POEZII. GHEȚARUL ÎNTORS Tomul A, 2 6 Cărți Poezii 04 015 016 019en 019 1997+2019 _ Felix Rian Const

POEZII. GHEȚARUL ÎNTORS Tomul A, 2 6 Cărți Poezii 04 015 016 019en 019 1997+2019 FELIX RIAN Constantinescu 24 v 2021 FCGRHațieganul Cuprins: 1, Imersiune posibila/Possible immersion 203+2004 2 Momentul in care D-zeu exista 2000+2015

2, Momentul in care D-zeu exista

MOMENTUL ÎN CARE D-ZEU EXISTĂ

Felix Rian-Constantinescu 2000+2015 2015

Acum după ce am murit

În pământ sunt pietre care mă apasă nu pot nu pot ieși să te îmbrățișez îngenuncheată mă rog în chilie îndurerata mea frunte e plecată iar ochii mei sunt două lumini

epistola

de septesimus vita imo pectore est non moræ moro ego o profesora mea muto ego fuit alma mea plangit nano muta sola secunda mater juven pax juven sapientia non habet plango ego et amo caelum et sancta terra en caelum en nox jupiter plangæ deus benedicite profesora mea sola secunda mater deus benedicite

Cartea închisă

Stăteam în ceainăria japoneză din Grădina Botanică tocmai începusem să citesc o carte nu știu cât timp a trecut în templul pustiu ca o bisericuță de piatră o engleză bătrână m-a rugat politicos să-i arăt cartea mi-a dat-o înapoi sfătuindu-mă să-mi găsesc o prietenă aș fi preferat să plece cu ea-n mână fără să se uite înapoi am rămas privind cartea acum închisă și am fost dezamăgit ca orice tânără Cireșul

Cireșul meu, fratele meu fiul mamei mele e rănit ca un soldat îngenuncheat lângă el ca o soră de Cruce Roșie îi umplu gigantica rană sângerândă cu pământ pământul îl alină umple-mi sufletul cu pământ cu mâinile tale delicate pune pământ în tăietura ce brăzdează sufletul meu oh, ce harnice sunt furnicile

Cuvânt lui Rilke

Nu îmi vorbi, nu vei primi răspuns nu îmi zâmbi, zâmbet nu voi să-nnod eu dulf sperios sunt coborând în ascuns da-n port te duc de-n mări căzut te văd în lumea asta pește cântând mut mai bine de nu-nțelegi țărmul ți s-aține dar ochii mei ți-or spune tăceri multe că ochii mei stau stelele s-asculte de-oi vedea că ești un dulf de om cum văd atât de rar stimate domn din apă oi sări și eu poate odată și știi ce-nseamnă saltul meu? o roată pentru o clipă iar e tot cum fu odată și atunci vom încheia poate o prietenie ce pân’și după moartea mea-o să ție că marea este plină de dulfi ca mine ce te-or iubi cum dulfu numai ține prieten să-ți fiu, omule, aș vrea și să-mi îngrop fruntea în inima ta de nu-nțelegi, îngăduie-mi bietele cuvinte și lasă-mă să plec trist înainte de vrei să îmi vorbești, scrie-mi pe apă și poate-o prietenie o să-nceapă.

Dialogul lui Platon cu Aristotel

Pe undeva prin Cosmosul lui Dante două Umbre vorbeau măreț andante apă ce curge-i unul, celălalt i-un sec vin pe lână ei în roată umbre se ațin

'Tu nu vezi ce e Omul? Idee de văpăi.' 'Da, văd și eu ce-i omul, rupt între dulăi.' 'Pe Om pe pământ Dumnezeu îl puse.' 'Duh, pământ și om omul tău distruse.' și noi tăceam-n Divina Comedie cine-o avea dreptate doar Dumnezeu o știe de mii de ani vechi Umbre își stau vorbind de mii de ani noi umbre ședem, ședem privind 'Omul este moarte și tăcere vie omu-i durere și e fericire.’ cine veni? un chip fără moarte ne luă de mâini să ne ia la sie. Elegie pentru frunze

Este vară încă dar în frunze am văzut izvor de aur oare ce simt frunzele? ce simte ursoaica prea obosită să se mai ridice primăvara, ce îi simt puii? privesc lumea cu cinci ochi chiar și soarele, el, mereu neînvinsul, neînvinsul are aurul toamnei în sine privind omul simt că nu vreau să cred dar frunzele și ursoaica și puii de urși și soarele trist mă dezarmează când oamenii vor spune că nu mai sunt voi fi vânt rază de vânt între pământ și stele sufletul meu va fi ploaie| cea mai rece ploaie de toamnă totul pentru că deja aurul izvorăște în frunze iar în munte ursoaica a îngenuncheat la cizmele vânătorului și soarele nu poate oferi decât chipul său trist de frunză galbenă, muribundă dintotdeauna am crezut că am mai multe inimi poate cinci poate șapte poate opt poate una când îți va fi foame spune-mi și te voi hrăni cu inimile mele toate

Fisură N-am învățat cât am putut de nimic din Geografia României apoi în orașul care te distruge am întâlnit un student cu plete în ultimul moment a renunțat la meseria de domn bine plătit ca metropola să-i poată dea diplomă pentru ochii pe care îi avea în suflet prietenul cel mai bun al prietenului meu cel mai bun i-am bălmăjit ceva despre negustori și despre Dumnezeu știe câte sute de mii de refugiați zicea că e din Suceava pe undeva prin Moldova whatever avea un suflet șăgalnic dar părinții lui i-au bătut pe toți zdravăn timp de secole unele după altele prietena lui nu se sfia să vorbească dulce în inima burgului el vorbea românește mai tăcut ca un ardelean pentru că de o mie de ani robii au râs de oameni odată mi-a spus mă, unde vezi număr de Suceava intri azi m-aș duce pe jos până acolo să mă uit la toate motoarele și să bălmăjesc precum Călin Nebunul aici am văzut număr de Suceava așa că intru și dorm

Frumusețea vieții aspre Dacă doar ați vedea ce vreme s-a făcut abia de pot sta afară să scriu chiar acum începe să picure noaptea asta stelele vor curge pe pământ în șiroaie cerul e de apă, un râu uriaș care curge pe pământ v-aș dori să veddeți cerul ăsta bate vântul stau cu șapca-n cap în jurul meu prin curte e plin de îngeri uriași cu aripi albe și parfumate ca florile nipone azi am stat afară în frig aici viața e grea și aspră, sublimă oamenii sunt săraci sunt fericit curtea este într-adevăr o ogradă oamenilor ascultați-mă am lucruri importante să vă spun.

Eminescian Pașii mei au rătăcit mult în jurul acestui pământ l-au căutat mult precum cauți un prieten un sfânt un părinte sufletul meu bate acum altundeva – nevăzut sfântă obsesie din care-mi izvorăsc mâinile lacrimile mi le ascund – în ochi, da, aproape întotdeauna și nu mint niciodată ca o piatră îmbunată de ape pe străbunicul meu îl chema Maria iar el mă vede omul feminin omul feminin omul feminin și nu mă tocesc nu am frunte de marmură sărutată ce să spun sufletul meu e alcătuit din emisferele a două case din Cernăuți ș-un bucureștean frumos cu ochi întunecați în clipa aceasta sunt un avatar Alinare Adun cu mâinile argilă vreau să o pun în apă pe care mi-o dă pământul să fac o alinare cireșului iubit și mă gândesc că poate într-o zi alte mâini neobișnuite cu munca mă vor aduna pe mine și mă vor presăra în apă să mă facă alinare pentru un cireș iubit unde voi fi atunci? *** Mormântul mamei în fața crucii veștede – Floare albastră Iubirea este o piatră

Sunt singurul om care a trăit vreodată pe pământ când mă voi rispi ca o statuie de apă nimeni nu va veni cu mine oricât ar fi de întuneric în cer stelele nu se văd una pe alta iar albatrosul care doarme singur pe ape nu zboară în stoluri când închid ochii în ei ființă fiecare om când îi deschid sunt o poartă închisă

Încet până la 100 cu ochii închiși 1-2-3-4-mult gândirea primitivă

Orice copac moare nu știu cum iar unii devin ochi ce e mai bine să respire sau să fie lumină? privesc peretele albastru pentru prima dată pietrele sunt oarbe când vei 100 vei fi și tu orb

Mama nu te va uita niciodată

Muri-un băiat în Caucaz într-un război nedrept cum iar și iar apar ca azi muri bietul băiet și crezi că fu adus acas’? nu nici cruce nu avu la comun fu îngropat

și locu’ fu uitat scrisoare doar veni la pas mamei ce-n poartă fu și scria acolo: ‘Al tău băiet erou îi de acu căzu pe data – cine-o ști? – colo în Caucaz mama-i mamă până-n cer da pe băiet n-avu mama-i mamă-n negru cern dar nici mort nu-l avu în țintirim făcu “mormânt”, o cruce ea făcu și se gândea ea: ‘Al meu băiat unde o fi acu?’ el tinerel și neînsurat mama doar îl iubea o poză-i pusă pe mormânt sfielnic fiu de Lună dragul băiet, erou, ucis de-a Ordinului mână și scrise-n piatră scrise ea cu lacrima de stea ‘Niciodată-al meu copil mama nu te-o uita’ ștearsă-i piatra-acum femeia fu sărmană da’ tot ce-și dori el sus în munți: ‘Sărumâna dragă mamă’ biserica și ea-i ruină în ea dau ciuine-nflorite bolta-i surpată dar prin ea vezi Urse regăsite de ești ca Poe și-ngenuncheat cauți pe cei ce nu sunt să știi c-o viață se rugară-aici pe-acest pământ muri-un băiat în Caucaz într-un război nedrept o mamă plânse-o viață de-az cum numa’ mama plânge pe-al ei băiat căzut de azi; ei plânseră cu sânge.

Pământul credinței mele

Oricum sunt numit eretic chiar și aici dar nu știu cum de pământul, acesta, mă primește pentru că din el sunt făcut de sute de ani îi trag în piept aerul de frunze ude și merg în câmp singur ca Abel stoluri de vrăbii zboară de sub pașii mei știu de ce nu pot pleca din pământul ăsta pentru că în el ca și în mine sunt conținute zâmbetul și sudoarea brâncușiană și sângele și oboseala de oameni trudiți a părinților mei pământule, acasă, nu te voi numi fiindcă cine te-ar înțelege? poate doar cineva îndrăgostit de pământ sângele meu îmi curge prin acest pământ prin inima nevăzută de asta nu te pot părăsi.

Poezie ruptă din Biblie

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Dar Dumnezeu a zis lui Iona: este drept să te mânii din cauza plantei? Și el a zis: Da este drept să mă mânii, chiar până la moarte! Dar Domnul a zis: Ție îți este milă de planta aceasta pentru care n-ai muncit, nici n-ai făcut-o să crească, dar care a crescut într-o noapte și a pierit într-o noapte. Și Mie să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mulți de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și de asemenea o mulțime de animale!

Potecă în cer

Stelele m-au chemat dintotdeauna când eram copil îmi zvântam aripa mare de vultur în râul înghețat seara și dimineața mama îmi spăla părul amestecat cu pene mari cât săbiile ea a zburat prima dată acum eu| oprit pe o stea| deslușesc o potecă nu știu trebuie să sar sau să zbor?

Rugăciune cu îngerul porumb Vântul topi porumbul într-o mare talazurile-i verzi izbindu-mi-se de piept Vai minha tristeza era un cântec odată pentru totdeauna fug să te ajung din urmă în câmp porumbul cântă mă-mpiedic de mușețel un înger puternic a coborât pe pământ aripile îi miros a cimbrișor sacru mâinile ne devin o singură aripă în timp ce îl culegem o pasăre uriașă deasupra talangelor lovite de vântul sălbatic o, tu, albatrosule pasăre a furtunii – te salut pălămida-mi înțeapă genunchii în vreme ce adun suflete cu mâinile mele slabe mi le voi amesteca în păr și mi le voi sfărâma în privire dar precum Cassandra vreau să le pun într-un loc sigur până și muntele s-a retras în sine însuși Iar în câmp e sălbăticia genezei îngerule răvășit prin ierburi cu ochi de petale ce spune mirosul părului tău, al alor tale aripi? care e sufletul tău? hârtia mi-ai acoperit-o cu lacrimi zburătăcindu-mi-o ca pe-o aripă în ploaie când ajung înapoi la îngerul porumb mă zboară în aripile sale ca pe o mare liniștită cine plânge în câmp?

Scufundarea

Am multe să-ți spun în câteva cuvinte când pornești pe marea vieții nu sta prea mult pe ea ci scufundă-te ca un submarin fii ca balena cu cocoașă care după ce și-a sfârșit cântecul deznădăjduit neauzită decât de crucile stelelor coboară la temeliile înțelepte ale munților și stă acolo mută fii ca foca înțeleapta soră a noastră care de îndată ce vede un om se aruncă de pe gheață în apă coborând cât mai repede și cât mai adânc dacă înțelepții îți spun că trebuie să fii o floare fii acea floare de colț crescută undeva după o stâncă unde nici un cioban nu poate ajunge fii clopotul scufundat în mare care nu mai vrea niciodată să iasă din tăcuta catedrală lichidă și să știi că stelele sunt foci mari noaptea privind din cer pe când noi dormim iar dimineața când ieșim verticali să privim voioși universul dispar speriate și dezamăgite în adâncurile luminii cufundă-te în inima mării, în pădure, în cer, în Dumnezeu și fii ca acele puține animale înțelepte și neîmblânzite care tac și devin invizibile când văd omul de ce să fii mâncat, Felixule? când vei simți nevoia să vorbești vorbește prin tăcere ca și chinuitul peștișor din meschinul acvariu și vei vedea cum tăcerea se va transforma într-un cântec epigrafic precum doar inscripțiile îndurerate și adevărate ale mormintelor umile sunt pe care doar dezamăgit și obosit neînțeleptul soare pâlpâind prăbușit și el în mări după o zi de chin îl va auzi trudit cașalot închizându-și ochiul uriaș și trist toți avem nevoie de liniște va spune oceanul neclintit.

Oamenii din Anzi

Privirea lor e în flux și reflux urmând Luna precum Pacificul zdroabă e viața lor precum pentru Kierkegaard ca un fel de urcat bolovanii cu amândouă mâinile

ca un cântec pe care dacă nu-l cântă pleacă cu pași grei să-l cânte în altă lume până ajung chinuiți la Dumnezeu neștiind cum îi va primi

Turma din munți Mergeam prin munți cam rătăcit de ajunsei-n loc pustinit o turmă de mamuți păștea vegheați de niște urși sadea ‘Turma-i a unei muieri mari și grasă’, unul din urși-mi zise, ‘ne dă fiertură de la masă.’ eu eram ca mreana-n nadă dar ursul ședea molcum vorbii cu blânda arătare și mă pregătii de drum în muntele uriașilor nimerii gândeam privind în urmă da’ cu cin’ s-or bate urșii pentru uriașa turmă? când dădui de turmă-mi pierise piuitul dar gândindu-mă la uriași, veni și liniștitul.

