Succesul este un joc cu numerele by Editura Publica

Titlul şi subtitlul originale: SUCCESS IS A NUMBERS GAME

Achieve Bigger Goals by Changing the Odds

Autor: Kyle Austin Young

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României YOUNG, KYLE AUSTIN

Succesul este un joc cu numerele : cum atingem obiective mai importante, schimbând probabilitatea de reuşită / Kyle Austin Young ; trad. din lb. engleză de Smaranda Nistor. - Bucureşti : Publica, 2026

ISBN 978-606-722-747-5

I. Nistor, Smaranda (trad.)

159.9

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir

DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile

REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor

DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu

REDACTOR: Carmen Florea

CORECTORI: Paula Rotaru, Rodica Crețu

DTP: Răzvan Nasea

Introducere

Să facem cunoştință cu Jack. În echipa de baseball a liceului a jucat pe poziția de intermediar scurt, la fel ca tatăl lui. Dragostea lor pentru jocul de baseball este unul dintre motivele care-i fac să fie atât de apropiați. Părinții lui Jack au slujbe slab calificate, dar asta nu i-a împiedicat niciodată să facă tot ce le stătea în putere pentru ca perioada liceului să fie una frumoasă pentru el. Au venit la toate meciurile lui de baseball, ba chiar i-au cumpărat o maşină la mâna a doua, după ce a împlinit 16 ani, ca să-i fie mai uşor să participe la mai multe activități extraşcolare. Din toate punctele de vedere, a meritat efortul şi cheltuiala. Lui Jack i-a mers de minune în liceu. Este un băiat expansiv şi sociabil, îndrăgit de profesori şi popular printre prieteni. A avut note bune şi, spre marea încântare a părinților lui, a luat cu brio examenul final la istoria

Statelor Unite. Ce a început ca un interes ocazional pentru echipa Brooklyn Dodgers s-a transformat într-o adevărată fascinație pentru epocile în care aceasta jucase. Acum student în primul an la facultate, Jack plănuieşte să-şi ia licența în istorie americană, obiectivul fiind să predea într- o zi la vreun liceu local –eventual chiar la liceul unde el însuşi a învățat.

Să facem cunoştință cu Jill. A urmat acelaşi liceu ca Jack, în aceeaşi perioadă.

Jill are o constituție natural atletică – şi e înaltă –, ceea ce a ajutat- o perfect în tenis. Prefera să joace meciuri single, probabil pentru că este mai introvertită decât Jack. În loc să se

vânture pe holurile liceului înconjurată de un întreg anturaj, de obicei citea câte- o carte în timp ce mergea. Notele lui Jill au fost la fel de bune ca ale lui Jack, deşi ea are convingerea fermă că istoria este cel mai plicticos subiect inventat vreodată. Limba spaniolă i-a fost asignatura favorita, materia preferată, şi putea fi deseori auzită exersând pronunția cuvintelor dificile în sala de mese, printre îmbucăturile de pizza. La fel ca Jack, şi Jill îşi adoră părinții. Ambii părinți au cariere profesionale solicitante şi foarte bine plătite, dar, în ciuda programului încărcat, n-au lipsit de la niciun meci de tenis al fiicei lor şi le place nespus să petreacă timp cu toată familia în weekend, făcând tot felul de activități. Ca să rămână aproape de ei, Jill s-a înscris la acelaşi colegiu universitar local ca Jack. Vrea să-şi ia licența cu specializarea principală în spaniolă, obiectivul ei fiind să devină una maestra, profesoară, dar plănuieşte să predea la clase de gimnaziu, nu de liceu. Jill vrea să le transmită micilor elevi dragostea pentru limbile străine, lăsându-le mai mult timp să clădească pe acest fundament şi să ajungă în final la exprimare fluentă.

Acum, că ştii cum stă treaba cu Jack, Jill şi obiectivul lor comun – să absolve universitatea locală, unde amândoi sunt în prezent studenți în primul an, permite -mi să te întreb ceva: care dintre cei doi are şanse mai mari să-şi atingă obiectivul?

