Titlul și subtitlul originale: HOW TO CHANGE A MEMORY: One Neuroscientist’s Quest to Alter The Past Autor: Steve Ramirez
Copyright © 2025 by Steve Ramirez
Copyright © Publica, 2026 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Ramirez, Steve Cum să schimbi o amintire : încercarea unui neurocercetător de a modifica trecutul / de Steve Ramirez ; trad. din lb. engleză de Andreea Călin. - Bucureşti : Publica, 2026
ISBN 978-606-722-758-1
I. Călin, Andreea (trad.)
159.9 616
EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir
DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile
REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor
DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu
REDACTOR: Carmen Florea
CORECTOR: Paula Rotaru
DTP: Dragoș Tudor
Introducere Amintirea unei amintiri
PARTEA ÎNTÂI
1. O căutare de o sută de ani a engramei
2. Cea care își schimbă forma
3. Vrei o minte imaculată?
4. Amintirea nu e doar despre adev
5. Remediul din interior
PARTEA A DOUA
6. O secundă și o eternitate
7. Ești ceea
8. Tr
Mulțumiri
În copilărie nu mi-am dorit întotdeauna să fiu profesor sau om de știință . Nici măcar nu prea știam ce însemnau acestea. Profesorii predau chimie sau Shakespeare, iar oamenii de știință purtau halate albe de laborator și se holbau toată ziua la lichide divers colorate. Ambele ocupații păreau la polul opus al distracției, așa că îmi doream în schimb să fiu cel mai mare specialist din lume la Pokemoni. Colecționam și protejam fiecare cartonaș pe care puteam să pun mâna și le păzeam pe toate de parcă erau copiii mei. Dacă părinților mei le rămâneau ceva bani dup ă ce fă ceau cump ă răturile să pt ă mânale, ne duceam la un magazin de cartonașe de lângă supermarket și-l rugam pe casier să mă lase să țin un pachet de cartonaș e la ureche ca să încerc să aud acel cartonaș holografic rar care ar f i putut s ă comunice cu mine (de fapt, nu func ț iona niciodată).
Când magazinul cu cartonașe s-a închis, s-a deschis în loc o librărie. Dar, din fericire, și ei vindeau Pokemoni și, pentru că „trebuia să-i prind pe toți” (sloganul Pokemonilor), aveam acum o nouă destinație săptămânală. Nu mi-am imaginat că și căr țile urmau să mă vrăjească
Unele mi-au atras atenția doar pentru că aveau titluri care sunau mișto. De unde toată nebunia legată de Codul lui Da Vinci?* Oare trebuia să citesc întâi Biblia ca să o înțeleg? Poate avea să fie util să răsfoiesc căr ți despre Renaștere? De ce erau toți nervoși pe cartea Dumnezeu, o amăgire ?** Cum de se
* Dan Brown, Codul lui Da Vinci, traducere de Adriana Bădescu, RAO, 2023 (n t )
** Richard Dawkins, Dumnezeu, o amăgire, traducere de Victor Godeanu, Curtea Veche, 2018 (n t )
vindeau o tonă de exemplare din S curtă istorie a timpului?* Toate întrebările astea izvorau din convingerea mea că nu era posibil ca o persoană să știe atât de multe lucruri și să aibă atât de multe de spus, încât era nevoie de un întreg afurisit de cărțoi pentru a-și transmite ideile.