Veșnicia s-a născut la sat

Cânele din munți primi zâmbetul din vale

Stonhenge

Suflet al meu să fii mereu deschis ziua când umblu noaptea când sunt mort sufletul meu trebuie să fie un cromleh care să te ocrotească omule nu o literă care îți ucide spiritul sufletul meu trebuie să fie întotdeauna deschis ca o aripă uriașă de înger uneori trist iartă-mă cerule

trebuie să am milă de iubirea ta ziua îți aud plânsul noaptea îți văd arzătoarele lacrimi spiritul meu e un orb care te vede spiritul meu e un albatros care caută liniștea în susurul celei mai mari și mai blânde furtuni din cer chiar și ploaia care va cădea peste cinci mii de ani încercând zadarnic să-mi atingă ochii zadarnic va încerca nu mai vreau să mustru pe nimeni sunt un trandafir negru sunt etern precum Stonehenge

Algebră

1 - liniște egal 0 oamenii tăcuți sunt mai fericiți 1 nu rezistă fără zero dar vrea să rămână unu ce simțea Bacovia? spune-mi te rog ce simțea Ochii privindu-l care suferea mai mult? vreau să spun că după mine Apocalipsul? sufletul e dacă 1 există înseamnă că 0 nu există ce înseamnă 5? acum camera mea e plină de aripi în amurg vreau să-mi îngrop ochii-n pământ

Cântecul moților

Casă-n lume n-am avut nu era-n priciuri mâncare ci mâncam mărgăritare aurul stătea în cale dar noi nu aveam mâncare nici mâncare, nici hăinuțe doar mămucile drăguțe asta-i viața moțului cum e viața câinelui câinelui mare și blând ce îți șade pe mormânt mai bine n-aveam în munți aur pita noastr-o face-un faur pâinea noastră îi turnată în lingouri si-i furată merge moțu-n lumea mare oamenii-îi picură sare merge moțu vânzător și toți spun că-i cerșetor Iancule măria ta tu în mormânt nu ședea că nu-i vreme de șezut ci îi vreme de păscut de păscut cu turmele oameni și cu oile sărăcan de sărăcan umblă moțu fără-un ban cum trăiește doar el știe doar el și sfântă Mărie

Cerb zăcând

Cerbul rănit se târăște prin țărâna de ghindă sfărâmată și crenguțe moarte până când se oprește undeva cu fruntea sprijinită în pământ coarnele îi sunt știrbite de zbucium sânge sacru iese din el și cerbul respiră cu ochii închiși ochii sunt cel mai prețios dar putându-i închide și redeschide ca pe niște cristale ce văd orice fiară rănită de alice tace|

zăcând asemeni pământului până când cerul o îngroapă în zăpadă abia atunci vântul o vede ridicându-se – cu greu| urcă spre munte să dezghioace prețioasele conuri de brad cu inima caldă în ger de îi este dat să mai caute și iarna asta cu dinții prin kilometri de pietriș și zăpadă și sacrele-i coarne să nu-i fie mângâiate de degetele bolnave ale vânătorului – poate ăsta e rostul tăcerii cerbul și sufletul sunt asemeni| Cuvânt despre alb

Sunt trist când mă gândesc la alb cred că trebuie să-și tot injecteze Amazonul în vene în loc de heroină Rio Negro Rio Grande Rio de Oro trebuie să vrea să fie tatuat pe față să i se toarne dulcele venin de cafea în privire doar zăpada și irbisul merită să fie albi pune-l pe indoeuropean să doarmă cu Mahābhārata pe noptieră poate o va citi înainte să plece să i se facă apucunctură în suflet cu spinii trandafirilor pe care îi ucide în fiecare zi să fie pimit în cromlehul de totemuri așa cum e o pasăre mi-a spus asta între noapte și zi acum a plecat ca bădia Mihai văd din pătuț deasupra mea tavanul sfâșiat pe unde zbură Cuvinte către Ella McShane

Haide te voi duce la mure să mănânci lângă ursul uriaș mare și bun îți voi arăta sfintele albine care se întorc iar și iar în găoacea singuratică de miere dacă simți că nu ești iubită nu te grăbi

nu te grăbi poate că ești poate că ești ca mărul din livada lui Robert Frost care a crescut singură între stele ca nimeni dintre noi să nu-l mai ajungă neîndurătoare sunt Parcele cât timp sunt stele în cer nu te îndoi sărută-l nu nu te îndoi pentru tine a fost făcut universul

Despre omul Nazca

Nazca – fii focului din pământ ai lavei ai vulcanului – credeau că stelele sunt vii transmițând mesaje către stele niciodată nu s-au desenat pe ei înșiși considerând că sunt asemenea stelelor credeau că stelele sunt Nazca

Dimineață

Soarele se oprește în câmp poate e obosit poate nu fața și-o ține în iarbă strâns cu ghearele-i de irbis fața îi e plină de rouă ori lacrimi trebuie să fie un drum iar spre cer pe undeva poate pe cărarea Lunii aș vrea să ajung soarele din urmă și să-l îmbrățișez

Florile te vor iubi

amintirii poetului Ciprian Nickel, cel care aștepta canonizarea unei flori

Vei întâlni multe flori pe pământ nu rupe, nu rupe nici una aruncând-o mai apoi când vei vrea să rupi o floare aprinde o flacără și vei vedea că din tine vor crește flori .vei fi o floare. nu ucide pe cei mai buni ca tine poate că floarea aceasta hardenbergiană pe care o rupi e Dumnezeu iar florile te vor iubi

Glas verde

Să îngenunchem și să privim în oglinda verde a apei a pădurii a frunzelor ochilor noștri a ierbii vom muri dacă nu îngenunchem în fața vieții pământului ca la Hiroshima ca la Nagasaki ca la Chernobyl ca oriunde pe ceea ce numim Pământ privește-te în oglindă și observă că ai aripi să îngenunchem în fața copacului asemeni primilor Romantici

Îl iubește pe copilul acela rău

O mamă poate are un copil rău și toată lumea spune vai ce copil rău dar mama îl iubește pe copilul acela rău

Chemare la zăpadă

Vă invit pe pluta adusă de ape pluta mulatrului Jim și a metisului Huck Finn vom pluti purtați de apa mâloasă stând noaptea cu spatele pe râu și privind galaxiile de îngeri ne vom lăsa legănați de Apa Mare către vis aflând de la cineva că moartea e o dimineață în care fugim la fereastră și privim prima zăpadă ca în copilărie_- ' Icoanei ocrotitoare

Când îi sărut poala ramei sau mi-o sprijin pe frunte fotografia de etern doliu a mamei - atunci sunt în transă dar când o așez iar pe pat - e vie

Mamă

Ma simt ca în cubul de lumină blândă al unei piramide de petale pereții sunt albaștri - cred că dintotdeauna au fost acum în camera ta se tace mult - și nu intră oricine eu sunt zidul tău de piatră sufletul mi-e un trandafir galben ca și al tău plin de petale imperiale și spini romanici suntem doar noi doi în camera noastră până acum am învățat doar de la dumneata și îngeri cui mă pot ruga? mă voi ridica între pământ și cer precum albatrosul cu ochii închiși de furtună atunci poate te voi vedea

Mă neolitic

Oile au ajuns până lângă țărmul de pietre intru în apă lângă mine lacul se scurge nabist într-un ponor oile tac - iar eu scriu mergând prin apa rece întorcându-mă văd o piatră pusă peste altă piatră cu tălpi ce ezită merg și o ridic pe a treia soarele și apa mă neolitic

Mărășești

Demult am fost într-un cimitir și am văzut o statuie de erou cu fruntea tocită și pieptul frânt cununa de piatră îi căzuse în iarbă și mă gândii ce fulger zeu sau înger lovi neînfricata statuie în pieptul fisurat? avea o privire încrâncenată de copil din vreme de război inima-i ruptă în două era o harfă cu șase coarde nu am vrut dar a trebuit mi s-a spus să cânt

Meditație

Zeul se desparte de sine și devine tu apoi se întoarce în sine și devine

noi

Orfică

Dacă vrei să am o viață angajează-mă cu hârtii și te voi urma sunt când am început am ieșit din gura lui Dumnezeu în spiritul său mă voi întoarce îmi sunt propriul preot nimeni nu poate muri în locul meu nu vreau să mă ratez în moarte ar fi prea trist –

Pământul e un om

Pământul e un om| respiră precum Nichita Stănescu pe patul de moarte și ne privește prin pietre râurile sunt inima lui barajul progresist nu a reușit să ucidă sacrul și a devenit el însuși sacru barajul e un vas uriaș cu apă sfântă într-un templu în cruce tăcut precum piramidele ori megaliții răspândiți pe tot pământul ori cifrele Nazca munții sunt cei mai frumoși dar trebuie să-ți pleci fruntea pentru a ști acest lucru pentru că munții sunt plini de suflet totul e viu șii sfânt aici iar dacă îi vorbesc pământului mă aude precum cerul să nu-ți fie frică să adormi în sălbăticie Tristan și nu te teme de fiare de oameni ferește-te, ferește-te dar nu de pământ voi vedea cum toate jivinele vin oricât de fioroase mi-ar părea

cum toate făpturile cu colți ori aripi uriașe vin și îmi spun frate ce-i voi spune ursului când mă va întâlni pe stâncă, ce le voi spune lupilor bravi, ce-i voi spune corbului când va insista să-mi vorbească ce-i voi spune păianjenului, sărmanului păianjen, ce-i voi spune înțeleptului șarpe? oare nu suntem tot| una? ce le voi spune pietrelor, ce-i voi spune șuvoiului de apă, ce-i voi spune copacului negru, ce-i voi spune înluminurii de ierburi al câmpului, ce-i voi spune cerului? iartă-mă, iartă-mă îi voi spune ursului, bravilor lupi, corbului, păianjenului, șarpelui, pietrei care e un ochi, râului cubist de munte, copacului, ierbii, iartă-mă – îi voi spune cerului barajul e sacru precum cromlehul în amurg îmi sacrifică sufletul

Să fii mama ta

Să-ți proptești fruntea în interiorul cotului ca mama ta și să fii mama ta pentru că asta ești

3

3 e mai mare decât 4 5 a rămas de mii de ani același preocupat de mituri Naso a devenit mit ca orice zeu ca Steinhardt Marea Neagră e frumoasă în februarie bucură-te de lumină prietene și pregătește-te pentru îndelungata noapte cerul e tăcut cel mai ades praful acesta de lângă drum sunt eu dacă sufli peste el e ca o zburătăcire de stol de stele

puternicul cer e tăcut de parcă vrea să mă învețe ceva stau pe iarbă privind pământul de parcă ar vrea să mă învețe ceva

Un irbis culcat cu botul la pământ

Am întâlnit un irbis culcat cu botul la pământ cu creierul de gheață și fruntea de miere fruntea mi-e proptită de fruntea sa toți am fost întrebați dacă vrem să ne naștem am spus da fericiți ca mireasa tânără toți am fost întrebați dacă vrem să trăim toți am fost întrebați dacă vrem să murim

Vers îngenuncheat

Pământul e ursit suferinței din pământ vin din pământ dureros învii

Zeul

Zeul e întotdeauna el însuși precum bătrânul care nu greșește și precum pasărea care nu minte săbiile degetelor lui judecă drept și judecă nedrept niciodată în eroare numele lui sunt cifrele adn zeul înghite oameni ca să-i scuipe pe țărmul de sensucht

1

Rugăciunea te poate duce oriunde Oriunde vrei să mergi Este ca aceeasi roată învârtindu-se Ce te duce într-un loc diferit Dacă tot esti înconjurat de întuneric Măcar deschide-ți ochii – asemeni cerului - ai mulți ochi Dar speranța e o pană de vultur Ce deja îți arde în păr Rugăciune spuse filosoful spuse omul Rugăciunea e o inimă în sase colturi Rugăciunea e soarele în sase colturi E mâna ce te trage afară din adâncuri Rugăciunea e zâmbetul sclavului răscumpărat Rugăciunea e frumoasa pe care n-o vei săruta niciodată E izvorul la care nu vei ajunge niciodată Izvorul privirii ei de zâmbet si oglindire Rugăciunea e o înfrângere asemeni sufletului Mulți ar dori să se piardă pe ei ca tine în rugăciuni Mulți ar dori să plece în călătorie aici Ești lângă un munte pe care nu-l poti părăsi Dar muntele umblă cu tine asemeni stelelor si tăcerii Gautama a stat meditând 49 zile sub copacul Bodhi Hristosul a postit rugându-se 40 de zile în deșert Primul sufi a stat veacuri pe geometria covorasului de rugăciune Asa cum tu sau eu ne rugăm neîncetat în oratia acestor cuvinte Cerul e un Amazon curgând pe deasupra capetelor noastre Un râu nesfârșit căruia nimeni nu i-a văzut marginile O apă mare în care sunt trei pești ce sunt un singur pește Oricine e primit în familia oamenilor Nu e nimic care să mă intereseze afară de el Și doar rugăciunea se-nvârte asemeni unui nufăr Totusi nu e nevoie să pleci în nici o junglă tainică Pentru că necunoscutul și pădurea se află chiar în tine cea mai grozavă călătorie cel mai mare adevăr mustește asemeni pădurii ecuadorului ud din privirea ta Când ochii îți sunt două pietre ale tăcerii Auzi cântecul râului și poți citi portativul furtunii Muntele îți împărtășește tainele sale Și nu mori când ochi îți sunt două pietre ale tăcerii

Cerul este o apă adâncă și tăcută De-i stai pe pietre trebuie să astepti ca orice pescar Dar de vei face asta multi pesti vei prinde îngeri vei prinde zei vei prinde Multe miracole te vor întâlni dar nu ti le pot spune pe toate Hristos Isus este un prinț fericit deasupra ulițelor cosmosului Iar rândunică cine este cine poate fi afară de martiri? Mucenic ucis ori mucenic fără sânge asta sunt toți ucenicii De aceea rugăciunea nu trebuie să se oprească Totul e o iluzie Iubita și extazul durerea și non-durerea Viata e iluzie iluzie e si moartea Chiar suferința e captivă în cosmosul unui vis Existența e un război între flăcări si bezne Asa ca deschide-ți ochii dacă-i mai ai Rugăciunea e o sabie scriptura e o sabie harul e o sabie Poti alege să lupți sau să mori Întâi vin toate Apoi vin durerea și tortura Ocara adesea le urmează pe toate Iar apoi vine rugăciunea apoi vine Isus din Nazareth Îngerul meu mi-a spus: ți-ai luat crucea? n-am stiut că trebuie să-i răspund și-a fost atât de aproape că l-am auzit a fost atât de departe că nu l-am putut vedea Cei vechi spun că mintea-i un bostan ce trebuie să se tot coacă Eu cred că mintea-i o sămânță Și trebuie să-ncolțească în adâncuri și singurătate Asemenea grăunței să moară și să-nvie Afară copii de la bloc urlă ca un trib lakota Câtă fericire pe cărările liriciste ale copilăriei Amurgul e plin de urlete si fericire Copilăria se reflectă în noi ca un munte Sufletul e cheia tuturor lucrurilor În el trebuie să-mi spăl fața și mâinile Când m-am întors din vietnam Tu m-ai asteptat în vechea mea casă Eu am pierdut ceva acolo în vietnam Dar tu m-ai găsit acolo în vietnam Am mers la zeiță iar cu un rover cu un serafim Acolo în munte am întâlnit niste oameni Izolati de milenii în bezna unei peșteri prăbușite Acesta a fost visul Esti rana mea de nevindecat dar eu mă rog Esti durerea de sâmbătă dimineata și de sâmbătă seara dar eu mă rog Esti Timpul mâncându-mă cum se mănâncă pâinea dar eu mă rog Esti rugăciunea mea tristă si neîntreruptă dar eu mă rog Vrăbiile sunt amicii îngerilor Iar Dumnezeu e iubire dar noi noi ce suntem?

