmbătrânirii înainte ca acestea să

Încetinire a procesului de îmbătrânire a pielii *Conform datelor înregistrate

„Secretul” pielii tinere constă în biologia sa, mai exact în gradientul de calciu epidermic, care funcționează ca un comutator principal pentru repararea pielii și formarea barierei. Pe măsură ce pielea este expusă la factori de stres din mediu și la procesul de îmbătrânire, acest gradient se prăbușește, lăsând pielea vulnerabilă și predispusă la deteriorare rapidă.

„Ceea ce face această tehnologie unică este modul în care interacționează cu semnalele biologice naturale ale pielii,” explică Dr. Gavin Chan, Medic Cosmetician, fondator al Victorian Cosmetic Institute, Melbourne, Australia

„Prin utilizarea rezonanței specifice DYNAMIQ® în patru etape distincte, putem ajuta pielea să-și recalibreze propriile sisteme de protecție. Datele clinice arată oîmbunătățire uimitoare de 80% a funcției barierei, un nivel de refacere care nu putea fi atins anterior.”

Despre BTL

Rezultatul este o procedură care face legătura între îngrijirea zilnică a pielii și procedurile clinice invazive.

EMFUSION® oferă un „reset biologic” pentru pacienți de toate vârstele, asigurând că pielea rămâne funcțional tânără și rezistentă la mediul dur al zilelor noastre.

Fondată în 1993, BTL a crescut pentru a deveni unul dintre cei mai importanți producători mondiali de echipamente medicale și estetice. Cu peste 600 de ingineri și 4.300 de angajați în mai mult de 90 de țări, BTL oferă soluții avansate non-invazive pentru remodelarea corporală, fermitatea pielii și alte tratamente estetice medicale. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vizitați www.btlaesthetics.com

Află mai multe detalii:

www btl.ro estetica@btl.ro

Referință

1. Klaus Fritz, MD, Mariya Genova, MD, Carmen Salavastru, MD: Îmbunătățirea barierei pielii după aplicarea tehnologiei DYNAMIQ®

„Tratamentele

cu Botox și acid hialuronic sunt unele dintre cele mai utilizate proceduri de rejuvenare facială. Ele au schimbat profund medicina estetică, dar nu au înlocuit chirurgia estetică tradițională. Considerăm că cele două direcții au devenit mai degrabă complementare.”

Interviu realizat cu domnul Dr. Bogdan Marinescu, Președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică

Care sunt obiectivele dumneavoastră în calitate de preşedinte al Societății Române de Chirurgie Estetică?

Obiectivele asumate încă de la preluarea mandatului au fost în primul rând acelea, de a continua și dezvolta proiectele valoroase în care deja era angajată Societatea, de a asigura o continuitate a acestora. Apoi bineînțeles, dorința noastră este de a dezvolta proiecte noi, care să aducă beneficii membrilor organizației și să îmbunătățească imaginea și percepția societății asupra acesteia.

Nu este un efort individual, ci unul de echipă, în care sunt implicați mulți colegi, împreună încercând să ducem la îndeplinire aceste deziderate.

Prioritar, avem în vedere susținerea educației medicale și a formării profesionale continue, în special pe cea a colegilor mai tineri. Aceasta se realizează prin organizarea regulată de manifestări științifice: webinarii lunare, workshopuri, simpozioane, congrese. Interesul este de a fi continuu actualizați cu informații medicale recente, updatate, pentru a putea îmbunătăți calitatea actului medical și siguranța pacienților noștri.

Un alt obiectiv este acela, de a urmări permanent creșterea standardelor de practică medicală în cadrul specialității noastre, actualizarea ghidurilor și protocoalelor de tratament, precum și a bunelor practici bazate pe dovezi.

Societatea Română de Chirurgie Estetică trebuie să joace un rol activ în promovarea eticii medicale, informarea corectă și obiectivă a celor care se adresează acestei specialități, privind beneficiile dar și riscurile intervențiilor chirurgicale și a procedurilor medicale, precum și în combaterea procedurilor realizate de persoane necalificate sau prin depășirea competenței.

Un alt rol important este acela de a apăra interesele profesionale ale membri-

lor noștri și de a constitui o interfață activă între membrii Societății și mass-media, autoritățile medicale și instituțiile de sănătate publică. Dorim a fi un partener de dialog deschis și onest, pentru a asigura transparență și obiectivitate în ceea ce privește comunicarea cu acestea

Nu în ultimul rând, urmărim creșterea vizibilității societății prin dezvoltarea relațiilor internaționale, parteneriate și asocieri cu organizații medicale din țară și din străinătate, dorind consolidarea comunității noastre profesionale și atragerea de noi membri.

Imaginați-vă o pacientă care se prezintă cu o afecțiune oncologică la nivelul sânului care va presupune îndepărtarea chirurgicală a acestuia. Cum ați aborda situația, cum ați comunica eficient cu pacienta şi cum ați dezvolta un plan de tratament care să răspundă preocupărilor şi aşteptărilor sale?

Pacientele diagnosticate cu neoplasm mamar sunt puternic afectate emoțional din cel puțin două considerente majore: diagnosticul, boala oncologică în sine, dar și impactul psihologic pe care îl are posibila pierdere a sânului, acest atribut esențial al feminității.

Prioritar, pacienta va trebui să urmeze protocolul de tratament stabilit de către comisia oncologică. În cazul în care se impune ablația sânului, rolul chirurgului plastician este acela de a oferi soluția reconstrucției zonei afectate. Această alternativă complementară tratamentului oncologic, considerăm că poate constitui un suport psihologic major, de care pacienta are nevoie pentru a accepta mai ușor tratamentul complex pe care îl va avea de urmat.

Împreună cu echipa pluridisplinară, se stabilește momentul optim pentru efectuarea procedurilor reconstructive. Se discută cu pacienta despre tehnicile operatorii pe care le putem utiliza pentru reconstrucția sânului și împreună cu aceasta alegem varianta cea mai potrivită, adaptată particularităților cazului.

Reconstrucția sânilor după operația de mastectomie poate îmbunătăți semnificativ încrederea în sine a pacientei și calitatea vieții, manifestate printr-o integrare mai ușoară familială, socială și profesională.

Unele reconstrucții necesită proceduri etapizate, cum ar fi expandarea țesuturilor înainte de reconstrucția finală. Cum ați planifica şi comunica pacientei o strategie de tratament etapizată pe termen lung?

Frecvent pacientele optează pentru reconstrucția mamară cu ajutorul implanturilor siliconice. De multe ori însă, rezervele tisulare locale limitate nu permit acest lucru. În aceste condiții se utili-

zează procedeul expandării tisulare, prin care se crează progresiv spațiul necesar implantării protezei mamare definitive.

Astfel, printr-un tratament etapizat, care constă într-o expandare progresivă a țesuturilor, putem obține o volumizare adecvată a sânului reconstruit, în condiții de siguranță chirurgicală.

La finalizarea acestei etape, când putem oferi o acoperire tisulară adecvată a implantului mamar la volumul dorit, expanderul este înlocuit cu proteza mamară definitivă.

O alternativă a acestei modalități de reconstrucție mamară, o constituie utilizarea țesuturilor proprii, autologe combinate sau nu cu alte dispozitive protetice.

Descrieți o situație în care o pacientă a fost reticentă în legătură cu o intervenție de chirurgie estetică.

Îmi aduc aminte că una dintre pacientele noastre a solicitat în mod expres o operație de mărire a sânilor cu grăsime proprie, pentru a fi asigurat un rezultat cât mai natural. Pacienta nu dorea să obțină un volum excesiv al bustului, însă era reticentă în ceea ce privește utilizarea implanturilor mamare. În timpul consultației am constatat însă că nu dispunea de rezerve adipoase suficiente

pentru efectuarea acestui tip de operație. Am sugerat pacientei că, în același timp, putem obține un rezultat armonios utilizând implanturile mamare cu formă anatomică. Acestea imită foarte bine forma naturală a sânului și asigură rezultate care se mențin foarte bine în timp. După ce a fost informată asupra beneficiilor, dar și a riscurilor intervenției chirurgicale utilizând implanturile mamare, am hotărît împreună să utilizăm această tehnică. Au trecut de atunci 6 ani și pacienta este în continuare foarte mulțumită de rezultatul natural și de menținerea în timp a acestuia.

