S ven H assel , pe numele său real Børge Willy Redsted Pedersen, s‑a născut pe 19 aprilie 1917, la Fredensborg, în Danemarca. La vârsta de 14 ani a intrat în marina comercială, iar în 1937 Hassel s‑a mutat în Germania pentru a se înrola ca voluntar în armată. A luptat pe mai multe fronturi, fiind rănit de mai multe ori. În cele din urmă, a ajuns la gradul de locotenent. S‑a predat trupelor sovietice la Berlin în 1945 şi şi‑a petrecut anii următori în mai multe lagăre de prizonieri. A început să scrie prima sa carte, Legiunea blestemaților, în timp ce era deținut. A fost eliberat în 1949, iar în 1951 s‑a căsătorit cu Dorthe Jensen, soția sa fiind cea care l‑a încurajat să scrie despre experiențele sale din război. Legiunea blestemaților a fost publicată în 1953 și ecranizată în 1987 sub titlul „Frontul terorii“ (The Misfit Brigade). În 1957, Sven Hassel a rămas paralizat şi timp de doi ani s‑a luptat cu boala. După recuperare, şi‑a continuat activitatea de scriitor. În 1964 s‑a mutat la Barcelona, unde a trăit până la sfârşitul vieții. A murit la 21 septembrie 2012. De‑a lungul timpului, Sven Hassel a publicat mai multe volume de mare succes internațional, printre care: Legiunea blestemaților, Blindatele morții, Camarazi de front, Gestapo, Imperiul iadului, Moarte şi viscol, Drum sângeros către moarte, Curtea Marțială şi Comisarul.
Ediția a V‑a Traducere de Monica Neculau
Coperta: Adnan VASILE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României HASSEL, SVEN Închisoarea O.G.P.U. / Sven Hassel; trad. din limba engleză: Monica Neculau. ‑ Ed. a 6‑a. ‑ București: Nemira Publishing House, 2020 ISBN 978-606-43-0698-2 I. Neculau, Monica (trad.) 821.112.2
Sven Hassel OGPU PRISON: GPU FÆNGSLET ©1981 Sven Hassel/ © 2012 Sven Hassel Estate All rights reserved. © Nemira, 1992, 1995, 1997, 2014, 2020 Tehnoredactor: Magda BITAY Lector: Oana IONAȘCU Tiparul executat de ARTPRINT SRL Tel: 0723.13.05.02, e-mail: office@artprint.ro
Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor. ISBN 978-606-43-0698-2
Dedicată prietenului meu, poetul spaniol Joaquin Buxo Montesinos
„Singurul lucru de care se teme Führerul nostru e pacea, dar n‑are de ce să se îngrijoreze, căci duşmanii noştri nici nu visează să facă pace cu el.“ Porta, într‑o discuție cu Micuțul, în timpul unei treceri a Niprului, în iulie 1942
Curs ă cu obst a c o l e c ăt r e p u șcăr i e „Vesel a mai fost râsul nostru acolo unde moartea devenise absurdă, iar viața, şi mai absurdă.“ Wilfred Owen
– După mine, potopul! explică preotul regimentului, holbându‑se la Oberst-ul care‑l priveşte împietrit din şaua calului. Mama m‑a părăsit pe când eram doar un țânc, suspină el autocompătimindu‑se. – Eşti beat, spune Oberst-ul şi îşi loveşte uşor cu cravaşa cizmele de călărie. – Eroare, o mare eroare, bătrâne camarad Oberst, sughiță preotul, scoțând un hohot prelung în c h iso area O .G.P.U.