Îngerii sunt frumosi de cântă oamenii în tăcere Doar vrăbiile sunt amicii îngerilor copilăria mea a durat mult Mai mult decât s-a asteptat oricine chiar eu copilăria mea a durat până ieri iar karma e o cruce pe măsura fiecăruia În noi ard candele în benares ard lotusi Când Ochii lui Dumnezeu ard ce nu e flacără? Veghe în noapte la feștila computerului Cu phil spunând mereu si mereu aceleasi cuvinte: „păi am fost acolo și am văzut ce ai făcut am văzut cu ochii mei doi” Cuvintele îngerului toate Stelele sunt mai înalte decât oamenii

3 lacrimi

Sufletele noastre îngălbenesc toamna Asemeni lacrimilor Și învie odată cu florile acoperite de rouă Odata cu durerea inimii tinere de mesteacăn Sufletele noastre zboară peste lacrimi Asemeni păsărilor și asemeni îngerilor Și o lume întreagă nu va înțelege taina Cum inima martirului e strapunsă dar sufletul e viu La început sufletele noastre se lasă purtate de vânt Și pleacă pierzându-se-n vânt Asemni unei batiste pline de lacrimi Scăpată din mână Sufletele noastre îngălbenesc toamna Și învie apoi Sufletele noastre pleacă odată cu stolurile de lacrimi Și se întorc cu cohortele de îngeri

5 pictograme Soarele se oglindește Răsfrângându-se într-un întreg univers În cele 3 valuri ascuțite ale barajului

86147 504 (Hari)

18734 80 462358 164 915455 9153841 30956 305 4,1 59 10 8357631 20 4578910186 3891 2 345 78915 180958 4315928 45 6487 678364 51760 343 16 83056 1 34302 54138 9561 6538 82 458 2356 53589 45 702154 31 0 45 7603251 251938 806,7

Acuarelă Griuri colorate plutesc deasupră-ne Unde radio venite din ploaia ecuatorială Chitări flamenco mixere și zbârnâitul membranelor audio În loc de sticlă gravuri ne strălucesc în ferestre Romantic oraș asediat de păduri albite de cețuri Maiestuos rădăcini sfărâmă asfaltul Culori transparente ne fuzionează în ochi Și ploaia ce întrerupe iarăși curentul electric Primitiv ca o femeie ce naște Ochii ne plâng cu cioburi de sare Moartea venind din cer ghidată de legi balistice Egloge acompaniate de scratch-uri Efemer buchet de lalele împărtășindu-mi înțelepciune Porțelan alb acoperit cu linii subțiri Verde inflorescență de nufăr Imaterialitatea muzicii legănând florile Koan vizual mut Viu arhonte

Mistică percuție Lângă arhipelag Inconștientul misterios ca o oglindă luminată de noapte Naturală scriere sub cer frunze îmbibate de pigmenți Păsări ce vâjâie precum pietrele Haite de câini atacând omul la ora 4 dimineața Frig septentrional pustiu de banchiză Sau pe aproape Ceața miresmei florilor de salcâm Cd-playerul inimii concertând Laser invizibil delicată lentilă Pete de motorină pe frunzele florilor Baroc filigran al petalelor de crin Reziduurile răsăriturilor acumulate sărat Olmeca uitare de sine spirit al continentului sudic Artefacte africane frecate cu lemn ars Blues zgâriat pe coardele chitarei Calcar tocit sub ape Miniaturi luminoase topite în sticlă Fluid incandescent în cadru de plumb Lirice linii înscriindu-ne chipurile Arhitectura exactă a mușuroaielor Termite minuscule respirând cu un singur piept Acest prezent continuu văr bun cu eternitatea Morminte izbite de meteoriți arzând Sub norii tăiați în muchii de silex Svastica tibetană soare blând nori intrându-mi pe fereastră India Spițele roții devenind una Cruce greceasca zgâriată in sideful icoanelor de pe veșmântul alb Ochiul mistic al pământului Deschis sub pietre Norii precum ceața viselor Filamentul solipsist Al descărcărilor electrice Blitz scăpărând sub ceruri Ploaia născând pești oceanici Apa colorată irizând hârtia Lumina căzând razant la asfințit În urmele băltite ale pașilor noștri În acest moment Când o bătaie la ușă Sună ca un clarinet alto Întru deschideri și treziri

Adam

Adam are doar o primăvară să se nască Doar o vară să-și închipuie că iubește Și doar o toamnă să-și vadă inima îngălbenind Și doar o iarnă să se lase îngropat în zăpezi Adam e un lăstar secerat de razele soarelui Un cerb a cărui frunte se va odihni-n țărână Adam e o piramidă de lacrimi cioplite În care sufletu-i e o lacrimă ce-așteaptă să învie

Amintirile bătrânului

Cântecul păsărilor prin vânt E acest cântec – al înțelepților pești în ape Al frunzelor transformându-se în lut În imensa lacrimă a toamnei

În acest cântec unii dintr noi suntem litere Mărunte și veșnice În universul incognoscibil și evanescent Asemeni unei flori albe și baroce Pentru că universul e și el o lacrimă Învolburat de bulboanele de stele Iar noi toți suntem durere Dar unii suntem lacrimi ce se răzbună După plâns Asemeni norilor din cerul de vară Sau lacrimilor de copil Sunt amintirile auzite de la un bătrân Care sunt ale altuia dinaintea lui care Sunt ale altuia dinaintea lui Sunt amintiri de care ai nevoie Pentru că le-am trăit

Arhitectura unui trandafir

Am văzut o fotografie cu un trandafir, un trandafir anume. Este frumos, tulburător. Petalele sunt răsfrânte ca niște ghimpi, ca niste spini. O arhitectură a ghimpilor realizată în petale Niște petale curbate, tăioase.

Artă poetică

Stiu că trebuie să existe Femei cu fruntea împodobită

de miracol Ne căutăm trecutul în ultimele gânduri Poezia ne este dăruită precum anafura Barzii mint spunând adevărul Frunți îngreunate de feeling Meditație urmând legile improvizației Turnuri de fildeș transformate în cochilii ale târârii în primăvara sfărâmată Lumina invadându-ne precum un cântec Nevăzute clape se risipesc sub flăcările vântului Versuri despre săruturi în parc Si despre singurătatea poetului.

Artă

Ne înveșmântează toamna în Încremenit galben Mecanic vom păși în urma Cortegiilor funerare Privindu-ne unii pe alții Cu ochi estompați Inconjurați de lumini cosmice Ne așezăm roată precum un Cromleh Păstrând dispariția în mijloc Moartea ne dă târcoale Privindu-ne în ochi precum un cocoș cântând Propria mizerie îmi mângâie fruntea singură

Voi împodobi bradul cu priviri inoxidabile Gândindu-mă la eternitate Doar oamenii mor La bătrânețe îmi voi lua un ucenic Și îl voi învăța să plângă

Atunci când tac

Sufletul meu Îl aude pe Hristos Duhul din mine aude Duhul Lui Atunci când tac asemeni unei pietre Asemeni unei pietre de suflet Aud tunetul Duhului Sfânt în suflet Îmi spăl ochii în lacrimile Sale Iar lacrimile mele le plânge Dumnezeu pentru mine Spunându-mi că orice suflet e icoană văruită

Autoportet

Sunt ca un cărăbuș cu spinarea spartă Încercând să se agațe de o rază de lumină.

Autoportret cu Isus

Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ

Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ

Băiatul în orașul natal

Și băiatul a mers mult cu capul în pământ Și băiatul a mers mult cu capul în pământ Și băiatul a mers mult cu capul în pământ Și băiatul a mers mult cu capul în pământ Și la un moment dat căzu cu fruntea în pământ Cu sufletul incandescent, Excalibur și neînfrânt Și la un moment dat căzu cu fruntea în pământ Și la un moment dat căzu cu fruntea în pământ

Bocet pentru om

Piere omul ca frunza În universul îngălbenit de toamnă De nu va fi să mai trăim Doamne strigă tu bocetul despre om Înainte să moară omul moare sufletul omului Ca frunza ca iarba ca floarea din spini Neghina-i mai multă ca grâul în câmp Doamne strigă Tu bocetul despre om.

Calea iertării

Calea iertării Felix Asta e pentru tine

Aleasă de Elohiym Domnul Din eternitate pentru tine Calea iertării Felix Să nu o uiți niciodată Pornește pe ea de dimineața Noaptea în praful ei proptește-ți fruntea

Către satori Vânt prin păru-mi agrest Strămoșii răsfirați prin pământul pe care călcăm Innegurarea ochilor în albastre umbre Amurgul dezbrăcând copacii de lumină Mândria/ un dușman Poezia evaporându-se alb în lumină

Cântec de jale

Izbesc de-o viață în tam-tam-ul Nefericirii Izbesc de-o viață în toba Nefericirii

Cântec idiș

Cimitir ovreiesc scăldat în lumină Lacrimi de piatră gravate în diamante înghețate Stânci pătrate de chihlimbar în care strălucesc alefuri Pietre de mormânt cioplite în uriașe lacrimi Acoperite cu lacrimi ovreiești… Te naști jidov Vei ști să plângi

Departe… Departe… Căci de mult deja Și Ierusalimul e clădit din lacrimi.

Cântec

Trebuie să reînviem tainele pământului Pentru ca pământul să mai poată trăi Trebuie să reînviem tainele pământului Pentru ca pământul să mai poată trăi Trebuie să ne transformăm în rugăciuni Și cuvintele trebuie transformate în rugăciuni Pentru ca pământul să mai poată trăi Pământul trebuie să reînvie ca să mai poată trăi

Cântecul unei bucăți de pâine

Sunt o bucată de pâine Acum de dimineața brutarii m-au pregătit Și fata de la tejghea o să mă vândă Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Și am să ajung astăzi în atâtea locuri Am să văd atâtea chipuri Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Am să ajung pe altarul preotului Și în mâinile bătrânei adventiste Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine În mâna copilului la grădiniță

Sau pe farfurie la casa de copii Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Pe masa săracului Și în căruciorul de cumpărături al bogatului Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Voi fi frântă la mănăstire Și mâncată în tăcere la închisoare Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Mușcată cu ochi goi Sau grei de lacimi prin spitaluri Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Pe masa curată a familiei fericite Sau în mâna cerșetorului Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine în mâna străinului Un codru de pâine uscată în mâna pustnicului O bucată de pâine în mâna omului O pâine mare în mâna lui Hristos

Cenușotcă a întîlnit Prințesa

Scoatem lumină din ceruri îngălbenite Și din sufletele acoperite de mir Scoatem lumină și o macerăm în prese Așa facem hârtie galbenă peste sat Și lacrimi cad precum frunzele de aur Și fericirea e ca la finala Italia ’90 în copilărie Pentru că Cenușotcă a întâlnit Prințesa

Și afară frunze se preling precum lacrimile

Cer înlăcrimat Cerul e înlăcrimat în Fiecare zi În fiecare zi pentru suferința Pământului Pentru tine Adam Și pentru mine Felix Și lacrimile cerului devin îngeri Și oameni Pe pământ

Cerul către hominid

Dacă prinzi un pui de vultur Ce trebuie să faci tu e să-i tai aripile Și să-l lași să ți se târască la picioare Trebuie să-l lași să se tarască Și să-ți fie milă de el bietul vultur Care ca și tine habar n-are că aripile Cresc la loc asemeni tăcutei nopți

Cerul este un Zid al Plângerii

Cerul este un Zid al Plângerii În fața căruia ne spunem rugăciunile De care ne izbim mâinile Ude de lacrimi Cerul este un Zid al Plângerii Un zid al Templului Ce este universul Un zid de care ne putem sprijini frunțile

Chifa Foșnesc lacrimile copacilor Aparent nimic nu se schimbă dar tu știi Râul zvâcnește pe pietre când tăcem Si ce poate fi mai important omule Doar rachetele eludează gravitația Prin rostire ardem minereul cuvintelor Conștienți că fiecare amurg ne neagă Iți spun: când sub mână literele îți devin De neînțeles Frunzele îți vor zgâria fața în joacă Soptindu-ți amăgiri în meandre de șarpe Pietrele te vor îmbrăca într-o grea mantie Stai la pândă cu ochi de marmură Te va înnegri frigul nopții crăpându-te Sfânt înconjurat de trădarea frunzelor Nebun ciobit cu liniștea palpitând ca o respirație Așteaptă.

Christian tristeza

Cerul e o lacrimă ce nu a plâns-o nimeni Stându-ne încă în piepturi Cerul este o lacrimă Pentru că Dumnezeu e trei ochi Cerul e o lacrimă făcută din sufletele noastre Și din săbiile heruvimilor Pentru că noi în mântuirea noastră Suntem ca înaintea nașterii

Confesiunea fiului lui Bernadone

Daca as iubi pe cineva as iubi un suflet indescifrabil Pentru ca ideogramele sunt cele mai frumoase litere Daca as iubi pe cineva as face-o astazi Dar vezi – eu nu voi iubi

Contemplare îngălbenită (poem ikebana)

Nori incandescenți Lumină arsă

drum pătat de frunze

Copii cu probleme

Părinții fără griji Fac copii cu probleme Părinții fără griji mamă Fac copii cu probleme Copii ce plâng mereu Ei plâng seara la teme Diriginții prea liberi Au elevi cu probleme Diriginții prea liberi d-nă Au elevi cu probleme

Nu pot decat să-si scrie Lacrimi mari în teme

Copiii înving dacă rup tăcerea

Copiii înving dacă rup tăcerea Pentru că în internatele școlare Sunt și băieți cu suflete de păianjeni Și copiii cheamă lumina în ajutor Copiii înving dacă rup tăcerea Pentru că în internatele școlare sunt Bătăi batjocură și lacrimi neplânse Copiii trebuie să rupă tăcerea

Cruce grecească înscrisă într-un templu pătrat

Visez la un pământ Sfânt și negru asemeni chihlimbarului Un pământ de hârtie aurie Un pământ de icoană galbenă Un pământ roșu precum frunza de arțar Care hrănește suflarea omului Un pământ alb precum stelele Precum universul

Crucea e o sferă de raze

Teologic Crucea Domnului e o sferă de raze

De acea suferința nu este decât Acoperita de cioburi cărare spre casă

Cum poartă vântul

Cum poartă vântul Frunzele în toamnă Rostogolindu-le blând – Așa mă poartă pe mine Iubirea rostogolindu-mă

Cuvinte către suflet

Rămâi în lumină suflete Și teme-te de amurg Pentru că amurgul moare În noapte e moarte Rămâi în lumină suflete Și teme-te de amurg Pentru că amurgul moare În noapte e moarte

d’Arc Dumnezeul meu e Dumnezeul Ioanei Fata cu privirea în flăcări Teme-te teme-te de El De Dumnezeul iubirii Dumnezeul meu e Dumnezeul Ioanei Fata cu privirea în flăcări Teme-te teme-te de El De Dumnezeul iertării

da și va veni o vreme când în oglindă fața mea îmbătrânită îmi va părea firească jucând poate șah de unul singur voi mânca salată de cartofi ca în copilărie și voi bea bere neagră la pahar probabil că voi fi un chip familiar pe stradă în orășelul în care nu a umblat niciodată un necunoscut și voi dărui bomboane copiilor și țigări proaste soldaților ridicându-mi pălăria în fața tuturor bătrânelor ferindu-mă din calea oricui dăruind cerșetorilor ultimul mărunțiș devenind tot mai mic și mai neînsemnat dând prioritate șoferilor beți la semafor fața mea îmbătrânită îmi va părea firească voi mânca salata orientală ca în copilărie și voi bea bere neagră la pahar căutând să nu supăr tineretul dând întâietate oricui devenind tot mai mic și mai neînsemnat tot așa pe zi ce trece în fiecare zi până ce mă voi ridica șovăielnic și nesigur la cer

Dacă vrei să faci un om

Dacă vrei să faci un om Întai trebuie să faci o fundație de rațiune Pe care să fixezi două șiruri de coloane dorice De voința Iar apoi trebuie să pui acoperișul triunghiular De sentimente Pentru că omul E un templu

Dealurile Ceața învăluind dealurile Albastră atmosferă lichidă Întârziind în aerul răsfirat Nori de primăvară arând pământul ud Metafizic arpegiu plutind deasupră-ne.