Tratamentele minim invazive la nivel facial, cum ar fi botoxul şi fillerele, sunt populare. Cum vedeți evoluția rolului chirurgiei estetice tradiționale alături de aceste opțiuni non-chirurgicale?

Tratamentele cu Botox și acid hialuronic sunt unele dintre cele mai utilizate proceduri de rejuvenare facială. Ele au schimbat profund medicina estetică, dar nu au înlocuit chirurgia estetică tradițională. Considerăm că cele două direcții au devenit mai degrabă complementare. Toxina botulinică acționează prin relaxarea temporară a musculaturii mimicii, atenuând semnificativ ridurile de expresie, iar

acidul hialuronic se folosește în special pentru volumizarea unor zone cu atrofie de la nivel facial. Fiind proceduri miniminvazive sunt preferate de către pacienți, aducând satisfacție imediată. Avantajele acestor tehnici sunt reprezentate printre altele, de o recuperare mai rapidă, traumatizarea minima a țesuturilor, riscuri mult mai scăzute pentru complicații, revenire mai rapidă la activitățile zilnice, costuri mai accesibile.

Chirurgia estetică își păstrează însă un rol esențial datorită existenței unor limite biologice ale tratamentelor injectabile sau ale dispozitivelor non-invazive.

Atunci când țesuturile faciale sunt afectate semnificativ, tehnicile chirurgicale nu pot fi înlocuite cu procedurile minim invaziv. În aceste situații, numai prin manipularea chirurgicală a țesuturilor putem obține rezultate optime, care să se mențină în timp.

Tendința actuală este însă, de a folosi tehnici „hibride”, prin care sunt integrate tehnicile operatorii cu terapiile minim invazive, scopul fiind acela de a obține un aspect natural și o recuperare mai ușoară.

În concluzie, aceste tipuri de tratament se pot completa reciproc, putând fi personalizată eficient combinația dintre ele în funcție de particularitățile anatomice și biologice ale fiecărui pacient.

Formula sa include ingrediente active puternice, extract de Polypodium leucotomos (Inhibă producția MMP-1 indusă de expunerea la IR-A, prevenind fotoelastoza, arsurile solare, eczemele/ dermatita atopică, psoriazisul, vitiligo, cancerul de piele) & Thermus Thermophilus Ferment extract din tulpina bacteriei găsită în sistemele hidrotermale marine cu capacitatea unică de a proteja ADN-ul. Nuanțează precum o BB Cream. Înlocuiește fondul de ten. Se adaptează la tonul pielii tale. Ideal pentru tenurile cu probleme mixt-lipidice, acneice și hiperpigmentate.

BE SUN Gel Cream Color SPF 50+

BE SUN Oral

Ingredientul principal, extractul din Polypodium leucotomos, datorită beneficiilor oferite este arma principală a capsulelor BE SUN Oral care, împreună cu vitaminele D și B3, Zinc contribuie la menținerea unei pieli normale și la funcționarea normală a sistemului imunitar, protejând-o de factorii ce induc stresul oxidativ.

Supliment alimentar.

Soluție pentru mezoterapie „all-in-one” optimizată în regenerarea țesutului cutanat cu 56 de ingrediente active, inclusiv PDRN, Glutation, Factori de creștere (EGF, FGF, IGF), vitamina B complex și 14 tipuri de peptide care lucrează împreună rezultând un booster suprem pentru piele!

Peptide Complex

Gluthatione 17

Sodium DNA (PDRN)

Amino-acid Complex 1.4 mil Dalton

Acid 10 Vitamin Complex

Primul filler hibrid de pe piață cu Acid hialuronic reticulat [HA] și Polinucleotide [PN]

Renefil® Light Plus

Renefil® Deep Plus

Renefil® Ultra Plus

This is not just a needle 14

Ubiquinol (Coenzima Q10)

Superficial strimulator 0.5mm

Superficial strimulator 1.0mm

Perpendicular injector 2.0mm

Dermul superior
Derm
Dermul inferior
Depigmentare
Luminozitate
Antiîmbătrânire
Refacerea barierei cutanate

COCKTAILURI NOU!

Azelaic 17% -

Mandelic 17%

☑ pH 2,00

☑ Peeling superficial

☑ Fără neutralizare

☑ Foarte bine tolerat, ușor de utilizat

☑ Poate fi combinat cu alte peelinguri chimice (strat) și/ sau cu mezoterapie

☑ Aplicare și pe timpul verii

Indicații

Tratarea acneei atunci când pacientul are alergie la acid salicilic.

Acnee, rozaceea, aspect tern.

Ambalare: 50ml

Bright Skin

☑ pH 2,00

☑ Peeling superficial

☑ Fără neutralizare

☑ Foarte bine tolerat & ușor de utilizat

☑ Poate fi combinat cu alte peelinguri chimice (strat) și/ sau cu mezoterapie Indicații Melasmă, hiperpigmentare post-inflamatorie, pete de vârstă, pistrui, fotoîmbătrânire.

Ambalare: 50ml

Pure Skin

☑

pH 3,00

☑ Peeling superficial –>mediu (timp aplicare, straturi)

☑ Durata max. aplicare: 8 min.

☑ Necesită neutralizare

☑ Tolerabil & ușor de utilizat

☑ Poate fi combinat cu alte peelinguri chimice (stratificare

Indicații

Acnee, onctuozitate, pori dilatați, cicatrici lăsate de acnee, aspect tern, hiperpigmentare post-inflamatorie.

Ambalare: 50ml

EFECT DE FILTRU ZOOM –MECANISM DE ACȚIUNE PE 3 NIVELURI

REPARARE DELICATĂ A STRUCTURII ȚESUTURILOR –REGENERAREA MATRICEI

EFECT DE LIFTING FERMITATE –TERAPIE CU FIBROBLASTE

EFECT DE STRĂLUCIRE –ACTIVARE MITOCONDRIALĂ

EFECT DE LUNGĂ DURATĂ –GEL CU STRUCTURĂ TRIDIMENSIONALĂ

Efect de lungă durată și aspect delicat al pielii

LABORATOIRES FIJIE FRANCE

prezintă tehnologia 3* DESIGN VISUAL SYSTEM de DESIGN pentru TERAPIE ANTI-ÎMBATRÂNIRE FOCALIZATĂ - PRODUS INJECTABIL

Singura tehnologie cu acid hialuronic reti culat, tip gel, cu penetrare dovedită până la nivel mitocondrial - acti varea capacității regenerati ve a propriilor țesuturi.

derivați din Centella asiatica & bacteria probiotică Lactobacillus și factori de creștere (EGF) pentru a spori acțiunea de regenerare

EXOFUSION + Acid Hialuronic & PDRN Terapie de Regenerare

Prin combinarea tehnologiei inovatoare

EXOFUSION cu 2% acid hialuronic și 2% PDRN,

JULIETTE ARMAND a conceput un tratament cosmetic profesional pentru regenerarea și întinerirea pielii.

Indicații:

☑ linii de expresie

☑ riduri profunde

☑ pete și cicatrici

☑ laxitate cutanată

☑ volum pierdut

☑ fotoîmbătrânire.

PINXEL-VS

Echipament premium al cosmetologiei „next generation” denumită HARDWARE COSMETOLOGY cea mai avansată tehnologie „state of the art” în microneedlingul cu radiofrecvență (RF)

Efectul de lifting este realizat prin încălzirea țesuturilor epidermice și dermice, ceea ce duce la compactarea & strângerea fibrelor de colagen și elastină din piele cu efect vizibil de întinerire și lifting.

TRATAMENTE FACIALE

• Linii fine

• Riduri profunde

• Pori dilatați

• Cicatrice post-acnee

TRATAMENTE CORPORALE

• Vergeturi

• Cicatrice post-răni/ -chirurgical

• Țesut cutanat slab, flasc

GLP-1 Facial Aging

Noua provocare în dermatologia estetică

VOL.U.LIFT™ și emergența conceptului de „GLP-1 Skin Management”

Creșterea accelerată a utilizării terapiilor bazate pe agoniști GLP-1 pentru managementul greutății corporale a adus în atenția specialiștilor un nou fenomen dermatologic: modificările structurale ale pielii asociate pierderii rapide în greutate.