E posibil ca provocarea să mi se fi părut tentantă la nivelul subconștientului sau poate că undeva în mine se făcea auzită o șoaptă încrezătoare care voia să se transforme într-un răget de productivitate pentru a scrie o poveste, orice poveste, și care merita să fie împărtășită. Pot să descriu azi această senzație în același fel în care aș fi făcut-o când eram în ciclul primar: când ieșeam dintr-o librărie, o făceam cu convingerea încăpățânată, hotărâtă și de neclintit pe care mi-o repetam în gând: într-o bună zi aveam să-mi găsesc locul acolo Mereu mi-am dorit să scriu o carte. Probabil că părinții mei și-au dat seama de asta cu mult înaintea mea, având în vedere că-i băteam la cap la finalul fiecărei săptămâni de școală să mă ducă cu mașina la librăria locală ca să mă pot pierde în orice subiect mă pasiona – de la Pokemon la supereroi în școala primară, până la muzică și istorie în gimnaziu și religie și știință la liceu. Când am avut vârsta necesară să-mi pot lua permisul de conducere, îi întrebam pe prieteni dacă vor să meargă la mall – unde îmi petreceam în librărie cea mai mare parte a timpului, iar ei se rugau de mine să mergem oriunde în altă parte. Când prietenii îmi spuneau că erau prea ocupați să meargă, mă duceam singur cu mașina la librărie și-mi petreceam dupăamiezi întregi acolo, studiind orice mi se părea interesant la momentul respectiv. Faptul că eram înconjurat de atât de multă cunoaștere însemna că mă aflam în avangarda a ceea ce știa și a ceea ce nu știa umanitatea; voiam să fac câteva conexiuni
* Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului, traducere de Michaela Ciodaru, Humanitas, 2024 (n t )
care să îmbogățească modul în care înțelegem lumea și pe noi înșine. Asta chiar a contat pentru mine deoarece părea genul de contribuție importantă la societate, una care, ei bine, te așază pe rafturi.
Chiar și în tot timpul anilor de facultate și de doctorat, scrierea unei căr ți părea să fie exact genul de chestie „imposibilă” pe care știam că vreau să o realizez la un moment dat. Singurul lucra care lipsea era subiectul specific despre care să scriu (un ingredient esențial, după cum s-a dovedit!), care nu mi s-a revelat decât atunci când am început să percep valoarea mult mai profundă a experiențelor mele de viață, mai ales pe măsură ce subiectele mai întunecate, precum moartea, anxietatea și dependența, au început tragă în direcția opusă și să răpească valoarea lucrurilor care îmi conturau vocea. Scrierea acestei căr ți a devenit o modalitate de a reveni și de a pune aceste experiențe în lumina reflectoarelor, ca să pot învăța din ele, amintire după amintire. Putem să o numim terapeutică, putem să-i zicem o transpunere într-o formă gramaticală sau să o numim povestire. Pentru mine, e doar procesul prin care iau o parte esențială din mine și îi dau o formă accesibilă celorlalți. Sper sincer că această carte va ajunge și la tine și, dacă vei rezona cu ceva, înseamnă că am creat unele dintre cele mai uimitoare legături care există. La rândul meu, sper ca fiecare dintre noi să regăsească o parte din sine în celălalt. Așadar îți mulțumesc, dragă cititorule, din adâncul hipocampului meu, pentru că îi permiți unei păr ți din mine să intre în viața ta prin intermediul acestei căr ți. Cum să schimbi o amintire este efectiv un vis devenit realitate.
Familiei Liu: aț i adus pe lume un fiu care a schimbat neuroștiința și care mi-a schimbat viața. Vă respect atât de mult și vă țin aproape de inima mea. Promit să-i cinstesc memoria pentru totdeauna.
Mamei și tatălui meu, Delmy Moreno și Pedro Ramirez: gracis por todo mami y papi. Los Quero mucho. Este un privilegiu să fim împreună pasageri în viață și o binecuvântare să fiu băiatul vostru. M-ați învățat cum să trăiesc fiecare anotimp al vieții cu speranță și iubire.