Amândoi au urmat acelaşi liceu. Amândoi fac sport, sunt apropiați de familia lor şi au note bune. Obținerea unei licențe în predarea limbii spaniole nu prezintă un grad mai mare de dificultate, relativ vorbind, decât o licență în istorie – şi viceversa. Care dintre cei doi este cel mai probabil să treacă linia de finiş?

Poate părea o întrebare perfect banală. În mod evident, amândoi au posibilitatea să devină absolvenți. De ce ar conta care are probabilitatea cea mai mare? Răspunsul scurt: pentru

că mizele sunt foarte reale. Deşi destui oameni de succes n-au fost niciodată la facultate, cei care au absolvit o facultate câştigă în medie mai mulți bani şi au o siguranță mai mare a locului de muncă. Pe durata vieții, imaginează-ți ce impact ar putea avea acest lucru asupra capacității lui Jack şi a lui Jill de a-şi întreține familia, de a pleca în vacanțe şi de a duce un trai confortabil la pensie. Probabil este unul dintre motivele pentru care cercetările arată că absolvenții de studii superioare sunt mai puțin predispuşi să sufere de anxietate, depresie, hipertensiune arterială, diabet şi cardiopatii. Cei care renunță la facultate înainte s- o termine, pe de altă parte, se află într- o postură dificilă, văzându-se deseori nevoiți să ramburseze un credit studențesc pentru o diplomă pe care practic n-au obținut- o niciodată.

Cu atât de multe în joc, ale cui şanse sunt mai bune?

Posibil ca Jack să aibă un mic avans în fața lui Jill, cu firea lui sociabilă.

Sau poate că dăruirea cu care Jill caută să exerseze spaniola îi va conferi un uşor avantaj.

În realitate, comparația nici măcar nu se apropie de adevăr.

Folosindu-ne de datele statistice adunate pe parcursul a peste 40 de ani, putem spune cu maximă siguranță că Jill va absolvi aproape garantat facultatea, pe când Jack este prea puțin probabil să-şi ia vreodată diploma aceea în istorie.

De fapt, dacă am avea 1 000 de subiecți Jack şi 1 000 de subiecți Jill, studiile arată că 990 de Jill vor absolvi studiile superioare, comparativ cu doar 290 dintre Jack.

Voi explica în capitolul următor de ce.

Ce trebuie să ştii tu acum este că, ascunşi în fiecare domeniu al vieții, nişte factori subtili au impact asupra şanselor tale de succes. Când probabilitățile sunt de partea ta, ca în cazul lui Jill, de obicei vei avea câştig de cauză. Când nu sunt, ca în cazul lui Jack, de obicei vei pierde.

Deprimant, nu-i aşa? Pare să fie o veste bună pentru puținii privilegiați şi un drum care se înfundă pentru noi, ceilalți. Dar povestea e mult mai complicată.

Nu trebuie neapărat să te mulțumeşti cu şansele care ți s-au dat. Având cadrul de referință potrivit, poți să-ți „piratezi” şansele de succes în privința practic oricărui obiectiv – personal sau profesional – şi să treci de la a fi cineva care ar putea câştiga la cineva care ar trebui să câştige.

Te înțeleg, dacă eşti sceptic. Când un străin îți oferă un sistem magic prin care visurile devin realitate, de obicei e un semnal de alarmă – sau, în cel mai bun caz, o promisiune deşartă. Metoda pe care o vei învăța de la mine nu se bazează pe magie; se bazează pe matematică. Nu este teoretică; este empirică. Iar adevărul nu foarte simpatic e următorul: cere multă muncă. Dar, dacă eşti dispus să depui efortul necesar, care de fapt îți va aduce şi bună dispoziție, poți să-ți sporeşti spectaculos şansele de a obține ce-ți doreşti. Nu ai nevoie decât de o înțelegere elementară a probabilităților şi de un cadru de referință pentru modificarea propriilor şanse. Le vei găsi pe amândouă în această carte. Întâi, din moment ce suntem în partea de introducere, dă-mi voie să mă prezint şi să explic cum a dus una dintre cele mai dificile perioade din viața mea la apariția cărții pe care o ai în față. Probleme acasă

După câțiva ani de căsnicie, eu şi soția mea am decis să ne lărgim familia printr-un proces de adopție, despre care toată lumea ştie cât este de costisitor. Am petrecut luni întregi croindu-ne drum cu greu prin labirintul cerințelor şi condițiilor – am completat munți de formulare, ni s-au luat amprentele, am

cumpărat stingătoare de incendiu, am urmat cursuri de prim-ajutor şi am construit un buget care să ne permită să parcurgem tot acest drum anevoios fără să ne trezim datori până peste cap.

