Skip to main content

Frumoasele adormite - preview

Page 1

STEPHEN EDWIN KING s-a născut în Portland, Maine, în 1947, al doilea fiu al lui Donald și Nellie Ruth Pillsbury King. Când avea doi ani, tatăl său și-a abandonat familia, iar micul Stephen a avut o copilărie grea, marcată de repetate mutări dintr-un oraș în altul. A îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau mai ales filme de groază și SF, iar în 1960 l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influenţă decisivă asupra lui – s-a apucat să aștearnă povești la o mașină de scris căreia îi lipsea tasta „N“, pe care o vom întâlni mai târziu în Misery. Între 1962 și 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, iar între 1966 și 1970 a urmat cursurile Universităţii Maine din Orono. În această perioadă a lucrat la biblioteca facultăţii și a publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde a ţinut și o rubrică permanentă. În iunie 1970 a obţinut licenţa în literatură, un certificat de profesor de liceu și o diplomă pentru elocuţiune și artă dramatică. În 1971 s-a căsătorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare și poetă T. King, și împreună au trei copii. O vreme a trăit într-o rulotă și a lucrat într-o spălătorie industrială, apoi a devenit profesor de engleză la Hampden Academy, Maine. O viaţă grea, plină de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A început să scrie Carrie, dar, fiindcă romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Tabitha însă, care nu se îndoia de talentul lui, a recuperat manuscrisul și l-a convins să-l ducă la bun sfârșit. În 1973 declicul s-a produs: concernul editorial Doubleday a acceptat spre publicare Carrie, iar New American Library a cumpărat drepturile ediţiei de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. În 1975 familia sa și-a cumpărat prima casă la Bridgton, Maine, iar Stephen King a publicat Salem‘s Lot. De acum înainte își va consacra viaţa exclusiv creaţiei literare și, într-o mai mică măsură, producţiei cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate și King acordă permisiunea studenţilor la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar. Autor a peste patruzeci de romane și două sute de povestiri, a doborât toate recordurile de vânzări și a primit numeroase premii, printre care și prestigioasa Medalie pentru Contribuţii Deosebite în Domeniul Literaturii Americane oferită de National Book Foundation. În 2017 venitul său anual a fost estimat la peste 400 de milioane de dolari. OWEN KING, cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Stephen King, s-a născut în 1977, în Maine și a manifestat un interes deosebit pentru literatură încă din adolescență. A urmat cursurile colegiului Vassar și a obținut un master în Fine Arts la Columbia University. Primul său volum, o colecție de proză scurtă intitulată We’re All in This Together, a apărut în 2005, iar romanul de debut, Double Feature, a fost publicat în 2013. Povestirile sale au apărut în diverse reviste, cum ar fi One Story și Prairie Schooner, iar în 2015 a publicat romanul grafic Intro to Alien Invasion, scris în colaborare cu Mark Jude Poirier și ilustrat de Nancy Ahn. Cea mai nouă carte semnată de Owen King este Frumoasele adormite, romanul scris împreună cu tatăl său. În prezent, scriitorul lucrează cu regizorul Josh Boone la adaptarea pentru televiziune a romanului The Great and Secret Show de Clive Barker.


Traducere din limba engleză RUXANDRA TOMA


Coperta: Adnan VASILE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României KING, STEPHEN Frumoasele adormite / Stephen King, Owen King; trad. din lb. engleză : Ruxandra Toma.– București: Nemira Publishing House, 2018 ISBN 978-606-43-0404-9 I. King, Owen II. Toma, Ruxandra (trad.) 821.111

Stephen King SLEEPING BEAUTIES Copyright © 2017 by Stephen King and Owen King © ARMADA, 2018 ARMADA este un imprint al Grupului editorial Redactor-șef: Marian COMAN Redactor: Oana IONAȘCU Tehnoredactor: Magda BITAY Lector: Ecaterina DERZSI Tiparul executat de ARTPRINT SRL Tel: 0723.13.05.02, e-mail: office@artprint.ro

Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului, sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-43-0404-9


În amintirea Sandrei Bland1

1 Sandra Bland – femeie de origine afroamericană, în vârstă de 28 de ani, care a fost descoperită spânzurată într-o celulă a închisorii din provincia Waller, Texas, la 13 iulie 2015 şi a cărei moarte a dat naştere unor proteste de amploare la adresa rasismului (n. tr.).