Surorii și fratelui meu, Jessy Pervez și Marvin Ramirez: în copilărie, nu am avut niciodată cu adevărat „modele” care să semene cu mine în lumea reală, mai ales în știință. Imaginați-vă ce surprins am fost când amândoi aț i hotărât să vă faceți avocați! Relativ pe-acolo. Măcar noi trei suntem înrudiți genetic. Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost modele pe tot parcursul vieții (inclusiv când ați furat noaptea mașina tatei!). Vă iubesc nespus pe amândoi. Lui Kazi Pervez și Sheree Ramirez: vă mulțumesc pentru că ați avut mereu grijă de mine, din copilărie și până acum, și pentru că ați fost o sursă inepuizabilă de distracție, reziliență și perspectivă. Sunt atât de recunoscător că suntem mereu prezenți unii în viețile altora.
Lui Melisa, Daniela și Sabrina Demaestri: pot să spun cu mâna pe inimă că îmi hrănesc sufletul și încep să mă simt mai bine de fiecare dată când petrecem timp împreună. Călătoriile, alergările și nopțile de jocuri petrecute împreună sunt chestiile bune din viață și vă sunt atât de recunoscător vouă, cumnatele mele. Voi trei faceți viața armonioasă și plină de compasiune și vă admir enorm. Graziella Chamme și Nathaniel Schub: vă mulțumesc pentru că ați adus vibrație și o căldură nesfârșită (și, culmea ironiei, pentru că m-aț i ajutat să închid aerul condiționat când lumea nu era atentă) în toate momentele petrecute împreună. Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc pentru v-ați luptat cu toate Tammy-urile teritoriale! Nepoatelor și nepoților mei, Johan, Julien, Sofia, Frank și Anthony: continuați să faceți tot ce vă aduce bucurie – boxul, desenul, ajutorul oferit celorlalți, baschetul, testatul unui nou
joc video. Tio o să vă ducă la bibliotecă (sau de fapt oriunde vreți!) și o să cumpere suficient desert pentru toți ca să fim obligați să intrăm în hibernare. Familia noastră este o echipă uriașă și o să vă susțin totdeauna în tot ce va avea să vă ofere viața.
Pentru Patricia Sicouly: muchisimas gracias pentru că m-ați acceptat ca ginere ș i pentru c ă mi-a ț i împ ă rt ăș it din înțelepciunea dumneavoastră poetică și din iubire în timpul tuturor călătoriilor de familie făcute împreună . Un habrazo fuerte. Lui Edgardo Demaestri: muchisimas gracias pentru că m-ai primit cu brațele deschise în familie și pentru că mi-ai arătat cum să înțeleg toate adevărurile cantitative și calitative care laolaltă alcătuiesc o viață împlinită. Chiar îmi face plăcere să înv ăț de la f iecare dintre voi prin intermediul tuturor experiențelor complexe și multifațetate pe care le-ați împărtășit. Prietenilor mei și familiilor voastre dragi, mă gândesc la voi în fiecare zi și aștept cu nerăbdare fiecare ocazie de a ne face mai multe amintiri împreună. Petreceri de zile de naștere, grătare, ieșiri la Texas Roadhouse, vacanțe cu familia, să ne pierdem mințile la The Sphere și chiar și doar să ne trimitem o mulțime de mesaje aiuristice regulat și să ne clădim drumul prin viață. Cine știe, poate că într-o zi o să trăim iar toți în 9R! Vă mulțumesc, Erin, Khadija, Maya și Leah Bashllari; Jasmin, Grace și Adrian Imsirovic; Walid Elhirach și Ellii Cho; Michael, Cailin și Mischa Wells; Gabriel Stein și Ariel Azo ff; Sarah Leblanc; Travis Rich, Kate Wescott și Arthur Rich; Maisam Dadgar, Anna Lukes și Elias Dadgar; Kevin Capelotti și familia ta. Uauuu! Vă iubesc pe toți!