În practica medical-estetică, fenomenul începe să fie descris sub denumirea de „GLP-1 facial aging” sau „Ozempic face”, caracterizat prin:

• pierderea volumului facial,

• accentuarea ridurilor și a laxității,

• reducerea densității dermice,

• deshidratare și alterarea calității pielii.

Conform observațiilor clinice recente și publicațiilor din Journal of Cosmetic Dermatology și PMFA Journal (2026), pierderea accelerată a țesutului adipos subcutanat poate influența direct biomecanica facială, matricea extracelulară (ECM) și suportul structural dermic.

Dr. Raja Sivamani, dermatolog și cercetător în medicina integrativă, subliniază faptul că terapiile GLP-1 pot determina inclusiv reducerea masei musculare și a țesutului conjunctiv, cu impact direct asupra calității pielii și susținerii faciale. În acest context, IMAGE Skincare introduce VOL.U.LIFT™, o formulă topică dezvoltată special pentru a răspunde modificărilor cutanate asociate terapiilor GLP-1 și pierderii rapide în greutate.

Dezvoltată de chirurgul

plastician Dr. Marc Ronert, formula integrează:

• XOSM™ Technology — sistem avansat de livrare progresivă a ingredientelor active,

• L-Ornitină — aminoacid investigat pentru rolul său în susținerea volumului tisular,

• Fragmente de colagen vegetal: biomimetice fragmentelor de colagen uman, fragmentele de colagen vegetal ridică vizibil pielea, îmbunătățind aspectul pielii lăsate și lipsită de volum

• ingrediente orientate către hidratare intensivă și susținerea densității cutanate.

Conceptul VOL.U.LIFT™ urmărește abordarea simultană a principalelor mecanisme implicate în GLP-1 skin aging:

1. Deflația volumetrică,

2. Pierderea densității dermice,

3. Deshidratarea, 4. Îmbătrânirea structurală accelerată.

Datele preliminare provenite din evaluările clinice in-vivo efectuate pe utili-

zatori GLP-1 indică îmbunătățiri vizibile ale liftingului,hidratării,confortului și aspectului structural al pielii încă din primele săptămâni de utilizare.

Creșterea utilizării terapiilor metabolice moderne redefinește inclusiv direcțiile medicinei estetice, conturând conceptul emergent de „metabolic aesthetics” — o abordare integrată a pacientului aflat într-un proces accelerat de transformare metabolică și tisulară.

Referințe

• Journal of Cosmetic Dermatology, 2026

• PMFA Journal, 2026

• Sivamani RK – Integrative Dermatology Research

• IMAGE Skincare – Clinical evaluation data on VOL.U.LIFT™

Managementul chirurgical al piciorului diabetic

Piciorul diabetic este o afecțiune foarte gravă și debilitantă, care apare de regulă la pacienți în vârstă cu multiple alte patologii asociate. Asocierea cu arteriopatia periferică și/sau insuficiența venoasă este relativ frecventă. Prevalența piciorului diabetic la persoanele peste 65 ani reprezintă cca 3-5%. Riscul de amputație la pacienții diabetici poate crește de cca 8 ori în cazul apariției ulcerațiilor. Mortalitatea la 5 ani după o amputație majoră poate ajunge la 3980%. Este de la sine înțeles că prevenția joacă un rol esențial în prelungirea speranței de viață a pacienților diabetici.

În cazul ulcerațiilor deja apărute, tratamentul ideal poate fi obținut prin abordare multidisciplinară în care chirurgul reconstructiv joacă un rol crucial în evitarea sau amânarea cât mai mult posibil a amputației și în asigurarea unei calități de viață cât mai bune pacientului diabetic. În schema de mai jos este prezentat spectrul de îngrijire al piciorului diabetic.

Spectrul îngrijirii

piciorului diabetic

Factorii principali care contribuie la apariția complicațiilor la pacienții cu diabet sunt prezentate în schema de mai jos.

Toate aceste afecțiuni trebuie tratate într-o secvență corectă. Corecția biomecanicii piciorului este obligatorie în vederea prevenirii recidivelor și asigurării unui mers normal. În cazul prezenței ischemiei, intervențiile vasculare – bypass, angioplastie – pot juca un rol vital prin asigurarea unei circulații adecvate care să permită o viitoare reconstrucție osoasă și/sau de părți moi.

Etapele principale ale reconstrucției chirurgicale

Evaluarea

Presupune evaluarea statusului vascular al piciorului și, eventual, proceduri de maximizare a circulației periferice. Arteriografia sau/și CT-angiografia sunt foar-

te importante în furnizarea informațiilor privind anatomia vasculară și evidențierea modificărilor arteriosclerotice. De menționat faptul că în numeroase cazuri vasele colaterale pot reprezenta principala sursă de vascularizație a piciorului. În multe dintre astfel de cazuri, revascularizarea poate fi necesară și benefică. Ultasound Duplex ajută foarte mult la obținerea de informații privind calitatea fluxului vascular. În cazul practicării unor lambouri pentru reconstrucția defectelor, un flux de 15-20cm/sec la nivelul vaselor receptoare poate asigura supraviețuirea lambourilor. Această investigație este superioară angiografiei CT – 95% versus 82,5% - în detectarea localizării perforantelor dominante. Evaluarea intraoperatorie a perfuziei tisulare este deasemeni foarte importantă în vederea reducerii complicațiilor și

obținerea unor bune rezultate. Una dintre metodele de actualitate în acest sens este angiografia cu verde de indocianină asociată cu termografia dinamică în infraroșu.

Tratamentul chirurgical

Reconstrucția trebuie să asigure țesuturi bine vascularizate, un contur adecvat adaptat încălțămintei și durabilitate. Trebuie, de asemenea, să poată preveni apariția osteomielitei sau să o trateze.

Terapia cu presiune negativă preoperatorie, efectuată după o riguroasă debridare, poate ajuta foarte mult la obținerea unor plăgi curate și cu vascularizație satisfăcătoare care să permită apoi acoperirea cu lambouri. Acoperirea cu lambouri bine vascularizate contribuie la eradicarea infecției, augmentarea oxi-

Eșec
Prof. Univ. Dr. Alexandru Georgescu
Fost Președinte al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România

După debridare riguroasă, defectul tegumentar a fost acoperit cu un lambou perforant antero-lateral de coapsă

genării tisulare, favorizarea activității antibioterapiei, creșterea neovascularizației în țesuturile ischemice adiacente.

În principiu, în condițiile existenței unei vascularizații locale satisfăcătoare, lambourile libere microchirurgicale reprezintă „gold” standardul. Labmourile microchirurgicale tradiționale (antebrahial, dorsal mare, etc) pot fi utilizate, dar cu prețul unei mari morbidități la nivelul zonei donatoare (Figura 1).

Actualmente, utilizarea lambourilor pe vase perforante reduce foarte mult morbiditatea zonei donatoare. Aici trebuie menționat faptul că la pacienții diabetici și/sau arteriopați, diametrul vaselor perforante crește semnificativ în mod compensator, ceea ce facilitează anasto-

mozele microvasculare. Printre avantajele lambourilor pe perforante se numără: diminuarea alunecării planurilor tisulare între ele, imitarea septurilor fibroase ale plantei datorită faptului că includ numai stratul grăsos superficial, favorizarea neovascularizării plexului subdermal cu țesuturile adiacente, aportul de vascularizație care să lupte eficient împotriva infecției. Cele mai frecvent utilizate astfel de lambouri libere perforante sunt lamboul antero-lateral de coapsă, lamboul bazat pe perforante din artera circumflexă iliacă superficială, lamboul bazat pe perforante din artera toraco-dorsală (Figura 2).

În condițiile unor membre inferioare cu macrocirculație adecvată, sau la care aceasta s-a obținut prin proceduri vasculare anterioare, se poate recurge la acoperire defectelor tisulare din piciorul diabetic cu lambouri locale sau regionale bazate pe vase perforante („propeller perforator flaps”). Acestea au ca avantaj faptul că, cu toate că necesită disecția microchi-

rurgicală a vaselor perforante nu necesită anastomoze microchirurgicale, ceea ce scurtează timpul operator. Un alt avantaj este reprezentat de faptul că permit acoperirea cu țesuturi similare celor care trebuie reconstruite. De menționat și faptul că atât în piciorul diabetic, cât și în cel arteriopat, artera peronieră este încă permeabilă în majoritatea cazurilor, ea fiind ultima care este afectată în aceste afecțiuni (Figura 3).