PERSONAJELE

ORAŞUL DOOLING1, CAPITALA PROVINCIEI DOOLING • Truman „Trume“ Mayweather, 26 de ani, producător de metamfetamină; • Tiffany Jones, 28 de ani, verişoara lui Truman; • Linny Mars, 40 de ani, dispecer în cadrul Secţiei de Poliţie din Dooling; • Şerif Lila Norcross, 45 de ani, în cadrul Secţiei de Poliţie din Dooling; • Jared Norcross, 16 ani, elev în clasa a XI-a la liceul din Dooling, fiul Lilei şi al lui Clint; • Anton Dubcek, 26 de ani, proprietar şi unic angajat al firmei „Doar cu Anton piscina ta e beton“, SRL; • Magda Dubcek, 56 de ani, mama lui Anton; • Frank Geary, 38 de ani, angajat în cadrul Protecţiei Animalelor din Dooling (adică hingher); • Elaine Geary, voluntară în organizaţia Goodwill2, soţia lui Frank; 1 Localitate din statul Georgia, cu o populaţie de 154 de locuitori la recensământul din 2010 (n. tr.). 2 Goodwill Industries International, Inc. – organizaţie non-profit, care oferă cursuri de integrare socio-profesională pentru persoanele defavorizate (n. tr.).


• Nana Geary, 12 ani, elevă în clasa a VI-a la gimnaziul din Dooling; • Baba Essie, 60 de ani, femeie fără adăpost; • Terry Coombs, 45 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Rita Coombs, 42 de ani, soţia lui Terry; • Roger Elway, 28 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Jessica Elway, 28 de ani, soţia lui Roger; • Platinum Elway, 8 luni, fiica lui Roger şi a Jessicăi; • Reed Barrows, 31 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Leanne Barrows, 32 de ani, soţia lui Reed; • Gary Barrows, 2 ani, fiul cuplului Reed şi Leanne; • Drey T. Barry, 42 de ani, proprietarul firmei „Asigurări Drew T. Barry“; • Vern Rangle, 48 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Elmore Pearl, 38 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Rupe Wittstock, 26 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Will Wittstock, 27 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Dan Treat (zis Negociatorul1), 27 de ani, angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Jack Albertson, 61 de ani, pensionar angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Mick Napolitano, 58 de ani, pensionar angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; • Nate McGee, 60 de ani, pensionar angajat la Secţia de Poliţie din Dooling; 1

Joc de cuvinte: treater – „negociator“ (n. tr.).


• Carson „Muşchi-de-Fier“ Struthers, 32 de ani, fost boxer în competiţia Mănuşile Aurii1; • JT Wittstock, 64 de ani, antrenor al echipei de fotbal „Războinicii“, a liceului din Dooling; • Dr. Garth Flickinger, 52 de ani, chirurg plastician; • Fritz Meshaum, 37 de ani, mecanic; • Barry Holden, 47 de ani, avocat din oficiu; • Oscar Silver, 83 de ani, judecător; • Mary Pak, 16 ani, elevă în clasa a XI-a la liceul din Dooling; • Eric Blass, 16 ani, elev în clasa a XI-a la liceul din Dooling; • Curt McLeod, 16 ani, elev în clasa a XI-a la liceul din Dooling; • Kent Daley, 16 ani, elev în clasa a XI-a la liceul din Dooling; • Willy Burke, 75 de ani, cetăţean care face muncă de voluntariat; • Dorothy Harper, 80 de ani, pensionară; • Margaret O’Donnell, 72 de ani, sora lui Gail, pensionară; • Gail Collins, 68 de ani, sora lui Margaret, secretară în cabinetul unui dentist; • Doamna Ransom, 77 de ani, brutăreasă; • Molly Ransom, 10 ani, nepoata doamnei Ransom; • Johnny Lee Kronsky, 41 de ani, detectiv particular; • Jaime Howland, 44 de ani, profesor de ştiinţele comunicării; • Eve Black, în jur de 30 de ani, o necunoscută.