9
de râs care răsună pe străzi în dimineața calmă. Priveşte de mai aproape, bătrâne camarad Oberst, şi vei vedea că sunt foarte treaz. Deşi calul tău se face că nu observă când îi respir drept în față. Sprijinindu‑se de un stâlp, reuşeşte dificila performanță de a se ridica în picioare şi de a saluta. – Domnule Oberst, n‑o să încerc să vă păcălesc, spune el cu o sinceritate solemnă. Sunt beat. Al dracului de beat. Îşi dă singur o pedeapsă, rostind de zece ori „Tatăl Nostru“ şi de cincisprezece ori „Ave Maria“, dar apoi pierde firul şi zice: – Dumnezeule, să trăiți! Îmi permiteți să vorbesc, domnule? Sunt preotul regimentului din Corpul de Armată 3, domnule! Îmbrățişează gâtul calului şi cere să fie arestat, pus în cătuşe şi dus la puşcărie. – Dar, vă rog, imploră el pe un ton prefăcut, vă rog, trimiteți‑mă la puşcăria Alt Moabitt. Azi au fasole la cină. Veniți cu mine, domnule Oberst, şi veți vedea. E cea mai bună fasole din care‑ați gustat vreodată. Gregor înjură multă vreme fără să se repete. – Serviciu de escortă! pufneşte el. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce dracu’ trebuie să fim întotdeauna noi? 10
SVEN HASSEL
De ce nu‑i expediază cu tramvaiul sau cu altceva? Tot tacâmul ăla scârbos, cu lanțuri la picioare şi cătuşe de care le atârnă viața, ca şi cum ar fi vreunul din ei atât de nebun să rişte o evadare! – Nu pricepi nimic, zâmbeşte Porta fericit. În HDV1 scrie că prizonierii trebuie duşi la puşcărie în cătuşe, sub escortă. Armata nu glumeşte cu chestia asta. Auzi, să‑i trimită cu tramvaiul! Cred că ai luat‑o razna! – Închide botul! mârâie Gregor arțăgos. Dacă începi iar cu una din poveştile tale şi dacă mai e şi cu ceva pri‑ zonieri, să fiu al naibii dacă nu te‑mpuşc! – Poveştile mele nu sunt de disprețuit, protestează Porta. Poți să înveți din ele o grămadă de lucruri. Odată escortam nişte prizonieri de la Altona la Fuhlsbüttel şi, când am ajuns la Gänsemarkt, ne‑am hotărât să luăm tramvaiul. Dar comandantul escortei, Oberfeldwebel-ul Schramm, a avut nişte probleme cu ochii şi a trebuit să poarte ochelari de soare. Noi i‑am spus că tramvaiul pe care îl luaserăm era numărul nouă şi că ar fi trebuit să ne suim în tramvaiul şase, dar el ne‑a zis să ne ținem gura, aşa cum ai spus şi tu. N‑ar fi recunoscut în ruptul capului că ochelarii îi jucau feste mai tot timpul. „Cum vrei tu, Schramm“, i‑am zis, şi am întors pe dos plăcuța cu numă‑ rul nouă a tramvaiului care avea capătul la Landungsbrücke. 1
HDV – Heersdienstvorschrift – Regulamentul Serviciului Militar (n. tr.).
în c h iso area O .G.P.U.
11
– Bine, ajunge! urlă Gregor răguşit. Ştim cu toții cum se termină. – Ba deloc, zâmbeşte Porta cu superioritate. Trei zile mai târziu ne‑am dus cu Marabon la Fuhlsbüttel, dar, îna‑ inte de asta, Oberfeldwebel Schramm a înnebunit şi a tre‑ buit să‑l ducem la Giessen. Până la urmă, escorta a fost capturată de inamic şi comandantul a trebuit să trimită o alta în misiune. Noua escortă a fost pusă sub comanda Feldwebel-ului Schluckemeyer, care avea nişte probleme cu urechile. – Dacă ai de gând să ne spui că şi ăsta s‑a țicnit, sar la gâtul tău! zbiară Gregor. – O, nu! zice Porta cu o privire ofensată. Eu spun întotdeauna lucrurilor pe nume. Feldwebel Schluckemeyer nu a înnebunit. S‑a împuşcat chiar înainte de‑a ajunge la Fuhlsbüttel, şi chestia asta ne‑a dat nițel de furcă, fiindcă, vedeți voi, nu poți să bați pasul până la puşcărie şi acolo să te prezinți la raport fără comandant de escortă. Gregor îşi scoate P‑38‑ul din tocul de piele. – Încă o vorbă şi te fac ciur! – Cum vrei, oftează Porta, ridicând nepăsător din umeri, însă vei regreta că n‑ai tras învățăminte din vasta mea experiență. Eu sunt expertul în escorte, de ambele părți ale unei puşti încărcate. – Rahat! face Gregor, iritat, vârându‑şi pistolul înapoi în toc. 12
SVEN HASSEL
Porta, care cunoaşte Berlinul ca pe propriile buzu‑ nare, preia comanda, dar când traversăm Neuer Markt, unul din prizonieri, infanteristul Gefreiter Kain, ne atrage atenția că mărşăluim într‑o direcție greşită. – De unde dracu’ ştii tu asta? izbucneşte Porta furios. Poate că am luat‑o pe scurtătură, nu? – Baliverne! spune Kain îndârjit. M‑am născut în ora‑ şul ăsta şi‑l cunosc pe dinafară. De aici în jos se ajunge la Alexanderplatz1. – Nu‑mi spune tu mie ce şi cum, rahat de puşcăriaş ce eşti! Ştiu eu ce fac, zice Porta. – Prizonierii vorbesc numai atunci când sunt între‑ bați, mugeşte Micuțul din coada formației. – Dacă mergem spre puşcărie, țipă un Wachtmeister artilerist, atunci să ştiți că am luat‑o în direcție greşită. – Flecăreală! îi mustră Porta pe un ton superior. Ciripiți ca un stol de papagali limbuți dintr‑o menajerie. Gregor, lasă‑te pătruns de atmosfera Crăciunului şi eli‑ berează‑i pe sclavi din lanțuri! Îi aciuez eu la „Câinele vagabond“, de cealaltă parte a lui „Alex“. – Întotdeauna se întâmplă ceva la „Câinele vagabond“, explică Porta cu un rânjet vesel de haimana, în timp ce ne ciondănim în fața „Câinelui“. Miercurea trecută, un 1
Piață în centrul Berlinului, unde funcționa şi circa de poliție la care
se face referire în continuare ca „Alex“ (n. red.).