. Derizorii secunde clipesc cu ochi electrici Hârtia de ziar tipărit a cerului în foșnet Urbane gângănii agățate de un labirint de țevi Clădiri acoperite cu bannere promovând primul sărut În piețe curg manifestații cerând dezalienare Pe monumentele eroilor cade în picuri amurgul Când oare vom privi în ochii Domnului? Va privi el oare în ochii mei?

Dintotdeauna omul a durut

Dacă îți vei pune sufletul în palme Ți se va spune adeseori că nu corespunde Întotdeauna omul a respins omul Dintotdeauna omul a durut Însă o bucată de suflet e o bucată de suflet Iar sufletul poate fi atât de nemărginit Prin iubirea care comunică bucățile de suflet Un cântec de fericire neștiutoare de sine

Distih schițat

Pe pământ frica a devenit un idol proptit pe soclul unei singure frunți

Durere vindecătoare II

Durerea mea e fierul încins Care îmi curăță rănile Când sunt singur în noapte Zdrobit cu Răstignitul Durerea mea e fierul încins Care îmi curăță rănile Când sunt singur în noapte Zdrobit cu Răstignitul

Durere vindecătoare Durerea mă umple Asemeni unui fagure Durerea mă vindecă Trezindu-mi spiritul Durerea mă umple Asemeni unui fagure Durerea mă vindecă Trezindu-mi spiritul

Elegie pentru mine

DIETA DIABET ZAHARAT CONTROLAT CU INSULINĂ (200 g GLUCIDE)

MIC DEJUN – 40 g glucide: -80 g pâine Ora 8.00 -ceai -șuncă, ouă, cremvurști fierți -20 g margarină GUSTARE (ora 11.00) – iaurt 200 ml -20 g pâine (2 biscuiți simpli sărați) PRÂNZ

- 60 g glucide : - supă de legume – 250 ml sau - supă cu tăiței – 250 ml (puțin paste făinoase) - 200 g cartofi fierți, piure (orez, paste făinoase) + carne (pui, vițel, pește - salată de varză 150 g - roșii - murături - 20 g pâine când în loc de cartofi la felul doi se servește varză, spanac, fasole verde pâinea va fi 60 g

GUSTARE (ora 16.00) – 2 mere (150 g) 20 g glucide CINA

- 60 g glucide

Cea mai frumoasă povestire

Cea mai frumoasă

: - 250 g mămăligă cu brânză sau - 250 g macaroane cu brânză sau - 250 g salată de cartofi + ceapă + ou (brânză) sau - 250 ml lapte - 100 g pâine + mezeluri slabe + margarină (sandwich)

povestire

Odată nu era nimic pe lumea aceasta. Nici pești. Nici stele pe cer. Nici mări, nici flori frumoase. Totul era gol și întunecat. Dar dincolo de toate acestea era Dumnezeu, același Dumnezeu căruia ne rugăm astăzi. Dumnezeu a avut un plan minunat. El a conceput o lume minunată, și îndată ce a conceput-o, a și dus-o la înfăptuire. A creat-o din nimic. Ori de câte ori Dumnezeu a făcut ceva, doar atât a trebuit să rostească: ,,Să fie”, și îndată a luat ființă! El a făcut lumina. A făcut râurile și mările, pământul plin de verdeață, animalele, păsările și copacii. La urmă de tot, l-a făcut pe om, după care i-a făcut omului o soție. Cei doi s-au numit Adam și Eva. Dumnezeu i-a iubit foarte mult. În fiecare seară îi vizita în grădina minunată în care îi așezase. Toată grădina era a lor și se puteau înfrupta din toți pomii grădinii, în afară de unul singur, pomul oprit al lui Dumnezeu. Adam și Eva au fost fericiți pe pământ până într-o zi, când Satana, dușmanul lui Dumnezeu, i-a ispitit. Ei s-au decis să guste din fructul pomului 2 oprit al lui Dumnezeu. Și astfel au păcătuit. Pentru prima data le-a fost rușine și s-au simțit triști. De-acum, nu mai puteau sta de vorbă cu Dumnezeu. Aveau să știe în curând ce înseamnă durerea și necazul. Iar la sfârșitul vieții i-a așteptat moartea. Lor le-a părut rău! Dar Dumnezeu le-a promis ajutor. La vremea potrivită, El va trimite în lume pe Fiul Lui, Isus, care va coborî din cer și va face posibil iertarea păcatelor. El va suferi și va muri pentru omenirea. Ce mare a fost bucuria lor când au auzit că Dumnezeu va trimite un Mântuitor! Adam și Eva au avut copii și nepoți. Încetul cu încetul, pământul s-a umplut de oameni. Dumnezeu le-a dorit tuturor fericirea. De aceea, le-a spus ce să facă. Iată o listă a regulilor pe care

li le-a dat Dumnezeu: 1. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine. 2. Să nu-ți faci chip cioplit. 3. Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău. 4. Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu preacurvești. 8. Să nu furi. 9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. 3 10. Să nu poftești casa aproapelui tău, să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău. (Exodul 20 : 2-17) Acestea au fost scrise în Biblie ca să le putem citi și noi. Dacă vom asculta de ele, vom fi fericiți. Satana nu dorește să ascultăm de ele. Uneori ne spune să furăm câte ceva, când nu ne vede nimeni. Dar Dumnezeu știe tot ce facem. Dumnezeu vede totul. Uneori, Satana ne ispitește să spunem o minciună și ne face să credem că nimeni nu va ști. Dumnezeu însă știe. El aude totul. Când săvârșim aceste lucruri, ne simțim rău în lăuntrul nostru. Dumnezeu ne iubește și dorește să ne ajute să fim buni. De aceea, El L-a trimis în lume pe Isus. Dumnezeu și-a adus aminte de făgăduința Sa. După mulți ani, S-a născut Isus, ca un copilaș. Apoi a crescut și a devenit adult. El a săvârșit multe lucruri minunate. A vindecat bolnavii. A redat vederea orbilor. A binecuvântat copiii. Isus niciodată nu a făcut nimic rău. Le-a vorbit oamenilor despre Dumnezeu și le-a spus cum să asculte de El. După o vreme, dușmanii lui Isus L-au răstignit pe cruce. Isus a murit. 4 El a suferit și a murit pentru păcatele tuturor oamenilor, chiar și ale celor care L-au țintuit pe cruce.

Isus a fost pus în mormânt. Dar apoi i s-a întâmplat un lucru minunat. El n-a rămas în mormânt, ci a înviat dintre cei morți. Curând după aceea, Dumnezeu L-a adus înapoi în Cer, pe nori. în timp ce prietenii Lui Îl priveau înălțându-se la Cer, un înger le-a spus că Isus Se va întoarce iarăși. Isus a murit și pentru păcatele noastre. El vrea să ne pară rău de păcatele noastre și să le mărturisim. El e gata să ierte. Noi ne putem ruga lui Dumnezeu oricând. El aude fiecare cuvânt pe care-l rostim și cunoaște fiecare gând. El face să ne simțim fericiți în lăuntrul nostru atunci când ne mărturisim păcatele noastre. După aceea vom dori să facem ceea ce este bine și să fim buni. Dacă însă ne hotărâm să nu ascultăm de Dumnezeu, ci să-l urmăm pe Satana, adică pe Diavolul, atunci, când vom muri, acesta ne va târî cu el în iad. Iadul e un loc unde focul arde fără încetare. Dar dacă-L iubim și ascultăm de Isus, la revenirea Sa, El ne va duce în Cer. Cerul este casa minunată a lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus. Este căminul plin de iubire și lumină. Acolo Vom fi fericiți pentru întotdeauna. ISUS, ȘTIU MĂ IUBEȘTE 1. I-sus, știu mă iu-beș-te, Bi-bli-a-mi spu-ne mi-e; Cei mici Lui Îi a-par-țin, co-pi-la-șii la El vin. 2. Pen-tru mi-ne a mu-rit, Ca-să-n-cer mi-a pre-gă-tit; El spa-lă pă-ca-tul meu, De El m-apro-pii și eu. 3. Lui I-sus sunt foar-te drag, De-și eu sunt mic și slab; Din a lui Î-năl-ți-me, Mă scu-teș-te pe mi-ne. Refren: Da, mă iu-beș-te, El mă iu-beș-te! Mă iu-beș-te da, Bi-bli-am-i spu-ne a-șa. Pentru literatură creștină suplimentară, scrieți-ne la adresa de mai jos ___________________________________________ Pentru distribuție gratuită – A nu se vinde ___________________________________________

Gospel Tract & Bible Society Loc. Fântânele NR 272 317120 Arad, România gospeltrarad@rdslink.ro The Best Story To Know (Romanian) Publicat de Biserica lui Dumnezeu în Cristos, Menonită

Elegie pentru porumbelul ucis

O biet porumbel nevinovat dând din aripi În mâinile mele de copil atât de relele mele Micuțele nemiloasele mele mâini de băiat Tu blând porumbel biet spirit nevinovat Tu inocență martirizată de mâini de copil Micuțele nemiloasele mele mâini de băiat Tu biet porumbel blând spirit nevinovat O biet porumbel nevinovat dând din aripi

Elegie propriului meu craniu

Osul acesta va ajunge în pământ Creierul meu va deveni pământ Dar sufletul meu de pene Sufletul meu unde va fi? Voi fi un craniu fără nume Ce voi fi? Ce voi fi, Suflete? Ce sunt? Ce sunt, Indescriptibilule? Voi fi un vultur atunci – nevăzut

Elegie Aripi albe pâlpâie în filamente

electrice Cuvintele îmi plâng acompaniate de tragic flamenco O jale de moarte se-aude prin galbene frunze Emoții diluviale ne umplu ochii cu cenușă La amiază lumina se zbate asemeni unei păsări în sârmă ghimpată și râs Erato plângi pentru târârea în moarte Cântă și jelește fiică a lui Zeus Te tânguie și las-o pe Polymnia să vindece Implacabil Thanatos ce răsfiri deznădăjduit bocet La toți ne sfâșii visul de pe frunte O muritor Thanatos Te plâng Hai să urcăm în munții din Jamaica Dumnezeule Scoate-mă dintre pietrele tăcute ce îmi acoperă mormântul Învie-mă Nu vreau în pământ Nu vreau în pământ

Ești un sărut supranatural Pentru mine ești un sărut supranatural Izvorât din acea lacrimă ce rămâne neplânsă Acel somn ce nu-l terminăm niciodată Monoton ca o călătorie sfânt ca un pelerinaj

Acea oboseală ce ne transformă ochii în țărână Asemeni unui venin pândind într-o injecție Când voi cunoaște durerea voi cunoaște viul Când voi cunoaște iubirea voi fi iubire

Exhortație

Sunt oameni ce în loc de ochi care văd Au două cioburi de sticlă colorată Sunt oameni care nu vad și Mai sunt oameni care raman așa Ce trebuie făcut e sa privim în ochii aceștia Rupți din sticla sanctificată a vitraliilor Trebuie să iubim aceste cioburi colorate Ai acestor oameni înconjurați de adâncurile beznei Trebuie să îi iubim pentru că iubirea e lumină Pentru că ei au atata nevoie de această lumină Și va straluci iubirea în frunțile noastre, în ochii lor Sufletele lor asemeni catedralelor înconjurate de zi Sunt oameni ce în loc de doi ochi au cioburi colorate Și sunt oameni care în loc de ochi Îl au pe Hristos Și care în loc de suflet Îl au pe Hristos și care În loc de viață Îl au pe Hristos și care în loc de Hristos îl au pe Hristos Myth Existence is an ocean world is a stone in it a whale as big as an island the entire world the whale was a cloud of locusts God made the sun look down the sun was cold he didn't like the whale the sun asked a kid to help him the whale will eat me the sun said I am not afraid but I don't like dying go the kid made himself a boat he flew to the island the whale thought he was a penguin to eat the kid became a spear the whale thought he was a fish to eat the kid pierced the whale with the spear the kid pierced the whale in the heart the kid pierced the whale three times then he took the whale and tore it in two with his little hands he ate a half then he ate the other half it was harder for him to eat the other half then he threw the spear in the ocean and rested in the boat he ate seven stars and fell asleep he woke up went at the edge of the boat and took a big shit the whale was now again in the sea all the small fish worms

and creatures were eating it the sun smiled over the ocean the kid jumped in the water and frowned he missed three birds Family photos

A train a train full of Roman crosses big or little burning eyes transformed into acid still looking at the black and white family photos heart is made to forgive brain is made to remember the trains left to the Mountains of Sacred Ashes Fragment de palimpsest ...și eu voi fi târât de barbă Prin praf și pietre ascuțite Rabi Gândurile indianului mergând

Orașul e atât de mare că poți să te pierzi Pe străzile pustii și întunecate de noapte Prin parcări și benzinării prin ghetouri Poți să te pierzi pe străzile singurătății Și Africa e atât de mare că te poți pierde Prin câmpuri roșii și pustii prin deșert Te poți pierde fără urmă prin închisori Și Africa e la fel de mare ca orașul Și Europa și Europa e mare prea mare Când eram eu mic mulți se pierdeau Mulți se pierdeau împușcați la graniță Mulți se pierdeau în interogatorii

Fiecare oraș fiecare oraș e prea mare Fiecare pământ e nesfârșit și pustiu Atât de mare că poți să te pierzi Si pământul și pământul e prea mare

GER PASTELAT

*** Lângă felinar Arbori ninși de lumină. Vânt îngălbenit. *** Clară boltă bleu Nori amestecați târând. Amurg desfrunzit. *** Pe cer muribund Zbor înghețate aripi. În ger pastelat. *** Pătând zăpada Îngenuncheate lacrimi. Dimineți stinse. *** Cerul înflorit Luminos arhipelag. Stradă stelată. *** ‘Nalt stâlp electric Învăluit de pâclă. Arbori în flăcări.

*** Din plopii galbeni Plutesc convexe frunze. Stei întristatu. *** Între trandafiri Frunze atârnă stingher. Cer ars de lacrimi. *** Îi zic iar păsări Din salcâmii încă albi Legănați de vânt. Tema pieselor verii Sau doar încă gamele. *** În pervaz clinchet De pasăre sub valuri Rostogolit îmi Învinge radioul În derivă, scufundat. *** Alb magnoliu Arând cerul prim secund Răsfrânte stele În moi cinci colțuri Lumină călcând trepte. *** Cerul strălucind Fosfenic peste codrul Cuprins de bezne. Valuri pătrate, drepte Noaptea prin salcâmi și noi. *** Pâlcul de rațe Curgând omogen pe râu

Săltat de valuri Mocirlindu-și penele Verzi și tălpile late.