ÎNCHISOAREA • Janice Coates, 57 de ani, directoare a Penitenciarului pentru Femei din Dooling;

1

Golden Gloves – competiţie anuală de box amator în SUA (n. tr.).


• Lawrence „Lore“ Hicks, 50 de ani, director-adjunct al Penitenciarului pentru Femei din Dooling; • Rand Quigley, 30 de ani, gardian la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Vanessa Lampley, 42 de ani, gardiană la Penitenciarul pentru Femei din Dooling şi câştigătoare, în anii 2010 şi 2011, a turneului de skanderbeg din Ohio Valley, categoria de vârstă 35–45 de ani; • Millie Olson, 29 de ani, gardiană la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Don Peters, 35 de ani, gardian la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Tig Murphy, 45 de ani, gardian la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Billy Wettermore, 23 de ani, gardian la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Scott Hughes, 19 ani, gardian la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Blanche McIntyre, 65 de ani, secretară la Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Dr. Clinton Norcross, 48 de ani, şeful secţiei de psihiatrie din Penitenciarul pentru Femei din Dooling şi soţul Lilei; • Jeanette Sorley, 36 de ani, deţinuta #4582511–1, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Ree Dempster, 24 de ani, deţinuta #4602597–2, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Kitty McDavid, 29 de ani, deţinuta #4603241–2, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Angel Fitzroy, 27 de ani, deţinuta #4601959–3, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Maura Dunbarton, 64 de ani, deţinuta #4028200–1, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Kayleigh Rawlings, 40 de ani, deţinuta #4521131–2, Penitenciarul pentru Femei din Dooling;


• Nell Seeger, 37 de ani, deţinuta #4609198–1, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Celia Frode, 30 de ani, deţinuta #4633978–2, Penitenciarul pentru Femei din Dooling; • Claudia „Trup Trăsnet“ Stephenson, 38 de ani, deţinuta #4659873–1, Penitenciarul pentru Femei din Dooling.

ALŢII • Lowell „Curcă Plouată“ Griner, 35 de ani, infractor; • Maynard Griner, 35 de ani, infractor; • Michaela Morgan, născută Coates, 26 de ani, corespondent NewsAmerica; • Cumătrul Tabac (pe numele lui adevărat: Scott David Winstead Jr.), 60 de ani, pastor, conducătorul sectei Străluminaţii. • un vulpoi obişnuit, de aproximativ 4 sau 6 ani.


„Nu contează dacă eşti bogată sau săracă, Isteaţă sau bătută-n cap. În lumea asta desuetă, femeia e la cheremul bărbatului. Iar dacă tu te-ai născut femeie Înseamnă că te-ai născut ca să suferi. Te-ai născut ca să fii călcată în picioare, Minţită, Înşelată Şi batjocorită.“ SANDY POSEY1, Born a Woman; versuri de MARTHA SHARP

„Îţi spun eu că nu ai cum să nu ai bătăi de cap de la o pată de lumină!“ REESE MARIE DEMPSTER, deţinuta #4602597–2, Penitenciarul pentru Femei din Dooling

„A fost avertizată. I s-a explicat. Cu toate acestea, s-a încăpăţânat să continue.“ Senatorul republican ADDISON „MITCH“ MCCONNELL despre senatoarea democrată ELIZABETH WARREN2

1

Sandy Posey – cântăreaţă de muzică pop din anii şaizeci (n. tr.). Dispută în Senatul SUA pe tema drepturilor femeilor şi a discriminării rasiale, februarie 2017 (n. tr.). 2