Mulțumiri Echipei X pentru că este familia mea de laborator: Briana Chen Anaya, Joanne Zhou, Grace Lin, Pei-Ann Lin Acosta, Amelia Mockett, Elizabeth Shanahan, The UROPean union, Tomás Ryan, Melina Tsitsiklis, Karen Hao, Roger
Redondo, Catherine Potter, Autumn Arons, Teryn Mitchell, Michele Pignatelli, Joshua Kim, Takashi Kitamura, Dheeraj Roy și Arvind Govindarajan. Mulțumiri lui Joshua Sariñana, Alex Rivest, Katie Mulroy, Carrie Ragion, Mike Ragion, Jennie Young, Caitlin Vander Weele, Lily Smith, Masha Ledoux, Laura Smith, Emily Hueske Wilson, The Transgenic Dragons, Junghyup Suh, Arek Hamalian, tot laboratorului Tonegawa și comunității The Brand and Cognitive Sciences, de la MIT, pentru mai bine de o jumătate de deceniu de engrame. Regretatului ș i minunatului meu mentor, Howard Eichenbaum, mulțumiri pentru că mi-ai dat o șansă pe vremea când eram un student novice care încerca să obțină niște experiență de cercetare directă și pentru că mereu ți-ai făcut timp să vorbim vrute și nevrute despre viață, știință și orice altceva. Mentorului meu de la doctorat, Susumu Tonegawa, mulțumiri pentru că mi-a oferit modelul unei abordări cu adevărat curajoase și ample a științei, pe care încerc să o pun în practică frecvent astăzi. Lui Chris MacDonald: îți mulțumesc pentru că ai fost mentorul meu de fiecare zi când eram student și pentru că de atunci mi-ai rămas prieten.
Celor din echipele editoriale care, odată ca niciodată , au văzut arta în marele bloc de marmură neatinsă care a fost la un moment dat această carte. Lui Courtney Young, tu ai fost cumva primul meu antrenor de scriere și îți sunt atât de recunoscător pentru toată munca pe care am făcut-o împreună pentru cartea aceasta. Oricine are ocazia să lucreze cu tine beneficiază de o extraordinară îndrumare editorială și a fost un privilegiu să învăț de la cineva care este în egală măsură o persoană erudită, dar și plină de compasiune.
Lui Amanda Moon: tu ai crezut în abilitățile mele de scriitor exact în felul în care am avut nevoie să se creadă în mine pentru a continua să scriu această poveste. Îți mulțumesc. Nu voi
uita niciodată momentele de „Aha!” pe care le-am trăit când făceam întâlniri online cu tine, pe vremea când eram în Italia, și deodată mă năpădeau amintiri vechi de zeci de ani. Acestea și-au croit imediat loc în carte. Ai o capacitate magică de a scoate la iveală păr ți dintr-o persoană care sunt atât de importante pentru ființa sa și în același timp critice pentru narațiune ca atare și faci asta cu atâta delicatețe. Ești unică Inimitabilei mele agente Sarah Levitt, care a rezistat în anii în care am avut nevoie ca să scriu această carte fără să-și piardă nici măcar o fărâmă din încrederea în mine ca autor. Sarah, îți mulțumesc pentru că ai fost o astfel de constantă în cariera mea de om de știință și scriitor și pentru că m-ai susținut în fiecare întâlnire pe care am avut-o vreodată (inclusiv în timpul celor în care a trebuit să fug din încăpere pentru că încă mă mai luptam cu niște demoni ai alcoolului). Mereu am știut că am vrut să scriu o carte, dar tu m-ai ajutat să găsesc povestea, iar asta a fost o dublă provocare pentru că ai reușit să descoperi că aceast ă poveste a fost tot timpul în mine . Mereu o să- ț i mulțumesc că m-ai perceput așa cum sunt. Cunoștințele tale și faptul că m-ai acceptat mi-au oferit o for ță nouă când am scris această carte. Discuțiile cu tine, pe teme variate despre știință și obiective de autor, sunt o adevărată plăcere și m-ai învățat atât de mult despre arta scrierii și publicării unei căr ți, încât îți datorez amigdala mea stângă, dacă vei avea vreodată nevoie de ea. Abia aștept runda a doua! Și mulțumiri foarte speciale lui Hallie Stebbins, extraordinara mea editoare, și celor de la Princeton University Press, care chiar s-au racordat încă din prima zi la viziunea pentru această carte și au făcut ca vocea să fie auzită cu atâta atenție și amabilitate. Hallie, încă de la început, colaborarea cu tine a fost pe cât de organică pe atât de plin ă de împliniri. Îț i mulțumesc că ai avut urechi când am avut nevoie de ghidaj, un