Glasul Poem închinat suferinței, dedicat Planetei INTRO: Sâmbure înțepenit în clepsidră Omul nu-și va întoarce capul Să te petreacă pe drumul tău spiralat cu privirea sa arsă de mulțumirea existenței știi? CONTRAPUNCT: Mortii, bolnavii, nefericiții, Cei părăsiți, înfricoșații de morți incurabile, alienații, internații în sanatorii, cei cu creiere îmbibate în opiu, cerșetorii cu obrajii invinetiti de alcool, viciile răstignite în priviri mahmure după o noapte de rugăciune, bătrânele bolnave de Parkinson acoperit cu florile de gheață ale singurătății, aceia cu mâinile legate de regimul totalitar ai propriei singurătăți TEMA A: și tragedia de a avea aripi într-un mușuroi construit în adolescență când ochii ne devin orbi și începem să ne târâm… da, aripile n-i se macină de asfaltul singurătății în bălțile căruia se oglindesc screensaver-urile ochilor aproapelor noștri TEMA B: Doar soarele ne va acoperi fiecaruia sfârșitul Cu o melodie împletită în părul Său blond OUTRO: Iar eu?

Glas stenografiat pe hârtie am rămas

haiku alb

zăpadă spre cer fata aleargă prin alb frig imaculat sus deasupra ei ramuri înzapezite lumini picurand aici aproape chitara în zăpadă fulgi cazuti pe corzi mesteceni iarna vant bland rahela fugind zăpadă yahweh precum o aripă în tine intră iarna frumusețe doar lacrimile ni se amestecă cu fulgii uneori plângem omătul e viu încearca să înțelegi furtuna vie uneori cerul nu e decat o lacrimă căzută din râu ca o cărare alb râul strălucește coborând din cer ca o cărare zăpada ne urcă in suflet rahela și nu știm încă nu știm ce vorbesc aceste lacrimi căci sufletul său e un ocean de lacrimi strălucitoare strigă-i numele spre furtuna din ceruri va tuna în noi cerul va fi rupt înauntrul nostru și vom tăcea plângând pentru nuferii ce cad din ceruri dalbe și se vor topi precum lacrimi ce curg pe obraji și vor muri muri uneori știm că lacrimile sunt râuri șlefuind suflări precum pietrele din munții troieniți din sufletul nostru caci viu el este domnul rahelei asa ii vorbea mergând printre crini rachel auzea cuvintele privea zăpada el e zăpada precum ploaia curată așa este el râul ce tace râul infinit e el inghețat și alb zăpada cade îmi cade pe suflet iar mă troienește dumnezeul tău e sfânt rachel dar tu știi asta soarele lumina înăuntrul zăpezii zăpadă nufăr e atâta zi uriașa lumină infinită zi mâinile noastre una într-alta în nea împartășită zăpada iubind îngenuncheată în ea în viu dumnezeu îngerii cânta și clapele orgei sunt acoperite de omăt aripile lor sunt albe ca zăpada albă muzică zăpadă biblia sta deschisă sub fulgi albi filele vântul privește rachel zăpada e lumina privește în jur fiindcă ochii ochii tăi sunt iubire albă lumină ascultă rachel voi merge și eu și voi privi îngerii noi vom fi prieteni rachel cei mai buni prieteni luminați de nea pentru că isus e această zăpadă zâmbet infinit și îți spun rachel știi voi reuși rachel să-mi scrii inima pentru că noi doi suntem prieteni albaștri 4ever & ever palma ta ține un fulg și a mea pe-a ta alb în zăpadă și vom juca go sau șah în cer de munte cu arhanghelii ce-ți spune râul în țara frumuseții ce îi vorbești tu adeseori el ți-a văzut lacrimile tale de safir dacă vei vrea să plângi tristă fii azi căci ploaia e în tine azi dumnezeu este el este o lacrimă domnul tău este iar lacrimile sunt un popor asemeni asemeni nouă suntem lacrime oglindite in mare uriașa mare plânsă din ochi din nesfârșitul ochi nears plângi astăzi plângi azi căci durerea e un univers durerea e universul lacrimile îți vor cădea în zăpadă rahel topind-o pentru că omul e un înger cu suflet de animal dar știi răspunsul sub cer mereu este da nu este altul tu stai în genunchi pe zăpadă rahela ți-e părul umed iar eu l-am văzut pe om am văzut omul astăzi am văzut omul așa că plângi ra plângi și pentru mine rachel pentru mine plângi dar zâmbește ra căci iubirea nu e înlăcrimare

Hartă către inimă Floarea devine măr Iar mărul devine arbore Apoi pomul se umple de flori

Iar florile devin iarăși mere Inima devine suflet Sufletul se împărtășește Dar mai întâi de orice Omul devine inimă.

Hotel Rwanda în amintirea celor morți și nevinovați

Fiecare zi ne mai șterge o iluzie din priviri Și pe Pământul acesta există o singură rușine Rușinea să fii alb și să nu faci nimic Și nimic nu poate spăla obrazul albului Și nimic nu-mi poate spăla obrazul Nu mai vreau să fiu un alb și nu voi mai fi Niciodată niciodată niciodată niciodată Uite deja mă-nnegresc mă-nnegresc Sufletul meu e negru – carbonizat de milă Știu că o Lumină va veni căci noaptea e prea rea Și chiar dacă doar plâng știu că am făcut ceva Dacă doar plâng dacă doar plâng pentru Rwanda Pentru copiii și pentru toți cei martirizați din Rwanda Dacă plâng pentru Isus cel tutsi și hutu executat în Rwanda Pentru Isus executat de 1 000 000 de ori în Rwanda

I-IV

I. Lumina e caldă iar muntii șterși și cețurile strălucesc ca dintr-o stampă

Liniștea a scris forma Unor muchii exacte în Metalul cubului privirii noastre Suntem noi Aici Răcoriți de amurg Umblăm pe miriștile galbene și roșii Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flăcărilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate călătoriile Noastre Și nu ne vom invoi Soarele arde în noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor În noi inșine purtăm strălucirea de neon a vietii Îl purtam ca pe embrionul Unui om Ce îl vom naște Pe noi Ne vom naște II. Prin venele noastre ne curg quarci Și particule Strălucim Și noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Născut din nou Drept armură avem doar Veșmântul de crisolit al gloriei Suntem noi Cei care am scăpat

Cei care am trecut de munți După ce i-am aruncat în mare Munții sub care am trăit o viața Din copilărie Ajungând după ani de așteptare La picioarele Domnului Noi cei cărora ni s-au deschis ochii De pământul de argint al noii lumi Saliva și degetele lui Isus Cei care am scăpat Și am devenit vii Kyrie

III.

Oameni adăpându-se din Revelații Răsunând polifonic Precum un ținut de cascade și cataracte Acolo vom merge Voind să auzim cuvinte din gura lui Iahve Incandescente precum niște Pietre ce au stat nemișcate mii de ani În apele Pamantului

IV. Undeva înăuntrul nostru al fiecăruia Există o ușă sau poate Niște țigle căzute Pe unde putem privi în afara Acolo putem privi

*** Ochii îmi sunt trei stele fixe Nu reușesc niciodata să-i inchid

Respir prin întrebări și vise talmudice Ziua sunt autist când dorm sunt Bruce Lee Stau în mijlocul linghișpirului Aș vrea să-mi închid ochii măcar puțin Însa și când sunt închiși sunt deschiși Măcar peste un ochi de aș putea să storc faguri Și să dorm puțin ca întregul pământ Dormiți Iertând

Te iert Te iert Te iert Te iert

Imprimare

Stau întins pe noapte Asemeni unei catedrale Undeva deasupra – spre lumină Sufletu-mi se înalță Râurile orgăi reverberează în mine Umplând pardoseala cu pietricele Roase de apă/ de acum văd Sufletul meu e o Biblie

Instrucțiuni

Dacă vei fi împins vreodată într-o cameră de gazare Ce trebuie să faci este să te trântești la pământ Să stai în genunchi cu mâinile puțin ridicate Sau una în alta și să te rogi până ajungi în cer Asta trebuie să faci dacă vrei să nu-ți pierzi cerul

Viața fără sfârșit și dacă vrei să nu-l pierzi pe Hristos Pentru că orice altceva ai face e moarte

Iubire imposibilă

Acum stau în fața mâncării și mă gândesc la tine Azi am lucrat toată ziua Am cărat bârne ciment și var Și m-am gândit la tine. De ce am ochi să văd cât ești de minunată? De ce am o inimă în piept să te iubesc? De ce mă privești tu asemeni zăpezilor ce umflă râurile? Când tot ce-mi înconjoară sufletul e durere Aidoma oceanului înconjurând un colț de stâncă.

Îngerul Domnului a trecut prin mine

Domnul e atat de aproape Încât dreptatea și judecata Lui mă îngrozesc Domnul e atât de viu Încât puterea lui mă face să tremur Doamne tu ești viu Și eu nu Tu ești drept și eu nu sunt Și judecata Ta mă tremură Tu îmi ești mai aproape decat mormântul Și din orice el îmi e cel mai aproape

Fă-mă te rog asemeni unuia ce l-ai scos din mormânt Îngerul Domnului a trecut prin mine Lacrimile

Evul Mediu nu s-a terminat Evul Mediu nu s-a terminat Privesc și văd, respir și tac Evul Mediu nu s-a terminat. De mă vei pune pe rug Voi sti ce să-ți spun Dar am să plâng și am să tac Căci Evul Mediu nu s-a terminat. Eu trebuie să mor și trebuie să sper De va fi să plâng tu nu ai să vezi Pentru că tu-mi vezi doar steaua din piept Căci Evul Mediu nu s-a terminat. Se face tot mai întuneric Lumină noi nu am avut niciodată Mereu au fost stele mereu au fost flăcari Veacul întunecat nu s-a terminat. Nu e a noastră lumina – a ta e doar flacăra Al tau e rugul ce lacrimile-mi nu-l sting Nu mai plâng, privește, eu nu mai plâng Căci doar lacrimile nu le poți arde.

Live jazz I. Noaptea închidem ochii îngenuncheați în seifurile sufletelor Sunt lucruri care ard înăuntrul nostru cu vâlvătăi curbate tăios într-o lumină roșie, stroboscopică Dimineața vine ca o însănătoșire II. pătrate albastre jazz

o întuneric ofilit

LOVING SOLOMON

"Tu ma faci sa zbor" DJ Project “Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă gasiți pe preaiubitul meu, ce-i veți spune? Că sunt bolnavă de dragoste.” Song of Solomon

Teach me to Love Teach me to love teach me what I never learnt I just couldn’t or just wasn’t paying attention or Just hadn’t met you like Joseph before he met Mary You can pass by and fill my soul with your smile Your love calls for mine like devotion calls tears Love I never had or love I ever knew I could have Make me learn what God wants me to learn My beautiful and wise love my Solomon you are

1

beautiful as a temple a pilgrim can never forget you are the dream the beloved and empress of me you are my mecca and medina, my jerusalem I’m your djafar humbly bowing and adoring you a soul of esmerald smiling a brook of myrrh we are 2 rivers walking together and becoming 1 2 stars rushing into each other giving birth to a 3rd and you are the regret of the holy to my loneliness before you i am cinderella loving solomon you’re the stained-glass madonna in my heart the first and the last and the only one my prayer to god is to say you i love you

2 love is the force beyond the incomprehensibility of beauty attracting lovers to each other like lovesick stars silent and question filled gauguin meditation the forest washes her hair in the stream of the sky and words are images in which we see our souls the hart and deer are pensive drinking from their own reflections when i think of you i remember all this meaning and i’m an in love albatross in his warm world of ice i am in love with you and my heart is a lit menora god gave me this love to me to give you my heart is a lily in my eyes fed by my tears weeping unites pain and happines in me into love

3 reflected in your eyes even the sky is a lighter heart with his kind angels and pilgrim clouds in your melodic gaze the morning sparkles beautiful as a madonna sculpted in light and in my silent moments love makes me pray love is a song i’m learning as i think of you my heart is an unknown wet flower opening in the wind and in the field I confess my love to the flowers to the lilies who tell me that you are their queen beloved caliph dressed in the gold of consecrated garments i love your fragrances and your smile makes me drunk graceful you are and holy and sacred is your love

4 while waiting for meeting you somewhere in the world a life has passed like a story forever collected in a book and now I just wait to tell you i love you just a cricket in love with a pensive amethist flower a pilgrim for you and beauty walking toward a Mecca of the heart toward one thing no one understands but even unwillingly worships but you sweetheart me ten fold like a woman of marble and grace like the dewed rose's endeared by the Romantic bug of the sun the sky sings to me the same shy song of the stars I am alone but the truth of a poet is no less true

and our hands are held together in the hand of God my life is but a dream beatifically enslaved by your love

5 god calls you to see inside your love like in an ancient book to look at your soul as you would the southern cross you were not made for loneliness pleasing friend your soul is a lover's mirror but would you believe? love needs you my friend and someone else needs you too there is someone who wishes you tenderness you are alone but know that you are alone no more all because love is the algebra of life a silent singer you are putting the sun to sleep the light is your teacher walking with you in the dust you are in love now and you're her soul's friend loving the soul that imperially loves you

6 before you i’m speechless like abu nuwas before a desert lily i give you this map of my heart you have concquered i’m in love i’m in love desperately in love with you my love is a river sounding in me the herds and sheperd drink from and an entire talmud could be written concerning your beauty a consecrated sufi i am lost in the contemplation of you you are more beautiful than a white swan or a statue of marble my lady of grace loving with the heart of mary please come in my heart and let me come in yours i am your Huck Finn loving you with the unlearnt love of a boy at night when i look up i see your face in the stars but love is saudade and sensucht dor and heartbreak

7 we’re god’s world but of love we know not world is a song with author unknown if grief lies in everything then happiness lies in nothing verily it is true that love makes the heart the soul we all seek for is an anointed stone if man is a temple it’s only because of love

i seek to love all but it’s true that you are my love no other woman can i love and it’s so true i wish to say my prayers with your hands in mine say to god i love you and to you’re his love grace is for the humble and love for devout god wrote you in my heart so i can’t resist you

8 i invite you to my heart where my love waits this hanwritten book I found in me inked with unknown letters the thing that for millennia man wonders what is love deeper than the jazz forgiving as the forgiving ones the power to love is the secret of world’s beauty love is the soul of man everything that man has my love is my treasure and my treasure you are you are my love descended from beyond more beautiful than the loving moon and brighter than her i invite you to the flowers and the ornamental writing of the jordan the mountain wants to be your friend waiting for your smile god made forever and man called it love

9 we cannot love but once and only one this how man was made in likeness of one god and you love me as no one ever did and what i pray for is your one true love god gave life to me just to learn to love truth is love more important than man's oneself i'm baptized in your love as in an endless sea you are my true love and your love gives me life a walk in the world makes me see love is a prophet i lose myself in love but love finds me again you were made to love and i was made to love you so this is what i say my love i love you more than life

10

love is the true power of man and god justly living makes love immanent and heartbreak brings god down humbleness is the porter of every good thing god made woman last most beautiful than everything there is you are a book written by god in ink and stained-glass and your gaze a woman's tenderness embracing my face god is in love with you you're his masterpiece he made you to break my heart with endless love towards the splashing brook of the sunrays every skylark sings i too sing as a lovebird in the light of your glowing face you bring the day wherever you go like Jesus your brother the one who made me love you without telling me why

Luna e o prințesă

Luna e o prințesă măiastră cu un obraz de safir negru Și cu celălalt de chihlimbar incandescent privirea îi Susură prin părul împodobit de diamante ca frunzele De mesteacăn oglindind stelele în început de noapte Luna e o prințesă cum nu sunt fetele din lumea aceasta Dar e o femeie tristă ea cum trist e cerul de când e lumea De aceea nu poate avea ca iubit decât un suflet trist Ca mine frate sau ca tine omule ca tine suflete Mamă

Ploaia scânteiază între noi Mamă Ploaia pe care o plângi tu Și pe care o plâng eu Trebuie să ajungem până la izvoarele ploii Și să ne ștergem acolo lacrimile Trebuie să ajungem până în ceruri Și să privim

Marea din lacrimi A fost odată ca niciodată un duh nevăzut și fără început nici sfârșit. Duhul acesta i-a făcut pe oameni din nisip. Oamenii erau pe pământ. După ce au fost făcuți oamenii au plecat de lângă duh. Nu îi ascultau glasul și nu îi interesa ce ar avea el de spus. Duhul stătea în cer, umplându-l, și plângea – nici un om nu știe de ce sigur. Plângea ca un copil caruia îi fug jucariile departe, fara să le mai poată ajunge. Și lacrimile duhului au căzut pe pietre și nisip până s-au făcut toate marile nesfarșite și uriașele oceane ce le vedem în jurul nostru sau înăuntrul nostru.