Înaintarea a fost lentă, dar, până la urmă, am prins avânt şi camera de oaspeți din casa noastră cu două dormitoare s-a transformat într- o cameră a copilului, intimă şi confortabilă, cu perdele violet, un pătuț alb şi un covor moale pe care să se zbenguiască viitorul nostru bebeluş. Începeam în sfârşit să tragem nădejde. După care totul s-a năruit.

Brusc, m-am văzut forțat să-i spun soției mele că îmi pierdusem poziția managerială, după ce, cu exact un an înainte, fusesem concediat dintr- o poziție managerială diferită. A fost sfâşietor. Fără venitul meu, nu ne puteam permite să adoptăm. Miile de dolari deja investite se vor duce pe apa sâmbetei. Vom continua să locuim într- o casă cu două dormitoare, dintre care unul va fi o cameră a copilului goală.

Soția mea conta pe mine să-mi refac rapid câştigul salarial.

Viitorul familiei noastre depindea de asta. Dar slujbele manageriale bine plătite sunt greu de găsit. Și deja văzusem cum două asemenea slujbe îmi scăpaseră printre degete. Nu aveam timp pentru alte cereri de angajare, interviuri şi potențiale concedieri. Eram obligat să încerc altceva. Sfătuit de un prieten, am decis să mă bazez pe rețeaua mea de contacte şi să încep să fac consultanță. După cum urma să descopăr curând, era o ocupație care venea cu avantaje şi dezavantaje.

Partea bună era că n-aş fi putut niciodată să-mi pierd tot venitul în urma unei singure conversații şi nu mai exista un plafon pe care acel venit să nu-l poată depăşi. Pe de altă parte, nu mai aveam opțiunea unui program fix, în calitate de consultant.

Clienții mei trebuiau să aibă succes, pentru ca eu să fiu plătit în continuare, iar eu aveam nevoie de o mulțime de clienți să

înlocuiesc salariul pe care îl pierdusem şi să finanțez procesul de adopție. Și, dat fiind că eram abia la început, asta însemna să spun da în fața aproape tuturor ocaziilor, ceea ce în multe cazuri însemna să lucrez cu oameni care aveau şanse foarte scăzute de succes: patroni de firme şi indivizi creativi şi ambițioşi cărora alți consultanți le spuseseră deja că nu le pot fi de folos. Sarcina mea era să găsesc un mod de a-i ajuta să-şi atingă țelurile improbabile.

Presiunea era teribilă – toți cei cu care lucram îşi doreau cu disperare să iasă câştigători. În unele dimineți mă împleticeam

direct din pat spre biroul meu mic şi ieftin, încărcat cu hârtii până la refuz, pe care-l înghesuisem într-un colț al livingului, şi îmi începeam prima conversație cu un client înainte de răsăritul soarelui. Indiferent de cum decurgeau acele conversații, deseori nu aveam la dispoziție decât vreo câteva minute să mă bucur sau să mă calmez înainte de a-mi dirija concentrarea pe alt client care urmărea vreun alt obiectiv improbabil. Făceam un soi de „speed dating” cu un şir lung de oameni foarte stresați, iar stresul lor s-a lipit şi de mine. Zilele mele erau lungi, până seara târziu. Cina venea doar ca o a doua pauză de prânz. Și, puțin cât puțin, sănătatea mea psihică s-a dus de râpă.

În prima zi de luni din septembrie 2017, de Ziua Muncii, am clacat. Era una dintre multele zile în care se presupunea că n-ar fi trebuit să muncesc, dar sfârşeam prin a munci şi, în timp ce majoritatea oamenilor se îndopau cu hotdogi şi hamburgeri la piscină, am avut un atac de panică nimicitor. A doua zi de dimineață m-am trezit de parcă mă lovise trenul şi m-am întrebat cât timp voi mai putea să rezist ritmului infernal pe care mi-l impuneam. Dar aveam de ales între a continua să muncesc şi a-i spune soției mele că vom rămâne mai departe numai noi doi în familie. Aşa că i-am dat înainte mai departe, din toate

puterile, până când am avut parte de o revelație care m-a ajutat să răzbesc.