umăr de sprijin când aveam dificultăți și eram blocat cu scrisul (și viața) și cele mai îndemânatice mâini când scrisul a cerut-o. Fiecare pagină din această carte a avut de câștigat de pe urma uimitoarei tale abilități de a jongla atât cu o viziune, cât și cu cuvântul scris. Tu ești adevăratul meu mentor în această nouă aventură a scrierii căr ții și abia aștept să ne apucăm de următorul nostru proiect împreună
Lui Dan, terapeutul meu, care de ani întregi m-a învățat că monstrul de sub pat încă mai există, chiar dacă mă uit în altă parte – și că în tot acest timp am avut în mine for ța de a da de pământ cu nenorocitul ăla. Dan, m-ai ajutat să navighez prin propriile gânduri și sentimente cu o asemenea compasiune, în loc de ru șine, și de asemenea să m ă în țeleg în contextul relațiilor din jurul meu. Îți mulțumesc că ai fost acel ghid înțelept în timp ce am descâlcit încurcătura de noduri care era creierul meu. Ești cel mai tare.
Celor de la Recovery Elevator și din comunitatea Café RE: vă mulțumesc că ați primit cu brațele deschise o variantă defectă a mea și m-ați ajutat să descopăr o cărare nouă și mai sănătoasă în viață. Toți m-ați învățat să descopăr bucuria în sobrietate și datorită fiecărui membru din comunitate am ajuns să cred sincer că opusul dependenței este conexiunea. Când am participat la prima mea întâlnire și chiar înainte să rostesc primul cuvânt, deja m-am simțit acasă. Este unul dintre cele mai inspiraționale lucruri pe care le-am trăit vreodată . Toți ați înțeles ce a însemnat să trăiesc cu dependența și, în loc să încercați să rezolvați o problemă pe moment sau să faceți o persoană să se simtă vinovată, m-ați făcut să mă simt în siguranță, înțeles și chiar protejat. Suntem suflete pereche. Am știut, după acea primă întâlnire, că demersul meu de a ajunge la sobrietate avea să continue și în compania grupului eroic de oameni care sunteți. Vă iubesc pe toți și nu o să beau cu voi azi ♥.
Mulțumiri tuturor celor din domeniu care m-au susținut pe tot parcursul carierei mele. Celor de la Boston University, lui Michael Hasselmo și The Center for Systems Neuroscience, lui David Somers, Chantal Stern, The Neurophotonics Center, The Department of Psychological and Brain Science, The Department of Biomedical Engineering și tuturor colegilor mei pentru că m-au susținut de la început, de când eram student și până când am revenit la BU ca profesor. Mulțumiri speciale clubului nostru de miercuri cu carne de vită wagyu – lui Heidi Meyer, Ben Scott, Mark Howe, Lynne Chantranupong, Laura Lewis, Meg Younger și Amelia Stanton. Mulțumiri colegilor mei mișto din neuroștiințe, vouă celor care îmbunătățiți domeniul prin abordarea voastră atentă în experimente, date, mentorat și prin demersul vostru permanent de a organiza mese delicioase: Denise Cai, Tristan Shuman, Christine Denny, Mackenzie Mathis, Maya Opendak, Michael Drew, Gisella Vetere, Bianca Jones Marlin, Christina Kim și Hector Bravo. Mulțumiri MIT-ului pentru că a avut grijă de copilul meu interior timp de o jumătate de deceniu și pentru că m-a învățat cum să nu o dau în bară ca om de știință. Celor de la Harvard Society of Fellows: cinele noastre de lunea mi s-au părut varianta adultă a mersului meu la librărie, iar de data asta aveam o mulțime de prieteni care voiau să ne gândim împreună la cum se leagă toate domeniile noastre. Celor de la National Institutes of Health care efectiv mi-au finanțat laboratorul pentru a putea funcționa și lui Joshua Sanes de la Harvard pentru că a donat o cameră de experimente comportamentale și o masă de laborator unde am putut să dăm startul oficial al studiilor pe tema manipulării amintirilor! Mulțumiri din suflet celor de la Ludwig Family Foundation pentru susținerea voastră permanentă și minunata abordare umană a științei și descoperirilor. Celor din Programul Pew Scholars, din
departamentul de Ș tiin țe Biomedicale, celor de la ChanZuckerberg Initiative, The Air Force Of fice of Scienti fic Research, The Brain and Behaviour Research Foundation, National Geographic Society și McKnight Foundation – vă mulțumesc tuturor pentru că ne-ați susținut munca în domeniul neuroștiințelor și dincolo de el.