În concluzie:

1. Scopul principal în abordarea piciorului diabetic este salvarea piciorului

2. Reconstrucția nu trebuie să asigure numai acoperirea adecvată, ci trebuie să asigure o funcționalitate de cât mai bună calitate și cu minimum de recurență

3. Ameliorarea preoperatorie a regimului vascular, debridarea chirurgicală riguroasă și reconstrucția microchirurgicală oferă cele mai bune șanse de salvare a piciorului

Figura 1: Lambou liber microchirurgical dorsal mare la un pacient cu angiopatie diabetică, ulcerație infectată și osteomielită de calcaneu
Figura 2: Ulcerație infectată pe fața dorsală a piciorului, cu expunere tendinoasă și osoasă.
Figura 3: Ulcerație diabetică regiunea calcaneană și Ahilliană.
După debridare riguroasă, defectul restant a fost acoperit cu un lambou pe perforante din artera peronieră

Procedeu chirurgical revoluționar:

Plasarea implantului mamar în fața mușchiului pectoral cu deschiderea Diafragmei Polului Superior a sânului

AProfesor Emerit

Dr. Toma T. Mugea

Membru de Onoare al Academiei de Științe Medicale

cest procedeu imaginat de noi pentru prima dată în lumea medicală, îl folosim de aproape 20 de ani (Submusculo fascial dual plane breast augmentation - a new

Plasarea implantelor mamare în spațiul retrofascial prepectoral cu deschiderea diafragmei polului superior (procedeul TTM), prezintă următoarele avantaje:

Așază implantul într-o poziție naturală

Permite folosirea implantelor model anatomic, cu volumul minim la proiecția dorită

Poate fi folosită și la pacientele foarte slabe, cu pliul de la polul superior sub 2 cm, fără riscul apariției aspectului de treaptă de scară

Permite mișcările brațelor și contracția mușchiului pectoral în timpul sportului

Compensează mai ușor defectul estetic datorat malformațiilor toracice, Asigură o recuperare postoperatorie mai rapidă față de plasarea implantelor în spatele mușchiului pectoral, permițând reluarea activităților obișnuite după o săptămână

Facilitează intervențiile de corecție în cazul înlocuirii implantelor

technical refinement - Toma T. Mugea, 1st International Congress of European Society of Aesthetic Surgery, Bucuresti, 1-3 Iunie 2007), cu rezultate excelente, publicate la numeroase congrese naționale și internaționale și detaliată în monografia Aesthetic Surgery of the Breast, de 1000 de pagini, la editura Springer-Verlag, în 2014!

Fig. 1 – Monografia publicată în 2014, cu reprezentarea grafică a Diafragmei Polului Superior din sistemul fascial al sânului.

Fig.2 - Diafragma Polului Superior, printr-o simplă incizie, permite relaxarea diametrului vertical al spațiului retrofascial cu 2,5 cm (aspect intraoperator).

Fig.3 – Pacientă cu malformație toracică și asimetrie mamară indusă. Implante mamare Matrix Eurosilicone de 190 cc la sânul drept și 160 cc la sânul stâng al pacientei. Rezultat după un an.

Toma T. Mugea MD, PhD: www.drtomamugea.ro

Fig. 1 – Monografia publicată în 2014, cu reprezentarea grafică a Diafragmei Polului Superior din sistemul fascial al sânului.
Fig.3 – Pacientă cu malformație toracică și asimetrie mamară indusă. Implante mamare Matrix Eurosilicone de 190 cc la sânul drept și 160 cc la sânul stâng al pacientei. Rezultat după un an.
Fig.2 - Diafragma Polului Superior, printr-o simplă incizie, permite relaxarea diametrului vertical al spațiului retrofascial cu 2,5 cm (aspect intraoperator).

StrataMGT®

Un gel non-hormonal

și nesteroidian pentru

atrofia vaginală

dermatozele lichenoide

StrataMGT a fost dezvoltat pentru a fi utilizat pentru toate tipurile de afecțiuni ale mucoaselor și pentru îngrijirea post-procedură:

• Sindromul genito-urinar al menopauzei SGM (atrofie vaginală / vaginită atrofică)

• Vulvovaginită (inclusiv în perioada prepubertară)

• Vulvodinia

• Lichen scleros/plan

• Lichen simplex cronic

• Post rejuvenare vaginală

• Escoriație vaginală

• Episiotomie

• Dermatită legată de incontinență

• Erupții cutanate de scutec

• Hemoroizi și fisuri anale

• Dermatită alergică și iritantă

• Sindromul Sjogren

StrataMGT este potrivit pentru utilizarea pe termen scurt și lung.

pentru dovezi clinice publicate

Medicina regenerativă în chirurgia plastică: noua

frontieră a terapiei anti-aging

În ultimii ani, medicina estetică și chirurgia plastică au evoluat semnificativ, orientându-se din ce în ce mai mult către concepte de medicină regenerativă și longevity medicine. Dacă în trecut tratamentele anti-aging urmăreau în principal corectarea volumetrică sau excizia excesului cutanat, abordările actuale vizează îmbunătățirea biologică a țesuturilor și stimularea proceselor naturale de regenerare.

PDr. Cristina Berbecar-Zeca

Medic specialist Chirurgie

Plastică, Estetică și Microchirurgie

Reconstructivă

rocesul de îmbătrânire cutanată este caracterizat prin scăderea activității fibroblastelor, degradarea progresivă a colagenului și elastinei, reducerea vascularizației dermice și alterarea matricei extracelulare. În acest context, terapiile regenerative urmăresc reactivarea mecanismelor fiziologice de reparare tisulară, contribuind la îmbunătățirea calității pielii și la obținerea unor rezultate estetice naturale.

Astfel, conceptul modern de anti-ageing nu mai presupune doar corectarea ridurilor, ci se concentrează pe îmbunătățirea calității pielii (skin quality improvement) și pe stimularea regenerării tisulare.

Medicina regenerativă în chirurgia plastică

Medicina regenerativă utilizează resurse biologice ale organismului sau biomateriale biocompatibile pentru a stimula procesele de reparare celulară. În chirurgia plastică, aceste terapii sunt integrate atât în procedurile minim invazive, cât și ca adjuvant al intervențiilor chirurgicale.

Principalele mecanisme urmărite includ:

• stimularea sintezei de colagen și elastină

• activarea fibroblastelor dermice

• îmbunătățirea microvascularizației

• reducerea inflamației cronice tisulare

• remodelarea matricei extracelulare

Aceste efecte contribuie la o rejuvenare biologică a pielii, depășind abordările tradiționale pur volumetrice.

PRP – Platelet Rich Plasma

Plasma autologă bogată în trombocite (PRP) rămâne una dintre cele mai utilizate terapii regenerative în medicina estetică. PRP este obținut prin centrifugarea sângelui pacientului și conține o concentrație crescută de trombocite, care eliberează factori de creștere implicați în regenerarea tisulară:

• PDGF – Platelet Derived Growth Factor

• VEGF – Vascular Endothelial Growth Factor

• TGF-β – Transforming Growth Factor beta

• EGF – Epidermal Growth Factor

Acești mediatori biologici stimulează proliferarea fibroblastelor, angiogeneza și sinteza de colagen.

În chirurgia plastică, PRP

este utilizat frecvent pentru:

• rejuvenarea facială

• tratamentul alopeciei androgenetice

• îmbunătățirea cicatricilor

• accelerarea vindecării postoperatorii Integrarea PRP în protocoalele postoperatorii poate contribui la reducerea inflamației și la optimizarea proceselor de vindecare.

Biostimulatorii

de

colagen –noul standard în

rejuvenarea facială

În ultimii ani, biostimulatorii de colagen au devenit o componentă esențială a

tratamentelor anti-aging. Spre deosebire de fillerele clasice, aceste substanțe nu acționează prin volum imediat, ci stimulează progresiv neocolageneza. Printre cele mai utilizate produse se numără:

• acidul poli-L-lactic

• hidroxiapatita de calciu

• polinucleotidele

Aceste terapii determină remodelarea dermică și îmbunătățirea calității pielii, cu rezultate progresive și naturale. Biostimulatorii sunt utilizați pentru corectarea laxitații cutanate, redefinirea conturului facial și rejuvenarea zonelor precum fața, gâtul, decolteul sau mâinile.