în c h iso area O .G.P.U.
13
tip s‑a repezit la unul şi l‑a împuşcat în fund pentru că încercase s‑o şteargă fără să plătească. Azi‑noapte, o con‑ fruntare dintre muncitorii de la căile ferate şi băieții de la tramvaie s‑a terminat cu un caz de dambla cronică, iar în fiecare noapte cineva zboară pe fereastră. – Şi voi, politicilor? întreabă interesat Micuțul, în timp ce‑i scoate cătuşele unui Gefreiter din Pionieri. – Poți să spui şi aşa, răspunde flegmatic pionierul. După toate aparențele, până acum ar fi trebuit să fiu cel puțin ministru. – Frontul Roşu, cu tot rahatul de rigoare? întreabă Micuțul rânjind uşor. – Mai rău, declară sumbru pionierul. Am fost dat afară de la „Broscoi“. Copoii mişunau ca o ceată de gâşte care au dat peste haleală şi a trebuit să le explic cum că Adolf nu‑i decât un mincinos de la Braunau pe care austriecii, de afurisiți ce sunt, l‑au trimis la noi. – Ai o singură şansă, explică Micuțul atotştiutor. Când eşti târât în fața tribunalului, ridică dracului mâna şi sa‑ lută, pocneşte‑ți călcâiele şi răcneşte „Heil Hitler!“. Asta trebuie s‑o faci de fiecare dată când răspunzi la vreo în‑ trebare. Apoi te vor trimite la călău. Salută din nou şi poartă‑te mereu la fel. Te vor pune să faci din nou o tâmpenie, de exemplu, să astupi găuri cu bucăți de lemn, să dezlegi cuvinte încrucişate sau alte chestii d‑astea. Ce trebuie să faci tu? Să urli din toți rărunchii: Führer, befehl, 14
SVEN HASSEL
wir folgen1. Şi‑o ții aşa chiar dacă te aruncă într‑o celulă de izolare. După o vreme, îşi vor da seama că nu trebuie să fii pedepsit şi te vor duce la balamuc pentru tot restul zilelor. Apoi eşti salvat! Stai acolo liniştit şi aştepți până când Germania se va alege cu curul tăbăcit. Când o să se întâmple asta, te vor expedia şi vor umple balamucul cu Adolf şi ai lui. În noua Germanie ai putea avea şansa să ajungi până la urmă maior. – Asta sună puțin a eschivare, nu? protestează Wachtmeister-ul artilerist, pesimist, în timp ce caută loc în cârciuma plină de fum şi de duhoarea berii. Barmanul, un tip mărunțel, cu o pălărie mare şi nea‑ gră, de jucător de popice, îl îmbrățişează pe Porta cu un zâmbet fericit. Primul rând îl beau pe cheltuiala casei. – E careva dintre voi bun pentru ghilotină? întreabă Porta după cel de‑al doilea rând. Dacă e aşa, nu vă neli‑ niştiți. Totul se termină înainte de a vă da seama ce se întâmplă. Îl ştiu eu p‑ăla care se ocupă cu aşa ceva, şi omul îşi cunoaşte meseria. Doar de două ori a dat‑o‑n bară, iar într‑unul din cazuri era vorba de o târfă. I‑a sucit capul bocind şi susținând că totul nu‑i decât o greşeală. Aşa şi era. – Nu cred că‑s chiar atât de cruzi, intervine un Feldwebel de infanterie. Noi, germanii, suntem un popor omenos. 1
„Führer, porunceşte, noi te urmăm!“, în lb. germ. (n. tr.).
în c h iso area O .G.P.U.
15