Mulțumiri angajaților de la Trident Bookstore și Eastern Standard. Am scris cea mai mare parte din această carte în timp ce stăteam la barurile voastre și, deși nu arătam întotdeauna bine când stăteam acolo, ospitalitatea și bunătatea voastră m-au înviorat pe parcursul anilor. Echipei noastre TEDx: Danielle Duplin, Evan Wondolowski și restului echipei, vă mulțumesc că ne-ați ajutat pe mine și pe Xu să ne aducem la viață ideile trăsnite despre știință cu ajutorul profesionalismului, creativității și devotamentului vostru neștirbit.
Celor de la Laboratorul Ramirez, din trecut, din prezent și din viitor: cel mai bun lucru când ești cercetător sunt oamenii din domeniu. Vă admir pe fiecare în parte pentru că înnobilați domeniul prin prezență, descoperiri și umanitate – cu toții stăm pe umerii voștri. Mulțumesc, echipă! A, apropo, încă mă consider cel mai bun jucător de ping pong/fotbal cu piciorul/Piano Keys din tot Bostonul!
Mulțumiri tuturor ș oarecilor noștri grozavi care au făcut posibile uimitoarele descoperiri din domeniul științelor vieții. Când vom avea remedii pentru tot ce ne afectează, în povestea despre cum am ajuns acolo veți fi întotdeauna personajele principale, eroii biologiei.
Și înainte să ajung la ultima parte, vreau să spun că , în același fel în care am început această carte menționând tot ce nu-mi aduc aminte despre 26 mai 2011, pentru că mă bazez pe memoria mea, tot pe ea mă bazez aici (în principal); deci, dacă am uitat pe cineva, stați liniștiți, există o engramă latentă a
voastră în creierul meu, una care modelează genul de om de știință și persoană care sunt. Dacă am uitat de voi, vă rog să strigați la mine când ne vedem data viitoare și să readuceți la viață engrama, ca să o pot reface într-un mod care să dureze!