Conceptul modern de tratament nu mai urmărește doar volumizarea, ci restructurarea dermului și stimularea colagenului propriu al pacientului.

Lipofillingul și rolul celulelor stem

Transferul autolog de grăsime reprezintă una dintre tehnicile chirurgicale cu cel mai mare potențial regenerativ. Țesutul adipos conține un număr important de celule stem mezenchimale, capabile să contribuie la regenerarea și remodelarea tisulară.

Lipofillingul este utilizat frecvent pentru:

• rejuvenarea facială

• corectarea defectelor posttraumatice

• îmbunătățirea calității tegumentului

• optimizarea rezultatelor în chirurgia sânului

Pe lângă efectul volumetric, transferul de grăsime determină o îmbunătățire semnificativă a vascularizației și a calității dermice.

Exozomi și terapii emergente

Una dintre cele mai promițătoare direcții în medicina regenerativă este reprezentată de exozomi, vezicule extracelulare implicate în comunicarea intercelulară.

Exozomii transportă molecule bioactive precum proteine, lipide și ARN, care pot influența procesele de regenerare celulară și remodelare tisulară. Studiile recente sugerează că aceste terapii ar putea avea beneficii în:

• rejuvenarea cutanată

• stimularea creșterii părului

• reducerea inflamației dermice

• accelerarea vindecării tisulare

Deși utilizarea lor în medicina estetică este încă în curs de evaluare, exozomii sunt considerați o direcție importantă

pentru dezvoltarea viitoare a terapiilor regenerative.

Chirurgia plastică și medicina regenerativă – o abordare

Această abordare integrată permite obținerea unor rezultate mai naturale și durabile, contribuind la creșterea satisfacției pacienților.

Concluzii

integrată

Tendința actuală în chirurgia estetică este integrarea procedurilor chirurgicale cu terapiile regenerative.

Astfel, tratamentele regenerative pot fi utilizate:

• preoperator, pentru optimizarea calității pielii

• intraoperator, ca adjuvant al tehnicilor chirurgicale

• postoperator, pentru accelerarea vindecării și îmbunătățirea rezultatelor estetice

Terapiile regenerative reprezintă una dintre cele mai dinamice direcții de dezvoltare în chirurgia plastică modernă. Prin stimularea mecanismelor biologice de regenerare tisulară, aceste proceduri oferă o abordare inovatoare a procesului de îmbătrânire.

În viitor, combinarea tehnicilor chirurgicale cu terapiile regenerative va continua să redefinească conceptul de anti-ageing, orientând medicina estetică către rejuvenarea biologică și îmbunătățirea calității țesuturilor, nu doar către corecția defectelor vizibile.

PRX-T33

Fără frosting || Fără exfloliere || Fără foto sensibilizare Primul dispozitiv de biorevitalizare fără ace

PRX-T33 este un dispozitiv medical care conține:

• Biorevitalizare

• Foto-aging: revitalizarea pielii de pe față, gât, decolteu, corp

• Cicatrici atrofice

• Vergeturi

• Terapii combinate cu injectabile de biorevitalizare și fillere, microneedeling, laser fracțional diodă sau CO2, fire resorbabile PDO, PRP

Tratamentul se completează cu linia de produse de mentenanță pentru acasă

Expunerea solară

și fotoprotecția – mituri și realități

Autorul face o trecere în revistă, pe scurt, a principiilor fizice care explică efectele atât benefice cât și dăunătoare ale radiației (luminii) ultraviolete, din care decurg firesc mecanismele de fotoprotecție, ca molecule specifice introduse în produsele fotoprotectoare și explică sensul fizic al notificării prin SPF a puterii de fotoprotecție a diferitelor produse comercializate.

PProf. Univ.

Dr. Alexandru Tătaru

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Dept. Dermatologie

ornind de la această bază, autorul discută cât adevăr (sau ne-adevăr) conțin diferite credințe populare referitoare la expunerea solară, cum ar fi, de exemplu, dacă norii sau vântul ne protejează față de UV, influența mediul înconjurător și altele.

Lumina este o oscilație combinată a două câmpuri de energie – electrică și magnetică, oscilație care călătorește prin spațiu sub forma unor pachete numite cuante de lumină sau mai obișnuit fotoni. De aproape 200 de ani se știe cu certitudine (experimentele lui Faraday și teoretizarea lor prin ecuațiile lui Maxwell) că un câmp electric în mișcare produce un câmp magnetic și reciproc, un câmp magnetic variabil produce un câmp electric. Frecvența cu care oscilează un câmp electromagnetic se corelează liniar cu energia fotonului purtător și invers proporțional cu lungimea de undă – adică distanța în spațiu necesară efectuării unei oscilații complete a undei electromagnetice, respectiv distanța dintre două maxime consecutive (vezi Fig.1).

Astfel, pentru lungimi de undă mari, de la metri la micrometri, vorbim despre fotoni din domeniul undelor radio, care nu ne afectează și ne pot străbate liber corpurile. Pentru lungimi de undă mai mici vorbim despre fotoni infraroșii, al căror efect constă doar în încălzire (a pielii de exemplu și a restului organismului, deoarece pot traversa pielea, oprindu-se în hipoderm). Urmează fotonii luminii vizibile, cu lungimi de undă și mai mici, care ajung și ei până în hipoderm, încălzesc pielea și nu produc interacțiuni dăunătoare. Îi vedem pentru că interacționează specific cu proteinele opsinice din retină,

producând un semnal electric interpretat de creier ca lumină, de la roșu la violet, în funcție de lungimea de undă exactă. Pentru lungimi de undă și mai mici trecem de violet și vorbim despre radiația sau lumina sau fotonii ultravioleți. Noi nu îi putem vedea, dar albinele, de exemplu, pot. Deoarece au o lungime de undă mică le corespunde o frecvență de oscilație înaltă și transportă o cantitate de energie mare.Prin interacțiunea cu diverse structuri proteice sau ADN / ARN produc distrugeri locale – de unde efectele adverse cunoscute și necesitatea fotoprotecției. UV cu lungimi de undă între 400 – 320 nanometri, sunt de tip A, mai puțin energice dar mai penetrante – până în dermul profund, și mai puțin dăunătoare. UV cu lunigimi mai scurte, între 320 – 290 nm, sunt foarte energice, penetrează doar până în epiderm, dar produc daune mai mari –sunt oncogene prin afectarea ADN, în special cel mitocondrial, dar și ADN nuclear în cazul celulelor bazale sau al melanocitelor și împotriva lor au fost create macromolecule organice care absorb fotonii UV și îi re-emit sub formă de fotoni IF ( infraroșii, ne-dăunători ). UV de tip C au lungimi de undă sub 290 nm și efecte dăunătoare puternice, dar sunt absorbite în mod natural aproape total de stratul de ozon al atmosferei terestre – cel puțin cât încă îl mai avem.

Pentru a fi compleți, fotonii cu lungimi de undă încă și mai mici decât cei UV formează radiațiile intens dăunătoare de tip X și respectiv gamma. Aceștia distrug cam orice structură moleculară întâlnesc, atât anorganică cât și organică. Energia imensă pe care o posedă le permite să străbată corpul uman – umbrele ce apar sunt imaginile radiografice, de RMN sau PET-CT folosite în imagistica medicală (vezi Fig. 2).

În concluzie, principala fotoprotecție necesară este cea față de fotonii UV de tip B. În prezent se adaugă în orice produs fotoprotector și substanțe pentru absorbția fotonilor UV tip A, mai puțin agresivi, dar

obiectivul e mult mai dificil de realizat, lungimea lor de undă fiind ceva mai mare îi face mai degrabă să ocolească moleculele cromofore absorbante decât să interacționeze cu ele.

Fotoprotecția se poate realiza prin ecrane sau filtre. Ecranele sunt formate din particule micronizate de metale: titan, magneziu, zinc, fier și calciu. O pastă conținând doar metale de tip ecran conferă o protecție totală contra UVA, UVB, luminii vizibile și IF prin fenomenul de reflexie a fotonilor respectivi. Utilizările sunt limitate deoarece un asemenea produs arată ca și o pastă de var aplicată pe piele, extrem de inestetic. În concentrații scăzute intră însă în compoziția complexă a diverselor creme pe bază predominant de filtre.