Mărturisire despre univers

universul este delimitat de cei 2 salcâmi triști scufundați în acuarela indigo a cerului de sinagoga mică și de această lumină umedă ce îmi spală ochii ori de cate ori îmi amintesc bunatatea heruvimilor

Meditație Iubirea e o mare de lacrimi Nesfârșită Asemeni frumuseții Iubirea e o femeie Iubirea e ea Frumusețea ta mă face bărbat Și eu te iubesc Asemeni vântului înlăcrimat De ploaie/ Miracol de frumusețe îndurerată De suflet și singurătate

Tu galateea mea făurită de Indescriptibil Perfectă Galatee Miracolul meu la tejghea la trei dimineața Când nici măcar Luna nu mai contează Muncitoare în tura de noapte

Momentul frunzelor Mângâie-mi chipul alb ca un tub de oxigen. Dacă m-am născut Inseamnă că sunt mort. Cu mâini străvezii îmi scriu versurile. Acum ca niciodată când moartea… Adevărata viață îmi sărută ochii.

Muză bantu, Muză yoruba

Mi-acordez lira pe ritm blues Și-un saxofon alto îmi improvizează în piept Mi-acordez lira pe ritm blues Și însăși Muza se tânguie cu Africa în plete

Nevăzut asediu Polară tribulație brumând peșteri de iluzie Spasmodice ghețuri irump din trecut

Aur nocturn sunt aceste pietre Nisip cernut prin sită deasă de lacrimi Corăbii fără de șobolani sunt sfinții? Fericiți martiri purtători de cruce Ascultați o rugă de biet saltimbanc Duceti-o mai departe la Cel Fără De Nume Scăpați un om de gheenă și de-al înstrăinării scrâșnet Pământul meu e trist ca toată firea Răsărit din liniștea veșnicelor ape Ghiocel umbrind disperarea e și ăst poem Triste revelații flutură la gâtul solitudinii Aerul viselor devine rece în preajmă Monolit sfărâmat de infiltrațiile rătăcirilor Ani fumegând precum chibritele arse Orbecăi precum o gâză de noapte căutând ceea ce am Meteoriți polenizează apocaliptice flori Pe umărul lemnului cioplit ne plecăm ochii Zgâriați de lacrimi Ascultăm clipocitul nimfelor și privile orbilor Iar noi, chirciți în vii bordeie de lut Colecționari de zăpadă și dezamăgiri Doar viscolul ne însoțește pașii.

Noaptea va muri

Noaptea stă înaintea mea Și îmi vorbește Îmi zâmbește și-mi spune cuvinte Dar nu le înțeleg Noaptea îmi spune cuvinte Îmi vorbește despre zi Dar nu o înțeleg Îmi spune că va muri

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor Inspirație fugitivă (…) Culori necontinuate de nimeni pe cenușii pânze acoperite de praf Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă (…) Happening inițatic desenându-mi o ideogramă pe față Pe birou rămurele de busuioc și pete de culoare Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluției franceze Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile Unghie înnegrită de ușa tramvaiului radioul devenit lichid Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului Reflectoare holbate peste iarnă în orașul devenit ceață și întuneric Statui înțepenite hierofantic printre oglinzi Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip Muze gracile însuflețind templele în paragină Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului Din faruri rotunde efemer țâșnesc fascicole verzi În intersecția năclăită de noapte Bărci de gânduri plutesc pe moleculele uitării Alge împotmolind tălpile viselor Mărturia exploziei electrice cirus Prunii livezii își șoptesc egloge Văzduh geometric (…) Nori în vârtejurile nașterii apotropaice Sculpturi pop din cuburi de bazalt lipite cu aracet După-amiaza petrecută la fereastră (…) Sprijiniți în palmele transformate în frunze Triunghi ascuțit ca o rachetă scuturându-și șuvițele de flăcări Vechi locomotive negre răsturnate precum niște jucării pe covor Părăsindu-ne plutele înotăm în propriile lacrimi Cadet pe corabia cu nume de pasăre Vântul îmi tocește muchiile cubiste ale buzelor ce rostesc numele Iubirii (…) Făpturi hidrodinamice plonjând optimist în pâlnii cu mortar Falsă exasperare în fața arborelui pragmatic Tablouri realizate cu amprente cromatice (…) Bibelouri purtând conversații în noapte pe rafturi Culori așezându-se simplu pe hârtia umedă

Seraficul amestecat cu abjecția daimonic geniu lucrând la normă Valuri sărate îmi inundă cortegiul Pe chip am o meduză ca mască mortuară Din bare de fier nituit un măslin cu frunze ghimpate de plexiglas Ocean cu valuri distincte precum tușele impresioniste Planeta stratificată arbitrar urletul durerii Pământului Bancnote folosite în loc de cărți de vizită și de lanterne Oameni uciși pentru bani purtând steme de state Moartea insinuându-se printre noi ca unică realitate Lumea a Treia legată în lanțurile lagărului planetar Encefalul atmosferic al Terrei ros de depresie Bolovan turtit înaintând în necunoscut Orașe invadate de imperii de termite Diptere gri ce-și depun ouăle în pielea noastră Radiourile liniștindu-ne angoasele întru importantul comerț Viața părăsindu-mă la crepuscul Unul din șamanii comunității Revoluții de catifea înăbușite cu perne de pluș Pictură în frescă imitând grafitti-uri Frunze de cireș zburlite precum o coafură afro Evenimente de abia trecute năpădite de mâlul aglomerării prezentului Nisip curgând misterios din cutii de carton (…) Copilăria devenită un situ arheologic Dansul expresionist al frunzelor însuflețite de vânt Picurii de apă spălându-mi praful de pe chip Stele îngropate pe umerii generalilor Noaptea sosind ca o divizie de tancuri Frunze purtate de vânt în deșerturile mantice ale îndoielii Furnicar de stele adunate în jurul matcei De la mii de ani lumină distanță Pământul strălucind enigmatic Muște zgâriind hexagonal sticla Circular șir de zile primitive salbă de mărgele străvezii Pleoape arzând tropical lângă clipocitul febrei marine Nisip topit în lingouri Moartea îndepărtată precum următorul week-end Încă o noapte sub cerul pelasg Ziduri surpate cerul nopții scăpărând ca un vitraliu Legende țesând trecutul Elicoptere transportând uraniu către centrele de prelucrare (…) Oceanul Arctic inundând Europa Tatuaje incașe în scoarța baobabilor Deznădejdea zvâcnind precum un pește abisal Filozofi încărunțind la orele 18 Schelete de uriași dinozauri lângă autostradă Lavă încremenind sub elemente Aborigen sfârșit sub soarele pătrat Efemeră argumentație a erorii convingătoare ca o bilă de heroină

Docte biblioteci umplute cu tomuri despre greșeală Vieți trăite doar pentru a umple câteva cărți sau cd-uri Și apoi o moarte adesea autoprovocată după un lame destiny Rânduri albastre scrise de fiecare din cei mai mulți din cei șase miliarde în imponderabilitatea revelației ignorate Aliniamente de zgârie-nori captând feeling-ul genezei și al primului început Conștiința mozartiană a frunzelor Neoplastic Stratocaster Lira electrică pe măsura secolului douăzeci Corzi de aur ce vor amuți când noi Vom fi acolo și nu aici Revelații parașutându-se precum trupele de ocupație Albastru Ierihon sunând în saxofoanele Harlemului Singurătate strivită ca un pachet de carton Ploaia izbind frunzele copacilor (…) Mușuroaie crescând precum orașele sub lumina de neon a amurgului Copaci de umbre acoperite de aburul gheții ochilor noștri Bard rătăcit printre Muze în Parnassos Duh expiator pogorât călcând pe frunzele galbene Din inima mea Surpat zid în jurul templelor grecești susținute De aliniamente de furnale în flăcări Suflare de aer cald pe ochi Apa solidificată în aisberguri Transparente ziggurat-uri curgând ca un oras de uriașe Blocuri către sud Topindu-se tot mai mult și devenind apă amară Și întunecată precum fruntea unei surori din Africa Inspirația strivind metafizic poeții Arta devenită o știință exactă Universul sprijinindu-se pe o singură axiomă Gheizere trădând râuri subterane Meșteșugari medievali reprezentând miracolul în catedrala Cu ferestre mari cât oglinzile de mână Muncitoare jamaicană sub soarele mulatru împletind cântece în păr (…) Imaginea lui Hristos fotografiată în emulsia de sânge a Giulgiului Africii Frunze scuturându-se enigmatic din glastra ikebana Marea Egee înverzind transparent insulele locuite de apostoli Cu tălpi prăfuite Fețele fraților noștri înnegrite de lacrimi Nervi scormoniți exhibiționist în cadrul noilor isme Muzica de cameră dispărând de pe servere Din lipsă de afișări (…)

Oameni dărâmați contemplându-și degetele încleștate Unghii umplute de pământul aspru al urletului Egoismul narându-și propriul ego amăgit de tricksteri Sfârșitul strălucind pe munții Canaanului Prooroci anunțându-ne deznădejdea (…) Consumatori zâmbind cu priviri de zombies Becuri de tungsten falsificand lumina udă a cuvintelor Pagini tipărite industrial conținând unice clipe de revelație Ochi verde smarald strălucește luna în surdul clipocit cosmic Buze de fildeș murmurând rugăciuni în arhipelaguri oceanice Treime nevăzută Grație pogorâtă însuflețind lutul Epifanică reflexie a Luminii în luciul frunzelor Nori străjuind ca un cântec brazilian (…) Ritm ciobit oval printre pietrele născute de apa râului Litere străvezii ilustrate de înluminura dimineții Oameni murind de frig în blocul nostru într-o noapte oarecare de iarnă În care noi ne-am uitat la televizor și apoi… îți amintești ? Am pornit radioul și am dat făcut un chef Sau mai ții minte când am mers cu mașina o lună mai tarziu? Și la punctul giratoriu stătea un tânăr la ocazie Un muncitor, un student, cine știe ce-o fi fost. Nu l-am luat și apoi la sfârșitul săptămânii am citit un articol mic În gazeta orașului în numărul 21-28 ianuarie : Un tânăr navetist a fost găsit degerat și jefuit la sensul Giratoriu. (…) Nori alunecă precum niște ciudate bărci de pescari Salcâmi niciodată înfloriți uzi de picurii de cerneală ai nopții Frunziș încărcat de păsări și gânduri Muzicalitatea pământului vâjâind în penumbră La vere revolution est prêt a porter Picioarele mi se afundă în răcoroasele frunze ale nopții Clipesc cu ochi limpezi ca doua pete de acuarele Evanescent personaj de animație cu privire indigo Înserarea se manifestă printr-o absență Necunoscut strălucind mistic de cealalta parte a ostrovului Jungla strălucind în ochi africani Penele păsărilor îngălbenind în septembrie Ochi arși de acidul propriilor gânduri Cu ochiul inimii deschis călătoresc către cerurile în revoluție Rotindu-se amplu sub strălucirea tălpilor Lui Dumnezeu Scoici secretând perle în jurul sidefului zgâriat ostrakon Tristele momente când inima omului devine pură ca un excalibur Marea oglindă a eterului reflectând orbitele Galaxiei

Măști gratuite zâmbind vorace sub stindardul mizeriei Idealiști murind în singurătate Extazul profetizând în magnifică pierdere de sens Cărți arse în cuptoarele furnalelor Primitivi aborigeni zgâriind grafitti-uri mnemotehnice Nesfârșitul născându-se aici printre ocru-ul frunzelor Strălucirea apei la orele 17 dând iluzia creației păstrătoare a negației Solipsiste Universul iluzoriu mutant al Ideii Poet pitoresc precum un bibelou zdrobit pe caldarâm Sunt orbit asemeni unui somn albastru-întunecat scos repede la lumină Noaptea aruncă o altă lumină ce pâlpâie în nervii noștri Având ca umbră mizeria propriei inimi mă las luminat De frunze și vântul ireversibil Dealurile se cabrează înconjurând orașul Asemeni unei turme nomade Veșnicii consumatori ctitorind supermarket-uri Trandafiri părăsiți pe o bancă Martori ai unei întâlniri ratate Blânzi pițigoi morți de frig iarna Simetrii fasciste încețoșează mușuroaiele în această zi putredă Iar până la urmă tot ce ramâne e un cantec reggae Fluture acoperit de mici cristale escaladând vertijuri Salcâmii acoperiți cu mușchi și lacrimi (…) Artă apărând în mod secundar din pură necesitate Muzica devine palpabilă într-o partitură de bemoli Cărți cad misterios din rafturi alegându-ne Fauna marină înțepenită în pietre Nor fluturând ca un sombrero Din metrou cerul văzut printr-un grilaj Cu păr valuri sărate aed al Lumii a Treia Luminozitatea cerului estompându-se treptat ca pe un dreptunghi Vegetația primăverii strălucind ca fosforul De pe spinarea peștilor oceanici Verzi Ce mușcă atunci când vrei să-i scoți din acvariul supermagazinului Amurgul clipind în Morse cu ochii lui albaștri Cerul mă săruta cu buze întunecate Protest incizat în copacii de aur nativ ai dezastrului optic Alge și cochilii îngreunează apa albă a fluxului Peste pietre râul Draperie transparentă precum o respirație Lemn închircit într-o creștere a abstractului Angajată într-o dispariție prematură planeta respiră Sub fulgere matematice Lumina organică strălucind în noi Terra devenita o aglomerare urbană