Lucrând cu atât de mulți oameni, sub o presiune atât de intensă a termenelor, am observat un tipar. Indiferent ce fel de obiectiv urmăreau clienții mei, sarcina mea era întotdeauna aceeaşi: să reduc la minimum riscul unui rezultat nedorit şi să maximizez probabilitatea de reuşită.

Făcând un pas înapoi, ca să pot vedea imaginea de ansamblu, am dezvoltat un nou mod de a privi scopul urmărit, care îmi permitea să abordez imediat convorbirile cu clienții, să-i ascult când îmi descriau obiectivele lor şi să elaborez rapid un plan care să le optimizeze probabilitatea de reuşită. Pe măsură ce am rafinat această nouă abordare, repetarea a început să-mi simplifice munca de consultant şi să faciliteze câştiguri enorme pentru clienții mei. Nimeni nu se aştepta ca aceşti întreprinzători, aceşti originali şi aceşti visători să aibă succes, iar poveştile lor de succes atât de improbabile s-au dovedit a fi mai convingătoare decât orice strategie de marketing pe care aş fi fost în stare s- o inventez pentru afacerea mea.

Am fost sigur că ajunsesem la linia de finiş, în locul unde îmi doream să fiu, în momentul în care, aşezat în fața unui potențial client într- o cafenea, i-am explicat de ce credeam că proiectul lui nu se potrivea cu serviciile mele. (Motivul real fiind că nu simțeam „chimie” cu interlocutorul meu. Știam că relația noastră va deveni curând una tensionată, dar puteam în sfârşit să-mi permit să spun nu.)

De ce nu îi rogi pe cei din rețeaua ta de contacte să-ți recomande alți consultanți? i-am sugerat eu, în încercarea de a îndulci puțin refuzul.

Am făcut deja chestia asta, a mormăit interlocutorul meu. Toți pe care îi rog îmi spun întruna să stau de vorbă cu tine.

Într-un vârtej nebun, trecusem de la a lucra cu oricine îmi ieşea în cale şi pe oricine puteam să abordez la a-mi alege pe sprânceană proiectele şi oamenii care prezentau interes pentru mine. Iată câteva exemple:

• Un medic şi cercetător absolvent de Harvard, care voia să reformuleze dezbaterea națională pe tema cancerului.

• Un start-up care voia să exploateze cele mai recente progrese din tehnologia realității virtuale, pentru a provoca o schimbare disruptivă într- o nişă de piață extrem de aglomerată.

• O romancieră care, după ce vânduse peste un milion de cărți, voia să se reinventeze pe sine şi să experimenteze un gen literar diferit.

• Proprietarii unei pensiuni mici şi cochete, care voiau să iasă în evidență printre aproape o duzină de pensiuni concurente dintr-un orăşel de pe litoral.

• O organizație din domeniul sănătății care voia să-i convingă pe americani – cei mai carnivori oameni de pe planetă – să capete entuziasm față de ideea de a mânca mai multe vegetale.

• Un lider religios care voia ca biserica creştină să adopte un rol mai activ în lupta pentru dreptate socială.

• Un jurnalist de investigație care voia să lanseze o carte importantă în toiul pandemiei de COVID -19.

• Un specialist în psihologie organizațională care voia să remedieze tiparele epuizării fizice şi nervoase care afectează forța de muncă din prezent.

• O importantă organizație nonprofit care voia să-i convingă pe donatori să adopte o abordare nouă în materie de filantropie, aptă să le dea beneficiarilor de ajutoare

posibilitatea de a-şi întreține singuri familia, în loc să eşueze în dependența de ajutoarele primite.

Dacă nu te regăseşti în lista de mai sus, nu-ți face griji. Am lucrat cu profesionişti în design interior, cu agenți imobiliari, cu maeştri grădinari, cu nutriționişti şi veterinari, cu consilieri editoriali şi constructori specializați în renovări, cu edituri şi scriitori din practic toate genurile literare, cu cântăreți de operă şi instructori de pilates, cu maeştri bucătari premiați în domeniul lor, cu dezvoltatori de software şi cu contabili şi, destul de surprinzător, cu alți consultanți care aveau nevoie de o perspectivă proaspătă asupra unor proiecte dificile.