Fitrele sunt macromolecule organice de sinteză cu rol de cromofori, adică absorbanți specifici pentru UV. Majoritatea sunt cromofori de bandă îngustă care absorb doar fotoni UVB (cinamați, benzimidazolice, etc) iar unele produse mai noi au cromofori de bandă largă care pot absorbi atât UVB cât și UVA parțial (de ex.benzofenone, benzotriazoli, acrilați). Mecanica cuantică cea mai banală arată cum, după absorbția unui foton UVB energic, energia sa este transferată unui orbital electronic de suprafață care se excită, trecând pe un orbital superior pentru scurt timp, apoi re-emite energia absorbită și revine pe un orbital inferior, dar nu chiar cel inițial, emițând de această dată fotoni IF sau eventual de lumină vizibilă (ultimul proces fiind numit fluorescență). Mai rar, energia fotonică absorbită este consumată prin trecerea moleculei într-un izomer(1). Gradul de fotoprotecție se exprimă prin clasicul indicativ SPF (Solar Protection Factor). Se pornește experimental de la piele ne-protejată până la obținerea unui eritem minimal – doza eritematoasă minimă, ca factor de bază. Apoi se aplică fotoprotectorul de studiat și se măsoară cu cât trebuie crescut timpul de expunere la UV pentru a obține

Fig. 1: Câmpurile electric și magnetic oscilează corelat, perpendicular unul pe celălalt, formând clasicul câmp electro-magnetic; cu cât lungimea de undă e mai mică, deci frecvența de oscilație mai mare, energia purtată de foton crește

același eritem minimal. Un SPF de 50% reprezintă un factor de multiplicare de 0,5 a timpului de expunere. Privind din alt punct de vedere, deoarece nici un fel de filtru nu poate absorbi total UV, un factor SPF de 50% înseamnă practic că absoarbe circa jumătate din numărul de fotoni UV care cad pe piele(4). Lumina solară ajunge pe suprafața Pământului după ce traversează atmosfera, care absoarbe o parte din fotonii UV – A și B, iar prin stratul de ozon blochează eficace fotonii UV-C. Deoarece Terra este înclinată pe orbită, lumina cade perpendicular – pe drumul cel mai scurt – doar la Ecuator sau mai larg între cele două tropice. Cu cât ne apropiem de poli, drumul razelor de lumină prin atmosferă e tot mai oblic, respectiv tot mai lung și se absorb tot mai mulți fotoni UV, așa că intensitatea arsurii solare depinde la ce latitudine ne bronzăm. Pe durata unei zile drumul atmosferic cel mai scurt al fotonilor este la amiaza locală, fiind firește mult mai lung atunci când Soarele răsare sau apune. De aceea orele matinale până la 10,00 și vesperale de la 17,00 până la apus sunt relativ sigure pentru o expunere solară ne-protejată. Axa de rotație oblică a Terrei conduce și la apariția anotimpurilor la nord și la sud de tropice, toamna – iarna scăzând intensitatea iradierii UV. Nu suficient – lumina UV se reflectă pe zăpadă la fel de bine ca și lumina vizibilă, în proporția de circa 90%, astfel că iarna sau oriunde pe zăpadă/gheață numărul de fotoni UV care ajung pe piele se dublează; acest lucru compensează absorbția atmosferică și ne putem bronza sau arde solar la fel de bine la munte la schi ca și la mare (3) .

Aerul atmosferic se rarefiază destul de rapid dacă urcăm. S-a constatat că pentru fiecare 300 m câștigați în altitudine iradierea ultravioletă crește cu 4 %. Schiatul în Elveția la 3000 m altitudine implică o iradiere UV mai mare cu aproape 40%

față de sol, deci fotoprotecția se impune, indiferent de anotimp.

La umbră cantitatea de fotoni UV periculoși se reduce cam la jumătate. Dar la malul mării sau a oricărei ape ei se reflectă 90%, ca și de pe zăpadă; malul mării e cel mai periculos loc de făcut plajă fără protecție. Nici intrarea în apă nu protejează: până la circa 1 m adâncime se absorb prea puțini fotoni UV și în plus pe pielea ce rămâne la suprafață ajunge o cantitate dublă de fotoni UV prin reflexie și refracție (4)

O credință greșită este aceea că norii ne protejează; dar norii obișnuiți opresc cel mult 10% din ultraviolete, iar norii groși de furtună maxim 20%. Deci chiar și pe timp noros fotoprotecția este necesară. Ca să nu mai vorbim de ceață, care prin difuzia luminii are chiar efect de lupă (4)

O altă credință greșită spune că vântul ne-ar proteja. Așa cum lumina vizibilă nu e deranjată de vânt, nici lumina ultravioletă pe care nu o vedem nu e. Dispare doar senzația de încălzire excesivă a pielii, singurul avertisment pe care îl putem simți relativ la supraexpunere.

O părere eronată este aceea că aplicând auto-bronzante câștigăm protecție. Absolut deloc, auto-bronzantele nu sunt decât vopsele de culoare potrivită (practic derivați de di-oxi-acetonă care se oxidează în plus prin expunere la aer și de la incolor trec la nuanțe de maroniu), dar fără să confere vreo protecție UV.

Bronzul personal, cel natural? Dacă e vorba de o persoană cu fototip V sau VI, factorul de protecție corespunde unui SPF de 30, fototipul IV corespunde protecției de SPF 25 iar celelalte fototipuri I, II și III, chiar și cu maximul de bronzaj la care pot ajunge vor câștiga o fotoprotecție minoră de circa 6 – 10. Chiar și bronzați se recomandă a se continua fotoprotecția (4) .

2: Spectrul radiației electromagnetice

Dacă folosesc fotoprotectoare nu mă mai bronzez! este o plângere frecventă. Doar ecranele pot opri total iradierea. Produsele fotoprotectoare pe bază de filtre organice permit la suficienți de mulți fotoni să ajungă la piele. Bronzajul este un fenomen cumulativ – folosind fotoprotectoare bronzul personal ajunge la maximul său mai lent (practic într-un timp dublu față de cel necesar fără fotoprotecție) dar fenomenul tot se petrece iar căștigul constă în prevenția oncogenezei cutanate. În plus se petrece în continuare suficient de mult din fenomenul de transformare a provitaminei D din tegument în forma sa activă, fără risc de hipovitaminoză. Hainele opresc cam 90% din iradierea UV. Rămân de protejat zonele descoperite ale tegumentului, la latitudinea noastră doar în perioada estivală, dar pentru cei stabiliți între cele două tropice recomandarea este de protecție continuă a tegumentului descoperit (față, decolteu, etc). În concluzie, este rațional să folosim fotoprotecția pe toate zonele descoperite ale corpului, deoarece conferă protecție oncodermatologică, în perioadele estivale sau continuu la sud de Tropicul Racului și la nord de Tropicul Capricornului, indiferent dacă zilele sunt însorite sau noroase, cu vânt sau nu, chiar și cu bronz personal dobândit, cât și la munte, în drumeții de vară sau schi de iarnă.

Bibliografie

1. Messiah A: Mecanica cuantica, Ed.Stiintifica, 2019.

2. Bologna JL, Jorizzo JL, Schaffer JV. Dermatology. 3rd ed. Philadelphia: Elsevier Saunders;cap.XXII, 2012.

3. Tataru A.: Curs de dermato-venerologie, Ed.Did.Ped. 2008.

4. Katsambas A,Lotti T,Dessiniotti C, D’Erme M: European Handbook of Dermatological Treatments, cap.149 : Sunscreens, p.1519-29, Ed.Springer, 2015

Fig.
Îmbătrânirea

cutanată accelerată la femei: de la declinul estrogenic la remodelarea tisulară integrată

Îmbătrânirea cutanată la femei reprezintă rezultatul unui proces multifactorial în care modificările hormonale, metabolice și structurale se interconectează și se amplifică reciproc. Dincolo de îmbătrânirea cronologică, declinul estrogenic — fie în menopauza naturală, fie în cea indusă terapeutic — constituie un determinant major al degradării accelerate a calității pielii.