Nu știu cum să spun altfel ceea ce urmează: cartea asta a trecut prin momente grele – undeva între pierdere și dependență și între iubire și prietenie, există ceva de învățat. Așa că vreau ca azi să fie ziua în care vorbesc cu sinele meu mai tânăr și-i spun: Scrierea unei cărți a fost ș i mai multă muncă decât ți-ai imaginat, dar, amice, cât de mult a meritat, pentru că puștiul care ești azi și adultul care vei deveni în câțiva zeci de ani vor fi tot tu – o persoană veselă, care are vise ambițioase. Cum spune mereu mama, folosește-ți mintea, dar urmează-ți inima. O să ai multe de spus și multe de împărtășit datorită faptului că ai atât de multe sentimente, care uneori nu prea au nicio logică; dar există în tine o parte care crede că, dacă le poți face să fie logice, atunci asta va fi cumva folosită definitiv, atât pentru tine, cât și pentru oricine creează o legătură cu tine. Prietenii, familia ta și persoane complet străine vor valoriza asta. Cine știe, poate că într-o bună zi cineva se va duce întâmplător la o librărie și-ți va găsi povestea acolo, gata să fie descoperită. E posibil să-i faci să râdă, să plângă și să rezoneze cu tine; e posibil chiar să nu fie de acord cu nimic din ce ai spus și să folosească cartea pe post de opritor de ușă! Dar indiferent ce crede toată lumea, să știi doar că te consider valoros și că sunt mândru de tine. A, și poate că încalc niște reguli ale călătoriei literare în timp, dar pe la vârsta de 30 de ani o să găsești pe cineva care e ș i mai minunat decât preaiubita noastră colec ție de cartonașe Pokemon, iar persoana aceasta o să te ajute să „le prinzi pe toate” când vine vorba de trăirea tuturor momentelor de fericire care alcătuiesc de fapt viața. Știu că poate să sune înspăimântător, dar o să-ți salveze viața. Întotdeauna e în regulă să ai nevoie de puțin ajutor. E nevoie de o adevărată forță vitală ca să faci asta.
Persoana aceea a văzut fiecare etapă din scrierea acestei căr ți și chiar mai mult. E genul de persoană pe care sunt atât de norocos că am cunoscut-o, de însurat cu ea nici nu mai zic. Mulțumiri soției mele, Camila Demaestri. Mi amor, cartea aceasta este posibilă datorită ție, dar, mai important, eu sunt posibil azi datorită ție. Îmi aduc aminte cum plecam împreună de la birou să muncim mai mult la The Lenox, până când am ajuns să ne căsătorim acolo, până când am ajuns să citim împreună introducerea la Delilah în Vegas. Ne suntem cămin unul altuia și inima mea îți apar ține în totalitate. De fiecare dată când mă uit spre canapea și te văd acolo zâmbind, jucând un joc, brodând, urmărind o emisiune sau analizând niște date, mă opresc și-mi aduc aminte: acesta este motivul pentru care avem amintiri. Te amo.
Introducere
Amintirea unei amintiri
Ziua de 26 mai 2011 ar fi putut fi o zi însorită în Boston, perfectă pentru o alergare rapidă pe malul râului Charles. Sau ar fi putut fi o zi întunecată, tocmai bună pentru o halbă de bere și un film în Harvard Square. Ar fi putut fi ziua ideală pentru baseball, dacă Red Sox ar fi revenit în oraș. Dar nu am cum să-ți spun sigur. Nu am cum să-ți spun ce am mâncat de dimineață , la prânz sau seara în acea zi. Nu pot să-ți spun pe cine am sunat, ce ș tiri am citit, ce muzic ă am ascultat. Sunt frânturi de experiențe de care nu-mi aduc aminte deoarece, ei bine, mă bazez pe memoria mea.
Și totuși, cumva, chiar îmi aduc aminte că mă aflam în dupăamiaza aceea într-o încăpere întunecată și fără ferestre a clădirii The Brain and Cognitive Sciences de la MIT, mutând un șoarece mic, negru, din palma mea într-o cutie cu aromă de migdale, de dimensiunea unui carton de lapte, cu podea albă, pereți transparenți și o cameră de filmat montată deasupra.
Ș oarecele a început să adulmece împrejurimile. Cunoștea cutia deoarece chiar cu o zi înainte analizase aceleași colțuri. Era important că nu se petrecuse nimic extraordinar în timpul primei sale incursiuni în cutie: asta însemna că acum șoarecele nu avea motive să-i fie frică. Putea să-și vadă de treabă fără teamă, în timp ce eu îi înregistram comportamentul împreună cu partenerul meu de laborator, Xu Liu.
Cu zece zile înainte, l-am privit pe Xu anesteziind exact același șoarece. Amândoi simțeam lucruri asemănătoare față