Pe măsură ce sporea cererea pentru sfaturile mele, am început să le împărtăşesc online, publicând articole în Harvard Business Review, Forbes, Psychology Today, Business Insider, Fast Company, CNBN, The Boston Globe şi o serie întreagă de alte site-uri.

În câțiva ani, am trecut de la a mă lupta să-mi înlocuiesc

venitul ca manager senior la a-l creşte de cinci ori. Astăzi, impozitul pe care îl plătesc pe venituri depăşeşte salariile pe care le-am pierdut. Dar banii nu sunt decât un bonus.

Adevăratul premiu a sosit pe 26 martie 2018, când eu şi soția mea am adoptat o fetiță minunată. Are părul creț, ochii mari şi căprui şi cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată!

Născându-se cu o hipoacuzie congenitală, a durat ceva mai mult decât de obicei până a început să vorbească. Una dintre primele propoziții pe care le-a rostit a fost „Te țin, tati”, care se traduce prin „Ia-mă în brațe”. Ceea ce reprezintă un rezumat succint al relației noastre. Suntem nedespărțiți, ea fiind regina stupului. Odată ajunşi în acest punct, se poate spune că am intrat în ritmul ei destul de bine – şi e un lucru bun. Între şcoală,

gimnastică, cursurile de dans şi vizitele la restaurantul ei preferat (Chipotle) nu prea avem timp de pierdut.

Dar destul despre mine! Cartea aceasta este despre tine şi succesul tău. Este despre cum să-ți atingi țelurile cele mai importante, când şansele par să-ți fie potrivnice. În paginile care urmează vreau să te învăț modelul de referință pe care l-am creat după ani în care i-am ajutat pe clienții mei să realizeze aparent imposibilul, astfel încât şi tu să-ți poți aduce la viață mai multe visuri. Nu sunt primul care să scrie despre forțele ascunse care au impact asupra şanselor noastre de succes, dar îmi doresc să fiu primul care le oferă cititorilor un mod rapid, eficace şi fără ocolişuri de a înclina balanța probabilităților în favoarea lor.

Imaginează-ți cum ar arăta viața ta dacă ai putea să-ți duci cele mai importante obiective de la o şansă de succes de 37% la una de 57% – sau de la o şansă de 51% la o şansă de 72%! Ai câştiga mai mult. Și, aşa cum am văzut în exemplul cu absolvirea facultății, reuşita într-un anumit demers tinde să stimuleze

şi mai multe succese după aceea.

Uite care-i planul de bătaie:

Capitolul 1 analizează rolul deseori invizibil al probabilității

în viețile noastre, plus un truc vechi de secole, pe care oamenii cei mai de succes din istorie l-au folosit ca să realizeze lucruri extraordinare.

Capitolul 2 este un curs-fulger despre cum funcționează sorții de izbândă şi cum putem să-i manipulăm pentru a obține mai mult din ceea ce ne dorim în viață. După ce îl citeşti, vei şti despre probabilități mai multe decât majoritatea semenilor tăi.

În Capitolul 3 te voi învăța cum să desenezi o „diagramă a succesului” – fundamentul abordării mele. Acest instrument simplu îți va permite să stochezi un volum monumental de

informații pe o singură foaie de hârtie, pregătindu-te pentru o gândire mai limpede, o capacitate mai bună de previziune şi nişte rezultate care să-ți aducă satisfacții mai mari. De asemenea, este instrumentul perfect pentru echipele care au nevoie să creeze aliniere colectivă.

În Capitolul 4 vom apela la un studiu de caz care te va lăsa cu gura căscată, vom analiza în detaliu cadrul meu de referință în cinci paşi pentru manipularea probabilităților. Practic, este arta şi ştiința de a-ți acorda fin diagrama succesului pentru a-ți creşte şansele de izbândă, în cazul oricărui proiect sau obiectiv urmărit – o rețetă pentru mai mult succes şi mai puțină nereuşită.