Molia o face să râdă pe Evie. Se aşază pe braţul ei dezgolit şi ea mângâie cu vârful arătătorului inelele cafenii şi cenuşii care-i decorează aripile. „Bună, frumoaso!“ îi spune ea. Se înalţă. Sus, mai sus, tot mai sus zboară molia, până o înghite o rază de soare, încâlcită în frunzişul lucios şi verde, aflat la şapte metri deasupra adăpostului pe care şi l-a făcut Evie printre rădăcinile de pe sol. O funie de culoarea aramei se strecoară afară dintr-o gaură neagră din centrul trunchiului şi se încolăceşte între striurile scoarţei. Bineînţeles că Evie nu are încredere în şarpe. A mai avut de furcă cu el şi înainte. Ca la un semn, molia ei şi alte zece mii zvâcnesc brusc din coroana arborelui, într-un nor viu, întunecat. Roiul se învârteşte pe cer, în direcţia celor câţiva pini slăbănogi, rămaşi în zona defrişată de la celălalt capăt al pajiştii. Se ridică şi ea ca să le urmeze. Tulpinile florilor sălbatice îi scârţâie sub tălpi, iar iarba înaltă până la brâu îi biciuieşte pielea goală. Când se apropie de grupul dezolant de copaci, sesizează primele mirosuri chimice – amoniac, benzen, gaz şi încă foarte multe altele, zece mii de tăieturi într-o bucăţică de carne – şi atunci îşi pierde o speranţă pe care nici nu ştia că o nutrise. Din urmele paşilor ei se răspândesc pânze de păianjen, scânteietoare în lumina dimineţii.


PA R T E A Î N TÂ I T R I A N G L U L D E D E M U LT 1

1 „The Auld Triangle“ – cântec despre viaţa în închisoare, compus în 1954 de poetul şi dramaturgul irlandez Brendan Behan (n. tr.).


„În temniţa femeilor Sunt şaptezeci de puşcăriaşe. Cât mi-aş dori să fiu şi eu acolo, Pentru că atunci trianglul acela vechi Ar zornăi De-a lungul Canalului Royal.“ BRENDAN BEHAN


I

1 Ree a întrebat-o pe Jeanette dacă a observat vreodată careul pe care îl face lumina care intră pe geam. Jeanette a răspuns că nu. Ree stătea pe patul de sus, Jeanette pe cel de jos. Amândouă aşteptau să se deschidă celulele şi să primească micul dejun. Începea o altă dimineaţă. Părea că Ree, colega de celulă a lui Jeanette, studiase temeinic acel pătrat de lumină. Pentru că i-a explicat că pornea de pe peretele din faţa geamului, cobora încet-încet-încet, trecea peste masa lor, ca să ajungă în cele din urmă pe podea. După cum putea să vadă acum Jeanette, lumina se instalase fix în centrul pardoselei, de unde strălucea puternic spre ele. – Ree, spuse Jeanette, nu mă mai bate la cap cu pata aia de lumină! – Îţi spun eu că nu ai cum să nu ai bătăi de cap de la o pată de lumină. Şi Ree scoase nechezatul ei caracteristic, prin care îşi exprima mai mereu amuzamentul. Atunci Jeanette zise: – În regulă. Ce curu’ meu o mai însemna şi asta? Iar colega de celulă necheză încă o dată. Ree era o fată bună, dar avea comportamentul unui ţânc de doi ani, pe care îl sperie tăcerea. Era în puşcărie pentru