EDr. Băloi Sabina-Eliza

Medic specialist Chirurgie

Plastică, Estetică și Microchirurgie

Reconstructivă

strogenul are un rol esențial în menținerea homeostaziei cutanate, influențând activitatea fibroblastelor, sinteza de colagen și elastină, hidratarea dermică și procesele de regenerare tisulară. Reducerea nivelului său determină scăderea densității dermice, cu pierderea elasticității și încetinirea capacității de vindecare.

Clinic, acest context se traduce prin piele mai subțire, fragilă, deshidratată și cu răspuns biologic diminuat la vindecare sau proceduri estetice.

În practica actuală, acest substrat hormonal este frecvent amplificat de factori metabolici, în special scăderea rapidă în greutate, obținută prin terapii medicamentoase sau injectabile utilizate în scop de remodelare ponderală. Pierderea accelerată a țesutului adipos facial determină reducerea suportului structural, cu accentuarea laxității și modificarea conturului facial.

În paralel, nutriția deficitară contribuie suplimentar la degradarea calității dermice, prin aport insuficient de proteine, vitamine și micronutrienți esențiali sintezei de colagen.

Rezultatul este o îmbătrânire accelerată și disproporționată, în care pielea, țesuturile moi și structurile de susținere sunt afectate simultan.

Îmbătrânirea facială trebuie privită tridimensional. Dincolo de componenta cutanată, deficitul estrogenic determină creșterea resorbției osoase, cu impact progresiv asupra arhitecturii cranio-faciale.

Modificările de la nivelul maxilarului, mandibulei și regiunii periorbitare con-

tribuie la pierderea suportului profund și la accentuarea semnelor de îmbătrânire. Aceste procese sunt amplificate de pierderea ponderală rapidă și de posibile dezechilibre nutriționale.

Un context clinic particular îl reprezintă pacientele aflate în menopauză indusă terapeutic, frecvent întâlnită în afecțiuni precum endometrioza. Deși supresia estrogenică are beneficii asupra controlului bolii, aceasta induce un status hipoestrogenic rapid instalat, cu efecte sistemice.

Se observă frecvent uscăciune cutanată și uscăciune la nivelul mucoasei vaginale, pierderea elasticității pielii, căderea părului și întârzierea vindecării tisulare, cu impact semnificativ asupra calității vieții pacientelor.

În acest context, abordarea terapeutică modernă trebuie să depășească corecția estetică punctuală și să vizeze restaurarea mediului biologic cutanat. Optimizarea prealabilă a calității pielii este esențială pentru obținerea unor rezultate predictibile și stabile în orice procedură estetică.

Prima etapă constă în refacerea hidratării dermice și a matricei extracelulare. Acidul hialuronic, prin capacitatea sa de a reține apa în matricea dermică și de a susține organizarea extracelulară, joacă un rol central în reechilibrarea unui derm fragil și deshidratat.

Skinboosterele precum Dorothy Dewy și HydroDeluxe Neauvia, alături de terapii bioregenerative precum polinucleotidele, exozomii (Purasomes, BotanicEXO) sau, în cazuri selecționate, PRP-ul, reprezintă o etapă esențială în restaurarea calității dermice. Acestea acționează sinergic prin îmbunătățirea hidratării, susținerea troficității cutanate și optimizarea microambientului biologic necesar regenerării tisulare.

Ulterior, biostimularea dermică devine esențială pentru restaurarea structurală. Substanțe precum hidroxiapatita de calciu -Novuma sau acidul poli-L-lactic induc neocolageneză și remodelare progresivă, contribuind la creșterea densității și fermității dermice.

Aceste terapii sunt deosebit de relevante în contextul pierderii de suport structural, unde hidratarea izolată nu este suficientă pentru corecție volumetrică.

Tehnologiile bazate pe energie, precum sistemele cu infraroșu de tip Zaffiro (Neauvia), completează protocolul terapeutic prin hidro-exfoliere, infuzie de substanțe active și stimulare dermică non-invazivă. Energia infraroșie (aprox. 700–1800 nm) pătrunde până în dermul profund, determinând încălzirea controlată a țesutului, contracția fibrelor de colagen și activarea fibroblastelor.

Efectele se traduc prin îmbunătățirea progresivă a fermității și texturii cutanate, cu îngroșare dermică demonstrată histopatologic și îmbunătățiri structurale vizibile și ecografic în timp.

Avantajul major constă în caracterul non-ablativ și absența durerii și timpului

de recuperare, ceea ce permite integrarea sa în protocoale multimodale sau de întreținere, inclusiv înaintea evenimentelor importante din viața pacientelor. În ansamblu, aceste intervenții pot

compensa local o parte din efectele deficitului estrogenic asupra pielii, fără a substitui abordările sistemice atunci când acestea sunt necesare.

Abordarea modernă în medicina es-

tetică este astfel etapizată și adaptată profilului hormonal, metabolic și structural al pacientei, cu integrarea secvențială a terapiilor regenerative, biostimulatoare și dispozitive cu potențial biostimulator.

În concluzie, îmbătrânirea cutanată accelerată la femei trebuie înțeleasă ca rezultatul interacțiunii dintre declinul estrogenic, modificările metabolice și factorii nutriționali și structurali, înainte de stabilirea oricărui plan terapeutic estetic (microneedling, laser CO₂, radiofrecvență, peeling etc.).

Din perspectiva chirurgiei plastice și a medicinei estetice, obiectivul nu este doar corecția semnelor vizibile, ci restaurarea echilibrului tisular în toate planurile sale — cutanat, subcutanat și profund — într-un context biologic complex.

Ginecomastia – o patologie cu abordare complexă în estetica masculină

Ginecomastia se definește prin hiperplazia țesutului mamar apărută la pacienții de sex masculin. Patologia ia naștere din cauza unui dezechilibru hormonal dintre testosteron și estrogen, cu scăderea primului si creșterea celui de-al doilea. În multe cazuri, ginecomastia se poate remite spontan și nu este nevoie de un tratament specific, însă dacă aceasta persistă, se poate ajunge la tratamentul chirurgical.

GMedic specialist Chirurgie

Plastică, Estetică și Microchirurgie

Reconstructivă

inecomastia poate fi determinată de numeroase patologii cum ar fi cele endocrinologice, oncologice sau de consumul anumitor clase de medicamente (spironolactonă, ketocoanzol, blocanți de canale de calciu,etc.).

Ginecomastia bilaterală apare, de obicei, precoce neonatal sau în perioada pubertară și scade proporțional cu creșterea în vârstă, având un nou vârf între vârstele 50 și 69 de ani când cel puțin 1 din 4 bărbați este afectat. Foarte rar se pune problema unui diagnostic diferențial între ginecomastie și cancerul mamar masculin. Există puține citări de localizare unilaterală a ginecomastiei în literatura de specialitate, iar examenul clinic pune diagnosticul de cele mai multe ori, formațiunile tumorale având consistențe dure și fiind de cele mai multe ori aderente la țesuturile din jur, față de consistența moale și conturul neted al hiperplaziei mamare.

În ultimii ani, o tendință emergentă de creștere a incidenței ginecomastiei a apărut în rândul bărbaților tineri (20-30 ani). Factorii de mediu și stilul de viață sunt probabil implicate în această tendință. Vârsta din ce în ce mai fragedă de apariție a patologiei în sfera mamară la sexul masculin dă naștere unor stigmate cu implicarea componentei psiho-sociale, iar de aici până la consultul chirurgical în cabinetul plasticianului mai este o singură etapă.

După cum știm, ginecomastia poate apărea pe baza hiperplaziei glandei mamare masculine sau poate apărea doar pe baza hiperplaziei țesutului adipos de la nivel mamar, caz în care patologia va purta denumirea de pseudoginecomastie. Uneori, cele două situații sunt intricate. Trata-

mentul chirurgical trebuie adaptat fiecărei situații în parte și trebuie cu siguranță să țină cont și de dorințele pacientului.