Capitolul 5 îți arată cum să foloseşti diagramele succesului

şi tehnica de manipulare a probabilităților pentru a lua decizii inteligente şi sigure, ceea ce, mai departe, îți va amplifica sorții de izbândă. Este un cerc profund virtuos.

În Capitolul 6 vom discuta despre perseverență. Pentru că, atunci când şansele tale sunt bune, cel mai mare duşman va fi tentația de a renunța prea repede. Îți voi arăta cum să alegi

obiective de care îți vei dori în mod firesc să te ții, cum să-ți întăreşti motivația în mijlocul piedicilor care apar, cum să-ți dai seama că a venit momentul pentru o schimbare şi cum să-ți transformi eşecurile recente în succese viitoare.

În Capitolul 7 voi începe să le pun pe toate laolaltă şi te voi învăța cum să gândeşti ca un personaj negativ la superlativ, căci aceasta este cheia reuşitei în a-ți depăşi rivalii cei mai talentați, când vine vorba de obiective extrem de competitive.

Cartea aceasta nu este un discurs motivațional, deşi adevărul despre potențialul tău nu mă îndoiesc că este impresionant. Nu este nici vreun manual de matematică. Vei vedea câteva cifre, dar ele apar în contextul unor poveşti fascinante. Și, aspect crucial, nu este genul de carte care încearcă să întindă o

singură idee pe zeci de pagini. Fiecare capitol se construieşte pe baza celui anterior. Ca să valorifici pe deplin puterea acestei metode, va trebui să citeşti fiecare pagină.

Recompensele tale pot fi imense: mai multe victorii, mai puține pierderi şi eliberarea din chingile îndoielii de sine care îi ține pe prea mulți oameni pe tuşa vieții. Pentru că, din câte se vede treaba, când ai sorții de partea ta, te simți foarte sigur pe tine. Ca să vezi, cine-ar fi crezut?!

Dacă ai avut vreodată sentimentul că zarurile destinului au fost aranjate, nu te-ai înşelat. În capitolele care urmează te voi învăța cum să le rearanjezi în favoarea ta.

Imaginează-ți cum ar fi să te trezeşti în fiecare dimineață cu acest motto: „Sunt eu împotriva tuturor şi îmi plac şansele mele de izbândă”.

Aceasta este puterea gândirii probabiliste – o mentalitate contraintuitivă pe care ți- o vei dezvolta cu ajutorul cărții mele. Primul nostru pas constă în a reexamina câteva dintre cele mai faimoase poveşti de succes din istorie. Cu această ocazie vom scoate la iveală o tendință surprinzătoare, care îți va schimba

înțelegerea despre cum are loc cu adevărat atingerea unui țel.

1Cele patru căi spre succes

Sătucul numit Lake Placid se găsește cuibărit în munții Adirondack, din nordul statului New York� Se întinde pe doar 388 de hectare, din care 362 sunt lacuri, nu teren uscat De‑a lungul ultimilor 70 de ani, populația satului a oscilat între 2 000 și 3 000 de locuitori permanenți – chiar dacă acest număr este deseori suplimentat cu turiștii care evadează din stresul vieții la oraș, venind să se bucure de drumeții prin natura pitorească în timpul verii, de culorile vii ale frunzelor toamna și de sporturile pe zăpadă în timpul iernii�

Este un loc foarte frumos, dar mai nimic din acest sătuc liniştit nu merită să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Cu toate acestea, Lake Placid şi-a cucerit un loc în istorie. Aici a realizat antrenorul american de hochei pe gheață Herb Brooks ceea ce mulți au numit un miracol al epocii moderne.

Pe 22 februarie 1980, antrenorul Brooks stătea cu privirea ațintită la jucătorii lui din echipa națională a Statelor Unite, când aceştia au păşit pe gheață în ceea ce mulți considerau că era o cauză pierdută. Jucători neexperimentați din universități ca Minnesota, Wisconsin şi Boston erau cea mai tânără echipă din turneu – cea mai tânără echipă din istoria de la acea dată a echipelor americane participante la jocurile olimpice. Iar adversarii erau dintr-un cu totul alt film.

Timp de aproape 20 de ani, hocheiul olimpic aparținuse

Uniunii Sovietice – un program care a patinat impecabil drept la țintă, adică spre medalia de aur, în 1964, 1968, 1972 şi 1976.