Poemele autorilor romantici înălțându-se în turnuri Prin camera de cămin Noaptea strălucește precum o stea reflectată în mii de oglinzi Frigul mirosului pătruns de rășină al ierburilor din tundră Linii ritmice ale noului neolitic pe chipul planetei Vocea-mi se multiplica în coifuri de fier Deznădejde în fluctuații însoțind triburi de clone Mitic păcurar al turmelor de nori Ploaia maschează cu desăvârșire sfârșitul În straturi adânci de șisturi ferigi carbonizate Apriga zbatere a aripilor Timpul înnegrind fereastra Plopi cu frunziș de flăcări luminând precum îngerii (…) Copilăria fluturând grandios zmee în urmă Stinse linii de albastru și lumină ștearsă compunând o operă de artă Amețeli vâjâind precum un salt boungee-jumping Paradigma mayașă scufundându-se în lichidul cerului Manechine de plastic transportate spre săli de expoziție Și acei ochi orbi Când deja exist și degetele lui de lumină Mi-au mângăiat fruntea când am ieșit din ele Când am să respir pentru ultima oară Am să-i devin propria respirație În rotație imperceptibilă Soarele Sentimente patristice acoperindu-ne privirile precum un păr prea lung Comper al Apocalipsei printre pietrele insulelor Remușcările înaintând în divizii Natura deszapezită de imaginație lângă Sfârșit Vă rog nu mai levitați Profilul arhetipal al unei fiole cu penicilina sau al aceleia O cât de valoroase al unui viitor antidot asupra virusului HIV Vindecarea înscrisă într-o metafizică formulă chimică Gânduri deznodate la suprafață din imponderabilitatea și hipnoza lirei Note de jazz Monoton lustruind sticla dimineții Bompres al meditației scufundat iar și rar în omniprezența inutilității de zgomote Păsările imprimându-și caracterele cuneiforme ale aripilor În plastelina atmosferei Fulgerele întruchipează niște albaștri plopi cristici Stoluri de flash-uri răsfirându-se planat în pieptul electric al poetului Instrumente muzicale de aramă și simțământ perpetuu Precum plantele care ies din pământ Cifre arabe Vărsatul de vânt al dezamăgirii primăverii exacte Cerul acoperindu-mă ca un scut de marmură Aglomerația de asteroizi densă ca un perete

Galaxiile angajate într-un magnetic joc zen Ecoul fântânii părăsite încărcându-se de ecouri galbene Nava cosmică făcută din diamant Meteor al suferinței omului în ostroave de lumină Diluviunile timpului târâte în abstracte rotații Oceane de fosfor aureolând planete în geneză Terra Enigmatică precum un monument de pietre necioplite Acoperit de alge și ploaie Cerul pătat de nori Ca și cum ar sta la pândă Visare înscriind pătrate în raze incerte Rugăciunea și-a lasat semnul mâinii în praful podelei Guri sărutand petalele diafanei atingeri a Ideii Țipătul vertebrelor depunându-se în sedimente Panteon de formule algebrice adăpostind cuvintele profeților (…) Sub nori plutește împietrita maieutică a ratării Pătrat curb zgâriat de colții primelor zile Înalte statui de fier cu ochii sfărâmați de fulgere Cununa din frunzele gândurilor Flirt al abstractei Muze Suflet lăsat vraiște în urma polisului pustiu al cunoașterii Catolice rugăciuni oglindite în sticla vie a ochilor (…) Emoția nesfârșită a înserării ce întârzie pe ramurile Încă înfrunzite Și emoția părăsirii omului de aur Cu ochi adânciti de idol Statuie care va pândi din orice Babilon În asfințit fereastra strălucind galben Precum sufletul nostru Lira elenă împrăștiind stoluri de sunete Frunze înconvoiate precum ogivele răzuite în piatră Bolovani eclipsați de efortul aripilor În această noapte liniștită precum o pană de curent Ochi sprijiniți tridimensional de fruntea veșniciei Fulgere ne încunună părul cu aripi albe Arabescul ființei cercetându-ne în incandescente valuri Plopi sărutându-se ca pe băncile Parisului sub ecranul imaterial al cerului Umbrele amurgului înaintând înăuntrul oglinzilor Și încăperilor orașului Pleoapele nopții zvâcnesc răsărituri Părul vântului spălat în vârtejuri de liniște Suflete fuzionând prin sărut precum acuarelele Universul strălucește în noapte asemeni unui mare New York (…) Adevărul incendiindu-mă cu o mângâiere inefabilă.

Note de călătorie Iarbă udă lipindu-mi-se de mână Înconjurându-mă cu verde oceanic Sub cenușia ploaie englezească Arzând de nenumărate albe flori Prunii deveniți ruguri vii Printre pietrele răsărite din pământ În livadă Izolați pruni înfloriți Ca o ceață coborâtă la pământ Din iarbă Flori caligrafiate.

O piatră

O piatră Am o piatră în mână Dar nu Nu o voi arunca Voi muri cu ea în mână Fii liniștit Pentru că piatra aceasta purpurie E inima mea

Ochi de sare Suflet ieșit din gura lui Dumnezeu strălucind ca o respirație inoxidabilă Cuvântul aramaic ce ne strălucește tuturor sub buze

înainte de sigiliul morții Îngerul care veghează incandescent de parcă ar fi alcătuit din mandale și svastici Soarele care mi se imprimă pe frunte asemeni unui cuvânt sacru Somn legănat de corabia lui Sân Cer Vâslaș e vântul – stelele dorm Aerul rece al lipsei ne vâjâie în priviri Noi – cei autoexilați din grație Cu tălpile tocite de pustiurile întunericului Luminat de blitz-urile stâlpilor electrici Fulgerând Încălătorit înspre gigantul chip al zeului cu ochii săi de cristal în care mi se reflectă ochii de sare

Om în alb (poem ikebana) Păsări îndepărtându-se

alb pământ

Omniprezența pământului

Necesitatea umanizării Și a reumanizării Când totul ni se distruge in mâini În caleidoscopul colorat al amurgului Visele îmbucându-se unele într-altele Picuri luminosi căzând în noapte Pe roua rece a civilizatiei Începutul chemând reînceputul Simpla dispariție a propriului trup Intrat în somnul obiectelor Ce-mi scrie oare în liniile mâinii Sau în ridurile feței, nimic de bună seamă Degeaba m-am acoperit cu tatuaje verzi Povestea corpului meu înca neted Nu poate fi înabușită Port în piept urma sabiei de duh A fierului în flăcări a îngerului Marea Neagra oscilând după Lună Regulat, ca o respirație Rob al tanagrei gigantice De aer și argilă purtată de vânt Cu obrazul transparent pistruiat de stele Poezie cu sufletul ei cel nevăzut Dar atât de terestră Apollo, golane, pe unde umbli ? Cioplit patron poetic Cununa de chihlimbar îți strălucește pe tâmple Porți în mâna lumina Părăsită Deschis luminii ca o frunză În fața pleoapei convexe A cerului. Dealurile estompându-se În cununile de cețuri Nevăzute în noaptea căzută Ca dintr-o călimară de tuș.

Omul de zăpadă

Îmi amintesc de o-ntâmplare veche pe când eram șoimi c-o fată colega mea eu pui de ursoaică și într-o ureche eram nedespărțiți deși o-iubeam pe soră-sa colega mea frumoasă ca Luna prințesă atât de frumoasă atât de frumoasă era că-mi amintesc și acum iubirea nențelesă era infinit mai frumoasă decât sora sa stăteau atunci la un bloc sărăcuț și eu mergeam dincolo de ploi să le văd pe gemene cu ochii mei pierduți și nu mai știu nimic de ele și de noi iar într-un vechi decembrie într-un vechi ger zidirăm amândoi un om de zăpadă triști privindu-l până Maria frumosul înger suflându-i cald în ochi îl făcu să vadă.

Orație (sculptură în lemn)

Norii încep să îngălbenească cerul iar vântul mă acoperă cu aripi uriașe fumul gunoaielor arse ne luminează într-o nuanță albastră Perfecțiunea mi-a numărat lacrimile cum își numără țăranul gutuile la sfârșitul toamnei – Soarele străluceste stins ca un ochi acoperit de cataractă Toamna îmi va vesteji părul îngălbenindu-mă Cum de nu m-ai făcut Doamne mesteacăn să fiu doborât și dus la târg

Organică armonie

(poem experimental)

Auroră de psalmi înnegriți de cânt Acest început mărturisit Un sărut delicat sub zbârnâitul stâlpilor de Înaltă tensiune Emancipat de sub tutela lumii Căzut între stâncile memoriei Jelesc frunza gurii zgâriată De buza înaripată A toamnei Timpul se scutură.

Paian Wordsworth, tu, Holderlin, unde sunteți Mocani romantici, bătrâne Caspar? Ah, în văzduh purces-ai drum nordic.

Parabolă nepătrunsă (mormântul Bunicii – parabolă de jucărie)

O Mamă, un Copil și un Mormânt. Toamnă galben arzând. Pe Mormânt sunt frunze de aur, în părul Copilului sunt frunze bizantine, în ochii Mamei iubirea și frunzele se amestecă cu lacrimi. Și Mama îi spune Copilului să țină lumânarea și să apere lumina de vântul de Noiembrie. Copilul păzește flacăra așa cum îngerii îi țin pe oameni în brațe apărându-le sufletele. Și e Mormântul galben acum de frunze,

Mama indescriptibilă și Copilul meditând.

Pădurea Omul care își udă pașii în rouă de umbre Copac creionat de limite impasibile Aglomerare de fragile frunze în vânt } sub mecanica adevărului Am privit arborii de pe marginea autostrăzii întorcându-mă prin străluciri de faruri în întunericul unei ierni străbătut de discul sentimentelor ca de un furt Strâng urme de pași pe cărarea din sclipirea de sticla a privirii Drum făcut din cărămizile palmelor mele Cântec ciudat precum al indienilor din nord Gigantice aisberguri ne plutesc prin sufletele chircite Sfărâmați de fosforul amurgului ca de o moarte Ne plângem unii pe alții ascultând pulsul cerului Te privesc cu diamante șlefuite de sarea lacrimilor mângâindu-te pe fruntea de marmură castă sculptată de dalta celui mai frumos Vis Arbori electrici de fulgere se întunecă prcum o pădure

Pictogramă indescifrabilă Îmi apăs palma deschisă pe calcar

Dacă mâna mea ar fi fost Dată prin vopsea Ar rămâne o urmă De palmă deschisă Dar așa niciuna Nu va rămâne

Pietre

Bolovani rotunjiți de curgerea râurilor Prin sute de mii de ani Stânci mai vechi decât dinozaurii Pietre înghitite de crocodili Verzi, maronii, galbeni, albi Oceanele contemporane împânzite de corăbii scufundate, Lingouri de plumb, aramă acoperită de cochilii și alge, Cantitatea enorma de sticle cu mesaje Sparte de carenele metalice ale vapoarelor Sau implantându-se în recifuri Pietricelele – pete de culoare Frumusețea nudă a grohotișurilor Șterse bibelouri magmatice Lemne pietrificate Fildeși de mamut Cochilii, frunze și libelule incremenite Chihlimbarul luminos Molizii atât de îndepartați Deveniți cărbune Muțenia tărâmurilor de dincolo Cântecul cerului cu îngeri mai mari decat galaxiile

Poem asupra vieții

Cât de frumos ar fi de s-ar transforma lacrimile În săruturi incandescente de zăpadă curată De frumusețea ar fi fost eternă asemeni iubirii Dacă timpul ar fi doar un mit iar tu Atena Cât de frumos ar fi de s-ar transforma lacrimile În săruturi incandescente de zăpadă curată De frumusețea ar fi fost eternă asemeni iubirii Dacă timpul ar fi doar un mit iar tu Atena Nici nu vreau dulcea frumusețe de nu e eternă Sincer vorbind nu-ți doresc iubirea biată creatură Fiindcă robi cu toții suntem de Timp puși în lanțuri Nu-mi doresc iubire și eu sunt un cărăbuș vremelnic Nici nu vreau dulcea frumusețe de nu e eternă Sincer vorbind nu-ți doresc iubirea biată creatură Fiindcă robi cu toții suntem de Timp puși în lanțuri Nu-mi doresc iubire și eu sunt un cărăbuș vremelnic

Cuvintele mamei

Trebuie să dorm Acum Trebuie să mor Până mâine Pentru că moartea e dulce Ca somnul Pentru că somnul e oglinda unei cărări vesnice Pentru că somnul e moarte

Poem închinat noilor zori romantici Lujerii izvoarelor răsărind din deșerturi

Meteorit sfărâmat în jungla ecuatorială Lumina albăstrie acaparând lumina dimineața Poeți mai cunoscuți decât Coca Cola Intârziind un minut sau două La întâlnirea cu Polymnia Lângă cadranul busolei făcut din Biblii Pe puntea prelungei corăbii “Parnassos” Uimit în fața simplității esteticului Sub cerul ca un vitraliu Nevrednic matelot păstrător al amintirilor In ruliul apei curgând prin clepsidre Frunze uscate și cioburi solare plutesc Pe rigolele toamnei Stâncile zgâlțâie valurile în preajma Barcazului cuprins de febră la strigătul “pământ!”

Poem

Aș putea scrie un poem. Dar poemul nu oprește foamea. Cel flămând și fară speranță nu l-ar putea mânca. Aș vrea să scriu o pâine.

Philosofism

Degeaba vom scoate icoanele de pe pereți Punând oglinzi în locul lor Și după aceea degeaba

Vom transforma oglinzile în vitralii Degeaba vom doborî stelele cu săgeți Culegându-le și punându-ni-le în orbite Și după aceea degeaba vom privi romantic Fetele ce se plimbă prin parc

Sonet Medievale vitralii globi de gemă Născuți de “Fiat lux” în trupu-mi înstelat Lumină înconjurând lucrurile Desvet romantic privesc din văgăuni Raze cristaline de primăvară Peste copacii încremeniți nipon Nemișcate gheișe prin fumul de ceai Florile de salcâm sărutându-mă Vechi mângâieri tocind sticla pupilei Transparente lupe deschise oglinzi Sub apăsarea moale a cerului Parfum de ocean pe pielea-mi curată Am părul de alge îngânând apa Înotând prin acvariu sub ai voștri ochi.

Strofă de Abecedar

Cand sufletul meu nu Te vede Sunt ca un copil cu o piatră în mână Ce nu are nici o mare În care să o arunce

Submarin

Ochiul mare al unui pește Mă fixează De dincolo de hubloul Al cărei nerv optic sunt.