20

Stephen&Owen King

înşelăciune, fals şi deţinere de droguri în vederea comercializării. Nu se pricepuse la niciuna dintre aceste îndeletniciri şi, prin urmare, ajunsese în spatele gratiilor. Jeanette era închisă pentru ucidere din culpă; într-o seară de iarnă din 2005, îşi înjunghiase soţul (îl chema Damian) în testicule cu o şurubelniţă. Pentru că Damian era sub influenţa drogurilor, nu fusese în stare să se ridice din fotoliu şi murise chiar acolo din cauza hemoragiei. Evident că şi Jeanette fusese la fel de drogată. – M-am uitat la ceas, spuse Ree. Am cronometrat. Lumina aia intră pe geam şi ajunge pe podea în douăzeci şi două de minute. – Ar trebui să-i anunţi pe ăia de la Cartea Recordurilor, îi zise Jeanette. – Azi-noapte am visat că mâncam tort de ciocolată cu Michelle Obama şi ea era ofticată la greu: „O să te faci cât o vacă, Ree!“ Da’ şi ea mânca din tortul ăla, ştii? Ree necheză iarăşi şi continuă: – Te-am păcălit. N-am visat asta. Am inventat. Pe bune acum, am visat o profă. Şi profa asta îmi tot zicea că sunt în altă clasă şi eu îi tot ziceam că nu, în clasa aia trebuie să fiu, şi ea zicea că bine şi ne mai preda ceva şi după aia iar îmi zicea că nu am ce căuta acolo şi eu îi ziceam că ba da, am. Şi tot aşa. M-a înnebunit de cap. Şi tu? Tu ce-ai visat, Jeanette? – Păi… Jeanette încercă să-şi amintească, însă nu izbuti. Se pare că noua medicaţie îi făcea somnul mai greu. Pe vremuri, i se întâmplase destul de frecvent să aibă coşmaruri despre Damian. Care-i apărea în ele aşa cum arătase în dimineaţa de după, când era deja mort, cu dungi albastre ca de cerneală pe piele. Jeanette îl întrebase pe domnul doctor Norcross dacă visele ei aveau de-a face cu sentimentul de vinovăţie. Doctorul i-a aruncat privirea lui piezişă, care părea s-o întrebe „mă iei la mişto, fato?“, privire care o enerva la culme, dar cu care începuse să se obişnuiască, şi după aia a întrebat-o dacă ea crede că iepuraşii au urechi clăpăuge. Mda. În regulă. M-am prins. În orice caz, lui Jeanette nu-i lipseau visele acelea.


Frumoasele adormite

21

– Scuze, Ree. Nu mai ţin minte. Poate că am visat ceva, dar am uitat. Acum se auzeau tropăieli pe coridorul primului etaj din Aripa B a penitenciarului: un gardian care făcea o verificare de ultim moment, înainte de deschiderea uşilor de la celule. Jeanette închise ochii. Şi îşi inventă un vis. În el, închisoarea era o ruină. Iedera luxuriantă, căţărată pe zidurile vechi ale celulelor, tremura uşor în adierea vântului de primăvară. Mâncat de timp, din tavan nu mai era decât o jumătate. Două şopârle micuţe se fugăreau pe un morman de moloz. Fluturii făceau salturi în aer. Miresme bogate de pământ şi vegetaţie umpleau ce mai rămăsese din celula lor. Impresionat la culme, Bobby stătea lângă ea şi se uita înăuntru printr-o gaură în zid. Mama lui era arheolog. Ea descoperise locul acesta. – Crezi că aş putea să particip la o emisiune-concurs dacă am cazier? Visul se nărui. Jeanette gemu. Ei, asta-i situaţia, a fost frumos cât a durat. Viaţa este categoric mai bună atunci când iei pastile. Aşa găsise un loc tihnit unde să se refugieze, un loc numai al ei. Sigur, avea şi doctorul un merit. Jeanette redeschise ochii. Ree se benocla la Jeanette. Viaţa în puşcărie era de tot rahatul, dar o fată ca Ree era mai în siguranţă acolo. În lumea de afară ar fi putut oricând să fie călcată de vreo maşină. Sau să vândă droguri unui narcoman care numai a narcoman nu arăta. Ceea ce şi făcuse. – Care-i baiul? întrebă Ree. – Nu-i niciun bai. Eram în paradis, atâta tot. Şi tu l-ai distrus cu gura ta cea mare. – Ce zici? – Nu contează. Uite ce cred eu: ar trebui să existe o emisiune concurs la care să poţi participa doar dacă ai cazier. Am putea s-o numim Minţi şi câştigi. – Vai, ce-mi place! Şi cum ar fi? Jeanette se ridică în capul oaselor, căscă şi dădu din umeri. – Trebuie să mă mai gândesc. Ştii tu, să inventez regulamentul.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Frumoasele adormite - preview by Editura Nemira - Issuu