De când plecase „doar” cu o medalie de bronz de la Squaw Valley, în 1960, Maşinăria Roşie se putea lăuda cu un record de 27 de victorii, un singur meci pierdut şi unul terminat la egalitate, depăşindu-şi adversarii cu o marjă enormă: 175 de goluri la 44.

Sovieticii erau atât de buni încât, cu un an înainte, făcuseră față cu brio echipei selecționate a Ligii Naționale de Hochei din SUA, compusă din cei mai galonați jucători ai hocheiului profesionist, şi câştigaseră cele două meciuri din trei ale înfruntării.

Victoria lor finală a avut loc cu un stupefiant scor de şase la zero.

Acum, conduşi de veterani trecuți prin ciur şi prin dârmon, precum portarul de 28 de ani Vladislav Tretiak, care deja câştigase două medalii de aur la olimpiadele precedente, ruşii se vor lua la trântă cu o echipă de curând încropită, cu jucători care încă mai erau studenți sau abia absolviseră facultatea.

Până şi cei mai fideli suporteri ai americanilor ştiau că nu prea au la ce să se aştepte.

Cu doar două săptămâni înainte să înceapă jocurile olimpice, sovieticii jucaseră cu echipa americană într-un meci demonstrativ şi câştigaseră cu un scor devastator: 10 goluri la 3. Când l-am intervievat pe Jack O’Callaghan, care jucase pentru americani în acel meci, mi-a spus că toți s-au simțit copleşiți de emoție că împart gheața cu nişte jucători fenomenali. În timpul conferinței de presă organizate după meci, antrenorul rus Viktor Tihonov a fost întrebat ce părere avea despre performanța echipei sale, acum, că se pregăteau pentru olimpiadă. Prin intermediul interpretului, a răspuns pe un ton condescendent: „Ca să cunoşti adevăratele puncte forte ale echipei tale trebuie să joci contra unor adversari puternici”.

În cursul aceluiaşi interviu a dat de înțeles că jucătorii lui nici măcar nu au jucat la potențial maxim, dat fiind că partida fusese doar una demonstrativă.

În ciuda tuturor acestor lucruri, peste 8 500 de suporteri s-au înghesuit în micul patinoar din Lake Placid să asiste la semifinala care avea să decidă cine va merge mai departe pentru medalia de aur. Herb Brooks – purtând un sacou sport cafeniu, o cămaşă bleu şi o cravată bleumarin – încerca să-şi mențină echipa încrezătoare şi concentrată. Nu era uşor.

În minutul 9:12 din prima repriză, pucul dintr-un şut deviat a plutit pe lângă portarul Statelor Unite şi sovieticii au luat conducerea cu unu la zero.

Americanii au răspuns admirabil – egalând cu un şut lansat de la 15 metri din aripa stângă.

După doar trei minute însă, ruşii au marcat din nou.

Jim Craig, portarul american, avea clar dificultăți.

Dar, în loc să-l înlocuiască, antrenorul Brooks l-a păstrat în joc, iar tânărul jucător şi-a găsit până la urmă resursele necesare ca să intre într-un ritm impresionant, blocând un tir susținut de şuturi ale sovieticilor, în timp ce echipa americană căuta modalități de a-şi crea ocazii ofensive.

În sfârşit, când se apropia momentul încheierii primei reprize, americanii au valorificat un şut lung care ricoşase din portarul sovietic. Cu doar o secundă rămasă pe ceas, au recuperat pucul rătăcit şi au egalat scorul: doi la doi.

Apoi s-a întâmplat ceva care l-a şocat nu numai pe antrenorul Herb Brooks, ci pe toți cei aflați în clădire. Tihonov, antrenorul rus cel foarte sigur pe sine, s-a simțit frustrat de scorul egal şi a dat vina pe jocul imperfect al portarului-vedetă din echipa sovietică. În loc să-i dea mai mult timp lui Tretiak să se acomodeze cu jocul, aşa cum făcuse Herb Brooks cu Craig, Tihonov l-a scos pe Tretiak de pe gheață şi l-a înlocuit cu portarul de rezervă.

Inițial, schimbarea abia dacă s-a observat. Sovieticii au controlat jocul în toată repriza a doua, cu douăsprezece şuturi la