Templu Stau întins Și îmi întind mâinile perpendicular Mâinile mele sunt 2 coloane Sunt un templu Stau pe pământ Și îmi întind mâinile spre cer Mâinile mele sunt Iachin și Booz Sunt un templu

Tocmai s-a lăsat noaptea

Tocmai s-a lăsatt noaptea A fost seară până mai adineauri Acum e noapte Așa că aprinde-ți candela fecioară Tocmai s-a lăsat noaptea A fost seară până mai adineauri Acum e noapte Așa că aprinde-ți candela fecioară

Trei înfrunzit

Păianjenii țes ceruri ‘nstelate curb Picuri de rouă spulberă noaptea În catacombe străvezii prinși Frunze uscate îmi țin umbră tâmplei Și crepusculare armonii căzând Sub mantie de toamnă rotund dispar Sonet mințind destinul Lacrimi ciobite tresar naive

Un înger trist

Îngerul omului Arată ca omul Dar este un Înger Curat Dacă omul e bun Îngerul e fericit dacă omul e rău Îngerul e trist aproape Mereu

Un punct pe hartă Ostrov în mijlocul unui deșert de ape și plângeri Doar oboseala mai vine în treacăt Aici peștii dorm cu ochii fosforescenți Iar mareea ne urcă până la piept timp de șase ore ‘Incomod’ vei spune dar noi avem alt sistem de referință În stânga e o prăpastie ascunsă din planuri verticale ca niște ziduri Iar în dreapta ești tu

Vor înflori

Ochii mei sunt doi bulbi Doi germeni de lalele indigo Și știu – știu Că ochii mei vor înflori Mâine când am să te privesc Nimrod și fiara

Nimrod vânătorul de oameni a găsit făptură nemaivăzută nu o ucise ci așteptă să-i crească ghearele colții labele ochii inima au stat față în față vânătorul hrănind fiara cu propriul sânge iar când îi văzu ochii mari cât stelele își luă căciula regală de aur și o dărui tăcutei fiare închinat plecând în pustiu fiara îl urmă tăcând *** Je suis malade „je suis jeune fille” j'ai tout et je besoign rien amour m'est interdit „vai minha tristeza” Tristan

Birth makes the princess not the empire even a slave she has her esquire Basm Mergeam spre asfalt spre casă Trecând pe lângă Cavalerul Înzăuat Ce scrie pe tapiseria pe care o porți? m-a întrebat Nu știu nu mai știu Vezi e cu steagul Angliei dar e verde cu alb Am găsit-o în piața de rolleri E a unui Inorog un prieten de-al meu zise Cavalerul Nu mi-o dai mie? Mai am una Tot el a pierdut-o Întrebăm pe cineva cuminte și vă dau literele fiindcă singur nu știu cui Cavalerul, Inorogul și cu mine mergeam pe stradă cam gândiți privind în jur când eu am observat-o pe sora Portiei pe când ea ne întreba ce vrem fiecare eu i-am dat manuscrisul Inorogului pentru că el l-a plătit Cum am putut să uit Cal Zănatec? m-am întrebat plângând și plin de rușine. *** Am întrebat pământul: -Mă iubești? -Desigur, mi-a răspuns, sunt mama ta. Fenix

Privește-l, el e Copilul în lume numit Fenix nu fără tată unul dintre Oamenii Mari. Ades poți pune mâna pe doi arbori diferiți fără să știi că o faci în pădure mai erau alți Oameni Mari. Lumea e bântuită de la început nu îți dori să-l vezi teroristul împotrivește-i-te. Știu despre Sumer și despre Nar-mer știu despre daci și despre cimerieni știu despre pământ și despre cer sunt un Copil. Port pe cap o coroană uriașă

de alamă scumpă după cum teroristul are la gât o cruciuliță îi știu forma. Au fost multe războaie de la începutul lumii am făcut spațiul mediteranean pentru că erau pomi dar nu a mers așa că ne retragem spre nord. La sfârșitul care nu există Oamenii Mari l-au împușcat pe terorist am văzut. Am ridicat cruciulița căzută pe asfalt trebuie să-ți împlinești visele Copile trebuie să-ți împlinești visele cruciulița de acu e acum în coroana mea. Bodhi M-am așezat lângă copac și copacul a stat cu mine Nu m-ai înțeles mi-a spus punându-mi mâna pe frunte Nu te-am înțeles i-am spus punându-i mâna pe frunte *** I was at the embankment at night and its water was filled with stars I took water in my hands and the stars weted my face *** One thousand kisses means Mama I look but the sky is black I'm so sad but I feel alone I remember your cool hand caressing my forehead that's the first thing I'm going to wish in heaven Fata și roza Fată sunt și tot ce vreau e roza asta în păr Roză sunt și tot ce vreau e să mă aleagă

Fetele stau în case mari iar rozele așteaptă Fata e acum femeie și fuge printre gențiane Sunt talazuri de flori diamantine lângă mine Ea mă ia pe mine roza veștedă sărutându-mă

*** My head is dynamite my heart is radioactive I am the fifth element I am a woman or a girl world would be nothing without me *** My broken life brought love *** Sunt Fram stau la Polul Nord sunt prieten cu Apolodor stă la Polul Sud acum e prea departe de mine nu îl pot întâlni dar când privesc cerul îl văd în lumini spunând "Mi-e dor, mi-e dor!"

Autoportret

Pe ochi am funigei de lacrimi sunt ofra haza plâng nevăzut vezi ce frumoasă sunt dar vezi doar atât trebuie să ne îmbrățișăm și să plângem a spus profetul

Om

Omule spune-mi care e numele pământului? ce îl însuflețește? privește-ți ochii precum ai privi un izvor doar binele este amintit numele pământului este om

Ieșirea din triunghi

Ieși din triunghi păzește flacăra în cimitirul plin de oameni iartă-i iartă-te cere iertare de la cei vii și de la cei numiți morți ochiul e o sferă IIII

Hate and you will be loved because you don't deserve nirvāṇa is a state of mind love what you miss

Cartea din Ecbatana

Ce îți spun știi

ai știut dintotdeauna nu vei uita vreodată vei face întocmai ce îți spun sau nu îți vei tăia singur capul așezându-l pe cartea deschisă a palmelor acum deschide-ți ochii a spus Dumnezeu *** De ce-ai măiestrit iubirea? nu ne chinuim destul noi oamenii de carne și de lut? pământul e trist tragic mi-e sufletul progresiv cu iubirea crește suferința și suferim în taină ca și tine de ce să suferim cu toți Dumnezeu om înger? doar pentru că îndrăgostiți iubim ca nimeni alții și nu e nici o vindecare nu există crematoriu pentru cenușă doar să nu mai iubesc întristat adesea an după an iubirea crescând asemeni unui uriaș și înconjurându-mi ochii în lumină tristă nu vreau să mai iubesc dar să iubești nu poți tristă armată suntem îngropați în sentimente acum c-am spus acestea sufăr și mai mult dar nu nu poți să nu iubești

I-IV

I. Lumina e caldă iar muntii șterși și cețurile strălucesc ca dintr-o stampă Liniștea a scris forma Unor muchii exacte in Metalul cubului privirii noastre Suntem noi

Aici Racoriti de amurg Umblam pe miristile galbene si rosii Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flacarilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate calatoriile Noastre Si nu ne vom invoi Soarele arde in noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor In noi insine purtam stralucirea de neon a vietii Il purtam ca pe embrionul Unui om Ce il vom naste Pe noi Ne vom naste II.

Prin venele noastre ne curg quarci Si particule Stralucim Si noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Nascut din nou Drept armura avem doar Vesmantul de crisolit al gloriei Suntem noi Cei care am scapat Cei care am trecut de munti Dupa ce i-am aruncat in mare Muntii sub care am trait o viata Din copilarie Ajungand dupa ani de asteptare

La picioarele Domnului Noi cei carora ni s-au deschis ochii De pamantul de argint al noii lumi Saliva si degetele lui Isus Cei care am scapat Si am devenit vii Kyrie

III. Oameni adapandu-se din Revelatii Rasunand polifonic Precum un tinut de cascade si cataracte Acolo vom merge Voind sa auzim cuvinte din gura lui Iahve Incandescente precum niste Pietre ce au stat nemiscate mii de ani In apele Pamantului

IV.

Undeva inauntrul nostru al fiecaruia Exista o usa sau poate Niste tigle cazute Pe unde putem privi in afara Acolo putem privi

Sâmburi de piatră Atâția și atâția sâmburi de piatră Purtați de pârâurile de aer ale toamnei Atâtea semințe nobile sfărâmându-se în deșerturi

În prag de lungă iarnă Boabe lustruite de valuri aspre Lucioase ca niște nasturi de plastic Sâmburi fără viață zdrobiți sub tălpile mulțimilor De oameni singuri Grei sâmburi de piatră atârnându-ne in piepturi Veșnic neîncolțiți Sâmburi morți și singuri Precum o planetă îndepărtată Acvariul

Sunt un peștișor galben într-un acvariu zilnic mă întorc și privesc lumea prin ferestre noaptea adorm în întuneric printre pietricele și ferigi sufletul îmi e un peștișor de aur pot îndeplini orice dorință trupul mi-e un acvariu cristal viu străpuns de lumină *** M-am prezentat înaintea muntelui și muntele era ascuns precum Dumnezeu în cețurile creației izvoarele râului se pierdeau în nori acum stau cu fruntea plecată afară peste morți moare zăpada în munte jivinele nu văd nimic asemeni nouă iar soarele și Luna sunt două clopote lovite de vânt Portul de aur

Inspir adânc auzind gălăgia de afară băieții își strâng în brațe fetele de aur unii beau rom și joacă zaruri ori cărți măsluite sau își trec cuțitele printre degete pe punte peste arginți dorm legănat de caravelă uitat într-o lume nouă

Indios bravos

The sun is such a fool every night we steal his gold swords one by one and put them into our blue hair we try not to fall asleep ut when we do he comes and takes them back Rugaciune Marie Marie fată sarmană Ce-o fi de tine cand vei fi Mamă? Ascultă-mi inima pulsar prin Cosmos Adu-i inima înapoi în Rhodos Și nu lăsa nu lăsa să plece Departe Ascultă-mi inima pulsar prin Cosmos Adu-i inima înapoi în Delos L-ai țesut pe Fiul cu ochii de Ger Și în praf și-a plecat aripi marele Înger Acvariul Felix Rian Sunt un peștișor galben într-un acvariu zilnic mă întorc și privesc lumea prin ferestre noaptea adorm în întuneric printre pietricele și ferigi sufletul îmi e un peștișor de aur pot îndeplini orice dorință trupul mi-e un acvariu cristal viu străpuns de lumină *** M-am prezentat înaintea muntelui și muntele era ascuns precum Dumnezeu în cețurile creației izvoarele râului se pierdeau în nori acum stau cu fruntea plecată afară peste morți moare zăpada în munte jivinele nu văd nimic asemeni nouă iar soarele și Luna sunt două clopote lovite de vânt

Portul de aur Inspir adânc auzind gălăgia de afară băieții își strâng în brațe fetele de aur unii beau rom și joacă zaruri ori cărți măsluite sau își trec cuțitele printre degete pe punte peste arginți dorm legănat de caravelă uitat într-o lume nouă Jidovul rătăcitor Încet merge Jidovul pe drumeag încet își amintește un vechi gând în urmă rămâne satul râzând oamenii hârâie câini în harțag încet își amintește un vechi gând încet merge Jidovul pe drumeag oamenii hârâie câini în harțag în urmă rămâne satul râzând

Cântec Stelar Stelele se cheamă unele pe altele Una îi spune alteia vino Și cealaltă îi răspunde vino Stelele se cheamă unele pe altele Stelele ard asemeni hidrogenului Vor să-și ofere flori și sărutări și oameni Întregul univers e o candelă aprinsă Stelele ard asemeni cerului

Experiment

Un fizician a prins o privighetoare și a închis-o în vid până a murit pe urmă a ascultat înregistrarea Patetic! Aș fi cântat mai bine

dacă aș fi fost privighetoare Posteritatea a murit și din chinul păsării nu a rămas nici măcar o placă de patefon Patetic! a spus D-zeu privind Pământul închis în vid Ithaca

ITHACA ITHACA ITHACAITHACAITHACA ITHACAITHACAITHACA ITHACAITHACAITHACAITHACA ITHACAITHACAITHACAITHACA ITHACAITHACAITHACAITHACA ITHACAITHACAITHACAITHACA O amintire a unei Urse Mici

Când mama trăia obișnuiam să-mi sprijin fruntea de templul frunții ei și eram o Ursă Mică și Ursa Mare acum mama e moartă acum mama e în mine acum mama e în cer acum mama e în mine am de cine să-mi sprijin fruntea Cortegiul handicapaților

Am mers purtat de șuvoiul de sare ajungând la Castelul Hunedoarei sperând să întâlnesc un prieten m-am topit în potopul de martori ca și puțini alții mi-am făcut cruce la intrarea în basilica amnezică

iar înăuntru am văzut sindrofia neștiind cum să plec tatăl meu era deasemenea acolo totul îi plăcea foarte mult era un experiment pentru a-i vedea pe martori ajutându-i pe bolnavi un tânăr dădea insigne ne întrebă care ne plac erau roșii, roșii mari, steagul Japoniei, albe, albe mici eu am ales una albă mică Apoi am plecat cu o femeie cu o mașină am mers peste linii ferate diguri înclinate șanțuri incerte unu unu trei până am ajuns la o răspântie Acolo într-o casă deprimată doi bolnavi se giugiuleau și noi nu știam pe ce drum să mergem Bărbatul un handicapat foarte solid cu apă la cap mă prinsese dar toți am adormit dacă ne-am fi trezit puțin mai devreme am fi reușit să fugim dar cetățeanul se puse între noi și mașină așa că am mers înapoi unde am văzut un cortegiu Handicapați îmbrăcați în haine de leproși făcând mereu gălăgie pentru că există șeful lor un tip cu craniul deformat în față îi spuse solidului unde e mâncarea? de ce ne dați mâncare așa rea? în era preotului era mai bine Solidul îi spuse explică îndrugă ceva apoi dintr-o cameră dinspre vest de pe un pat se ridică Melhisedec Un preot cu fes roșu care îmi vorbi blând Și-mi luă din mâini boțul ce mai rămăsese din pâinea bună de acasă Spunând în numele apostolilor Petru Isaac și Andrei vă dau trupul Domnului

Apoi l-am văzut stând jos și binecuvântând apa Eram departe de orice civilizație Picături în șuvoi suntem cu toți De ce să te întristezi că strălucești mai mult sau mai puțin Vine vremea când cu toți toți vom fi morți Cu nume scris pe pietre italic sau latin Spitalul de vizavi

Îi văd în fiecare zi cum bâjbâie printre jeepuri și mașini străine unii abia mișcându-se alții răcnind din tainicele noastre motive omenești sunt aici și nimeni nu mai știe cum îi cheamă într-o noapte unei bătrâne șobolanii i-au mâncat un picior dar noi să fim grași noi să fim drugă de sângele oamenilor doar părinții sunt triști ei trebuie să facă bani și să-și continue viețile diavolul ar putea zice că le pasă spitalul e în formă de cruce asemeni unei catedrale bolnavii sunt vânt dureros grăpat de firele de iarbă bolnavii își inscripționează anii pentru vecie în cărămizile dure vechi de două secole îmi întorc privirea dar oriunde mă uit văd doar piramide și obeliscuri oamenilor nu le place să locuiască lângă spital însă deși e și el o piramidă văd sub bolovanii de sub el larve de îngeri nimeni nu vrea să stea lângă spital câți oameni să fie pe pământ? unu? doi? trei? patru? cinci? Satul fără chip

Satul arde în propriile alcooluri n-o să vezi vreun bărbat treaz la ora asta doar păsările îngrijorate își caută cuiburile ca omul sinele a venit iar revoluția și tractoarele nu s-au făcut roboți a venit iar revoluția și bordeiele nu s-au făcut zgârie-nori a venit iar revoluția și nu s-a făcut zi Satul e retras în sine însuși precum universul nu mai are chip nu va mai avea nume Aici nu a fost nici un singur erou doar victime Hamlet

Mama mi-e iubirea Tatăl rege mă împinge spre crimă Iubita mi-am trimis-o la mănăstire Sabia verde mi-e-nfiptă-n palmă Murind devin stăpân a tot ce este Al sufletului al căruia nimeni stăpân nu e Și moartea mi-e religie câteva clipe Apoi mă sting uitat Și plâns Un veac Apoi pământ Moise ucigașul

Se face noapte și n-am măsurat stelele se face moarte și n-am chemat ielele cui ne vom ruga în noapte cui vom ciocăni în moarte mai ales tu Moise când vei fi scris în tăcuta carte? norii ascund cerul de pământ și pământul de cer toată moartea e un astru fără cer dar care e numele tău pasăre stea ce cu aripele-ți faci heblu în fruntea mea?

Curcubeu 7 morminte

Ceva putred în Danemarca dintotdeauna a fost toamna e deja aici deși nu o văd sunt deja mort cine mă va săruta după ultimul ceas cine va spune lacrimile în ochii tăi au rămas cui nu-i voi răspunde când cadavru voi fi pe cine voi trăda când putred voi muri?