Majoritatea pacienților care se prezintă pentru ginecomastie suferă din cauza aspectului fizic, iar mare parte dintre aceștia fac sport sau sunt clienți ai sălilor de forță, în încercarea de a scăpa de excesul de țesut de la nivel mamar. Explicațiile pe care chirurgul plastician le oferă sunt foarte importante pentru confortul psihic al pacienților și totodată trebuie să conducă la așteptări realiste din partea acestora. O atentă monitorizare a dietei post chirurgicale, a medicației personale a pacientului și a stilului de viață trebuie să ocupe o mare parte din recomandările pe care medicul trebuie să i le ofere pacientului.

Din punct de vedere anamnestic, un diagnostic corect și o evaluare minuțioasă conturează tehnica operatorie care va fi folosită. Dacă pacientul suferă de ginecomastie pe baza hiperplaziei glandulare mamare, atunci se va folosi o tehnică de excizie chirurgicală a glandei, bineînțeles cu atenta prezervare a complexului areolo-mamelonar. Dacă pacientul suferă de pseudoginecomastie și prezintă o hiperplazie a țesutului adipos, atunci tehnica intraoperatorie de preferat ar fi lipoaspirația. În anumite cazuri selecționate, cele două tehnici se pot îmbina pentru a oferi un rezultat estetic superior.

Tehnica chirurgicală de excizie a țesutului mamar este dificilă și trebuie efectuată de un chirurg estetician experimentat.

Dificultatea constă în disecția și excizia glandei făcută pe o incizie de doar câțiva centimetrii, de obicei pe cadranul hemipolului inferior al areolei mamare. Complicațiile rezultate din această tehnică nu sunt neglijabile, sângerarea poate fi greu de controlat și, de asemenea, iar hemostaza dificil de realizat în spațiul limitat al câmpului operator. Marele avantaj al acestei tehnici este însă faptul că recurența patologiei este minimă, iar aspectul post-chirurgical al cicatricilor este optim. Tehnica ce va implica lipoaspirația este asemănătoare cu cea care se adresează oricăror zone cu țesut adipos în exces și va consta în introducerea canulelor de lipoaspirație prin 2 incizii minime, de cca 5 mm, câte una pe fiecare parte, de preferat la marginea laterală a cadranului infero-extern, astfel încât să avem o poziție optimă pentru a mișca instrumentarul chirurgical pe toată aria glandulară și a exciza cât mai mult țesut adipos posibil. Post-operator, pacientul va purta contenție elastică, fie prin plasarea unei fașe elastice autoadezive, fie prin purtarea unui corset elastic tip vestă, astfel încât peretele tegumentar toracic să adere la țesutul subcutanat prin intermediul suprafețelor cruente și să limităm posibilitatea acumulării hematoamelor sau seroamelor post-operatorii. Purtarea contenției elastice se va face timp de minim 4 săptămâni, timp în care pacientul va evita efortul fizic intens cu membrele superioare și cu zona pectorală. De asemenea, consultul unui medic nutritionist sau/și endorcinolog după încheierea perioadei de vindecare ar putea fi de luat în considerare.

Ginecomastia, deși o patologie aparținând sexului masculin, nu trebuie neglijată din punct de vedere medical și estetic, ea putând ascunde fie probleme de ordin endocrin sau metabolic. De asemenea, pacienții cu o astfel de patologie pot avea probleme de ordin psiho-social din cauza aspectului fizic, iar acest lucru poate fi corectat cu ajutorul chirurgiei estetice.

Dr. Bogdan Nițescu

Scaun pentru chirurg (RINI – SUEDIA)

Proiectat pentru a fi cât mai ergonomic și ușor de utilizat de către chirurg:

• Bază cu 3 roți (una în partea din față) pentru o poziționare comodă a picioarelor utilizatorului.

• Ajustarea înălțimii suporturilor de brațe prin acționarea unei clapete aflate sub fiecare suport de braț. De asemenea suporturile de brațe se pot roti și pot fi poziționate față-spate față de șezut.

• Reglarea înălțimii prin intermediul a 2 butoane poziționate de-o parte și de alta a bazei, acționate cu ajutorul călcâielor.

• Frână electrică pentru cele 2 roți din spate, acționabilă cu călcâiul.

• Înclinarea șezutului se face printr-un mâner galben, aflat sub șezut.

• Componentele prin care se realizează reglări și ajustări sunt de culoare galbenă pentru identificare rapidă.

Masă de operații (RINI – SUEDIA)

Masă de operații destinată în special intervențiilor în domeniul

Chirurgie plastică și estetică, ORL, Oftalmologie, Neurologie. Componentele topului sunt detașabile pentru a facilita curățarea și dezinfecția.

Secțiunea de cap, cu sistem de atașare/detașare rapid, are o formă ergonomică ce asigură atât un confort sporit pacientului, cât și o poziționare corectă și stabilă grație formei anatomice. Baza mesei este gândită astfel încât să ocupe o zonă cât mai restrânsă.

Caracteristici:

• Structură solidă din oțel vopsit în câmp electrostatic, cu bază cu sistem de ridicare cu 2 coloane. Dimensiunea bazei este de 60 x 80 cm.

• Componentele topului sunt capitonate și acoperite cu material MedTech.

• Înălțimea reglabilă electric, între 50 și 90 cm.

• Lungimea topului: 200 cm (în poziție pat, incluzând și secțiunea de cap).

• Secțiunea de cap se poate regla pe înălțime 0-8 cm și longitudinal 0-45 cm.

• Spătarul reglabil +90° -20°.

• Funcția Trendelenburg de până la -18°.

• 4 roți pivotante cu sistem de frânare, acționabil la picior, de-o parte și de alta a mesei. Posibilitate de blocare direcțională a roților din dreptul secțiunii de picioare, pentru deplasarea mesei pe distanțe mai lungi.

• Telecomandă pentru operarea tuturor secțiunilor (cap, spătar, picioare, șezut), a înălțimii și a funcției Trendelenburg.

• 4 memorii de poziție. Buton pentru poziția „pat".

• Capacitate maximă de ridicare: 300 kg.

București, Str. Giuseppe Garibaldi nr. 8-10 sector 2, 020223

Tel.: +40 314 250226/27

Fax: +40 372 560250

office@medicalmall.ro www.medicalmall.ro

Lampă chirurgicală

Starled 3 NX (ACEM – ITALIA)

Lampă chirurgicală ACEMST 35/57 (ACEM – ITALIA)

• Lampă chirurgicală cu lumină performantă LED cu un indice excepțional de redare a culorilor (Ra 99 / R9 98) și durată de viață de peste 60.000 h.

• Lumina uniformă, fără umbre, cu intensitate de max. 160.000 LUX (la 100 cm), temperatură de culoare reglabilă (3.000-5.700 K) și câmp luminos ajustabil (19-36 cm, ideală pentru vizibilitate optimă și diferențiere precisă a țesuturilor.

• Design compact și ergonomic, compatibil cu fluxurile laminare din blocul operator, cu suprafețe netede și continue, optimizate pentru curățare și dezinfectare rapidă, din materiale rezistente la abraziune și agenți dezinfectanți.

• Control avansat al iluminării prin panou touchscreen, ce permite reglarea intensității luminii, temperaturii de culoare și dimensiunii spotului, precum și activarea funcțiilor dedicate pentru lumină fără umbre, iluminare în profunzime sau proceduri endoscopice; control gestual opțional.

• Sistem inovator opțional de igienizare automată (ASP), ce utilizează emițători speciali pentru dezinfectarea suprafețelor iluminate, reducând bacterii, virusuri și alți agenți patogeni și contribuind la menținerea unui mediu steril în blocul operator.

• Eficiență energetică ridicată și costuri reduse de operare, datorită tehnologiei LED performante, durabilității componentelor și întreținerii simplificate.

• Disponibilă în multiple configurații: montaj pe tavan (simplu sau combinat), versiune cu dublu dom, montaj pe perete, pe stativ mobil sau integrată cu sisteme video și monitor.

Timișoara, Str. Martir Cernăianu, nr. 18, jud. Timiş, 300361

Tel.: +40 720 393269

Fax: +40 356 110233

office@medicalmall.ro www.medicalmall.ro

Iași, Str. Pepinierii nr. 36C, bloc C1, parter, loc. Valea Adâncă, 707317

Tel: +40 725 119393

Fax: +40 372 560250

office@medicalmall.ro www.medicalmall.ro

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Medical Market - Dermatologie corectivă, Chirurgie Estetică și Plastică 2026 by Fin Watch - Issuu